Caracterizarea personajului Ştefan Tipătescu

Considerată o capodoperă a lui Caragiale, a dramaturgiei satirice româneşti prin forţa

de a pătrunde viaţa în aspectele ei caracteristice, O scrisoare pierdută, rămâne expresia
desăvârşită a talentului de dramaturg al autorului. Această operă literară poartă pecetea
mărturisirii dramaturgului. Eu nu scriu decât din viaţa noastră şi pentru viaţa noastră, căci
alta nu cunosc şi nu mă interesează.
Alcătuită din patru acte, comedia pune în mişcare o mulţime de personaje implicate în
acţiunea declanşată de conflictul cauzat de pierderea scrisorii de către Zoe.
Opera aduce în scenă o lume de antieroi, de marionete, cu acţiuni şi rostiri
dezarticulate. Deşi reprezintă tipuri sociale, eroii caragialieni sunt construiţi şi pe un defect
general-uman care le conferă valoare de prototipuri negative. Alături de Caţavencu-
demagogul politic, de Trahanache- încornoratul, de Zoe- cocheta adulterină, de Farfuridi-
prostul fudul, se găseşte Ştefan Tipătescu.
El este prefectul judeţului şi stâlp al puterii conservatoare, prieten al lui Trahanache şi
amant al soţiei lui Trahanache, Zoe. Acesta e prezentat, la intrările şi ieşirile din scenă, prin
intermediul indicaţiilor scenice, prin care îi sunt sublimate mimica, gesturile, ţinuta: puţin
agitat, vine ameţit, desperat îşi frânge mâinile, nervos. Trăsăturile îi sunt sublimate prin
diferite procedee, care îl suprind în ipostaza de om politic, prieten şi îndrăgostit.
Ştefan Tipătescu este tipul junelui- prim din teatrul clasic, fixat într-un triunghi
conjugal banal şi tihnit, bănuit de toţi şi transformat de Caţavencu în obiect de şantaj.
Considerat de G. Călinescu un personaj neînsemnat ca om, Tipătescu e convins de rolul său în
orgaizarea partidului, de capacitatea de a orândui activităţile politice: Mi-am sacrificat
cariera şi am rămas între dumneavoastră, ca să organizez partidul, că fără mine, nu aţi fi fost
niciodată un partid.
În ipostaza de şef al judeţului, are duşmani politici, care îl acuză că este mişel, canalie
şi infam. El acţionează şi recţionează, în funcţie de situaţie, provocându-i pe cei din jur, care
nu întârzie să spună ce gândesc. Când joacă o veritabilă comedie a învinuitului pe nedrept,
Trahanache îi dezvăluie calităţile, dar şi defectul principal: băiat bun, deştept, cu carte, dar
iute, n-are cumpăt, nu face pentru un prefect. Poziţia privilegiată e descrisă insipirat de
poliţaiul oraşului, Pristanda: De-o pildă, conul Fănică: moşia-moşie, foncţia- foncţie, coana
Joiţica- coana Joiţica; trai neneaca cu banii lui Trahanache...babachii.
Actantul se defineşte, mai ales, prin ceea ce face, prin ceea ce zice, atitudinii şi
comportamentul care subliniază şi relaţiile sale cu celelalte personaje.
Fiind sigur de puterea deţinută îşi permite să fie abuziv, arogant şi intolerant. Abuzul
de putere e dovedit şi când cenzurează depeşele de la telegraf, hotărând să nu mai fie trimis
vreun mesaj fără acordul lui. Comportamentul faţă de Trahanache îl recomandă ca pe un
ipocrit perfect, dovedindu-se artist al disimulării. Când află de la venerabilul despre
scrisoare, e indignat, turbat rău. Faţă de Zoe se comportă ca un îndrăgostit, sensibil şi
fermecător.
Relaţiile stabilite cu cei din jur sunt în funcţie de interesele ce îi impun anumite
atitudini. Faţă de Pristanda se arată tolerant, deoarece acesta este o slugă devotată. Faţă de
Cetăţeanul turmentat este dispreţuitor, ironic. Relaţiile cu cei doi colegi de partid, Farfuridi şi
Dandanache, sunt la limita convenienţelor. Când e obligat să îl susţină pe Dandanache, nu e
prea încântat, dar îşi găseşte imediat o scuză:... e simplu, dar îl prefer, cel puţin e onest, nu e
un mişel.
Imoral în politică, Tipătescu păcătuieşte şi în viaţa particulară. Profită de credulitatea
neichii Zaharia şi îl înşală, devenind amantul Zoei, generând un triunghi amoros pe care
bătrânul preşedinte îl defineşte:... de opt ani trăim împreună ca fraţii.
În situaţii de criză, cum este şantajul lui Caţavencu, prefectul îşi cenzurează firea
impulsivă prin lucididate, prin exerciţiul diplomaţiei şi al disimulării. Cuvântul tip de la care
este derivat numele propriu al personajului îl desemnează ca pe un om cu o personalite
puternică, putând prezenra un model- DEX. De asemenea, asocierea numelui cu prenumele
Ştefan- cu rezonanţe istorice- proiectează personjul în derizoriu.
Inteligent şi educat, cu o personalitate puternică şi un temperament de tip coleric,
Ştefan Tipătescu este tânăr şi previzibil, distins şi orgolios a cărui prezenţă scenică e asociată
tipologiei clasice a junelui-prim. Prin fidelitatea faţă de Zoe, prin disponibilitatea de a renunţa
la poziţia socială pentru a fugi cu iubita în lume eroul caragialian.
Prin Tipătescu, dramaturgul îşi exprimă speranţa că specia umană nu este condamnată
definitiv la degradare morală şi că, cineva mai puţin corupt, mai puţin demagog, mai puţin
incult, îndreptăţind credinţa în puterea omului de a deveni sau a rămâne om.