1

semiotica semnelor iconice

Jason McGroarty Project Totem (Series)
7. semiotica semnelor iconice
• fotografia, desenul, pictura, graficul, diagrama;
• de regulă, sunt semne vizuale;
• dar, există și semne iconice auditive, tactile, olfactive, gustative;
S. Hollosy – Marginea satului (Colecţia MJACABM)

2
Constance Mier/Audubon Photography Awards
7. semiotica semnelor iconice
• baza producerii semnelor iconice:
relația de transformare dinspre referent spre semnificant;

3
7.1. structura semnului iconic
SEMNUL
conform teoriei lui Peirce

4
7.1. structura semnului iconic
• Klinkenberg: semnul iconic, în structura sa, este un produs al unei
relații cvadruple;

tip semnificant

recunoaștere confirmare
echivalență

stabilizare
confirmare

referent stimul
5
7.1. structura semnului iconic
• tipul corespunde, parțial, semnificatului;
• semnificantul, semnificatul și referentul pot fi definite doar în
corelație;
• referentul:
• obiectul ilustrat de semnul vizual;
• este singular, are caracteristici spațiale.

6
7.1. structura semnului iconic
• stimulul – suportul material al
semnului;
• prin trimitere la tip, stimulul
devine semnificant;
• pe de altă parte, stimulul și
referentul sunt actualizări ale
tipului;
Ex.: tipul „sex simbol” – actualizat în fotografia
actriței Olivia Wilde, care este semnificant al
semnului iconic /sex simbol/ - raport de
transformare cu referentul: actrița Olivia
Wilde. 7
7.1. structura semnului iconic
• semnificantul – ansamblu modelizat de stimuli vizuali, care
corespund unui tip stabil, și care poate fi atins datorită stimulului;
• tipul stabil – identificabil datorită unor trăsături ale semnificantului și
poate fi asociat unui referent cunoscut;
• tipul – reprezentare mentală, constituită printr-un proces de integrare
și de stabilizare a unor experiențe anterioare;
• este un semnificat și aparține enciclopediei;

8
7.1. structura semnului iconic
• funcția tipului: garantează echivalența dintre stimul și referent;
• este o echivalență de identitate transformată pe baza căreia
referentul și stimulul se află într-o relație de co-tipie;
• tipul – descris de o serie de caracteristici conceptuale care pot
corespunde unor caracteristici spațiale sau de altă natură, aparținând
unor paradigme ai căror termeni sunt într-o relație de sumă logică:
materie, formă, culoare, funcție etc.

9
7.1. structura semnului iconic
• relațiile între componente – pe orizontală și verticală, între stimul și
referent și invers, bazându-se pe transformare printr-un model care
ilustrează asemănările și deosebirile;
• cei doi pot fi descriși în termeni spațiali, sunt comensurabili pe baza
transformării;

Ex.: referentul poate fi caracterizat prin: tridimensionalitate, coloristică, forme, etc.; se produce un
stimul (fotografie, desen) care este echivalent cu referentul, dar: are două dimensiuni, este alb
negru, are forme mai reduse.

10
7.1. structura semnului iconic
• relația referent – tip: de stabilizare și integrare;
• elementele extrase din contactul activ cu referentul – adunate în
paradigme, care constituie tipul;
• dinspre tip spre referent: operație constituită printr-o probă de
conformitate cu reprezentări ale lumii stabilizate prin cultură;
• între conformitate și stabilizare există o relație ciclică.

11
7.1. structura semnului iconic
• reprezentările obiectelor lumii stabilizate prin cultură creează în noi
așteptări pe care le proiectăm asupra a ceea ce percepem;
• gestalten (în psihologia percepției), „forme potrivite”, ca rezervor de
tipuri ce pot fi proiectate asupra realității percepute;
• axa tip – semnificant: axa funcției semiotice (se stabilește echivalența
convențională între un ansamblu modelizat de trăsături spațiale și un
ansamblu modelizat de trăsături semantice; relația este simetrică);
• axa semnificant – stimul: probă de recunoaștere și probă de
conformitate;

12
7.1. structura semnului iconic
• criteriile de recunoaștere – calitative și cantitative;
• trăsăturile pot fi prototipice sau nu;
• prag de identificare minimal.

• iconul – poziție de mediere între referent și producător;

• semnele iconice – dublă articulare, diferită de cea a semnelor
lingvistice;
• trei tipuri de relații: subordonarea, superordonarea și coordonarea;

13
7.1. structura semnului iconic
• trei niveluri de unități: tip, subtip și supratip;
• sintaxa este de tip spațial, sau toposintaxă: de la unități mici la
ansambluri vaste, de la un nivel la altul;
• unitățile distinctive funcționează concomitent cu unitățile
semnificative, în sistem iconic;
• fapt vizual = icon când trece testul de semioticitate;

14
7.1. structura semnului iconic
• o imagine fixă nu poate decât să semnifice durata;
• 4 tehnici:
• injecția prin enciclopedie mobilizează trăsăturile tipului;
• injecția prin indici mobilizează trăsăturile stimulului;
• injecția prin index (benzi desenate, desene animate);
• injecția prin semioticile exterioare (mesaje pluricodice).

15
7.1. structura semnului iconic
• în mesajele vizuale globale recunoaștem două entități teoretice
distincte: semnele iconice și semnele plastice;

16
• semnul iconic este de tip
analogic și trimite, în
mod mimetic, la un
obiect din realitate;

17
7.2. semnul plastic
• semnul plastic mobilizează coduri care au la bază liniile, culorile și
texturile, considerate în mod independent față de o anumită trimitere
mimetică;

18
7.2. semnul plastic
• stimulii pot fi la fel, semnificanții sunt diferiți;
• semnificații plastici cunosc variații continue, în timp ce semnificații
iconici sunt formați din unități discrete;
• semnele plastice pot aparține familiei simbolurilor dar și a indicilor;
• semnificatele semnului plastic sunt clase vagi;
• efecte stilistice foarte bogate;
• trei parametri: culoarea, forma, textura;

19
7.2.1. textura
• proprietatea suprafeței definibilă drept un mod particular de repetare
a unor microelemente;
• textureme – unități non-manifestate în care se articulează unitatea
texturală;

20
7.2.2. forma plastică
• Forma plastică este o formă spațială articulată în unități semnificante non-
manifestate numite formeme:
• poziția,
• dimensiunea,
• orientarea

21
Paul Cézanne, “Montagne Sainte-Victoire” (1887)
7.2.3. culoarea

Edvard Munch’s “The Scream” (1893)

• cromeme:
• dominanța cromatică;
• saturația;
• luminanța.

22
7.2.3.1. dominanța cromatică
• corespunde unei anumite lungimi de undă;
• culoarea corespunde de fapt unui decupaj al spectrului continuu al
lungimilor de undă în unități funcționale cu contururi vagi.

23
7.2.3.2. saturația
• proporția dintre două tipuri de lumină: lumina albă și lumina
corespunzând unei dominante cromatice date;
• o culoare nediluată cu alb se numește culoare saturată, iar alta diluată
se numește desaturată.

24
7.2.3.2. luminanța

• cantitatea de energie luminoasă;

• fiecărei variații a acestor componente (cromeme)
îi pot corespunde variații ale semnificatelor
cromatice.

25
7.3. semnul plastic
• culorilor le corespund semnificate numeroase, în funcție de contexte
și culturi.
• Sintagmatica culorilor este și ea deosebit de complexă. Toposintaxa
culorilor are la bază relații pe care estetica le-a explorat pe larg, dar
adesea în termeni care nu aparțin semioticii: armonie și contrast (vezi
contraste de saturare, de luminanță sau chiar de dominanță).

26