Sunteți pe pagina 1din 7

Etnie vs. nationalitate in R.

Moldova

Motto:

” A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este,
din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științi fi că. Din
punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere
politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid
etnico-cultural ”.

Eugeniu Coseriu

Cine a fost Eugeniu Coseriu ?

Savantul lingvist Eugeniu Coșeriu s-a nascut la 27 iulie 1921 in comuna Mihaileni
judetul Balti in Basarabia, Romania ( azi in R.Moldova) . A decedat la 7 septembrie
2002 in Germania la Tubingen.
A fost fost un lingvist român care a trait in exil, membru de onoare din 1991 al
Academiei Romane, fondator al primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii
lingvistice de la Tubingen.
Este părintele a ceea ce azi se numește lingvistica integrală si unul dintre cei mai
importanți lingviști ai secolului XX.

A absolvit liceul Ion Creanga din orașul Balti in Basarabia, apoi și-a continuat studiile în
filologie la universitățile din Iasi si Roma. A mai studiat filosofia la Universitatea
dinMilano si intre anii 1950-1963 a predat la Universitatea din Montevideo din Uruguay.
Intre1961-1963 a activat ca profesor-invitat și la Universitatea din Bonn din Germania
Occidentala.
Din 1963 și până la sfârșitul vieții sale, a fost profesor la prestigioasa Universitate din
Tubingen in Germania, unde a pus bazele Scolii de lingvistica de la Tubingen.
A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.
Etnie vs Nationalitate
Parerile despre etnie si nationalitate, exprimate deschis in prezent de unii moldoveni
basarabeni, sunt adeseori confuze in raport cu teoria stiintifica.
Sociologic si psihologic lucrurile au evoluat mult in ultimii ani, astfel incat astazi in
afara de cetatenie, care este certa, data de pasaport, intalnim doua notiuni care se
confunda adesea: etnia si nationalitatea.

Natiunea se defineste ca fiind o comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și


apărută pe baza unității de limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică,
manifestate în particularitățile specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a
sorții comune.

Nationalitatea este data de apartenența a unei persoane la o anumită națiune.

Un grup etnic (denumit și etnie, din limba greaca ἔθνος, etnos, „popor”), este definit ca
o colectivitate în interiorul unei societăți mai mari, ai cărei membri au constiinta
unei origini comune, împărtășesc același trecut istoric și un punct de vedere
comun asupra unuia sau mai multor elemente simbolice si sacre.

Etnia defineste apartenenta la un neam sau grup etnic ( romani, germani, turci,rusi,
etc), fiind o legatura de inrudire intre persoane cu un trecut istoric comun si cu o
cultura si limba proprie.

Nationalitatea este asimilata de francezi cu cetatenia si este data de traditii, obiceiuri,


limba vorbita, cultura, cu sau fara legatura cu etnia.

Unii romani basarabeni vorbesc ruseste si tin obiceiuri rusesti si ucrainene, mai cu
seama din cauza ritului vechi al bisericii rusesti (Mitropolia Moldovei subordonata
Patriarhiei Rusiei ), au o cultura formata in jurul culturii ruse sau ucrainiene, motiv
pentru care astazi asistam la fenomenul de deznationalizare a lor .

Ei au inceput sa-si piarda legaturile traditionale si culturale cu propria lor etnie romana
(ex.cazurile politicienilor Muntean, Voronin, Dodon si altii) si sa sustina in sens politic
un nou construct, numit „etnia moldovana sau moldoveneasca”, care nu este altceva
decat nationalitatea rusa , insusita de catre etnicii romani deznationalizati.

Acestia nu concep spre exemplu, faptul ca hora este in egala masura un dans ardelenesc,
moldovenesc sau muntenesc, ea fiind proprie unei etnii care depaseste granitele
provinciei Moldova dintre Prut si Nistru, fiind specifica intru-un sens larg etniei romane
si spatiului etnic romanesc.
A contopi etnia cu nationalitatea, inseamna a accepta existenta unei nationalitati sau
etnii moldovenesti, ceea ce este o eroare raspandita de multa vreme si cu toate
mijloacele de propaganda antiromaneasca deznationalizatoare.

Cei care sustin ca apartin etniei moldovenesti, sunt de fapt etnici romani
deznationalizati, care au fost asimilati nationalitatii ruse din Republica Moldova, in
urma unui proces care s-a desfasurat in timpul ocupatiei ruse si care continua pana in
zilele noastre.
In Moldova de astazi traieste o majoritate etnica romaneasca de aproximativ 75% din
populatie, partial deznationalizata, alaturi de aproximativ 25 % etnici ucrainiei, rusi,
gagauzi si alti minoritari.

Nationalitatea este impartita de doua categorii distincte in ceea ce priveste grupul etnic
al romanilor (75%) : unii sunt persoane succesoare ale traditiilor si culturii
ruse/sovietice (aproximativ 40%), in timp ce altii sunt animati de sentimentul de
redesteptare nationala romaneasca (aproximativ 35%).

Grupurile etnice minoritare si-au conservat traditiile si obiceiurile specifice, fiind


incurajati in aceasta directie de statul sovietic si de regimurile proruse care i-au succedat.

Interesanta este situatia grupului etnic gagauz, care apartine practic acum nationalitatii
ruse, minimele traditii gagauze fiind astazi asimilate culturii ruse.

In ceea ce priveste limba vorbita curent, aceasta difera in functie de nivelul educational.

Elita culturala a societatii este romaneasca, este in majoritatea ei absoluta vorbitoare de


limba romana, pe care o identifica ca fiind limba romana.

Elita politica a societatii este impartita, aproximativ 45% din aceasta vorbeste limba
romana, pe care o identifica ca fiind limba romana, dar majoritatea cca.55% comunica
in principal in limba rusa, iar atunci cand comunica in limba romana, o numesc „limba
moldoveneasca” si doar rareori recunosc public faptul ca este una si aceiasi cu limba
romana.

Elita economica a societatii este preponderent vorbitoare de limba rusa, insa comunica si
in limba romana, sau in alte limbi europene.

Populatia din mediul rural vorbeste in majoritate limba romana dar o identifica
majoritar cu „limba moldoveneasca”.

In grupurile etnice romanesti traditionale, limba romana este numita limba romana atat
in vorbirea curenta cat si oficial, constituind un titlu de mandrie nationala.
Populatia urbana vorbeste limba rusa si limba romana in egala masura. Majoritatea
neologismelor sunt de origine slava si anglosaxona, insa exista si un vocabular mixt,
subcultural, asimilat in perioada sovietica, care nu poate fi asimilat neologismelor.

Cu toate acestea in subconstientul colectiv, in randurile populatiei majoritare si ale


celei rusofile/rusofone, exista tendinta in crestere de asimilare a Moldovei cu spatiul
romanesc, insa din motive politice, sociale si economice, isi recunoaste cu greu obarsia
romaneasca.

ONU a recunoscut identitatea culturala romaneasca moldovenilor si nu a alocat un cod


lingvistic separat limbii moldovenesti.

Din punct de vedere geostrategic, recunoasterea natiunii romane in Moldova este


inevitabila, fiind doar o chestiune de decizie politica, ce trebuie raportata la gradul de
constientizare a populatiei.

Studierea limbii romane in scolile din R. Moldova, conduce inevitabil la redesteptarea


constiintei nationale a romanilor din Basarabia.

Istoricul si gazetarul George Damian scria in Adevarul.ro/moldova/, ca una din soluţiile


miraculoase ale propagandei „moldoveniste „, in fond antiromanesti, promovate cu
obstinatie pentru „rezolvarea” falselor dileme identitare din Republica Moldova, este
găselniţa ”naţiunii civice”.

Această ”naţiune civică” apare de obicei în discursurile celor care nu doresc să-şi asume
identitatea românească.

Nu este vorba de nimic altceva decât o continuare a mai vechiului proiect sovietic de
deznaţionalizare a românilor dintre Prut şi Nistru, proiect descifrat în toate detaliile sale
de către istorici si sociologi.

Conform documentelor din arhivele sovietice, Lenin avea în vedere,in mod pervers
deznaţionalizarea, tocmai prin promovarea unui naţionalism – însă era vorba de un
naţionalism strict controlat de centrul imperial de la Moscova.

Planul lui Lenin prevedea crearea unor teritorii naţionale, promovarea limbilor proprii
fiecărui popor intrat în malaxorul sovietic – la nevoie chiar inventarea unor limbi
literare, crearea unor elite naţionale ataşate de Moscova şi mai presus de toate,
susţinerea culturilor naţionale prin elementele lor exterioare, respectiv conservarea
formelor folclorice.
Sub aparenţa unui sprijin al dezvoltării fiecărei naţiuni din Uniunea Sovietică, se
producea în realitate o centralizare extremă a controlului moscovit asupra naţiunilor
cuprinse între graniţele sovietice.

Naţiunile nu erau cu adevărat libere să se dezvolte conform propriilor interese, erau


libere să îşi danseze şi cânte jocurile populare pe scenele din Moscova şi nimic mai
mult.

În cazul experimentului transnistrean au fost create câteva seturi de elite naţionale, care
în momentul în care nu au mai corespuns intereselor Moscovei au fost pur şi simplu
epurate.

Dezvoltările nu erau naturale, ele erau făcute conform planurilor cincinale şi sub
supravegherea strictă a partidului comunist. Următoarea etapă era „modernizarea”
accelerată a acestor societăţi astfel încât să dispară sentimentul naţional – care avea la
dispoziţie două sau trei cincinale pentru a-şi atinge maturitatea.

Această dezvoltare accelerată ar fi trebuit să aibă ca efect atragerea spre comunism a


naţiunii rămase în afara Uniunii Sovietice.

În cazul Republicii Autonome Sovietice Socialiste Moldovenesti care a functionat pe


malul stang al Nistrului din 1924, pana la aparitia Republicii Sovietice Socialiste
Moldovenesti dupa al doilea Razboi Mondial, pe teritoriul Basarabiei romanesti
cotropite de soviete, bunăstarea de sorginte sovietică ar fi trebuit să-i facă invidioşi pe
românii din dreapta Prutului, care trebuiau să se grăbească pentru a declanşa în România
o revoluţie bolşevică.

Doar că planurile Moscovei nu au prea funcţionat. Revoluţia bolşevică din România nu a


avut loc, iar în stânga Nistrului ani de-a rândul a bântuit foametea şi nu a existat nici
urmă de bunăstare.

Crearea unei ”limbi moldoveneşti” neinteligibile, industrializarea forţată şi foametea


artificială, au dat măsura insuccesului acestui plan leninist.

Abia după Al Doilea Război Mondial a putut fi pus în aplicare acest plan, este drept la o
scară mult redusă.

Când la Chişinău se vorbeşte de ”naţiune civică”, de fapt se evită rostirea adevărului:


între Prut şi Nistru trăiesc români deznaţionalizaţi de imperiul sovietic.