Note de curs 2016-2017, an V, sem I

CURSUL 2

CUPRINS
2. AFECŢIUNILE PEREŢILOR CAVITĂŢII ORALE (buco-maxilo-faciale)
(continuare)
9. Fractura mandibulei
10. Fractura procesului condilar mandibular
11. Fractura procesului coronoid
12. Anchiloza temporomandibulară
13. Traumatismele nervului facial
14. Paralizia nervului trigemen (paralizia facială masticatorie)
15. Stomatita
16. Corpurile străine în cavitatea orală
17. Miozita eozinofilică (miozita mușchilor masticatori)
18. Periostita supurativă
19. Actinomicoza şi actinobaciloza
20. Tumorile gingiei
21. Hiperplazia/hipertrofia gingivală
3. AFECŢIUNILE LIMBII
1. Aglosia (absenţa limbii)
2. Anomalii de volum (micro- şi macroglosia)
3. Anchiloglosia
4. Schistoglosia (limba bifidă)
5. Ulcerul lingual al taurinelor
6. Glosita
7. Ticul suptului

2. AFECŢIUNILE PEREŢILOR CAVITĂŢII ORALE (buco-maxilo-faciale)

9. Fractura mandibulei

Forme: închise, deschise, unice, ale ambelor ramuri, cominutive

Cauze: traumatice (accidente rutiere, căzături, lupte cu alte animale) şi preexistenţa unor
afecţiuni (pierderi osoase asociate periodontitelor severe, neoplaziilor cavităţii orale şi
tulburărilor metabolice).
Localizare: simfiză, proces coronoid (A), joncțiunea ramură-corp (B), proces condilar
(C), corpul mandibulei (D) (porţiunea premolarilor, porţiunea molarilor).
Analizând implicarea dinților în fractură: (E) pot fi implicate rădăcinile dentare, (F)
fractura poate expune apical o rădăcină, apexul, rupând comunicarea pulpei cu ligamentul
periodontal. Acești dinți vor necesita terapie de canal dacă se dorește salvarea lor, (G)
fractura poate expune parțial rădăcina dar dacă apexul nu este expus acești dinți pot fi
menținuți în gură. Starea de sănătate a acestor dinți va fi monitorizată în timp prin
radiografii dentare.

1
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

La câine mai frecvent sunt implicate regiunea molarilor şi zona aborală faţă de canini. La
pisică mai frecvente sunt localizările la simfiză (73%) şi procesul condilian. Din totalul
fracturilor la pisică aproximativ 11-23% sunt fracturi mandibulare. La cai, mai frecvent la
tineret, fracturile implică și avulsia incisivilor, sau au localizare în regiunea barelor (pe
ramura orizontală). La cai fracturile caudale ale ramurii orizontale sau ale celei verticale
sunt rare datorită protecției zonei realizate de către masele mari de mușchi maseteri.
După direcția liniei de fractură, implicit a forțelor care acționează asupra mandibulei, se
disting:
1. fracturi verticale;

2
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

2. fracturi nefavorabile – liniile de

fractură au orientare ventro-
caudală (sau dorso-rostrală), forța
musculaturii îndepărtează
fragmentul distal.

3. fracturi favorabile – liniile de

fractura au orientare ventro-rostrală
astfel încât acțiunea musculaturii
masticatorii asupra fragmentului
distal ajută la menținerea
apoziționării fragmentelor;

Simptomatologie: durere, tumefacţie locală, emfizem subcutanat, deformarea regiunii,

asimetrie, cavitate orală semideschisă, scurgeri de salivă, uneori se aud zgomote
crepitante, trismus, prehensiunea/masticaţia absente. Deschiderea gurii este posibilă dar
dureroasă. În fracturile simfizei se observă asimetria arcului incisivilor cu punct de
plecare între cleşti. În fracturile deschise, alături de celelalte semne, se observă în plaga
musculocutanată focarul de fractură.
Examen clinic:
- Examenul general urmăreşte să excludă existenţa leziunilor cranioencefalice,
toracice, abdominale care să impună prioritate de îngrijire.
- Examenul local exofacial şi endooral. Inspecţia – se observă modificările părţilor
moi şi ale conturului osos. Prin palpare se controlează relieful mandibular, se
caută denivelările osoase ce trădează liniile de fractură. Pentru depistarea
formelor oculte se caută punerea în evidenţă a „durerii provocate” prin
compresiuni sau mişcări de torsiune spre partea suspectă. Endooral se urmăreşte
continuitatea arcadei, rapoartele de ocluzie. Semnul cert care indică cert
întreruperea continuităţii osoase este mobilitatea anormală. Se verifică
sensibilitatea buzei inferioare (integritatea n. alveolar inferior).
- Examenul radiologic şi CT indică localizarea, direcţia liniilor de fractură.
Diagnosticul: pe baza simptomelor, examenului radiologic standard, tomografie
computerizată.
Diagnostic diferenţial faţă de:

3
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

- turbare
- luxaţia mandibulei
- paralizia n. trigemen
- miozite (eozinofilică, interstițială)
Prognosticul: favorabil la animalele mici, rezervat la animalele mari
Tratamentul: se conduce după principiile comune ale fracturilor:
- prima urgenţă – rezolvarea stării de şoc, hemoragie, asfixie
- deoarece majoritatea fracturilor mandibulare sunt deschise existând comunicare
cu pielea sau înspre cavitatea orală, cu contaminare consecutivă, toate materialele
străine se îndepărteză, se face lavaj masiv cu ser fiziologic urmat de antisepsia cu
clorhexidină (diluată 0,005-0,01%) sau cu betadină.
- resturile dentare, fragmentele mici de os sunt înlăturate cu atenţie
- terapie antimicrobiană cu antibiotice cu spectru larg.
- există numeroase tehnici de tratament al fracturilor mandibulare dependent de
localizare, tipul fracturii şi elementele implicate:
1. Fixarea maxilo-mandibulară: deplasare osoasă minimă şi muşcătură
nemodificată. Se menţine gura închisă prin înfăşurare cu o faşă textilă adezivă,
trecută în jurul botului și pe la ceafa animalului, care stabilizează şi asigură
menţinerea corectă a suprapunerii dinţilor. Fixarea trebuie să permită consumul
apei și a alimentelor sub forma de pastă. Metoda nu poate fi aplicată în cazul
existenței concomitente a unor fracturi și la nivelul maxilei. Complicaţii posibile:
dermatite, dispnee, pneumonie prin aspiraţie.

Muşcătura corectă şi stabilizarea focarului de fractură mandibulară posterioară se

poate realiza şi prin realizarea unui pod bilateral din composit acrilic aplicat
între canini superiori şi inferiori sau între carnasiere.

2. Cerclajul circumferenţial: fractura simfizei sau fracturile din apropierea ei se

rezolvă prin amplasarea circumferenţială în jurul mandibulei imediat caudal de
canini a unui cerclaj. Firul metalic nu se va menţine mai mult de 4 săptămâni.

4
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

3. Cerclajul interdentar combinat cu consolidarea intraorală cu un compozit pe

bază de răşini: este metoda neinvazivă de tratament al fracturilor mandibulare în
al căror focar există implicaţi şi dinţi. Coroana dentară este folosită pentru
ancorarea cerclajelor multiple şi apoi pe dinţi (pregătiţi în prealabil prin aplicare
de acid fosforic) se modelează puntea de acrilat pe faţa linguală. După întărire
suprafaţa este trimată sau polizată.
4. Cerclajul transosos (interfragmentar): tehnica este eficientă în stabilizarea
fracturilor din zonele lipsite de dinţi. Găurile pentru cerclaj vor fi la o distanţă mai
mare de 3 mm de linia de fractură, vor evita rădăcinile dentare şi canalul
mandibular, în locurile respective osul se va evidenţia ridicându-se lambouri
gingivale.

Abord ventral Fractură favorabilă –stabilizare cu un cerclaj.

Fractură mandibulară nefavorabilă. (A) două cerclaje plasate prin trei găuri, (B) sau
prin patru găuri.
5. Tehnica fixării externe percutanate (fracturi cominutive): se folosesc cel puţin
două tije Kirschner sau broşe mici Steinmann amplasate în fiecare segment
fracturat. Capetele externe ale tijelor, atunci când ocluzia dentară cu gura închisă
este corectă, se pot fixa, interconecta, cu bară metalică sau cu material acrilic
modelat.

5
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

6. Osteosinteza cu placă (plăci): necesită existența unei dotări speciale (trusă de

osteosinteză), destul de scumpă. Pentru fixarea plăcii este necesară ridicarea
ţesutului moale din zona în care se va fixa placa. Procedeul asigură o stabilizare
rigidă şi o recuperare funcţională rapidă. O complicaţie frecventă este
traumatizarea rădăcinilor dinţilor şi a structurilor neurovasculare.

7. Mandibulectomia parţială: este recomandată atunci când traumatismul este întins

sau atunci când coexistă infecţia sau necroza. De asemenea, poate reprezenta o
intervenție curativă sau paleativă în cazul tumorilor cu localizare mandibulară.
Metoda de salvare în caz de fractură mandibulară bilaterală la câine cu boală

6
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

periodontală severă impune extracţia tuturor dinţilor bolnavi şi mandibulectomia

parţială rostrală sau centrală.
8. Osteosinteza 'intramedulară': această tehnică veche provoacă traumatism major
structurilor neurovasculare din canalul mandibular, nu asigură stabilitate faţă de
mişcarea de rotaţie şi nu este recomandată în fracturile mandibulare.
Îngrijiri postoperatorii: controlul eficient al durerii şi folosirea colierului Elizabethan
pentru a preveni distrugerea montajului ortopedic în perioada vindecării. Montajele
ortopedice se îndepărtează după confirmarea radiografică a vindecării fracturii la 3-6
săptămâni postoperator.

10. Fractura procesului condilar mandibular

Este rară, de regulă coexistă cu fractura cavităţii glenoide şi cu leziuni ale meniscului
(discului articular).
Simptome:
- impotenţă funcţională
- tumefacţie, deformare, crepitaţie, durere în regiunea articulară
- opoziţie la încercarea de deschidere a gurii
- rar semne auriculare (otoragie, hipoacuzie, surditate)
Examenul radiologic indică localizarea, oferă relaţii privind disocierea fragmentelor.
Diagnosticul: clinic şi radiologic
Prognostic: rezervat.
Tratament:
- atunci când capul articular al mandibulei este fracturat şi deplasat de la loc – se
extrage chirurgical eschila osoasă
- atunci când nu există deplasare între capetele focarului de fractură – se va recurge
la imobilizarea relativă a segmentului fracturat aplicând regional unguente
vezicante
Frecvent apar vindecări vicioase, calus exuberant, anchiloză.

11. Fractura procesului coronoid

În mod obişnuit însoţeşte fracturile arcadei temporozigomatice.

Simptomatologie: regiune tumefiată şi dureroasă la palpare, absenţa proeminării sub
pielea apofizei în timpul masticaţiei, deformări ale fosei supraorbitare şi pe faţa
medială a apofizei zigomatice, tulburări de masticaţie.
Diagnosticul: de certitudine rezultă din coroborarea datelor examenului clinic cu cel
radiologic (făcut în incidenţă semiaxială).
Prognostic: favorabil
Tratament:
- imobilizarea relativă a fragmentului fracturat prin aplicaţii de substanţe vezicante
- alimentaţie dietetică
- în caz de fractură cominutivă – operator se îndepărtează eschilele osoase.
Vindecarea fracturii apofizei coronoide, în mod obişnuit, se face prin calus fibros.

7
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

12. Anchiloza temporomandibulară

Reprezintă limitarea permanentă a mişcărilor mandibulei datorită organizării unui

ţesut osos care sudează mandibula de osul temporal.
Reprezintă o complicaţie tardivă posttraumatică şi mai rar urmarea unei infecţii loco-
regionale.
Este datorată distrugerii elementelor articulare, mai ales cartilaj, astfel încât între
suprafeţele osoase denudate se organizează la început un ţesut fibroconjunctiv care se
organizează într-un calus osos.
Simptomatologie: absenţa totală a mişcărilor mandibulei, prehensiune/masticaţie
absente. La palpare se identifică blocul osos uni- sau bilateral. Radiografic –
dispariţia liniei interarticulare şi deformarea condilului articular al mandibulei.
Prognosticul: rezervat spre favorabil
Tratament: rezecţia articulaţiei temporomandibulare - urmăreşte crearea unei noi
articulaţii:
- anestezie generală inhalatorie/injectabilă ± blocajul n. mandibular la ieşirea din
cutia craniană
- contenţie în decubit lateral pe partea sănătoasă
- incizia pielii în direcţie verticală pe zona de proiecţie a articulaţiei
temporomandibulare
- rezecţia blocului osos cu modelarea prin chiuretare a capului condilian şi a
cavităţii glenoide
- sutura ţesuturilor periarticulare
- sutura pielii
Postoperator – solicitarea mecanică, prin alimentaţie, cât mai intensă a noii articulaţii în
curs de formare

Complicaţii ale fracturii procesului condilar mandibular, coronoid, a intervenţiei

chirurgicale în anchiloza temporomandibulară:
- întârzierea în consolidare – persistenţa mobilităţii anormale peste perioada de 6-8
săptămâni
- pseudoartroza – reprezintă lipsa consolidării cu persistenţa mobilităţii anormale
între fragmentele osoase după 5-6 luni de la intervenţie. Clinic: deformarea
regiunii, tulburări de prehensiune/masticaţie, fără semnele unei inflamaţii locale,
sensibilitate normală. La palpare este evidentă mobilitatea anormală şi lipsa
continuităţii şi rigidităţii arcului mandibular. Radiografic: capete osoase separate
fără urmă de calus între ele, au formă rotunjită netedă cu aspect de capete
articulare. Tratamentul: dificil, chirurgical – dischidere focar fractură, avivarea
corectă a fragmentelor cu destuparea canalelor medulare, aşezarea unui grefon
osos (costal) în focar, fixarea solidă cu plăci compactoare înşurubate.
- Consolidarea vicioasă – fixarea fragmentelor în poziţii anormale sau formarea
unui calus voluminos hipertrofic. Clinic: deformări ale mandibulei, tulburări de
ocluzie, prehensiune, masticaţie. Profilaxia complicaţiei: respectarea regulilor de
reducere şi imobilizare a unei fracturi
- Osteita sau osteomielita focarului de fractură – favorizată de lipsa de imobilizare,
de eschilele osoase deperiostate care necrozează şi supurează trenant.

8
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

13. Traumatismele nervului facial

Forme:
1. după caracter: - pareză (pasager)
- paralizie (ireversibil)
2. după extincţie: - unilateral (monoplegie)
- bilateral (diplegie)
3. după origine: - centrală (laturile bulbului)
- periferică
Apar ca urmare a traumatismelor directe asupra fascicolului nervos, în special acolo
unde nervul se găseşte subcutanat pe o bază osoasă. De multe ori cauza paraliziei
facialului este idiopatică, iar la animalele de companie cea mai frecventă boală care
determină paralizia de facial este otita medie/internă. De asemenea nu pot fi excluse
cauze iatrogene în chirurgia urechii/țesuturilor din jurul urechii, bolile
neuromusculare (miastenia gravis), toxice (în botulism), infecțiile pungilor guturale,
polineuropatiile din hipotiroidism sau mediate imun, tumori, boli inflamatorii primare
ale SNC.
Simptomatologie:
- Paralizia unilaterală: asimetrie facială, tonusul normal al musculaturii de pe partea
opusă trage nasul spre partea normală. Obrazul de pe partea bolnavă este relaxat,
buza atârnă şi se poate autotraumatiza atunci când se mestecă hrana, orificiul
nazal este îngustat, dispnee, în timp atrofia muşchiului maseter, prehensiunea
furajelor se face doar pe partea sănătoasă, deglutiţie greoaie cu pierderea unei
părţi din bolul alimentar, adăpare cu greutate datorită imposibilităţii aspirării
lichidelor. Reflexe palpebrale absente pe partea bolnavă, imposibilitatea închiderii
ochiului astfel pot să apară cheratită sau ulceraţii corneene prin expunere în
principal la rasele brahicefalice, dar în general, în cazul animalelor mici la care
fanta palpebrală apare mai mare. La cai și animalele de rentă, deschiderea
palpebrală este ușor mai mică datorită pierderii tonusului muschilor frontali de
deasupra pleoapei. Poate în mod reflex să se producă retracţia globului datorită
muşchiului retractor care are inervaţia intactă. Dacă nervul auricular este şi el
implicat urechea de pe partea bolnavă este căzută.
- Paralizia bilaterală: la cabaline prehensiunea furajelor se face doar cu dinţii,
ambele buze atârnă, adăpatul se face prin introducerea capului în apă peste nivelul
comisurii buzelor, în mers insuficienţă respiratorie acută dată ptozei paralitice a
cartilajelor nazale. O parte din hrană este scăpată din cavitatea orală. Clipitul
lipsește la ambii ochi.
- Paralizia centrală: urmare a compresiunilor produse de inflamaţii cerebrale,
tumori, abcese, fracturi ale occipitalului, în osteomielită purulentă a stâncii
temporalului, complicaţie a otitei purulente medii, a gurmei, pleuropneumoniei
contagioase a calului. Clinic: la simptomatologia descrisă mai sus se identifică și
alte simptome, spre exemplu implicarea altor nervi cranieni, ataxie, convulsii,
modificări comportamentale, etc.
Diagnostic: în baza datelor anamnetice şi a examenului clinic. Precizarea topografică
a sediului leziunii nervului este dificilă dar se poate intui în baza următoarelor semne:

9
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

- în paraliziile periferice de traiect subtemporal lipsesc tulburările oculare și

auriculare
- hemiplegia facială asociată cu hemiplegia încrucişată a membrelor este de origine
bulbară
- hemiplegia facială asociată cu hemiplegia trenului anterior în aceeaşi parte are
origine cerebrală
Prognosticul: dependent de caracterul modificărilor anatomopatologice ale
trunchiului nervos. În pareze produse de compresiuni este favorabil. Traumatismele
soldate cu întreruperea continuităţii cordonului nervos au un prognostic defavorabil.
Paraliziile centrale au un prognostic dependent de vindecarea afecţiunii primare.
Paraliziile ca simptom al hipotiroidismului la animalele de companie au un prognostic
favorabil, terapia hormonală de substituție duce la dispariția completă a simptomelor.
Paraliziile bilaterale au un prognostic economic şi vital defavorabil. La animalele de
companie deși aspectul feței este modificat calitatea vieții, de obicei, nu este afectată.
Tratament. Obiectivele terapeutice sunt:
- înlăturarea agenţilor traumatizanţi
- terapia afecțiunii primare
- asigurarea aportului nutritiv, hrană uşor prehensibilă, bogată energetic
- terapie adjuvantă pentru leziunile simptomatice cu localizare oculară (tarsorafie
temporară, terapia ulcerului cornean)
- tratament local: masaje, rubefacţii cu tinctură de iod, electroterapie
- vitaminoterapie (B1), neurotonice.

10
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Tarsorafie temporară – în jumătatea temporală a fantei palpebrale cu păstrare intactă a

marginii libere a pleoapelor (poate fi menținută luni, ani), permite reluarea
conformației normale a ochiului dacă funcția pleoapelor se reia.

14. Paralizia nervului trigemen (paralizia facială masticatorie)

A fost observată mai frecvent la câine dar apare şi la alte specii.

Forme: - centrală
- periferică
Etiologie: - paralizia centrală apare în turbare, tumori, abcese cerebrale
- paralizia periferică este de natură traumatică
Simptomatologie: gură permanent deschisă, vârful limbii ieşit în afară, maxilarul
atârnă în jos, sialoree, reflex de deglutiţie prezent, atrofia muşchiului maseter.
Prehensiunea poate fi realizată doar în cazul paraliziei unilaterale, dar hrana este
deplasată înspre partea bolnavă unde se formează depozite alimentare între arcada
dentară şi obraz. Lipsa sensibilității corneene, a pleoapei superioare, inferioare, a
cantului intern și extern al ochiului, a bolții palatine și a nării.
Diagnostic: anamneză şi examen clinic
Diagnostic diferenţial:
- paralizia centrală a nervului trigemen nu poate fi diferenţiată clinic de cea
periferică. Se enunţă diagnostic de paralizie periferică doar atunci când se observă
clar urme ale unor traumatisme locale.
- paralizia nervului facial
- contuziile şi dislocaţiile articulaţiei temporo-mandibulare
- miozita eozinofilică
- fracturile de mandibulă sau maxilă
- turbare
Prognostic: nevrita de trigemen are un prognostic favorabil, cu vindecare in 2-4
săptămâni. Favorabil în deficiența senzorială care nu se recuperează dar deficiențele
nu sunt debilitante. Rezervat în nevrita traumatică dependent de gradul de distrucție al
nervului. Defavorabil în paralizia de cauză neoplazică.
Tratament: Obiectivele terapeutice sunt:
- înlăturarea agenţilor traumatizanţi
- asigurarea aportului nutritiv, hrană uşor prehensibilă, bogată energetic
- terapie adjuvantă pentru leziunile simptomatice
- tratament local: masaje, rubefacţii cu tinctură de iod, electroterapie
- vitaminoterapie (B1), neurotonice.

15. Stomatita

Reprezintă inflamaţia mucoasei bucale, mai rar interesând şi ţesuturile moi subiacente
Etiologie: traumatică (corpurile străine împlântate în cavitatea orală), alergică,
infecţioasă sau carenţială.
O formă de stomatită care apare frecvent la câini din rasele Malteză, Schnautzer pitic,
Labrador şi Greyhound este stomatita cronică ulcerativă. Leziunea este numită şi

11
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

”kissing ulcer”, deoarece se află în locul în care buza „sărută” dintele. Se

caracterizează prin inflamaţia severă a gingiei, multiple retracţii sau dehiscenţe
gingivale şi suprafeţe mari ulcerânde ale mucoasei labiale adiacente suprafeţei
dinţilor mari (canini, carnasiere), cel mai frecvent la buza superioară în dreptul
caninilor.

Ulcere la contactul labial al mucoasei bucale unde

buzele şi dinţii vin în contact (canin superior şi premolar 4 superior)

Este o imunopatie care rezultă dintr-un răspuns inflamator local excesiv la antigenele
din placa bacteriană.
Tratamentul stomatitei cronice ulcerative constă în controlul imediat al plăcii
bacterine prin igienă orală cu îndepărtarea acesteia. Se poate asocia antisepsia topică
cu clorhexidină, în cazurile severe antiinflamatorii aplicate local. În formele grave în
care disconfortul este mare se poate recurge la extracţia dentară a dintelui adiacent.
Această practică nu este curativă atâta timp cât placa bacteriană creşte pe toată
suprafaţa mucoasei orale (apare un răspuns hiperimun).

16. Corpurile străine în cavitatea orală

Mai frecvent întâlnite la câine şi pisică.

Simptome: durere, sialoree, uneori striuri de sânge, exhalat ihoros, masticaţie absentă
şi/sau deglutiţie anevoioasă. La inspecţia cavităţii se identifică corpul străin frecvent
împlântat în mucoasa bucală, gingii sau la baza limbii.
Complicaţii: abcese, flegmoane, fistule.
Diagnostic: simptomatologia şi anamneza crează suspiciunea de corp străin intraoral.
Diagnosticul se precizează prin examenul cavităţii eventual şi radiologic.
Prognosticul: dependent de locul de cantonare a corpului străin, natura acestuia (acele
migrează în profunzime) şi eventualele complicaţii.
Tratament:
- anestezie generală
- deschiderea gurii
- extragerea corpului străin
- drenarea abceselor, flegmoanelor
- antisepsia locală
- antibioticoterapie în caz de complicaţii

12
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Fir de nylon în jurul limbii

Ac înfipt în bolta palatină

17. Miozita eozinofilică (miozita mușchilor masticatori)

Este o afecțiune mediată imun în care sistemul imun atacă o proteină unică (fibrele 2M)
prezentă doar în musculatura masticatorie.
Miozita muşchilor maseteri, temporali şi pterigoidieni afectează câinii din rase mari,
îndeosebi rasa Ciobănesc german, având o etiologie neelucidată.
Simptomatologie: De obicei localizarea este bilaterală. Evoluţie sub formă de pusee. În
accesul acut muşchii sunt tumefiaţi, sensibili, masticaţia este dureroasă, deschiderea gurii
se poate face doar cu efort. Apar semne oculare: exoftalmie, ptoza pleoapei superioare,
prolapsul pleoapei a III-a, conjunctivita seroasă. Accesele se repetă la intervale
neregulate de timp (săptămâni, luni). Treptat după mai multe pusee apar: amiotrofii
(fibroza musculaturii masticatorii), trismus, cheratite uscate, ulcere, opacifieri ale corneei.

13
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Hematologic se decelează eozinofile (9-63%), creatinchinaza crescută (prin

monitorizarea ei se urmărește eficiența tratamentului)
Diagnostic: pe baza semnelor clinice, eozinofiliei, biopsiei mușchilor maseteri și
temporali, prezența anticorpilor 2M.
Diagnosticul diferențial se face față de afecțiuni ale articulației temporo-mandibulare
(evaluare Rx), tulburări endocrine (hipotiroidism, sindrom Cushing).
Prognosticul: rezervat spre grav, boală incurabilă.
Tratament: în timpul puseelor acute corticoizi (prednison în doză imunosupresoare de 2
mg/kg/zi până când mișcările mandibulei revin la normal și valoarea creatinchinazei
ajunge și ea la normal) apoi se continuă cu reducerea treptată a dozei până la acea valoare
minimă care menține câinele fără semne clinice de boală, doză care trebuie administrată
timp de șase luni de zile. Tratamentul complicaţiilor oculare.

18. Periostita supurativă

Apare ca urmare a infectării plăgilor, îndeosebi cele produse prin împunsături.

Localizarea predilectă este la oasele frontal, maxilar şi mandibular.
Simptomatologie: în urma plăgilor prin împunsătură la suprafaţa periostului apare o
tumefacţie dureroasă cu consistenţă elastică care glisează sub piele. Fără tratament se
evoluează spre abcedare, fistulizare la tegumente, cu eliminarea unui sechestru osos
(osteită supurativă).
Prognosticul trebuie evaluat în functie de agentul etiologic, tratamentul efectuat, evolutia
clinică.
Tratament: înlăturarea sechestrelor osoase prin chiuretaj, trepanaţie; administrarea de
antibiotice sau chimioterapice pe cale generală, antisepsia zilnică a focarului supurativ şi
asigurarea drenajului.

19. Actinomicoza şi actinobaciloza

Granuloamele infecţioase actinomicotice sunt produse de Actinomices ssp., apar sub

formă de focare multiple şi afectează îndeosebi bovinele, localizându-se la maxilar şi/sau
mandibule.
În actinobaciloză leziunile se întâlnesc la ţesuturile moi (obraz, limbă, faringe, glande
salivare, limfonoduri, gingie, peridonţiu).
Simptome: osteită şi osteomielită actinomicotică cu caracter proliferativ, apar formaţiuni
osoase îngroşate în care se găsesc incluse granuloamele actinomicotice. În timp
granuloamele abcedează, puroiul are aspect grunjos şi este de culoare alb-gălbui.
În actinobaciloză apar tumefacţii circumscrise, nedureroase care abcedează, puroiul este
gros, fetid, galben. Localizările faringiene şi laringiene induc tulburări funcţionale.
Diagnosticul: pe baza localizărilor şi tabloului clinic.
Diagnosticul diferenţial între cele două boli se bazează pe afectarea primară osoasă în
actinomicoză.
Profilaxie: datorită contagiunii animalele bolnave se vor izola.
Prognosticul este grav în cazul actinomicozei și favorabil în cazul actinobacilozei,
vindecarea are loc numai când tratamentul se instituie precoce.
Tratament:

14
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

- în actinomicoză: penicillină, florfenicol sau oxitetraciclină, iodură de potasiu (per

os) (vezi recomandările de la disciplina de boli infecțioase). Rezecţia
granulomului şi chiuretarea atentă a osului. În cavitatea rămasă se introduc bujiuri
spumante, se menţine drenajul printr-o meşă îmbibată în tinctură de iod.
- în focarele de actinobaciloză – tetraciclina și iodură de potasiu. Extirparea
focarelor de dimensiuni mici în totalitate fără a fi deschise. În focarele mari sau în
cele cu localizări profunde tratamentul este identic cu cel din actinomicoză.

20. Tumorile gingiei

Sunt relativ frecvent la câine şi pisică, îndeosebi fibroamele gingivale, cunoscute sub
denumirea de epulide şi papiloamele ca tumori benigne şi carcinoamele scvamoase,
melanoamele şi osteo/fibrosarcoamele ca tumori maligne.
1. Epulidele sunt tumori benigne ale gingiei având punct de plecare periodontul
(ligamentul periodontal).
Denumirea lor reflectă localizarea la nivelul gingiei (epi= pe, ulon = gingie).
Epulisul se caracterizează prin hiperplazia elementelor conjunctive ale țesutului
parodontal, la care se asociază frecvent și o hiperplazie a țesutului epitelial.
Epulidele prezintă toate caracterele tumorilor benigne: evoluția lentă, lipsa
tulburărilor generale, a adenopatiilor și metastazelor, nu recidivează dacă extirparea a
fost completă. Sunt cele mai comune tumori orale benigne la câine.
Epulisul afectează gingia în spaţiile interdentare, de obicei între incisivi şi canini, este
de obicei solitar dar pot fi prezente şi mai multe formaţiuni.
Există trei tipuri histologice de epulide:
- fibromatoasă – formată din ţesut fibros tare
- osificantă – alături de ţesutul fibros conţine în centru celule osoase – are potenţial
de malignizare
- acantomatoasă – mai invazivă, mai agresivă, creşte în jurul şi în osul normal
distrugându-l. Nu dă metastaze. Epulisul acantomatos este numit în prezent
ameloblastom periferic canin sau ameloblastom acantomatos canin.
Apare mai frecvent la câinii în vârstă, de obicei peste 6 ani şi la Boxer. Afectează
ambele sexe.
Simptomatologie. Tumorile sunt neinvazive dar pot deveni rapid extinse. În general
creşterea este lentă. Epulisul induce tulburări de masticaţie prin volum şi extindere.
Are culoarea gingiei şi suprafaţa netedă. Aspectul este globulos, bine circumscris.
Între dinte şi formaţiunea tumorală se poate acumula hrană şi păr, rezultând iritaţii şi
halenă urât mirositoare.

Diagnosticul tipului de epulis se face microscopic.

Dg. diferenţial faţă de:

15
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

- carcinomul celular scvamos (malign)

- melanom (malign)
- fibrosarcom (malign)
- histiocitoame (tumori benigne)

2. Incidenţa tumorilor maligne este mai mare la câinii de peste 8 ani. De departe
carcinomul scvamos este cel mai comun dintre neoplasmele cavităţii orale la pisică, el
afectează alături de gingie, limba şi tonsilele, având un caracter invaziv crescut. Este
urmat îndeaproape de fibrosarcoame,
Simptomatologia diferă în funcţie de localizare şi extindere. Melanoamele maligne
pot fi pigmentate sau nu. Tumorile maligne cu caracter expansiv afectează poziţia
dinţilor, induc căderea lor, dau metastaze loco-regionale (limfopatii neoplazice),
compromit masticaţia, deglutiţia. Se constată halenă urât mirositoare, hipersalivaţie.
Frecvent tumorile ulcerează şi sângerează. Apare deformarea feţei atunci când
neoplazia a invadat ţesuturile din jur.
Se poate stabili un diagnostic citologic prin amprentă, dar pentru diagnosticul
definitiv este necesară biopsia.
Tratamentul: rezecţia neoformaţiilor gingivale alături de rezecţia unei mari porţiuni de
ţesut sănătos în jurul tumorii (aprox. 1 cm.), inclusiv os dacă se impune, în cazul formelor
maligne. De asemenea posibil să fie necesară extracţii dentare ale dinţilor adiacenţi.
Recidivele sunt frecvente chiar şi în cazul tumorilor benigne când extirparea nu a fost
radicală. Radioterapie în cazul tumorilor maligne, inclusiv în cazul epulidelor masive.
Prognostic: melanoamele maligne sunt puternic invazive, metastazează rapid şi au un
prognostic rezervat spre grav. Recidivele sunt frecvente.
Carcinomul scvamos netonsilar are metastazare redusă şi prognosticul este favorabil în
cazul rezecţiei asociate sau nu cu radioterapie. Localizarea tonsilară are un prognostic
grav.
Fibrosarcoamele au un prognostic rezervat datorită naturii agresive locale.

21. Hiperplazia/hipertrofia gingivală

Reprezintă creşterea benignă a epiteliului gingival având origine marginea gingivală.

Apare la câine și pisică. Există o predispoziţie familială și de rasă (în principal Boxeri,
Marele danez, Collie, Pincher, Dalmațian).
Proliferarea și îngroșarea gingiei, răspunsul epiteliului gingival, pare a fi o reacție la
stimularea antigenică cronică a componentelor periodontale. Uneori poate să apară după
tratamente cu anumite medicamente (ciclosporină, difenilhidantoină, nifedipină).
Clinic: zona este relativ insensibilă, culoarea este normală a gingiei sau uşor mai palidă.
Epiteliul gingival poate creşte într-atât încât să acopere mai mulţi dinţi. Se pot forma
pseudobuzunare (urmare a creșterii înălțimii gingiei și nu ca urmare a pierderii
atașamentului la dinte).
Diagnostic în baza aspectului clinic, mai ales dacă este generalizată și apare la rasele cu
predilecție mare.
Diagnostic diferențial față de neoplazii (epulis – negeneralizat, uneori modificări osoase),
papilomatoză orală.

16
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Tratament: gingivectomie/gingivoplastie (cu bisturiul, prin electrocauterizare), urmată de

antisepsie (clorhexidină 0,2%, clorură de zinc) până la vindecare.

Hiperplazia gingivală este o afecțiune cronică recurentă care deseori necesită repetarea
tratamentului. Curățirea regulată a dentiției împreună cu îngrijirea zilnică vor reduce
efectele acumulării de placă și bacterii în gură.
Prognostic: bun dacă se face îngrijire regulată. Recurența este obișnuită.

3. AFECŢIUNILE LIMBII
1. Aglosia (absenţa limbii)

Are natură: - ereditară

- traumatică (accidentală)
Forme clinice: - absenţa totală
- dezvoltarea incompletă
Prognosticul: defavorabil, este incompatibilă cu supravieţuirea.

2. Anomalii de volum (micro- şi macroglosia)

Microglosia – limba mică sau rudimentară.

Macroglosia – limba excesiv de mare.
Tablou clinic: tulburări de prehensiune/masticaţie, în macroglosie limba iese înafara
cavităţii orale.
Diagnosticul: prin examen clinic al cavităţii orale.
Terapie:
- microglosia este incurabilă (se recomandă eutanasia).
- macroglosia – corectarea chirurgicală a dimensiunilor limbii prin apexectomie.
Anestezie generală injectabilă la animalele de companie, neuroplegie asociată cu
blocaj regional (nn. linguali și hipogloși) la animalele mari. Sutura se face în bloc
în puncte separate cu fire neresorbabile. Firele cad singure după 12-14 zile.

3. Anchiloglosia

Constă în extinderea pliurilor mucoasei planşeului bucal, de pe linia mediană pe limbă în

continuarea frâului limbii spre vârf, constituind adevărate sinechii între limbă şi planşeul
cavităţii orale.
Clinic: tulburări de prehensiune/masticaţie/deglutiţie. La examinarea cavităţii orale se
remarcă prezenţa aderenţelor între limbă şi planşeul oral.
Prognostic favorabil.

17
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Tratament: secţionarea aderenţelor pentru redarea mobilităţii limbii. Plăgile mucoasei se

tamponează zilnic, 4-5 zile, cu glicerină iodată. Anestezie generală/neuroplegie.

4. Schistoglosia (limba bifidă)

Este anomalia în care vârful limbii este divizat în plan vertical.

Clinic: imposibilitatea efectuării suptului, tulburări de deglutiţie, slăbire progresivă. La
inspecţia cavităţii orale se observă împărţirea vârfului limbii.
Diagnostic: se precizează în urma inspecţiei cavităţii orale.
Prognostic favorabil.
Tratament: glosorafia celor două vârfuri linguale într-un singur trunchi se face monoplan
în puncte separate cu fir neresorbabil după prealabila vivifiere a marginilor prin
secţionarea mucoasei. Firele cad singure după 12-14 zile. Anestezie generală injectabilă
la animalele de companie, neuroplegie asociată cu blocaj regional (nn. linguali și
hipogloși) la animalele mari.

5. Ulcerul lingual al taurinelor

Ulcerul lingual traumatic este o soluţie de continuitate persistentă a mucoasei linguale din
„fosa alimentară” consecinţă a erodării progresive sub acţiunea iritantă a furajelor
grosiere.
Clinic: tulburări de prehensiune/masticaţie/deglutiţie, pseudotrismus al maseterilor,
scăparea bolului alimentar, slăbire progresivă, diminuarea producţiilor. La examinarea
limbii: durere, sensibilitate accentuată, mucoasa denudată în faţa protuberanţei linguale,
cu o adâncitură având marginile neregulate, atone, indurate – ulcerul lingual.
Diagnostic: anamneza, simptomatologie, examenul cavităţii orale.
Prognostic: favorabil
Tratament:
- neuroplegie şi blocajul nervilor linguali şi hipogloşi
- deschiderea gurii, evidenţierea limbii
- raclarea suprafeţei ulcerului înlăturând ţesuturile necrozate, devitalizate
- cauterizarea cu nitrat de argint 20-30% sau clorură de zinc 30%
- pensulaţii cu glicerină iodată sau boraxată

6. Glosita

Este inflamaţia limbii, care poate îmbrăca următoarele forme: superficială, profundă,
edematoasă, flegmonoasă şi gangrenoasă.
Etiologie:
- traumatică (iritaţii provocate de tartrul în exces, corpi străini penetranţi sau
înfăşuraţi în jurul limbii, agenţi chimici, arsuri electrice, înţepături de insecte).
- infecţioasă (calicivirus, herpesvirus, virusul rinotraheitei, leptospiroza)
- în boli metabolice (uremie, hipoparatiroidism, hepatopatii cu pierderi proteice)
Din punct de vedere evolutiv poate îmbrăca o formă acută şi una cronică

18
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Apare mai frecvent la bovine, dar şi la cal, câine şi pisică. Glositele determinate de corpii
străini reprezintă o problemă în special la rasele de câini cu păr lung care încearcă să
îndepărteze scaieţii din blană.
Simptomatologie: tulburări de prehensiune/masticaţie/deglutiţie, sialoree, exteriorizarea
limbii, miros fetid în formele flegmonoasă şi gangrenoasă, ulcere pe suprafaţa limbii în
forma cronică. La examenul atent al cavităţii orale pot fi identificate fire de sfoară sau aţă
înfăşurate la baza limbii, sau sub limbă. Deseori animalul nu permite examenul oral.
Limba poate prezenta fisuri adânci în care se ascund fire de păr care acţionează ca şi
factori iritanţi locali.
Prognosticul: dependent de etiologie
Tratament:
- în glosita traumatică: antisepsia cavităţii orale (clorhexidină 0,12%), chimio-
antibioticoterapie preventivă. Regim dietetic, rehidratare prin perfuzie sau cu
sonda nasoesofagiană.
- în glosita flegmonoasă şi actinobacilară: pensulaţia limbii cu tinctură de iod,
medicaţie iodurată pe cale generală.
- în glosita gangrenoasă - se aşteaptă eliminarea spontană a porţiunii gangrenate
sub protecţia antisepsiei locale şi infiltraţiilor profunde cu antibiotice în jgheabul
intermandibular.
- glosita acută datorată înţepăturii de insecte necesită tratament de urgenţă.
- dacă glosita este secundară tratamentul trebuie orientat spre afecţiunea primară
Ţesutul lingual se videcă rapid după ce iritaţia şi infecţia sunt eliminate.
Animalele de fermă cu glosită scleroasă proliferativă sau cu gangrenă linguală întinsă vor
fi tăiate de necesitate sau eutanasiate.

7. Ticul suptului

Este o tulburare de comportament a taurinelor crescute în sistem intensiv după tehnologii

care nu respectă particularităţile etologice ale speciei.
Simptomatologie: sugerea laptelui propriu sau a celorlalte vaci coabitante.
Măsuri preventive:
- tehnologii de creştere bazate pe etogramă
- corectarea deficienţelor nutriţionale
Combatere:
- procedee conservatoare – tranchilizare, palete de lemn sau plastic, căpestre cu
botarele prevăzute cu ghimpi
- procedee chirurgicale – apexectomia transversală, în „L”, în „V”, excizia unui
lambou de pe faţa ventrală a limbii (procedeul McCormack).
Rezultate de interes practic se obţin numai cu procedeul McCormack modificat, prin
mărirea suprafeţei şi profunzimii exciziei lamboului şi simplificarea suturii creşte
eficienţa tratamentului în 95-98% din cazuri, prin modificarea mai accentuată a formei
limbii făcând imposibilă prinderea mamelonului şi efectuarea gutierei de succţiune.
Pentru tehnica operatorie – procedeul McCormack - vezi curs de Propedeutică-Tehnici
chirurgicale, an IV sem. I.

19
 Note de curs 2016-2017, an V, sem I

Postoperator se constată glosită traumatică (hipersalivaţie, dificultăţi în

prehensiune/masticaţie/deglutiţie) care dispare în 4-6 zile. În acest interval de timp se va
administra furaj verde, siloz sau fân moale umezit.

20