Platon pune rațiunea pe seama creierului. Știința numește sufletul că o funcție a creierului.

Geologia - creierul este un computer performant care primește informația de la suflet.

După cum oamenii sunt conduși de una sau de alta din aceste facultăți exista 3 tipuri de oameni:

1. Însetați de știință
2. Vanitoșii
3. Iubitorii de câștig

Ortodoxia nu împarte oamenii – toți oamenii sunt egali în fața lui Dumnezeu pt că toți au chipul Lui.
Pilda talanților. Dumnezeu cere ceea ce i-a oferit omului. Omul are obligația să înmulțească.

Platon la sciți și la traci domnește voință și de aici simțul onoarei. Egiptenii câștigul. Grecii au iubirea
față de știință. Oamenii sunt diferiți calitativ – sclavagismul, comunismul, arianismul care a degenerat
în nazism.

Problema sufletului la Platon – Revelația despre suflet – sufletele nu preexistă, ele sunt create de
Dumnezeu în momentul creării trupului uman. Dumnezeu modelează trupul omului din pământ, era
că o păpușă. Devine om numai după ce Dumnezeu sufla asupra lui suflare de viață și omul devine
ființă vie – Adam si Eva.

Conținutul ideii de suflare de viață – o lucrare sau o energie a lui Dumnezeu. Energia nu se confunda
cu persoana lucrătoare (lucrarea este mult mai puțin decât persoana. Suma lucrărilor sau energiilor
nu pot defini persoana. Are o structura cvasi infinită, apofatica.). Energia este o manifestare a
persoanei.

Cum apar sufletele urmașilor primilor oameni – trupul si sufletul apar concomitent și simultan.
Avortul – crimă premeditată. Metodele avortive = crimă calificată.

Sufletul:

1. teoria preexistentei – platonism. Contrazice revelația care vorbește despre apariția

simultana.
2. Traducianista – Apar ca răsadul din sămânță, din sufletele părinților. Asemănări fizice și
psihice dintre părinți și copii, dar nu pot explica identitatea personală a copilului diferită a
părintelui. Copilul este o ființă unică și irepetabilă.
3. Creaționismul – sunt create de Dumnezeu din nimic. Asemănările psihice și transmiterea
păcatului strămoșesc – nu se poate explica.
Dumnezeu creează sufletul copilului din sufletul părinților – așa se explică transmiterea
păcatului strămoșesc, identitatea personală și psihică.
Metempsihoza – legea reîncarnărilor ciclice in hinduism. Neaga întruparea și răscumpărarea
proprii creștinismului (Mântuitorul a murit și a înviat cu același trup).

Conceperea copiilor este un act liturgic. Originea omului nu se poate explica numai pe cale
naturala. Taina persoanei își are temeiul în Sfânta Treime pt că a fost creată după Chipul lui
Dumnezeu spre a ajunge la asemănare.

Aristotel – sufletul este conceput că forma imaterială a corpurilor vii în care exercită diferite
funcții ierarhizate:
1. Nutritiva – prezenta la toate ființele vii și trimite la sufletul simplu al vegetalelor care
asigură creșterea și reproducerea.

1
 2. Senzitiva care apare la animalele inferioare
3. Mitrica sau apetitivă la animalele superioare
4. Intelectivă , deliberativă sau speculativă la om sau în vârful ierarhiei. Face posibilă
libertatea și moralitatea.
Revelația despre suflet, duh, spirit: rațiune, voința și sentiment. Dimensiunea
dihotomică a omului – trup și suflet.
Există și concepția trihotomista – omul are o structura trihotomica: trup, suflet, spirit sau
duh. Om trupesc și om sufletesc - își reduce existenta la biologie; omul care se raportează
la norma obiectivă a realității, Revelația.
Identitate de gen – conștiința genului tău.

Ontologia platonică – orice cunoaștere este reamintire dintr-o altă viață și lume in care
sufletul a preexistat. Sufletul intuiește ideile în stare de preexistenta pe care le uita in
trup și în lume, și le reamintește însă privind obiectele care seamănă sau nu cu ideile
intuite in starea de preexistenta. Ideea de egalitate exista în suflet până când un complex
de concepții ii trezesc reamintirea unei idei pe care a câștigat-o înainte de întrupare.
Noțiunile in general sunt supranaturale nu înnăscute, amintirea fiind de fapt o noua
cunoaștere sau o lărgire. Ideile sunt supranaturale și că atare sunt paradigme, nu în
sensul de a poseda o durata veșnică în timp ci numai pt că fac posibile timpul, spațiul și
viața.
Noțiunea de paradigmă – model existențial. Exprimă atotștiința lui Dumnezeu. Știe ce va
face și cum va face. Le creează în timp. Exista in minte, dar sunt create în timp.
Că funcții intelectuale ideile sunt concepte universale iar ca obiecte sunt forme ale
realității adevărate sau existente în plenitudinea ei. Ideile sunt entități metafizice,
suprasenzoriale de o generalitate nelimitata in care își au temeiul lucrurile din lume și
scopul spre care se îndreaptă omul.
Poziția noastră în lumea senzoriala e că și când ne-am afla într-o peșteră și am vedea
numai umbrele lucrurilor pe pereții peșterilor și unii le țin ca pe adevăruri absolute.
Filosoful însă se eliberează din peșteră se ridică la intuiția devonului și participă la lumea
ideilor. Știe că adevărata realitate exista numai în lumea de sus, lumea senzoriala
arătându-ne doar umbre.
New agent – ceea ce există este doar iluzie.
Când sufletul privește o forma frumoasa, aceasta provoacă amintirea frumosului intuit
dincolo cândva și umple sufletul cu nostalgia de neînvins după prototipul etern vrând să
realizăm și noi o copie a prototipului. Erosul este dorul sufletului nostru după binele,
adevărul și frumosul veșnic că o cunoaștere a esenței lucrurilor intuite cândva dincolo.
Teoria despre idei duce cu necesitate la teoria despre eros.
Erosul – zeul iubirii destrăbălate.
Eros – dorul după Dumnezeu persoana. Teologie.
Erosul – erotismul. Atrăgător din perspectivă senzuală.
Narcisism – supraevaluare a egoului uman.

Templu al Duhului Sfânt – nu are nimic rău în structura lui. Rațiune divină plasticizată.
Dumnezeu a pus în ontologia omului placerea că și răutatea. Placerea nu avea nimic
comun cu păcatul. Căderea produce distorsionare. Trupul este rău – idee platonică și
gnostică. Raul este consecința libertății și a rațiunii.
Păcatul produce deturnări existențiale. Dependenta omului văzut fata de păcat.

2
 Omul căzut este avid după plăcere, iar plăcerea poate avea diverse conotații. Când este
irațională plăcerea căutată cu asigurare provoacă durere. Sf Maxim Mărturisitorul.