Formarea statelor medievale românești

 Formarea statelor medievale românești este un proces istoric care se derulează

începând cu secolul al VIII-lea și sfârșind cu secolul al XIV-lea, prin care nobilimea din
țările medievale române se emancipează treptat de stăpânirea împărățiilor sau regatelor
vecine, și care se încheie cu întemeierea voievodatelor istorice românești: Țara
Românească și Moldova.

Formarea statelor medievale românești-hartă

Formarea Transilvaniei
 În secolul VII, Maghiarii, ramură a triburilor fino-ugrice, originari din estul Munților
Urali, au intrat în contact cu Bulgarii din bazinul mijlociu al fluviului Volga și au coborât
fluviul în regiunea Bașchiria, zona dominată de Hazari. Au conlocuit cu populații
turanice-bulgarii, bașchirii, hazarii, influențându-le organizarea socială și politică,
ocupațiile agricole și limba. În secolul IX, ungurii s-au stabilit în nordul Mării Negre,
între Don și Siret, de unde au desfășurat expediții militare spre Imperiul Bizantin și spre
apusul Europei. La cererea bulgarilor, în 837, ungurii au intervenit în regiunea Dunării,
pentru a-i opri pe deportații de la Adrianopol să se întoarcă în orașul lor, din regiunea
nord-dunăreană în care fuseseră așezați. Ungurii au pătruns în centrul Europei în 862,
implicându-se în războaiele dintre moravi și francii răsăriteni. În 881 au ajuns la Viena,
chemați de cneazul morav Svatopluk. Au fost chemați de ducele Arnulf împotriva
vechilor aliați și au devastat Moravia Mare. Ulterior, au fost solicitați de moravi să lupte
împotriva francilor în 894. Împăratul bizantin Leon al VI-lea Filozoful le-a solicitat să
 lupte împotriva bulgarilor. Așezările lor de pe Don au fost însă atacate de pecenegi ce
căutau teritorii împinși de triburile uzilor, fiind și chemați de bulgari. Fiind presați de
pecenegi, ungurii s-au stabilit în Câmpia Panonică între anii 895-896, de unde au
întreprins expediții în Europa centrală și vestică. Au ajuns până la coasta Atlantică, în
peninsula Iberică și în sudul peninsulei italice, fiind stimulați de principii creștini care se
aflau în război cu vecinii lor, fie de bogații. Ungurii erau rapizi și cruzi în expedițiile lor,
cronicari fiind determinați să-i numească "flagelul lui Dumnezeu". După 934 au condus
raiduri în teritoriile Imperiului Bizantin, jefuind în colaborare cu pecenegii. Când au
primit o solie, două căpetenii maghiare, Bulcsu și Gyula s-au creștinat și au adus un
episcop, Hierotheos să-i creștineze pe unguri. Expedițiile în Europa occidentală s-au
încheiat în 955 odată cu Bătălia de la Lechfeld, fiind învinși de germanii conduși de Otto
I al Sfântului Împeriu Roman. Între timp, au fost trimiși misionari germani la unguri,
aceștia fiind aduși definitiv din anul 1000 în sfera catolică. De-a lungul secolului al X-lea,
după multe expediții, ungurii s-au sedentarizat și au adoptat practici agricole de la
populațiile care conviețuiau în Panonia. Sedentarizarea, evoluția socială și creștinarea au
fost premisele înfințării regatului maghiar în anul 1000, când Ștefan I al Ungariei a fost
încoronat ca rege .

Maghiarii sosind în Europa centrală

În cronică sa "Faptele Ungurilor"-Gesta Hungarorum, notarul anonim al regelui maghiar Bela al
III-lea a relatat contactul ungurilor cu spațiul Transilvaniei, atestând structurile politice la
momentul venirii acestora. Când ungurii conduși de ducele Almos au pătruns în Panonia, se
relatează că între Dunăre și Tisa stăpânea ducele Bulgariei, Kean cel Mare, și pământul era locuit
de slavi și de bulgari. A consemnat existența a trei formațiuni politice la sfârșitul secolului IX.
Între Tisa și pădurea Igfon, care se întindea între râurile Mureș și Someș, stăpânea ducele
Morout-bunicul lui Menumorut, a cărei țară era locuită de hazari, cu reședința la Biharia.
Pământurile situate între Mureș și castrul de la Orșova erau conduse de ducele Glad de la Vidin,
al cărui urmaș, Ahtum, a fost ucis în timpul domniei regelui Ștefan cel Sfânt.
În cronică este redat conflictul dintre ducele Árpád și ducele Menumorut, cu reședința în cetatea
Biharia. Arpad i-a cerut prin doi soli pământul său, invocând dreptul strămoșului său, Attila.
Menumorut i-a respins cererea, afirmând că el stăpânea țară prin grația stăpânului sau, împăratul
bizantin. Când este relatată victoria de lângă Meseș asupra forțelor lui Menumorut, este
descrisǎ Transilvania unde domnea Gelou, de origine română, cu centrul la Dăbâca. Transilvania
era renumitǎ pentru bunătatea locuitorilor români și slavi ('Blasii et Sclavi') și bogăția ei,
feritilitatea solului, salinele sau nisipurile aurifere. Este descrisă ca fiind țară de peste păduri.
Tuhutum a cerut să fie trimis o iscoadă în țară lui Gelou. Iscoada a relatat la întoarcere detalii
despre bogăția țării lui Gelu, locuită de români și slavi "care trăgeau cu arcul". Este relatată
bătălia dintre trupele maghiare și trupele lui Gelou, unde este ucis. După victorie, Tuhutum s-a
stabilit în țara lui Gelu, iar cronica îi menționează descendenții până la Gyula care a fost capturat
de Ștefan, atunci când Transilvania a fost ocupată.

Regele Ștefan îl capturează pe Gyula

Cronicarul relatează apoi pierderile teritoriale ale lui Menumorut. Acesta a vrut să se refugieze în
Bizanț. După alte bătălii ale ungurilor, în Panonia, este redată asedierea cetății Biharia. Fiind
cucerită, Menumorut a trimis o solie lui Arpad să-i transmită supunerea și i-a oferit fiica de soție
pentru fiul său, Zoltan. După un an, Menumorut a murit fără descendenți și țara a rămas ocupată
de ginerele său. Autorul lucrării Gesta Hungarorum nu a menționat astfel decât că doar Gelu era
de origine română, că stăpânea un stat româno-slav.

Gesta Hungarorum Anonymous

  Menumorut și Glad erau de origine bulgară, iar ducatele lor erau sub suzeranitate bulgară
sau bizantină. Nu sunt pomeniți românii între locuitorii țărilor lor. Ungurii care au ocupat
țară lui Gelu au coabitat cu localnicii. Prezenți de la începutul secolului X până la cursul
Someșului Mic, la Cluj și la Alba-Iulia, pe Mureș (după anul 1000), pe cursul râului
Târnava Mare (anii 1100), pe linia râului Olt (1150) și ulterior linia Carpaților Orientali și
Meridionali (1200), conducătorii maghiari i-au înlocuit pe conducătorii români, formând
structuri politice prin care au coabitat românii, slavii și maghiarii. Cucerirea Transilvaniei
de către unguri s-a prelungit până către finalul secolului al XII-lea. Pentru a-și extinde și
păstra stăpânirea asupra centrului și sudului Transilvaniei, între secolele XI-XIII, regii
Ungariei s-au văzut nevoiți să aducă coloniști din diverse colțuri europene, pe care să-i
așeze pe linia Carpaților, pentru a putea apăra trecătorile: sași, secui și cavaleri teutoni.
Secuii, popor rezultat din elemente etnice diferite (turcice orientale și maghiare), luptători de
avangardă ai armatei ungare, au pătruns în Țară Crișurilor și, între secolele XIII-XIV, au
constituit o zona autonomă în Transilvania.
Sașii, populație de origine germanică ce au sosit, la început, în număr mic sub conducerea unui
greavi-comites, selectați din rândurile micii nobilimi, cât și din rândurile meșteșugarilor și
țăranilor înstăriți, s-au instalat în regiunea Orăștiei, Sibiului, Târnavelor, în Țară Bârsei și în
Bistrița Năsăud. Au întemeiat sate prospere, au dezvoltat mineritul în zona și au dezvoltat orașe
precum Sibiu-Hermanstadt, Brașov-Kronstadt, Sighișoara-Schassburg, Mediaș-Mediasch, Bistriț
a-Bistritz.
În 1211, regele Andrei al II-lea a instalat în Țara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni pentru a
stopa invaziile cumanilor din Câmpia Dunării în Transilvania, deschizând expansiunea regatului
maghiar spre sudul și estul Carpaților. Cele mai importante cetăți au fost în jurul Brașovului -
Feldioara, Codlea, Prejmer sau Râșnov.

Formarea Dobrogei
În regiunea Dunării de Jos, unde condițiile de locuire erau prielnice, populația era numeroasă și
comerțul înfloritor. Conform cronicii lui Nestor, cronicar rus din secolul XII, cneazul de Kiev,
chemat de bizantini să lupte împotriva bulgarilor, a descoperit în acele zone dobrogene nu mai
puțin de 80 de goroduri - cetăți și locuri întărite. În jurul celor mai importante goroduri au apărut
și primele formațiuni prestatale, având în frunte diverși conducători locali. O inscripție slavonă,
datată din 943 și descoperită lângă comuna Mircea Vodă (Constanța), îl menționează pe
jupânul Dimitrie. O altă inscripție, datată din 992, descoperită la mănăstirea rupestră de la
Basarabi-Murfatlar din Constanța, îl pomenește pe jupânul Gheorghe. Scriitoarea bizantină Ana
Comnena afirmă că la sfârșitul secolului XI existau trei formațiuni teritoriale dobrogene cârmuite
de Tatos, Sestlav și Sată. Din secolul XII, într-o diplomă a lui Asan al II-lea, este pomenită
Țara Cavarna. Țara Distrei se situa în jurul centrelor Silistra și Păcuiul lui Soare.

Formarea Țărilor Românești

Întemeierea Țării Românești
În a două jumătate a secolului XIII, după cum reiese din documentele maghiare, un urmaș al
voievodului Litovoi, care purta același nume, a reușit, între anii 1272-1275, să unească la
teritoriul pe care îl stăpânea și zona din dreapta Oltului, refuzând recunoașterea suzeranității
maghiare și plata vechilor obligații financiare. S-a răsculat împotriva regelui Ungariei . Ca
urmare, regele maghiar Ladislau al IV-lea a decis să-l pedepsească și a trimis o oaste maghiară.
Litovoi a fost ucis în bătălie, iar fratele sau, Bărbat, a fost luat prizonier, fiind răscumpărat cu o
mare suma de bani. Fapt ce dovedește că românii vor să se elibereze de suzeranitatea străină, să
rupă relațiile de vasalitate și că se aflau într-un stadiu evoluat al organizării politice și militare.
Răscumpărarea indică un potențial economic ce depășea cadrele unui simplu cnezat. Această
ruptură a fost cauzată însă și de criză politică din Ungaria, izbucnită după moartea regelui Ștefan
al V-lea , preluarea tronului de către Ladislau, copiil fiind și instaurarea regenței, timp în care
marii nobili și-au manifestat tendințele secesioniste sau de contestare a autorității maghiare.
Ladislau, născut dintr-o mama cumana (cumanii adoptaseră creștinismul doar formal, însă în
practică, erau încă păgâni) era atras de riturile și obiceiurile păgâne, neglijând biserica și a
determinat papalitatea să trimită un legat care să convoace Sinodul de la Buda din 1279. 

Voievodul Litovoi

  Ungaria a traversat o perioada de instabilitate până când în 1282 când regele se impune

și pedepsește cumanii răsculați și îi învinge pe tătari între anii 1284-1285. Simultan cu
perioada de criză a Ungariei, dominația tătarilor a slăbit în zonele de răsărit de Carpați și
Dunăre. Tătarii și-au instaurat dominația după 1290-1291 între Balcani și Carpați. Țării
bulgari și cneazul sârb erau supuși de către hanul Nogai. Tătarii ar fi unificat, prin
cucerire, formațiunile politice românești. Dominația tătară a dispărut însă după moartea
hanului, iar țările balcanice, profitând de slăbiciunea tǎtarior s-au debarasat de
suzeranitatea lor. Acești factori, precum criză politică internă a Ungariei și slăbirea
dominației tătarilor a favoritzat afirmarea tendințelor de autonomie ale formațiunilor
statale românești.
 În cronicile din Țara Românească, începutul procesului de unificare este corelat cu
venirea din Țara Făgărașului a legendarului Negru Vodă (sau Radu Negru Vodă), care
prin 1290, a descălecat la Câmpulung, punând bazele Țării Românești în stânga Oltului.
Până atunci, cetatea Câmpulungului a fost un avanpost al regatului maghiar, un important
sediu al comunității catolic pentru sași și maghiari, situat pe drumul comercial ce lega
Transilvania cu Dunărea de Jos și cu Marea Neagră. A devenit prima reședință
domnească a Țării Românești, locul unde au fost îngropați primii voievozi.
 Negru Vodă

 În același an, a murit Ladislau al IV-lea supranumit "Cumanul", iar criză din Ungaria s-a
accentuat. Succesorul sǎu, Andrei al III-lea al Ungariei, a încercat să restaureze
autoritatea regală, dar s-a ciocnit cu interesele nobilimii maghiare care s-a opus cu forță.
A convocat adunări regionale-congregațiile nobiliare. În 1291 s-a dus în Transilvania
unde a convocat o altă congregație, la care au participat nobilii, ungurii, sașii, secuii și
românii. A încercat să reglementeze problemele din Transilvania, fiind restaurată
stăpânirea magistrului Ugrinus asupra a două sate din Țara Făgărașului. În 1301, regele
Andrei III moare și Dinastia Arpadiană se stinge. S-au declanșat dispute pentru tronul
Ungariei, criza internă prelungindu-se până în 1325. În cele din urmă, Carol Robert de
Anjou, sprijinit de papalitate, a câștigat coroana în 1308. Și-a stabilit reședința
la Timișoara, în apropierea granițelor Țării Românești. Unul dintre marii nobili oponenți,
banul Teodor, și-a concentrat forțele în cetatea Mehadiei, unde a fost asediat câteva luni
de trupele regale. Regele maghiar și noul domnitor român din sudul Carpaților
după 1310, Basarab I(numit domnitor chiar de rege) au colaborat în asedierea cetății
banului Tudor. Se spune că Basarab I ar avea origine cumana. În timpul domniei sale,
procesul de formare a Țării Românești s-a finalizat. Într-o diplomă a regelui maghiar
Carol Robert de Anjou, din 1324, apare numele voievodului Basarab denumit "voievodul
nostru transalpin", cu reședința la Argeș. Documentul atestă schimburi de solii și relațiile
pașnice, dar și pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar. Domnitorul era popular în
rândul nobilimii maghiare și chiar un nobil l-a lăudat pe acesta și l-a defăimat pe regele
maghiar. Relațiile dintre domnitor și regele maghiar s-au înrăutățit după 1325.
 Basarab I

Andrei al III-lea al Ungariei

Basarab dorea să continue procesul de unificare a teritoriilor sud-carpatice, iar regele dorea să
refacă autoritatea anterioară anarhiei asupra acestei regiuni. Nobilul maghiar numit de rege în
funcția de ban al Severinului a reușit să îl determine pe rege să pornească în 1330 o campanie
împotriva lui Basarab. După cum sublinia autorul Cronicii pictate de la Viena, izvorul cel mai
important despre campania din Țară Românească, manevrele banului de Severin urmăreau de
fapt interesele personale ale acestuia. El dorea să-l înlocuiască pe domnitorului român că să
devină el guvernator , ceea ce ar fi asigurat pentru Carol Robert o dominație asupra regiunilor
sud-carpatice.
 Între 9-12 noiembrie 1330, s-a desfășurat Bătălia de la Posada. Ghizii români puși la
dispoziția regelui de către Basarab i-ar fi condus apoi pe unguri într-un defileu unde
acesta le pregătise o capcană. Odată ajunși în acea vale îngustă și prăpăstioasă, ungurii
sunt atacați și zdrobiți de către mulțimea românilor urcați pe răpi, aruncând cu săgeți și
pietre.Avantajat de teren, voievodul român a reușit să obțină o victorie care i-a asigurat
pentru mai mulți ani un statut de independența față de regatul maghiar. După trei zile,
însuși regele Carol Robert, și-a schimbat veșmintele cu ale unui supus și deghizat, a reușit
să fugă, scăpând cu viață, pe când ostașul deghizat a fost ucis.
 Vestea înfrângerii regelui maghiar a ajuns și la urechile Papei Ioan al XXII-lea, care, într-
o scrisoare din august 1331, îl felicita pe Carol Robert că a scăpat teafăr din cursa ce i-a
fost pregătită. Independența Țării Românești față de coroana maghiară devenise un fapt
realizat. Basarab a devenit întemeietor de stat, cât și creator al organismului politic,
înființat de voievodul Litovoi. În 1352, o inscripție în limba slavonă, descoperită sub
tencuiala bisericii domnești din Curtea de Argeș, la Câmpulung a murit marele Basarab
voievod, îngropat în biserica mănăstirii de acolo, ce poartă astăzi, numele de Negru
Vodă.

Descălecatul Moldovei

Stema Moldovei
Tradiția îl consideră pe Dragoș I din Maramureș că fiind primul domnitor al Moldovei. În
"Letopisețul Țării Moldovei până la Aron Vodă", cronică alcătuită în secolul XVII, între anii
1349 și 1359 se povestește că voievodul Dragost de Maramureș, ieșind la vânat, a întâlnit în cale
un bour, pe care l-a gonit cu câinii până la malurile unui rău, unde sub o răchită, l-a ucis.
Bucuros, a întins un ospăț pentru toți oamenii săi. Fiindcă îi plăcea locul, s-a hotărât să-și
stabilească curtea, apărând un nou stat-Moldova. În amintirea vânătorii, a decis că stema să fie
un cap de bour, locul unde a căzut animalul să se cheme Boureni-județul Suceava, iar apă-
Moldova, după numele cățelușei care a hăituit bourul și a murit de oboseală la malul răului.
Dragoș a fost în mod cert numit de regele maghiar în fruntea teritoriilor moldovenești cucerite de
oastea maghiară în urmă campaniilor anti-mongole, infiintnd o marca de granița, de apărare-
unitate politico-teritorială și militară condusă de Dragoș din Giulești, voievod de Maramureș, cu
capitală la Baia.

Bogdan I
După doi ani de domnie, a fost urmat de fiul său, Sas, a cărui conducere a durat patru ani.
În 1359, pe tron a urcat unul dintre fii acestuia, Balc, care se confruntă cu un fost voievod de
Maramureș, Bogdan I de Cuhea și cu o răscoala moldovenească împotriva dominației maghiare,
fiind necesară intervenția unei oaste din Transilvania condusă de Dragoș din Giulești, care să
readucă Moldova sub autoritatea regelui maghiar. Simultan, doi frați, Petru și Ștefan, și-au
disputat tronul în nordul Moldovei, în conflictul lor interveniind trupele poloneze și maghiare.
Numit infidel de către curtea maghiară, Bogdan, în fruntea boierimii locale revoltate împotriva
coroanei maghiare, a părăsit Maramureșul, împreună cu familia, acoliții săi, și prin lupta, a
proclamat autonomia Moldovei, îndepărtându-l pe urmașul lui Dragoș, Bâlc. Nemulțumit,
Ludovic de Anjou a întreprins, între 1359 și 1365, o serie de expediții de pedepsire a lui Bogdan,
dar fără succes. La 2 februarie 1365, regele Ungariei, Ludovic, recunoștea eșecul oamenilor săi
în Ungaria și acceptă succesul lui Bogdan printr-un document ce poate fi considerat un act de
naștere a noului stat, recunoscut de puterile străine . I-a răsplătit pe fii lui Sas-Drag, Dragomir și
Ștefan și pe Balc pentru "serviciile sale strălucite și lupta ducă împotriva lui Bogdan, cel care a
trecut pe ascuns din regatul ungar în țară Moldovei și s-au silit s-o păstreze spre ofensă majestății
sale. " Astfel, în 1365, a luat naștere cel de-al doilea stat românesc independent, cu capitală
pe Siret. Bogdan a clădit o biserica în stil romanic în târgușorul Rădăuților.
Regele a confiscat moșiile lui Bogdan din Maramureș, pe care l-a acuzat de răzvrătire, și le-a
dăruit nepoților lui Dragoș, care au fost primiți la curtea regală.Succesul lui Bogdan se explică
prin ajutorul diplomatic și probabil militar pe care l-a primit din partea lituanienilor și
tătarilor.Descoperiri arheologice recente indică chiar o posibilă relație de vasalitate față de
Hoardă de Aur. Procesul de unificare a teritoriilor de la est de Carpați a continuat până în timpul
lui Roman I, care a reușit să adauge și regiunile sudice până la mare.

Dragoș I