Principiul egalitatii de sanse si de tratament intre femei si barbati

Principiul egalitatii de sanse si de tratament face parte din principiile privind natura Comunităţilor/Uniunii
Europene ,iar acesta se afla si in Romania, fiind introdus in legislatie prin legea 202/2002.

Legislația românească ajută la o mai bună înțelegere a conceptului de Egalitate de Gen. Conform Legii nr.
202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, prin egalitate de şanse şi de tratament
între femei şi bărbaţi se înţelege luarea în considerare a capacităţilor, nevoilor şi aspiraţiilor diferite ale
persoanelor de sex masculin şi, respectiv, feminin şi tratamentul egal al acestora. Legea nr. 202/2002 are ca
scop eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex din sectorul public şi cel privat, în
domenii ca munca, educaţia, sănătatea, cultura, informarea, furnizarea şi accesul la bunuri şi servicii etc.

Legea 202/2002 definește de asemenea termeni care denotă principalele categorii de încălcare a acestor
principii, cum sunt:

-o discriminarea directă – situaţia în care o persoană este tratată mai puţin favorabil, pe criterii de sex, decât
este, a fost sau ar fi tratată altă persoană într-o situaţie comparabilă;

-o hărţuirea – situaţia în care se manifestă un comportament nedorit, legat de sexul persoanei, având ca obiect
sau ca efect lezarea demnităţii persoanei în cauză şi crearea unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor
sau jignitor;

- o hărţuirea sexuală – situaţia în care se manifestă un comportament nedorit cu conotaţie sexuală, exprimat
fizic, verbal sau nonverbal, având ca obiect sau ca efect lezarea demnităţii unei persoane şi, în special, crearea
unui mediu de intimidare, ostil, degradant, umilitor sau jignitor.

În plus, Legea 202/2002 definește noțiunea de acţiuni pozitive ca fiind acţiuni speciale întreprinse temporar
pentru a accelera realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, precizând de asemenea că nu reprezintă
discriminare măsurile speciale pentru protecţia maternităţii, naşterii, lăuziei, alăptării şi creşterii copilului sau
acţiunile pozitive pentru protecţia anumitor categorii de femei sau bărbaţi.

În ceea ce privește angajatorii – persoane fizice sau juridice, aceștia trebuie să asigure îndeplinirea unor
obligații cum sunt:

a) asigurarea egalității de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă;

b) prevederea, în regulamentele interne, de sancţiuni disciplinare pentru angajaţii care încalcă demnitatea
personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau
ofensatoare, prin acţiuni de discriminare;

c) informarea angajaţilor, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor acestora cu privire la
egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă.

Criza a generat creşteri ale ratei şomajului în rândul femeilor. Salariile au scăzut cel mai mult în sectoarele de
servicii cu dominantă feminină şi în sectoarele finanţate din bugetele de stat în care majoritatea angajaţilor sunt
femei şi, prin urmare, femeile primesc pensii mai mici, ceea ce are drept consecinţă un nivel mai ridicat al
sărăciei în rândul femeilor în vârstă. Aceste observaţii se regăsesc în comentariile participanţilor la focus
grupuri care, la rândul lor, au punctat faptul că, în prezent, în România „sunt disponibilizate mai multe femei
decât bărbaţi (învăţământ, protecţie socială, administraţie)” pentru că acestea sunt domenii preponderent cu
angajaţi de sex feminin. „Feminizarea forţei de muncă a condus la feminizarea sărăciei”. Mai mult, o realitate
de necontestat este faptul că „rata de ocupare a forţei de muncă este mai mică în zonele rurale atât pentru
bărbaţi, cât şi pentru femei; din acest motiv, persoanele care locuiesc la ţară sunt dezavantajate de lipsa unor
locuri de muncă de calitate”, situaţie care în România este accentuată şi prin aceea că în „mediul rural femeile
au în majoritate sub opt clase şi s-au deprofesionalizat pentru că nu şi-au practicat meseria, iar 38% din forţa de
muncă din mediul rural este neantrenată”, ceea ce face ca „discriminarea să fie legată de mediul de viaţă”.

De asemenea, un alt aspect ilustrat este acela că femeile lucrează cu preponderenţă în sectoare de activitate
percepute ca fiind prin tradiţie destinate femeilor. Faptul că aceste slujbe sunt mai prost plătite vulnerabilizează
femeile şi încurajează feminizarea sărăciei. Dacă multe femei nu sunt angajate nu înseamnă neapărat că nu
lucrează, ci, adesea, lucrează fără forme legale sau sunt implicate în activităţile casnice, îngrijirea persoanelor în
vârstă şi a copiilor - pe termen lung insecurizează femeia.
In general, s-a căzut de acord că în România există avantajul unei legislaţii care să protejeze egalitatea de şanse
şi gen, dar că această legislaţie are un caracter pur formal, fiind destul de puţin accesibilă persoanelor
vulnerabile. In ciuda legilor existente „cu privire la accesul pe piaţa muncii, acestea fie nu se aplică
(metodologie 42 £3 Ghid, de bune practici în domeniul Egalităţii de Şanse dificilă sau inexistentă), fie nu se
cunosc, fie sunt ignorate”. Au fost punctate aspecte legate de faptul că:
- actul de discriminare este adesea dificil de dovedit (sau de probat);
- procedurile necesare implică mult timp;
- persoanele vulnerabile nu realizează că au fost discriminate;
- instituţiile care sunt competente nu sunt cunoscute.
Discriminarea poate fi privită ca un joc de domino, mai ales într-o ţară cum este România, în care, de multe ori,
fenomenul fie nu este conştientizat, fie este privit cu resemnare. Fiecare categorie discriminată ajunge, poate, să
discrimineze la rândul ei, perpetuând acest tip de agresiune. în această idee, devine evidentă importanţa
implicării fiecărei piese din joc pentru aplicarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu în toate domeniile şi
pentru toţi.
Se consideră că un factor important în promovarea discriminării îl reprezintă prestaţiile sociale alocate de statul
român diverselor categorii dezavantajate. Acestea au generat, în timp, „o mentalitate de asistat, o cultură a
aşteptării de a primi”. Astfel, „o nouă categorie discriminată este formată din cei care vor să muncească şi nu
pot, faţă de cei care nu vor să muncească şi aşteaptă ajutoare. în aceste condiţii, statul este principalul
discriminator”. Se consideră că discriminarea este generată şi de faptul că „în sistemul de stat lucrează oameni
nepregătiţi”, dar şi de faptul că oamenii nu se informează şi, de fiecare dată, aşteaptă ca altcineva să ştie pentru
ei. Ideea este că „cei de sus nu îşi fac munca şi nu vin cu soluţii” şi, „chiar dacă legislaţia protejează, în practică
se manifestă multe comportamente discriminatorii”.
În legătură cu aceste aspecte, legea română incriminează drept contravenţii următoarele fapte care ar aduce
atingere egalităţii în activitatea economică, în materie de angajare şi profesie:
- condiţionarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei
profesii de pe motive discriminatorii;
- discriminarea unei persoane într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de
lege;
- refuzul unei persoane fizice sau juridice de a angaja în muncă o persoană pe motive discriminatorii;
- condiţionarea ocupării unui post prin anunţ sau concurs, lansat de angajator ori de reprezentantul acestuia, de
criterii discriminatorii;
-discriminarea angajaţilor de catre angajatori, în raport cu prestaţiile sociale acordate