Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din

Timișoara
Facultatea de Agricultură
IFR

Referat la Zootehnie Generală

Student: Ursu Mircea Claudiu

Anul: 3

Timișoara
2021-2022
 Resurse furajere

Legea pentru organizarea producerii şi folosirii raţionale a resurselor de nutreţuri

precizează că “Sunt considerate nutreţuri… toate produsele deorigine vegetală, animală, minerală
şi de sinteză care, folosite în hrana animalelor, determină asigurarea funcţiilor vitale şi punerea în
valoare a potenţialului productiv al acestora”.
Cum resursele furajere sunt foarte variate, Legea nr. 22/1971 le clasifică, în funcţie de
caracteristicile nutritive şi de provenienţă în opt grupe. În practica agricolă, de regulă se foloseşte
gruparea lor după origine în nutreţuri vegetale, animale, minerale şi combinate.

Furajele de origine vegetală

Din punct de vedere sistematic cele mai importante plante de nutreţ sunt clasificate astfel:
1. Leguminoasele – sunt reprezentate în flora spontană printr-un număr impresionant de specii.
Valoarea furajeră deosebită este determinată în primul rând de conţinutul ridicat în substanţe
proteice.

După timpul de exploatare avem două categorii de leguminoase:

a) Leguminoase perene – unde durata de exploatare se întinde pe mai mulţi ani (nu
necesită însămânţare în fiecare an).
Din această categorie fac parte:
- Lucerna albastră – MEDICAGO SATIVA
- Trifoiul roşu – TRIFOLIUM PRATENSE
- Sparceta – ONOBRICHIS VICIIFOLIA
- Ghizdeiul – LOTUS CORNICULATUS

b) Leguminoase anuale – durata de exploatare se întinde pe un singur an (necesită

însămânţare în fiecare an).
- Măzărichia – de primăvară VICIA SATIVA de toamnă VICIA VILLOSA
- Mazărea furajeră – PISUM ARVENSE (SATIVUM comestibil)
- Soia – GLICINE MAX.
- Latirul – LATIRUS SATIVUS
- Bobul – VICIA FABA

Furajele fibroase

Sunt reprezentate în special prin fânuri şi se obţin prin uscarea ierburilor de pe pajiştile
naturale şi a plantelor furajere cultivate. Conservate fiind prin uscare, au un conţinut mic de apă
(15-17%),reprezentând principalul furaj fibros pe timp de iarnă, bogat în proteine (în special cel
de leguminoase), săruri minerale şi vitamine.
Valoarea nutritivă variază în funcţie de compoziţia botanică, faza de vegetaţie în
momentul recoltării, ca şi de condiţiile de recoltare, conservare şi păstrare.
Fânurile naturale (de munte – deal, şes – câmpie) au o valoare nutritivă medie de 0,50 UN
şi 50 PD.
Fânurile cultivate sunt reprezentate de fânurile de leguminoase careau valoare nutritivă de
0,50 UN şi 100-120 g PD; fânuri de graminee cu 0,50 UN şi 40-60 g PD; fânuri de borceag
(leguminoase + graminee) cu 0,50 UN şi 80 g PD. Se administrează tuturor speciilor de animale.
La taurine, cabaline şi ovine, fânul este administrat în cantităţi de 1-2 kg/100kg greutate vie iar la
porci şi păsări se administrează sub formă de făină de fân, de leguminoase în cantitate de 5% din
rație.
 Furaje grosiere

O categorie de furaje administrate de regulă în alimentaţia rumegătoarelor în perioada de

stabulaţie sunt grosierele. Şi nu ne referim doar la paie, folosite de regulă ca aşternut, ci şi la
cocenii de porumb sau ciocălăii şi vrejii de leguminoase.
Aportul nutritiv al furajelor din această categorie (tabel), la un conţinut de circa 85% SU,
poate fi apreciat moderat energetic (0,3-0,4 UN/kg), sărac în proteină (3 g PD la paie, 18 g PD la
coceni şi 35 g PD la vreji /kg) şi bogat în celuloză brută (37-42%, din care lignină 9-12%). De
asemenea, digestibilitatea substanţei organice din furajele grosiere este sub 50%. În ceea ce
priveşte partea minerală, conţinutul este scăzut în P, moderat în Ca (2-4 g/kg), respectiv ridicat în
săruri de siliciu.
Întrucât valorificarea digestivă a substanţelor nutritive din furajele grosiere este redusă,
trebuiesc găsite modalităţi prin care această valorificare să crească, şi astfel aceste nutreţuri să
devină un component obişnuit al raţiilor furajere destinate rumegătoarelor.
Până în prezent prepararea nutreţurilor voluminoase celulozice s-a efectuat în principal prin
metode mecanice şi chimice, în viitor se aşteaptă extinderea proceselor de tip biotehnologic.
Metode uzuale de preparare
• Prelucrarea mecanică se execută în scopul facilitării travaliului digestiv al animalelor
(prehensiune, masticaţie, digestie), precum şi pentru prepararea şi manipularea furajelor.
Cele mai la îndemână metode de prelucrare mecanică sunt:
- mărunţirea (măcinarea) furajelor se efectuează cu mori specifice fibroaselor, iar
mărimea predominantă a particulelor furajere este sub 10 mm;
- tocarea se efectuează cu combine sau tocători, iar mărimea obişnuită a particulelor
furajere este de 10-60 mm;
- defibrarea se practică de regulă concomitent cu tocarea şi are ca efect sfâşierea în lung a
cuticulei silicoase de la tulpinile de coceni de porumb;
- zdrobirea se efectuează în cazul ciocălăilor sau a ştiuleţilor de porumb, când se intervine
cu utilaje specifice (zdrobitoare).
• Prepararea prin hidratare are ca efect înmuierea părţilor dure ale grosierelor, spălarea
prafului şi a agenţilor de infestare (spori, miceţi), favorizând procesele fermentative.
Hidratarea se poate efectua cu apă rece sau caldă (opărire), prin stropire sau înmuiere cu soluţii
nutritive cum ar fi: saramurarea (se prepară o soluţie de 1-2% sare şi se umectează cu 200-300
l/tona de nutreţ grosier); melasarea (se prepară o soluţie de 2-4% melasă şi se foloseşte 200-300
l/tona de nutreţ).
• Metoda fermentării asigură condiţii de producere, în masa furajelor grosiere, a
proceselor fermentative favorabile, prin care se asigură creşterea nivelului de consumabilitate, a
digestibilităţii şi a valorii nutritive a acestor nutreţuri. Fermentarea poate fi dirijată sau nedirijată,
aceasta din urmă fiind mai la îndemâna fermierilor.
• Fermentarea nedirijată provoacă în masa furajelor o uşoară fermentaţie alcoolică şi
lactică prin activitatea drojdiilor sălbatice şi a bacteriilor din mediul ambiant. Fermentarea se
produce prin inhibarea dezvoltării bacteriilor termofile şi prin asigurarea condiţiilor de înmulţire
a bacteriilor lactice, obţinându-se, prin mărunţirea grosierelor, eliminarea aerului (prin tasare
uşoară) şi introducerea unor componente bogate în glucide uşor fermentescibile (melasă, tăiţei de
sfeclă, borhoturi lichide, amidon, bostănoase, tuberculifere, făinuri de cereale).
• Prepararea prin însilozare permite utilizarea grosierelor în hrana animalelor datorită
efectului de îmbunătăţire a palatabilităţii, a indicilor de consum, a eficienţei în furajare, precum şi
datorită posibilităţilor mecanice de preparare a acestora.
 Variantele de procesare sunt diverse:
- însilozarea cu furaje verzi - pentru suculenţa lor se poate folosi porumbul verde, coletul
şi frunzele de sfeclă, lucerna verde etc. Însilozarea se face alternând straturi de 40-60 cm de
nutreţ verde cu 20-30 cm paie, care se supun tasării;
- însilozarea în amestec cu borhoturile, îndeosebi cu tăiţei de sfeclă proaspeţi, în proporţie
de 2-3/1 (borhot / grosiere), care de asemenea se supun tasării.
• Prepararea prin amestecare - asocierea diferitelor componente furajere, realizând
structuri complexe de amestecuri furajere unice (AFU). O astfel de structură, destinată tineretului
taurin supus îngrăşării, se poate alcătui din ciocălăi de porumb (40-50%), fibroase (20%),
concentrate (20-25% - pastă de cereale, gozuri) cu uree (2%) şi preparate minerale (3%). Toate
componentele se mărunţesc în mori şi se supun omogenizării în remorci de tip amestecător.

Furajele concentrate vegetale

Această grupă este formată din: grăunţe de cereale (porumb, orz,ovăz, sorg, secară),
boabe de leguminoase (mazăre, soia, măzăriche, linte),seminţele plantelor oleaginoase (in,
cânepă). Nutreţurile concentrate se caracterizează prin volum mic, valoare nutritivă mare,
digestibilitate ridicată şi conţinut de apă de 12-15%.
Grăunţele de cereale conţin mai mult amidon (70% din SU), săruri minerale, în special de
fosfat şi calciu, iar dintre vitamine complexul B şivitamina E.
Porumbul constituie sursa principală de concentrate folosite în hrana animalelor puse la
îngrăşat (porcine, taurine, ovine) reprezentând până la80% din totalul concentratelor, la păsări
până la 70% din concentrate, iar la celelalte categorii până la 30% (tineret de la toate speciile şi
animale demuncă).Valoarea nutritivă a porumbului este de 1,2-1,3 UN şi 70-80 g PD.Valoarea
biologică a proteinei din porumb este mai scăzută datorită lipsei aminoacizilor lizină şi glicocol
şi a cantităţilor mici de triptofan şi cistină.Se asociază cu alte furaje care îl completează sub
raportul conţinutului proteic.
Ovăzul este indicat în mod deosebit reproducătorilor masculi, tineretului mascul pentru
reproducţie şi cailor de muncă. Valoarea nutritivă este de: 1 UN şi 85-95 g PD.
Orzul este un nutreţ foarte bun pentru creşterea tineretului şi finisarea îngrăşării porcilor
(acţiune pozitivă asupra calităţii slăninei şi acărnii. Valoarea nutritivă este de 1,1 UN şi 89-95 g
PD. Fiind un bun furaj energetic se foloseşte şi în hrana cailor de muncă.
Secara conţine 1,2 UN şi 100 g PD folosindu-se mai puţin în hrana animalelor ca de altfel
şi grâul.
Boabele de leguminoase sunt reprezentate de: mazăre, soia, linte,bob, fasoliţă,
caracterizate prin conţinut ridicat de proteină cu valoare biologică ridicată (20-40% proteină) şi
digestibilitate mare (peste 80%).
Mazărea furajeră are o valoare nutritivă de 1 UN şi 180-200 g PD;se administrează sub
formă uruită, cu precădere animalelor care solicită mai multă proteină (tineret, reproducători,
animale de lapte) în proporţie de5-25% din totalul concentratelor.
Soia se foloseşte mai puţin ca atare şi mai mult după extragerea uleiurilor, sub formă de
şroturi. Valoarea nutritivă este de 1,4 UN şi 350 gPD, iar la şroturi de 1,1 UN şi 400 g PD, în
medie la 1 kg. Se foloseşte în hrana porcilor, păsărilor, ca şi a animalelor de reproducţie şi
producătoare de lapte, în vederea echilibrării raţiilor din punct de vedere proteic.
Fasoliţa (Vigna sinesis L), conţine cca. 1,2 UN şi 240 g PD.
Seminţele de plante oleaginoase (in, cânepă) se caracterizează prin conţinut ridicat de
grăsimi (25-40%), proteină (12-25%) şi au o digestibilitate ridicată (70-80%). Au o valoare
nutritivă de 1,7-1,9 UN şi150-200 g PD. Se folosesc în hrana păsărilor în perioada de năpârlire şi
a animalelor pregătite pentru expoziţii imprimând un luciu deosebit părului.
 Bibliografie

1. https://www.referat.ro/referate/Baza_furajera_838e9.html
2. https://www.referat.ro/referate/Cultura_plantelor_furajere_dc0f5.html
3. https://www.revista-ferma.ro/articole/zootehnie/grosierele-asternut-sau-hrana-pentru-
animale
4. https://www.agropost.ro/hrana-ideala-pentru-animale-furaje-concentrate-vegetale-furaje-
de-volum/