Universitatea “Valahia” din Targoviste

Facultatea de Stiinte Umaniste

Specializare : MASTER Educatie Fizica, turism si timp liber
Anul I, Semestrul II

JOCURI SPORTIVE, MODELE DE JOC SI

PREGATIRE

Referat : Pregatirea fizică ȋn jocul de apărare in handbal

Prof.univ.Dr. Aurel Iancu

Materand: ANDREI (PĂTRU) ANDREEA CONSTANTINA

2021
 CUPRINS

Nr. CAPITOLE
Crt.
Introducere
1 Pregatirea echipelor de handbal
1.1 Ascendenta efortului
1.2 Tehnica individuala
1.3 Perfectionarea specializarii pe post
1.4 Varietatea si mobilitatea sistemelor de jocdx
1.5 Pregatirea psiho-motrica

2 Modelul de joc la handbal pentru clasele gimnaziale

3
4 Bibliografie

2
 INTRODUCERE

Jocul de handbal este o disciplină sportivă care atrage prin dinamism, prin îmbinarea
armonioasă a alergării, săriturii şi aruncării, prin capacitatea de educare a tinerei generaţii.
Pregătirea fizică, factor al antrenamentului sportiv, constituie baza de plecare pentru întregul
proces de pregătire, determinând în ultimă instanţă randamentul sportivilor în lecţiile de
antrenament şi mai ales în competiţii.
Antrenamentul sportiv este un proces cu o durată specifică, conceput ca un sistem
motric – funcţional în vederea realizării unei conduite performanţiale în concurs.
Procesul de antrenament în jocul de handbal a urmărit şi urmăreşte şi în prezent
perfecţionarea măiestriei tehnico-tactice dar şi creşterea continuă a nivelului pregătirii fizice a
jucătorilor.
În antrenamentul sportiv, ne interesează în mod deosebit efortul fizic, care prin acţiunea
sa implică sistemul muscular, energetic, de transmitere şi prelucrare a informaţiei şi determină un
anumit grad de solicitare a organismului.
Efortul de antrenament reprezintă procesul învingerii conştiente, de către sportiv, a solicitărilor
din pregătire pentru perfecţionarea fizică, pentru atingerea unui nivel tehnic şi tactic superior,
precum şi pentru accentuarea factorilor psihici şi intelectuali, ale căror rezultate produc, în mod
voit, modificări ale capacităţii de performanţă şi adaptarea organelor şi sistemelor funcţionale
implicate. (Dragnea, A., Mate-2000)
Notele definitorii ale pregătirii fizice sunt:
- indicii morfofuncţionali, care se referă la dezvoltarea calitativă a musculaturii articulaţiilor şi
marilor funcţii ale organismului;

- indicii de sănătate, atrag atenţia asupra necesităţii asigurării funcţionării tuturor organelor în
mod normal şi la un nivel superior, condiţii hotărâtoare ale performanţei;
- nivelul calităţilor motrice, care exprimă gradul de dezvoltare ale vitezei, îndemânării, forţei,
rezistenţei, supleţei şi mobilităţii;
- unele priceperi şi deprinderi motrice se referă la ansamblul acelor acte motrice care prin
structura lor nu fac parte nemijlocit din arsenalul tehnic şi tactic al sportului respectiv, în schimb
condiţionează în bună măsură efectuarea lor (alergările cu variantele lor de deplasare).
Sfera pregătirii fizice este deosebit de complexă şi de asemenea, determinată de exigenţele
caracteristice fiecărui sport în parte.
În procesul pregătirii fizice se pleacă de la premiza că, deşi în proporţii foarte diferite, toate
calităţile motrice sunt dezvoltabile. Se urmăreşte realizarea unor disponibilităţi de performanţă
superioare pentru fiecare calitate motrică în parte, dar şi pentru calităţile motrice însumate
(integrate).

3
 Privit astfel, antrenamentul sportiv este alcătuit din încărcături care, prin volum,
intensitate, densitate, complexitate, specificitate şi tip, duc la adaptări funcţionale sau la
realizarea unor obiective coordinative şi tehnico-tactice, în care sistemele supuse pregătirii sunt
solicitate foarte mult.
Efortul specific jocului de handbal este caracterizat prin indicatori ca: specificitate, volum,
durată, amplitudine, densitate, intensitate şi complexitate, care condiţionează modificările
funcţionale şi morfologice necesare creşterii capacităţii deperformanţă.
Gradul de pregătire pe care îl solicită competiţia în jocul de handbal, necesită eforturi
sporite din partea antrenorilor şi găsirea acelor metode, procedee şi mijloace adecvate vârstei şi
nivelului de pregătire, cu care să poată acţiona cât mai eficient în activitatea practică.
În general, pregatirea fizică este modul de educare a aptitudinilor fizice ale jucatorilor
într-o anumită disciplină sportivă ( I. K. Ghermanescu).
Orientarea efortului este determinată şi de particularităţile aplicării şi ordinea combinării
caracteristicilor de durată, intensitate, caracterul exerciţiilor, al pauzelor, numărul repetărilor în
diverse momente ale lecţiilor, zilelor, microciclurilor etc.
Conținutul pregătirii fizice poate fi structurat și dovedit în funcție de formele de
dezvoltare a calităților motrice, clasate după importanța lor în asigurarea unui fundament exact al
performanței sportive.
Conceptul de pregătire fizică nu trebuie limitat la dezvoltarea calităţilor motrice, la
componentele motrice ale performanţei. Pregătirea fizică se mai bazează şi pe premise anatomo-
fiziologice, capacităţi de reglare, de coordonare,etc.
Pregătirea fizică este o noţiune cu dublă accepţie : de efect şi de proces (cauzal).
Efect: nivel optim, maximal, disponibilităţi de performanţă a calităţilor motrice, realizat prin
practicarea sistematică a exerciţiilor de dezvoltare a calităţilor motrice.
Proces (cauzal): factor al antrenamentului constând din practicarea sistematică şi raţională a
exerciţiilor speciale de dezvoltare fizică şi a calităţilor motrice (T. Predescu, C. Negulescu,
1998).

4
 1. PREGATIREA ECHIPELOR DE HANDBAL
Pregatirea fizica generala este activitatea practica care urmareste sa asigure o buna capacitate de
lucru a organismului in conditiile efortului fizic.
Efectuarea planificata a pregatirii fizice generalepe parcursul tuturor perioadelor de antrenament
asigura formarea unui larg bagaj de deprinderi motrice care faciliteaza munca stricta de
specializare. Un accent deosebit asupra pregatiri fizice generale se pune in special in prima
perioada de pregatire. Aceasta are o durata de aproximativ trei saptamani.
Jocul de handbal si tot ceea ce este necesar si conditionat lui este in continua shimbare si
evolutie, in mod cert cu o dinamica permanent progresiva.
In absolut toate domeniile si aspectele jocului si ale antrenamentului apar multe elemente de
progres si perfectionare, noutati mai mult sau mai putin absolute, dar si multe reactualizari si
adaptari la parametrii superiori.
Concurenta la varf este acerba si fiecare cauta mereu si cerceteaza atent mijloace si solutii de
perfecionare a jocului si a procesului de antrenament incercand sa-i depaseasca si sa-i surprinda
pe ceilalti.
Trebuie sa fim permant atenti si informati asupra acestor fenomene, jocul si antrenamentul
evolueaza implacabil, cu si fara noi, de aceea este obligatoriu sa sesizam si sa analizam din timp
toate aspectele si nuantele acestui proces progresiv.
In acest sens ne propunem sa sintetizam principalele directi si tendinte de dezvoltare a
handbalului modern, pornind de la analiza jocului participante in campionatele mondiale si alte
competitii internationale, cuprizand si echipele valoroase de juniori si tineret.

1.1. Ascendenta efortului

VITEZA TOT MAI CRESCUTA A JOCULUI
1.1.1. Viteza, din ce in ce mai mare de actionare corporala si manifestare tehnico-tactica
este deja tendinta dominanta in toate actiunile individuale ale jucatorilor, determinand implicit o
crestere vizibila a ritmului si tempoului de joc.
1.1.2. Atacul rapid (contraatacul, faza a II-a, repunerea rapida dupa gol sau dupa
recuperarea mingii) a devenit pentru toate echipele de valoare o preocupare constanta . Date
statistice clare arata ca echipele finaliste la J.O. si C.M. au inscris intre 20 si 30 % (minim 18% si
maxim 40%) din goluri din astfel de actiuni.
1.1.3. Trecerea din aparare in atac, se realizeaza cu mare rapiditate in aproape toate
ocaziile de recuperare a mingii, incercandu-se permanent si insistent surprinderea apararii inca in
curs de organizare.
1.1.4. Reducerea la maxim, sau chiar eliminarea fazei de organizare, cu momentele de
pauza (asezarea in sistem mai ales la echipele care fac schimbari atac-aparare) este acum vizibila
la toate echipele.

5
 Atacul exercita in mod continuu o presiune asupra apararii prin trecerea rapida dintr-o
actiune in alta. Desigur, nu trebuie gandit ca atacul va fi un fel de “iures” continuu in viteza
maxima. In continuare, diverse momente tactice sau de strategie vor dicta variatiile de ritm in
atac. Cu certitudine insa, astazi toate actiunile sunt mai rapide, iar ritmul si tempoul de joc in
continua crestere.

1.2. Tehnica individuala tinde spre perfectiune si eficienta maxima in viteza si sub
presiunea adversarilor.
1.2.1. Cresterea maiestriei tehnico-tactice individuale a jucatorilor este evidenta si in plina
concordanta cu viteza tot mai crescuta a jocului. Este clar ca imperativul cresterii tempoului cere
o tehnica perfecta si completa, atat in manevrarea balonului cat si in procedeele de miscare in
teren. Logic, numai o tehnica foarte buna poate determina marirea vitezei de joc.
1.2.2. Au aparut o serie de procedee noi sau unele reconsiderate si readaptate conditiilor impuse
atat in cresterea vitezei de actionare cat si determinate de presiunea continua a adversarului si
necesitatea de a surprinde cu ceva deosebit de linia clasica.
 PASAREA
- din alergare (si de pe piciorul bratului de aruncare)
- impinsa (fara ridicarea bratului)
- cu pamantul (cu ricoseu din sol)
- cu mana stanga si dreapta cu acelasi randament
- cu pridere si pasare din saritura (aeriana)
- voleibalata cu o mana si cu doua maini.
 ARUNCAREA (de pe sol sau din deplasare)
- din sprijin pe piciorul din partea bratului de aruncare
- din saritura cu bataie pe doua picioare
- din saritura cu bataie pe piciorul din partea bratului de aruncare
- din saritura cu bataie pe pasul 1 sau 2
La acest capitol este necesar sa subliniem ca procedeele clasice, ABC-ul handbalului raman in
continuare esenta pregatirii tehnice. Numai dupa invatarea lor corecta si p[erfectionarea lor, se
vor putea folosi eficient si aceste noi procedee, aparute ca o necesitate a cresterii vitezei de joc si
pentru surprinderea adversarului.
1.3. Perfectionarea specializarii pe post, paralel cu mobilitatea si actionarea eficienta pe
alte 2-3 posturi.
1.3.1. Pentru toate posturile din echipa s-a dezvoltat si perfectionat un bagaj tehnico-tactic
considerabil in continua crestere.

6
 1.3.2. In acelasi timp, fiecare jucator actioneaza efficient si pe alte 2-3 posturi. Departe de a
fi un paradox, specializarea maxima pe post se impleteste organic cu actionarea pe alte posturi.
Marirea mobilitatii jucatorilor pe posturi a aparut ca o cerinta a jocului in viteza si a
imperativului de a fi permanent periculos oriunde te-ai afla in teren, dar mai ales pentru a
surprinde mereu adversarul.
 PIVOTUL : rolul si sarcinile pivotului au devenit tot mai numeroase si complexe in
orgnizarea jocului. Adesea, el este initiator al combinatiilor de atac, poate chiar un
conducator de joc, si in acelasi timp un aparator important. Raza lui de actiune s-a
marit considerabil si implicit, bagajul tehnicotactic. Vremea pivotului fix intr-
un anumit punct la 6m a apus.
Datorita apararilor avansate, care le creeaza spatii mai mari de miscare, pivotii ies
foarte adesea pana la 9-10m, pentru a intra alternativ in combinatie de cupluri (cu
interii sau centrul), apoi revin pe semicerc in alte zone.

 EXTREMELE : de remarcat marirea considerabila a eficacitatii pe acest post, acum

si din jocul in sistem. Extremele de valoare cunosc si executa foarte bine pe langa
procedeele de aruncare asa zise clasice si unele specifice:
- aruncarea cu marirea foarte mare a unghiului si aterizare spre centrul semicercului pe piciorul
de bataie;
- aruncarile cu bolta peste portar; - aruncarea cu pamantul si efect de ocolire;
- aruncari liftate;
- aruncarile aeriene (prinderea si aruncarea din saritura deasupra semicercului).
Mai trebuie aratat ca majoritatea jucatorilor de pe extrema vin la invaluire si arunca de la 9-10m,
patrunzand si actionand ca un veritabil inter.
 INTERUL : rolul, sarcinile si mai ales raza de actiune s-a marit considerabil. De la interii
exclusivi tunari de la distanta, fix de pe postul lor, s-a ajuns astazi la jucatorul polivalent,
care cunoaste si realizeaza depasirea cu patrundere si aruncare din plonjon de la 6m, sau
care se infiltreaza pe semicerc si actioneaza ca un veritabil pivot. Binenteles, rolul lui
initial de aruncare de la distanta ramane o sarcina principala, dar o face mai adesea din
diverse puncte ale terenului, mergand nu arareori chiar pana la postul opus de inter.
Viteza de joc crescuta si mai ales presiunea activa a aparatorului au determinat aparitia unor
aruncari speciale:
- cu saritura pe doua picioare;
- din sprijin pe piciorul bratului de aruncare;
- din sprijin cu evitare, plus plonjon;
- din saritura si aruncare pe la sold.
 CENTRUL: rolul lui principal este de conducator de joc, sau, asa zisul antrenor din teren.
Remarcam tendinta tot mai prezenta a jucatorului din centru de a actiona temporar cu
mare eficienta pe alte posturi. El se transforma adesea in pivot mobil si poate juca tot atat

7
 de bine pe oricare parte ca si inter. Astfel, raza lui de actiune este foarte mult marita,
normal si bagajul de cunostinte tehnico-tactic este in crestere la nivelul celor 3- 4 posturi
ce le abordeaza temporar. Conducatorii de joc, se valorifica si pe ei, uneori cu numar de
goluri la nivelul interilor, fara a-si neglija insa sarcina principala de a conduce si organiza
echipa in atac.

 PORTARUL: rolul si importanta acestui post este in crestere, in directa corelatie cu

numarul mare de aruncari spre poarta si cu accentual care se pune pe atacul rapid in care,
atat in atac, cat si in aparare, portarul are un rol decisiv. Perfectionarea jocului atacantilor
a impus si pentru portari o crestere a maiestriei tehnico-tactic si a suportului pregatirii
fizice, in special detenta (brate-picioare) si viteza sub toate formele.

1.4. Varietatea si mobilitatea sistemelor de joc

1.4.1. O mare varietate a sistemelor de joc, atat in atac cat si in aparare, se remarca la o prima
observare a jocului echipelor finaliste la J.O. si C.M. In realitate, nu este vorba de sisteme noi, ci
de aplicarea practica si concreta a celor clasice, cunoscute de toti – in foarte diverse variante
specifice tinand seama de nenumarate conditii si situatii. De aici, o amplificare si varietate
deosebita a sistemelor de joc, mai ales ca variante specifice si speciale a celor clasice.
1.4.2. Folosirea mai multor sisteme de joc, in alternanta, pe parcursul unui meci sau chiar in
aceeasi faza de joc, este un element ceva mai nou si merita sa fie studiat. Imaginatia creatoare a
antrenorilor si chiar a jucatorilor este tot mai activa si se pare ca ne indreptam spre o strategie
globala ca o suma alternativa a mai multor sisteme de joc.
ATACUL: In construirea atacului, aparent se remarca o oarecare simplificare a jocului, izvorata
in mod practic dintr-o eficienta organizare si adaptare la apararile tot mai avansate si agresive
care se practica astazi de majoritatea echipelor. Aproape indiferent de varietatea manierelor
tactice (circulatii, combinatii) in faza de prefinalizare si mai ales in faza de finalizare in prin plan
apar:
- raportul unu la unu (1-1) in care depasirea ca suma a componentelor tehnico-tactice
individuale, dar si pshiho-fizice, apare ca o determinanta a jocului;
- relatia de colaborare in cuplu (de 2, maxim 3 jucatori) apreciat ca nucleu fundamental al
oricarei actiuni tactice, in care blocajul si derivatele lui (plecarea din blocaj, paravanul, un-doi)
sunt deasemenea determinante fundamentale ale jocului;
- jocul fara minge, creste acum considerabil in importanta, fie in actiunea de favorizare a
coechipierilor pentru valorificarea raportului 1-1, 2-2 si mai ales in exploatarea spatiilor
temporar lasate libere de jocul avansat al apararii (patrunderea fara minge).
1.5. Pregatirea psiho-motrica, atletica si speciala la cote inalte, sub imperativul mentinerii
vitezei in actiuni desfasurate in forta.
1.5.1. O excelenta pregatire fizica si o perfectionare a calitatilor motrice la cote maxime este
astazi, pentru un jucator si o echipa de valoare, o conditie absoluta, despre care nici nu se mai

8
discuta. Ramane perfect valabila afirmatia ca: la baza reusitei oricarei actiuni tehnico-tactice sta
o foarte buna pregatire fizica si psiho-motrica.
1.5.2. In procesul de pregatire, in prim plan apare acum ecuatia rezistenta/ viteza / forta/
indemanare
1.5.3. Antrenamentele (sau parti mari din acestea) speciale de pregatire fizica (fara minge) se fac
astazi frecvent de majoritatea echipelor de elita, fie ele chiar reprezentative nationale.

2. MODELUL DE JOC LA HANDBAL PENTRU CLASELE

GIMNAZIALE

O echipă în desfăşurarea jocului trece prin două faze de atac şi două faze de apărare.

Fazele jocului de atac sunt:

1. Trecerea rapidă din apărare în atac;
2. Atacul organizat.

Fazele jocului de apărare sunt:

1. Replierea la semicercul propriu;
2. Apărarea organizată.

Conţinutul tehnico- tactic al fazei I a atacului

-alergarea şi schimbarea direcţiei de alergare;
-demarcajul faţă de apărătorii care se repliază;
-repunerea mingii în joc de către portar;
-pase din alergare între doi, trei sau mai mulţi jucători, în acelaşi plan şi în adâncime(pasarea
mingii lateral, înainte, oblic înainte şi oblic înapoi şi prinderea mingii venită din lateral sau din
spate);
-driblingul simplu şi multiplu;
-aruncarea la poartă din alergare;
-aruncarea la poartă din săritură.

Conţinutul tehnico- tactic al fazei a II-a atacului

-aşezarea în teren şi respectarea posturilor în cadrul sistemului de atac cu un jucător pivot;
-pasele în  pătrundere succesivă;
-depăşirea individuală şi pătrunderea printre apărători;
-pasele de angajare a jucătorilor de semicerc;
-aruncările la poartă de la distanţă şi din apropierea semicercului

Conţinutul tehnico-tactic al fazei I a apărării

- alergarea de viteză, alergare cu spatele;
- marcajul adversarilor în timpul replierii;
- scoaterea mingii prin atac din spate, din lateral.

9
Conţinutul tehnico-tactic al fazei a II-a a
părării
-aşezarea în teren şi respectarea posturilor;
-poziţia fundamentală pentru jocul de apărare şi deplasările în apărare;
-atacarea adversarului aflat în posesia mingii şi retragerea la semicerc;
-blocarea aruncărilor la poartă;
-scoaterea mingii de la adversar.

10
 BIBLIOGRAFIE

1. ALBU, C. (1977).Educația fizică la clasele V –  VII . Editura Sport – Turism, Bucuresti

2. Biro F., Roman C., Dragoş P. (2002). Handbal –iniţiere, Editura Universităţii din
Oradea,Oradea
3. Bota, I. (1984). Handbal- Modele de joc şi pregătire. Editura Sport-Turism, Bucureşti.
4. Cercel, P. (1980).Handbal.  Exerciţii pentru fazele de joc. Editura Sport-Turism,Bucureşti.

5. Ehret A. - Sistematizarea apararii 6:0 elvetiene, Seminarul international pentru antrenorii de

handbal, Dusseldorf, 1993

11