COMUNICAREA NONVERBALĂ

Comunicarea nonverbală are un rol foarte important; într-o comunicare

orală, 55% din informație este percepută și reținută prin intermediul limbajului
nonverbal care poate sprijini, contrazice sau substitui comunicarea verbală.

A. LIMBAJUL CORPULUI

Limbajul corpului contribuie la comunicare prin expresia feței, mișcarea

corpului (gesturi), forma și poziția corpului, aspectul general și prin
comunicarea tactilă.

1. EXPRESIA FEȚEI

Comunicarea prin expresia feței include mimica (încruntarea, ridicarea

sprâncenelor, încrețirea nasului, țuguierea buzelor etc.), zâmbetul și privirea.

Fața este cea mai expresivă parte a corpului și expresia acesteia constituie un
important mijloc de exprimare. De obicei, ochii și partea de jos a feței sunt
privite cel mai intens în timpul comunicării. De multe ori, într-o conversație,
ceea ce exprimă ochii este mult mai important decât ceea ce exprimă cuvintele.

Mimica este cea care comunică diferite stări emoționale: fruntea încruntată
sugerează preocupare, dar și mânie, frustrare; sprâncenele ridicate- surpriză,
mirare; nasul încrețit- neplăcere; nările mărite- mânie; buzele strânse- ezitare,
nesiguranță, ascunderea unor informații.

Zâmbetul este un gest foarte complex, capabil să exprime o gamă largă de

stări sufletești- de la bucurie, plăcere, satisfacție la promisiune, cinism.

Modul în care o persoană privește și este privită are legătură cu nevoile sale
de aprobare, acceptare, încredere și prietenie. Interceptarea privirii cuiva
înseamnă dorința de a comunica. O privire directă poate însemna onestitate și
intimitate, dar în anumite situații comunică amenințarea. O privire insistentă și
continuă deranjează. Realizarea contactului intermitent și scurt al privirilor
indică lipsa de prietenie, ostilitatea. Mișcarea ochilor în sus exprimă încercarea
de a ne aminti ceva. Privirea îndreptată în jos transmite tristețea, modestia,
timiditatea, încercarea de a-ți ascunde emoțiile. Evitarea privirii trădează
ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovăția. Pupilele dilatate indică
emoții puternice; cele micșorate oglindesc neplăcerea, lipsa sincerității. Clipirea
frecventă denotă anxietate.

Persoanele nesigure pe sine vor ocoli privirea interlocutorului în situațiile în

care se simt amenințate, însă o vor căuta în situații favorabile.

2. MIȘCAREA CORPULUI

Corpul comunică prin gesturi, poziție și prin modul de mișcare. Câteva

elemente ale limbajului gesturilor sunt:

- strângerea pumnilor – ostilitate, mânie, stres, dar și solidaritate,

determinare;
- brațele deschise- acceptare, sinceritate;
- mâna dusă la gură- surpriză;
- acoperirea gurii cu mîna- nervozitate, încercarea de a ascunde ceva;
- capul sprijinit în palmă- plictiseala;
- degetele/palma pe obraz- interes extrem;
- mâinile ținute la spate- superioritate, încercare de autocontrol.

Trebuie să ținem cont și de diferențierile culturale, gesturile primind interpretări

diferite în funcție de țări și popoare.

3. POSTURA CORPULUI

Postura/poziția corpului comunică în primul rând statutul social pe care

indivizii îl au, cred că îl au sau vor să îl aibă; constituie un mod în care oamenii
se raportează unii față de alții atunci când sunt împreună. Postura corpului oferă
informații și despre atitudine, emoții, grad de curtoazie, căldură sufletească.

O persoană dominantă va ține capul sus, pe când cea supusă își va înclina
capul în jos. Aplecarea corpului în față semnifică interesul față de interlocutor,
însă uneori și neliniște sau preocupare. Poziția relaxată, înclinarea pe scaun spre
spate poate indica detașarea, plictiseala sau încrederea în sine excesivă la cei
care consideră că au un statut superior față de interlocutor.
 Există trei tipuri de posturi:

1. de includere/neincludere- postură prin care se definește spațiul

disponibil activității de comunicare și se limitează accesul în cadrul
grupului. Spre exemplu, membrii grupului pot forma un cerc , se pot
întoarce spre centru, arătând astfel că accesul spre grupul lor este limitat.
2. de orientare corporală- se referă la faptul că doi oameni pot să se așeze
față în față, comunicând predispoziția pentru comunicare sau alături,
sugerând neutralitatea.
3. de congruență/incongruență- postură care comunică intensitatea cu care
o persoană este implicată în ceea ce spune sau face interlocutorul.
Participarea intensă duce la postura de congruență, similară cu cea a
interlocutorului. În cazul în care există între comunicatori divergențe de
statut, de puncte de vedere sau opinii- apar posturile necongruente:
persoana nu privește spre interlocutor, nu interacționează cu acesta.

În timpul unei conversații, modul de mișcare a corpului poate dezvălui

calități ale individului:
- mișcările laterale- buni comunicatori;
- mișcările față-spate- om de acțiune;
- mișcările verticale- om cu putere de convingere.

Aceste indicii sunt deseori folosite de ”headhunters” – consultanții specializați

în recrutarea oamenilor potriviți pentru o funcție managerială.

4. COMUNICAREA TACTILĂ

Acest tip de limbaj nonverbal se manifestă prin frecvența atingerii, prin

modul de a da mâna, de a lua de braț, de a îmbrățișa, de a bate pe umăr.

Forța și tipul atingerii depinde în mare măsură de vârstă, statut social, relație
și cultură.
 B. PREZENȚA PERSONALĂ

Prezența personală comunică prin intermediul formei corpului, a

vestimentației, a parfumului (miros specific), a bijuteriilor și a altor accesorii
vestimentare.

În cultura noastră există anumite atitudini privind legătura dintre forma

corpului, aspectul exterior și personalitate.

Distingem trei tipuri de fizic:

- ectomorf (fragil, subțire, de obicei înalt);

- endomorf (gras, rotund, scund);
- mezomorf (musculos, atletic, înalt).

Datorită condiționărilor sociale tindem să îi percepem pe ectomorfi ca fiind

tineri, ambițioși, suspicioși, tensionați, nervoși; pe endomorfi- mai în vârstă
decât sunt în realitate, mai puțin rezistenți fizic, vorbăreți, agreabili, buni la
suflet, prietenoși, de încredere; pe mezomorfi- puternici, aventuroși,
încăpățânați, maturi în comportament, plini de încredere în sine, mereu
învingători.

Îmbrăcămintea oglindește personalitatea individului, comunicând informații

despre acesta- în măsura în care este rezultatul unei alegeri personale. Împreună
cu accesoriile, ea poate marca statutul social real sau pretins.

Parfumul puternic, chiar de calitate, atrage atenția într-un mod neadecvat,

deci trebuie evitat, în special în circumstanțe profesionale.