1. Noţiunea de secret de stat, taina de stat şi secret militar.

Regimul secret în RM reprezintă modul unic, stabilit de actele normative-juridice ale organelor
legislative şi executive, care asigură păstrarea secretelor de stat şi care include sistemul administrativ-juridic,
precum şi acţiunile organizatorice şi tehnice, la baza cărora se află modul de raportare a informaţiilor la
secretele de stat.
Secretele de stat reprezintă materialul informativ (informaţia), documentele şi acţiunile protejate de stat în
domeniul de activitate militară, politică externă, economică, răspîndirea, divulgarea, pierderea, sustragerea sau
nimicirea cărora poate aduce pagube considerabile securităţii RM, intereselor ei politice, economice, militare şi
tehnico-ştiinţifice.
Secret de stat – informaţii protejate de stat în domeniul apărării naţionale, economiei, ştiinţei şi tehnicii,
relaţiilor externe, securităţii statului, asigurării ordinii de drept şi activităţii autorităţilor publice, a căror
divulgare neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor şi/sau securităţii Republicii
Moldova.

2Protecţia şi apărarea secretelor militare şi de stat.

Documentele secrete şi de serviciu în Armata Naţională se păstrează în secţia secretă. Încăperea secţiei
secretre se află în statul major, ea este amenajată cu uşă de fer (căptuşită cu fer), cu gratii la fereastră şi are
semnalizare sonoră, vizualăi la ofiţerul de serviciu. De lucrul secţiei secrete răspunde şeful statului major al
unităţii militare. Pentru fiecare militar care lucrează cu materiale secrete se face un caet, mapă de lucru cu
documentele secrete. Documentele secrete nu se scot din clădirea statului major, cu ele se lucrează în încăperi
cu fereastra închisă, pe masa de lucru se lasă doar documente secrete. În caz de pierdere, distrugere a
documentelor secrete se raportează Şefului Statului major. Se interzice transportarea materialelor secrete în
transportul public, transportarea documentelor secrete se execută în maşini special numite cu paza înarmată.
Se interzice de a înscrie date secrete în caete obişnuite. Se interzice multiplicare, fotografierea, copierea
documentelor, materialelor secrete.Responsabilitatea pentru asigurarea regimului secret, elaborarea în termen
şi înfăptuirea măsurilor necesare

3.Noţiunea de regim de secretizare

Articolul 17. Contestarea deciziei de secretizare a informaţiilor
(1) Orice cetăţean sau persoană juridică are dreptul să se adreseze persoanelor cu funcţii de răspundere care au
secretizat anumite informaţii cu o cerere motivată privind desecretizarea acestor informaţii. Persoanele cu
funcţii de răspundere în cauză sînt obligate, în termen de o lună, să dea un răspuns scris cetăţeanului sau
persoanei juridice la această cerere.
(2) Persoanele cu funcţii de răspundere care se eschivează de la examinarea în fond a cererii poartă răspundere
conform legislaţiei.
(3) Decizia de secretizare a informaţiilor poate fi contestată la organul sau la persoana cu funcţie de răspundere
ierarhic superioară, la Comisia interdepartamentală pentru protecţia secretului de stat sau în instanţa de
contencios administrativ.

4.Drepturile organelor cu regim secret

Organele cu regim secret (ORS) au dreptul:
1.Să ceară de la lucrătorii instituţiilor (întreprinderilor), admişi la lucrările şi documentele secrete, respectarea
întocmai şi obligatorie a Regulamentului cu privire la asigurarea regimului secret, precum a ordinelor,
instrucţiunilor, directivelor departamentale şi a altor acte normative privind asigurarea regimului secret;
2.Să antreneze specialişti ai instituţiilor (întreprinderilor) la lucrările de asigurare a regimului secret;
3.Să înfăptuiască controlul asupra stării şi organizării lucrului de asigurare a regimului secret în secţiile
instituţiilor (întreprinderilor) şi în instituţiile (întreprinderile) din subordine;
4.Să participe la examinarea proiectelor schemelor de încadrare ale instituţiei (întreprinderii) şi organizaţiilor
din subordine în partea ce se referă la ORS, şi să înainteze propuneri referitoare la structura şi efectivul
angajaţilor din aceste organe;
5.Să ceară de la angajaţii instituţiilor (întreprinderilor), admişi la lucrările şi documentele secrete, să prezinte
explicaţii în scris privind faptele de divulgare de către dînşii a informaţiilor secrete, pierderii documentelor şi
articolelor secrete, altor încălcări ale regimului secret;
6.Să dea recomandaţii şi indicaţii obligatorii pentru executare de către conducătorii subsecţiilor instituţiilor
(întreprinderilor) şi instituţiilor din subordine în chestiunile ce ţin de asigurarea regimului secret;
7.Să prezinte conducătorilor de instituţii (întreprinderi) recomandaţii privind interzicerea efectuării lucrărilor cu
documente şi articole secrete, în cazurile cînd nu există condiţiile necesare sau au fost depistate încălcări grave
ale regimului secret, precum şi propuneri, elaborate în comun cu subunităţile interioare respective, referitoare la
îndepărtarea de la executarea lucrărilor secrete şi documentelor sau trageriii l,a răspundere a persoanelor care au
încălcat regimul secret.

5.Accesul la informaţiile cu caracter secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret

Accesul persoanelor fizice la informaţiile strict secrete, secrete şi confidenţiale se întocmeşte de către
conducătorii instituţiilor (întreprinderilor) în modul stabilit de Legea „Cu privire la secretul de stat al RM” şi de
Regulamentul cu privire la asigurarea regimului secret în organele puterii legislative...”. Conducătorii acestor
instituţii (întreprinderi) şi ORS poartă responsabilitatea pentru selecţionarea persoanelor, admise la informaţiile
strict secrete, secrete şi confidenţiale şi sînt obligaţi să asigure controlul sistematic asupra faptului ca accesul la
informaţii să-l obţină numai acele persoane pentru care astfel de informaţii lr sînt necesare la îndeplinirea
obligaţiunilor de serviciu.
Formele de acces:
a) Prima formă – admis la informaţii strict secrete cu consimţămîntul SIS RM.
b) A doua formă – admis la informaţii secrete cu consimţămîntul SIS RM.
c) A treia formă – admis la informaţii confidenţiale şi restricţionate fără consimţămîntul SIS RM.

6.Obligaţiile persoanelor care au acces la documentele şi utilajele secrete

Articolul 29. Obligaţiile cetăţeanului privind nedivulgarea secretului de stat
Cetăţeanul căruia i s-a perfectat dreptul de acces la secretul de stat este obligat:
a) să nu admită divulgarea, prin orice metodă, a secretului de stat care i-a fost încredinţat sau i-a devenit
cunoscut în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor funcţionale;
b) să nu participe la acţiunile partidelor şi asociaţiilor obşteşti a căror activitate a fost suspendată, limitată sau
interzisă în modul stabilit de lege;
c) să nu sprijine activitatea unui stat străin, a unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a
cetăţenilor străini şi apatrizilor ce cauzează prejudicii intereselor şi/sau securităţii Republicii Moldova;
d) să execute cerinţele asigurării regimului secret;
e) să comunice persoanei cu funcţie de răspundere care i-a acordat dreptul de acces la secretul de stat şi
subdiviziunii de protecţie a informaţiilor atribuite la secret de stat despre apariţia circumstanţelor prevăzute la
art.25 sau a altor împrejurări ce împiedică păstrarea secretului de stat care i-a fost încredinţat, precum şi despre
ieşirea sa de pe teritoriul Republicii Moldova;
f) să respecte alte prevederi ale legislaţiei privind secretul de stat.

7.Limitarea în drepturi a persoanelor care au acces la documentele şi utilajele secrete

Documentele secrete şi de serviciu în Armata Naţională se păstrează în secţia secretă. Încăperea secţiei secretre
se află în statul major, ea este amenajată cu uşă de fer (căptuşită cu fer), cu gratii la fereastră şi are semnalizare
sonoră, vizualăi la ofiţerul de serviciu. De lucrul secţiei secrete răspunde şeful statului major al unităţii
militare. Pentru fiecare militar care lucrează cu materiale secrete se face un caet, mapă de lucru cu documentele
secrete. Documentele secrete nu se scot din clădirea statului major, cu ele se lucrează în încăperi cu fereastra
închisă, pe masa de lucru se lasă doar documente secrete. În caz de pierdere, distrugere a documentelor secrete
se raportează Şefului Statului major. Se interzice transportarea materialelor secrete în transportul public,
transportarea documentelor secrete se execută în maşini special numite cu paza înarmată. Se interzice de a
înscrie date secrete în caete obişnuite. Se interzice multiplicare, fotografierea, copierea documentelor,
materialelor secrete.
Articolul 38. Răspunderea pentru încălcarea legislaţiei cu privire la secretul de stat
(1) Persoanele vinovate de încălcarea prezentei legi poartă răspundere penală, civilă,administrativă sau
disciplinară conform legislaţiei.
(2) Persoanele cu funcţii de răspundere avînd împuterniciri de dispoziţie asupra informaţiilor atribuite la secret
de stat poartă răspundere penală, civilă, administrativă sau disciplinară, conform legislaţiei, pentru atribuirea
neîntemeiată a informaţiilor la secret de stat, pentru neluarea intenţionată a deciziei privind atribuirea
informaţiilor la secret de stat, a căror divulgare poate cauza prejudicii intereselor şi/sau securităţii statului,
precum şi pentru luarea unor decizii neîntemeiate privind excluderea din nomenclatorul departamental a
informaţiilor atribuite la secret de stat.
 8.Particularităţile evidenţei, păstrării documentelor secrete şi folosirea lor în subunităţi, puncte de
comandă.
Evidenţa şi circulaţia documentelor secrete
Conducătorii autorităţilor publice sau altor persoane juridice vor asigura măsurile necesare de evidenţă şi
control a informaţiilor secretizate, astfel încît să se poată stabili, în orice moment, locul în care se află aceste
informaţii. Lucrările de secretariat secrete în cadrul autorităţilor publice sau altor persoane juridice se
organizează şi se efectuează de către Subdiviziunile de protecţie (subdiviziunile lucrărilor de secretariat
secrete). În cadrul Subdiviziunilor de protecţie trebuie să fie create condiţiile necesare pentru lucrul cu
informaţii atribuite la secret de stat, conform cerinţelor prezentului Regulament.
Evidenţa documentelor (de intrare, de ieşire, interne) şi a altor purtători materiali de informaţii atribuite la
secret de stat se ţine, conform registrelor de evidenţă, în formă manuală şi/sau electronică. Ţinerea manuală a
registrelor poate fi efectuată sub formă de fişier sau prin introducerea menţiunilor în cartea pentru înregistrări.
Drept principiu de bază al evidenţei se consideră atribuirea fiecărui document de intrare şi de ieşire a unui
singur număr de înregistrare. La evidenţa pe fişe, pentru fiecare document se întocmeşte o singură fişă de
evidenţă, într-un număr necesar de exemplare.
Caietele de lucru şi pentru stenografiere, carnetele de notiţe speciale se eliberează executanţilor pentru
efectuarea însemnărilor ce conţin informaţii atribuite la secret de stat. Ţinerea caietelor de lucru pentru
înscrierea informaţiilor avînd gradul de secretizare „Strict secret” se efectuează doar cu permisiunea scrisă a
conducătorilor autorităţilor publice sau altor persoane juridice. Filele caietelor trebuie să fie şnuruite,
numerotate, sigilate şi semnate de către şeful Subdiviziunii de protecţie. Caietele se secretizează, pe copertele
acestora se indică destinaţia lor, numele, prenumele executantului şi numărul de înregistrare. Filele carnetelor
de notiţe speciale şi cotorul acestora se numerotează, iar pe fiecare filă se indică numărul de evidenţă al
carnetului. În cazul editării caietelor de notiţe speciale cu fişe de control, cotoarele acestora nu se numerotează.
La eliberarea carnetelor de notiţe speciale pentru unică utilizare, persoana din cadrul Subdiviziunii de protecţie
va indica în Fişa de evidenţă a documentelor (dosarelor) eliberate (forma nr. 28) numărul de file existente şi
numărul de file rămase la restituirea carnetului. Consemnarea cu privire la transmiterea şi distrugerea filelor
detaşabile se efectuează pe cotoarele filelor detaşate sau pe fişa de control a carnetului de notiţe special. În lipsa
executanţilor, în caz de necesitate, mapele de lucru, servietele şi valizele speciale pot fi deschise, cu
permisiunea şefului Subdiviziunii de protecţie, de către angajaţii Subdiviziunii de protecţie, în prezenţa unui
reprezentant al subdiviziunii în care activează executantul. Aceste persoane fac înscrieri, confirmate prin
semnătură (recipisă), în inventarele interioare ale documentelor ce se află la executanţi sau într-un registru
special, ţinut de Subdiviziunea de protecţie, indicînd cine, cînd şi cu ce scop a efectuat deschiderea,
corespunderea documentelor cu inventarul interior, numărul ştampilelor cu care a fost şi cu care urmează a fi
sigilată mapa de lucru, servieta sau valiza specială. În cazul în care este necesară extragerea documentelor din
mapa de lucru, servieta sau valiza specială se indică numărul documentelor extrase şi numărul de file al
acestora. După deschidere, mapa de lucru, servieta sau valiza specială, se sigilează cu ştampila personală a
reprezentantului subdiviziunii în care activează executantul. La întoarcere, executantul este obligat să verifice
prezenţa documentelor.
Pentru sigilarea mapelor de lucru, servietelor sau valizelor speciale, a depozitelor de păstrare a
documentelor, executanţilor li se eliberează, contra semnătură (recipisă) în contul personal sau în Registrul de
evidenţă a ştampilelor (forma nr. 30, anexă la prezentul Regulament), ştampile de metal numerotate.
Responsabilitatea pentru asigurarea protecţiei secretelor de stat (ulterior secrete) în unităţile militare
subordonate o poartă şeful Marelui Stat Major al AN, şefii de direcţii şi secţii independente a MA şi MSM,
comandanţii unităţilor militare. Responsabilitatea nemijlocită pentru asigurarea regimului secret, elaborarea în
termen şi realizarea măsurilor necesare cu privire la păstrarea secretelor o poartă comandanţii marelor unităţi,
unităţilor militare, şefii instituţiilor de învăţămînt militare ale FA în limita împuternicirilor sale. În unităţile
militare, anual se elaborează şi se aprobă de către comandantul unităţii militare planul unic al activităţilor de
perfecţionare a regimului cu caracter secret şi de asigurare a păstrării secretelor, care se aduce la cunoştinţa
unităţilor (subunităţilor) din subordine.

9.Particularităţile evidenţei, păstrării documentelor secrete şi folosirea lor de către studenţilor

instituţiilor militare de învăţământ.

Pregătirea studenţilor instituţiilor de învăţămînt militar a FA pe întrebările protecţiei secretelor se efectuiază

conform programelor aprobate de către şeful MSM al AN. În indicaţiile (planurile) organizator-metodice la
pregătirea de luptă trebuie să fie prevăzute orele necesare (nu mai puţin de 10 ore) pentru studierea de către
efectiv a bazelor de asigurare a protecţiei secretelor şi ordinii de mînuire a documentelor (articolelor) secrete în
limita cuvenită. La funcţiile, ce prevăd accesul la informaţia (lucrări) de importanţă deosebită şi strict secretă,
militarii, angajaţii civili se admit numai după perfectarea accesului conform Nomenclatorului funcţiilor
colaboratorilor care urmează să-şi întocmească accesul la înformaţiile de importanţă deosebită şi strict secrete
(forma nr.64). Persoanele numite în funcţiile legate de lucrul cu informaţia secretă se admit la îndeplinirea
obligaţiunilor numai după studierea cerinţelor Regulamentului cu privire la asigurarea regimului cu caracter
secret în AN RM în partea ce li se referă şi susţinerea colocviului. Pe viitor susţinerea colocviului privind
cunoaşterea cerinţelor de bază a Regulamentului de către militari, angajaţii civili admişi la informaţia secretă se
organizează anual în scris, pe foi înregistrate prealabil la începutul anului. Rezultatele colocviului se păstrează
în organul secret pînă la sfîrşitul anului de studii, după ce se numesc în ordinea stabilită.

10.Principii de asigurare a regimului secret în cazul utilizării mijloacelor tehnice de transmisiuni

Prelucrarea informaţiei atribuite la secret de stat se permite numai la obiectele MTC cărora le-au fost acordate
următoarele categorii:
a) Categiria I – pentru obiectele MTC, la care se permite prelucrarea (elaborarea) şi păstrarea informaţiei
(programelor de asigurare) cu gradul de secretizare pînă la strict secret inclusiv.
b) Categoria a II-a – pentru obiectele MTC, la care se permite prelucrarea (elaborarea) şi păstrarea
informaţiei (programelor de asigurare) cu gradul de secretizare pînă la secret inclusiv.
c) Categoria a III-a – pentru obiectele MTC, la care se permite prelucrarea (elaborarea) şi păstrarea
informaţiei (programelor de asigurare) cu gradele de secretizare confidenţial şi restricţionat.
d) Categoria a IV-a – pentru obiectele MTC, la care se permite prelucrarea (elaborarea) şi păstrarea
informaţiei (programelor de asigurare) cu gradele de secretizare pînă la strict secret inclusiv, numai pe
suporţi magnetici înregistraţi. Păstrarea informaţiei secretizate la aceste obiecte MTC – este interzisă.
Acordarea categoriei obiectelor MTC se efectuiază de o comisie în componenţa cărea se includ nu mai puţin de
trei persoane numite prin ordinul comandantului u/m cu întocmirea procesului-verbal.
În baza procesului-verbal de acordare a categoriei se emite ordinul comandantului u/m despre categoriile
acordate obiectelor MTC şi numirea persoanelor responsabile de aceste obiecte.
În cazurile cînd la prelucrarea informaţiei secrete sînt utilizate MTC, ce creează sisteme de protecţie a
informaţiei secrete (SPIS) care, în caz de necesitate include totalitatea acţiunile organizatorice, metodele de
programare şi criptografice, mijloacele inginereşti şi de calcul, orientate spre păstrarea integrităţii informaţiei
secrete la elaborarea şi exploatare, pe calea preîntîmpinării cazurilor de acces nesancţionat (ANS) la informaţia
secretă, a pierderii informaţiei (inclusiv din cauza radiaţiei laterale electromagnetice, inducţiilor) sau distrugerii
ei.Conducătorii subdiviziunilor, care se ocupă de exploatarea sistemelor speciale de comunicaţii şi MTC,
personele responsabile de exploatarea lor şi utilizatorii corespunzător au obligaţiunile şi restricţiile stabilite de
legislaţie.

11 Arma comunicații: destinație, rol, misiuni.

Armata, forţa principală a Sistemului Naţional de Apărare, are ca element specializat pentru
organizarea şi realizarea căilor de legătură destinate conducerii trupelor, arma comunicaţii.
În scopul îndeplinirii obligaţiilor pe care le are, de a asigura necondiţionat căile de legătură destinate
conducerii, cooperării şi înştiinţării, arma comunicaţii are următoarele misiuni:
 asigură şi menţine legături oportune, de înaltă calitate, prin toate categoriile de mijloace tehnice
şi în orice situaţie;
 organizează sistemele de comunicaţii pentru toate eşaloanele şi asigură interconectarea şi
unicitatea în funcţionare a acestora;
 realizează căile de legătură stabilite prin planurile de acţiune ale comunicaţiilor şi asigură
funcţionarea neîntreruptă a acestora, precum şi cunoaşterea permanentă a stării căilor de legătură din sistemele
organizate;
 asigură exploatarea corectă şi în deplină siguranţă a tuturor căilor de legătură care intră în
structura sistemului de comunicaţii;

12Structurile de comunicații din cadrul Armatei Naționale. Sistemul de comunicații și informatic al

Armatei Naționale (definiție, compunere, servicii prestate).
 Pentru a fi în măsură să desfăşoare acţiunile militare într-o viziune unitară, coordonat, bine încadrat în
timp şi spaţiu Armata Naţională, trebuie să dispună de un sistem de comandă şi control, pentru exercitarea
căreia, structurile specializate din organica acesteia asigură sprijinul de comunicaţii şi informatică.

13Factorii care determină compunerea și gradul de dezvoltare a sistemului de comunicații.

Factorii care determină compunerea şi gradul de dezvoltare ale sistemului de transmisiuni sunt:

 situaţia strategică (operativă, tactică);

 compunerea şi dispozitivul operativ sau tactic adoptat;
 caracteristicile terenului în care se desfăşoară acţiunile de luptă;
 organizarea şi dispunerea punctelor de comandă;
 forţe şi mijloace de transmisiuni la dispoziţie;
 situaţia telecomunicaţiilor teritoriale;
 posibilităţile inamicului de a dezorganiza conducerea.

14Sistemul de comunicații și informatică militar (definiție, compunere, servicii prestate).

Sistemul de transmisiuni reprezintă totalitatea centrelor si staţiilor de transmisiuni independente ale

unui anumit eşalon, interconectate prin linii de legatură, întrunite într-o structură determinată şi având un
caracter unitar. Fiecare categorie de forţe ale armatei, gen de armă, mari unităţi şi unităţi, subunitate şi
formaţiune ce dispune de forţe şi mijloace de transmisiuni.
Sistemul (subsistemul) de transmisiuni se clasifică în funcţie de:
 structură;
 destinaţie;
 tehnica folosită.
În funcţie de structură există următoarele sisteme (subsisteme) de transmisiuni:
 sistem (subsistem) de transmisiuni ierarhic;
 sistem (subsistem) de transmisiuni de sprijin;
 sistem (subsistem) de transmisiuni global.
În funcţie de destinaţie, întâlnim:
 sistem (subsistem) de transmisiuni operativ;
 sistem (subsistem) de transmisiuni de garnizoană;
 sistem (subsistem) de transmisiuni al trupelor;
 sistem (subsistem) de transmisiuni teritorial.
În funcţie de mijloacele tehnice folosite, întâlnim:
 sistem (subsistem) de transmisiuni neautomatizat de campanie;
 sistem (subsistem) de transmisiuni automatizat de campanie;
 sistem (subsistem) de transmisiuni automatizat teritorial.

15 Sisteme de comunicații avansate utilizate în armatele altor țări.

Mijloace de transmisiuni radio
 Staţii radio fixe şi mobile
 Staţii radio portabile în banda VHF/UHF
 Staţii radio portabile în banda MF/HF
 Emiţătoare radio din înzestrarea F.A. ale unor state membre N.A.T.O.
Mijloace de transmisiuni radioreleu
Mijloace de transmisiuni prin laser şi fibre optice
 Mijloace de transmisiuni laser
 Mijloace de transmisiuni prin fibre optice
Mijloace de transmisiuni prin difuzie troposferică
Mijloace de transmisiuni prin sateliţi

Mijloacele radio folosite de armatele statelor membre N.A.T.O. sunt caracterizate prin:
 gabarite şi consumuri energetice reduse;
 modularizarea echipamentelor în vederea creşterii fiabilităţii, mobilităţii şi disponibilităţii de
contanerizare şi transport;
 extinderea spectrului de frecvenţe folosit;
 utilizarea unei game variate de moduri de lucru: fonie, telegrafie auditivă, teleimprimare,
facsimil, bandă laterală în mai multe variante, transmiteri de date;
 trecerea de la transmiterile analogice la cele numerice (digitale);
Mijloacele radio folosite de armatele statelor membre N.A.T.O. sunt caracterizate prin:
 realizarea interfeţelor care permit interconectarea mijloacelor radio cu sistemele de transmisiuni
din câmpul tactic şi cu echipamentele de criptare şi transmitere automată a datelor;
 adoptarea unor soluţii constructive care asigură o protecţie sporită la acţiunile de bruiaj ale
inamicului;
 folosirea pe scară largă a saltului de frecvenţă şi a spectrului dispersat;
 schimbarea automată a frecvenţei de lucru la apariţia bruiajului inamic pe frecvenţe prestabilite;
 folosirea antenelor adaptive şi directive;
 utilizarea puterii de emisie în trepte dupa necesitate.

16 Particularitățile organizării comunicațiilor în lupta de apărare.

Conducerea transmisiunilor cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate de organele de

conducere pentru organizarea şi realizarea la timp a sistemelor de comunicaţii, precum şi men ţinerea
neîntreruptă a continuităţii legăturilor, concomitent cu asi gurarea unei înalte capacităţi de luptă a
unităţilor (subunităţilor) de transmisiuni.
Aceasta impune:
 culegerea şi analiza informaţiilor necesare organizării sistemului de comunicaţii,
corespunzător nevoilor operaţiei (luptei);
 elaborarea concepţiei de organizare a sistemului de comunicaţii şi de întrebuinţare a
trupelor de comunicaţii;
 planificarea oportună a realizării sistemului de comunicaţii, elaborarea şi transmiterea în
timp scurt a dispoziţiunilor către organele de conducere şi de execuţie subordonate ;
 luarea hotărîrii şi darea la timp a misiunilor pentru realizarea sistemului de comunicaţii
şi pentru menţinerea continuităţii legăturilor;
  realizarea şi menţinerea în permanentă stare de funcţionare a legăturilor destinate
conducerii trupelor de transmisiuni;
 stabilirea compunerii şi refacerea, după angajare, a rezervelor de forţe şi mijloace de
transmisiuni;
 organizarea asigurării acţiunilor de luptă;
 menţinerea unui înalt nivel al pregătirii de luptă în trupele de transmisiuni.
Sistemul de comunicaţii pentru operaţia (lupta) de apărare asigură legăturile necesare conducerii,
cooperării şi înştiinţării tuturor forţelor angajate în îndeplinirea misiunilor operative (de luptă), în condiţiile în
care situaţiile au un caracter complex, se pot schimba frecvent şi în timp scurt, iar punctele de comandă se
pot găsi de multe ori în deplasare.
In structura sistemului de comunicaţii destinat asigurării legăturilor pentru operaţia (lupta) de
apărare sînţ incluse:
 centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă proprii;
 centrele de comunicaţii ajutătoare (la eşaloanele care dispun de mijloacele necesare);
 mijloacele din centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă ale eşalonului superior,
subordonaţilor, vecinilor şi eşaloanelor cu care se cooperează şi care asigură legătura cu marea unitate
(unitatea, subunitatea) căreia îi aparţine sistemul de comunicaţii;
 elementele din sistemul de telecomunicaţii teritorial folosite pentru asigurarea anumitor
legături;
 liniile de comunicaţii realizate cu mijloacele trupelor şi cu mijloace teritoriale;
 rezervele de comunicaţii.

17 Organizarea comunicațiilor prin fir în lupta de apărare.

Pînă la începerea ofensivei inamicului se folosesc legăturile realizate prin mijloace de comunicaţii cu
fir, mobile şi de semnalizare. Pe liniile radio şi radioreleu, lucrul în emisie se execută la ordin; fac excepţie
liniile destinate conducerii cercetării care acţionează în dispozitivul inamicului, a siguranţei, a aviaţiei în
aer, a focului artileriei antiaeriene, precum şi pentru înştiinţare, care pot fî folosite, la necesitate, cu
respectarea strictă a tuturor măsurilor de mascare şi de conducere în secret. După începerea ofensivei
inamicului, mijloacele radio şi radioreleu asigură conducerea, cooperarea şi înştiinţarea în măsura în care
legătura prin alte categorii de mijloace de comunicaţii nu este oportună sau posibilă.
În perioada iniţială a războiului, baza legăturilor cu fir o constituie liniile de telecomunicaţii
teritoriale, în condiţiile în care o parte din unităţile (subunităţile) de comunicaţii sînt încă în curs de
mobilizare sau nu pot ajunge în timp oportun în raioanele în care ar urma să acţioneze.
In perioada în care marile unităţi (unităţile) se găsesc încă în garnizoanele de dislocare la pace,
comunicările telefonice pot fi secretizate, folosindu-se căile echipate cu aparatură corespunzătoare.
Sistemul de comunicaţii se realizează pe urgenţe.
În prima urgenţă:
 se instalează centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă,
 se realizează liniile de comunicaţii directe dintre aceste centre şi pentru legătura lor cu centrele
de comunicaţii ale punctelor de comandă ale eşalonului superior, ale subordonaţilor şi ale celor cu care se
cooperează,
 legăturile grupelor operative (reprezentanţilor) care sosesc cu mijloace proprii de comunicaţii la
punctele de comandă ale marilor unităţi şi unităţilor,
În cadrul acestei urgenţe trebuie asigurate, în primul rînd, legăturile cu eşaloanele care acţionează pe
direcţiile principale, cu cercetarea, cu detaşamentele înaintate, cu desantul aerian şi cu trupele care execută
contraatacuri sau contralovituri.
În urgenţa a doua, se completează legăturile prevăzute în planul comunicaţiilor şi se realizează căile
de legătură ocolitoare.
Amenajarea genistică a centrelor (staţiilor) de comunicaţii şi lucrările pentru protecţia liniilor se
execută concomitent cu realizarea sistemului de comunicaţii şi se continuă pînă la definitivarea lor în volum
complet.
Legăturile cu fir se asigură pe direcţii sau pe axul de comunicaţii, în cadrul unităţilor şi subunităţilor care
duc acţiuni de luptă, legătura cu fir se realizează, de regulă, pe linii din cablu de campanie.
În cadrul marilor unităţi, se folosesc pe scară largă căile teritoriale completate cu linii din cablu de
campanie şi liniile combinate fir-radioreleu.
 Pentru menţinerea continuităţii legăturilor, liniile cu fir trebuie construite astfel, încît să treacă prin
locurile de rezervă planificate pentru dispunerea punctelor de comandă. La realizarea lor se vor evita itinerarele
de deplasare a transportoarelor blindate şi artileriei proprii, direcţiile de contraatac şi obiectivele probabile
ale loviturilor inamicului, îngroparea cablului în raioanele punctelor de comandă este obligatorie.
Centrul de comunicaţii al fiecărui punct de comandă trebuie abonat, după posibilităţi, şi în funcţie de
eşalon, la unul sau mai multe oficii telefonice teritoriale, precum şi la unele centre de comunicaţii ajutătoare din
zonă, luîndu-se toate măsurile de păstrare a secretului.

18 Organizarea comunicațiilor radio și radioreleu în lupta de apărare.

Liniile radio trebuie astfel organizate, încît să satisfacă toate necesităţile impuse de schimbările ce
pot surveni în compunerea dispozitivului operativ (de luptă) pe timpul ducerii acţiunilor. O atenţie
deosebită va fi acordată menţinerii legăturii radio pe timpul deplasării punctelor de comandă, pentru
cooperarea la flancuri (joncţiune) şi pentru conducerea trupelor care acţionează izolat. Mijloacele radio
trebuie pregătite pentru lucrul din mers, iar cînd nu sînt asemenea posibilităţi, se planifică deplasarea
eşalonată a acestora sau lucrul din opriri de scurtă durată.
Nivelurile de comandă şi distanţele care trebuie acoperite, impun folosirea următoarelor mijloace
radio:
staţiile radio în gama VHF/UHF, de dimensiuni mici şi greutate redusă, vor fi utilizate pentru
distanţe de până la 3 km;
staţiile radio în gama VHF/UHF portabile vor fi utilizate pentru distanţe cuprinse între 6 -20 km;
staţiile radio în gama VHF/UHF montate pe autovehicule vor fi utilizate pentru distanţe de până
la 30 km;
staţiile radio în gama HF vor fi utilizate pentru distanţe de până la 30 km, pe undă directă, şi
peste 30 km pe unda indirectă (reflectată).

Legăturile radioreleu se asigură pe direcţii sau pe ax; uneori se poate adopta şi procedeul legăturii în
reţea. La planificarea locurilor pentru instalarea staţiilor radioreleu intermediare se vor avea în vedere
atît menţinerea continuităţii legăturii pe timpul deplasării punctelor de comandă, cît şi posibilitatea
concentrării mai multor staţii intermediare în cadrul unui centru de comunicaţii ajutător.
Pentru asigurarea căilor ocolitoare se folosesc centrele de comunicaţii ajutătoare sau legăturile de pe
rocadele de comunicaţii.
 Legătura prin mijloace mobile şi poştale se realizează prin staţiile de adunare-expediere a
documentelor şi formaţiunile poştale militare proprii sau la care unităţile sînt înscrise.
La unele mari unităţi, pentru realizarea legăturii prin mijloace mobile şi poştale se pot instala pe ax sau
pe unele direcţii de comunicaţii - la înălţimea punctelor de comandă ale marilor unităţi (unităţilor)
subordonate nemijlocit, care acţionează în eşalonul întîi - staţii înaintate de adunare-expediere a
documentelor şi puncte înaintate de schimb ale poştei.

19 Organizarea comunicațiilor în lupta de apărare prin mijloace alternative.

Cooperarea între diferite elemente ale dispozitivului de luptă al brigăzii se realizează în reţele organizate
pentru conducere.
Conducerea subunităţilor celorlalte componente din sistemul de apărare naţională, subordonate temporar
brigăzii, se realizează în reţele (direcţii) radio separate, organizate de reprezentanţii acestor elemente, sau prin
intrarea lor în reţelele destinate conducerii subordonaţilor.
Mijloacele mobile se folosesc, în cele mai multe situaţii, circular, după grafic şi atunci cînd situaţia
impune, pe axul de comunicaţii al brigăzii.
Legătura poştală se asigură la staţia poştală militară stabilită de eşalonul superior sau în anumite situaţii,
la un oficiu de telecomunicaţii teritorial din apropierea punctului de comandă logistică al brigăzii.
Mijloacele de semnalizare se folosesc pentru înştiinţare (alarmare) în cadrul punctelor de comandă ale
brigăzii, pentru transmiterea unor informaţii scurte între brigadă şi subunităţile dispuse în apropierea punctelor
de comandă, precum şi pentru conducerea şi cooperarea subunităţilor în luptă.
Pe timpul ducerii acţiunilor de lupta, pe jos mijloacele de comunicaţii pentru realizarea legăturii trebuie
să se găsească permanent pe lîngă comandanţi (şefii de state majore), astfel încît să se asigure oportun
legătura atît cu trupele debarcate, cît şi cu transportoarele blindate.
Particularităţi
a) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea localităţilor şi zonelor industriale
În structura sistemului de comunicaţii trebuie să se prevadă realizarea legăturilor necesare
conducerii, cooperării şi înştiinţării trupelor care se apără în localităţi şi zone industriale, acţiuni la care
participă multiple
elemente ale sistemului de apărare naţională. La organizarea sistemului de comunicaţii trebuie să se aibă în
vedere descentralizarea conducerii şi apropierea acesteia de limita dinainte a apărării.
Cînd, pentru ducerea acţiunilor în localităţi, se constituie detaşamente tactice, răspunderea privind
organizarea sistemului de comunicaţii revine şefului comunicaţiilor detaşamentului, la realizarea sistemului
urmînd să participe toate forţele şi mijloacele de comunicaţii ale unităţilor (subunităţilor, formaţiunilor)
existente în interiorul localităţii (zonei industriale).
Mijloacele de bază pentru legătura în interiorul localităţilor mici sînt cele radio, mobile şi de semnalizare;
în localităţile mari pot fi angajate şi mijloacele cu fir, cu folosirea liniilor de telecomunicaţii teritoriale şi a
liniilor din cablu de campanie, construite pe traseele care asigură o bună protecţie împotriva loviturilor
inamicului, incendiilor şi prăbuşirii clădirilor. Pentru legătura cu trapele care acţionează în afara localităţii
sau a zonei industriale, pot fi folosite şi mijloacele radioreleu.
Pentru realizarea legăturilor în localităţi (zone industriale), şeful comunicaţiilor trebuie să cunoască în
detaliu planul localităţilor, caracteristicile clădirilor, sistemul de telecomunicaţii teritoriale, planul distrugerii
sau minării clădirilor.
În localităţi, centrele de comunicaţii vor fi dispuse în construcţii subterane (subsoluri, pasaje) sau în alte
locuri care să asigure o bună protecţie a forţelor şi mijloacelor de comunicaţii. Staţiile radio şi radioreleu vor fi
instalate astfel, încît să se evite influenţa negativă a clădirilor asupra propagării undelor electromagnetice.
Cînd pentru realizarea legăturii de cooperare se folosesc mijloace cu fir, liniile vor fi asigurate pe
rocadele de comunicaţii, care vor fi prelungite pînă la punctele de comandă, pe trasee protejate împotriva
incendiilor şi prăbuşirii clădirilor.
Pentru realizarea legăturii de cooperare cu celelalte formaţiuni de apărare care luptă în localitate, anumite
întreprinderi industriale, se folosesc mijloace radio, precum şi liniile telefonice urbane şi centralele telefonice
de întreprinderi.
b) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea zonală
Legăturile pentru conducerea forţelor care desfăşoară acţiuni de luptă în cadrul apărării zonale se
asigură de la punctul de comandă al detaşamentului (grupării) prin categoriile de mijloace existente în
înzestrarea subunităţilor de comunicaţii care asigură legăturile respective. Se utilizează, cu prioritate, căile de
legătură din sistemul de telecomunicaţii teritorial, completate sau prelungite cu mijloace din înzestrarea trupelor
de comunicaţii.
Marea unitate operativă (operativ-tactică), în fîsia căreia se duc acţiuni de apărare zonală, este obligată
să realizeze legături, prin toate categoriile de mijloace, cu punctele de comandă de la care se asigură conducerea
apărării zonale. Legăturile de cooperare între unităţile (subunităţile) militare şi cele care duc acţiuni în cadrul
apărării zonale se asigură prin sarcina unităţilor (subunităţilor) militare.
Sistemul de comunicaţii realizat în cadrul apărării zonale se interconectează, prin sarcina marii unităţi
operative (operativ-tactice) cu sistemul de comunicaţii al acesteia.
Baza legăturilor, în cadrul sistemului de comunicaţii pentru apărarea zonală, o constituie căile şi
liniile din sistemul de telecomunicaţii teritorial, completate cu linii realizate de unităţile de comunicaţii.
c) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea pe aliniamente intermediare
Cînd se prevede lupta pe aliniamente intermediare, sistemul de comunicaţii are structura
corespunzătoare necesităţilor conducerii operaţiei (luptei) de apărare, iar particularităţile asigurării
legăturilor sînt determinate de specificul ducerii acţiunilor de luptă.
În prima urgenţă, sistemul de comunicaţii trebuie să asigure legătura pentru conducerea forţelor
principale pe aliniamentele intermediare şi pe cel final. O deosebită atenţie trebuie acordată legăturilor pentru
cooperarea dintre unităţile care se deplasează de pe un aliniament pe altul, precum şi pentru cooperarea la
flancuri.
Pe timpul ducerii luptei pe aliniamentele intermediare trebuie menţinut, în continuare, regimul de lucru
al mijloacelor de comunicaţii existent în situaţia anterioară, asigurîndu-se, în acest fel, secretul asupra acţiunilor
viitoare. Datele referitoare la centrele (staţiile) de comunicaţii şi la alte elemente ale sistemului de comunicaţii
ce urmează a fi folosite de către trupele care luptă pe aliniamente intermediare (raioane de dispunere,
posibilităţi de legătură, caracteristici de lucra) se comunică din timp celor interesaţi.
Liniile cu fir se realizează pe axul de comunicaţii, de-a lungul itinerarului de deplasare a grupării
principale de forţe, racordurile la ax urmînd să se execute pe aliniamentele intermediare şi pe aliniamentul
final. Pentru construirea liniilor se angajează sistemul de telecomunicaţii teritorial completat, la necesitate, cu
linii din cablu de campanie sau, în funcţie de eşalon şi posibilităţi, cu linii radioreleu.
Forţele şi mijloacele de comunicaţii necesare instalării centrelor de comunicaţii pe aliniamentele
intermediare (aliniamentul final) se deplasează odată cu punctele de comandă pentru care urmează să
realizeze legăturile. Forţele şi mijloacele pentru construirea liniilor cu fir şi radioreleu (inclusiv pentru
staţiile intermediare) trebuie să devanseze deplasarea punctelor de comandă, fiind necesară, în acest caz,
legătura cu aceste forţe, pentru a li se comunica în timp scurt eventualele modificări ale misiunilor iniţiale.
Cînd ritmul ducerii acţiunilor de luptă este ridicat, forţele şi mijloacele care instalează liniile de comunicaţii pe
aliniamentul următor, pot devansa deplasarea celor destinate instalării centrelor de comunicaţii ale punctelor
de comandă.
Pe timpul ducerii luptei pe aliniamente intermediare, un rol important îl au centrele de comunicaţii
ajutătoare şi acele oficii de telecomunicaţii teritoriale, care nu au fost încă pregătite pentru strîngere şi
evacuare în adîncimea dispozitivului operativ.
Şeful comunicaţiilor trebuie să stabilească, pentru cercetarea de comunicaţii, misiuni privind determinarea
posibilităţilor de folosire a sistemului de telecomunicaţii teritorial pentru conducerea, cooperarea şi înştiinţarea
trupelor.
Instalaţiile de telecomunicaţii teritoriale, şi, cînd este cazul - mijloacele de comunicaţii din
înzestrarea trupelor care nu pot fi evacuate, se distrag prin sarcina unităţilor (subunităţilor) de comunicaţii,
numai la ordinul şi pe baza indicaţiilor eşalonului superior.
d) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea în zone împădurite sau cu culturi înalte
La organizarea sistemului de comunicaţii, cînd în fişia (raionul) de acţiune există suprafeţe împădurite
sau cu culturi înalte, se vor prevedea măsuri corespunzătoare pentru a reduce influenţa vegetaţiei din teren
asupra folosirii mijloacelor de comunicaţii (dificultăţi în orientare, greutăţi în instalarea antenelor staţiilor radio
şi radioreleu şi în folosirea mijloacelor de semnalizare, etc.), precum şi pentru contracararea acţiunilor
grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor teroriste.
O importanţă deosebită o are menţinerea legăturii cu subunităţile de cercetare şi siguranţă care acţionează
în păduri.
Liniile în cablu de campanie vor fi construite pe trasee care le asigură protecţia faţă de circulaţia
autovehiculelor proprii. De asemenea, se vor instala posturi telefonice de control mai numeroase, îndeosebi
pe timpul executării manevrei de forţe, iar punctele de adunare a documentelor se vor dispune la
încrucişările de drumuri şi în poiene.
Mijloacele de semnalizare au intrebuinţare limitată, în raport de condiţiile concrete de vizibilitate.
Cînd pădurile se găsesc în teren muntos, în structura sistemului de comunicaţii trebuie luaţi în
considerare şi factorii care influenţează folosirea mijloacelor de comunicaţii în teren puternic frămîntat.
e) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea pe timp de noapte
La organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea pe timp de noapte este necesar să se aibă
în vedere particularităţile impuse de întrebuinţarea mijloacelor de comunicaţii în aceste condiţii: reducerea
puterii de emisie a staţiilor radio şi intensificarea bruiajului (îndeosebi în gama undelor scurte); creşterea
timpului necesar pentru instalarea mijloacelor de comunicaţii; greutăţi în orientarea subunităţilor de construcţii
linii şi agenţilor de legătură prin mijloace mobile; micşorarea vitezei de deplasare a mijloacelor mobile şi de
transport; măsuri sporite pentru asigurarea pazei şi apărării elementelor sistemului de comunicaţii.
Pentru îndeplinirea în bune condiţii a misiunilor pe timp de noapte, ordonate subunităţilor de
comunicaţii, este necesară pregătirea acestora pe timp de lumină, luîndu-se măsuri în vederea asigurării lor
cu mijloace de iluminat şi pentru stabilirea şi cunoaşterea reperelor şi semnalelor de recunoaştere reciprocă.
Pînă la căderea întunericului se iau măsuri pentru: apropierea rezervelor de raioanele probabile de
intervenţie; strîngerea mijloacelor de comunicaţii devenite disponibile; verificarea legăturilor, în prima
urgenţă, cu subunităţile de cercetare şi siguranţă, cu elementele care execută iluminarea cîmpului de luptă,
cu raioanele de rezervă în care ar putea fi dislocate unele mari unităţi, unităţi sau subunităţi. De asemenea, se
stabilesc măsuri suplimentare pentru prevenirea acţiunilor grupurilor de cercetare-diversiune şi elementelor
teroriste care ar putea influenţa negativ stabilitatea sistemului de comunicaţii.
Cînd se dispune de timp şi este necesar, şefii de echipaje (comandanţii de grupe) care urmează ca, după
căderea întunericului, să acţioneze în raioane necunoscute, vor executa recunoaşteri pe timp de zi.
În scopul menţinerii continuităţii legăturilor pe timp de noapte: trebuie prevăzute - cînd este cazul -
staţii radio intermediare, chiar dacă lucrul nemijlocit între corespondenţi este posibil pe timp de lumină; se
asigură trecerea la lucrul radio în gama undelor ultrascurte; se planifică dispunerea mai grupată a mijloacelor din
cadrul centrelor de comunicaţii şi a staţiilor radio şi radioreleu intermediare; se iau măsuri pentru intensificarea
controlului şi pazei pe liniile cu fir, la staţiile intermediare şi la centrele de comunicaţii ajutătoare; se aleg locuri
actesibile pentru instalarea, la necesitate, a unor mijloace suplimentare şi se stabilesc itinerare uşor de
identificat pentru deplasarea mijloacelor mobile. în măsura în care este posibil, mijloacele de comunicaţii
incluse suplimentar în strutura sistemului de comunicaţii pentru menţinerea legăturilor necesare pe timp de
noapte, trec în rezervă la dispoziţia şefului comunicaţiilor sau şefilor de elemente în subordinele cărora s-au
găsit, urmând а fi angajate fie pentru realizarea sistemului de comunicaţii în ziua următoare, fie pentru
folosirea lor dm nou pe timpul nopţii.
f) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărare pe timp de iarnă.
 Sistemele de comunicaţii destinate să asigure conducerea, cooperarea şi înştiinţarea în cadrul acţiunilor
duse pe timp de iarnă, prezintă unele particularităţi, atît în structura organizatorică, cît şi în r ealizarea lor.
Iarna, centrele de comunicaţii şi staţiile intermediare se instalează — pe cît este posibil — în localităţi. O
importanţă deosebită trebuie acordată legăturii cu cercetarea şi cu siguranţa, precum şi cu eşaloanele care
execută manevra sau care se deplasează.
Structural, sistemul de comunicaţii pentru apărarea pe timp de iarnă cuprinde trasee de rezervă şi căi
ocolitoare mai numeroase pentru realizarea legăturii prin firctmai multe itinerare de rezervă pentru
deplasarea mijloacelor mobile, un număr mai mare de posturi telefonice de control, iar staţiile radio şi
radioreleu intermediare vor fi planificate în raioane cu posibilităţi bune de actes, în condiţii grele de timp şi
teren.
La instalarea mijloacelor de comunicaţii şi pe timpul realizării legăturilor se vor avea în vedere
greutăţile impuse de reducerea timpului de lumină, de influenţa temperaturilor scăzute, a zăpezii şi umezelii
excesive.
Liniile cu fir se construiesc prin locurile ferite de înzăpezire, luîndu-se măsuri pentru protecţia şi
mascarea cablului şi staţiilor, pentru asigurarea căilor de actes către centrele şi staţiile de comunicaţii,
precum şi pentru protecţia personalului şi aparaturii împotriva temperaturilor scăzute.
Pentru personalul şi mijloacele dispuse în raioane izolate se vor asigura condiţii pentru o independenţă
de lucra mai mare.
În scopul prevenirii influenţei dezgheţului asupra folosirii mijloacelor de comunicaţii, se va evita
instalarea acestora în raioane inundabile.
g) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea pe aliniamente şi în raioane fortificate.
Sistemul de comunicaţii al marii unităţi (unităţii, subunităţii) care acţionează într-un raion (pe un
aliniament) fortificat trebuie să asigure legăturile în cadrul trupelor care îl apără, cît şi între acestea şi
eşaloanele care acţionează în afara raionului (aliniamentului).
Legătura în cadrul raionului (pe aliniamentul) fortificat se asigură prin sistemul de comunicaţii
organizat şi realizat odată cu fortificaţiile respeCTive, în cazul în care un asemenea sistem nu există, legătura
se asigură cu mijloacele special destinate care se includ în sistemul de comunicaţii al trupelor sau se folosesc
cele dm înzestrarea unităţilor (subunităţilor) de comunicaţii.
Cînd se folosesc forţe şi mijloace de comunicaţii special destinate, acestea trebuie angajate în raport de
posibilităţile lor tehnice şi cu respectarea tuturor măsurilor care asigură funcţionarea continuă (protecţia
antenelor şi a liniilor din cablu - inclusiv a celor pentru telecomandă, mascarea şi protecţia aparaturii instalate
în afara lucrărilor de fortificaţii, realizarea legăturilor pentru conducerea luptei în punctele de rezistenţă).
Pentru evitarea bruiajului reciproc, care poate apărea datorită densităţii mari de staţii radio şi
radioreleu din raioanele (de pe aliniamentele) fortificate, eşalonul superior trebuie să pună la dispoziţia
trupelor care luptă în asemenea situaţie un număr sporit de frecvenţe de lucru şi de rezervă pentru mijloacele
radio şi radioreleu.
h) Organizarea sistemului de comunicaţii pentru apărarea în zone libere
Sistemele de comunicaţii ale grupărilor operative constituite pentru apărare în zone libere prezintă
unele particularităţi determinate de: compunerea forţelor participante, caracterul specific al acţiunilor din
zonele libere şi organizarea conducerii acestora.
Existenţa în zonele libere a marilor unităţi şi unităţilor armatei, trupelor Ministerului de Interne,
determină complexitatea structurii sistemului de comunicaţii al detaşamentelor sau grupărilor constituite şi
folosirea unei diversităţi de mijloace existente în înzestrarea acestor elemente.
Dispozitivele de luptă constituite din numeroase elemente presupun organizarea unui număr sporit de
direcţii de comunicaţii, cu multe racorduri şi lucrul radio în reţele cu un mare număr de corespondenţi. Existenţa
flancurilor, intervalelor şi golurilor din dispozitiv impune alegerea atentă a raioanelor destinate pentru
instalarea mijloacelor de comunicaţii, precum şi luarea unor măsuri severe de pază şi apărare împotriva
eventualelor infiltrări ale inamiculu.
Cînd conducerea grupării revine unuia din comandanţii de mari unităţi (unităţi) rămase în zona liberă,
sistemul de comunicaţii al detaşamentului (grupării) se va baza pe structura sistemului de comunicaţii al
marii unităţi (unităţii) respective, completat cu mijloace din rezervă şi cu posibilităţile sistemului de
telecomunicaţii teritorial din zonă.
Caracterul specific al acţiunilor din zonele libere determină particularităţi atît în structura sistemului
de comunicaţii, cît şi în funcţionarea mijloacelor folosite pentru realizarea legăturilor.
Ducerea acţiunilor în teren cu importante obstacole naturale determină orientarea liniilor de comunicaţii pe
anumite direcţii.
 În zonele libere, regimul de lucru al mijloacelor de comunicaţii trebuie stabilit astfel. încît să se asigure un
consum minim de materiale şi surse de alimentare, folosirea îndelungată a stocurilor rămase în aceste zone şi
să nu se desconspire acţiunile de luptă

20 Particularitățile organizării comunicațiilor în lupta de ofensivă

SCC în operaţia ofensivă prezintă unele particularităţi faţă de cele organizate pentru operaţia de
apărare, determinate de:
 ritmul de desfăşurare al operaţiilor de luptă,
 schimbările dese şi bruşte ale situaţiei,
 deplasarea mai frecventă a punctelor de comandă.
Pentru asigurarea mobilităţii conducerii forţelor participante, cooperării şi înştiinţării acestora, pe toată
adâncimea misiunilor de luptă în operaţia ofensivă se va pune accent pune accent pe mijloacele radio cu salt de
frecvenţă organizate în reţele/direcţii radio de luptă/CNR.
Dacă ritmul ofensivei permite, se vor instala şi segmente RCSC în vederea interconectării cu sistemul
de comunicaţii al eşalonului superior, subordonaţilor, vecinilor şi eşaloanelor cu care se cooperează.
Comanda şi controlul în ofensivă sunt asigurate din punctul de comandă înaintat.
Din acesta se menţine legătura cu subunităţile de cercetare prin mijloace de comunicaţii radio.
Pe timpul ducerii operaţiilor ofensive:
 se precizează misiunile forţelor de comunicaţii şi informatică pentru asigurarea continuităţii
legăturilor,
 se completează sistemul în raport cu nevoile concrete,
 se realizează manevra de forţe şi mijloace corespunzător situaţiilor create folosindu-se judicios
rezervele de comunicaţii,
 se stabilesc noi misiuni pentru cercetarea de comunicaţii şi informatică.
Subunităţile de război electronic, care acţionează la ordinul eşalonului superior în zona de
operaţii au ca misiuni:
 monitorizarea surselor electromagnetice din zona de responsabilitate;
 identificarea surselor electronice perturbatoare şi gestionarea evenimentelor deosebite în
utilizarea benzilor de frecvenţă alocate;
 neutralizarea prin bruiaj a reţelelor / direcţiilor radio şi radioreleu;
 protecţia sistemelor electronice ale forţelor proprii şi supravegherea comunicaţiilor.

Sistemul de comunicaţii se realizează pe urgenţe:

 în prima urgenţă se asigură legăturile în şi între CCPC, liniile radio directe cu CCPC ale
eşalonului superior, subordonaţilor (cu prioritate cu forţele din gruparea de angajare) şi a celor cu care se
cooperează. În cadrul acestei urgenţe se acordă prioritate eşaloanelor care acţionează pe direcţia principală de
efort, legăturilor cercetării, cu detaşamentele înaintate şi de întoarcere, cu forţa aeromobilă, cu detaşamentele de
asigurare a mişcării şi cu detaşamentele mobile de baraje, cu forţele de sprijin nemijlocit al efortului principal
introduse în operaţie pe timpul desfăşurării ofensivei.
 în urgenţa a doua se asigură legăturile cu forţele care acţionează pe o altă direcţie de efort, cu
forţele de înlocuire, cu rezerva şi sistemul logistic.
Pentru conducerea forţelor în raioanele de concentrare şi pe timpul deplasării spre limita dinainte a
apărării adversarului (în cazul ofensivei din mişcare), precum şi pe baza de plecare la ofensivă se folosesc, în
principal, mijloacele din RCPC/RCSC precum şi PCMb.
CCPC, CCS şi liniile dintre acestea pentru legătura pe baza de plecare la ofensivă se instalează din
timp, astfel încât la realizarea dispozitivului, sistemul de comunicaţii să fie în funcţiune.
În acţiunile din mişcare, un rol deosebit revine staţiilor radio, în special cele cu salt de frecvenţă, care
asigură toate categoriilor de transmiteri, secretizare automată, căutarea şi identificarea corespondenţilor
indiferent de locul lor în sistem, etc.

21 Organizarea comunicațiilor prin fir în lupta de ofensivă

Când ofensiva se execută din contact nemijlocit cu adversarul, SCC se realizează prin restructurarea
celui existent la primirea noii misiuni. În acest caz, pentru asigurarea mascării, regimul de lucru al
mijloacelor radioelectronice, folosit anterior, se menţine neschimbat până la declanşarea ofensivei.
 Dacă ofensiva se execută din mişcare, unităţile şi subunităţile realizează, din timp, linii radio
directe de la punctul de comandă înaintat (PCÎn/CCM), la punctele de comandă ale unităţilor subordonate
din gruparea de angajare, cu artileria şi rachetele, precum şi cu unităţile/subunităţile aflate în contact cu
adversarul (forţe oponente).
În perioada iniţială a războiului, baza legăturilor cu fir o constituie liniile de telecomunicaţii
teritoriale, în condiţiile în care o parte din unităţile (subunităţile) de comunicaţii sînt încă în curs de
mobilizare sau nu pot ajunge în timp oportun în raioanele în care ar urma să acţioneze.
In perioada în care marile unităţi (unităţile) se găsesc încă în garnizoanele de dislocare la pace,
comunicările telefonice pot fi secretizate, folosindu-se căile echipate cu aparatură corespunzătoare.
Legătura cu unităţile/subunităţile de rachete şi artilerie ale forţelor din rezervă care participă la
pregătirea de foc se asigură prin RCSC.
Comandanţii unităţilor (subunităţilor) de tancuri din gruparea de angajare şi rezervă care participă la
pregătirea de foc, se vor găsi la punctele de comandă (observare) ale grupărilor de artilerie.
La nevoie, comandanţii grupărilor de artilerie pot intra în reţelele radio ale subunităţilor de tancuri în
care lucrează şi comandantul unităţii (subunităţii) de tancuri.
O importanţă deosebită pentru asigurarea continuităţii legăturilor o are planificarea judicioasă a
manevrei centrelor de comunicaţii de sprijin de campanie pe toată adâncimea misiunilor de luptă, precum şi
menţinerea unei rezerve cu care să se intervină pe porţiunile care au fost întrerupte.
Legăturile cu fir se asigură pe direcţii sau pe axul de comunicaţii, în cadrul unităţilor şi subunităţilor
care duc acţiuni de luptă, legătura cu fir se realizează, de regulă, pe linii din cablu de campanie.
În cadrul marilor unităţi, se folosesc pe scară largă căile teritoriale completate cu linii din cablu
de campanie şi liniile combinate fir-radioreleu.
Pentru menţinerea continuităţii legăturilor, liniile cu fir trebuie construite astfel, încît să treacă prin
locurile de rezervă planificate pentru dispunerea punctelor de comandă. La realizarea lor se vor evita itinerarele
de deplasare a transportoarelor blindate şi artileriei proprii, direcţiile de contraatac şi obiectivele probabile
ale loviturilor inamicului, îngroparea cablului în raioanele punctelor de comandă este obligatorie.
Centrul de comunicaţii al fiecărui punct de comandă trebuie abonat, după posibilităţi, şi în funcţie de
eşalon, la unul sau mai multe oficii telefonice teritoriale, precum şi la unele centre de comunicaţii ajutătoare din
zonă, luîndu-se toate măsurile de păstrare a secretului.

22 Organizarea comunicațiilor radio și radioreleu în lupta de ofensivă.

Liniile radio trebuie astfel organizate, încît să satisfacă toate necesităţile impuse de schimbările ce
pot surveni în compunerea dispozitivului operativ (de luptă) pe timpul ducerii acţiunilor. O atenţie
deosebită va fi acordată menţinerii legăturii radio pe timpul deplasării punctelor de comandă, pentru
cooperarea la flancuri (joncţiune) şi pentru conducerea trupelor care acţionează izolat. Mijloacele radio
trebuie pregătite pentru lucrul din mers, iar cînd nu sînt asemenea posibilităţi, se planifică deplasarea
eşalonată a acestora sau lucrul din opriri de scurtă durată.
Liniile radio se organizează din timp şi intră în funcţiune pe măsură ce alte categorii de mijloace ies
din funcţiune sau nu mai satisfac nevoile de trafic.
La organizarea liniilor radio se au în vedere, în mod deosebit, legăturile pentru conducerea
detaşamentelor înaintate şi a forţelor de sprijin nemijlocit al efortului principal, la introducerea în luptă,
precum şi legăturile pentru cooperarea la joncţiune şi la întâlnire.
Mijloacele de comunicaţii radio destinate să asigure legăturile la forţare, se deplasează la cursul de apă
o dată cu detaşamentele înaintate şi realizează liniile de comunicaţii până la sosirea forţelor. Legăturile în
cadrul punctelor de trecere se realizează prin cel puţin două categorii de mijloace de comunicaţii.
Legăturile radioreleu se asigură pe direcţii sau pe ax; uneori se poate adopta şi procedeul legăturii în
reţea.
La planificarea locurilor pentru instalarea staţiilor radioreleu intermediare se vor avea în vedere
atît menţinerea continuităţii legăturii pe timpul deplasării punctelor de comandă, cît şi posibilitatea
concentrării mai multor staţii intermediare în cadrul unui centru de comunicaţii ajutător.
Pentru asigurarea căilor ocolitoare se folosesc centrele de comunicaţii ajutătoare sau legăturile de pe
rocadele de comunicaţii.
 Legătura prin radio cu elementele care se găsesc la distanţe mari faţă de punctul de comandă, se poate
asigura din opriri scurte (dacă aparatura şi situaţia permit), prin puncte de retranslaţie, sau prin CCS asigurate
de forţele din gruparea de angajare ori de forţele care organizează comunicaţiile.
Când ofensiva include şi forţarea unor cursuri de apă, SCC trebuie să asigure legăturile pentru
conducerea forţelor care execută forţarea, concomitent cu conducerea unităţilor (subunităţilor) de geniu ce
amenajează punctele (raioanele) de trecere, a subunităţilor care realizează siguranţa, salvarea şi evacuarea.
O atenţie deosebită se acordă legăturilor radio cu subunităţile care execută cercetarea genistică a
cursului de apă şi lucrările de amenajare la punctele de trecere, precum şi legăturilor radio cu tancurile
prevăzute să execute trecerea pe sub apă.

23 Organizarea comunicațiilor în lupta de ofensivă prin mijloace alternative.

Legătura prin mijloace mobile şi poştale se realizează prin staţiile de adunare-expediere a
documentelor şi formaţiunile poştale militare proprii sau la care unităţile sînt înscrise.
La unele mari unităţi, pentru realizarea legăturii prin mijloace mobile şi poştale se pot instala pe ax sau
pe unele direcţii de comunicaţii - la înălţimea punctelor de comandă ale marilor unităţi (unităţilor)
subordonate nemijlocit, care acţionează în eşalonul întîi - staţii înaintate de adunare-expediere a
documentelor şi puncte înaintate de schimb ale poştei.

În vederea asigurării legăturilor pentru forţare, şeful S6 trebuie să cunoască din timp:
 dispozitivul forţelor pentru forţare;
 punctele de trecere, organizarea cercetării cursului de apă, a siguranţei şi măsurilor de salvare-
evacuare;
 organizarea serviciului de comenduire şi îndrumare a circulaţiei;
 raioanele punctelor de comandă pe ambele maluri şi modalitatea trecerii lor peste cursul de apă.
Legăturile pentru forţare nemijlocită la cursurile de apă se realizează cu mijloacele de comunicaţii ale
forţelor care amenajează trecerile şi ale celor care execută forţarea.
La nevoie, unităţile (subunităţile) de geniu care amenajează trecerile pot fi întărite cu unele subunităţi
(echipaje) de comunicaţii din rezervă sau de la unităţile din gruparea de angajare.
Mijloacele din compunerea CCPC trec peste cursul de apă o dată cu forţele sprijinite.
Mijloacele care necesită un timp mai îndelungat pentru instalare pot trece cursul de apă mai devreme,
o dată cu mijloacele punctelor de comandă ale subunităţilor din gruparea de angajare.
Celelalte forţe şi mijloace de comunicaţii trec pe malul opus, în raport de misiunile pe care le au de
îndeplinit în capul de pod, potrivit graficului de trecere întocmit de statul major care execută forţarea.
24 Considerații generale la sprijinul de comunicații în operațiuni de menținere a păcii (Peace
Keeping Operations - PKO).
Concepţia NATO - operarea cu structuri multinaţionale aliate şi forţe întrunite multinaţionale.
La operaţiile aliate întrunite iau parte numai forţe aparţinând statelor membre NATO, spre deosebire
de operaţiile întrunite multinaţionale unde, deşi gestionarea situaţiilor conjuncturale revine NATO, participarea
poate fi una extinsă, cu forţe din afara Alianţei Nord-Atlantice. Aşadar, printr-o asemenea concepţie se oferă
posibilitatea ca ţările din afara Alianţei să participe activ la soluţionarea noilor provocări la adresa stabilităţii şi
securităţii internaţionale.
Operaţiile întrunite multinaţionale sunt acele operaţii la care participă forţe din două sau mai multe ţări
şi iau parte cel puţin două categorii de forţe armate.
Operaţiile Aliate Întrunite se pot desfăşura la toate cele trei niveluri (strategic, operativ şi tactic) cu
participarea următoarelor tipuri de forţe armate:
 forţe comandate, care se află încă din timp de pace sub comandă operaţională sau sub control
operaţional;
 forţe subordonate operativ, prevăzute pentru acţiuni sub control NATO;
 forţe pentru acţiuni viitoare sub comandă NATO, destinate întăririi grupărilor angajate iniţial.

„Conceptul de Forţă Întrunită Multinaţională (CJTF)“, este specific nivelului operativ şi are în
vedere realizarea următoarelor obiective:
 dezvoltarea capacităţii NATO de a acţiona şi în afara teritoriului Alianţei Nord-Atlantice cu
posibilităţi de dislocare în timp scurt a forţelor multinaţionale întrunite necesare gestionării situaţiilor de criză
apărute;
  oportunitatea constituirii unei structuri de comandă modulară, care să asigure participarea
statelor membre NATO la operaţii multinaţionale;
 stabilirea unui cadru comun pentru utilizarea unor facilităţi NATO de către UE.
Trupele care alcătuiesc Forţa Întrunită Multinaţională sunt puse sub o conducere, de asemenea
multinaţională, care să înglobeze toate categoriile de forţe, prin intermediul unui comandament.

Un comandament CJTF eficient trebuie să îndeplinească o serie de condiţii printre care:

 să aibă capacitatea de a disloca în termen de 7 zile subunităţi aparţinând detaşamentului
precursor, iar în 15 zile să disloce şi celelalte elemente de structură;
 să exercite comanda şi controlul trupelor NATO şi ale statelor care nu sunt membre NATO
participante la operaţie;
 să deţină capacitatea de a comunica cu toate eşaloanele superioare, subordonate şi de sprijin, ca
şi cu organizaţiile guvernamentale şi neguvernamentale;
 să aibă capacitatea de a executa misiuni de cercetare;
 să aibă capacitatea de autosusţinere logistică pentru minimum 30 de zile;
 să deţină capacitatea necesară de autoapărare.

Statul major asigură: cooperarea în interiorul său; coordonarea cu compartimentul operaţii întrunite
în problemele legate de planificarea exerciţiilor şi a eventualelor situaţii deosebite; conştientizarea rapidă a
comandamentului; preluarea şi integrarea modulelor de întărire.
În principiu, componentele unui comandament CJTF sunt următoarele:
 Logistică (CJ-4) se ocupă de planificarea de sprijin logistic al operaţiei. Aici sunt ţinute sub
control toate transporturile şi mişcările de mare anvergură din zona de operaţii, inclusiv cele de natură
medicală;
 Planificare (CJ-5) are în sarcină previzionarea şi elaborarea planului de operaţii pentru acţiunile
următoarelor 5 zile, exceptându-le evident pe cele curente. CJ-5 răspunde pe baza indicaţiilor comandantului
CJTF de planificarea anticipată/deliberată a operaţiilor pe baza unor analize permanente pe termen mediu şi
lung;
 Comunicaţii şi Informatică (CJ-6) se ocupă de probleme privind planificarea şi organizarea
suportului tehnic pentru managementul informaţiei. În acest sens, completează cu ajutorul calculatoarelor şi
sistemelor informatizate necesarul C3I, întocmeşte planuri pentru implementarea sistemelor informatizate de
conducere şi stabileşte arhitectura informaţională în cadrul CJTF;
 Buget şi Finanţe (CJ-8) are misiunea de a reglementa problemele financiare ale CJTF. De
regulă, este în cadrul statului major special, dar sunt situaţii când se constituie în departament independent de
statul major principal;
 Cooperare civili-militari CIMIC (CJ-9) are misiunea de a asigura interfaţa şi de a menţine
legătura comandantului cu organismele civile, de a coordona eforturile din domeniul militar cu cele ale
organismelor civile, precum şi de a stabili măsurile de sprijin ale forţelor militare din cadrul CJTF pentru
organizaţiile internaţionale, guvernamentale şi neguvernamentale majore, inclusiv cele de ajutor umanitar;
 Geniu (CJ Eng.), care rezolvă problemele de asigurare genistică, întocmeşte planurile de sprijin
ale operaţiilor, realizează măsurile privind protecţia trupelor în acţiune şi asigură libertatea de mişcare prin
măsuri specifice.
Operaţiile întrunite multinaţionale care se desfăşoară sub conducerea NATO sunt coordonate de
către comandantul comandamentului NATO desemnat să genereze comandamentul CJTF. Acesta are
responsabilitatea de a numi comandantul Forţei Întrunite Multinaţionale, de a elabora directiva de misiune şi de
a coordona desfăşurarea operaţiei iniţiate prin mandatul ONU/OSCE.
Operaţiile întrunite multinaţionale conduse nemijlocit de ONU/OSCE sunt coordonate de către şeful
misiunii care este reprezentantul special al conducătorului organizaţiei de securitate care autorizează
misiunea.

25 Particularitățile organizării sistemului de comunicații al unității participante la operațiuni de

menținere a păcii.
Operaţiile multinaţionale sunt de mai multe tipuri şi pot fi definite astfel:
a. războiul – reprezintă situaţia extremă pentru desfăşurarea operaţiilor multinaţionale ale alianţei
sau coaliţiei. Într-o astfel de situaţie, scopul urmărit va fi acela de realizare a obiectivelor stabilite, printr-o
victorie cât mai rapidă şi cu pierderi umane şi materiale cât mai mici.
 b. operaţiile de stabilitate şi de sprijin – cuprind o gamă largă de acţiuni urmărind îndeplinirea
unor scopuri foarte variate, incluzând realizarea intereselor şi obiectivelor naţionale, descurajarea şi prevenirea
războiului, promovarea sau după caz reinstaurarea păcii, reducerea tensiunii dintre state sub nivelul conflictului
armat şi rezolvarea crizelor internaţionale, menţinerea influenţei internaţionale a statului respectiv, sprijinirea
autorităţilor civile în rezolvarea situaţiilor de criză internă.
Operaţiile în sprijinul păcii sprijină eforturile diplomatice pentru a ajunge la o soluţie politică pe
termen lung.
Misiunile forţelor PSO:
 Suportul militar acordat diplomaţiei
 Prevenirea conflictului
 avertizarea timpurie
 supravegherea
 Observarea şi monitorizarea
 Supervizarea armistiţiului şi a încetării focului
 Interpunerea
 Asistenţa tranziţiei
 Demobilizarea şi dezarmarea
 Ajutorul umanitar
 Marcarea zonelor minate şi deminarea

Conducerea pe câmpul de luptă nu este un fenomen nou, existând, încă de la începuturile războaielor.
Problema conducerii rămâne şi ea, practic, neschimbată: o bună cercetare şi un sistem de conducere eficient al
forţelor participante ar trebui să ducă în mod normal la victorie. Comandanţii de la toate eşaloanele se găsesc
astăzi în poziţia paradoxală de a avea la dispoziţie mai multă tehnică decât oricând, dar mai puţin spaţiu de
manevră decât înaintaşii lor, datorită în primul rând, ritmului rapid al acţiunilor de luptă şi capacităţii de
distrugere a armelor folosite.
Problema conducerii, în general, a fost şi este frecvent analizată pentru a i se determina, în profunzime,
adevăratele dimensiuni. Conducerea este considerată o activitate esenţială, specific umană menită să
coordoneze şi să dirijeze, în cadrul unui anumit sistem, forţele umane, resursele materiale şi informaţionale
aflate la dispoziţie în vederea realizării unui scop bine definit pentru funcţionalitatea optimă a sistemului din
care face parte şi a altora, cu care se interferează sau se intercondiţionează.
Conducerea ca sistem reprezintă un complex de organe (puncte de comandă, posturi de lucru,
compartimente, module etc.) structurate, interdependente şi interconectate, constituind un ansamblu unitar,
căruia îi revine ca sarcină principală transformarea informaţiilor de stare asupra sistemului condus în decizii
corespunzătoare modelelor confruntării sistemului cu mediul, precum şi planificarea, organizarea, coordonarea,
şi controlul activităţilor de îndeplinire a acestor decizii.
Conducerea trupelor – tip al acţiunii sociale – este o acţiune sistemică, în sensul că îndeplineşte o
funcţie indispensabilă unui sistem social şi este supusă legităţilor caracteristice ale oricărei asemenea acţiuni.
Ea asigură funcţionarea unui organism militar ca întreg şi se deosebeşte de alte acţiuni de conducere prin rolul,
structura, funcţionalitatea şi fiabilitatea acestui sistem.
Sintetizând, conducerea se poate defini ca o acţiune umană ce cuprinde un ansamblu de decizii şi
activităţi de previziune, planificare, organizare, comandă, coordonare, îndrumare şi control, cu privire la
perfecţionarea şi trecerea unui sistem dintr-o stare în alta, în măsură să asigure îndeplinirea unui scop,
folosindu-se un ansamblu logic de metode, procedee, reguli şi instrumente, respectându-se totodată, cerinţele
legităţilor obiective, generale sau specifice domeniului condus.
Pentru definirea sintetică a conducerii militare, se foloseşte tot mai des sintagma comandă şi control
(C2), considerată ca vitală pentru îndeplinirea obiectivelor militare, prevenirea riscurilor, gestionarea crizelor şi
a conflictului armat în caz de război, apreciată ca fiind abilitatea de a folosi forţele şi mijloacele adecvate
misiunilor primite la locul dat şi în momentul cel mai favorabil pentru interesele coaliţiei. Comanda şi controlul
sunt activităţi de management al informaţiilor vehiculate pe timpul misiunilor dificile şi complexe ale
structurilor organizatorice luptătoare.
Comanda şi controlul reprezintă componente procesuale distincte ale acţiunii militare, care permit
abordarea acesteia ca sistem, constituind elemente esenţiale în structura generală a lanţului praxiologic militar;
reprezintă responsabilităţi colective relaţionate cu sprijinirea autorităţii şi conducerii prin intermediul unei
comenzi bine proiectate asupra forţelor desemnate şi puse la dispoziţie în vederea îndeplinirii unei misiuni.
 Sistemele de comandă şi control adoptate pentru conducerea forţelor trebuie să se bazeze pe
subsisteme informaţionale dezvoltate care să asigure culegerea, centralizarea, stocarea, analiza, interpretarea şi
distribuţia informaţiilor utile pentru celelalte subsisteme (decizional, operaţional, logistic), iar prin intermediul
compartimentelor specializate, legăturile necesare circulaţiei în condiţii optime a fluxurilor de informaţii
aferente.
Sistemul de comunicaţii trebuie privit ca un sistem închis, cu “puncte de intrare” bine definite, care
satisface cerinţele de tranzit (transfer) al informaţiilor. În interiorul sistemului, atât funcţiile de comunicaţii, cât
şi cele de management, sunt automatizate la cel mai înalt nivel.
Cerinţele privind schimbul de informaţii se vor baza pe o gamă largă de funcţii şi servicii, indiferent de
nivelul operaţiei militare multinaţionale, pentru:
Operaţii, care necesită ca informaţiile destinate pentru comanda şi controlul tuturor aspectelor
operaţionale ale acţiunilor militare multinaţionale să fie asigurate integral şi la timp. Acestea includ şi schimbul
de informaţii dintre comandantul teatrului de operaţii şi organele superioare politico-militare, precum şi cele
dintre toate forţele participante la operaţia militară multinaţională şi statele care le asigură.
Administraţie, care impune să se asigure servicii informaţionale pentru următoarele activităţi
administrative: managementul resurselor umane, raportarea pierderilor, problemele personale, facilităţile
medicale, activităţile de protocol şi relaţiile publice.
Cercetarea, care presupune existenţa unui schimb amplu de informaţii, bazat mai ales pe transmiterea
prin radio, între subunităţile (formaţiunile) de cercetare şi organele de comandă şi control ale forţelor
participante la operaţia militară multinaţională.
Logistica, care necesită un schimb amplu de informaţii între formaţiunile unităţilor (subunităţilor)
logistice cu baza logistică centrală şi depozitele acesteia de pe teatrul (zona) de operaţii, precum şi cu structura
logistică a forţelor armate naţionale din care fac parte forţele participante.
Legătura personalului cu familiile acestora şi satisfacerea altor nevoi informaţionale ale acestuia.
Executarea comenzii şi controlului în operaţiile militare multinaţionale constă în asigurarea
posibilităţilor informaţionale necesare pentru elaborarea unei concepţii unitare asupra acesteia şi adoptarea
deciziilor privind dispunerea efectivelor, mijloacelor de luptă, comunicaţiilor şi a celorlalte echipamente
militare de către comandantul care a fost împuternicit să conceapă, coordoneze şi să conducă aplicarea
planurilor de acţiune în vederea îndeplinirea misiunii încredinţate.
Procesul de comandă şi control conceput astfel, exprimă trecerea organizată a acestuia dintr-o stare în
alta, opunându-se tendinţei naturale de degradare a structurii interne a dispozitivelor adoptate şi a relaţiilor de
condiţionare reciprocă dintre elementele acestuia.
Experienţa operaţiilor militare multinaţionale, ce au avut loc, demonstrează că procesele de comandă şi
control ale acestora necesită volume foarte mari de informaţii care trebuie transmise, stocate şi prelucrate în
timp real sau aproape real.

Cerinţele operţionale privind organizarea sistemelor de comunicaţii şi informatice ale marilor

unităţi şi unităţilor în operaţiile militare multinaţionale.
Analiza condiţiilor actuale şi viitoare în care se vor desfăşura acţiunile militare trebuie să conducă la
evidenţierea şi stabilirea cerinţelor operative pe care sistemul de comunicaţii şi informatic trebuie să le satisfacă
în vederea asigurării unei conduceri eficiente, oportune, sigure şi continue a eşaloanelor tactice pe timpul
desfăşurării oricăror tip de operaţii.
Natura şi modul de organizare şi asigurare a comenzii şi controlului în operaţiile militare
multinaţionale sunt în mare măsură diferite faţă de conflictele de mare intensitate tradiţionale şi chiar
contemporane.
Spectrul acţiunilor militare desfăşurate în cadrul unei operaţii multinaţionale poate varia considerabil
datorită următoarelor elemente :
 marea varietate a participanţilor, cu rol, structuri de forţă şi comandamente diverse;
 intensitatea variabilă a operaţiilor în funcţie de tipul acestora, de la cele umanitare la cele de
impunere a păcii ;
 amploarea operaţiei (constituirea, structura şi desfăşurarea forţei);
 nivelul ameninţărilor şi gradul de angajare al statelor participante ;
 considerentele politice şi comerciale din interiorul teatrului de operaţii, cât şi pe plan
internaţional ;
 prezenţa unor mari varietăţi de organizaţii neguvernamentale şi particulare de voluntari;
  aranjamentele privind structurile de comandă şi control politico-militare şi militare (strategice,
operative şi tactice);
 unele aranjamente de comandă şi control speciale (de exemplu, cel realizat între miniştrii apărării
ai S.U.A. şi Rusiei privind comanda şi controlul forţelor ruseşti participante la IFOR);
 marea diversitate a elementelor informative, dispunerea, manevra şi misiunile acestora.

26 Particularitățile sprijinului de comunicații în deșert și în zone cu temperaturi ridicate.

Mediul înconjurător poate influenţa într-o mare măsură organizarea, instalarea şi exploatarea SCCBg.
Referitor acestui punct se prezintă câteva particularităţi în organizarea, exploatarea şi mentenanţa
mijloacelor de comunicaţii în operaţii desfăşurate în deşert, în zone cu temperaturi scăzute, în junglă, în teren
muntos, în mediul urban şi în condiţii nucleare.
Operaţii în deşert
Experienţa acumulată de către contingentele militare, participante la misiuni internaţionale desfăşurate
în zone de deşert, materializată în lecţii învăţate pe linia comunicaţiilor şi informaticii, a impus adoptarea unor
măsuri în organizarea, exploatarea şi mentenanţa sistemului de comunicaţii.
Două din cele mai mari probleme pe care le ridică operaţiunile în deşert sunt praful şi temperaturile
extrem de ridicate. Praful şi particulele de nisip deteriorează echipamentele de comunicaţii. Căldura excesivă
poate afecta generatoarele/grupurile electrogene, cablurile, echipamentele de comunicaţii şi personalul.
Echipamentele radio sunt de obicei principalul mijloc de comunicaţii în deşert. Acestea pot fi
întrebuinţate eficient în condiţiile de climă şi teren proprii deşertului, constituind mijlocul de comunicaţii cu cea
mai mare mobilitate, utilizat de forţele armate dispersate pe arii largi.
Toate staţiile radio trebuie păstrate în locuri răcoroase şi curăţate des. Ori de câte ori este posibil, vor fi
instalate în locuri umbrite şi bine ventilate. Staţiile radio încălzite excesiv vor fi acoperite cu materiale textile
umede, fără a obtura însă orificiile de ventilare realizându-se astfel răcirea lor prin evaporare. După lăsarea
întunericului, scăderea bruscă a temperaturii poate cauza întreruperi ale comunicaţiilor radio HF.
Regiunile de deşert pot cauza atenuarea excesivă a semnalului, de aceea trebuie să se planifice o bătaie
mai scurtă pentru toate staţiile radio.
Împământarea echipamentelor este dificilă şi se poate realiza prin îngroparea prizelor de pământ în
nisip şi prin turnarea frecventă a unei soluţii de sare pe ele.
Pentru folosirea optimă a staţiilor radio în deşert, antenele acestora trebuie amplasate pe cele mai
ridicate porţiuni de teren.
Furtunile de nisip afectează echipamentele de comunicaţii precum amplificatoarele de putere de la
staţiile de putere HF. De aceea, se vor utiliza huse de protecţie împotriva prafului şi nisipului.
La temperaturi ridicate, bateriile cu electrolit lichid nu se menţin încărcate mult timp. Electrolitul se
evaporă rapid, de aceea, trebuie verificat săptămânal (sau mai des, dacă este cazul).
Bateriile se completează cu apă distilată, ori de câte ori este nevoie. În vehiculul de transport trebuie să
existe o rezervă de containere cu apă distilată. Mentenanţa bateriilor vehiculelor, în afară de operaţia de
completare cu apă, trebuie efectuată de personal autorizat, în conformitate cu ordinele specifice şi SOP-uri.
Trebuie mărită rezerva de baterii cu gel, deoarece temperaturile ridicate provoacă descărcarea mai
rapidă a acestora.
Nisipul şi pietrişul aduse de vânt conduc, după un timp, la deteriorarea izolaţiei firelor electrice. Toate
cablurile care sunt predispuse deteriorării trebuie protejate cu bandă adezivă înainte de deteriorarea izolaţiei. De
asemenea, nisipul poate pătrunde şi în piesele componente ale echipamentelor, împiedicând realizarea
contactelor electrice, sau conectarea cablurilor. Foarte utilă este o perie, care permite curăţarea acestor piese
înainte de conectare.
Firele şi cablurile vor fi îngropate adânc în nisip moale, dacă este posibil. Astfel se previne
deteriorarea izolaţiei cablului.
În zonele deşertice cu umiditate mare, în timpul nopţii poate avea loc fenomenul de condensare
deoarece suprafeţele de metal sunt mai reci decât temperatura mediului.
Condensarea poate afecta fişele, jacurile şi conectorii. Toţi conectorii ce ar putea fi afectaţi datorită
condensării vor fi protejaţi cu bandă adezivă pentru a preveni contactul acestora cu umezeala. Fişele trebuie să
fie uscate înainte de a fi introduse în jacuri. Umezeala excesivă şi roua trebuie îndepărtate de pe conectorii de
antenă.
În deşert se întâlnesc des fenomene electrostatice cauzate de numeroşi factori (exemplu-particulele de
praf transportate de vânt). Umiditatea extrem de redusă contribuie la descărcări statice între particulele
încărcate. Problema este amplificată de posibilitatea redusă de asigurare a împământării corespunzătoare a
staţiilor şi mijloacelor de comunicaţii şi informatică.
Mentenanţa mijloacelor de comunicaţii şi informatică, este mai dificilă în deşert datorită cantităţilor
mari de nisip şi praf ce pătrund în echipamente. Sunt afectate, în primul rând, mijloacele prevăzute cu
servomecanisme. Pentru a reduce perioada de timp alocată mentenanţei, staţiile radio trebuie exploatate din
containere/autostaţii.
Pentru prevenirea supraîncălzirii echipamentelor de comunicaţii şi informatică instalate în containere,
autostaţii şi corturi, acestea trebuie prevăzute sisteme de climatizare fiabile. Este important ca filtrele de aerisire
să fie curate, pentru a permite circulaţia aerului şi este necesar să fie efectuate verificări frecvente ale
echipamentelor.

27 Particularitățile sprijinului de comunicații în zone cu temperaturi scăzute

Echipamentele de comunicaţii şi informatică prezintă o serie de capabilităţi şi limitări de care trebuie
să se ţină seama în cazul exploatării la temperaturi scăzute (< -150C).
Staţiile radio montate pe vehicule pot fi transportate relativ uşor aproape în orice loc unde este
posibilă instalarea unui centru de comunicaţii.
O limitare a comunicaţiilor radio, la care operatorii trebuie să se aştepte în regiuni cu temperaturi
scăzute, este interferenţa cauzată de perturbaţiile ionosferice.
Perturbaţiile ionosferice, afectează propagarea undelor reflectate (legături radio HF). Mai mult,
furtunile electromagnetice (exemplu-aurora boreală) pot provoca întreruperea comunicaţiilor radio. Anumite
frecvenţe pot fi blocate în întregime pe durata furtunilor.
Datorită modificărilor de densitate şi altitudine ale ionosferei, poate apărea, de asemenea, fenomenul
de fading, care poate dura câteva minute sau câteva săptămâni. Apariţia acestor perturbaţii este greu de
prevăzut. Când apar, este necesară utilizarea de frecvenţe alternative şi întrebuinţarea de staţii radio VHF/UHF
sau de alte mijloace de comunicaţii.
Pentru a reduce problema transportului şi adăpostului pentru operatori se vor folosi mijloacele de
comunicaţii şi informatică instalate în containere izoterme şi autostaţii. Acest lucru rezolvă şi unele probleme
de împământare şi instalarea antenelor în conformitate cu clima din locul unde se de desfăşoară operaţiile.
Datorită îngheţului permanent şi a stratului gros de zăpadă este dificilă asigurarea unei bune
împământări. Conductivitatea solului îngheţat este deseori prea redusă pentru a asigura propagarea undelor de
suprafaţă în condiţii bune.
Instalarea antenei în regiunile polare nu prezintă dificultăţi majore, totuşi, instalarea unor antene poate
dura mai mult timp din cauza condiţiilor grele de lucru.
Pentru instalarea antenelor în regiuni cu temperaturi scăzute trebuie să se respecte următoarele reguli:
 secţiunile catargului şi cablurile de antenă trebuiesc mânuite cu grijă, deoarece devin casante la
temperaturi scăzute.
 cablurile de antenă trebuiesc suspendate de la nivelul solului pentru a preveni deteriorarea
acestora de către zăpadă şi ger, ori de câte ori este posibil;
 se preferă ancorele din materiale sintetice, deoarece nu absorb atât de repede umezeala şi e mai
puţin probabil să îngheţe şi să se rupă;
 antenele trebuie să fie prevăzute cu ancore, ţăruşi şi suporturi suplimentare pentru a rezista la
vânt puternic şi depuneri de zăpadă (gheaţă).
La staţiile radio, în cazul temperaturilor scăzute, se produce fenomenul de alunecare a frecvenţei, care
poate fi cauzată de o tensiune scăzută a bateriei. Pentru a preîntâmpina acest fenomen, staţiile radio portative
vor fi încălzite câteva minute înainte de a fi exploatate.
Fulgii sau granulele de zăpadă sunt uneori puternic încărcate electrostatic. Când aceste particule lovesc
antena, descărcarea electrică ce se produce cauzează apariţia unui zgomot de înaltă frecvenţă ce poate bruia
frecvenţele de lucru. În scopul prevenirii acestui lucru, elementele antenei pot fi acoperite cu bandă de
polistiren.

Mentenanţa echipamentelor exploatate la temperaturi scăzute poate prezenta o serie de dificultăţi.

Pentru aceasta trebuie luate următoarele măsuri:
 echipamentele de comunicaţii trebuiesc protejate de zăpada viscolită, deoarece aceasta se poate
fixa de discuri şi butoane unde poate îngheţa sau poate pătrunde în interiorul echipamentelor, provocând
scurtcircuite şi puneri la masă;
 cordoanele şi cablurile trebuie mânuite cu grijă deoarece îşi pot pierde flexibilitatea;
  toate echipamentele radio şi unităţile de alimentare trebuie pregătite pentru a fi exploatate în
conformitate cu procedurile specificate în manualele tehnice corespunzătoare;
 protejarea grupurilor electrogene şi bateriilor de acumulatori;
 trebuie utilizaţi lubrifianţi special preparaţi pentru temperaturi scăzute;
 utilizarea huselor de microfon, sau a altor materiale improvizate (membrane de cauciuc sau
celofan), pentru prevenirea îngheţului pe suprafaţa perforată a microfonului.
Dacă autostaţia radio nu a fost pornită o vreme şi a fost expusă unor temperaturi scăzute, s-ar putea ca
circuitele interne să fie deteriorate. De aceea, dispozitivul de încălzire al vehiculului trebuie să fie pornit
suficient timp pentru a permite încălzirea autostaţiei radio (min.15 minute).
Dacă vehiculul este lăsat pornit, dispozitivul de încălzire funcţionează, iar luminile fiind aprinse,
bateria se poate descărca destul de repede.
Catargul antenei va fi protejat cu un material uşor pe bază de silicon, care previne îngheţarea
îmbinărilor secţiunilor acestuia.
28 Particularitățile sprijinului de comunicații în mediul urban.
Comunicaţiile în mediile urbane implică probleme speciale, unele dintre ele fiind similare celor
întâlnite în zonele montane, astfel:
 căile de emisie sunt deseori blocate de obstacole;
 datorită suprafeţelor pavate, conductivitatea electrică este slabă;
 altă problemă o constituie interferenţa cu liniile electrice civile;
 staţiile radio VHF nu sunt atât de eficiente în zonele urbane, precum în alte zone.
Datorită obstacolelor artificiale (clădiri înalte), specifice zonelor urbane, se vor folosi puncte de
retranslaţie VHF, staţii radio HF şi terminale satelitare.
Antenele trebuie mascate sau integrate în mediul înconjurător, pentru a nu deveni ţinte pentru inamic.
În zonele urbane trebuie luate următoarele măsuri:
 vehiculele prevăzute cu staţii radio vor fi parcate în incinta clădirilor pentru a fi mascate şi
protejate;
 dacă este posibil, staţiile radio se demontează din vehicule şi se instalează în interiorul clădirilor
(de preferinţă la subsol);
 grupurile electrogene se amplasează lângă clădiri sau în şoproane pentru reducerea zgomotului şi
pentru mascare (trebuie să se asigure aerisirea adecvată a acestora pentru a evita supraîncălzirea, fenomen ce ar
duce la defectarea lor).
La organizarea şi planificarea sistemului de comunicaţii al brigăzii se vor lua în calcul posibilităţile
utilizării reţelelor de telecomunicaţii publice în asigurarea comunicaţiilor cu anumite structuri şi formaţiuni
militare şi civile.

29 Particularitățile sprijinului de comunicații în teren muntos.

Organizarea, exploatarea şi mentenanţa sistemului de comunicaţii în zonele montane implică
numeroase probleme datorate variaţiilor de temperatură şi modificărilor climaterice înregistrate în funcţie de
anotimpuri.
Terenul muntos restricţionează mobilitatea forţelor şi mijloacelor, alegerea locurilor de instalare a
centrelor de comunicaţii şi asigurarea efectivă a comunicaţiilor în zonă. Datorită obstacolelor naturale din teren
este afectată vizibilitatea directă (LOS) dintre staţiile radio VHF, staţiile radioreleu multicanal, iar organizarea
liniilor de comunicaţii cu aceste mijloace se realizează cu dificultate.
Comunicaţiile pot fi îmbunătăţite prin instalarea punctelor de retranslaţie radioreleu şi VHF, folosirea
staţiilor radio HF şi a legăturilor satelitare.
Pentru instalarea antenelor şi asigurarea comunicaţiilor din locurile respective cu eşalonul superior şi
unităţile/subunităţile subordonate se recomandă alegerea locurilor predominante.
Dacă forţele şi mijloacele de comunicaţii din dotarea brigăzii sunt insuficiente, eşalonul superior va
sprijini brigada cu forţe şi mijloace de comunicaţii suplimentare.
Procedurile de mentenanţă necesare în aceste condiţii sunt similare celor aplicate în medii cu
temperaturi scăzute.

30 Particularitățile sprijinului de comunicații în teren împădurit și în junglă.

Pe timpul operaţiilor în junglă, deplasarea şi vizibilitatea sunt îngreunate datorită configuraţiei
terenului şi a frunzişului des.
 Comunicaţiile în junglă trebuie planificate ţinând cont de vegetaţia densă a junglei care reduce în mod
semnificativ condiţiile de propagare a undelor electromagnetice.
Deoarece staţiile radio monocanal pot fi întrebuinţate în numeroase configuraţii, mai ales în varianta
portabilă, acestea constituie un mijloc de comunicaţii eficient în acest mediu.
Climatul şi densitatea vegetaţiei în junglă limitează comunicaţiile radio. Climatul cald şi umed sporeşte
problemele de mentenanţă. Vegetaţia densă a junglei cauzează fenomenul de absorbţie pentru energia de RF,
ceea ce reduce distanţa de legătură a staţiilor radio VHF, fiind necesar să se acorde o importanţă deosebită
poziţionării antenelor.
Pentru îmbunătăţirea comunicaţiilor în junglă se aplică următoarele reguli:
 antenele trebuie amplasate în zone defrişate pe cea mai îndepărtată lizieră faţă de staţia de la
distanţă şi la o înălţime cât mai mare;
 cablurile şi conectorii nu trebuie să aibă contact cu solul pentru a reduce efectele umezelii,
ciupercilor parazitare şi insectelor.
 se vor folosi antenele directive, precum antenele cu polarizare orizontală şi antenele dipol, în
locul celor omnidirecţionale;
 trebuie îndepărtată vegetaţia din locul de instalare a antenei; dacă antena atinge frunzişul, în
special dacă acesta este umed, semnalul va fi pus la masă;
 se preferă polarizarea orizontală şi nu cea verticală (în cazul antenelor) pentru limitarea efectului
fenomenului de absorbţie.
Umezeala şi ciupercile parazitare, determină ca mentenanţa mijloacelor într-un climat tropical să fie
mai dificilă decât într-o zonă cu climă temperată.
Umiditatea relativ mare cauzează formarea condensului pe echipamente şi încurajează dezvoltarea
ciupercilor parazitare.
Pentru îmbunătăţirea mentenanţei echipamentelor operatorii şi personalul de mentenanţă trebuie să
execute verificările tehnice corespunzătoare şi să respecte următoarele reguli:
 menţinerea uscată şi amplasarea lor în zone luminoase pentru a împiedica dezvoltarea ciupercilor
parazitare;
 orificiile de aerisire să nu fie obstrucţionate pentru a permite circulaţia aerului în scopul răcirii şi
uscării;
 se utilizează vopsea rezistentă la umezeală şi ciuperci pentru protejarea echipamentelor după
executarea de reparaţii şi pentru echipamentele deteriorate, zgâriate.

31 Particularitățile sprijinului de comunicații în condiții întrebuințării armei nucleare, accidentului

nuclear.
Detonarea unei arme nucleare este urmată de degajare de căldură intensă şi radiaţii puternice. Ionizarea
atmosferei în urma unei explozii nucleare afectează comunicaţiile.
Impulsurile electromagnetice/ElectroMagnetic Pulse/EMP, după o explozie nucleară, afectează într-o
mare măsură comunicaţiile.
EMP sunt impulsuri puternice de radiaţie electromagnetică, mult mai puternice decât impulsurile
statice generate de fulger.
Aceste impulsuri se pot induce în echipamentele radio prin intermediul antenelor, conexiunilor de
alimentare şi conexiunilor de intrare semnal. În interiorul echipamentului, EMP pot distruge componentele
circuitelor electrice (tranzistori, diode, circuite integrate, etc).
Măsurile de apărare împotriva EMP constau în aplicarea unor reguli specifice de mentenanţă, în
special ecranarea echipamentelor.
Dacă echipamentele radio nu se utilizează, toate antenele şi cablurile trebuie îndepărtate pentru
minimizarea efectului EMP asupra lor.
Este necesară împământarea corespunzătoare, ceea ce reduce efectul EMP. Impulsurile
electromagnetice constituie un pericol pentru staţiile radio, iar contaminarea constituie un pericol pentru
personalul de operare.

32 Categoriile de încălcări a disciplinei comunicațiilor.

 Controlul permanent asupra îndeplinirii cerinţelor, regulilor de exploatare a aparatajului, utilajului de
comunicaţii şi informatică, şi obligaţiunilor persoanelor responsabile de organizarea comunicaţiilor –
necesitatea primordială a disciplinii schimbului informaţional întrun sistem modern de comunicaţii.
După ordinea importanţei informaţiei se clasifică trei categorii de încălcare a disciplinii comunicaţiilor:
I – ma categorie – încălcările la utilizarea aparatajului de transmisiuni, care pot aduce la divulgarea şi
scurgerea informaţiilor atribuite la secret de stat, sau crearea posibilităţilor dezvăluirii asemenea informaţii;
II – a categorie – încălcările la utilizarea aparatajului de transmisiuni, care pot aduce la divulgarea şi
scurgerea informaţiilor cu character de serviciu (confidenţiale, restricţionate), analiza şi sistematizarea cărora
aduc la divulgarea informaţiei secrete;
III – a categorie – încălcările regulilor de stabilire a legăturii şi a ducerii convorbirilor radio, normelor
de exploatare tehnică a mijloacelor de transmisiuni, analiza şi sistematizarea cărora aduc la divulgarea
informaţiei de character confidenţial şi restricţionat.

33 Generalități privind structurile și responsabilitățile în domeniul comunicațiilor și informaticii.

Conducerea în domeniul militar - reprezintă actul de comandă prin care se asigură organizarea,
coordonarea şi îndrumarea neîntreruptă a activităţilor în cadrul unei structuri militare în timp de pace şi a
acţiunilor militare desfăşurate de trupe pentru îndeplinirea misiunilor în timp de război.
Conducerea operaţională - constituie totalitatea activităţilor şi măsurilor întreprinse de către organele
de conducere în scopul organizării şi desfăşurării luptei armate.
Comanda - reprezintă ansamblul acţiunilor prin care organul de conducere îşi impune voinţa asupra
organelor de execuţie pentru a acţiona în sensul dorit.
Cerinţele conducerii militare: unitară; continuă; fermă; suplă; flexibilă; iniţiatoare; oportună; eficientă;
executată în secret. Funcţiile specifice ale conducerii: diagnoza; prevederea; planificarea; organizarea;
comanda; coordonarea; controlul; îndumarea.
Comandantul marii unităţi (unităţii), primind de la eşalonul superior directiva (ordinul) de acţiune –
cuprinzând misiunea şi alte informaţii necesare precum şi, ca anexe, ordinele de acţiune specifice
compartimentelor,iniţiază planificarea acţiunilor prin: însuşirea misiunilor primite sau deduse, elaborarea
problemelor principale ale planificării şi iniţierea personalului implicat în planificare.
Din informarea compartimentului comunicaţii şi informatică, şeful comunicaţiilor reţine misiunea
primită sau dedusă, concepţia (intenţia) orientativă de întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor pentru îndeplinirea
misiunii, date privind asigurarea acţiunilor de luptă.
Activitatea şefului compartmentului pentru realizarea sistemului de comunicaţii
După elaborarea planului de acţiune al compartimentului comunicaţii şi informatică şeful
compartimentului G6 (S6) trece la organizarea acţiunii forţelor de transmisiuni pentru realizarea sistemului de
comunicaţii. În acest scop execută următoarele:
 transmiterea misiunilor la subordonaţi;
 coordonarea realizării sistemului de comunicaţii;
 coordonarea îndeplinirii măsurilor pentru asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor, mijloacelor şi
legăturilor;
 controlul întregii activităţi.
Activitatea de informarea a şefului compartimentului despre planificarea, realizarea si exploatarea
sistemului de comunicaţii şi informatic

Pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare, la ordin şi ori de câte ori situaţia o impune, şeful
comunicaţiilor informează despre planificarea, realizarea si exploatarea sistemului de comunicaţii şi
informatică, eşalonul superior, comandantul precum şi subordonaţii, vecinii şi unităţile (subunităţile) cu care
se cooperează.
Astfel, şeful comunicaţiilor întocmeşte şi înaintează rapoarte de informare şi informări de comunicaţii şi
informatică.

34 Responsabilitățile persoanelor cu funcții de conducere din comanda unității/subunității

militare.

Trupele de transmisiuni au următoarele obligaţii:

 realizează sistemul de comunicaţii planificat de organele de conducere;
  preiau din reţeaua de telecomunicaţii teritorială liniile, căile, mijloacele sau elementele prevăzute
a fi angajate pentru realizarea sistemului de comunicaţii;
 verifică funcţionarea mijloacelor de transmisiuni şi respectarea regulilor serviciului de exploatare
la staţii şi disciplinei de transmisiuni;
 asigură transmiterea orei exacte şi verificarea acesteia la toate mijloacele de transmisiuni în
funcţiune, din subordine;
 participă la unele misiuni prevăzute în planul luptei radioelectronice, planul mascării şi
documentele de propagandă în rândul trupelor inamicului;
 transpun în practică măsurile de asigurare a acţiunilor de luptă;
 realizează măsurile pentru asigurarea materială, tehnică şi medical.

Comandanţii, statele majore şi organele de conducere a comunicaţiilor, au următoarele obligaţii:

 să conducă neântrerupt şi cu fermitate forţele la dispoziţie pentru realizarea la timp şi menţinerea
în stare de funcţionare, în orice situaţie a sistemului realizat;
 să cunoască principiile de folosire a comunicaţiilor şi să le întrebuinţeze corespunzător cu
destinaţia şi posibilităţile lor;
 să completeze la timp unităţile şi subunităţile de transmisiuni cu efective şi să le asigure cu
materiale tehnice, de servicii şi medicale necesare;
 să asigure folosirea cu eficienţă maximă a căilor de legătură realizate cu mijloacele de
transmisiuni din înzestrare şi a celor preluate din reţeaua de telecomunicaţii teritorială.

Conducerea directă a activităţilor desfăşurate pentru organizarea sistemului de comunicaţii revine

comandantului marii unităţi (unităţii, subunităţii) de arme întrunite (de armă) prin şeful de stat major sau
personal, acolo unde nu există şef de stat major.
Comandantul marii unităţi (unităţii, subunităţii) răspunde de capacitatea de luptă şi gradul de
asigurare materială, tehnică şi medicală a trupelor de transmisiuni din subordine. El trebuie să precizeze la timp
datele referitoare la organizarea conducerii acţiunilor de luptă ţinând seama de propunerile şefului
comunicaţiilor.
 Şeful de stat major răspunde de organizarea şi realizarea la timp a sistemului de comunicaţii în care
scop dă indicaţii şefului comunicaţiilor eşalonului propriu şi ordine eşaloanelor subordonate. El organizează
controlul indeplinirii misiunilor şi ia măsuri pentru asigurarea secretului comunicărilor efectuate prin mijloace
de transmisiuni.

Organele de conducere a comunicaţiilor fac parte din statele majore ale comandamentelor de mari
unităţi (unităţi). Ele se subordonează nemijlocit şefilor de state majore ai eşaloanelor respective, iar pe linia
armei, organelor de conducere superioare. Acolo unde în compunerea statelor majore nu este prevăzut un organ
de armă pentru conducerea comunicaţiilor, atribuţiile acestuia revin comandantului subunităţii de transmisiuni,
când acesta este ofiţer, sau şefului de stat major al unităţii.
Compartimentul comunicaţii şi informatică este structura specializată a statului major care îl asistă pe
comandant în rezolvarea problemelor de comunicaţii şi informatică şi răspunde de realizarea şi menţinerea
legăturilor, de automatizarea actului de comandă şi de asigurarea securităţii sistemelor respective. Acest
compartiment se subordonează nemijlocit şefului de stat major şi este componenta care planifică şi organizează
sistemul de comunicaţii şi informatic necesar conducerii acţiunilor militare.
Conducerea nemijlocită a activităţilor ce se desfăşoară pentru organizarea şi realizarea sistemului de
comunicaţii şi informatic revine şefului compartimentului de specialitate sau comandantului unităţii, acolo unde
nu există o structură de comunicaţii.

Şeful compartimentului comunicaţii şi informatică conduce, coordonează şi răspunde de activitatea

întregului compartiment. Pregăteşte estimări şi elaborează propuneri specifice domeniului său de
responsabilitate, pe care, la ordin, le prezintă comandantului.
Compartimentul comunicaţii şi informatică are, de regulă, urmatoarea compunere: structura (ofiţerul)
cu comunicaţiile militare şi structura (ofiţerul cu automatizarea conducerii trupelor) de informatică.

Structura (ofiţerul) de comunicaţii are următoarele atribuţiuni:

 organizează sistemul de comunicaţii şi informatică ;

  repartizează forţele şi mijloacele pentru realizarea sistemului de comunicaţii şi informatică ;
 gestionează spectrul de frecvenţe repartizat şi îl planifică pe categorii de utilizatori;
 asigură managementul sistemelor de comunicaţii şi informatice ;
 organizează şi asigură funcţionarea reţelelor de comunicaţii ;
 planifică şi asigură primirea şi expedierea documentelor;
 propune raioanele favorabile pentru instalarea centrelor de comunicaţii ale punctelor de
comandă
 organizează şi conduce activităţile pe linia poştei militare;
 analizează problemele de comunicaţii privind dispunerea punctelor de comandă, a mijloacelor
specifice, utilizarea activităţii de comunicaţii pentru dezinformare ;

Structura (ofiţerul) de comunicaţii are următoarele atribuţiuni:

 asigură compatibilitatea electromagnetică ;

 monitorizează utilizarea frecvenţelor radio pentru a reduce interferenţele şi perturbaţiile
reciproce
 coordonează aplicarea măsurilor de protecţie a comunicaţiilor (inclusiv repartiţia, distribuţia şi
utilizarea echipamentelor specifice) ;
 pregăteşte, întocmeşte şi prezintă estimări şi estimări privind comunicaţiile şi informatica ;
 întocmeşte documentele de conducere şi informare privind comunicaţiile şi informatica ;
 colaborează cu compartimentul operaţii (G.3, S.3) pentru actualizarea şi acoperirea oportună a
nevoilor de legătură;
 monitorizează şi coordonează toate aspectele de comunicaţii privind comanda, controlul,
comunicaţiile şi calculatoarele (C.4) în întreg sistemul de comandă.

Structura de informatică (ofiţerul cu automatizarea conducerii trupelor) are următoarele atribuţii:

 propune soluţii pentru problemele privind prelucrarea automată a datelor care influenţează
procesul de conducere;
 pregăteşte, întocmeşte şi prezintă şefului compartimentului estimări privind automatizarea
conducerii;
 coordonează activitatea compartimentelor de prelucrare automată a datelor;
 întocmeşte documentele de conducere şi informare privind prelucrarea automată a datelor;
 coordonează prelucrarea automată a datelor şi schimbul automatizat de informaţii;
 participă la întocmirea documentelor necesare compartimentului comunicaţii şi informatică,
pentru problemele structurii de informatică.

Comandantul unităţii (subunităţii) de transmisiuni este subordonat, pe linia specialităţii, sefului

comunicaţiilor şi răspunde de pregătirea pentru luptă a subordonaţilor, de îndeplinirea de către aceştia a
misiunilor ce le revin privind realizarea şi menţinerea legăturilor sau asigurarea tehnico-materială pe linie de
armă, în care scop stabileşte măsurile pentru executarea prevederilor din ordinele de acţiune primite.
El are următoarele îndatoriri:
 pregăteşte unitatea (subunitatea) pentru îndeplinirea misiunilor, conduce asigurarea acţiunilor de
luptă, ia măsuri pentru completarea cu efective şi tehnică;
 menţine pregătite permanent, pentru intervenţie, rezervele de forţe şi mijloace de transmisiuni;
 asigură executarea cercetării de transmisiuni în raioanele sau pe direcţiile pe care este angajată
unitatea (subunitatea);
 ia măsuri pentru asigurarea legăturii prin mijloace poştale a unităţii (subunităţii) şi a personalului
acesteia;
 studiază, aplică şi propune spre generalizare, prin grija eşalonului superior, experienţa
subunităţilor subordonate.

35 Responsabilitățile persoanelor cu funcții de execuție în domeniul comunicațiilor și informaticii.

Şeful centrului de transmisiuni conduce şi răspunde de întreaga activitate din cadrul centrului de
transmisiuni şi are următoarele obligaţii:
 conduce instalarea, mascarea, exploatarea, strângerea şi deplasarea centrului de transmisiuni;
  cooperează cu organul de poştă şi telecomunicaţii pentru preluarea unor linii (căi) din reţeaua de
telecomunicaţii teritorială;
 participă la întocmirea schemei tehnice a centrului de transmisiuni şi urmăreşte respectarea
acesteia;
 pune în aplicare prevederile planului mutării centrului de transmisiuni, organizează coloanele şi
ia măsuri pentru asigurarea legăturilor cu şi în cadrul acestora;
 propune şefului comunicaţiilor raioanele favorabile pentru instalarea elementelor centrului de
transmisiuni şi a mijloacelor de transmisiuni ale grupelor operative sosite la punctul de comandă;

Şeful centrului de transmisiuni conduce şi răspunde de întreaga activitate din cadrul centrului de
transmisiuni şi are următoarele obligaţii:

 cunoaşte permanent situaţia legăturilor din centrul de transmisiuni şi posibilitatea realizării căilor
ocolitoare;
 asigură documentele necesare lucrului elementelor centrului de transmisiuni;
 controlează lucrul mijloacelor din cadrul centrului de transmisiuni şi ia măsuri pentru buna lor
funcţionare; raportează despre neregulile constatate şi măsurile luate;
 conduce şi verifică aplicarea tuturor măsurilor pentru protecţia legăturilor;
 informează ofiţerul de serviciu pe centrul de transmisiuni şi raportează şefului comunicaţiilor
despre întreruperile în funcţionarea mijloacelor de transmisiuni şi măsurile luate sau pe care le propune pentru
restabilirea legăturilor;
 controlează expedierea şi primirea documentelor de conducere şi informare;
 conduce şi controlează executarea pazei şi apărării centrului de transmisiuni.

Şeful centrului de transmisiuni ţine la curent:

 harta de lucru cu datele care îl interesează nemijlocit;

 schema tehnică a centrului de transmisiuni;
 documentele cu caracteristicile de lucru necesare;
 documentele pentru conducerea în secret a trupelor;
 planul pazei şi apărării centrului de transmisiuni

Şefii de elemente din compunerea centrului de transmisiuni au următoarele obligaţii:

 răspund de instalarea, mascarea, lucrul, strângerea şi deplasarea elementelor respective;
 asigură protecţia forţelor şi mijloacelor care intră în compunerea acestor elemente;
 asigură funcţionarea neântreruptă şi exploatarea corectă a mijloacelor de transmisiuni instalate;
 raportează şefului centrului de transmisiuni despre întreruperile survenite în realizarea legăturilor
sau în funcţionarea aparaturii şi măsurile luate pentru restabilirea legăturii;
 iau măsuri pentru respectarea cerinţelor disciplinei de transmisiuni;
 conduc nemijlocit pregătirea de luptă a efectivelor pe care le comandă;
 menţin starea morală şi combativă ridicată a tuturor militarilor din subordine;
 participă la paza şi apărarea centrului de transmisiuni;
 permit accesul în staţii persoanelor stabilite de şeful centrului de transmisiuni.
 Ofiţerul de serviciu pe transmisiuni este obligat:
 să cunoască situaţia şi modul de funcţionare a mijloacelor de transmisiuni, locurile de dispunere
ale centrelor de transmisiuni ale punctelor de comandă proprii, ale eşalonului superior, marilor unităţi
(unităţilor, subunităţilor) subordonate, ale celor cu care se cooperează şi ale vecinilor;
 să raporteze imediat şefului comunicaţiilor despre schimbările şi întreruperile în realizarea
legăturilor, precum şi măsurile luate pentru restabilirea acestora;
 să conducă activitatea personalului din turele de serviciu, să verifice modul de executare a
primirii şi transmiterii documentelor şi a trimiterilor poştale;
 să controleze şi să ia măsuri pentru respectarea regulilor de conducere în secret, a ordinii şi
mascării în centrul de transmisiuni;
  să cunoască semnalele de înştiinţare (alarmare), ordinea şi modalitatea transmiterii lor, precum şi
modul de acţiune a personalului centrului de transmisiuni în caz de alarmă;
 să asigure efectuarea convorbirilor ordonate de comandant şi transmiterea orei exacte.

Ofiţerul de serviciu pe transmisiuni are asupra sa, ţine la curent şi pune în aplicare următoarele
documente:

 graficul zilnic cu situaţia legăturilor;

 harta de lucru cu datele care-i folosesc pentru îndeplinirea misiunii;
 tabelul cu compunerea direcţiilor (reţelelor) radio şi caracteristicile de lucru radio şi radioreleu;
 tabelele de convorbiri şi tabelele de semnale;
 tabelul cu persoanele admise a efectua convorbiri prin mijloace de transmisiuni şi priorităţile în
realizarea legăturilor;
 graficul de expediere a documentelor şi trimiterilor poştale;
 alte documente necesare efectuării serviciului.

Ofiţerul de serviciu pe centrul de transmisiuni se numeşte din rândul ofiţerilor (subofiţerilor) din
cadrul unităţii (subunităţii) de transmisiuni, se subordonează şefului centrului de transmisiuni şi are
următoarele obligaţii:
 să cunoască schemele de organizare a transmisiunilor de la centrul de transmisiuni respectiv,
organizarea lucrului în centrul de transmisiuni şi dispunerea în teren a elementelor sale componente;
 să urmărească instalarea, în centrul de transmisiuni, a mijloacelor destinate grupelor operative de
pe lângă punctul de comandă propriu;
 să controleze activitatea personalului de serviciu la staţii şi schimbarea turelor, conform
graficelor;
 să urmărească schimbarea, la timp, a caracteristicilor de lucru şi aplicarea măsurilor pentru
protecţia forţelor, mijloacelor şi legăturilor împotriva acţiunilor inamicului;
 să asigure verificarea orei exacte la centrul de transmisiuni;
 să alarmeze personalul din turele de serviciu la primirea unor indicative.

Şeful centrului de transmisiuni se numeşte din rândul ofiţerilor din statul major al unităţii de transmisiuni sau
al comandanţilor subunităţilor de transmisiuni şi este subordonat, pe linia specialităţii, sefului comunicaţiilor.
Şeful centrului de transmisiuni conduce şi răspunde de întreaga activitate din cadrul centrului de
transmisiuni şi are următoarele obligaţii:
 conduce instalarea, mascarea, exploatarea, strângerea şi deplasarea centrului de transmisiuni;
 cooperează cu organul de poştă şi telecomunicaţii pentru preluarea unor linii (căi) din reţeaua de
telecomunicaţii teritorială;
 participă la întocmirea schemei tehnice a centrului de transmisiuni şi urmăreşte respectarea
acesteia;
 pune în aplicare prevederile planului mutării centrului de transmisiuni, organizează coloanele şi
ia măsuri pentru asigurarea legăturilor cu şi în cadrul acestora;

Şeful centrului de transmisiuni conduce şi răspunde de întreaga activitate din cadrul

asigură documentele necesare lucrului elementelor centrului de transmisiuni;
 controlează lucrul mijloacelor din cadrul centrului de transmisiuni şi ia măsuri pentru buna lor
funcţionare; raportează despre neregulile constatate şi măsurile luate;
 conduce şi verifică aplicarea tuturor măsurilor pentru protecţia legăturilor;
 controlează expedierea şi primirea documentelor de conducere şi informare;
 conduce şi controlează executarea pazei şi apărării centrului de transmisiuni.

Şefii de elemente din compunerea centrului de transmisiuni au următoarele obligaţii:

 răspund de instalarea, mascarea, lucrul, strângerea şi deplasarea elementelor respective;
 asigură protecţia forţelor şi mijloacelor care intră în compunerea acestor elemente;
 asigură funcţionarea neântreruptă şi exploatarea corectă a mijloacelor de transmisiuni instalate;
  raportează şefului centrului de transmisiuni despre întreruperile survenite în realizarea legăturilor
sau în funcţionarea aparaturii şi măsurile luate pentru restabilirea legăturii;
 iau măsuri pentru respectarea cerinţelor disciplinei de transmisiuni;
 conduc nemijlocit pregătirea de luptă a efectivelor pe care le comandă;

Ofiţerul de serviciu pe transmisiuni este obligat:

 să cunoască situaţia şi modul de funcţionare a mijloacelor de transmisiuni, locurile de dispunere
ale centrelor de transmisiuni ale punctelor de comandă proprii, ale eşalonului superior, marilor unităţi
(unităţilor, subunităţilor) subordonate, ale celor cu care se cooperează şi ale vecinilor;
 să raporteze imediat şefului comunicaţiilor despre schimbările şi întreruperile în realizarea
legăturilor, precum şi măsurile luate pentru restabilirea acestora;
 să conducă activitatea personalului din turele de serviciu, să verifice modul de executare a
primirii şi transmiterii documentelor şi a trimiterilor poştale;
 să controleze şi să ia măsuri pentru respectarea regulilor de conducere în secret, a ordinii şi
mascării în centrul de transmisiuni;

Ofiţerul de serviciu pe transmisiuni are asupra sa, ţine la curent şi pune în aplicare următoarele
documente:
 graficul zilnic cu situaţia legăturilor;
 harta de lucru cu datele care-i folosesc pentru îndeplinirea misiunii;
 tabelul cu compunerea direcţiilor (reţelelor) radio şi caracteristicile de lucru radio şi radioreleu;
 tabelele de convorbiri şi tabelele de semnale;

Ofiţerul de serviciu pe centrul de transmisiuni se numeşte din rândul ofiţerilor (subofiţerilor) din
cadrul unităţii (subunităţii) de transmisiuni, se subordonează şefului centrului de transmisiuni şi are următoarele
obligaţii:
 să cunoască schemele de organizare a transmisiunilor de la centrul de transmisiuni respectiv,
organizarea lucrului în centrul de transmisiuni şi dispunerea în teren a elementelor sale componente;
 să urmărească instalarea, în centrul de transmisiuni, a mijloacelor destinate grupelor operative de
pe lângă punctul de comandă propriu;
 să controleze activitatea personalului de serviciu la staţii şi schimbarea turelor, conform
graficelor;

36 Organizarea și atribuțiile structurilor specializate de comunicații și informatică.

Comandantul marii unităţi (unităţii) , primind de la eşalonul superior directiva (ordinul) de acţiune –
cuprinzând misiunea şi alte informaţii necesare precum şi, ca anexe, ordinele de acţiune specifice
compartimentelor,iniţiază planificarea acţiunilor prin: însuşirea misiunilor primite sau deduse, elaborarea
problemelor principale ale planificării şi iniţierea personalului implicat în planificare.
Pentru aceasta, comandantul (şeful de stat major) execută informarea comandamentului (statului
major, compartimentului). Din informarea compartimentului comunicaţii şi informatică, şeful comunicaţiilor
reţine misiunea primită sau dedusă, concepţia (intenţia) orientativă de întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor
pentru îndeplinirea misiunii, date privind asigurarea acţiunilor de luptă.

Activitatea şefului compartmentului pentru realizarea sistemului de comunicaţii

După elaborarea planului de acţiune al compartimentului comunicaţii şi informatică şeful
compartimentului G6 (S6) trece la organizarea acţiunii forţelor de transmisiuni pentru realizarea sistemului de
comunicaţii. În acest scop execută următoarele:
 transmiterea misiunilor la subordonaţi;
 elaborează ordinul de acţiune pentru comunicaţii şi informatică – anexă la ordinul de acţiune al
unităţii pe care îl transmite eşaloanelor subordonate, precum şi ordinul de acţiune dat comandantului unităţii
(subunităţii) de transmisiuni pentru realizarea sistemului de comunicaţii;
 coordonarea realizării sistemului de comunicaţii;
  coordonarea îndeplinirii măsurilor pentru asigurarea acţiunilor şi protecţia forţelor, mijloacelor şi
legăturilor;
 controlul întregii activităţi.

Activitatea de informarea a şefului compartimentului despre planificarea, realizarea si exploatarea

sistemului de comunicaţii şi informatic. Pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare, la ordin şi ori de
câte ori situaţia o impune, şeful comunicaţiilor informează despre planificarea, realizarea si exploatarea
sistemului de comunicaţii şi informatică, eşalonul superior, comandantul precum şi subordonaţii, vecinii şi
unităţile (subunităţile) cu care se cooperează. Astfel, şeful comunicaţiilor întocmeşte şi înaintează rapoarte de
informare şi informări de comunicaţii şi informatică.

37 Principii generale privind organizarea sistemului de comunicații de campanie.

Organizarea şi planificarea SCC este responsabilitatea modulului S6 din statul major al brigăzii şi are
ca scop elaborarea, distribuirea şi actualizarea documentelor de conducere, informare şi ajutătoare necesare
organizării, realizării şi exploatării SCC.
Instalarea, exploatarea şi reconfigurarea SCC este responsabilitatea Cp.C.I. din organica brigăzii sub
directa coordonare a şefului comunicaţiilor şi informaticii brigăzii (şeful modulului S6).

38 Factorii care pot influența organizarea sistemului de comunicații de campanie.

SCC se organizează în funcţie de tipul de operaţie în care este implicată brigada, pe baza documentelor
de conducere pe linia comunicaţiilor şi informaticii ale eşalonului superior şi brigăzii.

Principalii factori de natură operativă care pot influenţa organizarea SCC sunt:

 Caracteristicile operaţiei-dimensiunea, faza, intensitatea unei operaţii.

 Operaţiile inamicului şi a forţelor proprii.
 Aspectele tehnice-condiţii de propagare, forţe şi mijloace de comunicaţii şi informatică la
dispoziţie, existenţa reţelelor de telecomunicaţii publice în zona de responsabilitate.
 Condiţii naturale-teren, climă, timp.

Determinările şi influenţele specifice ale acestor factori asupra SCC se regăsesc în:

 necesarul de centre de comunicaţii şi puncte de acces radio/PAR;

 numărul de abonaţi ce vor fi conectaţi la fiecare centru de comunicaţii;
 dispunerea, gruparea şi interconectarea centrelor de comunicaţii;
 organizarea, posibilităţile de trafic şi interconectarea RCPC cu RCSC;
 flexibilitatea şi mobilitatea în dispozitivul operativ;
 gruparea utilizatorilor şi a fluxurilor de informaţii;
 necesităţile de interconectare ale SCC cu alte sisteme de comunicaţii;
 valoarea, dispunerea şi misiunile rezervei de comunicaţii şi informatică;
 variantele de configurare şi restructurare;
 raioanele de instalare ale elementelor SCC.

39 Cerințele înaintate față de sistemul de comunicații de campanie.

SCC trebuie să răspundă la următoarele cerinţe operaţionale astfel:

 acoperirea cu reţele de comunicaţii a întregii zone de responsabilitate a brigăzii cu asigurarea

unei densităţi minime, dar optime de mijloace de comunicaţii;
 asigurarea conectării la reţelele de comunicaţii existente în zona de operaţii şi servirea tuturor
utilizatorilor, grupaţi sau nu în centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă, din structurile aflate în
organica brigăzii;
 menţinerea continuităţii legăturii în situaţiile în care comandanţii se deplasează în afara punctelor
de comandă;
 realizarea oportună a tuturor legăturilor necesare comenzii şi controlului, cu un nivel ridicat al
securităţii comunicaţiilor şi garantarea realizării schimbului de informaţii;
  asigurarea mobilităţii componentelor SCC să fie mai mare decât cea a elementelor dispozitivului
operativ.

Pe timpul organizării SCC se vor respecta următoarele principii generale:

 va fi dimensionat astfel încât să asigure schimbul de informaţii între corespondenţii aflaţi oriunde
în zona de responsabilitate a brigăzii conform concepţiei operaţiei;
 va fi interconectat cu SCC ale vecinilor, ale eşaloanelor cu care se cooperează, precum şi cu alte
sisteme de comunicaţii ordonate de eşalonul superior;
 va utiliza acele elemente din reţelele publice de telecomunicaţii ordonate de eşalonul superior,
sau descrise ca fiind opţiunea planificatorului, în zona sa de responsabilitate;
 va asigura compatibilitatea tehnică şi funcţională a tuturor subsistemelor componente, precum şi
o înaltă protecţie faţă de operaţiile de cercetare ale inamicului.

40 Responsabilitatea pentru asigurarea legăturii în sistemul de comunicații de campanie.

Responsabilitatea pentru asigurarea legăturii, dacă nu se stabileşte altfel, revine:
 de sus în jos (de la eşalonul superior la cel subordonat);
 de la stânga la dreapta;
 de la forţele de sprijin la unitatea sprijinită;
 din spate spre front (pentru unităţile de acelaşi nivel);
 de la unitatea care se înlocuieşte la unitatea care înlocuieşte (pe timpul înlocuirii).
 
Indiferent cui aparţine responsabilitatea asigurării legăturii în faza iniţială, menţinerea acesteia revine
ambelor părţi.

41 Comunicațiile organizate și realizate în cadrul sistemului de comunicații de campanie

(operative, pentru cercetare, pentru logistică, administrative și sociale).

Organizarea liniilor de comunicaţii în SCCBg. trebuie să permită:

 
 lucrul în câmp electromagnetic intens, în prezenţa fadingului, a surselor de bruiaj şi perturbaţii;
 funcţionarea în condiţii de rată ridicată a erorilor pe bit/Bit Error Rate/BER;
 realizarea unei probabilităţi mici de interceptare a comunicaţiilor pentru evitarea localizării
surselor de emisie electromagnetică.
 În cadrul SCC se organizează şi se realizează comunicaţii operative, pentru cercetare, pentru
logistică, administrative şi sociale.

COMUNICAŢIILE OPERATIVE, denumite şi comunicaţii pentru comandă şi control, se referă la

totalitatea canalelor de comunicaţii realizate şi exploatate de către abonaţi în scopul conducerii forţelor în toate
fazele operaţiei. În această categorie sunt incluse, de regulă, majoritatea canalelor de comunicaţii realizate prin
RCSC (Reţeaua de comunicaţii de sprijin de campanie), RCPC (Reţeaua de comunicaţii a punctelor de
comandă) şi CNR (Reţea radio de luptă/campanie). În funcţie de situaţia concretă impusă de acţiunea militară şi
de specificul misiunii, în cadrul comunicaţiilor operative ale brigăzii intră: legăturile cu eşalonul superior,
legăturile cu subordonaţii şi vecinii (inclusiv cu cei cu care se cooperează), legăturile pentru înştiinţare şi
alarmare şi alte tipuri de comunicaţii.
Comunicaţiile cu eşalonul superior se organizează prin grija acestuia şi se realizează prin:

 RCSC care interconectează reţelele de comunicaţii ale punctelor de comandă proprii şi ale
eşalonului superior;
 reţele radio de conducere de tip CNR-HF şi CNR-VHF, dacă distanţele şi terenul permit;
  reţele radio specializate de tip CNR-HF/VHF pentru diferite module/structuri: cercetare,
logistică, artilerie, artilerie antiaeriană, geniu, CBRN, comunicaţii şi informatică;
 reţeaua radio cu comutaţie de pachete;
 comunicaţii satelitare;
 sistemul informatic de comandă şi control;
 comunicaţii prin mijloace alternative (mobile, poştale şi de semnalizare);
 alte canale de comunicaţii ordonate sau realizate de acesta.

Comunicaţiile cu subordonaţii se organizează de către brigadă şi se realizează prin:

 reţelele de comunicaţii ale punctelor de comandă;

 reţelele radio de conducere de tip CNR-HF şi CNR-VHF;
 reţele radio specializate de tip CNR-HF/VHF pentru diferite module/structuri: cercetare,
logistică, artilerie, artilerie antiaeriană, geniu, CBRN, comunicaţii şi informatică;
 reţele radio specializate de tip CNR-HF/VHF a ofiţerilor specialişti – cercetare, geniu, CBRN,
comunicaţii şi informatică, artilerie, artilerie antiaeriană, logistică – pentru comanda şi controlul elementelor de
dispozitiv pe care le conduc sau coordonează;
 reţeaua radio cu comutaţie de pachete;
 reţele radio sol-aer;
 sistemul informatic de comandă şi control;
 comunicaţii prin mijloace alternative-mobile, poştale şi de semnalizare;
 alte canale de comunicaţii realizate.

Comunicaţiile cu vecinii şi cu cei cu care se cooperează se realizează prin:

 RCSC care interconectează reţelele de comunicaţii ale punctelor de comandă proprii şi ale
vecinilor sau a eşaloanelor cu care se cooperează;
 reţele radio de cooperare proprii, ale vecinilor şi ale eşalonului superior de tip CNR-HF şi CNR-
VHF, dacă distanţele şi terenul permit;
 reţeaua radio cu comutaţie de pachete;
 comunicaţii satelitare;
 sistemul informatic de comandă şi control;
 comunicaţii prin mijloace alternative -mobile, poştale şi de semnalizare;
 alte canale de comunicaţii ordonate de eşalonul superior, realizate de către acesta sau de către cei
interesanţi conform regulilor de bază.

Legăturile pentru înştiinţare şi alarmare pot fi realizate prin canale de comunicaţii cu această
destinaţie sau pot fi asigurate pe oricare dintre canalele în funcţiune prin transmiterea unor semnale sau mesaje
de alarmare şi avertizare.
În această categorie pot exista subsisteme de alarmare-avertizare organizate şi exploatate de către
structurile de apărare NBC şi cele de supraveghere aeriană, prin mijloace de comunicaţii proprii, utilizând
reguli şi proceduri specifice. Dacă în fâşia de acţiune sunt organizate astfel de subsisteme, ele vor fi considerate
ca făcând parte din SCCBg. şi se vor supune aceloraşi reguli de securitate a informaţiilor, precum şi celor
referitoare la managementul spectrului de frecvenţe şi compatibilitate electromagnetică.

COMUNICAŢIILE PENTRU CERCETARE asigură circulaţia datelor şi informaţiilor obţinute de

către structurile specializate în culegerea, interpretarea şi valorificarea acestora.
Comunicaţiile pentru cercetare sunt asigurate, în principal, pe canale de comunicaţii radio destinate
exclusiv acestui scop. În anumite situaţii, pentru realizarea legăturilor cercetării, se mai pot utiliza şi mijloace
satelitare, mobile şi de semnalizare.
În această categorie nu sunt incluse canale de comunicaţii utilizate de către modulul S2 din cadrul
statului major, pentru legătura cu modulele/structurile similare ale eşalonului superior, ale subordonaţilor şi ale
celor cu care se cooperează, acestea făcând parte din legăturile operative.

COMUNICAŢIILE PENTRU LOGISTICĂ sunt asigurate prin RCSC, RCPC şi reţelele radio de
campanie, fiind destinate exclusiv conducerii sistemului logistic.
 În această categorie intră liniile de comunicaţii pentru:
 conducerea elementelor sistemului logistic ale eşalonului respectiv de către modulul S4 din
cadrul statului major;
 asigurarea comenzii şi controlului elementelor din cadrul zonei logistice;
 conducerea coloanelor de aprovizionare şi a mentenanţei;
 schimbul de informaţii cu resursele de teritoriu;
 legăturile necesare cu responsabilii pentru sprijinul naţiunii gazdă, dacă acest lucru se impune.
 conducerea elementelor sistemului logistic ale eşalonului respectiv de către modulul S4 din
cadrul statului major;
 asigurarea comenzii şi controlului elementelor din cadrul zonei logistice;
 conducerea coloanelor de aprovizionare şi a mentenanţei;
 schimbul de informaţii cu resursele de teritoriu;
 legăturile necesare cu responsabilii pentru sprijinul naţiunii gazdă, dacă acest lucru se impune.

COMUNICAŢIILE ADMINISTRATIVE sunt destinate pentru asigurarea legăturilor între diferite

organe şi structuri din cadrul comandamentului şi statului major al brigăzii, care nu intervin direct în
conducerea operaţiilor militare.
În această categorie intră legăturile destinate compartimentului juridic, financiar, resurse umane,
preotului, medicului şef, relaţiilor publice, CIMIC şi pentru legătura cu organele şi instituţiile administraţiei
publice centrale şi locale din zonă sau cu oricare altă instituţie cu care este necesar schimbul de informaţii.
În general aceste comunicaţii sunt realizate prin utilizarea serviciilor din cadrul reţelelor de
telecomunicaţii publice ori private.

COMUNICAŢIILE SOCIALE, au un rol deosebit de important asupra moralului forţelor în contextul

actualelor condiţii de ducere a operaţiilor militare, de regulă în afara graniţelor naţionale, prin care se asigură
facilităţile de comunicare a militarilor din teatrul de operaţii cu membrii familiilor din ţară.
Comunicaţiile sociale pot fi realizate prin mijloace telefonice, video, radio, satelit şi prin INTERNET.

42 Principii generale. Etapele planificării sistemului de comunicații de campanie.

Procesul de planificare a SCC este parte integrantă a procesului de planificare a operaţiei şi reprezintă
un ansamblul de activităţi destinate să sprijine comandantul brigăzii, pe linia comunicaţiilor şi informaticii, în
luarea deciziei. De organizarea şi planificarea SCCBg. răspunde structura specializată din statul major al
brigăzii – modulul S6. Comandantul Cp.C.I. sprijină activitatea modulului S6 pe timpul organizării şi
planificării SCCBg. prin participarea sa la procesul de luare a deciziei.
Planificarea sistemului comunicaţii şi informatică constituie un atribut al conducerii, ce cuprinde
ansamblul activităţilor desfăşurate pentru elaborarea documentelor privind organizarea şi realizarea
sistemului de comunicaţii şi informatică pentru forţele participante la operaţie. Activitatea de planificare
integrează obiective, măsuri, mijloace, procedee şi resurse, indicatori de performanţă şi măsuri de realizare a
acestora, bazându-se pe un ansamblu determinat şi coerent de informaţii, structurate corespunzător şi actualizate
în timp aproape real.
În esenţă, planificarea se compune dintr-un sistem de decizii cu privire la toate aspectele referitoare la
structura, organizarea, executarea, comanda şi controlul sistemelor comunicaţii şi informatică, considerate
în unitatea lor organică şi trebuie să aibă caracter ştiinţific, colectiv şi prospectiv.
În general, condiţiile care influenţează planificarea sistemului comunicaţii şi informatică depind de
rolul şi funcţiile comandantului eşalonului respectiv în care se găseşte compartimentul comunicaţii şi
informatică ce planifică, un rol principal având:
 amploarea operaţiei;
 intensitatea acţiunilor şi fazele operaţiei;
 caracteristicile traficului pentru schimbul de informaţii între unităţi/subunităţi în toate fazele
executării operaţiei (gruparea forţelor, desfăşurarea acţiunilor militare preconizate, înlocuirea forţelor şi
deplasarea lor).
 Activitatea de planificare a sistemului comunicaţii şi informatică impune respectarea următoarelor
cerinţe:
 realizarea continuă a diagnozei realităţii militare pe baza stării unităţilor militare participante la
operaţie;
 stabilirea obiectivelor principale ce urmează a fi îndeplinite pentru realizarea unui sistem de
comunicaţii şi informatică optim şi care dă orientarea fundamentală a întregului plan;
 formularea nivelurilor de performanţă organizatorice şi tehnice ce trebuie să fie satisfăcute de către
sistemul de comunicaţii şi informatică preconizat;
 stabilirea modalităţilor de realizare în timpul ordonat a sistemului planificat, care descriu resursele,
procedeele, metodele şi căile ce se vor folosi pentru îndeplinirea obiectivelor specificate în plan;
 determinarea cadrului organizatoric de comandă şi control ce trebuie adoptat pe timpul realizării şi
exploatării sistemului.
 studiul evoluţiei acţiunilor posibile ale inamicului pe linia comunicaţiilor şi informaticii (în special războiul
electronic, atacuri cibernetice) rezultate din activităţile de prospectare şi prognoză.

Planificarea sistemului comunicaţii şi informatică, atribut exclusiv al compartimentului comunicaţii şi

informatică, se execută pe baza ordinelor rezultate în urma procesului de planificare la nivelul eşalonului superior,
indicaţiilor comandantului şi necesităţilor de legătură. Procesul de planificare a sistemului comunicaţii şi
informatică cuprinde următoarele activităţi:
 analiza documentelor de conducere (ordinelor, dispoziţiunilor, procedurilor standard de operare, etc.)
care se referă la operaţia ce urmează a fi executată;
 analiza necesităţilor privind comunicaţiile şi informatica (serviciile de bază, forţele şi mijloacele
tehnice necesare şi modul de asigurare a acestora, timpul avut la dispoziţie, nivelul dezvoltării infrastructurii,
nivelul dezvoltării sistemului de telecomunicaţii teritorial);
 luarea în consideraţie a cerinţelor de asigurare a securităţii informaţionale în toate fazele
operaţiei militare;
 conducerea activităţii de planificare de către compartimentul comunicaţii şi informatică al operaţiei şi
asigurarea bazei informaţionale necesare;
 evaluarea condiţiilor de desfăşurare a operaţiei militare care determină structura şi dimensiunile
sistemului comunicaţii şi informatică;
 participarea la stabilirea cursurilor de acţiune posibile care trebuie avute în vedere la organizarea şi
funcţionarea sistemului comunicaţii şi informatică;
 analiza şi selectarea variantei optime, din toate punctele de vedere (operaţional, tehnic) a
sistemului comunicaţii şi informatică pentru operaţie.

Implementarea procesului de planificare pe linia comunicaţii şi informatică se poate desfăşura în cinci

faze, şi anume:
 faza planificării, care va cuprinde planificarea şi pregătirea operaţiei.
 Aceasta este faza în care vor fi luate deciziile privind utilizarea resurselor din zona de operaţii şi/sau a
celor aflate în dotare. Se poate întâmpla, ca utilizarea resurselor din zona de operaţii, să fie necesară, pentru a putea
respecta termenul impus pentru realizarea sistemului de comunicaţii şi informatică.
 Folosirea optimă a infrastructurii disponibile din zona de operaţii trebuie luată în considerare, deşi
disponibilitatea acesteia, ar putea fi pusă sub semnul întrebării, datorită acţiunilor militare existente în perioada
respectivă.
 faza amplasării, care va cuprinde deplasarea în zona de operaţii atât a personalului, cât şi a
tehnicii de comunicaţii şi informatică (forma şi conţinutul ordinului de deplasare este prezentată în anexa nr. 1).
 Trebuie acordată o atenţie deosebită asigurării protejării canalelor de comunicaţii realizate, în
special pe cele preluate din sistemul de telecomunicaţii teritorial.
 faza de execuţie constă în amplasarea şi operaţionalizarea tehnicii de comunicaţii şi informatică şi a
personalului.
 faza de tranziţie, în cazurile când operaţia militară durează mai mult timp şi este necesară înlocuirea
forţei şi/sau reconfigurarea punctului de comandă. Structura sistemului comunicaţii şi informatică trebuie să fie
îndeajuns de flexibilă pentru a face faţă acestor situaţii.
 retragerea, această fază finală ar putea reflecta două scenarii:
a) deplasarea ordonată din zona de operaţii a tuturor materialelor, datorită îndeplinirii cu succes a
misiunii;
 b) retragerea în timp ce în zona respectivă încă mai continuă acţiunile militare. In cel de al doilea caz,
planificarea pe linia comunicaţii şi informatică va fi extrem de complexă şi va fi influenţată de factorii
existenţi în momentul când se ordonă retragerea.

Procesul de planificare al SCC este parte integrantă a procesului de comandă şi control al brigăzii; se
derulează în principiu respectând algoritmul celor 5 etape principale: iniţierea planificării, orientarea
personalului implicat în planificare, elaborarea concepţiei operaţiei, elaborarea planului/ordinului de operaţii,
revederea şi actualizarea planului/ordinului de operaţii. Algoritmul activităţilor desfăşurate de modulul S6 şi
comanda companiei în procesul de planificare a comunicaţiilor şi informaticii la nivelul brigăzii este prezentat
în .

ETAPE ACTIVITĂŢI
Iniţierea -şeful S6 participă la şedinţa statului major de iniţiere a
planificăriiplanificării;
-şeful S6 execută iniţierea personalului modulului S6
în planificarea SCCBg.
Orientarea -S6 şi Cdt. Cp.C.I. studiază în detaliu documentele
personalului pentru comunicaţii şi informatică/Anexa Q –
implicat în comunicaţii şi informatică la Ordinul de operaţii al
planificare eşalonului superior;
-S6 revede situaţia din punct de vedere al
comunicaţiilor şi informaticii;
-şeful S6 participă la şedinţa de orientare a
personalului implicat în planificare-briefingul de
informare;
-şeful S6 execută orientarea personalului S6 şi
întocmeşte planul de activitate al acestuia;
-S6 şi Cdt.Cp.C.I. evaluează posibilităţile privind
asigurarea nevoilor de legătură stabilite de S3;
-S6 şi Cdt.Cp.C.I. identifică constrângerile, limitările
şi iau primele măsuri privind planificarea SCCBg.;
-şeful S6 stabileşte priorităţile şi încadrarea lor în timp;
-S6 execută analiza informaţilor cu privire la reţelele
publice de telecomunicaţii din fâşia de responsabilitate
a brigăzii;
-S6 transmite la subordonaţi (Cp.C.I., S6/B) primele
informaţii preliminare (WARNO 1) pentru pregătirea
în vederea executării misiunii;
-şeful S6 repartizează sarcinile pe structurile
modulului S6 şi comandantul Cp.C.I.
Elaborarea -şeful S6 participă la analiza misiunii şi la elaborarea
concepţiei cursurilor de acţiune/COA;
operaţiei -S6 şi Cdt. Cp.C.I. asigură cu comunicaţii şi
informatică fiecare COA;
-şeful S6 participă la analiza şi compararea COA şi
prezintă avantajele şi dezavantajele pentru COA
selectat din perspectiva comunicaţiilor şi informaticii;
-S6 şi Cdt. Cp.C.I. organizează şi execută
recunoaşterile în vederea propunerii raioanelor de
instalare a CCPC, CCS, PAR-la recunoaşteri vor
participa şi comandanţii subunităţilor de comunicaţii şi
informatică subordonate;
-şeful S6 prezintă Estimarea de comunicaţii şi
informatică necesară procesului de luare a deciziei;
-S6 înaintează propunerile pentru organizarea SCCBg.
 ETAPE ACTIVITĂŢI
Elaborarea -şeful S6 îşi însuşeşte precizările şefului de stat major
planului/ord şi participă la elaborarea Planului de operaţie al
inului de brigăzii;
operaţii -S6 şi Cdt. Cp.C.I. elaborează Ordinul pentru
comunicaţii şi informatică/AnexaQ - comunicaţii şi
informatică la Ordinul de operaţii;
-S6 transmite structurilor de comunicaţii şi informatică
extrase din Ordinul pentru comunicaţii şi
informatică/Anexa Q - comunicaţii şi informatică la
Ordinul de operaţii;
-S6 elaborează şi înaintează la eşalonul superior
rapoarte de informare pentru comunicaţii şi
informatică.
Revederea -şeful S6 participă la revederea planului/ordinului de
planului operaţii;
/ordinului de -S6 actualizează anexa pentru comunicaţii şi
operaţii informatică;
-S6 transmite la subordonaţi (Cp.C.I., S6/B) ordine de
comunicaţii şi informatică fragmentare.
Tabelul nr.1- Algoritmul activităţilor procesului de planificare al SCCBg.

43 Inițierea planificării sistemului de comunicații de campanie. Orientarea personalului implicat în

planificare.
Inițierea planificării
Iniţierea planificării are la bază ordinul primit de la eşalonul superior sau misiunea dedusă de
comandant rezultate din analiza evenimentelor şi acţiunilor militare c are au avut loc în zona de
responsabilitate. În cazul planificării deliberate statul major va emite un ordin care va fi trimis spre aprobare
comandantului eşalonului superior.
De asemenea, pe baza termenelor ordonate de eşalonul superior şi a celor identificate, comandantul
personal coordonează planificarea stabilind:
 activităţile principale;
 termenele în care să se execute şi priorităţile;
 procedurile de stat major;
 persoanele care participă la elaborarea planului;
 rapoartele care vor fi prezentate şi gradul lor de detaliere etc.

In această etapă se identifică următoarele etape ale procesului de planificare:

 însuşirea misiunii primite sau aprofundarea celei deduse;
 elaborarea problemelor principale ale planificării.
La însuşirea misiunii şi stabilirea problemelor principale ale planificării, în afara comandantului, pot
participa locţiitorul comandantului, şeful de stat major şi 1-2 ofiţeri din structurile informaţii şi operaţii, precum
şi alte persoane stabilite de comandant.
De regulă, la însuşirea misiunii şi stabilirea problemelor principale ale planificării (şedinţa statului
major de iniţiere a planificării), şeful compartimentului comunicaţii şi informatică nu participă.
În cazul participării şefului compartimentului comunicaţii şi informatică la şedinţa de iniţiere a
planificării (când timpul pentru pregătirea operaţiei este scurt sau la ordinul comandantului), dispare necesitatea
participării acestuia la etapa de orientare a personalului, această acţiune fiind făcută de şeful compartimentului
comunicaţii şi informatică cu personalul din subordine.
Aşadar, în cadrul acestei etape, în compartimentul comunicaţii şi informatică se desfăşoară
următoarele activităţi:
 participarea şefului compartimentului comunicaţii şi informatică la şedinţa statului major de
iniţiere a planificării (la ordinul comandantului);
  iniţierea personalului compartimentului comunicaţii şi informatică în planificarea sistemului
comunicaţii şi informatică (stabilirea persoanelor care vor participa la elaborarea planului);
Atunci când timpul pentru pregătirea operaţiei este scurt, la etapa de iniţiere a planificării pot participa
toţi membrii statului major şefii de compartimente, astfel fiind posibilă omiterea parcurgerii etapei următoare a
planificării - orientarea personalului implicat în planificare, ultima fiind efectuată de către şefii respectivi cu
personalul din subordine, în timp scurt, şi cu abordarea problemelor specifice. În acest caz, după etapa de
iniţiere a planificării va fi posibilă trecerea directă la elaborarea concepţiei acţiunilor. O asemenea situaţie poate
apărea pe timpul ducerii luptei şi operaţiei când, pentru planificarea unei acţiuni, se vor adopta proceduri de
lucru simplificate.
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul statului major sunt:
 primirea ordinului de acţiune de la eşalonul superior;
 constituirea grupului operativ de planificare.
Însuşindu-şi misiunea, şeful compartimentului comunicaţii şi informatică trebuie sa înţeleagă intenţia şi
concepţia de acţiune a eşalonului superior, să identifice sarcinile care revin unităţii subordonate repartizate de
eşalonul superior precum şi cele impuse de situaţie, misiune şi scopul acţiunii.
Acestea trebuie analizate în relaţie cu determinările factorilor situaţiei, iar concluziile desprinse trebuie să
fie în măsură să reprezinte modurile de acţiune care vor fi recomandate statului major cu prilejul orientării acestuia.
Elaborarea problemelor principale ale planificării reprezintă activitatea prin care şeful compartimentului
comunicaţii şi informatică reformulează misiunea, identifică limitele acţiunii, stabileşte necesităţile de informaţii şi
stabileşte datele privind coordonarea activităţilor şi compartimentelor pentru executarea planificării.
Reformularea misiunii se face ţinând seama de sarcinile repartizate prin concepţia eşalonului superior,
după care comandantul stabileşte:
 centrul de greutate (factorul hotărâtor în obţinerea succesului);
 punctele decisive (obiectivele a căror cucerire sau apărare au efecte determinante asupra
îndeplinirii misiunii);
 direcţiile de efort (direcţia principală de interzis în apărare; direcţia loviturii principale în
ofensivă);
 punctele critice (acele puncte în care se echilibrează raportul de forţe, ori alţi factori ai situaţiei care
devin ostili acţiunii unităţii);
 starea la sfârşitul acţiunii (end-state).

Totodată se vor identifica limitele acţiunii în sensul obligaţiilor şi restricţiilor impuse comandantului care
planifică acţiunea trupelor din subordinea acestuia. Restricţiile se referă la problemele pe care unitatea nu are voie să
le întreprindă înainte, pe timpul şi după terminarea acţiunii, acestea putând fi de ordin politic, moral, juridic,
religios, etnic sau de altă natură. Unele dintre acestea pot fi incluse în planul acţiunii.
Pe baza unor analize sumare a inamicului şi acţiunilor sale se vor determina necesităţile de informaţii
despre acesta pentru stabilirea cursurilor acţiunilor lui, precum şi zona asupra căreia să se extindă acţiunile de
cercetare, priorităţile şi urgenţa acestora. Nevoile de informaţii se consolidează într-un singur loc pentru
procesarea şi evitarea cererilor similare sau repetate din elemente multiple. Şeful compartimentului comunicaţii
şi informatică trebuie se fie la curent privind nevoile de informaţii şi răspunsurile la acestea.
Elementele de bază a etapei de iniţiere a planificării sunt prezentate în anexa nr. 2.

Orientarea personalului implicat în planificare.

Etapa de orientare a personalului este responsabilitatea comandantului şi, în situaţii deosebite, pe baza
indicaţiilor acestuia, se poate desfăşura de către locţiitor sau şeful de stat major.
Etapa dată conţine următoarele faze:
 evaluarea situaţiei;
 prezentarea intenţiei şi elementelor de bază ale concepţiei eşalonului superior/intenţiei
comandantului;
 analiza misiunii;
 proiectarea operaţională;
 estimarea forţelor;
 îndrumarea pentru planificare.
 elaborarea Ghidului pentru planificare al comandantului.
 Hotărâtoare pentru activitatea statului major în vederea pregătirii operaţiei sunt precizarea problemelor
principale ale planificării stabilite de comandant, care reprezintă viziunea comandantului asupra operaţiei, şi
cuprind:
 activităţile principale de planificare şi termenele de executare;
 rapoartele de documentare/estimările, cine prezintă, gradul de detaliere şi modul de prezentare;
 măsurile urgente care trebuie luate pentru asigurarea operaţiei, protecţia şi logistica forţelor.

Documentul final al etapei de orientare a procesului de planificare a operaţiei îl reprezintă Ghidul

comandantului pentru planificarea operaţiei, care reprezintă fructificarea şedinţei de analiză a misiunii şi
cuprinde:
 ideile de bază privind intenţiile iniţiale ale comandantului;
 viziunea comandantului sub forma descrierii generale a cursului operaţiei militare pentru
îndeplinirea misiunii;
 măsurile urgente pentru asigurarea operaţiilor şi protecţia forţelor;
 misiunile generale ale structurilor subordonate;
 misiunile imediate, preliminare, pregătitoare, care constituie baza fazei următoare a procesului de
planificare, de elaborare a concepţiei;
 instrucţiunile de coordonare;
 activităţile principale de planificare şi termenele de executare;
 estimările: gradul de detaliere, cine prezintă, termene;
 măsurile urgente;
 nevoi de informaţii.
Această activitate permite personalului implicat în planificare să solicite precizările necesare pentru
declanşarea activităţilor următoare (lămuririle trebuie făcute clar şi fără echivoc, concis şi să aibă caracter
decis). La eşaloanele de execuţie (batalion, companie), stabilirea problemelor principale ale planificării, se
execută sub formă de instructaj informaţional.
Pentru compartimentul comunicaţii şi informatică această etapă începe cu:
 revederea situaţiei din punctul de vedere al organizării comunicaţiilor;
 studierea în detaliu a anexei Q (comunicaţii şi informatică) la ordinul de operaţii;
 însuşirea priorităţilor şi luarea la cunoştinţă despre conţinutul informaţiilor ce se vor prezenta;
 evaluarea posibilităţilor privind asigurarea nevoilor de legătură cu forţele şi mijloacele la
dispoziţie;
 întocmirea planului de activitate al compartimentului comunicaţii şi informatică.
Activitatea pentru planificarea, organizarea şi realizarea sistemului comunicaţii şi informatică, este
condusă de către şeful compartimentului comunicaţii şi informatică şi începe practic în momentul când acesta
participă la şedinţa de orientare a personalului implicat în planificare.
Din ordinul de operaţii primit se prezintă:
 situaţia în ansamblu şi evaluarea acesteia în raport cu forţele proprii;
 intenţia şi elementele de baza ale concepţiei eşalonului care a emis ordinul;
 îndrumarea pentru planificare.
Precizarea problemelor principale ale planificării stabilite de eşalonul superior sunt hotărâtoare pentru
activitatea şefului compartimentului comunicaţii şi informatică, în vederea pregătiri operaţiei şi reprezintă viziunea
comandantului asupra operaţiei.
În această etapă şeful compartimentului comunicaţii şi informatică trebuie să-şi însuşească în mod
deosebit:
a) din ordinul de acţiune al eşalonului superior, prevederile referitoare la:
 dispunerea centrelor de comunicaţii ale acestuia (în unele situaţii şi a celora aparţinând eşalonului
propriu) şi direcţiile probabile de deplasare a acestora;
 asigurarea legăturilor cu acesta şi de cooperare cu alte eşaloane sau componente ale structurilor de
forţă naţionale;
 datele ce i se pun la dispoziţie pentru organizarea sistemului comunicaţii şi informatică propriu;
 restricţiile în folosirea mijloacelor de comunicaţii;
 identificarea constrângerilor şi limitărilor privind planificarea sistemului de comunicaţii şi
informatică;

b) din intenţia comandantului:

  gruparea, misiunile şi modul de acţiune şi cooperare a trupelor şi a celorlalte elemente ale structurilor
de forţă naţionale care participă la operaţii;
 raioanele de instalare ale punctelor de comandă, direcţiile de deplasare şi termenele probabile de
schimbare a acestora;
 legăturile cărora trebuie să li se acorde atenţie deosebită;
 datele privind asigurarea acţiunilor de luptă ale trupelor care interesează unităţile (subunităţile) de
comunicaţii şi informatică;
 nevoile critice de informaţii ale comandantului
c) din indicaţiile şefului statului major:
 elementele concrete ale planificării luptei;
 nevoile de legătură;
 priorităţile şi restricţiile în folosirea căilor de comunicaţii;
 termenele de intrare în funcţiune a centrelor şi linilor de comunicaţii şi informatică;
 informaţiile necesare pentru planul de lucru al compartimentului comunicaţii şi informatică rezultate
din planul de lucru al statului major.
Următoarea activitate pe care o execută şeful compartimentului comunicaţii şi informatică este aceea
de orientare a personalului din cadru compartimentului propriu şi luarea primelor măsuri privind planificarea
sistemului comunicaţii şi informatică propriu. Tot în această etapă se mai execută şi următoarele activităţii:
 stabilirea priorităţilor privind planificarea sistemului comunicaţii şi informatică şi încadrarea
lor în timp;
 transmiterea la subordonaţi a datelor preliminare necesare pentru a se pregăti în vederea
executării misiunii;
 stabilirea nevoilor de informaţii cu întocmirea rapoartelor-cerere de informaţii şi răspunsul-cerere
la acestea Anexa nr 3;
 repartizarea sarcinilor pentru îndeplinirea tuturor misiunilor.
După însuşirea misiunii primite şeful compartimentului comunicaţii şi informatică continuă să dezvolte
estimările pe linia comunicaţii şi informatică şi să elaboreze ordinul preliminar numărul 1 pentru structurile de
comunicaţii şi informatică din subordine, precum şi a forţelor date ca întărire sau sprijin.
Ordinul preliminar numărul 1 include informaţii specifice privind organizarea sistemului comunicaţii
şi informatică în zona de operaţii:
 situaţia forţelor adverse (în special războiul electronic, atacurile cibernetice);
 misiunea însuşită sau dedusă a forţelor proprii;
 forţele de comunicaţii şi informatică date ca întărire sau sprijin;
 echipamentul de comunicaţii şi informatică specific (tipul, destinaţia, data şi locul primirii, etc.);
 timpul şi data pregătirii pentru organizarea antrenamentului pe comunicaţii şi informatică
preliminar;
 nivelul asigurării securităţii informaţionale;
 locurile de dislocare a punctelor de comandă;
 succesiunea în comandă.
Elementele de bază a etapei orientării personalului, implicat în procesul de planificare sunt prezentate în
anexele nr. 4.

44 Elaborarea concepției de acțiune la organizarea, planificarea, instalarea, exploatarea și

reconfigurarea sistemului de comunicații de campanie.

Elaborarea concepţiei acțiunii, operaţiei.

Elaborarea concepţiei operaţiei reprezintă etapa decisivă în procesul de planificare şi se materializează pe
baza intenţiei cât şi a Ghidului de planificare a comandantului.
Elaborarea concepţiei operaţiei se desfăşoară pe baza îndrumării comandantului pentru planificare şi
cuprinde următoarele faze:
 analiza misiunii;
 elaborarea cursurilor de acţiune al operaţiei;
 alegerea cursului optim de acţiune;
 precizarea deciziei comandantului.
 Analiza misiunii este faza critică a procesului de planificare pe linia comunicaţii şi informatică. Procesul
analizei misiunii, precum şi rezultatul lui ajută comandantul în înţelegerea situaţiei şi determinarea misiunii lui.
Precizarea în înţelegerea situaţiei permite comandantului de a vizualiza concepţia de operaţii.
Pe parcursul analizei misiunii şeful compartimentului comunicaţii şi informatică va întreprinde
următoarele sarcini:
 determină timpul avut la dispoziţie pentru îndeplinirea analizei misiunii. De obicei termenul
limită pentru analiza misiunii este stabilit de către comandant, şeful statului major al unităţii sau în ordinul
preliminar numărul 1;
 analizează ordinului primit de la eşalonul superior;
 coordonează activităţile ulterioare cu compartimentele de comunicaţii şi informatică ale
eşalonului superior, cu subordonaţii şi unităţilor vecine;
 completează estimările şi rapoartele de informare pe linia comunicaţii şi informatică care se
bazează pe abilitatea de a suporta, de a compara şi a aproba cursurile de acţiuni. Estimările se întocmesc pentru
fiecare curs de acţiune analizându-se din punct de vedere al comunicaţiilor şi informaticii cursurile de acţiune
elaborate. Se analizează avantajele şi dezavantajele organizării şi exploatării sistemului comunicaţii şi
informatică utilizându-se toate sau doar o parte din următoarele criterii: să fie adecvat, fezabilitate,
acceptabilitate, identitate proprie, să fie complet. Estimările menţionate includ, cel puţin, analiza posibilităţilor
de utilizare a tehnicii de comunicaţii şi informatică din dotare, posibilităţile de extindere a sistemului
comunicaţii şi informatică prin mijloace radioreleu şi acoperire prin radio.
 analiza METT-TC (M - analiza misiuni, E - analiza adversarului, T - analiza terenului şi a
vremii, T - analiza trupelor proprii, T - analiza timpului avut la dispoziţie, C - analiza datelor cu privire la
civili).
Analiza menţionată este deosebit de necesară în situaţiile de schimbare a misiunii sau redislocării,
când sunt necesare din timp informaţiile privind asigurarea cu serviciile în domeniul comunicaţiilor. Adesea
dislocarea centrului de comunicaţii şi informatică a punctului de comandă mobil în vale sau în spatele înălţimii
va asigura supravieţuirea şi va oferi acoperire mai fermă cu mijloacele radio, spre deosebire de dislocarea în
vârful dealului, care pe deasupra poate fi utilizat de către inamic în calitate de punct de observare.
 înţelege îndrumările specifice pe linia comunicaţii şi informatică;
 identifica faptele şi presupunerile;
 identifica sarcinile specificate, implicite şi esenţiale;
 elaborează ordinul preliminar numărul 2.

Atunci când situaţia şi timpul la dispoziţie permit se execută recunoaşteri în zona de operaţii, cu scopul
verificării datelor cunoscute despre raionul operaţiei, influenţei caracteristicilor acestuia asupra operaţiei
forţelor, precum şi stabilirii gradului de fezabilitate al cursului operaţiei.
De regulă, recunoaşterile se execută de comandant împreună cu membrii statului major sau ofiţerii
desemnaţi de aceştia, precum şi comandanţii unităţilor/subunităţilor din subordine, iar în unele situaţii,
recunoaşterile sunt executate în numele comandantului, de persoanele desemnate de acesta.
Pentru evaluarea eficace a influenţării terenului asupra executării misiunii şeful compartimentului
comunicaţii şi informatică se conduce de datele tehnice ale tehnicii de comunicaţii din dotare privind distanţa
efectivă de operare şi vizualizarea clară a reliefului zonei de operaţii.
Şeful compartimentului comunicaţii şi informatică cooperează cu reprezentanţii compartimentului
informaţii privind determinarea ameninţărilor posibile asupra centrelor comunicaţii şi informatică a punctelor
de comandă mobile şi nu va admite dislocarea acestora într-un mediu periculos. De asemenea, el determină
modalitatea optimă de suport a eforturilor echipelor de cercetare, de supraveghere şi de recunoaştere, care pot
acţiona în afara zonei de operaţii stabilite, din punctul de vedere al asigurării comunicaţiilor la mare distanţă.
Personalul compartimentului comunicaţii şi informatică, implicat în procesul de planificare a
sistemelor de comunicaţii şi informatice, analizează mai multe variante de organizare a sistemului de
comunicaţii şi informatică, în funcţie de cursurile de acţiune. De regula, se iau în consideraţie câteva căi
posibile de a asigura forţa comună cu sisteme de comunicaţii şi informatică. Fiecare din aceste opţiuni poate fi
dezvoltat şi analizat prin prisma avantajelor şi dezavantajelor. În această activitate au loc acţiuni de consultare
şi cooperare, se evidenţiază activităţile critice, resursele, cerinţele, capacităţile mijloacelor şi timpul la
dispoziţie etc.
Personalul compartimentului comunicaţii şi informatică, implicat în procesul de planificare a
sistemelor de comunicaţii şi informatice, în cadrul dezvoltării cursurilor de acţiune potenţiale, trebuie să fie în
măsura să:
  analizeze cerinţele de interoperabilitate a forţei;
 identifice activităţile şi sarcinile critice ale sistemelor de comunicaţii şi informatică;
 ia în calcul implicaţiile dislocării şi ale logisticii pentru fiecare curs de acţiune posibil;
 ia în consideraţie resursele de comunicaţii şi informatice cerute şi valabile pentru fiecare curs de
acţiune al sistemelor de comunicaţii şi informatice (aceste informaţii trebuie să fie exacte şi disponibile în timp
scurt);
 ia în vedere realizarea mentenanţei şi alocarea resurselor sistemelor de comunicaţii şi informatice
pe misiuni (pentru dezvoltarea şi justificarea cursurilor de acţiune);
 ţină seama de orice restricţie;
 identifice şi să evalueze cerinţele pentru sprijinirea desfăşurării unităţii/subunităţii în teatrul de
operaţii;
 coreleze cursurile de acţiune potenţiale cu programarea în timp (pe faze) a operaţiei (foarte
important).

Determinarea de către şeful compartimentului comunicaţii şi informatică a necesităţilor în serviciile de

bază a comunicaţiilor şi informaticii, asigurarea compatibilităţii electromagnetice, numărul potenţial al reţelei şi
echipamentul radio necesar pentru acoperirea zonei de operaţii în care vor acţiona unităţile militare, pentru
determinarea nivelului de suport a operaţiei, fiind unul dintre criteriile principale în decizia comandantului
privind alegerea cursului optim de acţiuni.
După identificarea cerinţelor faţă de sistemul comunicaţii şi informatică şeful compartimentului
comunicaţii şi informatică participă, împreună cu alţi membri ai statului major în procesul de pregătire a
briefing-ului de alegere a cursului optim de acţiuni. În acest scop şeful compartimentului comunicaţii şi
informatică prezintă doar informaţia care afectează direct dezvoltarea cursului de acţiuni (constrângerile
utilizării frecvenţelor HF, VHF, UHF în zona de operaţii, cantitatea insuficienta a mijloacelor de comunicaţii şi
informatică, consecinţele influenţării terenului şi vremii în suportul misiunii).
După încheierea briefing-ului de alegere a cursului optim de acţiune statul major diseminează ordinul
preliminar numărul 2 (WARNO 2), care include cel puţin următoarele elemente specifice pe linia comunicaţii şi
informatică:
 situaţia inamicului şi a forţelor proprii;
 conţinutul misiunii aprobate;
 intenţia comandantului;
 modificările în componenţa grupării de forţă;
 limitele zonei de operaţii;
 instrucţiile cu privire la desfăşurarea cercetării, supravegherii şi recunoaşterii;
 riscurile şi ameninţările;
 timpul şi locul desfăşurării antrenamentului pe comunicaţii şi informatică preliminar;
 informaţiile care nu au fost disponibile la momentul elaborării ordinului preliminar numărul 1;
 materialele care au fost pregătite pentru elaborarea briefing-ului de alegere a cursului optim de
acţiuni.
Elementele de bază a etapei elaborării concepţiei sunt prezentate în anexele nr.5.

45 Elaborarea planului de acțiune privind organizarea, planificarea, instalarea, exploatarea și

reconfigurarea sistemului de comunicații de campanie.

Elaborarea planului de acțiune, operație.

Precizarea deciziei comandantului este o declaraţie clară asupra cursului optim al operaţiei, pe care îl
aprobă şi care se materializează în “Concepţia operaţiei”.
Acesta se întocmeşte grafic pe hartă şi text, reprezentând actul juridic pe baza căruia se elaborează
“Planul operaţiei” (Planul de acţiune) şi “Ordinul de operaţie” (Ordinul de acţiune).
“Concepţia operaţiei” va fi înaintată eşalonului superior spre aprobare conform precizărilor acestuia.
Elaborarea planului operaţiei constă în desfăşurarea următoarelor activităţi:
 planificarea operaţiei militare;
 planificarea sprijinului logistic;
 planificarea pentru asigurarea operaţiei şi protecţiei trupelor.
Aceste activităţi se desfăşoară de către compartimentele de specialitate conform competenţelor şi
când situaţia o cere, de către comandanţii unităţilor (subunităţilor) de sprijin şi se materializează în planul
operaţiei sau ordinul de operaţii, precum şi în anexele lui.
Compartimentul comunicaţii şi informatică întocmeşte în această etapă a planificării anexa Q
(comunicaţii şi informatică) la Planul de acţiune, care se întocmeşte în formă grafică pe hartă. De asemenea,
anexa Q se întocmeşte şi la Ordinul de operaţii (Anexa nr. 6) sub formă de text.
În procesul elaborării planului operaţiei, statul major poate elabora 2 sau 3 planuri, conform indicaţiilor
comandantului. În cazul acesta, şeful compartimentului comunicaţii şi informatică examinează posibilităţile de
sprijin a fiecărui plan de operaţii pe linia comunicaţii şi informatică. În această etapă de implementare a
procesului de planificare şeful compartimentului comunicaţii şi informatică se conduce, în primul rând, de
estimările privind influenţarea terenului şi stării vremii la suportul misiunii.
Fiecare plan de operaţii trebuie să corespundă următoarelor criterii:
 să satisfacă complet cerinţele misiunii;
 să fie în măsură să asigure executarea misiunii din punct de vedere al timpului, spaţiului şi resurselor
disponibile;
 să asigure avantaje tactice şi operaţionale prin justificarea costurilor resurselor utilizate (in primul rând
pierderi în efectiv);
 să fie diferit semnificativ unul de celălalt;
 să asigure îndeplinirea misiunii în conformitate cu intenţia comandantului.
Deşi planul de operaţii trebuie să corespundă tuturor criteriilor menţionate, planul organizării
sistemului comunicaţii şi informatică a şefului compartimentului comunicaţii şi informatică (anexa Q) poate fi
unic pentru suportul diferitor planuri de operaţii.
Pe parcursul planificării statul major determină punctele decisive pentru fiecare plan de operaţii.
Şeful compartimentului comunicaţii şi informatică trebuie să se concentreze la punctele menţionate, fiind
obligat să asigure suportul sigur şi redundant pe linia comunicaţii şi informatică.
Pentru întocmirea anexei Q şi organizarea sistemului comunicaţii şi informatică, şeful de stat major
trebuie să dea, în timp util, indicaţii şefului compartimentului comunicaţii şi informatică, acestea referindu-se de
regulă la:
 misiuni;
 modul probabil de acţiune al forţelor participante;
 realizarea cooperării.
 modalitatea realizării dispozitivului:
 când şi cum se realizează dispozitivul de luptă;
 succesiunea intrării trupelor în dispozitiv;
 itinerarele de marş;
 data când unitatea/subunitatea trebuie să fie gata de luptă.

 locurile de dispunere a punctelor de comandă, data intrării lor în funcţiune, direcţiile şi modul lor
de deplasare, termenele probabile de schimbare a acestora;
 ofiţerii de legătură care urmează să sosească la punctul de comandă şi nevoile de legătură ale
acestora;
 cu cine, când şi prin ce mijloace trebuie stabilită legătura, urgenţele în realizarea sistemului de
comunicaţii şi informatic şi căror elemente ale dispozitivului de luptă trebuie să li se acorde atenţie deosebită în
anumite situaţii;
 perioadele în care se întrevede deplasarea comandantului în afara punctului de comandă,
trimiterea ofiţerilor din statul major şi a reprezentanţilor în diferite misiuni, şi ce măsuri trebuie întreprinse
pentru realizarea legăturii între aceştia şi punctele de comandă;
 date referitoare la modul de realizare a legăturilor pentru organizarea serviciului de comenduire
şi îndrumare a circulaţiei (CIC);
 organizarea sistemului comunicaţii şi informatică, atât pe timpul pregătirii, cât şi pe timpul
ducerii acţiunilor de luptă, în condiţiile întrebuinţării armelor N.B.C.;
 modul de utilizare a comunicaţiilor şi regimul de lucru al mijloacelor de comunicaţii radio şi
radioreleu;
 restricţii în dispunerea mijloacelor de comunicaţii şi informatice în punctele de comandă;
 data şi ora când trebuie să fie gata anexa Q la planul de acţiune.
 În afară de cele menţionate mai sus, pentru întocmirea anexei Q şeful compartimentului comunicaţii şi
informatică va îndeplini următoarele acţiuni:
 reverificarea propunerilor statului major privind dislocarea punctelor de comandă (pe bază
examinării adăugătoare a datelor recunoaşterii terenului în zona de operaţii, harţii de lucru sau soft-ului
specializat privind influenţarea terenului la sprijinul misiunii pe linia comunicaţii şi informatică);
 identificarea spaţiilor fără acoperire (zonelor moarte) cu comunicaţii;
 evaluarea riscurilor şi vulnerabilităţilor asupra sistemului comunicaţii şi informatică;
 examinarea dislocării posibile a inamicului (în special a luptei electronice);
 planificarea suportului pe linia comunicaţii şi informatică în toate fazele a fiecărui plan de
operaţii, inclusiv suportul eforturilor echipelor de cercetare, de supraveghere şi de recunoaştere;
 planificarea sistemului comunicaţii şi informatică de bază, alternativ, de rezervă şi de urgenţă
(BARU) pentru fiecare plan de operaţii.
Sistemul comunicaţii de urgenţă înseamnă nu numai tehnică, care poate fi utilizată pentru
organizarea sistemului comunicaţii şi informatică în situaţii specifice, dar şi proceduri pentru restabilirea
stării de funcţionare a sistemului.

Concepţia BARU este un instrument util pentru implementarea planului organizării comunicaţii şi
informatică, care prevede planificarea următoarelor elemente ale sistemului comunicaţii şi informatică:
 de bază: planificarea şi organizarea suportului misiunii prin utilizarea sistemului comunicaţii
şi informatică staţionar, inclusiv conectarea centrelor comunicaţii şi informatică mobile a punctelor de
comandă;
 alternativ: planificarea şi organizarea suportului misiunii prin utilizarea serviciilor reţelelor de
comunicaţii externe (PSTN - Public Switched Telephone Network, Internet, etc.);
 de rezervă: planificarea şi organizarea suportului misiunii prin utilizarea mijloacelor radio din
dotare;
 de urgenţă: planificarea şi organizarea suportul misiunii prin utilizarea telefoniei mobile.
Elementele de bază a etapei elaborării planului/ordinului de operaţii sunt prezentate în anexa nr. 7.

46 Revederea planului de organizare, planificare, instalare, exploatare și reconfigurare

sistemului de comunicații de campanie.

Revederea planului
Revederea planului operaţiei constă în analiza efectuată de către membrii statului major şefii de
compartimente, sub conducerea şefului de stat major, în scopul actualizării acestuia, periodic, în funcţie de
evoluţia situaţiei şi datelor obţinute de statul major de la sursele proprii, organele administrativ-militare şi cele
ale administraţiei publice locale, precum şi de la eşalonul superior şi vecini.
Periodicitatea revederii planului operaţiei este determinată de mărimea eşalonului care execută
planificarea şi de frecvenţa schimbărilor în situaţia strategică, operativă şi tactică.

În cadrul aceste etape activităţile principale executate de către comandament sunt:

 executarea revederii planului concomitent cu desfăşurarea operaţiei;
 executarea revederii periodice;
 executarea unor exerciţii simulate sau aplicaţii asistate de calculator;
 executarea şedinţei de analiză şi revizuire a decizie (dacă este cazul);
 aprobarea planului modificat;
 pregătirea şi redactarea planului reevaluat.

Activităţile principale executate de compartimentul comunicaţii şi informatic în această etapă sunt :

 actualizarea anexei Q;
 transmiterea ordinului de acţiune la subordonaţi.
Procesul de revedere şi actualizare a planului/ordinului de operaţii prevede următoarele
proceduri:
 asamblarea instrumentelor necesare (harta de lucru cu situaţia operativă actualizată, informaţii
privind spaţiile fără acoperire cu comunicaţii, tabelul completat privind alegerea cursului optim de acţiuni pe linia
comunicaţii şi informatică);
 tabelul cu criteriile de evaluare a planului/ordinului de operaţii;
 identificarea evenimentelor critice;
 identificarea punctelor decisive;
 recomandarea cursului optim de acţiune;
 elaborarea ordinul preliminar numărul 3;
 pregătirea pentru briefingul de revedere şi actualizare a planului/ordinului de operaţii.
Pe parcursul procesului de revedere şi actualizare a planului/ordinului de operaţii, statul major
evaluează fiecare curs de acţiuni pe criterii determinate de către comandant, reieşind din principiul: acţiune -
reacţie - contraacţiune.
Acţiunea este o activitate începută de către partea care a avut iniţiativă (de obicei - forţele
ofensive). Reacţia este răspunsul la acţiune, iar contraacţiunea, la rândul său, reprezintă răspunsul la reacţie.
Secvenţa menţionată continuă până la momentul, când evenimentul critic s-a terminat s-au comandantul a
decis alt curs de acţiuni pentru îndeplinirea misiunii.
Şeful compartimentului comunicaţii şi informatică evaluează cursurile de acţiuni din perspectiva
criteriilor pe linia comunicaţii şi informatică, care pot fi:
 numărul de reţele radio pentru suportul fiecărui curs de acţiuni;
 nivelul asigurării protecţiei informaţiei (în parte cel vizează);
 alte criterii, stabilite anterior.
Pe parcursul procesului de revedere şi actualizare a planului/ordinului de operaţii punctele de
dislocare ale centrelor de comunicaţii şi informatică ale punctelor de comandă mobile, misiunea lor şi ierarhia
de comandă dintre ele pot fi schimbate. În acest caz, şeful compartimentului comunicaţii şi informatică este
obligat să actualizeze anexa Q la Planul/Ordinul de operaţii.
Pentru pregătirea calitativă către briefingul privind revederea şi actualizarea planului/ordinului de
operaţii şeful compartimentului comunicaţii şi informatică trebuie se fie pregătit cu argumentări ponderabile
privind suportul cursului de acţiuni selectat din perspectiva comunicaţiilor şi informaticii din cauza că, uneori,
criteriile de evaluare ale cursului optim de acţiuni, stabilite de către statul major nu corespunde pe deplin
specificului organizării sistemului comunicaţii şi informatică în diferite situaţii.
După selectarea cursului optim de acţiuni comandantul stabileşte direcţiile finale privind planificarea
operaţiei, care poate include intenţia reînnoită a comandantului, cerinţele critice noi de informaţii, priorităţile
organizării sistemului comunicaţii şi informatică, precum şi privind elaborarea ordinelor, documentelor de
directivă şi instruirea efectivului.
În urma direcţiilor finale ale comandantului, şeful compartimentului comunicaţii şi informatică
elaborează ordinul preliminar numărul 3, care include produsele elaborate în cadrul procesului de revedere şi
actualizare ale planului/ordinului de operaţii. Acestea trebuie să includă locurile de dislocare ale centrelor
comunicaţii şi informatică ale punctelor de comandă mobile, modalitatea de deplasare şi desfăşurare a acestora,
schiţele de organizare ale sistemului de comunicaţii şi informatică, cerinţele critice reînnoite de informaţii, sarcinile
principale pentru unităţile subordonate, instrucţiunile privind instruirea şi pregătirea efectivului, graficul final de timp
al desfăşurării operaţiei.
Elementele de bază a etapei revederii şi actualizării planului/ordinului de operaţii sunt prezentate în anexa nr. 8.

47 Documentele elaborate în cadrul planificării sistemului de comunicații de campanie (de

conducere, informare și ajutătoare).

Totalitatea documentelor pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor militare poartă numele de

documente operative. Ele se redactează, de regulă, pe hărţi (planuri, scheme) şi sub formă de text, fotografii sau
alţi suporţi de informaţii. Documentele operative redactate sub formă de text pot fi întocmite şi pe formulare
tipizate. Conţinutul documentelor redactate sub formă de text trebuie să fie scurt, clar si precis, iar a celor sub
formă grafică să fie expresiv şi să cuprindă toate datele necesare pentru înţelegerea corectă a mesajului
transmis. Textele, tabelele, graficele, schemele, fotografiile şi calculele ajutătoare sunt grupate separat şi
constituie anexe la documentele pe care le completează. Statul major elaborează ordinul de operaţii (OPORD)
prin transformarea cursului optim de acţiuni în conceptul concis de operaţii şi alte documentele necesare pentru
suportul a acţiunii.
 Pentru planificarea sistemului comunicaţii şi informatică compartimentul comunicaţii şi informatică,
elaborează documente de:
- conducere;
- informare;
- ajutatoare sau alte documente care sunt necesare pentru planificare.
Adesea, perioada de timp dintre aprobarea cursului optim de acţiunii, briefing-ul de aprobare al
ordinului de operaţii şi elaborării documentelor operative este limitată. Pentru realizarea cu succes a acestei
misiuni este raţional de a pregăti anticipat documente operative tipizate.
Compartimentul comunicaţii şi informatică, elaborează următoarele documente de conducere:
- anexa Q la Ordinul operaţii - grafic;
- anexa Q la Ordinul operaţii - text;
- planul de activitate;
- planul de control;
Documentele de conducere pe linia comunicaţii şi informatică se elaborează în cadrul
compartimentului comunicaţii şi informatică în baza concepţiei operaţiei, se semnează de către şeful de stat
major şi şeful compartimentului comunicaţii şi informatică.
Anexa Q este un document principal prin care se transmite eşaloanelor subordonate detaliile
necesare organizării şi funcţionării comunicaţiilor şi informaticii în sprijinul operaţiei (anexa nr. 5).
Documentele pentru informare sunt actele elaborate de către statul major pentru a se raporta
eşalonului superior, subordonaţilor sau vecinilor (cei cu care se cooperează) privind desfăşurarea acţiunilor
militare. Din această categorie fac parte:
- raportul de informare;
- estimarea pe linia comunicaţii şi informatică;
- registrele de evidenţă a documentelor primite şi transmise (anexa nr. 6)
- alte documente.
Raportul de informare pentru comunicaţii şi informatică este documentul prin care structurile
subordonate informează eşalonul superior despre realizarea şi funcţionarea legăturilor, principalele întreruperi
şi cauzele acestora.
Raportul de informare cuprinde:
 aprecierile asupra funcţionării legăturilor şi măsurile pentru asigurarea continuităţii acestora;
 concepţia de realizare a sistemului comunicaţii şi informatică, pentru pregătirea şi ducerea
operaţiei;
 raioanele favorabile pentru instalarea centrelor comunicaţii şi informatică ale punctelor de
comandă mobile şi direcţiile de deplasare a acestora;
 situaţia unităţilor (subunităţilor) de comunicaţii şi informatică;
 timpul necesar pentru realizarea sistemului de comunicaţii şi informatică şi repartiţia lucrărilor
pe priorităţi;
 procedeele tehnice folosite pentru acoperirea fluxului de informaţii;
 datele obţinute prin executarea cercetării de comunicaţii şi informatică;
 pierderile în forţe şi mijloace;
 materialele de comunicaţii şi informatică capturate şi propuneri privind folosirea acestora;
 situaţia cu nevoile de completare cu materiale şi tehnică;
 starea tehnicii de calcul şi echipamentului de reţea;
 influenţa viruşilor şi măsurile adoptate;
 stabilitatea măsurilor de securitatea hard şi soft;
 cererile.
 incidentele petrecute în cadrul centrului şi sistemului comunicaţii şi informatică.
Forma si conţinutul raportului de informare este prezentat în anexa nr. 7.

Estimarea pe linia comunicaţii şi informatică se întocmeşte în cadrul compartimentului comunicaţii şi

informatică şi cuprinde:
 sinteza operaţiilor desfăşurate;
 nevoile de legătură;
 principalele misiuni ale comunicaţiilor şi informaticii;
 precizările privind evaluarea posibilităţilor forţelor şi mijloacelor proprii;
  măsurile pentru elaborarea unor variante de satisfacere ale nevoilor de legătură;
 estimările de procedee tehnice pentru acoperirea unor fluxuri de informaţii mai dificile;
 măsurile de pregătire pentru trecerea la îndeplinirea misiunii;
 programele existente în fondul militar de programe şi algoritmizare proprie;
 tipurile de atacuri informaţionale înregistrate în reţelele informatice.
 se semnează de către şeful compartimentului şi ofiţerul care a întocmit-o.

Forma si conţinutul estimării pe linia comuncaţii şi informatică este prezentat în anexa nr. 8.

Documentele ajutătore sunt acele tabele, scheme, calcule justificative care ajută şi fundamentează
planificarea sistemului comunicaţii şi informatică. Documentele ajutătore sunt documente (crochiuri, schiţe,
ciorne, însemnări de mână; grafice cu diferite situaţii; liste diferite, tabele, scheme, calcule justificative, glosare
cu termenii utilizaţi; standarde de interoperabilitate, documentaţii tehnice, statistici, dicţionare de termeni, etc.)
Redactate pe timpul desfăşurării procesului de planificare şi conducere a operaţiilor, care ajută si
fundamentează planificarea sistemului de comunicaţii şi informatic şi constau în:
 harta de lucru;
 graficul zilnic cu situaţia legăturilor;
 tabelul cu compunerea direcţiilor (reţelelor) radio şi caracteristicile de lucru radio şi radioreleu;
 schemele comunicaţiilor şi informaticii (cele care nu sunt trecute pe hartă);
 tabelele de convorbiri şi tabelele de semnale;
 tabelul cu persoane admise de a efectua convorbiri prin mijloace de comunicaţii şi priorităţile în
realizarea legăturilor;
 graficul de expediere a documentelor şi transmiterilor poştale etc.;
 graficul cu rândul la serviciul combativ pe compartimentul comunicaţii şi informatică;
 graficul cu planificarea timpului de odihnă la compartimentul comunicaţii şi informatică;
 graficul cu repartiţia sarcinilor în compartimentul comunicaţii şi informatică;
 documente pentru desfăşurarea briefing-urilor.

Harta de lucru a ofiţerului de serviciu pe compartimentul comunicaţii şi informatic cuprinde:

 aliniamentul atins de trupele proprii;
 liniile de despărţire;
 centrele comunicaţii şi informatică şi destinaţia acestora;
 schema comunicaţiilor cu fir, radioreleu şi prin mijloace mobile;
 itinerarele de deplasare a mijloacelor mobile;
 elementele reţelei teritoriale angajate în sistemul de comunicaţii şi informatică;
 posibilităţile de realizare a legăturilor ocolitoare;
 alte date strict necesare pentru îndeplinirea misiunii.

Pe parcursul (anexa nr. 9) briefing-ul de aprobare al ordinul de operaţii (OPORD) şeful

compartimentului comunicaţii şi informatică, ca şi alţi membri a statului major, prezintă conceptul de suport al
misiunii pe linia comunicaţii şi informatică. Şeful compartimentului comunicaţii şi informatică raportează în
mod obligatoriu:
 misiunea trupelor comunicaţii şi informatică;
 priorităţile pentru organizarea sistemului de comandă şi control (reţele radio, telefonie,
informatice);
 componenţa forţelor comunicaţii şi informatică;
 locurile de dislocare ale centrelor comunicaţii şi informatică ale punctelor de comandă cu
indicarea misiunilor lor în fiecare fază de operaţii;
 restricţiile în folosirea mijloacelor de comunicaţii.

48 Redactarea, transmiterea și expedierea documentelor de planificare a sistemului de comunicații

de campanie.
Documentele operative (de luptă) redactate sub formă de text pot fi întocmite în carnetul de campanie
şi pe formulare tipizate.
 Conţinutul documentelor redactate sub formă de text trebuie să fie scurt, clar şi precis, iar al celor sub
formă grafică să fie expresiv şi să cuprindă toate datele necesare pentru înţelegerea corectă a mesajului
transmis.
Textele, tabelele, graficele, schemele, fotografiile şi calculele ajutătoare sunt grupate separat şi
constituie anexe la documentele pe care le completează.
Anexele asigură detalii neîncorporate în ordinul de bază astfel încât ordinul de bază să aibă o formă
scurtă; acestea trebuie să mărească utilitatea şi claritatea ordinului de bază prin stipularea sprijinului de luptă,
logistic, detaliilor administrative şi instrucţiunilor care amplifică ordinul de bază; ele sunt o componentă a unui
ordin, dar nu sunt cerute dacă se dovedesc a nu fi necesare, fiecare anexă referindu-se la câte un aspect specific
al operaţiei.
Numărul şi tipul anexelor depind de comandant, nivelul de comandă şi cerinţele unei operaţii militare;
pe cât posibil se va acţiona pentru reducerea numărului lor; se face referinţă la acestea în conţinutul ordinului de
bază şi sunt listate sub titlul “Anexe”, aflat la finalul ordinului de bază.
Răspunderea pentru autenticitate şi actualizarea datelor (informaţiilor) din conţinutul documentelor
operative (de luptă) şi expedierea lor la cei interesaţi revine şefilor compartimentelor care le elaborează.
In situaţia în care documentele se elaborează pe formulare tipizate, urmând să fie prelucrate
automatizat, culegerea şi înscrierea datelor în acestea, prezentarea lor, în timp util, pentru introducere, precum
şi interpretarea rezultatelor obţinute se asigură de compartimentele interesate.
Documentele operative (de luptă) se redactează într-un număr strict limitat de exemplare;
documentele care se trimit eşalonului superior, marilor unităţi (unităţilor, subunităţilor) subordonate şi celor cu
care se cooperează se întocmesc, de regulă, în două exemplare; pe exemplarul care rămâne la dosar sau care se
păstrează în magnetotecă se trec separat sau pe versoul documentului destinatarului, şi nominal, persoanele
cărora li se difuzează documentul, şi care trebuie să ia cunoştinţă de conţinutul lui; data şi ora expedierii
(primirii) lui de către destinatari (de luare la cunoştinţă); numărul exemplarului care a fost trimis (expediat).
După destinaţia lor, documentele operative (de luptă) se clasifică în documente pentru conducere şi
documente pentru informare.
Documentele pentru conducere sunt acele acte militare elaborate de către comandamente în care se
materializează actul de comandă pentru îndeplinirea unei misiuni.
Din categoria documentelor pentru conducere fac parte: concepţia operaţiei; planul de operaţie;
directiva (ordinul) de operaţii cu anexele; ordinul grafic; ordinul preliminar: ordinul fragmentar; ordinul
logistic; planul de activitate; planul de control; planul de pază şi apărare a punctului de comandă.
Documentele pentru informare sunt acele acte elaborate (folosite) de către comandamente pentru a se
raporta eşalonului superior, a-l documenta pe comandant (personalul din comandament) şi a-i informa pe
subordonaţi sau vecini (cei cu care se cooperează) cu privire la operaţia (activitatea) militară.
Din această categorie de documente operative (de luptă) fac parte: estimarea; informarea; raportul de
informare; jurnalul operaţiilor militare; documente diferite.

Redactarea documentelor
In afară de conţinutul lui, fiecare document, operativ (de luptă) trebuie să cuprindă:
a) în partea stângă sus - denumirea marii unităţi (unităţii) şi a organului emitent, iar sub acestea,
numărul şi data la care a fost scris în registrul de evidenţă a documentelor.
b) în partea dreaptă sus - clasificarea documentului (Ex. Secret);
 nr. copiei (Ex. copia nr. 4 din 25);
 numele emitentului (Ex. Cdt. D.20 Mc.)
 locul emiterii – poate fi codificat (Ex. BRAN sau LAGUNA)
 data şi ora emiterii (Ex. 29 august 17. 00)
 numărul de referinţă al mesajului (Ex. nr. 25)
c) la mijloc, în partea de sus sau pe partea care permite identificarea documentului îndosariat -
denumirea documentului cu indicarea, când este cazul, a operaţiei la care se referă, a scării şi ediţiei hărţilor;
d) Sub denumirea documentului se înscriu cu alineat:
 Referinţe: ordine, hărţi, scheme relevante (Ex.: Ordinul de Operaţie nr.10 al C.10 A.);
 Fusul orar: Ora de referinţă folosită pe parcursul ordinului, (Ex.: “ZULU”).
e) în partea stângă jos
 semnătura comandantului (şefului compartimentului emitent), cu indicarea funcţiei, gradului,
prenumelui şi numelui;
 semnătura de luare la cunoştinţă, cu indicarea numelui şi gradului persoanei;
  autentificarea (semnătura, gradul şi numele persoanelor autorizate);
 anexe (se enumeră numele documentelor anexate);
 distribuire (se enumeră unde s-au înaintat, trimis);
 note (alte precizări, dacă este cazul).
f) în partea dreaptă jos - gradul, prenumele şi numele persoanei care l-a întocmit.
Pe documentele care se aprobă, în partea stângă-sus, sub numărul şi data înregistrării în registrul de
evidenţă a documentelor, se scrie “APROB”, iar dedesubt funcţia, gradul, prenumele şi numele persoanei care
aprobă documentul.
Documentele care se expediază trebuie să mai cuprindă: deasupra denumirii documentului, funcţia
destinatarului şi unitatea (marea unitate); în partea dreaptă-sus, sub numărul de exemplar, gradul de urgenţă,
data expedierii şi primirii documentului.
Pe telegrame (fotograme, radiograme), în loc de funcţia destinatarului se scrie indicativul centrului
(staţiei) de transmisiuni căreia trebuie să-i fie transmise şi cel al unităţii (mari unităţi) căreia îi sunt adresate.
Documentele care nu se expediază dar care trebuie aduse la cunoştinţa persoanelor interesate mai
cuprind, în partea stângă-jos data, funcţia, gradul, prenumele, numele şi semnătura acestora de luare la
cunoştinţă.
Toate exemplarele originale trebuie să aibă semnăturile autentice ale persoanelor îndreptăţite.
Semnătura comandantului sau a persoanelor care au dreptul de a folosi ştampila se certifică cu
ştampila acestora.
Documentele originale se pot multiplica numai cu aprobarea şefului compartimentului care le-a
întocmit, iar copiile se certifică pentru autenticitate de acesta sau de către persoana care a întocmit originalul.
Toate corecturile din documente trebuie să fie menţionate şi certificate de persoana care le-a aprobat
(semnat), aplicând şi ştampila, după caz.

In redactarea documentelor operative (de luptă) şi pe timpul prezentării rapoartelor verbale trebuie să
se respecte, atât pentru trupele proprii cât şi ale inamicului, următoarele reguli:
a) denumirile elementelor topografice ale terenului se înscriu exact cu ortografia de pe harta
folosită, cu litere majuscule, despărţite între ele prin virgulă, iar indicarea lor se face cu ajutorul coordonatelor
sau prin poziţia acestora faţă de un detaliu care poate fi identificat uşor pe hartă;
b) suprafeţele (raioanele, sectoarele) se indică prin cel puţin trei puncte (repere) caracteristice,
enumerându-le în sensul rotirii acelor de ceasornic, începând cu punctul (reperul) nordic, iar când nu este
necesară delimitarea exactă , raionul se poate indica printr-un singur punct situat în centrul acestuia;
c) limitele sunt definite prin cel puţin două puncte (repere) în sensul desfăşurării operaţiei, iar când
acesta sunt aproximativ paralele cu linia frontului, prin puncte (repere) enumerate de la stânga la dreapta;
d) direcţia (direcţia principală) de operaţie se indică prin cel puţin două puncte în sensul
desfăşurării acesteia;
e) axa (axa principală) de operaţie se indică prin mai multe puncte care definesc limitele acesteia,
în sensul desfăşurării operaţiei;
f) direcţia (direcţia principală) de interzis se indică prin cel puţin trei puncte, începând de la inamic
(de la distanţa maximă de acţiune cu foc a artileriei) spre forţele proprii; un punct pe limita dinainte a apărării şi
un punct pe toată adâncimea dispozitivului operativ (de luptă);
g) aliniamentul se determină prin cel puţin două puncte (coordonate) de pe acesta, începând din
raionul de plecare până în raionul de concentrare (staţionare), pe aliniamentul de introducere în operaţie (luptă)
sau pe aliniamentul misiunii primite;
h) malurile cursurilor de apă, canalurilor şi lacurilor, pantele înălţimilor şi versanţii munţilor,
marginile pădurilor şi localităţilor se indică faţă de punctele cardinale; malurile cursurilor de apă pot fi indicate
şi după direcţia de curgere a apei (drept, stâng).
Documentele redactate grafic pe alţi suporţi decât pe hărţi şi care se raportează la teren, trebuie să
cuprindă elementele necesare pentru orientare (direcţia nord, elementele topografice ale terenului, reţeaua de
coordonate, scara hărţii, nomenclatura şi ediţia acesteia).

Transmiterea (expedierea) documentelor

Documentele operative (de luptă) se transmit prin mijloace tehnice de transmisiuni şi informatice sau
se expediază în plicuri sigilate prin curieri speciali, prin formaţiuni poştale militare, ofiţeri din statul major
(ofiţeri direcţionali şi de legătură).
 Prioritatea transmiterii sau expedierii documentelor operative (de luptă) este determinată de gradul de
urgenţă al acestora, care se stabileşte în funcţie de importanţa şi de timpul în care destinatarii trebuie să ia la
cunoştinţă de conţinutul lor, astfel:
“VĂZDUH”, pentru: rapoartele referitoare la violarea frontierei de stat şi toate dispoziţiunile şi
cererile legate de această situaţie; rapoartele cu privire la operaţiile de război radioelectronic şi cele desfăşurate
de grupurile de cercetare-diversiune şi elementele teroriste ale inamicului asupra organelor de conducere de la
toate eşaloanele sau asupra unor obiective de pe teritoriu (centre politice, economice, administrative, lucrări
hidroenergetice etc.); rapoarte privind descoperirea mijloacelor de cercetare şi de război electronic, precum şi
cele de întrebuinţare a armelor de nimicire în masă ale inamicului şi parametrii exploziilor nucleare; semnalele,
comenzile şi rapoartele referitoare la trecerea trupelor şi formaţiunilor de apărare în starea de pregătire în
vederea luptei; semnalele şi comenzile de marcare a bruiajului radioelectronic şi pentru conducerea în operaţie
(luptă) a marilor unităţi (unităţilor) de rachete, de apărare antiaeriană, de aviaţie şi distrugerea (neutralizarea)
mijloacelor de război electronic ale inamicului; semnalele de înştiinţare despre pericolul atacului aerian, al
contaminării nucleare, bacteorologice şi chimice precum şi pentru intervenţia forţelor proprii în vederea
lichidării urmărilor acestor atacuri; dispoziţiunile pentru prevenirea pericolului nemijlocit de avariere a
aparatelor de zbor (avioane, elicoptere); dispoziţiunile şi rapoartele privind fenomenele atmosferice periculoase
şi datele meteo pentru lansarea rachetelor.
“AVION”, pentru: cererile privitoare la zborurile deosebit de importante ale avioanelor
(elicopeterelor), dispoziţiunile şi rapoartele de asigurare a securităţii acestor zboruri; dispoziţiunile, sintezele şi
rapoartele privind asigurarea operaţiilor şi protecţia trupelor de rachete; rapoartele şi dispoziţiunile referitoare la
mijloacele de atac aerian, cu rachete, ale desantului aerian (maritim) şi lupta împotriva lor, precum şi cele
privind căutarea oamenilor şi aparatelor de zbor care au suferit de pe urma evenimentelor.
“IN AFARĂ DE RÂND”, pentru: semnalele şi comenzile privind conducerea trupelor şi
formaţiunilor de apărare în operaţie (luptă); directivele (ordinele) de operaţie; rapoartele de informare şi
informările; dispoziţiunile referitoare la pierderea (înlocuirea) de documente (mijloace) importante; datele
referitoare la efective (pierderi, completări), la logistica trupelor ce influenţează ducerea operaţiilor.
“URGENT”pentru: dispoziţiunile privind asigurarea operaţiilor şi protecţia trupelor, cu excepţia
celor incluse în categoria“AVION”; alte documente ce necesită o executare urgentă ; comunicările care se
referă la datele situaţiei meteorologice, cu excepţia celor incluse în categioria “VĂZDUH”.
a) cele cu gradul de urgenţă “VĂZDUH” (“AVION”) - pe formulare sau coli de hârtie cu o dungă
de culoare roşie (albastră) trasată în colţul din dreapta-sus se transmit imediat prin mijloace de transmisiuni, cu
întreruperea transmiterii (recepţionării) oricărui document (informaţii) cu alt grad de urgenţă;
b) cele cu gradul de urgenţă “IN AFARA DE RÂND” (URGENT) - pe formulare sau coli de
hârtie cu aceasta “IN AFARA DE RÂND” (“URGENT”) în colţul din dreapta-sus şi pe ambalajul în care este
împachetat documentul; acestea se transmit prin mijloace de transmisiuni după documentele cu gradul de
urgenţă “VĂZDUH” şi “AVION”, cu întreruperea transmiterii (recepţionării) oricărui document (informaţii)
fără grad de urgenţă sau se expediază imediat prin ofiţeri din statul major (direcţionali şi de legătură ) şi curieri,
cărora li se asigură mijloace de transport rapide.
Toate celelalte documente se redactează pe formulare sau coli de hârtie obişnuită şi se transmit în
ordinea sosirii lor la centrul (staţia) de transmisiuni sau la organul expeditor (biroul documente secrete), fără a
se arăta categoria acestora şi se expediază prin mijloace mobile, conform planificării (graficului) ordonate, fără
nici o menţiune pe documentul respectiv sau pe plic (ambalaj).
Dacă la un mijloc de transmisiuni sosesc simultan mai multe documente (informaţii) cu acelaşi grad de
urgenţă, acestea se transmit în ordinea înregistrării lor la centrul (staţia) de transmisiuni, având prioritate
documentele compartimentului operaţii.
Documentele operative (de luptă) care se expediază, se introduc în plicuri (ambalaje) şi se sigilează .
Pe plicuri (ambalaje) se înscrie gradul de urgenţă al documentelor.
Ordinele de operaţie, rapoartele de informare, informările şi documentele care se anexează la acestea
se introduc în plicuri separate.
Aceste plicuri se înmânează, de regulă, de către ofiţeri din statul major al eşalonului superior (ofiţeri de
legătură), personal comandanţilor din subordine sau şefilor de state majore, sub semnătură; introducerea în
aceste plicuri a altor documente este interzisă.
Pe plicurile cu alte documente operative (de luptă) ce urmează să fie înmânate personal destinatarului
se scrie cuvântul “Personal”.
Toate documentele operative (de luptă) şi cele care se referă la activitatea de serviciu curentă se
redactează, se iau în evidenţă, se mânuiesc şi se păstrează potrivit reglementărilor în vigoare.
 Acestea se îndosariază şi se păstrează de către fiecare mare unitate (unitate).
La sfârşitul fiecărei operaţii, la ordin se înaintează ierarhic Marelui Stat Major câte o copie a
documentelor de conducere elaborate şi care se vor păstra în arhiva acestuia.

49 Elaborarea anexei pe linia comunicațiilor și informaticii la planul de acțiune a sistemului

de comunicații de campanie.
CI elabor. documente de conducere:
 anexa Q la Ordinul operaţii - grafic;
 anexa Q la Ordinul operaţii - text;
 planul de activitate (reprezintă informaţii necesare planificării (briefinguri, activităţi, termeni de
îndeplinire, etc.)
 planul de control (informaţii privind controlul traficului, îndeplinirii termenilor de trafic,
respectarea disciplinei de comunicaţii, etc)
Anexa Q este un document principal prin care se transmite eşaloanelor subordonate detaliile necesare
organizării şi funcţionării CI în sprijinul operaţie,. privind: (text) situaţia, misiunea, execuţia, sprijinul logistic,
comandă şi comunicaţiile, apendice. (grafic)- tabele, scheme necesare organizării comunicaţiilor, schema
organizării comunicaţiilor. Documentele de conducere pe linia CI se elaborează în cadrul compartimentului CI
în baza concepţiei operaţiei, se semnează de către şeful de stat major şi şeful.

50 Întocmirea hărții de lucru a șefului comunicațiilor privind sistemul de comunicații de campanie.

Harta de lucru a ofiţerului de serviciu pe comunicaţii şi informatică cuprinde:

 aliniamentul atins de trupele proprii;

 liniile de despărţire;
 centrele şi staţiile de comunicaţii şi destinaţia acestora;
 schema comunicaţiilor fir, radio, radioreleu şi prin mijloace mobile ;
 itinerarele de deplasare a mijloacelor mobile ;
 elementele reţelei teritoriale angajate în sistemul de comunicaţii;
 posibilităţile de realizare a legăturilor ocolitoare;
 alte date strict necesare pentru îndeplinirea misiunii.

Totalitatea documentelor pentru pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor militare poartă denumirea de

documente operative; ele se redactează, de regulă, pe hărţi/planuri/scheme şi sub formă de text, fotograme,
fotografii sau înregistrări pe benzi magnetice, dischete sau alţi suporţi de informaţii.

51 Elaborarea dispozițiunii de comunicații și informatică a sistemului de comunicații de campanie.

In elaboarea dispozitiunii de comunicatii si informatica a SCC cuprinde:
1. Situaţia
a) Inamic:
 forţele şi mijloacele inamicului care, prin acţiunile lor, pot influenţa sistemul de comunicaţii propriu.
b) Situaţia trupelor proprii
 modul de întrebuinţare a forţelor şi mijloacelor de comunicaţii din compunerea subunităţilor de
comunicaţii/transmisiuni subordonate nemijlocit;
c) Terenul.
 definirea aspectelor critice de teren care ar putea influenţa dispunerea sistemelor de comandă, control şi
comunicaţii.
2. Misiunea
3. Execuţia
a) Organizarea comunicaţiilor în sprijinul operaţiei:
 organizarea comunicaţiilor fir, radio, radioreleu, prin mijloace mobile pentru conducere, cooperare
şi înştiinţare;
 organizarea sistemului informatic în vederea prelucrării automate a datelor, precum şi pentru realizarea
schimbului automatizat de informaţii/stabilirea software-ului;
b) Misiunile unităţilor subordonate:
  stabilirea misiunilor de sprijin de comunicaţii pe care anumite elemente luptătoare trebuie să le execute
şi care nu sunt cuprinse în ordinul de operaţie de bază;
c) Instrucţiunile de coordonare:
 precizarea principalelor instrucţiuni destinate comunicaţiilor care nu sunt prevăzute în ordinul de
operaţie de bază;
4. Sprijinul logistic
 reparaţii;
 reaprovizionări;
 deplasări.
5. Comanda şi comunicaţiile
 identificarea ierarhizării controlului sistemelor C2, pentru folosirea lor în comun în reţea;
 identificarea sistemului de management zonal a reţelelor, pentru utilizarea şi administrarea acestora.

LA ORDINUL PENTRU COMUNICAŢII ŞI INFORMATICĂ

SE ANEXEAZĂ:
 tabele cu organizarea direcţiilor/reţelelor radio şi radioreleu;
 tabele cu caracteristici de lucru puse la dispoziţia subordonaţilor;
 tabele cu indicativele centrelor de comunicaţii;
 extrase din graficele de expediere a documentelor;
 extrase din graficele mijloacelor poştale;
 tabel cu codificarea funcţiilor;
 schema realizării sistemului informatic;
 tabele cu chei şi parole;
 anexe ajutătoare care detaliază procedeele tehnice de asigurare a legăturilor (scheme, grafice,
tabele, suporţi magnetici, schiţe, calcule, etc).

52 Elaborarea ordinului de acțiune/instalare a sistemului de comunicații de campanie.

Ordinul de acţiune/instalare se transmite verbal sau în scris şi cuprinde următoarele informaţii:

 situaţia pe scurt a inamicului şi forţelor proprii;

 misiunea plutonului/grupei/echipei/echipajului şi căile de legătură ce trebuie realizate;
 caracteristicile de lucru ale mijloacelor de comunicaţii-tabele cu indicative, - frecvenţe, numere
de telefon, adrese de e-mail, chei, parole etc.;
 schema legăturilor prin fir şi a locurilor de instalare a abonaţilor în interiorul PC;
 modul de aplicare a măsurilor de asigurare şi protecţie a forţelor-siguranţă, mascare, protecţie
electronică, protecţie NBC, protecţie AA etc.;
 procedura de urmat în cazul întreruperii legăturii;
 termene de instalare şi programul de funcţionare a legăturilor radio;
 informaţii privind sprijinul logistic;
 informaţii privind comanda, controlul şi comunicaţiile în cadrul Cp./Pl. C.I./Trs.

Ordinele de acţiune/de instalare sunt însoţite de următoarele documente auxiliare:

 tabele cu caracteristicile de lucru ale mijloacelor de comunicaţii;

 tabele cu numerele de telefon;
 adrese IP;
 adrese de e-mail;
 parole;
 chei;
 tabele cu codificarea unităţilor;
 tabele cu codificarea funcţiilor;
 etc.
53 Întocmirea planului de activitate al compartimentului de comunicații și informatică și planului de
control a realizării sistemului de comunicații de campanie.
 Planul de activitate S6 este documentul de conducere care se elaborează de S6, pe baza datelor şi
informaţiilor primite de la eşalonul superior, în urma desfăşurării activităţilor de iniţiere a planificării şi de
orientare a personalului implicat în planificarea operaţiilor militare.
Documentul se redactează sub formă de tabel de către şeful modulului, se semnează de şeful de stat major şi se
aprobă de către comandant.
Planul de activitate cuprinde principalele activităţi desfăşurate de către modulul S6 şi Cp./ PL.
C.I./Trs. şi termenele la care se execută pentru planificarea, realizarea şi exploatarea SCC.

54 Elaborarea planului de pază și apărare al centrului de comunicații și informatică sistemului de

comunicații de campanie.

Se întocmeşte de către şeful CCPC, se anexează la Planul de pază al P.C. elaborat de către S3 şi
cuprinde:
 schema de dispunere a elementelor centrului de comunicaţii;
 modul de organizare şi realizare a pazei apropiate a mijloacelor de comunicaţii cu variante
probabile de atac ale inamicului;
 graficul cu rândul la serviciul;
 sarcini din planul de pază al punctului de comandă;
 semnalele de înştiinţare, alarmare şi recunoaştere, semnificaţia acestora şi modul de acţiune a
personalului punctului de comandă la acestea;
 compunerea şi misiunile echipelor de stingere a incendiilor şi de înlăturare a urmărilor atacurilor
cu aviaţia şi ADMCBRN (arme de distrugere în masă chimice, biologice, radiologice şi nucleare).

55 Elaborarea documentelor de informare (raportul de informare, estimarea de comunicații) ale

sistemului de comunicații de campanie.

Documentele pentru informare sunt destinate informării eşalonului superior, a comandantului

(personalului din comandament), a subordonaţilor sau vecinilor (cei cu care se cooperează).

Pe linia comunicaţiilor şi informaticii din această categorie fac parte:

 raportul de informare pentru comunicaţii şi informatică;
 estimarea de comunicaţii şi informatică.

Raportul de informare pentru comunicaţii şi informatică ce se înaintează eşalonului superior, este

documentul pe baza căruia structurile subordonate informează eşalonul superior despre realizarea şi
funcţionarea legăturilor, principalele întreruperi şi cauzele acestora.

RAPORTUL DE INFORMARE CUPRINDE:

 aprecieri asupra funcţionării legăturilor şi măsuri pentru asigurarea continuităţii acestora;
 concepţia de realizare a SCC, pentru pregătirea şi ducerea operaţiei;
 raioanele favorabile pentru instalarea centrelor de comunicaţii şi direcţiile de deplasare a
acestora;
 situaţia subunităţilor de comunicaţii şi informatică;
 timpul necesar pentru realizarea SCC şi repartiţia lucrărilor pe urgenţe;
 procedeele tehnice folosite pentru acoperirea fluxurilor informaţionale;
 situaţia traficului realizat pe ore şi căi de legătură;
 datele obţinute prin executarea cercetării de comunicaţii;
 pierderile în forţe şi mijloace;
 materialele de comunicaţii şi informatică capturate şi propuneri privind folosirea acestora;
 situaţia cu nevoile de completare cu materiale şi tehnică;
 starea tehnicii de calcul;
 influenţa viruşilor şi măsurilor adoptate;
 stabilitatea măsurilor de securitate hard şi soft;
 cereri de forţe şi mijloace de comunicaţii şi informatică.

ESTIMAREA DE COMUNICAŢII ŞI INFORMATICĂ CUPRINDE:

  sinteza operaţiilor desfăşurate;
 nevoi de legătură;
 principalele misiuni ale comunicaţiilor şi informaticii;
 precizări privind evaluarea posibilităţilor forţelor şi mijloacelor;
 măsuri pentru elaborarea unor variante de satisfacere a nevoilor de legătură;
 estimări de procedee tehnice pentru acoperirea unor fluxuri informaţionale mai dificile;
 măsuri de pregătire pentru trecerea la îndeplinirea misiunii;
 programele existente în biblioteca militară de programe;
 tipurile de atacuri informaţionale înregistrate în reţeaua extinsă de calculatoare.

56 Elaborarea documentelor ajutătoare ale sistemului de comunicații de campanie (scheme, grafice,

tabele, liste, etc.).
Instalarea cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate de subunităţile de comunicaţii şi informatică
(Cp./Pl.Trs.) pentru realizarea SCC. În vederea dislocării forţelor şi mijloacelor Cp./Pl. C.I./Trs. în raioanele de
instalare a mijloacelor de comunicaţii şi informatică, comandantul subunităţii ia măsuri pentru formarea
coloanelor în vederea deplasării în zona ordonată şi dă ordinul de deplasare.
Ordinul de deplasare trebuie să conţină informaţii referitoare la:
 situaţia inamicului;
 condiţiile meteorologice;
 vizibilitate;
 restricţii ale itinerarului şi informaţii reieşite din cercetarea acestuia;
 operaţii la întâlnirea cu inamicul terestru sau aerian;
 activităţi pe timpul haltelor;
 activităţi în zona de dispunere;
 proceduri de completare, mentenanţă şi hrănire;
 locul comandanţilor;
 comunicaţiile pe timpul deplasării.
Datorită complexităţii echipamentelor de comunicaţii, al numărului mare de elemente, al dimensiunii
zonei de responsabilitate şi al numărului limitat de forţe de comunicaţii şi informatică disponibile, instalarea
SCC se realizează eşalonat pe urgenţe.
În urgenţa I se vor instala centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă ale unităţii/subunităţii
(CCPCBz., CCPCRz., CCPCLog. şi CCPCÎn.), se vor stabili comunicaţiile/legăturile operative şi de cooperare
directe prin mijloacele radio (şi satelitare) cu eşalonul superior, cu subordonaţii şi cu cei cu care se cooperează.
În urgenţa a II-a se vor instala CCS din zona de responsabilitate a unităţii, interconectarea şi
integrarea lor în RCSC.
În urgenţa a III-a se vor interconecta CCPC la RCSC, se vor instala şi integra în sistem
autospecialele de management în vederea realizării managementului operaţional al SCC.
57 Principii generale privind instalarea, exploatarea și reconfigurarea sistemului de comunicații de
campanie (urgențele de instalare, cerințe).

Instalarea cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate de subunităţile de comunicaţii şi informatică ale

Cp.C.I. pentru realizarea SCCBg.
În vederea dislocării forţelor şi mijloacelor Cp.C.I. în raioanele de instalare a mijloacelor de
comunicaţii şi informatică, comandantul companiei ia măsuri pentru formarea coloanelor în vederea deplasării
în zona ordonată şi dă ordinul de deplasare. Acesta trebuie să conţină informaţii referitoare la situaţia
inamicului, condiţiile meteorologice, vizibilitate şi alţi factori, cum ar fi: restricţii ale itinerarului şi informaţii
reieşite din cercetarea acestuia; operaţii la întâlnirea cu inamicul terestru sau aerian; activităţi pe timpul
haltelor; activităţi în zona de dispunere; proceduri de completare, mentenanţă şi hrănire; locul comandanţilor;
comunicaţiile pe timpul deplasării.
Datorită complexităţii echipamentelor de comunicaţii, al numărului mare de elemente, al dimensiunii
zonei de responsabilitate şi al numărului limitat de forţe de comunicaţii şi informatică disponibile, instalarea
SCCBg. se realizează eşalonat pe urgenţe.
În urgenţa I se vor instala centrele de comunicaţii ale punctelor de comandă ale brigăzii (CCPCBz.,
CCPCRz., CCPCLog. şi CCPCÎn.), se vor stabili comunicaţiile/legăturile operative şi de cooperare directe prin
mijloacele radio şi satelitare cu eşalonul superior, cu subordonaţii şi cu cei cu care se cooperează.
În urgenţa a II-a se vor instala CCS din zona de responsabilitate a brigăzii, interconectarea şi
integrarea lor în RCSC.
 În urgenţa a III-a se vor interconecta CCPC la RCSC, se vor instala şi integra în sistem
autospecialele de management în vederea realizării managementului operaţional al SCCBg.

58 Caracteristicile generale ale locului de instalare a unei autostații de comunicații în sistemul de

comunicații de campanie.

După darea ordinului de instalare şi înmânarea documentelor, şefii de elemente împreună cu echipajele
se deplasează pe locurile stabilite şi instalează autostaţiile.

PENTRU INSTALAREA UNEI AUTOSTAŢII SE EXECUTĂ URMĂTOARELE ACTIVITĂŢI:

 se dispune autostaţia pe locul de instalare;
 se instalează grupul electrogen la 20 m de autostaţie;
 se instalează sistemul de împământare;
 se conectează autostaţia şi grupul electrogen la sistemul de împământare;
 se conectează sursele externe de alimentare (grup electrogen, reţea electrică de curent alternativ);
 se stabilesc locurile de instalare a antenelor (catargelor);
 se instalează antenele şi se conectează cablurile de radio frecvenţă a acestora la panoul exterior
al autostaţiei;
 se conectează cutiile de joncţiune la panoul exterior al autostaţiei de comutaţie;
 se conectează utilizatorii la cutiile de joncţiune ale autostaţiei de comutaţie şi PAR;
 se alimentează aparatura din compunerea autostaţiilor şi se verifică starea de funcţionare;
 se execută alinierea antenelor radioreleu cu corespondenţii ordonaţi;
 se verifică şi se testează legăturile de comunicaţii;
 de la terminalele de management local se configurează profilele de abonaţi, interfeţe şi de reţea;
 se execută mascarea autostaţiei prin măsuri de amenajare genistică (dacă este necesar) sau cu
plase de mascare.

Instalarea CCPC-II se va face în urgența I după următorul algoritm:

 se instalează autostaţiile radio/AR şi SATCOM în vederea stabilirii comunicaţiilor radio directe
cu eşalonul superior şi cu subordonaţii;
 se instalează punctele de acces radio/PAR locale şi distante, se stabilesc legăturile în reţelele
radio de campanie pe HF, VHF şi UHF (CNR-HF/VHF/UHF) şi intră în funcţiune reţelele radio ale abonaţilor
mobili (rutarea automată între aceste reţele se realizează prin reţeaua radio HCDR);
 se instalează autostaţia de comutaţie din centrul de comunicaţii al punctului de comandă/AC-
CCPC-II;
 se instalează şi se interconectează sistemul informatic pentru asistarea activităţilor brigăzii;
 se realizează liniile interioare şi se conectează toate tipurile de abonaţi din punctul de comandă la
autostaţia de comutaţie;
 se instalează autostaţiile radioreleu multicanal numerice/ARR-II;
 se interconectează PAR local, autostaţiile radio, radioreleu şi SATCOM la autostaţia de
comutaţie;
 se interconectează CCPC-II între ele prin legături radioreleu multicanal direct, dacă distanţa şi
condiţiile de vizibilitate o permit, sau prin intermediul CCS, după instalarea acestora.
Elementele de comunicaţii şi informatică din PCÎn./CCM sunt asigurate de PCMb. cu forţe şi mijloace
de comunicaţii şi informatică, stabilite de către şeful S6, din plutoanele CCPCBz./CDC şi CCPCRz./TOC.
O variantă de interconectare a elementelor din compunerea CCPC-II este prezentată în Error:
Reference source not found1.
Instalarea unui CCS în urgenţa a II-a se va face după următorul algoritm:
 se instalează autostaţia de comutaţie din centrul de comunicaţii de sprijin/AC-CCS;
 se instalează autostaţiile radioreleu numerice/ARR-I şi se interconectează la autostaţia de
comutaţie;
 dacă este cazul, se instalează autostaţia radioreleu/ARR-II din punctul de retranslaţie (Error:
Reference source not found);
 se instalează punctele de acces radio aferente CCS şi se interconectează la autostaţia de
comutaţie AC-CCS (Error: Reference source not found3);
  se interconectează CCS la RCSC prin legături radioreleu multicanal direct (dacă distanţa şi
condiţiile de vizibilitate o permit) sau prin intermediul punctelor de retranslaţie (Error: Reference source not
found4);
 se realizează liniile interioare şi se conectează toate tipurile de abonaţi la autostaţia de comutaţie.

În urgenţa a III-a fiecare CCPC se va conecta la cel puţin două CCS adiacente prin legături radioreleu
multicanal de 2 Mbps.
În vederea instalării centrelor de comunicaţii (CCPC, CCS) şi a PAR, şefii de elemente primesc ordine
de acţiune şi alte documente auxiliare (tabele cu caracteristici de lucru, tabele de conducere în secret, tabele cu
corespondenţii şi direcţiile radioreleu etc.) de la comandantul Cp.C.I.

59 Ordinea activităților pe timpul instalării unui centru de comunicații a sistemului de comunicații

de campanie.
Comandaţii de subunităţi iau măsuri pentru deplasarea forţelor şi mijloacelor subordonate în raioanele
de instalare ale centrelor de comunicaţii.

Zona de instalare a unui centru de comunicaţii trebuie să asigure următoarele cerinţe generale:
 acoperire aeriană, posibilităţi de mascare şi dispersare a echipamentelor;
 să fie apărat cu uşurinţă şi să nu atragă atenţia inamicului;
 existenţa căilor de acces şi evacuare favorabile mascate natural;
 caracteristicile terenului să permită instalarea cu uşurinţă şi în siguranţă a mijloacelor de
comunicaţii;
 vizibilitate directă pentru sistemele radioreleu;
 anumită distanţă faţă de surse de interferenţă (cabluri de înaltă tensiune, generatoare, alte sisteme
de emisie etc.);
 să dispună de o zonă de aterizare pentru elicoptere pentru situaţii de urgenţă, evacuare aeriană şi
aprovizionare;
 amenajarea genistică cu un număr redus de forţe;
 să ofere posibilitatea conectării la sistemele naţionale sau locale de telecomunicaţii.

La sosirea în zona de instalare, şeful centrului de comunicaţii (CCS/CCPC) împreună cu şefii de

elemente execută o scurtă recunoaştere a zonei în vederea:
 alegerii locurilor de instalare (dispunere) a autostaţiilor;
 stabilirii modului de deplasare al acestora pe locurile de instalare;
 stabilirii modului de interconectare cu autostaţia de comutaţie;
 stabilirii ordinii activităţilor pe timpul instalării.

Ordinea activităţilor pe timpul instalării unui centru de comunicaţii este următoarea:

 instalarea şi interconectarea autostaţiilor din centru de comunicaţii;
 instalarea liniilor interioare, a sistemului informatic de asistare a deciziei şi conectarea abonaţilor
la autostaţia de comutaţie;
 interconectarea între ele a centrelor de comunicaţii;
 mascarea elementelor centrelor de comunicaţii;
 organizarea pazei şi apărării centrului, a serviciului la staţii şi a managementului local.
După darea ordinului de instalare şi înmânarea documentelor, şefii de elemente împreună cu echipajele
se deplasează pe locurile stabilite şi instalează autostaţiile.

Locul de instalare a unei autostaţii (AC, ARR, PAR, AR, SATCOM, AM) trebuie să îndeplinească
următoarele caracteristici generale:

 suprafaţa trebuie să fie plană şi tare pentru a preveni alunecarea şi afundarea;

 locul de instalare să fie situat la o oarecare înălţime faţă de restul zonei pentru evitarea
acumulărilor de apă şi inundarea autostaţiei;
 să fie suficient spaţiu în jurul autostaţiei pentru instalarea antenelor şi a grupului electrogen;
 să nu fie în apropierea liniilor aeriene de transport a energiei electrice, a liniilor telefonice, sau a
altor surse perturbatoare;
  conectarea cu uşurinţă şi în timp scurt a terminalelor de abonat;
 să asigure căi de acces corespunzătoare şi condiţii de mascare cu un număr redus de forţe.

60 Ordinea activităților pe timpul instalării unei autostații de comunicații în sistemul de comunicații

de campanie.

Pentru instalarea unei autostaţii se execută următoarele activităţi generale:

 se dispune autostaţia pe locul de instalare;
 se instalează grupul electrogen la 20 m de autostaţie;
 se instalează sistemul de împământare;
 se conectează autostaţia şi grupul electrogen la sistemul de împământare;
 se conectează sursele externe de alimentare (grup electrogen, reţea electrică de curent alternativ);
 se stabilesc locurile de instalare a antenelor (catargelor);
 se instalează antenele şi se conectează cablurile de radio frecvenţă a acestora la panoul exterior al
autostaţiei;
 se conectează cutiile de joncţiune la panoul exterior al autostaţiei de comutaţie;
 se conectează utilizatorii la cutiile de joncţiune ale autostaţiei de comutaţie şi PAR;
 se alimentează aparatura din compunerea autostaţiilor şi se verifică starea de funcţionare;
 se execută alinierea antenelor radioreleu cu corespondenţii ordonaţi;
 se verifică şi se testează legăturile de comunicaţii;
 de la terminalele de management local/Facilities Controler/FC se configurează profilele de
abonaţi, interfeţe şi de reţea;
 se execută mascarea autostaţiei prin măsuri de amenajare genistică (dacă este necesar) sau cu
plase de mascare.
După instalare, centrele de comunicaţii (CCPC, CCS) se vor interconecta prin linii radioreleu
multicanal în banda UHF (Banda III+ NATO).

Această activitate implică orientarea (alinierea) antenelor din completul ARR-I şi II după următorul
algoritm:
 operatorii ARR vor introduce seturile de frecvenţe corespunzătoare fiecărei direcţii şi vor realiza
acordul acestora;
 se va orienta antena pe direcţia corespondentului în primul rând după azimut (direcţie), folosind
o busolă, şi apoi în plan vertical (elevaţie) până la obţinerea unei recepţii optime;
 în timpul orientării antenelor, corespondenţii ARR vor utiliza un alt mijloc radio pentru
coordonarea activităţilor;
 după executarea alinierii se vor efectua teste şi măsurători apoi se vor da în exploatare fluxurile
la autostaţia de comutaţie;
 comunicările între operatori se vor efectua pe canalul de serviciu.

În funcţie de distanţă şi condiţiile de propagare, şeful centrului stabileşte modul de interconectare a

autostaţiilor radioreleu şi PAR la autostaţia de comutaţie (prin cablu de fibră optică sau prin linie radioreleu
UHF/SHF).
Responsabilitatea pentru interconectarea autostaţiilor radioreleu la autostaţia de comutaţie prin cablu
de fibră optică revine grupei servicii informatice, CLC, instalaţii terminale şi mentenanţă.
Personalul grupei va respecta regulile de construcţie, exploatare, strângere şi mentenanţă a liniilor din
cablu de fibră specificate în manualele de operare.
Grupa instalează şi liniile interioare din punctul de comandă, conectează terminalele de abonat
(telefoane, faxuri, terminale VTC, terminale de date) dispuse în diferite locuri (corturi, autostaţii etc.) şi
sistemul informatic C2 din punctul de comandă (Error: Reference source not found5).
După instalarea autostaţiilor şeful centrului împreună cu şefii de elemente iau măsuri pentru mascarea
mijloacelor, paza şi apărarea acestora şi organizarea serviciului operativ.
Sub conducerea şi coordonarea şefului CCPC, echipa specializată instalează şi amenajează staţia de
adunare-expediţie a documentelor/SAED în locul ordonat în cadrul PC.

61 Exploatarea și reconfigurarea sistemului de comunicații de campanie.

Activitatea de exploatare a centrelor de comunicaţii instalate în SCCBg. este condusă de şefii acestora
şi monitorizată prin intermediul subsistemului de management.
 SEP (System Executing and planning - Planificarea şi conducerea sistemelor de comunicaţii) şi OSC
(Operational System Control - Controlul operaţional al sistemului de comunicaţii) sunt asigurate de terminalele
de management zonal, instalate în autostaţia de management zonal din CCPCBz/CDC (Centru de decizie şi
conducere). Pentru siguranţă, baza de date a managementului zonal are şi o rezervă în CCPCRz/TOC (Centru
de conducere tactic) care se actualizează automat la orice modificare apărută în SCCBg.
Terminalele de management zonal permit: afişarea grafică a stării zonei de responsabilitate,
interogarea bazei de date a managementelor locale pentru obţinerea unor informaţii despre funcţionarea
echipamentelor, generarea şi actualizarea fişierelor de configurare ale CCS, CCPC şi PAR (Punct de acces
radio).
Terminalele de management local (controlul facilităţilor/facilities control/FC) sunt conectate la
terminalul de management zonal prin canale de comunicaţii dedicate (comutaţie de pachete) secretizate,
primesc de la acestea fişierele de configurare, identifică automat anumite disfuncţionalităţi tehnice ale
echipamentelor pe care le monitorizează şi transmit rapoarte către nivelul superior la care acestea sunt arondate.
Activităţile de control operaţional şi control al facilităţilor SCCBg. se execută prin rapoarte tehnice.

Rapoartele tehnice sunt tipărite, stocate şi organizate într-un registru care conţine:
 informaţii privind legăturile nodale, internodale şi de extensie utilizate sau planificate;
 frecvenţele radioreleu autorizate sau restricţionate;
 planurile curente cu frecvenţele PAR/abonaţi mobili;
 amplasarea curentă a tuturor elementelor sistemului;
 operaţiile celulelor de management a utilizatorilor;
 diagrama de instalare a sistemului informatic.

Operatorul la autostaţia de comutaţie execută următoarele activităţi pe timpul exploatării autostaţiei:

 descarcă fişierele de configurare ale echipamentelor şi seturile de chei de criptare;

 descarcă setul de chei de criptare şi planul de configurare către PAR;
 monitorizează starea echipamentelor, a parametrilor de linie, abonaţilor, fluxurilor, nivelelor şi a
traficului;
 actualizează documentele în funcţie de modificările apărute şi raportează despre aceasta şefului
centrului;
 efectuează (cu aprobarea operatorului de la nivelul de management zonal) măsurători şi teste pe
liniile de abonat, canale, fluxuri şi în sistemul de electroalimentare;

Operatorul la autostaţia de comutaţie execută următoarele activităţi pe timpul exploatării autostaţiei:

 interpretează alarmele echipamentelor, unităţilor, modulelor, canalelor, abonaţilor şi intervine în

limita competenţelor;
 la apariţia unor defecţiuni ia legătura cu operatorul de la managementul superior şi împreună cu
acesta întocmeşte „Fişa cu funcţionarea defectuoasă a aparaturii”; anunţă şeful centrului şi la
ordin poate interveni pentru înlăturarea defecţiunii prin schimbarea unităţilor cu cele din lotul de
rezervă;
 întocmeşte şi transmite la nivelul de management superior rapoartele de stare şi statisticile;
 colaborează permanent cu nivelul de management superior în ceea ce priveşte actualizarea
fişierelor de configuraţie a echipamentelor şi a profilurilor de abonaţi;
Operatorul la autostaţia de comutaţie execută următoarele activităţi pe timpul exploatării autostaţiei:

 la ordinul şefului centrului şi cu aprobarea operatorului de la nivelul de management superior

execută conectări şi instalări de abonaţi, precum şi preluarea unor fluxuri numerice (trunchiuri);
 la ordin execută configurarea locală a echipamentelor, modulelor, unităţilor şi canalelor, precum
şi operaţii de adăugare, modificare, ştergere în profilurile abonaţilor centrului; aceste activităţi se
execută de către operatorul de serviciu şi la izolarea accidentală a centrului de reţea iar la
reintrarea în sistem toate modificările sunt comunicate la OSC care actualizează fişierul de
configurare al centrului;

Operatorul la autostaţia de comutaţie execută următoarele activităţi pe timpul exploatării autostaţiei:

  respectă normele de securitate şi sănătate în muncă pe timpul exploatării mijloacelor de
comunicaţii prevăzute de legislaţia în vigoare;
 aplică măsurile de securitate a informaţiilor (INFOSEC).

Operatorul la autostaţia radio/radioreleu/PAR/SATCOM execută următoarele activităţi pe timpul

exploatării autostaţiei:
 programează staţiile radio prin descărcarea fişierelor de configurare;
 iniţiază analiza legăturii cu toate staţiile corespondente;
 accesează reţeaua/reţelele radio utilizând terminalul de control şi se autentifică corect;
 raportează şefului de echipaj despre stabilirea legăturii conform reţelelor planificate şi
completează jurnalul staţiei;

Operatorul la autostaţia radio/radioreleu/PAR/SATCOM execută următoarele activităţi pe timpul

exploatării autostaţiei:

 la ordin îndeplineşte şi atribuţiile de operator la staţia de control al reţelei/network control

station/NCS;
 execută trafic în modurile de lucru ordonate cu respectarea strictă a disciplinei radio;
 monitorizează calitatea legăturii/analiza BER;
 în limita competenţelor, ia măsuri de înlăturare a deranjamentelor apărute pe timpul exploatării
echipamentelor;

62 Siguranța sistemului de comunicații de campanie. Noțiuni generale privind asigurarea

operațiilor și protecția forțelor.

Asigurarea operaţiilor şi protecţia Cp.C.I. constă în totalitatea măsurilor ce se iau pentru procurarea
datelor şi informaţiilor despre inamic şi evitarea surprinderii, menţinerea în permanenţă a capacităţii de luptă a
companiei, crearea condiţiilor favorabile pentru realizarea dispozitivului de marş şi executarea misiunii de
sprijin de luptă, îndeplinirea misiunii în orice situaţie şi în orice condiţii şi evitarea acţiunilor executate prin
surprindere de către inamic, îndeosebi cu ADMCBRN, sisteme incendiare şi aviaţia.
Formele de asigurare a operaţiilor şi protecţie a forţelor sunt: siguranţa, protecţia electronică,
contracararea efectelor operaţiilor psihologice ale inamicului, mascarea, protecţia genistică, protecţia EOD,
protecţia aeriană, apărarea CBRN, protecţia împotriva sistemelor incendiare, protecţia informaţiilor, protecţia
medicală şi sanitar veterinară, protecţia mediului, protecţia muncii, activitatea de informare şi relaţii publice,
asigurarea topogeodezică, asigurarea hidrometeorologică, asigurarea cu resurse umane, asistenţa juridică,
asistenţa religioasă.
Comandantul Cp.C.I. împreună cu comandanţii de plutoane şi şefii de elemente de comunicaţii şi
informatică răspund de aplicarea măsurilor de asigurare a operaţiilor şi protecţie a forţelor din subordine.

Siguranţa

Siguranţa Cp.C.I. se organizează în scopul preîntâmpinării unui atac prin surprindere din partea
inamicului terestru şi interzicerii pătrunderii grupurilor de cercetare-diversiune ale acestuia în dispozitivul de
luptă, asigurând condiţii pentru îndeplinirea întocmai a misiunii de luptă.
Subunităţile îşi organizează siguranţa:

 în marş-prin siguranţa de marş;

 în staţionare-prin siguranţa de staţionare;
 în toate tipurile de operaţii-prin siguranţa nemijlocită.

Siguranţa se realizează prin măsuri de observare, pază şi alarmare, folosindu-se elemente de siguranţă
(observatori, santinele, vânători de tancuri, patrule) constituite din structurile organice ale Cp.C.I.
Siguranţa centrelor de comunicaţii ale punctelor de comandă se organizează conform planurilor pazei
şi apărării punctelor de comandă respective şi măsurilor suplimentare luate de comandanţii de subunităţi.
 Centrele de comunicaţii trebuie să-şi asigure apărarea cu forţe proprii sau cu un minim de sprijin din
exterior, împotriva acţiunilor de cercetare – diversiune, împotriva forţelor terestre, aeropurtate şi aeromobile ale
inamicului. De asemenea, trebuie să poată rezista atacurilor aeriene, ale artileriei şi ale CBRN inamice.

Principalele acţiuni ce trebuie întreprinse în scopul apărării unui centru de comunicaţii, în funcţie de
priorităţi, sunt:

 stabilirea unui raion de debarcare şi a unui aliniament de camuflare a luminilor;

 parcarea autostaţiilor la 50 m distanţă unele faţă de altele sau în funcţie de situaţia tactică şi/sau
de mediul înconjurător pentru a le proteja cât mai bine de acţiunile cu foc, din poziţii acoperite, prin ochiri
indirecte;
 definirea limitei dinaintea apărării centrului de comunicaţii la o distanţă la care autostaţiile nu
pot fi lovite cu grenade de mână;
 stabilirea poziţiilor de apărare şi a sectoarelor de tragere;
 mascarea corturilor, vehiculelor şi echipamentului;
 stabilirea poziţiilor de apărare în cadrul centrului de comunicaţii;
 stabilirea unui centru de comandă al apărării centrului de comunicaţii;
 stabilirea de puncte de ascultare situate la distanţă de generatoare şi grupuri electrogene;
 stabilirea de patrule care să acopere întregul perimetru al apărării şi care să verifice poziţiile de
luptă;
 stabilirea de patrule care vor cerceta periodic zona imediat învecinată din exteriorul perimetrului
apărării;
 poziţionarea şi supravegherea obstacolelor şi minelor plantate;
 poziţionarea de armament uşor antitanc de-a lungul căilor de acces pentru vehicule;
 stabilirea modului de control al perimetrului;
 asigurarea comunicaţiilor în posturile de observare/ascultare, raioanele de debarcare, poziţiile de
luptă şi în punctele de evacuare a răniţilor;
 stabilirea unei linii de comunicaţii suplimentare între toate unităţile din perimetrul raionului de
apărat şi al centrului de comunicaţii;
 instalarea de echipamente de monitorizare CBRN;
 stabilirea punctelor de adunare şi elaborarea planului acţiunilor de răspuns;
 inventarierea frecventă a echipamentelor vulnerabile;
 planificarea asigurării medicale şi a evacuării;
 stabilirea punctelor de reaprovizionare cu muniţie;
 controlarea funcţionării armamentului şi asigurarea unei cantităţi suficiente de muniţie pentru toţi
militarii.

Siguranţa centrelor şi liniilor de comunicaţii se organizează şi se execută prin grija şefilor acestor
elemente, conform ordinului comandantului Cp.C.I.
În staţionare, siguranţa centrelor de comunicaţii se realizează circular. Când siguranţa este organizată
şi se execută prin grija brigăzii, Cp.C.I. ia măsuri pentru instalarea elementelor siguranţei nemijlocite
(observatori, posturi de pază şi patrule) în locurile şi pe direcţiile din care este posibilă infiltrarea în ascuns a
inamicului.
Pe timpul deplasării independente a formaţiunilor de comunicaţii, siguranţa coloanelor se face pe
direcţia de marş, la flancuri şi în spate, iar la fiecare autovehicul se numesc militari pentru executarea observării
terestre şi aeriene. Când formaţiunea se deplasează în coloana unui punct de comandă, se execută măsurile
planificate de statul major al brigăzii/eşalonului respectiv.
Siguranţa de marş trebuie să asigure deplasarea rapidă şi nestingherită a coloanei în deplasare. De
regulă, siguranţa de marş a Cp.C.I. se asigură de către brigada pe care aceasta o deserveşte.
Cp.C.I. are misiunea de a asigura legătura de conducere a coloanei în marş şi comunicaţiile cu
eşalonul superior.
Conducerea activităţilor pentru siguranţa nemijlocită a mijloacelor de comunicaţii şi informatică se
execută de către comandantul Cp.C.I. în funcţie de situaţia din zona respectivă, de ordinele primite şi de
forţele pe care le are la dispoziţie. Aceasta se realizează prin:

 santinele;
  desfăşurarea activităţilor în linişte şi mascarea luminilor pe timp de noapte;
 evitarea deplasărilor în poziţiile de apărare;
 folosirea proprietăţilor terenului la instalarea centrelor de comunicaţii şi a mijloacelor de
comunicaţii şi informatică;
 utilizarea plaselor de mascare adecvate în funcţie de tipul terenului şi anotimp.

Comandantul Cp.C.I. pune în aplicare măsurile din planul siguranţei nemijlocite organizate de statul
major al brigăzii şi de şeful S6, precizând subordonaţilor ordine în acest sens:

 paza şi executarea lucrărilor genistice pentru siguranţa nemjlocită – locaşuri individuale de

tragere, tranşee, şanţuri de comunicaţii, adăposturi, baraje şi obstacole;
 aliniamentele şi sectoarele principale de apărare terestră;
 forţele care intervin pe variante de atac şi modul de coordonare cu subunităţile de intervenţie ale
altor categorii de forţe/formaţiuni, pentru ducerea în comun a operaţiilor;
 modul de organizare şi executare a focului cu diferite categorii de armament;
 semnalele de recunoaştere şi de conducere.

63 Protecția electronică sistemului de comunicații de campanie.

Protecţia electronică reprezintă totalitatea măsurilor care se iau în scopul asigurării funcţionării fără
întrerupere a mijloacelor electronice proprii.
Protecţia electronică cuprinde mascarea şi dezinformarea electronică, asigurarea compatibilităţii
electromagnetice a mijloacelor de comunicaţii şi informatică proprii, protecţia împotriva bruiajului,
descoperirea, neutralizarea, distrugerea şi interdicţia utilizării mijloacelor electronice ale inamicului.

Protecţia electronică se realizează prin măsuri şi activităţi pregătite şi executate într-o concepţie
unitară în toate operaţiile militare în scopul:
 asigurării stabilităţii şi continuităţii lucrului sistemelor şi mijloacelor electronice destinate
conducerii forţelor proprii;
 descoperirii, dezorganizării şi neutralizării sistemelor şi mijloacelor electronice ale inamicului;
 executării cercetării;
 dirijării mijloacelor de lovire şi a focului acestora.

Compatibilitatea radioelectronică are ca scop asigurarea lucrului simultan şi fără perturbaţii reciproce a
mijloacelor radioelectronice proprii şi a celor dispuse în vecinătatea acestora.
Principalele măsuri de protecţie a mijloacelor radioelectronice împotriva acţiunilor violente ale
inamicului (cercetare, bruiaj, compatibilitate electromagnetică) sunt de ordin tactic, tehnic şi organizatoric.

Măsurile de ordin tactic ce vizează protecţia electronică sunt:

 dispunerea judicioasă a mijloacelor electronice, astfel încât, să se evite radiaţia electromagnetică
în direcţia inamicului, precum şi perturbarea reciprocă dintre acestea;
 dispunerea dispersată în teren a staţiilor radio, dar în nici un caz circulară faţă de punctul de
comandă;
 reducerea intervalelor dintre staţii pe liniile radioreleu;
 trecerea frecventă de la lucrul în reţea la lucrul în direcţie;
 modificarea frecventă a locului de dispunere a mijloacelor electronice proprii;
 mascarea şi protecţia fizică a tehnicii de comunicaţii şi informatică.

Măsurile tehnice de protecţie electronică cuprind:

 utilizarea mijloacelor radio cu spectru distribuit (salt de frecvenţă);
 reducerea la maxim a timpului de acordare a emiţătoarelor, de stabilire a legăturii, de reglare a
canalelor şi de transmitere a apelurilor şi convorbirilor de serviciu;
 interzicerea folosirii vechilor caracteristici de lucru radio pentru asigurarea legăturii în noile
raioane, după executarea regrupărilor;
  schimbarea la intervale cât mai scurte şi neregulate de timp a caracteristicilor de lucru radio;
 interzicerea transmiterii prin radio a datelor referitoare la schimbarea caracteristicilor de lucru;
 în anumite situaţii şi mai ales pe timpul interdicţiei radio, confirmarea prin radio a audiţiei se va
face prin alte mijloace de legătură;
 folosirea antenelor cu efect directiv, a înălţimii acestora şi a puterii de emisie în funcţie de
distanţa dintre corespondenţi şi configuraţia terenului;
 folosirea antenelor fictive pentru acordul emiţătoarelor;
 încorporarea în aparatura radio şi radioreleu a unor dispozitive care asigură protecţia la bruiaj;
 utilizarea aparaturii speciale de protecţie a mijloacelor radio şi radioreleu împotriva curenţilor de
înaltă tensiune generaţi de impulsul electromagnetic al exploziilor nucleare.

Măsurile organizatorice de protecţie electronică se referă la:

 folosirea limitată a mijloacelor radio, în special a celor care lucrează în gama undelor
scurte şi utilizarea în mai mare măsură a mijloacelor de comunicaţii pe suport fizic şi a celor mobile de
legătură, precum şi a lucrului combinat;
 folosirea pentru legătura radio a frecvenţelor de lucru care, datorită condiţiilor de
propagare, sunt mai greu de cercetat şi bruiat de către inamic;
 trecerea, în caz de bruiaj, pe o altă frecvenţă de lucru folosind o staţie din rezervă,
concomitent cu continuarea emisiei pe frecvenţa bruiată;
 interzicerea lucrului în emisie a mijloacelor radio în anumite perioade ale desfăşurării
operaţiilor; cifrarea sau codificarea traficului ce se realizează prin mijloace radio, evitându-se folosirea
îndelungată a aceloraşi procedee sau documente de codificare;
 controlul electronic al mijloacelor proprii;
 pregătirea personalului asupra cunoaşterii regulilor de conducere în secret a trupelor de
către cei care exploatează căile şi canalele de comunicaţii realizate prin mijloace radio şi prevenirea
acestora, de fiecare dată, asupra măsurilor concrete de protecţie care se impun;
 respectarea riguroasă a serviciului de exploatare la staţii;
 interzicerea folosirii pe timpul exploatării căilor şi canalelor radio, a aşa ziselor „coduri
personale”; evitarea folosirii la lucru în fonie a expresiilor „ordon”, „executaţi”, „raportaţi”, „să trăiţi”
etc.;
 dispunerea staţiilor radio faţă de punctul de comandă, la distanţele impuse de normele
tactice şi tehnice.

Pentru asigurarea protecţiei legăturilor radio proprii împotriva cercetării, bruiajului şi dezinformării
executate de către inamic, se vor aplica cu stricteţe regulile executării traficului radio.
Misiunile ce revin Cp.C.I. pe linia protecţiei electronice sunt stabilite de şeful modulului S6 prin
documentele de conducere în domeniul comunicaţiilor şi informaticii şi aprobate de comandantul brigăzii.

64 Mascarea sistemului de comunicații de campanie. Mascarea radio. Inducerea adversarului

în eroare (organizarea comunicațiilor false).

Mascarea se execută în scopul camuflării dispozitivului de luptă, armamentului şi tehnicii militare, a

reducerii efectelor atacului cu ADMCBRN şi al sistemelor incendiare, asigurării secretului asupra pregătirii şi
ducerii operaţiilor, inducerii în eroare a inamicului privind pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor, natura şi
valoarea forţelor, tipul lucrărilor şi raioanele unde se execută acestea.
Mascarea forţelor şi mijloacelor de comunicaţii şi informatică se organizează şi se execută pe baza
Ordinului comunicaţiilor şi informaticii/Anexa F – comunicaţii şi informatică la ordinul de operaţii a şefului
S6 şi se realizează prin:
 pregătirea în ascuns a activităţilor;
 executarea în ascuns a manevrei de forţe şi mijloace, a deplasărilor şi regrupărilor;
 folosirea proprietăţilor naturale de mascare ale terenului, a întunericului şi a altor condiţii de
vizibilitate redusă, a mijloacelor de mascare din înzestrare şi improvizate;
 camuflarea personalului şi a mijloacelor tehnice împotriva aparaturii de vedere pe timp de
noapte;
  realizarea măsurilor de mascare radio, antiradiolocaţie, a surselor de lumină şi reducerea
zgomotelor, luminilor şi deplasărilor;
 folosirea mijloacelor fumigene din înzestrare şi improvizate;
 păstrarea secretului asupra concepţiei şi acţiunilor preconizate;
 dispunerea dispersată a subunităţilor şi mijloacelor;
 camuflarea punctelor de comandă, tehnicii militare, lucrărilor de amenajare genistică şi barajelor.
Pentru executarea mascării se folosesc mijloace de mascare din înzestrare şi existente în zonă.

65 Protecția genistică și dispozitivelor explozibile a sistemului de comunicații de campanie

(instrucțiuni pentru folosirea muniției explozive/Explosive Ordnance Disposal/EOD).

Protecţia genistică cuprinde ansamblul acţiunilor şi lucrărilor planificate şi executate, în folosul

propriu, de către toate forţele participante la desfăşurarea operaţiilor pe timp de pace, în situaţii de criză şi la
război, pentru menţinerea capacităţii de luptă, protejarea personalului şi tehnicii împotriva loviturilor de orice
gen executate de inamic şi pentru întârzierea şi interzicerea acţiunilor acestuia.

Pe timpul marşului, subunităţile îşi asigură protecţia genistică prin:

 înlăturarea barajelor genistice de pe itinerarele de deplasare;
 amenajarea zonelor pentru halte mici, mari, odihna de zi şi de noapte;
 executarea lucrărilor pentru lichidarea urmărilor atacului cu ADMCBRN şi sisteme incendiare.

Pe timpul executării misiunilor, subunităţile îşi asigură protecţia genistică prin:

 executarea lucrărilor pentru pază şi siguranţă apropiată a zonelor de dispunere;
 siguranţa punctelor/posturilor de comandă;
 folosirea la maximum a proprietăţilor de protecţie a terenului din zonă.

Amenajarea genistică se execută din timp, sau odată cu ocuparea dispozitivului de luptă şi se
dezvoltă neîntrerupt, în funcţie de particularităţile operaţiilor. În prima urgenţă se execută:
 amenajarea amplasamentelor pentru staţiile de comunicaţii şi informatică;
 amenajarea locaşului pentru postul de observare;
 amenajarea adăposturilor pentru personal;
 amenajarea lucrărilor genistice pentru siguranţa nemijlocită a dispozitivului de luptă;
 executarea şanţurilor de comunicaţie;
 amenajarea punctelor de aprovizionare cu apă.
 În urgenţa a doua se execută:
 definitivarea adăposturilor pentru personal;
 definitivarea şi întreţinerea lucrărilor de mascare;
 amenajarea poziţiilor de rezervă;
 menţinerea viabilităţii drumurilor de acces.

Asigurarea cu apă a subunităţii se face prin punctele de aprovizionare cu apă ale brigăzii.

Pentru lichidarea urmărilor atacului inamic cu ADMCBRN precum şi cu muniţie incendiară,

subunitatea execută:
 refacerea drumurilor şi trecerilor deteriorate;
 localizarea şi stingerea incendiilor;
 executarea măsurilor de salvare-evacuare;
 refacerea lucrărilor de amenajare genistică deteriorate.

Măsurile de asigurare genistică se execută de către personalul subunităţii specializate, dată ca

întărire/sprijin de comanda brigăzii. Pentru executarea lucrărilor genistice se folosesc uneltele genistice din
înzestrarea subunităţii şi mijloacele mecanizate puse la dispoziţie-când este posibil.
Protecţia EOD (instrucţiuni pentru folosirea muniţiei explozive/Explosive Ordnance Disposal /
EOD).
 Protecţia EOD (instrucţiuni pentru folosirea muniţiei explozive/Explosive Ordnance Disposal/EOD)
reprezintă totalitatea măsurilor stabilite de structurile EOD şi a acţiunilor desfăşurate de către acestea pentru
asigurarea operaţiilor militare specifice luptei armate/de stabilitate şi sprijin şi de protejare a personalului
participant prin neutralizarea şi/sau distrugerea muniţiei neexplodate/Unexploaded Ordnance/UXO, precum şi a
dispozitivelor improvizate/Improvised Explosive Device/IED.
În operaţiile militare protecţia EOD contribuie la întărirea capacităţii operative a
unităţilor/subunităţilor, asigurând coordonarea prevenirii degenerării puterii de luptă a acestora datorită
mijloacelor distructive explozive.
Descoperirea UXO/IED se raportează în cel mai scurt timp posibil eşaloanelor superioare. Raportul
trebuie să conţină informaţii cât mai exacte pentru a se stabili şi evita zonele de risc şi pentru a se aloca
resursele EOD necesare.

Militarii care au descoperit un obiectiv suspect a fi dispozitiv exploziv improvizat trebuie să respecte
următoarele reguli:
 să nu se apropie de obiectul suspectat; pentru a confirma prezenţa unui dispozitiv exploziv
improvizat se folosesc mijloacele de vedere de la distanţă din diferite unghiuri; dacă există dubii, militarii se
retrag şi se anunţă structura EOD;
 să nu se atingă obiectul suspect sau să se execute trageri în obiectul suspect, deoarece aceste
acţiuni pot declanşa iniţierea unui eventual dispozitiv exploziv improvizat;
 să nu ridice fitilul detonant; fitilul detonant este un material exploziv şi numai prezenţa lui este
suficientă pentru a chema echipa EOD;
 să nu se deplaseze pe traseul firului de comandă a iniţierii deoarece inamicul plasează fire de
tracţiune sau alte dispozitive explozive improvizate sub firele de comandă a iniţierii;
 să nu se focalizeze asupra IED şi să nu caute alte dispozitive explozive sau persoana care
urmează să declanşeze explozia;
 trebuie să se adopte o poziţie defensivă pentru a se evita atacurile cu vehicule în care sunt
dispozitive explozive improvizate sau atacurile cu arme de calibru mic, sau cu grenade.

În cazul descoperirii UXO sau IED se respectă următorul algoritm:

 confirmarea incidentului – de la o distanţă de siguranţă sau folosind posibilităţile de adăpostire
din teren, utilizând un număr minim de personal se caută indiciile prezenţei IED (fire îngropate sau la vedere,
antene, fitil detonant, muniţie explozivă);
 evacuarea zonei – se evacuează zona pe o distanţă de aproximativ 300 m sau mai mare, dacă este
vorba de o maşină capcană; populaţia se îndrumă în afara zonei periculoase, în mod aleator, se verifică
persoanele care părăsesc zona pentru a împiedica eventual declanşarea IED de către acestea; se reţin persoanele
suspecte pentru a fi interogate; se verifică cu atenţie imediata apropiere a zonei evacuate pentru că este posibil
să se descopere alte dispozitive explozive improvizate;
 se raportează eşalonului superior despre obiectul suspect descoperit;
 se împrejmuieşte zona pentru a bloca traficul vehiculelor şi al pietonilor către IED; se cercetează
imediat zona de siguranţă privind existenţa altor asemenea dispozitive folosindu-se cât se poate de mult
posibilităţile de adăpostire; se asigură securitatea din toate direcţiile şi se ocupă zona;
 se controlează accesul în zona împrejmuită până la sosirea echipei EOD care va consilia
comandantul de la locul incidentului pentru a lua măsurile corespunzătoare şi care va neutraliza/distruge UXO
sau IED.
66 Protecția antiaeriană, apărarea chimică, biologică, radiologică și nucleară a sistemului de
comunicații de campanie.

Protecţia antiaeriană
Protecţia antiaeriană include: măsuri active de protecţie antiaeriană şi măsuri pasive de protecţie
antiaeriană.
Apărarea antiaeriană activă se desfăşoară în scopul prevenirii, acoperirii şi apărării
dispozitivelor/obiectivelor şi menţinerii puterii de luptă a forţelor, asigurării securităţii în spaţiul aerian în zona
de responsabilitate a companiei împotriva cercetării şi loviturilor executate din aer, precum şi pentru nimicirea
mijloacelor de atac aerian la joasă înălţime ale inamicului.
 Apărarea antiaeriană activă în cadrul Cp.C.I. cuprinde cercetarea spaţiului aerian şi combaterea – în
scop de autoapărare – a mijloacelor inamicului care atacă forţele din subordine prin folosirea armamentului din
dotare.

Pentru realizarea apărării aeriene active împotriva avioanelor/elicopterelor care acţionează la joasă
înălţime, comandantul companiei este obligat să ia următoarele măsuri:
 să organizeze permanent cercetarea spaţiului aerian în zona de responsabilitate;
 să ordone măsuri pentru adăpostirea şi mascarea personalului şi a tehnicii militare;
 să precizeze modul de folosire a armamentului individual de infanterie şi să coordoneze
executarea focului asupra ţintelor aeriene care zboară la joasă înălţime.

Înainte de începerea luptei, pe timpul executării marşului şi în staţionare, întregul personal al

companiei trebuie să fie pregătit pentru a acţiona cu toate categoriile de armament din dotare.

Pentru ducerea luptei împotriva mijloacelor de atac aerian ale inamicului militarii sunt obligaţi:
 să recunoască şi să deosebească tipurile de avioane şi elicoptere proprii de cele ale inamicului
după aspectul exterior/siluetă în zbor şi după însemnele apartenenţei de stat;
 să execute corect şi repede, la comandă sau din proprie iniţiativă, foc cu armamentul din
înzestrare asupra avioanelor şi elicopterelor care zboară la joasă înălţime;
 să folosească adăpostirile din teren şi să se mascheze cât mai bine.

Pentru cercetarea spaţiului aerian, în cadrul companiei, se numesc cercetaşi-observatori care au

următoarele misiuni:
 să observe neîntrerupt spaţiul aerian şi să descopere apariţia ţintelor aeriene ale inamicului;
 să determine timpul, direcţia, înălţimea şi viteza de zbor;
 să determine după auz, noaptea, sau în condiţii de vizibilitate redusă-ceaţă, nori denşi şi cu
plafon jos-poziţia avioanelor şi a elicopterelor;
 să raporteze comandantului datele observării şi alte evenimente importante ce se petrec în spaţiul
aerian stabilit – avertizare antiaeriană la unităţile vecine, desant aerian la diferite înălţimi, avion al inamicului
care nu intră în bătaia armamentului.

Cercetaşii-observatori se instalează în apropierea comandantului de companie şi trebuie să fie astfel

dispuşi încât să aibă câmp de vedere circular cât mai mare-fără acoperiri pe direcţia probabilă de apropiere a
inamicului aerian.
Militarii care îndeplinesc misiuni ca cercetaşi-observatori, de regulă, nu vor primi alte misiuni care ar
îngreuna executarea de către aceştia a cercetării spaţiului aerian şi se schimbă după 1-2 ore de serviciu.
Spaţiul aerian se cercetează permanent, de la dreapta către stânga şi de jos în sus.
Pe timpul marşului, spaţiul aerian se cercetează circular de către cercetaşii-observatori numiţi în acest
scop.
Cercetaşul-observator are în dotarea sa binoclu, busolă, ceas, ochelari de soare, mijloace de
semnalizare optice şi acustice (steguleţe, fluier şi pistol de semnalizare).
Activitatea cercetaşului-observator se desfăşoară în ordinea: observarea spaţiului aerian; descoperirea
ţintei aeriene; avertizarea subunităţii.
Procedeele folosite pentru indicarea ţintelor aeriene se vor stabili de către comandantul care a numit
cercetaşul-observator, folosindu-se în acest scop reperele din teren, punctele cardinale etc.
Identificarea avionului/elicopterului inamicului trebuie să se facă la distanţa maximă posibilă, pentru a
lăsa timp trăgătorilor în vederea pregătirii şi deschiderii focului.
Avioanele şi elicopterele inamicului se identifică prin: direcţia de atac, deschiderea focului asupra
forţelor proprii sau vecine, paraşutarea sau debarcarea desantului aerian, silueta şi însemnele apartenenţei de
stat de pe fuzelaj.
Avertizarea trebuie să fie transmisă astfel încât să fie auzită de toţi militarii din subunitatea respectivă;
când cercetaşul-observator se găseşte la o distanţă mai mare faţă de subunitate, semnalul de avertizare se
transmite din om în om sau prin mijloace de comunicaţii.

Măsurile pasive de protecţie antiaeriană reprezintă totalitatea măsurilor, altele decât cele active,
întreprinse pentru a reduce la minimum efectele acţiunilor aeriene ostile.
 Măsurile pasive de protecţie antiaeriană se referă la:
 organizarea legăturilor de înştiinţare/alarmare privind ameninţare aeriană;
 planificarea, organizarea şi coordonarea trecerii coloanelor pe la punctele obligatorii de trecere
şi/sau varientarea acestora;
 distrugerea reperelor/marcajelor instalate/utilizate de aviaţia inamicului-surse de iluminare,
repere radio/de radiolocaţie-şi a emiţătoarelor de bruiaj;
 avertizarea/înştiinţarea şi alarmarea forţelor despre pericolul aerian;
 dispersarea forţei vii, a tehnicii de luptă şi a mijloacelor de transport;
 adăpostirea forţelor întrebuinţând proprietăţile naturale ale terenului şi/sau lucrările genistice;
 mascarea împotriva cercetării aeriene vizuale a inamicului, în infraroşu şi prin radiolocaţie.

Pentru înştiinţarea forţelor privind pericolul atacului aerian, se întrebuinţează avertizările generale de
apărare antiaeriană, avertizările locale de apărare antiaeriană şi avertizarea timpurie directă.
Avertizările privind pericolul atacului aerian se transmit şi recepţionează prin reţeaua de avertizare
timpurie sau prin reţeaua de conducere.
Avertizările generale privind apărarea antiaeriană descriu situaţia privind ameninţarea aeriană
probabilă într-o perioadă de timp şi se aplică pentru întreaga zonă de operaţie.
Nivelul avertizării generale privind apărarea antiaeriană se stabileşte de către comandantul zonei de
operaţii. Avertizările generale privind apărarea antiaeriană se transmit prin reţeaua de avertizare a apărării
aeriene şi prin reţeaua de conducere la toate nivelurile de comandă şi trebuie să ajungă la toţi militarii. În
procedurile de operare standard ale companiei, trebuie detaliate măsurile ce se vor întreprinde de militari la
primirea avertizărilor de apărare antiaeriană generală. Avertizările locale privind apărarea antiaeriană stabilesc
natura ameninţării aeriene pentru o perioadă de timp în câmpul de luptă. Avertizările locale privind apărarea
antiaeriană se bazează pe informaţiile şi rezultatele cercetării structurilor specializate de apărare antiaeriană de
la nivelul batalioanelor şi respectiv brigăzii şi vor fi transmise, de către acestea, la toate nivelurile. Nivelul
avertizării locale privind apărarea antiaeriană se transmite prin aceleaşi reţele prin care se transmite avertizarea
generală de apărare antiaeriană. În procedurile de operare standard ale companiei, trebuie detaliate măsurile ce
se vor întreprinde de către militari la primirea avertizării locale de apărare antiaeriană. Avertizarea timpurie
directă este destinată pentru a alerta forţele care pot fi/sunt ameninţate şi care nu sunt de artilerie şi rachete
antiaeriene. Avertizarea timpurie directă dezvoltă avertizările locale de apărare antiaeriană stabilind dacă
platforma aeriană este a inamicului sau neidentificată, direcţia principală şi, dacă sunt cunoscute, mijloacele cel
mai probabil a fi atacate ori afectate din cadrul forţei sprijinite. Avertizarea timpurie directă este simplă, rapidă,
sintetizată, poate fi combinată cu avertizarea locală de apărare antiaeriană şi se transmite nemijlocit prin voce.
În procedurile de operare standard ale companiei trebuie detaliate măsurile ce se vor întreprinde de militari la
primirea avertizărilor timpurii directe.
Apărarea NBC este o componentă a protecţiei forţelor şi a sprijinului operaţiilor acestora pentru
asigurarea libertăţii de acţiune în mediile cu riscuri NBC.
Aceasta cuprinde ansamblul activităţilor, măsurilor şi acţiunilor planificate, organizate, coordonate
şi controlate la nivelul comenzii subunității de comunicaţii şi informatică pentru protejarea,
menţinerea/refacerea capacităţii operaţionale şi amplificarea capabilităţii forţei în scopul îndeplinirii misiunilor
şi eficientizării operaţiilor în condiţii/medii NBC ale producerii evenimentelor emisii, altele decât atacul şi
atacurilor teroriste.
Măsurile de apărare NBC pentru companie se planifică şi organizează în funcţie de locul, rolul şi
misiunile brigăzii şi se execută cu forţe şi mijloace proprii şi cu cele specializate asigurate de comanda brigăzii
dacă este cazul.
Comandantul unității de C.I. răspunde de pregătirea personalului companiei pentru a evita, reduce sau
limita consecinţele atacului NBC sau emisiilor altele decât atacul şi a asigura supravieţuirea şi îndeplinirea
misiunilor în medii contaminate, în acest scop stabilind priorităţile pentru realizarea măsurilor de apărare NBC,
în raport cu misiunea primită, personalul, timpul şi echipamentele de care dispune.
Măsurile de apărare NBC sunt: prevenirea/evitarea NBC, protecţia şi decontaminarea radioactivă,
biologică şi chimică/RBC şi mascarea cu aerosoli.

Prevenirea/evitarea CBRN constă în:

 Măsurile de apărare activă, prin care se încearcă distrugerea/neutralizarea mijloacelor de
întrebuinţare a ADM NBC sau se întrerupe întrebuinţarea acestor arme de către inamic.
  Măsurile de apărare pasivă, cele destinate pentru protecţia forţei şi reducerea impactului
pericolelor ADM NBC asupra susţinerii forţei şi capacităţii combative; cercetarea şi supravegherea NBC,
folosind echipamente şi tehnologii specifice sunt de o importanţă crucială pentru a evita expunerea accidentală
sau inutilă la contaminare; acestea furnizează informaţii pentru a susţine deciziile comandantului privind
avertizarea şi protecţia forţei; se execută atât prin misiuni de observare, monitorizare şi cercetare nemijlocită
NBC a zonei, raionului şi itinerarului precum şi prin măsuri specifice ale protecţiei NBC.

Măsurile de apărare NBC pasivă ale U/m.C.I. se asigură prin:

 dispersare şi mascare;
 folosirea echipamentelor de protecţie individuală şi colectivă, a antidoturilor şi substanţelor
radioprotectoare;
 folosirea proprietăţilor de protecţie ale terenului, tehnicii militare, construcţiilor şi altor elemente
existente în zonă;
 amenajarea lucrărilor genistice cum sunt porţiuni de tranşee acoperite, adăposturi sub parapet,
nişe, adăposturi cu instalaţii de filtroventilaţie, pentru protecţia împotriva ADM NBC şi a sistemelor incendiare;
 protecţia tehnicii şi aparaturi speciale;
 protecţia personalului în cazul acţiunii îndelungate în zonele contaminate şi reducerea timpului
de expunere.

Protecţia NBC constă în măsuri menite a reduce vulnerabilitatea forţelor prin scoaterea lor de sub
loviturile inamicului, limitarea sau diminuarea efectelor atacului cu ADM NBC sau evenimentelor emisii,
altele decât atacul asupra personalului, echipamentului şi materialelor şi se realizează prin:

 protecţia individuală prin folosirea echipamentului de protecţie individuală;

 reducerea timpului de expunere a personalului la contaminarea radioactivă şi chimică;
 protecţia colectivă prin folosirea echipamentelor de protecţie colectivă, în special instalaţii sau
sisteme de filtrare a aerului, adăposturi etc.;
 protecţia echipamentului şi materialelor împotriva efectelor loviturilor nucleare şi contaminării
RBC;
 folosirea proprietăţilor de protecţie ale tehnicii şi terenului.

Decontaminarea RBC constă în măsuri ce se iau pentru refacerea capacităţii de luptă, reducerea
efectelor contaminării RBC, asigurarea supravieţuirii subunităţii şi îndeplinirea misiunilor primite şi se
realizează prin decontaminare: imediată, operaţională, totală, prin intervenţia cu subunităţi specializate şi finală.
Decontaminarea imediată se execută de către fiecare militar cu mijloacele din înzestrare şi cele din
zonă, fără a întrerupe îndeplinirea misiunii de luptă. Ea cuprinde decontaminarea pielii, a unor părţi din
îmbrăcăminte şi/sau echipamentelor individuale.
Decontaminarea operaţională este acţiunea executată de un individ şi/sau o echipă/echipaj/grupă,
folosind echipamentele de decontaminare din înzestrarea subunităţilor şi unităţilor până la eşalon batalion
inclusiv, în scopul reducerii riscurilor de contaminare a personalului, ca urmare a mânuirii/manipulării
echipamentelor şi materialelor, evitarea transferului contaminării şi continuării operaţiilor. Poate cuprinde
continuarea decontaminării imediate a personalului, a părţilor esenţiale ale echipamentelor şi a unor porţiuni
mici de teren. Decontaminarea totală se execută în afara zonelor contaminate, de regulă, la ordinul eşalonului
superior, după îndeplinirea misiunii de luptă prin folosirea mijloacelor din înzestrare, a celor existente în zonă
precum şi cu sprijinul forţelor specializate. Poate include şi decontaminarea solului.
Raioanele contaminate radioactiv, de regulă, se ocolesc; traversarea acestora se poate executa dacă
ocolirea nu este posibilă, numai după ce acestea au fost marcate, prin locurile cu cel mai scăzut debit al dozei
absorbite şi după ce s-au luat toate măsurile de protecţie individuală şi colectivă necesare. Respectând regulile,
trecerea zonelor/raioanelor contaminate radioactiv se execută pe mijloace de transport proprii şi se poate realiza
prin traversarea rapidă sau prin ocolirea raioanelor cu debite mari ale dozei absorbite; traversarea lor după
scăderea debitelor mari ale dozei absorbite se execută utilizând itinerarele cele mai scurte, folosindu-se
(echipamentul de protecție individuală) EPI NBC.
Zonele de teren contaminate chimic se ocolesc sau în caz de urgenţe se traversează prin culoare
amenajate de subunităţile NBC -marcate şi decontaminate. Abateri de la aceste rute se pot face numai în situaţii
speciale.
 Evenimentele EADA (emisii, altele decît atacul) cuprind totalitatea emisiilor radioactive şi chimice
naturale, debitele mici ale dozelor absorbite/DMDA substanţele chimice toxice industriale/SCTI, toxinele
biologice industriale/TBI, eliminate deliberat sau accidental în mediu, cu impact direct asupra populaţiei şi
unităţilor militare ce acţionează în zonă, scurgerile de agenţi chimici sau biologici din muniţii sau orice altă
poluare biologică.
Cauzele de producere a EADA pot fi complexe, cele mai semnificative fiind bombardamentele,
sabotajele/diversiunile, acţiunile teroriste; accidentele tehnologice şi erorile umane de operare.
Sursele principale ce pot genera EADA pot fi instalaţiile industriale; depozitele de materiale chimice,
reţeaua de transport (indiferent de cale) şi distribuţie, institutele şi laboratoarele de cercetare; staţiile micropilot;
diversele tipuri de reactoare; sateliţi.

Când pericolul EADA este identificat se vor adopta următoarele acţiuni:

 evacuarea personalului militar la o distanţă mai mare de 1 km faţă de punctul suspectat a fi sursă
de contaminare radioactivă, sau la o distanţă de 5 km faţă de sursa de contaminare chimică sau biologică până
când aria probabilă de pericol este delimitată/marcată; pentru dispunerea permanentă a forţei se va avea în
vedere o distanţă de siguranţă de 11km faţă de sursa de contaminare radioactivă, chimică sau biologică;
 transmiterea verbală a rapoartelor NBC conform „ATP-45/STANAG 2103 Raportarea
exploziilor nucleare, atacurilor chimice, biologice şi înştiinţarea despre riscuri asociate şi zone de risc;
 evitarea manipulării de către militari a containerelor marcate cu semne de avertizare despre
pericolul contaminării RBC.

67 Protecția sistemului de comunicații de campanie împotriva sistemelor incendiare. Protecția

informațiilor, medicală și sanitar veterinară, mediului și muncii în sistemul de comunicații de campanie.

Protecţia împotriva sistemelor incendiare.

Protecţia împotriva sistemelor incendiare se execută de către Cp.C.I. cu ajutorul forţelor şi mijloacelor
din înzestrare, precum şi cu cele din zona de responsabilitate pentru: apărarea împotriva efectelor armelor şi
muniţiilor incendiare, evitarea, controlul, evaluarea, limitarea şi înlăturarea efectelor incendiilor în dispozitivele
forţelor proprii şi ieşirea din zonele în care se produc incendii masive.
Pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de protecţie împotriva sistemelor incendiare constau în:
descoperirea pregătirii inamicului pentru întrebuinţarea sistemelor incendiare, protecţia nemijlocită a forţelor şi
elementelor de dispozitiv împotriva efectelor întrebuinţării sistemelor incendiare, stabilirea caracterului şi
volumului lucrărilor de limitare şi înlăturare a urmărilor atacului cu arme şi muniţii incendiare, în funcţie de
natura incendiilor, precum şi de forţele şi mijloacele avute la dispoziţie, limitarea şi înlăturarea urmărilor
atacului cu sisteme incendiare.

Protecţia informaţiilor, medicală şi sanitar veterinară, mediului şi muncii.

Protecţia informaţiilor cuprinde ansamblul măsurilor şi acţiunilor organizatorice, informaţionale şi
tehnice luate şi executate în scopul:
 respectării regulilor de lucru prin elaborarea documentelor şi exploatarea tehnicii şi materialelor
de conducere în secret;
 păstrării secretului asupra operaţiilor care se pregătesc sau sunt în curs de desfăşurare, prin
accesul limitat, autorizat şi ierarhizat la date şi informaţii;
 controlului informaţiilor destinate publicului;
 protecţiei fizice şi criptografice a informaţiilor care se transmit;
 disimulării informaţionale împotriva cercetării inamicului.

Conducerea în secret a comunicaţiilor cuprinde totalitatea măsurilor şi activităţilor care se

organizează în scopul păstrării secretului asupra pregătirii şi ducerii operaţiilor şi se realizează prin:
 limitarea numărului de persoane care cunosc conţinutul documentelor de luptă;
 transmiterea misiunilor la subordonaţi numai în părţile ce-i privesc;
 respectarea regulilor de întocmire, mânuire şi păstrare a documentelor de luptă şi a codurilor;
 întrebuinţarea aparaturii de secretizare, a tabelelor de convorbiri, indicativelor şi semnalelor, a
hărţilor codificate, pentru efectuarea comunicărilor prin mijloace de comunicaţii şi informatică;
 educarea întregului personal în spiritul păstrării secretului convorbirilor prin mijloace de
comunicaţii şi informatică.
 Protecţia medicală şi sanitară veterinară cuprinde totalitatea activităţilor şi măsurilor referitoare la:
 acordarea primului ajutor;
 scoaterea răniţilor şi bolnavilor din dispozitivul subunităţilor;
 evacuarea răniţilor şi bolnavilor pentru acordarea ajutorului medical;
 prevenirea şi combaterea îmbolnăvirilor;
 protecţia medicală a subunităţilor împotriva efectelor atacului cu ADMCBRN şi sistemelor
incendiare;
 educaţia şi instrucţia sanitară a militarilor.

Comandantul subunităţii poartă răspunderea pentru protecţia medicală a personalului, organizarea

şi acordarea primului ajutor, scoaterea răniţilor de pe câmpul de luptă şi adăpostirea acestora în locuri
ferite de focul inamicului, precum şi asigurarea cu materiale sanitare şi farmaceutice. El este obligat să:
 ia măsuri ca răniţii sau bolnavii să nu fie luaţi prizonieri de către inamic, destinând la nevoie,
temporar, militari pentru evacuarea răniţilor;
 ia măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a degerăturilor;
 ia măsuri pentru respectarea de către militari a regulilor de igienă individuală şi colectivă;
 cunoască locul de dispunere a plutonului medical şi locurile de adunare a răniţilor pe timpul
îndeplinirii misiunilor;
 cunoască şi să ia măsuri pentru asigurarea cu materiale sanitare şi farmaceutice.

Răniţii şi bolnavii de pe câmpul de luptă se strâng la punctul de adunare răniţi, cu forţele şi mijloacele
subunităţii şi cu cele primite de la brigadă. Aceştia se evacuează împreună cu armamentul şi echipamentul
individual la punctul medical al brigăzii.
Răniţilor şi bolnavilor li se acordă primul ajutor şi ajutorul medical de către militari sanitari şi echipa
medicală pe locul unde au fost răniţi, sau în adăposturile cele mai apropiate. Fiecare militar este obligat să
cunoască modalităţile de acordare a primului ajutor. După acordarea ajutorului medical, cei răniţi uşor, apţi
pentru luptă, se înapoiază în subunităţile din care fac parte.
În condiţiile întrebuinţării ADMCBRN şi a sistemelor incendiare, protecţia medicală prezintă
particularităţi determinate de felul îmbolnăvirilor, rănilor sau intoxicaţiilor, boala de iradiere, arsuri, boli
provocate de agenţi patogeni-precum şi de numărul mare de răniţi şi bolnavi care apar în focare.
Pentru lichidarea urmărilor atacului biologic se iau măsuri de izolare şi evacuare a bolnavilor şi
suspecţilor de boli contagioase, de depistare a contactelor şi izolare a acestora, precum şi de recoltare a probelor
de sol, aer, apă sau material/echipament contaminat în vederea precizării agentului patogen.
Protecţia mediului cuprinde ansamblul de măsuri şi acţiuni ce se desfăşoară pentru păstrarea
echilibrului ecologic, prevenirea şi combaterea poluării, menţinerea şi ameliorarea factorilor naturali de mediu
din zonele de desfăşurare a operaţiilor.

Pe timpul pregătirii şi desfăşurării activităţilor, subunităţile de comunicaţii şi informatică sunt

obligate să respecte următoarele măsuri de protecţie a mediului pentru:

 protejarea vegetaţiei sălbatice – flori, puieţi, vegetaţie lemnoasă-de acţiunea distructivă a

personalului şi tehnicii;
 evitarea tăierii crengilor, copacilor, precum şi a distrugerii mugurilor, în scopul utilizării lor
pentru mascarea forţelor;
 recuperarea în totalitate a deşeurilor.
 Protejarea apelor se realizează prin:
 interzicerea, în toate situaţiile, a deversării ori împrăştierii substanţelor chimice periculoase,
produselor petroliere sau toxice în apele de suprafaţă;
 evitarea spălării autovehiculelor, blindatelor, recipientelor sau vaselor contaminate cu produse
chimice, petroliere sau toxice în apele de suprafaţă-această activitate se execută în locuri special amenajate;
 oprirea scăpărilor sau scurgerilor de substanţe poluante şi curăţarea zonei afectate prin
decontaminare mecanică;
 evitarea traversării cu tehnică a râurilor, lagunelor, şanţurilor sau canalelor cu apă, dacă nu este
absolut necesar;
 protejarea în mod deosebit a surselor/rezervoarelor/conductelor de apă potabilă;
  prevenirea infiltrării apelor reziduale în apele subterane;
 stabilirea distanţei adecvate de protecţie între sursele de apă şi locul de dispunere a taberei sau
zonei de staţionare a subunităţii;
 interzicerea depozitării materialelor şi deşeurilor de orice natură în albii, pe malurile cursurilor
de apă şi ale lacurilor, pe plaje, pe faleze, baraje, diguri sau în zonele de protecţie a acestora.

Protejarea solului se realizează prin:

 deplasarea forţelor pe potecile, drumurile şi şoselele existente, evitându-se amenajarea unor noi
trasee;
 evitarea deplasărilor de forţe sau mijloace de transport pe vreme umedă pe drumuri neamenajate;
 evitarea efectuării de lucrări genistice în zonele de importanţă istorică, arheologică sau în
rezervaţii naturale;
 evaluarea impactului asupra mediului înainte de începerea lucrărilor de amenajări specifice.

 Protejarea atmosferei se realizează prin:

 reducerea emisiilor mijloacelor de transport, de propulsie şi a generatoarelor electrice;
 limitarea funcţionării în staţionare a autovehiculelor, blindatelor şi tehnicii din dotare în scopul
reducerii emisiilor de gaze în atmosferă;
 evitarea arderii miriştilor, stufărişurilor, a deşeurilor menajere şi a deşeurilor rezultate în urma
desfăşurării operaţiilor.

Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionalizate, având ca scop asigurarea celor
mai bune condiţii desfăşurării procesului de muncă, apărare a vieţii, integrităţii organismului şi sănătăţii
personalului, prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale în activitatea de serviciu.
Normele de securitate şi sănătate în muncă sunt stipulate în acte normative specifice şi trebuie respectate de
întregul personal din Cp.C.I. pe timpul instalării, exploatării şi mentenanţei SCCBg.
Înaintea începerii activităţilor de instalare, strângere şi mentenanţă a tehnicii de comunicaţii şi
informatică, comandanţii de subunităţi şi şefii de elemente sunt obligaţi să prelucreze cu subordonaţii normele
de securitate şi sănătate în muncă specifice pentru prevenirea accidentelor.

68 Activitatea de informare și relații publice în sistemul de comunicații de campanie.

Activitatea de informare şi relaţii publice, se realizează la nivelul brigăzii, prin: crearea şi menţinerea
unei imagini favorabile forţelor proprii; informarea corectă asupra misiunilor subunităţilor, deciziilor politice şi
administrative referitoare la armată şi la problemele de interes pentru acţiunea ce se desfăşoară; creşterea
responsabilităţii pentru îndeplinirea misiunilor; formarea şi dezvoltarea conştiinţei civice; realizarea unei
comunicări biunivoce permanente şi reciproc avantajoase între armată şi societatea civilă.

69 Asigurarea topogeodezică, hidrometeorologică și cu resurse umane a sistemului de

comunicații de campanie.

Asigurarea topogeodezică a companiei este o activitate complexă, care se execută din timp într-o
concepţie unică, în cadrul brigăzii; aceasta se execută de către personalul care are în dotare aparatură de
orientare topografică.
Pregătirea topogeodezică cuprinde următoarele activităţi:
 determinarea coordonatelor punctului de comandă şi al locurilor de instalare a tehnicii de
comunicaţii;
 determinarea punctelor cardinale, azimuturilor şi orientarea antenelor;
 controlul legăturii topogeodezice.

Asigurarea hidrometeorologică se desfăşoară pentru obţinerea, determinarea şi analiza datelor şi

informaţiilor referitoare la situaţia hidrologică şi meteorologică, prognoza hidrometeorologică, fenomenele
periculoase sau cu caracter de calamitate, influenţa fenomenelor hidrometeorologice, precum şi stabilirea
măsurilor de protecţie a Cp.C.I. pentru pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor.
Compania utilizează datele şi informaţiile furnizate de către forţele specializate în asigurarea
hidrometeorologică pe toată perioada pregătirii şi desfăşurării operaţiei.
Asigurarea resurselor umane se desfăşoară pentru completarea necesarului de personal al Cp.C.I. ca
urmare a pierderilor suferite în timpul operaţiilor desfăşurate sau a deficitelor apărute din alte cauze-înfiinţarea
de noi subunităţi; aceasta se realizează la cerere, prin eşalonul superior.

70 Principii generale a securității sistemului de comunicații. Componentele securității

informațiilor (INFOSEC).

Principii generale
Securitatea SCI, conform standardelor militare şi a documentelor NATO, cuprinde: securitatea
informaţiilor/INFOSEC, securitatea fizică, securitatea personalului, securitatea procedurilor şi securitatea
documentelor.
Securitatea SCI se execută în conformitate cu actele normative specifice şi reglementările pe linia
protecţiei informaţiilor clasificate/PIC în vigoare.
Securitatea informaţiilor/INFOSEC are scopul de a asigura protecţia informaţiilor şi a SCI împotriva
accesului neautorizat la informaţii în scopul citirii, copierii sau modificării, fie ele stocate, în procesare sau în
tranzit/circulante, precum şi împotriva repudierii serviciului faţă de utilizatorii autorizaţi dar şi împotriva
permiterii accesului utilizatorilor neautorizaţi, incluzând acele măsuri care sunt necesare pentru a detecta,
documenta şi a se opune unor astfel de ameninţări.
Componentele INFOSEC sunt: securitatea comunicaţiilor/COMSEC şi securitatea echipamentelor de
calcul/COMPUSEC.
Securitatea fizică cuprinde ansamblul de măsuri adoptate pentru protecţia integrităţii fizice a tuturor
componentelor sistemului (aparatură, elemente de conexiune, linii de legătură, personal, dispozitive şi materiale
de stocare a datelor şi informaţiilor etc.). Pentru aceasta modulul S6 şi Cp.C.I. precizează în documentele de
conducere a comunicaţiilor şi informaticii date referitoare la:
 raioanele/locurile de dispunere a elementelor din SCI (CCPC, CCS, PAR, SATCOM, grupuri de
staţii radio/radioreleu, puncte de retranslaţie etc.), precum şi gradul de amenajare genistică a acestora;
 raioanele de rezervă stabilite pentru mutarea acestor elemente, situaţiile prevăzute pentru mutare,
măsuri de mascare a deplasării şi activităţile de strângere/instalare;
 perimetrul fizic (zonele de securitate şi administrative) ce trebuie protejat şi măsurile de control a
accesului în acest perimetru;
 modul de acţiune în cazul atacurilor executate de elemente teroriste/grupuri de cercetare-
diversiune;
 protecţia personalului pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă.

Datele se stabilesc în colaborare cu modulele S2, S3 şi vor fi materializate într-un plan care va fi
difuzat celor implicaţi stabilindu-se elementele de cooperare necesare.
Securitatea personalului are ca scop asigurarea integrităţii fizice şi morale a întregului personal.
Asigurarea integrităţii fizice este condiţionată de măsurile de protecţie luate în cadrul general de
securitate fizică a perimetrului în care operează şi cele privind măsurile de asigurare de luptă prevăzute în
planurile de acţiune ale structurilor de forţe respective.
Securitatea procedurilor este un domeniu care vizează măsurile care au drept scop nealterarea
procedurilor şi algoritmilor care intervin în procesele de comandă şi control, în organizarea, instalarea,
exploatarea şi a managementului informaţiilor în SCCBg.
Securitatea documentelor este un domeniu reglementat prin reguli şi instrucţiuni
permanente/temporare cu aplicabilitate în toate structurile militare sau proceduri de operare standard/SOP
elaborate la nivelul brigăzii.

Securitatea comunicaţiilor
Securitatea comunicaţiilor/COMSEC cuprinde totalitatea măsurilor adoptate în scopul asigurării
funcţionării stabile şi neîntrerupte a mijloacelor electronice proprii în condiţiile desfăşurării de către inamic a
unor intense acţiuni de război electronic.
 Măsurile COMSEC sunt cuprinse în Ordinul comunicaţiilor şi informaticii pe tipuri de legături şi
mijloace (fir, radio, radioreleu, mijloace mobile, poştale etc.).
Măsurile COMSEC sunt grupate pe următoarele subdomenii: securitatea criptografică/CRIPTOSEC,
securitatea emisiunilor/EMSEC, securitatea transmiterilor/TRANSEC, securitatea fizică a echipamentelor şi a
personalului de comunicaţii şi informatică.
Securitatea criptografică/CRIPTOSEC constă în protecţia informaţiilor transmise prin mijloace de
comunicaţii analogice sau numerice, prin utilizarea unor sisteme criptografice autorizate.
Criptarea/secretizarea informaţiilor în SCCBg. este asigurată prin intermediul sistemelor
criptografice, care pot fi:
 sisteme criptografice automatizate de nivel superior reprezentând procese criptografice complexe,
care sunt executate automat de echipamente special proiectate şi realizate, izolate fizic de orice canal de
comunicaţii;
 sisteme criptografice de nivel inferior folosite pentru criptarea transmiterilor în format electronic al
informaţiilor, atunci când nu sunt disponibile sisteme din categoria superioară, menţionate mai sus; asigură o
protecţie de nivel mediu, sau mic şi fac parte integrantă dintr-un echipament care are şi funcţii de
transmitere/recepţie, fiind conectat direct la medii/canale de comunicaţii; criptarea semnalului se execută
practic, simultan cu transmiterea acestuia;
 sistemele criptografice manuale se compun din: procese criptografice care sunt executate manual,
fără intervenţia echipamentelor de criptare.

Securitatea emisiilor/EMSEC reprezintă protecţia rezultată din însumarea tuturor măsurilor luate
pentru a împiedica exploatarea neautorizată a informaţiilor ce pot deriva din interceptarea şi analiza emisiilor
compromiţătoare de la echipamentele de criptare, alte echipamente cu funcţii informaţionale şi sistemele de
telecomunicaţii.
Emisiile compromiţătoare, constau în energie emisă neintenţionat/parazit de către echipamente
electrice, electromecanice, electronice sau electrooptice care procesează informaţii, şi care au anumite
caracteristici ce pot face posibilă refacerea informaţiilor clasificate procesate în timpul emisiei neintenţionate.
Securitatea împotriva emisiunilor de acest tip, se realizează prin măsuri de ordin administrativ şi
tehnic.

Măsurile de ordin administrativ vizează:

 împărţirea corectă a zonelor din cadrul punctelor de comandă în zone de securitate şi zone
administrative;
 procesarea informaţiilor clasificate numai în interiorul zonelor de securitate;
 controlul şi limitarea accesului personalului şi a introducerii de echipamente diverse în interiorul
zonelor de securitate;
 marcarea echipamentelor care au/nu au permisiunea de a fi utilizate pentru procesarea
informaţiilor clasificate;
 monitorizarea fizică a cablajelor din zonele de securitate;
 respectarea distanţelor de siguranţă dintre zonele de securitate şi zonele administrative, în scopul
împiedicării retransmiterii emisiilor compromiţătoare;
 instruirea, verificarea şi educarea continuă a personalului care exploatează echipamente în
interiorul zonelor de securitate etc.

Măsurile de ordin tehnic se asigură prin:

 introducerea în cadrul zonelor de securitate numai a echipamentelor certificate TEMPEST
(,,TEMPEST proof’’ sau „TEMPEST hazard-free”) sau în incinte/containere protejate (ecranate) conform
standardului amintit;
 folosirea în cadrul zonelor de securitate, pentru realizarea cablajului şi interconectărilor, a fibrei
optice sau a cablurilor ecranate şi torsadate, prevăzute cu filtre;
 folosirea surselor de alimentare cu filtre special proiectate;

Protecţia emisiilor cuprinde şi controlul acestora/Emission Control/EMCON în condiţiile influenţei

perturbatoare a mijloacelor electronice proprii. Ea cuprinde asigurarea compatibilităţii electromagnetice a
mijloacelor de comunicaţii radio, radioreleu, satelitare şi a altor mijloace electronice existente în raioanele
centrelor de comunicaţii. Controlul se obţine prin:
  asigurarea unui management eficient al frecvenţelor de lucru pentru mijloacele de comunicaţii;
 controlul permanent asupra respectării regimurilor de lucru şi caracterului emisiunilor
mijloacelor electronice de comunicaţii;
 scurtarea timpului de emisie;
 identificarea surselor de perturbaţii reciproce şi reducerea influenţei emisiunilor acestora;
 manevra puterii radiate pe timpul emisiei;
 folosirea acelor frecvenţe de lucru care sunt mai puţin supuse bruiajului activ al inamicului, mai
ales a celor din gamele de frecvenţe pe care inamicul nu le poate cerceta şi bruia;
 executarea ori de câte ori este posibil a emisiunilor prin alte mijloace decât cele bazate pe
propagarea în spaţiu a undelor electromagnetice.

Protecţia emisiilor radio prin asigurarea compatibilităţii electromagnetice a mijloacelor electronice

din centrele de comunicaţii, se poate realiza prin următoarele măsuri:
 emiţătoarele să lucreze numai pe frecvenţele alocate, fără a genera emisiuni pe frecvenţele
armonice superioare, mai mari decât cele acceptate prin norme;
 receptoarele să poată funcţiona într-un mediu perturbat cu un raport semnal/zgomot satisfăcător
şi să nu genereze perturbaţii intolerabile pentru alte echipamente;
 controlul permanent al emisiunilor mijloacelor electronice şi asigurarea încadrării acestora în
normele stabilite;
 aplicarea restricţiilor impuse privind folosirea mijloacelor electronice de comunicaţii;
 lucrul mijloacelor de comunicaţii cu puterea minim necesară şi reducerea duratei emisiunilor
acestora;
 analiza sistematică a situaţiei electromagnetice din zona de responsabilitate a brigăzii şi
determinarea măsurilor optime pentru funcţionarea eficientă a mijloacelor de comunicaţii;
 repartiţia şi distribuţia optimă a frecvenţelor de lucru;
 folosirea antenelor directive.

Securitatea transmiterilor/TRANSEC este o componentă a COMSEC, care rezultă din însumarea

măsurilor destinate să protejeze informaţia faţă de operaţiile de interceptare şi exploatare, în acest ultim caz prin
alte metode decât criptanaliza.

Cele mai cunoscute modalităţi tehnice de realizare a securităţii transmiterilor în cadrul SCI sunt:
 întrebuinţarea staţiilor radio cu salt de frecvenţă;
 antene cu grad înalt de directivitate şi lob secundar redus, antene adaptive (de nul);
 putere de emisie reglabilă;
 folosirea fibrei optice sau cel puţin a cablurilor ecranate corespunzător (nivelul de ecranare
trebuie să fie determinat cert şi autorizat).

Măsurile tehnice nu sunt suficiente pentru atingerea scopurilor securităţii transmiterilor, acestea
fiind completate, în afara măsurilor de securitate fizică, cu alte măsuri ce fac parte din securitatea
procedurală, securitatea organizatorică şi administrativă, astfel:
 alegerea frecvenţelor de lucru pentru mijloacele radio, radioreleu şi satelitare, astfel încât
cercetarea radio a inamicului să se execute cu dificultate, fără obţinerea în timp util a unor date semnificative;
 mascarea elementelor tehnice din compunerea SCI;
 schimbarea periodică a locurilor de dispunere a mijloacelor radio şi radioreleu, la intervalele
stabilite;
 lucrul în emisie radio şi radioreleu în regim de putere minim necesară stabilirii legăturii cu
corespondenţii;
 reducerea timpului de emisie radio şi radioreleu, prin întrebuinţarea echipamentelor de transmisii
rapide de date;
 păstrarea secretului asupra caracteristicilor de lucru şi a modului de organizare a comunicaţiilor;
 folosirea proprietăţilor favorabile ale terenului, în scopul protecţiei şi mascării autostaţiilor radio,
radioreleu şi a circuitelor fizice;
 exploatarea mijloacelor tehnice de comunicaţii şi a celor criptografice, în strictă conformitate cu
instrucţiunile şi regulile stabilite pentru acestea;
  pregătirea personalului din punct de vedere al vigilenţei, păstrării secretului, precum şi din punct
de vedere a cunoştinţelor, deprinderilor de exploatare;
 realizarea controlului asupra protecţiei transmiterilor şi aplicării măsurilor de mascare şi a
regulilor de lucru;
 organizarea şi exploatarea unui număr mare de reţele şi direcţii radio false pentru împiedicarea
sau îngreunarea executării cercetării radio (interceptării şi goniometrării) şi a bruiajului de către inamic;
 folosirea preponderent a mijloacelor radio cu salt de frecvenţă în reţelele şi direcţiile organizate;
 executarea, ori de câte ori este posibil, a emisei prin alte mijloace de comunicaţii decât cele
bazate pe propagarea în spaţiu a undelor electromagnetice.

Protecţia fizică/PYSSEC a tuturor elementelor componente ale SCI vizează:

 protecţia fizică a personalului;
 protecţia fizică a echipamentelor de culegere, transmitere şi prelucrare a informaţiilor;
 protecţia echipamentelor şi liniilor fizice de interconectare;
 protecţia reţelelor de calculatoare.

Protecţia fizică se realizează în scopul asigurării funcţionării suportului necesar transmiterii

informaţiilor şi presupune asigurarea protecţiei echipamentelor de comunicaţii împotriva operaţiilor distructive
executate de inamic cu: aviaţia, rachetele şi artileria, armamentul de înaltă precizie, grupurile de cercetare-
diversiune, operaţii teroriste sau ostile, atacuri nucleare etc.

Principalele măsuri pentru asigurarea securităţii fizice a componentelor SCCBg. constau în:
 folosirea cu eficienţă a proprietăţilor terenului şi mediului ambiant pentru protecţia mijloacelor
de comunicaţii;
 executarea amenajărilor genistice pentru tehnica de comunicaţii la timp şi în volum complet;
 instalarea mijloacelor de comunicaţii pe baze de transport adecvate şi cu protecţie ridicată la
acţiuni mecanice;
 deplasarea şi instalarea în ascuns a mijloacelor de comunicaţii, mascarea dispunerii şi lucrului
acestora;
 schimbarea periodică a locurilor de dispunere a mijloacelor care emit energie electromagnetică;
 asigurarea şi organizarea corespunzătoare a zonelor de securitate a centrelor şi mijloacelor de
comunicaţii şi informatică.

Elementele SCI cele mai vulnerabile la operaţiile inamicului sunt:

 mijloacele de comunicaţii şi informatică instalate între aliniamentul de contact şi până la 30 km.,
în adâncimea dispozitivului de luptă, sunt vulnerabile la loviturile artileriei;
 mijloacele de comunicaţii şi informatică instalate pe adâncimea cuprinsă între 30 şi 100 km.,
sunt vulnerabile la loviturile rachetelor sol-sol;
 mijloacele de comunicaţii şi informatică instalate pe adâncimea cuprinsă între 100 şi 150 km.,
sunt vulnerabile la loviturile rachetelor sol-sol cu bătaie mare, aer-sol, de croazieră şi cu aripi, la loviturile
sistemelor moderne de cercetare-lovire şi ale aviaţiei;
 mijloacele de comunicaţii şi informatică dispuse în CCPC, CCS, PAR, precum şi mijloacele din
punctele de retranslaţie sunt vulnerabile la operaţiile grupurilor de cercetare-diversiune.
 Pentru protecţia fizică a elementelor SCI împotriva elementelor de cercetare diversiune se
întocmesc planuri de pază şi apărare apropiată.

Securitatea computerelor
Securitatea computerelor/COMPUSEC reprezintă totalitatea măsurilor adoptate în scopul protecţiei
accesului electronic în reţelele de calculatoare şi în sistemele informatice aferente, implicit la datele şi
informaţiile care circulă sau sunt stocate pe acestea.
Aceste măsuri vizează utilizarea de dispozitive de securitate hardware, firmware şi software menite să
controleze, să permită sau nu accesul utilizatorilor la sistem şi să permită generarea unor rapoarte în scopul
verificării modului de utilizare şi funcţionare a sistemului.
Componentele COMPUSEC sunt securitatea criptografică, fizică şi a emisiunilor electromagnetice.
Securitatea criptografică, în ceea ce priveşte subsistemul informatic din cadrul sistemelor
informaţionale militare, priveşte două aspecte:
  protecţia prin transformarea criptografică a informaţiilor stocate, utilizându-se în acest scop
aplicaţii criptografice specifice, ierarhizate din punct de vedere al corelaţiei scop-rezistenţă criptografică-nivel
de sensibilitate a informaţiilor protejate;
 protecţia criptografică a informaţiilor transmise în reţelele de calculatoare, prin utilizarea criptării
hardware şi/sau software.

Securitatea fizică în cadrul reţelelor de calculatoare şi a echipamentelor de calcul individuale

neconectate, este o subcomponentă importantă care are ca scop protecţia informaţiilor şi a suporţilor magnetici
pe care acestea sunt stocate, restaurarea datelor, în cazul evenimentelor care au drept rezultat distrugerea totală
sau parţială, accidentală sau intenţionată, a datelor stocate individual sau centralizat.
Securitatea reţelelor de calculatoare, ca suport de bază al activităţilor de comandă-control, este un
subdomeniu concentrat pe protecţia software, integrând în acelaşi timp şi celelalte tipuri de măsuri tehnice,
administrative, fizice etc., de protecţie a informaţiilor.
Securitatea reţelelor de calculatoare reprezintă ansamblul de servicii şi mecanisme de securitate care
produc un nivel corespunzător al siguranţei informaţionale.

În ceea ce priveşte protecţia reţelelor de calculatoare ale punctele de comandă/LAN-PC, se impun a

fi luate următoarele măsuri:
 criptarea/decriptarea documentelor pentru păstrarea confidenţialităţii informaţiilor;
 controlul intrărilor/ieşirilor în/din LAN-PC;
 instalarea unor sisteme de protecţie de tip „firewall” care au ca scop restrângerea şi controlul
traficului dintre calculatoare şi în mod special interzicerea accesului neautorizat din exterior;
 organizarea protecţiei antivirus şi stabilirea raporturilor de securitate dintre server şi reţeaua
locală de calculatoare;
 dotarea serverelor şi a posturilor de lucru cu surse de alimentare neîntreruptibile;
 realizarea unei salvări de siguranţă/back-up a softului folosit în reţea;
 executarea unui control strict privind modul de păstrare şi mânuire a suporţilor magnetici,
inclusiv după jurnalul de activităţi al reţelei de calculatoare.

Protecţia software-ului utilizat în procesul de comandă şi control presupune:

 instruirea temeinică a personalului privind operarea şi mentenanţa componentelor software;
 realizarea la intervale mici de timp (1-2 ore) a unui back-up a fişierelor cu caracter operativ;
 crearea unui regim de lucru pentru personal care să evite stările avansate de oboseală;
 verificarea antivirus a oricărui suport de date înainte de a fi accesate informaţiile.

Protecţia bazelor de date şi a bibliotecilor de informaţii presupune:

 accesul autorizat şi pe priorităţi la baza de date;
 păstrarea în siguranţă a parolelor, cheilor, codurilor şi procedeelor de autentificare precum şi a
sistemelor criptografice destinate protecţiei informaţiilor pe toate fazele procesării;
 marcarea fizică şi logică a suporţilor;
 păstrarea suporţilor magnetici în magnetoteci care să asigure protecţia lor împotriva degradării
fizice, utilizării lor necontrolate sau a furturilor;
 diferenţierea certă dintre suporţii magnetici destinaţi păstrării informaţiilor şi cei de manevră;
 realizarea unei salvări de siguranţă/back-up a bibliotecii de programe.

Acordarea accesului trebuie să se facă pe baza unei analize a nevoilor de informaţii ale fiecărui
utilizator, în concordanţă cu poziţia şi rolul său în structură şi stabilirii nivelurilor de acces şi prioritate pentru
fiecare utilizator în parte.
Accesul la informaţiile clasificate se face pe baza:
 certificatului de securitate – pentru persoanele care au atribuţii pe linia protecţiei informaţiilor;
 autorizaţiei de acces – pentru persoanele care necesită acces la informaţii clasificate în scopul
îndeplinirii atribuţiilor;
 certificatului de securitate tip A şi tip B – pentru accesul la informaţii NATO clasificate.
 Analiza trebuie executată de şefii de structuri împreună cu modulul comunicaţii şi
informatică/S6 şi trebuie să se finalizeze cu un document care cuprinde:
 structura brigăzii şi a unităţilor/subunităţilor subordonate;
  relaţiile (nevoile) de comunicare între elementele constitutive ale structurii;
 funcţiile din cadrul structurii care au acces la sistem şi resursele acestuia;
 nivelul de acces al fiecărei funcţii, din punct de vedere al categoriei de clasificare a informaţiilor
pe care are dreptul să le acceseze (pe baza principiului „necesităţii de a cunoaşte”);
 staţia/staţiile de lucru de la care este permis accesul fiecărui utilizator.

Pe baza acestor date, modulul S6 va configura sistemul informatic astfel încât acesta să răspundă cât
mai bine cerinţelor operaţionale ale comandamentului brigăzii şi nevoilor de comandă control pentru
îndeplinirea misiunii. Totodată vor fi stabilite parolele de acces în sistem, parole care vor fi cunoscute numai de
utilizatorii respectivi; acestea vor avea o perioadă de valabilitate limitată.
Odată cu configurarea sistemului informatic se vor implementa şi procedurile software prin care
sistemul va gestiona şi înregistra accesul, luându-se măsuri ca periodic să fie consultat jurnalul generat automat
de sistem în vederea monitorizării încercărilor de accesare neautorizată (intenţionată sau nu) şi stabilirea
măsurilor suplimentare de eliminare a vulnerabilităţilor şi de protecţie a sistemului şi informaţiilor.
La distribuirea parolelor, adreselor de poştă electronică şi a codurilor de acces utilizatorii vor fi
instruiţi asupra: exclusivităţii şi unicităţii acestora; necesităţii protecţiei acestora; interzicerii divulgării
parolelor sau notării acestora; informării imediate a persoanei responsabile de protecţia sistemului cu privire la
eventualele nereguli în utilizarea parolelor.
Pentru realizarea unei protecţii eficiente a SCI, S6 şi Cp.C.I. trebuie să acorde o mare importanţă
instruirii întregului personal pe linia protecţiei sistemului, asupra regulilor de conducere în secret, de efectuare a
convorbirilor pe căile şi canalele nesecretizate sau necriptate.
Primul pas în această direcţie este specificarea în planul (ordinul) de operaţii a priorităţilor în protecţie
şi elaborarea unei politici locale de securitate care să conţină principalele informaţii, de interes general,
referitoare la regulile ce trebuie respectate pentru prevenirea utilizării neadecvate a sistemului şi a scurgerilor
de informaţii. Acest document, aprobat de comandant va fi difuzat tuturor subordonaţilor.

Politica de securitate va cuprinde în principal:

 scopul şi obiectivele urmărite;
 principalele măsuri pentru prevenirea accesului neautorizat în sistem;
 măsurile disciplinare sau de altă natură preconizate a fi luate împotriva celor care nu respectă
regulile stabilite;
 ierarhizarea raportării incidentelor;
 persoanele de contact (administratorul de reţea, administratorul de securitate, AOSSIC),
responsabile cu administrarea şi securitatea sistemului informatic, locul unde aceştia se găsesc şi modul de
contactare.

Incidentele produse vor fi aduse la cunoştinţa întregului personal implicat în utilizarea sistemului
pentru a mări vigilenţa acestuia şi pentru a preveni producerea aceluiaşi tip de incident şi în alte părţi ale
sistemului.
Modul de raportare a incidentelor, precum şi procedurile de urmat în acest caz vor fi stabilite împreună
cu modulul S2 şi incluse în SOP-uri.
Un alt pas necesar în realizarea unei protecţii eficiente a sistemului informatic îl reprezintă stabilirea
clară a responsabilităţilor pe această linie a tuturor celor implicaţi în managementul şi utilizarea sistemului;
aceste responsabilităţi vor fi stabilite de către structura specializată din modulul S6 în cooperare cu modulul S2
şi S3 astfel încât să fie acoperită întreaga plajă de activităţi şi operaţii necesare unei protecţii corespunzătoare a
sistemului. Securitatea sistemelor de comunicaţii şi informatică de campanie reprezintă un domeniu foarte
complex în care este implicat întregul personal şi care, prin restricţiile şi algoritmii pe care le adoptă şi le
impun, generează de multe ori contradicţii şi birocraţie în exces.

71 Considerații generale privind centrele de comunicații ale punctelor de comandă (CC PC).
Definiție. Sarcinile, subordonarea și componența CC PC.

Subordonarea centrelor de transmisiuni se execută în corespundere cu subordonarea punctelor de

comandă în compunerea cărora aceste centre de transmisiuni au fost create, sau destinaţia CT în sistemul de
transmisiuni.
Astfel că CT superioare sunt:
 • CT ale MSt.Maj. – pentru toate CT din AN;
• CT ale MU (marilor unităţi), U (unităţi) – pentru toate centrele de transmisiuni ale subunităţilor
lor şi acelor subunităţi ce se vor da ca întărire.
CTBz sunt superioare relativ centrelor de transmisiuni ale altor puncte de comandă, CTBz sau CTAj
ale eşalonului dat de conducere. La transferul conducerii de la PCBz la alt PC (PCRz), ultimul va fi de bază şi
totodată superior.
Elementele unui CT pot fi:
• centrul de comutare a canalelor (căilor) şi comunicaţiilor;
• grupul staţiilor radioreleu;
• grupul staţiilor troposferice;
• grupul staţiilor cosmice;
• centrul CROSS
• expediţia (punct de colectare, prelucrare şi expediere a informaţiei şi documentaţiei);
• centrul de alimentare electrică sau staţia de alimentare electrică;
• grupul maşinilor de comandament şi stat major;
• grupul de deservire tehnică;
• staţie de expediere a transmiterii poştei.

72 Sistemul de Comunicații și Informatic al Armatei Naționale. Sarcinile, subordonarea și

componența centrelor de comunicații a punctelor de comandă.

Prin performanţele militare, funcţionale şi de exploatare, prin procedeele şi soluţiile constructiv-

tehnologice implementate în mijloacele tehnice, precum şi prin principiile structural-organizatoric adoptate,
Sistemul de Comunicaţii şi Informatică al Armatei Naţionale (SCIAN) dispune de posibilităţi de interconectare
şi interoperabilitate cu reţelele analogice şi digitale publice, cu reţeaua naţională de fibră optică, cu reţelele de
comunicaţii - bazate pe aceasta - ale celorlalte forţe participante la apărarea ţării, precum şi cu Sistemele de
comunicaţii ale armatelor ţărilor cu care Republica Moldova colaborează.
Sistemul de Comunicaţii şi Informatică al Armatei Naţionale este constituit dintr-un ansamblu de
subsisteme / reţele interconectate, care permit realizarea fluxului şi managementului informaţiei între centrele
de conducere / punctele de comandă proprii, ale structurilor subordonate şi alte entităţi, care au nevoie să se
conecteze pentru îndeplinirea misiunii.
Componentele de bază ale Sistemului de Comunicaţii şi Informatică al Armatei Naţionale sînt:
- Componenta staţionară;
- Componenta mobilă.

73 Instalarea centrelor de comunicații a punctelor de comandă. Enumerați componentele și

particularitățile organizării Sistemului de Comunicații și Informatice al Armatei Naționale.
Instalarea cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate de subunităţile de comunicaţii şi informatică
(Cp./Pl.Trs.) pentru realizarea SCC.
În vederea dislocării forţelor şi mijloacelor Cp./Pl. C.I./Trs. în raioanele de instalare a mijloacelor de
comunicaţii şi informatică, comandantul subunităţii ia măsuri pentru formarea coloanelor în vederea deplasării
în zona ordonată şi dă ordinul de deplasare.
Ordinul de deplasare trebuie să conţină informaţii referitoare la:
- situaţia inamicului;
- condiţiile meteorologice;
- vizibilitate;
- restricţii ale itinerarului şi informaţii reieşite din cercetarea acestuia;
- operaţii la întâlnirea cu inamicul terestru sau aerian;
- activităţi pe timpul haltelor;
- activităţi în zona de dispunere;
- proceduri de completare, mentenanţă şi hrănire;
- locul comandanţilor;
- comunicaţiile pe timpul deplasării.
Instalarea CCPC se va face după următorul algoritm:
- se instalează autostaţiile radio în vederea stabilirii comunicaţiilor radio directe cu eşalonul superior şi
cu subordonaţii;
 - se instalează punctele de acces radio/PAR locale şi distante, se stabilesc legăturile în reţelele radio de
campanie pe HF, VHF şi UHF;
- se instalează autostaţia de comutaţie din centrul de comunicaţii al punctului de comandă;
- se instalează şi se interconectează sistemul informatic pentru asistarea activităţilor unităţii;
- se realizează liniile interioare şi se conectează toate tipurile de abonaţi din punctul de comandă la
autostaţia de comutaţie;
- se instalează autostaţiile radioreleu;
- se interconectează autostaţiile radio şi radioreleu la autostaţia de comutaţie;
- se interconectează CCPC între ele prin legături radioreleu direct, dacă distanţa şi condiţiile de
vizibilitate o permit, sau prin intermediul CCS, după instalarea acestora.

74 Sarcinile centrului comunicații și informatică. Clasificarea și subordonarea centrelor

(nodurilor) de comunicații și informatică.

Centrele (nod) comunicaţii şi informatică ale AN se clasifică:

a) după niveluri de conducere:
- centre comunicaţii şi informatică strategice;
- noduri comunicaţii şi informatică operativ-strategice;
- noduri comunicaţii şi informatică operative;
- noduri comunicaţii şi informatică tactice.
b) după apartenenţă:
- centre de comunicaţii şi informatică al Marelui Stat Major;
- noduri comunicaţii şi informatică al categoriilor de forţe, genuri de armă, forţe speciale;
- noduri comunicaţii şi informatică al grupărilor de forţă;
- noduri comunicaţii şi informatică al marilor unităţi şi unităţi militare.
c) după destinaţie în cadrul sistemului comunicaţii şi informatică:
- centre (noduri) comunicaţii şi informatică al punctelor de comandă (C.C.I.P.C.);
- centre (noduri) comunicaţii şi informatică de garnizoană;
- centre (noduri) comunicaţii şi informatică de sprijin;
- centre (noduri) comunicaţii şi informatică speciale.
d) după subordonare:
- superioare;
- subordonate;
- de cooperare.
În scopul utilizării efective a forţelor şi mijloacelor de comunicaţii şi informatică unele centre şi noduri
comunicaţii şi informatică ce îndeplinesc misiuni comune în interesul conducerii forţelor, pot fi comasate sau
unite într-un sistem de comunicaţii şi informatică unic al Armatei Naţionale (SCIAN).

75 Misiunile centrelor (nodurilor) de comunicații și informatică.

Misiunile generale ale unui centru (nod) comunicaţii şi informatică sunt:
 asigurarea trecerii fluxului de informaţie în termenii stabiliţi;
 formarea canalelor (liniilor) de comunicaţii, racordarea şi măsurarea parametrilor lor;
 stabilirea legăturii calitative şi numărului de canale (linii) de comunicaţii în conformitate cu
cerinţele existente;
 asigurarea securităţii informaţionale cu scopul protecţiei informaţiei ce se transmite pe canalele
(căile) de comunicaţii;
 asigurarea legăturilor interioare în cadrul CCI şi punctelor de comandă (PC);
 executarea acordării (tranzitului) canalelor (căilor) de legătură;
 La centrele (nodurile) comunicaţii şi informatică al punctelor de comandă (C.C.I.P.C.) se atribuie
următoarele misiuni:
- asigurarea tuturor tipurilor de legături şi servicii, atât pe verticală cât şi pe orizontală, precum şi
comutarea şi transmiterea informaţiei la alte centre (noduri) de comunicaţii şi informatică;
- asigurarea transmiterii şi recepţionării dispoziţiunilor şi semnalelor centralizate de conducere a
trupelor, schimbul fluxului de informaţii în termenii de control stabiliţi şi de o calitate superioară;
- asigurarea transmiterii imediate a semnalelor de înştiinţare despre pericole (armele de nimicire în
masă, situaţia aeriană, chimic, biologic, calamităţi naturale);
- menţinerea în stare de funcţionare a legăturilor stabilite, precum şi stabilirea în termeni oportuni a
altor tipuri de legături necesare asigurării conducerii neîntrerupte cu forţele;
- menţinerea funcţionării fără întreruperi a mijloacelor de comunicaţii şi informatică;
- realizarea canalelor, liniilor de comunicaţii, setarea şi măsurarea parametrilor acestora, precum şi
interconectarea planificată a conexiunilor tranzit;
- întreţinerea tehnică a liniilor comunicaţii şi informatică din gestiunea centrului (nodului) comunicaţii
şi informatică;
- asigurarea tehnică pentru conectarea mijloacelor şi dispozitivelor mobile în cadrul centrului
comunicaţii şi informatică;
- asigurarea legăturii comandanţilor cu punctele de comandă pe timpul deplasării lor în afara acestora
cu orice mijloc de transport (posibilitatea dotării mijloacelor de transport cu tehnică de comunicaţii);
- asigurarea legăturii interioare din cadrul punctului de comandă;
- asigurarea protecţiei informaţiei prin canalele de comunicaţii şi informatică;
- asigurarea managementului frecvenţelor şi transmiterii orei exacte.

În cadrul SCIAN unele centre (noduri) de comunicaţii şi informatică ale punctelor de comandă pot
îndeplini rolul de centru (nod) de comunicaţii şi informatică de sprijin.
Centrelor (nodurilor) comunicaţii şi informatică de sprijin li se atribuie următoarele misiuni:
 asigurarea tuturor tipurilor de legătură şi servicii, atât pe verticală cât şi pe orizontală, în
interesul punctelor de comandă pe care le deservesc;
 stabilirea, racordarea, măsurarea, comutarea canalelor de comunicaţii formate de diverse
mijloace de comunicaţii şi informatică;
 asigurarea retranslării şi retransmiterii comunicaţiilor în cazul întreruperii legăturii directe între
punctele de comandă sau măririi ariei de acoperire;
 conectarea şi exploatarea canalelor de comunicaţii pe traseele de linii indicate;
 asigurarea conectării subunităţilor şi structurilor dispuse în zona dispunerii centrului de
comunicaţii şi informatică de sprijin şi care nu dispun de mijloace de comunicaţii şi informatică;
 întreţinerea tehnică a liniilor comunicaţii şi informatică ce sunt în subordinea centrului (nodului)
comunicaţii şi informatică de sprijin;

La centrele (nodurile) comunicaţii şi informatică de garnizoană se referă centrele care asigură sprijinul
de comunicaţii şi informatică în cadrul unei garnizoane din SCIAN.

La centrele (nodurile) comunicaţii şi informatică speciale se referă centrele care asigură misiuni
specifice (speciale) în cadrul SCIAN.

76 Pregătirea și admiterea personalului la executarea serviciului de sinestătător la centrele

(nodurile) de comunicații și informatică.

Pentru numirea personalului la executarea serviciului pentru prima dată de sine stătător se desfăşoară
instruirea acestuia care cuprinde:
Perioada de instruire iniţială (instruirea teoretică) se efectuează conform programului pregătirii de
luptă (plan de pregătire separat în conformitate cu specificul instruirii) în componenţa unei subunităţi (excepţie
pot fi în cadrul schimbului de serviciu), durata şi conţinutul se stabileşte de şeful CCI în corespundere cu
nivelul de pregătire a personalului, funcţionarului. Pregătirea de specialitate constă în instruirea specifică
fiecărui element din cadrul CCI cu o durată de minim 30 zile ()
 Instruirea personalului în procesul de pregătire se va efectua de către specialiştii calificaţi în domeniu,
sub conducerea şefilor elementelor CCI, în subordinea cărora este personalul dat.
Planul de instruire trebuie să conţină întrebări specifice din domeniile respective:
 Asigurarea transmiterii şi recepţionării informaţiei în interesul eşalonului superior în situaţii de
dispariţie a legăturilor şi posibilele căi de ocolire;
 Asigurarea trecerii semnalelor şi fluxului de informaţie în termenii stabiliţi şi în ordinea gradelor
de urgenţă;
 Înştiinţarea la timp a elementelor CCI în cazul primirii semnalelor;
 Schimbările parvenite în schema-ordin de asigurare a legăturilor la CCI;
 Cerinţele documentelor de conducere existente şi cele noi parvenite la CCI;
 Obligaţiunile efectivului serviciului combativ la posturile combative a elementelor CCI;
 Acţiunile efectivului serviciului combativ la ridicarea graduală prin treptele capacităţii de luptă a
CCI, situaţii excepţionale şi în situaţii de avarie;
 Modalitatea executării lucrărilor de întreţinere tehnică a echipamentului de comunicaţii şi
informatică;
 Cunoaşterea executării reglării, determinării şi înlăturării deranjamentelor echipamentului de
comunicaţii şi informatică;
Cunoaşterea regulilor de securitate energetică, antiincendiară şi exploatare a tehnicii de comunicaţii şi
informatică la elementele CCI

77 Pregătirea personalului schimbului de serviciu pentru executarea serviciului de zi la

centrele (nodurile) de comunicații și informatică.

Pregătirea personalului schimbului de serviciu se desfăşoară în componenţa acestuia stabilit de şeful

CCI (elementului CCI), înainte de intrare în serviciu, cu o zi înainte de intrare în serviciu după un plan de
instruire elaborat de șeful compartimentului comunicaţii şi informatică (șeful S3 serviciul planificare în CCI
independente), în care se stabilesc persoanele responsabile, locul, timpul, durata, şi modalitatea de efectuare a
pregătirii, conţinutul întrebărilor de verificare elaborate la CCI (element) (ANEXA M), aduse la cunoştinţa
efectivului ce urmează să intre în serviciul de zi.
Pregătirea personalului de serviciu se desfăşoară prin şedinţe în grup, antrenamente individuale sau
complexe în clase special amenajate cu utilizarea tehnicii de instrucţie, materiale didactice, instrucţiuni. Lista
întrebărilor sau secvenţele de studiu sunt elaborate de şeful elementului CCI pentru fiecare categorie de
specialişti (în funcţie de pregătirea şi specificul serviciului acestora) cu întrebări concrete. În timpul pregătirii
personalului de serviciu pentru ducerea serviciului obligatoriu se verifică cunoaşterea obligaţiunilor funcţionale,
cerinţele instrucţiunilor, baremelor în vigoare pentru asigurarea legăturilor, asigurarea trecerii fluxului de
informaţii, parametrii caracteristici şi normele de exploatare ale mijloacelor CI, precum şi măsurile tehnicii
securităţii şi antiincendiare, şi securităţii informaţionale.
Responsabilitatea pentru pregătirea personalului schimbului de serviciu, precum şi asigurarea prezenţei
acestora la CCI se pune pe seama şefilor elementelor CCI (comandanţilor subunităţilor), în subordinea cărora
acestor persoane se află.

78 Locul, conținutul și misiunile de bază ale serviciului operativ-tehnic.

Serviciul operativ-tehnic la CCI reprezintă un complex de activităţi organizatorice şi tehnice,

îndreptate pentru asigurarea schimbului calitativ şi operativ a tuturor tipurilor de informaţii necesar conducerii
trupelor.
Serviciul operativ-tehnic (SOT) este un serviciu pentru conducerea CCI şi se organizează în
corespundere cu volumul şi complexitatea misiunilor acestuia, caracteristicile operativ-tehnice, componenţă,
personal şi nivelul de pregătire al acestuia.
Misiunile de bază ale serviciului operativ-tehnic constau în:
a) asigurarea trecerii fluxului informaţiei în termenii stabiliţi;
 b) asigurarea stabilirii legăturilor calitative şi în termen conform schemelor-ordin (dispoziţiunilor)
ale CCI;
c) asigurarea în gătinţă permanentă de luptă a tehnicii de comunicaţii şi informatică pentru
asigurarea schimbului de informaţie;
d) organizarea şi asigurarea executării serviciului la CCI şi elementele acestuia în conformitate cu
cerinţele prezentului Regulament şi documentelor de directivă în vigoare;
La CCI pentru îndeplinirea acestor misiuni se desfăşoară următoarele măsuri operative şi tehnice.

79 Executarea serviciului combativ la centrele (nodurile) de comunicații și informatică.

Din momentul primirii serviciului de zi personalul schimbului serviciului răspunde de asigurarea

calităţii canalelor (liniilor) de comunicaţii, asigurarea trecerii fluxului de informaţie în termenii stabiliţi,
prezenţa documentelor, integritatea şi gătinţa permanentă în stare de funcţionare a armamentului şi tehnicii de
comunicaţii şi informatică din dotare.
Personalul serviciului de zi la CCI răspunde de:
 Asigurarea trecerii fluxului de informaţie în termenii stabiliţi;
 Asigurarea continuă şi viabilă a lucrului tehnicii de comunicaţii şi informatică, calitatea necesară a
canalelor (liniilor) de comunicaţii;
 Luarea imediată a măsurilor necesare pentru restabilirea legăturilor întrerupte în termenii stabiliţi,
determinaţi de către baremele în vigoare;
 Menţinerea parametrilor necesari a tehnicii şi liniilor de comunicaţii şi informatică de rezervă în
limitele normelor de exploatare existente;
 Îndeplinirea la timp şi de înaltă calitate a întreţinerii tehnice a tehnicii de comunicaţii şi informatică,
conform documentelor de conducere;
 Asigurarea regimului necesar de lucru a sistemelor de alimentare cu energie electrică;
 Îndeplinirea strictă a cerinţelor de asigurare a protecţiei informației, regimului secret, regulilor de
conducere în secret cu trupele, regulilor tehnicii de securitate, măsurilor de protecţie antiincendiară;
 Elaborarea şi ducerea evidenţei a documentaţiei existente, conform documentelor de conducere;
 Întreţinerea ordinei şi curăţeniei la posturile combative.
Controlul îndeplinirii acestor cerinţe se pune pe seama ofiţerului de serviciu pe punctul de comandă al
CCI.
80 Cooperarea centrului de comunicații și informatică cu sistemul de telecomunicații
teritorial.

Cooperarea centrelor (nodurilor) comunicaţii şi informatică este organizată de şeful organului superior
pe linia comunicaţiilor şi informaticii (şeful Direcţiei comunicaţii şi sisteme informaţionale) cu scopul
rezolvării operative a misiunilor comune privind asigurarea trecerii fluxului de informaţii în procesul de
comandă şi control.
Cooperarea CCI cu sistemul de telecomunicaţii teritorial (STT) se organizează în scopul întrebuinţării
canalelor şi mijloacelor de comunicaţii din sistemul de telecomunicaţii teritorial pentru asigurarea legăturilor
necesare conducerii AN.
Pentru asigurarea cooperării cu STT, şeful CCI al M.St.M şi şefii S6(A6) serviciul comunicaţii şi
informatică din cadrul marilor unităţi şi unităţi militare în colaborare cu organele responsabile din STT
organizează şi asigură încheierea contractelor de prestare a serviciilor de telecomunicaţii necesare, elaborează
planuri, instrucţiuni, scheme şi documente necesare CCI şi STT.
Colaborarea în procesul exploatării canalelor, tehnicii de comunicaţii şi informatică din STT vor fi
reglementate de acordurile semnate de ambele părţi.
Convorbirile de serviciu dintre CCI militare şi oficiile teritoriale de telecomunicaţii, de regulă, se
organizează prin canale (linii) directe dintre acestea. Numărul canalelor de serviciu în acest scop se stabilesc
prin acorduri. Convorbirile de serviciu prin aceste canale se vor executa în conformitate cu documentele de
directivă în vigoare (codificări, reguli de ducere a convorbirilor, etc.)

Pentru organizarea cooperării centrelor (nod) comunicaţii şi informatică se stabileşte:

- numărul şi tipul canalelor necesare;
- tipul şi numărul mijloacelor de comunicaţii şi informatică, destinate pentru preluarea canalelor;
 - ordinea conectării, multiplicării şi timpul de dare în exploatare a liniilor (canalelor) pentru mijloacele
destinate în acest scop;
Pentru preluarea canalelor (liniilor) este necesară rezervarea acestora şi a mijloacelor de comunicaţii şi
informatică, cu respectarea cerinţelor tehnice standard naţionale şi internaţionale stabilite.

81 Documentele operativ-tehnice la centrul (nodul) de comunicații și informatică.

Documente pentru organizarea exploatării centrelor (nod) comunicaţii şi informatică:

1. Plan ridicare graduală prin treptele capacităţii de luptă
2. Procedurile standard de operare (SOP) administrativ la centrul (nod) comunicaţii şi informatică
3. Planul de menţinere a viabilităţii la centrul (nod) comunicaţii şi informatică
4. Planul de antrenamente pe comunicaţii şi informatică
5. Planul de organizare şi control a protecţiei informaţiei în cadrul sistemului de comunicaţii a
unităţii
6. Planul anual de exploatare şi reparaţie a tehnicii şi mijloacelor de comunicaţii şi informatică
7. Planul anual de întreţinere tehnică şi asigurarea exploatării tehnice a tehnicii şi mijloacelor de
comunicaţii şi informatică
8. Planul de perspectivă de dezvoltare şi optimizare a centrului (nod) comunicaţii şi informatică
9. Planul măsurilor tehnicii securităţii în diferite situaţii (protecţia muncii, serviciului, incendiu,
etc)
10. Plan de lichidare a neajunsurilor depistate în urma controlului (antrenamentului, etc)
11. Planul de amplasare a CCI (element, post) în teren
12. Alte documente specifice de planificare (CCI independent)
13. Documente pentru organizarea serviciului operativ-tehnic
generale
14. Procedurile standard de operare (SOP) tehnic la centrul (nod) comunicaţii şi informatică
15. Extras din ordinul şefului CCI despre executarea serviciului de zi la CCI
16. Schema organizării serviciului combativ
17. Schema-ordin de organizare a sistemului de comunicaţii şi informatică
18. Graficul intrării în serviciul de zi la CCI (element, post) pe luna curentă
19. Graficul temporar de îndeplinire a măsurilor întreprinse la ridicarea graduală a capacităţii de
luptă a CCI (nod, element, post)
20. Tabelul rapoartelor a turelor de serviciu la CCI
21. Harta de lucru
22. Ordin de luptă
23. Planul pazei şi apărării centrului (nod) comunicaţii şi informatică
24. Schema liniilor de comunicaţii (legătură interioară) în cadrul CCI. (elementului CCI)
25. Schema legăturii reale a CC (nod, elementul CC, postului combativ)
26. Schema de rezervare a mijloacelor şi canalelor (liniilor) de comunicaţii şi informatică a centrului
(nod) comunicaţii şi informatică
27. Schema asigurării cu energie electrică a CCI (element, post)
28. Registrul de control al executării serviciului de zi la centrul (nod) comunicaţii şi informatică
29. Registrul de evidenţă a stării legăturilor în vigoare
30. Registrul de evidenţă a semnalelor centralizate de conducere a trupelor (SCCT)
31. Registrul serviciului operativ-tehnic la CCI (element, post)
32. Registrul de primire-predare a serviciului operativ-tehnic la CCI
33. Registrul de ordine (dispoziţiuni) la CCI (element, post)
34. Registrul de evidenţă a antrenamentelor radio
35. Tabelul normativelor la CCI (element, post)
36. Lista persoanelor care au acces la CCI (element, post)
37. Registrul de instructaj a personalului schimbului de serviciu înainte de intrare în serviciu
38. Instrucţiunea privind instructajul personalului schimbului de serviciu înainte de intrare în
serviciu
39. Instrucţiunile personalului schimbului de serviciu la CCI (element, post)
40. Registrul de instructaj a personalului privind tehnica securităţii
41. Registrul de instructaj a personalului privind tehnica securităţii
 42. Registrul de evidenţă şi îndeplinire a ÎT
43. Instrucţiunea măsurilor de siguranţă pe securitate electrică
44. Instrucţiunea măsurilor de siguranţă la tehnica securităţii

82 Organizarea exploatării centrelor (nodurilor) de comunicații și informatică

Exploatarea centrelor (nodurilor) comunicaţii şi informatică reprezintă un complex de măsuri

organizaţionale şi tehnice, îndreptate pentru asigurarea unui nivel înalt al pregătirii de luptă a centrului
(nodului) comunicaţii şi informatică, precum şi întrebuinţarea efectivă a acestuia după destinaţie.
Exploatarea centrului (nodului) comunicaţii şi informatică include:
- organizarea conducerii centrului (nodului) comunicaţii şi informatică;
- organizarea serviciului operativ-tehnic la CCI;
- organizarea protecţiei informaţiei prin mijloacele de comunicaţii şi informatică, conform
documentelor de directivă stabilite;
- organizarea exploatării tehnice a mijloacelor de comunicaţii şi informatică, conform documentelor de
directivă stabilite.

83 Accesul la centrele (nodurile) de comunicații și informatică și verificarea executării

serviciului de zi la centrele (nodurile) de comunicații și informatică.

În scopul organizării calitative a serviciului de zi la posturile din cadrul CCI ale punctelor de comandă
staţionare şi mobile, precum şi din consideraţii de protecţie a informaţiilor se permite accesul la posturi numai
persoanelor, după cum urmează:
 personalului serviciului de zi la CCI staţionare şi mobile;
 personalului tehnic implicat în menţinerea tehnicii de comunicaţii şi informatică în stare de
funcţionare;
 personalului tehnic implicat la întreţinerea tehnicii (pentru întreţinerea tehnicii şi soluţionarea
problemelor tehnice).
În afara personalului nominalizat acces la posturile din cadrul CCI mai au următoarele persoane:
 şeful J6 Direcţie comunicaţii şi sisteme informaţionale sau persoanele numite de către el;
 persoanele sosite în control cu drept de a verifica CCI, avînd în consideraţie forma-acces
corespunzătoare;
 şefii secţiilor/serviciilor comunicaţii şi informatică a unităţilor militare, comandanţii subunităţilor
de comunicaţii şi informatică în subordinea căruia este acel personal de serviciu;
 şeful statului major al unităţii militare;
 comandantul unităţii militare;
 accesul ofiţerului de serviciu pe unitate este determinat de către comandantul unităţii prin ordin pe
unitate, avînd în consideraţie forma-acces corespunzătoare.

84 Instructajul personalului schimbului de serviciu și ordinea intrării în serviciul de zi la

centrele (nodurile) de comunicații și informatică.

Instructajul personalului schimbului de serviciu înainte de intrarea de serviciu se desfăşoară conform

planului aprobat de şeful CCI, în care se stabileşte persoanele responsabile, locul, timpul, durata şi ordinea
desfăşurării instructajului, lista întrebărilor supuse verificării, precizării şi necesar de adus la cunoştinţa
personalului schimbului de serviciu.
Instructajul şi verificarea cunoştinţelor persoanei de serviciu (ofiţer sau subofiţer) se execută de către
şeful centrului (nod) comunicaţii şi informatică sau locţiitorul acestuia cu o zi înainte de intrarea în serviciu, iar
a personalului din cadrul elementelor CCI – şefii elementelor sau locţiitorii acestora.
Pe parcursul efectuării instructajului persoanele responsabile vor acorda o atenţie deosebită
personalului serviciului de zi pe CCI privind asigurarea trecerii semnalelor de conducere şi fluxului de
informaţie în termenii stabiliţi, accesul la elementele CCI, organizarea pazei şi apărării CCI şi de asemenea
aducerea la cunoştinţă a schimbărilor parvenite în schema-ordin a CCI, analizează neajunsurile depistate pe
parcursul instructajului şi indică măsurile şi termenul de înlăturare a lor.
Instructajul întregului personal pentru intrarea în serviciul de zi se execută nemijlocit înainte de
intrarea în serviciu, la apelul serviciului de zi, de către ofiţerul de serviciu. Ofiţerul de serviciu la apelul
serviciului verifică ajustarea ţinutei, cunoaşterea obligaţiunilor, dă indicaţii privind organizarea serviciului,
după care se aduce la cunoştinţă ordinul comandantului unității (şefului CCI) privind întrarea în serviciu

85 Sistemul de asigurare cu energie electrică și particularitățile de utilizare a acestuia în

cadrul centrului (nodului) de comunicații și informatică.
Sistemul de asigurare cu energie electrică (SAEE) cuprinde totalitatea utilajului electric şi reţelei de
distribuţie a energiei electrice şi este constituit din sistemul de asigurare cu energie electrică extern şi intern.
Sistemul de asigurare cu energie electrică extern constituie totalitatea utilajului energetic şi electrotehnic,
care asigură utilizatorii Centrului de comunicaţii şi informatică cu energie electrică, preluată din reţeaua de
energie electrică externă, fiind totodată SAEE de bază. În componenţa acestuia intră liniile de distribuţie a
energiei electrice de tensiune mare (aeriene şi cablu) şi transformatoarele de putere.
Sistemul de asigurare cu energie electrică intern constituie totalitatea utilajului electric, care generează,
transformă, distribuie, transmite energia electrică în cadrul Centrului de comunicaţii şi informatică. În
componenţa acestuia intră sursele autonome de energie electrică (generatoarele electrice diesel sau benzină,
sursele de energie neîntreruptă, baterii de acumulatoare), utilaje de distribuţie a energiei electrice,
transformatoarele de curent, tensiune şi frecvenţă, reţelele electrice, ş.a.
Delimitarea sistemului de asigurare cu energie electrică extern de cel intern se face pe baza contractului
dintre unitatea militară şi furnizorul de energie electrică privind zona de responsabilitate.
Activitatea SAEE este caracterizată prin indicatorii de cantitate (putere generată sau consumată, tensiunea
nominală, frecvenţa) şi indicatorii de calitate (devierile de tensiune, frecvenţă, căderile de tensiune, durata
căderilor de tensiune ş.a.).
Calitatea energiei electrice consumată de utilizatorii CCI preluată de la furnizorii externi, surselor autonome
de energie electrică şi surselor de energie neîntreruptă trebuie să corespundă parametrilor stabiliţi.
Utilizatorii energiei electrice din cadrul CCI pot fi încadraţi pe categorii, în funcţie de necesitatea fiabilităţii
asigurării cu energie electrică, după cum urmează:
I categorie – utilizatorii care asigură funcţionarea operativă a Centrului de comunicaţii şi informatică,
deconectarea cărora poate duce la eşecul îndeplinirii misiunilor de luptă sau să creeze pericol asupra vieţii
efectivului.
În funcţie de durata admisă a întreruperii în asigurare cu energie electrică utilizatorii din I categorie se
clasifică în trei subgrupe:
Grupa I-A – utilizatorii care nu permit întreruperea asigurării cu energie electrică;
Grupa I-B – utilizatorii care permit întreruperea asigurării cu energie electrică doar pe perioada schimbului
automat al sursei de alimentare energetică;
Grupa I-C – utilizatorii care permit întreruperea asigurării cu energie electrică pe perioada pornirii automate
a generatorului de energie electrică.
II categorie – utilizatorii care permit întreruperea asigurării cu energie electrică pe perioada de timp necesară
pornirii manuale a sursei de alimentare energetică de rezervă de către efectivul schimbului de serviciu.
III categorie – utilizatorii care sunt caracterizaţi de primele două categorii.
Utilizatorii grupelor I-A şi I-B necesită alimentarea de la surse de energie neîntrerupte. Utilizatorii
categoriilor I şi II necesită a fi alimentaţi de la două surse distincte de alimentare energetică, pe cînd cei din
categoria III pot fi alimentaţi de la o singură sursă.
În cazul exploatării cotidiene, surse distincte de alimentare energetică pot fi considerate: două intrări distincte
de la reţeaua energetică externă sau o intrare de la reţeaua energetică externă şi o sursă de alimentare energetică
autonomă (dacă se permite utilizarea acesteia în cazul exploatării cotidiene).

86 Tipurile de lecții. Metode și procedee didactice. Structura proiectului didactic.

Metoda- un mod specific de structurare şi organizare a informaţiilor oferite de lector studenţilor

militari, astfel încât aceştia din urmă să le poată prelucra, asimila şi aplica.
Actuala normativitate a procesului instrucţiei pentru luptă face distincţie, fără a preciza criteriul, între
metodele de predare-învăţare (expunerea, explicaţia, exersarea etc.), și metodele de organizare a desfăşurării
activităţii militarilor (frontală, pe grupuri, pe ateliere).
Procedeul (utilizat în instrucţie) este o parte a metodei, o particularizare a ei, adesea o metodă se
prezintă ca o succesiune de procedee.
Distincţia dintre metodă şi procedeu este relativă, într-un anumit context o metodă poate deveni
procedeu în cadrul altei metode (demonstrarea în cadrul exersării, explicaţia în cadrul expunerii etc.) după cum,
într-un alt context, demonstrarea sau explicaţia (ca să rămânem la exemplele de mai înainte) pot fi metode de
sinestătătoare. Conchidem însă că procedeul este o modalitate de acţiune mai limitată, adesea un detaliu, o
particularizare sau componentă a metodei.
Metodologia instrucţiei (potrivit documentelor normative a procesul instrucţiei pentru luptă)
desemnează ansamblul de metode utilizate în instrucţie.
Metodologia instrucţiei (în sens larg) se referă la teoria despre natura, funcţiile, locul şi clasificarea
tipurilor de metode aplicate în conducerea şi desfăşurarea procesului instrucţiei pentru luptă.
Tactica instrucţiei reprezintă totalitatea metodelor/ procedeelor şi mijloacelor utilizate pe parcursul
desfăşurării unei teme (exerciţiu, şedinţă).
Metodele didactice - modalităţi de acţiune, cu ajutorul cărora studenţii sub îndrumarea lectorului sau
în mod independent însuşesc cunoştinţe, îşi formează priceperi şi deprinderi, aptitudini.

EXPLICAŢIA
JOCUL DE ROL (ASUMAREA DE ROLURI)  
DEMONSTRAŢIA
CONVERSAŢIA
MUNCA CU MANUALUL ŞI ALTE CĂRŢI
LUCRĂRI PRACTICE ŞI APLICATIVE
LUCRUL ÎN GRUP

87 Metodica desfășurării lecțiilor la pregătirea de specialitate.

Metodele şi procedeele folosite în procesul de învăţământ al studenţilor transmisionişti urmăresc

• transmiterea unor convorbiri şi noţiuni, compunerea mijloacelor de transmisiuni, principiilor de
funcţionare, noţiunilor din electrotehnică şi radiotehnică,
• formarea deprinderilor practice la exploatarea, întreţinerea, repararea, evidenţa prestării tactice
de specialitate,
• dezvoltarea a unui spirit de independenţă în lucru, în condiţiile câmpului de luptă.
Metodele întrebuinţate în procesul de învăţământ al studenţilor transmisionişti pot fi:
- expunerea,
- explicaţia,
- conversaţia,
- problematizarea,
- descoperirea,
- demonstraţia,
- modelarea,
- lucrările practice,
- munca cu manualul şi altele.

88 Obiectivele și formele de desfășurare ale instrucției tactice de specialitate.

Particularităţi metodice:
• prezentarea caracteristicilor poate să fie făcută cu ajutorul unei planşe, dacă nu există planşă se
vor scrie obligatoriu pe tablă, la o staţie radio de exemplu, abrevierea staţiei, gama de frecvenţă, ecartul,
numărul de frecvenţe fixe, prescurtările (inscripţionarea) modurilor de lucru, puterea, bătaia, antenele utilizate
etc.;
• nu trebuie uitat un aspect foarte important: caracteristicile tehnico-tactice se explică, nu doar se
enumeră;
• după prezentarea caracteristicilor, se numesc 1-2 studenţi militari să repete;
• dacă este posibil, la fel se prezintă şi compunerea şi descrierea, dar la acestea, după fiecare, se
trece pe ateliere pentru repetare (se economiseşte timp şi se dă prilejul fiecărui student militar să lucreze cu
tehnica);
• când se trece efectiv la metoda de organizare a desfăşurării activităţii militarilor (structura
organizatorică) pe ateliere, se va preciza şeful, activitatea desfăşurată, ce are la dispoziţie fiecare atelier
(mijloacele şi asigurarea materială), locul de instrucţie, cum şi când se vor roti atelierele;
• şedinţele propriu-zise de exploatare a tehnicii se vor desfăşura într-un minimum cadru tactic;
 • o mare atenţie se va acorda utilizării şi completării corecte a documentelor de evidenţă şi
exploatare (aprofundarea cunoaşterii tehnicii pe parcursul acestor exerciţii este implicită: exploatarea tehnicii
trebuie să fie însă explicită; de exemplu, instalarea, exploatarea şi strângerea staţiei telefonice centrale,
începând cu conectarea abonaţilor şi darea legăturilor între aceştia, strângerea staţiei telefonice cadrul tactic
este necesar, la fel şi documentele anterior, documente de evidenţă şi exploatare deja cunoscute de studenţii
militarii în ceea ce priveşte denumirea, completarea şi utilizarea lor, respectând regulile de efectuare a
convorbirilor pe diferite tipuri de linii, deoarece s-au executat anterior şedinţe la aceeaşi temă;