UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ REGELE MIHAI

I-AL ROMANIEI DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA AGRICULTURĂ
DISCIPLINĂ: NUTRIŢIA ANIMALELOR
AN DE STUDIU:III

Furajele de origine
vegetală

Coordonator: Nistor Eleonora

Student: Panc Valentina-Claudia

Timişoara, 2021
 Furajele de origine vegetală
Hrana animalelor cu furaje verzi este asigurată pe o perioadă de 6-7 luni. Acestea sunt foarte
bogate în vitamine, substanţe proteice şi minerale.

Nutreţul verde are un conţinut mare de apă ceea ce înseamna că sunt suculente, mâncate de
placere de către animale. Nutreţul verde aste dietetic, diuretic si foarte bogat in provitamina
A. Furajele verzi se pot obţine de pe pajistile permanente şi temporare, din culturi de plante
furajere anuale şi dinculturi de plante perene precum şi din resurse ocazionale, ca: frunze de

sfeclă, resturi din grădinile de legume. sfeclă, resturi din grădinile de legume, stuf, frunzar,
etc.

Valoarea nutritivă a păşunilor naturale, depinde de compoziţia pe care o conţin, fiind cu atât
mai valoaroasă, cu cât au un procent mai ridicat de leguminoase şi graminee consumabile.
Dintre leguminoasele de nutreţ, cele mai importante sunt: lucerna,trifoiul.Lucerna şi trifoiul
sunt urmate ca valoare nutritivă de sparcetă.Ghizdeiul, sulfina, mazărea furajeră şi soia, sunt
alte leguminoase care completează lista nutreţurilor folosite în hrana animalelor.

Dintre plantele cultivate pentru nutreţ verde o importanţă deosebită o are porumbul, care
poate fi utilizat ca masă verde din iunie şi până toamna târziu.

În funcţie de zona de cultură a plantelor, ca furaje verzi maipot fi utilizate: secara, în zonele
mai reci, iarba de Sudan care asigură nutreţul în regiunile mai secetoase; orzul, ovăzul,
mohorul, meiul, rapiţa, varza furajeră, sorgul,cetina de brad, etc., pot furniza şi ele elemente
nutritive pentru animale, darprezintă o importanţă mai redusă.

Nutreţul verde se foloseşte în hrana tuturor speciilor şi categoriilor deanimale, datorită

însuşirilor pe care le prezintă, fiind utilizat fără o prealabilăprelucrare sau în urma pălirii în
special trifoiul şi lucerna, sau în urma deshidratării.

Lucerna este cultivată pe scară largă în întreaga lume ca furaj pentru vite și este cel mai
adesea recoltat sub formă de fân, dar poate fi transformat și în siloz, pășunat sau hrănit ca
verde. Lucerna are de obicei cea mai mare valoare de hrănire dintre toate culturile de fân
obișnuite. Este folosit mai rar ca pășune. Când este cultivată pe soluri în care este bine
adaptată, lucerna este adesea cea mai productivă plantă furajeră, dar beneficiul său principal
este combinația de randament ridicat la hectar și calitate nutritivă ridicată. Utilizarea sa
principală este hrana pentru vacile de lapte cu mare producție, datorită conținutului ridicat de
proteine și a fibrelor foarte digerabile, iar în al doilea rând pentru bovine de vacă, cai, oi și
capre Fânul de lucernă este o sursă larg utilizată de proteine și fibre pentru iepurii din carne.
În dietele de păsări de curte, lucerna deshidratată și concentratele de frunze de lucernă sunt
utilizate pentru pigmentarea ouălor și a cărnii, datorită conținutului ridicat de carotenoizi,
care sunt eficiente pentru colorarea gălbenușului de ou și a lipidelor corpului. Se
administrează tuturor speciilor şi categoriilor de animale, dar pentru rumegătoare
administrarea lucernei se va face cu precauţie datorităproducerii meteorizaţiilor. Pentru
acest motiv, lucerna nu se va administra în stare udă.

Trifoiul este foarte plăcut pentru animale și este bogat în proteine, fosfor și calciu, oferind
astfel hrană valoroasă fie în stadiul verde, fie în starea uscată. În plus față de valoarea lor
principală ca hrană pentru animale sub formă de fân, pășune și siloz, trifoiul sunt plante
valoroase pentru îmbunătățirea solului și conservarea solului.

Porumbul este o plantă cultivată importantă care prezintă un rol deosebit în hrana omului si în
hrana animalelor. de semănat, a lucrărilor tehnologice ce au loc pe parcursul perioadei de
vegetaţie, a competiţiei dintre plante pentru elementele nutritive, stabilirea momentului optim
de recoltare respectiv a calităţii furajului.

Nutreţul uscat este folosit in perioada in care hrana animalelor nu poate fi satisfacută de catre
nutreţul verde.Acestea sunt nutreţuri reprezentate în special de către fânuri,provenite din
ierburi conservate (naturale sau cultivate) prin uscare până laun conţinut mediu de 15-17%
apă, conţinutul în celuloză brută ajungând până la 30-35%.Fânurile de bună calitate, în
special cele de leguminoase, secaracterizează printr-un conţinut ridicat de proteină, săruri
minerale şivitamine. Valoarea nutritivă a fânurilor variază în funcţie de compoziţia

floristică, de vârsta plantelor la recoltare, de sistemul şi de durata lor deuscare şi de modul de

păstrare.

Nutreţurile grosiere constitue produse secundare rezultate în urmaseparării seminţelor cum ar

fi paie, pleavă, vreji de leguminoase, coceni de porumb,ele caracterizându-se printr-un volum
mare, conţinut ridicat în celuloză, care ajunge la 50% din substanţa uscată şi printr-unconţinut
scăzut în proteină digestibilă. Grosierele se folosesc cu precădere în hrana bovinelor şi
ovinelor, şi într-o proporţie mai mică în hrana cabalinelor. Ele se pot administra fie în

formă uscată, fie după o prealabilă prelucrare

Furajul murat se obţine prin conservarea plantelor verzi însilozate care suferă procese
biochimice (de fermentaţie lactică, acetică, alcoolică şi butirică – nedorită). Porumbul murat
recoltat şi însilozat în faza de lapte-ceară constituie cel mai bun nutreţ suculent pentru iarnă,
conţinând 0,20 UN şi 10-12 g PD. Se administrează împreună cu fibroasele păstrându-se un
raport de 1 kg fân la 5 kg nutreţ murat, asociindu-se totodată şi cu cretă furajeră, deoarece
este sărac în calciu.

Furajele suculente de iarnă sunt reprezentante de rădăcinoasele (sfeclă furajeră, de zahăr,

morcovi, napi) tuberculiferele (cartofi şi topinambur) şi bostănoasele (dovleac şi pepene),
constituie nutreţuri suculente caracterizate printr-un conţinut de apă (80-90%), cantităţi mari
de SEN şi printr-o digestibilitate ridicată. Valoarea nutritivă este de 0,15-0,20 UN şi 10-15 g
PD. Sfecla se administrează în special femelelor în lactaţie, stimulând producţia de lapte.
Morcovii reprezintă un furaj excelent pentru îngrăşarea animalelor, având un conţinut mare
de caroten este indicat pentru reproducătorii masculi (1-4 kg/zi), tineret de reproducţie şi
păsări.

Bostănoasele sunt suculente cu digestibilitate ridicată şi valoare nutritivă mai scăzută Sunt
bine valorificate de toate speciile de animale.

Furaje concentrate vegetale sunt formate din: grăunţe de cereale (porumb, orz, ovăz,
sorg, secară), boabe de leguminoase (mazăre, soia, măzăriche, linte), seminţele plantelor
oleaginoase (in, cânepă). Nutreţurile concentrate se caracterizează prin volum mic, valoare
nutritivă mare, digestibilitate ridicată şi conţinut de apă de 12-15%.

Grăunţele de cereale conţin mai mult amidon (70% din SU), săruri minerale, în
special de fosfat şi calciu, iar dintre vitamine complexul B şi vitamina E.

Porumbul constituie sursa principală de concentrate folosite în hrana animalelor puse

la îngrăşat (porcine, taurine, ovine) reprezentând până la 80% din totalul concentratelor, la
păsări până la 70% din concentrate, iar la celelalte categorii până la 30% (tineret de la toate
speciile şi animale de muncă).

Valoarea biologică a proteinei din porumb este mai scăzută datorită lipsei
aminoacizilor lizină şi glicocol şi a cantităţilor mici de triptofan şi cistină. Se asociază cu alte
furaje care îl completează sub raportul conţinutului proteic.

Ovăzul este indicat în mod deosebit reproducătorilor masculi, tineretului mascul

pentru reproducţie şi cailor de muncă..

Orzul este un nutreţ foarte bun pentru creşterea tineretului şi finisarea îngrăşării
porcilor (acţiune pozitivă asupra calităţii slăninei şi a cărnii. Valoarea nutritivă este de 1,1
UN şi 89-95 g PD. Fiind un bun furaj energetic se foloseşte şi în hrana cailor de muncă..

Boabele de leguminoase sunt reprezentate de: mazăre, soia, linte, bob, fasoliţă,
caracterizate prin conţinut ridicat de proteină cu valoare biologică ridicată (20-40% proteină)
şi digestibilitate mare (peste 80%).

Mazărea furajeră are o valoare nutritivă de 1 UN şi 180-200 g PD; se administrează

sub formă uruită, cu precădere animalelor care solicită mai multă proteină (tineret,
reproducători, animale de lapte) în proporţie de 5-25% din totalul concentratelor.

Soia se foloseşte mai puţin ca atare şi mai mult după extragerea uleiurilor, sub formă
de şroturi. Se foloseşte în hrana porcilor, păsărilor, ca şi a animalelor de reproducţie şi
producătoare de lapte, în vederea echilibrării raţiilor din punct de vedere proteic.

Seminţele de plante oleaginoase (in, cânepă) se caracterizează prin conţinut ridicat de

grăsimi (25-40%), proteină (12-25%) şi au o digestibilitate ridicată (70-80%). Au o valoare
nutritivă de 1,7-1,9 UN şi 150-200 g PD. Se folosesc în hrana păsărilor în perioada de
năpârlire şi a animalelor pregătite pentru expoziţii imprimând un luciu deosebit părului.
 În alimentaţia animalelor se folosesc pe scară largă anumite reziduuri provenite de la
industriile ce prelucrează o materie primă vegetală, în scop alimentar. Acestea se obţin în
diferite etape ale procesului tehnologic din industriile respective, putându-se obţine chiar mai
multe reziduuri de la aceeaşi industrie. Compoziţia chimică, valoarea nutritivă şi
caracteristicile acestor reziduuri variază mult în funcţie de felul industriei de la care provin,
felul materiei prime utilizate etc. În general, se pot clasifica astfel: după conţinutul lor
(apoase şi concentrate); după natura industriei de la care provin (de la industrii extractive şi
fermentative).
Reziduurile de la industria morărituluisSe obţin de la prelucrarea seminţelor,
îndeosebi a grăunţelor de cereale, în făină, griş etc. Aceste reziduuri care se folosesc în hrana
animalelor sunt: tărâţele de grâu, zoana, praful de moară şi făină furajeră. Dintre acestea
prezintă importanţă mai mare tărâţele şi în mod special cele de grâu.
Tărâţele de grâu sunt caracterizate printr-un conţinut ridicat de proteină (12%)
vitamine din complexul B şi săruri de fosfor. Aceste săruri de fosfor se găsesc sub forma unui
compus numit fitină, care este asimilat numai în prezenţa enzimei fitază (se găseşte în unele
tărâţe sau este produsă de microorganismele tubului digestiv). Datorită acestei fitine tărâţele
au un rol laxativ. Digestibilitatea acestora este ridicată în special în cazul rumegătoarelor,
fiind mai puţin digerată de către porci şi păsări (datorită celulozei). Prin conţinutul ridicat de
P este necesară folosirea lor în vederea echilibrării raportului Ca/P. Tărâţele sunt
recomandate în hrana tuturor animalelor putând reprezenta până la 50% din valoarea nutritivă
a raţiei pentru vacile de lapte, 20-30% în hrana tineretului erbivor, 40-60% pentru taurine şi
ovine la îngrăşat, 10-15% la suine şi 8-10% la păsări.

Reziduuri de la industria uleiurilor vegetale se extrag din seminţele plantelor

oleaginoase, din seminţele altor plante şi din anumite fructe. Extragerea uleiului se poate face
cu mijloace mecanice sau chimice. Reziduurile rezultate în urma extragerii uleiului pe cale
mecanică se cunosc sub formă de turte, iar cele rezultate în urma extragerii pe cale chimică se
numesc şroturi. Prin şroturi se mai înţeleg şi resturile de turte măcinate.
Reziduurile de la industria amidonului sunt în general apoase şi se folosesc în special
în hrana animalelor supuse îngrăşării (taurine, ovine, suine). Ele se pot usca şi păstra mai
multă vreme. În mod obişnuit amidonul se extrage din cartofi, porumb şi grâu. Valoarea
nutritivă a acestora variază foarte mult în funcţie de sursa din care provin şi conţinutul de apă.
Pulpa de cartofi rezultă din extragerea amidonului din cartofi, având un conţinut
ridicat de apă (80%). Conţinutul în amidon este de 11,5%, este sărac în proteine, vitamine şi
săruri minerale. Are gust fad, de aceea animalele trebuie obişnuite treptat cu consumul
acestora, având digerabilitatea mare

Borhotul de porumb are un conţinut mai redus de apă (75%) şi ca atare o valoare
nutritivă mai mare În stare proaspătă poate fi administrat bovinelor puse la îngrăşat; în stare
uscată, poate fi folosit în hrana tuturor speciilor în proporţie de 10-20% din amestecul de
concentrate.

Borhotul de grâu se caracterizează prin însuşiri asemănătoare cu cel de porumb.

 Reziduurile de la industria zahărului sunt reprezentate de tăiţeii de sfeclă şi melasă.
Tăiţeii de sfeclă rezultă în urma extragerii sucului de sfeclă, după ce aceasta a fost
tocată. Tăiţeii proaspeţi au conţinut ridicat de apă (95%), substanţa uscată fiind formată în cea
mai mare parte din SEN reprezentate prin zaharuri uşor asimilabile. Au conţinut scăzut în
proteină, grăsime, săruri minerale şi vitamine, digestibilitatea este mare . Tăiţeii proaspeţi se
folosesc cu precădere în hrana bovinelor puse la îngrăşat şi în cantităţi mai mici la vacile de
lapte. Pentru a li se mări durata de conservare ei se pot usca sau mura. Prin uscare, conţin
numai 10-12% apă şi se pot păstra mai multă vreme în camere uscate şi curate (sunt
higroscopice). În hrana animalelor nu se administrează sub această stare ci înmuiaţi în apă
fiind ţinuţi pentru rehidratare 5-6 ore.

Melasa se obţine ca reziduu de la cristalizarea zahărului prezentându-se sub forma

unui sirop vâscos, lipicios, brun, cu gust dulceag şi miros caracteristic. Conţine 20-22% apă,
iar SU este reprezentată în cea mai mare parte prin glucide simple. Este bogată în săruri
minerale (de potasiu), are o acţiune purgativă şi de aceea în cantităţi mari produce diaree. Se
recomandă să fie folosită împreună cu furajele care au o acţiune constipantă.

Digestibilitatea mare poate ajunge până la 90% iar valoarea nutritivă este de 0,80 UN
şi 50 g PD. Nu se administrează ca atare ci numai sub formă de soluţie (3-4 părţi apă). Cu
această soluţie se stropesc furajele grosiere îmbunătăţind gustul lor sau la însilozarea
furajelor. Se foloseşte obligatoriu când în hrană se administrează uree.

De la fabricarea berei care foloseşte ca materie primă orzul rezultă: zoană, colţii de
malţ, borhotul de bere şi drojdia de bere, ultimele două prezentând cea mai mare importanţă.
Borhotul de bere, (de malţ) reprezintă reziduul rămas după filtrarea mustului de malţ,
fiind format din tegumentul grăunţelor de orzoaică, resturi de embrioni etc. se caracterizează
prin conţinut ridicat de apă (80%), proteină (25% din SU), digestibilitatea 65-70% şi o
valoarea nutritivă medie de 0,35 UN şi 80-90 g PD. Dacă se usucă, valoarea nutritivă va fi
mai mare (0,9 UN şi 190 g PD).

Drojdia de bere, rezultă după sedimentarea mustului de malţ, se caracterizează prin

conţinut foarte ridicat de proteine (50%), cu valoare biologică ridicată (conţine lizină,
metionină şi triptofan) şi vitamine din complexul B. Se utilizează proaspătă (lichidă), conţine
77% apă, sau sub formă uscată (12% apă). Digestibilitatea substanţelor nutritive este ridicată
putând ajunge până la 92%, iar valoarea nutritivă este de 0,35 UN şi 115 g PD, la drojdia
proaspătă, de 1,1 UN şi 450 g PD la cea uscată. Datorită conţinutului ridicat în proteine şi
vitamine este indicată în hrana speciilor şi categoriilor de animale care necesită multă
proteină (tineret în general), păsări, suine, reproducători.

Pentru fabricarea spirtului se folosesc ca materie primă în mod curent, cartoful şi

porumbul. Reziduurile se numesc borhoturi.

Reziduurile de la industria vinurilor şi rachiurilor de fructe. Prezintă o importanţă mai

redusă tescovina, boştina etc., având doar utilizare locală în hrana animalelor.
Bibliografie

https://en.wikipedia.org/wiki/Alfalfa

https://www.britannica.com/plant/clover-plant

Curs de zootehnie generala ifr an III

https://www.scribd.com/document/50223502/Resursele-Furajere