semiotică

aspecte introductive
1
 Ce cuprinde
• Bibliografie
• Introducere
• Ce este semiotica?
• Ce este semnul şi cum funcţionează el?
• Cum se formează sensul?
• Ce este codul?
• Ce înseamnă pluralitatea de coduri?
• Care sunt semioticile particulare (regionale, specifice) şi ce
studiază fiecare?
• Ce înseamnă semiotica aplicată?
• Cum se aplică studiul semiotic la imaginea vizuală (plastică)?
• Concluzii

2
 BIBLIOGRAFIA CURSULUI
• Barthes, Roland, Mitologii, Traducere, prefaţă şi note de
Maria Carpov, Institutul European, 1997
• Boutaud, Jean-Jaques, Comunicare, semiotică şi semne
publicitare. Teorii, modele şi aplicaţii, Prefaţă de Yves
Jeanneret. Traducere de Diana Bratu şi Mihaela Bonescu.
Ediţie îngrijită de Valentina Pricopie, Editura Tritonic,
Bucureşti, 2004
• Caune, Jean, Cultură şi comunicare. Convergenţe teoretice şi
locuri de mediere, Traducere de Mădălina Bălăşescu,
Bucureşti, Cartea Românească, 2000
• Cobley, Paul şi Litza Jansz, Câte ceva despre semiotică,
Editura Curtea Veche, 2004

3
 BIBLIOGRAFIA CURSULUI
• Eco, Umberto, O teorie a semioticii, Traducere din engleză de
Cezar Radu şi Costin Popescu, Editura Meridiane, 2003
• Eco, Umberto, Tratat de semiotică generală, Traducere de Anca
Giurescu şi Cezar Radu, Postfaţă şi note de Cezar Radu, EŞE,
Bucureşti, 1982
• Greimas, A.J., Despre sens. Eseuri semiotice, Bucureşti, Editura
Univers, 1974
• Klinkenberg, Jean-Marie, Iniţiere în semiotică, Editura Institutul
European, Iaşi, 2004
• Peirce, Charles S., Semnificaţie şi acţiune, Prefaţă : Andrei Marga,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1990

4
 BIBLIOGRAFIA CURSULUI
• Rovenţa- Frumuşani, Daniela, Semiotică, Societate, Cultură,
Iaşi, Institutul European, 1999
• Rovenţa-Frumuşani, Daniela, Introducere în semiotică,
Bucureşti, Editura Universităţii, 1991
• Saussure, Ferdinand de, Curs de lingvistică generală, Publicat
de Charles Bally şi Albert Sechehaye, în colaborare cu Albert
Riedlinger, Ediţie critică de Tullio De Mauro, Traducere şi
cuvânt înainte de Irina Izverna Tarabac, Iaşi, Polirom, 1998
• Sebeok, Thomas A., Semnele: o introducere în semiotică,
Traducere din engleză după ediţia a II-a definitivă, de Sorin
Mărculescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2002

5
 BIBLIOGRAFIE DE BAZĂ
• CHANDLER, Daniel, 1994, Semiotics for Beginners [WWW
document] URL http://visual-
memory.co.uk/daniel/Documents/S4B/
• COBLEY, Paul, Litza JANSZ, 2004, Câte ceva despre semiotică,
Traducere de Alexandra Olivotto, Editura Curtea Veche.
• ECO, Umberto, 2003, O teorie a semioticii, Traducere din engleză de
Cezar Radu şi Costin Popescu, Bucureşti, Editura Meridiane.
• PEIRCE, Charles S., 1990, Semnificaţie şi acţiune, Bucureşti, Editura
Humanitas
• SAUSSURE, Ferdinand de, 1916, Cours de linguistique générale,
Paris, Payot (trad. rom. 1998, Curs de lingvistică generală, Iaşi,
Polirom).

6
 Definiții
SEMIÓTIC, -Ă, semiotici, -ce, s. f., adj. I. S.
f. 1. Semiologie (2). 2. Ramură a logicii
simbolice (matematice) care se ocupă cu
studiul general al semnelor. II. Adj.
Referitor la semiotică (I), de semiotică.
[Pr.: -mi-o-] – Din fr. sémiotique.
Sursa: DEX '09 (2009)

7
 Definiții
SEMIOLOGÍE s. f. 1. Parte a medicinii care
se ocupă cu descrierea simptomelor și a
semnelor diferitelor boli, precum și a
metodelor de a le pune în evidență și de a
le diagnostica; simptomatologie. 2. Știință
care studiază semnele întrebuințate în
cadrul vieții sociale; semiotică. [Pr.: -mi-o-]
– Din fr. sémiologie.
Sursa: DEX '98 (1998)
8
 Definiții
SEMN, semne, s. n. 1. Tot ceea ce arată, ceea ce
indică ceva. (…) ♦ Manifestare exterioară a unui
fenomen care permite să se presupună sau să se
precizeze natura lui. (…) 2. Gest, mișcare care
exprimă un gând, o intenție, o stare sufletească
sau sugerează cuiva o acțiune. (…) 3. Notă
specifică, trăsătură distinctivă după care se
recunoaște un lucru, o ființă; semnalment;
însemnare făcută, pe un lucru sau pe un animal cu
scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l
recunoaște. (…) 8. Tot ceea ce evocă o persoană,
un lucru sau un fapt; amintire. (…) Lat. signum.
Sursa: DEX '09 (2009)

9
 Scurt istoric al semioticii
• primele preocupări legate de semiotică:
– Platon, dialogul Cratylos – o reflecție asupra
originii limbii;
– Aristotel analizează substantivele în Poetica și
Despre interpretare;
• semiotică provine din greacă: seme 
semeiotikos (tălmăcitor de semne);
• semiotica este analiza semnelor sau studiul
funcționării sistemelor de semne.

10
 Scurt istoric al semioticii
• recunoașterea necesității de a studia semnele
este un fenomen modern;
• în Antichitate se remarcă distincția pe care o fac
stoicii și epicurienii asupra semnelor:
– semnele naturale (care apar independent în natură, și
– semnele convenționale (create cu scopul de a
comunica);
• pentru stoici, semnul reprezenta ceea ce noi
recunoaștem azi drept fiind simptomul medical;
• în perioada clasică, simptomul rămâne semnul
prin excelență.
11
 Scurt istoric al semioticii
• Sf. Augustin (354-430), în învățăturile sale,
stabilește principala bază pentru cercetarea
semnelor;
• dezvoltă teoria despre signa data (semnele
convenționale), făcându-le obiecte adecvate
analizei filosofice;
• delimitează domeniul de studiu al semnelor,
observând corelația dintre cuvinte și
„cuvintele mentale”.

12
 Scurt istoric al semioticii
• William Ockham (cca. 1285-1349)
aprofundează accepțiunea lui Augustin asupra
semnului;
• principala clasificare a semnelor, din acest
pdv:
– mentale (personale);
– vorbite / scrise (pentru a fi făcute publice).
• semiotica se conturează ca disciplină în sec.
XX.

13
Semiotica europeană

14
Semiotica americană: Ch. Peirce, Ch.
Morris, E.T. Hall

15
 Premise
• Trăim într- o lume a semnelor.
• Orice lucru care se află în jurul nostru trimite
spre fiecare dintre noi semnale care, preluate
pur și simplu sau selectate, influențează
decizii, conduc destine, schimbă hotărâri.
• Toate lucrurile, obiecte ale lumii, ajung, prin
semnificația pe care le-o acordăm, să ne
influențeze viața.

16
 NIMIC NU ESTE
SEMN DACĂ NU
ESTE
INTERPRETAT CA
SEMN
Charles Peirce

17
Ilustrația 1. René Magritte, The Treachery of Images (1926). (Ceci n'est
pas une pipe; “Aceasta nu este o pipă"). Ulei pe pânză.
18
Aceasta nu este pipa lui Magritte

19
• Scurt exerciţiu de imaginaţie:
• închipuiţi-vă pentru câteva momente
că în jurul vostru nu există nimic, iar
acest ”nimic” să fie chiar nimic.

20
• Dacă persistaţi în crearea senzaţiei de ”singur în
univers”, veti observa că la un moment dat se
insinuează din ce în ce mai puternic un sentiment
acut de panică.
• Nu neapărat că sunteţi singur, ci mai ales că nu
există nimic de care să vă agăţaţi, care să vă
permită orientarea, care să vă ajute să identificaţi
faptul că existaţi cu adevărat.

21
• Introduceţi pe rând în acest neant în
care plutiţi un teren cu iarbă, un copac,
o casă, o oaie, o carte, un creion, o
cană şi orice altceva.
• Veţi observa cum sentimentul de
panică dispare şi începeţi să vă refaceţi
identitatea.
22
• Desigur că exerciţiul vizează doar imaginarul,
fiindcă omul nu s-a găsit niciodată în această
situaţie, indiferent de teoria apariţiei lui pe
pământ pe care o acceptăm.
• Cert este însă că de fiecare dată, în evoluţia sa
istorică, a adăugat la fondul perceptiv alte şi alte
elemente care i-au determinat spaţiul existenţial
şi l-au ajutat să reziste şi să se dezvolte.

23
• Atitudinea sa faţă de tot ce-l înconjura se
construia nu numai pe baza capacităţii sale
fizice de reacţie, ci şi pe baza disponibilităţii
mentale de a construi relaţii cu lumea
înconjurătoare.
• Identificarea obiectelor fizice era doar o
etapă în construirea relaţiei, următoarea
fiind aceea de a şi le apropia, de a le da o
funcţie în ansamblul vieţii sale curente.
24
• Momentul în care omul a început să
acorde funcţii obiectelor se leagă
indubitabil de momentul în care putem
vorbi de semn şi de semnificaţia lui.

25
• Eugeniu Coşeriu vorbeşte despre
• desemnare ca prima fază în
conştientizarea de catre om a
lumii care îl înconjoară.
• Odată cu funcţia, obiectul este
numit. Prin alteritate, numele
capătă semnificaţie,
• iar prin utilizare, capătă sens.

26
• Desigur că privind lucrurile din
perspective mai complexe decât cele
pur lingvistice, numele nu este absolut
necesar, atâta timp cât cunoaştem
funcţia obiectului avut în vedere.

27
 De la lucru la semn
• 2. [măr]
• 1. Lucru văzut • Obiect văzut şi
recunoscut
• 3. “măr”
• Obiect văzut,
recunoscut şi
utilizat ca semn
28
• Generalizând, vom ajunge la schema:
Lucru, obiect al lumii.
obiect dinamic
fără nume
nu intră în atenția noastră
nu-l relaționăm cu lumea
noastră
văzut sau nevăzut
existent în afara noastră
obiect imediat semn indicial, iconic sau
lingvistic
numit - desemnat văzut, recunoscut, numit
sau nu, având semnificație
și sens
intră în atenția noastră utilizat sau pus în
funcțiune în comunicare
ca
îl relaționăm cu lumea indice
noastră
văzut, recunoscut și sau icon
păstrat în memoria
noastră ca imagine
mentală
actualizat și reactualizat sau simbol
29
• Urmărind modul în care lucrurile devin semne,
lingviști sau antropologi, filozofi și psihologi au
căutat să determine regulile după care se
desfășoară acest proces și, mai ales, ce
înseamnă această devenire pentru
comunicarea umană.
• A apărut astfel o știință nouă, numită
semiologie sau semiotică.

30