Universitatea din Pitesti

Facultatea: de Teologie, Litere, Istorie si Arte

Departamentul Teologie
Program de studii: Arta sacra

REFERAT
LA DISCIPLINA STUDII BIBLICE

Profesor: Student:
.

Pitesti 2021

Învierea Domnului

1
Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creștinismului, dogma
fundamentala a credinței creștine. Este o sărbătoare a bucuriei depline, a luminii
divine, a comuniunii, a sufletului. In noaptea Învierii creștinii se bucura de o
stare halica deosebita, de o parnasie speciala cu semenii si cu Dumnezeu.

Putem vorbi de o tasnire deplina a vietii dumnezeiești in sufletul nostru, in

existenta noastră creștina.

Pe de o parte, aceasta bucurie amestecata cu o uimire desavarsită o putem

percepe cel mai bine privind cu atenție la doua din icoanele ortodoxiei si anume
cele care se numesc "Coborârea de pe Cruce" si " Plângerea de Îngropare". De
ce aceasta? Pentru ca nu putem înțelege deplin bucuria ucenicilor fara a cunoaște
drama lor, fara a pătrunde in atmosfera acelor zile întunecate, cand "mirele s-a
luat de la ei".

Pe de alta parte, Învierea este bucuria sufletului care nu e nici trecătoare, nici ne-
deplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca e bucuria eterna si deplina. De
aceea, In noaptea Învierii nimeni nu ar trebui sa fie trist. Nimeni nu ar trebui sa
planga. Caci toate motivele de întristare apar acum fara însemnătate fata de
biruirea morții.

Invatatura centrala si pivotul de susținere a religiei creștine este, fara îndoiala,

Învierea Domnului. De aceea, Apostolul Pavel spune: "Daca Hristos n-a inviat,
zadarnica este atunci propovăduirea noastră, zadarnica si credința voastră" (I
Cor. 15, 14). Fara Inviere n-ar fi fost nici altar, nici preoți, nici credința, iar
botezul nu ar fi avut nici o semnificație.

2
Mare taina este aceasta dogma, cu greu se poate patrunde in intelesurile adanci
ale Invierii. "Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa
ascultam de voi mai mult decat de Dumnezeu: noi nu putem sa nu vorbim despre
ceea ce am vazut si am auzit. Dumnezeul parintilor nostri a inviat pe Iisus pe
care voi l-ati omorat, spanzurandu-L pe lemn. Noi suntem martorii acestor
lucruri" (F. Ap.), asa le raspundea apostolii membrilor tribunalului evreiesc de
atunci.

Cu greu au inteles ucenicii lui Hristos, desi, unii dintre acestia au fost martori
oculari la eveniment. Cu o si mai mare greutate au patruns in tainele dogmei cei
care au primit darul iubirii si au vazut Invierea cu “ochii credintei”.

Majoritatea crestinilor accepta taina Invierii, l-au primit pe Iisus ca mantuitor

personal, dar putin sunt cei care si vietuiesc crestineste, care il iau drept model
in viata pe Hristos. In schimb, sunt multi oameni care nu accepta adevarurile
Invierii, iar unii dintre acestia, in special iudeii, nici nu vor sa comunice pe
aceasta tema.

Or, Invierea este, fara doar si poate, un fapt istoric, real si irevocabil, o siguranta
absoluta a crestinilor ca Iisus a murit, luand cu el pacatele lumii, a inviat si este
in Ceruri de-a dreapta Tatalui. Invierea devenind temelia de nezdruncinat, piatra
de temelie a unei noi conceptii despre lume si viata, samburele viu din care s-a
nascut uriasul copac al crestinatatii in lume.

3
Redescoperirea si retrairea de catre fiecare generatie de oameni a acestui fapt
colosal si irevocabil al Invierii Domnului explica durata crestinatatii de acum
doua mii de ani si pana astazi si care va dura pana la sfarsitul veacurilor.

Dar Invierea Domnului nu este numai un adevar irevocabil. El este totodata "un
semn al semnelor lui Dumnezeu " tot atat de real in fata lumii intregi. Cu alte
cuvinte, Invierea este semnul puternic, evident si clar pentru toti, ca Dumnezeu
cel viu a intervenit in iconomia si istoria omenirii.

Mai mult, acest lucru capata o semnificatie aparte, pentru faptul ca Invierea
Domnului nu este numai o simpla readucere a unui mort la viata, asa cum a fost
cazul lui Lazar, prietenul Domnului, cu fiica lui Iair sau cu fiul vaduvei din
Nain. Este vorba de o altfel de moarte, pentru pacatele lumii si o altfel de
inviere, de un altfel de trup al lui Iisus, de un trup transfigurat.

Invierea Domnului este modelul si forta invierii tuturor oamenilor, la a doua

venire a Sa: “Eu sunt Invierea si viata, in adevar, a zis El” (In, 11, 25). Invierea
face referiri nu numai la fiinta umana, ci este vorba de toata creatia lui
Dumnezeu: "Iata, Eu toate le fac noi…, si va fi un cer nou si un pamant nou",
zice Mantuitorul.

“Mantuitorul a refacut chipul divin din om, lepadand in mormant, in dimineata

Invierii, trasatura patimitoare. Din momentul mortii si a Invierii Domnului,
istoria omenirii intra in perioada eshatologica, iar Imparatia, aflata deocamdata
in transcendent, tinde sa inglobeze treptat toata creatia. In Hristos cel inviat
incepe transfigurarea lumii, dar aceasta transfigurare nu se descopera decat prin
mijlocirea acelora care au atins culmile sfinteniei”, ne spune Sfantul Maxim
Marturisitorul.

Invierea Domnului ne daruieste, pe de o parte, o victorie asupra pacatului, pe de

alta parte, o biruinta asupra mortii insasi. Mai mult, aceasta mare taina ne aduce

4
la o stare harica de traire cu Dumnezeu care este fara de pacat si fara de moarte.
Cu Hristos, noi pasim in vesnicie!

Asadar, Invierea Domnului este, prin excelenta, acela al indumnezeirii naturii

noastre omenesti si al participarii trupului nostru trecator la bunurile vesnice,
mai presus de fire, o calatorie in lumina launtrica a sufletelor noastre, iar in
viziunea unor parinti ai Bisericii nu e altceva decat „o traire a luminii
dumnezeiesti si o pregustare a Imparatiei Cerurilor, o transfigurare anticipata”.

Este acel «fata catre fata» indreptat spre eternitate, cand “Dumnezeu coboara in
suflet, iar sufletul urca la Dumnezeu“.

Hristos a Inviat!