Oamenii inteligenţi ar trebui să se gândească la următoarea întrebare: de ce, în ciuda

diversităţii evidente a descrierilor de tot felul privind imaginea lumii, informaţia principală
deţinută de popoare diferite este surprinzător de asemănătoare? Mai mult, doar în puţine cazuri
astfel de „coincidenţe” pot fi explicate prin contacte între culturi. Cum de ştiau oamenii din
vechime cum au apărut Universul şi viaţa sau că principiile cosmice polare au ceva în comun?
De ce oamenii din vechime percepeau lumea ca pe o devenire eternă, iar lucrurile aflate în ea, ca
pe roadele unei lupte? Cum de ştiau despre existenţa a tot felul de „spaţii” dens populate cu
„diverse spirite şi zei” (3, 7, 9 şi mai multe „ceruri”, „tărâmuri”, „tărâmuri paradisiace”, etc.),
despre „Universul multietajat”, despre noţiunea unui principiu fundamental unic al Universului
care stabileşte forma, caracteristicile şi proprietăţile lumii, dar, în sine, este lipsit de aceste
trăsături?
De ce se descoperă similarităţi între caracteristicile cantitative şi calitative ale elementelor,
şi de ce sunt exact patru elemente descrise cel mai frecvent – apă, foc, aer şi pământ? De ce în
majoritatea cazurilor al cincilea element uneşte aceste patru elemente şi toate, împreună, sunt în
legătură cu baza materială a acestei lumi? De exemplu, chinezii din vechime marcau cele cinci
elemente de bază ale lumii cu termenul “u-sin” („u” înseamnă cinci, în timp ce hieroglifa „sin”
înseamnă „să acţionezi, să mişti”), cu alte cuvinte, „cele cinci elemente într-o dinamică veşnică”.
Ei defineau evoluţia lumii, din nou, ca o interacţiune între două principii cosmice opuse – yin şi
yang. În scrierile indiene străvechi, pe lângă cele patru elemente, un rol important în Univers a
fost dat Sufletului (atman), minţii (manas) şi, de asemenea, timpului (kӓla), spaţiului (dik) şi unei
anume noţiuni, „akasha”. Substanţa „akasha” era reprezentată ca ceva indivizibil şi omniprezent.
Doar o singură caracteristică îi era atribuită – Sunetul. Akasha era cea care, potrivit descrierilor
indiene, conecta toate substanţele mai sus menţionate, asta însemnând, cele patru materiale şi
cele patru nemateriale. Multe legende sacre ale popoarelor lumii au păstrat cunoştințele despre
faptul că fiinţa umană este constituită din cinci părţi de bază.
Apropo, ideile oamenilor din vechime privind viaţa şi moartea erau complet diferite de
viziunea contemporană asupra lumii. Moartea, potrivit perspectivei lor lumeşti, nu este
distrugerea finală a omului. Viaţa şi moartea sunt strâns legate între ele şi se completează.
Moartea este privită în legende ca tranziţie către o formă diferită de existenţă. Dar această
tranziţie depinde de calitatea spirituală a vieţii persoanei, şi din acest motiv se spunea că viaţa
naşte moarte, iar moartea — viaţă. A muri înseamnă să te naşti din nou potrivit meritelor tale sau
să pleci spre o lume mai bună. Aici, o astfel de tranziţie spre o lume diferită se referă la
transformarea omului, ca şi la traversarea “apelor cosmice” (potrivit legendelor diverse: cu barca,
pe o pasăre, un cal, un şarpe sau o creatură fantastică).
Ei bine, bineînţeles că legendele popoarelor lumii descriu exact şi cum va pieri Universul.
Oamenii deştepţi ar trebui să-şi pună întrebarea cum de oamenii din vechime ar fi putut să ştie
toate aceste lucruri şi să gândească astfel de clasificări la o scară atât de largă. Până la urmă,
oamenii din trecutul îndepărtat, în cele mai multe cazuri, nu văzuseră niciodată nimic altceva
decât locul unde locuiau, ca să nu mai pomenim spaţiul extraterestru sau naşterea şi distrugerea
Universului.
 Cu toate acestea, cunoştințele despre Univers existau! Iar ideea generală, pe care se bazau
toate miturile cosmologice ale popoarelor lumii, vorbind în limbaj modern, era după cum
urmează:
Crearea universului.
Din lumea lui Dumnezeu (care are nume diferite în diverse legende: apele universale,
oceanul universal, lumea Celui dinainte de toate, a Creatorului), a apărut Sunetul Primordial
(Pasărea mitică, Sunetul, Primul Logos, Cuvântul lui Dumnezeu). Câteodată, legendele
menţionează că lumea a fost creată din haos. Aici, trebuie să înţelegem că, în greacă, cuvântul
“haos” (chaos) însemnând — „căscat”, a originat din rădăcina „cha-„ şi cuvântul „chaino”,
„chasco” însemnând „căscând”, „deschizând larg”. Deci, haos în mitologie are înţelesul de
„căscat”, „un spaţiu deschis larg”, „întindere pustie”.
Anastasia: Este aproape ca începutul Bibliei, care vorbeşte despre creaţia lumii: „Pământul
era fără formă şi gol, întunericul domnea peste suprafaţa adâncului, iar Spiritul Domnului plutea
peste ape”.
Rigden: Acum se menţionează adâncul în Traducerea Sinodală a Bibliei. Iniţial, în textul
din Mesopotamia antică, din care preoţii evrei au împrumutat cosmologia sumeriană şi
babiloniană, apăreau “apele primordiale universale”, “marea”. Şi dacă te uiţi la înţelesul verbului
“plutea” în original, de unde s-a tradus, vei observa că acelaşi verb se folosea şi în cazul “cloştei”
care scoate pui în cuibar; iar termenul “spiritul domnului” (“ruakh elohim” în traducerea în
engleză) este derivat din rădăcina semitică străveche şi se leagă de arabicul “rukh”. Din această
rădăcină, s-a format numele păsării mitice gigantice Rukh, care încă apare în poveştile arabe
vechi.
Anastasia: Vreți să spuneți că această poveste biblică a fost bazată pe mituri mai vechi ale
altor popoare, care descriau cum a fost creată lumea de o pasăre imensă plutind deasupra
oceanului lumii primordiale? În general, da. Până la urmă, motivul extragerii pământului din
apele primordiale exact de o pasăre, este un mit destul de răspândit printre popoarele lumii. Se
pare că ideea centrală aici este mişcarea, acţiunea şi creaţia de undeva de deasupra lumii.
Rigden: Perfect adevărat. Deci, Sunetul Primordial a dat naştere Universului alcătuit ca o
sferă (oul universal, cosmic, Fetusul Aurit, sămânţa primară). Pe suprafaţa sferei, sub influenţa
forţelor Allat (energia iniţială care generează dinamica vieţii), a început să se formeze materia
(o parte a energiei a început să se transforme în materie). Mulţumită, din nou, forţelor Allat (în
mitologie – Mama tuturor lucrurilor , principiul creativ feminin divin; Principiul creativ, viabil,
pasărea Mamă, voinţa lui Dumnezeu, puterea gândului lui Dumnezeu), materia a început să
interacţioneze cu sine. La un moment dat, am menţionat mai detaliat cum exact s-a format
Universul şi, de asemenea, ce anume sunt Allat, timpul, spaţiul şi gravitaţia.
Anastasia: Da, am inclus această informaţie în cărţile Sensei-4 şi Ezoosmos.
Rigden: Bun, înseamnă că este mai clar acum despre ce procese vorbim. Deci, în locurile
cu cea mai mare concentraţie de forţe Allat de pe suprafaţa acelei forme sferice iniţiale a
Universului, materia a început să se acumuleze în anumite formaţiuni. Acestea din urmă au
devenit strămoşii galaxiilor viitoare, de unde va apărea viaţa. (Diverse legende descriu asta în
imaginile apariţiei primelor fiinţe enorme, a giganţilor, strămoşii care au format Universul cu
trupurile lor şi care, mai târziu, după moarte, au fost separaţi în bucăţi, dând naştere altor
formaţiuni). Apropo, în interiorul acelor acumulări iniţiale, au apărut concentrări de radiaţie
termică, care se menţin şi astăzi în limitele gamei microundelor. În prezent, sunt cunoscute în
ştiinţă ca radiaţii microunde cosmice de fond (radiaţia primară). Acestea sunt exact manifestarea
primului efect al forţelor Allat în timpul creaţiei lumii materiale. De fapt, ar trebui notat că
datorită forţelor Allat materia a fost înzestrată cu viaţă şi că tot ce există a început să fie
ordonat.
Şi aici avem un alt aspect foarte important al creaţiei Universului, care ne ajută să
înţelegem ce reprezintă Universul acum. Impulsul forţei Allat spre forma ordonată unificată (spre
Dumnezeu) a imprimat mişcarea Universului “dinspre interior spre exterior” şi a iniţiat rotaţia
acestuia spre dreapta, în spirală, adică spre expansiune. Deci funcţia de a crea a fost stabilită.
(Oamenii din Paleoliticul superior reprezentau simbolic această mişcare „dinspre interior către
exterior” ca zvastică * dreaptă (zvastica „dreaptă”, „corectă”), cu alte cuvinte ca o cruce cu
marginile îndoite spre stânga. O astfel de zvastică simbolizează mişcarea acelor de ceasornic – în
direcţia corectă. Apropo, tradus din sanscrită, din cuvântul „su”, cuvântul vechi indian
„swastika” înseamnă „asociat cu binele”, adică „su-asti” înseamnă „frumosul există”, „existenţa
bună”.
Simultan, în timp ce rotea Universul în direcţia spiralei corecte, forţa Allat a dat naştere
unei forţe opuse, care a început să se rotească într-o spirală inversă în interiorul Universului, în
direcţia opusă principalei direcţii a forţelor Allat – “din exterior spre interior”, aducând materia
împreună într-o Minte materială unificată (mintea Animalică). Astfel, funcţia de distrugere a fost
stabilită, în opoziţie cu forţele Allat. (Oamenii reprezentau simbolic această mişcare „de la
exterior spre interior” ca zvastica inversă, greşită, agresivă, *, adică o cruce cu marginile îndoite
către dreapta. O astfel de zvastică simbolizează mişcarea inversă acelor de ceasornic – înspre
stânga. În mitologie, emergenţa forţei de opoziţie este reflectată în imaginea naşterii focului din
apă).
Deci, într-o astfel de manieră, au apărut două forţe diametral opuse în Univers: o forţă mai
mare, rotind Universul spre exterior, şi o forţă mai mică, opunându-se primei în interiorul
Universului însuşi. După ce s-au manifestat aceste două forţe, Universul şi-a pierdut forma
sferică şi s-a aplatizat sub influenţa lor, în sensul că s-a aplatizat, fiind comprimat. Acest moment
este înregistrat în legendele cosmogonice ale popoarelor lumii ca fisurarea oului lumii, împărţit
în două jumătăţi, din care au fost create cerul şi pământul, diviziunile (spaţii) şi apele fiind
plasate între ele. Alte legende spun că acele componente, care au rămas după crăparea oului, s-au
mărit şi s-au transformat în Univers. Totuşi, alte episoade menţionează separarea lumii în două
elemente sau două zeităţi cu funcţii diametral opuse, creaţia unui cuplu invizibil.
Spiralele în sine sunt reprezentate în mituri ca, de exemplu, primul cuplu de zei cu funcţii
opuse (unul fiind de esenţă divină, în timp ce celălalt, de natură demonică), din aceştia apărând
mai târziu ceilalţi zei. Într-o altă versiune a legendelor, zeii erau reprezentaţi ca jumătate oameni
şi jumătate şerpi (aici, cei creativi, fiind zeităţi acvatice, aveau corpuri de un verde distinctiv). În
a treia versiune, erau personaje care întruchipau ordine, apele vieţii, fertilitate şi lumină; Cele
opuse personificau dezordinea, moartea, întunericul, o creatură fără pereche (de exemplu,
potrivit miturilor africane, şacalul care dorea să devină stăpânul Universului). Deci, în acest mod
a fost reflectată creaţia Universului în mituri. Doar că oamenii moderni au pierdut înţelegerea
laturii spirituale a acestui subiect, şi totul a fost redus la nivelul percepţiilor materiale a
poveştilor străvechi.
Anastasia: Deci, se pare că acum Universul expansionează în spirală datorită mişcării
forţelor Allat, nu-i aşa?
Rigden: Da, şi la fiecare cotitură tot mai mare, care apare, viteza sa creşte, în vreme ce
timpul de trecere prin curbă rămâne acelaşi. Ca urmare, mişcarea materiei, per ansamblu, în
Univers, incluzând dinamica generală a galaxiilor, se desfăşoară în spirală.
Anastasia: Această informaţie este într-adevăr foarte importantă şi ne oferă posibilitatea de
a privi lumea dintr-o perspectivă complet diferită.
Rigden: Apropo, cuvântul „spirală” originează din cuvântul în latină „spira”, care înseamnă
„o buclă”, „o curbă”, „o îndoire a şarpelui”. Ultimul nume provine din Est, unde şarpele era
considerat un animal sacru şi unde multe lucruri referitoare la procesele invizibile ale lumii erau
apoi explicate oamenilor în exemple clare din lumea vizibilă. De exemplu, mişcarea în spirală a
fost explicată prin exemplul vizual al îndoirii şarpelui.
În practicile spirituale, multe lucruri erau, de asemenea, conectate cu mişcarea energiei în
spirală. De exemplu, în Est, în India antică, forţa potenţială ascunsă, imensă, a omului este
simbolizată prin energia Kundalini, conţinută la baza şirei spinării. Din vremuri străvechi,
această energie era reprezentată ca un simbol al şarpelui adormit, încolăcit într-o spirală de trei
ori şi jumătate. Apropo, cuvântul „kundalini” se traduce din sanscrită ca „o forţă răsucită într-o
spirală”, „răsucită în forma unui şarpe”. Trezirea „Şarpelui Kundalini” adormit şi activarea
acestuia sunt considerate ca cea mai înaltă realizare în practicile spirituale. Dar, în fapt, aşa cum
ştii deja, este doar o altă etapă în dezvoltarea spirituală, doar un alt pas, nimic mai mult.
Ar trebui să menţionez că, în miturile diverselor popoare ale lumii, simbolul şarpelui a fost
asociat cu fertilitatea, cu puterea creativă feminină, cu pământul, aerul, apa, focul (focul divin în
mod special), ca şi cu Înţelepciunea. Acum, compară asta cu informaţia pe care o ştii deja, de
exemplu, despre diviziunea celulară, mişcarea electronului, cicloanele, anticicloanele şi
vârtejurile. Sau cu funcţia structurilor elicoidale (de exemplu, ADN), care este conectată cu
depozitarea pe termen lung şi transferul informaţiei. Aici ai un simbol al Înţelepciunii. Cu toate
acestea, este doar o mică parte din ce se ştie în ziua de azi. Există multă cunoaştere, de exemplu,
despre Pământ, spaţiul extraterestru şi galaxii, pe care oamenii le-au asociat cu “mitologia
primitivă”, deoarece ştiinţa modernă încă nu a perceput fenomenele descrise acolo în limbajul
asocierilor. Nu aş spune că această cunoaştere s-a păstrat în mituri în forma iniţială, dar, chiar şi
cu adăugirile fanteziei umane tot poate fi înţeleasă, dacă înţelegi esenţa proceselor fizice globale.
Anastasia: Dacă este posibil, dă, te rog, un exemplu de o astfel de cunoaştere.
 Rigden: Bine. Să luăm, de exemplu, miturile cosmogonice ale Europei, Asiei, Africii sau
ale Americii. Multe dintre ele sunt conectate cu imaginea şarpelui încolăcit. Mai precis, dacă
mergi până în miezul măcar a legendelor Indiei antice, cu care eşti familiarizată, de exemplu,
cele despre şarpele lumii Shesha cu o mie de capete (sau şapte în alte interpretări), poţi să
înţelegi multe. Până la urmă, potrivit legendelor străvechi, el nu numai că susţine Pământul, dar,
datorită nenumăratelor inele, serveşte, de asemenea, ca pat pentru zeul Vishnu. Mai mult,
legendele descriu că, cu gurile sale nenumărate, este mereu ocupat cu slăvirea gloriei şi numelui
zeului Vishnu.
Anastasia: Da, Vishnu este unul dintre cei mai puternici zei în mitologia hindusă. Brahma,
Shiva şi Vishnu alcătuiesc triada divină – „Trimurti”, însemnând „trei forme” în sanscrită.
Numele de Vishnu în tradiţia indiană este interpretat ca „atotcuprinzător” şi „omniprezent”, ca
principiu universal regenerator.
Aşa este. Potrivit acestei legende, se crede că, la sfârşitul fiecărui ciclu planetar, şarpele
Shesha scuipă foc otrăvit care distruge Universul. Apoi Vishnu adoarme, odihnindu-se pe şarpe,
care pluteşte în oceanul cauzal al lumii. Când zeul Vishnu se trezeşte, acesta contemplă o nouă
creaţie, rezemat pe inelele şarpelui Shesha. Atunci, o floare de Lotus creşte din buricul lui
Vishnu. Din Lotus, Brahma, care creează Universul, se manifestă. Şi un nou ciclu planetar
apare... Interesant este că epitetul constant al şarpelui Shesha este Ananta, însemnând „Infinit”.
Anastasia: Şarpele personifică infinitatea... Ananta este un simbol al infinităţii. Mă întreb
dacă am putea să presupunem că inelele şarpelui semnifică mişcarea în spirală a energiei...
Rigden (zâmbeşte): Voi spune chiar mai multe: în unele mituri, şarpele Shesha este văzut
ca o iluzie a lui Vishnu, în vreme ce în altele, ca parte a lui Vishnu... Este suficient să citeşti
mituri “realiste”, după cum ar fi, de exemplu, cel despre şarpele egiptean Mehenta, care
înconjoară Pământul, sau despre şarpele scandinav din Midgard, Jormungand, care, potrivit
legendelor, locuieşte în ocean şi înconjoară întregul Pământ... Sau să luăm mitologia popoarelor
din vestul Africii, de exemplu, Dogon-ii. Aceştia menţionează că Pământul este înconjurat, ca de
o margine, de un spaţiu cu apă sărată. Toate astea sunt încolăcite de un şarpe imens care îşi
înghite coada. În centrul Pământului, există un stâlp de fier, iar discul pământului se învârte în
jurul axei sale de fier în timpul zilei. Sau, fii atentă la miturile indienilor din partea centrală a
Americii de Sud, potrivit cărora au fost timpuri când cerul a căzut pe pământ, şi doar şarpele care
s-a încolăcit în jurul cerului şi al pământului a fost capabil să le separe.
Anastasia: Cu alte cuvinte, la fel de bine poate fi şi un fel de câmp de forţă cu structură
elicoidală, care ţine cele două medii în echilibru?
Rigden (zâmbeşte): Iar indienii din bazinul Amazonului au păstrat un mit, care spune că
şarpele Bosuyu se înfăţişează lumii în timpul zilei sub forma Curcubeului (ca stăpânul ploii care
bea din apa divină), în timp ce noaptea se manifestă ca o gaură neagră în Calea Lactee.
Anastasia: O gaură neagră? Uimitor.
Rigden: Cunoaşterea există, dar pentru a o înţelege, ai nevoie de o percepţie calitativ
diferită asupra lumii.
 Despre dogoni si Bambara. În Africa de Vest există poporul Dogon. La sfârşitul secolului
XIX, când ţările europene conducătoare au început să dividă Africa în colonii, teritoriul unde
locuia acest trib, ca şi vecinii lor, a ajuns sub stăpânirea Franţei. La acea vreme, pe continentul
african se dezvoltase un negoţ înfloritor cu sclavi. Cu toate acestea, Dogonii nu au fost afectaţi,
deoarece locuiau în zone inaccesibile. Ca urmare, prima persoană care a aflat de existenţa lor a
fost un oficial al trupelor coloniale care întocmea o listă cu triburile “sălbatice”. Atitudinea sa
faţă de acest popor corespundea cu stereotipul creat de politicienii ţării sale, cu alte cuvinte,
ideea că „sălbaticii nu sunt nici măcar fiinţe umane”. Cultura acestor oameni a fost descoperită
(deşi doar în cadrul unui grup restrâns de specialişti din Europa) de către etnograful francez
africanist Marcel Griaule. Mai întâi de toate, el era interesat de latura spirituală a vieţii
Dogonilor, şi de aceea preoţii acestor oameni, în cele din urmă, i-au dezvăluit secretul lor cel mai
important.
Anastasia: “Cunoaşterea secretă este dezvăluită persoanei cu o inimă bună şi cu gânduri
curate.”..
Rigden: Perfect adevărat... Totuşi, lumea a învăţat despre sistemul cosmogonic al
Dogonilor nu din lucrările acestui etnograf, ci din lucrările unui astronom, care era pasionat şi de
arheologie şi etnografie şi care a reuşit să vadă comparativ toată această informaţie. Ca urmare,
Dogonii şi poporul înrudit Bambara sunt printre puţinii oameni care au păstrat informaţia
originală, practic cu minime distorsiuni, de multe ori fără ca măcar să înţeleagă sensul acesteia.
Iar informaţia este de aşa natură, încât este cu mult înaintea realizărilor ştiinţifice contemporane.
Anastasia: Interesant...
Rigden: În cosmologia Drogonilor şi a poporului Bambara, există informaţia despre rolul
primar semnificativ al vibraţiei şi al mişcării în spirală în creaţia Universului.
Anastasia: Dogonii aveau cunoştinţă despre mişcarea în spirală a Universului?!
Rigden: Da. În mitologia Dogonilor, este o zeitate supremă – zeul creator numit „Amma”.
Unul din miturile Dogonilor spune că lumea a apărut din cuvântul Amma.
Anastasia: Este interesant că Dogonii în Africa au „Amma” în vreme ce, potrivit legendelor
indiene, Universul a apărut din sunetul sacru „Om”. În Vede, acest sunet este privit ca un simbol
al Sufletului care se apropie de lumea lui Dumnezeu şi este marcat cu un semn special...
Rigden: Desigur, toate aceste legende au avut o dată una şi aceeaşi bază, respectiv
Cunoaştere. Prin urmare, potrivit mitologiei Dogonilor, lumea a ieşit din cuvântul „Amma”. Nu
era nimic altceva decât acest cuvânt. Primul cuvânt a dat naştere unui element de bază al lumii,
infinit de mic, pe care Dogonii îl numesc „kize-uzi” (este, de asemenea, sămânţa de mei Po). Prin
intermediul vibraţiei interne, „kize-uzi” a devenit „oul universal”. În miturile Dogonilor, Amma
este descris şi ca „vortexul rotitor” şi se precizează că mişcarea sa este în spirală. Mai mult, chiar
creaţiile lui Amma sunt descrise, şi, de asemenea, şapte lumi, Soarele şi Luna sunt menţionate. În
mod special, faptul că Soarele este înconjurat cu o spirală din opt inele de cupru roşu. Luna este
înconjurată de aceeaşi spirală, dar din cupru alb. În mod surprinzător, fizica modernă nu a atins
încă nivelul de înţelegere ştiinţifică al acestor chestiuni. Dar nu acesta este cel mai interesant
lucru. Întorcându-ne la creaţia lumii... După ce a fost creată „sămânţa Po”, iar mişcarea a pornit
în spirală, „Amma cel invizibil” a început să creeze semne, care determină totul în această lume:
cele două „semne directoare”, care aparţin lui Amma, şi opt semne „principale”...
SEMNELE Anastasia: Semne? Având în vedere că şi Shambala comunică şi creează
evenimente cu semne... Semnele sunt întotdeauna un subiect special. În legătură cu legenda mai-
sus menţionată, cititorii ar putea avea următoarea întrebare: Ce anume înseamnă „semnele
directoare şi semnele principale”?
Rigden: Ei bine, în primul rând, faptul în sine că Dogonii deţineau o astfel de cunoaştere,
arată că strămoşii lor au primit-o prin paleocontact. Cele două “semne directoare” sunt semnele
care pot fi folosite doar de către cel pe care ei îl numesc Amma în miturile lor. Cele opt „semne
principale” sunt semnele creative asupra cărora, dacă se exercită o anumită forţă, vorbind la
figurat, ca o cheie într-o broască, se deschid anumite posibilităţi de stăpânire atât a proceselor de
creaţie, cât şi de distrugere. Este foarte rar, dar se mai întâmplă ca „semnele principale” să
devină accesibile pentru fiinţa umană.
GRAALUL Anastasia: Este foarte rar, dar devin accesibile pentru fiinţa umană... Dar este
Graalul! Am înregistrat această informaţie în cartea Sensei 4. O dată, ai precizat că Graalul
constă în doisprezece semne, iar mitologia dogonă menţionează opt din ele, cu excepţia acelor
două care nu sunt disponibile oamenilor din principiu, din câte înţeleg eu. Prin urmare, Dogonii
ori au avut informaţii incomplete, ori acestea, cu timpul, s-au pierdut parţial, sau au fost ascunse
de cercetătorii europeni care le-au transcris miturile. Dar faptul că Graalul constă în „semnele
principale”, cu ajutorul cărora lumea poate fi proiectată şi ajustată după dorinţă, este menţionat
indirect în multe legende ale diverselor popoare.
Rigden: Foarte corect... O astfel de cunoaştere, fiind sacră pentru un popor sau altul, nu
este aproape niciodată dezvăluită în întregime de către preoţii tribului, mai ales unor oameni la
întâmplare. Cât despre Graal, trebuie să ne amintim că, atunci când a fost ascuns, nu a fost o
coincidenţă faptul că cele 12 semne au fost împărţite în patru grupuri, cu trei semne în fiecare
grup. Acest lucru a complicat semnificativ procesul de aranjare a semnelor şi de activare a
Graalului cu sunet. Semnele Graalului într-o anumită secvenţă sunt ca o formă, ca o cheie pentru
o încuietoare, care, prin aplicarea unei anumite forţe (formula sonoră a Sunetului Primordial),
deschide pentru om posibilităţi din afara lumii acesteia.
Anastasia: Patru grupuri cu trei semne în fiecare grup...
Rigden: Întâmplător, aceşti oameni din vechime au păstrat înscrisuri despre faptul că
numărul patru reprezintă principiul feminin, numărul trei întruchipează principiul masculin, iar
suma lor este egală cu şapte, care stă la baza Fiinţei umane (principiul vieţii Eterne) şi a
perfecţiunii.
Anastasia: Patru reprezintă principiul feminin...Deci, dacă Graalul a fost asamblat
folosindu-se patru părţi, se pare că asta sugerează în mod indirect conexiunea cu puterea divină
creatoare a principiului feminin – Allat.
 Rigden (a zâmbit): De ce indirect?... Apropo, vorbind despre Allat, în miturile
cosmogonice ale poporului Bambara, care vorbesc despre stadiul iniţial atemporal a creaţiei
lumii, se menţionează că lumea a originat din vidul înzestrat cu mişcare – „gla”. „Gla” a dat
naştere unui geamăn înzestrat cu sunet. Ca rezultat, a apărut o pereche – „gla gla”. În ansamblu,
după un număr de conversiuni şi transformări, mulţumită vibraţiei, au apărut „semne” care
urmau să fie puse pe obiecte, necreate încă, pentru a le marca. În timpul actului de creaţie, a
apărut spiritul Yo (din care au descins primele forţe puternice, Pembo şi Faro, acestea
participând în crearea lumii), 22 de elemente de bază şi 22 de inele în spirală. Se menţionează că
atunci când aceste inele în spirală „l-au stârnit” pe Yo, ca rezultat, au apărut lumina, sunetul,
toate acţiunile, creaturile şi toate sentimentele... Miturile menţionează că Pembo se deplasa în
spaţiu într-o spirală şi că a aruncat în sus ceea ce a fost numit mai târziu Faro. Faro a creat şapte
ceruri şi spiritul aerului, şi a vărsat viaţă pe pământ în formă de apă. El este omniprezent şi
vizitează toate apele. În esenţă, Faro a continuat să creeze lumea, a pus Universul în ordine şi a
clasificat toate elementele acestuia, a creat oameni şi i-a învăţat Cuvântul.
Anastasia: Faro a pus Universul în ordine. Dar acestea sunt funcţii ale puterii creatoare
Allat!
Rigden: Desigur. Apropo, referitor la vorbire. În mitologia dogonă, zeităţile apei (gemenii
divini), alcătuiţi ca jumătate oameni şi jumătate şerpi, erau numiţi Nommo. Legende au fost
păstrate care spun că, atunci când aceştia au văzut-o din cer pe mama pământ goală şi fără glas,
au făcut pentru ea o fustă din zece mănunchiuri de filamente din plante cereşti. Exact aceste
filamente moi, răsucite într-o spirală, care alcătuiau cuvântul, erau esenţele complete ale
zeităţilor Nommo, care au transmis vorbirea către pământ, prima limbă a lumii. Prin urmare,
anumiţi oameni nu ar fi trebuit să numească popoarele Dogon şi Bambara “barbari”. Acei
„barbari” au păstrat de departe mai multe informaţii pentru generaţiile viitoare decât popoarele
civilizate. Desigur, nu fără elementelor lor de distorsiune, dar tot e mai bine decât nimic.