RENAŞTEREA MUZICALĂ cuprinde creaţia cultă laică şi religioasă, cu texte în
limbile naţionale europene, respectiv în latină, din perioada 1400-1600, dominată ideologic de umanism, având geneză predominant de autor, cu limbaj modal specific, ritm mensural sau metric-versificat (în funcţie de genuri), morfologii motivice sau strofic-versificate, sintaxe predominant evolutive, factură polifonă mai ales imitativă, tipologii timbrale predominant vocale de ansamblu, interpretare mai ales profesionalizată, bazată pe documente scrise. Renaşterea muzicală este contemporană cu interesul ideologic pentru artele antice, însă muzica acestei perioade este o culminaţie a vocalităţii medievale, fără nimic în comun cu antichitatea; încercările de reluare a caracteristicilor muzicii antice greceşti vor apărea abia la sfârşitul secolului al XVI-lea, odată cu monodia acompaniată, din tranziţia spre baroc.