SIMBOLUL.

GÂNDIREA SIMBOLICĂ ÎN ARTĂ

“Simbolurile fundamentale condensează experiența totală a omului – religioasă, cosmică, socială, psihică: ele
realizează o sinteză a lumii, punând în lumină unitatea fundamentală a celor trei planuri ale acesteia (inferior, terestru,
celest) și centrul celor șase direcții ale spațiului; în sfârșit, ele leagă omul de lume. Grație simbolului, omul nu se simte
străin în univers. Imaginea devine simbol atunci când valoarea ei se dilată atât de mult, încât leagă în om profunzimile
sale imanente de o transcendență. Gândirea simbolică rezidă în una dintre modalitățile osmozei continue a interiorului și
exteriorului.”1

Gândirea în simboluri. “ ‘Nu totdeauna este înțeles cum trebuie conceptul de simbol, și adesea este confundat cu cel de
alegorie. În amândouă cazurile, o idee invizibilă este exprimată printr-o figură vizibilă, dar în moduri foarte diferite (…)
În reprezentările alegorice, o idee clar gândită este în mod arbitrar legată de o imagine (…) În adevăratele simboluri,
deși pleacă de la obiecte simple și naturale, ele [imaginile] ajung la Idei pe care nu le cunosc dinainte, care chiar rămân
insesizabile în ele însele, fără să fie despuiate de individualitatea și propria lor natură (…) Căci pentru simbol este
specific faptul ca reprezentarea și reprezentatul, într-un constant schimb mutual, să incite și să constrângă spiritul să
zăbovească mai mult și să pătrundă mai adânc, în timp ce, dimpotrivă, alegoria, de îndată ce a fost găsită ideea
transmisă, nu produce decât o admirație rece ca orice figură făcută cu grație’ – În timp ce sensul alegoriei este un produs
terminat, în simbol există o simultaneitate între procesul de producție și rezultatul său: sensul nu există decât în momentul
ivirii sale. [Putem vorbi despre] procesul semnificant inepuizabil characteristic simbolului: simbolul este în măsură să
exprime indicibilul […] Creuzer compară simbolul cu ‘fulgerul, care iluminează dintr-o dată întunecata noapte’ […]
Într-un simbol, o idee se deschide într-un moment, și în întregime, și ea atinge toate forțele sufletului nostru; este o rază
ce cade de-a dreptul din adâncimea obscură a ființei și a gândirii pe ochiul nostru, și care străbate întreaga noastră
natură […] Mitul merge mână în mână cu simbolul.”2

Arhitectură și arhetipuri. “Indiferent că vorbim aici de antici sau de primitivi, planul în formă de mandala reprezenta
transformarea orașului într-un cosmos ordonat, într-un loc sacru, legat, prin centrul său, de lumea cealaltă ... Fiecare
clădire care are un plan în formă de mandala este proiecția unei imagini arhetipale ce vine din inconștientul uman și se
revarsă în lumea exterioară. Orașul, fortăreața și templul au devenit simboluri ale psihicului complet, în acest fel
exercitând o influență specifică asupra ființei umane care locuiește în acel loc.”3

Simbolismul Coloanei. “Coloana fără sfârșit este o imagine a Axei lumii, temă mitică reperabilă în preistorie ... În
cultura indiană, semantismul Axei lumii este mai complex, fapt explicabil prin considerarea Axei lumii nu numai în
ipostaza sa statică, cosmologică, ci mai ales în cea dinamică, cosmogonică, așa cum o prezintă mitul separării Cerului
Tată de Pământul Mamă; din strânsa lor îmbrățișare, separare realizată prin intervenția Stâlpului cosmic (...) Separarea
Cerului-tată de Pământul-mamă din îmbrățișarea atât de strânsă încât nu exista nici un spațiu pentru restul creaturilor, lasă
să se înțeleagă în mod clar că procesul cosmogonic echivalează în fapt cu însăși crearea spațiului. Conform viziunii
acestui tip de cosmogonie mitică, spațiul nu este numai conținătorul lumii, ci este chiar lumea, este realul.”4

Pasărea în văzduh. “…, proiect al păsării care, mărită, va umple cerul … Brâncuși și-a exprimat dorința de a-și vedea

1 J. Chevalier, A. Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Polirom, Introducere

2
T. Todorov, Teorii ale simbolului, București, 1983, 299-303. Autorul primului text subliniat este W. Von Humboldt.
3
Aniela Jaffé, în : C. G. Jung, Omul și simbolurile sale, Ed. Trei, 2017

4
S. Al-George, Arhaic și universal, 30-33

pasărea devenită monument colossal în mijlocul unui oraș modern … ‘Spre imensitatea văzduhului: asta e pasărea mea.
Copil fiind am visat întotdeauna că aș fi vrut să zbor printre arbori și cer’ … Simțea nevoia de a crea un simbol sugestiv
despre menirea artei de a verticaliza ființa, de a o face să aspire spre înalt. – Sculptura brâncușiană se dorește vis (adică
zbor) deasupra realului … ‘Ca și noi – notează I. P. Culianu – , strămoșii noștri își proiectau inconștientul pe ceva din
lumea înconjurătoare; și îl proiectau pe materie, misterioasă la acea vreme, așa cum noi îl proiectăm pe idei, pe cărți sau
pe obiecte de consum’ ”5

5
Matei Stîrcea-Crăciun, Opera lui Brâncuși în România. Simbolismul hylesic, București, 2020, 134-136.