SELECŢIA ÎN POPULAŢII HIBRIDE LA SPECIILE AUTOGAME

Selecţia în populaţii hibride.

Prelucrarea populaţiilor rezultate în urma hibridării se realizează în funcţie de tipul de
polenizare a speciei cu care se lucrează. Diferenţele dintre specii rezultă din efectul pe care îl
are hibridarea, cât şi din scopul final al selecţiei.
La plantele autogame hibridarea se efectuează pentru a provoca variabilitate. Din
variabilitatea creată se vor alege forme care corespund obiectivelor de ameliorare spre a fi
înmulţite, în final obţinându-se un nou soi.
La plantele alogame hibridarea poate fi folosită în două direcţii. O posibilitate ar fi
asemănătoare celei aplicate la plantele autogame, dar soiuri se cultivă la tot mai puţine specii
alogame. Pentru crearea de hibrizi, la alogame, hibridarea se efectuează în vederea
valorificării heterozisului manifestat în generaţia F1.
Selecţia în populaţii hibride la plantele autogame. Aplicarea hibridării în ameliorare
este generalizată la aproape toate speciile cultivate autogame. Avantajele acestei metode au
fost arătate. Variabilitate acare începe să se manifeste începând cu generaţia F2 oferă
posibilitatea aplicării selecţiei ceea ce în cazul unor populaţii existente (soiuri, populaţii
locale) are o foarte slabă eficacitate datorită limitării acesteia, şi a epuizării în scurt timp.
Variaţiile genotipice obţinute în urma hibridării se numesc recombinări. Începând cu
generaţia F2 are loc segregarea caracterelor, apărând cu atât mai multe recombinări, cu cât
diferenţele dintre cei doi părinţi sunt mai mari.
Numărul cel mai mare a recombinărilor apare în prima generaţie segregantă. Marea
majoritate a acestora sunt genotipuri în stare heterozigotă şi vor continua să segrege în
continuare, dar populaţia recombinatelor noi se va reduce treptat în generaţiile următoare.
În cazul autogamelor, selecţia trebuie să reţină indivizi valoroşi şi stabili. Stabilitatea
se datorează homozigoţiei ca urmare, elaborarea unei strategii de selecţie se vor avea în
vedere două elemente: variabilitatea şi starea de homozigoţie.
În funcţie de momentul începerii selecţiei există două metode de bază de selecţie
aplicată în populaţiile hibride de la plante autogame. Selecţia genealogică (pedigree) şi
selecţia în populaţii hibride avansate (tardivă sau bulk-method). Anumite centre de ameliorare
lucrează după o metodă ce le combină pe cele două, selecţia în populaţii parţiale, însă aceasta
nu este prezentată în toate tratatele de ameliorare.
 Selecţia genealogică (pedigree). Selecţia genealogică este tipul de selecţie care
prelucrează variabilitatea încă de la începutul manifestării ei. Pentru aceasta extragerea de
elite se face în generaţia F2 . Deoarece în această generaţie segregantă proporţia heterozigoţilor
este cea mai ridicată, selecţia trebuie să se aplice după varianta alegerii repetate, şansele de a
selecţiona forme stabile fiind foarte reduse. Cu alte cuvinte, selecţia genealogică este o
selecţie individuală repetată, extragerea de elite făcându-se din descendenţele elitelor reţinute
anterior. Această repetare poate să continue până în generaţiile F5 – F7, unii autori
recomandând chiar în generaţia F10. Alegerea de elite din descendenţe se opreşte când
descendenţa va fi uniformă.
Uniformitatea arată că s-a ajuns la starea de homozigoţie, moment în care descendenţa
poate deveni linie spre a trece din câmpul de selecţie în verigile următoare ale câmpului de
ameliorare.
După încrucişare şi obţinerea seminţei hibride F0, aceasta va fi utilizată pentru
realizarea generaţiei hibride F1.
Generaţia hibridă F1 – seminţele hibride F0 se vor semăna distanţat pentru a oferi
plantelor posibilitatea de a manifesta la maxim potenţialul de care dispune. Hibrizii F 1 vor fi
comparaţi cu formele parentale şi se vor constata care sunt caracterele dominante. Dacă nu au
intervenit şi autopoleniză rile formei mamă generaţia F1 trebuie să fie uniformă. Plantele care
se abat şi se aseamănă ca forma mamă se vor îndepărta de plantele hibride, se va recolta
pentru a servi la obţinerea generaţiei F2.
Generaţia hibridă F2 - Seminţele plantelor F2 se vor semăna cu spaţii de nutriţie
suplimentare pentru o bună individualizare a fiecărei plante, în special la speciile ce se
seamănă în rânduri dese. Prima extragerea de elite se realizează în această generaţie. Alegerea
elitelor se face observând caracterele manifestate. Pentru caracterele cu expresivitate mare
(înălţime, culoare, mărimea fructelor, rezistenţă la boli, etc.) alegerea se face uşor. Pentru
unele caractere calitative (număr de seminţe în fruct, greutatea seminţelor sau a fructelor,
calitatea recoltei) selecţia nu se poate realiza decât prin executarea unor teste în laborator. În
câmp, plantele vor fi apreciate vizual în timpul perioadei de vegetaţie şi se vor marca pentru a
se reţine la maturitate. După recoltare, care se face prin smulgere acolo unde este posibil,
elitele se vor supune unor măsurători biometrice pentru a vedea dacă se încadrează în limitele
stabilite ca obiective de ameliorare.În funcţie de mărimea populaţiei în F 2 se vor alege până la
200-300 de elite. Sămânţa fiecăreia se va păstra pentru a i se studia descendenţa.
Generaţia hibridă F3 – Sămânţa fiecărei elite F2 se va semăna într-un câmp de selecţie
unde se vor studia descendenţele acestora. Descendenţele se seamănă fiecare pe câte un rând,
între plante asigurându-se distanţe suficiente pentru a fi bine individualizate. Aceste
descendenţe, aflate în generaţia F3 vor fi atent studiate pe parcursul perioade de vegetaţie,
compararea lor se va face cu soiul martor. Din descendenţele cele mai valoroase se vor alege
iar elite. Elite pot fi reţinute şi din descendenţele mai puţin valoroase în cazul în care prezintă
plante deosebite. Numărul elitelor extrase din toate descendenţele este asemănător celui din F 2
(200-300). Dacă apar descendenţe foarte uniforme şi valoroase, acestea pot fi reţinute şi
promovate ca linii. Numărul acestora, în F3 va fi foarte mic, deoarece majoritatea provin din
plante heterozigote şi vor continua segregarea.
Generaţiile hibride F4 – F7 În toate generaţiile segregante alegerea de elite din
descendenţe continuă. De la o generaţie la alta numărul descendenţelor uniforme va creşte
datorită creşterii procentului de homozigoţie în urma autopolenizării.
Câmpul de control cuprinde descendenţele reţinute din câmpul de selecţie. Fiecare
descendentă va fi semănată pe câte o parcelă (dacă este posibil mai multe repetiţii) pentru a se
efectua prin estimare a capacităţii de producţie în condiţii tehnologice curente.
Culturi comparative de orientare. Se organizează pentru o mai bună caracterizare a
liniilor. Experimentarea se efectuează în mai multe repetiţii (3-5) selecţia liniilor făcându-se
după o prelucrare statistică a rezultatelor obţinute. Experimentarea în culturi comparative de
orientare durează 3 ani după care liniile cele mai valoroase care prezintă sporuri asigurate
statistic şi la o limită de minimum 10% faţă de soiul martor, vor fi promovate în culturi
comparative de concurs.
Culturile comparative de concurs constituie ultima verigă a procesului de ameliorare.
Organizarea acestora necesită mai multe repetiţii, după metode de aşezare în teren cu precizie
mai mare. Experimentarea se execută în locuri diferite, prin aceasta testându-se şi
adaptabilitatea liniilor la condiţii pedoclimatice diferite.
Rezultatele vor fi interpretate statistic faţă de soiul martor, liniile cele mai valoroase,
urmând a fi propuse spre omologare ca noi soiuri.
Metoda selecţiei genealogice are avantajul că evaluează mai complet decât oricare
metodă materialul hibrid şi că permite identificarea timpurie a genotipurilor valoroase, mai
ales în privinţa caracterelor calitative (rezistenţe la boli, precocitate, culoare, etc). Folosirea
unor tehnici speciale în generaţiile timpurii (infecţii artificiale, microteste de calitate) permite
identificarea unor plante valoroase. La evaluarea materialului hibrid în primele generaţii, o
mare importanţă o are iscusinţa amelioratorului în ceea ce priveşte aprecierea potenţialului
productiv. În general, selecţia genealogică întârzie aprecierea capacităţii de producţie până în
momentul homozigotării liniilor.
Principalul dezavantaj al acestei metode de selecţie rămâne faptul că eliminarea unui
individ după aspectul genotipic în primele generaţii comportă riscul pierderii unor gene utile,
deoarece ele sunt mascate în heterozigot de cele dominante.
 Efectuarea hibridării Câmpul de hibridare
AxB

Câmpul de hibrizi F1

Câmpul de alegere
F2

Câmp
selecţie F3

Câmp
selecţie
F4

Câmp
selecţie
F5-7

Câmp de
control

Culturi comparative de orientare

Culturi comparative de concurs

Schema selecţiei genealogice (pedigreu)

 Selecţia în populaţii hibride avansate (bulk-method). Metoda are la bază conceptul că
extragerea elitelor să înceapă după realizarea homozigotării, după 5-7 generaţii de
autopolenizare. În generaţiile avansate, marea majoritate a plantelor din populaţie sunt
homozigote. Studiile arată că în F6 proporţia homozigoţilor este de 96,9%, iar în F 10 de 99,8%.
Având în vedere faptul că elitele alese vor fi testate în privinţa valorii şi uniformităţii
descendenţelor, selecţia se poate aplica chiar şi în F5, generaţie în care proporţia
homozigoţilor este satisfăcătoare.
După realizarea hibridări, generaţiile hibride de la F1, până la F5-F7, se vor înmulţi fără
a fi prelucrate. De la o generaţie la alta, suprafaţa de teren rezervată fiecărui hibrid, va creşte.
Pentru a nu se pierde din variabilitatea ce apare ca urmare a segregării, este de dorit ca pentru
înmulţire să fie reţinută toată sămânţa obţinută. În generaţia F 5-F7, se vor reţine elite conform
obiectivelor de ameliorare, acestea fiind prelucrate după metodologia selecţiei individuale cu
o singură alegere.
Privită în ansamblul aplicării ei şi comparativ cu metoda selecţiei genealogice, selecţia
în populaţii hibride avansate prezintă avantaje şi dezavantaje. Principalele avantaje ale acestei
metode sunt: se pot cultiva în fiecare generaţie populaţii hibride mari, deci creşte
posibilitatea apariţiei mai multor combinaţii de gene, se cere mai puţină muncă pentru fiecare
hibrid ca urmare pot fi urmăriţi mai mulţi hibrizi, descendenţele alese în generaţiile avansate
sunt homozigote.
Cu toate că această metodă este foarte expeditivă şi puţin costisitoare, prezintă unele
dezavantaje importante: durata lucrărilor de selecţie se prelungeşte comparativ cu metode
selecţiei genealogice, ca rezultat al faptului că alegerea elitelor începe după 6-8 ani de la
hibridare; în paralel cu genotipurile valoroase şi amestec se găsesc şi unele nevaloroase,
existând riscul ca acestea să se înmulţească şi să se piardă cele valoroase; în generaţiile
avansate în care se aplică selecţia, populaţiile reprezentând un amestec de linii homozigote,
apare posibilitatea alegerii mai multor elite din aceiaşi linie homozigotă, aceasta necesitând o
selecţie interliniară ulterioară.
Efectuarea hibridării Câmpul de hibridare
AxB

Câmpul de hibrizi F1

Câmpul de hibrizi F2

Câmpul de hibrizi F3

Câmpul de hibrizi F4

Câmpul de alegere
F5-7

Câmp
selecţie

Câmp de
control

Culturi comparative
de orientare

Culturi comparative
de concurs

Schema selecţiei tardive

 Selecţia în populaţii parţiale. Selecţia în populaţii parţiale este o metodă mai puţin
aplicată, deşi combină avantajele celorlalte metode Conform acestei metode alegerea de elite
începe în F2 făcându-se apoi o triere a descendenţelor acestora, cele mai bune descendenţe se
vor înmulţi până în generaţiile F5-F7. Pe parcursul înmulţirii, fiecare descendenţă va da naştere
unei populaţii. Prin acest mod de lucru se elimină de timpuriu multe din genotipurile
nevaloroase.
Pe parcursul înmulţirii o parte din populaţii mai pot fi eliminate, cele care conţin multe
plante nevaloroase se vor elimina în totalitate. Când se constată că segregarea a încetat, aceste
populaţii vor fi prelucrate prin selecţie individuală cu o singură alegere. Pentru a nu se pierde
din variabilitatea apărută se recomandă ca numărul elitelor reţinute în F2 să fie foarte mare.

Efectuarea hibridării Câmpul de hibridare

AxB

Câmpul de hibrizi F1

Câmpul de alegere
F2

Câmp
selecţie
F3

Înmulţire
F4

Câmp de alegere
F 5-
7

Câmp de
selecţie

Câmp de control

Culturi comparative de
orientare
 Culturi comparative de
concurs

Schema selecţiei în populaţii parţiale.