Sunteți pe pagina 1din 1

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației


Politici și management în educație
Pruteanu Elena-Diana, ANUL 1, GRUPA 2

FEEDBACK- WORKSHOP ENABLES

Aplicând această tehincă, m-am simțit, pentru început, emoționată, apoi, plăcut
surprinsă să îmi cunosc mai bine colega de master și, în cele din urmă, am rămas cu o
stare de bine și plăcut surprinsă să văd că partenera din diadă a reușit să mă descrie,
astfel încât să surprindă elemente de detaliu ale personalității mele.
Tehnica „Ziua magică”, din punct de vedere profesional, îmi va fi utilă în aplicarea la
clasă, adică pentru a veni în sprjinul elevilor mei de a se cunoaște mai bine, sub o
formă atractivă și interactivă, dar și în intercunoașterea cu ai mei colegi de muncă.
Din punct de vedere personal, îmi este folositoare în a vedea modul în care ceilalți mă
percep, prin prisma valorilor pe care le expun, în a-mi deschide sufletul și a mă relaxa
și a înțelege mai bine de ce unii oameni acționează într-un anumit mod, într-o anumită
situație.
Această tehnică poate dezvolta capacitățile de lider, în sensul antrenării și coordonării
unei echipe de oameni, prin facilitarea intercunoașterii acestora.

S-ar putea să vă placă și