Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Tofan Ilie-Cristian

Comunicare și Relații Publice Anul al II-lea, Grupa 1

Semiotica minciunii

Proiect realizat de Tofan Ilie-Cristian

CRP, Anul al II-lea, Grupa 1

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Tofan Ilie-Cristian
Comunicare și Relații Publice Anul al II-lea, Grupa 1

1. Semiotica – definiții și concepte

Cel mai frecvent răspuns oferit la întrebarea „Ce este semiotica?” este acela că
semiotica este studiul semnului. Totuşi, conceptul nu este atât de uşor de definit. În referatul
de față vom descoperi mai multe definiții ale semioticii de-a lungul timpului.

Thomas A. Sebeok, care, împreună cu Pierce şi Saussure a fost figura cheie în

dezvoltarea semioticii, a preferat o altă definiţie. Când vorbea cu media sau când explica altor
persoane, susţinea pur şi simplu că semiotica este studiul diferenţelor dintre iluzie şi
realitate.1

Potrivit lui Paul Schveiger, semniotica este acea disciplină ştiinţifică, care studiază
statutul şi comportamentul semnelor naturale (sau artificiale) la care poate recurge
individul (grupul de indivizi) în cadrul societăţii căreia îi aparţine pentru a transmite orizontal
şi/ sau vertical o cantitate determinată de informaţie, organizând-o sub forma lanţurilor
succesive de mesaje2

Revenind Sebeok, însă, nu putem ignora următoarea observaţie a acestuia:

„Semiotica este deopotrivă o ştiinţă, cu propriul său corpus de descoperiri şi de teorii şi o
tehnică de studiere a tot ce produce semne. Iată motivul pentru care Charles Peirce a definit
semiotica, aşa cum procedase şi filozoful John Locke înaintea lui ca doctrina despre semne
(Peirce 1958/2:228). Cuvântul doctrină n-a fost utilizat de către Peirce în sensul său religios,
ci mai degrabă în accepţia sa fundamentală de sistem de principii”.3

Nu am putut trece cu vederea câteva observaţii ale lui Umberto Eco, observaţii care ni se
par relevante pentru tema acestui proiect. Aşadar, acesta consideră că semiotica are de-a face
cu orice lucru care poate fi considerat drept semn.

„Este semn orice lucru care poate fi considerat drept un substitut semnificant pentru
altceva. Acest altceva nu trebuie în mod necesar să existe, şi nici nu trebuie să subziste de fapt
în momentul în care semnul îl înlocuieşte. În acest sens, semiotica este în principiu disciplina
care studiază tot ceea ce poate fi folosit pentru a minţi.

Dacă ceva nu poate fi folosit pentru a minţi, atunci nu poate fi folosit nici pentru a
spune adevărul: de fapt, nu poate fi folosit pentru a spune nimic.

Definirea drept „teorie a minciunii" ar putea reprezenta un program satisfacator

pentru semiotica generală”.4

1
Cobley, Paul, „The routledge Companion Semiotics- „Introduction”, p. 3, varianta pdf, Routledge, Taylor and
Francis Group, London and New York
2
Schveiger, Paul, (1984), „O introducere în semiotică”, p. 10, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
3
Sebeok, Thomas, https://www.slideshare.net/andreisirghi1/thomas-a-sebeok-semnele-o-
introducere-in-semiotica, accesat la data de 23.05.2020, ora 08:00.
4
Eco, Umberto, „Tratat de semiotică generală”(1982), p. 17-18, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Tofan Ilie-Cristian
Comunicare și Relații Publice Anul al II-lea, Grupa 1

Demersul semiotic vizează descrierea condiţiilor de producere/ înţelegere a sensului.

De fapt, nu semnele vor constitui obiectul semioticii, ele sunt unităţi de suprafaţă din a căror
selecţie, combinare se poate descoperi jocul semnificaţiilor subiacente – “invarianţa în
variaţii” (Roman Jakobson). Semiotica este evident studiul semnelor, cu condiţia de a
depăşi aceste semne şi a vedea ce se petrece sub semne.

2. Minciuna

Cum definim „minciuna”?

În DEX, minciuna este definită ca fiind o afirmație care falsifică, denaturează deliberat
adevărul având ca scop înșelarea cuiva.5

Pentru că semnul e „ceva care stă în locul a altceva” fără a fi acel ceva, el este de la
început o „minciună” socialmente acceptată ca adevăr. Minciuna efectivă apare ca o
dedublare a semnificării: nu numai că semnul / vorbirea înlocuieşte deja ceva, dar înlocuiește
ceva ce e de la început ascuns semnificării cu intenție, un gând disimulat. 6

Structura felului în care comunicarea construiește realitatea ne oferă un ghidaj

important în descoperirea minciunii.

Nivelurile comunicării

1) Comunicarea verbală, prin intermediul cuvintelor, semne care nu necesită

cheltuieli substanțial-energetice și al cărui control este preponderent conștient și voluntar.

2) Comunicarea corporală, prin intermediul gesturilor și posturilor, care implică

anumite cheltuieli energetice, pentru că reprezintă comportamente și acțiuni invocate și
neefectuate, inhibate. Controlul este în general inconștient și involuntar până când intervine o
supraveghere conștientă și voluntară.

3) Cel mai aproape de adevăr este făptuirea, comunicarea efectivă prin acțiuni și
comportamente care realizează ceva și implică un consum energetic. Controlul este
preponderent conștient și voluntar în măsura în care se are în vedere un scop. Pentru că este
costisitoare energetic, ea ne poate ajuta cel mai mult să distingem între adevăr și minciună. 7

Indicatori ai minciunii în limbajul corporal

Dificultatea detectării unei intenții conștiente de înșelare face necesară interpretarea

atât a limbajului verbal cât și a comunicării corporale. Indicii sunt despărțiți în continuare
5
https://dexonline.ro/definitie/minciuna, accesat la data 30.05.2020, ora 12:00
6
Aurel Codoban, Gesturi, vorbe și minciuni. Mic tratat de semiotică gestuală extinsă și aplicată, Editura Eikon,
Cluj-Napoca, 2014, p.118
7
Ibidem, p.119
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Tofan Ilie-Cristian
Comunicare și Relații Publice Anul al II-lea, Grupa 1

numai din nevoi analitice întrucât trebuie, de obicei, corelați cu indicatorii verbali. Dacă
suspectăm o tentativă de înșelare în ceea ce privește latura relaționară a comunicării, trebuie
să acordăm mai multă atenție comunicării corporale.

Nasul
Acoperirea gurii sau gestul deplasat spre nas cu acoperirea parțială a gurii sunt indicii
principali ai minciunii.8

Când oamenii spun minciuni, ei sunt stresaţi şi stresul creşte uşor temperatura pielii.
Când pielea se încălzeşte, nasul, care este un organ sensibil, poate să resimtă o senzaţie de
mâncărime şi se poate lărgi uşor (aşa-numitul ,,efect Pinocchio”) şi persoana îşi atinge nasul
pentru că o mănâncă.

Ochii
Trebuie luată în considerare nu numai evitarea privirii, dar și privirea fixă, prea
intensă. Persoana care minte poate fie să evite privirea, fie să privească insistent în speranța de
a nu fi prins.

Mascarea
Când cineva minte intenționat și mai ales când miza este mare, ascunde nu numai
adevărul, dar și emoțiile negative precum vinovăția și teama. Întoarcerea feței sau acoperirea
ei cu palmele sunt în general evitate. În locul locul lor sunt folosite măștile figurii impasibile
și zâmbetul. De aici și discrepanțele în limbajul corporal, fața încrezătoare acompaniată de
mâinile care tremură.9

Zâmbetul
Zâmbetul este eficient în mascarea sentimentelor de vinovăție sau frică. Deoarece
centrii nervoși ai individului sunt diferiți și mușchii feței sunt diferiți. În zâmbetul involuntar
se ridică colțurile gurii iar sprâncenele se lasă în jos. O gură asimetrică afișează disconfort și
nervozitate, iar la mincinoși, partea stângă este mai pronunțată decât cea dreaptă. Mincinoșii
obișnuiesc să folosească deseori zâmbetul amestecat: colțurile interne ale sprâncenelor
ridicate, colțurile gurii trase în sus sau coborâte.

Microindicatorii
În cazul mascării emoţiilor, intervin două seturi de procese: involuntare, care propun
reacţia autentică; cele voluntare o camuflează.

Membrele și Corpul
Mâinile, braţele şi picioarele sunt strînse în jurul corpului de parcă individul vrea să
ocupe cât mai puţin loc. De obicei nu stă drept, cu mâinile în afară şi întinse, stă mai degrabă
ghemuit. Vrând să apară relaxat, îşi va ridica umerii uşor.10

8
Ibidem, p 122
9
Ibidem, p 123
10
Ibidem, p 124
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Tofan Ilie-Cristian
Comunicare și Relații Publice Anul al II-lea, Grupa 1

Concluzie
În concluzie, semiotica minciunii este un domeniu complex care ajută la detectarea
caracterului mincinos al unei persoane, situații sau conversații. Semiotica ne ajută la
controlarea gesturilor și desigur, ne ajută în identificarea neregulilor în vorbire și gestică.
Corpul și mimica noastră pot spune mai multe decât cuvintele pe care le rostim, de aceea totul
trebuie controlat și gândit îndeosebi când luăm decizia de a minți.

Cuprins
1. Semiotica – definiții și concepte.............................................................................................2
2. Minciuna.............................................................................................................................. 3
Cum definim „minciuna”?.......................................................................................................3
Nivelurile comunicării............................................................................................................ 3
Indicatori ai minciunii în limbajul corporal...............................................................................3
Nasul................................................................................................................................ 4
Ochii................................................................................................................................ 4
Mascarea.......................................................................................................................... 4
Zâmbetul.......................................................................................................................... 4
Microindicatorii................................................................................................................ 4
Membrele și Corpul.......................................................................................................... 4
Concluzie............................................................................................................................... 5
Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice Tofan Ilie-Cristian
Comunicare și Relații Publice Anul al II-lea, Grupa 1

Bibliografie

1. Cobley, Paul, „The routledge Companion Semiotics- „Introduction”, varianta pdf,

Routledge, Taylor and Francis Group, London and New York
2. Schveiger, Paul, (1984), „O introducere în semiotică”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti
3. Eco, Umberto, „Tratat de semiotică generală”(1982), p. 17-18, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti
4. Sebeok, Thomas, https://www.slideshare.net/andreisirghi1/thomas-a-sebeok-
semnele-o-introducere-in-semiotica
5. Aurel Codoban, Gesturi, vorbe și minciuni. Mic tratat de semiotică gestuală
extinsă și aplicată, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014
6. https://dexonline.ro/definitie/minciuna