Metode de stimulare a creativităţii elevilor

Grădiniţa cu programul normal Mesteacăn

Educatoare: Sugeac Laura Elena

Studiile de specialitate au demonstrat faptul că o persoană cu un coeficient al inteligenţei

normale (IQ=90) îşi poate dezvolta creativitatea pe parcursul vieţii până la un nivel
superior. Chiar dacă istoria creativităţii înregistrează în mod special nume individuale ale
celor care au contribuit la progresul ştiinţei şi tehnicii, creativitatea de grup are anumite
avantaje, iar la nivelul clasei de elevi poate fi foarte eficientă.
Metode de stimulare a creativităţii elevilor:

Brainstormingul:
Activitatea de brainstorming începe cu prezentarea clară a problemei care va fi dezbătută
şi li se cere participanţilor să formuleze idei cu privire la situaţia pusă în discuţie. Fiecare
elev trebuie să spună tot ce îi trece prin cap în legătură cu problema în cauză.
Conducătorul şedinţei trebuie să urmărească respectarea regulilor şi să noteze toate ideile
enunţate într-un loc vizibil.
Peste 1-2 zile de la desfăşurarea şedinţei, comitetul de evaluare analizează şi selectează
ideile valoroase, propunând soluţii finale pentru problema dezbătută. La nivelul clasei de
elevi se poate alege soluţia optimă la sfârşitul orei, mai ales atunci când metoda este
folosită ca exerciţiu de stimulare a creativităţii prin intermediul activităţilor din cadrul
orelor de dirigenţie sau a celor desfăşurate în cadrul unor cercuri pe materii.

Metoda Phillips 6-6:

Această metodă poate fi aplicată cu succes grupurilor şcolare, presupunând participarea
unui număr mai mare de persoane, de la 30 până la 60. Participanţii se grupează în
subgrupuri de câte 6 persoane, care vor discuta problema dată timp de 6 minute. Fiecare
grup îşi alege un lider care notează ideile emise şi soluţiile la care s-a ajuns în urma
discuţiilor. După cele 6 minute, liderul exprimă soluţia la care a ajuns grupul său, aceste
soluţii notându-se într-un loc vizibil pentru toţi participanţii. Urmează discuţia finală prin
intermediul căreia se va alege cea mai viabilă soluţie.

Metoda 6-3-5:
Participanţii se împart în grupuri de câte 6 persoane, fiecare propunând 3 idei într-un timp
maxim de 5 minute.
Conducătorul ( cadrul didactic) formulează tema, iar la nivelul subgrupurilor fiecare
membru răspunde, în scris, prin 3 soluţii. Fiecare elev pasează vecinului din dreapta foaia
cu propriile propuneri, preluând, la rândul său, foaia cu soluţiile elevului din stânga,
pentru a face diverse completări, retuşuri, precizări. Rotirea se face de 5 ori până ce ideile
emise de oricare membru al grupului sunt văzute de toţi ceilalţi. La sfârşitul orei se
sintetizează propunerile şi se aleg cele mai bune soluţii. Prin intermediul acestei metode
se obţine o cantitate mare de idei.

Discuţia Panel:
Tema în cauză se discută de către un grup restrâns-numit panel (juraţi)- format din 5-7
elevi. Ceilalţi elevi din clasă ascultă în tăcere ceea ce se discută, dar pot interveni numai
prin bileţele (de culori diferite) trimise ,,juraţilor,, conţinând întrebări, sugestii sau păreri
personale. După primirea acestor bileţele panelul reia discuţia, în funcţie de conţinutul
acestora. După ce grupul de juraţi a epuizat repertoriul ideativ, persoanele din clasă pot
intrveni şi direct pentru soluţionarea problemei. În finalul dezbaterilor conducătorul
grupului, în colaborare cu panelul, realizează o sinteză a ideilor exprimate şi formulează
concluziile.

Jocul de rol:
Derivată din psihodrama lui Jacob Levy Moreno, metoda ia forma unei improvizaţii
teatrale pe o temă dată. Jocul de rol poate fi folosit la toate nivelurile de vârstă. Folosit în
spercial în cadrul orelor de dirigenţie, jocul de rol poate fi folosit pentru formarea
deprinderilor şi conduitelor necesare integrării sociale, pentru formarea atitudinilor pentru
o anumită profesie sau specializare şi pentru formarea capacităţilor de perfecţionare a
rolului profesional.
Jucând roluri sociale şi profesionale, elevii pot să-şi verifice propriile calităţi de expresie,
dar şi orientarea vocaţională, descoperind noi modalităţi ale rolului însuşi.
După ce rolul respectiv a fost jucat, urmează o discuţie în care se comentează jocul,
interacţiunea umană şi se formulează concluzii sociale şi educative.

Sinectica:
Această metodă a fost creată de psihologul american W. Gordon şi are la bază două
principii:
- transformarea straniului în familiar;
- transformarea familiarului în straniu, prin distanţarea de problemă;
Etapele pe care trebuie să le parcurgă grupul sinectic sunt:
- prezentarea temei de rezolvat;
- redefinirea problemei de către grup aşa cum a înţeles-o fiecare elev, ceea ce
presupune transpunerea straniului în familiar;
- refacerea drumului invers, participanţii având sarcina de a transforma familiarul
în staniu, adică să se îndepărteze de problemă pentru a o regândi, din acest unghi
de vedere;
- revenirea la problemă prin reconvertirea straniului în familiar;
- evaluarea soluţiilor finale şi adoptareacelei care corespunde cel mai bine scopului
propus;
Folosind aceste metode, fiecare cadru didactic contribuie la educarea şi dezvoltarea
creativităţii elevilor.

Bibliografie:
Paraschiva Alina – Maria, ,,PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI,, , editura PRINTECH, 2006.