 COMEDIA

O SCRISOARE PIERDUTĂ (1884)

DE ION LUCA CARAGIALE

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută”, de I.L. Caragiale este a

treia piesă dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a geniului dramatic.
Fiind un text dramatic, COMEDIA este desinată reprezentării scenice, dovadă fiind
intervențiile directe ale autorului în piesă, prin didascalii, compoziția în patru acte alcătuite
din replici și scene, dialogul și monologul ca moduri de expunere. Comedia aparține
realismului clasic. Principiile promovate de acest curent literar se regăsesc în satirizarea
unor aspecte sociale, spiritul de observație și individualizarea prin limbaj. Țin de clasicism:
echilibrul compozițional și generalitatea situațiilor și a caracterelor.
TEMA COMEDIEI înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul
alegerilor, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie(triunghiul conjugal) a unor
politicieni corupți.
TITLUL pune în evidență și intriga și contrastul comic dintre aparență și esență. Victoria
politică se obține, de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o
scrisoare pierdută”, pretextul dramatic al comediei.
ACȚIUNEA COMEDIEI este plasată „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”.
Reperul spațial vag are efect de generalizare, iar timpul precizat este sfârșitul secolului al
XIX-lea, în perioada campaniei electorale în interval de trei zile. Subiectul desfășurat pe
parcursul celor patru acte, respectă momentele specifice evoluției sale și este determinat
de intrigă: pierderea scrisorii de dragoste de la prefect de către doamna Zoe Trahanache și
găsirea ei de către adversarul lor politic, care o folosește ca armă de șantaj. Desfășurarea
acțiunii prezintă modelul în care cei implicați răspund șantajului, precum și reacțiile
celorlalte personaje în situația de criză creată. Punctul culminant, adunarea electorală, în
care este declarat candidat Agamemnon Dandanache, este urmat de un deznodământ
fericit, în care scrisoarea revine la Zoe și conflictele se sting într-o împăcare generală și
neașteptată. CONFLICTUL dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a
două forțe opuse: reprezentanții partidului aflați la putere(prefectul Ștefan Tipătescu,
Zaharia Trahanache, președintele grupării locale al partidului, și Zoe, soția acestuia) și
gruparea independentă construită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar
al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are loc la bază contractul comic dintre ceea ce
sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență.
Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatura română. În
general, personajele unei comedii aparțin unei tipologii clasice pentru că au o dominantă de
caracter. În opera „O scrisoare pierdută”, personajele sunt individualizate prin limbaj și prin
elemente de statut social și psihologic. Zoe Trahanache este tipul cochetei și al femeii
voluntare. Unicul personaj feminin al comediei, ea are statutul social evidențiat prin
raportare la soțul său, Zaharia Trahanache, cel mai important om politic al județului.
 Ștefan Tipătescu este prefectul județului, așa cum notează autorul în didascalii, dar
întruchipează, în același timp, tipul donjuanului(cuceritor). Tipătescu aparține tipului politic,
dar, spre deosebire de ceilalți este un om instruit, educat. Imoralitatea lui se manifestă în
planul vieții de familie. Zoe și Tipătescu nu fac greșeli de exprimare ca alte personaje ale
comediei, de aceea nu sancționate de autor prin comicul de limbaj. Aceste personaje sunt
ironizate pentru legătura extraconjugală prin comicul de nume. Așa se explică discrepanța
comică dintre prenume, ceea ce vor să pară, și diminutivul familiar, ceea ce sunt. Astfel, Zoe
este numită JOIȚICA, iar Ștefan, FĂNICĂ. Stâlpi ai puterii locale și prieteni cu interese
comune, Ștefan Tipătescu și Zaharia Trahanache alcătuiesc un triunghi conjugal împreună
cu Zoe.
Pierderea scrisorii de dragoste declanșează acțiunile contradictorii ale celor implicați,
evidențiind raportul neașteptat: caracter tare, Zoe-caracter slab, Fănică. Prefectul Tipătescu
îi cere polițaiului, Pristanda, arestarea lui Cațavencu și percheziția locuinței pentru a găsi
scrisoarea. Zoe, dimpotrivă, ordonă eliberarea lui, iar apoi se folosește de mijloacele de
convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura avocatului
din opoziție în schimbul scrisorii. În ciuda faptului că este considerată o „damă simțitoare”,
toți protejând-o în virtutea acestei aparențe sensibilități, Zoe este, în realitate, o femeie
stăpână pe sine, care știe ce vrea și care-i manipulează pe toți după propriile dorințe. Fiind
onest politic, „un om căruia îi place să joace pe față”, așa cum se autocaracterizează,
Tipătescu refuză inițial compromisul și îi propune Zoei soluția disperată de a fugi împreună,
arătându-se gata să renunțe la tot de dragul ei. Ea refuză „nebunia”, nevrând să renunțe la
statutul pe care-l avea în orașul de provincie. Izbucnirea scandalului o îngrozește mai mult
decât pierderea bărbatului iubit. În confruntarea dintre cei doi cu privire la susținerea
candidatului lui Cațavencu, prefectul cedează până la urmă de dragul Zoei.
Finalul Comediei aduce împăcarea ridicolă a adversarilor. Odată ce intră în posesia
scrisorii compromițătoare, Zoe devine triumfătoare, își recapătă superioritatea la care
renunțase pentru scurt timp și face promisiuni liniștitoare pentru ceilalți.
ÎN CONCLUZIE, lumea eroilor lui Caragiale acționează după principul „Scopul scuză
mijloacele”, iar imoralitatea casnică se îmbină cu cea politică în comedia „O scrisoare
pierdută”. Piesa provoacă râsul, dar în același timp atrage atenția, în mod critic, asupra
defectelor umane.