Necroza aseptică de cap femural

Necroza aseptică de cap femural apare în momentul în care șoldul nu mai primește cantitatea de
sânge necesară unei bune funcționări. Oasele șoldului au nevoie de vascularizaţie. În momentul
în care aceasta nu mai are loc, osul din capul femurului începe efectiv să se degradeze și să
moară. Dacă boala nu este stopată la timp, articulația șoldului poate fi distrusă complet,
instalându-se coxartroza (artroza șoldului).

Factorii de Risc
Necroza aseptică de cap femural afectează anual peste 20.000 de persoane, majoritatea cu vârste
cuprinse între 20 și 50 de ani. Cei mai predispuși la acest tip de boală sunt cei care suferă de alte
afecțiuni ce pot duce la necroză ischemică (boala de cheson, anemia cu celule falciforme, boala
Gaucher, etc) sau cei care au avut parte în trecut de accidente precum dislocarea (luxaţia) sau
fractura de șold (col femural). De asemenea, medicamentele de tip corticosteroid folosite pe
termen lung pentru tratarea astmului sau artritei reumatoide pot cauza necroza aseptică de cap
femural.

Foarte Important – consumul excesiv de alcool poate duce la necroză aseptică de cap femural.
Cu timpul, apar depunerile de grăsime în interiorul vaselor de sânge și implicit, creșterea
nivelului cortizonului, rezultând o vascularizare deficitară a oaselor șoldurilor. Potrivit unui
raport realizat de Organizația Mondială a Sănătății, în anul 2016, România se află pe locul 3 în
Uniunea Europeană în ceea ce privește consumul de alcool pe cap de locuitor, după Belarus și
Moldova.

Diagnosticare

Diagnosticarea necrozei aseptice de cap femural poate fi făcută doar de medicul ortoped în urma
radiografiilor sau în urma unui RMN. Pacienții suspecți de necroză ischemică în fază incipientă
raportează dureri mari în jurul articulației șoldului dar au o mobilitate destul de bună. De regulă,
durerea este localizată la nivel inghinal sau posterior în regiunea fesieră. De obicei, pe radiografii
se vede clar dacă există probleme la nivelul capului femural, dacă acesta este deformat sau nu.
Dacă însă boala este în stadii incipiente trebuie apelat la RMN. Prin intermediul RMN-ului se
poate observa foarte clar care este suprafața osoasă afectată de boală.

Tratament

Cele mai eficiente metode de tratament pentru necroza aseptică de cap femural în stadii avansate
sunt intervențiile chirurgicale. Boala se poate combate în fază incipientă și cu medicamente
antiinflamatorii, oxigenoterapie hiperbară, cu schimbarea stilului de viață sau folosirea cârjelor o
perioadă de timp, însă tot atunci când boala este în fază incipientă există și cele mai eficiente
metode chirurgicale de tratament. Dr. Apostolescu vă prezintă în cele ce urmează care sunt
intervențiile chirurgicale prin care se poate trata necroza aseptică de cap femural.
Decompresia capului femural și implantarea de grefe osoase – se găurește osul din capul
femurului pentru a elibera presiunea și pentru a permite noilor vase de sânge să se formeze și să
înceapă să irige zona afectată din nou. Atunci când necroza aseptică de cap femural este
diagnosticată în fază inițială, această intervenție poate salva capul femural de la colaps. După
cum spuneam mai sus, colapsul capului femural atrage după sine și apariția coxartrozei.

Grefele osoase – Această operațiune este strâns legată de cea de decompresie a capului femural,
întrucât practic se ia os sănătos din altă parte a corpului și se pune în locul osului afectat. Grefele
de os ajută la regenerarea capului femural afectat și la regenerarea articulației șoldului. Aceste
grefe pot fi luate de la un donator, pot fi luate din propriul corp sau pot fi implantate grefe
artificiale, sintetice.

Grefa fibulară vascularizată reprezintă una dintre cele mai eficiente grefe osoase pentru tratarea
necrozei aseptice de cap femural aflată în stadiu incipient (înainte de intrarea în colaps a capului
femural), prin intermediul acesteia se face adiție osoasă de la nivelul fibulei (osul subțire al
gambei) împreună cu artera și vena care asigură vascularizaţia osoasă.

Tratamentul NACF prin protezarea totală a şoldului.

Înlocuirea articulației de șold – se elimină porțiunea de os afectată de necroza aseptică de cap
femural (întregul cap al femurului) alături de cartilajul din șold și se montează o proteză
artificială. Această soluție este folosită cel mai adesea atunci când boala se află într-un stadiu
destul de avansat și capul femural a intrat deja în colaps.

Operațiunea mai este cunoscută și sub numele de artroplastie totală de șold și este foarte
eficientă, funcțiile șoldului fiind recuperate în proporție de aproape 95%. Aceasta este una dintre
cele mai renumite intervenții chirurgicale din istoria medicinei. Uneori există și posibilitatea de a
înlocui doar capul femural cu o proteză parțială de șold, în cazul în care acetabulul nu este afectat
de artroză. Operațiunea se numește în termeni medicali hemiartroplastie de șold.
Concluzii
Necroza aseptică de cap femural poate fi tratată și rezolvată fără proceduri complexe precum
înlocuirea articulației de șold, dacă boala este descoperită în fază incipientă, înainte de colapsul
capului femural. În astfel de cazuri, este suficientă decompresia capului femural sau
oxigenoterapia hiperbară pentru a stopa avansarea bolii și pentru a împiedica
instalarea coxartrozei (artroza șoldului). Recuperarea în cazul în care se intervine pentru
decomprimarea capului femural durează câteva luni, timp în care trebuie folosite cârje pentru a
evita suprasolicitarea articulației de șold. 

De asemenea, în decursul celor câteva luni de recuperare (în jur de trei), durerea cauzată cândva
de simpla mișcare, începe să dispară pe măsură ce țesutul osos începe să se regenereze. 

Dacă necroza aseptică de cap femural este în stadiu avansat iar capul femural a intrat în colaps,
decompresia capului femural nu va avea rezultate. Dr. Apostolescu recomandă în acest caz
înlocuirea totală a articulației șoldului, care va rezolva în totalitate problema de mobilitate și va
reuși să alunge și durerea specifică acestei boli.

Osteocondroza – este o boală foarte frecventă, care afectează discurile intervertebrale și

cartilajul.
Deși „chondros ” din limba greacă înseamnă
„cartilaj”, osteocondroza nu se referă  la toate deteriorările țesutului
conjunctiv, ci doar la problemele cu cartilajele coloanei vertebrale ale
omului. În osteocondroză, deseori  sunt
afectate și discurile intervertebrale, dar de starea lor, depinde
mobilitatea coloanei vertebrale, elasticitatea, flexibilitatea ei și capacitatea
de a menține încărcări – în acest caz discurile intervertebrale
sunt ca niște amortizoare – arcuri.

Conform
cercetărilor aproximativ 70% dintre adulți,  în întreaga lume, suferă de osteocondroză.
Totuși, afecțiunea este deja evidentă din primele decenii de viață. Potrivit statisticilor,
osteocondroza este mai frecventă la băieţi decît la fete. Practic orice
persoană, cu vîrsta de peste  20 de ani,
într-un fel sau altul, suferă de această boală. Pe lîngă durerile de spate,
osteocondroza poate provoca diferite afecțiuni ale organelor interne.

Tipuri de osteocondroza

Există mai multe

tipuri de osteocondroză, în funcție de segmentul spinal afectat:

 
  osteocondroză
cervicală sau osteocondroza  segmentului
cervical al coloanei vertebrale;
 osteocondroză
toracică sau osteocondroza  segmentuluitoracic al coloanei vertebrale;
 osteocondroză
lombară sau osteocondroza  segmentului
lombosacral al coloanei vertebrale;
 osteocondroza
extinsa (afecțiunea se răspîndește pe două sau trei segmente
ale coloanei vertebrale, în același timp).

Patru etape de dezvoltare a osteocondrozei:

 caracteristica
principală a osteocondrozei în prima etapă, este starea generală de rău și  senzația
de disconfort la nivelul
spatelui;
 caracteristica
principală a celei de a doua etape a osteocondrozei – este protruzia
discurilor: începe degenerarea inelului fibros, se îngustează spațiul dintre
vertebre, este posibilă o compresiune a terminațiilor
nervoase, cu sindrom de durere;
 a treia etapă
este caracterizată de o deformare semnificativă la nivelul coloanei vertebrale,
are loc distrugerea inelului fibros și dezvoltarea herniilor intervertebrale.
 în a patra și cea mai
severă etapă a osteocondrozei, orice mișcare este dificilă din cauza
durerii acute.

Factorii de risc pentru osteocondroză

Cauza exactă a osteocondrozei

nu se cunoaște. Totuși, majoritatea oamenilor de știință sunt înclinați să creadă că
premisele de bază pentru dezvoltarea acestei afecțiuni sunt
tulburările metabolice ale organismului uman și procesul
natural de îmbătrînire. Cu toate acestea, există foarte mulți factori care
pot conduce la dezvoltarea osteocondrozei.Cei mai importanți  sunt:

 obezitatea;
 fumatul;
 un stil de viață sedentar;
  activitate fizică
excesivă;
 postura inadecvată;
 stres psiho-emoțional, nervozitate;
 condiții precare
ecologice;
 hipotermie, boli
infecțioase.
 

Simptomele osteocondrozei

Principalul simptom
al osteocondrozei – este durerea. În funcție de localizarea discurilor
intervertebrale deteriorate, durerile pot fi în zona gîtului, umărului, brațului, spatelui
și chiar
toracelui. Pe lînga durere oamenii simt, de multe ori, o senzație de presiune
și chiar o
rigiditate musculară. În cazul compresiei nervilor la nivelul segmentului
cervical al coloanei vertebrale, osteocondroza se manifestă  prin dureri de cap severe, amețeli,
tulburări
de mers, tulburări de vedere:  vederea
este perturbată de „musculițe” sau pete colorate.

Tratamentul osteocondrozei

Tratamentul
osteocondrozei – este un proces de lungă durată, care necesită o mare putere de
voință și timp liber. De regulă, tratamentul este complex.
Schemele moderne de tratament al osteoporozei, includ următoarele componente:

 gimnastica medicala;
 tratament cu 
medicamente antiinflamatorii, analgezice;
 tratament cu medicamente care contribuie la refacerea
discurilor deteriorate ale coloanei vertebrale;
 tratament de recuperare (terapie manuală, masaj).
 
Tratamentul chirurgical alosteocondrozei

În caz dacă
tratamentul este ineficient, pentru pacienții care s-au
adresat la medic tîrziu, avînd deja unele complicații (radiculită,
hernie intervertebrală) este indicat tratamentul chirurgical. Aceasta intervenție este
necesară pentru a elimina presiunea exercitată asupra măduvei spinării și rădăcinilor
nervoase. De regulă, în cazul în care pe fondul osteocondrozei, se formează
hernii intervertebrale, se efectuează îndepărtarea discului afectat și herniei și fuziunii
vertebrelor adiacente.

Ca orice altă
procedură chirurgicală, operația, în cazul osteocondrozei, implică riscul de a leza
măduva spinării și nervii, de aceea, tratamentul chirurgical al
osteocondrozei se efectuează doar  în
cazuri extreme (compresia măduvei spinării sau a vaselor) sau după încercărirepetate, nereușite
de a trata această afecțiune cu alte
metode.