PDH (COL)

Parabolele Domnului
Hristos
Ellen G. White
Copyright © 2021
Ellen G. White Estate, Inc.
Informat, ii despre această carte
Prezentare generală
Această publicat, ie ePub este oferită de către Ellen G. White
Estate. Ea face parte dintr-o colect, ie mai largă. Va rugăm să vizitat, i
Ellen G. White Estate website pentru o listă completă a publicat, iilor
disponibile.
Despre autor
Ellen G. White (1827-1915) este considerată ca fiind autorul
american cu cele mai raspândite traduceri, lucrările ei fiind publicate
în mai mult de 160 de limbi. Ea a scris mai mult de 100.000 de pagini,
într-o varietate largă de subiecte spirituale s, i practice. Calăuzită de
Duhul Sfânt, ea l-a înălt, at pe Isus s, i a arătat către Biblie ca temelie a
credint, ei sale.
Mai multe link-uri

O scurtă bibliografie a lui Ellen G. White
Despre Ellen G. White Estate
Sfârs, itul acordului licent, ei de utilizator

Vizualizarea, imprimarea sau descărcarea acestei cărt, i, va acorda
doar o licent, ă limitată, neexclusivă s, i netransferabilă pentru utiliza-
rea personală. Această licent, ă nu permite republicarea, distribut, ia,
transferul, sublicent, a, vânzarea, pregătirea unor lucrări derivate, sau
folosirea în alte scopuri. Orice utilizare neautorizată a acestei cărt, i
se va sfârs, i prin anularea licent, ei acordate prin prezenta.
Mai multe informat, ii

Pentru informat, ii suplimentare despre autor, editori, sau modul
în care putet, i sprijini acest serviciu, vă rugam să contactat, i Ellen G.
i
White Estate: mail@whiteestate.org. Suntem recunoscători pentru
interesul s, i impresiile dumneavoastră s, i vă dorim binecuvântarea lui
Dumnezeu în timp ce vet, i citi.
ii
iii
Cuprins
Informat, ii despre această carte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . i
Capitolul 1 — Învăt, ătura prin parabole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 6
Capitolul 2 — „Semănătorul a ies, it să semene” . . . . . . . . . . . . . 13
Semănătorul s, i sământ, a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13
Lângă drum . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 21
În locuri stâncoase . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 22
Între spini . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
Pregătirea ogorului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 30
În pământ bun . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
Capitolul 3 — Întâi un fir verde, apoi spic . . . . . . . . . . . . . . . . . 36
Capitolul 4 — Neghina . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 41
Capitolul 5 — Asemenea unui grăunte de mus, tar . . . . . . . . . . . 45
Capitolul 6 — Alte învăt, ături din semănarea semint, ei . . . . . . . 49
Capitolul 7 — Asemenea aluatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
Capitolul 8 — Comoara ascunsă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 63
Comori ascunse . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
Valoarea comorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65
Consecint, ele neglijării comorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
În căutarea comorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68
Răsplata cercetării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Capitolul 9 — Mărgăritarul de mare pret, . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Capitolul 10 — Năvodul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
Capitolul 11 — Lucruri vechi s, i noi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 80
Capitolul 12 — Cerând pentru a da . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 89
Capitolul 13 — Doi închinători . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Capitolul 14 — Nu va face Dumnezeu dreptate ales, ilor Săi? . 110
Capitolul 15 — Acest om primes, te pe păcătos, i . . . . . . . . . . . . 123
Oaia pierdută . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 124
Banul pierdut . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
Capitolul 16 — Pierdut s, i a fost găsit . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 134
Capitolul 17 — Mai lasă-l s, i anul acesta . . . . . . . . . . . . . . . . . 144
Capitolul 18 — La drumuri s, i la garduri . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149
Capitolul 19 — Măsura iertării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 163
Capitolul 20 — Un câs, tig spre pagubă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 170
iv
Cuprins v
Capitolul 21 — Omul bogat s, i săracul Lazăr . . . . . . . . . . . . . . 175

O aplicat, ie la nat, iunea iudaică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
În zilele din urmă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 183
Capitolul 22 — A zice s, i a face . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 185
Capitolul 23 — Via Domnului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195
Poporul iudeu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 195
Biserica de astăzi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 204
Capitolul 24 — Fără haină de nuntă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 214
Capitolul 25 — Talant, ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 224
Darurile Duhului Sfânt . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 225
Alt, i talant, i . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 226
Facultăt, ile mintale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 230
Vorbirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 232
Influent, a . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 235
Timpul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 238
Sănătatea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 241
Puterea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 243
Banii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 245
Îndemnuri s, i simt, ăminte înalte . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 246
Prin folosire, talant, ii se înmult, esc . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247
Cel cu un talant . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 249
Talant, ii cerut, i înapoi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 253
Luarea talantului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 256
Capitolul 26 — Prietenii, cu ajutorul Mamonei nedreptăt, ii . . 258
Capitolul 27 — Cine este aproapele meu? . . . . . . . . . . . . . . . . 265
Capitolul 28 — Răsplata harului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 275
Capitolul 29 — În întâmpinarea Mirelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . 286
Capitolul 1 — Învăt, ătura prin parabole
Prin parabolele Domnului Hristos se urmăres, te învăt, area

aceloras, i adevăruri ca s, i prin venirea s, i lucrarea Sa în lume. Pen-
tru ca noi să putem cunoas, te caracterul s, i viat, a Sa divină, Fiul lui
Dumnezeu a îmbrăcat natura trupului nostru s, i a locuit printre noi.
Divinitatea, a fost descoperită în natura noastră omenească, slava
nevăzută, în formă omenească vizibilă. Oamenii puteau învăt, a des-
pre cele necunoscute, prin ceva cunoscut, lucrurile ceres, ti au fost
descoperite prin cele ceres, ti, Dumnezeu S-a manifestat în înfăt, is, area
oamenilor. Tot as, a era s, i cu învăt, ăturile Domnului Hristos, cele ne-
cunoscute erau ilustrate prin cele cunoscute, adevărurile divine, prin
lucruri pământes, ti cu care oamenii erau foarte familiarizat, i.
Sfânta Scriptură zice: „Isus a spus noroadelor toate aceste lucruri
în pilde, ... ca să se împlinească ce fusese vestit prin proorocul, care
zice: «Voi vorbi în pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea
lumii»”. Matei 13, 34-35. Lucrurile din natură îi serveau ca mijloc
pentru învăt, area celor spirituale, lucrurile din natură s, i experient, a
viet, ii ascultătorilor Săi, erau puse în legătură cu adevărurile Cu-
vântului scris. Conducând astfel pe om de la lucrurile naturale, la
[18] împărăt, ia spirituală, parabolele Domnului Hristos sunt nis, te verigi
în lant, ul adevărului care unes, te pe om cu Dumnezeu s, i pământul cu
cerul.
În învăt, ăturile Sale scoase din natură, Domnul Hristos vorbea
despre lucrurile pe care chiar mâinile Sale le-a făcut s, i care aveau
calităt, i s, i virtut, i pe care El însus, i le dăduse. În desăvârs, irea lor
de la început, toate lucrurile create erau o expresie a gândirii lui
Dumnezeu. Pentru Adam s, i Eva în căminul lor din Eden, natura era
plină de cunos, tint, a lui Dumnezeu, având din abundent, ă învăt, ătură
divină. Înt, elepciunea vorbea ochilor s, i era primită în inimă, căci ei
comunicau cu Dumnezeu prin lucrările creat, iunii Sale. De îndată ce
perechea sfântă a păcătuit, călcând Legea Celui Prea Înalt, strălucirea
de la fat, a lui Dumnezeu s-a depărtat de pe chipul naturii. Pământul
era acum vătămat s, i mânjit de păcat. s, i totus, i chiar s, i în starea aceasta
6
Învăt, ătura prin parabole 7
stricată, a rămas mult din ceea ce este frumos. Învăt, ăturile pe care
Dumnezeu le-a as, ezat în cele create de El nu s-au s, ters cu totul, bine
înt, eleasă, natura vorbes, te despre Creatorul ei.
În zilele Domnului Hristos aceste învăt, ături fuseseră pierdute din
vedere. Oamenii aproape că nu mai vedeau pe Dumnezeu în lucrările
Sale. Păcătos, enia neamului omenesc a aruncat un giulgiu peste
minunata fat, ă a creat, iunii, s, i în loc de a descoperi pe Dumnezeu,
lucrările Sale au devenit un obstacol care Îl ascundeau. Oamenii
... „au slujit s, i s-au închinat făpturii în locul Făcătorului”. Astfel,
păgânii „s-au dedat la gândiri des, arte s, i inima lor fără pricepere s-a
întunecat.” Romani 1, 25.21. La fel se petreceau lucrurile s, i în Israel.
Nu numai lucrurile din natură, dar până s, i serviciul jertfelor s, i chiar
Scripturile date pentru a descoperi pe Dumnezeu — au fost as, a de
sucite de oameni, încât au devenit mijloace de a-L ascunde.
Domnul Hristos a căutat să dea la o parte tot ceea ce întuneca ade-
vărul. El a venit să îndepărteze vălul pe care păcatul l-a întins peste [19]
fat, a naturii, scot, ând la lumină slava spirituală pe care, toate lucrurile
au fost create, s-o reflecte. Cuvintele Sale au as, ezat învăt, ăturile din
natură, ca s, i cele ale Sfintelor Scripturi, într-o nouă lumină s, i le-au
făcut a fi o nouă descoperire.
Domnul Hristos a luat crinul cel frumos s, i l-a pus în mâinile
copiilor s, i al tinerilor, s, i pe când aces, tia priveau t, intă chipul Lui,
radiind de strălucirea ce venea de la fat, a Tatălui Său, El le dădu
învăt, ătura următoare: „Uitat, i-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii
de pe câmp (în simplitatea frumuset, ii lor naturale): ei nici nu torc,
nici nu t, es, totus, i vă spun că nici chiar Solomon în toată slava lui
nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” Apoi urmează plăcuta asigurare s, i
învăt, ătura cea însemnată: „As, a că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu
iarba de pe câmp, care astăzi este dar mâine va fi aruncată în cuptor,
nu vă va îmbrăca El pe voi, put, in credincios, ilor?” Matei 6, 28-30.
În predica de pe munte aceste cuvinte au fost adresate s, i altora
nu numai tinerilor s, i copiilor. Ele au fost adresate mult, imii printre
care se aflau bărbat, i s, i femei plini de griji s, i necazuri, întristat, i
de dezamăgiri s, i durere. S, i Domnul Hristos a continuat: „Nu vă
îngrijorat, i dar zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau:
«Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le
caută. Tatăl vostru cel ceresc s, tie că avet, i trebuint, ă de ele.” Apoi,
întinzându-s, i mâinile spre mult, imea din jurul Său, a spus: „Căutat, i
8 Parabolele Domnului Hristos
mai întâi Împărăt, ia lui Dumnezeu s, i neprihănirea Lui s, i toate aceste

lucruri vi se vor da pe deasupra.” Matei 6, 31-33. În felul acesta a
interpretat Domnul Hristos solia pe care tot El o dăduse despre crinii
s, i iarba câmpului. El dores, te ca noi să citim această lect, ie pe fiecare
crin s, i pe fiecare fir de iarbă. Cuvintele Sale sunt pline de asigurare
s, i au darul de a întări încrederea în Dumnezeu.
[20] Atât de larg cuprinzătoare erau vederile Domnului Hristos cu
privire la adevăr, atât de vastă, învăt, ătura Sa, încât orice fază a
desfăs, urării lucrurilor din natură era folosită pentru ilustrarea adevă-
rului. Scenele asupra cărora se oprea zilnic ochiul, toate erau puse în
legătură cu unele adevăruri spirituale, as, a încât natura este îmbrăcată
cu parabolele Domnului.
În prima parte a lucrării Sale, Domnul Hristos vorbise poporului
în cuvinte as, a de simple, încât tot, i ascultătorii Săi puteau să priceapă
adevărurile care aveau să-i facă înt, elept, i spre mântuire. Dar în multe
inimi, adevărul nu a prins rădăcină s, i a fost foarte repede luat de la
ei. „De aceea le vorbesc în pilde,” spunea El, „pentru că ei, măcar
că văd, nu văd s, i măcar că aud, nu aud, nici nu înt, eleg.... Căci inima
acestui popor s-a împietrit, au ajuns tari de urechi, s, i-au închis ochii,
ca nu cumva să vadă&rdquo.;... Matei 13, 13-15.
[21] Isus dorea să le trezească interesul. El dorea să ridice nepăsarea s, i
să imprime adevărul în inimă. Învăt, ătura prin parabole era obis, nuită
s, i atrăgea respectul s, i atent, ia nu numai a iudeilor, ci s, i a celor
apart, inând altor nat, iuni. El nu putea folosi nici o altă metodă mai
eficientă, pentru învăt, at. Dacă ascultătorii Săi ar fi dorit să cunoască
lucrurile dumnezeies, ti, atunci ar fi putut să înt, eleagă cuvintele Sale,
căci El a fost totdeauna binevoitor să le explice cercetătorului sincer.
De asemenea, Domnul Hristos avea de prezentat adevăruri pe
care oamenii nu erau pregătit, i să le primească nici chiar să le
înt, eleagă. S, i pentru acest motiv, El i-a învăt, at, în parabole. Punând în
legătură învăt, ătura Sa cu scenele din viat, ă, din experient, a viet, ii sau
din natură, El le câs, tiga atent, ia s, i le mis, ca inimile. Mai târziu, când
priveau la lucrurile pe care El le folosise pentru a ilustra învăt, ăturile
Sale, ei îs, i aduceau aminte de cuvintele divinului Învăt, ător. Pentru
mint, ile care erau deschise Duhului Sfânt, însemnătatea învăt, ăturilor
Mântuitorului se descoperea din ce în ce mai mult. Cele neînt, elese
începeau să devină clare, iar ceea ce era până atunci greu de priceput,
devenea us, or de înt, eles.
Domnul Hristos căuta calea spre a ajunge la fiecare inimă. Folo-

sind o variată gamă de ilustrat, ii, El nu numai că a prezentat adevărul
în diferitele lui aspecte, ci l-a s, i aplicat diferit, ilor Lui ascultători. In-
teresul lor era trezit prin ilustrat, ii luate din viat, a lor zilnică. Nici unul
dintre cei ce ascultau pe Mântuitorul, nu putea avea simt, ământul că [22]
era neglijat sau uitat. Chiar s, i ascultătorii cei mai umili s, i păcătos, i,
auzeau în învăt, ăturile Lui o voce care le vorbea cu simpatie s, i
blândet, e.
S, i Domnul mai avea s, i un alt motiv pentru care învăt, a în parabole.
Printre mult, imea care se aduna în jurul Său, se aflau preot, i s, i rabini,
cărturari s, i bătrâni, irodieni s, i conducători, iubitori de plăceri, bigot, i,
oameni plini de ambit, ie, care mai presus de orice doreau să găsească
ceva cu care să-L învinuiască. Iscoadele acestora îl urmăreau pas cu
pas, zi după zi, pentru a prinde de pe buzele Lui ceva cu care să-L
poată condamna s, i să aducă pentru totdeauna la tăcere pe cel care
părea că atrage pe toată lumea la El. Mântuitorul a înt, eles caracterul
acestor oameni s, i El a prezentat astfel adevărul, încât ei să nu poată
găsi nimic prin care să poată aduce cazul Său înaintea Sinedriului.
Prin parabole El mustra făt, ărnicia s, i faptele urâte ale acelora care
ocupau pozit, ii înalte s, i într-un limbaj figurat, El a îmbrăcat adevăruri
de un caracter atât de tăios încât dacă ar fi fost rostite pe fat, ă, în
mod direct, cei vizat, i n-ar fi ascultat cuvintele Sale, ci repede ar
fi pus capăt lucrării Lui. Dar în timp ce se ferea de iscoade, El
prezenta adevărul as, a de clar, încât rătăcirea se vedea limpede, iar
inimile sincere erau ajutate de învăt, ăturile Sale. Înt, elepciunea divină
s, i harul nemijlocit erau acum făcute clar, prin lucrările creat, iunii
lui Dumnezeu. Prin natură s, i din întâmplările viet, ii, oamenii erau
învăt, at, i despre Dumnezeu. „Însus, irile nevăzute ale Lui, puterea Lui
ves, nică, s, i dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, când
te uit, i cu băgare de seamă la ele, în lucrurile făcute de El.” Romani
1, 20.
În învăt, ătura aceasta prin parabole a Mântuitorului, găsim un
indiciu a ceea ce constituie în adevăr „înalta educat, ie”. Domnul
Hristos ar fi putut descoperi oamenilor cele mai profunde adevăruri
ale s, tiint, ei. El ar fi putut să dezlege taine pentru a căror înt, elegere
ar fi trebuit veacuri de trudă s, i studiu. El ar fi putut da sugestii în
domeniul s, tiint, ei care ar fi procurat material pentru gândire s, i sti- [23]
mularea descoperirilor până la încheierea timpului. Dar El n-a făcut
acest lucru. El n-a spus nimic care să satisfacă curiozitatea, sau care
ar fi hrănit ambit, ia omenească prin deschiderea posibilităt, ilor pentru
câs, tigarea măririi lumes, ti. În toată învăt, ătura Sa, Domnul Hristos
a pus în legătură mintea omenească cu înt, elepciunea Celui Nemăr-
ginit. El n-a îndrumat pe oameni ca să studieze teoriile omenes, ti
despre Dumnezeu, despre Cuvântul Său, sau despre lucrările Sale.
El i-a învăt, at să-L privească as, a cum este El înfăt, is, at în lucrările Lui,
în Cuvântul Său s, i în lucrările provident, ei Sale.
Domnul Hristos nu S-a ocupat de teorii abstracte, ci cu ceea ce
este esent, ial pentru dezvoltarea caracterului, cu ceea ce dezvoltă
capacitatea omului de cunoas, tere a lui Dumnezeu s, i eficient, a sa în a
face binele. El a vorbit oamenilor despre adevăruri care au legătură
cu purtarea omului în viat, a de toate zilele s, i care stau la temelia
viet, ii ves, nice.
Domnul Hristos a fost acela care a îndrumat educat, ia poporului
Israel. Cu privire la poruncile s, i orânduirile lui Dumnezeu, El a spus:
„Să le întipăres, ti în mintea copiilor tăi s, i să vorbes, ti de ele când
[24] vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca s, i când
te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, s, i
să-t, i fie ca nis, te fruntarii între ochi. Să le scrii pe us, iorii casei tale
s, i pe port, ile tale.” Deuteronom 6, 7-9. În învăt, ăturile Sale, Domnul
Hristos a arătat cum trebuie împlinită această poruncă, cum legile
s, i principiile Împărăt, iei lui Dumnezeu pot fi astfel prezentate, încât
să se poată vedea frumuset, ea s, i valoarea lor. Când Dumnezeu se
ocupa de Israel spre a-l face reprezentantul Său deosebit, El le-a dat
căminuri ca să locuiască printre dealuri s, i văi. În viat, a căminului lor
s, i în serviciile lor religioase, ei erau adus, i în legătură continuă cu
natura s, i cu Cuvântul lui Dumnezeu. As, a se face că Domnul Hristos
a învăt, at pe ucenicii Săi pe marginea lacului, pe coasta muntelui, prin
câmpii s, i prin dumbrăvi, acolo unde ei puteau privi la lucrurile din
natură prin care El îs, i ilustra învăt, ăturile. S, i pe măsură ce învăt, au
de la Hristos, ei puneau cunos, tint, ele lor în practică, conlucrând
împreună cu El în lucrarea Sa.
Astfel, prin lucrările creat, iunii, noi trebuie să cunoas, tem pe Cre-
ator. Cartea naturii este marele manual pe care împreună cu Sfânta
Scriptură noi trebuie să-l folosim spre a învăt, a pe alt, ii caracterul Său
s, i să călăuzim oile rătăcite înapoi la staulul lui Dumnezeu. Când sunt
studiate lucrările lui Dumnezeu, Duhul Sfânt aduce convingere în
minte. Convingerea aceasta nu este produsul rat, ionamentului logic,

dar, dacă inima nu este prea întunecată spre a cunoas, te pe Dumne-
zeu, iar ochiul prea încet, os, at ca să-L vadă, urechea prea surdă ca
să-I audă vocea, credinciosul ajunge să dobândească o mai profundă
pricepere iar adevărurile cele sublime s, i spirituale ale Cuvântului
scris al lui Dumnezeu sunt întipărite în inimă.
În aceste învăt, ături luate direct din natură, există o simplitate s, i
o curăt, ie ce le fac a fi de cea mai mare valoare. Tot, i au nevoie de
învăt, ături care să fie luate din acest izvor. Frumuset, ea naturii face
ca sufletul să se îndepărteze de păcat s, i de plăcerile lumes, ti, s, i-l
călăuzes, te spre curăt, ie, spre pace s, i spre Dumnezeu.
Prea adesea mintea cercetătorilor este ocupată cu teorii s, i [25]
speculat, ii omenes, ti pe nedrept numite s, tiint, ă s, i filozofie. Unii ca
aces, tia trebuie adus, i în strânsă legătură cu natura. Ei trebuie să
învet, e faptul că întreaga creat, iune ca s, i cres, tinismul au un singur
Dumnezeu. Ei trebuie învăt, at, i ca să vadă o perfectă armonie între
cele naturale s, i cele spirituale. Tot ceea ce văd cu ochii sau ating
cu mâinile lor, să fie o lect, ie pentru formarea caracterului. Astfel,
puterile mint, ii vor fi întărite, caracterul se va dezvolta s, i întreaga
viat, ă va fi înnobilată.
Scopul urmărit de Domnul Hristos atunci când dădea învăt, ături
prin parabole, era în directă legătură cu problema Sabatului. Dum-
nezeu a dat omului această zi ca o amintire a puterii Sale creatoare
s, i pentru ca aces, tia să-L poată recunoas, te în lucrările mâinilor Sale.
Sabatul ne invită să vedem în lucrările creat, iunii Sale slava Creato-
rului.
S, i pentru că El dorea ca noi să facem acest lucru, de aceea [26]
Domnul Hristos a legat pret, ioasele Sale învăt, ături cu frumuset, ea
lucrurilor din natură. În această Sfântă zi de odihnă, mai mult decât
în oricare altă zi, noi trebuie să studiem soliile pe care Dumnezeu
le-a scris pentru noi în natură. Noi ar trebui să studiem parabolele
Mântuitorului nostru acolo unde El le-a rostit, s, i anume, în câmpii
s, i dumbrăvi, sub cerul liber, prin iarbă s, i flori. Apropiindu-ne tot
mai mult de inima naturii, Domnul Hristos face ca prezent, a Sa să fie
tot mai reală pentru noi s, i vorbes, te inimilor noastre despre pacea s, i
iubirea Sa.
Dar Domnul Hristos a legat învăt, ăturile Sale, nu numai de ziua
de odihnă ci s, i de săptămâna de lucru. El are sfaturi s, i înt, elepciune
pentru cel care ară s, i pentru cel care seamănă sământ, a. În arat s, i
semănat, în lucratul ogoarelor s, i seceris, , El ne învat, ă să vedem o
ilustrare a lucrării harului Său asupra inimii. Astfel în orice lucrare
folositoare pe care o facem s, i în fiecare împrejurare a viet, ii, El
dores, te ca noi să aflăm o învăt, ătură despre adevărul divin. Făcând
astfel, munca noastră obositoare de fiecare zi, nu va mai ajunge să
[27] absoarbă toată atent, ia noastră încât să uităm pe Dumnezeu, ci ea ne
va aminti mereu de Creatorul s, i Răscumpărătorul nostru. Gândul
lui Dumnezeu va trece atunci ca un fir de aur prin toate grijile s, i
ocupat, iile noastre familiale. Pentru noi, slava fet, ei Sale se va odihni
din nou peste chipul naturii. Noi vom învăt, a totdeauna noi lect, ii ale
adevărului ceresc s, i vom cres, te atunci asemenea chipului curăt, iei
Sale. În acest fel noi „vom fi ucenici ai Domnului” (Isaia 54, 13), s, i
în cele în care noi am fost chemat, i să „rămânem cu Dumnezeu”. 1
Corinteni 7, 24.
Capitolul 2 — „Semănătorul a ies, it să semene” [28]
[29]
Capitol bazat pe textele din Matei 13, 1-9; Matei 13, 18-23; Mark 4, [30]
1-20; Luca 8, 4-15. [31]
[32]
Semănătorul s, i sământ, a
[33]
Prin pilda semănătorului, Domnul Hristos ilustrează lucrurile
Împărăt, iei cerului s, i lucrarea Marelui Semănător pentru poporul
Său. Asemenea semănătorului care iese la câmp, El a venit ca să
semene sământ, a adevărului ceresc. Iar învăt, ătura Sa prin parabole, a
fost chiar sământ, a cu care semăna cele mai pret, ioase adevăruri ale
harului Său.
Datorită simplităt, ii ei, parabola semănătorului n-a fost apreciată
as, a cum ar trebui să fie. De la sământ, a naturală aruncată în ogor,
Domnul Hristos dores, te să conducă mintea noastră la sământ, a Evan-
gheliei, care pusă în inima omului are ca rezultat întoarcerea lui la
credincios, ia fat, ă de Dumnezeu. El, Care ne-a vorbit despre parabola
semint, ei celei mici, este Domnul cerului, s, i aceleas, i legi care gu-
vernează semănarea semint, elor în pământ, guvernează s, i semănarea
semint, elor adevărului.
Lângă marea Galileii se adunase ca să vadă s, i să audă pe Hristos
o mult, ime de oameni doritori s, i, în acelas, i timp as, teptând ceva de la
El. Erau acolo bolnavi, zăcând pe paturile lor de suferint, ă, as, teptând
să prezinte cazul lor înaintea Sa. Era dreptul Domnului Hristos primit [34]
din partea lui Dumnezeu, acela de a vindeca suferint, ele neamului
omenesc păcătos s, i acum El mustra boala, revărsând în jurul Său
viat, ă, sănătate s, i pace.
Cum mult, imea continua să crească, oamenii se înghesuiau tot
mai aproape de Domnul Hristos, până când nu mai rămăsese nici un
loc unde aces, tia să poată veni. Atunci, adresând un cuvânt pescarilor
ce se aflau în bărcile lor, se urcă într-o barcă ce as, tepta ca să-L
treacă dincolo de lac s, i cerând ucenicilor Săi să tragă barca put, in
mai departe de uscat, El vorbi mult, imii ce se afla pe t, ărm.
13
Lângă lac se afla frumoasa câmpie a Ghenezaretului, iar mai

departe se înălt, au dealurile s, i pe coastele dealurilor ca s, i pe câmpie,
atât semănătorii, cât s, i secerătorii erau foarte ocupat, i, unii aruncând
sământ, a, alt, ii strângând grâul timpuriu. Privind asupra acestei scene
Domnul Hristos zise:
„Iată semănătorul a ies, it să semene. Pe când semăna El, o parte
din sământ, ă a căzut lângă drum, s, i au venit păsările s, i au mâncat-o.
O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult,
a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. Dar, când a
răsărit soarele, s-a pălit, s, i, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat. O
altă parte a căzut între spini, spinii au crescut s, i au înecat-o. O altă
parte a căzut în pământ bun, s, i a dat roadă, un grăunte a dat o sută,
altul s, aizeci, s, i altul treizeci.” Matei 13, 3-8.
Lucrarea Domnului Hristos nu era înt, eleasă de oamenii din tim-
pul Său. Felul venirii Lui nu se potrivea cu as, teptările lor. Domnul
Hristos era temelia întregii religii iudaice. Serviciile ei obligatorii
erau statorniciri divine. Ele aveau ca scop să învet, e poporul că la
timpul cuvenit, avea să vină Acela către care arătau toate acele ce-
remonii. Dar iudeii înălt, aseră foarte mult formele s, i ceremoniile s, i
pierduseră din vedere obiectivul lor. Tradit, ia, maximele s, i poruncile
omenes, ti au făcut ca învăt, ăturile pe care Dumnezeu intent, iona să le
[35] fie transmise prin ele, să fie ascunse de ei. Aceste maxime s, i tradit, ii
au ajuns pentru ei un obstacol în calea înt, elegerii s, i practicării adevă-
ratei religii. S, i atunci când a venit Realitatea, în persoana Domnului
Hristos, ei n-au recunoscut în El împlinirea tuturor simbolurilor ti-
purilor însăs, i, esent, a tuturor serviciilor umbră. Ei au lepădat pe Cel
Adevărat s, i s-au prins cu toate puterile de tipurile s, i ceremoniile lor
care nu mai aveau nici o valoare. Fiul lui Dumnezeu venise, dar ei au
continuat să ceară un semn. Fat, ă de solia: „Pocăit, i-vă, căci Împărăt, ia
cerurilor este aproape” (Matei 3, 2), ei au răspuns cerând un semn.
Evanghelia lui Hristos era pentru ei o piatră de poticnire, pentru că ei
cereau un semn, în loc de a cere un Mântuitor. Ei as, teptau ca Mesia
să dovedească mesianitatea Sa prin act, iuni războinice de cuceriri,
care să întemeieze imperiul Său pe ruinele împărăt, iilor pământes, ti.
Acestei as, teptări Domnul Hristos i-a răspuns prin parabola semănă-
torului. Nu prin fort, a armelor, nu prin intervent, ii violente avea să
biruiască Împărăt, ia lui Dumnezeu, ci prin implantarea unui principiu
nou în inima oamenilor.
„Semănătorul a ies, it să semene” 15
„Cel ce seamănă sământ, ă bună, este Fiul omului.” Matei 13, 37.
Domnul Hristos a venit, nu ca rege, ci ca un semănător, nu pentru
răsturnarea împărăt, iilor, ci pentru a semăna sământ, a, nu pentru a
conduce pe urmas, ii Săi la triumfuri pământes, ti s, i măriri nat, ionale,
ci pentru un seceris, care avea să fie strâns în urma unei munci grele
s, i răbdătoare prin lipsuri s, i dezamăgiri.
Fariseii au înt, eles bine însemnătatea parabolei Domnului Hristos,
dar pentru ei lect, ia cuprinsă în ea nu era binevenită. Ei n-au căutat
să o înt, eleagă. Pentru marea mult, ime, parabola învăluia într-o s, i mai
mare taină scopul noului Învăt, ător, ale Cărui cuvinte au mis, cat atât
de straniu inimile lor s, i au dezamăgit atât de amar ambit, iile lor. Nici
chiar ucenicii nu au înt, eles parabola, dar interesul lor a fost trezit.
Ei au venit după aceea la Domnul Isus s, i I-au cerut să le explice
parabola.
Tocmai acest lucru îl dorea s, i Domnul Hristos, ca El să le tre-
zească interesul, ca apoi să le poată da învăt, ături mai multe s, i mai
precise. El le-a explicat parabola, tot as, a cum va explica Cuvântul [36]
Său tuturor celor ce-l caută cu inimă sinceră. Aceia care studiază
Cuvântul lui Dumnezeu cu inimile deschise iluminării Duhului Sfânt
nu vor rămânea în întuneric cu privire la însemnătatea Cuvântului.
„Dacă vrea cineva să facă voia Lui”, spunea Domnul Hristos, „va
ajunge să cunoască dacă învăt, ătura este de la Dumnezeu, sau dacă
Eu vorbesc de la Mine.” Ioan 7, 17. Tot, i aceea care vin la Domnul
Hristos pentru o mai clară înt, elegere a adevărului, o vor primi. El le
va desfăs, ura tainele Împărăt, iei Cerurilor s, i aceste taine vor fi înt, elese
de inima ce tânjes, te ca să cunoască adevărul. O lumină cerească
va străluci în templul sufletului s, i de acolo va lumina s, i altora, ca
lumina puternică a unei lămpi, pe o cărare întunecoasă.
„Semănătorul a ies, it să semene.” În Orient, starea lucrurilor era
as, a de nesigură, iar primejdia unor manifestări violente as, a de mare,
încât oamenii locuiau mai mult în oras, e înconjurate de ziduri, iar
plugarii ies, eau zilnic, dincolo de ziduri, la munca lor. Tot astfel
Domnul Hristos, Semănătorul ceresc, a ies, it să semene. El a lăsat
locuint, a Sa cea sigură s, i pas, nică, a lăsat slava pe care El o avea
la Tatăl mai înainte de a fi lumea s, i a lăsat pozit, ia Sa pe tronul
Universului. El a venit aici, în lumea noastră, ca Om al suferint, ei s, i
expus ispitei, El a fost singur, un Solitar, ca să semene cu lacrimi s, i
să ude cu propriul Său sânge sământ, a viet, ii pentru o lume pierdută
în păcat.
Tot la fel trebuie să semene s, i slujitorii Săi. Când a fost chemat
ca să devină un semănător al semint, ei adevărului, Avraam primi
porunca: „Ies, i din t, ara ta, din rudenia ta, s, i din casa tatălui tău, s, i vino
în t, ara pe care t, i-o voi arăta.” Geneza 12, 1. „...S, i el a plecat fără să
s, tie unde se duce.” Evrei 11, 8. Tot astfel s, i apostolul Pavel, în timp ce
se ruga în templul din Ierusalim, primi din partea lui Dumnezeu solia:
„Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri.” Faptele Apostolilor
[37] 22, 21. Astfel, tot, i aceia care sunt chemat, i să se unească cu Domnul
Hristos, trebuie să lase totul, pentru a-I urma. Vechile legături ale
păcatului trebuie rupte, iar planurile fires, ti abandonate. Prin greutăt, i
s, i lacrimi, în singurătate s, i cu sacrificiu, sământ, a trebuie semănată.
„Semănătorul seamănă Cuvântul.” Domnul Hristos a venit să se-
mene adevărul în lume. Chiar de la căderea omului în păcat, Satana
seamănă mereu semint, ele rătăcirii. Printr-o minciună a câs, tigat el la
început controlul asupra oamenilor, s, i tot astfel lucrează el încă spre
a răsturna, a îndepărta Împărăt, ia lui Dumnezeu de pe pământ ca să
[38] aducă pe oameni sub puterea sa. Ca Semănător venit dintr-o lume
mai înaltă, Domnul Hristos a venit să semene sământ, a adevărului. El
care luase parte în sfaturile lui Dumnezeu, care locuise în profunzi-
mea Sanctuarului Celui Ves, nic, putea să aducă oamenilor principiile
cele curate ale adevărului. Chiar de la căderea în păcat a lui Adam,
Domnul Hristos a fost pentru lume descoperitorul adevărului. Prin
El, sământ, a cea nepieritoare, „Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu
s, i care rămâne în veac” (1 Petru 1, 23), este transmisă oamenilor. În
prima Sa făgăduint, ă dată în Eden perechii căzute în păcat, Domnul
Hristos a semănat sământ, a Evangheliei. Dar parabola semănătorului
se aplică în mod deosebit activităt, ii Sale personale printre oameni s, i
lucrării pe care El a făcut-o.
Cuvântul lui Dumnezeu este sământ, a. Fiecare sământ, ă poartă
în ea un principiu germinativ, cu embrion de viat, ă. În el se găses, te
viat, a plantei. Tot astfel s, i Cuvântul lui Dumnezeu are viat, ă în el.
Domnul Hristos spune: „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt
duh s, i viat, ă.” Ioan 6, 63. „Cine ascultă cuvintele Mele, s, i crede în
Cel ce M-a trimis, are viat, ă ves, nică.” Ioan 5, 24. În fiecare poruncă
s, i în fiecare făgăduint, ă a Cuvântului lui Dumnezeu este putere,
însăs, i viat, a lui Dumnezeu, prin care porunca poate fi împlinită, iar
făgăduint, a realizată. Acela care prin credint, ă primes, te Cuvântul lui

Dumnezeu, primes, te chiar viat, a s, i caracterul lui Dumnezeu.
Fiecare sământ, ă aduce roadă după felul ei. Seamănă sământ, a în
condit, ii bune s, i ea îs, i va dezvolta, în plantă, propria ei viat, ă. Primită
prin credint, ă în suflet, sământ, a cea nestricăcioasă a Cuvântului va
dezvolta un caracter s, i o viat, ă asemenea caracterului s, i viet, ii lui
Dumnezeu.
Învăt, ătorii lui Israel nu semănau sământ, a Cuvântului lui Dum-
nezeu. Lucrarea Domnului Hristos ca Învăt, ător al adevărului era
într-un izbitor contrast cu aceea a rabinilor din timpul Său. Ei se
ocupau de tradit, ii, de teorii s, i speculat, ii omenes, ti. Adesea, în locul
Cuvântului însus, i, ei puneau ceea ce oamenii învăt, aseră s, i scriau
despre Cuvânt. Învăt, ătura lor nu avea nici o putere care să dea viat, ă [39]
sufletului. Tema învăt, ăturii s, i predicării Domnului Hristos, a fost
Cuvântul lui Dumnezeu. Celor ce puneau întrebări ca să-L prindă El
le răspundea în mod deschis: „Este scris”, „Cum spune Scriptura?”
„Cum cites, ti în ea?” El semăna sământ, a Cuvântului de fiecare dată
când se trezea interesul, fie că era un prieten, fie că era un vrăjmas, .
El care este Calea, Adevărul s, i Viat, a, El Cuvântul Viu a arătat spre
Scripturi spunând: „Ele mărturisesc despre Mine.” Ioan 5, 39. „S, i
a început de la Moise s, i de la tot, i proorocii s, i le-a tâlcuit, în toate
Scripturile, ce era cu privire la El.” Luca 24, 27.
Slujitorii Domnului Hristos sunt chemat, i să facă aceeas, i lucrare.
Astăzi, ca s, i în zilele din vechime, adevărurile vitale ale Cuvântului
lui Dumnezeu sunt lăsate la o parte pentru teoriile s, i speculat, iunile
fires, ti. Mult, i as, a numit, i slujitori ai Evangheliei nu primesc întreaga
Biblie ca fiind Cuvântul cel inspirat al lui Dumnezeu. Unul respinge
o parte a ei, iar altul pune sub semnul întrebării o altă parte. Ei pun
judecata lor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu, iar Scripturile
pe care ei le predau se bazează numai pe propria lor autoritate.
Autenticitatea ei divină este contestată, nimicită. În acest fel sământ, a
necredint, ei se seamănă în lung s, i-n lat, iar oamenii ajung confuzi,
ne mai s, tiind ce să creadă.
Sunt multe credint, e pe care mintea n-ar trebui să le primească.
În zilele Domnului Hristos, rabinii interpretau în mod fort, at, mistic,
multe părt, i ale Scripturilor. Pentru că învăt, ătura clară a Cuvântului
lui Dumnezeu condamna practicile lor, ei au încercat să nimicească
această putere a Scripturilor. Acelas, i lucru se întâmplă s, i astăzi.
Cuvântul lui Dumnezeu este prezentat ca fiind misterios s, i obscur,

aceasta pentru a scuza călcările Legii Sale, Domnul Hristos a mustrat
aceste practici din vremea Sa. El a învăt, at că Cuvântul lui Dumnezeu
trebuie să fie înt, eles de tot, i. El a arătat spre Scripturi ca având o
autoritate de necontestat, iar noi trebuie să facem la fel. Biblia trebuie
să fie prezentată ca fiind Cuvântul ves, nicului Dumnezeu, ca sfârs, it
al tuturor controverselor s, i temelie a tot adevărul.
[40] Biblia a fost jefuită de puterea ei iar rezultatele se văd în cobo-
rârea standardului viet, ii spirituale. În predicile ce se rostesc astăzi
de la mai multe amvoane, nu există acea manifestare divină care să
trezească cons, tiint, a s, i să aducă viat, ă sufletului. Ascultătorii nu pot
spune: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, s, i ne des-
chidea Scripturile?” Luca 24, 32. Sunt mult, i aceia care strigă după
viul Dumnezeu, tânjind după prezent, a divină. Teoriile filozofice sau
eseurile literare, oricât de strălucite ar fi ele, nu pot satisface cerint, a
spirituală a inimii. Afirmat, iile s, i născocirile omenes, ti nu au valoare
mântuitoare. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să vorbească oamenilor.
Cei care au auzit numai tradit, ii, teorii s, i precepte omenes, ti, trebuie
să audă vocea Lui, al Cărui Cuvânt poate renas, te sufletul spre viat, ă
ves, nică.
Tema preferată a Domnului Hristos a fost iubirea părintească
s, i abundent, a harului lui Dumnezeu, El stăruia foarte mult asupra
sfint, eniei caracterului Său s, i a Legii Sale, El S-a înfăt, is, at pe Sine
oamenilor ca fiind Calea, Adevărul s, i Viat, a. Acestea să fie s, i su-
biectele servilor lui Dumnezeu. Prezentat, i-le adevărul as, a cum este
el în Hristos. Facet, i ca cerint, ele Legii s, i Evangheliei să fie clare
pentru tot, i: vorbit, i oamenilor despre viat, a de renunt, are de sine s, i de
sacrificiu a Domnului Hristos, despre umilint, a s, i moartea Sa, despre
învierea s, i înălt, area Sa, despre lucrarea mijlocirii Sale în favoarea
noastră în curt, ile din ceruri, cum s, i despre făgăduint, a Sa: „Mă voi
întoarce s, i vă voi lua cu Mine.” Ioan 14, 3.
În loc de a discuta nis, te teorii gres, ite, sau a căuta să combatem
pe împotrivitorii Evangheliei, să urmăm exemplul Domnului Hristos.
Lăsat, i ca adevărurile curate, proaspete din comoara lui Dumnezeu,
să strălucească în viat, ă. „Propovăduies, te Cuvântul.” „Semănat, i pre-
tutindeni de-a lungul apelor. Stăruies, te asupra Lui la timp s, i ne la
timp.” „Cine a auzit Cuvântul Meu, să spună întocmai Cuvântul
[41] Meu. Pentru ce să amesteci paiele cu grâul, zice Domnul.” „Orice
Cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. Nu adăuga nimic la cuvintele

Lui, ca să nu te pedepsească, s, i să nu fii găsit mincinos.” 2 Timotei
4, 2, Isaia 32, 20, Ieremia 23, 28, Proverbe 30, 5-6.
Semănătorul seamănă sământ, a — Cuvântul. Aici este prezen-
tat marele principiu care ar trebui să stea la baza oricărei educat, ii.
„Sământ, a este Cuvântul lui Dumnezeu.” Dar în prea multe s, coli
teologice din zilele noastre, Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o
parte din sistemul educat, ional. Alte subiecte ocupă mintea. Studiul
autorilor necredincios, i ocupă un loc de frunte în educat, ia teologică.
Scepticismul este întret, esut în materiile cărt, ilor din aceste s, coli.
Gres, it interpretate s, i pervertite, unele descoperiri, rezultate ale cer-
cetărilor s, tiint, ifice, pot duce la rătăcire. Cuvântul lui Dumnezeu este
comparat cu as, a zisele învăt, ături ale s, tiint, ei s, i făcut să apară nesigur
s, i nedemn de încredere. În acest fel, semint, ele îndoielii sunt semă-
nate în mintea tinerilor s, i în momentul ispitirii ele răsar. Când se
pierde credint, a în Cuvântul lui Dumnezeu, sufletul rămâne fără călă-
uzitor, fără ocrotitor. Atunci, tinerii sunt atras, i pe calea îndepărtării
de Dumnezeu s, i de viat, a ves, nică.
Acestei cauze i se poate atribui, în mare măsură, răspândirea
nelegiuirii în lume. Când Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte,
puterea lui de a înfrâna pasiunile rele ale inimii fires, ti este respinsă.
Atunci oamenii seamănă potrivit cărnii s, i seceră potrivit firii, numai
stricăciune.
Tot aceasta este cauza cea mare a slăbiciunii s, i ineficient, ei
puterilor mintale. Întorcându-ne de la Cuvântul lui Dumnezeu
spre a ne hrăni cu scrierile oamenilor neinspirat, i, atunci mintea
se pipernices, te, scade. Ea nu este în legătură cu principiile cele
profunde s, i mari ale adevărului cel ves, nic. Inteligent, a se adaptează
atunci înt, elegerii lucrurilor cu care este familiară, iar prin faptul că
este preocupată numai cu lucruri trecătoare ea slăbes, te, puterea i se
reduce iar după un timp ea nu se mai poate dezvolta.
Toate acestea constituie o falsă educat, ie. Lucrarea fiecărui
învăt, ător al adevărului ar trebui să fie aceea de a întări mintea ti- [42]
nerilor în marile adevăruri ale Cuvântului inspirat, iei. Aceasta este
esent, a educat, iei pentru viat, a aceasta s, i pentru cea viitoare.
Să nu se creadă însă, că faptul acesta va împiedeca studiile
s, tiint, ifice sau va avea ca rezultat coborârea nivelului în cele ale
educat, iei. Cunoas, terea lui Dumnezeu este tot as, a de înaltă ca s, i
cerurile s, i cuprinzătoare ca Universul. Nimic nu este as, a de înălt, ător

s, i plin de vigoare ca un studiu al marilor subiecte ce privesc viat, a
noastră ves, nică. Tinerii să caute să înt, eleagă aceste adevăruri date de
Dumnezeu s, i atunci mintea lor se va dezvolta s, i va cres, te, ajungând
puternică prin aceste eforturi. Faptul acesta va conduce pe orice
cercetător care este s, i un împlinitor al Cuvântului într-un câmp s, i
mai întins de cugetare dobândind astfel o comoară de cunos, tint, e
nepieritoare.
Educat, ia cres, tină dobândită prin cercetarea Scripturilor este o
cunoas, tere experimentală a Planului de Mântuire. O
[43] astfel de educat, ie va reface în sufletul credincios chipul lui Dumne-
zeu. Ea va întări s, i va înarma mintea împotriva ispitelor, s, i va face
pe învăt, ăcel împreună lucrător cu Domnul Hristos în lucrarea milei
Sale fat, ă de lume. O astfel de educat, ie va face un membru al familiei
ceres, ti, s, i-l va pregăti să fie împreună mos, tenitor cu sfint, ii în slavă.
Dar învăt, ătorul adevărurilor sfinte, nu poate da altora decât nu-
mai ceea ce s, tie din experient, a sa proprie. Semănătorul a semănat
„sământ, a Sa”. Domnul Hristos a vestit adevărul pentru că El însus, i
era Adevărul. Gândurile Sale, caracterul Său, experient, a viet, ii Sale,
toate erau cuprinse în învăt, ătura Sa. Tot as, a trebuie să fie s, i cu slu-
jitorii Săi: aceia care vor să predice Cuvântul, trebuie să fi ajuns
ca printr-o experient, ă personală să se fi identificat cu El. Ei trebuie
să s, tie ce însemnează faptul că Domnul Hristos S-a făcut pentru ei
înt, elepciune, îndreptăt, ire s, i răscumpărare. Vestind altora Cuvântul
lui Dumnezeu, ei nu trebuie să-l prezinte în termeni ca: „se presu-
pune că este as, a” sau „poate că o fi as, a cum zice aici.” Ei trebuie
să spună — împreună cu apostolul Petru: „În adevăr, v-am făcut
cunoscut puterea s, i venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu înte-
meindu-ne pe nis, te basme mes, tes, ugit alcătuite, ci ca unii care am
văzut noi îns, ine cu ochii nos, tri mărirea lui”. 2 Petru 1, 16. Fiecare
slujitor al Domnului Hristos s, i fiecare învăt, ător trebuie să fie în stare
să spună cu ucenicul iubit Ioan: „Pentru că viat, a a fost arătată s, i noi
am văzut-o s, i mărturisim despre ea s, i vă vestim viat, a ves, nică, viat, a
care este la Tatăl, s, i care ne-a fost arătată”. 1 Ioan 1, 2.
Lângă drum
Parabola semănătorului se ocupă în principal cu efectele produse
de cres, terea semint, ei în pământul în care a fost aruncată. Prin această
parabolă, Domnul Hristos voia să spună de fapt ascultătorilor Săi:
„Nu vă este de nici un folos să stat, i numai ca nis, te critici ai lucrării
Mele, sau să fit, i dezamăgit, i pentru că ea nu corespunde cu ideile
voastre. Problema de cea mai mare important, ă pentru voi este: cum [44]
primit, i voi solia Mea? Căci de primirea sau respingerea ei depinde
destinul vostru ves, nic”.
Explicând însemnătatea semint, ei care a căzut lângă drum, Dom-
nul a spus: „Când un om aude Cuvântul privitor la împărăt, ie, s, i
nu-l înt, elege, vine cel rău s, i răpes, te ce a fost semănat în inima lui.
Aceasta este sământ, a căzută lângă drum.” Matei 13, 19.
Sământ, a căzută lângă drum reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu
care cade în inima unui ascultător neatent. Asemenea cărării bă-
tătorite, călcate în picioare de oameni s, i animale, tot as, a, este s, i
inima care devine asemenea unei autostrăzi pe care să circule lumea
cu plăcerile s, i păcatele ei. Absorbit de scopuri egoiste s, i practici
păcătoase, sufletul ajunge să se împietrească prin „îns, elăciunea pă-
catului.” Evrei 3, 13. Atunci, facultăt, ile spirituale sunt paralizate.
Oamenii aud Cuvântul, dar nu-l înt, eleg. Ei nu ajung să înt, eleagă
faptul că învăt, ătura se adresează lor. Ei nu sunt cons, tient, i de nevoia
sau de primejdia lor. Ei ajung să nu înt, eleagă iubirea lui Hristos s, i
trec pe lângă solia harului Său ca pe lângă ceva care nu-i prives, te.
As, a cum păsările sunt gata să ciugulească semint, ele căzute lângă
drum, tot astfel Satana este gata să smulgă din suflet sământ, a ade-
vărului divin. El se teme, ca nu cumva Cuvântul lui Dumnezeu
să trezească pe neatent, i, sau să influent, eze pe cei cu inima împie-
trită. Satana s, i îngerii săi sunt prezent, i în adunările unde se predică
Evanghelia. În timp ce îngerii cerului se străduiesc să impresioneze
inimile cu Cuvântul lui Dumnezeu, vrăjmas, ul este activ căutând să
facă fără efect Cuvântul predicat. Cu un zel egalat numai de răutatea
lui, Satana încearcă să împiedece lucrarea Duhului lui Dumnezeu.
În timp ce Domnul Hristos atrage sufletul la Sine prin iubirea Sa,
Satana caută să sustragă atent, ia celui care este mis, cat a căuta pe
Mântuitorul. El ocupă mintea cu planuri lumes, ti. El trezes, te spiritul [45]
de critică, sau insuflă îndoială s, i necredint, ă. Vocabularul vorbitoru-
lui, sau manierele lui poate că nu plac ascultătorilor s, i ei se ocupă

atunci de aceste defecte. În acest fel, adevărul de care ei au nevoie
s, i pe care Dumnezeu în bunătatea Lui li l-a trimis, nu are nici o
impresie asupra lor.
Satana are multe ajutoare. Mult, i dintre cei care mărturisesc că
sunt cres, tini, ajută pe ispititor să smulgă sământ, a adevărului din
inimile altora. Mult, i dintre cei care ascultă predicarea Cuvântului
lui Dumnezeu, când ajung acasă fac din el subiect de critică. Ei se
apucă să judece predica, as, a cum ar judeca o expunere literară sau
un discurs politic. Ei vorbesc în mod batjocoritor sau dispret, uitor
despre solia, care ar trebui să fie privită ca fiind Cuvântul lui Dum-
nezeu adresat lor. Caracterul, motivele s, i act, iunile slujitorului lui
Dumnezeu s, i comportamentul frat, ilor lor, membrii ai comunităt, ii
formează adesea subiectul discut, iilor lor. Ei rostesc judecăt, i aspre
s, i nu încetează cu bârfelile s, i clevetirile, s, i aceasta în auzul celor
[46] neconvertit, i. Nu arareori, aceste lucruri sunt rostite de părint, i în au-
zul propriilor lor copii. În felul acesta se nimices, te respectul fat, a de
slujitorii lui Dumnezeu s, i stima pentru solia lor. S, i mult, i, sunt astfel
învăt, at, i să privească în mod us, uratic chiar Cuvântul lui Dumnezeu.
Astfel, în căminele pretins, ilor cres, tini mult, i tineri sunt educat, i
spre a fi lipsit, i de credint, ă. S, i părint, ii se mai întreabă de ce oare
copiii lor manifestă atât de put, in interes fat, ă de Evanghelie s, i de ce
sunt as, a de gata să se îndoiască de adevărul biblic. Ei se miră de
faptul că este as, a de greu a ajunge la inima lor s, i a fi influent, at, i de
morală s, i credint, ă. Ei nu văd că propriul lor exemplu împietres, te
inimile copiilor lor. Sământ, a cea bună nu găses, te loc unde să prindă
rădăcină s, i atunci, Satana o răpes, te de acolo.
În locuri stâncoase
„Sământ, a căzută în locuri stâncoase, este cel ce aude Cuvân-
tul, s, i-l primes, te îndată cu bucurie, dar n-are rădăcină în el, ci t, ine
până la o vreme, s, i, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina
Cuvântului, se leapădă îndată de el.” Matei 13, 20-21.
Sământ, a căzută în loc stâncos găses, te put, in pământ. Planta ră-
sare repede, dar rădăcina nu poate pătrunde în stâncă pentru a găsi
hrana necesară cres, terii s, i se usucă repede. Mult, i dintre cei care
mărturisesc a fi cres, tini sunt astfel de ascultători stâncos, i. Ca s, i
stânca de sub stratul de pământ, egoismul inimii fires, ti stă ca o piatră

dedesubtul dorint, elor s, i aspirat, iilor lor bune. Iubirea de sine nu a
ajuns încă să fie supusă. Ei n-au ajuns încă să vadă grozăvia nespusă
a păcatului, s, i nu s, i-au umilit inima sub povara vinovăt, iei. Această
categorie de oameni poate fi convinsă us, or, s, i par a fi cu adevărat
convertit, i, dar ei au numai o religie superficială.
Unii cad de la credint, ă nu pentru că primesc imediat Cuvântul
s, i nici pentru că se bucură de el. Căci de îndată ce Matei a auzit [47]
chemarea Mântuitorului, el s-a sculat imediat, a lăsat totul, s, i L-a
urmat. Dumnezeu dores, te ca îndată ce am auzit Cuvântul divin,
să-L primim, s, i este numai drept ca să-L primim cu bucurie. Căci,
„va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se
pocăies, te.” Luca 15, 7. În sufletul care crede în Domnul Hristos,
este, în adevăr, bucurie. Dar aceia despre care se spune în parabolă că
primesc „de îndată” Cuvântul lui Dumnezeu, n-au ajuns să aprecieze,
să înt, eleagă valoarea lui. Ei n-au ajuns să înt, eleagă ce anume cere
Cuvântul lui Dumnezeu de la ei. Unii ca aces, tia n-au pus fat, ă în fat, ă
Cuvântul primit cu toate obiceiurile viet, ii lor, s, i nu s-au supus pe
deplin controlului său.
Rădăcinile plantei se înfig adânc în pământ, s, i acolo, ascunse ve-
derii, hrănesc viat, a plantei. Tot as, a stau lucrurile s, i cu cei credincios, i,
prin această legătură invizibilă a sufletului cu Hristos, prin credint, ă,
este hrănită viat, a spirituală. Dar ascultătorii care sunt asemenea
pământului stâncos, se încred în ei îns, is, i, în loc de a se încrede în
Domnul Hristos. Ei se încred în faptele lor bune s, i în bunele lor
intent, ii s, i sunt tari în propria lor îndreptăt, ire. Aces, tia nu sunt tari
în Hristos s, i în puterea tăriei Sale. Un astfel de credincios „n-are
rădăcină în sine” , pentru că nu este legat cu s, i de Domnul Hristos.
Ars, it, a soarelui de vară, care dă consistent, ă s, i coace grânele
bogate, nimices, te tot ceea ce nu are rădăcini adânci. Tot astfel cel
care „n-are rădăcină în sine”, „t, ine până la o vreme”, dar „cum vine
un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată
de el.” Sunt mult, i aceia care primesc Evanghelia, mai mult ca o
cale de a scăpa de suferint, ă, decât ca o eliberare de păcat. Ei se
bucură pentru un timp, pentru că gândesc că religia îi va scuti de
dificultăt, i s, i încercări. În timp ce viat, a acestora se desfăs, oară linis, tit,
fără probleme, ei sunt considerat, i a fi cres, tini de nădejde. Dar sub
apriga încercare a ispitei, cedează s, i cad. Ei nu pot suporta batjocura
pentru Hristos. Când Cuvântul lui Dumnezeu le arată unele păcate

favorite, nutrite de ei, sau când cere din partea lor renunt, are la sine
[48] sau sacrificiu, atunci se simt lezat, i, se smintesc. Le-ar trebui un efort
prea mare pentru a face o schimbare radicală în viat, a lor. Ei privesc
la greutăt, ile s, i necazurile prezente s, i dau uitării realităt, ile ves, nice.
Asemenea ucenicilor care au părăsit pe Domnul Hristos, s, i aces, tia
sunt gata să spună: „Vorbirea aceasta este prea de tot, Cine poate s-o
sufere?” Ioan 6, 60.
Sunt foarte mult, i aceia care pretind că slujesc lui Dumnezeu,
dar care nu-L cunosc printr-o experient, ă personală. Dorint, a lor de a
face voia Lui se bazează numai pe înclinat, ia lor personală s, i nu pe o
convingere profundă adusă de Duhul Sfânt. Viat, a lor nu este adusă în
armonie cu Legea lui Dumnezeu. Ei mărturisesc a primi pe Hristos
ca Mântuitor al lor, dar nu cred că El le va da s, i puterea necesară
pentru biruirea păcatelor lor. Ei nu au o legătură personală cu un
Mântuitor viu, s, i caracterul lor dă pe fat, ă atât defectele mos, tenite
cât s, i pe cele cultivate.
Un lucru este a admite, în mod general, mijlocirea Duhului Sfânt,
s, i cu totul altceva este a accepta lucrarea Sa, ca fiind Cel care mus-
tră s, i cheamă la pocăint, ă. Mult, i au un simt, ământ de înstrăinare de
Dumnezeu, o recunoas, tere a faptului că sunt încă robi eului s, i păca-
tului lor, aces, tia fac eforturi ca să producă o schimbare, dar ei nu-s, i
răstignesc eul. Ei nu se predau cu totul în mâinile Domnului Hristos,
cerând puterea divină necesară pentru a face voia Sa. Ei nu sunt
dispus, i să se lase modelat, i după chipul divin. În mod general, ei îs, i
recunosc nedesăvârs, irile, dar nu renunt, ă, nu se leapădă de păcatele
lor preferate. Cu fiecare faptă sau act, iune rea, firea cea veche s, i
egoistă câs, tigă teren, se întăres, te.
Singura sperant, ă pentru aceste suflete este aceia de a înfăptui în
ei îns, is, i adevărul cuvântului rostit de Domnul Hristos lui Nicodim:
„Nu te mira că t, i-am zis: «Trebuie să vă nas, tet, i din nou»”. „Dacă un
om nu se nas, te din nou, nu poate vedea Împărăt, ia lui Dumnezeu.”
Ioan 3, 7.3.
Adevărata sfint, ire constă în deplina predare în serviciul lui Dum-
nezeu. Aceasta este condit, ia adevăratei viet, uiri cres, tine. Domnul
[49] Hristos cere o consacrare deplină, fără rezerve, pentru o slujire
neîmpărt, ită. El cere inima, mintea, sufletul s, i puterea. Eul nu trebuie
încurajat. Cel care trăies, te pentru sine nu poate fi cres, tin.
Iubirea trebuie să fie principiul care stă la baza oricărei act, iuni.
Iubirea este principiul de bază al guvernării lui Dumnezeu în ceruri
s, i pe pământ, s, i ea trebuie să fie temelia caracterului cres, tin. Numai
aceasta îl poate face s, i ment, ine tare, neclintit. Numai aceasta îl poate
face în stare să reziste în fat, a încercărilor s, i ispitelor.
Iar iubirea se va da pe fat, ă prin sacrificiu. Planul de Mântuire
a fost întemeiat pe sacrificiu — un sacrificiu as, a de cuprinzător s, i
profund, atât de înalt, încât este de nemăsurat. Domnul Hristos a dat
totul pentru noi, iar aceia care-L primesc pe El vor fi gata să sacrifice
totul pentru Mântuitorul lor. Gândul la onoarea s, i slava Domnului,
trebuie să ne preocupe mai mult decât orice.
Dacă iubim pe Domnul Hristos, atunci vom dori să trăim pentru
El, să-i prezentăm darurile noastre de mult, umire, s, i să lucrăm pentru
El. Atunci, orice lucrare va fi us, oară. Din iubire pentru El noi vom
dori truda, durerea s, i chiar sacrificiul. Atunci, dorint, a Sa de a mântui [50]
pe oameni, ne va cuprinde s, i pe noi. Vom simt, i atunci acelas, i dor
plin de iubire pentru suflete, cum a simt, it s, i El.
Aceasta este religia Domnului Hristos. Tot ceea ce este mai put, in
decât atât, este o dezamăgire. Niciodată, simpla teorie a adevărului
sau mărturisirea faptului că suntem ucenici ai lui Hristos, nu va
mântui vreun păcătos. Noi nu apart, inem Domnului Hristos, dacă nu
suntem cu totul ai Săi. Datorită faptului că trăim numai cu jumătate
de inimă viat, a de cres, tin, de aceea unii cres, tini devin slabi în urmă-
rirea scopurilor sfinte s, i foarte schimbători în dorint, ele lor. Efortul
de a sluji atât eul cât s, i lui Hristos face pe cineva să fie un auzitor
asemenea ogorului stâncos, care nu va rezista atunci când încercările
vor veni asupra lui.
Între spini
„Sământ, a căzută între spini este cel ce aude Cuvântul, dar în-
grijorările veacului acestuia s, i îns, elăciunea bogăt, iilor îneacă acest
Cuvânt, s, i ajunge neroditor.” Matei 13, 22.
Sământ, a Evangheliei cade adesea printre mărăcini s, i buruieni
sălbatice, s, i dacă nu intervine o transformare morală în inima omului,
dacă vechile obiceiuri s, i practici, precum s, i vechea viat, ă de păcat
nu sunt părăsite, dacă însus, irile lui Satana nu sunt stârpite din suflet,
atunci grâul va fi înăbus, it, sufocat. Spinii s, i mărăcinii vor fi atunci

recolta, iar aces, tia vor nimici grâul semănat.
Harul poate lucra numai în inima care se pregătes, te totdeauna
pentru primirea pret, ioaselor semint, e ale adevărului. Spinii păcatului
vor cres, te în orice fel de teren, ei n-au nevoie să fie cultivat, i, dar
harul trebuie să fie cultivat cu multă grijă. Spinii s, i mărăcinii sunt
totdeauna gata să răsară, iar lucrarea de curăt, ire trebuie să se facă
continuu. Dacă inima nu este păstrată sub controlul lui Dumnezeu,
dacă Duhul Sfânt nu lucrează fără încetare spre a s, lefui s, i înnobila
caracterul, atunci, vechile obiceiuri vor reapare în viat, ă. Unii oameni
[51] pot mărturisi că ei cred în Evanghelie, dar dacă nu sunt sfint, it, i de
Evanghelie, atunci pretent, ia lor este fără nici un folos. Dacă ei nu
ajung să câs, tige biruint, a asupra păcatului, păcatul va câs, tiga biruint, a
asupra lor. Spinii care au fost tăiat, i, dar n-au fost smuls, i din rădăcină,
vor cres, te din nou, până când sufletul va fi coples, it de ei.
Domnul Hristos a subliniat lucrurile care sunt primejdioase pen-
tru suflet. As, a cum este amintit de evanghelistul Marcu, Domnul
ment, ionează: „grijile lumes, ti”, „îns, elăciunea bogăt, iilor” s, i „poftele
altor lucruri”. Marcu 4, 19. Luca amintes, te „grijile, bogăt, iile s, i plă-
cerile viet, ii acesteia.” Luca 8, 14. Acestea sunt cele care înăbus, e
Cuvântul s, i opresc cres, terea semint, ei spirituale. Atunci, sufletul în-
cetează a-s, i mai trage hrana de la Hristos s, i viat, a spirituală moare
atunci în inimă.
„Grijile acestei lumi.” Nimeni nu este scutit de ispita grijilor
acestei lumi. Pentru cei săraci, munca grea s, i lipsurile, cum s, i teama
de sărăcie, de mizerie, toate acestea aduc tulburări s, i îi împovărează.
Pentru cei bogat, i este teama de a nu pierde averea, precum s, i o
sumedenie de griji tulburătoare. Mult, i dintre urmas, ii Domnului
Hristos uită lect, ia pe care El ne-a îndemnat s-o învăt, ăm de la florile
câmpului. Ei nu se încred în continua Lui grijă pentru ei. Domnul
Hristos nu le poate purta poverile, pentru că ei nu le as, ează asupra
Lui. De aceea, grijile viet, ii, care de fapt ar trebui să-i îndrepte la
Mântuitorul pentru sprijin s, i mângâiere, tocmai ele îi separă de El.
Mult, i dintre cei care ar putea aduce roade în serviciul lui Dum-
nezeu s-au dedat plăcerii strângerii de averi. Întreaga lor energie este
absorbită în diverse afaceri, încât se simt obligat, i să neglijeze lucru-
rile spirituale. Astfel ei se separă singuri de Dumnezeu. În Sfânta
Scriptură suntem îndemnat, i să nu fim lenes, i în ocupat, iile noastre, ci
„fără preget”. Romani 12, 11. Noi trebuie să muncim însă pentru a
avea să dăm s, i celui care se află în nevoie. Credincios, ii trebuie să
muncească, ei trebuie să se avânte în orice ocupat, ie, făcând aceasta
fără să păcătuiască. Dar mult, i devin atât de absorbit, i, atât de prins, i
în afacerile lor, încât nu mai au timp pentru rugăciune, nu mai au
timp pentru studierea Sfintelor Scripturi, nu mai au timp să caute s, i
să slujească lui Dumnezeu. Uneori ei simt nevoia de sfint, ire, de cer, [52]
dar n-au timp să se smulgă din zgomotul lumii s, i să asculte cuvântul
maiestos s, i plin de autoritate al Duhului lui Dumnezeu. Lucrurile
ves, nice sunt as, ezate pe un plan secundar în timp ce lucrurile fires, ti
au întâietate. În aceste condit, ii, este imposibil ca sământ, a Cuvântului
să mai aducă roadă, pentru că viat, a sufletului trebuie să hrănească
mărăcinii caracterului lumesc.
S, i mult, i dintre aceia care lucrează cu un scop foarte diferit, cad
în aceias, i rătăcire. Ei lucrează pentru binele altora, obligat, iile lor
îi apasă, iar răspunderile lor sunt numeroase, îngăduind astfel ca
preocupările lor să le consume s, i timpul care ar trebui consacrat
rugăciunii s, i studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Comuniunea cu
Dumnezeu prin rugăciune s, i studierea Cuvântului Său este neglijată.
Ei uită că Domnul Hristos a zis că: „Despărt, it, i de Mine nu putet, i face
nimic.” Ioan 15, 5. Ei merg despărt, it, i de Hristos, viat, a lor nefiind
pătrunsă de harul Său, iar manifestările eului personal încep să-s, i
spună cuvântul. Lucrarea lor este mânjită de dorint, a după întâietate s, i
de trăsăturile dure, lipsite de iubire ale inimii nesupuse. Iată aceasta
este una din principalele „taine” ale insuccesului în lucrarea cres, tină.
Din această cauză rezultatele sunt adesea foarte slabe.
„Îns, elăciunea bogăt, iilor”. Iubirea de averi are o putere fasci-
nantă s, i îns, elătoare. Prea adesea, aceia care au averi pământes, ti
uită că Dumnezeu este Acela care le-a dat putere să le câs, tige.
Ei spun: „Tăria mea s, i puterea mâinii mele mi-au câs, tigat aceste
bogăt, ii.” Deuteronom 8, 17. Bogăt, iile lor în loc să trezească în ei
recunos, tint, a fat, ă de Dumnezeu, îi duc la înălt, are de sine. Ei pierd
simt, ul dependent, ei lor de Dumnezeu s, i al îndatoririi fat, ă de semenii
lor. În loc de a considera bogăt, ia ca un talant care să fie folosit spre
slava lui Dumnezeu s, i pentru ridicarea omenirii, ei privesc la ea
ca un mijloc pentru satisfact, ii egoiste. În loc de a dezvolta în om
atributele lui Dumnezeu, bogăt, iile folosite astfel dezvoltă în el atri-
butele lui Satana. Sământ, a Cuvântului lui Dumnezeu este înăbus, ită
de spini.
[53] „Plăcerile viet, ii acesteia”. Există o primejdie în distract, iile ce
sunt căutate numai pentru satisfact, ii personale. Toate obiceiurile
îngăduite s, i care slăbesc puterile fizice, care întunecă mintea s, i
amort, esc facultăt, ile spirituale, sunt „pofte ale firii pământes, ti care
se războiesc cu sufletul.” 1 Petru 2, 11.
„Poftele altor lucruri.” Acestea nu trebuie să fie neapărat lucruri
păcătoase în sine, ci ceva ce ne preocupă mai întâi s, i mai mult decât
Împărăt, ia lui Dumnezeu. Tot ceea ce ne îndepărtează de Dumne-
zeu, tot ceea ce ne îndeamnă la păcat, vine de la Satana, vrăjmas, ul
sufletelor noastre.
*****
Când mintea este tânără, viguroasă s, i capabilă să se dezvolte

repede, este o mare ispită aceea de a avea ambit, ii egoiste, de a face
să slujească numai eului personal. Dacă are succes în planurile
s, i act, iunile omenes, ti, există tendint, a de a continua pe o cale care
amort, es, te cons, tiint, a s, i împiedecă o evaluare corectă a ceea ce consti-
tuie adevărata valoare a caracterului. Când împrejurările favorizează
o astfel de dezvoltare, atunci se va vedea o cres, tere într-o direct, ie
neîngăduită de Cuvântul lui Dumnezeu.
În această perioadă de formare a viet, ii copiilor, responsabilitatea
părint, ilor este foarte mare. Ar trebui să fie preocuparea lor aceea de a
înconjura pe tineri cu o influent, ă sfântă, influent, ă care să le formeze
concept, ii corecte despre viat, ă s, i despre adevăratul succes al viet, ii.
În loc de a face astfel, cât, i părint, i nu-s, i iau drept t, intă principală
a viet, ii să asigure copiilor prosperitate în cele pământes, ti. Toate
combinat, iile lor sunt alese având în vedere atingerea acestui scop.
Mult, i părint, i îs, i fac căminul în unele oras, e mari s, i îs, i introduc copiii
în societatea elevată. Ei îi înconjoară cu influent, e ce încurajează
spiritul lumesc s, i mândria. În această atmosferă mintea s, i sufletul
se pipernicesc. Scopurile cele înalte s, i nobile ale viet, ii sunt atunci
uitate. Privilegiul de a fi fii s, i fiice ale lui Dumnezeu, mos, tenitori ai
ves, niciei, este schimbat pentru un câs, tig lumesc.
[54] Mult, i părint, i caută să asigure fericirea copiilor lor îngăduindu-le
satisfacerea dorint, ei lor după distract, ii. Ei le îngăduie să se angajeze
în diferite jocuri, sau să participe la petreceri, dându-le bani pentru

ca să-i cheltuiască cum vor, pentru a se afis, a sau pentru satisfacerea
plăcerilor personale. Cu cât este mai mult satisfăcută dorint, a după
plăceri, cu atât mai puternică devine aceasta. Interesul unor astfel de
tineri este din ce în ce mai mult absorbit de plăceri, până când ajung
să facă din aceasta marele obiect al viet, ii lor. Ei se obis, nuiesc să
trândăvească s, i să-s, i satisfacă toate capriciile, încât devine aproape
imposibil pentru ei a mai fi vreodată cres, tini statornici.
Chiar s, i biserica, ea care ar trebui să fie stâlpul s, i temelia adevă-
rului, încurajează adesea iubirea egoistă a plăcerilor. Când trebuie
să se strângă bani pentru scopuri religioase, la ce mijloace recurg
unele biserici? La bazaruri, mese, tombole, chiar la loterii s, i alte
lucruri asemănătoare. Adesea, locul pus deoparte pentru adorarea lui
Dumnezeu este profanat prin întâlniri la care se mănâncă s, i se bea,
se cumpără, se vinde s, i se distrează. s, i astfel se face că respectul
celor tineri pentru casa lui Dumnezeu s, i venerat, ia pentru adorarea
Lui scade. Frânele stăpânirii de sine se slăbesc. Egoismul, satisface-
rea apetitului, iubirea de afis, are sunt cultivate s, i ele se întăresc pe
măsură ce sunt îngăduite.
Goana după plăceri s, i distract, ii este mai puternică în oras, e. Mult, i
părint, i care aleg oras, ul ca locuint, ă pentru copiii lor s, i care fac lucrul
acesta cu gândul să le ofere avantaje mai mari, sunt dezamăgit, i s, i
adesea îs, i dau seama prea târziu, căindu-se de teribila lor gres, eală.
Oras, ele de astăzi devin repede asemenea Sodomei s, i Gomorei. Multe
sărbători încurajează lenea. Lucrurile care aprind simt, urile: alergă-
rile de cai, jocurile de noroc, bet, ia s, i desfrâul stimulează în cel mai
înalt grad pasiunile. Tinerii sunt luat, i de curentul lumesc. Aceia care
învat, ă să iubească distract, iile de dragul lor, deschid us, a unui potop [55]
de ispite. Ei se dedau la chefuri s, i veselii nesăbuite, iar legăturile lor
cu iubitorii de plăceri au un efect otrăvitor asupra mint, ii. Mergând
astfel din desfrâu în desfrâu, ei ajung să piardă dorint, a cât s, i capaci-
tatea pentru o viat, ă cu folos. Aspirat, iile lor religioase sunt reci, viat, a
lor religioasă este întunecată. Toate facultăt, ile nobile ale sufletului,
tot ceea ce leagă pe credincios de lumea spirituală, este corupt.
Este adevărat că unii dintre aces, tia pot ajunge să vadă nebunia
lor s, i se pocăiesc. S, i Dumnezeu poate să-i ierte. Dar ei s, i-au hrănit
sufletul s, i au adus asupra lor o primejdie care îi pândes, te toată viat, a.
Puterea de discernământ care ar trebui să fie totdeauna păstrată trează
s, i plină de sensibilitate pentru a putea deosebi între bine s, i rău, este

în mare măsură distrusă. Ei nu sunt sensibili, gata să recunoască
vocea Duhului Sfânt, s, i nici să observe cursele lui Satana. Prea
adesea, în timp de primejdie, ei cad pradă ispitei s, i se îndepărtează
de Dumnezeu. Sfârs, itul viet, ii lor iubitoare de plăceri este ruina, atât
pentru viat, a aceasta cât s, i pentru cea viitoare.
Grijile, bogăt, iile, plăcerile, toate acestea sunt folosite de Satana
în jocul viet, ii pentru a pune stăpânire pe viat, a omului. Avertizarea
însă este: „Nu iubit, i lumea nici lucrurile din lume. Dacă iubes, te
cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în
lume: pofta firii pământes, ti, pofta ochilor s, i lăudăros, enia viet, ii,
nu este de la Tatăl ci din lume.” 1 Ioan 2, 15.16. Cel care cites, te
inimile oamenilor ca într-o carte deschisă spune: „Luat, i seama la
voi îns, ivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare
de mâncare s, i băutură, s, i cu îngrijorările viet, ii acesteia.” Luca 21,
34. Apostolul Pavel, prin inspirat, ia Duhului Sfânt scrie: „Cei ce
vor să se îmbogăt, ească, dimpotrivă, cad în ispită, în lat, s, i în multe
[56] pofte nesăbuite s, i vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, s, i
pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, s, i unii,
care au umblat după ea, au rătăcit de la credint, ă, s, i s-au străpuns
singuri cu o mult, ime de chinuri.” 1 Timotei 6, 9-10.
Pregătirea ogorului
În toată parabola semănătorului Domnul Hristos înfăt, is, ează di-
feritele rezultate ale semănatului, rezultate care depind de pământul
în care a căzut sământ, a. În toate cazurile, semănătorul s, i sământ, a
sunt aceleas, i. Astfel, El ne învat, ă că, dacă Cuvântul lui Dumnezeu
dă gres, în îndeplinirea lucrării Sale în inimile s, i-n viat, a noastră,
motivul es, ecului trebuie căutat atunci la noi. Dar rezultatul nu este
însă în afara controlului nostru. Este adevărat că noi nu ne putem
schimba singuri, dar puterea alegerii ne apart, ine s, i depinde de noi
să hotărâm drumul pe care vom merge s, i ce vom deveni. Nu este
necesar ca ascultătorii asemănat, i cu drumul, cu locul stâncos sau
cu spinii s, i mărăcinii, să rămână as, a. Duhul lui Dumnezeu caută tot
mereu să rupă fascinat, ia nebuniei care-i t, ine pe oameni absorbit, i de
plăcerile lumes, ti s, i să trezească în ei dorint, a după comoara nepieri-
toare. Rezistând influent, ei Duhului Sfânt, oamenii ajung nepăsători
sau chiar neglijent, i fat, ă de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei îns, is, i sunt
răspunzători pentru împietrirea inimii, fapt care împiedică sământ, a
cea bună să prindă rădăcini s, i pentru cres, terea răului care împiedică
dezvoltarea ei.
Grădina inimii trebuie cultivată. Ogorul trebuie arat adânc printr-
o profundă pocăint, ă s, i întoarcere de la păcat. Plantele otrăvitoare
satanice, trebuie smulse din rădăcină. Ogorul care este năpădit de
mărăcini, poate fi curăt, it numai printr-o muncă sust, inută. În acest
fel, tendint, ele rele ale inimii fires, ti pot fi biruite numai printr-un
efort stăruitor, în numele s, i în puterea Domnului Hristos. Dumnezeu
ne îndeamnă prin gura profetului Ieremia: „Dest, elenit, i-vă un ogor
nou s, i nu semănat, i între spini.” Ieremia 4, 3 u.p. „Semănat, i potrivit
cu neprihănirea s, i vet, i secera potrivit cu îndurarea.” Osea 10, 12.
El dores, te să împlinească pentru noi această lucrare s, i ne invită să
conlucrăm cu El.
Semănătorii semint, ei au de făcut o lucrare de pregătire a inimilor [57]
pentru primirea Evangheliei. În lucrarea de vestire a Cuvântului se
predică prea mult s, i este prea put, ină lucrare de la inimă la inimă.
Este nevoie de lucrare personală pentru sufletele pierdute. În acelas, i
spirit s, i cu aceeas, i iubire ca a Domnului Hristos, noi ar trebui să
ne apropiem personal de cei păcătos, i, căutând să le trezim interesul
pentru marile realităt, i ale viet, ii ves, nice. Poate că inimile lor sunt
tot as, a de tari ca s, i drumul cel bătătorit s, i s-ar părea că este un
efort inutil acela de a le prezenta pe Mântuitorul, dar dacă logica ar
putea da gres, în a mis, ca inima, iar argumentul să fie lipsit de putere
pentru a convinge, iubirea Domnului Hristos, manifestată în lucrarea
personală, poate înmuia inima de piatră as, a încât sământ, a adevărului
să poată prinde rădăcină.
De asemenea, semănătorii au de făcut o lucrare pentru ca sământ, a
să nu fie înăbus, ită de mărăcini, sau să piară din cauză că n-a avut
pământ suficient. Chiar la începutul viet, ii cres, tine, fiecare credincios
ar trebui să fie învăt, at principiile fundamentale ale credint, ei. El ar [58]
trebui învăt, at că nu este de ajuns a s, ti că este mântuit prin sacrificiul
Domnului Hristos, s, i că el este dator să facă astfel ca viat, a Domnului
Hristos să fie viat, a Sa, iar caracterul Mântuitorului să fie caracterul
său. Tot, i trebuie să învăt, ăm faptul că avem de purtat poveri s, i că
trebuie să ne debarasăm de înclinat, iile fires, ti. Să cunoas, tem cu tot, ii,
binecuvântarea de a lucra pentru Hristos, urmându-L cu lepădare
de sine, suferind greutăt, i ca un bun ostas, al lui Hristos. Să învăt, ăm
a ne încrede în iubirea Lui, as, ezând asupra Sa grijile noastre. Să
gustăm bucuria câs, tigării sufletelor pentru El. Căci în iubirea s, i
interesul nostru pentru cei pierdut, i, vom uita de noi îns, ine, de eul
nostru. Atunci, plăcerile firii îs, i vor pierde puterea seducătoare, iar
greutăt, ile nu ne vor mai descuraja. Plugul adevărului îs, i va face
atunci lucrarea sa. El va dest, eleni ogorul. El nu va reteza numai
vârfurile mărăcinilor, ci îi va scoate din rădăcină.
În pământ bun
Semănătorul nu este întotdeauna obligat să aibă numai dez-
amăgiri, insuccese. Despre sământ, a care a căzut în pământ bun,
Mântuitorul spunea că simbolizează pe „cel care aude Cuvântul s, i-l
înt, elege, el aduce roadă, un grăunte dă o sută, altul s, aizeci, altul
treizeci.” Matei 13, 23. „Sământ, a care a căzut pe pământ bun sunt
aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl t, in într-o inimă bună s, i
curată s, i fac roadă în răbdare.” Luca 8, 15.
„O inimă bună s, i curată”, despre care ne vorbes, te parabola, nu
este o inimă în care nu este păcat, căci Evanghelia trebuie predicată
la cei pierdut, i. Domnul Hristos spune: „Eu am venit să chem la
pocăint, ă nu pe cei neprihănit, i, ci pe cei păcătos, i.” Marcu 2, 17
u.p. Cel cu inima curată, este acela care se supune în totul lucrării
convingătoare a Duhului Sfânt. El îs, i mărturises, te gres, eala sa s, i
simte nevoia după mila s, i iubirea lui Dumnezeu. El are o dorint, ă
sinceră de a cunoas, te adevărul pentru ca să-l poată trăi. Inima bună,
[59] este o inimă credincioasă, o inimă care are încredere în Cuvântul lui
Dumnezeu. Căci fără credint, ă este cu neputint, ă să primim Cuvântul.
„S, i fără credint, ă este cu neputint, ă să fim plăcut, i Lui! Căci cine se
apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este s, i că răsplătes, te
pe cei ce-L caută.” Evrei 11, 6.
Acesta este „cel ce aude Cuvântul s, i-l înt, elege.” Fariseii din
timpul Domnului Hristos s, i-au închis ochii ca să nu vadă s, i urechile
ca să nu audă, de aceea adevărul n-a putut să ajungă la inimile lor.
Ei aveau să-s, i primească răsplata pentru voita lor nes, tiint, ă s, i pentru
orbirea ce singuri s, i-au impus-o. Dar Domnul Hristos a învăt, at pe
ucenicii Săi ca să-s, i deschidă mintea s, i inima la învăt, ătură s, i să fie
gata să creadă. El a rostit chiar o binecuvântare asupra lor pentru că
ei au văzut cu ochii s, i au auzit cu urechile, s, i au crezut.
Ascultătorii asemănat, i cu pământul cel bun, primesc Cuvântul,
nu ca pe cuvântul oamenilor, ci as, a cum s, i este în adevăr, ca pe
Cuvântul lui Dumnezeu. 1 Tesaloniceni 2, 13. Numai acela care
primes, te Cuvântul Scripturilor ca vocea lui Dumnezeu, vorbindu-i
lui personal, numai acela este un adevărat ascultător. El tremură în
fat, a Cuvântului, căci pentru el, Cuvântul este o realitate vie. El îs, i
deschide puterea înt, elegerii s, i inima sa pentru a-l primi. Astfel de
ascultători erau Corneliu s, i prietenii săi, care au spus apostolului
Petru: „Acum dar, tot, i suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să
ascultăm tot ce t, i-a poruncit Domnul să ne spui.” Faptele Apostolilor
10, 33.
Cunoas, terea adevărului nu depinde atât de puterea intelectului
cât de curăt, ia scopului s, i de simplitatea unei credint, e pline de zel
s, i consacrate Domnului. Îngerii Domnului se alătură acelora care
cu o inimă plină de umilint, ă caută călăuzirea divină. Duhul Sfânt
este dat ca să le deschidă bogăt, ia comorilor adevărului. Ascultătorii
asemănat, i cu pământul cel bun, auzind Cuvântul îl păstrează. De
aceea Satana cu toate mijloacele răului pe care le foloses, te, nu este
în stare să-l mai smulgă de la ei.
Numai a auzi sau citi Cuvântul lui Dumnezeu, nu este de ajuns.
Acela care dores, te să aibă un folos din cunoas, terea Scripturilor,
trebuie să mediteze asupra adevărului ce i-a fost prezentat. Printr-o [60]
atent, ie deosebită s, i cu rugăciune, el trebuie să învet, e însemnăta-
tea Cuvântului adevărului s, i să bea profund din spiritul sfintelor
comunicări divine.
Dumnezeu ne invită să ne umplem inima cu cugetări înalte, cu
gânduri curate. El dores, te ca noi să medităm la iubirea s, i mila Sa, să
studiem lucrarea Sa minunată în marele Plan de Mântuire. Atunci,
înt, elegerea de către noi a adevărului va fi din ce în ce mai clară, iar
dorint, a noastră după curăt, ia inimii s, i limpezimea gândurilor va fi tot
mai înaltă s, i tot mai sfântă. Atunci, cel credincios, trăind în atmosfera
cea curată a cugetelor sfinte, va fi transformat prin comunicarea cu
Dumnezeu s, i prin studierea Sfintelor Scripturi.
„Aduce roadă”. Aceia care, auzind Cuvântul, „îl t, in într-o inimă
bună s, i curată” (Luca 8, 15), aduc roadă în ascultare. Cuvântul
lui Dumnezeu, primit în suflet, se va manifesta prin fapte bune.
Rezultatele lui vor fi văzute într-un caracter s, i o voint, ă asemenea

caracterului s, i viet, ii Domnului Hristos. Domnul Hristos spunea
despre Sine: „Vreau să fac voia Ta Dumnezeule. s, i Legea Ta este
în fundul inimii mele.” Psalmii 40, 8. „Eu nu pot face nimic de la
Mine însumi ... pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui,
care M-a trimis.” Ioan 5, 30. Iar Cuvântul Sfintelor Scripturi spune
că „cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască s, i el cum a trăit
Hristos.” 1 Ioan 2, 6.
Adesea, Cuvântul lui Dumnezeu vine în conflict cu trăsăturile de
caracter, mos, tenite sau cultivate, ale omului s, i cu obiceiurile viet, ii
lui. Dar ascultătorul cel asemănat cu pământul cel bun, atunci când
primes, te Cuvântul, acceptă toate condit, iile s, i cerint, ele lui. Obiceiu-
rile s, i practicile lui sunt atunci aduse în supunere fat, ă de Cuvântul
lui Dumnezeu. Pentru el, în problema mântuirii, poruncile omului
mărginit s, i gres, it, nu au nici o valoare, în fat, a Cuvântului Dumne-
zeului cel ves, nic. Din toată inima sa s, i cu o hotărâre neîmpărt, ită,
el caută viat, a ves, nică s, i va asculta de adevăr chiar dacă ar suferi
pierderi, persecut, ie sau chiar cu pret, ul viet, ii.
S, i el va aduce roadă „în răbdare”. Nici unul dintre cei care
primesc Cuvântul lui Dumnezeu, nu este scutit de greutăt, i s, i încer-
[61] cări. Însă atunci când necazurile vin, adevăratul cres, tin nu devine
nelinis, tit, îndoielnic s, i abătut. Des, i nu putem vedea deznodământul
lucrurilor, s, i nici nu putem discerne scopul lucrărilor provident, ei,
nu trebuie să ne pierdem încrederea. Amintindu-ne de mila cea iu-
bitoare a lui Dumnezeu, noi ar trebui să aruncăm asupra Lui grijile
noastre s, i cu răbdare să as, teptăm mântuirea Sa.
Prin luptă, viat, a spirituală se întăres, te. Încercările suportate cu
bine vor dezvolta trăinicia caracterului s, i pret, ioase calităt, i spirituale.
Rodul desăvârs, it al credint, ei, blândet, ea s, i iubirea, se maturizează
adesea cel mai bine în mijlocul norilor de furtună s, i întuneric. „Iată
că plugarul as, teaptă roada scumpă a pământului s, i o as, teaptă cu răb-
dare, până primes, te ploaia timpurie s, i târzie.” Tot astfel s, i cres, tinul
trebuie să as, tepte cu răbdare, ca în viat, a sa Cuvântul lui Dumnezeu să
aducă roadă. Adesea, când ne rugăm pentru darurile Duhului Sfânt,
Dumnezeu răspunde în împrejurări care dezvoltă aceste roade, une-
ori însă neînt, elegându-I planul, suntem surprins, i s, i descurajat, i. S, i cu
toate acestea, nimeni nu poate să dezvolte aceste daruri decât numai
printr-un proces de cres, tere s, i de aducere de roade. Partea noastră
este aceea de a primi Cuvântul lui Dumnezeu s, i de a-l t, ine strâns,

supunându-ne pe deplin controlului său s, i atunci se vor împlini în
noi planurile Sale.
„Dacă mă iubes, te cineva”, spunea Domnul Hristos, „va păzi
Cuvântul Meu s, i Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la El s, i vom
locui împreună cu el.” Ioan 14, 23. Influent, a unui spirit mai puternic,
desăvârs, it, va fi asupra noastră, pentru că avem o legătură vie cu
izvorul puterii atotbiruitoare. În viat, a noastră spirituală, noi vom
ajunge captivi ai Domnului Isus Hristos. Nu vom mai trăi nicidecum
obis, nuita viat, ă egoistă, ci Hristos va locui în noi. Caracterul Său va
fi atunci reprodus în noi. În felul acesta vom putea aduce roadele
Duhului Sfânt — „unul treizeci, altul s, aizeci s, i altul o sută.” Marcu
4, 20.
[62] Capitolul 3 — Întâi un fir verde, apoi spic
Capitol bazat pe textele din Marcu 4, 26-29.
Parabola semănătorului a dat loc la multe discut, ii. Unii dintre

ascultători au tras din ea concluzia că Domnul Hristos nu avea să
întemeieze o împărăt, ie pământească s, i de aceea mult, i erau curios, i
s, i nedumerit, i. Văzând nedumerirea lor, Domnul Hristos a folosit
alte ilustrat, ii, căutând să le îndepărteze gândurile de la sperant, a unei
împărăt, ii pământes, ti, la lucrarea harului lui Dumnezeu în suflet.
„El a mai zis: «Cu Împărăt, ia lui Dumnezeu este ca atunci când
aruncă un om sământ, a în pământ; fie că doarme noaptea, fie că stă
treaz ziua: sământ, a încolt, es, te s, i cres, te fără să s, tie cum. Pământul
rodes, te singur; întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin
în spic; s, i când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru
că a venit seceris, ul».” Marcu 4, 26-29.
Plugarul care „pune ... secera ... pentru că a venit seceris, ul”, nu
[63] poate fi altul decât Domnul Hristos. El este Acela care, la marea zi a
răsplătirii finale, va culege roadele seceris, ului de pe acest pământ.
Dar, cel care seamănă sământ, a, reprezintă pe acela care lucrează în
locul Domnului Hristos. Este spus că „sământ, a încolt, es, te s, i cres, te
fără să s, tie el cum”, dar aceasta nu este adevărat despre Fiul lui
Dumnezeu. Domnul Hristos nu doarme atunci când este vorba de
lucrul încredint, at Lui, ci veghează asupra lui zi s, i noapte. El nu este
în necunos, tint, ă cu privire la felul cum cres, te sământ, a.
Parabola cu sământ, a ne descoperă faptul că Dumnezeu este pre-
zent, lucrează în natură. Sământ, a are în sine principiul germinat, iei,
al încolt, irii, principiu pe care Dumnezeu însus, i l-a as, ezat acolo; s, i
totus, i, lăsată singură, sământ, a n-ar avea puterea să încolt, ească. Omul
are partea lui pe care trebuie să s, i-o facă, spre a înlesni cres, terea
semint, ei. El trebuie să pregătească, să îngras, e pământul s, i să semene
sământ, a. El trebuie să lucreze ogorul. Dar există o limită dincolo de
care el nu mai poate face nimic. Nici puterea s, i nici înt, elepciunea
omului nu pot face ca din sământ, ă să răsară o plantă vie. Oricâte
36
Întâi un fir verde, apoi spic 37
eforturi ar face omul, mergând până la limitele puterii lui, el va tre-

bui să depindă totus, i de Cel care a legat semănatul s, i seceratul prin
legăturile minunate ale atotputerniciei Sale.
În sământ, ă există viat, ă s, i în pământ putere; dar până când o
putere infinită nu-s, i face zi s, i noapte lucrarea, sământ, a va rămâne
neroditoare. Trebuie trimisă ploaie care să ude câmpul însetat s, i
soarele trebuie să împartă căldură, iar electricitatea trebuie să ajungă
până la sământ, ă îngropată în pământ. Viat, a pe care Creatorul a
as, ezat-o acolo, numai El singur o poate face să „răsară”, să vină
la existentă. Prin puterea lui Dumnezeu cres, te orice sământ, ă s, i se
dezvoltă orice plantă.
„Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui s, i după cum
o grădină face să încolt, ească semănăturile ei, as, a va face Domnul
Dumnezeu să răsară mântuirea s, i lauda, în fat, a tuturor neamurilor”.
Isaia 61, 11. Cum se întâmplă cu semănatul cu lucrurile din natură,
tot astfel se întâmplă s, i cu semănatul spiritual; învăt, ătorul adevărului
trebuie să caute să pregătească ogorul inimii; el trebuie să semene
sământ, ă; dar singura putere care poate produce viat, a vine de la
Dumnezeu. Există o limită dincolo de care orice efort omenesc [64]
este zadarnic, în timp ce noi trebuie să vestim Cuvântul, noi nu
putem da s, i puterea care să învioreze sufletul s, i care să facă să răsară
neprihănirea s, i lauda, în predicarea Cuvântului trebuie să fie prezentă
lucrarea unei puteri mai presus de orice putere omenească. Numai
prin Duhul Sfânt Cuvântul va fi viu s, i puternic ca să poată reînnoi
sufletul pentru viat, a ves, nică. Aceasta a căutat Domnul Hristos să
facă pe ucenici să înt, eleagă. El i-a învăt, at că n-au nimic în ei îns, is, i
care le-ar putea asigura succesul în activitatea lor, ci puterea lui
Dumnezeu care lucrează prin minuni, aceea este care face roditor
propriul Său Cuvânt.
Lucrarea semănătorului este o lucrare a credint, ei. El nu poate
înt, elege taina încolt, irii semint, ei s, i a cres, terii ei. Dar are încredere
în mijloacele prin care Dumnezeu face ca vegetat, ia să crească.
Aruncând sământ, ă în pământ, s-ar părea că el risipes, te acele bo-
abe pret, ioase de cereale care ar putea fi pâine pentru familia sa. Dar [65]
el nu face decât să dea nis, te bunuri prezente, pentru a primi înapoi
mai mult. El aruncă sământ, ă în sperant, a că va strânge cu mult mai
mult într-un seceris, abundent. Tot as, a trebuie să lucreze s, i slujitorii
Domnului Hristos, as, teptând un seceris, bogat din sământ, a pe care ei

o seamănă.
Sământ, a cea bună poate să rămână neobservată, pentru un timp,
într-o inimă rece, egoistă s, i firească, fără a da vreun semn că a prins
rădăcină; dar mai târziu, când Spiritul lui Dumnezeu adie peste acest
suflet, sământ, a ce era ascunsă în el răsare s, i, în cele din urmă aduce
roadă spre slava lui Dumnezeu. În lucrarea noastră noi nu putem
s, ti mai dinainte care va aduce rod, aceasta sau aceea. Nu suntem
noi chemat, i să rezolvăm această problemă. Noi trebuie să ne facem
partea noastră de lucru s, i să lăsăm în seama lui Dumnezeu rezul-
tatele. „Dimineat, a, seamănă-t, i sământ, a s, i până seara nu lăsa mâna
să t, i se odihnească.” Eclesiastul 11, 6. Marele legământ încheiat de
Dumnezeu cu omul declară categoric: „Cât va fi pământul, nu va
înceta semănatul s, i seceratul”.... Geneza 8, 22. Plin de încredere în
această făgăduint, ă, plugarul ară s, i seamănă. Nu mai put, ină încredere
ar trebui să avem s, i noi în lucrarea semănării Cuvântului, bazându-ne
pe asigurarea Sa: „Tot as, a s, i Cuvântul Meu, care iese din gura Mea,
nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea s, i va împlini
planurile Mele.” Isaia 55, 11. „Cel ce umblă plângând, când aruncă
sământ, a, se va întoarce cu veselie, când îs, i strânge snopii.” Psalmii
126, 6.
Încolt, irea semint, ei reprezintă începutul viet, ii spirituale, iar
dezvoltarea, cres, terea plantei, este o frumoasă ilustrare a cres, terii
cres, tine. Ca s, i în natură, tot la fel se prezintă lucrurile s, i în viat, a spi-
rituală; nu poate fi viat, ă fără cres, tere. Planta trebuie sau să crească,
sau să moară. După cum cres, terea ei se face în tăcere s, i în mod im-
perceptibil, dar continuu, tot as, a s, i cu dezvoltarea viet, ii cres, tinului.
În fiecare etapă a dezvoltării noastre, viat, a noastră spirituală poate fi
desăvârs, ită s, i totus, i, dacă trebuie împlinit planul pe care Dumnezeu
îl are cu noi, atunci trebuie să aibă loc o continuă cres, tere. Sfint, irea
este lucrarea unei viet, i întregi. Pe măsură ce ocaziile oferite nouă
[66] se înmult, esc, se va dezvolta s, i experient, a noastră, iar cunos, tint, a
noastră va cres, te. Noi vom ajunge atunci destoinici pentru a purta
răspunderi, iar maturitatea noastră va fi în proport, ie cu privilegiile
pe care le avem.
Planta cres, te primind ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru
sust, inerea viet, ii ei. Ea îs, i înfige adânc rădăcinile în pământ s, i se
adapă cu lumina soarelui, cu rouă s, i cu ploaie. Ea absoarbe din
Întâi un fir verde, apoi spic 39
aer substant, ele dătătoare de viat, ă. Tot astfel trebuie să crească s, i [67]
cres, tinul, cooperând cu mijloacele rânduite de Dumnezeu. Simt, ind
nimicnicia noastră, noi trebuie să folosim orice ocazie ce ni se oferă,
pentru a căpăta o mai deplină experient, ă. După cum planta îs, i înfige
rădăcinile în pământ, tot as, a s, i noi trebuie să fim bine înrădăcinat, i
în Hristos. După cum planta primes, te razele soarelui, rouă s, i ploaia,
tot astfel s, i noi trebuie să ne deschidem inimile lucrării Duhului
Sfânt. Lucrarea aceasta „nu se va face nici prin putere, nici prin
tărie, ci prin Duhul Meu, — zice Domnul os, tirilor.” Zaharia 4, 6.
Dacă vom păstra cugetarea noastră at, intită asupra Domnului Hristos,
atunci El va veni la noi „ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă
pământul.” Osea 6, 3. Ca Soare al Neprihănirii, El va răsări asupra
noastră având „tămăduirea ... supt aripile Lui.” Maleahi 4, 2. Noi
vom „înflori atunci asemenea crinului”. Domnul ne va face ca grâul
s, i vom „înflori ca via.” Osea 14, 5-7. Sprijinindu-ne tot mereu pe
Domnul Hristos ca Mântuitor al nostru personal, noi vom cres, te prin
El, Care este Căpetenia noastră, în toate lucrurile.
Grâul dă mai „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu
deplin în spic.” T, inta plugarului, atunci când seamănă sământ, a s, i
se îngrijes, te de cres, terea plantei, este producerea de cereale. El
dores, te să aibă pâine pentru cei înfometat, i s, i semint, e — pentru
recoltele viitoare. Tot astfel s, i agricultorul ceresc as, teaptă un seceris,
ca răsplată a muncii s, i sacrificiului Său. Domnul Hristos dores, te să
reproducă chipul Său în inimile oamenilor; s, i El face acest lucru
în s, i prin aceia care cred în El. T, inta viet, ii de cres, tin este aducerea
de roade — reproducerea caracterului lui Hristos în cel credincios,
pentru ca apoi să poată fi reprodus s, i în alt, ii.
Planta nu încolt, es, te, nu cres, te s, i nici nu aduce roadă pentru sine,
ci „ca să dea sământ, ă semănătorului, s, i pâine celui ce mănâncă.”
Isaia 55, 10. Tot astfel, nici un om nu trebuie să trăiască numai pentru
sine. Cres, tinul trebuie să fie în lume ca un reprezentant al Domnului
Hristos, pentru mântuirea altora.
Nu poate exista cres, tere sau rodire în viat, a celui care se ocupă
numai de el. Dacă acceptat, i pe Hristos ca Mântuitor personal, atunci [68]
trebuie să vă uitat, i pe voi îns, ivă s, i să vă străduit, i a fi de ajutor al-
tora. Vorbit, i despre iubirea Domnului Hristos, despre bunătatea Lui.
Îndeplinit, i orice datorie ce vi se prezintă. Purtat, i în inimile voas-
tre poverile altora si, prin orice mijloace care vă sunt la îndemână,
căutat, i să salvat, i pe cei pierdut, i. Primind Spiritul lui Hristos — spi-
ritul iubirii neegoiste s, i al lucrării pentru alt, ii — vet, i cres, te s, i vet, i
aduce roade. Roadele Duhului se vor coace atunci în caracterul vos-
tru. Credint, a aceasta va cres, te, convingerile se vor întări, iar iubirea
voastră va fi făcută desăvârs, ită. Atunci vet, i reflecta din ce în ce
mai mult chipul Domnului Hristos în tot ceea ce este curat, nobil s, i
plăcut.
„Roada Duhului, dimpotrivă este: dragostea, bucuria, pacea, în-
[69] delunga răbdare, bunătatea, blândet, ea, înfrânarea poftelor.” Galateni
5, 22-23. Aceste roade nu vor pieri niciodată, ci vor produce, după
felul lor, un seceris, bogat pentru viat, a ves, nică.
„S, i când este coaptă roada, pune îndată secera în ea, pentru
că a venit seceris, ul.” Domnul Hristos as, teaptă cu mult dor să Se
manifeste în Biserica Sa. Când caracterul Domnului Hristos va fi în
mod desăvârs, it reprodus în poporul Său, atunci El va veni să-i ia la
Sine ca fiind ai Săi.
Este privilegiul fiecărui cres, tin nu numai de a as, tepta, ci s, i de a
grăbi venirea Domnului Isus Hristos. 2 Petru 3, 12. Dacă tot, i aceia
care mărturisesc numele Său ar aduce roade spre slava Sa, cât de
repede ar putea fi lumea întreagă semănată cu sământ, ă Evangheliei.
În curând, marele seceris, final va fi copt, s, i Domnul Hristos va veni
ca să strângă grâul cel pret, ios.
Capitolul 4 — Neghina [70]
Capitol bazat pe textele din Matei 13, 24-30, 37-43.
Domnul Hristos „le-a pus înainte o altă pildă s, i le-a zis:

«Împărăt, ia cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat o sământ, ă
bună în t, arina lui. Dar, pe când dormeau oamenii, a venit vrăjmas, ul
lui, a semănat neghină între grâu s, i a plecat. Când au răsărit firele de
grâu s, i au făcut rod, a ies, it la iveală s, i neghina».” Matei 13, 24-26.
„T, arina” a spus Domnul Hristos, „este lumea”. Dar noi trebuie
să înt, elegem aceasta ca simbolizând Biserica lui Hristos din lume.
Parabola aceasta este o descriere a Împărăt, iei lui Dumnezeu s, i a
lucrării Sale pentru mântuirea oamenilor, iar această lucrare este
adusă la îndeplinire prin Biserică. Este adevărat că Duhul Sfânt este
prezent în lumea întreagă; pretutindeni El lucrează asupra inimilor
oamenilor, dar în Biserică este locul unde noi trebuie să cres, tem, să
ajungem la maturitate ca să fim gata pentru grânarul lui Dumnezeu.
„Cel ce seamănă sământ, ă bună, este Fiul omului.... Sământ, ă
bună sunt fiii împărăt, iei; neghina, sunt fiii celui rău.” Sământ, ă cea
bună reprezintă pe aceia care sunt născut, i prin Cuvântul lui Dum-
nezeu, Cuvântul adevărului. Neghina reprezintă pe cei care sunt [71]
rodul sau întruchiparea rătăcirii s, i a principiilor false. „Vrăjmas, ul,
care a semănat-o, este Diavolul.” Nici Dumnezeu s, i nici îngerii n-au
semănat vreodată o sământ, ă care să aducă ca rod, neghină. Neghina
este totdeauna semănată de Satana, vrăjmas, ul lui Dumnezeu s, i al
omului.
În Orient, uneori oamenii se răzbunau asupra vreunui vrăjmas, ,
împrăs, tiind în ogorul proaspăt semănat al acestuia semint, ele unor
buruieni dăunătoare care, în timpul cres, terii, semănau foarte mult
cu grâul. Crescând însă odată cu grâul, ele făceau să scadă valoarea
recoltei, aducând proprietarului ogorului necazuri s, i pierdere. Tot
astfel, din cauza vrăjmăs, iei sale împotriva Domnului Hristos, Satana
împrăs, tie semint, ele răului printre semint, ele cele bune ale împărăt, iei.
Roadele ce rezultă din această lucrare a sa, le pune în seama Fiului
41
lui Dumnezeu. Aducând în Biserică pe aceia care poartă numele

Domnului Hristos, dar a căror viat, ă este o negare a caracterului Său,
cel rău face prin aceasta ca numele lui Dumnezeu să fie dezonorat,
lucrarea mântuirii rău reprezentată s, i sufletele expuse unor mari
primejdii.
Slujitorii lui Hristos sunt foarte mâhnit, i când văd că, în Bise-
rică, credincios, ii cei adevărat, i s, i cei fals, i sunt amestecat, i laolaltă. Ei
doresc să facă ceva pentru a curat, i Biserica. Ca s, i slujitorii gospoda-
rului din pildă, ei sunt gata să smulgă neghina. Dar Domnul Hristos
le spune: „Nu ... ca nu cumva, smulgând neghina, să smulget, i s, i
grâul împreună cu ea. Lăsat, i-le să crească amândouă împreună până
la seceris, .” Matei 13, 9.
Domnul Hristos a arătat foarte lămurit faptul că aceia, care stă-
ruiesc pe fat, ă în păcat, trebuie să fie îndepărtat, i din Biserică, dar El
nu ne-a încredint, at nouă lucrarea de a judeca motivele s, i caracterul.
El cunoas, te prea bine firea noastră pentru a ne încredint, a această
lucrare. Dacă am încerca să smulgem din Biserică pe aceia care
presupunem că sunt numai cu numele cres, tini, cu sigurant, ă că vom
face gres, eli. Nu arareori se întâmplă ca noi să nu mai vedem nici
o nădejde de îndreptare tocmai la aceia pe care Domnul Hristos îi
atrage la Sine. Dacă am proceda cu aceste suflete potrivit cu jude-
[72] cata noastră nedesăvârs, ită, atunci le-am spulbera poate s, i ultima
sperant, ă. Mult, i dintre cei care gândesc despre ei că sunt cres, tini, la
ziua cea mare vor fi găsit, i lipsă. Mult, i, însă, vor fi în ceruri, despre
care vecinii lor gândeau că niciodată nu vor ajunge acolo. Omul
judecă după ceea ce izbes, te privirea, dar Dumnezeu judecă inima.
Neghina s, i grâul vor cres, te împreună până la seceris, ; iar seceris, ul
este încheierea timpului de har.
Cuvintele Mântuitorului mai cuprind s, i o altă învăt, ătură s, i
anume, lect, ia minunată a îndelungii răbdări s, i a iubirii plină de
bunătate. După cum neghina îs, i are rădăcinile întret, esute cu ale
grâului, tot as, a frat, ii cei fals, i din Biserică pot fi foarte strâns legat, i
cu adevărat, ii ucenici ai Domnului. Adevăratul caracter al acestor
pretins, i credincios, i nu este încă pe deplin dat pe fat, ă. Dacă unii ca
aces, tia ar fi îndepărtat, i din Biserică, alt, ii, care ar fi putut să rămână
statornici, s-ar putea zdruncina s, i ei.
Învăt, ătura acestei parabole ne este ilustrată în felul de purtare a
lui Dumnezeu cu oamenii s, i cu îngerii. Satana este un îns, elător. Când
Neghina 43
el a păcătuit în ceruri, nici chiar îngerii care au rămas credincios, i lui

Dumnezeu n-au putut să înt, eleagă pe deplin caracterul lui. Pentru
acest motiv Dumnezeu n-a distrus imediat pe Satana. Dacă El ar fi
făcut lucrul acesta, îngerii cei sfint, i n-ar fi putut pricepe dreptatea s, i
iubirea lui Dumnezeu, îndoiala cu privire la bunătatea s, i dreptatea lui
Dumnezeu ar fi fost ca o sământ, ă rea, care ar fi adus fructele amare
ale păcatului s, i durerii. De aceea, autorul răului a fost crut, at, pentru
a-s, i desfăs, ura pe deplin caracterul său. De-a lungul multor secole,
Dumnezeu a îndurat chinul de a privi lucrarea răului s, i a adus mai
degrabă Darul nepret, uit al Golgotei, decât să lase ca vreunul să fie
îns, elat prin vicleniile celui rău, pentru că neghina nu poate fi smulsă
fără primejdia de a dezrădăcina s, i grâul cel pret, ios. De aceea, n-ar
trebui oare să fim îndelung răbdători fat, ă de semenii nos, tri, după
cum Dumnezeul cerului s, i al pământului este fat, ă de Satana?
Lumea nu are nici un drept ca să se îndoiască de adevărul
cres, tinismului pentru faptul că în Biserică sunt s, i membrii nedemni, [73]
s, i nici cres, tinii n-ar trebui să se descurajeze din cauza acestor as, a
zis, i frat, i. Cum a fost oare în prima Biserică cres, tină? Anania s, i
Safira s-au alăturat s, i ei ucenicilor. Simon Magul a fost s, i el socotit
printre credincios, i. Iuda Iscarioteanul se număra printre apostoli.
Răscumpărătorul nostru n-a vrut să se piardă nici un singur suflet.
Experient, a Sa cu Iuda este raportată cu scopul de a arăta îndelunga
Lui răbdare fat, ă de firea decăzută a omului s, i El ne îndeamnă să
ne purtăm s, i noi as, a cum S-a purtat El. Mântuitorul a spus că frat, i
nesinceri, fals, i, se vor găsi totdeauna în Biserică, până la sfârs, it.
Fără să t, ină seama de avertismentul Domnului Hristos, oamenii [74]
au căutat să smulgă neghina. Pentru a pedepsi pe cei bănuit, i de
fapte rele, Biserica a recurs la puterea civilă. Cei care credeau altfel
decât doctrina oficială recunoscută au fost întemnit, at, i, torturat, i s, i
omorât, i, ca urmare a acuzat, iilor aduse împotriva lor de către cei care
pretindeau că act, ionează cu autoritatea dată lor de Domnul Hristos.
Dar acesta este spiritul lui Satana s, i nu Duhul lui Hristos, care a
inspirat la astfel de acte. Aceasta este metoda lui Satana de a aduce
lumea sub stăpânirea sa. Prin felul în care Biserica, s-a purtat cu cei
considerat, i a fi eretici, Dumnezeu a fost gres, it reprezentat.
Nu judecarea s, i condamnarea altora este învăt, ătura Domnului
Hristos ce se desprinde din parabolă, ci umilint, a s, i neîncrederea în
sine. Nu tot ceea ce se seamănă pe câmp este sământ, ă bună. Faptul

că cineva se află în Biserică, nu este o dovadă că este cres, tin.
Neghina seamănă foarte mult cu grâul, atâta vreme cât este verde;
dar când câmpul a devenit alb, gata pentru seceris, , buruienele fără
valoare nu se mai aseamănă deloc cu grâul care se apleacă sub povara
spicelor pe deplin coapte. Păcătos, ii care fac paradă de pretinsa
lor sfint, enie se amestecă pentru un timp cu adevărat, ii urmas, i ai
Domnului Hristos s, i înfăt, is, area lor de cres, tini va îns, ela pe mult, i;
dar la vremea seceris, ului final al lumii nu va mai fi nici o asemănare
între cei buni s, i cei răi. Atunci se vor da pe fat, ă aceia care s-au
alăturat Bisericii, dar nu s-au unit cu Domnul Hristos.
Neghinei i se permite să crească printre grâu, să aibă toate avan-
tajele soarelui s, i ale ploii; dar la timpul seceris, ului se va vedea
„deosebirea dintre cel neprihănit s, i cel rău, dintre cel ce slujes, te lui
Dumnezeu s, i cel ce nu-I slujes, te.” Maleahi 3, 8. Domnul Hristos per-
sonal va hotărî cine este vrednic să facă parte din familia cerească.
El va judeca pe fiecare om după cuvintele s, i faptele sale. Numai
numele s, i forma credint, ei nu valorează nimic în balant, a cerului.
Caracterul este acela care hotărăs, te destinul omului.
[75] Mântuitorul nu ne vorbes, te despre un timp când toată neghina
să devină grâu. Grâul s, i neghina cresc împreună până la seceris, ,
adică până la încheierea istoriei lumii. Atunci, neghina este strânsă
în snopi ca să fie arsă, iar grâul este strâns în grânarul lui Dumnezeu.
„Atunci, cei neprihănit, i vor străluci ca soarele în împărăt, ia Tatălui
lor”. Atunci, „Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, s, i ei vor smulge
din împărăt, ia Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire s, i pe
cei ce săvârs, esc fărădelegea, s, i-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo
va fi plânsul s, i scrâs, nirea dint, ilor.” Matei 13, 41-42.
Capitolul 5 — Asemenea unui grăunte de mus, tar [76]
Capitol bazat pe textele din Matei 13, 31-32, Marcu 4, 30-32; Luca
13, 18-19.
În mult, imea care asculta cuvintele Domnului Hristos, se aflau

mult, i farisei. Aces, tia observau cu dispret, cât de put, ini dintre ascultă-
torii Domnului îl recunos, teau ca Mesia. Ei se întrebau singuri, cum
era posibil ca acest învăt, ător modest să poată ridica poporul Israel
la o împărăt, ie universală. Lipsit de bogăt, ie, putere sau onoare, cum
avea să stabilească El noua împărăt, ie? Domnul Hristos, care le citea
gândurile, le răspunse:
„Cu ce vom asemăna Împărăt, ia lui Dumnezeu, sau prin ce pildă
o vom înfăt, is, a?”. În organizat, iile statale din vremea Sa, nu era nimic
care i-ar fi putut servi ca model. Nici o societate civilă nu i-ar fi
putut sluji ca pildă. Ea „se aseamănă cu un grăunte de mus, tar”, a
spus Domnul Hristos, „care, când este semănat în pământ, este cea
mai mică dintre toate semint, ele de pe pământ; dar, după ce a fost
semănat, cres, te s, i se face mai mare decât toate zarzavaturile s, i face
ramuri mari, as, a că păsările cerului îs, i pot face cuiburi la umbra lui.”
Marcu 4, 30-32.
Embrionul din sământ, ă cres, te datorită act, iunii principiului viet, ii [77]
pus acolo de Dumnezeu. Dezvoltarea lui nu depinde de nici o putere
omenească. Tot as, a este s, i cu Împărăt, ia Domnului Hristos. Ea este
o creat, iune nouă. Principiile dezvoltării ei sunt diametral opuse cu
acelea care conduc împărăt, iile acestei lumi. Cârmuirile pământes, ti
se folosesc de fort, a fizică; ele îs, i ment, in stăpânirea prin războaie;
dar întemeietorul împărăt, iei celei noi este Print, ul Păcii. Duhul Sfânt
înfăt, is, ează împărăt, iile pământes, ti prin simbolul unor fiare sălbatice
de pradă; dar Domnul Hristos este „Mielul lui Dumnezeu, care ri-
dică păcatul lumii.” Ioan 1, 29. În planul Său de guvernare nu există
folosirea fort, ei brute pentru fort, area cons, tiint, ei. Iudeii as, teptau ca
împărăt, ia lui Dumnezeu să fie stabilită în acelas, i fel ca împărăt, iile
lumii. Pentru a promova dreptatea, ei făceau apel la mijloace ex-
45
terne. Ei concepeau metode s, i planuri. Dar Domnul Hristos sădes, te

înăuntrul omului un principiu. Sădind adevărul s, i neprihănirea, El
combate rătăcirea s, i păcatul.
În timp ce Domnul Hristos rostea această parabolă, copăceii de
mus, tar puteau fi văzut, i ici s, i colo, înălt, ându-se deasupra ierbii s, i
grâului, legănându-s, i în aer ramurile lor us, oare. Păsărelele zburau
din creangă în creangă s, i ciripitul lor se auzea din frunzis, ul bogat
al mus, tarilor. S, i totus, i, sământ, a din care a răsărit această gigantă
plantă, era printre cele mai mici dintre toate semint, ele. La început a
răsărit numai un lăstar fraged, dar de o mare vitalitate, s, i el a crescut
s, i s-a dezvoltat, până când a ajuns la mărimea la care se găsea. Tot la
fel este s, i cu Împărăt, ia Domnului Hristos; la început ea apare ca fiind
umilă s, i lipsită de important, ă. Comparată cu împărăt, iile lumii, ea se
înfăt, is, ează a fi cea mai mică dintre toate. Conducătorii de atunci ai
lumii îs, i băteau joc de cuvintele Domnului Hristos, când El declara
că este un împărat. S, i totus, i în puternicele adevăruri încredint, ate
urmas, ilor Săi, împărăt, ia Evangheliei are în sine viat, a divină. S, i cu
ce repeziciune a crescut, cât de mult s-a întins influent, a ei! Când
Domnul Hristos a rostit această parabolă nu erau decât t, ăranii galile-
[78] eni care reprezentau noua împărăt, ie. Sărăcia lor s, i numărul lor mic
au fost prezentate mereu s, i mereu ca motive pentru care oamenii
n-ar trebui să se alăture acestor pescari simpli, care urmau lui Isus.
Dar sământ, ă de mus, tar trebuia să crească s, i să-s, i întindă ramurile
sale peste lumea întreagă. Când împărăt, iile acestei lumi, a căror
glorie umplea atunci inimile oamenilor, aveau să piară, Împărăt, ia
Domnului Hristos avea să rămână ca o putere mare s, i foarte întinsă.
Tot astfel s, i lucrarea harului în inimă este mică la început. Un
cuvânt spus, o rază de lumină care pătrunde în suflet, o influent, ă
care începe să lucreze, acesta este începutul unei viet, i noi; s, i cine
poate să măsoare rezultatele ei?
În parabola semint, ei de mus, tar este ilustrată nu numai cres, terea
împărăt, iei Domnului Hristos, ci fiecare fază a dezvoltării ei, căci
experient, a înfăt, is, ată în parabolă se repetă. În fiecare generat, ie, Dum-
nezeu a avut pentru Biserica Sa un adevăr special s, i o lucrare spe-
cială. Adevărul care este ascuns înt, elept, ilor s, i celor prevăzători ai
lumii, este descoperit celor umili s, i asemenea copiilor. El cere sa-
crificiu de sine. El are bătălii de purtat s, i biruint, e de câs, tigat. De
aceea, la început, au fost put, ini cei care i s-au alăturat. Iar aces, tia
Asemenea unui grăunte de mus, tar 47
au fost întâmpinat, i cu opozit, ie s, i dispret, de către mai marii acestei

lumi s, i de către o Biserică ce s-a acomodat lumii. Să privim la Ioan
Botezătorul, înainte mergătorul Domnului Hristos, stând singur să
mustre mândria s, i formalismul nat, iunii iudaice. Să privim, de ase-
menea, la primii vestitori ai Evangheliei în Europa. Cât de umilă s, i
lipsită de perspective se părea misiunea lui Pavel s, i Sila, doi făcători
de corturi, în timp ce ei, împreună cu însot, itorii lor, se îmbarcau pe
vas la Troa cu destinat, ia Filipi. S, i să privim la „bătrânul Pavel”, în
lant, uri, făcând cunoscut pe Domnul Hristos în chiar citadela Cezari-
lor. Să privim la micile comunităt, i de sclavi s, i t, ărani în conflict cu
păgânismul Romei imperiale. Să privim la Martin Luther împotri-
vindu-se acelei biserici puternice, care este capodopera înt, elepciunii
acestei lumi. Să-l privim sust, inând cu tărie Cuvântul lui Dumnezeu
împotriva atât a împăratului, cât s, i a papei, declarând: „Aici stau;
nu pot face altfel. As, a să-mi ajute Dumnezeu.” Să-l privim pe John [79]
Wesley predicând pe Hristos s, i neprihănirea Lui în mijlocul forma-
lismului, desfrâului s, i al necredint, ei. Să privim la acel bătrân asupra
căruia apăsa greu povara s, i durerea lumii păgâne, înaintând ca să i
se ofere privilegiul de a le duce solia iubirii Domnului Hristos. Să
ascultăm răspunsul clericalismului: „Stai pe loc tinere. Când Dum-
nezeu va dori să convertească pe păgâni, El va face lucrul acesta s, i
fără ajutorul tău sau al meu.”
Marii conducători ai gândirii religioase din această generat, ie
aduc laude s, i înalt, ă monumente acelora care au semănat, cu veacuri
în urmă, sământ, a adevărului. Dar nu se întorc oare astăzi mult, i de la
această lucrare, spre a călca în picioare ceea ce a răsărit s, i a crescut
din aceeas, i sământ, a? Se repetă s, i astăzi, ceea ce s-a spus în vechime:
„S, tim că Dumnezeu a vorbit cu Moise, dar acesta nu s, tim de unde
este.” Ioan 9, 29. S, i la fel ca în primele veacuri, adevărurile deose-
bite pentru zilele noastre nu se găsesc la cei investit, i cu autoritate
eclesiastică, ci la bărbat, ii s, i femeile care nu se socotesc prea învăt, at, i
s, i nici prea înt, elept, i ca să mai creadă în Cuvântul lui Dumnezeu.
„De pildă, frat, ilor, uitat, i-vă la voi, care at, i fost chemat, i: printre
voi nu sunt mult, i înt, elept, i în felul lumii, nici mult, i puternici, nici
mult, i de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii,
ca să facă de rus, ine pe cele înt, elepte. Dumnezeu a ales lucrurile
slabe ale lumii, ca să facă de rus, ine pe cele tari. S, i Dumnezeu a ales
lucrurile josnice ale lumii, s, i lucrurile dispret, uite, ba încă lucrurile
care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1, 26-

28); „pentru ca credint, a voastră să fie întemeiată nu pe înt, elepciunea
omenească, ci pe puterea lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 2, 5.
S, i în această generat, ie de pe urmă, parabola semint, ei de mus, tar
trebuie să ajungă la o împlinire deosebită s, i triumfală. Sământ, a cea
mică va deveni un copac. Ultima solie de avertizare s, i har trebuie să
ajungă la orice neam, semint, ie, limbă s, i norod. Apocalipsa 14, 6.14.
„Ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.”
Faptele Apostolilor 15, 14; „S, i pământul va fi luminat de slava Sa”.
Apocalipsa 18, 1.
Capitolul 6 — Alte învăt, ături din semănarea [80]
semint, ei
Din lucrarea de semănare a semint, ei s, i a cres, terii plantei ce

răsare din sământ, a, se pot scoate învăt, ături pret, ioase, atât în familie
cât s, i în s, coală. Dacă tinerii s, i copiii ar recunoas, te în lucrurile din
natură lucrarea puterii divine, atunci ei ar fi în stare, prin credint, ă,
să se bucure de privilegii deosebite. Ajungând să înt, eleagă lucrarea
minunată a lui Dumnezeu de a satisface nevoile marii Sale familii,
s, i cum trebuie să coopereze cu El, ei vor avea mai multă credint, ă în
Dumnezeu s, i vor ajunge să priceapă mai bine lucrarea Sa în viat, a
lor zilnică.
Prin Cuvântul Său, Dumnezeu a adus la existent, ă sământ, a, ca s, i
pământul. Tot prin Cuvântul Său El i-a dat puterea de a cres, te s, i a se
înmult, i. El a zis: „Să dea pământul verdeat, ă, iarbă cu sământ, ă, pomi
roditori, care să facă rod după soiul lor s, i care să aibă în ei sământ, a
lor pe pământ. s, i as, a a fost.... Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era
bun.” Geneza 1, 11-12. Acel Cuvânt este cel care face s, i astăzi ca
sământ, a să crească. Fiecare sământ, a, care-s, i înalt, ă firul său verde [81]
în lumina soarelui, vorbes, te despre puterea făcătoare de minuni a
acelui Cuvânt rostit de Cel care „zice s, i se face; porunces, te s, i ce
porunces, te ia fiint, ă”. Psalmii 33, 9.
Domnul Hristos a învăt, at pe ucenicii Săi să se roage: „Pâinea
noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Matei 6, 11. S, i ară-
tând spre florile câmpului le-a dat asigurarea: „Dacă astfel îmbracă
Dumnezeu iarba de pe camp ... nu vă va îmbrăca El cu mult mai
mult pe voi, put, in credincios, ilor?” Matei 6, 30. Domnul Hristos este
mereu activ, lucrând ca să răspundă la această rugăciune s, i pentru
a împlini această asigurare dată de El. Există o putere invizibilă,
mereu la lucru în slujba omului, spre a-l hrăni s, i a-l îmbrăca. Dum-
nezeu se foloses, te de multe mijloace pentru a face ca sământ, a, care
în aparentă s-ar părea că este aruncată, să devină o plantă vie. S, i El
se îngrijes, te să dea în măsură deplină tot ceea ce este necesar pentru
un seceris, bogat, în cuvinte minunate, Psalmistul spune:
49
„Tu cercetezi pământul s, i-i dai bels, ug,

Îl umpli de bogăt, ii
S, i de râuri dumnezeies, ti, pline de apă.
Tu le dai grâu,
Pe care iată cum îl faci să rodească;
Îi uzi brazdele,
Îi sfărâmi bulgării,
Îi moi cu ploaie,
S, i-i binecuvântezi răsadul.
Încununezi anul cu bunătăt, ile Tale,
S, i pas, ii Tăi, varsă bels, ugul.”
Psalmii 65, 9-11.
*****
Lumea materială se află sub controlul lui Dumnezeu. Natura

ascultă de legile puse ei. Totul vorbes, te s, i act, ionează după voint, a
lui Dumnezeu. Norii s, i lumina soarelui, roua s, i ploaia, vântul s, i
furtuna, toate sunt supravegheate de Dumnezeu s, i, implicit, se supun
în ascultare la porunca Sa. Ascultării de Legea lui Dumnezeu se
datorează faptul că firul de grâu răzbate prin pământ „întâi un fir
verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Marcu 4, 28. Toate
[82] acestea Dumnezeu le face să crească la timpul lor, pentru că ele nu se
pot împotrivi lucrării Lui. S, i atunci cum poate oare omul, făcut după
chipul lui Dumnezeu s, i înzestrat cu rat, iune s, i grai, să fie singurul
care să nu pret, uiască darurile Sale s, i să fie neascultător de voia Sa?
Oare numai fiint, ele rat, ionale să aducă confuzie în lumea noastră?
*****
În orice lucru care serves, te la întret, inerea omului, se vede conlu-

crarea eforturilor divine cu cele omenes, ti. Nu poate fi nici o recoltă,
dacă mâinile omenes, ti nu-s, i fac partea în semănarea semint, ei. Dar
fără mijloacele pe care Dumnezeu le pune la dispozit, ie, soarele s, i
ploaia, roua s, i norii, sământ, a n-ar putea cres, te. Tot as, a stau lucrurile
în orice ocupat, ie, în orice domeniu al cercetării s, i s, tiint, ei. Astfel
stau lucrurile s, i în cele spirituale, în formarea caracterului s, i în orice
ramură a activităt, ii cres, tine. Noi avem partea noastră pe care trebuie
Alte învăt, ături din semănarea semint, ei 51
s-o aducem la îndeplinire, iar puterea divină trebuie să se unească

cu noi, sau de nu, eforturile noastre vor fi zadarnice.
Ori de câte ori omul înfăptuies, te ceva, fie în domeniul spiritual
sau în cel material, el nu trebuie să uite că face aceasta printr-o
cooperare cu Făcătorul său. Este marea noastră nevoie, aceea de a ne
da seama că depindem de Dumnezeu. Se pune o prea mare încredere
în om s, i în născocirile lui, s, i prea put, ină încredere în puterea pe care
Dumnezeu stă gata să ne-o dea. „Căci noi suntem împreună lucrători
cu Dumnezeu.” 1 Corinteni 3, 9. Partea pe care elementul om o are
de făcut, este nespus de mică; dar dacă ea este unită cu divinitatea
Domnului Hristos, atunci el poate face totul, prin puterea pe care
Domnul Hristos o dă.
*****
Dezvoltarea treptată a plantei din sământ, ă este o ilustrare a

educat, iei copilului, „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu
deplin în spic.” Cel care a rostit această parabolă, este Cel care a [83]
adus la existentă sământ, a cea mică, a dotat-o cu proprietăt, i vitale s, i
a stabilit legile care-i guvernează cres, terea. Iar adevărurile, pe care
parabola le învat, ă, au fost o realitate vie în propria Sa viat, ă. Atât
în cele fizice, cât s, i în cele spirituale, El a urmat rânduiala divină a
cres, terii, ilustrată prin plantă, s, i El dores, te ca tot, i tinerii să crească
la fel. Des, i El era Maiestatea cerului, împăratul slavei, El a venit ca
prunc în ieslea Betleemului, s, i pentru un timp nu era decât un copilas,
neajutorat ce se afla în grija mamei Sale. În copilărie El a împlinit
lucrările unui copil ascultător. A vorbit s, i a act, ionat cu înt, elepciunea
unui copil s, i nu cu aceea a unui om matur, onorând pe părint, ii Săi,
aducând la îndeplinire dorint, ele lor, ajutându-i după puterile Lui de
copil. Dar în fiecare etapă a dezvoltării Sale, El era desăvârs, it, trăind
o viat, ă simplă, naturală, o viat, ă fără de păcat. Despre copilăria Sa,
raportul sfânt ne spune: „Iar pruncul cres, tea s, i se întărea; era plin
de înt, elepciune, s, i harul lui Dumnezeu era peste El.” Luca 2, 40. Iar
despre tineret, ea Sa ne este spus: „S, i Isus cres, tea în înt, elepciune,
în statură s, i era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu s, i înaintea
oamenilor.” Luca 2, 52.
Aici era sugerată lucrarea părint, ilor s, i a educatorilor. Ei trebuie
să urmărească cultivarea tendint, elor bune ale tinerilor, pentru ca
în fiecare stadiu de dezvoltare a viet, ii lor, ei să poată reprezenta

frumuset, ea naturală, potrivit perioadei respective, desfăs, urându-se
în mod natural, ca s, i a plantelor din grădină.
Copiii cei mai atrăgători sunt aceia care sunt naturali s, i neafectat, i.
Nu este un lucru înt, elept acela de a le acorda o atent, ie deosebită,
repetând înaintea lor cuvintele mai istet, e pe care le-au spus. Va-
nitatea nu trebuie încurajată lăudându-le înfăt, is, area, cuvintele sau
faptele lor. Ei n-ar trebui să fie îmbrăcat, i în mod costisitor sau ex-
travagant. Aceasta încurajează mândria în ei s, i trezes, te gelozia în
inimile tovarăs, ilor lor.
Cei mici ar trebui să fie educat, i într-o simplitate copilărească.
[84] Ei trebuie să fie învăt, at, i să se mult, umească cu îndatoriri mici s, i
folositoare, cu plăceri s, i experient, e naturale, pe măsura vârstei lor.
Copilăria corespunde cu „firul verde” din parabolă, iar firul verde
are o frumuset, e deosebită în el, o frumuset, e a sa proprie. Copiii nu
trebuie să fie silit, i la o maturitate precoce, ci ar trebui să-s, i păstreze
cât mai mult posibil frăgezimea s, i drăgălăs, enia primilor lor ani.
Cei mici pot fi cres, tini, având o experient, ă potrivită cu vârsta lor.
Aceasta este tot ceea ce Dumnezeu as, teaptă de la ei. Ei au nevoie să
fie educat, i în cele spirituale, iar părint, ii ar trebui să le dea ocazia ca
ei să-s, i formeze caracterul, asemenea caracterului Domnului Hristos.
*****
În legile pe care Dumnezeu le-a as, ezat în natură, efectele ur-

mează cauzei cu o certitudine ce nu dă gres, . Seceris, ul va dovedi ce
fel a fost semănatul. Muncitorul lenes, este condamnat de chiar lucrul
său. Seceris, ul aduce mărturie împotriva lui. Tot astfel stau lucrurile
s, i în cele spirituale; credincios, ia fiecărui lucrător este măsurată prin
rezultatele lucrului său. Caracterul lucrării sale, fie el harnic sau
lenes, , se va vedea la seceris, . În acest fel se hotărăs, te destinul său
pentru ves, nicie.
Fiecare sământ, ă ce a fost semănată aduce un seceris, după felul
ei. Tot as, a este s, i în viat, a omului. Noi trebuie să semănăm cu tot, ii
semint, ele răbdării, simpatiei s, i dragostei; pentru că tot, i vom secera
ceea ce am semănat. Orice tendint, ă de egoism, de iubire de sine, de
încredere de sine, va aduce un seceris, asemănător. Cel care trăies, te
numai pentru sine seamănă în firea pământească s, i, de pe urma firii

pământes, ti, va culege numai putrezirea. Galateni 6, 8.
Dumnezeu nu nimices, te pe nimeni. Oricine este totus, i distrus, se
va distruge singur. Oricine caută să înăbus, e mustrările de cons, tiint, ă,
seamănă semint, ele necredint, ei, iar acestea vor aduce în mod sigur
un seceris, .
Respingând prima avertizare din partea lui Dumnezeu, Farao- [85]
nul din vechime a semănat semint, ele încăpăt, ânării s, i a secerat
încăpăt, ânare. Dumnezeu nu l-a obligat să nu creadă. Sământ, ă
necredint, ei, pe care acesta a semănat-o, a produs un seceris, după
felul ei. De aceea atitudinea lui de împotrivire a continuat, până
când a ajuns să vadă t, ara sa pustiită, pe fiul său întâi născut rece s, i
mort, s, i pe tot, i întâii născut, i ai casei lui, s, i ai tuturor familiilor din
împărăt, ia sa mort, i, până când apele mării s-au strâns iarăs, i asupra
cailor, carelor s, i a războinicilor lui. Istoria sa este o ilustrat, ie teribilă
a adevărului cuprins în cuvintele ce spun că: „Ce seamănă omul,
aceea va s, i secera.” Galateni 6, 7. Dacă oamenii s, i-ar da seama de
lucrul acesta, atunci ar fi cu mult mai atent, i la sământ, ă pe care o
seamănă.
Când sământ, a semănată produce un seceris, , s, i aceasta la rândul
ei este din nou semănată, atunci recolta va fi s, i mai mare. În relat, iile
noastre cu alt, ii, legea aceasta se dovedes, te a fi valabilă. Fiecare faptă,
fiecare cuvânt, este o sământ, ă care va aduce roade. Orice faptă de
bunătate, de ascultare, sau de lepădare de sine, se va reproduce s, i
în alt, ii s, i, prin aces, tia, mai departe în alt, ii. Astfel, fiecare faptă de
invidie, de răutate, sau de dezbinare, este o sământ, ă care va da o
„rădăcină de amărăciune” (Evrei 12, 15), de pe urma căreia mult, i
pot fi mânjit, i. S, i cât de mare va fi numărul celor otrăvit, i de aces, ti
„mult, i”. Astfel, semănatul binelui s, i răului continuă să aducă roade
pentru prezent s, i ves, nicie.
*****
În pilda semint, ei semănate, suntem învăt, at, i dărnicia atât în cele

materiale, trecătoare, cât s, i în cele spirituale. Dumnezeu spune: „Fe-
rice de voi, care semănat, i pretutindeni de-a lungul apelor.” Isaia
32, 20. „Să s, tit, i: cine seamănă put, in, put, in va secera; iar cine sea-
mănă mult, mult va secera.” 2 Corinteni 9, 6. A semăna pretutindeni
de-a lungul apelor, înseamnă o continuă împrăs, tiere a darurilor lui

Dumnezeu, înseamnă a da ori de câte ori cauza lui Dumnezeu sau
[86] nevoile omenirii fac apel, au nevoie de ajutorul nostru. Faptul acesta
nu va duce la sărăcie. Căci „cine seamănă mult, mult va secera.”
Semănătorul îs, i înmult, es, te sământ, a aruncând-o în pământ. Tot as, a
este s, i cu cei care sunt credincios, i în distribuirea darurilor lui Dum-
nezeu, împărt, indu-le, ei fac să se înmult, ească binecuvântările lor.
Dumnezeu le-a făgăduit abundent, ă, pentru ca ei să continue să dea.
„Dat, i, s, i vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună,
îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură
vet, i măsura, cu aceea vi se va măsura.” Luca 6, 38.
Dar semănatul s, i seceratul înseamnă mult mai mult. Dând s, i
altora din binecuvântările materiale pe care ni le-a dat Dumnezeu,
această dovadă a iubirii s, i simpatiei noastre trezes, te în primitor
mult, umire s, i recunos, tint, ă fat, ă de Dumnezeu. În acest fel ogorul
inimii este pregătit ca să primească semint, ele adevărului spiritual.
S, i Acela care da semănătorului sământ, a, se va îngriji ca această
sământ, a să încolt, ească s, i să aducă roade pentru viat, a ves, nică.
*****
Prin aruncarea bobului de grâu în pământ, Domnul Hristos a

înfăt, is, at sacrificiul Său pentru mântuirea noastră. „Adevărat, ade-
vărat, vă spun, că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ,
nu moare, rămâne singur; dar dacă moare” spunea El „aduce multă
roadă.” Ioan 12, 24. Astfel, moartea Domnului Hristos va aduce
roade pentru Împărăt, ia lui Dumnezeu. Potrivit legii regnului vegetal,
viat, a va fi rezultatul mort, ii Sale.
S, i tot, i aceia, care vor aduce roadă ca împreună lucrători cu
Hristos, trebuie ca mai întâi să cadă pe pământ s, i să moară. Viat, a
trebuie să fie aruncată în brazda nevoilor lumii. Iubirea de sine,
interesul egoist, trebuie să piară. Dar legea sacrificiului de sine este
legea conservării de sine. Sământ, a îngropată în pământ aduce roade,
iar la rândul lor s, i acestea sunt semănate, în acest fel recolta se
înmult, es, te. Plugarul îs, i păstrează sământ, a aruncând-o în pământ.
[87] Tot as, a stau lucrurile s, i în viat, a noastră; a da, înseamnă a trăi. Viat, a
care va fi păstrată este viat, a care de bunăvoie este consacrată în
slujba lui Dumnezeu s, i a omului. Aceia care în lumea aceasta îs, i

sacrifică viat, a pentru Hristos o au asigurată pentru ves, nicie.
*****
Sământ, a moare, pentru a răsări într-o viat, ă nouă; aceasta ne

învat, ă lect, ia învierii. Tot, i aceia care iubesc pe Dumnezeu vor trăi, de
asemenea, în Edenul de sus. Despre corpul omenesc ce este as, ezat
în mormânt, unde se descompune, Dumnezeu spune: „Trupul este
semănat în putrezire, s, i înviază în neputrezire; este semănat în ocară,
s, i înviază în slavă; este semănat în neputint, ă, s, i înviază în putere”, 1
Corinteni 15, 42-43.
*****
Acestea sunt numai câteva, din multele învăt, ături scoase din
parabola vie, luată din natură, s, i anume Parabola semănătorului s, i a
semint, ei. Când părint, ii s, i educatorii cres, tini vor încerca să prezinte
aceste învăt, ături, ei ar trebui să facă lucrul acesta practic. Punet, i pe
copii să lucreze ei îns, is, i ogorul s, i să semene sământ, a. În timp ce ei
lucrează, părint, ii sau educatorii le pot vorbi despre grădina inimii
s, i despre sământ, a cea bună sau cea rea semănată acolo, s, i după
cum ogorul trebuie pregătit pentru a primi sământ, a, tot as, a trebuie
pregătită s, i inima pentru sământ, a adevărului. Când sământ, a este
aruncată în pământ, ei pot vorbi despre moartea Domnului Hristos;
s, i când firul răsare, ei pot vorbi despre adevărul învierii, în timp
ce planta cres, te, se dezvoltă, se poate continua învăt, ătura despre
asemănarea dintre semănatul natural s, i cel spiritual.
Tinerii trebuie să fie instruit, i la fel. Ei trebuie să fie învăt, at, i
să lucreze pământul. Ar fi bine, dacă pe lângă fiecare institut, ie de
învăt, ământ teologic, ar fi s, i un teren pentru agricultură. Un astfel de
teren ar trebui considerat a fi însăs, i sala de clasă a lui Dumnezeu.
Lucrurile din natură ar trebui privite ca fiind manualul de studii după [88]
care copiii Săi trebuie să învet, e, s, i din care ei pot obt, ine cunos, tint, e
cu privire la educat, ia lor.
În cultivarea pământului, în pregătirea s, i prelucrarea lui, sunt
multe lect, ii pe care noi le putem învăt, a totdeauna. Nimeni nu s-ar
gândi să se as, eze pe o bucată de pământ sălbatic, nelucrat s, i să
as, tepte să aibă de îndată un seceris, . Trebuie depusă o muncă grea,
fără preget s, i perseverentă, pentru pregătirea terenului în vederea
semănării semint, ei. Tot as, a stau lucrurile s, i cu lucrarea spirituală din
inima omului. Cei care vor beneficia de pe urma cultivării pămân-
tului, trebuie să lucreze având Cuvântul lui Dumnezeu în inimile
lor. Atunci ei vor găsi pământul arid al inimilor lor dest, elenit, prin
influent, a linis, tită s, i cuceritoare a Duhului Sfânt. Dacă pământul nu
va fi lucrat din greu, el nu va da recoltă. Tot as, a este s, i cu ogorul
inimii. Duhul lui Dumnezeu trebuie să lucreze asupra ei pentru a o
curat, i s, i a o supune, mai înainte ca ea să poată aduce roadă pentru
slava lui Dumnezeu.
Pământul nu va produce bogăt, iile lui atâta vreme cât este lucrat
numai din când în când. El cere o atent, ie grijulie s, i zilnică. El
trebuie arat des s, i adânc, pentru a îndepărta buruienele care iau
hrana semint, elor bune ce au fost semănate, în acest fel cei care ară
s, i seamănă pregătesc seceris, ul. Nimeni nu trebuie să stea inactiv în
întinsul ogorului, în mijlocul sperant, elor lor sfărâmate.
Binecuvântarea lui Dumnezeu se va odihni asupra acelora care
lucrează în acest fel pământul, luând din natură învăt, ături spirituale.
Muncitorul cunoas, te prea put, in, atunci când cultivă pământul, ce co-
mori se deschid înaintea sa. În timp ce el nu trebuie să nesocotească
sfaturile pe care le poate avea din partea celor cu experient, ă, s, i din
informat, iile pe care oamenii înt, elept, i le pot da, el trebuie totus, i să
adune învăt, ătură pentru sine. Aceasta face parte din educat, ia sa.
Cultivarea pământului va contribui la propria sa educat, ie.
[89] Acela Care face ca sământ, a să răsară, Care se îngrijes, te de ea zi
s, i noapte, care-i dă putere să se dezvolte, este Autorul fiint, ei noastre,
Împăratul cerurilor, s, i El are cea mai mare grijă s, i cel mai mare
interes pentru copiii Săi. În timp ce semănătorul pământesc seamănă
sământ, a pentru sust, inerea viet, ii noastre pământes, ti, Semănătorul
Divin va semăna în suflet sământ, a care va avea ca rod viat, a ves, nică.
Capitolul 7 — Asemenea aluatului [90]
[91]
Capitol bazat pe textele din Matei 13, 33; Luca 13, 20-21. [92]
[93]
Mult, i oameni învăt, at, i s, i cu influent, ă au venit ca să asculte
pe Profetul din Galilea. Unii dintre aces, tia priveau cu un interes [94]
plin de curiozitate la mult, imea ce era adunată în jurul Domnului [95]
Hristos, în timp ce El le vorbea lângă mare. Toate clasele sociale
erau reprezentate prin această mare mult, ime. Se aflau acolo săraci,
analfabet, i, cers, etori îmbrăcat, i în zdrent, e, tâlhari având pe fat, a lor pe-
cetea vinovăt, iei, schilozi, risipitori, negustori, oameni fără ocupat, ie,
oameni de pe treapta înaltă a societăt, ii sau din pătura de jos, bogat, i
s, i săraci, tot, i se îngrămădeau unul lângă altul pentru a avea un loc să
stea să asculte cuvintele Domnului Hristos. În timp ce aces, ti învăt, at, i
priveau la mult, imea atât de împestrit, ată, se întrebau: „Împărăt, ia lui
Dumnezeu, este ea oare alcătuită dintr-un material ca acesta?” S, i de
data aceasta, Mântuitorul a răspuns printr-o parabolă:
„Împărăt, ia cerurilor se aseamănă cu un aluat pe care l-a luat o
femeie s, i l-a pus în trei măsuri de faină de grâu, până s-a dospit toată
plămădeala.” Matei 13, 33.
Printre iudei, aluatul era folosit uneori ca un simbol al păcatului,
în timpul sărbătorii Pas, telui, poporului i se cerea să înlăture tot [96]
aluatul din casele lor, tot as, a cum trebuia să îndepărteze orice păcat
din inimile lor. Domnul Hristos avertizează pe ucenicii Săi: „Mai
înainte de toate, păzit, i-vă de aluatul Fariseilor, care este făt, ărnicia.”
Luca 12, 1. Apostolul Pavel vorbes, te s, i el despre „un aluat de răutate
s, i viclenie.” 1 Corinteni 5, 8. Dar în parabola Mântuitorului, aluatul
este folosit pentru a reprezenta Împărăt, ia cerurilor. El ilustrează
puterea reînviorătoare s, i transformatoare a harului lui Dumnezeu.
Nimeni nu este atât de stricat, nimeni n-a căzut atât de jos, ca
puterea harului lui Dumnezeu să nu mai poată lucra asupra lui. În
tot, i aceia care se vor supune lucrării Duhului Sfânt, se va sădi un
nou principiu de viat, ă; iar chipul lui Dumnezeu, pierdut prin păcat,
trebuie să fie refăcut în omenire.
57
Dar păcătosul nu se poate transforma pe sine, prin exercitarea

propriei sale voint, e. El nu are nici puterea prin care să poată face
această schimbare. Aluatul — ceva cu totul din afară — trebuie să
fie pus în făină — mai înainte ca schimbarea dorită să aibă loc. Tot
astfel s, i harul lui Dumnezeu trebuie să fie primit de păcătos mai
înainte ca el să poată fi pregătit pentru Împărăt, ia slavei, în ceea ce
prives, te mântuirea, toată cultura s, i educat, ia pe care o poate da lumea,
nu va putea face dintr-un fiu degradat al păcatului, un fiu al cerului.
Puterea regeneratoare trebuie să vină de la Dumnezeu. Schimbarea
[97] poate fi făcută numai prin Duhul Sfânt. Tot, i aceia care vor fi salvat, i,
mari sau mici, bogat, i sau săraci, tot, i trebuie să se supună lucrării
Duhului Sfânt.
După cum aluatul, atunci când este amestecat cu făina, lucrează
din lăuntru în afară, tot as, a este s, i cu reînnoirea inimii pe care harul
lui Dumnezeu o lucrează ca să transforme viat, a. Numai o schim-
bare exterioară nu este suficientă pentru a ne aduce în armonie cu
Dumnezeu. Sunt mult, i aceia care încearcă să se schimbe, corectând
un obicei rău, sau altul, s, i ei nădăjduiesc ca în acest fel să devină
cres, tini; însă ei n-au început de unde trebuia. Prima noastră lucrare
de îndreptare trebuie să înceapă cu inima.
O simplă mărturisire a credint, ei s, i a avea adevărul în suflet,
sunt două lucruri diferite. Numai cunoas, terea adevărului nu este
suficientă. Noi putem avea această cunoas, tere, s, i totus, i cont, inutul
gândurilor noastre să nu poată fi schimbat. Inima trebuie convertită
s, i sfint, ită.
Cine depune eforturi să păzească poruncile lui Dumnezeu numai
dintr-un simt, ământ al datoriei, pentru că i se cere să facă acest
lucru — nu va ajunge niciodată să aibă bucuria ascultării. El nici nu
cunoas, te ascultare. Când cerint, ele lui Dumnezeu sunt considerate o
povară, pentru că ele vin în conflict cu înclinat, iile firii, atunci putem
s, ti că viat, a aceasta nu este o viat, ă de cres, tin. Adevărata ascultare
este lucrarea unui principiu lăuntric. Ea izvorăs, te din iubirea pentru
neprihănire, din iubire fat, ă de Legea lui Dumnezeu. Esent, a întregii
neprihăniri constă în credincios, ia fat, ă de Răscumpărătorul nostru.
[98] Aceasta ne va determina să facem ceea ce este drept, pentru că este
drept — pentru că a face dreptate este un lucru plăcut înaintea lui
Dumnezeu.
Asemenea aluatului 59
Marele adevăr al convertirii inimii prin lucrarea Duhului Sfânt

este înfăt, is, at în cuvintele Domnului Hristos adresate lui Nicodim:
„Adevărat, adevărat ît, i spun că, dacă un om nu se nas, te din nou, nu
poate vedea Împărăt, ia lui Dumnezeu;.... Ce este născut din carne
este carne, s, i ce este născut din Duh, este duh. Nu te mira că t, i-am
zis: «Trebuie să vă nas, tet, i din nou. Vântul suflă încotro vrea, s, i-i
auzi vuietul; dar nu s, tii de unde vine, nici încotro merge. Tot as, a
este cu oricine este născut din Duhul.»” Ioan 3, 3-8.
Scriind despre Duhul Sfânt, apostolul Pavel spunea: „Dar Dum-
nezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu
care ne-a iubit, măcar că eram mort, i din gres, elile noastre, ne-a adus
la viat, ă împreună cu Hristos (prin har suntet, i mântuit, i). El ne-a în-
viat împreună, s, i ne-a pus să s, edem împreună în locurile ceres, ti, în
Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăt, ie a
harului Său, în bunătatea Lui fat, ă de noi în Hristos Isus. Căci prin
har at, i fost mântuit, i, prin credint, ă. S, i aceasta nu vine de la voi; ci
este darul lui Dumnezeu.” Efeseni 2, 4-8.
Aluatul ascuns în făină lucrează în mod invizibil ca să prindă
întreaga frământătură în procesul lui de cres, tere; tot astfel aluatul
adevărului lucrează în mod tainic, în mod linis, tit s, i continuu, ca
să transforme lăuntru nostru, înclinat, iile naturale sunt domolite s, i
supuse. Gânduri noi, simt, ăminte noi, motive noi, sunt sădite în fiint, a
noastră. Un nou standard al caracterului, viat, a Domnului Hristos, [99]
ne este pus înainte. Mintea, cugetele sunt schimbate; talentele sunt
puse la lucru într-un nou mod. Omul nu este dotat cu noi capacităt, i,
dar cele pe care le are sunt sfint, ite. Cons, tiint, a este trezită. Suntem
atunci înzestrat, i cu trăsături de caracter care ne fac în stare să slujim
lui Dumnezeu.
Se pune adesea întrebarea: „De ce atunci, sunt atât de mult, i care
pretind a crede în Cuvântul lui Dumnezeu, dar la care nu se vede
nici o schimbare, nici o reformă în cuvinte, în spirit s, i-n caracter?
De ce sunt totus, i as, a de mult, i care nu suportă opozit, ia fat, ă de scopu-
rile s, i planurile lor, s, i care dau pe fat, ă un temperament nesfânt, ale
căror cuvinte sunt aspre, poruncitoare s, i pătimas, e?” În viat, a lor se
manifestă aceeas, i iubire de sine, aceeas, i îngăduint, ă egoistă, acelas, i
temperament, aceeas, i vorbire repezită, cum se vede în viat, a celor
lumes, ti. Există aceeas, i mândrie plină de susceptibilitate, aceeas, i
îngăduint, ă fat, ă de înclinat, iile naturale, aceeas, i perversitate de ca-
racter, ca s, i când adevărul le-ar fi cu totul necunoscut. Motivul este

acela că unii ca aces, tia nu sunt convertit, i. Ei n-au ascuns aluatul
adevărului în inimă. Acesta n-a avut ocazia să-s, i facă lucrarea sa.
Tendint, ele spre rău, naturale s, i cultivate, n-au fost supuse puterii
[100] transformatoare a Duhului Sfânt. Viat, a lor dă pe fat, ă absent, a haru-
lui Domnului Hristos, necredint, ă în puterea Sa de transformare a
caracterului.
„Astfel, credint, a vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvân-
tul lui Dumnezeu.” Romani 10, 17. Sfintele Scripturi sunt principalul
mijloc folosit în lucrarea de transformare a caracterului. Domnul
Hristos se ruga: „Sfint, es, te-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este
adevărul”. Dacă este cercetat s, i trăit, Cuvântul lui Dumnezeu lu-
crează asupra inimii, supunând orice trăsătură de caracter nesfint, ită.
Duhul Sfânt vine să convingă de păcat, iar credint, a care ia nas, tere
în inimă lucrează prin dragostea lui Hristos, făcându-ne după chipul
Său la corp, suflet s, i spirit. Atunci Dumnezeu ne poate folosi ca să
facem voia Sa. Puterea ce ne-a fost dată lucrează dinăuntru în afară,
făcându-ne în stare să facem cunoscut s, i altora adevărul ce ne-a fost
împărtăs, it.
Adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu satisfac marea nevoie
practică a omului — convertirea prin credint, ă. Aceste mari principii
nu trebuie considerate a fi prea curate s, i prea sfinte pentru a fi aduse
în viat, a noastră zilnică. Ele, în adevăr, sunt adevăruri care ajung
până la cer s, i cuprind ves, nicia, totus, i influent, a lor vitală trebuie să
[101] fie t, esută în experient, a noastră omenească. Toate lucrurile mari s, i
mici ale viet, ii trebuie să fie pătrunse de aceste adevăruri.
Primit în inimă, aluatul adevărului va controla s, i dirija dorint, ele,
va curăt, i gândurile, va îndulci temperamentul. El va înviora
facultăt, ile mintale s, i energiile sufletului; va mări puterea de a simt, i
s, i iubi.
Lumea prives, te ca pe o „taină” pe cel care este plin, îmbibat de
acest principiu. Omul egoist s, i avar trăies, te numai pentru a strânge
pentru sine bogăt, ii, onoruri s, i plăcerile acestei lumi. În planurile
lui nu intră ves, nicia. Dar pe adevăratul urmas, al Domnului Hristos,
toate aceste lucruri nu trebuie să-l absoarbă cu totul. Pentru Domnul
Hristos, el va munci s, i se va lepăda de sine, pentru a putea fi de folos,
a ajuta în marea lucrare de salvare de suflete, care sunt fără Hristos
s, i fără nădejdea mântuirii în lume. Lumea nu va putea înt, elege pe un
Asemenea aluatului 61
astfel de om, pentru că el prives, te către realităt, ile ves, nice. Iubirea
Domnului Hristos, cu puterea ei mântuitoare, a venit în inima lui.
Această iubire predomină orice alt motiv s, i înalt, ă pe cel ce o posedă
mai presus de influent, a corupătoare a păcatului din lume.
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să aibă un efect sfint, itor asupra
legăturilor noastre cu orice membru al familiei omenes, ti. Aluatul
adevărului nu va produce un spirit de rivalitate, nici ambit, ie s, i nici
dorint, a de întâietate. Iubirea adevărată, de sus, nu este egoistă s, i
nici schimbătoare. Ea nu va depinde de laudele omenes, ti. Inima
aceluia care primes, te harul lui Dumnezeu va fi plină până la refuz de [102]
iubire pentru Dumnezeu s, i pentru aceia pentru care a murit Domnul
Hristos. În acesta eul nu se luptă pentru a-i fi recunoscută întâietatea.
El nu iubes, te pe alt, ii pentru că aces, tia îl iubesc s, i-l simpatizează,
pentru că îi apreciază meritele, ci pentru că aces, tia sunt proprietatea
Domnului Hristos, cumpărat, i cu un pret, . Iar dacă motivele, cuvintele
sau act, iunile sale sunt înt, elese gres, it sau interpretate gres, it, el nu se
supără, ci îs, i urmăres, te linis, tit drumul său. El este blând s, i serios,
având păreri umile despre sine, s, i totus, i plin de nădejde, totdeauna
încrezându-se în mila s, i iubirea lui Dumnezeu.
Apostolul ne îndeamnă: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este
sfânt, fit, i s, i voi sfint, i în toată purtarea voastră. Căci este scris: «Fit, i
sfint, i, căci Eu sunt sfânt».” 1 Petru 1, 15-16. Harul Domnului Hristos
trebuie să controleze temperamentul s, i glasul vostru. Lucrarea Sa va
fi dată pe fat, ă printr-o atitudine politicoasă s, i plină de iubire dintre
frate s, i frate s, i în bunătate s, i cuvinte pline de încurajare. Atunci,
casa pare locuită de îngeri, viat, a răspândes, te un parfum plăcut, care
se înalt, ă la Dumnezeu asemenea tămâiei sfinte. Iubirea se manifestă
prin bunătate, amabilitate, îngăduint, ă s, i îndelungă răbdare.
Atunci, înfăt, is, area se schimbă. Domnul Hristos locuind în inimă,
slava Sa străluces, te pe fet, ele acelora care-L iubesc s, i păzesc porun-
cile Lui. Adevărul este scris acolo, pe fat, a lor. Pacea cea dulce a
cerului este descoperită atunci în ei. O amabilitate înnăscută s, i o
iubire mai mult decât omenească se va manifesta în viat, a lor.
Aluatul adevărului aduce o schimbare în toată fiint, a omului,
înnobilând ce este josnic, făcând atrăgător ceea ce este aspru, s, i pe
egoist, generos s, i altruist. Prin el, cel necurat se curăt, es, te, spălat
fiind în sângele Mielului. Prin puterea lui dătătoare de viat, ă, tot
spiritul, tot sufletul s, i toată tăria sunt aduse în armonie cu viat, a
divină. Omul cu natura sa omenească devine atunci o parte din

divinitate. Domnul Hristos este onorat printr-un caracter perfect,
desăvârs, it. Când aceste schimbări au loc, îngerii izbucnesc în cântări
de laudă, iar Dumnezeu s, i Domnul Hristos se bucură de cei schimbat, i
după chipul s, i asemănarea divină.
Capitolul 8 — Comoara ascunsă [103]
Capitol bazat pe textele din Matei 13, 44.
„Împărăt, ia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsa într-

o t, arină. Omul care o găses, te, o ascunde: s, i, de bucuria ei, se duce s, i
vinde tot ce are s, i cumpără t, arina aceea.” Matei 13, 44.
În vechime, se obis, nuia ca oamenii să-s, i ascundă comorile în
pământ. Hot, iile s, i tâlhăriile erau foarte frecvente. S, i ori de câte
ori avea loc o schimbare a stăpânirii, cei care aveau mari averi
erau în situat, ia de a fi supus, i la mari impozite. Pe lângă aceasta,
t, ara se afla în primejdia de a fi invadată de armate prădătoare. Ca
urmare, cei bogat, i căutau să-s, i păstreze averile ascunzându-le, iar
pământul era considerat ca fiind un loc sigur pentru păstrarea lor.
Dar deseori se întâmpla să uite locul unde au ascuns averea; se putea
ca proprietarul să moară, sau închisoarea sau exilul să separe pe
proprietar de comoara sa, s, i bogăt, ia, ce l-a costat atâta trudă ca să
o păstreze, să fie lăsată găsitorului care avea s, ansa să dea peste ea.
În vremea Domnului Hristos, nu era ceva neobis, nuit să descoperi
într-un ogor părăsit monede vechi s, i podoabe de aur s, i de argint.
Un om a închiriat un teren ca să-l cultive s, i, pe când ara cu boii,
fierul plugului scoase din pământ o comoară ascunsă. Descoperind
această comoară, omul îs, i dă seama de faptul că o avere este la [104]
îndemâna sa. Punând aurul la loc, acolo unde a fost ascuns, s-a
întors acasă s, i a vândut tot ce avea, pentru a cumpăra ogorul în care
se afla comoara. Familia sa s, i vecinii săi considerau toate acestea ca
fapte de om nebun. Privind ogorul, ei nu vedeau nici o valoare în acel
pământ părăsit. Dar omul s, tia ce face; s, i când a avut în mână actul
de proprietate asupra terenului, l-a răscolit peste tot ca să găsească
comoara pe care o pusese la loc sigur.
Această parabolă ilustrează valoarea comorii ceres, ti s, i efortul ce
ar trebui depus pentru a o dobândi. Cel ce a găsit comoara în t, arină,
a fost gata să se despartă de tot ceea ce avea, gata să depună o muncă
neobosită, numai să poată intra în stăpânirea bogăt, iilor ascunse. Tot
63
as, a, cel ce găses, te comoara cerească nu va considera nici un efort

prea greu s, i nici un sacrificiu prea mare, pentru a câs, tiga comoara
adevărului.
În parabolă, t, arina în care este ascunsă comoara simboliza Sfânta
Scriptură. Comoara este Evanghelia. Nici chiar pământul nu este as, a
de brăzdat cu vine de aur s, i as, a plin de lucruri pret, ioase, cum este
Cuvântul lui Dumnezeu.
Comori ascunse
Despre comorile Evangheliei se spune că sunt ascunse.
Frumuset, ea, puterea s, i taina Planului de Mântuire nu sunt înt, elese
de către cei care sunt înt, elept, i în proprii lor ochi s, i care sunt plini de
spiritul unor teorii des, arte. Mult, i au ochi, dar nu văd; au urechi, dar
nu aud; au minte, dar nu pot discerne comoara ascunsă.
Se poate ca un om să treacă chiar peste locul unde a fost ascunsă
comoara. Având absolută nevoie, el se poate as, eza ca să se odih-
nească sub copac, fără să bănuiască măcar că la rădăcina lui sunt
[105] ascunse mari bogăt, ii. Tot as, a a fost s, i cu poporul iudeu. Adevărul,
asemenea unei comori de aur, a fost încredint, at poporului iudeu.
Sistemul iudaic, purtând semnătura Cerului, fusese instituit chiar de
Domnul Hristos. Marile adevăruri ale mântuirii au fost ascunse în
tipuri s, i simboluri. S, i cu toate acestea, când Domnul Hristos a venit,
iudeii nu l-au recunoscut pe Acela, către care arătau toate aceste
tipuri s, i simboluri. Ei aveau, în mâinile lor, Cuvântul lui Dumnezeu,
dar tradit, iile care fuseseră transmise din generat, ie în generat, ie, cum
s, i interpretările omenes, ti ale Scripturilor, au făcut ca adevărul, as, a
cum este el în Hristos, să fie ascuns de ei. Important, a spirituală a
scrierilor sfinte a fost pierdută. Casa tezaurului a toată cunos, tint, a a
fost deschisă înaintea lor, dar ei nu au s, tiut.
Dumnezeu nu ascunde adevărul Său de oameni. Dar, pentru
propriile lor act, iuni, oamenii fac ca acesta să fie întunecat pentru
ei. Domnul Hristos a dat poporului iudeu suficiente dovezi despre
faptul că El era Mesia, dar învăt, ăturile Sale cereau o schimbare
hotărâtă în viat, a lor. Ei au înt, eles faptul că, dacă ar primi pe Hristos,
atunci ei ar trebui să renunt, e la obiceiurile s, i tradit, iile la care t, ineau
foarte mult, la practicile lor egoiste s, i nesfint, ite. Primirea adevărului
neschimbător s, i ves, nic cerea sacrificiu. De aceea ei n-au primit nici
Comoara ascunsă 65
chiar cele mai categorice dovezi pe care Dumnezeu le putea da,

pentru fixarea credint, ei în Hristos. Ei mărturiseau a crede Scripturile
Vechiului Testament, s, i totus, i refuzau să primească mărturia cuprinsă
în ele cu referire la viat, a s, i caracterul Domnului Hristos. Ei se temeau
ca nu cumva să fie convins, i s, i deci să fie convertit, i s, i astfel să fie
obligat, i a renunt, a la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei,
Calea, Adevărul s, i Viat, a erau printre ei, însă ei au lepădat cel mai
mare dar pe care cerul îl putea da.
Citim că: „Totus, i, chiar dintre fruntas, i, mult, i au crezut în El; dar
de frica Fariseilor, nu-L mărturiseau pe fat, ă, ca să nu fie dat, i afară
din sinagogă.” Ioan 12, 42. Ei erau convins, i; credeau că Isus este [106]
Fiul lui Dumnezeu; dar a-L mărturisi ca atare, nu era în armonie cu
dorint, ele lor ambit, ioase. Ei nu aveau credint, a care le-ar fi asigurat
comoara cerească, ci umblau mai degrabă după comori pământes, ti.
S, i astăzi oamenii aleargă după comori pământes, ti. Mintea le
este plină de gânduri egoiste s, i ambit, ioase. De dragul câs, tigării unor
bogăt, ii lumes, ti, onoare sau putere, ei consideră obiceiurile, tradit, iile
s, i cerint, ele oamenilor, mai presus de cerint, ele lui Dumnezeu. De
aceea, comorile Cuvântului Său sunt ascunse de ei.
„Dar omul firesc nu primes, te lucrurile Duhului lui Dumnezeu,
căci, pentru el, sunt o nebunie s, i nici nu le poate înt, elege, pentru că
trebuiesc judecate duhovnices, te.” 1 Corinteni 2, 14.
„S, i dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru
cei ce sunt pe calea pierzării, a căror minte necredincioasă a orbit-
o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina
Evangheliei, care este chipul lui Hristos.” 2 Corinteni 4, 3-4.
Valoarea comorii
Mântuitorul s, i-a dat seama că oamenii erau cu totul prins, i în
umblarea după câs, tiguri, pierzând din vedere realităt, ile ves, nice. S, i
el s, i-a asumat sarcina să îndrepte acest rău. El a căutat să rupă
fascinat, ia care paraliza sufletul. Ridicându-s, i vocea, El strigă: „S, i ce
ar folosi unui om să câs, tige toată lumea, dacă s, i-ar pierde sufletul?
Sau, ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” Matei 16, 26. El
a prezentat înaintea omenirii căzute viziunea lumii ceres, ti, pe care
ei o pierduseră din vedere, ca să poată privi realităt, ile ves, nice. El i-a
dus până la pragul ves, niciei, care străluces, te de slava de nespus a

lui Dumnezeu, arătându-le comorile de acolo.
[107] Valoarea acestei comori este mai presus de aur sau argint. Cele
mai bogate mine ale pământului nu se pot compara cu ea.
Adâncul zice: „Nu este în mine”;

S, i marea zice: „Nu este în mine”.
Ea nu se dă în schimbul aurului curat,
Nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
Nu se cântăres, te pe aurul din Ofir,
Nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,
Nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
Mărgeanul s, i cristalul, nu sunt nimic pe lângă ea;
Înt, elepciunea pret, uies, te mai mult decât mărgăritarele.
Iov 28, 14-18.
Aceasta este comoara ce se găses, te în Sfânta Scriptură. Biblia

este marea carte de învăt, ătură a lui Dumnezeu, marele Său educator.
Temelia oricărei s, tiint, e adevărate, cu privire la mântuire, se află în
Biblie. Fiecare ramură a cunoas, terii poate fi găsită prin cerceta-
rea Cuvântului lui Dumnezeu. Dar mai presus de orice altceva, ea
cont, ine s, tiint, a s, tiint, elor, s, tiint, a mântuirii. Biblia este mina bogăt, iilor
nesecate ale Domnului Hristos.
Adevărata înaltă educat, ie a mântuirii se capătă studiind s, i as-
cultând de Cuvântul lui Dumnezeu. Dar când Cuvântul lui Dum-
nezeu este dat la o parte pentru cărt, i care nu duc la Dumnezeu s, i
la Împărăt, ia Cerurilor, educat, ia religioasă, astfel câs, tigată, nu este
decât o îns, elăciune.
În natură sunt adevăruri minunate. Pământul, marea s, i cerul
sunt pline de adevăr. Ele sunt învăt, ătorii nos, tri. Natura vorbes, te
prin glasul ei despre înt, elepciunea cerului s, i despre adevărurile cele
ves, nice. Dar omul căzut în păcat nu înt, elege. Păcatul i-a întunecat
viziunea s, i el nu poate interpreta natura, fără să o as, eze mai presus de
Dumnezeu. Învăt, ăturile adevărate despre mântuire nu pot impresiona
mintea acelora care resping Cuvântul lui Dumnezeu. Ei pervertesc în
as, a grad învăt, ăturile din natură, încât ele nu fac decât să îndepărteze
mintea de la Creatorul ei.
Pentru mult, i, înt, elepciunea omului este considerată a fi mai înaltă

decât înt, elepciunea Învăt, ătorului divin, iar Cartea lui Dumnezeu este
socotită ca fiind demodată, perimată s, i neinteresantă. Dar ea nu este [108]
tot as, a privită de către aceia care sunt însuflet, it, i de către Duhul Sfânt.
Aces, tia văd comoara cea de pret, s, i sunt gata să vândă totul, numai să
cumpere t, arina care o cont, ine. Pentru mântuirea lor, în locul cărt, ilor
cont, inând închipuirile unor mari s, i renumit, i autori, ei aleg Cuvântul
Său, al Aceluia care este cel mai mare Autor s, i Învăt, ător pe care l-a
cunoscut vreodată lumea, care s, i-a dat viat, a Sa pentru noi, pentru
ca, prin El, noi să putem avea viat, a ves, nică.
Consecint, ele neglijării comorii

Satana lucrează asupra mint, ilor omenes, ti, făcându-le să creadă
că pot dobândi o cunoas, tere minunată, separat, i fiind de Dumnezeu.
Prin argumente îns, elătoare el a făcut pe Adam s, i Eva să se îndoiască
de Cuvântul lui Dumnezeu s, i în locul lui să as, eze o teorie care i-a
dus la neascultare. S, i sofisticăriile lui fac s, i astăzi ceea ce au făcut s, i
în Eden. Educatorii religios, i, care amestecă sentimentele autorilor
necredincios, i cu educat, ia religioasă pe care ei o fac, as, ează în mint, ile
fragede cugetări care îi vor conduce la neîncredere în Dumnezeu s, i
la călcarea Legii Sale. Prea put, in îs, i dau seama ce fac s, i care vor fi
rezultatele lucrării lor.
Cineva studiind, poate să treacă prin toate s, colile. El poate să-s, i
consacre puterile adunând cunos, tint, e. Dar nu va cunoas, te mântuirea,
dacă nu ajunge să cunoască pe Dumnezeu s, i dacă nu ascultă de legile
ce guvernează fiint, a sa. Prin obiceiuri rele, el pierde puterea apreci-
erii de sine; pierde controlul de sine. El nu mai poate judeca drept în
problemele care-l privesc foarte de aproape. El devine neglijent s, i
adesea absurd în modul în care se comportă cu trupul s, i spiritul său.
Datorită obiceiurilor rele el ajunge o epavă. Unul ca acesta nu poate
avea fericire, pentru că neglijând cultivarea principiilor sănătoase s, i
curate, faptul acesta îl face robul obiceiurilor rele care i-au distrus
pacea s, i în consecint, ă anii săi de studii costisitoare sunt pierdut, i, [109]
pentru că s-a distrus singur. El s, i-a folosit gres, it puterile fizice s, i
spirituale, iar templul trupului său a fost ruinat. El este ruinat atât
pentru viat, a aceasta, cât s, i pentru cea viitoare, în ceea ce prives, te
mântuirea, prin dobândirea numai de cunos, tint, e fires, ti, cu gândul
de a câs, tiga o comoară, dar lăsând la o parte Biblia, el a pierdut o

comoară mai de valoare decât orice altceva.
În căutarea comorii
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiul nostru. Noi trebuie
să ne instruim copiii în adevărurile cuprinse în el. Cuvântul lui
Dumnezeu este o comoară nesecată; însă oamenii dau gres, în găsirea
acestei comori, pentru că nu o caută până când o găsesc. Foarte mult, i
se mult, umesc numai cu presupuneri în legătură cu adevărul. Ei se
mult, umesc cu o lucrare superficială, considerând că au tot ceea ce
[110] este esent, ial. Ei iau de bine spusele altora ca fiind adevăruri, fiind
prea lenes, i ca să depună ei îns, is, i o muncă neobosită s, i sârguincioasă,
activitate înfăt, is, ată în pildă prin răscolirea t, arinei pentru găsirea
comorii ascunse. Născocirile omenes, ti nu sunt numai nevrednice de
încredere, dar sunt s, i primejdioase mântuirii, căci ele as, ează pe om
în locul unde ar trebui să fie Dumnezeu. Ei pun spusele oamenilor,
acolo unde ar trebui să fie numai: „As, a zice Domnul.”
Domnul Hristos este adevărul. Cuvintele Sale sunt adevăr s, i ele
au o mai profundă însemnătate decât se pare la prima vedere. Toate
cuvintele Domnului Hristos au o valoare ce trece dincolo de modesta
lor înfăt, is, are. Mintea care este înviorată de Duhul Sfânt va discerne
valoarea acestor cuvinte. Ea va înt, elege pret, ioasele nestemate ale
adevărului, chiar dacă acestea sunt comori ascunse.
Teoriile s, i speculat, iile omenes, ti nu vor conduce niciodată la
înt, elegerea Cuvântului lui Dumnezeu. Cei care presupun că înt, eleg
filozofia, gândesc că explicat, iile lor sunt necesare pentru a deschide
comorile cunoas, terii Cuvântului, spre a împiedica astfel pătrunderea
ereziilor în Biserică. Dar tocmai aceste explicat, ii au fost cele care
au adus în Biserică teorii false s, i erezie. Oamenii au depus eforturi
disperate pentru a explica pasajele pe care ei le considerau a fi mai
greu de înt, eles din Sfintele Scripturi; dar prea adesea, eforturile lor
n-au făcut decât să întunece ceea ce ei au încercat să clarifice.
Preot, ii s, i Fariseii credeau că fac lucruri mari ca învăt, ători ai Le-
gii, punând interpretarea lor mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu,
dar Domnul Hristos le-a spus: „Oare nu vă rătăcit, i voi, din pricină că
nu pricepet, i nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” Marcu 12,
24. El i-a acuzat de vina de a da „învăt, ături care nu sunt decât nis, te
porunci omenes, ti.” Marcu 7, 7. Des, i ei se considerau învăt, ători ai

Cuvântului lui Dumnezeu, ei nu erau împlinitori ai acestui Cuvânt.
Satana le-a orbit ochii ca să nu vadă adevărata lui important, ă.
Aceasta este s, i astăzi lucrarea multora. Multe biserici sunt vino-
vate de acest păcat. Există primejdia, marea primejdie, ca as, a-zis, ii
înt, elept, i de astăzi să repete experient, a învăt, ătorilor iudei. Ei inter- [111]
pretează în mod gres, it Cuvântul lui Dumnezeu s, i, ca urmare, multe
suflete sunt în confuzie s, i învăluite în întuneric, din cauza gres, itei
lor concept, ii cu privire la adevărul divin.
Sfânta Scriptură nu trebuie citită la lumina palidă, confuză a
tradit, iei s, i speculat, iilor omenes, ti. Cum am încerca să luminăm soa-
rele cu o tort, ă, tot as, a ar fi să încercăm a explica Scripturile prin
tradit, ia sau închipuirile omenes, ti. Cuvântul cel sfânt al lui Dum-
nezeu nu are nevoie de lumina tremurândă a unei tort, e pământene
pentru a face vizibilă slava Sa. Scriptura are lumină în ea însăs, i
— slava descoperită a lui Dumnezeu — s, i alături de ea, orice altă
lumină păles, te.
Dar trebuie să se facă un studiu stăruitor s, i o cercetare atentă. O
înt, elegere clară s, i profundă a adevărului nu va fi niciodată răsplata
celui lenes, . Nici o binecuvântare pământească nu se poate obt, ine
fără eforturi stăruitoare, pline de răbdare s, i perseverent, ă. Dacă unii
au acces în afaceri, ei trebuie să aibă voint, a de muncă s, i credint, a de
a privi spre rezultate. Noi nu putem as, tepta să obt, inem cunos, tint, e
spirituale, fără o muncă asiduă. Aceia care doresc să găsească como-
rile adevărului, trebuie să sape pentru ele as, a cum minerul sapă după
comorile ascunse în pământ. O lucrare făcută cu inima pe jumătate,
cu indiferent, ă, nu va da rezultate. Atât pentru cei în vârstă, cât s, i
pentru cei tineri, este necesar ca nu numai să citească Cuvântul lui
Dumnezeu, ci să-l s, i studieze cu toată inima, rugându-se s, i căutând
adevărul ca pe o comoară ascunsă. Cei care vor face astfel vor fi
răsplătit, i, căci Domnul Hristos le va lumina înt, elegerea.
Mântuirea noastră depinde de cunoas, terea adevărului cuprins
în Sfânta Scriptură. Este voia lui Dumnezeu ca noi să avem acest
adevăr. Cercetat, i-o, cercetat, i Biblia cea pret, ioasă, cu inimi flămânde.
Să explorăm Cuvântul lui Dumnezeu as, a cum minerul scotoces, te
pământul ca să găsească filoanele de aur. Niciodată nu trebuie să
abandonăm această cercetare, până când nu ne-am asigurat legătura
noastră cu Dumnezeu s, i până ce n-am ajuns să cunoas, tem care este
voia Sa cu privire la noi. Domnul Hristos a declarat: „S, i orice vet, i

cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
Dacă vet, i cere ceva în numele Meu, voi face.” Ioan 14, 13-14.
[112] Oamenii religios, i s, i de talent ajung să aibă o viziune a realităt, ilor
ves, nice, dar adesea ei dau gres, în a le înt, elege, pentru că lucrurile
care se văd eclipsează slava celor care nu se văd. Cel care va căuta
cu succes comoara ascunsă, trebuie să aibă idealuri, o viziune mai
înaltă decât lucrurile pământes, ti. Sentimentele sale s, i toate talentele,
darurile sale trebuie consacrate căutării acestei comori.
Neascultarea a închis us, a unei vaste cunos, tint, e care putea fi
dobândită din Sfânta Scriptură. Înt, elegerea înseamnă ascultare de
poruncile lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură nu trebuie adaptată în as, a
fel, ca să satisfacă prejudecăt, ile s, i preferint, ele oamenilor. Ea poate
fi înt, eleasă numai de către aceia care în umilint, ă caută să cunoască
adevărul, să-l trăiască.
Poate că întrebi: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” Pen-
tru aceasta, trebuie să lepezi opiniile tale preconcepute s, i ideile
tale mos, tenite sau cultivate, la poarta începutului cercetărilor tale.
Dacă cercetezi Scripturile numai pentru a-t, i sust, ine propriile păreri,
nu vei ajunge niciodată la cunoas, terea adevărului. Cercetează însă
Scripturile pentru a cunoas, te ce a spus Dumnezeu. Dacă, cercetând
Scripturile, ajungi să te convingi, dacă ajungi să-t, i dai seama că
părerile tale nu sunt în armonie cu adevărul, nu suci adevărul pentru
a-l face să se potrivească ideilor tale, ci primes, te lumina ce t, i-a fost
dată. Deschide-t, i mintea s, i inima ca să pot, i privi s, i pricepe lucrurile
minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Credint, a în Domnul Hristos ca Răscumpărător al lumii cere ac-
ceptarea unei mint, i iluminate s, i controlate de o inimă care poate
discerne s, i aprecia valoarea comorii ceres, ti. Această credint, ă este
nedespărt, ită de pocăint, ă s, i transformarea caracterului. A avea
credint, ă înseamnă a găsi s, i accepta comoara Evangheliei, cu toate
îndatoririle cerute de ea.
„Dacă un om nu se nas, te din nou, nu poate vedea Împărăt, ia lui
Dumnezeu.” Ioan 3, 3. El poate presupune sau imagina, dar fără
ochiul credint, ei nu poate vedea acest tezaur. Domnul Hristos s, i-a dat
[113] viat, a ca să ne asigure această nepret, uită comoară; dar fără nas, terea
din nou prin credint, a în sângele Său, nu poate fi iertarea păcatelor,
nici o comoară pentru sufletul pierdut în păcat.
Noi avem nevoie de iluminarea Duhului Sfânt pentru a putea

înt, elege adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrurile cele plă-
cute din natură nu pot fi văzute până când soarele, împrăs, tiind întu-
nericul, nu le inundă cu lumina lui. Tot astfel, comorile Cuvântului
lui Dumnezeu nu sunt apreciate până când ele nu sunt scoase la
iveală de către razele strălucitoare ale Soarelui neprihănirii.
Duhul Sfânt, trimis din ceruri prin bunăvoint, a iubirii infinite,
ia lucrurile lui Dumnezeu s, i le descoperă fiecărui suflet care are
credint, ă în Domnul Hristos. Prin puterea Sa, adevărurile vitale de
care depinde mântuirea sunt întipărite în minte, iar calea viet, ii este
făcută as, a de clară, încât nimeni nu poate gres, i. Studiind Scripturile,
noi trebuie să ne rugăm ca lumina Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu
să strălucească asupra Cuvântului, ca noi să putem vedea s, i aprecia
comorile lui.
Răsplata cercetării
Nimeni să nu gândească că nu mai are nimic de învăt, at. Profunzi-
mea mint, ii omenes, ti poate fi măsurată; operele scriitorilor omenes, ti
pot fi cunoscute în întregime; dar zborul celei mai înalte, mai pro-
funde s, i mai întinse imaginat, ii omenes, ti nu poate cuprinde întreaga
cunos, tint, ă de Dumnezeu. Dincolo de ceea ce putem noi înt, elege
se întinde infinitul. Noi n-am văzut decât licăririle slavei divine s, i
ale cunos, tint, ei s, i înt, elepciunii nemărginite; noi am lucrat — ca să
zicem as, a — numai la suprafat, a minei, în timp ce minereul bogat
în aur se află în adâncime, ca răsplată a aceluia care va săpa până
ce-l va găsi. Uneltele trebuie să pătrundă în adânc s, i tot mai adânc
în mină s, i rezultatul va fi comoara cea pret, ioasă. Printr-o adevă-
rată credint, ă, cunos, tint, a divină va fi împărtăs, ită celui credincios
devenind cunos, tint, a omului.
Nimeni nu poate cerceta Scripturile, în Spiritul lui Hristos, fără [114]
ca să fie răsplătit. Când cel credincios este dispus să se lase învăt, at,
asemenea unui copilas, , când se supune în totul lui Dumnezeu, atunci
el va găsi în Cuvântul Său adevărul. Dacă oamenii ar fi ascultători,
atunci ei ar înt, elege planul cârmuirii lui Dumnezeu. Lumea cerească
s, i-ar deschide atunci comorile harului s, i slavei Sale, spre a fi cerce-
tate. Fiint, ele omenes, ti ar fi atunci cu totul schimbate fat, ă de ceea ce
sunt acum, căci prin cercetarea comorilor adevărului, cei credincios, i
sunt înnobilat, i. Taina Mântuirii, a întrupării Domnului Hristos, jertfa

Sa ispăs, itoare, nu vor mai fi as, a de vagi, de neînt, elese pe deplin cum
sunt acum pentru mintea noastră. Ele nu numai că vor fi mai bine
înt, elese, dar vor fi mult mai mult apreciate.
În rugăciunea Sa înălt, ată Tatălui, Domnul Hristos a dat lumii o
lect, ie care ar trebui să fie întipărită în mintea s, i-n sufletul nostru.
„S, i viat, a ves, nică este aceasta”, spunea El, „să Te cunoască pe Tine,
singurul Dumnezeu adevărat, s, i pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis
tu.” Ioan 17, 3. Aceasta este adevărata educat, ie cres, tină. Ea transmite
putere. Cunoas, terea din experient, ă a lui Dumnezeu s, i a Domnului
nostru Isus Hristos, pe care L-a trimis El, transformă pe păcătos
după chipul lui Dumnezeu. El dă omului stăpânire de sine, aducând
fiecare impuls s, i orice patimă a firii decăzute sub controlul înaltelor
facultăt, i ale unei mint, i sfint, ite. Ea face pe posesorul ei un fiu al lui
Dumnezeu s, i un mos, tenitor al cerului. Ea îl aduce în comuniune cu
înt, elepciunea Celui Infinit s, i deschide înaintea lui comorile bogate
ale Universului.
Aceasta este cunos, tint, a care se obt, ine prin cercetarea Cuvân-
tului lui Dumnezeu. Iar această comoară poate fi găsită de sufletul
credincios care este gata să dea totul pentru a o avea.
„Dacă vei cere înt, elepciune, s, i dacă te vei ruga pentru price-
pere, dacă o vei căuta ca argintul, s, i vei umbla după ea ca după o
comoară, atunci vei înt, elege frica de Domnul s, i vei găsi cunos, tint, a
lui Dumnezeu.” Proverbe 2, 3-5.
Capitolul 9 — Mărgăritarul de mare pret, [115]
Capitol bazat pe textele din Matei 13, 45-46.
Mântuitorul compară binecuvântările iubirii mântuitoare cu un

mărgăritar de mare pret, . El ilustrează învăt, ătura Sa prin parabola ne-
gustorului „care caută mărgăritare frumoase. S, i când găses, te un măr-
găritar de mare pret, , se duce de vinde tot ce are, s, i-l cumpără.” Matei
13, 45-46. Domnul Hristos însus, i este Mărgăritarul de mare pret, . În
El se află toată slava Tatălui s, i expresia chipului persoanei Sale. Slava
atributelor lui Dumnezeu este exprimată în caracterul Său. Fiecare
pagină a Sfintelor Scripturi străluces, te la lumina Sa. Neprihănirea
Domnului Hristos, asemenea unei perle curate, albe, nu are nici un
defect, nici o pată. Lucrarea nici unui om nu poate îmbunătăt, i marele
s, i pret, iosul dar al lui Dumnezeu. El este desăvârs, it. În Domnul Hris-
tos sunt „ascunse toate comorile înt, elepciunii s, i ale s, tiint, ei.” Colo-
seni 2, 3. Căci „El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înt, elepciune,
neprihănire, sfint, ire s, i răscumpărare.” 1 Corinteni 1, 30. Tot ceea ce
poate satisface nevoile s, i dorint, ele sufletului omenesc, pentru lumea
aceasta s, i pentru cea viitoare, se găses, te în Isus Hristos. Mântuitorul
nostru este Mărgăritarul de un as, a mare pret, încât, în comparat, ie cu
El, toate celelalte lucruri pot fi socotite ca nimic.
Domnul Hristos „a venit la ai Săi, s, i ai Săi nu L-au primit.” [116]
Ioan 1, 11. Lumina lui Dumnezeu a strălucit în întunericul lumii s, i
„întunericul n-a biruit-o” Ioan 1, 5. Dar nu tot, i au fost indiferent, i
fat, ă de darul cerului. Negustorul din parabolă reprezintă pe cei care
doresc în mod sincer adevărul. În diferite neamuri au existat oameni
zelos, i s, i înt, elept, i care au căutat în literatura, s, tiint, a s, i religia lumii
păgâne ceea ce ei puteau primi ca fiind o comoară pentru sufletele lor.
Printre iudei se aflau aceia care căutau ceea ce le lipsea. Nemult, umit, i
cu o religie formală, ei tânjeau după o religie spirituală s, i înălt, ătoare.
Ucenicii pe care i-a ales Domnul Hristos apart, ineau acestei clase de
pe urmă, iar Corneliu s, i eunucul etiopian, clasei dintâi. Ei doreau
73
s, i se rugau pentru a primi lumina din cer; s, i atunci, când Domnul

Hristos le-a fost descoperit, ei L-au primit cu bucurie.
În parabolă, mărgăritarul nu este prezentat ca un dar. Negustorul
l-a cumpărat cu pret, ul a tot ceea ce avea el. Mult, i se întreabă cu pri-
vire la înt, elesul acestor pilde, deoarece, în Sfânta Scriptură, Domnul
Hristos este prezentat ca fiind un dar. În adevăr, El este un dar, dar
numai pentru aceia care se predau fără rezervă Lui, corp, suflet s, i
spirit. Noi trebuie să ne predăm pe noi îns, ine lui Hristos s, i să trăim
o viat, ă de ascultare de bună voie, de toate poruncile Sale! Tot ceea
ce suntem, toate talentele s, i calităt, ile pe care le avem, sunt ale lui
Dumnezeu, ca să fie consacrate în slujba Sa. Când ne predăm astfel
cu totul lui, Domnul Hristos, cu toate comorile cerului, se identifică
cu noi. Obt, inem astfel mărgăritarul de mare pret, .
Mântuirea este un dar s, i, totus, i, el se cumpără s, i se vinde. Pe
piat, a în care harul divin este cel care are putere, mărgăritarul de
mare pret, este înfăt, is, at ca fiind cumpărat fără bani s, i fără plată. În
[117] această piat, ă, tot, i pot obt, ine mărfurile cerului. Comoara pietrelor
pret, ioase, ale adevărului este deschisă tuturor. „Iată, t, i-am pus înainte
o us, ă deschisă”, declară Domnul Dumnezeu, „pe care nimeni n-o
poate închide.” Nici o sabie nu păzes, te calea către această us, ă. Din
înăuntru s, i din afara acestei us, i se aud voci zicând: „Vino!” Plin de
căldură s, i de iubire, glasul Mântuitorului ne invită: „Te sfătuiesc
să cumperi de la Mine aur curăt, it prin foc, ca să te îmbogăt, es, ti.”
Apocalipsa 3, 8.18.
Evanghelia Domnului Hristos este o binecuvântare pe care tot, i
o pot avea. Chiar s, i cel mai sărac este la fel de în stare să cumpere
mântuirea, ca s, i cel mai bogat; pentru că nici o bogăt, ie omenească,
oricât de mare ar fi ea, n-o poate dobândi. În schimb, ea se obt, ine
printr-o ascultare de bună voie, prin consacrarea noastră Domnului
Hristos, fiind ai Lui ca o proprietate cumpărată de El. Educat, ia, chiar
s, i a clasei celei mai înalte, nu poate — prin ea — să aducă un păcătos
aproape de Dumnezeu. Fariseii, care erau favorizat, i având toate
avantajele temporare s, i spirituale, ziceau cu mândrie s, i îngâmfare:
„Sunt bogat, m-am îmbogăt, it s, i nu duc lipsă de nimic.” S, i cu toate
acestea, ei erau „ticălos, i, nenorocit, i, săraci, orbi s, i goi.” Apocalipsa
3, 17. Domnul Hristos le-a oferit Mărgăritarul de mare pret, ; dar ei
L-au dispret, uit s, i nu l-au acceptat s, i El le-a zis: „Adevărat vă spun
Mărgăritarul de mare pret, 75
că vames, ii s, i desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăt, ia lui

Dumnezeu.” Matei 21, 31.
Noi nu ne putem câs, tiga mântuirea, dar trebuie s-o căutăm cu
un interes s, i o perseverent, ă as, a de mare, încât să putem fi gata să
abandonăm totul pentru ea.
Noi trebuie să căutăm Mărgăritarul de mare pret, , dar nu în târ-
gurile lumii sau pe căi lumes, ti. Pret, ul ce ni se cere să-l plătim nu
constă în aur sau argint, pentru că de fapt aurul s, i argintul apart, in
lui Dumnezeu. Trebuie să abandonăm ideea că avantajele temporare
sau spirituale vor putea să câs, tige mântuirea pentru noi. Dumnezeu
cere ascultarea noastră de bună voie. El ne cere să părăsim păcatele
noastre. Domnul Hristos declară: „Celui ce va birui, îi voi da să s, adă
cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum s, i Eu am biruit s, i am
s, ezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie.” Apocalipsa 3, 21.
Sunt unii care se pare că totdeauna caută Mărgăritarul ceresc. [118]
Dar ei nu abandonează, nu părăsesc cu totul vechile lor obiceiuri
rele. Ei nu mor fat, ă de sine, pentru ca Domnul Hristos să poată
trăi în ei. De aceea ei nu găsesc Mărgăritarul de mare pret, . Ei n-au
ajuns să biruiască ambit, ia nesfântă s, i iubirea lor pentru plăcerile
păcatului. Ei nu s, i-au luat crucea s, i n-au urmat Domnului Hristos pe
calea renunt, ării de sine s, i a sacrificiului. Aproape cres, tini, dar nu pe
deplin cres, tini, des, i se simt a fi aproape de împărăt, ia cerurilor, ei nu
vor putea intra în ea. Aproape, dar nu pe deplin mântuit, înseamnă a
fi nu aproape, ci cu totul pierdut.
Parabola negustorului care caută mărgăritare de mare pret, are
o dublă însemnătate; ea se aplică nu numai celor păcătos, i căutând
Împărăt, ia Cerurilor, ci s, i Domnului Hristos care îs, i caută mos, tenirea
pierdută. Domnul Hristos, Negustorul ceresc care caută mărgăritarul
de mare pret, , vede în omenirea pierdută în păcat mărgăritarul de pret, .
În omul mânjit s, i ruinat de păcat, El a văzut posibilitatea mântuirii.
Inimile care au fost în câmpul de bătaie a conflictului cu Satana
s, i care au fost răscumpărate prin puterea iubirii infinite, sunt mult
mai de pret, Cumpărătorului, decât acelea care n-au căzut niciodată.
Dumnezeu prives, te asupra omenirii s, i nu o vede ca fiind stricată s, i
lipsită de valoare; El prives, te la ea prin Isus Hristos s, i o vede as, a
cum poate deveni prin lucrarea iubirii răscumpărătoare. El a adunat
toate bogăt, iile Universului s, i le-a adus aici, jos, pentru a cumpăra
mărgăritarul. Iar Domnul Hristos găsindu-l, l-a as, ezat în coroana Sa.
„Căci ei sunt pietrele cununii împărătes, ti, care vor străluci în t, ara
Sa.” Zaharia 9, 16. „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul os, tirilor, îmi vor
fi o comoară, deosebită.” Maleahi 3, 17.
Dar Domnul Hristos, simbolizat prin Mărgăritarul de mare pret,
s, i privilegiul nostru de a avea această comoară cerească, este tema
de care avem nevoie să ne ocupăm cel mai mult. Duhul Sfânt este
Acela care descoperă oamenilor valoarea Mărgăritarului de mare
[119] pret, . Timpul în care Duhul Sfânt lucrează asupra inimii păcătosului
este timpul când în mod deosebit trebuie căutat s, i găsit darul ceresc.
În zilele Domnului Hristos mult, i au auzit Evanghelia, dar mintea lor
[120] era întunecată de învăt, ături false s, i ei n-au recunoscut în Învăt, ătorul
umil din Galilea, pe Fiul lui Dumnezeu. Dar după înălt, area Domnului
Hristos, instalarea Sa pe tronul Universului s, i începutul lucrării Sale
de mijlocire au fost făcute cunoscute prin revărsarea Duhului Sfânt.
În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a fost revărsat. Ucenicii Domnului
Hristos au vestit cu putere pe Mântuitorul cel înviat. Lumina cerului
a pătruns mint, ile întunecate ale acelora care au fost îns, elat, i de
vrăjmas, ii Domnului Hristos. Ei L-au văzut acum înălt, at cu puterea
Lui s, i L-au „făcut Domn s, i Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăint, a
s, i iertarea păcatelor.” Faptele Apostolilor 5, 13.
Ei l-au văzut înconjurat de slava cerului, având în mâinile Sale
comori infinite pe care să le împartă acelora care se vor întoarce
de la răzvrătirea lor. Când apostolii au vorbit despre slava Singu-
rului născut din Tatăl, trei mii de suflete au fost convinse. Ei au
fost făcut, i în stare să se vadă as, a cum erau, păcătos, i s, i mânjit, i de
păcat, iar pe Domnul Hristos să-l vadă ca pe Prietenul s, i Răscum-
părătorul lor. Domnul Hristos a fost înălt, at. El a fost glorificat prin
manifestarea puterii Duhului Sfânt revărsat asupra oamenilor. Prin
credint, ă, aces, ti credincios, i L-au văzut ca fiind Singurul care a îndu-
rat umilint, a, suferint, a s, i moartea pentru ca ei să nu piară, ci să aibă
viat, ă ves, nică. Descoperirea Domnului Hristos prin Duhul Sfânt i-a
făcut să înt, eleagă puterea s, i maiestatea Sa s, i prin credint, ă ei s, i-au
întins mâinile spre El, spunând: „Cred”.
Atunci, vestea cea bună a Mântuitorului înviat a fost dusă oame-
nilor până la cele mai îndepărtate margini ale lumii. Biserica privea
cum convertit, ii din toate părt, ile lumii i se adăugau. Credincios, ii erau
convertit, i din nou. Cei păcătos, i se uneau cu cres, tinii în căutarea
Mărgăritarului de mare pret, . Profet, ia care spune că: „Cel mai slab ...
Mărgăritarul de mare pret, 77
ca David; s, i casa lui David ca îngerul Domnului”, (Zaharia 12, 8),

se împlinea. Fiecare cres, tin vedea în fratele său întruchiparea divină
a bunătăt, ii s, i dragostei. Un singur interes predomina. Un singur
subiect interesa, mai presus decât orice altceva. Toate inimile băteau
la unison. Singura ambit, ie a celor credincios, i era aceea de a da pe
fat, ă o perfectă asemănare cu caracterul Domnului Hristos s, i a lucra [121]
pentru extinderea împărăt, iei Sale. „Mult, imea celor care crezuseră
era o inimă s, i un suflet.... Apostolii mărturiseau cu multă putere
despre învierea Domnului Isus, s, i un mare har era peste tot, i.” Faptele
Apostolilor 4, 32-33. „s, i Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor
pe cei ce erau mântuit, i.” Faptele Apostolilor 2, 47. Spiritul Domnu-
lui Hristos influent, a întreaga adunare; căci ei găsiseră Mărgăritarul
de mare pret, .
Aceste evenimente trebuie să se repete chiar cu s, i o mai mare
putere. Revărsarea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii a fost Ploaia
Timpurie, dar Ploaia Târzie va fi mult mai abundentă. Duhul Sfânt
as, teaptă să fie cerut s, i primit. Domnul Hristos trebuie să fie din nou
descoperit în toată plinătatea Sa prin puterea Duhului Sfânt. Atunci,
oamenii vor înt, elege mai bine valoarea Mărgăritarului de pret, s, i vor
spune împreună cu apostolul Pavel: „Dar lucrurile care pentru mine
erau câs, tiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos.
Ba încă, s, i acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere fat, ă de
pret, ul nespus de mare al cunoas, terii lui Hristos, Isus, Domnul meu.”
Filipeni 3, 7-8.
[122] Capitolul 10 — Năvodul
„Împărăt, ia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în

mare, care prinde tot felul de pes, ti. După ce s-a umplut, pescarii îl
scot la mal, s, ed jos, aleg în vase ce este bun s, i aruncă afară ce este
rău. Tot as, a va fi s, i la sfârs, itul veacului, îngerii vor ies, i, vor despărt, i
pe cei răi din mijlocul celor buni, s, i-i vor arunca în cuptorul aprins;
acolo va fi plânsul s, i scrâs, nirea dint, ilor.” Matei 13, 47-50.
Aruncarea năvodului reprezintă predicarea Evangheliei. Aceasta
aduce în Biserică atât ceea ce este bun, cât s, i ceea ce este rău. Când
lucrarea de vestire a Evangheliei se termină, judecata va fi aceea
care va face lucrarea de selectare între bun s, i rău. Domnul Hristos a
văzut că existent, a în Biserică a frat, ilor fals, i va face ca adevărul să fie
vorbit de rău. Lumea va defăima Evanghelia din cauza viet, ii nesfinte
a fals, ilor cres, tini. Chiar s, i pentru cres, tini va fi o pricină de poticnire
când văd că mult, i, dintre cei ce poartă numele Domnului Hristos, nu
sunt condus, i de Duhul Sfânt. Datorită faptului că în Biserică se află
astfel de păcătos, i, mult, i vor fi în primejdia de a gândi că Dumnezeu
[123] le scuză păcatele. De aceea, Domnul Hristos ridică vălul viitorului
s, i ne îndeamnă pe tot, i să privim asupra faptului că nu pozit, ia cuiva,
ci caracterul este acela care hotărăs, te destinul omului.
Atât parabola neghinei, cât s, i cea a năvodului ne învat, ă în mod
clar că nu va fi nici un timp când tot, i cei răi se vor întoarce la Dum-
nezeu. Grâul s, i neghina vor cres, te laolaltă până la timpul seceris, ului.
Atât pes, tii cei buni, cât s, i pes, tii cei răi sunt tras, i împreună la mal
pentru ultima selectare.
Aceste parabole ne învat, ă, de asemenea, că nu va fi nici un
timp de probă după terminarea judecăt, ii. Când lucrarea Evangheliei
s-a încheiat, urmează imediat lucrarea de despărt, ire între ceea ce
este bun s, i ceea ce este rău, hotărându-se pentru totdeauna destinul
fiecăruia.
78
Năvodul 79
Dumnezeu nu dores, te distrugerea nimănui. „Pe viat, a Mea, zice

Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la
calea lui s, i să trăiască, întoarcet, i-vă, întoarcet, i-vă de la calea voastră
cea rea. Pentru ce vret, i să murit, i voi, casa lui Israel?” Ezechiel 33,
11. În toată perioada timpului de probă, Duhul Sfânt îndeamnă pe
oameni să primească darul viet, ii. Numai aceia care resping îndemnu-
rile Sale nu vor supraviet, ui. Dumnezeu a declarat că păcatul trebuie
nimicit ca un rău ce ruinează Universul. Aceia care se lipesc de
păcat, vor pieri odată cu nimicirea lui.
[124] Capitolul 11 — Lucruri vechi s, i noi
Capitol bazat pe textele din Matthew 13, 51-52.
În timp ce Domnul Hristos învăt, a norodul, El făcea de asemenea

educat, ie ucenicilor Săi, în vederea activităt, ii lor viitoare. În toate
învăt, ăturile Sale erau s, i pentru ei lect, ii de învăt, at. După ce a rostit
parabola năvodului, El i-a întrebat: „At, i înt, eles voi toate aceste
lucruri?” S, i ei I-au răspuns: „Da, Doamne.” Apoi într-o altă parabolă,
El le-a prezentat responsabilitatea ce o au fat, ă de adevărurile pe care
le-au primit. „De aceea”, le-a zis El, „orice cărturar, care a învăt, at ce
trebuie despre Împărăt, ia cerurilor, se aseamănă cu un gospodar, care
scoate din visteria lui lucruri noi s, i lucruri vechi.” Matei 13, 51-52.
Comoara pe care gospodarul a strâns-o, el n-o ascunde. El o
scoate s, i face altora parte din ea. S, i folosind-o, comoara cres, te.
Gospodarul are atât lucruri vechi, cât s, i lucruri noi. Tot as, a Domnul
Hristos învat, ă că adevărul încredint, at ucenicilor Săi, trebuie vestit
lumii. S, i cu cât cunos, tint, a adevărului va fi răspândită mai mult, cu
atât ea va cres, te mai mult.
[125] Tot, i aceia care primesc solia Evangheliei în inimă, vor dori s-o
vestească. Iubirea cerească a Domnului Hristos trebuie să se mani-
feste. Aceia care s-au îmbrăcat cu Hristos, vor istorisi experient, a lor,
arătând pas cu pas felul în care i-a condus Duhul Sfânt — foamea s, i
setea lor după cunoas, terea lui Dumnezeu s, i a Domnului Isus Hristos
pe care L-a trimis El, rezultatul cercetării Scripturilor, rugăciunile
lor, agonia sufletului lor s, i cuvintele Domnului Hristos adresate lor:
„Păcatele ît, i sunt iertate.” Este un lucru nemotivat ca cineva să t, ină
aceste lucruri în secret, numai pentru sine, dar cei ce sunt plini de
dragostea lui Hristos nu vor face as, a. În măsura în care Domnul
Hristos i-a făcut depozitarii adevărurilor sfinte, dorint, a lor va fi ca
s, i alt, ii să primească aceleas, i binecuvântări. S, i pe măsură ce face s, i
altora cunoscute comorile bogate ale harului lui Dumnezeu, harul
Domnului Hristos le va fi dat într-o măsură din ce în ce mai bogată.
Ei vor avea atunci inima ca a unui copilas, în simplitate, într-o as-
80
Lucruri vechi s, i noi 81
cultare fără rezerve. Sufletele lor vor tânji atunci după sfint, ire, iar
comorile adevărului s, i ale harului le vor fi descoperite din ce în ce
mai mult, pentru ca mai departe, să fie transmise lumii.
Cuvântul lui Dumnezeu este marele tezaur al adevărului care
cuprinde: Cuvântul scris, cartea naturii s, i cartea experient, elor mo-
dului în care Dumnezeu procedează cu viat, a omului. Aceasta este
comoara din care slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se îndestuleze.
În cercetarea lor după adevăr, în căutarea mântuirii, ei trebuie să
depindă numai de Dumnezeu s, i nu de inteligent, ele omenes, ti, de
cei a căror înt, elepciune este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. Prin
mijloace stabilite de El, Dumnezeu va transmite cunoas, terea de sine,
oricărui cercetător.
Dacă urmas, ii Domnului Hristos vor crede în Cuvântul Său s, i-l
vor trăi, atunci nu va fi nici o ramură a s, tiint, ei din lumea naturală
pe care ei să nu fie în stare s-o priceapă s, i s-o pret, uiască. Nu va fi
nimic care să nu le furnizeze mijloace prin care să facă cunoscut s, i
altora adevărul. S, tiint, ele naturii sunt un tezaur al cunoas, terii, din
care fiecare elev în s, coala lui Hristos poate scoate multe învăt, ături.
În timp ce contemplăm frumuset, ea naturii, în timp ce studiem lect, iile [126]
ei în cultivarea pământului, în cres, terea copacilor, în toate lucrurile
minunate ale pământului, mărilor s, i ale cerului, vom ajunge să avem
o nouă înt, elegere a adevărului. În tainele modului în care Dumnezeu
se poartă cu oamenii, profunzimea înt, elepciunii s, i judecăt, ii Sale, as, a
cum se văd în viat, a oamenilor — toate acestea se dovedesc a fi un
tezaur plin de bogăt, ii.
Dar în Cuvântul scris, cunos, tint, a despre Dumnezeu se descoperă
în modul cel mai clar omului căzut în păcat. Aceasta este comoara
cea de nepătruns a bogăt, iilor Domnului Hristos.
Cuvântul lui Dumnezeu cuprinde Scripturile Vechiului ca s, i cele
ale Noului Testament. Unul nu este complet fără celălalt. Domnul
Hristos a declarat că adevărurile Vechiului Testament sunt tot as, a de
valabile ca s, i cele ale Noului Testament. Domnul Hristos a fost tot
atât de mult Mântuitorul omului s, i la începutul lumii, cum este s, i
astăzi. Mai înainte ca El să-s, i îmbrace divinitatea Sa în trupul naturii
noastre omenes, ti s, i să coboare în lumea noastră, solia Evangheliei a
fost vestită de către Adam, Set, Enoh, Metusalah s, i Noe. Abraham
a fost vestitorul acestei solii în Canaan, iar Lot în Sodoma s, i din
generat, ie în generat, ie, soli credincios, i au vestit pe Cel care avea
să vină. Ritualul serviciilor divine iudaice a fost instituit chiar de

către Domnul Hristos. El a fost temelia sistemului lor de jertfe s, i
sacrificii, marele antitip al tuturor serviciilor lor religioase. Sângele
vărsat al jertfelor este oferit ca o reprezentare a sacrificiului Mielului
lui Dumnezeu. Toate jertfele preînchipuitoare au fost împlinite de
El.
Domnul Hristos, as, a cum S-a înfăt, is, at patriarhilor, as, a cum a fost
simbolizat în serviciul jertfelor, as, a cum a fost caracterizat în Lege
s, i cum a fost descoperit de profet, i, este bogăt, ia Vechiului Testament.
Domnul Hristos în viat, a Sa, în moartea s, i învierea Sa, Domnul
Hristos, as, a cum este El descoperit de către Duhul Sfânt, constituie
comoara Noului Testament. Mântuitorul nostru, strălucirea slavei
Tatălui, este atât în Vechiul cât s, i în Noul Testament.
[127] Apostolii trebuiau să meargă s, i să dea mărturie despre viat, a,
moartea s, i lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos, despre care
au profetizat proorocii. Domnul Hristos în umilint, a Sa, în curăt, ia s, i
sfint, enia Sa, precum s, i în iubirea Sa fără de margini, avea să fie tema
mărturisirii lor. S, i pentru a predica Evanghelia în toată plinătatea
ei, ei trebuiau să prezinte pe Mântuitorul nu numai as, a cum a fost
descoperit în viat, a s, i învăt, ăturile Sale ci s, i as, a cum a fost profetizat
de către proorocii Vechiului Testament s, i cum a fost simbolizat în
serviciul jertfelor.
În învăt, ătura Sa, Domnul Hristos a prezentat adevăruri vechi,
al căror Autor era chiar El, adevăruri pe care El le-a rostit prin
patriarhi s, i profet, i, dar asupra cărora El revarsă acum o lumină
nouă. Cât de deosebită apărea acum însemnătatea lor. Un potop de
lumină s, i de putere spirituală se revărsa din explicat, iile Sale. S, i El a
făgăduit că Duhul Sfânt va lumina pe ucenici, pentru ca Cuvântul
lui Dumnezeu să le fie totdeauna deslus, it. Astfel ei vor fi în stare să
prezintă adevărurile Lui înves, mântate în noi frumuset, i.
Chiar de la prima făgăduint, ă a mântuirii rostită în Eden, viat, a,
caracterul s, i lucrarea de mijlocire a Domnului Hristos, au constituit
un subiect de studiu pentru mint, ile omenes, ti. S, i totus, i, aceia prin
care Duhul Sfânt a lucrat, au prezentat aceste teme într-o lumină nouă
s, i reînviorătoare. Adevărurile cu privire la Mântuire sunt capabile
de o continuă dezvoltare s, i extindere. Des, i vechi, ele sunt totdeauna
noi, descoperind mereu cercetătorului după adevăr o strălucire s, i o
putere tot mai mare.
În fiecare generat, ie se poate vedea o nouă dezvoltare a adevă-

rului, a soliei adresată de Dumnezeu oamenilor din acea generat, ie.
Toate adevărurile vechi sunt esent, iale, iar adevărurile noi nu sunt
independente fat, ă de cele vechi, ci sunt o continuare, o descifrare a
lor. Numai când adevărurile cele vechi sunt înt, elese, numai atunci le
putem pricepe pe cele noi. Când Domnul Hristos a dorit să prezinte
ucenicilor Săi adevărul cu privire la învierea Sa, El „a început de
la Moise s, i de la tot, i proorocii, s, i le-a tâlcuit în toate Scripturile ce [128]
era cu privire la El.” Luca 24, 27. Dar lumina care străluces, te din
proaspăta desfăs, urare a adevărului, este aceea care glorifică vechile
adevăruri. Cel care respinge sau neglijează pe cele noi, în realitate
nu cunoas, te nici pe cele vechi. Pentru el, ele îs, i pierd puterea lor
vitală s, i devin numai o formă lipsită de viat, ă.
Sunt unii care mărturisesc a crede s, i a învăt, a adevărurile Vechiu-
lui Testament, în timp ce resping pe cele ale Noului. Dar refuzând
să primească învăt, ăturile Domnului Hristos, ei demonstrează de fapt
că nu cred ceea ce au spus patriarhii s, i profet, ii. „Căci, dacă at, i crede
în Moise, M-at, i crede s, i pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.”
Ioan 5, 46. De aceea nu este nici o reală putere în învăt, ătura lor chiar
cu privire la Vechiul Testament.
Mult, i dintre cei care pretind a crede s, i învăt, a Evanghelia sunt
într-o gres, eală asemănătoare. Ei dau la o parte Scripturile Vechiului
Testament, despre care Domnul Hristos a declarat că: „Tocmai ele
mărturisesc despre Mine.” Ioan 5, 39. Respingând Vechiul Testa-
ment, ei resping de fapt Noul Testament pentru că amândouă sunt
părt, i inseparabile ale unui tot. Nimeni nu poate prezenta în mod
drept Legea lui Dumnezeu, fără prezentarea Evangheliei sau Evan-
ghelia fără Lege. Legea este Evanghelia întrupată, iar Evanghelia
este Legea descifrată. Legea este rădăcina, Evanghelia este floarea
plăcut mirositoare s, i rodul pe care-l poartă.
Vechiul Testament aruncă lumină asupra Noului, iar Noul asupra
Vechiului. Fiecare în parte este o descoperire a slavei lui Dumnezeu
în Hristos Isus. Amândouă prezintă adevărurile care vor continua să
descopere mereu noi profunzimi ale înt, elegerii cercetătorului zelos.
Adevărul în Hristos s, i prin Hristos este nemăsurat. Cercetătorul
Sfintelor Scripturi se aseamănă cu cineva care prives, te într-o fântână
ce se adânces, te s, i se lărges, te pe măsură ce se uită mai cu atent, ie
în adâncurile ei. În această viat, ă noi nu vom ajunge niciodată să
înt, elegem tainele iubirii lui Dumnezeu, în dăruirea Fiului Său ca să
facă ispăs, ire pentru păcatele noastre. Lucrarea Mântuitorului nostru
[129] pe acest pământ este s, i va fi întotdeauna un subiect ce va pune la
lucru în gradul cel mai înalt imaginat, ia noastră. Omul poate să facă
apel la toate puterile sale intelectuale în strădania sa de a pătrunde
această taină, dar puterile mint, ii sale vor slăbi s, i vor obosi. Cel mai
zelos cercetător va vedea în fat, a sa o mare fără fund s, i fără t, ărmuri.
Adevărul as, a cum este el în Domnul Hristos, poate fi experimen-
tat, dar niciodată explicat. Înălt, imea, lăt, imea s, i adâncimea lui, întrece
posibilitatea cunoas, terii noastre. Putem pune imaginat, ia noastră la
lucru mergând până la extrem, s, i totus, i să nu vedem decât în mod
întunecos contururile unei iubiri ce nu se poate explica, care este
tot atât de înaltă ca cerurile, dar care se pleacă spre pământ, ca să
imprime chipul lui Dumnezeu pe întreaga omenire.
Este totus, i posibil ca noi să vedem, din mila divină, atât cât
putem noi suporta. Aceasta se manifestă în sufletul umil s, i plin de
căint, ă. Noi vom înt, elege mila lui Dumnezeu exact în măsura în
care pret, uim sacrificiul Său adus pentru noi. Căutând Cuvântul lui
Dumnezeu cu inimă umilită, marea taină a Mântuirii se va deschide
cercetării noastre. El va cres, te în strălucire pe măsură ce privim la
El, iar înălt, imea s, i adâncimea lui vor cres, te mereu, atunci când vom
căuta să-l pricepem.
Viat, a noastră trebuie să fie strâns legată de viat, a Domnului Hris-
tos, noi trebuie să primim mereu de la El, să ne împărtăs, im de pâinea
viet, ii care se pogoară din cer s, i să ne adăpăm din fântâna tot mereu
proaspătă, care dă mereu la iveală îmbels, ugatele ei comori. Dacă
avem totdeauna pe Dumnezeu înaintea noastră, lăsând ca inimile
noastre să înalt, e mult, umiri s, i laude la adresa Sa atunci, viat, a noastră
religioasă va cunoas, te o continuă reînviorare. Rugăciunile noastre
vor lua atunci forma unei conversat, ii cu Dumnezeu, as, a ca s, i când
am vorbi unui prieten. El ne va vorbi atunci personal despre tainele
Sale. Adesea vom avea simt, ământul plăcut s, i fericit al prezent, ei
Domnului Hristos. Adeseori inimile noastre vor arde în lăuntrul
nostru atunci când El ni Se va alătura spre o plăcută comuniune cu
[130] noi, as, a cum a avut s, i cu Enoh. Atunci când în adevăr aceasta este
experient, a cres, tinului, în viat, a sa se va vedea simplitate, umilint, ă,
blândet, e s, i o inimă smerită, care arată tuturor celor cu care se aso-
ciază, că el a fost cu Isus s, i a învăt, at de la El. Religia Domnului
Hristos se va descoperi în aceia care o posedă ca fiind un principiu

pătrunzător s, i dătător de viat, ă o energie spirituală vie s, i lucrătoare.
Ea se va manifesta prin prospet, ime, putere s, i bucuria unei continue
tineret, i. Inima care primes, te Cuvântul lui Dumnezeu, nu este aseme-
nea unei bălt, i din care apa seacă prin evaporare s, i nici un bazin spart
din care se scurge cont, inutul lui pret, ios. Ci este asemenea torentului
unui munte alimentat de izvoare ce nu seacă s, i ale cărui ape reci
s, i limpezi sar din stâncă în stâncă, răcorind pe cel obosit, însetat s, i
împovărat.
Această experient, ă dă fiecărui învăt, ător al adevărului acele
calităt, i care îl vor face un reprezentant al Domnului Hristos. Spi-
ritul învăt, ăturilor Domnului Hristos, va da putere s, i claritate celor
spuse de el, precum s, i rugăciunilor lui. Mărturia lui despre Domnul
Hristos nu va fi o mărturie îngustă, lipsită de viat, ă. Slujitorul lui
Dumnezeu nu va vorbi mereu despre unul s, i acelas, i subiect. Mintea
va fi deschisă unei continue iluminări a Duhului Sfânt.
Domnul Hristos spunea: „Cine mănâncă trupul Meu s, i bea sân-
gele Meu, are viat, ă ves, nică ... după cum Tatăl, care este viu, M-a
trimis, s, i Eu trăiesc prin Tatăl, tot as, a, cine Mă mănâncă pe Mine,
va trăi s, i el prin Mine.... Duhul este Acela care dă viat, ă, carnea nu
foloses, te la nimic, cuvintele pe care vi le-am spus Eu, sunt Duh s, i
viat, ă.” Ioan 6, 54-63.
Când mâncăm trupul Domnului Hristos s, i bem sângele Său,
elementele viet, ii ves, nice se vor găsi atunci în lucrarea noastră. Pre-
dicarea nu va fi atunci o îngrămădire de idei searbăde, mereu repe-
tate. Predicile monotone s, i plictisitoare vor înceta. Vechile adevăruri
vor fi prezentate, dar ele vor fi văzute într-o lumină nouă. O nouă
înt, elegere a adevărului va avea loc, o claritate s, i o putere pe care tot, i [131]
o vor observa. Aceia care au privilegiul să ia parte la un asemenea
serviciu divin, dacă vor fi sensibili fat, ă de influent, a Duhului Sfânt,
vor simt, i puterea întăritoare a unei viet, i noi. Focul iubirii divine se
va aprinde înlăuntrul lor. Puterea lor de înt, elegere va fi înviorată
pentru a discerne frumuset, ea s, i maiestatea adevărului.
Gospodarul cel credincios reprezintă ceea ce ar trebui să fie
oricare dintre cei care învat, ă adevărul pe copii s, i tineri. Dacă el
face din Cuvântul lui Dumnezeu comoara sa, atunci, el va scoate
continuu din ea frumuset, i s, i adevăruri noi. Când cel ce învat, ă pe
alt, ii adevăruri, se va sprijini pe Dumnezeu în rugăciune, spiritul
Domnului Hristos va veni asupra lui s, i prin el, Dumnezeu va lucra,

prin Duhul Său cel Sfânt, asupra mint, ii noastre. Duhul umple mintea
[132] s, i inima cu o plăcută sperant, ă s, i curaj s, i cu tablourile pe care Biblia
le prezintă s, i toate acestea vor fi transmise celor cu care el lucrează.
Izvoarele păcii s, i bucuriei ceres, ti, descătus, ate în sufletul celui
ce învat, ă pe alt, ii prin cuvintele Inspirat, iei, vor ajunge un puternic
torent spre binecuvântarea tuturor celor ce vin în legătură cu el.
Pentru cercetător Biblia nu va deveni atunci o carte plictisitoare.
Sub mânuirea unui înt, elept învăt, ător, Cuvântul va deveni din ce în
ce mai de dorit. El va fi pâinea viet, ii ce nu se va învechi niciodată.
Prospet, imea s, i frumuset, ea lui va atrage s, i va încânta pe copii s, i
tineri. Aceasta este asemenea soarelui strălucind asupra pământului,
împărt, ind continuu strălucire s, i căldură s, i totus, i, nu se sfârs, es, te
niciodată.
Spiritul cel Sfânt s, i sfătuitor al lui Dumnezeu se găses, te în Cu-
vântul Său. O lumină, o nouă s, i pret, ioasă lumină străluces, te de pe
paginile ei. Aici este descoperit adevărul, iar cuvintele s, i frazele sunt
făcute să strălucească s, i potrivite pentru ocazia aceea, ca vocea lui
Dumnezeu vorbind sufletului.
Duhul Sfânt are plăcerea să se adreseze tinerilor, ca să le
înfăt, is, eze comorile s, i frumuset, ile Cuvântului lui Dumnezeu.
Făgăduint, ele rostite de marele Învăt, ător vor captiva simt, ămintele
s, i vor înviora sufletul cu o divină putere spirituală. S, i în mintea
îmbogăt, ită astfel se va dezvolta o familiarizare cu lucrurile divine
care va fi ca o stavilă împotriva ispitei.
Cuvintele adevărului vor cres, te în important, ă, ajungând la lăr-
gimea s, i la plinătatea însemnătăt, ii la care n-am visat niciodată.
Frumuset, ea s, i bogăt, ia Cuvântului are o influent, ă transformatoare
asupra mint, ii s, i a creierului. Lumina iubirii ceres, ti va cădea asupra
inimii, ca inspirat, ie.
Pret, uirea Bibliei va cres, te pe măsură ce o studiem. În oricare
parte s-ar întoarce cercetătorul, va găsi desfăs, urarea înt, elepciunii s, i
iubirii nemărginite a lui Dumnezeu.
[133] Important, a sistemului iudaic nu este încă pe deplin înt, eleasă.
Adevărurile profunde s, i vaste se găsesc în ritualurile s, i simbolu-
rile lui. Evanghelia este aceea care deschide tainele lui. Printr-o
cunoas, tere a Planului de Mântuire, adevărurile lui sunt deschise
înt, elegerii. Mult mai mult decât putem noi face, este privilegiul nos-
tru de a înt, elege aceste minunate teme. Noi trebuie să înt, elegem
profunzimea lucrurilor lui Dumnezeu. Îngerii doresc să pătrundă, să
înt, eleagă adevărurile ce sunt descoperite celor care cu inima smerită
cercetează Cuvântul lui Dumnezeu s, i se roagă pentru mai mare lun-
gime, lărgime, adâncime s, i înălt, ime a cunoas, terii, pe care numai El
singur o poate da.
Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestei lumi,
profet, iile privitoare la ultimele zile cer în mod deosebit atent, ia s, i
cercetarea noastră. Ultima carte a Scripturilor Noului Testament este
plină de adevăruri pe care avem nevoie să le înt, elegem. Satana a
orbit mintea multora, as, a că ei au fost bucuros, i pentru orice scuză pe
care au găsit-o ca să nu studieze cartea Apocalipsei. Dar prin servul
său Ioan, Domnul Hristos a arătat cele ce vor avea loc în ultimele
zile, spunând: „Ferice de cine cites, te, s, i de cei ce ascultă cuvintele
acestei proorocii, s, i păzesc lucrurile scrise în ea.” Apocalipsa 1, 3.
„S, i viat, a ves, nică este aceasta”, a spus Domnul Hristos, „să Te
cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, s, i pe Isus Hristos
pe care L-ai trimis Tu.” Ioan 17, 3. De ce atunci noi nu ajungem să
înt, elegem valoarea acestei cunoas, teri? De ce oare aceste glorioase
adevăruri să nu strălucească în inimile noastre, să nu constituie
preocuparea buzelor noastre s, i să nu umple întreaga noastră fiint, ă?
Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a făcut posesori ai tuturor
adevărurilor esent, iale pentru mântuirea noastră. Mii de oameni au
scos apă din aceste fântâni ale viet, ii s, i cu toate acestea apa din
ele n-a scăzut. Mii au fost aceia care au pus pe Domnul înaintea
lor s, i privind la El au fost schimbat, i după chipul Său. Spiritul lor [134]
ardea în ei atunci când vorbeau despre caracterul Său, mărturisind ce
înseamnă Hristos pentru ei s, i ce sunt ei pentru Domnul Hristos. Dar
aces, ti cercetători n-au epuizat aceste teme mari s, i sfinte. Încă multe
alte mii se pot angaja la lucrarea de cercetare s, i descoperire a tainelor
mântuirii. Atunci când ne ocupăm de viat, a Domnului Hristos s, i de
caracterul lucrării Sale, raze de lumină vor străluci s, i mai puternic la
fiecare încercare de descoperire a adevărului. Fiecare nouă cercetare
va aduce la lumină ceva mult mai interesant decât a fost descoperit
până atunci. Subiectul acesta este inepuizabil. Studiul întrupării
Domnului Hristos, jertfa Sa ispăs, itoare s, i lucrarea Sa de mijlocire,
va ocupa la nesfârs, it mintea cercetătorului zelos, s, i privind spre cer
cu nenumărat, ii lui ani va exclama: „Mare este taina evlaviei.”
În ves, nicie noi vom învăt, a ceea ce a fost posibil să învăt, ăm
aici, dacă am fi primit iluminare cerească, fapt care ne-ar fi deschis
mult înt, elegerea. Tainele mântuirii vor ocupa inimile, mintea s, i
vorbirea celor mântuit, i de-a lungul veacurilor nesfârs, ite. Ei vor
înt, elege atunci adevărurile pe care Domnul Hristos dorea foarte
mult să le facă cunoscute ucenicilor Săi, dar pe care ei n-au avut
suficientă credint, ă ca să le înt, eleagă. Mereu s, i mereu vor ies, i la
lumină noi aspecte ale desăvârs, irii s, i slavei Domnului Isus Hristos.
În decursul veacurilor nesfârs, ite, gospodarul cel credincios va scoate
din comoara sa, lucruri noi s, i lucruri vechi.
Capitolul 12 — Cerând pentru a da [135]
[136]
Capitol bazat pe textele din Luca 11, 1-13. [137]
[138]
Domnul Hristos primea continuu de la Tatăl ceea ce El trebuia
să ne transmită nouă „Cuvântul pe care îl auzit, i”, spunea El, „nu [139]
este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.” Ioan 14, 24. „Pentru că
nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Matei
20, 28. El a trăit, a gândit s, i S-a rugat nu pentru Sine, ci pentru alt, ii.
Dimineat, ă după dimineat, ă, din ceasurile petrecute cu Dumnezeu, El
venea ca să aducă oamenilor lumina cerului. El primea zilnic un nou
botez cu Duhul Sfânt. În zorii fiecărei noi zile, Domnul se des, tepta
din somnul Său, iar sufletul s, i buzele Sale erau unse cu har, pe care
să-l poată împărt, i s, i altora. Cuvintele îi erau chiar atunci date din
curt, ile ceres, ti, cuvinte pe care El să le poată spune la timp potrivit
celor obosit, i s, i obidit, i. „Domnul Dumnezeu Mi-a dat”, spunea El,
„o limbă iscusită, ca să s, tiu să înviorez cu vorba pe cel doborât
de întristare. El îmi trezes, te urechea, să ascult cum ascultă nis, te
ucenici.” Isaia 50, 4.
Ucenicii Domnului Hristos au fost foarte mis, cat, i de rugăciunile [140]
Lui s, i de obiceiul Său de a avea o strânsă comuniune cu Dumnezeu.
Într-o zi, după o scurtă absent, ă de lângă Domnul lor, ei L-au găsit
cufundat în rugăciune. Ca s, i când n-ar fi observat prezent, a lor, El a
continuat Să se roage cu voce tare. Inimile ucenicilor au fost profund
mis, cate. Când Domnul a încetat să se roage, ei I-au spus: „Doamne,
învat, ă-ne să ne rugăm”.
Ca răspuns, Domnul Hristos le-a repetat Rugăciunea Domnească,
as, a cum El a dat-o în predica de pe Muntele Fericirii. Apoi, printr-o
parabolă, El a ilustrat învăt, ătura pe care dorea să le-o dea.
„Care dintre voi”, le-a spus El, „dacă are un prieten, s, i se duce
la el în miezul nopt, ii, s, i-i zice: «Prietene, împrumută-mi trei pâini,
căci a venit de pe drum un prieten al meu, s, i n-am ce-i pune înainte,
s, i dacă dinăuntrul casei lui, prietenul acesta îi răspunde: „Nu mă
tulbura; acum us, a este încuiată, copiii mei sunt cu mine în pat, nu
89
pot să mă scol să-t, i dau pâini”, vă spun: chiar dacă nu s-ar scula să
i le dea, pentru că-i este prieten, totus, i, măcar pentru stăruint, a lui
supărătoare, tot se va scula s, i-i va da tot ce-i trebuie.»” Luca 11, 5-8.
Aici, Domnul Hristos înfăt, is, ează pe cel care se roagă, cerând
pentru ca la rândul său s, i el să poată da mai departe altuia. El trebuie
să obt, ină pâinea, altfel nu va putea potoli foamea călătorului obosit
s, i întârziat. Cu toate că vecinul său nu este dispus să fie deranjat,
el nu încetează cu cererea sa; prietenul său trebuie să fie ajutat; în
cele din urmă, rugămintea sa insistentă este răsplătită, iar nevoile
satisfăcute.
Tot la fel trebuiau să caute s, i ucenicii binecuvântările lui Dum-
nezeu. În hrănirea mult, imii ca s, i în predica despre pâinea venită
din ceruri, Domnul Hristos le-a înfăt, is, at lucrarea pe care ei o aveau
de făcut în calitate de reprezentant, i ai Săi. Ei trebuiau să împartă
oamenilor pâinea viet, ii. El, care le-a stabilit lucrarea ce urmau s-o
facă, a văzut cât de des avea să le fie pusă la probă credint, a lor.
Adesea ei aveau să fie pus, i în situat, ii neprevăzute, ocazii de a-s, i da
[141] seama de neputint, a omenească. Suflete ce flămânzeau după pâinea
viet, ii aveau să vină la ei, iar ei trebuia să-s, i dea seama de sărăcia s, i
neputint, a lor. Ei trebuia să primească hrana spirituală sau de nu, nu
aveau ce să dea altora. Nici un suflet însă nu trebuia să plece de la
ei nehrănit. Domnul Hristos îi îndreptă spre izvorul îndestulării lor.
Omul, al cărui prieten veni să găzduiască la el, chiar dacă a venit la o
oră nepotrivită din miezul nopt, ii, nu l-a respins. Des, i nu avea nimic
ce să-i pună înainte, el a mers la cineva care avea de ale mâncării
s, i stărui în cererea lui până când vecinul său i-a dat cele ce avea
nevoie. S, i oare Dumnezeu, care s, i-a trimis slujitorii să hrănească pe
cei flămânzi, nu avea să îndestuleze El nevoile lor pentru aducerea
la îndeplinire a lucrării Sale?
Dar vecinul egoist din parabolă nu reprezintă caracterul lui Dum-
nezeu. Lect, ia pe care o învăt, ăm de aici nu va fi prin comparat, ie, ci
prin contrast. Chiar s, i un om egoist va satisface o cerere urgentă,
pentru a scăpa de cineva care îi tulbură odihna. Dar lui Dumnezeu
îi place să dea. El este plin de compasiune s, i dores, te foarte mult să
satisfacă cerint, ele acelora care vin la El cu credint, ă. El ne dă ca să
putem da s, i altora s, i astfel să putem ajunge asemenea lui.
Cerând pentru a da 91
Domnul declară: „Ceret, i, s, i vi se va da; căutat, i, s, i vet, i găsi;

batet, i, s, i vi se va deschide. Fiindcă oricine cere, capătă; cine caută,
găses, te, s, i celui ce bate, i se va deschide”.
S, i Mântuitorul continuă: „Cine este tatăl acela dintre voi, care,
dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Ori, dacă cere un pes, te
să-i dea un s, arpe în loc de pes, te? Sau, dacă cere un ou, să-i dea
o scorpie? Deci, dacă voi, care suntet, i răi, s, tit, i să dat, i daruri bune
copiilor vos, tri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da
Duhul Sfânt celor ce i-l cer”. Luca 11, 9-13.
Pentru a întări încrederea noastră în Dumnezeu, Domnul Hristos
ne învat, ă să ne adresăm Lui cu un nume nou, un nume cuprinzând
în sine cele mai scumpe legături ale inimii omenes, ti. El ne dă pri- [142]
vilegiul de a numi pe nemărginitul Dumnezeu, Tatăl Nostru. Acest
nume, adresat Lui, sau vorbindu-ne despre El, este un semn al iubirii
noastre s, i al încrederii pe care o avem în El, cum s, i o garant, ie a
considerat, iei s, i legăturilor Sale cu noi. Rostit atunci când cerem
favoarea sau binecuvântarea Sa, el este ca o muzică pentru urechile
Sale. Ca nu cumva să gândim că ar fi o îndrăzneală din partea noastră
a-i spune pe nume, El l-a repetat mereu, mereu. El dores, te ca noi să
ne familiarizăm cu acest fel de a ne adresa Lui.
Dumnezeu ne consideră ca fiind copiii Săi. El ne-a răscumpărat
din această lume nepăsătoare s, i ne-a ales ca să devenim membrii
ai familiei ceres, ti, fii s, i fiice ale Împăratului ceresc. El ne invită să
ne încredem în El, cu o încredere mai puternică s, i mai profundă
decât încrederea unui copil în tatăl său. Părint, ii îs, i iubesc copiii, dar
dragostea lui Dumnezeu este mai mare, mai întinsă, mai profundă
decât poate fi iubirea omenească. Ea este nemărginită. Apoi, dacă
părint, ii pământes, ti s, tiu să dea daruri bune copiilor lor, cu cât mai
mult Tatăl nostru din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce-L cer de la
El?
Învăt, ătura Domnului Hristos cu privire la rugăciune ar trebui
luată foarte serios în considerat, ie. Există în rugăciune o s, tiint, ă di-
vină s, i parabola Sa evident, iază principii pe care tot, i au nevoie să le
înt, eleagă. El arată care este adevăratul spirit al rugăciunii, învăt, ându-
ne că este necesară stăruint, a în prezentarea cererilor noastre lui Dum-
nezeu s, i asigurându-ne de bunăvoint, a Sa de a asculta s, i răspunde
rugăciunilor noastre.
Rugăciunile noastre nu trebuie să fie egoiste, cerând numai pen-

tru folosul nostru. Noi trebuie să cerem, ca să putem da. Principiile
viet, ii Domnului Hristos trebuie să ajungă a fi s, i principiile viet, ii
noastre. „Eu însumi”, spunea El adresându-se ucenicilor săi, „Mă
sfint, esc pentru ei, ca s, i ei să fie sfint, it, i prin adevăr.” Ioan 17, 19.
Aceeas, i devot, iune, acelas, i sacrificiu de sine, aceeas, i supunere fat, ă
de cerint, ele Cuvântului lui Dumnezeu, care s-au manifestat în Dom-
nul Hristos, ar trebui văzute s, i în slujitorii Săi. Lucrarea noastră pe
pământ nu este aceea de a ne sluji sau de a ne plăcea nouă îns, ine,
[143] noi trebuie să slăvim pe Dumnezeu, cooperând cu El la salvarea
celor păcătos, i. Noi trebuie să cerem binecuvântări de la Dumnezeu,
pe care apoi să le putem da s, i altora. Capacitatea de a primi este
păstrată numai dând s, i altora. Noi nu putem continua să primim
mereu din bunurile cerului, fără să dăm din ele s, i celor din jurul
nostru.
În parabolă, cel care cerea a fost respins în repetate rânduri, dar
el n-a renunt, at la cererea sa. Tot as, a este s, i cu rugăciunile noastre.
Poate că nu totdeauna primim un răspuns imediat; dar Domnul
Hristos ne învat, ă că nu trebuie să încetăm a ne ruga. Rugăciunea
nu are ca scop să determine vreo schimbare în Dumnezeu, ci ea
trebuie să ne aducă în armonie cu Dumnezeu. Când ne adresăm Lui,
cerându-I ceva, El poate vedea că este necesar ca noi să ne cercetăm
mai întâi inimile s, i să ne pocăim de păcatele noastre. De aceea, El
ne trece prin încercări s, i necazuri, El ne trece prin umilint, ă, pentru
ca să putem să ne dăm seama de ceea ce împiedică lucrarea Duhului
Său cel Sfânt în noi.
Sunt condit, ii în calea împlinirii făgăduint, elor lui Dumnezeu, iar
rugăciunea nu poate lua niciodată locul datoriei. „Dacă Mă iubit, i”,
spunea Domnul Hristos, „vet, i păzi poruncile Mele. Cine are porun-
cile Mele s, i le păzes, te, acela Mă iubes, te, s, i cine Mă iubes, te, va fi
iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, s, i Mă voi arăta lui.” Ioan 14, 15.21.
Aceia care prezintă cererile lor lui Dumnezeu cerând împlinirea
făgăduint, elor Lui în timp ce ei nu îndeplinesc condit, iile, insultă pe
Iehova. Ei aduc numele Domnului Hristos ca o autoritate, o garant, ie
a îndeplinirii făgăduint, elor, în timp ce nu fac acele lucruri care ar fi
o manifestare a credint, ei în Hristos s, i a iubirii fat, ă de El.
Mult, i nesocotesc condit, ia acceptării de către Tatăl. Noi trebuie
să examinăm îndeaproape adevărul cu privire la credint, a noastră ori
de câte ori ne apropiem de Dumnezeu. Dacă suntem neascultători,

aceasta înseamnă că prezentăm lui Dumnezeu o notă de plată pe
care El s-o onoreze în timp ce noi n-am împlinit condit, iile ce se cer
pentru ca nota de plată să ne poată fi onorată. Noi prezentăm lui
Dumnezeu făgăduint, ele Sale s, i-I cerem să le împlinească pe când,
dacă ar face acest lucru, s, i-ar dezonora propriul Său nume.
Făgăduint, a sună astfel: „Dacă rămânet, i în Mine, s, i dacă rămân în [144]
voi Cuvintele Mele, ceret, i orice vet, i vrea, s, i vi se va da.” Ioan 15, 7.
S, i apostolul Ioan declară: „S, i prin aceasta s, tim că îl cunoas, tem, dacă
păzim poruncile Lui. Cine zice: «îl cunosc», s, i nu păzes, te poruncile
Lui, este un mincinos, s, i adevărul nu este în el. Dar cine păzes, te
Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârs, ită; prin
aceasta s, tim că suntem ai Lui.” Ioan 2, 3-5.
Una dintre ultimele porunci pe care Domnul Hristos le-a dat
ucenicilor Săi a fost: „Să vă iubit, i unii pe alt, ii, cum v-am iubit Eu.”
Ioan 13, 34. Ascultăm noi de această poruncă, sau ne complăcem
în a avea trăsături de caracter aspre s, i necres, tines, ti? Dacă în vreun
fel oarecare ne-am supărat sau rănit unii pe alt, ii, este de datoria
noastră să ne mărturisim gres, eala s, i să căutăm împăcarea. Aceasta
este o pregătire esent, ială, ca să putem veni, prin credint, ă, înaintea
lui Dumnezeu spre a cere binecuvântările Sale.
Mai este un lucru prea adesea neglijat de aceia care caută pe
Dumnezeu în rugăciune. Ai fost credincios fat, ă de Dumnezeu? Prin
profetul Maleahi, Dumnezeu declară: „Din vremea părint, ilor vos, tri
voi v-at, i abătut de la poruncile Mele, s, i nu le-at, i păzit. Întoarcet, i-vă
la Mine, s, i Mă voi întoarce s, i Eu la voi, zice Domnul os, tirilor. Dar
voi întrebat, i: «În ce trebuie să ne întoarcem?» Se cade să îns, ele un
om pe Dumnezeu, cum Mă îns, elat, i voi? Dar voi întrebat, i: «Cu ce
Te-am îns, elat?» Cu zeciuielile s, i darurile de mâncare.” Maleahi 3, 7,
8.
Ca dătător al tuturor binecuvântărilor, Dumnezeu pretinde o anu-
mită parte din tot ceea ce avem noi. Acesta este planul Său pentru
sust, inerea lucrării de predicare a Evangheliei. S, i întorcând lui Dum-
nezeu această parte, noi arătăm prin aceasta pret, uirea noastră pentru
darurile Lui. Dacă ret, inem s, i nu-I dăm ceea ce este al Său, cum
mai putem noi oare cere binecuvântările Sale? Dacă suntem servi
necinstit, i în cele pământes, ti, cum mai putem avea pretent, ia ca El
să ne încredint, eze lucrurile ceres, ti? S-ar putea ca tocmai aici să fie
secretul faptului că la multe rugăciuni nu primim răspuns.
Dar Dumnezeu în mila Sa cea mare este gata să vă ierte s, i El
[145] spune: „Aducet, i însă la casa visteriei toate zeciuielile, ca să fie
hrană în Casa Mea; punet, i-Mă astfel la încercare ... s, i vet, i vedea
dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor, s, i dacă nu voi turna peste
voi bels, ug de binecuvântare. S, i voi mustra pentru voi pe cel ce
mănâncă (lăcusta) s, i nu vă va nimici roadele pământului, s, i vit, a nu
va fi neroditoare în câmpiile voastre.... Toate neamurile vă vor ferici
atunci, căci vet, i fi o t, ară plăcută, zise Domnul os, tirilor.” Maleahi 3,
10-12.
Tot as, a stau lucrurile cu toate celelalte cerint, e ale lui Dumnezeu.
Toate darurile Sale sunt făgăduite cu condit, ia ascultării. Dumnezeu
are un cer plin de binecuvântări pentru aceia care vor colabora cu
El. Tot, i cei ce-L ascultă, pot, cu multă încredere, să ceară împlinirea
făgăduint, elor Sale.
Dar noi trebuie să dăm pe fat, ă o încredere deplină, nes, ovăielnică,
în Dumnezeu. Adesea El întârzie să ne răspundă, pentru a ne pune
la probă credint, a noastră sau pentru a pune la încercare sinceritatea
dorint, elor noastre. Dacă am cerut după Cuvântul Său, atunci noi
ar trebui să credem în făgăduint, ele Sale s, i să prezentăm cererile
noastre cu încredint, area că ele nu vor fi refuzate.
Dumnezeu nu spune: Ceret, i o dată s, i vi se va da. El invită să
cerem, să stăruim neobosit în rugăciune. Cererea stăruitoare aduce
pe cel ce cere într-o atitudine mult mai serioasă, mai plină de zel,
s, i face să crească dorint, a de a primi lucrurile pentru care se roagă.
Domnul Hristos a spus Martei la mormântul fratelui ei Lazăr: „Nu
t, i-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?” Ioan
11, 40.
Dar mult, i n-au o credint, ă vie. De aceea, ei nu primesc o măsură
mai mare din puterea lui Dumnezeu. Slăbiciunea lor este rezultatul
necredint, ei lor. Ei au mai multă încredere în propriile lor fapte, decât
în lucrările lui Dumnezeu pentru ei. Ei se încred în propria lor grijă
pentru ei. Fac planuri s, i proiecte, dar se roagă put, in s, i au în adevăr
put, ină încredere în Dumnezeu. Ei gândesc că au credint, ă, dar ceea
ce au nu este decât un impuls momentan. Dând gres, în a-s, i da seama
[146] de propriile lor lipsuri, sau de bunăvoint, a lui Dumnezeu de a da, ei
nu stăruiesc în a-s, i ment, ine cererile înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunile noastre ar trebui să fie tot as, a de stăruitoare s, i sincere

cum a fost cererea prietenului lipsit care la miezul nopt, ii a cerut
câteva pâini. Cu cât vom cere mai călduros s, i mai hotărât, cu atât mai
strânsă va fi legătura noastră cu Hristos. Noi vom primi binecuvântări
s, i mai mari, dacă vom manifesta s, i o credint, ă mai mare.
Partea noastră este să ne rugăm s, i să credem. Să veghem s, i să
ne rugăm. Să veghem s, i să conlucrăm cu Dumnezeu care ascultă
rugăciunile noastre. Să nu uităm că suntem „împreună lucrători cu
Dumnezeu.” 1 Corinteni 3, 9. Să vorbim s, i să lucrăm în armonie cu
rugăciunile noastre. Căci nu este un lucru de mică important, ă pentru
noi, dacă încercările vor dovedi credint, a noastră ca fiind sigură, sau
vor arăta că rugăciunile noastre nu sunt decât numai o formă.
Când vin încercări s, i greutăt, ile ne confruntă, să nu privim la
oameni pentru ajutor. Să ne încredem cu totul în Dumnezeu. Obiceiul
de a spune altora greutăt, ile noastre, ne face mai slabi s, i nici pe ei
nu-i întăres, te. Prin aceasta, as, ezăm asupra lor povara infirmităt, ilor
noastre spirituale, de care ei nu ne pot scăpa. Noi căutăm putere
la om, care este mărginit s, i supus gres, elii, pe când am putea primi
puterea de la Dumnezeul cel nemărginit s, i nesupus gres, elii.
Nu este nevoie să mergem la marginile pământului pentru
înt, elepciune, căci Dumnezeu, este aproape. Ceea ce ne va asigura
succesul, nu sunt talentele pe care le avem acum, sau pe care le vom
avea vreodată. Numai Dumnezeu poate face lucrul acesta pentru
noi. Noi trebuie să avem o mai put, ină încredere în ceea ce poate
face omul s, i o mai mare încredere în ceea ce poate face Dumne-
zeu pentru fiecare suflet credincios. El dores, te ca să-L căutăm prin
credint, ă. El dores, te ca noi să as, teptăm lucruri mari de la El. S, i El
mai dores, te ca să ne dea pricepere în lucrurile pământes, ti ca s, i în
cele spirituale. El poate ascut, i mintea noastră. El ne poate da tact
s, i îndemânare. Să punem la lucru talentele noastre, să cerem de la
Dumnezeu înt, elepciunea s, i ea ne va fi dată.
Să luăm Cuvântul lui Dumnezeu ca asigurare. Nu ne-a invitat [147]
oare să venim la El? Niciodată să nu ne îngăduim a vorbi într-un mod
descurajator s, i lipsit de nădejde. Dacă am face astfel, vom pierde
foarte mult. Privind la ceea ce izbes, te privirea s, i plângându-ne atunci
când dificultăt, ile ne presează, nu facem decât să dăm dovadă că avem
o credint, ă bolnavă s, i slabă. Să vorbim s, i să lucrăm cu o credint, ă
de neînvins. Domnul este bogat în mijloace, lumea este a Lui. Să
privim cu credint, ă spre cer. Să privim la El care are lumină, putere
s, i eficient, ă.
În credint, a sinceră este putere s, i statornicie în principii, o stabili-
tate în urmărirea t, intei propuse, pe care nici timpul s, i nici greutăt, ile
nu o pot slăbi. „Flăcăii obosesc s, i ostenesc, chiar tinerii se clatină;
dar cei ce se încred în Domnul îs, i înnoiesc puterea, ei zboară ca vul-
turii, aleargă s, i nu obosesc, umblă s, i nu ostenesc.” Isaia 40, 30-31.
Sunt foarte mult, i aceia care doresc să ajute pe alt, ii, dar ei simt că
n-au nici un fel de putere spirituală sau lumină, pe care s-o transmită
altora. Aces, tia să-s, i înalt, e cererile la tronul harului. Să se roage
pentru Duhul Sfânt. Dumnezeu Se află înapoia fiecărei făgăduint, e
pe care a făcut-o. Cu Biblia în mână spunet, i: „Am făcut cum mi-ai
spus. Prezint făgăduint, a Ta care spune: «Ceret, i s, i vi se va da, căutat, i
s, i vet, i găsi, batet, i s, i vi se va deschide!»”
Noi nu trebuie numai să ne rugăm în numele Domnului Hristos,
ci s, i prin inspirat, ia Duhului Sfânt. Aceasta explică ceea ce trebuie să
înt, elegem când se spune că Duhul „mijloces, te pentru noi cu suspine
negrăite.” Romani 8, 26. Lui Dumnezeu Îi place să răspundă la ase-
menea rugăciuni. Când cu căldură s, i stăruint, ă înălt, ăm o rugăciune în
numele Domnului Hristos, în chiar această stăruint, ă se află garant, ia
din partea lui Dumnezeu că El este gata să răspundă la rugăciunea
noastră „nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.” Efeseni 3,
20.
Domnul Hristos a spus că „orice lucru vet, i cere, când vă rugat, i,
[148] să credet, i că l-at, i s, i primit, s, i-l vet, i avea.” Marcu 11, 24. „S, i orice
vet, i cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit
în Fiul.” Ioan 14, 13. Iar ucenicul iubit, Ioan, sub inspirat, ia Duhului
Sfânt, vorbes, te foarte deschis s, i plin de încredere, „îndrăzneala pe
care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
S, i dacă s, tim că ne ascultă, orice I-am cere, s, tim că suntem stăpâni
pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Ioan 5, 14-15. Să înălt, ăm deci
cu stăruint, ă cererile noastre Tatălui, în numele Domnului Hristos.
Dumnezeu va onora acest Nume.
Curcubeul ce se află de jur împrejurul tronului este o asigurare că
Dumnezeu este credincios, că în El nu este schimbare, nici umbră de
mutare. Noi am păcătuit împotriva Lui s, i nu merităm favoarea Lui;
cu toate acestea, chiar El a pus pe buzele noastre această rugăciune:
„Pentru Numele Tău, nu nesocoti, nu necinsti scaunul de domnie al
slavei Tale! Nu uita, nu rupe legământul Tău cu noi.” Ieremia 14, 21.
Când venim la El, mărturisind nevrednicia s, i păcatul nostru, El S-a
legat ca să asculte strigătul nostru. Onoarea tronului Său este legată
de împlinirea Cuvântului Său dat nouă.
Asemenea lui Aaron, care simboliza pe Domnul Hristos, Mântui-
torul nostru poartă numele întregului Său popor pe inima Sa, în locul
Prea Sfânt, Marele nostru Mare preot îs, i amintes, te toate cuvintele
prin care El ne-a încurajat să avem încredere în El. El îs, i amintes, te
întotdeauna de legământul Său.
Tot, i cei care-L caută, îl vor găsi. Tot, i cei care bat, vor avea us, a
deschisă înaintea lor. Nu se vor auzi cuvintele de scuză: Nu mă
tulburat, i, us, a este închisă, nu doresc s-o deschid. Nimănui nu i se va
spune: Nu pot să te ajut. Aceia care vin în miez de noapte să ceară
pâine, ca să hrănească sufletele flămânde, vor avea succes.
În parabolă, cel care cere pâine ca să dea unui străin, primes, te
„tot ce-i trebuie”. Atunci în ce măsură ne va da Dumnezeu pentru ca
să putem da s, i altora? „După măsura harului lui Hristos.” Efeseni
4, 7. Îngerii urmăresc cu un deosebit interes să vadă cum se poartă [149]
omul cu semenii săi. Când aces, tia văd pe cineva că dă pe fat, ă o
iubire, asemenea Domnului Hristos fat, ă de cel gres, it, atunci ei vin
lângă ei s, i îi aduc aminte de cuvintele pe care să le spună, cuvinte
care vor fi ca o pâine a viet, ii pentru acel suflet. În acest fel Dumnezeu
„îngrijes, te de toate trebuint, ele voastre, după bogăt, ia Sa, în slavă,
în Isus Hristos.” Filipeni 4, 19. Mărturisirea noastră, în sinceritatea
s, i autenticitatea ei, El o va face puternică, în tăria viet, ii viitoare.
Cuvântul lui Dumnezeu va fi în gura noastră adevăr s, i neprihănire.
Efortul personal pentru binele altora trebuie să fie precedat de
multă rugăciune în taină, pentru că el cere o mare înt, elepciune spre a
înt, elege s, tiint, a mântuirii sufletelor. Mai înainte de a avea legătură cu
oamenii trebuie să avem comuniune cu Domnul Hristos. La tronul
harului ceresc, noi putem obt, ine pregătirea necesară pentru a sluji
oamenilor.
Să lăsăm inima să tânjească de dorint, a pe care o are pentru
Dumnezeu, pentru viul Dumnezeu. Viat, a Domnului Hristos a arătat
ce poate face omul, atunci când ajunge părtas, naturii divine. Tot ceea
ce Domnul Hristos a primit de la Dumnezeu, putem primi s, i noi.
Atunci, să cerem s, i vom primi. Cu credint, a stăruitoare a lui Iacob,
cu insistent, a nes, ovăielnică a lui Ilie, să cerem pentru noi tot ceea ce
Dumnezeu ne-a făgăduit.
Să lăsăm gândurile slăvite ale lui Dumnezeu să stăpânească
mintea noastră. Să lăsăm ca viat, a noastră să fie legată prin legături
trainice cu viat, a Domnului Hristos. Cel care a poruncit ca lumina
să lumineze în întuneric, este binevoitor să strălucească în inima
noastră, să facă să strălucească „lumina cunos, tint, ei slavei lui Dum-
nezeu pe fat, a lui Isus Hristos.” 2 Corinteni 4, 6. Duhul Sfânt va
lua lucrurile lui Dumnezeu s, i ni le va arăta, făcându-le o putere vie
în inima celui ce ascultă. Domnul Hristos ne va conduce la pragul
ves, niciei. Vom putea privi atunci slava de dincolo de perdea s, i să
descoperim oamenilor Atotputernicia Aceluia care trăies, te pururi ca
să mijlocească pentru noi.
Capitolul 13 — Doi închinători [150]
Capitol bazat pe textele din Luca 18, 9-14.
Pentru unii care „se încredeau în ei îns, is, i că sunt neprihănit, i, s, i
dispret, uiau pe ceilalt, i”, Domnul Hristos a spus parabola Fariseului
s, i a vames, ului. Fariseul s-a suit la Templu să se roage, nu pentru că
simt, ea că este păcătos s, i deci avea nevoie de iertare, ci pentru că
gândea despre sine că este drept s, i spera să câs, tige astfel laude de
la oameni. El privea închinarea sa ca un merit, care-l va recomanda
înaintea lui Dumnezeu. În acelas, i timp, rugăciunea sa dădea posi-
bilitatea oamenilor să-s, i facă o părere înaltă despre evlavia sa. El
spera să dobândească atât favoarea lui Dumnezeu, cât s, i a omului.
Închinarea sa era determinată de interesele sale egoiste.
S, i astfel, el era plin de îngâmfare. El manifesta aceasta în privi-
rea, umblarea s, i rugăciunile lui. T, inându-se departe de ceilalt, i, ca s, i
când ar fi zis: „Dă-te înapoi, nu te apropia de mine, căci sunt sfânt”
(Isaia 65, 5), el stătea s, i se ruga „în sine”. Mult, umit în totul de sine,
el gândea că Dumnezeu s, i oamenii îl privesc cu aceeas, i plăcere.
„Dumnezeule, ît, i mult, umesc”, spunea el, „că nu sunt ca ceilalt, i
oameni, hrăpăret, i, nedrept, i, desfrânat, i sau chiar ca vames, ul acesta.” [151]
Luca 18, 11. Caracterul său îl judeca nu după caracterul cel sfânt al
lui Dumnezeu, ci după caracterul altor oameni. Mintea lui era înstră-
inată de Dumnezeu s, i îndreptată spre oameni. Acesta era secretul
mult, umirii sale de sine.
S, i el a început să-s, i enumere faptele sale bune. „Eu postesc de
două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Luca
18, 12. Religia Fariseului nu ajungea până la suflet. El nu căuta să-s, i
formeze un caracter asemenea lui Dumnezeu, o inimă plină de iubire
s, i milă. El era satisfăcut cu o religie care are de-a face numai cu viat, a
exterioară. Neprihănirea pe care o avea era propria sa neprihănire
— rod al propriilor lui fapte — judecată după un standard omenesc.
Oricine se încrede în sine, considerând că este neprihănit, va
dispret, ui pe ceilalt, i. Ca s, i Fariseul, se judecă pe sine comparându-se
99
cu alt, i oameni s, i de aceea judecă pe tot, i ceilalt, i după sine. Neprihă-

nirea sa este pret, uită după a altora, s, i cu cât sunt aces, tia mai răi, cu
atât mai neprihănit apare prin contrast, el. Îndreptăt, irea sa de sine
îl face să acuze. Ceilalt, i sunt condamnat, i de el ca fiind călcători ai
Legii lui Dumnezeu. În acest fel el manifestă acelas, i spirit ca al lui
Satana, acuzatorul frat, ilor săi. Cu un astfel de spirit, îi este imposibil
să intre în comuniune cu Dumnezeu. El se întoarce acasă lipsit de
binecuvântarea divină.
Vames, ul s-a suit la Templu împreună cu ceilalt, i închinători, dar
curând s-a retras din mijlocul lor, considerându-se nevrednic să se
unească cu ei în rugăciune. Stând mai la o parte el „nu îndrăznea
nici ochii să s, i-i ridice spre cer; s, i se bătea cu pumnul în piept”,
într-o amară zbuciumare sufletească s, i dispret, fat, ă de sine. El simt, ea
că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, că este păcătos s, i mânjit.
El nu as, tepta nici măcar milă din partea celor din jurul său, căci
aces, tia priveau la el cu compătimire. El era cons, tient de faptul că
n-avea nici un merit care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu s, i
într-o cumplită disperare el a strigat: „Dumnezeule, ai milă de mine,
păcătosul”. Luca 18, 13. El nu se compara cu alt, ii.
[152] Coples, it de simt, ământul vinovăt, iei, el stătea acolo ca s, i când
ar fi fost singur în prezent, a lui Dumnezeu. Singura sa dorint, ă era
să fie iertat s, i să aibă pace, singura lui cerere era după milă, după
mila lui Dumnezeu. Si el a fost binecuvântat. „Eu vă spun”, a zis
Domnul Hristos, „că mai degrabă omul acesta s-a pogorât acasă
socotit neprihănit, decât celălalt.” Luca 18, 14.
Fariseul s, i vames, ul reprezintă două mari clase de oameni în
care se împart cei care vin să se închine înaintea lui Dumnezeu.
Primii doi reprezentant, i ai acestor clase se află în primii doi copii
ce au fost născut, i în această lume. Cain gândea despre sine că
este neprihănit, drept s, i de aceea el a venit înaintea lui Dumnezeu
numai cu un dar de mult, umire. El nu si-a mărturisit păcatul s, i n-a
recunoscut nevoia lui după mila lui Dumnezeu. Dar Abel a venit
înaintea lui Dumnezeu cu jertfa de sânge care simboliza pe Mielul lui
Dumnezeu. El a venit ca un păcătos, considerându-se pierdut, singura
sa nădejde fiind iubirea nemeritată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a
privit cu plăcere la jertfa lui, dar la Cain s, i la jertfa lui n-a privit
cu plăcere. Simt, ământul nevoii noastre, recunoas, terea sărăciei s, i
păcatelor noastre, iată primele condit, ii ale primirii noastre de către
Doi închinători 101
Dumnezeu. „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este împărăt, ia

cerurilor” Matei 5, 3.
Pentru fiecare dintre clasele reprezentate prin Fariseu s, i vames, ,
găsim o lect, ie în istoria viet, ii apostolului Petru. În primii ani ai
apostolatului său, Petru gândea despre sine că este puternic. Ase-
menea Fariseului, după propria sa judecată, el „nu era ca ceilalt, i
oameni.” Când Domnul Hristos în ajunul trădării Sale îns, tiint, a pe
ucenicii Săi: „În noaptea aceasta tot, i vet, i avea un prilej de poticnire
în Mine”, Petru, plin de încredere în sine declară: „Chiar dacă tot, i ar
avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea.” Marcu 14, 27.29. Petru
nu cunos, tea atunci primejdia în care se găsea, încrederea în sine l-a
amăgit. El gândea despre sine că este în stare să se împotrivească
ispitei, dar când, numai după câteva ore, încercarea veni, el se lepădă
de Domnul său blestemând s, i jurându-se.
Când însă cântatul cocosului îi reaminti de cuvintele Domnului
Hristos, surprins s, i zdruncinat de ceea ce tocmai făcuse, el s-a întors [153]
s, i a privit la învăt, ătorul său. În aceeas, i clipă Domnul a privit la [154]
Petru s, i în această privire îndurerată, în care erau amestecate mila s, i
iubirea pentru el, Petru a putut să se înt, eleagă pe sine. El a ies, it afară
s, i a plâns amar. Privirea aceea a Domnului Hristos a zdrobit inima
sa. Petru a ajuns la un punct crucial în viat, a sa s, i plin de amărăciune
s-a pocăit de păcatul său. El era asemenea vames, ului în mâhnirea
s, i pocăint, a sa s, i, asemenea vames, ului, el a găsit îndurare. Privirea
Domnului Hristos i-a dat certitudinea iertării.
Acum, încrederea sa în sine dispăruse. S, i niciodată, el n-a mai
repetat vechile cuvinte pline de mândrie.
După învierea Sa, Domnul Hristos de trei ori a pus la încercare
pe Petru. „Simone, fiul lui Iona”, a spus El, „Mă iubes, ti tu mai
mult decât aces, tia?” Acum, Petru nu s-a mai înălt, at mai presus de
frat, ii săi. El a făcut apel la cineva care putea să-i citească inima.
„Doamne”, i-a zis el, „Tu toate le s, tii; s, tii că Te iubesc.” Ioan 21, 15,
17.
Apoi el a primit însărcinarea, sau chemarea sa. I-a fost dată o
lucrare mult mai mare s, i mai dificilă decât avusese până atunci.
Domnul Hristos l-a însărcinat să hrănească oile s, i mieii turmei Sale.
Încredint, ând astfel păstoririi sale sufletele pentru care Mântuitorul
s, i-a dat viat, a, Domnul Hristos a dat lui Petru cea mai puternică
dovadă a încrederii pe care o avea în reabilitarea lui. Ucenicul, care
cândva fusese nelinis, tit, mândru s, i plin de sine, a devenit acum

supus s, i pocăit. De aici înainte el urmă Domnului Său cu lepădare s, i
sacrificiu de sine. El a fost părtas, la suferint, ele Domnului Hristos;
s, i când Mântuitorul va sta pe tronul slavei Sale, Petru va fi atunci
părtas, la slava Sa.
Răul, care a pricinuit căderea lui Petru s, i care a t, inut departe
pe Fariseu de comuniunea cu Dumnezeu, se dovedes, te s, i astăzi
a fi ruina multor mii de oameni. Nu este nimic as, a de ofensator
pentru Dumnezeu, sau atât de periculos pentru sufletul omenesc,
decât mândria s, i încrederea în sine. Dintre toate păcatele, acesta este
cel mai de plâns s, i greu de vindecat.
[155] Căderea lui Petru n-a fost deodată, ci treptată. Încrederea în sine
l-a făcut să creadă că este mântuit s, i astfel, pas cu pas el a mers
tot mai jos pe calea decăderii, până când a ajuns să tăgăduiască pe
învăt, ătorul său. Niciodată nu ne putem pune cu certitudine încre-
derea în eul nostru personal sau să ne închipuim, atâta vreme cât
suntem aici s, i nu în ceruri, că suntem siguri împotriva ispitei. Cei
care primesc pe Mântuitorul, oricât de sinceră ar fi convertirea lor,
n-ar trebui niciodată să fie învăt, at, i să spună, sau să considere că sunt
mântuit, i. Aceasta este o amăgire. Fiecare trebuie să fie învăt, at să
aibă nădejde s, i credint, ă; dar chiar s, i atunci când ne predăm pe noi
îns, ine Domnului Hristos s, i s, tim că El ne primes, te, nu suntem scutit, i
de ispite. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Mult, i vor fi curăt, at, i, albit, i
s, i lămurit, i.” Daniel 12, 10. Numai cei care trec cu bine încercarea
vor primi coroana viet, ii. Iacov 1, 12.
Cei care primesc pe Hristos s, i în credint, a lor de la început spun:
„sunt mântuit”, sunt în primejdia de a-si pune încrederea în ei îns, is, i.
Ei pierd din vedere propria lor slăbiciune, cum s, i nevoia lor continuă
de putere divină. Unii ca aces, tia nu-s pregătit, i pentru a face fat, ă
îns, elăciunilor celui rău s, i, atunci când sunt ispitit, i, mult, i, asemenea
lui Petru, cad până în adâncul păcatului. Noi suntem sfătuit, i: „Astfel
dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” 1 Corinteni
10, 12. Singura noastră sigurant, ă este într-o continuă neîncredere în
eul nostru s, i dependent, a noastră de Domnul Hristos.
Pentru Petru era necesar ca să învet, e să cunoască propriile sale
defecte de caracter s, i nevoia lui de puterea s, i harul Domnului Hris-
tos. Domnul nu-l putea scăpa din încercări, dar îl putea salva de
la înfrângere. Dacă Petru ar fi fost dispus să primească avertizarea
Domnului Hristos, atunci el ar fi vegheat în rugăciune; ar fi umblat

atunci cu teamă s, i cutremur, pentru ca picioarele lui să nu se potic-
nească. s, i el ar fi primit ajutor divin, astfel încât Satana să nu câs, tige
biruint, a.
Petru a căzut din pricina încrederii în sine; s, i prin pocăint, ă
s, i umilint, ă, picioarele sale au fost din nou întărite. În raportul
experient, ei sale fiecare păcătos poate găsi încurajare. Des, i Petru
a păcătuit greu, a fost iertat. Cuvintele Domnului Hristos erau scrise [156]
în sufletul său: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă
credint, a ta.” Luca 22, 23. În agonia remus, cărilor sale amare, această
rugăciune s, i amintirea privirii plină de iubire s, i milă a Domnului
Hristos i-au dat nădejde. După învierea Sa, Domnul Hristos s, i-a
amintit de Petru s, i a dat îngerului o solie pe care s-o transmită fe-
meilor: „Ducet, i-vă de spunet, i ucenicilor Lui, s, i lui Petru, că merge
înaintea voastră în Galilea, acolo îl vet, i vedea, cum v-a spus.” Marcu
16, 7. Pocăint, a lui Petru a fost primită de către Mântuitorul iertător
de păcate.
S, i aceeas, i îndurare, care a fost acordată ca să salveze pe Petru,
este extinsă fiecărui suflet care a căzut sub puterea ispitei. Este t, inta
deosebită a lui Satana, de a duce pe oameni în păcat s, i apoi să-i
părăsească fără nici un sprijin s, i tremurând, temându-se să mai ceară
iertare. Dar de ce ne-am teme oare, când Dumnezeu a zis: „Afară
numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor
face pace cu Mine.” Isaia 27, 5. Au fost luate toate măsurile pentru a
veni în ajutorul neputint, ei noastre, oferindu-ne tot felul de încurajări
pentru a veni la Hristos.
Domnul Hristos s, i-a adus ca jertfa trupul Său frânt, pentru a
răscumpăra mos, tenirea lui Dumnezeu s, i a da celui păcătos o nouă
s, ansă. „De aceea s, i poate să mântuiască în chip desăvârs, it pe cei
ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăies, te pururea ca să
mijlocească pentru ei.” Evrei 7, 25. Prin viat, a Sa fără pată, prin as-
cultarea s, i moartea Sa pe crucea Golgotei, Domnul Hristos a mijlocit
pentru neamul omenesc căzut în păcat. Iar acum, Căpetenia mântuirii
noastre mijloces, te pentru noi nu numai ca un simplu petit, ionar, ci ca
un biruitor care îs, i cere drepturile biruint, ei Sale. Jertfa sa este com-
pletă, iar ca Mijlocitor al nostru, El aduce la îndeplinire lucrarea pe
care de bună voie S-a legat s-o înfăptuiască, prezentând înaintea lui
Dumnezeu cădelnit, a cuprinzând propriile Sale merite fără pată, cum
s, i rugăciunile, mărturisirile s, i mult, umirile poporului Său. Însot, ite

de parfumul neprihănirii Sale, acestea se înalt, ă la Dumnezeu ca o
mireasmă plăcută. Jertfa Domnului Hristos este primită în întregime
s, i iertarea acoperă toată vinovăt, ia păcatului.
[157] Domnul Hristos S-a angajat a fi înlocuitorul s, i garantul nostru s, i
El nu trece pe nimeni cu vederea. El, care n-a putut să vadă fiint, ele
omenes, ti expuse ruinei ves, nice, fără ca să nu-s, i reverse sufletul
mergând până la moarte pentru ele, va privi cu milă s, i îndurare
asupra fiecărui suflet care îs, i dă seama că nu se poate salva singur.
Domnul nu va privi asupra niciunui om care se roagă, fără să-l
ajute s, i să-l ridice. El, care prin propria Sa jertfă a pus la dispozit, ia
omului un inepuizabil tezaur de putere morală, nu va da gres, în a
folosi această putere în favoarea noastră. Noi putem să depunem
păcatele s, i necazurile noastre la picioarele Lui, căci El ne iubes, te.
Fiecare privire s, i fiecare cuvânt ne invită să avem încredere. El va
forma s, i va modela caracterul nostru după voia Sa.
În întreaga fort, ă satanică nu există nici o putere care să înfrângă
un suflet, care în simplitate se aruncă în brat, ele Domnului Hristos.
„El dă tărie celui obosit s, i măres, te puterea celui care cade în les, in.”
Isaia 40, 29.
[158] „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios s, i drept, ca să
ne ierte păcatele s, i să ne curăt, ească de orice nelegiuire.” Domnul
spune: „Recunoas, te-t, i numai nelegiuirea, recunoas, te că ai fost ne-
credincioasă Domnului, Dumnezeului tău.... Vă voi stropi cu apă
curată, s, i vet, i fi fericit, i; vă voi curăt, i de toate spurcăciunile voastre
s, i de tot, i idolii vos, tri”, 1 Ioan 1, 9; Ieremia 3, 13; Ezechiel 36, 25.
Noi însă trebuie să avem o cunoas, tere de noi îns, ine, o cunoas, tere
care să ducă la pocăint, ă, mai înainte ca noi să putem găsi iertare s, i
pace. Fariseii nu aveau nici o convingere despre păcatul lor. Duhul
Sfânt nu putea lucra cu ei. Sufletul lor era închis într-o platos, ă a
îndreptăt, irii de sine, asupra căreia săget, ile lui Dumnezeu, ascut, ite
s, i bine t, intite de mâinile îngerilor, nu pot s-o străpungă. Numai
acela care se recunoas, te a fi un păcătos poate fi mântuit de Domnul
Hristos. El a venit să tămăduiască „pe cei cu inima zdrobită, să
propovăduiască robilor de război slobozirea, s, i orbilor căpătarea
vederii, să dea drumul celor apăsat, i.” Luca 4, 18. „Nu cei sănătos, i
au trebuint, ă de doctor, ci cei bolnavi.” Luca 5, 31. Noi trebuie să ne
cunoas, tem adevărata noastră stare, altfel, noi nu vom simt, i nevoia
noastră după ajutorul Domnului Hristos. Noi trebuie să înt, elegem
primejdia noastră sau, de nu, nu vom alerga spre un loc de refugiu.
Noi trebuie să simt, im durerile cauzate de rănile noastre sau, de nu,
nu vom dori să fim vindecat, i.
Domnul spune: „Pentru că zici: «Sunt bogat, m-am îmbogăt, it
s, i nu duc lipsă de nimic», s, i nu s, tii că es, ti ticălos, nenorocit, sărac,
orb s, i gol; te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăt, it prin foc, ca
să te îmbogăt, es, ti; s, i haine albe, ca să te îmbraci cu ele, s, i să nu t, i
se vadă rus, inea goliciunii tale; s, i doftorie pentru ochi, ca să-t, i ungi
ochii s, i să vezi.” Apocalipsa 3, 17-18. Aurul curăt, it prin foc este
credint, a care lucrează prin dragoste. Numai aceasta ne poate aduce
în armonie cu Dumnezeu. Noi putem fi activi, noi putem depune o
activitate intensă; dar fără o asemenea iubire ca aceea care se află în
inima Domnului Hristos, noi nu vom putea niciodată să fim socotit, i
printre cei care fac parte din familia cerului.
Nimeni nu poate prin sine să-s, i dea seama, să-s, i recunoască [159]
gres, elile. „Inima este nespus de îns, elătoare s, i deznădăjduit de rea;
cine poate s-o cunoască?” Ieremia 17, 9. Buzele pot mărturisi o să-
răcie a sufletului pe care inima n-o recunoas, te, în timp ce vorbim lui
Dumnezeu despre sărăcia noastră spirituală, inima se poate umfla de
mândria superiorităt, ii propriei noastre umilint, e s, i a îndreptăt, irii pro-
prii. Numai într-un singur fel se poate obt, ine adevărata cunoas, tere
de sine. Noi trebuie să privim la Hristos. Ceea ce face pe oameni
să se înalt, e atât de mult în propria lor dreptate este necunoas, terea
Lui. Când contemplăm curăt, ia s, i desăvârs, irea Lui, atunci noi vom
vedea propria noastră slăbiciune, sărăcie s, i propriile noastre defecte,
as, a cum sunt ele în realitate. Atunci ne vom vedea pierdut, i s, i fără de
nădejde, îmbrăcat, i în hainele îndreptăt, irii de sine asemenea oricărui
alt păcătos. Noi vom vedea atunci că, dacă vreodată vom fi mântuit, i,
aceasta nu se va datora bunătăt, ii noastre, ci harului nemărginit al lui
Dumnezeu.
Rugăciunea vames, ului a fost ascultată deoarece ea a fost mani-
festarea dependent, ei ce căuta să se prindă de cel Atotputernic. Eul
personal nu era decât o rus, ine pentru vames, . Tot as, a trebuie văzut
de tot, i aceia care caută pe Dumnezeu. Prin credint, ă — credint, ă care
renunt, ă la orice încredere în sine — cel ce se roagă trebuie să se
prindă bine de puterea Celui ves, nic.
Nici o formă exterioară nu poate lua locul unei credint, e s, i al unei

complete recunoas, teri de sine. Dar nimeni nu se poate goli pe sine
de eul său. Noi nu putem decât să fim de acord ca Domnul Hristos
să facă această lucrare. Atunci, limbajul nostru va fi: Doamne, ia-mi
inima; căci eu nu t, i-o pot da. Ea este proprietatea Ta. Păstrez-o
Tu curată, căci eu n-o pot păstra pentru Tine. Mântuies, te-mă în
ciuda mea însumi, în ciuda eului meu slab s, i neasemenea lui Hristos.
Modelează-mă, s, lefuies, te-mă, înalt, ă-mă într-o atmosferă curată s, i
sfântă, în care curentul cel bogat al dragostei Tale să poată curge din
sufletul meu.
Această lepădare de sine nu trebuie făcută numai la începutul
viet, ii de cres, tin, ci ea trebuie reînnoită la fiecare pas făcut spre cer.
[160] Toate faptele noastre bune sunt dependente de o putere ce se află în
afara noastră. De aceea trebuie să aibă loc o continuă înălt, are a inimii
către Dumnezeu, o continuă, serioasă s, i zdrobitoare mărturisire s, i
părăsire a păcatului, cu o umilire a sufletului înaintea Lui. Numai
printr-o continuă lepădare de sine s, i o permanentă dependent, ă de
Domnul Hristos, numai as, a vom putea fi siguri în umblarea noastră.
Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Hristos s, i cu cât vom
vedea mai clar curăt, ia caracterului Său, cu atât mai limpede ne vom
da seama de nespus de marea păcătos, enie a păcatului s, i cu atât
mai put, in vom căuta să ne înălt, ăm pe noi îns, ine. Aceia pe care
cerul îi recunoas, te ca fiind sfint, i, sunt ultimii care să facă paradă de
propria lor bunătate. Apostolul Petru a devenit un credincios slujitor
al Domnului Hristos s, i a fost foarte mult onorat cu lumină s, i putere
divină; el a avut o parte activă în zidirea Bisericii lui Hristos; dar
Petru n-a uitat niciodată experient, a teribilă a umilint, ei sale; păcatul
său a fost iertat; s, i totus, i, el s, tia foarte bine că numai harul Domnului
Hristos putea să facă fat, ă slăbiciunii sale de caracter, care a pricinuit
căderea sa. În sine însus, i, el n-a găsit nimic cu care să se laude.
Nici unul dintre apostoli sau dintre profet, i n-a pretins că este
fără de păcat. Cei care au trăit aproape de Dumnezeu, cei care si-ar
fi sacrificat mai degrabă viat, a decât, cu bună s, tiint, ă, să săvârs, ească
vreun rău, bărbat, i pe care Dumnezeu i-a onorat cu lumină s, i putere
divină, au mărturisit păcătos, enia propriei lor firi. Ei nu s, i-au pus
încrederea în carne, n-au pretins că au o neprihănire a lor, ei s-au
încrezut în totul în neprihănirea Domnului Hristos. Tot as, a vor sta
lucrurile cu tot, i aceia care privesc la Hristos.
La fiecare pas de înaintare în experient, a cres, tină, pocăint, a noas-

tră va fi tot mai profundă. Acelora pe care Domnul i-a iertat, pe care
El îi recunoas, te ca fiind poporul Său, El le spune: „Atunci vă vet, i
aduce aminte de purtarea voastră rea s, i de faptele voastre care nu
erau bune; vă va fi scârbă de voi îns, ivă, din pricina nelegiuirilor s, i
urâciunilor voastre”. Ezechiel 36, 31. El spune de asemenea: „Voi [161]
face legământul Meu cu tine, s, i vei s, ti că Eu sunt Domnul, ca să-
t, i aduci aminte de trecut s, i să ros, es, ti, să nu mai deschizi gura de
rus, ine când ît, i voi ierta tot ce ai făcut”, zice Dumnezeu. Ezechiel
16, 62-63. Atunci, buzele noastre nu se vor mai deschide pentru a
rosti cuvintele de laudă la adresa noastră. Vom s, ti, atunci, că, puterea
noastră este numai Hristos. S, i vom mărturisi, atunci, împreună cu
apostolul: „S, tiu că nimic bun nu locuies, te în mine, adică în firea mea
pământească, pentru că, ce-i drept, am voint, a să fac binele, dar n-am
puterea să-l fac”. Romani 7, 18. „În ceea ce mă prives, te, departe de
mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru
Isus Hristos prin care lumea este răstignită fat, ă de mine, s, i eu fat, ă
de lume.” Galateni 6, 14.
În armonie cu această experient, ă este s, i porunca: „... ducet, i până
la capăt mântuirea voastră, cu frică s, i cutremur, nu numai când sunt
eu de fat, ă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea. Căci Dumnezeu
este Acela care lucrează în voi, s, i vă dă, după plăcerea Lui, s, i voint, a
s, i înfăptuirea.” Filipeni 2, 12.13. Dumnezeu nu-t, i cere să te temi
de faptul că El nu va împlini făgăduint, ele Sale, că răbdarea Lui se
va sfârs, i, sau că mila Lui se va epuiza. Teme-te mai degrabă de
faptul că voint, a ta nu se va supune voint, ei lui Dumnezeu s, i ca nu
cumva trăsăturile de caracter mos, tenite sau cultivate să stăpânească
în viat, a ta. „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi s, i vă
dă, după plăcerea Lui, s, i voint, a s, i înfăptuirea.” Să te temi ca nu
cumva eul să se interpună între tine s, i Mântuitorul tău. Teme-te mai
degrabă ca nu cumva voint, a ta personală să strice planurile cele
mari pe care Dumnezeu vrea să le aducă la îndeplinire prin tine.
Teme-te a te încrede în propria ta putere, teme-te a trage mâna ta
din mâna Domnului Hristos s, i a încerca să mergi pe drumurile viet, ii
fără continua Sa prezent, ă.
Noi trebuie să ne ferim de tot ceea ce ar încuraja mândria s, i
încrederea în sine; de aceea ar trebui să ne ferim a lăuda pe cineva,
sau să primim din partea cuiva laude. Este lucrarea lui Satana aceea
de a măguli. El se ocupă cu lingus, irea în aceeas, i măsură în care se

ocupă cu acuzarea s, i condamnarea cuiva. În acest fel, el lucrează la
[162] ruinarea sufletului. Acei care aduc laude oamenilor sunt folosit, i de
către Satana, ca agent, i ai săi. Tot, i cei care lucrează pentru Hristos
să îndepărteze de la ei orice cuvânt de laudă. Eul trebuie să fie scos
din atent, ia noastră. Numai Domnul Hristos trebuie să fie proslăvit.
„Spre cel care ne iubes, te, care ne-a spălat păcatele noastre cu sângele
Său” Apocalipsa 1, 5, trebuie să ne îndreptăm privirea s, i către El
trebuie să se înalt, e din inimi laudele noastre.
Viat, a în care este nutrită temerea de Dumnezeu nu va fi o viat, ă
tristă s, i mohorâtă. Absent, a Domnului Hristos face ca fat, a să fie tristă,
iar viat, a, un s, ir neîntrerupt de oftaturi. Cei care sunt plini de înălt, are
s, i iubire de sine nu simt nevoia unei comuniuni vii, personale, cu
Hristos. Inima care n-a căzut pe Stâncă este mândră de integritatea
ei. Oamenii doresc o religie impunătoare, maiestoasă. Ei doresc să
meargă pe o cale destul de largă ca să poată lua cu ei toate apucăturile
lor. Iubirea lor de sine, iubirea de popularitate cum s, i plăcerea de a
fi lăudat, i, toate acestea îndepărtează pe Mântuitorul din inimile lor
s, i, fără El, este întuneric s, i tristet, e. Dar Domnul Hristos locuind în
suflet este un izvor de bucurie. Căci, pentru tot, i cei care îl primesc,
nota dominantă a Cuvântului lui Dumnezeu este bucuria.
„Căci as, a vorbes, te Cel Prea înalt, a cărui locuint, ă este vecinică s, i
al cărui Nume este sfânt. Eu locuiesc în locuri înalte s, i în sfint, enie;
dar sunt cu omul zdrobit s, i smerit, ca să înviorez duhurile smerite, s, i
să îmbărbătez inimile zdrobite.” Isaia 57, 15.
Moise a putut privi slava lui Dumnezeu numai când a fost ascuns
în crăpătura Stâncii. Numai când vom fi ascuns, i în despicătura
Stâncii, Domnul Hristos ne va acoperi cu palmele Sale străpunse
s, i vom auzi cele ce Domnul spune slujitorilor Săi. Ca s, i lui Moise,
Dumnezeu ni Se va descoperi ca fiind „plin de îndurare s, i milostiv,
încet la mânie, plin de bunătate s, i credincios, ie, care îs, i t, ine dragostea
până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea s, i
păcatul” Exod 34, 1-7.
[163] Lucrarea mântuirii implică urmări ce sunt greu de înt, eles de
către om. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a
auzit, s, i la inima omului nu s-au suit, as, a sunt lucrurile pe care le-a
pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” 1 Corinteni 2, 9. Când
păcătosul, atras de puterea lui Hristos, se apropie de crucea înălt, ată
a Domnului s, i se pleacă înaintea ei, el devine o făptură nouă. Atunci,

îi este dată o inimă nouă. El devine o făptură nouă în Isus Hristos.
Sfint, enia nu mai cere nimic de la el. Dumnezeu însus, i socotes, te
„neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Romani 3, 26. „Iar pe aceia
pe care i-a socotit neprihănit, i, i-a s, i proslăvit.” Romani 8, 30. Cât
de mare este rus, inea s, i decăderea cauzată de păcat, dar cinstea s, i
înălt, area datorată iubirii răscumpărătoare va fi s, i mai mare. Tuturor
fiint, elor omenes, ti, care se străduiesc să ajungă asemenea chipului
divin, le sunt puse la dispozit, ie comorile cerului, o putere deosebită
care îi va as, eza într-o pozit, ie chiar mai înălt, ată decât cea a îngerilor
care n-au păcătuit niciodată.
„As, a vorbes, te Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către
cel dispret, uit s, i urât de popor, către Robul celor puternici: împărat, ii
vor vedea lucrul acesta s, i se vor scula, s, i voievozii se vor arunca la
pământ s, i se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios,
din pricina Sfântului lui Israel care Te-a ales.” Isaia 49, 7.
„Căci oricine se înalt, ă, va fi smerit; s, i oricine se smeres, te, va fi
înălt, at.” Matei 18, 14.
[164] Capitolul 14 — Nu va face Dumnezeu dreptate
ales, ilor Săi?
Capitol bazat pe textele din Luke 18, 1-8.
Domnul Hristos tocmai vorbise despre timpul din imediata apro-

piere a celei de-a doua Sa veniri, cum s, i despre primejdiile prin care
urmas, ii Săi trebuiau să treacă. Referindu-se în mod special la acel
timp, El a spus o pildă, ca să arate că oamenii „trebuie să se roage
necurmat s, i să nu se lase”.
„Într-o cetate”, spunea El, „era un judecător, care de Dumnezeu
nu se temea s, i de oameni nu se rus, ina. În cetatea aceea era s, i o
văduvă care venea des la el, s, i-i zicea: «Fă-mi dreptate în cearta
cu pârâs, ul meu.» Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar la
urmă s, i-a zis: «Măcar că de Dumnezeu nu mă tem s, i de oameni
nu mă rus, inez, totus, i pentru că văduva aceasta mă tot necăjes, te, îi
voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.» Domnul a
adăugat: «Auzit, i ce zice judecătorul nedrept? S, i Dumnezeu nu va
face dreptate ales, ilor Lui, care strigă zi s, i noapte către El, măcar că
zăboves, te fat, ă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.»”
Luca 18, 1-8.
Judecătorul înfăt, is, at aici, în această parabolă n-avea nici o
[165] considerat, ie fat, ă de dreptate s, i nici milă fat, ă de cei în suferint, ă.
Văduva care prezenta cu insistent, ă cazul său înaintea lui, era tot
mereu respinsă. Mereu s, i mereu ea venea la el numai ca să fie tratată
cu dispret, s, i să fie alungată de la scaunul de judecată. Judecătorul
s, tia că ea avea dreptate, cauza ei era dreaptă, s, i că el ar fi putut s-o
elibereze imediat, dar n-a voit. El dorea să arate puterea lui arbitrară
s, i se complăcea în a o lăsa să vină să ceară s, i să se roage în zadar.
Dar văduva n-a încetat să vină s, i nici nu s-a descurajat. Cu toată
indiferent, a s, i împietrirea inimii lui, ea stărui în cererea sa, până când
judecătorul consimt, i să se ocupe de cazul său. „Măcar că de Dum-
nezeu nu mă tem s, i de oameni nu mă rus, inez”, spunea el, „totus, i
pentru că văduva aceasta mă tot necăjes, te, îi voi face dreptate ca să
110
Nu va face Dumnezeu dreptate ales, ilor Săi? 111
nu tot vină să-mi bată capul.” Pentru a-s, i salva reputat, ia s, i pentru
a evita ca judecata sa părtinitoare s, i unilaterală să fie cunoscută de
oameni, el consimt, i să facă dreptate femeii stăruitoare.
S, i Domnul a zis: „Auzit, i ce zice judecătorul nedrept? S, i Dum-
nezeu nu va face dreptate ales, ilor Lui, care strigă zi s, i noapte către
El, măcar că zăboves, te fat, ă de ei? Vă spun că le va face dreptate în
curând.” Hristos prezintă aici contrastul izbitor dintre judecătorul
nedrept s, i Dumnezeu. Judecătorul a ascultat cererea văduvei numai
din motive egoiste „pentru a nu mai fi deranjat”. El n-a simt, it nici
un fel de milă sau înt, elegere fat, ă de ea, starea ei nenorocită îl lăsa
rece. Cât de cu totul diferită este atitudinea lui Dumnezeu fat, ă de
aceia care-L caută. Cererile celor în nevoi s, i ale celor necăjit, i sunt
privite de El cu o infinită îndurare.
Femeia care cerea judecătorului să i se facă dreptate îs, i pier-
duse bărbatul prin moarte. Săracă s, i fără prieteni, ea n-avea nici
un mijloc ca să-s, i refacă situat, ia ei ruinată. Tot astfel, prin păcat,
omul a pierdut legătura lui cu Dumnezeu. Prin el însus, i omul nu se
poate mântui. Dar în s, i prin Hristos, noi suntem adus, i lângă Tatăl.
Ales, ii lui Dumnezeu sunt scumpi inimii Lui. Ei sunt aceia pe care
i-a scos din întuneric la lumina Sa minunată spre a face cunoscut
lauda Sa s, i a străluci ca lumini în mijlocul întunericului acestei lumi. [166]
Judecătorul nedrept nu avea vreun interes deosebit fat, ă de văduva
care-l plictisea cu cererea ei, totus, i pentru a scăpa de cererile ei
vrednice de milă, el i-a ascultat cererea s, i a scăpat-o de vrăjmas, ul ei.
Dar Dumnezeu iubes, te pe copiii Săi cu o iubire ves, nică. Pentru El,
biserica Sa este cel mai scump lucru de pe pământ.
„Căci partea Domnului este poporul lui, Iacov este partea Lui de
mos, tenire. El l-a găsit într-un t, inut pustiu, într-o singurătate plină
de urlete înfricos, ate, l-a înconjurat, l-a îngrijit s, i l-a păzit ca lumina
ochilor Lui.” Deuteronom 32, 9-10. „Căci as, a vorbes, te Domnul
os, tirilor: «După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit,
căci cel ce se atinge de voi, se atinge de lumina ochilor Lui.»”
Zaharia 2, 8.
Rugăciunea văduvei: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâs, ul meu”,
reprezintă rugăciunea copiilor lui Dumnezeu. Satana este marele lor
vrăjmas, . El este „pârâs, ul frat, ilor nos, tri” care îi acuză zi s, i noapte
înaintea lui Dumnezeu. Apocalipsa 12, 10. El este întotdeauna la
lucru ca să înfăt, is, eze într-o lumină falsă, ca să acuze, să îns, ele s, i
să nimicească pe poporul lui Dumnezeu. Pentru eliberarea de sub

puterea lui Satana s, i a agent, ilor săi, în această parabolă, Domnul
Hristos a învăt, at pe ucenicii Săi să se roage.
În profet, ia lui Zaharia este înfăt, is, ată lucrarea de învinuire a
lui Satana s, i lucrarea Domnului Hristos de a se opune vrăjmas, ului
poporului Său. Profetul spune: „El (îngerul) mi-a arătat pe marele
preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, s, i pe
Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască. Domnul a zis Satanei:
«Domnul să te mustre Satano! Domnul să te mustre, El care a ales
Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un tăciune scos din foc!» Dar Iosua
era îmbrăcat cu haine murdare, s, i totus, i stătea în picioare înaintea
Îngerului.” Zaharia 3, 1-3.
Poporul lui Dumnezeu este reprezentat aici ca un criminal
[167] înaintea judecăt, ii. Iosua, ca mare preot, căuta o binecuvântare pentru
poporul său care era în mare suferint, ă. În timp ce el se ruga lui
Dumnezeu, Satana stătea la dreapta sa, ca împotrivitor al său. El
acuză pe copiii lui Dumnezeu, s, i face ca situat, ia lor să apară cât mai
disperată cu putint, ă. El înfăt, is, ează înaintea lui Dumnezeu faptele
lor rele s, i defectele lor. El arată gres, elile s, i scăderile lor sperând
ca ei să apară în ochii Domnului Hristos de un as, a caracter, încât
El să nu le mai dea nici un ajutor în nevoia lor cea mare. Iosua,
ca reprezentant al poporului lui Dumnezeu, stătea sub condamnare,
îmbrăcat în haine murdare. Cons, tient de păcatele poporului său, el
era doborât de descurajare. Satana arunca asupra sufletului său un
sentiment de vinovăt, ie care-l făcea să se simtă aproape fără nici un
fel de sperant, ă. Cu toate acestea, el continua să stea s, i să se roage,
având pe Satana învers, unat împotriva sa.
Lucrarea lui Satana ca învinuitor a început în ceruri. Aceasta a
[168] fost lucrarea sa s, i pe acest pământ de la căderea omului, s, i ea va fi
lucrarea lui, în mod special pe măsură ce ne apropiem de încheierea
istoriei acestui pământ. Văzând că timpul său este scurt, el va lucra
cu o râvnă s, i mai mare pentru a îns, ela s, i nimici. El este mânios atunci
când vede că, aici pe pământ, un popor, care chiar în slăbiciunea
s, i păcătos, enia lui, t, ine Legea lui Dumnezeu. El este hotărât ca să
nu-i lase să asculte de Dumnezeu. El se desfătează cu starea lor de
nevrednicie, s, i pentru fiecare suflet are pregătite amăgiri, pentru ca
tot, i să fie prins, i în lat, s, i despărt, it, i de Dumnezeu. El caută să acuze
s, i să condamne pe Dumnezeu s, i pe tot, i aceia care se străduiesc să
ducă mai departe la îndeplinire planurile pe care El le are cu această

lume, cu iubire s, i milă, compasiune s, i iertare.
Orice manifestare a puterii lui Dumnezeu fat, ă de poporul Său
trezes, te vrăjmăs, ia lui Satana. De fiecare dată când Dumnezeu lu-
crează în favoarea lor, Satana cu îngerii săi act, ionează cu fort, e noi
pentru ruinarea lor. El este gelos pe tot, i aceia care fac din Hristos
tăria lor. Scopul lui este acela de a instiga pe om la rău, la păcat s, i
atunci când reus, es, te acest lucru aruncă toată vina asupra celui ispitit.
El arată spre hainele lor murdare s, i caracterele lor pline de defecte.
El prezintă slăbiciunea s, i nebunia lor, păcatele nerecunos, tint, ei lor
s, i faptul că nu sunt asemenea Domnului Hristos, ca fiind cele ce au
dezonorat pe Răscumpărătorul lor. Toate acestea el le prezintă ca un
argument spre a dovedi dreptul pe care îl are de a lucra după cum
îi este voia, pentru nimicirea lor. El se străduies, te să înspăimânte
sufletele lor cu ideea că situat, ia lor este deznădăjduită s, i că pata
întinării lor nu mai poate fi niciodată spălată. Făcând astfel, el speră
să distrugă credint, a, pentru ca să se lase cu totul pradă ispitelor lui
s, i să se întoarcă să rupă legământul lor cu Dumnezeu.
Copiii lui Dumnezeu nu pot prin ei îns, is, i să răspundă acuzat, iilor
lui Satana. Privind la ei îns, is, i, ei ajung aproape la disperare. Dar
ei apelează la Apărătorul divin. Ei invocă meritele Mântuitorului.
S, i Dumnezeu poate fi „neprihănit s, i totus, i să socotească neprihănit
pe cel ce crede în Isus”. Romani 3, 26. Cu încredere, copiii lui
Dumnezeu strigă la El pentru a aduce la tăcere acuzat, iile lui Satana [169]
s, i să facă fără efect planurile lui. „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâs, ul
meu”, este rugăciunea lor, s, i în virtutea marelui argument al crucii,
Domnul Hristos aduce la tăcere îndrăznet, ul acuzator.
„Domnul a zis Satanei: «Domnul să te mustre, Satano! Domnul
să te mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este acesta un tăciune
scos din foc?»” Când Satana caută să acopere pe poporul lui Dum-
nezeu cu întinăciune s, i să-l nimicească, Domnul Hristos intervine.
Des, i ei au păcătuit, Domnul Hristos a luat asupra Sa vina păcatului
lor. El a smuls pe oameni din foc ca pe un tăciune. Prin natura Sa
omenească, El este legat de om, în timp ce prin natura Sa divină, El
este una cu Dumnezeul cel Ves, nic. El pune ajutorul Său la îndemâna
sufletelor amenint, ate cu pieirea. Vrăjmas, ul este mustrat.
„Dar Iosua era îmbrăcat cu haine murdare, s, i totus, i stătea
în picioare înaintea Îngerului. Iar Îngerul, luând cuvântul a zis:
«Dezbrăcat, i-l de hainele murdare de pe el.» Apoi a zis lui Iosua:

«Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, s, i te îmbrac cu haine de
sărbătoare.» Eu am zis: «Să i se pună pe cap o mitră curată!» S, i i-au
pus o mitră curată pe cap s, i l-au îmbrăcat în haine în timp ce Îngerul
Domnului Stătea acolo. Apoi autoritatea Domnului os, tirilor, Îngerul
s-a adresat în mod solemn lui Iosua, ca reprezentant al poporului lui
Dumnezeu: «Dacă vei umbla pe căile Mele s, i dacă vei păzi poruncile
Mele, vei judeca casa Mea s, i vei priveghea asupra curt, ilor Mele,
s, i te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt aici» — chiar printre
îngerii care înconjoară tronul lui Dumnezeu.” Zaharia 3, 3-7.
Cu toate defectele poporului lui Dumnezeu, Domnul Hristos nu
întoarce spatele celor ce formează obiectul grijei Sale. El are puterea
[170] de a le schimba ves, tmintele. El îndepărtează de la ei hainele lor
murdare s, i îmbracă pe cei ce se pocăiesc s, i cred, în hainele propriei
Sale neprihăniri s, i în dreptul numelui lor din cărt, ile din ceruri, El
scrie, iertat. El îi prezintă înaintea întregului Univers, ca fiind ai
Săi. Satana, vrăjmas, ul lor, este demascat ca fiind un acuzator s, i un
îns, elător. Dumnezeu va face dreptate ales, ilor Săi.
Rugăciunea, „fă-mi dreptate în cearta cu pârâs, ul meu”, se aplică
nu numai lui Satana, ci s, i tuturor acelora pe care el îi foloses, te ca
să reprezinte în mod fals, să ispitească s, i să nimicească pe poporul
lui Dumnezeu. Aceia care s-au hotărât să păzească poruncile lui
Dumnezeu vor înt, elege din experient, ă că au ca dus, mani persoane
care sunt conduse de o putere satanică. Astfel de vrăjmas, i au urmă-
rit pe Domnul Hristos la fiecare pas, cu o învers, unare cum nici o
fiint, ă omenească nu-s, i poate închipui. Ucenicii Domnului Hristos,
asemenea Învăt, ătorului lor sunt urmărit, i continuu de ispită.
Sfintele Scripturi prezintă condit, iile existente în lume chiar
înainte de a doua venire a Domnului Hristos. Apostolul Iacob
înfăt, is, ează astfel spiritul de lăcomie s, i asuprire ce va predomina
atunci: „Ascultat, i acum voi, bogat, ilor.... V-at, i strâns comori în zilele
din urmă. Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, s, i pe
care le-at, i oprit-o, prin îns, elăciune, strigă! S, i strigătele secerători-
lor au ajuns la urechile Domnului os, tirilor. At, i trăit pe pământ în
plăceri s, i în desfătări. V-at, i săturat inimile chiar într-o zi de măcel.
At, i osândit, at, i omorât pe cel neprihănit care nu vi se împotrivea!”
Iacob 5,1-6. Acesta este un tablou care se mai vede s, i astăzi în lume.
Prin toate mijloacele de opresiune s, i stoarcere, oamenii au strâns
averi colosale, în timp ce strigătul celor înfometat, i se ridică până la

Dumnezeu.
„S, i astfel izbăvirea s-a întors îndărăt s, i mântuirea a stat de o parte,
căci adevărul s-a poticnit în piat, a de obs, te s, i neprihănirea nu poate
să se apropie. Adevărul s-a făcut nevăzut, s, i cel ce se depărtează
de rău este jefuit.” Isaia 59, 14-15. Acest lucru s-a împlinit în viat, a [171]
Domnului Hristos aici pe pământ. El a fost credincios fat, ă de po-
runcile lui Dumnezeu, dând la o parte tradit, iile s, i cerint, ele omenes, ti
care fuseseră as, ezate în locul lor. Datorită acestui lucru, El a fost urât
s, i persecutat. Istoria aceasta se repetă. Legile s, i tradit, iile oamenilor
sunt înălt, ate mai presus de Legea lui Dumnezeu, iar aceia care rămân
credincios, i Poruncilor lui Dumnezeu au de îndurat dispret, ul s, i prigo-
nirea. Domnul Hristos, datorită credincios, iei Sale fat, ă de Dumnezeu,
a fost învinuit ca fiind un călcător al Sabatului s, i un batjocoritor. El a
fost declarat ca fiind posedat de demoni, fiind denunt, at ca Belzebut.
Tot la fel, urmas, ii Săi sunt învinuit, i s, i prezentat, i într-o lumină falsă.
În acest fel, Satana nădăjduies, te să-i conducă la păcat s, i astfel să
arunce dezonoarea asupra lui Dumnezeu.
Caracterul judecătorului din parabolă, care nu se temea de Dum-
nezeu s, i nici de oameni nu se rus, ina, a fost prezentat de Domnul
Hristos pentru a arăta ce fel de judecată se făcea atunci s, i care, în
curând, avea să se dea pe fat, ă când avea să fie El judecat. El dorea ca
poporul Său din toate timpurile să-s, i dea seama cât de put, in temei
se putea pune pe mai marii s, i judecătorii pământes, ti în ziua strâmto-
rării. Adesea, poporul ales al lui Dumnezeu trebuie să stea înaintea
oamenilor ce ocupă pozit, ii oficiale înalte s, i care nu fac din Cuvântul
lui Dumnezeu ghidul s, i sfătuitorul lor, ci care urmează propriile lor
impulsuri nesfint, ite s, i dezordonate.
În parabola judecătorului nedrept, Domnul Hristos a arătat ce ar
trebui să facem noi. „Nu va face oare Dumnezeu dreptate ales, ilor
Lui, care strigă zi s, i noapte către El?” Domnul Hristos, exemplul
nostru, n-a făcut nimic pentru a Se apăra, sau a Se elibera pe Sine.
El a încredint, at cazul Său lui Dumnezeu. Tot la fel s, i urmas, ii Săi,
n-ar trebui să învinovăt, ească, să condamne sau să recurgă la fort, ă
pentru a scăpa dintr-o anumită situat, ie.
Când se ivesc încercări ce par inexplicabile, n-ar trebui să îngă-
duim ca pacea să ne fie răpită. Oricât de nedrept am fi tratat, i, să nu
îngăduim patimii să pună stăpânire pe noi. Îngăduindu-ne un spirit
[172] de răzbunare, ne facem rău nouă îns, ine. Ne nimicim propria noastră
încredere în Dumnezeu s, i întristăm Duhul Sfânt. Lângă noi este un
martor, un sol ceresc, care va înălt, a, pentru noi, un steag împotriva
vrăjmas, ului. El ne va acoperi cu strălucirea razelor Soarelui neprihă-
nirii. Dincolo de ele, Satana nu poate pătrunde. El nu poate să treacă
peste acest scut de lumină sfântă.
În timp ce lumea înaintează tot mai mult în nelegiuire, nimeni
dintre noi n-ar trebui să se măgulească cu ideea că nu vom avea
greutăt, i. Căci tocmai aceste greutăt, i ne conduc în sala de audient, e a
Celui Prea Înalt. Noi trebuie să căutăm sfat la Cel care este infinit în
înt, elepciune.
Domnul spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului.” Psalmii 50,
15. El ne invită să aducem înaintea Lui greutăt, ile s, i trebuint, ele
noastre, cum s, i nevoia noastră de ajutor divin. El ne îndeamnă să fim
stăruitori în rugăciune. De îndată ce greutăt, ile se ivesc, noi trebuie
să îndreptăm către El cererile noastre sincere s, i călduroase. Prin
rugăciunile noastre insistente, noi demonstrăm încrederea noastră
puternică în Dumnezeu. Simt, ământul lipsei noastre ne determină
să ne rugăm în mod stăruitor, iar Tatăl nostru ceresc este mis, cat de
rugăciunile noastre fierbint, i.
Adesea, acei care suferă batjocură s, i sunt persecutat, i pentru
credint, a lor, sunt ispitit, i să creadă că sunt uitat, i de Dumnezeu. În
ochii oamenilor, ei nu sunt decât o minoritate. După toate aparent, ele,
vrăjmas, ul triumfă asupra lor. Dar ei nu trebuie să-s, i calce cons, tiint, a.
Cel care a suferit pentru ei, care a purtat suferint, ele s, i durerile lor,
nu-i va uita.
Copiii lui Dumnezeu nu sunt părăsit, i s, i lăsat, i fără apărare. Ru-
găciunea mis, că brat, ul Celui Atotputernic. Rugăciunea a „cucerit
împărăt, ii, a făcut dreptate, a căpătat făgăduint, e, a astupat gurile lei-
lor, a stins puterea focului.” Noi vom înt, elege ce înseamnă aceasta
când vom auzi relatarea despre martirii care au murit pentru credint, a
lor „s, i au pus pe fugă os, tirile vrăjmas, e.” Evrei 11, 33-34.
[173] Dacă consacrăm viat, a noastră în slujba Sa, nu vom putea fi
niciodată pus, i într-o situat, ie pentru care Dumnezeu n-a prevăzut
ajutorul Său. Oricare ar fi situat, ia noastră, noi avem un Călăuzitor
care să ne arate drumul, oricare ar fi problemele noastre, noi avem
un Sfătuitor sigur, oricare ar fi necazurile noastre, lipsurile sau chiar
dacă am fi părăsit, i, avem un Prieten iubitor. Dacă în nes, tiint, a noastră
călcăm gres, it, Domnul Hristos nu ne părăses, te. Vocea Sa clară s, i

distinctă se aude spunând: „Eu sunt Calea, Adevărul s, i Viat, a.” Ioan
14, 6. „Căci El va izbăvi pe săracul care strigă, s, i pe nenorocitul care
n-are ajutor.” Psalmii 72, 12.
Dumnezeu declară că El va fi onorat de către aceia care se apropie
de El s, i care Îi slujesc cu credincios, ie. „Celui cu inima tare, Tu-i [174]
chezăs, uies, ti pacea, da, pacea, căci se încrede în Tine.” Isaia 26, 3.
Brat, ul Celui Atotputernic este întins ca să ne conducă înainte s, i tot
înainte. Merget, i înainte, spune Domnul Hristos, Eu am să vă trimit
ajutor. Voi ceret, i pentru slava numelui Meu s, i de aceea vet, i primi.
Eu voi fi proslăvit înaintea acelora care privesc s, i as, teaptă căderea
voastră. Aces, tia, vor vedea triumful glorios al Cuvântului meu. „Tot
ce vet, i cere cu credint, ă, prin rugăciune, vet, i primi.” Matei 21, 22.
Tot, i aceia care sunt în suferint, ă sau sunt nedreptăt, it, i, să strige
la Dumnezeu. Îndepărtat, i-vă de aceia a căror inimi sunt ca ot, elul
s, i aducet, i cererile voastre la cunos, tint, a Creatorului. Nimeni dintre
cei care vin la El cu inima zdrobită, nu va fi respins. Nici o rugă-
ciune sinceră nu se pierde. În mijlocul osanalelor înălt, ate de corurile
îngeres, ti, Dumnezeu aude strigătele chiar s, i ale celei mai slabe fiint, e
omenes, ti. Noi putem prezenta dorint, a s, i povara inimii în cămărut, a
noastră, putem înălt, a o rugăciune mergând în drumul nostru s, i cu-
vintele noastre ajung la tronul Stăpânului Universului. Ele poate că
nu sunt auzite de vreo ureche omenească, dar ele nu se pot pierde
neauzite, s, i nici nu se pierd în învălmăs, eala preocupărilor zilnice.
Nimeni s, i nimic nu poate înăbus, i rugăciunea sufletului. Ea se ridică
mai presus de zgomotul străzii, mai presus de tumultul mult, imii
s, i ajunge la curt, ile cerului. Noi vorbim lui Dumnezeu, s, i de aceea
rugăciunile noastre sunt ascultate.
Cei care se simt cei mai nevrednici, nu trebuie să se teamă ci să
prezinte situat, ia lor Bunului Dumnezeu. Când El S-a dat pe Sine
în Hristos pentru păcatele lumii, El a luat asupra Sa cazul oricărui
suflet. „El care n-a crut, at nici chiar pe fiul Său, ci L-a dat pentru
noi tot, i, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El toate lucrurile?”
Romani 8, 32. Nu va împlini El oare Cuvântul Său cel plin de milă
ce a fost dat pentru încurajarea s, i pentru întărirea noastră?
Nimic nu dores, te Domnul Hristos as, a de mult, cum dores, te
răscumpărarea mos, tenirii Sale de sub stăpânirea lui Satana. Dar mai
înainte de a fi eliberat, i de sub puterea lui Satana din afara noastră, noi
[175] trebuie să fim eliberat, i de sub puterea lui dinăuntrul nostru, din noi.
Dumnezeu îngăduie încercărilor să vină pentru a putea fi eliberat, i
de tot ceea ce este firesc, de egoism s, i de orice trăsături de caracter
aspre s, i necres, tines, ti. El îngăduie ca apele adânci ale necazurilor
să se reverse peste noi, pentru ca să-L cunoas, tem pe El s, i pe Isus
Hristos pe care L-a trimis, pentru ca să ajungem să avem o profundă
voint, ă de a fi curăt, it, i de orice mânjitură, s, i să ies, im din încercare
mai curat, i, mai sfint, i, mai plini de bucurie. Adesea noi intrăm în
cuptorul încercărilor cu sufletele noastre întunecate de egoism. Dar
dacă rămânem răbdători în încercarea crucială a viet, ii noastre, vom
ies, i din ea reflectând caracterul divin. Atunci când este atins scopul
pentru care a fost îngăduită încercarea, „El va face să strălucească
dreptatea ta ca lumina, s, i dreptul tău ca Soarele la amiază”. Psalmii
37, 6.
Nu există nicidecum primejdia ca Domnul Dumnezeu să nu ia
seama la rugăciunile poporului Său. Există însă primejdia ca în ispite
s, i încercări, ei să se descurajeze s, i să nu mai stăruie în rugăciune.
Mântuitorul a dat pe fat, ă mila dumnezeiască fat, ă de femeia siro-
feniciană. Inima Sa a fost mis, cată văzând durerea ei. El dorea să
i se dea imediat asigurarea că rugăciunea ei a fost ascultată. Dar
El dorea să dea ucenicilor Săi o lect, ie, s, i de aceea, pentru un timp,
se părea că El neglijează strigătul inimii ei zbuciumate. Dar când
credint, a ei s-a manifestat, El i-a adresat cuvinte de laudă s, i o lăsă să
plece cu binecuvântarea darului pe care l-a cerut. Ucenicii n-au uitat
niciodată lect, ia aceasta, s, i a fost cuprinsă în raportul biblic spre a
arăta care este rezultatul rugăciunii stăruitoare.
Domnul Hristos Însus, i a fost Acela care a pus în inima mamei
stăruint, a ce nu putea fi respinsă. Domnul Hristos a fost Acela care a
dat văduvei curajul s, i hotărârea în cererea ei adresată judecătorului.
Domnul Hristos a fost Acela care, cu veacuri înainte, în lupta cea
tainică de la pârâul Iaboc, a inspirat pe Iacob cu aceeas, i credint, ă
stăruitoare. S, i credint, a pe care El Însus, i a sădit-o în inimă, nu putea
ca să n-o răsplătească.
[176] El care locuies, te în Sanctuarul ceresc, judecă cu dreptate. El are
o mai mare plăcere în poporul Său, care se luptă cu ispite într-o lume
plină de păcat, decât în oastea îngerilor care stau în jurul tronului
Său.
Fat, ă de această lume neînsemnată, întregul Univers ceresc mani-

festă cel mai mare interes, pentru că Domnul Hristos a plătit un pret,
nespus de mare pentru mântuirea locuitorilor ei. Răscumpărătorul
lumii a legat pământul de cer prin legături tainice, căci răscumpărat, ii
Domnului sunt aici. Fiint, ele ceres, ti vizitează încă pământul ca în
zilele din vechime când ei umblau s, i vorbeau cu Avraam s, i Moise.
În mijlocul intensei activităt, i din marile noastre oras, e, în mijlocul
mult, imilor care se îngrămădesc pe străzi s, i umplu târgurile, unde,
de dimineat, ă s, i până seara oamenii se comportă ca s, i când afacerile,
sportul s, i plăcerile ar fi totul în viat, ă — unde sunt atât de put, ini
care să contemple realităt, ile nevăzute — chiar s, i aici, cerul are încă
veghetorii s, i sfint, ii săi. Acolo se află fiint, e necăzute care iau notă de
orice cuvânt s, i faptă a fiint, elor omenes, ti. În orice întâlnire pentru
afaceri sau plăceri, în fiecare adunare de rugăciune, sunt mult mai
mult, i auzitori decât pot fi văzut, i de ochii nos, tri. Uneori, fiint, ele
ceres, ti trag la o parte cortina care ascunde lumea nevăzută, pentru
ca gândurile noastre să poată fi atrase de la învălmăs, eala s, i iures, ul
viet, ii, pentru a ne da seama de faptul că martorii nevăzut, i sunt de
fat, ă la tot ceea ce spunem sau facem noi.
Noi ar trebui să înt, elegem mai bine decât acum, lucrarea îngerilor
ce ne vizitează. Ar fi bine dacă n-am uita că în tot ceea ce facem,
noi avem conlucrarea s, i grija fiint, elor ceres, ti. Os, ti nevăzute, de
lumină s, i putere, asistă pe cei slabi s, i umili care cred s, i se prind
de făgăduint, ele lui Dumnezeu. Heruvimii s, i Serafimii, îngerii care
excelează în putere — de zece mii de ori zece mii s, i mii de mii
— stau la dreapta Sa, „tot, i duhuri slujitoare trimise să îndeplinească
o slujbă pentru cei ce vor mos, teni mântuirea.” Evrei 1, 14.
Datorită lucrării acestor soli ceres, ti, se păstrează un raport fidel [177]
al cuvintelor s, i faptelor fiilor oamenilor. Fiecare faptă de cruzime
sau nedreptate fat, ă de poporul lui Dumnezeu, tot ceea ce-i face pe
aces, tia să sufere datorită act, iunii celor răi sunt înregistrate în ceruri.
„S, i Dumnezeu nu va face dreptate ales, ilor Lui, care strigă zi s, i
noapte către El, măcar că zăboves, te fat, ă de ei? Vă spun că le va face
dreptate în curând.” Luca 18, 7-8.
„Să nu vă părăsit, i dar încrederea voastră, pe care o as, teaptă
o mare răsplătire!” „Căci avet, i nevoie de răbdare, ca după ce at, i
împlinit voia lui Dumnezeu, să putet, i căpăta ce v-a fost făgăduit.
Încă put, ină vreme, foarte put, ină vreme, s, i cel ce vine va veni s, i nu va
zăbovi.” Evrei 10, 35-37. „Iată că plugarul as, teaptă roada scumpă a
pământului, s, i o as, teaptă cu răbdare până primes, te ploaie timpurie s, i
târzie. Fit, i s, i voi îndelung răbdători, întărit, i-vă mâinile, căci venirea
Domnului este aproape.” Iacob 5,7-8.
Minunată este îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Îndelungă este
as, teptarea dreptăt, ii, în timp ce mila apelează la cel păcătos. „Drep-
tatea s, i judecata sunt temelia scaunului Său de domnie.” Psalmii 97,
2. „Domnul este îndelung răbdător”, dar El este „de o mare tărie, s, i
nu lasă nepedepsit pe cel rău. Domnul umblă în furtună s, i în vârtej,
s, i norii sunt praful picioarelor Lui.” Naum 1, 3.
Lumea a ajuns foarte îndrăzneat, ă în călcarea Legii lui Dumne-
zeu. Datorită îndelungii Sale îndurări, oamenii au călcat în picioare
autoritatea Sa. Ei s-au încurajat unul pe altul în a oprima s, i a se purta
cu cruzime fat, ă de mos, tenirea Sa, spunând: „Ce ar putea să s, tie
Dumnezeu, s, i ce ar putea să cunoască Cel Prea Înalt?” Psalmii 73,
11. Dar există o limită peste care ei nu pot trece. Timpul este aproape
când ei vor ajunge la limita pusă. Chiar acum s, i aproape au depăs, it
[178] granit, ele îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, limitele harului Său,
limitele milei Sale. Dumnezeu va interveni pentru a salva propria Sa
onoare, să elibereze pe poporul Său s, i să nimicească mândria celor
nelegiuit, i.
În zilele lui Noe, oamenii au nesocotit Legea lui Dumnezeu,
până când amintirea Creatorului aproape că a dispărut de pe pământ.
Nelegiuirea lor a ajuns as, a de mare, încât Dumnezeu a fost nevoie
să aducă potopul asupra pământului s, i să s, teargă de pe suprafat, a lui
pe stricat, ii locuitori.
Veac după veac, Dumnezeu a făcut cunoscut felul în care lucrează
El. Când a venit un timp de criză, El S-a descoperit intervenind
astfel pentru a împiedeca realizarea planurilor lui Satana. În viat, a
nat, iunilor, a familiei s, i a individului, El a îngăduit adesea să vină
un moment de criză, pentru ca intervent, ia s, i prezent, a Sa să poată fi
evidentă. În situat, ia aceea El a făcut cunoscut că există un Dumnezeu
în Israel, care va sust, ine Legea Sa s, i va apăra pe poporul Său.
În acest timp când nelegiuirea predomină, noi trebuie să s, tim că
ultima mare criză este la us, ă. Când dispret, uirea Legii lui Dumnezeu
este aproape generală, când poporul lui Dumnezeu este prigonit s, i
asuprit de ceilalt, i oameni, Dumnezeu va interveni.
Timpul este aproape când El va zice: „Du-te poporul Meu, intră

în odaia ta, s, i încuie us, a după tine, ascunde-te câteva clipe până va
trece mânia. Căci iată, Domnul iese din locuint, a Lui să pedepsească
nelegiuirea locuitorilor pământului, s, i pământul va da sângele pe
fat, ă s, i nu va mai acoperi uciderile.” Isaia 26, 20-21. Oamenii care
pretind că sunt cres, tini, poate că încă mai îns, eală s, i mai asupresc pe
cei ce sunt săraci, ei încă mai jefuiesc pe văduvă s, i pe orfan, ei fierb
de o ură diabolică pentru că nu pot controla cons, tiint, a poporului
lui Dumnezeu, dar toate acestea vor fi aduse la judecată de către
Dumnezeu. S, i judecata aceasta va fi „fără milă pentru cel ce n-a
avut milă”. Iacob 2,13. Nu va mai trece mult s, i ei vor sta înaintea
Judecătorului întregului pământ pentru a da socoteală de suferint, ele [179]
pe care ei le-au pricinuit trupului s, i sufletului celor credincios, i care
formează mos, tenirea Sa. Acum, ei pot să recurgă la acuzat, ii false,
ei pot să-s, i bată joc de aceia pe care Dumnezeu i-a chemat să facă
lucrarea Sa, pot să arunce în închisori pe credincios, ii Săi, să-i pună
în lant, uri s, i cătus, e, să-i exileze sau chiar să-i dea mort, ii, dar tot, i
aces, tia vor trebui să răspundă pentru orice suferint, ă, pentru orice
lacrimă vărsată. Dumnezeu va plăti acestora îndoit pentru păcatele
lor. Cu privire la Babilon, simbol al bisericii apostate, El spune
celor însărcinat, i cu aducerea la îndeplinire a judecăt, ii: „Pentru că
păcatele ei s-au îngrămădit, s, i au ajuns până la cer, s, i Dumnezeu s, i-a
adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătit, i-i cum v-a răsplătit ea, s, i
întoarcet, i-i de două ori cât faptele ei. Turnat, i-i îndoit în potirul în
care a amestecat ea.” Apocalipsa 18, 5-6.
Din India, Africa, China, din insulele mărilor, din pieptul milioa-
nelor de oameni asuprit, i în as, a-zisele t, ări cres, tine, vaietul omenirii se
ridică până la Dumnezeu. S, i strigătul acesta nu va rămâne mult timp
fără răspuns. Dumnezeu va curăt, i pământul de stricăciunea morală
de pe el, s, i nu printr-un potop ca-n zilele lui Noe, ci printr-un potop
de foc care nu va putea fi stins prin nici o născocire omenească.
„Aceasta va fi o vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost de când
sunt neamurile s, i până la vremea aceasta. Dar în vremea aceea,
poporul tău va fi mântuit s, i anume oricine va fi găsit scris în carte.”
Daniel 12, 1.
De prin mansarde, din bordeie, din închisori, de pe es, afoduri,
din munt, i, pustiuri, din văgăunile pământului s, i adâncurile mărilor,
Domnul Hristos va strânge la Sine pe tot, i copiii Săi. Pe pământ, ei au
fost săraci, năpăstuit, i s, i chinuit, i. Milioane de credincios, i au coborât

în mormânt acoperit, i de acuzat, ii infame, pentru că au refuzat să se
supună amăgirilor lui Satana. Copiii lui Dumnezeu au fost socotit, i
de către tribunalele omenes, ti ca fiind cei mai periculos, i criminali.
Dar ziua este aproape când „Dumnezeu va fi Cel care va judeca.”
Psalmii 50, 6. Atunci, vor fi răsturnate hotărârile omenes, ti. „Domnul
Dumnezeu ... îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său.”
Isaia 25, 8.
[180] Fiecăruia i se va da haine albe. Apocalipsa 6, 11. „Ei vor fi numit, i
popor sfânt, răscumpărat, i ai Domnului.” Isaia 62, 12.
Indiferent de crucea pe care ei au fost chemat, i s-o poarte, oricare
ar fi pierderea pe care au suferit-o, chiar pierderea viet, ii lor trecă-
toare, copiii lui Dumnezeu vor fi răsplătit, i în mod abundent. „Ei vor
vedea fat, a Lui, s, i Numele Lui va fi pe frunt, ile lor.” Apocalipsa 22, 4.
Capitolul 15 — Acest om primes, te pe păcătos, i [181]
[182]
Capitol bazat pe textele din Luca 15,1-10. [183]
[184]
Pe când „vames, ii s, i păcătos, ii” se strângeau în jurul Domnu-
lui Hristos, Fariseii s, i-au exprimat dezaprobarea lor. „Omul acesta [185]
primes, te pe păcătos, i”, spuneau ei, „s, i mănâncă cu ei.”
Prin această acuzat, ie, ei lăsau să se creadă că Domnului Hristos
îi făcea plăcere să stea în tovărăs, ia celor păcătos, i s, i ticălos, i, s, i că
era insensibil fat, ă de păcătos, enia lor. Rabinii au fost dezamăgit, i
de persoana Domnului Hristos. De ce oare, El, care pretindea că
are un caracter as, a de înalt, de nobil, nu Se alătura lor s, i nu urma
felul lor de a învăt, a? De ce oare Se purta El as, a de modest, lucrând
printre toate clasele? Dacă El ar fi un adevărat profet, spuneau ei,
atunci El ar fi în armonie cu ei, s, i S-ar comporta fat, ă de vames, i s, i
păcătos, i cu indiferent, a pe care aces, tia o meritau. Ceea ce mânia
pe aces, ti păzitori ai societăt, ii era faptul că El, cu care ei se aflau
mereu în discut, ii contradictorii, dar a cărui curăt, ie a viet, ii le impunea
totus, i teama, s, i-i condamna, Se întâlnea cu o vădită simpatie cu cei
socotit, i ca fiind drojdia societăt, ii. Ei nu erau de acord cu metodele
Lui. Ei se socoteau ca fiind educat, i, nobili s, i, din punct de vedere
religios, foarte evlavios, i; dar exemplul Domnului Hristos le da pe
fat, ă egoismul lor.
De asemenea, ceea ce îi mai mânia era s, i faptul că cei care nu [186]
dădeau pe fat, ă decât dispret, fat, ă de rabini s, i care nu erau văzut, i
niciodată în sinagogi, se îngrămădeau în jurul Domnului Hristos, s, i
ascultau cu atent, ie extaziată cuvintele Lui. Cărturarii s, i Fariseii nu
simt, eau decât condamnare în prezent, a curăt, iei Sale; cum se făcea
însă că vames, ii s, i păcătos, ii erau atras, i spre Hristos?
Ei nu s, tiau că explicat, ia se afla chiar în cuvintele pe care ei le-au
rostit ca o acuzat, ie batjocoritoare: „Acest om primes, te pe păcătos, i.”
Cei care vin la Domnul Hristos simt în prezenta Sa că s, i pentru ei
există scăpare din abisul păcatului. Fariseii nu aveau pentru ei decât
batjocură s, i condamnare; dar Domnul Hristos i-a întâmpinat ca fiind
123
copii ai lui Dumnezeu, înstrăinat, i — în adevăr — de casa Tatălui,

dar nu uitat, i de inima Tatălui. S, i chiar starea lor mizeră s, i păcatul
lor i-a făcut s, i mai mult obiectul milei s, i iubirii Sale. Cu cât erau
mai înstrăinat, i de El, cu atât mai mare, mai aprins era dorul s, i mai
mare era sacrificiul ce se cerea pentru salvarea lor.
Toate aceste lucruri învăt, ătorii lui Israel trebuiau să le învet, e
din sulurile sfinte, ai căror păstrători s, i explicatori se mândreau că
sunt. Nu a scris oare David — David care a săvârs, it un păcat de
moarte — „Rătăcesc ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău.” Psalmii
119, 176. N-a descoperit oare profetul Mica dragostea lui Dumnezeu
pentru cel păcătos spunând: „Care Dumnezeu este ca Tine, Care iert, i
nelegiuirea s, i treci cu vederea păcatele rămăs, it, ei mos, tenirii Tale? El
nu-s, i t, ine mânia pe vecie, ci îi place îndurarea!” Mica 7, 18.
Oaia pierdută
De data aceasta, Domnul Hristos nu a amintit ascultătorilor Săi
cuvintele Scripturii. El a făcut însă apel la mărturia propriilor lor
experient, e. Câmpia întinsă de la răsărit de Iordan oferea păs, uni abu-
ndente pentru turmele de oi s, i prin văile înguste, cum s, i pe dealurile
[187] acoperite de păduri, rătăceau multe oi pierdute, care trebuiau să fie
căutate s, i aduse înapoi la staul, prin grija iubitoare a păstorului.
Printre cei care se îngrămădeau în jurul Domnului Hristos erau s, i
păstori, cum s, i oameni care investiseră bani în turme de oi s, i în cirezi
de vite, s, i tot, i aces, tia puteau înt, elege foarte bine ilustrat, ia Sa. „Care
om dintre voi, dacă are o sută de oi s, i pierde pe una din ele, nu lasă
pe cele nouăzeci s, i nouă pe islaz, s, i se duce după cea pierdută, până
o găses, te?” Luca 15, 4.
Aceste suflete, pe care voi le dispret, uit, i, spunea Domnul Hristos,
sunt proprietatea lui Dumnezeu. Prin creat, iune s, i prin răscumpărare,
ei sunt ai Lui, s, i ei sunt de mare valoare înaintea Sa. După cum păsto-
rul îs, i iubes, te oile sale s, i nu se poate odihni dacă lipses, te cumva una,
tot astfel, într-un mod infinit mai mare, Domnul Dumnezeul iubes, te
fiecare suflet, rătăcit, înstrăinat, pierdut. Oamenii pot să respingă
chemările dragostei Sale, ei pot să se îndepărteze, să se înstrăineze
de El, ei pot să-s, i aleagă chiar s, i un alt stăpân; totus, i ei sunt ai lui
Dumnezeu s, i El dores, te nespus să recâs, tige pe cei ce sunt ai Lui. El
spune: „Cum îs, i cercetează un păstor turma, când este în mijlocul
Acest om primes, te pe păcătos, i 125
oilor sale împrăs, tiate, as, a îmi voi cerceta Eu oile s, i le voi strânge
din toate locurile pe unde au fost risipite în ziua plină de nori s, i de
negură.” Ezechiel 34, 12.
În parabolă, păstorul merge să caute o singură oaie — chiar cea
mai de pe urmă din turmă. Tot astfel, dacă numai un singur suflet ar
fi fost pierdut, Domnul Hristos ar fi murit chiar s, i pentru acel unul
singur.
Oaia care s-a rătăcit de turmă este creatura cea mai neajutorată.
Ea trebuie să fie căutată de către păstor, pentru că ea nu poate găsi
singură drumul înapoi. Tot astfel s, i cu sufletul care a rătăcit departe
de Dumnezeu; el este tot as, a de neajutorat ca s, i oaia pierdută s, i,dacă
iubirea divină n-ar fi intervenit pentru salvarea lui, acesta n-ar fi găsit
niciodată drumul întoarcerii lui la Dumnezeu.
Păstorul, care descoperă faptul că una din oile sale lipses, te, nu
prives, te nepăsător asupra turmei ce se găses, te în sigurant, ă în staul
spunând: „Am nouăzeci s, i nouă în sigurant, ă, s, i are să mă coste
foarte multe necazuri a pleca în căutarea celei pierdute.
Să vină singură înapoi, s, i-i voi deschide poarta staulului lăsând-o [188]
să intre.” Nu, nu trece mult de la pierderea oii s, i păstorul este plin
de durere s, i nelinis, te. El numără s, i iar numără turma. Când el este
sigur că o oaie s-a pierdut, nu mai doarme. El lasă pe cele nouăzeci
s, i nouă în staul, s, i merge în căutarea oii pierdute. Cu cât noaptea
este mai întunecoasă s, i mai furtunoasă, iar drumul mai primejdios,
cu atât mai mare este nelinis, tea păstorului s, i mai serioasă căutarea
lui. El nu precupet, es, te nici un efort pentru a găsi oaia pierdută.
Câtă us, urare sufletească simte el când în depărtare aude strigătul
slab al oii pierdute. Orientându-se după zbieretul ei, el se cat, ără
pe stâncile colt, uroase, merge până la marginea prăpastiei, cu riscul
propriei sale viet, i. Astfel, el caută mereu, în timp ce strigătul, din
ce în ce mai slab, îi spune că oaia sa nu este departe de moarte. În
cele din urmă, efortul său este răsplătit; oaia pierdută este regăsită.
Găsind-o, el n-o ceartă pentru că i-a pricinuit atâta necaz. El n-o
mână cu biciul spre staul. El nici nu încearcă s-o mâne spre casă. În
bucuria sa, el ia creatura ce tremură pe umerii săi; dacă este lovită s, i
rănită, o ia în brat, ele sale, strângând-o strâns la sânul său, pentru ca
din căldura propriei sale inimi să-i poată da viat, ă. Cu mult, umirea
că cercetarea, căutarea lui n-a fost zadarnică, el o poartă pe drumul
întoarcerii spre staul.
Mult, umim lui Dumnezeu, căci El nu prezintă imaginat, iei noastre

tabloul unui păstor necăjit care se întoarce la staul fără oaia pierdută.
Parabola nu ne vorbes, te despre es, ec, ci despre succesul s, i bucuria
regăsirii! Avem aici garant, ia lui Dumnezeu că nici chiar una dintre
oile rătăcite din staulul lui Dumnezeu nu este neglijată, nici una
nu este lăsată fără ajutor. Pe oricine se va lăsa să fie răscumpărat,
Domnul Hristos îl va salva din abisul corupt, iei s, i din spinii păcatului.
Suflete abătut, chiar dacă ai păcătuit, prinde curaj, nu trebuie să
[189] gândes, ti că Dumnezeu POATE va ierta păcatele tale s, i-t, i va îngădui
să vii în prezent, a Lui. Dumnezeu a făcut primul pas. În timp ce erai
încă vrăjmas, al Lui, El a plecat să te caute. Cu o inimă iubitoare
asemenea unui păstor, El a lăsat pe cele nouăzeci s, i nouă s, i a plecat
să caute pe cea pierdută. Sufletul lovit, rănit s, i gata să piară, El
îl cuprinde în brat, ele iubirii Sale s, i, plin de bucurie, îl aduce în
sigurant, ă la staul.
Iudeii învăt, au, că mai înainte ca iubirea lui Dumnezeu să se
manifeste fat, ă de păcătos, el trebuia să se pocăiască. După părerea
lor, pocăint, a este o lucrare prin care oamenii pot câs, tiga favoarea
cerului. Acest gând a făcut pe Farisei să exclame plini de uimire s, i
mânie: „Acest om primes, te pe păcătos, i.” Potrivit părerilor lor, El
n-ar fi trebuit să permită nimănui să se apropie de El, cu except, ia
acelora care se pocăiesc. Dar în parabola cu oaia pierdută, Domnul
Hristos învat, ă că mântuirea nu vine datorită faptului că noi căutăm
pe Dumnezeu, ci datorită faptului că El ne caută. „Nu este nici
unul care să aibă pricepere, nu este nici unul care să caute cu tot
dinadinsul pe Dumnezeu. Tot, i s-au abătut.” Romani 3, l-12. Noi nu
ne pocăim pentru ca Dumnezeu să ne poată iubi, ci El îs, i manifestă
iubirea Sa fat, ă de noi pentru ca noi să ne pocăim.
Când, în cele din urmă, oaia pierdută este adusă acasă,
mult, umirea păstorului se manifestă în melodioase cântece de bucu-
rie. El cheamă pe prietenii s, i vecinii săi, spunându-le. „Bucurat, i-vă
împreună cu mine; căci mi-am găsit oaia care era pierdută.” Tot
astfel când cineva care s-a rătăcit este găsit de către marele Păstor al
oilor, cerul s, i pământul se unesc în cântări de mult, umire s, i bucurie.
„Tot as, a, vă spun, că va fi mai multă bucurie în cer pentru un
singur păcătos care se pocăies, te, decât pentru nouăzeci s, i nouă de
oameni neprihănit, i care n-au nevoie de pocăint, ă.” Luca 15, 7. Voi,
Fariseilor, spunea Domnul Hristos, vă considerat, i ca favorit, i ai Ce-

rului. Voi vă considerat, i în sigurant, ă în propria voastră neprihănire.
Să s, tit, i deci că, dacă n-avet, i nevoie de pocăint, ă, lucrarea, misiu- [190]
nea Mea nu este pentru voi. Aceste sărmane suflete care simt mizeria
s, i păcătos, enia lor sunt cele pe care am venit să le salvez. Îngerii
cerului sunt interesat, i de cei pierdut, i, pe care voi îi dispret, uit, i. Voi
vă plânget, i s, i vă batet, i joc atunci când unul din aceste suflete se
alătură Mie; dar să s, tit, i că îngerii se bucură s, i cântece de biruint, ă
răsună prin curt, ile ceres, ti.
Rabinii aveau o zicală s, i anume, că este mare bucurie în ceruri
atunci când cineva care a păcătuit împotriva lui Dumnezeu este
nimicit; dar Domnul Hristos învăt, a că, pentru Dumnezeu, lucrarea
de nimicire este o lucrare străină. Că ceea ce constituie desfătarea
cerului este refacerea chipului lui Dumnezeu în sufletele acelora pe
care El i-a făcut.
Când cineva care a rătăcit departe, afundându-se în păcat, caută
să se întoarcă la Dumnezeu, el va avea de înfruntat critica s, i neîncre-
derea. Vor fi unii care vor pune la îndoială pocăint, a lui, întrebându-se
dacă ea este sinceră sau nu, sau vor s, opti: „Nu este statornic; nu
cred că va rezista.” Aceste persoane nu fac lucrarea lui Dumnezeu,
ci lucrarea Satanei, care este acuzatorul frat, ilor. Prin criticile lor, cei
răi speră să descurajeze acel suflet s, i să-l îndepărteze s, i mai mult
de sperant, a mântuirii s, i de Dumnezeu. Păcătosul pocăit să mediteze
însă la bucuria cerului pentru întoarcerea celui ce era pierdut. El
să-s, i găsească linis, tea sufletească în iubirea lui Dumnezeu s, i în nici
un caz să nu se descurajeze din cauza batjocurii Fariseilor.
Rabinii au înt, eles parabola Domnului Hristos ca aplicându-se
vames, ilor s, i păcătos, ilor, des, i ea avea o aplicabilitate mult mai largă.
Prin oaia pierdută, Domnul Hristos reprezenta nu numai pe păcătos
în mod individual, ci întreaga lume apostaziată s, i ruinată de păcat. În
vastul Univers pe care-l cârmuies, te Dumnezeu, lumea noastră nu este
decât un atom s, i totus, i, această mică lume căzută în păcat — această
oaie pierdută — este mult mai pret, ioasă înaintea lui Dumnezeu decât
sunt cele nouăzeci s, i nouă care n-au părăsit staulul. Domnul Hristos,
Conducătorul iubit din curt, ile ceres, ti, a coborât din pozit, ia Sa înaltă, [191]
a pus la o parte slava pe care El o avea la Tatăl, pentru a salva o lume
pierdută. Pentru aceasta, El a părăsit lumile necăzute de sus, pe cele
nouăzeci s, i nouă care-L iubesc, s, i a venit pe acest pământ, ca să fie
„străpuns pentru păcatele noastre,” s, i „zdrobit pentru fărădelegile

noastre.” Isaia 53, 5. Dumnezeu S-a dat pe Sine — în Fiul Său —
pentru ca să poată avea bucuria de a primi înapoi oaia care a fost
pierdută.
„Vedet, i ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui
Dumnezeu.” 1 Ioan 3, 1. S, i Domnul Hristos spune: „Cum M-ai
trimis Tu pe Mine în lume, as, a i-am trimis s, i Eu pe ei în lume.” (Ioan
17, 18), pentru a împlini „ce lipses, te suferint, elor lui Hristos, pentru
trupul Lui, care este Biserica.” Coloseni 1, 24. Fiecare suflet pe care
Hristos l-a răscumpărat este chemat să lucreze în numele Său pentru
mântuirea celor pierdut, i. Această lucrare fusese neglijată în Israel.
Nu este ea oare neglijată s, i astăzi de către cei care pretind că sunt
urmas, i ai Domnului Hristos?
Pe cât, i dintre cei care rătăcesc, i-ai căutat, iubite cititor, s, i i-ai
adus înapoi în staul? Când întorci spatele celor ce t, i se par că nu
sunt simpatici, sau nepromit, ători, ît, i dai seama că de fapt întorci
spatele sufletelor pe care le caută Hristos? Poate chiar atunci când
te îndepărtezi de ei, poate că aces, tia au cea mai mare nevoie de
înt, elegerea ta. În fiecare adunare de rugăciune se află suflete care
tânjesc după odihnă s, i pace. Ei pot apărea că duc o viată nepăsătoare,
dar nu sunt insensibili fat, ă de influent, a Duhului Sfânt. Mult, i dintre
aces, tia pot fi câs, tigat, i pentru Hristos.
Dacă oaia pierdută nu este adusă înapoi în staul, ea pribeges, te
până când piere. Tot as, a multe suflete merg la ruină din lipsa unei
mâini care să se întindă pentru salvarea lor. Aceste suflete rătăcite
pot apărea aspre s, i nepăsătoare; dar dacă ar fi avut s, i ei aceleas, i
avantaje pe care alt, ii le-au avut, atunci ar fi dovedit s, i ei mai multă
noblet, e sufletească s, i un mai mare spirit de slujire.
[192] Îngerii deplâng pe aces, ti rătăcit, i, îngerii plâng, în timp ce ochii
oamenilor sunt uscat, i s, i inimile lor fără un pic de milă.
O, câtă lipsă de o profundă s, i mis, cătoare simpatie fat, ă de sufletul
ispitit s, i gres, it. O, cu cât avem mai mult nevoie de spiritul Domnului
Hristos, s, i mai put, in, mult mai put, in de cel al nostru.
Fariseii au înt, eles parabola Domnului Hristos ca o mustrare la
adresa lor. În loc de a accepta critica lor adusă lucrării Sale, El le-a
repros, at că neglijau pe vames, i s, i pe păcătos, i. El n-a făcut lucrul
acesta în mod deschis, ca nu cumva faptul acesta să le învârtos, eze
inimile împotriva Lui; dar parabola Sa le-a pus înainte chiar lucrarea
pe care Dumnezeu o cerea de la ei s, i pe care ei n-au făcut-o. Dacă

ei ar fi fost păstori adevărat, i, aces, ti conducători în Israel ar fi făcut
lucrarea unui păstor. Ei ar fi manifestat atunci mila s, i iubirea lui
Hristos s, i s-ar fi unit cu El în lucrarea Sa. Refuzul lor însă de a face
aceasta a arătat faptul că pretent, ia lor de oameni spirituali era de
fapt o îns, elătorie, un fals.
Mult, i au respins acum mustrarea Domnului Hristos; s, i totus, i pe
unii, cuvintele Lui i-au convins. După înălt, area Domnului Hristos la
cer, Duhul Sfânt veni asupra acestora s, i ei se alăturară ucenicilor în
lucrarea arătată în parabola cu oaia pierdută.
Banul pierdut
După ce a rostit parabola cu oaia pierdută, Domnul Hristos a dat
o altă pildă spunând: „Sau care femeie, dacă are zece lei de argint, s, i
pierde unul din ei, nu aprinde o lumină, nu mătură casa, s, i nu caută
cu băgare de seamă până când îl găses, te?” Luca 15, 8.
În Orient, casele celor săraci erau de obicei formate dintr-o
singură cameră, adesea fără de ferestre s, i întunecoasă. Camera era
foarte rar măturată s, i un ban care cădea pe jos era foarte repede
acoperit de praf s, i de gunoi. Pentru a fi găsit, chiar în timpul zilei
trebuia aprinsă o lumină s, i casa trebuia măturată cu multă atent, ie.
De obicei, zestrea femeii măritate consta din bani, pe care aceasta [193]
îi păstra cu multă grijă, ca pe cele mai de pret, lucruri ale ei, s, i pe care
la rându-i le dădea ca zestre fiicelor ei. Pierderea unei monezi era
privită ca o mare nenorocire, s, i găsirea ei era prilej de mare bucurie,
la care luau parte s, i vecinele din jur.
„După ce l-a găsit”, a spus Domnul Hristos, „cheamă pe prie-
tenele s, i vecinele ei s, i zice: «Bucurat, i-vă împreună cu mine, căci
am găsit leul pe care-l pierdusem.» Tot as, a, vă spun că este bucurie
înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se
pocăies, te.” Luca 15, 9-10.
Această parabolă, ca s, i cea dinaintea ei, înfăt, is, ează pierderea
unui lucru, care, căutat cu atent, ie s, i interes, poate fi regăsit s, i aceasta
produce o mare bucurie. Dar aceste două parabole reprezintă două
clase diferite. Oaia pierdută s, tie, îs, i dă seama că s-a pierdut. Ea a
părăsit pe păstor, a părăsit turma s, i nu poate singură să se întoarcă
la staul. Ea reprezintă pe aceia care-s, i dau seama că sunt despărt, it, i
de Dumnezeu s, i care sunt acoperit, i de un nor de greutăt, i, zdrobit, i

de această povară s, i supus, i unor ispite teribile. Drahma pierdută
reprezintă pe aceia care sunt pierdut, i în gres, elile s, i păcatele lor, dar
care n-au simt, ământul stării lor. Ei s-au înstrăinat de Dumnezeu, dar
ei nu-s, i dau seama de aceasta. Sufletele lor sunt în primejdie, dar ei
sunt incons, tient, i s, i nepăsători.
[194] În această parabolă, Domnul Hristos ne spune că s, i aceia care
sunt indiferent, i fat, ă de cerint, ele lui Dumnezeu formează totus, i obiec-
tul iubirii Sale pline de milă. Aces, tia trebuie căutat, i, căci ei trebuie
să fie adus, i înapoi la Dumnezeu.
Oaia a rătăcit departe de staul; ea s-a pierdut în pustie sau în
munt, i. Moneda de argint a fost pierdută însă în casă. Ea era aproape
s, i, totus, i, nu putea fi regăsită decât printr-o cercetare sârguincioasă.
Această parabolă cuprinde în sine o lect, ie pentru familiile noas-
tre. În cămin, există adesea o mare neglijent, ă în ceea ce prives, te
sufletele membrilor ei. În numărul lor poate fi unul care s-a înstrăi-
nat de Dumnezeu; dar cât de put, in interes se manifestă în relat, iile
familiale, ca nu cumva să se piardă vreunul din cei încredint, at, i lor
de Dumnezeu.
Banul, des, i zace ascuns printre praf s, i gunoi, el este totus, i o
bucată de argint. Posesorul lui îl caută, pentru că este de valoare. Tot
la fel, fiecare suflet, des, i degradat de păcat, înaintea lui Dumnezeu
este socotit ca fiind de pret, . După cum moneda poartă imaginea
s, i inscript, ia puterii domnitoare, tot as, a omul la crearea lui purta
imaginea s, i inscript, ia lui Dumnezeu; s, i des, i acum inscript, ia este
stricată s, i întunecată datorită influent, ei păcatului, totus, i urmele aces-
tei inscript, ii rămân în fiecare suflet. Dumnezeu dores, te să recâs, tige
fiecare suflet s, i să repună asupra lui chipul Său în neprihănire s, i
sfint, enie.
Femeia din parabolă cercetează cu atent, ie, pentru a găsi moneda
pierdută. Ea aprinde o candelă s, i mătură casa. Ea înlătură tot ceea ce
ar putea s-o împiedice în căutarea ei. Des, i numai un singur leu s-a
pierdut, ea nu va înceta eforturile ei, până când moneda nu avea să
fie găsită. Tot as, a s, i în familie, dacă un membru al ei s-a înstrăinat de
Dumnezeu, trebuie folosite orice mijloace pentru recâs, tigarea lui. În
ceea ce-i prives, te pe tot, i ceilalt, i, aces, tia să-s, i facă o cercetare de sine
sinceră s, i serioasă. Să se cerceteze toate practicile viet, ii. Să se vadă
dacă nu cumva s-au făcut unele gres, eli, unele erori în conducerea
familiei prin care sufletul respectiv s-a învârtos, at în necredint, ă.
Dacă în familie se află un copil care este incons, tient de starea lui [195]
păcătoasă, părint, ii n-ar trebui să aibă odihnă. Să se aprindă lumina.
Cercetat, i Cuvântul lui Dumnezeu, s, i în lumina lui să se cerceteze în
mod sincer totul în cămin, să se vadă de ce este pierdut acest copil.
Părint, ii să-s, i cerceteze inimile lor, să-s, i examineze obiceiurile s, i
practicile lor. Copiii sunt mos, tenirea lui Dumnezeu, s, i noi suntem
răspunzători fat, ă de El pentru felul în care administrăm proprietatea
Lui.
Sunt părint, i, tat, i s, i mame, care doresc să lucreze în unele câmpuri
misionare; sunt foarte mult, i aceia care sunt foarte activi în lucrarea
cres, tină în afara căminului, în timp ce proprii lor copii sunt străini
de Mântuitorul s, i de iubirea Lui. Mult, i părint, i încredint, ează lucrarea
câs, tigării copiilor lor pentru Hristos, pastorului, sau instructorului
s, colii de Sabat, dar făcând astfel, ei îs, i neglijează răspunderea pe
care le-a dat-o Dumnezeu. Educarea s, i pregătirea copiilor lor pentru
a fi cres, tini este lucrarea cea mai înaltă pe care părint, ii o pot face
pentru Dumnezeu. Aceasta este o lucrare care cere o muncă plină
de răbdare, o viat, ă întreagă de eforturi făcute în mod chibzuit s, i cu
perseverent, ă. Neglijând această comoară ce ne-a fost încredint, ată,
ne dovedim slujitori necredincios, i. Dumnezeu nu va accepta nici un
fel de scuză pentru o astfel de neglijent, ă.
Dar aceia care se fac vinovat, i de o astfel de neglijent, ă nu trebuie
să dispere. Femeia care s, i-a pierdut banul l-a căutat până când l-a
găsit. Tot astfel, cu iubire, credint, ă s, i rugăciune, părint, ii să lucreze
pentru casa lor, până când plini de bucurie pot veni la Dumnezeu
spunând: „Iată, eu s, i copiii pe care mi i-a dat Domnul.” Isaia 8, 18. [196]
Aceasta este adevărata lucrare misionară în cămin, s, i ea este tot
as, a de folositoare pentru cei care o fac, ca s, i pentru cei în folosul
cărora este făcută. Prin interesul nostru credincios fat, ă de cei din
cercul familiei lui Dumnezeu, cu care, dacă vor rămâne credincios, i
fat, ă de Domnul Hristos, vom trăi în veacurile nesfârs, ite. Noi trebuie
să dăm pe fat, ă acelas, i interes fat, ă de frat, ii s, i surorile noastre în
Hristos, pe care ca membrii ai aceleias, i familii, îl arătăm unul fat, ă
de altul.
Este planul lui Dumnezeu ca toate acestea să ne pregătească
a lucra pentru alt, ii. Pe măsură ce simpatia noastră se va lărgi, iar
dragostea noastră va cres, te, noi vom găsi pretutindeni ceva de făcut.
Marea familie a lui Dumnezeu cuprinde întreaga lume, s, i nici unul
din membrii ei nu trebuie trecut cu vederea, neglijat.
Oriunde am fi, bănut, ul de argint as, teaptă să-l căutăm. Îl căutăm
noi oare? Zi de zi ne întâlnim cu cei care nu au nici un interes
în lucrurile religioase; vorbim cu ei, ne vizităm; suntem noi însă
interesat, i în bunul lor mers spiritual? Îl prezentăm noi oare acestora
pe Domnul Hristos ca Mântuitor gata să ierte păcatele? Cu inimile
noastre încălzite de dragostea lui Hristos, le vorbim noi despre iubi-
rea aceasta? Dacă nu facem lucrul acesta, cum vom da noi ochii cu
aceste suflete pierdute — pierdute pentru ves, nicie — când vom sta
împreună înaintea tronului lui Dumnezeu?
Cine poate pret, ui valoarea unui suflet? Dacă vrei să s, tii cât valo-
rează, să mergem în Ghetsemani, s, i acolo să veghem împreună cu
Domnul Hristos în decursul orelor de frământare sufletească, când
sudoarea Lui era asemenea unor mari picături de sânge. Să privim
la Mântuitorul înălt, at pe cruce. Să ascultăm strigătul Său disperat:
„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Marcu
15, 34. Privit, i capul însângerat, coasta împunsă s, i picioarele stră-
punse de piroane. Să nu uităm că Domnul Hristos a riscat totul.
Pentru mântuirea noastră, cerul întreg a fost în primejdie. La piciorul
crucii, amintindu-ne că pentru un singur păcătos Domnul Hristos
s, i-ar fi dat viat, a, vom putea să pret, uim mai bine valoarea unui suflet.
[197] Dacă suntem în comuniune cu Domnul Hristos, atunci vom
pret, ui ca s, i El fiecare suflet omenesc. Vom simt, i atunci pentru alt, ii
aceeas, i iubire profundă pe care Hristos a avut-o pentru noi. Atunci,
vom putea câs, tiga s, i nu să alungăm, să atragem s, i să nu respingem
pe aceia pentru care El a murit. Nimeni n-ar fi fost adus înapoi la
Dumnezeu, dacă Domnul Hristos n-ar fi depus eforturi personale
pentru întoarcerea lor; s, i numai prin eforturi personale putem în-
toarce suflete la Hristos. Privind pe cei care merg pe drumul mort, ii,
nu putem sta indiferent, i s, i nepăsători. Cu cât este mai mare păcatul
lor s, i mai adâncă decăderea lor, cu atât mai serioase s, i mai pline de
iubire vor fi eforturile noastre pentru mântuirea lor. Vom înt, elege
astfel nevoile celor ce sunt în suferint, ă, care au păcătuit împotriva
lui Dumnezeu, s, i care sunt coples, it, i sub povara vinovăt, iei. Inima
noastră va fi atunci plină de simpatie pentru ei s, i vom fi gata să le
întindem o mână de ajutor. Pe brat, ele credint, ei s, i iubirii noastre, îi
vom aduce astfel la Domnul Hristos. Vom veghea asupra lor s, i îi

vom încuraja, iar simpatia s, i încrederea noastră fat, ă de ei îi va întări,
ferindu-i să se clatine.
Tot, i îngerii cerului sunt gata să coopereze la această lucrare.
Toate resursele cerului sunt la dispozit, ia acelora care caută să salveze
pe cei pierdut, i. Îngerii ne vor ajuta să putem ajunge la cei mai
nepăsători s, i la cei mai împietrit, i. S, i când cineva este adus înapoi la
Dumnezeu, tot cerul este plin de bucurie; serafimii s, i heruvimii ating
harfele lor de aur s, i înalt, ă cântece de slavă la adresa lui Dumnezeu
s, i a Mielului, pentru mila s, i bunătatea lor plină de iubire manifestată
fat, ă de fiii oamenilor.
[198] Capitolul 16 — Pierdut s, i a fost găsit
Parabola oii pierdute, a drahmei pierdute s, i a fiului risipitor aduc

în mod clar la lumină iubirea plină de milă a lui Dumnezeu, pentru
aceia care s-au înstrăinat de El. Des, i ei s-au îndepărtat de Dumnezeu,
El nu-i lasă în situat, ia mizeră în care se află. El este plin de bunătate
s, i milă duioasă fat, ă de tot, i aceia care sunt expus, i ispitirilor unui
vrăjmas, iscusit.
În parabola fiului risipitor, Domnul este prezentat ca ocupându-
Se de aceia care au cunoscut cândva iubirea Tatălui, dar care au
îngăduit ispititorului să-i facă robi, după voia lui.
„Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei a zis tatălui său:
«Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.» S, i tatăl le-a împărt, it
averea. Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul s, i a plecat
într-o tară îndepărtată.” Luca 15, 11-13.
Fiul acesta mai tânăr considera ca o povară obositoare rânduie-
lile din casa tatălui său. El considera că libertatea îi este restrânsă.
Iubirea tatălui său s, i grija sa pentru el au fost interpretate gres, it s, i el
s-a hotărât să urmeze calea dictată de propriile sale porniri.
[199] Tânărul nu considera că are vreo obligat, ie fat, ă de tatăl său s, i
nu i-a arătat vreo mult, umire; s, i totus, i el a pretins drepturile ce-i
reveneau din averea tatălui său, în calitatea sa de fiu. Mos, tenirea ce
i se cuvenea la moartea tatălui său, el dorea s-o primească atunci,
imediat. El era înclinat numai spre bucuriile prezente s, i nu se îngrijea
deloc de viitor.
Obt, inând partea sa, el a mers într-o „t, ară îndepărtată”, departe
de căminul tatălui său. Având bani din bels, ug s, i libertatea de a face
cu ei ceea ce dorea, el se felicita pentru faptul că de acum dorint, a
inimii sale putea fi împlinită. Nu mai era nimeni acum care să zică
„nu face cutare lucru, căci aceasta ît, i va cauza”; sau, „fă cutare lucru,
pentru că este bine s, i drept”. Tovărăs, iile rele l-au ajutat să se afunde
134
Pierdut s, i a fost găsit 135
tot mai profund în păcat s, i astfel el s, i-a risipit averea, ducând o viat, ă
destrăbălată.
Sfânta Scriptură ne vorbes, te despre oameni care „s-au fălit că
sunt înt, elept, i s, i au înnebunit” (Romani 1, 22); s, i aceasta este s, i
istoria tânărului din parabolă. Averea pe care a reclamat-o în mod
egoist din partea tatălui său a cheltuit-o cu desfrânatele. Comoara
puterii tineret, ii sale a fost risipită.
Anii pret, ios, i ai viet, ii, tăria intelectului, viziunea luminoasă a [200]
tineret, ii, aspirat, iile spirituale — toate au fost mistuite de flacăra
plăcerilor.
O mare foamete s-a abătut peste t, ara aceea s, i el a început să
ducă lipsă s, i în situat, ia aceasta s-a lipit de un locuitor al t, ării, care
l-a trimis la câmp să-i păzească porcii. Pentru un iudeu, ocupat, ia
aceasta era cea mai josnică s, i cea mai degradantă. Tânărul care se
mândrise cu libertatea sa, acum ajunsese un sclav. El se afla în cea
mai rea sclavie — „prins în înses, i nelegiuirile lui”. Proverbe 5, 22.
Strălucirea lucrurilor amăgitoare care l-au ademenit a dispărut s, i
el simt, ea acum povara lant, urilor sale. Stând jos pe pământ, în t, ara
aceea pustiită s, i lovită de foamete, porcii fiind singurii lui tovarăs, i,
el ar fi fost bucuros să se sature cu ros, covele cu care animalele
erau hrănite. Dintre tot, i prietenii de petreceri care roiau în jurul
său, s, i care mâncau s, i beau pe socoteala lui, în zilele când el era
prosper — când avea bani — n-a mai rămas nici unul care să-l
ajute. Unde este acum bucuria lui desfrânată? Aducându-s, i la tăcere
cons, tiint, a, adormindu-s, i sensibilităt, ile, el se considera fericit; dar
acum, cu banii cheltuit, i, cu foamea nepotolită, cu mândria înfrântă
s, i cu caracterul său moral pipernicit, cu voint, a sa slabă s, i care nu
mai inspira încredere, cu simt, ămintele sale nobile aproape moarte,
el era cel mai nenorocit dintre muritori.
Ce tablou al situat, iei celui păcătos avem aici. Des, i înconjurat de
binecuvântările iubirii Sale, nu este nimic pe care păcătosul, pornit
pe panta îngăduint, ei de sine s, i a satisfacerii plăcerilor păcătoase, să
dorească mai mult, ca despărt, irea de Dumnezeu. Asemenea fiului
nerecunoscător, el pretinde lucrurile cele bune ale lui Dumnezeu ca
fiind, de drept, ale lui. El le ia, ca s, i când lucrul acesta ar fi ceva
cu totul normal, fără să mult, umească pentru ele s, i fără să facă în
schimb vreun serviciu din dragoste. Ca s, i Cain, care a ies, it din fat, a
lui Dumnezeu s, i a plecat să-s, i caute un cămin, după cum fiul pierdut
s-a dus „într-o t, ară îndepărtată”, tot astfel cei păcătos, i caută fericirea
în uitarea de Dumnezeu. Romani 1, 28.
Oricare ar fi aparent, ele, viat, a care are în centrul ei numai pre-
ocuparea de sine este o viată irosită. Oricine încearcă să trăiască
[201] despărt, it de Dumnezeu, îs, i risipes, te ceea ce are. El îs, i iroses, te anii
cei pret, ios, i, îs, i iroses, te puterile mint, ii, ale inimii s, i ale sufletului.
Acela care se separă de Dumnezeu, ca să-s, i slujească sies, i, este
sclavul lui Mamona. Mintea pe care Dumnezeu a creat-o pentru a
sta în compania îngerilor a ajuns as, a de degradată, încât să fie în
slujba a ceea ce este pământesc s, i animalic. Acesta este sfârs, itul la
care duce egoismul slujirii de sine.
Dacă ai ales o astfel de viat, ă, să s, tii atunci că-t, i cheltuies, ti banii
pe ceea ce nu este pâine, s, i munca ta pentru ceea ce nu satură. Vor
veni momente când ît, i vei da seama de starea ta decăzută. Singur,
într-o t, ară îndepărtată, vei simt, i mizeria ta s, i în disperare vei striga:
„O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte!”
Romani 7, 24. Este afirmarea unui adevăr universal valabil, care
este cuprins în cuvintele profetului: „Blestemat să fie omul care se
încrede în om, care se sprijines, te pe un muritor s, i îs, i abate inima
de la Dumnezeu! Căci este ca un nenorocit în pustie, s, i nu vede
venind fericirea; locuies, te în lanurile arse ale pustiei, într-un pământ
sărac s, i fără locuitori”. Ieremia 17, 5-6. Dumnezeu „face să răsară
[202] soarele Său peste cei răi s, i peste cei buni, s, i dă ploaie s, i peste cei
drept, i s, i peste cei nedrept, i” (Matei 5, 45), dar oamenii au puterea
să se ascundă de strălucirea soarelui s, i de ploaie. Astfel, în timp ce
Soarele Neprihănirii străluces, te s, i ploaia harului cade din abundent, ă
peste tot, i, noi putem fi totus, i despărt, it, i de Dumnezeu, „locuind încă
în locuri arse de seceta din pustie”.
Iubirea lui Dumnezeu urmăres, te încă pe cel care a ales să se
despartă de El s, i Domnul pune în mis, care toate mijloacele pentru a-l
readuce în casa părintească. Fiul risipitor, în starea lui nenorocită,
mizeră, „s, i-a venit în fire”. Puterea amăgitoare pe care Satana a
exercitat-o asupra lui a fost frântă. El s, i-a dat seama că suferint, ele
sale au fost rezultatul propriei sale nebunii s, i a spus: „Cât, i argat, i ai
tatălui meu au bels, ug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi
scula, mă voi duce la tatăl meu”. Luca 15, 17-18. As, a nenorocit cum
era, fiul risipitor a găsit totus, i puterea de a nădăjdui în convingerea
că tatăl său îl iubes, te. Această iubire a fost ceea ce l-a atras spre
casă. Tot astfel, certitudinea iubirii lui Dumnezeu este aceea care
constrânge pe păcătos să se întoarcă la Dumnezeu. „Bunătatea lui
Dumnezeu te îndeamnă la pocăint, ă”. Romani 2, 4. Mila s, i bunătatea
lui Dumnezeu înconjoară fiecare suflet care este în primejdie, cu
un lant, de aur. Domnul declară: „Te iubesc cu o iubire ves, nică; de
aceea ît, i păstrez bunătatea Mea”. Ieremia 31, 3.
Fiul din parabolă s-a hotărât să-s, i mărturisească vina. El va
merge la tatăl său s, i-i va spune: „Tată, am păcătuit împotriva cerului
s, i împotriva ta, s, i nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău”. Dar el
adaugă, arătând cât de redusă era concept, ia sa cu privire la iubirea
tatălui său: „Fă-mă ca pe unul din argat, ii tăi”. Luca 15, 19.
Tânărul întoarse spatele turmei de porci s, i ros, covelor s, i s, i-a
îndreptat fat, a spre casă. Tremurând de slăbiciune s, i doborât de
foame, acesta se grăbes, te tot înainte. El nu are un acoperământ cu
care să-s, i acopere zdrent, ele: dar mizeria sa a biruit mândria s, i el se [203]
grăbes, te înainte ca să cers, ească un loc de slujitor, acolo unde cândva
fusese fiu.
Put, in s-a gândit tânărul s, i necugetatul fiu, atunci când a plecat
din casa părintelui său, la durerea s, i dorul pe care le-a lăsat în inima
tatălui său. Când dansa s, i benchetuia cu tovarăs, ii săi destrăbălat, i,
nu s-a gândit deloc atunci la tristet, ea ce se lăsase asupra casei sale
părintes, ti. Iar acum, când cu pas, i obosit, i s, i îngreunat, i de durere
îs, i urmează drumul spre casă, el nu s, tia că cineva stătea de veghe
as, teptând întoarcerea lui. Dar în timp ce „era încă departe” tatăl său
l-a recunoscut. Iubirea are vedere bună. Nici chiar degradarea adusă
de anii trăit, i în păcat n-a putut să ascundă pe fiu de ochii tatălui. „A
alergat de a căzut pe grumazul lui”, într-o îmbrăt, is, are lungă s, i plină
de gingăs, ie.
Tatăl nu va îngădui nici unui ochi dispret, uitor să-s, i bată joc de
mizeria s, i zdrent, ele fiului său. El luă mantia largă s, i bogată de pe
umerii săi s, i înveli cu ea făptura slăbită a fiului, s, i tânărul mărturisi [204]
printre suspine pocăint, a spunând: „Tată, am păcătuit împotriva ceru-
lui s, i împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău”. Luca
15, 21. Tatăl, t, inându-l strâns lângă sine, îl aduse în casă. Tânărului
nu i-a mai fost dată nici o ocazie în care să solicite un loc de argat.
El era fiu, care avea să fie onorat cu tot ceea ce era mai bun în casa
părintească s, i pe care, bărbat, ii s, i femeile care îl as, teptau, aveau să-l
respecte s, i să-l slujească.
Tatăl, adresându-se slujitorilor săi le spuse: „Aducet, i repede

haina cea mai bună s, i îmbrăcat, i-l cu ea; punet, i-i un inel în deget s, i
încălt, ăminte în picioare. Aducet, i vit, elul cel îngrăs, at s, i tăiat, i-l. Să
mâncăm s, i să ne veselim; căci acest fiu al meu era mort, s, i a înviat;
era pierdut, s, i a fost găsit. S, i au început să se veselească”. Luca 15,
22-24.
În neastâmpărul anilor tineret, ii, fiul risipitor socotea pe tatăl său
ca pe un om rigid s, i sever. Cât de cu totul diferită era acum concept, ia
lui. Tot astfel, cei ce sunt amăgit, i de Satana privesc la Dumnezeu ca
la un Dumnezeu aspru s, i dificil. Ei s, i-L închipuie pândindu-ne ca
să ne poată acuza s, i condamna; ca Unul care nu vrea să primească
pe păcătos, atâta vreme cât există un motiv legal spre a nu-l ajuta.
Ei consideră Legea lui Dumnezeu ca o restrict, ie în calea fericirii
oamenilor, un jug împovărător, de care sunt bucuros, i să scape. Dar
acela ai cărui ochi au fost deschis, i prin iubirea Domnului Hristos, va
vedea pe Dumnezeu plin de îndurare. Pentru el, Dumnezeu nu este o
fiint, ă tiranică s, i nemiloasă, ci ca un Tată care as, teaptă cu nerăbdare
să-s, i îmbrăt, is, eze fiul pocăit. Păcătosul va exclama atunci împreună
cu psalmistul: „Cum se îndură un tată de copiii lui, as, a se îndură
Domnul de cei ce se tem de El”. Psalmii 103, 13.
În parabola fiului risipitor nu i se aduc repros, uri s, i nici batjocuri
pentru purtarea lui cea rea. Fiul simte că trecutul lui este iertat s, i uitat,
s, ters pentru totdeauna. Tot astfel spune s, i Dumnezeu păcătosului:
„Eu ît, i s, terg fărădelegile ca un nor s, i păcatele ca o ceat, ă”. Isaia 44,
[205] 22. „Căci le voi uita nelegiuirea, s, i nu-Mi voi mai aduce aminte de
păcatul lor.” Ieremia 31, 34. „Să se lase cel rău de calea lui, s, i omul
nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care
va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboses, te iertând.”
Isaia 55, 7. „În zilele acelea, la vremea aceea — zice Domnul — se
va căuta nelegiuirea lui Israel, s, i nu va mai fi, s, i păcatul lui Iuda, s, i
nu se va mai găsi.” Ieremia 50, 20.
Ce asigurare minunată avem aici, s, i anume că Dumnezeu este
binevoitor să primească pe păcătosul care se pocăies, te. Nu cumva
s, i tu, cititorule, ti-ai ales propria ta cale? Nu cumva te-ai înstrăinat
de Dumnezeu? Ai căutat oare să te desfătezi cu fructele călcării
Legii lui Dumnezeu, numai ca să constat, i că ele s-au transformat în
cenus, ă pe buzele tale? Iar acum, cu averea cheltuită, cu planurile
viet, ii tale nimicite s, i cu sperant, ele tale moarte, ai rămas oare singur,
părăsit? Iată glasul care de multă vreme vorbes, te inimii tale, dar
pe care n-ai voit să-l ascult, i, t, i se adresează în mod clar s, i lămurit:
„Sculat, i-vă s, i plecat, i, căci aici nu este odihnă pentru voi, căci, din
pricina spurcăciunii, vor fi dureri, dureri puternice”. Mica 2, 10.
Întoarce-te la Casa Tatălui tău. El te cheamă spunând: „Întoarce-te
la Mine, căci Eu te-am răscumpărat”. Isaia 44, 22.
Nu da ascultare sugestiilor vrăjmas, ului de a sta departe de Dom-
nul Hristos, până când vei ajunge să te faci mai bun; până când vei
fi destul de bun pentru a veni la Dumnezeu. Dacă vei as, tepta până
atunci, nu vei veni niciodată la El. Când Satana arată spre hainele [206]
tale murdare, repetă făgăduint, a Domnului Hristos: „Pe cel ce va
veni la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Ioan 6, 37. Spune-i vrăjmas, ului
că sângele lui Isus Hristos ne curăt, es, te de orice păcat. Roagă-te
împreună cu David: „Curăt, es, te-mă cu isop, s, i voi fi curat; spală-mă
s, i voi fi mai alb decât zăpada.” Psalmii 51, 7.
Ridică-te s, i mergi la Tatăl tău. El va veni să te întâmpine pe când
es, ti încă departe. Dacă faci numai un singur pas spre El, în pocăint, ă,
El Se va grăbi să te cuprindă în brat, ele infinitei Sale iubiri. Urechea
Sa este deschisă la strigătul sufletului smerit. Cea dintâi mis, care a
inimii spre Dumnezeu, îi este bine cunoscută. Nici o rugăciune nu
se înalt, ă, oricât de nedibace ar fi ea, nici o lacrimă nu se varsă, oricât
de ascunsă ar fi ea, nici o dorint, ă sinceră după Dumnezeu nu este
nutrită, oricât de slabă ar fi ea, fără ca Duhul lui Dumnezeu să nu
iasă în întâmpinarea ei. Chiar înainte ca rugăciunea să fie înălt, ată,
sau ca pornirea inimii să fie manifestată, harul Domnului Hristos
iese în întâmpinarea harului care lucrează asupra sufletului omenesc.
Tatăl vostru cel ceresc va lua de pe voi hainele mânjite ale păca-
tului. În minunata s, i simbolica profet, ie a lui Zaharia, marele preot
Iosua, stând îmbrăcat cu haine murdare înaintea îngerului Dom-
nului, simboliza pe păcătos. S, i cuvântul rostit de Domnul spunea:
„Dezbrăcat, i-l de hainele murdare de pe el. Apoi a zis lui Iosua,
«Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea, s, i te îmbrac cu haine de
sărbătoare!».... S, i i-am pus o mitră curată pe cap, s, i l-am îmbrăcat în
haine”. Zaharia 3, 4-5. Tot astfel, Dumnezeu ne va îmbrăca cu „hai-
nele mântuirii” s, i ne va acoperi cu „mantaua izbăvirii”. Isaia 61, 10.
„Pe când voi vă odihnit, i în mijlocul staulelor, aripile porumbelului
sunt acoperite cu argint, s, i penele lui de un galben auriu”. Psalmii
68, 13.
[207] El ne va duce în casa de ospăt, s, i dragostea va fi steagul ce va

flutura peste noi. Cântarea cântărilor 2, 4. „Dacă vei umbla pe căile
Mele”, declară El, ... „te voi lăsa să intri împreună cu cei ce sunt
aici”, chiar cu îngerii cei sfint, i ce stau în jurul tronului Său. Zaharia
3, 7.
„Cum se bucură mirele de mireasa lui, as, a Se va bucura Dumne-
zeul tău de tine”. Isaia 62, 5. „Se va bucura de tine cu mare bucurie,
va tăcea în dragostea Lui, s, i nu va mai putea de veselie pentru tine”.
T, efania 3, 17. Cerul s, i pământul se vor uni în cântecul de bucurie al
Tatălui: „Căci acest fiu al meu era mort, s, i a înviat; era pierdut, s, i a
fost găsit”. Luca 15, 24.
Până aici, în parabola Mântuitorului nu există nici o notă di-
scordantă care să strice armonia scenei de bucurie; dar acum, în
acest punct, Domnul Hristos introduce un nou element. Când fiul
risipitor a sosit acasă, fiul cel mai mare „era la ogor. Când a venit s, i
s-a apropiat de casă, a auzit muzică s, i jocuri. A chemat pe unul din
robi s, i a început să-l întrebe ce este. Robul acela i-a răspuns: Fratele
tău a venit înapoi, s, i tatăl tău a tăiat vit, elul cel îngrăs, at, pentru că l-a
găsit iarăs, i sănătos s, i bine. El s-a întărâtat de mânie, s, i nu voia să
intre în casă”. Luca 15, 25-28. Acest frate mai mare n-a împărtăs, it,
împreună cu tatăl său, nelinis, tea s, i grija pentru cel pierdut. De aceea,
el nu a împărtăs, it nici bucuria tatălui atunci când cel rătăcit s-a întors.
Atmosfera de veselie n-a trezit bucuria în inima sa. El ceru unui
rob explicat, ii cu privire la motivul serbării, iar răspunsul primit îi
at, ât, ă gelozia. El nu va intra în casă ca să spună bun venit fratelui său
pierdut. Favoarea arătată fiului risipitor el o considera ca o insultă
ce i se aducea.
Când tatăl său ies, i afară ca să vorbească cu el, mândria s, i răutatea
firii sale s-au dat pe fat, ă. El înfăt, is, ă viat, a trăită de el în casa tatălui
său, ca pe o nesfârs, ită muncă fără plată, s, i apoi, în mod dispret, uitor,
prezenta, prin contrast, favoarea făcută fiului care tocmai se întorsese.
El a t, inut să facă clar faptul că munca sa a fost mai degrabă munca
[208] unui rob, decât a unui fiu. Des, i ar fi trebuit să găsească o bucurie
continuă în prezent, a tatălui său, mintea lui s-a oprit numai la profitul
rezultat din viat, a sa prevăzătoare. Cuvintele lui subliniază faptul
că pentru motivul acesta el renunt, ase la plăcerile păcatului. Acum,
dacă fratele său avea să se împărtăs, ească din darurile tatălui, fiul cel
mai mare considera că prin aceasta i se face o nedreptate chiar lui. Îl
pizmuies, te pe fratele său, pentru favoarea ce i s-a acordat. El arată

în mod clar că, dacă ar fi fost în locul tatălui său, el n-ar fi primit pe
fiul risipitor. El nu-l recunoas, te nici chiar ca frate, ci despre el spune
rece: „Acest fiu al tău”.
S, i cu toate acestea, tatăl se poartă cu multă blândet, e fat, ă de el.
„Fiule”, i-a zis el, „tu totdeauna es, ti cu mine, s, i tot ce am eu este
al tău”. Luca 15, 31. În tot, i aces, ti ani, cât fratele tău a dus o viat, ă
nenorocită, n-ai avut oare privilegiul să fii cu mine?
Tot ceea ce putea servi la fericirea copiilor săi le-a fost dat cu [209]
prisosint, ă. Fiul n-avea nevoie să ceară un dar sau o răsplată. „Tot ce
am este al tău”. Tu nu trebuie decât să te încrezi în dragostea mea s, i
să iei darurile ce-t, i sunt cu îmbels, ugare puse la dispozit, ie.
Neînt, elegând iubirea tatălui, celălalt fiu a fost, pentru un timp,
despărt, it de familie. Dar acum, el s-a întors s, i valuri de bucurie au
îndepărtat orice gând tulburător. „Acest frate al tău era mort, s, i a
înviat, era pierdut s, i a fost găsit”. Luca 15, 32.
A fost adus oare fratele mai mare acolo ca să-s, i recunoască
spiritul său josnic s, i nerecunoscător? A ajuns el oare să vadă că,
des, i fratele său s-a purtat în mod nelegiuit, era totus, i fratele său? S-a
pocăit oare fratele mai mare de gelozia s, i de inima lui împietrită? Cu
privire la aceasta, Domnul Hristos tace. Căci cele spuse în parabolă
erau încă în curs de împlinire, s, i rămânea ca ascultătorii Săi să
hotărască, ei singuri, care aveau să fie implicat, iile ei.
Prin fiul cel mare erau reprezentat, i iudeii nepocăit, i din zilele
Domnului Hristos s, i, de asemenea, Fariseii din toate timpurile, care
privesc cu dispret, la aceia pe care ei îi socotesc vames, i s, i păcătos, i.
Pentru faptul că ei îns, is, i n-au căzut în patimile cele mai josnice, ei
sunt plini de îndreptăt, ire de sine. Domnul Hristos a întâmpinat pe
aces, ti chit, ibus, ari pe terenul lor. Asemenea fiului cel mai mare din
parabolă, ei s-au bucurat de privilegii deosebite din partea lui Dum-
nezeu. Des, i ei pretindeau că sunt fii ai casei lui Dumnezeu, aveau
însă spiritul slujitorilor plătit, i, năimit, i. Ei lucrau, dar nu din dragoste,
ci în nădejdea că vor primi o răsplată, în ochii lor, Dumnezeu era
stăpân sever. Ei vedeau pe Domnul Hristos invitând pe vames, i s, i
pe păcătos, i să primească, în dar, darul Duhului Său — dar pe care
rabinii sperau să-l primească numai prin eforturi mari s, i penitent, e
— s, i pentru aceasta s-au simt, it jignit, i, întoarcerea fiului risipitor,
care umplea inima tatălui cu bucurie, nu făcea decât să le trezească

gelozia.
În parabolă, cuvintele de mustrare ale tatălui adresate fiului mai
[210] mare erau un apel duios adresat Fariseilor: „Tot ce am eu este al
tău”, nu ca o plată pentru munca depusă, ci ca un dar. Asemenea
fiului risipitor, noi îl putem primi, dar numai ca un dar nemeritat al
iubirii Tatălui.
Îndreptăt, irea de sine, nu numai că face pe oameni să înfăt, is, eze
pe Dumnezeu as, a cum nu este El, ci îi face reci s, i plini de critică
fat, ă de frat, ii lor. Fiul mai mare, în egoismul s, i gelozia lui, era gata
să urmărească pe fratele său, să-i critice orice mis, care s, i să-l acuze
chiar s, i de cea mai mică scădere. El avea să detecteze orice gres, eală
s, i să facă mare caz de orice faptă rea. În acest fel el căuta să justifice
propriul său spirit neiertător. Mult, i din zilele noastre fac la fel. În
timp ce sufletul duce primele lui lupte împotriva unui potop de ispite,
ei stau alături, neînduplecat, i, dârzi, ridicând plângeri s, i acuzând. Ei
pot pretinde că sunt copiii lui Dumnezeu, dar dau pe fat, ă spiritul lui
Satana. Prin atitudinea fat, ă de frat, ii lor, aces, ti acuzatori se plasează
acolo unde Dumnezeu nu poate să reverse asupra lor lumina de la
fat, a Sa.
Mult, i pun mereu întrebarea: „Cu ce voi întâmpina pe Domnul
s, i cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea înalt? Îl voi
întâmpina oare cu arderi de tot, cu vit, ei de un an? Dar primes, te
Domnul oare mii de berbeci, sau zeci de mii de râuri de untdelemn?
Să dau eu pentru fărădelegile mele pe întâiul meu născut, rodul
trupului meu pentru păcatul sufletului meu? T, i s-a arătat, omule, ce
este bine, s, i ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să
iubes, ti mila, s, i să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6, 6-8.
Aceasta este lucrarea pe care a ales-o Dumnezeu — „Dezleagă
lant, urile răutăt, ii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asuprit, i
s, i rupe orice fel de jug; împarte-t, i pâinea cu cel flămând s, i adu în casa
ta pe nenorocit, ii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, s, i
nu întoarce spatele semenului tău”. Isaia 58, 6-7. Dacă te recunos, ti
ca păcătos, mântuit numai datorită iubirii Tatălui nostru ceresc ,
atunci trebuie să avem milă pentru alt, ii, care suferă în păcat. Atunci,
[211] mizeria s, i pocăint, a nu le vei întâmpina cu gelozie s, i mustrare. Când
gheat, a egoismului se topes, te în inima noastră, atunci vom fi în
armonie cu Dumnezeu s, i vom împărtăs, i cu El bucuria salvării celui

pierdut.
Este adevărat că te pretinzi a fi copil al lui Dumnezeu; dar dacă
pretent, ia aceasta este adevărată, atunci trebuie să s, tii că „fratele tău”
este acela care „era mort, s, i a înviat, era pierdut s, i a fost găsit”. El
este legat de tine prin cele mai strânse legături; căci Dumnezeu îl
recunoas, te ca fiind un fiu al Său. Dacă vei tăgădui legătura ta cu
El, atunci arăt, i prin aceasta că nu es, ti decât un năimit în casă, s, i
nicidecum copil în familia lui Dumnezeu.
Des, i nu vrei să te alături în a saluta pe cel pierdut, bucuria va
continua, iar cel regăsit va avea locul său lângă Tatăl s, i în lucrarea
Sa. Cel căruia i s-a cerut mult, acela va iubi mult. Dar tu vei fi în în-
tunericul de afară. Căci „cine nu iubes, te, n-a cunoscut pe Dumnezeu;
pentru că Dumnezeu este dragoste”, 1 Ioan 4, 8.
[212] Capitolul 17 — Mai lasă-l s, i anul acesta
În învăt, ătura Sa, Domnul Hristos a legat avertizarea despre ziua

judecăt, ii cu invitat, ia milei Sale. „Căci Fiul omului”, spunea El,
„a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască”.
Luca 9, 56. „Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume
ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El”. Ioan 3,
17. Lucrarea milei Sale s, i legătura ei cu dreptatea s, i judecata lui
Dumnezeu sunt ilustrate în parabola smochinului neroditor.
Domnul Hristos avertizase pe oameni de venirea Împărăt, iei
lui Dumnezeu s, i i-a mustrat aspru ignorant, a s, i indiferenta lor. Ei
deslus, eau foarte repede semnele cerului care prevesteau vremea;
dar semnele timpului, care arătau atât de clar lucrarea Lui, nu erau
înt, elese.
Dar ca s, i astăzi, oamenii erau tot as, a de gata să spună că, în
aceea ce-i prives, te, sunt favorit, ii cerului, s, i că solia de mustrare se
adresează altora. Ascultătorii au povestit Domnului Hristos un eve-
niment care tocmai produsese o mare tensiune. Unele din măsurile
luate de Pontius Pilat, guvernatorul Iudeii, au jignit sentimentele
[213] poporului. În Ierusalim, s-a produs o mis, care, s, i Pilat a încercat s-o
potolească prin fort, ă. La un moment dat soldat, ii săi au năvălit în
curt, ile templului s, i au măcelărit cât, iva pelerini galileeni, chiar în
momentul când aduceau jertfele lor. Iudeii considerau orice neno-
rocire ca o pedeapsă, consecint, ă a păcatului celui ce suferă, s, i cei
care relatau despre acest act de violent, ă făceau aceasta cu o ascunsă
satisfact, ie. După părerea lor, faptul că le mergea bine dovedea că ei
sunt mai buni s, i, deci, mult mai favorizat, i de Dumnezeu, decât sau
fost aces, ti galileeni. Ei s-au as, teptat să audă din partea Domnului
Hristos cuvinte de condamnare la adresa acestor oameni care, fără
nici o îndoială, meritau din plin pedeapsa.
Ucenicii Domnului Hristos n-au îndrăznit să-s, i exprime părerile
lor, până când n-au auzit părerea Maestrului lor. De altfel, El le
144
Mai lasă-l s, i anul acesta 145
dăduse lect, ii categorice cu privire la judecarea caracterelor altora s, i

la măsura răsplătirii după mărginirea mint, ii lor. S, i totus, i, ei as, teptau
de la Domnul Hristos ca El să denunt, e pe aces, ti oameni ca fiind mai
păcătos, i ca alt, ii. Mare le-a fost însă surpriza când au auzit răspunsul
Său.
Întorcându-Se spre mult, ime, Mântuitorul a zis: „Credet, i voi”,
le-a răspuns Isus, „că aces, ti galileeni au fost mai păcătos, i decât tot, i
ceilalt, i galileeni, pentru că au păt, it astfel? Eu vă spun: nu; ci, dacă
nu vă pocăit, i, tot, i vet, i pieri la fel”. Nenorocirile acestea înspăimân-
tătoare au fost îngăduite pentru a-i determina să-s, i umilească inimile
s, i să se pocăiască de păcatele lor. Furtuna răzbunării se aduna s, i avea
să izbucnească în curând asupra acelora care n-au găsit un adăpost
în Hristos.
În timp ce Domnul Hristos vorbea cu ucenicii s, i cu mult, imea,
El privea mai departe cu o privire profetică în viitor, s, i a văzut
Ierusalimul asediat de os, ti. El a auzit mars, ul os, tilor străine împotriva
cetăt, ii alese s, i a văzut mii s, i mii de iudei pierind în acest asediu.
Mult, i iudei, asemenea galileenilor, au fost ucis, i în curt, ile templului,
chiar atunci când îs, i aduceau jertfele. Nenorocirea care a căzut
asupra câtorva persoane constituia un avertisment de la Dumnezeu [214]
adresat unei nat, iuni ce era tot as, a de vinovată. „Dacă nu vă vet, i
pocăi”, a spus Domnul Hristos, „tot, i vet, i pieri la fel”. Pentru scurt
timp, ziua cercării lor mai întârzia. Pentru ei, mai era încă timp să
cunoască lucrurile care le dădeau pace.
„Un om”, continuă El, „avea un smochin sădit în via sa. A venit
să caute rod în el, s, i n-a găsit. Atunci a zis vierului: «Iată că sunt trei
ani de când viu s, i caut rod în smochinul acesta, s, i nu găsesc. Taie-l.
La ce să mai cuprindă s, i pământul degeaba?»”.
Ascultătorii Domnului Hristos nu puteau înt, elege gres, it sensul
cuvintelor Lui. David a cântat pe Israel ca fiind o vit, ă adusă din
Egipt. Isaia a scris: „Via Domnului os, tirilor este casa lui Israel, s, i
bărbat, ii lui Iuda sunt vit, a pe care o iubea”. Isaia 5, 7. Generat, ia
care a venit la Mântuitorul era reprezentată de către smochinul din
via lui Dumnezeu care se afla în sfera grijii s, i binecuvântării Sale
deosebite.
Scopul lui Dumnezeu cu poporul Său s, i posibilităt, ile slăvite ce-i
stăteau înainte au fost prezentate în frumoasele cuvinte: „Ca să fie
numit, i terebint, i ai neprihănirii; un «sad» al Domnului, ca să slujească
spre slava Lui”. Isaia 61, 3. Iacov, pe patul de moarte, sub inspirat, ia
Duhului Sfânt, a spus despre cel mai iubit fiu al său: „Iosif este
vlăstarul unui pom roditor, vlăstarul unui pom roditor sădit lângă
un izvor; Ramurile lui se înalt, ă deasupra zidului”. s, i el continuă
„Dumnezeul tatălui tău ... te va ajuta. Cel Atotputernic ... te va
binecuvânta. Cu binecuvântările cerurilor de sus, cu binecuvântările
apelor de jos”. Geneza 49, 22-25. Astfel Dumnezeu a sădit pe Israel
ca pe o vit, ă de soi, lângă izvoarele viet, ii. El s, i-avea via „pe o câmpie
foarte mănoasă”. El „i-a săpat pământul, l-a curăt, at de pietre s, i a
sădit în el vit, ele cele mai alese”. Isaia 5, 1-2.
[215] „Apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut
struguri sălbatici”. Isaia 5, 2. Oamenii din zilele Domnului Hristos
făceau o mai mare paradă de evlavia lor de cum au făcut iudeii din
veacurile mai dinainte, dar de fapt ei erau mult mai lipsit, i de harul
cel pret, ios al Duhului lui Dumnezeu. Roadele cele pret, ioase ale
caracterului care au făcut ca viat, a lui Iosif să fie as, a de plăcută s, i
atrăgătoare, nu se vedeau manifestându-se în viat, a nat, iunii iudaice.
Dumnezeu, prin Fiul Său, căuta roade, dar n-a găsit. Israel era
o povară pentru pământ. Chiar existent, a lui era un blestem; căci
ocupa în vie un loc pe care l-ar fi putut ocupa un pom care dădea
roade. El a jefuit lumea de binecuvântările pe care Dumnezeu dorea
să le reverse asupra ei. Poporul Israel a înfăt, is, at în mod gres, it pe
Dumnezeu printre nat, iuni. Nu numai că erau nefolositori, ci în mod
vădit erau o piedică. Într-o mare măsură, religia lor ducea în rătăcire
pe oameni s, i, în loc de mântuire, aducea ruină.
În parabolă, vierul nu se împotrives, te hotărârii luate, ca po-
mul, dacă rămâne mai departe neroditor, să fie tăiat; dar el s, tie s, i
împărtăs, es, te interesul pe care proprietarul îl are fat, ă de acest pom
neroditor. Nimic nu i-ar face o mai mare bucurie decât să-l vadă
crescând s, i plin de roade. El răspunde dorint, ei proprietarului spu-
nând: „Mai lăsat, i-l s, i anul acesta; am să-l sap de jur împrejur, s, i am
să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face roadă”.
Grădinarul nu refuză să îngrijească o plantă as, a de
nepromit, ătoare. El este gata să-i acorde o s, i mai mare îngrijire.
[216] El va face ca locul din jurul lui să fie s, i mai prielnic, acordându-i
toată atent, ia.
Proprietarul s, i vierul sunt una în interesul lor fat, ă de smochin.
Tot la fel, Tatăl s, i Fiul au fost una în iubirea fat, ă de poporul ales.
Mai lasă-l s, i anul acesta 147
Domnul Hristos a spus ascultătorilor Săi că le vor fi date s, i mai

multe ocazii. Fiecare mijloc pe care iubirea lui Dumnezeu îl putea
găsi avea să fie pus în mis, care, astfel încât ei să poată ajunge pomi
ai neprihănirii, aducând roade spre binecuvântarea lumii.
În parabolă, Domnul Hristos n-a înfăt, is, at s, i rezultatul lucrării
grădinarului. Aici, El încheie brusc povestirea. Concluzia Sa s-a
oprit la generat, ia care a auzit cuvintele Lui. Lor le-a fost adresată
solemna avertizare: „Dacă nu, îl vei tăia”. Depindea de ei dacă
aceste cuvinte irevocabile aveau să fie rostite sau nu. Ziua mâniei era
aproape. În nenorocirile care căzuseră asupra lui Israel, proprietarul
viei, în mila sa, îi avertizase deja despre faptul că pomul neroditor
avea să fie tăiat, nimicit.
Avertizarea aceasta răsună de-a lungul timpului ajungând până
la noi, în această generat, ie. O, inimă nepăsătoare, es, ti tu oare în Via
Domnului un pom neroditor? Cuvintele acestea de condamnare să
fie oare rostite în curând s, i în dreptul tău? De când ai primit oare
darurile Lui? De câtă vreme veghează s, i as, teaptă El ca să răspunzi
cu iubire, iubirii Lui? Sădit în via Sa, sub privegherea plină de grijă
a Grădinarului, ce mare privilegiu ai avut! De câte ori n-a mis, cat
solia Evangheliei inima ta! Port, i numele Domnului Hristos s, i, din
punct de vedere formal, în exterior, es, ti membru al Bisericii care este
corpul Său, s, i totus, i, în mod cons, tient, n-ai o legătură cu inima cea
mare a iubirii divine. Fluxul viet, ii Sale nu curge prin tine. Darurile
cele plăcute ale caracterului Său, „roadele Duhului Sfânt”, nu se văd
în viat, a ta.
Pomul neroditor a beneficiat de ploaie, de lumina soarelui s, i de [217]
grija grădinarului. El s, i-a luat hrana din pământ. Dar ramurile lui
neproductive n-au făcut decât umbră pământului, astfel că nici o
plantă aducătoare de roade n-a putut cres, te la umbra lui. Tot astfel s, i
cu darurile lui Dumnezeu, revărsate asupra ta, ele n-au putut aduce
nici un fel de binecuvântare asupra lumii. Tu jefuies, ti pe alt, ii de
privilegii care ar fi putut fi ale altora, dacă tu nu le-ai fi fost o piedică.
Ît, i dai seama, des, i numai foarte slab, că es, ti o povară pentru
pământ. Totus, i, în mila Sa cea mare, Dumnezeu nu te-a tăiat. El nu
prives, te cu răceală asupra ta. El nu Se îndepărtează cu indiferent, ă
s, i nu te lasă pradă nimicirii. Privind la tine El exclamă, as, a cum a
exclamat cu multe veacuri în urmă în legătură cu Israel: „Cum să te [218]
dau Efraime? Cum să te predau Israele?... Nu voi lucra după mânia
Mea aprinsă, nu voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu,

nu un om”. Osea 11, 8-9. Milostivul nostru Mântuitor spune despre
tine: „Mai lasă-l s, i anul acesta; am să-l sap de jur împrejur s, i am să
am grijă de el”.
Cu ce neobosită iubire a lucrat Domnul Hristos pentru Israel în
timpul de har ce li s-a mai adăugat. Pe cruce El S-a rugat. „Tată,
iartă-i, căci nu s, tiu ce fac”. Luca 23, 34. După înălt, area Sa la cer,
Evanghelia a fost propovăduită mai întâi în Ierusalim. Acolo a fost
revărsat Duhul Sfânt. Acolo, prima comunitate evanghelică a dat pe
fat, ă puterea Mântuitorului înviat. Acolo S, tefan s-a arătat în fat, a lui,
„ca o fat, ă de înger” (Faptele Apostolilor 6, 15), a dat mărturia sa s, i
s, i-a depus viat, a. Tot ceea ce cerul putea da, a dat. „Ce as, mai fi putut
face viei Mele”, spunea Domnul Hristos, „s, i nu i-am făcut?” Isaia 5,
4. Astfel dar, grija s, i munca Sa pentru Sine nu a slăbit, ci cres, te. El
încă mai spune: „Eu o păzesc zi s, i noapte ca să n-o vatăme nimeni”.
Isaia 27, 3.
„Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia”.
Inima care nu răspunde mijloacelor divine se împietres, te până
într-atâta, încât nu mai este de loc sensibilă influent, ei Duhului Sfânt.
Atunci se rostesc cuvintele: „Tăiat, i-l. La ce să mai cuprindă s, i
pământul degeaba?” Luca 13, 7.
Astăzi El ne invită: „Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul
tău.... Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi
cu adevărat ... voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul s, i
va da rădăcini ca Libanul.... Iarăs, i vor locui la umbra lui, iarăs, i vor
da viat, ă grâului, vor înflori ca via. De la Mine ît, i vei primi rodul”.
Osea 14, 1-8.
Capitolul 18 — La drumuri s, i la garduri [219]
Capitol bazat pe textele din Luca 14, 1.12-24.
Mântuitorul Se afla ca oaspete la un ospăt, al unui fariseu. El

accepta invitat, ii atât din partea celor bogat, i, cât s, i de la cei săraci,
s, i, după obiceiul Său, El lega scenele dinaintea Sa cu învăt, ăturile
Sale despre adevăr. La Iudei, sărbătorile sacre erau legate de ocaziile
lor de bucurie nat, ională s, i religioasă. Pentru ei acestea erau un
simbol al binecuvântărilor viet, ii ves, nice. Ospăt, ul cel mare la care
ei aveau să stea la masă împreună cu Avraam, Isaac s, i Iacov, în
timp ce neamurile aveau să fie afară privind cu ochi poftitori, era
o temă de care ei se ocupau cu multă plăcere. Lect, ia avertizării s, i
învăt, ăturii pe care Domnul Hristos dorea să le-o dea, El o ilustră
acum prin parabola cu cina cea mare. Iudeii voiau ca binecuvântările
lui Dumnezeu, atât pentru viat, a aceasta, cât s, i pentru cea ves, nică, să
le aibă numai pentru ei. Ei tăgăduiau faptul că Dumnezeu are milă s, i
fat, ă de neamuri. Prin această parabolă, Domnul Hristos le-a arătat că
ei se aflau tocmai în timpul când lepădau invitat, ia milei, chemarea
Împărăt, iei lui Dumnezeu. El sublinie faptul că invitat, ia pe care ei [220]
au dispret, uit-o avea să fie adresată acelora pe care ei i-au dispret, uit,
acelora de care îs, i fereau hainele ca nu cumva să se atingă de ei, ca
s, i când ar fi fost nis, te lepros, i pe care trebuie să-i ocoles, ti.
În alegerea invitat, ilor pentru ospăt, ul său, fariseul a avut în vedere
interesul său egoist. Domnul Hristos i-a zis: „Când dai un prânz sau
o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frat, ii tăi, nici pe neamurile
tale, nici pe vecinii bogat, i, ca nu cumva să te cheme s, i ei la rândul
lor pe tine s, i să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut. Ci, când dai
o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe s, chiopi, pe orbi. S, i va fi
ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-t, i răsplătească, dar t, i se va
răsplăti la învierea celor neprihănit, i.” Luca 14, 12-14.
Domnul Hristos repetă aici instruct, iunile pe care le dăduse lui
Israel prin Moise. La sărbătorile lor sacre Domnul i-a sfătuit „să vină
... străinul, orfanul s, i văduva care vor fi în cetăt, ile tale, s, i să mănânce
149
s, i să se sature.” Deuteronom 14, 29. Aceste întâlniri trebuie să fie
ca nis, te pilde pentru Israel. Fiind astfel învăt, at, i bucuria adevăratei
ospitalităt, i, poporul trebuia să aibă în tot cursul anului grijă de cei în
[221] nevoie s, i de cei săraci. De fapt aceste sărbători aveau o însemnătate
mult mai mare. Binecuvântările spirituale date poporului Israel, nu
erau numai pentru ei. Dumnezeu le-a dat pâinea viet, ii pentru ca ei
s-o poate frânge mai departe, lumii.
Ei n-au împlinit această cerint, ă, această lucrare. Cuvintele Dom-
nului Hristos mustrau egoismul lor. Pentru farisei, cuvintele Lui erau
neplăcute. Sperând să îndrepte discut, ia pe un alt făgas, , unul dintre
ei, cu un aer foarte evlavios, exclamă: „Ferice de acela care va prânzi
în Împărăt, ia lui Dumnezeu.” Luca 14, 15. Omul acesta vorbi cu o
mare sigurant, ă, ca s, i când el personal era sigur de un loc în Împărăt, ia
cerului. Atitudinea sa era asemănătoare atitudinii acelora care se
bucură de faptul că sunt mântuit, i prin Isus Hristos, în timp ce ei nu
se conformează condit, iilor în baza cărora este făgăduită mântuirea.
Spiritul său era asemenea spiritului lui Balaam, atunci când se ruga:
„O, de as, muri de moartea celor neprihănit, i, s, i sfârs, itul meu să fie ca
al lor!” Numeri 23, 10. Fariseul nu se gândea la faptul că este sau nu
pregătit pentru ceruri ci la ceea ce spera că va constitui bucuria sa în
ceruri. Afirmat, ia sa era destinată să îndepărteze mint, ile oaspet, ilor
prezent, i la ospăt, de la subiectul îndatoririi lor practice. El căuta să-i
facă să treacă pe lângă îndatoririle viet, ii prezente, făcându-i să se
gândească în viitor la învierea drept, ilor.
Domnul Hristos citi inima acestui încrezut s, i pironindu-s, i ochii
asupra lui, El înfăt, is, ă celor prezent, i caracterul s, i valoarea privilegii-
lor prezente. El le-a arătat că ei au o lucrare de făcut, chiar atunci
pentru a se putea bucura de binecuvântările viitorului.
„Un om”, spunea El, „a dat o cină mare s, i a poftit pe mult, i”. La
ceasul cinei, a trimis pe robul său să spună celor poftit, i: „Venit, i căci
iată că toate sunt gata.” Dar o foarte curioasă indiferent, ă s-a dat pe
fat, ă. „Tot, i, parcă fuseseră vorbit, i, au început să se dezvinovăt, ească.
Cel dintâi a zis: «Am cumpărat un ogor s, i trebuie să mă duc să-l văd,
[222] rogu-te să mă iert, i». Un altul a zis: «Am cumpărat cinci perechi de
boi s, i mă duc să-i încerc, iartă-mă te rog.» Un altul a zis: «Tocmai
acum m-am însurat, s, i de aceea nu pot veni»”. Luca 14, 16-20.
Nici una dintre aceste scuze nu se întemeia pe o nevoie reală.
Omul care se scuza spunând că: „trebuie să meargă s, i să vadă”
La drumuri s, i la garduri 151
bucata sa de pământ, el o cumpărase deja. Graba sa de a merge s, i

a vedea se datora faptului că interesul său era absorbit de ceea ce
cumpărase. s, i boii fuseseră de asemenea cumpărat, i. Încercarea lor
era numai satisfacerea interesului cumpărătorului. A treia scuză nu
era nici ea mai întemeiată. Faptul că cel invitat s-a căsătorit n-ar fi
trebuit ca lucrul acesta să-l împiedice a fi prezent la cină. S, i sot, ia sa
ar fi fost de asemenea binevenită. Dar el avea propriile lui planuri
pentru plăcerile sale s, i acestea au fost pentru el mai atrăgătoare
decât ospăt, ul la care a făgăduit că va lua parte. El se deprinsese
să-s, i găsească plăcerea în societatea altora, decât în aceea a gazdei.
El n-a cerut scuze s, i în refuzul său n-a încercat să dea pe fat, ă nici
măcar bună cuviint, ă. Acel „nu pot” a fost numai un voal acoperitor
al adevărului-adică — „Nu-mi pasă, nu vin.”
Toate aceste scuze trădează de fapt o minte preocupată. Altele
erau interesele de care erau cu totul absorbit, i aces, ti invitat, i. Invitat, ia
de care ei s-au legat — la început — că o vor accepta, a fost dată la
o parte, iar prietenul cel generos a fost insultat datorită indiferent, ei
lor.
Prin Cina cea Mare, Domnul Hristos simboliza binecuvântările
oferite prin solia Evangheliei, binecuvântări care nu sunt altceva
decât Hristos Însus, i. El este pâinea care se coboară din ceruri, s, i de
la El curg izvoarele mântuirii. Solii lui Dumnezeu au vestit iudeilor
venirea Mântuitorului, ei au arătat spre Domnul Hristos ca fiind
„Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Ioan 1, 29. La
capătul rânduit de El, Dumnezeu le-a oferit cel mai mare dar pe care [223]
cerul îl putea da — un dar ce nu poate fi pret, uit îndeajuns. Iubirea
lui Dumnezeu a dat cel mai costisitor ospăt, , punând la dispozit, ie
resurse inepuizabile. „Dacă mănâncă cineva pâinea aceasta, va trăi
în veac”. Ioan 6, 51.
Dar pentru a accepta invitat, ia Evangheliei, ei trebuie să-s, i sub-
ordoneze interesele lor lumes, ti unicului scop s, i anume, aceluia de
a primi pe Hristos s, i neprihănirea Lui. Pentru mântuirea omului,
Dumnezeu a dat totul s, i El îi cere să as, eze slujirea Lui mai presus
de orice considerat, ie pământească egoistă. El nu poate accepta o
inimă împărt, ită. Inima care este absorbită de pasiuni fires, ti nu poate
fi predată lui Dumnezeu.
Învăt, ătura este pentru toate timpurile. Noi trebuie să urmăm
pe Mielul lui Dumnezeu oriunde merge El. Noi trebuie să alegem
călăuzirea Lui, căci tovărăs, ia Lui valorează mai mult decât tovărăs, ia
prietenilor pământes, ti. Domnul spune: „Cine iubes, te pe tată, ori pe
mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, s, i cine
iubes, te pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de
Mine”. Matei 10, 37.
În vremea Domnului Hristos, în jurul mesei în familie, atunci
când frângeau pâinea zilnică, mult, i repetau cuvintele: „Ferice de
acela care va prânzi în Împărăt, ia lui Dumnezeu”. Dar Domnul Hris-
tos a arătat cât de greu era să se găsească oaspet, i pentru ospăt, ul
pregătit cu un pret, as, a de mare. Cei care ascultau cuvintele Lui
erau cons, tient, i de faptul că ei dispret, uiesc invitat, ia milei. Pentru ei,
[224] averile pământes, ti, bogăt, iile s, i plăcerile erau totul. Ca s, i când s-ar fi
înt, eles cu tot, ii, fiecare s-a scuzat.
La fel stau lucrurile s, i astăzi. Scuzele aduse pentru refuzul de
a primi invitat, ia la Cina cea Mare acoperă întreaga gamă de scuze
aduse astăzi pentru refuzul de a primi invitat, ia Evangheliei. Oamenii
declară că nu-s, i pot primejdui perspectivele lor trecătoare, ascul-
tând de cerint, ele Evangheliei. Ei cântăresc interesele lor trecătoare,
considerându-le mai de pret, decât cele ves, nice. Chiar binecuvân-
tările pe care le-au primit din partea lui Dumnezeu devin o barieră
care-i desparte de Creatorul s, i Răscumpărătorul lor. Ei nu vor să fie
împiedicat, i în scopurile s, i planurile lor omenes, ti s, i ei spun solului
iubirii divine: „Du-te, când voi mai avea prilej, te voi chema.” Fap-
tele Apostolilor 24, 25. Alt, ii invocă greutăt, ile ce s-ar ivi în legăturile
lor sociale dacă ar da ascultare chemării lui Dumnezeu. Ei spun că
nu-s, i pot permite faptul de a strica armonia legăturilor cu rudele s, i
cunos, tint, ele lor. În acest fel ei se dovedesc a fi chiar personajele des-
crise în parabolă. Cel care a dat cina consideră scuzele neserioase,
ca o dispret, uire a invitat, iei Sale.
Cel care a spus: „Tocmai acum m-am însurat, s, i de aceea nu
pot veni”, reprezintă o mare clasă de oameni. Sunt mult, i acei care
îngăduie ca sot, iile sau sot, ii lor să-i împiedice de a asculta chemarea
lui Dumnezeu. Sot, ul spune: „Nu pot trăi conform convingerilor
mele atâta vreme cât sot, ia mi se împotrives, te. Influent, a ei ar face
imposibil pentru mine acest lucru.” Sot, ia aude chemarea plină de
iubire: „Venit, i, căci iată că toate sunt gata”, s, i ea spune „Te rog să mă
iert, i. Sot, ul meu nu vrea să primească invitat, ia milei. Eu trebuie să-mi
urmez sot, ul s, i de aceea nu pot veni.” Inimile copiilor sunt mis, cate.
Ei doresc să vină. Dar ei îs, i iubesc părint, ii, pe tatăl s, i pe mama lor, s, i
deoarece aces, tia nu răspund chemării Evangheliei, copiii gândesc că
nu li se poate cere ca ei să răspundă invitat, iei. Ei spun de asemenea: [225]
„Scuzat, i-ne”.
Tot, i aces, tia resping chemarea Mântuitorului, pentru că ei se tem
de dezbinările ce ar putea strica unitatea familiei. Ei consideră că
refuzând a asculta de Dumnezeu îs, i asigură pacea s, i prosperitatea
familiei, dar aceasta nu este decât o amăgire. Cei care seamănă iubi-
rea de sine, vor secera iubire de sine. Respingând iubirea Domnului
Hristos, ei resping de fapt, singurul lucru care putea să dea iubi-
rii omenes, ti curăt, ie s, i statornicie. Unii ca aces, tia nu numai că vor
pierde cerul, dar ei nu vor ajunge să aibă adevărata bucurie pentru
care au sacrificat cerul.
În parabolă, cel care a dat ospăt, ul, auzind cum s-a răspuns la
invitat, ia sa, „s-a mâniat s, i a zis robului său: «Du-te degrabă în piet, ele
s, i ulit, ele cetăt, ii s, i adu aici pe cei săraci, ciungi, orbi s, i s, chiopi».”
Stăpânul s-a întors de la aceia care au dispret, uit bunătatea lui s, i
a invitat o clasă de oameni care nu erau sătuli, care nu aveau case
s, i pământuri. El a invitat pe aceia care erau săraci s, i flămânzi s, i [226]
care aveau să pret, uiască bunurile oferite. „Vames, ii s, i desfrânat, ii”,
spunea Domnul Hristos, „merg înaintea voastră în Împărăt, ia lui
Dumnezeu”. Matei 21, 31. Oricât ar fi de ticăloase acele specimene
omenes, ti, pe care oamenii le dispret, uiesc s, i se îndepărtează de ele,
nu sunt nici prea neînsemnate s, i nici prea decăzute ca să nu fie luate
în seamă s, i iubite de Dumnezeu. Domnul Hristos dores, te mult ca
fiint, ele omenes, ti împovărate de griji, istovite s, i oprimate, să vină
la El. Hristos dores, te nespus de mult să le dea lumina, bucuria, s, i
pacea care nu pot fi găsite în altă parte. Păcătos, ii cei mai decăzut, i,
formează obiectul profundei Lui îndurări s, i a iubirii Sale pline de
căldură. El trimite Duhul Său cel Sfânt care să mijlocească pe lângă
ei cu blândet, e, căutând să-i atragă la Sine.
Servul care a adus înăuntru pe săraci s, i pe orbi, a spus stăpânului
său: „Stăpâne, s-a făcut cum ai poruncit, s, i tot mai este loc. S, i
stăpânul a zis robului: «Ies, i la drumuri s, i la garduri, s, i pe cei pe care-
i vei găsi, siles, te-i să intre, ca să mi se umple casa».” Luca 14, 22-23.
Aici, Domnul Hristos arată spre lucrarea Evangheliei săvârs, ite în
afara hotarelor iudaismului, la drumurile s, i cărările omenirii.
Ascultând de această poruncă, Pavel s, i Barnaba, au declarat

iudeilor: „Cuvântul lui Dumnezeu trebuia vestit mai întâi vouă,
dar fiindcă voi nu-l primit, i, s, i singuri vă judecat, i nevrednici de
viat, a ves, nică, iată că ne întoarcem spre Neamuri. Căci as, a ne-a
poruncit Domnul: «Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să
duci mântuirea până la marginile pământului.» Neamurile se bucurau
când au auzit lucrul acesta s, i preamăreau Cuvântul Domnului. S, i
tot, i cei ce erau rânduit, i să capete viat, a ves, nică, au crezut.” Faptele
Apostolilor 13, 46-48.
Solia Evangheliei propovăduită de ucenicii Domnului Hristos
vestea prima Sa venire în lume. Ea aducea oamenilor vestea cea
bună a mântuirii prin credint, a în El. Ea arăta de asemenea spre cea
[227] de-a doua venire în slavă, ca să mântuiască pe poporul Său s, i prin
credint, ă s, i ascultare ea as, eza înaintea oamenilor nădejdea de a fi
părtas, i mos, tenirii sfint, ilor în slavă. Această solie este dată s, i astăzi
oamenilor, s, i de data aceasta, ea este însot, ită de anunt, area faptului
că a doua venirea a Domnului Hristos este chiar la us, i. Semnele
pe care chiar El le-a arătat cu privire la venirea Sa, s-au împlinit, s, i
prin învăt, ătura Cuvântului lui Dumnezeu, noi putem s, ti în adevăr că
venirea Domnului este chiar la us, i.
În cartea Apocalipsei, Ioan profetizează cu privire la proclamarea
soliei Evangheliei, chiar înaintea revenirii a doua oară a Domnului
Hristos. El a văzut un înger „zburând prin mijlocul cerului, cu o
Evanghelie ves, nică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului,
oricărui neam, oricărei semint, ii, oricărei limbi s, i oricărui norod. El
zicea cu glas tare: «Temet, i-vă de Dumnezeu s, i dat, i-I slavă, căci a
venit ceasul judecăt, ii Lui.»” Apocalipsa 14, 6-7.
În profet, ie, această avertizare cu privire la ziua judecăt, ii cu
soliile legate de ea, este urmată de venirea Fiului omului pe norii
cerului. Vestirea judecăt, ii este anunt, area faptului că a doua venire
a Domnului Hristos este la us, i. S, i această proclamare este numită
Evanghelia cea ves, nică. Astfel, vestirea celei de-a doua veniri a
[228] Domnului Hristos, anunt, area apropierii ei este arătată a fi o parte
esent, ială a soliei Evangheliei.
Biblia declară că în zilele din urmă, oamenii vor fi preocupat, i
de planurile lor lumes, ti, de plăceri s, i de câs, tigarea de bani. Ei vor fi
orbi fat, ă de realităt, ile ves, nice. Domnul Hristos spune că as, a „cum
s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla s, i la venirea
Fiului omului. În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când

mâncau s, i beau, se însurau s, i se măritau, până în ziua când a intrat
Noe în corabie, s, i n-au s, tiut nimic, până când a venit potopul s, i i-a
luat pe tot, i, tot as, a va fi s, i la venirea Fiului omului.” Matei 24, 37-39.
Tot la fel este s, i astăzi. Oamenii aleargă mereu după vânarea de
câs, tiguri s, i satisfacerea plăcerilor egoiste, ca s, i când n-ar fi Dumne-
zeu, n-ar fi cer, n-ar fi viat, a ves, nică. În zilele lui Noe avertizarea cu
privire la venirea potopului a fost dată pentru a trezi pe oameni din
stricăciunea lor s, i a-i chema la pocăint, ă. Tot astfel, solia revenirii
în curând a Domnului Hristos este dată cu scopul de a trezi din
afundarea lor în lucrurile pământes, ti. Ea este vestită pentru a-i trezi
la cons, tient, a realităt, ilor ves, nice, pentru ca ei să asculte invitat, ia de
a veni la ospăt, ul Domnului.
Invitat, ia Evangheliei trebuie dusă lumii întregi — „oricărui
neam, oricărei semint, ii, oricărei limbi, oricărui norod”. Apocalipsa
14, 6. Ultima solie de avertizare s, i milă trebuie să lumineze pămân-
tul întreg cu slava ei. Ea trebuie să ajungă la toate clasele cu slava
ei, bogat, i sau săraci, la cei de sus sau de jos. „Ies, i la drumuri s, i la
garduri” a spus Domnul Hristos, „s, i siles, te-i să intre ca să-mi umple
casa.”
Lumea piere din lipsă de Evanghelie. Este o foamete după Cu-
vântul lui Dumnezeu. Put, ini sunt aceia care predică Cuvântul nea-
mestecat cu tradit, ii omenes, ti. Des, i oamenii au Biblia în mâinile lor,
ei nu primesc binecuvântarea pe care Dumnezeu a as, ezat-o acolo
în ea, pentru ei. Domnul cheamă pe slujitorii Săi, să ducă solia Sa
oamenilor. Cuvântul viet, ii ves, nice trebuie să fie dus acelora care [229]
pier în păcatele lor.
În porunca merget, i la drumuri s, i la garduri, Domnul Hristos a
înfăt, is, at lucrarea tuturor acelora pe care El îi cheamă să lucreze în
numele Său. Întreaga lume este câmpul de lucru al slujitorilor Dom-
nului Hristos. Întreaga familie omenească este cuprinsă în adunarea
lor. Dumnezeu dores, te ca Cuvântul harului Său să fie dus la orice
fiint, ă.
Într-o mare măsură această lucrare trebuie adusă la îndeplinire
printr-o lucrare personală. Aceasta a fost metoda de lucru a Domnu-
lui Hristos. Lucrarea Sa a fost în mare măsură adusă la îndeplinire
prin convorbiri personale. El avea considerat, ie deosebită chiar s, i nu-
mai pentru un singur ascultător. Adesea, prin acel singur ascultător,

solia a fost dusă la mii de persoane.
Noi nu trebuie să as, teptăm ca sufletele să vină la noi, trebuie
ca noi să le căutăm acolo unde se găsesc ele. Când Cuvântul a fost
predicat de la amvon, lucrarea este abia la început. Sunt mult, i aceia
la care Evanghelia nu va ajunge niciodată, dacă ea nu le este dusă.
Invitat, ia la ospăt, a fost mai întâi adresată poporului iudeu, po-
porul care a fost chemat să stea ca învăt, ători s, i conducători printre
oameni, în ale căror mâini se aflau sulurile profetice care vorbeau
despre venirea Domnului Hristos s, i cărora le erau încredint, ate servi-
ciile simbolice care prefigurau lucrarea Sa. Dacă preot, ii s, i poporul
ar fi dat ascultare chemării, ei ar fi trebuit să se unească cu solii
Domnului Hristos în a aduce lumii invitat, ia Evangheliei. Adevărul
le-a fost dat, pentru ca ei să-l poată transmite mai departe. Când ei
au refuzat chemarea, ea a fost dusă celor săraci, schilozi, celor ce
s, chioapătă s, i orbilor. Vames, ii s, i păcătos, ii au primit invitat, ia. Când
chemarea Evangheliei s-a adresat Neamurilor, planul de lucru era
acelas, i. La început, solia trebuia vestită la drumuri, adică oameni-
lor care au o parte activă în lucrările acestei lumi, învăt, ătorilor s, i
conducătorilor poporului.
[230] Slujitorii lui Dumnezeu să nu uite lucrul acesta. Pentru păstorii
turmei, învăt, ătorilor chemat, i de Dumnezeu la această lucrare, planul
acesta trebuie să fie ca un cuvânt ce trebuie ascultat. Acei care fac
parte din societatea înaltă trebuie să fie căutat, i cu simpatie s, i cu grijă
frăt, ească. Oamenii de afaceri din înalte pozit, ii de încredere, oameni
cu mari capacităt, i inventive, s, tiint, ifice, oameni de geniu, învăt, ători ai
Evangheliei ale căror mint, i n-au fost chemate la adevărurile speciale
ale acestui timp — aces, tia trebuie să fie primii care să audă chemarea.
Acestora trebuie să le fie adresată invitat, ia.
Există o lucrare ce trebuie făcută pentru cei bogat, i. Ei trebuie
trezit, i la cons, tient, a responsabilităt, ii lor, ca unii cărora le-au fost
încredint, ate darurile cerurilor. Lor trebuie să li se amintească faptul
că ei au să dea socoteală Aceluia care va judeca pe vii s, i pe mort, i.
Cei bogat, i au nevoie de munca noastră făcută din iubire s, i în temere
de Dumnezeu. Prea adesea, ei se încred în bogăt, iile lor, s, i nu-s, i dau
seama de primejdia în care se află. Ochii mint, ii lor au nevoie să
fie atras, i la lucrurile cu valoare ves, nică. Ei trebuie să recunoască
autoritatea adevăratei bunătăt, i, care spune: „Venit, i la Mine, tot, i cei
trudit, i s, i împovărat, i, s, i Eu vă voi da odihnă. Luat, i jugul Meu asupra

voastră, s, i învăt, at, i de la Mine, căci Eu sunt blând s, i smerit cu inima,
s, i vet, i găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun
s, i sarcina mea este us, oară”. Matei 11, 28-30.
Aceia care prin educat, ia , averea sau chemarea lor, se află în
pozit, ii înalte sunt foarte rar abordat, i personal în legătură cu interesele
lor sufletes, ti. Mult, i lucrători cres, tini ezită să se apropie de aces, ti
oameni. Dar n-ar trebui să fie as, a. Dacă un om ar fi în pericol să
se înece, n-am sta privind la el cum piere, numai pentru că este un
avocat, negustor sau judecător. Dacă am vedea anumite persoane
gata să cadă în prăpastie, nu trebuie să ezităm să le facem să se
retragă, oricare ar fi pozit, ia sau chemarea lor. Noi nu trebuie să
ezităm în a avertiza pe oameni de primejdia în care se află.
Nimeni n-ar trebui neglijat numai pentru aparenta lui înclinare [231]
spre cele lumes, ti. Mult, i din înalte pozit, ii sociale sunt cu inima
împietrită s, i bolnavi în vanitatea lor. Ei tânjesc după pacea pe care
n-o au. În cele mai înalte pozit, ii ale societăt, ii, sunt dintre cei care
flămânzesc s, i însetează după mântuire. Mult, i ar fi dispus, i să fie
ajutat, i, dacă slujitorii lui Dumnezeu i-ar contacta personal, într-
un mod foarte amabil, cu o inimă mis, cată de dragostea Domnului
Hristos.
Succesul soliei Evangheliei nu depinde de vorbiri savante, de
mărturii elocvente sau de argumente puternice. El depinde de sim-
plitatea soliei s, i de adaptarea ei la sufletele care flămânzesc după
pâinea viet, ii. „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” — iată dorint, a
sufletului.
La mii de oameni poate fi dusă solia Evangheliei în modul cel [232]
mai simplu s, i mai umil. Oamenii cei mai învăt, at, i, aceia care sunt
considerat, i ca fiind cei mai talentat, i bărbat, i s, i femei, sunt adesea
reînviorat, i prin cuvintele simple ale unuia care iubes, te pe Dumnezeu,
s, i care poate vorbi despre această iubire tot as, a de natural ca s, i omul
de lume care vorbes, te despre lucrurile care-l interesează cel mai
mult.
Adesea, cuvintele bine pregătite s, i studiate nu au decât foarte
put, ină influent, ă. Dar expresiile cele adevărate, sincere, ale unui fiu
sau fiice a lui Dumnezeu, rostite cu o simplitate naturală, au puterea
de a desfereca us, or inimile care fuseseră de multă vreme închise fat, ă
de Hristos s, i iubirea Lui.
Slujitorii Domnului Hristos nu trebuie să uite că ei nu trebuie

să lucreze în propria lor putere. Ei trebuie să se prindă de tronul
lui Dumnezeu cu credint, ă în puterea Sa de a mântui. Să se lupte cu
Dumnezeu în rugăciune, s, i apoi să lucreze cu toate capacităt, ile pe
care Dumnezeu li le-a dat. Duhul Sfânt este dat pentru eficient, a lor.
Îngerii slujitori vor fi lângă ei ca să mis, te inimile.
Dacă conducătorii s, i învăt, ătorii din Ierusalim ar fi primit ade-
vărul adus de Domnul Hristos , ce minunat centru misionar ar fi
fost oras, ul lor! Israelit, ii apostaziat, i ar fi fost reconvertit, i. O mare
armată s-ar fi strâns pentru Dumnezeu. S, i cât de repede ar fi dus ei
Evanghelia în toate părt, ile lumii. Tot astfel acum, dacă oameni cu
influent, ă s, i cu o mare capacitate de a fi folositori, ar putea fi câs, tigat, i
pentru Hristos, atunci prin ei, ce lucrare s-ar putea face în a ridica
pe cei căzut, i, de a aduna pe cei împrăs, tiat, i, s, i a răspândi vestea cea
bună a mântuirii în lung s, i-n lat. Chemarea trebuie adresată foarte
repede, iar oaspet, ii să se strângă la masa Domnului.
Dar noi nu trebuie să ne gândim numai la oamenii cei mari
s, i cu multe daruri s, i să neglijăm pe cei săraci. Domnul sfătuies, te
pe slujitorii Săi să meargă de asemenea la cei de la drumuri s, i de
la garduri, la cei săraci s, i umili de pe pământ. În curt, ile s, i ulit, ele
[233] marilor oras, e, pe drumurile lăturalnice de la t, ară, sunt familii s, i
persoane — poate că sunt străini într-o t, ară străină — care n-au
legături cu nici o biserică s, i care, în singurătatea lor, ajung să creadă
că Dumnezeu i-a uitat. Ei nu înt, eleg ce trebuie să facă pentru a fi
mântuit, i. Mult, i sunt cufundat, i în păcat. Mult, i sunt în necazuri. Ei
sunt apăsat, i de suferint, e, lipsuri, necredint, ă s, i descurajare. Boli de
toate soiurile, corporale s, i sufletes, ti, îi macină. Ei doresc foarte mult
să găsească o mângâiere a necazurilor lor, iar Satana îi ispites, te să o
caute în patimi s, i plăceri care nu aduc decât ruină s, i moarte. El le
oferă succese îns, elătoare care se vor dovedi a fi ca cenus, a pe buzele
lor. Ei îs, i cheltuiesc banii pentru ceea ce nu satură s, i munca lor
pentru ceea ce nu satisface.
În cei care trec prin asemenea suferint, ă, noi trebuie să vedem pe
aceia pe care Domnul Hristos a venit să-i salveze. Invitat, ia pe care
El le-o adresează sună: „Voi tot, i cei însetat, i, venit, i la ape, chiar s, i
cel ce n-are bani! Venit, i s, i cumpărat, i bucate, venit, i s, i cumpărat, i vin
s, i lapte, fără bani s, i fără plată.... Ascultat, i-mă dar, s, i vet, i mânca ce
este bun, s, i sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luat, i
aminte s, i venit, i la Mine, ascultat, i s, i sufletul vostru va trăi.” Isaia 55,

1-3.
Dumnezeu a dat o poruncă expresă, cum să ne purtăm cu străinul,
cu cei proscris, i, cu sufletele nevoias, e care sunt slabe în puterea lor
morală. Mult, i dintre cei care se pare că sunt cu totul indiferent, i fat, ă
de lucrurile religioase, în inimile lor, tânjesc după odihnă s, i pace.
Des, i poate că s-au cufundat destul de adânc în păcat, există totus, i
posibilitatea de a-i salva.
Slujitorii Domnului Hristos trebuie să-i urmeze exemplul. Mer-
gând din loc în loc, El mângâia pe cei suferinzi, s, i vindeca pe bolnavi.
Apoi le prezenta marile adevăruri ale Împărăt, iei Sale. Aceasta este
s, i lucrarea urmas, ilor Săi. Alinând suferint, ele trupului, vom găsi căi
pentru a satisface s, i nevoile sufletului. Putem prezenta pe Mântuito-
rul cel înălt, at s, i să vorbim despre iubirea Marelui Medic, singurul [234]
care are puterea să redea sănătatea.
Să spunem sărmanilor descurajat, i, care au pornit pe drumuri
gres, ite, că nu trebuie să ajungă la disperare. Des, i au gres, it s, i nu s, i-au
clădit un caracter drept, Dumnezeu dores, te să le redea bucuria, s, i
anume, bucuria mântuirii Sale. El găses, te o mare plăcere în a lua un
material care în aparent, ă nu mai prezintă nici o nădejde, pe aceia
prin care a lucrat Satana s, i să-i facă supus, i ai harului Său. Ei se
bucură a-i elibera de mânia care va cădea asupra celor neascultători.
Spunet, i acestora că pentru fiecare suflet există vindecare, există
curăt, ire. Există s, i pentru ei un loc la masa Domnului. El îi as, teaptă
să le zică bun venit.
Aceia care merg la drumuri s, i la garduri vor găsi pe alt, ii cu un
caracter cu totul diferit s, i care au nevoie de sprijinul lor. Sunt de
asemenea oameni care trăiesc după toată lumina pe care o au, slujind
pe Dumnezeu cum s, tiu mai bine. Des, i ei îs, i dau seama că pentru
ei trebuie făcută o lucrare mult mai mare, decât ar trebui făcută
pentru cei din jurul lor. Ei tânjesc după o mai mare cunoas, tere a
lui Dumnezeu, dar ei de abia au început să zărească licăririle unei
lumini mai mari. Ei se roagă cu lacrimi ca Dumnezeu să le trimită
acea binecuvântare pe care, prin credint, ă ei o zăresc de departe. În
mijlocul nelegiuirilor marilor oras, e, multe suflete de acestea se pot
găsi. Mult, i dintre ei sunt într-o situat, ie foarte umilă, s, i din această
cauză trec neobservat, i de lume. Sunt mult, i aceia despre care nici
predicatorii s, i nici comunităt, ile nu s, tiu nimic. Dar în locurile umile,
pline de mizerie, ei sunt martori ai Domnului. Poate că au avut put, ină
lumină s, i tot atât de put, ine ocazii de a primi o educat, ie cres, tină,
dar în mijlocul goliciunii, a foamei s, i frigului, ei caută să slujească
altora. Administratorii bogatului har al lui Dumnezeu să caute aceste
suflete, să le viziteze acasă la ele s, i cu rugăciune s, i prin puterea
Duhului Sfânt, să slujească nevoilor lor. Studiat, i Sfânta Scriptură cu
ei s, i rugat, i-vă împreună cu ei cu acea simplitate pe care o inspiră
Duhul Sfânt. Domnul Hristos va da slujitorilor Săi o solie care va fi
[235] pentru suflet asemenea pâinii din cer. Binecuvântările pret, ioase vor
fi transmise de la inimă la inimă, de la familie la familie.
Porunca dată în parabolă: „Siles, te-i să intre”, a fost adesea gres, it
interpretată. Ea a fost privită ca învăt, ând să fort, ăm pe oameni să
primească Evanghelia. Dar expresia denotă mai degrabă urgent, a
invitat, iei s, i eficient, a motivelor prezentate. Evanghelia nu foloses, te
niciodată fort, a în a aduce pe păcătos, i la Hristos. Solia Sa este: „Voi
tot, i cei însetat, i, venit, i la ape”. Isaia 55, 1. „S, i Duhul s, i Mireasa
zic: «Vino!»... Cine vrea, să ia apa viet, ii fără plată.” Apocalipsa
22, 17. Puterea iubirii s, i a harului lui Dumnezeu ne constrânge să
venim la El. Mântuitorul spune: „Iată Eu stau la us, ă s, i bat. Dacă
aude cineva glasul Meu s, i deschide us, a, voi intra la el, voi cina cu el
s, i el cu Mine.” Apocalipsa 3, 20. El nu este îndepărtat de dispret, ul
unora s, i nici izgonit de amenint, ări, ci caută mereu pe cei pierdut, i
spunând: „Cum să te dau...?” Osea 11, 8. Des, i iubirea Lui poate fi
respinsă de inimile împietrite, El se întoarce spunând cu o s, i mai
mare putere: „Iată, Eu stau la us, ă s, i bat”. Puterea cuceritoare a iubirii
Sale determină pe păcătos, i să vină la El. Aces, tia spun Domnului
Hristos: „Îndurarea Ta mă face mare”. Psalmii 18, 35.
Domnul Hristos va da slujitorilor Săi aceeas, i iubire stăruitoare,
puternică, pe care chiar El însus, i o are în căutarea celor pierdut, i. Noi
nu trebuie numai să spunem: „Venit, i!” Sunt unii care aud chemarea,
dar urechile lor sunt prea surde ca s-o înt, eleagă. Ochii lor sunt prea
orbi ca să vadă ceva bun pregătit pentru ei. Mult, i îs, i dau seama
de marea lor decădere. Ei spun: „Eu nu sunt vrednic să fiu ajutat,
lăsat, i-mă singur”. Dar lucrătorii nu trebuie să dezarmeze. Cu o
iubire plină de duios, ie s, i milă să ne apropiem de cei descurajat, i s, i
neajutorat, i. Să le dăm din curajul nostru, din sperant, a s, i tăria noastră.
[236] Să-i determinăm, prin bunătate, să vină. „Căutat, i să mântuit, i pe unii,
smulgându-i din foc, de alt, ii fie-vă milă....” Iuda 22.23.
Dacă slujitorii lui Dumnezeu vor umbla cu El prin credint, ă, El le

va da putere în solia lor. Ei vor fi făcut, i în stare să prezinte iubirea Sa,
cum s, i primejdia de a respinge harul lui Dumnezeu, în as, a fel încât
oamenii vor fi determinat, i să accepte Evanghelia. Domnul Hristos
va face minuni dacă oamenii nu vor face altceva decât partea pe care
Dumnezeu le-a dat-o s-o facă. În inimile oamenilor de astăzi trebuie
făcută o transformare tot as, a de mare cum s-a produs în generat, iile
trecute. Dintr-un hulitor s, i un desfrânat, John Bunyan a fost salvat,
iar John Newton, dintr-un negut, ător de sclavi a devenit un vestitor
al Mântuitorului înălt, at. S, i astăzi pot fi salvat, i dintre oameni, un
Bunyan s, i un Newton. Prin elementele omenes, ti care cooperează cu
divinitatea, mult, i dintre dezmos, tenit, ii sort, ii vor fi recâs, tigat, i, s, i la
rândul lor vor căuta să lucreze la refacerea chipului lui Dumnezeu în
alt, ii. Acei care au avut foarte put, ine ocazii, care au umblat în rătăcire
pentru că n-au cunoscut un drum mai bun, acestora le vor fi aduse
razele de lumină. După cum Cuvântul Domnului Hristos adresat lui
Zacheu spunea: „Astăzi trebuie să rămân în casa ta” (Luca 19, 5),
tot as, a va ajunge s, i la ei Cuvântul, s, i aceia care se presupunea că
sunt păcătos, i cu inimile împietrite se vor dovedi că au inimile tot
as, a de blânde ca s, i ale copiilor, pentru că Domnul Hristos s-a plecat
să se ocupe de ei. Mult, i vor ies, i din cele mai mari rătăciri s, i păcate
s, i vor lua locul altora care au avut ocazii s, i privilegii, dar pe care nu
le-au apreciat. Ei vor fi socotit, i ca ales, i ai lui Dumnezeu deosebit, i s, i
scumpi, s, i când Domnul Hristos va veni în Împărăt, ia Sa, ei vor sta
lângă tronul Său.
Dar „luat, i seama ca nu cumva să nu voit, i să ascultat, i pe Cel ce
vă vorbes, te”. Evrei 12, 25. Domnul Hristos spunea: „Căci vă spun
că nici unul din cei poftit, i nu va gusta din cina Mea.” Luca 14, 24.
Ei au respins invitat, ia, s, i nici unul nu va mai fi invitat. Respingând
pe Hristos, iudeii îs, i împietreau inima, abandonându-se puterii lui
Satana, as, a încât va fi imposibil pentru ei să primească harul Său. [237]
Tot astfel stau lucrurile s, i astăzi. Dacă iubirea lui Dumnezeu nu este
pret, uită s, i nu ajunge să devină un principiu statornic care să moaie
s, i să supună sufletul, vom fi cu desăvârs, ire pierdut, i. Dumnezeu nu
poate da pe fat, ă o mai mare manifestare a iubirii Sale decât aceea pe
care a arătat-o. Dacă iubirea Domnului Hristos nu ne supune inima,
atunci nu mai există alte mijloace prin care să putem fi determinat, i
la aceasta.
De fiecare dată când refuzăm a asculta solia harului, ne întărim

în necredint, a noastră. De fiecare dată când nu suntem dispus, i a
deschide us, a inimii Domnului Hristos, devenim mai put, in s, i tot
mai put, in binevoitori de a asculta de vocea Lui care ne vorbes, te. În
acest fel ne scădem s, ansa de a răspunde pozitiv la ultimul apel al
harului. Să nu se scrie s, i despre noi as, a cum s-a scris despre vechiul
Israel: „Efraim s-a lipit de idoli, lăsat, i-l în pace.” Osea 4, 17. Domnul
Hristos să nu ajungă să plângă din cauza noastră as, a cum a plâns
asupra Ierusalimului, spunând: „De câte ori am vrut să strâng pe fii
tăi, as, a cum îs, i strânge găina puii sub aripi, s, i n-at, i vrut! Iată că vi
se lasă casa pustie.” Luca 13, 34-35.
Trăim în timpul când ultima solie de har, ultima invitat, ie, se
adresează fiilor oamenilor. Porunca, „ies, it, i la drumuri s, i la garduri”,
a ajuns la împlinirea ei finală. Invitat, ia Domnului Hristos va fi dusă
la fiecare suflet. Trimis, ii spun: „Venit, i, căci iată că toate sunt gata.”
Îngerii ceres, ti lucrează încă împreună cu instrumentele omenes, ti.
Duhul Sfânt ne prezintă orice argument pentru a ne convinge să
venim la El. Domnul Hristos as, teaptă mereu un semn care să-i
prevestească faptul că zăvorul a fost dat la o parte s, i deci us, a inimii
se deschide pentru ca El să poată intra. Îngerii as, teaptă cu nerăbdare
să ducă la cer vestea că un alt păcătos a fost găsit. Os, tile cerului
as, teaptă, fiind gata să atingă corzile harpelor lor s, i să înalt, e un cântec
de bucurie pentru faptul că un alt suflet a primit invitat, ia de a veni la
ospăt, ul Evangheliei.
Capitolul 19 — Măsura iertării [238]
[239]
Capitol bazat pe textele din Matei 18, 21-35. [240]
[241]
Apostolul Petru a venit la Domnul Hristos cu întrebarea:
„Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui îm- [242]
potriva mea? Până la s, apte ori?” Rabinii limitau acordarea iertării [243]
până la trei ori. Apostolul Petru, îndeplinind — după părerea lui
— învăt, ătura Domnului Hristos, a gândit să extindă acordarea iertării
până la „s, apte ori” numărul desăvârs, irii. Dar Domnul Hristos ne-a
învăt, at că nu trebuie să obosim iertând. „Eu nu-t, i zic până la s, apte
ori, ci până la s, aptezeci de ori câte s, apte.”
Apoi, El înfăt, is, ează adevăratul motiv pe baza căruia iertarea
trebuie să fie acordată, cum s, i primejdia de a nutri un spirit neier-
tător. Într-o parabolă, El a povestit despre un împărat care a venit
să se socotească cu slujbas, ii care administrau afacerile împărăt, iei
sale. Unii dintre aces, ti slujbas, i au primit o imensă sumă de bani
apart, inând statului. Pe când împăratul cerceta modul în care aces, tia
au administrat bunurile ce le-au fost încredint, ate, înaintea lui a fost
adus un om a cărei datorie fat, ă de stăpânul său se ridica la imensa
sumă de zece mii de talant, i.
El n-avea cu ce plăti datoria; conform obiceiului, împăratul a [244]
poruncit să fie vândut, cu tot ceea ce avea, ca să plătească datoria.
Dar, îngrozit, omul se aruncă la picioarele lui s, i-l imploră spunându-
i: „Doamne, mai îngăduies, te-mă, s, i-t, i voi plăti tot.” Stăpânul robului
aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul s, i i-a iertat datoria.
„Robul acela, când a ies, it afară, a întâlnit pe unul din tovarăs, ii
lui de slujbă, care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el s, i-l
strângea de gât, zicând: «Plătes, te-mi ce-mi es, ti dator!» Tovarăs, ul
lui s-a aruncat la pământ, îl ruga s, i zicea: «Mai îngăduies, te-mă, s, i-t, i
voi plăti.» Dar el n-a vrut, ci s-a dus s, i l-a aruncat în temnit, ă, până
va plăti datoria. Când au văzut tovarăs, ii lui cele întâmplate, s-au
întristat foarte mult s, i s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele
petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta s, i i-a zis:
163
«Rob viclean! Eu t, i-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare
nu se cădea să ai s, i tu milă de tovarăs, ul tău, cum am avut eu milă de
tine?» S, i stăpânul s-a mâniat s, i l-a dat pe mâna chinuitorilor, până
va plăti tot ce datora.” Matei 18, 23-35.
Această parabolă prezintă detaliile care sunt necesare pentru
completarea tabloului, dar care n-au corespondent în semnificat, ia
ei spirituală. Atent, ia nu trebuie să fie atrasă de aceste detalii. Aici
sunt ilustrate unele adevăruri mari, s, i atent, ia noastră trebuie să fie
acordată acestora.
Iertarea acordată de acest împărat reprezintă iertarea divină a
tuturor păcatelor. Domnul Hristos este reprezentat prin împăratul,
care, plin de milă, a iertat datoria robului său. Păcătosul se află sub
condamnarea Legii călcate. El nu se poate mântui singur si, pentru
acest motiv, Domnul Hristos a venit în această lume, îmbrăcând
divinitatea Sa cu haina naturii noastre omenes, ti, s, i s, i-a dat viat, a Sa,
[245] El, cel drept, pentru cel nedrept. El S-a dat pe Sine pentru păcatele
noastre s, i, fiecărui suflet, El îi oferă, fără bani, sângele Lui aducă-
tor de iertare. „La Domnul este îndurare, s, i la El este bels, ug de
răscumpărare.” Psalmii 130, 7.
Iată motivul în baza căruia noi ar trebui să exercităm milă fat, ă
de cei păcătos, i, ca s, i noi. „Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi,
trebuie să ne iubim s, i noi unii pe alt, ii.” 1 Ioan 4, 11. „Fără plată at, i
primit, fără plată să dat, i.” Matei 10, 8.
În parabolă, când datornicul s-a rugat să fie păsuit, cu promisiu-
nea: „Mai îngăduies, te-mă, s, i-t, i voi plăti”, sentint, a a fost revocată,
întreaga datorie a fost iertată s, i imediat, i s-a oferit ocazia ca să
urmeze s, i el exemplul stăpânului său care l-a iertat. Ies, ind de la
împărat, el a întâlnit pe un tovarăs, al său de slujbă, care îi datora o
mică sumă de bani. Lui i se iertase o datorie de zece mii de talant, i;
datornicul său îi datora numai o sută de lei. Dar el, care a fost tratat
cu atâta milă, s-a comportat cu tovarăs, ul său de lucru într-un mod cu
totul diferit. Datornicul său a făcut un apel identic cu acela pe care el
personal l-a adresat împăratului, dar fără un rezultat asemănător. El,
care fusese de curând iertat, n-a avut o inimă plină de milă s, i iertare.
Mila ce i-a fost acordată el n-a dat-o pe fat, ă în comportamentul
său cu tovarăs, ul lui de lucru. El n-a răspuns rugămint, ii ce i-a fost
adresată de a fi îndurător. Mica sumă de bani ce-i era datorată, era
tot ceea ce avea în minte acest slujitor nerecunoscător. El pretindea
Măsura iertării 165
tot ceea ce gândea el că i se cuvine, s, i a adus la îndeplinire o sentint, ă

asemănătoare aceleia care, în mod as, a de binevoitor, fusese anulată
în dreptul său.
Cât de mult, i, astăzi, dau pe fat, ă un spirit asemănător. Când
datornicul a cerut stăpânului său milă, el n-avea simt, ământul real
al enormei lui datorii. El nu-s, i dădea seama de starea lui disperată.
El spera să găsească singur o cale de scăpare. „Mai îngăduies, te-
mă, s, i-t, i voi plăti”, spunea el. Tot astfel, sunt foarte mult, i aceia
care nădăjduiesc ca prin propriile lor fapte să capete favoarea lui
Dumnezeu. Ei nu-s, i dau seama de starea lor deznădăjduită.
Ei nu acceptă harul lui Dumnezeu, ca un dar, fără de plată, ci [246]
încearcă să clădească pe îndreptăt, irea de sine. Inimile lor nu se
zdrobesc s, i nici nu se umilesc din cauza păcatului, iar fat, ă de alt, ii
sunt severi s, i neiertători. Comparate cu păcatele frat, ilor lor săvârs, ite
fat, ă de ei, propriile lor păcate împotriva lui Dumnezeu, sunt ca zece [247]
mii de talant, i, fat, ă de o sută de lei — aproximativ unu, fat, ă de un
milion; s, i totus, i, ei îndrăznesc să fie neiertători.
În parabolă, stăpânul a chemat pe datornicul nemilostiv s, i i-a zis:
„Rob viclean! Eu t, i-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare
nu se cădea să ai s, i tu milă de tovarăs, ul tău, cum am avut eu milă de
tine? S, i stăpânul s-a mâniat s, i l-a dat pe mâna chinuitorilor, până va
plăti tot ce datora.” „Tot as, a vă va face s, i Tatăl Meu cel ceresc, dacă
fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” Cine refuză
să ierte, îs, i periclitează astfel propria lui nădejde de a fi iertat.
Dar învăt, ătura din această parabolă n-ar trebui să fie gres, it apli-
cată. Iertarea lui Dumnezeu manifestată fat, ă de noi nu ne scutes, te
nicidecum de datoria noastră de a-L asculta. Tot astfel, spiritul de ier-
tare manifestat fat, ă de aproapele nostru nu scutes, te de cerint, ele unei
drepte îndatoriri. În rugăciunea pe care Domnul Hristos a învăt, at
pe ucenici s-o rostească, El spunea: „S, i ne iartă gres, elile noastre,
precum s, i noi iertăm gres, it, ilor nos, tri”. Matei 6, 12. Prin aceasta El
nu înt, elegea faptul că, în vederea iertării păcatelor noastre, noi nu
trebuie să cerem de la datornicii nos, tri ceea ce în mod drept aces, tia
ne sunt datori. Dar dacă ei nu pot plăti, chiar dacă acesta este rezulta-
tul unei neînt, elepte administrări, ei nu trebuie aruncat, i în închisoare,
chinuit, i, sau chiar tratat, i în mod aspru; parabola aceasta nu ne învat, ă
să încurajăm indolent, a. Cuvântul lui Dumnezeu declară că, dacă
cineva nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. 2 Tesaloniceni 3, 10.
Dumnezeu nu cere celor care muncesc din greu să sust, ină pe alt, ii
în lenevia lor. Irosirea timpului s, i lipsa eforturilor, iată ceea ce face
ca mult, i să ajungă în sărăcie s, i lipsuri. Dacă aceste scăderi nu vor fi
corectate de acei care se complac în ele, atunci tot ceea ce s-ar putea
face pentru ei, ar fi ca atunci când ai pus o comoară într-un sac rupt,
care este numai găuri. Există totus, i s, i o sărăcie, fără ca cel în cauză
să fie vinovat, s, i noi trebuie să avem milă s, i împreună simt, ire fat, ă
[248] de aces, tia care sunt mai put, in favorizat, i. Noi ar trebui să tratăm pe
alt, ii, exact as, a cum noi îns, ine, în împrejurări asemănătoare, am dori
să fim tratat, i.
Duhul Sfânt ne îndeamnă prin apostolul Pavel — „Deci, dacă
este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste,
dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire s, i vreo
îndurare, facet, i-mi bucuria deplină, s, i avet, i o simt, ire, o dragoste, un
suflet s, i un gând. Nu facet, i nimic din duh de ceartă sau din slavă
des, artă; s, i în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el
însus, i. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci s, i la foloasele
altora. Să avet, i în voi gândul acesta, care era s, i în Hristos Isus.”
Filipeni 2, 1-5.
Dar păcatul n-ar trebui tratat cu us, urint, ă. Dumnezeu ne-a porun-
cit să nu suferim răul la fratele nostru. El spune: „Dacă fratele tău
păcătuies, te împotriva ta, mustră-l!” Luca 17, 3. Păcatul trebuie să
fie numit pe numele lui s, i trebuie să fie în mod deschis pus înaintea
celui ce l-a săvârs, it.
În însărcinarea dată lui Timotei, apostolul Pavel, scriind prin
Duhul Sfânt, a spus: „Propovăduies, te Cuvântul, stăruies, te asupra lui
la timp s, i ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândet, ea s, i
învăt, ătura.” 2 Timotei 4, 2. Iar lui Tit, el îi scria: „În adevăr ... sunt
mult, i nesupus, i, flecari s, i amăgitori.... De aceea mustră-i aspru, ca să
fie sănătos, i în credint, ă.” Tit 1, 10-13.
„Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te s, i mustră-l între
tine s, i el singur. Dacă te ascultă, ai câs, tigat pe fratele tău. Dar dacă
nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi ins, i, pentru ca orice vorbă
să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să
asculte de ei, spune-l Bisericii: s, i, dacă nu vrea să asculte nici de
Biserică, să fie pentru tine ca un păgân s, i ca un vames, .” Matei 18,
15-17.
Mântuitorul nostru ne învat, ă că problemele de neînt, elegeri dintre

cres, tini, trebuie să fie aplanate în biserică. Ele n-ar trebui aduse [249]
înaintea acelora care nu se tem de Dumnezeu. Dacă un cres, tin este
nedreptăt, it de fratele său, acesta să nu se adreseze celor ce nu cred,
târându-l la judecată. El să urmeze învăt, ătura pe care ne-a dat-o
Domnul Hristos. În loc de a căuta să se răzbune singur, să salveze
pe fratele său. Dumnezeu va ocroti interesele acelora care îl iubesc
s, i se tem de El s, i, de aceea, cu încredere, noi să încredint, ăm cazul
nostru Lui, care judecă cu dreptate.
Prea adesea, când cineva gres, es, te mereu s, i mereu s, i acesta îs, i
mărturises, te gres, eala sa, cel împotriva căruia s-a gres, it se simte
obosit s, i consideră că a iertat destul. Dar Mântuitorul ne-a spus
deschis cum să ne purtăm cu cel gres, it: „Dacă fratele tău păcătuies, te
împotriva ta, mustră-l. S, i dacă-i pare rău, iartă-l,” Luca 17, 3. Să
nu-l t, ii la distant, ă socotindu-l nevrednic de încrederea ta. Ia seama
la tine însut, i, „ca să nu fii ispitit s, i tu.” Galateni 6, 1.
Dacă frat, ii tăi gres, esc, tu trebuie să-i iert, i. Când vin la tine s, i îs, i
recunosc gres, eala, tu nu trebuie să zici: „nu cred că sunt destul de [250]
umilit, i. Nu cred că ei sunt sinceri în mărturisirea lor.” Cu ce drept îi
judeci ca s, i când le-ai citi inima? Cuvântul Domnului spune: „Dacă-i
pare rău, iartă-l. S, i chiar dacă păcătuies, te împotriva ta de s, apte ori
pe zi, s, i de s, apte ori pe zi se întoarce la tine s, i zice: «Îmi pare rău»
— să-l iert, i.” Luca 17, 3. S, i nu numai de s, apte ori, ci de s, aptezeci
de ori câte s, apte — tot atât de des, de câte ori te iartă Dumnezeu pe
tine.
Noi datorăm totul harului fără de plată al lui Dumnezeu. În
legământ, harul a consacrat adopt, iunea noastră. În lucrarea Mântui-
torului nostru, harul a săvârs, it răscumpărarea s, i renas, terea noastră,
cum s, i înălt, area noastră la pozit, ia de mos, tenitori împreună cu Hris-
tos. Harul acesta să fie deci făcut cunoscut s, i altora.
Nu dat, i celui gres, it nici o ocazie de descurajare. Nu îngăduit, i ca o
asprime fariseică să rănească pe fratele vostru. Nici un gând amar de
batjocoră să nu se ivească în mintea sau inima voastră. Nici o urmă
de dispret, să nu se simtă în vocea voastră. Dacă vet, i rosti un cuvânt
de la voi, sau vet, i lua o atitudine de indiferent, ă, sau vet, i manifesta un
spirit de bănuială sau neîncredere, lucrul acesta ar putea aduce ruina
unui suflet. El are nevoie de un frate cu o inimă plină de simpatie
ca a Fratelui mai Mare, care să mis, te inima lui omenească. Facet, i-l
să simtă mai bine strângerea puternică a unei mâini iubitoare s, i să
audă s, optindu-i-se: „Să ne rugăm.” Dumnezeu vă va da la amândoi o
bogată experient, ă. Rugăciunea ne unes, te laolaltă unul cu celălalt, s, i
cu Dumnezeu. Rugăciunea aduce pe Domnul Hristos alături de noi
s, i dă celui ce stă să cadă, celui apăsat, noi puteri spre a birui lumea,
firea s, i pe cel rău. Rugăciunea îndepărtează atacurile lui Satana.
Când cineva se întoarce de la imperfect, iunile omenes, ti să pri-
vească la Hristos, în caracterul acestuia are loc o transformare divină.
Spiritul Domnului Hristos lucrând asupra inimii, o face asemenea
chipului Său. Să stăruim dar în a înălt, a pe Hristos. Ochii mint, ii să
fie îndreptat, i spre „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.”
Ioan 1, 29. S, i angajat, i fiind în această lucrare, să nu uităm că „cine
[251] întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de
la moarte, s, i va acoperi o sumedenie de păcate.” Iacov 5, 20.
„Dar dacă nu iertat, i oamenilor gres, elile lor, nici Tatăl vostru nu
vă va ierta gres, elile voastre.” Matei 6, 15. Nimic nu poate justifica un
spirit neiertător. Cel care este neiertător fat, ă de ceilalt, i, demonstrează
faptul că el însus, i nu este părtas, harului iertător al lui Dumnezeu.
Prin iertarea lui Dumnezeu, inima celui gres, it este strâns atrasă de
inima cea mare a Iubirii Infinite. Fluxul iubirii divine se revarsă în
sufletul păcătosului, s, i de la el, la alt, ii. Mila s, i îndurarea pe care
Domnul Hristos a manifestat-o în propria s, i pret, ioasa Sa viat, ă, vor
fi văzute în viat, a acelora care devin părtas, i harului Său. „Dacă n-are
cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui.” Romani 8, 9. Unul ca acesta
este înstrăinat de Dumnezeu, apt numai pentru o ves, nică separare
de El.
Este adevărat că el poate să fi primit cândva iertarea; dar spiritul
său nemilos arată faptul că el respinge acum iubirea iertătoare a lui
Dumnezeu. El s-a despărt, it de Dumnezeu, s, i se află în aceeas, i stare
în care se găsea mai înainte de a fi iertat. El a negat pocăint, a sa, s, i
păcatele sale apasă asupra lui ca s, i când niciodată nu s-ar fi pocăit
de ele.
Dar marea învăt, ătură a parabolei se află în contrastul dintre mila
lui Dumnezeu s, i inima împietrită s, i nemiloasă a omului; în faptul
că mila plină de iertare a lui Dumnezeu trebuie să fie o măsură s, i
pentru noi. „Oare nu se cădea să ai s, i tu milă de tovarăs, ul tău, cum
am avut eu milă de tine?”
Noi nu suntem iertat, i pentru că iertăm, ci CUM IERTĂM! Te-

meiul pentru orice iertare se află în iubirea nemeritată a lui Dum-
nezeu; dar, prin atitudinea noastră fat, ă de alt, ii, noi dovedim dacă
ne-am însus, it sau nu această iubire. De aceea, Domnul Hristos spu-
nea: „Căci cu ce judecată judecat, i, vet, i fi judecat, i; s, i cu ce măsură
măsurat, i, vi se va măsura.” Matei 7, 2.
[252] Capitolul 20 — Un câs, tig spre pagubă
Domnul Hristos învăt, a s, i, ca de obicei, în afară de ucenicii Săi

s-au strâns s, i alt, ii în jurul Său. El vorbea ucenicilor despre întâmplări
în care, în curând, aveau să joace s, i ei partea lor. Ei aveau să ves-
tească pretutindeni adevărurile pe care El li le-a încredint, at, din care
cauză aveau să ajungă în conflict cu mai marii acestei lumi. Pentru
Numele Lui, ei aveau să fie dus, i în fat, a instant, elor judecătores, ti, în
fat, a magistrat, ilor s, i a împărat, ilor. El i-a asigurat de o înt, elepciune,
pe care nimeni n-o putea tăgădui. Propriile Lui cuvinte, care au
mis, cat inimile mult, imilor, s, i care au pus în încurcătură pe înrăit, ii
Lui vrăjmas, i, au dat mărturie despre puterea Duhului ce se afla în
ele, s, i pe care El a făgăduit-o urmas, ilor Săi.
Dar erau mult, i aceia care doreau harul cerului numai pentru a
sluji scopurile lor egoiste. Ei au recunoscut puterea cea minunată
a Domnului Hristos în prezentarea adevărului într-o lumină clară.
Ei au auzit făgăduint, a făcută urmas, ilor Săi, de a le da înt, elepciunea
de a vorbi înaintea mai marilor s, i a magistrat, ilor. Oare nu va da El
puterea Sa s, i pentru câs, tiguri lumes, ti?
[253] „Unul din mult, ime a zis lui Isus: «Învăt, ătorule, spune fratelui
meu să împartă cu mine mos, tenirea noastră.»” Luca 12, 13. Prin
Moise, Dumnezeu a dat instruct, iuni privind împărt, irea mos, tenirii.
Fiul cel mai mare primea o îndoită parte din averea tatălui (Deutero-
nom 21, 17), în timp ce frat, ii mai tineri primeau părt, i egale. Omul
acesta gândea că fratele său l-a îns, elat în partea de mos, tenire ce
credea că-i revine. Eforturile depuse de el n-au reus, it să obt, ină ceea
ce el credea că i se cuvine, dar dacă Domnul Hristos va mijloci, în
fine, cu sigurant, ă că va câs, tiga. El auzise apelul mis, cător al Dom-
nului Hristos, cum s, i solemna denunt, are a cărturarilor s, i Fariseilor.
Dacă acestui frate i s-ar putea spune astfel de cuvinte poruncitoare,
atunci, el n-ar îndrăzni să refuze să dea partea ce se cuvine fratelui
nedreptăt, it.
170
Un câs, tig spre pagubă 171
În mijlocul sfaturilor solemne pe care Domnul Hristos le-a dat,

acest om a dat pe fat, ă caracterul său egoist. El a putut aprecia acea
capacitate a Domnului Hristos care putea să lucreze pentru promo-
varea intereselor sale trecătoare; căci adevărurile spirituale nu-s, i
găsiră locul în mintea s, i inima sa. Ceea ce-l preocupa cu totul era să
pună mâna pe mos, tenire. Isus, împăratul slavei, care era bogat, dar
care S-a făcut sărac pentru noi, i-a deschis comoara iubirii divine.
Duhul Sfânt mijlocea pe lângă el, ca să devină un mos, tenitor al unei
mos, teniri nestricăcioase s, i neîntinate, care nu se poate ves, teji. 1
Petru 1, 4. El a văzut dovada puterii Domnului Hristos. Acum avea
ocazia să vorbească marelui Învăt, ător, s, i să-s, i exprime dorint, a cea
mai arzătoare a inimii lui. Dar asemenea omului cu grebla pentru
gunoi din alegoria lui Bunyan, ochii săi erau at, intit, i numai la cele
pământes, ti. El n-a văzut coroana de deasupra capului său. Asemenea
lui Simon Magul el a pret, uit darul lui Dumnezeu, dar numai ca un
mijloc de câs, tig al celor lumes, ti.
Lucrarea Mântuitorului pe acest pământ se îndrepta cu repezi-
ciune spre încheierea ei. Numai câteva luni îi mai rămăseseră pentru
a termina ceea ce venise să facă, s, i anume, de a stabili Împărăt, ia
harului Său. Cu toate acestea, lăcomia omenească ar fi dorit să-l [254]
abată de la lucrarea Sa, pentru a se amesteca într-o ceartă privitoare
la o bucată de pământ. Dar Domnul Hristos nu era Acela care să Se
lase abătut de la lucrarea Sa. Răspunsul Său a fost: „Omule, cine
m-a pus pe Mine judecător sau împărt, itor peste voi?” Luca 12, 14.
Domnul Hristos ar fi putut spune acestui om tocmai ceea ce era
drept să-i spună. El cunos, tea realitatea lucrurilor în acest caz; frat, ii
erau în ceartă, pentru că amândoi erau lacomi. De fapt, Domnul
Hristos le-a spus: „Nu este lucrarea Mea aceea de a da sentint, e în
neînt, elegeri de acest fel.” El a venit pentru un alt scop, s, i anume de
a vesti Evanghelia s, i a trezi astfel pe oameni la înt, elegerea realităt, ii
ves, nice.
Modul în care Domnul Hristos a tratat acest caz constituie o
lect, ie pentru tot, i aceia care lucrează în numele Său. Când El a trimis
pe cei doisprezece ucenici, le-a spus: „S, i pe drum, propovăduit, i
s, i zicet, i: «Împărăt, ia cerurilor este aproape!» Vindecat, i pe bolnavi,
înviat, i pe mort, i, curăt, it, i pe lepros, i, scoatet, i afară dracii. Fără plată
at, i primit, fără plată să dat, i.” Matei 10, 7.8. Ei n-au fost trimis, i ca să
rezolve problemele trecătoare ale oamenilor. Lucrarea lor era aceea
de a convinge pe oameni să se împace cu Dumnezeu. În această

lucrare stătea puterea lor de a aduce binecuvântare omenirii. Sin-
gurul remediu pentru păcatele s, i necazurile oamenilor este Domnul
Hristos. Numai Evanghelia harului Său poate vindeca relele de care
suferă omenirea. Nedreptatea celor bogat, i fat, ă de cei săraci, ura celor
săraci fat, ă de cei bogat, i, îs, i are, de asemenea, rădăcina în egoism,
s, i aceasta poate fi dezrădăcinată numai printr-o supunere fat, ă de
Domnul Hristos.
Numai El poate da în locul unei inimi egoiste, pline de păcat, o
nouă inimă, o inimă plină de iubire. Slujitorii Domnului Hristos să
vestească Evanghelia în puterea Duhului Sfânt trimis din ceruri, s, i
să lucreze as, a cum a lucrat El spre binele oamenilor. Atunci, astfel
de rezultate se vor manifesta în binecuvântarea s, i înălt, area omenirii,
cum este imposibil a se înfăptui prin puterea omenească.
Mântuitorul nostru a lovit la rădăcina răului care chinuia pe omul
care a cerut Domnului să intervină, s, i în toate cazurile asemănătoare,
spunând: „Vedet, i s, i ferit, i-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci
[255] viat, a cuiva nu stă în bels, ugul avut, iei lui.” Luca 12, 15.
„S, i le-a spus pilda aceasta: T, arina unui om bogat rodise mult.
S, i el se gândea în sine, s, i zicea: «Ce voi face? Fiindcă nu mai am
loc unde să-mi strâng roadele.» Iată, a zis, el, ce voi face; îmi voi
strica grânarele, s, i voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate
roadele s, i toate bunătăt, ile mele, s, i voi zice sufletului meu: «Suflete,
[256] ai multe bogăt, ii strânse pentru mult, i ani; odihnes, te-te, mănâncă, bea
s, i veseles, te-te!» Dar Dumnezeu i-a zis: «Nebunule, chiar în noaptea
aceasta t, i se va cere înapoi sufletul; s, i lucrurile pe care le-ai pregătit,
ale cui vor fi?» Tot as, a este s, i cu cel ce îs, i adună comori pentru el,
s, i nu se îmbogăt, es, te fat, ă de Dumnezeu.” Luca 12, 16-21.
Prin parabola bogatului nesocotit, Domnul Hristos a înfăt, is, at
nebunia acelora care au făcut din lume totul. Acesta a primit tot ce
dorea din partea lui Dumnezeu. Soarelui i s-a îngăduit să strălucească
asupra ogorului său; căci razele lui cad asupra celor drept, i s, i asupra
celor nedrept, i. Ploaia cerului a căzut asupra celui rău ca s, i asupra
celui bun. Domnul a făcut ca plantele să crească, s, i ogoarele să aducă
rod îmbels, ugat. Bogatul era în încurcătură cu privire la ceea ce avea
de făcut cu grânele lui. Hambarele îi erau pline până la refuz, s, i el
nu mai avea unde să pună surplusul recoltei sale. El nu s-a gândit la
Dumnezeu, de la care vin toate aceste binecuvântări. El n-a înt, eles
Un câs, tig spre pagubă 173
că Dumnezeu l-a făcut un administrator al bunurilor Sale, pentru ca

el să poată ajuta pe cei în nevoie. El avea binecuvântata ocazie de
a fi împărt, itorul bunurilor lui Dumnezeu, dar el s-a gândit ca ele să
servească numai spre propria lui bunăstare.
Situat, ia celor săraci, a orfanilor, a văduvelor, a suferinzilor s, i a
celor în nenorocire, a fost adusă la cunos, tint, a acestui bogat; erau
multe locuri în care bunurile lui puteau fi de ajutor. El putea foarte
us, or să se elibereze de o parte din prisosul ce-l avea, s, i multe cămi-
nuri ar fi fost scutite de nevoi, mult, i, dintre cei care erau flămânzi, ar
fi putut fi săturat, i, mult, i dintre cei ce erau goi, îmbrăcat, i, multe inimi
făcute fericite, s, i ar fi putut răspunde la multe rugăciuni înălt, ate
pentru pâine s, i îmbrăcăminte, s, i un cânt de slavă s-ar fi înălt, at la
ceruri. Domnul a ascultat rugăciunile celor în nevoie s, i, în bună-
tatea Sa, El S-a îngrijit de cei săraci. Psalmii 68, 10. O abundent, ă
de provizii pentru îndestularea nevoilor multora, au fost date ca o
binecuvântare acestui bogat. Dar el s, i-a închis inima fat, ă de strigătul
celui în nevoie s, i a spus slujitorilor săi: „Iată ce voi face: îmi voi [257]
strica grânarele, s, i voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate
roadele s, i toate bunătăt, ile mele; s, i voi zice sufletului meu: «Suflete,
ai multe bunătăt, i strânse pentru mult, i ani; odihnes, te-te, mănâncă,
bea s, i veseles, te-te.»”
Scopurile urmărite de acest om nu erau mai înalte ca acelea ale
animalelor care pier. El trăise ca s, i când n-ar fi nici un Dumnezeu,
nici cer s, i nici viat, ă viitoare; ca s, i când tot ceea ce avea erau numai [258]
al său, s, i nu datora nimic nici fat, ă de Dumnezeu s, i nici fat, ă de om.
Psalmistul descria pe acest bogat atunci când scria: „Nebunul zice
în inima lui: «Nu este Dumnezeu.»” Psalmii 14, 1.
Acest om a trăit s, i a plănuit numai pentru el. El vedea acum că
viitorul îi era asigurat cu îmbels, ugare; pentru el nu mai conta nimic
acum decât să strângă recolta s, i să se bucure de roadele muncii lui.
El se considera ca fiind favorizat în comparat, ie cu alt, ii, s, i se felicita
pentru o as, a înt, eleaptă administrare a bunurilor sale. El se vedea
onorat de concetăt, enii săi, ca fiind un om cu o bună judecată, un
cetăt, ean prosper. Căci oamenii te vor lăuda „cu bucuriile pe care s, i
le fac.” Psalmii 49, 18.
Dar „înt, elepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui
Dumnezeu.” 1 Corinteni 3, 19. În timp ce bogatul privea în viitor
la anii de bucurii s, i plăceri, Domnul avea cu totul alte planuri. So-
lia veni la acest administrator necredincios; „Nebunule! Chiar în

noaptea aceasta t, i se va cere înapoi viat, a.” Iată o cerere pe care
banii nu o pot satisface. Bogăt, ia pe care el a strâns-o nu poate aduce
nici măcar o amânare. Ceea ce el s-a străduit ca să adune o viat, ă
întreagă, într-un moment s-a dovedit a fi fără de valoare pentru el.
„S, i lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Întinsele lui ogoare
s, i grânarele pline până la refuz îi vor fi luate din mână. El „strânge
la comori, s, i nu s, tie cine le va lua.” Psalmii 39, 6.
Singurul lucru care i-ar fi acum de folos, nu s, i l-a asigurat. Trăind
numai pentru sine, el a respins acea iubire divină care s-ar fi revărsat
în fapte de milă fat, ă de oameni. Prin aceasta, el a respins viat, a. Căci
Dumnezeu este iubire s, i iubirea este viat, ă. Acest om a ales mai
degrabă cele pământes, ti, decât cele spirituale, s, i el trebuia să piară
împreună cu cele pământes, ti. „Omul pus în cinste, s, i fără pricepere,
este ca dobitoacele pe care le tai.” Psalmii 49, 20.
[259] „Tot as, a este s, i cu cel ce îs, i adună comori pentru el, s, i nu se
îmbogăt, es, te fat, ă de Dumnezeu.” Tabloul este valabil pentru toate
timpurile. Putem face planuri pentru binele nostru egoist, putem
să adunăm comori, putem construi comori mari s, i înalte, as, a cum
au făcut constructorii anticului Babilon; dar nu putem construi un
zid atât de înalt, sau o poartă atât de puternică, încât să împiedice
pe vestitorii nimicirii. Împăratul Bels, at, ar „a dat un ospăt, mare în
palatul său”, s, i „au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă
s, i de fier, de lemn s, i de piatră.” Dar mâna Celui nevăzut a scris pe
peret, ii palatului cuvintele nimicirii, s, i pas, ii armatelor vrăjmas, e s-au
auzit la port, ile palatului. „Chiar în noaptea aceea, Bels, at, ar, împăratul
Haldeilor, a fost omorât.” Daniel 5, 30.
A trăi numai pentru sine, înseamnă a pieri. Lăcomia, dorint, a
de a câs, tiga numai pentru folos propriu, egoist, desparte sufletul
de viat, ă. Este spiritul lui Satana acela de a lua, a acapara, de a
strânge pentru sine. Spiritul Domnului Hristos dă, sacrifică totul
pentru binele altora! „S, i mărturisirea este aceasta: «Dumnezeu ne-a
dat viat, ă ves, nică, s, i această viat, ă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul,
are viat, ă; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viat, ă».” 1 Ioan 5,
11-12.
De aceea, El a spus: „Vedet, i s, i păzit, i-vă de orice fel de lăcomie
de bani; căci viat, a cuiva nu stă în bels, ugul avut, iei lui.” Luca 12, 15.
Capitolul 21 — Omul bogat s, i săracul Lazăr [260]
În parabola omului bogat s, i a lui Lazăr, Domnul Hristos a

înfăt, is, at faptul că în viat, a aceasta, oamenii îs, i hotărăsc destinul
lor ves, nic. În decursul timpului de probă, harul lui Dumnezeu este
oferit tuturor. Dar dacă oamenii irosesc ocaziile ce li se oferă în
plăceri egoiste, ei îs, i taie singuri legătura lor cu viat, a ves, nică. Nici
un alt timp de probă nu le va mai fi acordat. Prin propria lor alegere,
între ei s, i Dumnezeul lor, ei au săpat o prăpastie ce nu se poate trece.
Această parabolă ne înfăt, is, ează contrastul dintre cei bogat, i, care
n-au făcut din Dumnezeu sprijinul lor, s, i cei săraci, care s, i-au pus
toată încrederea în Dumnezeu. Domnul Hristos a arătat că va veni
timpul când pozit, ia acestor două clase de oameni se va schimba, fie-
care v-a ajunge să trăiască experient, a celeilalte. Cei care sunt săraci
în bunurile acestei lumi, dar care totus, i, s-au încrezut în Dumnezeu,
s, i sunt răbdători în suferint, ă, vor fi, într-o zi, înălt, at, i mai presus de
aceia care astăzi det, in cele mai înalte pozit, ii pe care le poate oferi
lumea, dar care nu s, i-au predat viat, a lui Dumnezeu.
„Era un om bogat”, spunea Domnul Hristos, „care se îmbrăca
în porfiră s, i in subt, ire; s, i în fiecare zi ducea o viat, ă plină de veselie
s, i strălucire. La us, a lui, zăcea un sărac, numit Lazăr, plin de bube. [261]
S, i dorea mult să se sature cu fărâmiturile care cădeau de la masa
bogatului.” Luca 16, 19-21.
Omul bogat nu apart, inea acelei clase reprezentate prin judecă-
torul nedrept, care a declarat în mod deschis dispret, ul său fat, ă de
Dumnezeu s, i fat, ă de oameni. El pretindea a fi un fiu a lui Avraam.
El nu s-a purtat cu asprime fat, ă de cers, etor, s, i nici nu l-a alungat
datorită faptului că înfăt, is, area lui era neplăcută. Dacă acest speci-
men sărac s, i dezgustător al neamului omenesc putea fi mângâiat
privindu-l cum intra s, i ies, ea pe port, i, atunci cel bogat era binevoitor
să-l lase să stea acolo. Dar în mod egoist, el era indiferent fat, ă de
nevoile fratelui său de suferint, ă.
175
Atunci nu erau spitale în care să fie tratat, i cei bolnavi. Cei
suferinzi s, i cei în nevoie erau adus, i în atent, ia celor cărora Dumnezeu
le-a încredint, at bogăt, iile pentru ca aces, tia să se bucure de ajutor s, i
simpatie. Acesta era s, i cazul cers, etorului s, i a omului bogat. Lazăr
avea mare nevoie să fie ajutat; căci el era fără prieteni, fără cămin,
bani sau hrană. Totus, i, era lăsat în starea aceasta zi după zi, în timp
ce nobilul bogat avea tot ceea ce-i trebuia. Cel căruia îi era foarte
us, or să us, ureze suferint, ele semenului său, trăia numai pentru el, as, a
cum trăiesc s, i astăzi foarte mult, i.
Sunt s, i astăzi mult, i în jurul nostru lipsit, i de hrană, goi s, i fără
adăpost. A neglija să dăm din avutul nostru acestor oameni în nevoie,
suferinzi, ar însemna să ne încărcăm cu o povară de vinovăt, ie as, a de
mare, încât ne va fi groază, într-o zi, să stăm în fat, a ei. Orice lăcomie
este condamnată ca idolatrie. Orice îngăduint, ă egoistă este o ofensă
înaintea lui Dumnezeu.
Dumnezeu a făcut din cel bogat un administrator al averii Sale;
s, i era datoria lui aceea de a se îngriji de asemenea cazuri cum era s, i
acela al lui Lazăr. Porunca era: „Să iubes, ti pe Domnul, Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, s, i cu toată puterea ta”
(Deuteronom 6, 5); s, i „să iubes, ti pe aproapele tău ca pe tine însuti.”
Leviticul 19, 18.
[262] Bogatul era un iudeu, s, i ca urmare, era cunoscător al poruncii
lui Dumnezeu. Dar el a uitat că era răspunzător de felul cum folosea
mijloacele s, i capacităt, ile sale. Binecuvântările lui Dumnezeu erau
din abundent, ă revărsate asupra lui, dar el le folosea în mod egoist,
spre slava sa s, i nicidecum a Creatorului său. Obligat, ia ce o avea
de a folosi darurile sale pentru binele s, i înălt, area omenirii, era în
proport, ie cu bels, ugul de care se bucura. Aceasta era porunca lui
Dumnezeu, dar bogatul nu se gândea la obligat, ia lui fat, ă de Dum-
nezeu. El dădea bani cu împrumut, s, i pentru ceea ce împrumuta,
lua dobândă; dar pentru cele primite cu împrumut de la Dumnezeu
el nu plătea nici o dobândă. El avea cunos, tint, e s, i talente, dar nu se
îngrijea să le facă să sporească. Uitând de faptul că era răspunzător
fat, ă de Dumnezeu, toate puterile sale s, i le folosea pentru satisface-
rea plăcerilor. Tot ceea ce-l înconjura, nesfârs, itele petreceri, laudele
s, i lingus, irile prietenilor săi, totul slujea pentru bucuria lui egoistă.
As, a de prins era în societatea prietenilor săi, încât a pierdut cu totul
simt, ul responsabilităt, ii sale de a coopera cu Dumnezeu în lucrarea
Omul bogat s, i săracul Lazăr 177
milei Sale. El a avut ocazia de a înt, elege Cuvântul lui Dumnezeu

s, i de a trăi învăt, ăturile Sale; dar anturajul iubitor de plăceri pe care
s, i l-a ales, îi ocupa atât de mult timp, încât a uitat de Dumnezeu s, i
ves, nicie.
A venit însă timpul când s-a produs o schimbare în starea celor
doi oameni. Săracul suferise zi de zi, dar a îndurat totul cu răbdare
s, i în tăcere, în cele din urmă a murit s, i a fost îngropat. Nu s-a găsit
nimeni care să plângă pentru el; dar prin răbdarea sa în suferint, ă, el a
fost mărturie pentru Hristos, a trecut cu bine cercarea credint, ei sale,
s, i după moartea sa ne este înfăt, is, at ca fiind purtat de către îngeri s, i
dus în sânul lui Avraam.
Lazăr reprezintă pe cei săraci s, i suferinzi care cred în Domnul
Hristos. Când trâmbit, a va suna, s, i tot, i cei ce sunt în morminte vor
auzi vocea Domnului Hristos s, i vor ies, i la viat, ă, ei vor primi atunci
răsplata; căci credint, a lor în Dumnezeu n-a fost numai o teorie, ci o
realitate.
„A murit s, i bogatul, s, i l-au îngropat. Pe când el era în locuint, a [263]
mort, ilor, în chinuri, s, i-a ridicat ochii în sus s, i a văzut de departe
pe Avraam s, i pe Lazăr în sânul lui, s, i a strigat: «Părinte Avraame,
fie-t, i milă de mine s, i trimite pe Lazăr să-s, i moaie vârful degetului
în apă s, i să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia
aceasta.»” Luca 16, 22-24.
În această parabolă, Domnul Hristos întâlnea pe oameni pe pro-
priul lor teren. Învăt, ătura despre starea de cons, tient, ă a celor mort, i,
în perioada dintre moartea s, i învierea lor, era crezută de mult, i dintre
cei ce ascultau cuvintele Domnului Hristos. Mântuitorul cunos, tea
ideile lor, s, i s, i-a formulat parabola în as, a fel, încât să-i învet, e ade-
văruri importante, folosindu-se chiar de preconceputele s, i gres, itele
lor convingeri. El a pus în fat, a ascultătorilor Săi o oglindă, în care
ei să se poată vedea în adevărata lor legătură cu Dumnezeu. El a
folosit părerile ce existau în mijlocul lor, pentru a evident, ia s, i mai
mult adevărul pe care El dorea să-L facă să predomine, mai presus
de toate celelalte idei, s, i anume, că nici un om nu este pret, uit după
bogăt, ia sa; căci tot ceea ce are, îi apart, ine numai ca împrumut din
partea lui Dumnezeu. Iar o gres, ită folosire a acestor daruri, îl va
as, eza cu mult mai prejos decât cel mai sărac s, i cel mai nenorocit
om, care iubes, te însă pe Dumnezeu s, i se încrede în El.
Domnul Hristos dorea ca ascultătorii Săi să înt, eleagă faptul că
este cu neputint, ă ca oamenii să-s, i asigure mântuirea după moarte.
„Fiule”, îi răspunde Avraam, „adu-t, i aminte că, în viat, a ta, tu t, i-ai
luat lucrurile bune s, i Lazăr s, i-a luat pe cele rele; acum, aici, el este
mângâiat, iar tu es, ti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi s, i voi
este o prăpastie mare, as, a că cei ce vor să treacă de aici la voi sau
de acolo la noi, să nu poată.” Luca 16, 25.26. În acest fel, Domnul
Hristos a înfăt, is, at cât de zadarnică este sperant, a acelora care privesc
spre un al doilea timp de probă, de har. Viat, a aceasta este unicul
timp ce a fost dat omului spre a se pregăti pentru ves, nicie.
Bogatul nu părăsise ideea că este un fiu al lui Avraam, s, i în dez-
nădejdea lui, el ne este înfăt, is, at ca apelând la el după ajutor. „Părinte
[264] Avraame”, se rugă el, „fie-t, i milă.” El nu s-a rugat lui Dumnezeu, ci
lui Avraam. În acest fel, el a arătat că as, ează pe Avraam mai presus
de Dumnezeu, s, i că pentru mântuirea sa, el se baza pe legătura lui cu
Avraam. Tâlharul de pe cruce se rugă Domnului Hristos; „Doamne,
adu-t, i aminte de mine, când vei veni în împărăt, ia Ta.” Luca 23, 42.
S, i imediat primi răspunsul: „Adevărat ît, i spun astăzi (când atârn pe
cruce în umilint, ă s, i suferint, ă), că vei fi cu Mine în Paradis.” Luca 23,
43. Dar bogatul s-a rugat lui Avraam, iar cererea sa n-a fost ascultată.
Numai Domnul Hristos este înălt, at spre a fi „Domn s, i Mântuitor, ca
să dea lui Israel pocăint, a s, i iertarea păcatelor.” Faptele Apostolilor
5, 31. Căci, „în nimeni altul nu este mântuire.” Faptele Apostolilor
4, 12.
Bogatul s, i-a petrecut viat, a în plăceri s, i el s, i-a dat seama prea
târziu că nu se îngrijise deloc de viat, a ves, nică. El s, i-a dat seama de
nebunia lui s, i s-a gândit la frat, ii săi, care ar merge înainte as, a cum a
mers el, trăind numai pentru plăcerile lor. Atunci adresă rugămintea:
„Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimit, i pe Lazăr în casa tatălui
meu; căci am cinci frat, i, s, i să le adeverească aceste lucruri, ca să
nu vină s, i ei în acest loc de chin.” Dar „Avraam a răspuns: «Au pe
Moise s, i pe prooroci; să asculte de ei.» «Nu părinte Avraame» a zis
el; «ci dacă se va duce cineva din mort, i, se vor pocăi.» S, i Avraam
i-a răspuns: «Dacă nu ascultă pe Moise s, i pe prooroci, nu vor crede
nici chiar dacă ar învia cineva din mort, i.»” Luca 16, 27-31.
Când bogatul a cerut noi dovezi pentru frat, ii săi, i s-a spus în
mod clar că, chiar dacă li se vor da asemenea dovezi, ei nu s-ar lăsa
convins, i, n-ar crede. Cererea sa a aruncat o umbră, un blam asupra
lui Dumnezeu. Era ca s, i când bogatul ar fi zis: „Dacă m-ai fi avertizat

mai serios, mai categoric, acum n-as, fi aici.” În răspunsul său, la
cererea bogatului, Avraam este înfăt, is, at ca spunând: „Frat, ii tăi au [265]
fost suficient de mult avertizat, i. Le-a fost dată lumină, dar ei n-au
vrut s-o vadă; le-a fost prezentat adevărul, dar n-au vrut să-l audă”.
„Dacă nu ascultă pe Moise, s, i pe proorocii săi nu vor crede nici
chiar dacă ar învia cineva din mort, i.” Aceste cuvinte s-au dovedit a
fi adevărate în istoria poporului iudeu. Ultima minune a Domnului
Hristos, s, i care încoronează activitatea Lui, a fost învierea lui Lazăr
din Betania, după patru zile de la moartea lui. Iudeilor le-a fost dată
această minunată dovadă a divinităt, ii Domnului Hristos, dar ei au
respins-o. Lazăr s-a sculat din mort, i s, i a dat mărturie în mijlocul lor,
dar ei s, i-au împietrit inima fat, ă de toate aceste dovezi, s, i chiar au
căutat să-i ia viat, a. Ioan 12, 9-11.
Legea s, i profet, ii sunt mijloacele folosite de Dumnezeu pentru
mântuirea oamenilor. Domnul Hristos a spus ca să ia seama la aceste
semne. Dacă nu ascultă de vocea lui Dumnezeu din Cuvântul Său,
chiar mărturia dată de cineva înviat din mort, i, n-ar fi ascultată.
Acei care au ascultat pe Moise s, i pe profet, i, nu vor cere ca
Dumnezeu să dea o lumină mai mare decât aceea pe care a dat-o
Dumnezeu; dar dacă oamenii leapădă lumina, s, i nu folosesc ocaziile
ce le sunt oferite, unii ca aces, tia nu vor auzi, chiar dacă cineva
dintre mort, i ar veni la ei cu o solut, ie. Ei nu vor fi convins, i nici
chiar de această dovadă; căci aceia care leapădă Legea s, i profet, ii îs, i
împietresc în as, a măsură inima, încât vor ajunge să respingă orice
lumină.
Convorbirea dintre Avraam s, i cel care fusese cândva bogat este
figurativă. Lect, ia ce trebuie învăt, ată din ea este aceea că fiecărui
om îi este dată suficientă lumină pentru îndeplinirea îndatoririlor
ce se cer din partea lui. Răspunderea omului este proport, ională
cu ocaziile s, i privilegiile sale. Dumnezeu dă fiecăruia suficientă
lumină s, i destul har pentru lucrarea pe care i-a dat-o s-o facă. Dacă
omul nu îndeplines, te ceea ce lumina cea mică îi arată că este de
datoria lui a face, o lumină mai mare nu va face decât să dea la iveală
necredincios, ia lui, neglijent, a de a pune la schimbător binecuvântările
ce i-au fost date. „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este [266]
credincios s, i în cele mari; cine este nedrept în cele mai mici lucruri,
este nedrept s, i în cele mari.” Luca 16, 10. Aceia care refuză să fie
iluminat, i de către Moise s, i profet, i s, i totus, i cer să se facă minuni

extraordinare, nu vor fi convins, i, chiar dacă s-ar împlini cererile lor.
Parabola bogatului s, i a săracului Lazăr arată cum sunt pret, uite în
lumea nevăzută cele două clase reprezentate prin aces, ti oameni. Nu
este păcat să fii bogat, dacă bogăt, ia nu este strânsă pe căi necinstite.
Cel bogat nu este condamnat pentru faptul că are bogăt, ii, dar el este
condamnat dacă mijloacele ce i-au fost încredint, ate sunt cheltuite
în mod egoist. El ar putea cu mult mai bine să-s, i depună banii la
tronul lui Dumnezeu, folosindu-i spre a face bine. Moartea nu poate
aduce sărăcie omului care se dedică căutării comorii ves, nice. Dar
cel care strânge comori numai pentru el, nu poate lua nimic din co-
morile sale în ceruri. Unul ca acesta s-a dovedit a fi un administrator
necredincios. În timpul viet, ii el s-a bucurat de cele mai bune lucruri,
dar a uitat îndatoririle ce le avea fat, ă de Dumnezeu. El a dat gres, în
a-si strânge o comoară în ceruri.
Bogatul care a avut as, a de multe privilegii ne este reprezentat
ca unul care ar fi trebuit să-s, i pună darurile la schimbător, să le
cultive, astfel încât faptele sale să ajungă dincolo, ducând cu ele
binecuvântări spirituale sporite. Scopul răscumpărării nu este numai
acela de a s, terge păcatele, ci de a reda omului darurile spirituale ce
au fost pierdute din cauza puterii distrugătoare a păcatului. Banii nu
pot fi dus, i în viat, a cea ves, nică; nu este nevoie de ei acolo; ci faptele
bune făcute în câs, tigarea de suflete la Hristos sunt duse în curt, ile
ceres, ti. Dar cei care cheltuiesc în mod egoist darurile lui Dumnezeu,
pentru propria lor persoană, lăsând pe semenii lor în nevoie fără
ajutor, nefăcând nimic pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu în
lume, dezonorează pe Creatorul lor. În dreptul numelui lor, din cărt, ile
cerului, este scris că au jefuit pe Dumnezeu.
[267] Bogatul a avut tot ceea ce se putea procura cu bani, dar el nu po-
seda bogăt, iile care ar fi putut să păstreze în bună rânduială socotelile
lui cu Dumnezeu. El a trăit ca s, i când tot ceea ce avea era numai a lui.
El a neglijat atât chemarea lui Dumnezeu, cât s, i strigătul săracilor
în suferint, ă. Dar în cele din urmă vine o chemare pe care n-o poate
trece cu vederea. O putere pe care n-o poate ignora s, i căreia nu poate
să i se opună îi porunces, te să părăsească bunurile asupra cărora el
nu mai este administrator. Cel care fusese cândva bogat, este adus la
cea mai deznădăjduită sărăcie. Haina îndreptăt, irii Domnului Hristos,
t, esută în războiul cerului, nu-l poate acoperi vreodată. Cel care a
purtat purpura cea mai scumpă, pânza cea mai fină este acum adus
la goliciune. Timpul încercării sale s-a consumat. El n-a adus nimic
în lume, s, i nu poate lua nimic cu el când pleacă din lume.
Domnul Hristos a dat la o parte cortina s, i a înfăt, is, at acest tablou
înaintea preot, ilor s, i a mai marilor, a cărturarilor s, i a Fariseilor. Privit, i
la ei care sunt bogat, i în bunurile acestei lumi, dar care nu sunt bogat, i
înaintea lui Dumnezeu. Nu vret, i să contemplăm această scenă? Ceea
ce este foarte pret, uit printre oameni, este o urâciune înaintea lui
Dumnezeu. Domnul Hristos spune: „S, i ce foloses, te unui om să
câs, tige toată lumea, dacă îs, i pierde sufletul? Sau ce va da un om în
schimb pentru sufletul său?” Marcu 8, 36-37.
O aplicat, ie la nat, iunea iudaică

Când Domnul Hristos a rostit parabola bogatului s, i a săracului
Lazăr, erau foarte mult, i în nat, iunea iudaică ce se aflau în starea de
plâns a celui bogat, folosind bunurile lui Dumnezeu pentru satisface-
rea plăcerilor egoiste, pregătindu-se astfel de a auzi sentint, a: „Ai fost
cântărit în cumpănă s, i ai fost găsit us, or.” Daniel 5, 27. Bogatul a fost
favorizat cu orice fel de binecuvântări materiale s, i spirituale, dar el
a refuzat să coopereze cu Dumnezeu în folosirea acestor binecuvân-
tări. Tot la fel era s, i cu nat, iunea iudaică. Dumnezeu a făcut pe iudei
depozitarii adevărurilor sfinte. El i-a numit administratori ai harului [268]
Său. El le-a dat orice bunuri materiale s, i spirituale, s, i El i-a chemat
să împartă s, i altora aceste binecuvântări. Le-au fost date îndrumări
speciale, cu privire la felul cum să se poarte cu frat, ii lor care se aflau
în nevoi, sau cu străinii dinăuntrul port, ii lor, s, i cu săracii din mijlo-
cul lor. Ei nu trebuia să caute să câs, tige numai pentru binele lor, ci
trebuia să-s, i aducă aminte de aceia care erau în nevoie s, i să împartă
cu aces, tia binecuvântările ce le aveau. S, i Dumnezeu a făgăduit să-i
binecuvânteze după faptele lor de iubire s, i milă. Dar, ca s, i bogatul,
ei n-au întins nici o mână de ajutor ca să us, ureze nevoile materiale
s, i spirituale ale celor suferinzi. Plin de mândrie, ei se considerau ca
fiind poporul ales s, i favorizat al lui Dumnezeu; s, i totus, i ei nu slujeau
s, i nici nu se închinau lui Dumnezeu. Ei se încredeau în faptul că
erau fiii lui Avraam. „Noi suntem sământ, a lui Avraam” (Ioan 8,
33), spuneau ei plini de mândrie. Dar când a venit criza, le-a fost
arătat faptul că ei se despărt, iseră de Dumnezeu, s, i s, i-au pus toată

încrederea în Avraam, ca s, i când el ar fi fost Dumnezeu.
Domnul Hristos dorea să facă lumina să lumineze în întunericul
mint, ii poporului iudeu. El le-a spus: „Dacă at, i fi copii ai lui Avraam,
at, i face faptele lui Avraam. Dar acum căutat, i să Mă omorât, i pe Mine,
ca om, care v-am spus adevărul, pe care l-am auzit de la Dumnezeu.
As, a ceva, Avraam n-a făcut.” Ioan 8, 39-40.
Domnul Hristos n-a recunoscut în relat, iile de rudenie nici o
virtute mântuitoare. El a învăt, at că legăturile spirituale sunt mai
presus de toate celelalte legături naturale. Iudeii pretindeau a fi
descendent, i ai lui Avraam; dar nefăcând faptele lui Avraam, ei au
dovedit că nu sunt adevărat, ii copii ai acestuia. Numai aceia care se
dovedesc a fi, în mod spiritual, în armonie cu Avraam, prin ascultare
de vocea lui Dumnezeu, sunt recunoscut, i ca adevărat, i descendent, i
ai lui Avraam. Des, i cers, etorul apart, inea unei clase considerate de
oameni ca fiind inferioară, Domnul Hristos l-a recunoscut ca pe unul
pe care Avraam l-ar considera un prieten foarte apropiat.
[269] Bogatul, des, i înconjurat de toate bunătăt, ile viet, ii, era totus, i atât
de ignorant, încât el a pus pe Avraam acolo unde ar fi trebuit să
fie Dumnezeu. Dacă el ar fi pret, uit pozit, ia sa privilegiată s, i ar fi
îngăduit Duhului lui Dumnezeu să-i modeleze mintea s, i inima, el
ar fi avut o pozit, ie cu totul diferită. Tot la fel se prezentau lucrurile
s, i cu nat, iunea pe care o reprezenta. Dacă ei ar fi răspuns chemării
divine, atunci viitorul lor ar fi fost cu totul altul. Ei ar fi dat pe fat, ă
un adevărat discernământ spiritual. Ei aveau mijloace pe care Dum-
nezeu le-ar fi înmult, it, făcându-le suficiente pentru binecuvântarea s, i
iluminarea întregii lumi. Dar ei s-au depărtat atât de mult de planu-
rile lui Dumnezeu, încât viat, a lor era în întregime pervertită. Ei n-au
folosit darurile lor, ca nis, te administratori ai lui Dumnezeu, în con-
formitate cu adevărul s, i dreptatea. Ves, nicia n-a intrat în socotelile
lor, s, i rezultatul necredincios, ii lor a fost ruina întregii nat, iuni.
Domnul Hristos s, tia că la distrugerea Ierusalimului iudeii aveau
să-s, i aducă aminte de avertizările Sale. S, i lucrurile s-au petrecut
întocmai. Când nenorocirea a venit asupra Ierusalimului, când foa-
metea s, i suferint, ele de toate soiurile s-au abătut asupra poporului,
ei s, i-au adus aminte de aceste cuvinte ale Domnului Hristos s, i au
înt, eles parabola. Ei au adus suferint, a asupra lor, datorită neglijent, ei
lor de a face ca lumina pe care le-a dat-o Dumnezeu să strălucească

mai departe în lume.
În zilele din urmă

Scenele de încheiere ale istoriei acestui pământ sunt zugrăvite în
evenimentele de încheiere a istoriei bogatului din parabolă. Acesta
pretindea că este fiu al lui Avraam, dar el era despărt, it de Avraam
printr-o prăpastie de netrecut — un caracter rău format. Avraam a
slujit lui Dumnezeu, urmărind cu credincios, ie s, i în deplină ascultare
Cuvântul Său. Dar bogatul nu se gândea nici la Dumnezeu s, i nici la
nevoile celor suferinzi. Marea prăpastie existentă între el s, i Avraam
era prăpastia neascultării.
Sunt s, i astăzi foarte mult, i care merg pe acelas, i drum. Des, i sunt [270]
membri ai Bisericii, ei sunt neconvertit, i. Ei pot participa la serviciile
divine, ei pot cânta cuvintele psalmistului: „Cum dores, te un cerb
izvoarele de apă, as, a Te dores, te sufletul meu pe Tine, Dumneze-
ule!” (Psalmii 42, 1), dar mărturisirea lor este falsă. Ei nu sunt mai
îndreptăt, it, i înaintea lui Dumnezeu de cum este cel mai înrăit păcă-
tos. Cel care caută excitările plăcerilor păcatului, mintea care este
plină de dorint, a de manifestare vanitoasă, nu poate sluji lui Dumne-
zeu. Asemenea bogatului din parabolă, unul ca acesta nu are nici o
înclinat, ie ca să se războiască împotriva plăcerilor fires, ti. El dores, te
s, i caută să-s, i satisfacă plăcerile. El alege atmosfera păcatului. Dar el
este răpit de moarte s, i coboară în mormânt cu caracterul pe care l-a
format în timpul viet, ii, în tovărăs, ia uneltelor lui Satana. În mormânt,
el nu mai are nicidecum puterea de a alege ceva, fie bun sau rău;
căci în ziua în care cineva moare, pier până s, i gândurile lui. Psalmii
146, 4; Eclesiastul 9, 5-6.
Când vocea lui Dumnezeu trezes, te la viată pe cel mort, el va ies, i
din mormânt cu aceleas, i pofte s, i pasiuni, cu aceleas, i gusturi pe care
le-a nutrit în timpul viet, ii. Dumnezeu nu face nici o minune ca să
re-creeze un om, care n-a fost născut din nou atunci când i s-au oferit
toate ocaziile s, i a avut la dispozit, ie tot ceea ce era necesar pentru
aceasta. În timpul viet, ii sale el n-a găsit nici o plăcere în Dumnezeu
s, i nici în a lucra pentru El. Caracterul său n-a fost în armonie cu
Dumnezeu s, i el nu poate fi fericit în familia cerească.
Există astăzi în lume o clasă de oameni care sunt plini de

îndreptăt, ire de sine. Ei nu sunt dedat, i la îmbuibare, nu sunt bet, ivi,
nu sunt necredincios, i; dar ei doresc să trăiască numai pentru ei, s, i
nu pentru Dumnezeu. El nu se află în gândurile lor; de aceea ei
sunt socotit, i în rândul celor necredincios, i. Dacă ar fi posibil ca ei să
intre pe port, ile cetăt, ii lui Dumnezeu, în ceruri, ei n-ar avea dreptul
la pomul viet, ii, căci atunci când poruncile lui Dumnezeu au stat
înaintea lor cu toate cerint, ele lor obligatorii, ei au zis: „Nu!”.
[271] Ei n-au slujit lui Dumnezeu aici, de aceea, ei nu vor sluji lui
Dumnezeu nici în ceruri. Ei n-ar putea trăi în prezent, a Lui, s, i orice
alt loc, în afară de cer, ar fi de preferat pentru ei.
A învăt, a de la Domnul Hristos înseamnă a primi harul Său, care
este, de fapt, caracterul Său. Dar cei care nu pret, uiesc s, i nu folosesc
ocaziile pret, ioase s, i influent, ele sfinte ce le-au fost oferite aici pe
pământ, nu sunt pregătit, i a lua parte la închinarea cea curată din
ceruri. Caracterele lor nu sunt modelate după Modelul Divin. Prin
neglijent, a lor, ei au creat un abis peste care nimeni s, i nimic nu poate
trece, între ei s, i cei drept, i rămâne „o prăpastie mare.”
Capitolul 22 — A zice s, i a face [272]
„Un om avea doi feciori s, i s-a dus la cel dintâi s, i i-a zis: «Fiule,
du-te astăzi de lucrează în via mea!» «Nu vreau», i-a răspuns el. În
urmă, i-a părut rău s, i s-a dus. S-a dus s, i la celălalt s, i i-a spus tot as, a.
S, i fiul acesta a răspuns: «Mă duc, Doamne!» S, i nu s-a dus. Care din
amândoi a făcut voia tatălui său? Cel dintâi, au răspuns ei”. Matei
21, 28-31.
În predica de pe Munte, Domnul Hristos a spus: „Nu oris, icine-
Mi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăt, ia Cerurilor, ci cel
ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7, 21. Proba
sincerităt, ii nu stă în cuvinte, ci în fapte. Domnul Hristos n-a spus
nimănui: „Ce spui tu mai mult decât alt, ii?” ci „Ce facet, i mai mult
decât alt, ii?” Matei 5, 47. (tr. eng.). Aceste cuvinte ale Sale sunt
pline de însemnătate: „Dacă s, tit, i aceste lucruri, ferice de voi dacă
le facet, i.” Ioan 13, 17. Cuvintele în sine n-au nici o valoare, dacă
ele nu sunt însot, ite de fapte corespunzătoare. Aceasta este lect, ia ce
trebuie învăt, ată din parabola celor doi fii.
Această parabolă a fost rostită cu ocazia ultimei vizite a Domnu-
lui Hristos la Ierusalim mai înainte de moartea Sa. El izgonise din [273]
templu pe cei ce cumpărau s, i vindeau. Vocea Sa a vorbit inimilor lor
cu puterea lui Dumnezeu. Uimit, i s, i îngrozit, i, ei au ascultat porunca
Sa fără nici o scuză s, i fără să se împotrivească.
Când groaza lor s-a mai domolit, preot, ii s, i bătrânii s-au întors
la templu s, i au găsit pe Domnul Hristos vindecând pe cei ce erau
bolnavi sau pe moarte. Ei auzeau strigăte de bucurie s, i cântece de
laudă. Chiar în templu, copiii care au fost vindecat, i având ramuri de
palmier în mână, cântau osanale Fiului lui David. Vocile pruncilor
aduceau laude la adresa puternicului vindecător. Dar pentru preot, i
s, i pentru bătrâni, toate acestea nu erau îndeajuns ca să le înfrângă
prejudecata s, i gelozia.
185
Ziua următoare, pe când Domnul Hristos învăt, a în templu, mai

marii preot, ilor s, i bătrânii norodului au venit la El s, i I-au zis: „Cu
ce putere faci Tu lucrurile acestea s, i cine t, i-a dat puterea aceasta?”
Matei 21, 23.
Preot, ii s, i mai marii norodului aveau dovezi categorice despre
puterea Domnului Hristos. Cu ocazia curăt, irii templului, ei au văzut
autoritatea Cerului străfulgerând de pe fat, a Sa. S, i ei n-au putut
rezista puterii cu care El vorbea. Din nou, prin faptele Sale minunate
de vindecare, El a răspuns întrebării lor. El le-a dat dovada autorităt, ii
Sale, dovadă ce nu putea fi pusă la îndoială. Dar aceasta nu era
dovada pe care o doreau ei. Preot, ii s, i mai marii norodului erau foarte
interesat, i în a-L determina pe Domnul Hristos să se declare ca fiind
Mesia, pentru ca ei să poată să interpreteze cuvintele s, i să ridice
poporul împotriva Lui. Ei doreau să-I nimicească influent, a s, i să-L
dea mort, ii.
Domnul Hristos s, tia că dacă ei nu puteau recunoas, te pe Dumne-
zeu în El, sau nu puteau să vadă în ceea ce El făcea dovada divinităt, ii
Sale, atunci ei n-ar fi crezut nici chiar propria Sa mărturie cum că
El este Hristosul. În răspunsul Său, El a ocolit această problemă în
[274] care ei sperau să-L prindă s, i a întors condamnarea asupra lor. „Vă
voi pune s, i Eu o întrebare” a spus El, s, i „dacă îmi vet, i răspunde la
ea, vă voi spune s, i Eu, cu ce putere fac aceste lucruri. Botezul lui
Ioan de unde venea? Din cer sau de la oameni.” Matei 21, 24-25.
Preot, ii s, i conducătorii au rămas foarte încurcat, i. „Ei vorbeau
între ei s, i ziceau: «Dacă vom răspunde: din cer, ne va spune, atunci
de ce nu l-at, i crezut? S, i dacă vom răspunde: de la oameni, ne temem
de norod, pentru că tot, i socotesc pe Ioan drept prooroc». Atunci au
răspuns lui Isus: «Nu s, tim!» S, i El la rândul Lui le-a zis: «Nici Eu
nu vă voi spune cu ce putere fac aceste lucruri.»” Matei 21, 25-27.
„Nu s, tim”. Acest răspuns era de fapt o minciună, dar preot, ii s, i-au
dat seama de situat, ia în care se aflau s, i au spus o minciună pentru
a putea ies, i din încurcătură. Ioan Botezătorul a venit mărturisind
despre Unul a cărui autoritate ei o puneau acum la îndoială. El arăta
spre El atunci când spunea: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică
păcatul lumii!” Ioan 1, 29. El L-a botezat, s, i după botez în timp ce
Domnul Hristos se ruga, cerul s-a deschis s, i Duhul lui Dumnezeu,
asemenea unui porumbel a venit asupra Sa, în timp ce o voce din
A zice s, i a face 187
ceruri s-a auzit spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care
Îmi găsesc plăcerea.” Matei 3, 17.
Aducându-s, i aminte cum Ioan a spus în repetate rânduri
profet, iile referitoare la Mesia, aducându-s, i aminte de scenele de
la botezul Domnului Hristos, preot, ii s, i conducătorii n-au îndrăznit
să spună că botezul lui Ioan era din cer. Dacă recunos, teau pe Ioan
ca profet, as, a cum de fapt credeau că este, atunci cum mai puteau ei
nega mărturia Sa cu privire la faptul că Isus din Nazaret era Fiul lui
Dumnezeu? Dar ei nici nu puteau spune că botezul lui Ioan era de la
oameni, din cauza norodului, care credea că Ioan este un profet. De
aceea ei au spus: „Nu s, tim”.
Apoi, Domnul Hristos a rostit parabola tatălui s, i a celor doi fii
ai săi. Când tatăl a mers la fiul cel dintâi s, i i-a spus: „Fiule, du-te [275]
astăzi de lucrează în via mea”, fiul a răspuns imediat: „Nu vreau”.
El a refuzat să-l asculte s, i a apucat pe drumuri s, i în tovărăs, ii rele.
Dar mai pe urmă i-a părut rău, s, i a ascultat chemarea.
Tatăl a mers la cel de-al doilea fiul cu aceeas, i poruncă: „Du-te
s, i lucrează astăzi în via mea.” Acest fiu a răspuns imediat: „Mă duc
Doamne”, dar nu s-a dus.
În această parabolă, tatăl reprezintă pe Dumnezeu, via reprezintă
biserica. Prin cei doi fii sunt reprezentate cele două clase de oameni. [276]
Fiul care a refuzat să asculte porunca, spunând: „Nu vreau”, repre-
zintă pe aceia care trăiesc în făt, is, ă neascultare de Dumnezeu, care
nu au pretent, ii de sfint, enie s, i care refuză în mod deschis să poarte
jugul unor restrict, ii s, i al ascultării pe care Legea lui Dumnezeu le
cere. Dar când Evanghelia a ajuns la ei, cuprinsă în solia lui Ioan
Botezătorul: „Pocăit, i-vă, căci Împărăt, ia Cerurilor este aproape”, ei
s-au pocăit s, i s, i-au mărturisit păcatele. Matei 3, 2.
În fiul care a zis: „Mă duc Doamne” dar nu s-a dus, a fost dat pe
fat, ă caracterul Fariseilor. Asemenea acestui fiu, conducătorii iudei
erau nepocăit, i s, i încrezători în ei. Viat, a religioasă a nat, iunii iudaice
ajunsese numai o pretent, ie. Când a fost proclamată Legea pe mun-
tele Sinai, de către vocea lui Dumnezeu, tot poporul s-a legat că o
va asculta. Ei au spus: „Mă duc, Doamne”, dar nu s-au dus. Când
Domnul Hristos în persoană a venit ca să le înfăt, is, eze principiile
Legii, ei L-au respins. Domnul Hristos a dat conducătorilor iudei
din timpul Său o bogăt, ie de dovezi despre autoritatea s, i puterea Sa
divină, s, i cu toate că aces, tia erau convins, i de acest adevăr, ei n-au
vrut să primească aceste dovezi. Domnul Hristos le-a demonstrat

că ei continuau să nu creadă, datorită faptului că nu aveau acel spi-
rit care duce la ascultare. Domnul Hristos spusese despre ei: „S, i
at, i desfiint, at astfel Cuvântul lui Dumnezeu în folosul datinii voas-
tre.... Degeaba mă cinstesc ei, învăt, ând ca învăt, ături nis, te porunci
omenes, ti.” Matei 15, 6.9.
În mult, ime din fat, a Domnului Hristos se aflau cărturari s, i Farisei,
preot, i s, i mai mari ai norodului, s, i după ce a rostit parabola celor
doi fii, Domnul Hristos a adresat ascultătorilor Săi întrebarea: „Care
din amândoi a făcut voia tatălui său?” Uitând de ei, Fariseii au
răspuns: „Cel dintâi.” Ei au spus acest lucru fără să-s, i dea seama
că în acest fel ei îs, i pronunt, au singuri condamnarea. Atunci, de
pe buzele Domnului Hristos se auzi sentint, a „Adevărat vă spun
[277] că vames, ii s, i desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăt, ia lui
Dumnezeu. Fiindcă Ioan a venit la voi umblând în calea neprihănirii,
s, i nu l-at, i crezut. Dar vames, ii s, i desfrânatele l-au crezut, s, i, măcar
că at, i văzut lucrul acesta, nu v-at, i căit în urmă ca să-l credet, i.” Matei
21, 31-32.
Ioan Botezătorul a venit predicând adevărul, s, i prin lucrarea pre-
dicării lui, păcătos, ii se convingeau de vinovăt, ia lor s, i se pocăiau.
Aces, tia aveau să meargă în Împărăt, ia Cerurilor mai înaintea ace-
lora care, plini de îndreptăt, ire de sine, s-au împotrivit avertizării
solemne ce le-a fost adresată. Vames, ii s, i desfrânatele erau nes, tiutori,
dar aces, ti oameni învăt, at, i cunos, teau calea care duce în Paradisul
lui Dumnezeu. Adevărul care ar fi trebuit să fie pentru ei un mi-
ros de viat, ă spre viat, ă, a devenit un miros de moarte spre moarte.
Păcătos, ii învederat, i, care erau dezgustat, i de ei îns, is, i, au primit bote-
zul din mâinile lui Ioan, dar aces, ti învăt, ători erau ipocrit, i. Inimile lor
încăpăt, ânate erau obstacole în calea primirii de către ei, a adevărului.
Ei s-au opus lucrării convingătoare a Duhului lui Dumnezeu. Ei au
refuzat să asculte de poruncile lui Dumnezeu.
Domnul Hristos nu le-a spus: „Voi nu putet, i intra în Împărăt, ia
cerurilor”, dar El le-a arătat că ceea ce-i împiedică să intre este
chiar atitudinea, lucrarea lor. Us, a era încă deschisă pentru aces, ti
[278] conducători iudei, invitat, ia le era încă adresată. Hristos dorea să-i
vadă convins, i de starea lor s, i convertit, i.
Preot, ii s, i mai marii lui Israel s, i-au petrecut viat, a în ceremonii
religioase pe care ei le considerau ca fiind prea sfinte ca să fie legate
de ocupat, iile de fiecare zi. De aceea viat, a lor se presupunea că este
în totul o viat, ă religioasă. Dar ei îndeplineau ceremoniile lor numai
ca să fie văzut, i de oameni, ca lumea să-i considere ca nis, te oameni
sfint, i s, i consacrat, i. În timp ce mărturiseau că ascultă, ei refuzau să
dea ascultare de Dumnezeu. Ei nu erau împlinitori ai adevărului pe
care ei mărturiseau că învat, ă pe alt, ii.
Despre Ioan Botezătorul, Domnul Hristos a declarat că este unul
dintre cei mai mari profet, i, s, i a arătat ascultătorilor Săi că ei avu-
seseră suficiente dovezi cum că Ioan a fost un sol de la Dumnezeu.
Cuvintele predicatorului din pustie aveau putere. El s, i-a rostit solia
în mod hotărât, mustrând păcatele preot, ilor s, i ale mai marilor no-
rodului, chemându-i să facă fapte vrednice de Împărăt, ia Cerurilor.
El le-a atras atent, ia asupra atitudinii păcătoase de desconsiderare a
autorităt, ii Tatălui ceresc, manifestată în refuzul lor de a face lucrarea
ce le-a fost dată. El n-a făcut nici un compromis cu păcatul s, i mult, i
se întorceau de la nelegiuirea lor.
Dacă cele spuse de conducătorii iudei ar fi fost adevărate, atunci
ei ar fi trebuit să primească mărturia lui Ioan s, i ar fi trebuit să pri-
mească pe Hristos ca Mesia. Dar ei n-au dat pe fat, ă roadele pocăint, ei
s, i ale neprihănirii. Chiar aceia pe care ei îi dispret, uiau se grăbeau,
mai înaintea lor, spre Împărăt, ia lui Dumnezeu.
În parabolă, fiul care zicea: „Mă duc, Doamne”, se prezenta pe
sine ca fiind credincios s, i ascultător, dar timpul a fost acela care
a dovedit că mărturisirea sa nu era adevărată. Tot astfel, Fariseii
se mândreau cu sfint, enia lor, dat atunci când aceasta a fost pusă
la încercare, s-a văzut că de fapt, ea nu exista. Când interesul lor
le dicta, ei prezentau cerint, ele Legii lui Dumnezeu în mod foarte
categoric, rigid, dar atunci când se cerea din partea lor ascultare,
prin sofistării foarte iscusite, ei făceau fără efect puterea preceptelor
divine. Despre ei Domnul Hristos zicea: „Să nu vă luat, i după faptele [279]
lor, căci ei zic s, i nu fac.” Matei 23, 3. Ei nu aveau o iubire adevărată
fat, ă de Dumnezeu sau fat, ă de oameni. Dumnezeu i-a chemat să fie
conlucrători împreună cu El în lucrarea pe care le-a dat-o Dumne-
zeu s-o facă, s, i din cauza nelegiuirii lor, Dumnezeu era gata să Se
despartă, să părăsească această nat, iune neascultătoare.
Îndreptăt, irea de sine nu este adevărata îndreptăt, ire s, i aceia care
se prind de ea, vor fi lăsat, i să sufere consecint, ele unei decept, ii fatale.
Mult, i pretind astăzi că ascultă de poruncile lui Dumnezeu, dar ei
n-au iubirea lui Dumnezeu în inimile lor, ca de aici să se reverse

s, i asupra altora. Domnul Hristos îi cheamă să se alăture Lui, în
lucrarea Sa, de salvare a lumii, dar ei se mult, umesc să spună: „Mă
duc, Doamne”. Dar nu se duc. Ei nu conlucrează împreună cu aceia
care fac lucrarea lui Dumnezeu. Ei sunt lenes, i. Asemenea fiului
necredincios, ei fac făgăduint, e false în fat, a lui Dumnezeu. Luând
asupra lor legământul solemn al bisericii, ei s-au legat să primească
s, i să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, să se dedice slujirii lui
Dumnezeu, dar ei nu făceau acest lucru. Ei mărturiseau, pretindeau a
fi fii ai lui Dumnezeu, dar viat, a lor, în caracterul lor, ei negau această
legătură. Ei nu-s, i supuneau voint, a lor lui Dumnezeu. Ei trăiau astfel
o minciună.
Făgăduint, a ascultării, se pare că ei o înfăptuiau numai atunci
când nu cerea din partea lor nici un sacrificiu, dar atunci când se
cerea lepădarea s, i sacrificiul de sine, când vedeau crucea ce trebuia
luată, purtată, ei dădeau înapoi. În acest fel, cons, tient, a datoriei se
tocea, dispărea s, i călcarea cons, tientă a poruncilor lui Dumnezeu
devenea un obicei. Urechea poate că auzea Cuvântul lui Dumnezeu,
dar puterea spirituală de percepere, dispăruse. Inima s-a împietrit,
iar cons, tiint, a ... s-a tocit.
Să nu ne mângâiem cu gândul că dacă nu manifestăm o vrăjmăs, ie
[280] deschisă fat, ă de Domnul Hristos, noi facem lucrarea Sa. Făcând
astfel, ne îns, elăm singuri. Ret, inând ceea ce Dumnezeu ne-a dat să
folosim în lucrarea Sa, fie el timp sau mijloace sau orice alt dar pe
care El ni l-a dat, noi lucrăm împotriva Lui.
Satana foloses, te indiferent, a, indolent, a celor ce mărturisesc a fi
cres, tini, spre a-s, i întări fort, ele s, i a câs, tiga suflete de partea sa. Mult, i
dintre cei care gândesc că des, i, nu fac nici o lucrare pentru Hristos,
sunt totus, i de partea Lui, dau vrăjmas, ului posibilitatea să câs, tige
teren, s, i să aibă astfel avantaj. Prin faptul că unii ca aces, tia n-au
reus, it să fie nis, te conlucrători sârguincios, i pentru Dumnezeu, lăsând
neîmplinite îndatoririle ce le reveneau, s, i nerostind cuvântul care
trebuia vestit, eu au îngăduit lui Satana să ajungă să aibă control
asupra acelora care ar fi putut să fie câs, tigat, i pentru Hristos.
Niciodată nu putem fi mântuit, i rămânând într-o stare de indolent, ă
s, i inactivitate. Nu poate există o persoană cu adevărat convertită, s, i
totus, i să trăiască o viat, ă lipsită de putere s, i nefolositoare. Nu este
posibil să fim târât, i în ceruri. Nici un lenes, nu va intra acolo. Dacă
nu ne străduim să câs, tigăm intrarea în Împărăt, ia lui Dumnezeu, dacă

nu căutăm să învăt, ăm cu mai mult interes care sunt legile acestei
împărăt, ii, noi nu suntem potrivit, i pentru a face parte din ea. Acei
care refuză să coopereze cu Dumnezeu pe pământ, nu vor coopera
cu El nici în ceruri. Nici nu este bine ca unii ca aces, tia să fie luat, i în
ceruri.
Este mai mult sperant, ă pentru vames, i s, i pentru păcătos, i, decât
pentru aceia care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu, dar care refuză să
asculte de el. Cel care se vede as, a cum este, un păcătos, fără să aco-
pere păcatul, care este cons, tient de faptul că înaintea lui Dumnezeu,
corpul, sufletul s, i spiritul îi sunt stricate, unul ca acesta se alarmează
ca nu cumva să ajungă separat pe veci de Împărăt, ia Cerurilor. El îs, i
dă seama de starea lui, de faptul că este bolnav, s, i caută vindecarea
la Marele Medic care a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni
afară.” Ioan 6, 37. Acestea sunt acele persoane pe care Dumnezeu le
poate folosi ca lucrători în via Sa.
Fiul care pentru un timp a refuzat să asculte de porunca tatălui
său, n-a fost condamnat de Domnul Hristos, dar nici n-a fost lăudat.
Cei care se comportă asemenea primului fiu, refuzând să asculte, [281]
n-au nici un merit pentru pozit, ia lor. Faptul că spun deschis ceea ce
au de spus, nu trebuie considerat ca fiind o virtute. Sfint, irea, prin
adevăr s, i neprihănire, ar trebui să facă pe cei credincios, i martori plini
de curaj pentru Hristos, dar as, a cum este folosită de păcătos, este
o insultă, o sfidare, s, i nu este departe de a fi o blasfemie la adresa
lui Dumnezeu. Faptul că cineva nu este ipocrit, aceasta nu-l face
nicidecum a nu fi în realitate un păcătos. Când apelurile Duhului
Sfânt ajung la inimă, singura noastră sperant, ă constă în a răspunde
neîntârziat acestora. Când vine chemarea: „Du-te astăzi, de lucrează
în via mea”, nu refuza invitat, ia. „Astăzi dacă auzit, i glasul, nu vă
împietrit, i inimile.” Evrei 4, 7. Este primejdios a amâna hotărârea de
a asculta. Poate că n-ai să mai auzi niciodată invitat, ia aceasta.
S, i nimeni n-ar trebui să se linis, tească la gândul că păcatele
cultivate pentru un timp, vor putea fi părăsite repede. Lucrurile
nu stau astfel. Fiecare păcat cultivat slăbes, te caracterul s, i întăres, te
obiceiul, iar rezultatul este stricăciunea fizică, intelectuală s, i morală.
Poate că vom ajunge să ne pară rău, să ne pocăim de răul pe care
l-am făcut, s, i să ne as, ezăm picioarele pe drumul cel bun, dar faptul
că mintea ne-a fost modelată de rău s, i că ne-am familiarizat cu el,
face foarte dificilă deosebirea dintre ceea ce este drept s, i ceea ce nu

este drept. Prin obiceiurile rele pe care ni le-am format, Satana ne
va asalta mereu s, i mereu.
Prin porunca: „Du-te astăzi de lucrează în via mea”, fiecare
suflet este supus la proba sincerităt, ii. Vor fi oare faptele tot la fel ca
s, i cuvintele? Va folosi oare cel chemat toată cunos, tint, a pe care o are,
lucrând cu credincios, ie s, i în mod dezinteresat pentru stăpânul viei?
Apostolul Petru ne sfătuies, te cu privire la modul în care tre-
buie să lucrăm. El spune: „Harul s, i pacea să vă fie înmult, ite prin
cunoas, terea lui Dumnezeu s, i a Domnului nostru Isus Hristos! Dum-
nezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce prives, te viat, a s, i evlavia, prin
cunoas, terea Celui ce ne-a chemat prin slava s, i puterea Lui, prin care
[282] El ne-a dat făgăduint, ele Lui nespus de mari s, i scumpe, ca prin ele să
vă facet, i părtas, i firii dumnezeies, ti, după ce at, i fugit de stricăciunea
care este în lume prin pofte. De aceea, dat, i-vă s, i voi toate silint, ele, ca
să unit, i cu credint, a voastră fapta, cu fapta cunos, tint, a, cu cunos, tint, a
înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia
dragostea de frat, i, cu dragostea de frat, i iubirea de oameni.” 2 Petru
1, 2-7.
Dacă vom cultiva în credincios, ie via sufletului nostru, atunci,
Dumnezeu ne va face conlucrători împreună cu El. S, i nu vom avea
de făcut o lucrare numai pentru noi, ci s, i pentru alt, ii. Asemănând
biserica cu o vie, Domnul Hristos n-a vrut să ne învet, e că trebuie să
ne limităm simpatiile s, i lucrarea numai la cei ai nos, tri. Via Domnului
trebuie lărgită. El dores, te ca ea să se extindă pe toată suprafat, a
pământului. Primind învăt, ătura s, i harul lui Dumnezeu, noi ar trebui
să împărtăs, im s, i altora cunos, tint, a despre felul în care trebuie să ne
îngrijim de „plantele” cele pret, ioase. În acest fel noi putem extinde
via Domnului. Dumnezeu as, teaptă să vadă la noi dovada credint, ei,
iubirii s, i răbdării noastre. El se uită să vadă dacă noi folosim orice
ocazie s, i orice dar pe care-l avem, spre a deveni lucrători încercat, i
în via Sa de pe pământ, pentru ca să putem intra astfel în Paradisul
lui Dumnezeu, acel cămin — Edenul — din care Adam s, i Eva au
fost îndepărtat, i, scos, i afară, datorită păcatului lor.
Legătura dintre Dumnezeu s, i poporul Său este aceea a unui
tată fat, ă de copiii săi. S, i El este îndreptăt, it să pretindă de la noi o
lucrare plină de credincios, ie. Să privim la viat, a Domnului Hristos.
Stând în fruntea omenirii, slujind Tatălui Său, este un exemplu a
ceea ce ar trebui să fie orice fiu. Ascultarea pe care Domnul Hristos
a manifestat-o, este ascultarea pe care Dumnezeu o cere astăzi de
la fiecare fiint, ă omenească. El a slujit Tatălui Său din iubire, de
bună voie s, i în deplină libertate. „Vreau (îmi place) să fac voia Ta
Dumnezeule”, declara El, „S, i Legea Ta este în fundul inimii Mele”.
Psalmii 40, 8. Nici un sacrificiu n-a fost considerat prea greu pentru
Domnul Hristos, pentru a împlini lucrarea pe care El, a venit s-o
facă. La vârsta de doisprezece ani El, spunea: „Oare nu s, tiat, i că [283]
trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luca 2, 49. El a auzit chemarea
s, i a început să lucreze. „Mâncare Mea”, spunea El, „este să fac voia
Celui ce M-a trimis s, i să împlinesc lucrarea Sa.” Ioan 4, 34.
În acest fel noi trebuie să lucrăm pentru Dumnezeu. Numai
aceia slujesc lui Dumnezeu care dau pe fat, ă cea mai desăvârs, ită
ascultare. Tot, i cei ce vor fi fii s, i fiice ale lui Dumnezeu, trebuie să se
dovedească a fi conlucrători cu Dumnezeu, cu Domnul Hristos s, i cu
îngerii ceres, ti. Aceasta este proba ce stă în fat, a tuturor. Despre cei
ce-L slujesc cu credincios, ie, Domnul spune: „Ei vor fi ai Mei.... Îmi
vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu. Voi avea
grijă de ei, cum are milă un om de fiul său, care-i slujes, te.” Maleahi
3, 17.
Scopul cel mare al lui Dumnezeu în desfăs, urarea lucrării
provident, ei Sale este acela de a încerca pe oameni, de a le da ocazia
să-s, i dezvolte caracterul. În acest fel el îi pune la încercare să vadă
dacă sunt ascultători sau nu de poruncile Sale. Faptele cele bune
nu cumpără iubirea lui Dumnezeu, dar ele dovedesc că noi avem
această iubire. Dacă ne supunem voint, a lui Dumnezeu, atunci nu
vom lucra pentru a câs, tiga iubirea lui Dumnezeu. Asemenea unui
dar, iubirea Sa va fi primită în suflet, s, i din iubire pentru El, noi ne
vom găsi plăcerea în a asculta de poruncile Lui.
În lume sunt numai două clase s, i numai aceste două clase vor
fi recunoscute la judecată s, i anume — aceia care calcă în picioare
Legea lui Dumnezeu s, i aceia care ascultă de ea. Domnul Hristos ne
înfăt, is, ează s, i mijlocul de testare prin care să dovedim loialitatea sau
neloialitatea noastră fat, ă de El. „Dacă Mă iubit, i”, spunea El, „vet, i
păzi poruncile Mele.... Cine are poruncile Mele s, i le păzes, te, acela
Mă iubes, te, s, i cine Mă iubes, te va fi iubit de Tatăl Meu, Eu îl voi
iubi, s, i Mă voi arăta lui.... Cine nu Mă iubes, te nu păzes, te cuvintele
Mele. S, i cuvântul pe care-l auzit, i nu este al Meu, ci al Tatălui, care
M-a trimis.” „Dacă păzit, i poruncile Mele, vet, i rămânea în dragostea

Mea, după cum s, i Eu am păzit poruncile Tatălui Meu s, i rămân în
dragostea Lui.” Ioan 14, 15-24, 15, 10.
Capitolul 23 — Via Domnului [284]
Poporul iudeu
Parabola celor doi fii a fost urmată de parabola viei. În prima pa-
rabolă, Domnul Hristos a as, ezat în fat, a învăt, ătorilor iudei important, a
ascultării. În a doua parabolă, El a îndreptat atent, ia spre bogatele
binecuvântări revărsate asupra poporului Israel s, i, făcând astfel, El
prezintă cerint, a lui Dumnezeu ca ei să asculte. El le-a înfăt, is, at sco-
pul glorios urmărit de Dumnezeu s, i care, prin ascultare ei ar putea
să-l împlinească. Dând la o parte cortina viitorului, El le-a arătat
cum că, datorită neîmplinirii scopului Său cu ei, întreaga nat, iune
pierde binecuvântarea Sa, aducând ruină asupra lor.
„Era un om, un gospodar”, a spus Domnul Hristos, „care a sădit
o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea s, i a zidit un
turn. Apoi a dat-o unor vieri s, i a plecat în altă t, ară.” Matei 21, 33.
Profetul Isaia ne dă s, i el o descriere a acestei vii: „Voi cânta
Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o [285]
câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăt, it de pietre s, i
a sădit în el vit, ele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei s, i a
săpat s, i un teasc, apoi trăgea nădejdea că are să-I facă struguri buni,
dar a făcut struguri sălbateci.” Isaia 5, 1-2.
Gospodarul a ales din pustie o bucată de pământ, a împrejmuit-o
cu un gard, a curăt, at locul, l-a arat s, i l-a plantat cu vit, ele cele mai
alese, as, teptând o recoltă bogată. De la această bucată de pământ,
prin faptul că era superioară fat, ă de întinderea de pământ ce era
necultivată, gospodarul as, tepta să-i facă cinste, înfăt, is, ând rezultatele
grijii s, i a muncii sale depuse pentru cultivarea ei. Tot la fel, Dumne-
zeu a ales din lumea aceasta un popor, care să fie pregătit s, i educat
de Domnul Hristos. Profetul spune că „Via Domnului os, tirilor este
casa lui Israel s, i bărbat, ii lui Iuda sunt vit, a pe care o iubea.” Isaia 5,
7. Asupra acestui popor Dumnezeu a revărsat mari privilegii, bine-
195
cuvântându-l nespus din abundent, a bunătăt, ii Sale. S, i El as, tepta de

la ei să-L onoreze, aducând roade. Ei trebuie să reprezinte în viat, a
lor principiile Împărăt, iei Sale. În mijlocul unei lumi căzute în păcat,
stricate, ei trebuia să reprezinte caracterul lui Dumnezeu.
Ca vie a Domnului, ei trebuia să aducă roade cu totul diferite
de cel ale nat, iunilor păgâne înconjurătoare. Aceste popoare idolatre
s-au dedat cu totul înfăptuirii nelegiuirii. Violent, a s, i crima, lăcomia,
opresiunea s, i cele mai degradante practici erau practicate fără nici
o ret, inere. Nedreptatea, degradarea s, i mizeria erau roadele acestui
pom corupt. Într-un contrast vădit cu acestea, ar fi trebuit să fie
roadele pe care via plantată de Dumnezeu trebuia să le aducă.
A fost privilegiul nat, iunii iudaice, acela de a reprezenta caracte-
rul lui Dumnezeu as, a cum a fost el descoperit lui Moise. Ca răspuns
la rugăciunea lui Moise: „Arată-mi slava Ta”, Domnul a răspuns:
„Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuset, ea Mea.” Exod
33, 18-l9. „S, i Domnul a trecut pe dinaintea lui s, i a strigat: Domnul
[286] Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare s, i milostiv, încet la
mânie, plin de bunătate s, i credincios, ie, care îs, i t, ine dragostea până la
mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegile, răzvrătirea s, i păcatul.”
Exod 34, 6-7. Acesta este rodul pe care Dumnezeu dorea ca poporul
Său să-l aducă. În curăt, irea caracterului lor s, i în sfint, enia viet, ii lor,
în mila, bunătatea s, i împreuna lor simt, ire, ei trebuiau să arate că
„Legea lui Dumnezeu este desăvârs, ită s, i înviorează sufletul.” Psalmii
19, 7.
A fost scopul lui Dumnezeu acela, ca prin nat, iunea iudaică,
să împartă tuturor oamenilor bogate binecuvântări. Prin poporul
Israel, trebuia să fie pregătită calea pentru difuzarea luminii Sale,
lumii întregi. Nat, iunile pământului, datorită practicării unor obiceiuri
corupte, au pierdut cunoas, terea de Dumnezeu. S, i totus, i, Dumnezeu
în mila Sa nu i-a nimicit. El s, i-a propus să le ofere ocazia de a-L
cunoas, te prin Biserica Sa. El a stabilit ca principiile descoperite prin
poporul Său, să fie mijloacele prin care să se restaureze în om, chipul
moral al lui Dumnezeu.
Pentru împlinirea acestui scop, Dumnezeu a chemat pe Avraam
să iasă din mijlocul rudeniilor lui idolatre, cerându-i să locuiască în
t, ara Cananului. „Voi face din tine un neam mare”, a spus El, „s, i te
voi binecuvânta, ît, i voi face un nume mare, s, i vei fi o binecuvântare.”
Geneza 12, 2.
Via Domnului 197
Urmas, ii lui Avraam, Iacov s, i cei ce au urmat după ei au fost dus, i

în Egipt, pentru ca, în mijlocul acelei nat, iuni mari s, i nelegiuite, ei să
poată da pe fat, ă, să poată trăi principiile Împărăt, iei lui Dumnezeu.
Integritatea lui Iosif, cum s, i lucrarea lui minunată de a păstra viat, a
întregului popor egiptean, au fost o reprezentare a viet, ii Domnul
Hristos. Moise s, i mult, i alt, ii au mărturisit pe Dumnezeu.
Scot, ând pe Israel din Egipt, Dumnezeu s, i-a manifestat din nou
puterea s, i mila Sa. Lucrările Sale minunate săvârs, ite pentru elibera-
rea lor din robie, purtarea Lui cu ei în tot timpul călătoriei lor prin
pustie, n-au fost numai pentru binele s, i folosul lor. Ei trebuia să fie [287]
o pildă pentru nat, iunile înconjurătoare. Domnul S-a descoperit pe
Sine ca fiind un Dumnezeu mai presus de orice autoritate s, i per-
sonalitate omenească. Semnele s, i minunile pe care le-a făcut spre
folosul Său au demonstrat puterea pe care El o avea asupra naturii s, i
de asemenea, asupra celor mai mari dintre aceia care se închinau na-
turii. Domnul a trecut prin mândrul Egipt, as, a cum va trece pe acest
pământ în ultimele zile ale istoriei lui. Cu foc s, i furtună, cutremur
s, i moarte, marele EU SUNT, s, i-a răscumpărat poporul. El i-a scos
din t, ara robiei. El i-a condus prin „aceea pustie mare s, i grozavă,
unde erau s, erpi înfocat, i s, i scorpioni.” Deuteronomul 8, 15. El a scos
pentru ei apă din stâncă s, i i-a hrănit cu „grâu din cer.” Psalmii 78,
24. Căci, spunea Moise, „partea Domnului este poporul lui. Iacov
este partea Lui de mos, tenire. El i-a găsit într-un t, inut pustiu, într-o
singurătate plină de urlete înfricos, ătoare, l-a înconjurat, l-a îngrijit s, i
l-a păzit ca lumina ochiului Lui. Ca vulturul care îs, i scutură cuibul,
zboară deasupra puilor, îs, i întinde aripile, îi ia, s, i-i poartă pe penele
lui. As, a a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, s, i nu era nici un
dumnezeu străin cu El.” Deuteronomul 32, 9-12. Astfel El i-a adus
la Sine, ca ei să poată locui la umbra Celui Atotputernic.
Domnul Hristos a fost Conducătorul copiilor lui Israel, în timpul
pribegiei lor prin pustie. El i-a condus ziua prin stâlpul de nor s, i
noaptea prin stâlpul de foc. El i-a ocrotit de primejdiile din pustie,
s, i I-a dus în t, ara făgăduint, ei. În văzul tuturor popoarelor care nu
recunos, teau pe Dumnezeu, El a as, ezat pe Israel ca proprietate a Sa,
via Domnului.
Acestui popor i-a fost încredint, at Cuvântul lui Dumnezeu. Au
fost înconjurat, i, îngrădit, i de preceptele Legii Sale, de principiile
ves, nice ale adevărului, dreptăt, ii s, i curăt, iei. Ascultarea de aceste
[288] principii, trebuia să constituie protect, ia lor, căci i-ar fi salvat ca
să nu se nimicească singuri prin practici păcătoase. S, i asemenea
turnului din mijlocul viei, Dumnezeu a as, ezat templul Său cel sfânt
în mijlocul t, ării.
Domnul Hristos era Învăt, ătorul lor. As, a cum El a fost cu ei în
pustie, tot astfel El încă avea să fie Învăt, ătorul s, i Călăuzitorul lor.
În Sanctuar s, i în Templu, slava Sa se manifesta în sfânta s, echină de
deasupra milostivitorului. Pentru ei, El totdeauna manifesta bogăt, ia
iubirii s, i răbdării Sale.
Dumnezeu dorea să facă din poporul Său, Israel, o pricină de
slavă s, i de laudă. Lor le-a fost dată plinătatea binecuvântărilor spiri-
tuale. Dumnezeu n-a ret, inut de la ei nimic care să-i ajute la formarea
caracterului, care să-i facă reprezentant, i ai Săi.
Ascultarea de Legea lui Dumnezeu i-ar fi dus la o uimitoare
prosperitate în comparat, ie cu nat, iunile pământului. El, care putea să
le dea înt, elepciune s, i iscusint, ă în toate lucrările dificile, putea fi, în
continuare, Învăt, ătorul lor s, i putea să-i înnobileze, să-i înalt, e prin as-
cultarea de Legea Sa. Dacă rămâneau ascultători, ei ar fi fost ocrotit, i
de bolile ce bântuiau în celelalte nat, iuni s, i ar fi fost binecuvântat, i cu
o deosebită vigoare intelectuală. Slava lui Dumnezeu, maiestatea s, i
puterea Sa, aveau să fie descoperite în întreaga lor prosperitate. Ei
aveau să fie o împărăt, ie de preot, i s, i conducători. Dumnezeu le-a dat
tot ceea ce le era necesar pentru a ajunge nat, iunea cea mai mare de
pe pământ.
În modul cel mai hotărât, Domnul Hristos — prin Moise — a
as, ezat înaintea lor scopul lui Dumnezeu cu ei, făcându-i să înt, eleagă
în mod clar condit, iile prosperităt, ii lor. „Căci tu es, ti un popor sfânt
pentru Domnul, Dumnezeul tău”, spunea El; „Domnul Dumnezeul
tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fat, a
pământului.... Să s, tii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul
Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios s, i îs, i t, ine legământul
până la al miilea neam de oameni fat, ă de cei ce-L iubesc s, i păzesc
[289] poruncile Lui.... De aceea păzes, te poruncile, legile s, i rânduielile pe
care t, i le dau azi, s, i împlines, te-le. Dacă vet, i asculta aceste porunci,
dacă le vet, i păzi s, i împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va t, ine fat, ă
de tine jurământul s, i îndurarea cu care S-a jurat părint, iilor tăi. El te
va iubi, te va binecuvânta s, i te va înmult, i; va binecuvânta rodul tău
s, i rodul pământului tău, grâul tău, mustul s, i undelemnul tău, rodul
Via Domnului 199
cirezilor tale de vite s, i rodul turmelor tale de oi, în t, ara pe care a

jurat părint, ilor tăi că t, i-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât
toate popoarele.... Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ti va
trimite nici una din acele molime rele din Egipt pe care le cunos, ti.”
Deuteronomul 7, 6.9, 11-15.
Dacă ei ar fi păzit poruncile Sale, Dumnezeu a făgăduit că le va
da cel mai bun grâu, s, i le va scoate miere din stâncă. El le-ar fi dat o
viat, ă lungă, arătându-le mântuirea Lui.
Adam s, i Eva, prin neascultarea de Dumnezeu, au pierdut Edenul,
iar datorită păcatului, pământul întreg a ajuns sub blestem. Dacă
poporul lui Dumnezeu ar fi urmat sfaturile sale, atunci pământului
lor i-ar fi fost redate fertilitatea s, i frumuset, ea. Dumnezeu, în mod
personal, le-a dat instruct, iuni în legătură cu lucrarea pământului s, i
ei trebuia să colaboreze cu El în restaurarea lui. Astfel, t, ara întreagă,
sub controlul lui Dumnezeu, ar fi devenit o pildă a adevărului spiri-
tual. După cum ascultând de legile Sale naturale, pământul trebuie
să producă comorile sale, tot astfel, ascultarea de legile Sale mo-
rale face ca inimile oamenilor să reflecte atributele caracterului Său.
Chiar s, i păgânii vor recunoas, te superioritatea acelora care se închină
viului Dumnezeu.
„Iată” zicea Moise, „v-am învăt, at legi s, i porunci, cum mi-a po-
runcit Domnul, Dumnezeul meu, ca să le împlinit, i în t, ara pe care
o vet, i lua în stăpânire. Să le păzit, i s, i să le împlinit, i căci aceasta va
fi înt, elepciunea s, i priceperea voastră înaintea popoarelor, care vor [290]
auzi vorbindu-se de toate aceste legi s, i vor zice: «Acest neam mare
este un popor cu totul înt, elept s, i priceput!» Care este, în adevăr,
neamul acela as, a de mare încât să fi avut pe dumnezeii lui as, a de
aproape cum aveam noi pe Domnul, Dumnezeul nostru ori de câte
ori îl chemăm? S, i care este neamul acela as, a de mare, încât să aibă
legi s, i porunci as, a de drepte, cum este toată legea aceasta pe care
v-o pun astăzi înainte?” Deuteronomul 4, 5-8.
Copiii lui Israel trebuia să ocupe tot teritoriul pe care Dumnezeu
i l-a dat. Nat, iunile acelea care au refuzat să se închine s, i să slujească
adevăratului Dumnezeu, trebuia să fie deposedate de tot ceea ce
aveau. Era însă scopul lui Dumnezeu acela ca, prin descoperirea
caracterului Său, de către poporul Israel, oamenii să fie atras, i spre El.
Invitat, ia Evangheliei trebuia să fie dusă lumii întregi. Prin învăt, ătura
transmisă din serviciul jertfelor, Domnul Hristos trebuia să fie înălt, at
înaintea popoarelor s, i tot, i aceia, care aveau să privească la El, aveau
să trăiască. Tot, i aceia care, asemenea lui Rahab, canaanita s, i lui
Rut moabita, s-au întors de la idolatria lor, la adorarea adevăratului
Dumnezeu, trebuia să se alăture poporului ales al lui Dumnezeu. Pe
măsură ce numărul poporului Israel cres, tea, ei trebuia să-s, i lărgească
granit, ele, până când împărăt, ia lor avea să cuprindă întreaga lume.
Dumnezeu a dorit să aducă pe tot, i oamenii sub conducerea Lui
plină de milă. El a dorit ca pământul să fie plin de bucurie s, i pace. El
a creat pe om pentru fericire s, i dores, te foarte mult să umple inimile
oamenilor cu pacea cerului. El dores, te ca familiile de aici de jos, de
pe pământ, să fie un simbol al marii familii de sus, din ceruri.
Dar Israel n-a împlinit dorint, a, scopul lui Dumnezeu. Domnul
declară: „Te sădisem ca o vie minunată s, i de cel mai bun soi: cum te-
ai schimbat s, i te-ai prefăcut într-o coardă de vit, ă sălbatică?” Ieremia
2, 21. „Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade. Cu cât
roadele sale erau mai multe, cu atât mai multe altare a zidit; cu cât
îi propăs, ea t, ara, cu atât înfrumuset, a stâlpii idoles, ti.” Osea 10, 1.
„Acum dar — zice Domnul — locuitori ai Israelului s, i bărbat, i ai lui
Iuda, judecat, i voi între Mine s, i via Mea! Ce as, mai putea face viei
[291] Mele, s, i nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când
Eu mă as, teptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce
voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi
voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare; o voi pustii; nu va mai fi
curăt, ată, nici săpată, spini s, i mărăcini vor cres, te în ea! Voi porunci
s, i norilor să nu mai plouă peste ea. Căci.... El se as, tepta la judecată,
s, i când colo, iată sânge vărsat! Se as, tepta la dreptate, s, i când colo,
iată strigăte de apărare.” Isaia 5, 3-7.
Prin Moise, Domnul a pus înaintea poporului Său rezultatul
necredincios, iei lor. Refuzând să păstreze legământul Său, ei aveau
să se despartă singuri de vit, a lui Dumnezeu, iar binecuvântarea Lui
nu mai putea veni asupra lor. „Vezi”, spunea Moise „să nu uit, i pe
Domnul, Dumnezeul tău, până acolo încât să nu păzes, ti poruncile,
rânduielile s, i legile Lui, pe care t, i le dau azi, Când vei mânca s, i te
vei sătura, când vei zidi s, i vei locui în case frumoase, când vei vedea
înmult, indu-se cirezile de boi s, i turmele de oi, mărindu-t, i-se argintul
s, i aurul s, i crescându-t, i tot ce ai, ia seama să nu t, i se umfle inima de
mândrie s, i să nu uit, i pe Domnul, Dumnezeul tău.... Vezi să nu zici
în inima ta: tăria mea s, i puterea mâinii mele mi-au câs, tigat aceste
Via Domnului 201
bogăt, ii.... Dacă vei uita pe Domnul, Dumnezeul tău s, i vei merge
după alt, i dumnezei, dacă le vei sluji s, i te vei închina înaintea lor, vă
spun hotărât azi că vet, i muri. Vet, i pieri ca s, i neamurile pe care le-a
pierdut Domnul dinaintea voastră, pentru că nu vet, i asculta glasul
Domnului, Dumnezeului vostru.” Deuteronomul 8, 11-14.17.19.20.
Avertizarea n-a fost luată în seamă de către poporul Israel. Ei
au uitat pe Dumnezeu s, i au pierdut din vedere înaltul privilegiu de
a fi reprezentant, i ai Săi. Binecuvântarea pe care ei au primit-o, n-a
adus lumii nici o binecuvântare. Toate avantajele lor au fost folosite
pentru propria lor înălt, are. Ei au jefuit pe Dumnezeu de slujirea pe [292]
care El o cerea de la ei s, i au jefuit pe aproapele lor de călăuzire
religioasă s, i de exemplu sfânt. Ca s, i locuitorii lumii antediluviene,
ei au urmat după întocmirea gândurilor din inimile lor rele. Astfel,
ei au făcut ca lucrurile sfinte să apară ca o farsă spunând: „Acesta
este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului”
(Ieremia 7, 4), în vreme ce în acelas, i timp ei reprezentau în mod
gres, it caracterul lui Dumnezeu, dezonorând numele Său s, i pângărind
sanctuarul Său.
Gospodarii, care fuseseră as, ezat, i să aibă grijă de via Domnului,
au fost necredincios, i fat, ă de lucrarea ce le-a fost încredint, ată. Preot, ii
s, i învăt, ătorii n-au fost credincios, i în a învăt, a poporul. Ei n-au înălt, at
înaintea lor bunătatea s, i mila lui Dumnezeu, cum s, i dreptul Său la
iubire s, i slujirea lor. Aces, ti gospodari au urmărit numai propria lor
slavă. Ei au dorit numai să-s, i însus, ească roadele viei. Preocuparea
lor era aceea de a atrage asupra lor atent, ia s, i onoarea.
Vinovăt, ia acestor conducători ai poporului Israel nu se asemănă
cu vina unui păcătos obis, nuit. Aces, ti oameni se aflau sub cea mai
solemnă obligat, ie fat, ă de Dumnezeu. Ei s-au angajat să învet, e pe alt, ii
un „as, a zice Domnul” s, i în viat, a lor de flecare zi, să practice o strictă
ascultare. În loc de a face lucrul acesta, ei falsificau Scripturile.
Ei puneau asupra oamenilor sarcini grele, impunându-le ceremonii
legate de fiecare pas sau fază a viet, ii. Poporul trăia într-o continuă
nelinis, te, căci ei nu puteau să împlinească toate cerint, ele impuse de
rabini. Văzând imposibilitatea păzirii poruncilor făcute s, i impuse de
oameni, ei deveneau nepăsători fat, ă de poruncile lui Dumnezeu.
Domnul a învăt, at pe poporul Său, că El era Stăpânul viei s, i că
tot ceea ce ei aveau le era dat în păstrare s, i administrare, spre a fi
folosite pentru El în slujba Lui. Dar preot, ii s, i mai marii norodului nu
îndeplineau lucrarea slujbei lor sfinte cons, tient, i că mânuiau bunurile
[293] lui Dumnezeu. Ei îl jefuiau în mod sistematic de resursele ce le-au
fost încredint, ate pentru înaintarea lucrării Sale. Lăcomia s, i dorint, a
lor avidă după câs, tig au făcut ca ei să fie dispret, uit, i chiar de către
păgâni. În acest fel, Neamurilor li s-a dat ocazia să interpreteze gres, it
caracterul lui Dumnezeu s, i legile împărăt, iei Sale.
Dumnezeu se poartă cu poporul Său cu o inimă de părinte. El
apelează la ei acordându-le mila sa, sau retrăgând de la ei mila Sa.
În mod răbdător, El le înfăt, is, ează păcatele lor s, i în îndelunga Lui
răbdare, as, teaptă ca ei să recunoască acest lucru. Profet, ii s, i solii
ceres, ti au fost trimis, i ca să înfăt, is, eze acestor gospodari cerint, ele lui
Dumnezeu; dar în loc ca aces, tia să fie bine primit, i, au fost tratat, i
ca nis, te vrăjmas, i. Vierii i-au persecutat s, i i-au omorât. Dumnezeu a
trimis s, i alt, i soli, dar au fost tratat, i la fel ca s, i primii, numai că vierii
au dat pe fat, ă o ură mai mare, mai categorică.
Ca o ultimă încercare, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, spunând:
„Vor primi cu cinste pe Fiul Meu.” Dar împotrivirea lor i-a făcut
răzbunători s, i au zis între ei: „Iată mos, tenitorul; venit, i să-L omorâm
s, i să punem stăpânire pe mos, ia lui.” Atunci, vom fi lăsat, i să ne
bucurăm în pace de vie, s, i să facem ce vrem cu roadele ei.
Conducătorii iudei nu iubeau pe Dumnezeu; de aceea, ei s-au
îndepărtat de El, s, i au respins toate eforturile oferite Lui pentru o
rezolvare dreaptă a problemei. Domnul Hristos, Fiul cel iubit al lui
Dumnezeu, a venit ca să revendice cele ce se cuveneau de drept Stă-
pânului viei; dar vierii L-au tratat cu un vădit dispret, , spunând: „Nu
vrem ca acest om să domnească peste noi.” Ei invidiau frumuset, ea
de caracter a Domnului Hristos. Felul Său de a învăt, a era cu mult
superior celui al lor, s, i se temeau de succesul Lui. El i-a mustrat s, i
le-a demascat ipocrizia, arătându-le care va fi rezultatul sigur al căii
lor. Faptul acesta i-a făcut furios, i. Ei sufereau mustrările pe care nu
[294] le puteau aduce la tăcere. Ei urau nivelul înalt al neprihănirii pe care
Domnul Hristos o prezenta mereu. Ei s, i-au dat seama că învăt, ăturile
Sale îi plasa acolo unde egoismul lor era demascat s, i s-au hotărât
să-L omoare. Ei urau exemplul Lui de credincios, ie, sfint, enia s, i înalta
Lui spiritualitate manifestate în tot ceea ce El făcea. Întreaga Lui
viat, ă era un repros, fat, ă de egoismul lor s, i când timpul probei finale
a venit, proba care de fapt însemna ascultare s, i viat, ă ves, nică, sau
neascultare s, i moarte ves, nică, ei au respins pe Sfântul lui Israel.
Via Domnului 203
Când li s-a cerut să aleagă între Hristos s, i Baraba ei au strigat:

„Slobozes, te-ne pe Baraba.” Luca 23, 18. S, i când Pilat a întrebat:
„Dar ce să fac cu Isus”, ei au strigat cu furie: „Să fie răstignit.” Matei
27, 22. „Să răstignesc pe Împăratul vostru?” a întrebat Pilat s, i preot, ii
s, i mai marii norodului au răspuns: „Noi n-avem alt împărat decât pe
Cezarul.” Ioan 19, 15. Când Pilat si-a spălat mâinile zicând: „Eu sunt
nevinovat de sângele neprihănitului acestuia”, preot, ii s-au alăturat
norodului nes, tiutor declarând cu putere: „Sângele Lui să fie asupra
noastră s, i asupra copiilor nos, tri.” Matei 27, 24-25.
În acest fel, conducătorii iudei au ales. Hotărârea lor a fost înre-
gistrată în cartea pe care apostolul Ioan a văzut-o în mâna Aceluia
care stătea pe tron, carte pe care nici un om n-o poate deschide.
În ziua când Leul din semint, ia lui Iuda va deschide cartea, această
hotărâre va apare înaintea lor, în toată grozăvia ei.
Poporul iudeu a cultivat ideea că ei erau favorizat, ii, ales, ii cerului
de aceea totdeauna ei trebuia să fie onorat, i ca fiind biserica lui
Dumnezeu. Ei declarau că sunt fiii lui Avraam s, i as, a de sigură li
se părea temelia prosperităt, ii lor, încât au sfidat atât pământul cit
s, i cerul, când acesta stătea în calea drepturilor lor. Trăind o viat, ă
de necredincios, ie, ei se pregăteau pentru condamnarea cerului s, i
despărt, irea de Dumnezeu.
În parabola viei, după ce Domnul Hristos a înfăt, is, at înaintea [295]
preot, ilor actul capital al nelegiuirii lor, El le-a pus întrebarea: „Acum,
când va veni stăpânul viei, ce va face el vierilor acelora?” Preot, ii
au urmărit cu mult interes povestirea, s, i fără să sesizeze legătura
dintre subiectul parabolei s, i ei, s-au alăturat norodului spunând: „Pe
ticălos, ii aceia ticălos îi va pierde, s, i via o va da altor vieri, care-i vor
da roadele la vremea lor”.
Fără să-s, i dea seama, ei s, i-au pronunt, at propria lor condamnare.
Domnul Hristos a privit la ei s, i sub privirea lui cercetătoare, au
s, tiut că El le cites, te tainele inimii lor. Divinitatea Lui a străfulgerat
înaintea lor cu o putere irezistibilă. În vierii din parabolă s-au văzut
acum pe ei îns, is, i s, i involuntar au exclamat: „Doamne feres, te”.
În mod solemn s, i cu părere de rău Domnul Hristos i-a întrebat:
„N-at, i citit niciodată în Scriptură că: Piatra pe care au lepădat-o
zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest
lucru, s, i este minunat în ochii nos, tri? De aceea, vă spun că Împărăt, ia
lui Dumnezeu va fi luată de la voi, s, i va fi dată unui neam care
va duce roadele cuvenite. Cine va cădea peste piatra aceasta, va fi

zdrobit de ea; iar pe acela care va cădea ea, îl va spulbera”. Matei
21, 42-44.
Domnul Hristos ar fi îndepărtat nenorocirea de la nat, iunea iu-
daică, dacă poporul L-ar fi primit. Dar invidia s, i gelozia au făcut
ca aceasta să fie inevitabilă. Ei au hotărât să nu primească pe Isus
din Nazaret ca pe Mesia; au respins Lumina lumii s, i de aici înainte,
viat, a lor a fost de un întuneric asemănător întunericului miezului
nopt, ii. Nenorocirea ce a fost prevestită a venit asupra nat, iunii iu-
daice. Pasiunile lor dezlănt, uite, necontrolate, au adus ruina lor. În
furia lor oarbă, ei s-au distrus unii pe alt, ii. Mândria lor încăpăt, ânată
[296] s, i rebelă, a adus asupra lor mânia cuceritorilor romani. Ierusalimul a
fost nimicit, templul a fost transformat în ruine s, i locul pe care a fost
arat ca un ogor. Copiii lui Iuda au pierit de cele mai teribile forme
de ucidere. Milioane au fost vândut, i ca sclavi în t, ările păgâne.
Ca popor, iudeii au dat gres, în a aduce la îndeplinire planurile lui
Dumnezeu s, i, de aceea, via a fost luată de la ei. Privilegiile de care
ei au abuzat, lucrarea pe care ei n-au pret, uit-o, au fost încredint, ate
altora.
Biserica de astăzi
Parabola viei nu se aplică numai nat, iunii iudaice. Ea este o
lect, ie s, i pentru noi. Biserica din această generat, ie a fost înzestrată
de Dumnezeu cu mari privilegii s, i binecuvântări s, i El as, teaptă ca
aceasta să aducă roadele corespunzătoare.
Noi am fost răscumpărat, i cu un pret, enorm. Numai datorită va-
lorii infinite a acestei răscumpărări, putem să ne facem o imagine
a rezultatelor ei. Pe acest pământ, a cărui t, arină a fost udată de la-
crimile s, i sângele Fiului lui Dumnezeu, trebuie să se aducă roadele
cele mai pret, ioase ale Paradisului. În viat, a copiilor lui Dumnezeu,
adevărurile Cuvântului Său trebuie să-s, i dezvăluie slava s, i valoa-
rea lor. Prin poporul Său, Domnul Hristos trebuie să-s, i manifeste
caracterul s, i principiile împărăt, iei Sale.
Satana caută să lupte împotriva lucrării lui Dumnezeu s, i face tot
mereu presiuni ca oamenii să accepte principiile lui. El înfăt, is, ează
poporul ales al lui Dumnezeu ca fiind popor îns, elat. El este acuza-
torul frat, ilor lui, iar puterea lui acuzatoare este folosită împotriva
Via Domnului 205
acelora care lucrează neprihănirea. Prin poporul Său. Dumnezeu

dores, te să răspundă acuzat, iilor lui Satana, arătând care sunt rezulta-
tele ascultării de principiile cele drepte.
Aceste principii trebuie să se manifeste în viat, a fiecărui cres, tin,
în familie, în Biserică s, i în fiecare institut, ie înfiint, ată spre a sluji
lui Dumnezeu. Tot, i trebuie să fie modele a ceea ce se poate face [297]
pentru lume. Ei trebuie să fie tipuri, exemple ale puterii mântuitoare
a adevărurilor Evangheliei. Tot, i să fie instrumente spre împlinirea
marelui plan al lui Dumnezeu în favoarea neamului omenesc.
Conducătorii iudei priveau cu mândrie la magnificul lor tem-
plu, s, i la ceremoniile impunătoare ale serviciilor lor religioase; dar
dreptatea, mila s, i iubirea fat, ă de Dumnezeu, le lipseau. Slava tem-
plului, splendoarea serviciilor lor nu-i puteau recomanda înaintea
lui Dumnezeu; căci ceea ce constituie valoare înaintea Lui, aceasta
ei nu ofereau. Ei nu-I aduceau jertfa unui spirit umilit s, i pocăit. De
fapt, numai atunci când principiile vitale ale Împărăt, iei lui Dumne-
zeu sunt părăsite, numai atunci ceremoniile se înmult, esc s, i devin
extravagante. Când se neglijează desăvârs, irea caracterului, când [298]
lipses, te podoaba lăuntrică a sufletului, când simplitatea s, i sfint, enia
s-au pierdut, atunci mândria s, i iubirea de fast au făcut să apară edi-
ficii biserices, ti monumentale, ornamentări splendide s, i ceremonii
impozante. Dar Dumnezeu nu este onorat în toate acestea. O religie
modernă, care constă din ceremonii, pretent, ii s, i fast, nu este primită
înaintea Lui. Serviciile ei nu cer nici un răspuns din partea solilor
ceres, ti.
Biserica este foarte pret, ioasă înaintea lui Dumnezeu. El o
pret, uies, te nu pentru avantajele ei exterioare, ci pentru sfint, enia ei
sinceră, care trebuie s-o deosebească de lume. El o apreciază după
cres, terea membrilor ei în cunoas, terea Domnului Hristos, după pro-
gresul lor în experient, e spirituale.
Domnul Hristos dores, te foarte mult să primească din via Sa
roadele sfint, eniei s, i ale altruismului. El as, teaptă să vadă la lucru
principiile iubirii s, i ale bunătăt, ii. Toată frumuset, ea artei nu poate
fi comparată cu frumuset, ea unui temperament s, i a unui caracter
ce trebuie manifestat în aceia care sunt reprezentant, i ai Domnului
Hristos. Ceea ce face pe un credincios să fie un miros de viat, ă spre
viat, ă s, i determină pe Dumnezeu să binecuvânteze lucrarea Sa, este
atmosfera de har care îl înconjoară s, i lucrarea Duhului Sfânt asupra

mint, ii s, i inimii sale.
O comunitate poate să fie cea mai săracă dintr-o t, ară. Ea poate să
nu aibă nimic în mintea ei exterioară care să atragă, dar dacă membrii
ei posedă principiile caracterului Domnului Hristos în sufletele lor,
ei vor avea bucuria Lui. Îngerii se vor uni cu ei în închinarea lor.
Din inimile pline de recunos, tint, ă, se vor înălt, a laude s, i mult, umiri la
adresa lui Dumnezeu, ca o jertfa plăcută.
Domnul dores, te să facem cunoscută bunătatea Lui s, i să vor-
bim s, i altora despre puterea lui. El este onorat prin laudele s, i
mult, umirile noastre. El spune: „Cine aduce mult, umiri ca jertfa,
acela Mă proslăves, te.” Psalmii 50, 23. În timpul călătoriei lor prin
[299] pustie, poporul Israel lăuda pe Dumnezeu cu cântece sfinte. Po-
runcile s, i făgăduint, ele lui Dumnezeu au fost puse în cântec s, i în
tot timpul călătoriei lor, aceste imnuri erau cântate de către aces, ti
călători peregrini. În Canaan, când se întâlneau la sărbătorile lor
sfinte, lucrările cele minunate ale lui Dumnezeu erau repovestite s, i
mult, umiri pline de recunos, tint, ă erau aduse numelui Său. Dumnezeu
a dorit ca întreaga viat, ă a poporului Său să fie o viat, ă de laudă, în
acest fel, calea Sa să fie cunoscută „pe pământ ... s, i printre toate
neamurile, mântuirea Ta.” Psalmii 67, 2.
Tot as, a trebuie să fie s, i astăzi. Popoarele lumii se închină la
dumnezei fals, i. Ei trebuie să fie întors, i de la închinarea lor cea falsă,
nu printr-o denunt, are zgomotoasă a idolatriei lor, ci înfăt, is, ându-le
ceva mai bun. Bunătatea lui Dumnezeu trebuie să le fie prezentată.
„Voi îmi suntet, i martori — zice Domnul — că Eu sunt Dumnezeu.”
Isaia 43, 12.
Dumnezeu dores, te ca noi să apreciem marele Plan de Mântuire,
să ne dăm seama de marele nostru privilegiu de a fi copii ai lui
Dumnezeu s, i, astfel, să umblăm înaintea Lui în ascultare s, i plini de
mult, umire. El dores, te ca noi să-I slujim zilnic cu o viat, ă nouă s, i cu
bucurie. El tânjes, te să vadă mult, umirea umplând inimile noastre,
pentru faptul că numele noastre sunt scrise în cartea viet, ii Mielului,
s, i că putem să aruncăm grijile noastre asupra Lui, El care are grijă
de noi tot, i. El ne îndeamnă să ne bucurăm, pentru că noi suntem
mos, tenirea Domnului, pentru că neprihănirea Domnului Hristos este
haina albă a sfint, ilor Săi, pentru că avem binecuvântata nădejde a
revenirii pe curând a Mântuitorului nostru.
Via Domnului 207
A lăuda pe Dumnezeu cu toată sinceritatea inimii noastre, este o

datorie tot as, a de mare ca s, i rugăciunea. Noi trebuie să arătăm lumii,
cum s, i tuturor inteligent, elor ceres, ti, că pret, uim iubirea nemărginită
a lui Dumnezeu pentru neamul omenesc căzut s, i că noi as, teptăm
binecuvântări mai mari s, i tot mai mari de la infinita Lui plinătate. Cu
mult mai mult decât facem, noi trebuie să vorbim despre capitolele
cele pret, ioase ale experient, ei noastre. După o revărsare deosebită
a Duhului Sfânt, bucuria noastră în Domnul s, i eficient, a noastră în
lucrarea Sa vor cres, te foarte mult dacă vom povesti mereu bunăta- [300]
tea Sa, cum s, i lucrările Sale cele minunate săvârs, ite pentru binele
copiilor Săi.
Aceste exercit, ii spirituale îndepărtează puterea lui Satana. Ele fac
să dispară spiritul de murmurare s, i nemult, umire s, i astfel, ispititorul
pierde teren. Prin ele se cultivă acele trăsături de caracter care fac
pe cei ce locuiesc pe acest pământ să fie pregătit, i pentru locas, urile
ceres, ti.
O astfel de mărturie va avea influent, ă asupra altora. Nu pot fi
folosite alte mijloace mai eficiente pentru câs, tigarea sufletelor la
Hristos, ca acestea.
Noi trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu printr-o slujire reală,
făcând tot ceea ce stă în puterea noastră pentru a face cunoscut
slava numelui Său. Dumnezeu ne dă darurile Sale pentru ca s, i noi
la rândul nostru să putem da s, i în acest fel să facem cunoscut lumii
caracterul Său. În dispensat, iunea iudaică, jertfele s, i darurile formau
o parte esent, ială în închinarea adusă lui Dumnezeu. Israelit, ii erau
învăt, at, i să dea a zecea parte din toate veniturile lor pentru serviciile
de la sanctuar. Pe lângă acestea, ei trebuia să aducă jertfe pentru
păcat, daruri de bunăvoie, cum s, i daruri de mult, umire. Acestea erau
mijloacele stabilite pentru sust, inerea slujitorilor Evangheliei pentru
timpul acela. Dumnezeu nu as, teaptă astăzi mai put, in de la noi,
de cum a as, teptat de la poporul Său din vechime. Marea lucrare
pentru salvarea sufletelor trebuie dusă mai departe. Prin rânduiala
zecimii, a darurilor s, i jertfelor, El a asigurat mijloacele necesare
pentru aducerea la împlinire a acestei lucrări. Astfel înt, elege El să
sust, ină lucrarea Evangheliei. El consideră zecimea ca fiind a Sa s, i
trebuie privită totodată ca o rezervă sfântă, ce trebuie să fie pusă în
tezaurul Său, pentru folosul cauzei sale. El ne cere, de asemenea,
darurile noastre de bunăvoie s, i jertfele de mult, umire. Totul trebuie
să fie consacrat ducerii Evangheliei până la cele mai îndepărtate

margini ale pământului.
A fi în slujba lui Dumnezeu, înseamnă o slujire personală. Prin
eforturi personale, noi trebuie să cooperăm cu El pentru mântuirea
lumii. Însărcinarea Domnului Hristos: „Ducet, i-vă în toată lumea, s, i
[301] propovăduit, i Evanghelia la orice făptură”, se adresează fiecăruia din-
tre urmas, ii Domnului Hristos. Marcu 16, 15. Tot, i cât, i s, i-au consacrat
viat, a lui Hristos s-au consacrat lucrării de salvare a aproapelui lor.
Inimile lor vor bate la unison cu inima Domnului Hristos. Aceeas, i
dorint, ă pe care El a avut-o pentru mântuirea sufletelor, se va ma-
nifesta s, i în ei. Nu tot, i pot ocupa, în acelas, i timp, acelas, i loc în
lucrarea lui Dumnezeu, dar pentru tot, i există un loc s, i o lucrare de
făcut.
În vremurile din vechime, Avraam, Isaac, Iacov, s, i Moise cu
blândet, ea s, i înt, elepciunea lui, Iosua cu multiplele lui daruri, tot, i au
fost înrolat, i în lucrarea lui Dumnezeu. Muzica Mariei, curajul s, i pie-
tatea Deborei, afect, iunea filială a lui Rut, ascultarea s, i credincios, ia
lui Samuel, credincios, ia neabătută a lui Ilie, influent, a modelatoare s, i
cuceritoare a lui Elisei — toate au fost necesare. Tot as, a astăzi aceia,
asupra cărora Dumnezeu s, i-a revărsat binecuvântările Sale, trebuie
să răspundă printr-o slujire absolută; orice dar trebuie să fie folosit
pentru propăs, irea Împărăt, iei Sale s, i pentru slava numelui Său.
Tot, i aceia care primesc pe Hristos ca un Mântuitor personal, tre-
buie să demonstreze adevărul Evangheliei s, i puterea lui mântuitoare
asupra viet, ii. Dumnezeu nu cere nimic, fără ca mai întâi să ia toate
măsurile pentru ca ele să poată fi împlinite. Prin harul Domnului
Hristos, noi trebuie să înfăptuim tot ceea ce Dumnezeu ne cere.
Toate bogăt, iile cerului trebuie să fie descoperite prin poporul lui
Dumnezeu. „Prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit” spune Domnul
Hristos. „Dacă aducet, i multă roadă ... s, i voi vet, i fi astfel ucenicii
Mei.” Ioan 15, 8.
Dumnezeu consideră tot pământul ca fiind via Sa. Des, i în pre-
zent se află în mâna uzurpatorului, ea apart, ine totus, i lui Dumnezeu.
Prin răscumpărare, nu mai put, in decât prin creat, iune, ea este a Lui.
Sacrificiul suprem al Domnului Hristos a fost făcut pentru lumea
întreagă. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă
viat, ă ves, nică.” Ioan 3, 16. Prin acest unic dar, sunt celelalte daruri
Via Domnului 209
date oamenilor. Lumea întreagă primes, te zilnic binecuvântarea din

partea lui Dumnezeu. Fiecare picătură de ploaie, fiecare rază de
lumină revărsată asupra omenirii nerecunoscătoare, fiecare frunză s, i [302]
fiecare floare s, i fruct, totul mărturises, te despre îndelunga răbdare a
lui Dumnezeu s, i despre marea Sa iubire.
S, i ce dăm noi Marelui Dătător în schimb, pentru toate acestea?
Cum tratează oamenii cerint, ele lui Dumnezeu? Cui închină masele
de oameni slujirea viet, ii lor? Ei slujesc lui Mamona. Bogăt, ia, pozit, ia,
plăcerile lumii, acestea sunt t, inta viet, ii lor. Bogăt, ia este strânsă
prin jaf, nu numai jefuind pe oameni, ci s, i pe Dumnezeu. Oamenii
folosesc darurile Lui, pentru satisfacerea egoismului lor. Pe tot ceea
ce ei pot pune mâna este întrebuint, at pentru satisfacerea lăcomiei
lor s, i a iubirii de plăceri egoiste.
Păcatul lumii de astăzi este păcatul care a dus la nimicirea popo-
rului Israel. Ingratitudinea fat, ă de Dumnezeu, neglijent, a, nefolosirea
ocaziilor s, i a binecuvântărilor primite, folosirea egoistă a darurilor
lui Dumnezeu — toate acestea sunt cuprinse în păcatul care a adus
mânia lui Dumnezeu asupra lui Israel. Ele aduc ruina s, i asupra lumii
de astăzi.
Lacrimile pe care Domnul Hristos le-a vărsat pe Muntele Mă-
slinilor pe când privea la cetatea aleasă, n-au fost numai pentru
Ierusalim, în destinul Ierusalimului, se vedea nimicirea lumii întregi.
„Dacă ai fi cunoscut s, i tu, măcar în această zi, lucrurile care
puteau să-t, i dea pacea! Dar acum, ele sunt ascunse de ochii t, ări.”
Luca 19, 42.
„Măcar în această zi.” Ziua se apropie de sfârs, it. Timpul de har
s, i privilegiu este aproape încheiat. Norii răzbunării se apropie. Cei
ce au respins harul lui Dumnezeu sunt pe punctul de a fi cuprins, i
într-o rapidă s, i irevocabilă ruină. S, i cu toate acestea, lumea doarme.
Oamenii nu cunosc timpul cercării lor.
În acest timp de criză, unde se află Biserica? Împlinesc membrii
cerint, ele lui Dumnezeu? Aduc ei la îndeplinire mandatul lor dat de
Dumnezeu s, i reprezintă ei în lume caracterul Său? Atrag ei atent, ia
aproapelui lor asupra ultimei solii de avertizare?
Oamenii sunt în primejdie. Mult, i pier. Dar cât de put, ini dintre cei [303]
ce mărturisesc a fi urmas, i ai Domnului Hristos simt povara pentru
aceste suflete! Destinul lumii atârnă în balant, ă; dar lucrul acesta
abia mai mis, că chiar s, i pe aceia care pretind a crede adevărurile
cele mai profunde ce au fost date vreodată muritorilor. Lipses, te acea

iubire care a făcut pe Domnul Hristos să părăsească cerul, să îmbrace
haina naturii omenes, ti pentru ca, în această natură omenească să
poată mis, ca pe oameni s, i să atragă omenirea spre ceea ce este divin.
Poporul lui Dumnezeu este cuprins de letargie, de o paralizie care-l
împiedică să înt, eleagă datoria ceasului de fat, ă.
Când poporul Israel a intrat în Canaan, ei n-au adus la îndeplinire
planul lui Dumnezeu de a lua în stăpânire toată t, ara. După ce au făcut
o cucerire part, ială, ei s-au as, ezat ca să se bucure de roadele victoriilor
lor. În necredint, a s, i iubirea lor de comoditate, ei s-au stabilit în
locurile pe care le-au cucerit, în loc de a merge înainte s, i a ocupa
noi teritorii, în acest fel ei au început să se depărteze de Dumnezeu.
Dând gres, în a duce mai departe planurile Sale, a devenit imposibil
pentru El să împlinească fat, ă de ei făgăduint, a binecuvântării. Nu
face oare biserica de astăzi acelas, i lucru? Având înaintea lor lumea
întreagă care are nevoie de Evanghelie, cei ce mărturisesc a fi cres, tini
se stabilesc acolo unde se pot bucura de privilegiile Evangheliei. Ei
nu simt nevoia de a intra în noi teritorii, ducând solia mântuirii în
locuri noi. Ei refuză a aduce la îndeplinire mandatul dat de Domnul
Hristos: „Ducet, i-vă în toată lumea s, i propovăduit, i Evanghelia la
orice făptură.” Marcu 16, 15. Sunt oare ei mai put, in vinovat, i de cum
a fost biserica iudaică?
Cei ce mărturisesc a fi urmas, i ai Domnului Hristos sunt judecat, i
înaintea Universului ceresc; dar răceala zelului lor s, i slăbiciu-
nea eforturilor lor în lucrarea lui Dumnezeu, îi arată ca fiind
necredincios, i. Dacă ceea ce fac ei ar fi fost tot ceea ce ar fi pu-
tut face mai bine, n-ar fi fost condamnat, i; iar dacă inimile lor ar fi
fost s, i ele angajate la lucru, ei ar fi putut face mult mai mult.
[304] Ei s, tiu, s, i chiar lumea s, tie, că în mare măsură ei au pierdut
spiritul de sacrificiu de sine s, i de purtare a crucii. Sunt mult, i aceia,
în dreptul numelui cărora va sta scris în cărt, ile din ceruri: „Nu
produc, ci numai consumă.” Din cauza multora dintre cei care poartă
numele Domnului Hristos slava Sa este întunecată, frumuset, ea Lui
acoperită, s, i onoarea care I se cuvine este ret, inută.
Sunt mult, i aceia ale căror nume sunt scrise în registrele
comunităt, ii, dar care nu sunt sub călăuzirea Domnului Hristos. Ei
nu iau seama la învăt, ătura Sa s, i nici nu fac voia Sa. De aceea, ei se
află sub controlul vrăs, mas, ului. Ei nu fac nimic pozitiv, nimic bun;
Via Domnului 211
dar tocmai pentru aceasta fac un rău incalculabil. Pentru că influent, a
lor nu este un miros de viat, ă spre viat, ă, ea este un miros de moarte
spre moarte.
Domnul spune: „Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?” Ieremia 5,
9. Pentru că n-au împlinit planul lui Dumnezeu, copiii lui Israel au
fost lepădat, i s, i chemarea lui Dumnezeu a fost adresată altora. Dacă
s, i aces, tia se vor dovedi a fi necredincios, i, oare nu vor fi tot la fel de
lepădat, i s, i ei?
În parabola cu via, Domnul Hristos a arătat că cei vinovat, i sunt
lucrătorii viei. Ei au fost aceia care au refuzat să dea Stăpânului
roadele pământului său. În nat, iunea iudaică, preot, ii s, i învăt, ătorii
au fost aceia care, îndrumând gres, it poporul au jefuit pe Dumnezeu
de slujirea pe care El o cerea. Ei au fost aceia care au îndepărtat
nat, iunea de Domnul Hristos.
Legea lui Dumnezeu neamestecată cu tradit, ii omenes, ti a fost
prezentată de Domnul Hristos ca fiind marele standard al ascultării.
Faptul acesta a trezit vrăjmăs, ia rabinilor. Ei au as, ezat învăt, ăturile
omenes, ti mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu s, i au îndepărtat
poporul de preceptele Sale. Ei n-au voit să se lase de poruncile date
de oameni pentru a asculta de cerint, ele Cuvântului lui Dumnezeu. De
dragul adevărului ei n-au vrut să sacrifice mândria s, i lauda oamenilor.
Când a venit Domnul Hristos, prezentând cerint, ele lui Dumnezeu,
preot, ii s, i bătrânii I-au refuzat dreptul de a se as, eza între ei s, i popor. [305]
Ei nu voiau să primească mustrările s, i avertizările Sale s, i s-au hotărât
să ridice poporul împotriva Lui, plănuind nimicirea Lui.
Ei erau răspunzători pentru lepădarea Domnului Hristos s, i pen-
tru rezultatele ce au urmat. Păcatul s, i ruina nat, iunii s-au datorat
conducătorilor ei religios, i.
Nu sunt oare aceleas, i influent, e la lucru s, i în zilele noastre?
Dintre lucrătorii viei Domnului, nu păs, esc oare mult, i pe urmele
conducătorilor iudei? Nu se îndepărtează oare conducătorii religios, i
de cerint, ele cele clare ale Cuvântului lui Dumnezeu? În loc de a-i
educa în spiritul ascultării de Legea lui Dumnezeu, nu-i învăt, ă ei
oare să calce această Lege? De la multe amvoane ale bisericilor,
credincios, ii sunt învăt, at, i că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie
pentru ei. Tradit, iile, rânduielile s, i obiceiurile oamenilor sunt as, ezate
la loc de cinste. Oamenii se mândresc s, i au satisfact, ii egoiste de
pe urma darurilor pe care Dumnezeu le dă, în timp ce cerint, ele lui

Dumnezeu sunt ignorate.
Dând la o parte Legea lui Dumnezeu, oamenii nu sunt cons, tient, i
de ceea ce fac. Legea lui Dumnezeu este expresia caracterului Său.
Ea întruchipează principiile Împărăt, iei Sale. Cel care refuză să pri-
mească aceste principii, se as, ează singur în afara canalului prin care
se revarsă binecuvântarea lui Dumnezeu.
Strălucitele posibilităt, i as, ezate înaintea poporului Israel, puteau
fi realizate numai prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. Este
posibil ca s, i noi să avem un caracter nobil, elevat, să avem aceeas, i
plinătate a binecuvântării lor — binecuvântarea corpului, sufletului s, i
spiritului, să fim binecuvântat, i acasă s, i la câmp, să fim binecuvântat, i
în viat, a aceasta s, i să avem binecuvântarea viet, ii ves, nice — dar
numai prin ascultare.
În lumea spirituală ca s, i în cea naturală, ascultarea de legile lui
Dumnezeu constituie condit, ia aducerii de roade. Dar când oamenii
învat, ă să nesocotească poruncile lui Dumnezeu, ei îi împiedică astfel
[306] de a aduce roade spre slava Sa. Ei sunt atunci vinovat, i de faptul că
au răpit Domnului roadele viei Sale.
Solii lui Dumnezeu vin la noi la porunca Domnului. Ca s, i Dom-
nului Hristos, ei vin s, i cer ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.
Ei prezintă cerint, a Sa de a avea roadele viei Sale, roadele iubirii,
umilint, ei s, i ale unei slujiri pline de sacrificiu de sine. Asemenea
conducătorilor iudei, nu sunt oare s, i astăzi mult, i lucrători ai viei
plini de mânie? Când cerint, ele Legii lui Dumnezeu sunt as, ezate
înaintea poporului, oare nu folosesc aces, ti învăt, ători influent, a lor
în a determina pe oameni să le respingă? Astfel de învăt, ători sunt
numit, i de Dumnezeu slujitori necredincios, i.
Cuvintele lui Dumnezeu adresate Israelului din vechime au o
solemnă avertizare adresată Bisericii s, i conducătorilor ei de astăzi.
Despre Israel, Domnul spunea: „Chiar dacă-i scriu toate poruncile
Legii Mele, totus, i ele sunt privite ca ceva străin.” Osea 8, 12. Iar
despre preot, i s, i învăt, ători, El a spus: „Poporul Meu piere din lipsă
de cunos, tint, ă. Fiindcă ai lepădat cunos, tint, a, s, i Eu te voi lepăda....
Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita s, i Eu pe copiii tăi.”
Osea 4, 6.
Să treacă oare avertizările lui Dumnezeu pe lângă noi s, i să nu le
luăm în seamă? Să lăsăm noi oare nefolosite ocaziile ce ni se oferă de
Via Domnului 213
a-I servi? Să împiedice oare batjocora lumii, mândria s, i conformarea

fat, ă de obiceiurile s, i tradit, iile omenes, ti, pe cei ce mărturisesc a fi
urmas, i ai Domnului Hristos, de a-I sluji? Vor respinge ei Cuvântul
lui Dumnezeu, după cum conducătorii iudei au respins pe Dom-
nul Hristos? Rezultatele păcatelor poporului Israel se află înaintea
noastră. Oare va lua în seamă biserica de astăzi aceste avertizări?
„Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, s, i dacă tu, care erai
dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, s, i ai fost făcut
părtas, rădăcinii s, i grăsimii măslinului, nu te făli ... au fost tăiate
din pricina necredint, ei lor, s, i tu stai în picioare prin credint, ă. Nu te
îngâmfa, ci teme-te! Căci dacă n-a crut, at Dumnezeu ramurile fires, ti,
nu te va crut, a nici pe tine” Romani 11, 17-21.
[307] Capitolul 24 — Fără haină de nuntă
Parabola hainei de nuntă cuprinde o învăt, ătură cu consecint, e

foarte mari. Căsătoria reprezintă unirea lui Dumnezeu cu omenirea;
haina de nuntă reprezintă caracterul pe care trebuie să-l aibă tot, i
aceia care vor fi socotit, i pregătit, i pentru nuntă.
În această parabolă, ca s, i în pilda cu „Cina cea mare”, este ilus-
trată invitat, ia Evangheliei s, i respingerea ei de către poporul iudeu,
cum s, i chemarea harului adresată Neamurilor. Această parabolă
mai aduce în atent, ie faptul că, aceia care resping invitat, ia, devin
mai batjocoritori s, i din această cauză vor suferi o pedeapsă s, i mai
teribilă. Chemarea la ospăt, vine din partea unui împărat. Ea pornes, te
de la cineva care este investit cu puterea de a comanda. Ea conferă,
de asemenea, o mare onoare. Cu toate acestea, cinstea aceasta nu
este apreciată. Autoritatea împăratului este dispret, uită, în timp ce
invitat, ia omului care a dat o cină mare a fost privită cu indiferent, ă.
Invitat, ia împăratului este întâmpinată cu insulte s, i ucidere. Ei s, i-au
bătut joc de slujitorii săi, s-au purtat fat, ă de ei cu dispret, s, i i-au ucis.
Gospodarul care a dat cina cea mare, văzând că invitat, ia sa a fost
desconsiderată, a declarat că nici unul dintre cei care au fost invitat, i
[308] nu vor gusta din cina sa. Dar pentru cei care au dispret, uit pe împărat,
pedeapsa nu se mărgines, te numai la excluderea din prezent, a s, i de
la masa sa. Ci, el „a trimis os, tile sale, a nimicit pe ucigas, ii aceia, s, i
le-a ars cetatea”. Matei 22, 7.
În ambele parabole, la ospăt, sunt invitat, i oaspet, i, dar parabola a
doua ne arată faptul că tot, i aceia care iau parte la ospăt, , trebuie să
facă o pregătire. Cei care neglijează această pregătire, sunt aruncat, i
afară, „împăratul a intrat să-s, i vadă oaspet, ii; s, i a zărit acolo pe un
om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. «Prietene», i-a zis el,
«cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?» Omul acela a amut, it.
Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: «Legat, i-i mâinile s, i picioarele,
214
Fără haină de nuntă 215
s, i luat, i-l s, i aruncat, i-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul s, i

scrâs, nirea dint, ilor»”. Matei 22, 11-13.
Chemarea la ospăt, a fost adresată de ucenicii Domnului Hristos.
Domnul a trimis pe cei doisprezece, după aceea pe cei s, aptezeci, ves-
tind că Împărăt, ia lui Dumnezeu s-a apropiat s, i chemând pe oameni
să se pocăiască s, i să creadă în Evanghelie. Dar chemarea n-a fost
ascultată. Cei care au fost chemat, i la ospăt, , n-au venit. Mai târziu,
slujitorii au fost trimis, i să spună: „Iată că am gătit ospăt, ul meu: jun-
cii s, i vitele mele cele îngrăs, ate au fost tăiate; toate sunt gata, venit, i
la nuntă”. Matei 22, 4. Aceasta a fost solia dusă nat, iunii iudaice,
după crucificarea Domnului Hristos, dar nat, iunea care pretindea
că este poporul ales al lui Dumnezeu, a respins Evanghelia ce le-a
fost adusă prin puterea Duhului Sfânt. Mult, i au făcut acest lucru în
modul cel mai batjocoritor. Alt, ii au fost as, a de învers, unat, i împotriva
mântuirii ce le-a fost oferită, împotriva iertării oferite pentru faptul
că au respins pe Domnul slavei, încât s-au întors împotriva celor ce
le-au adus solia. S-a pornit „o mare prigonire”. Faptele Apostolilor
8, 1. Mult, i, atât bărbat, i cât s, i femei, au fost aruncat, i în închisoare,
iar unii dintre slujitorii lui Dumnezeu, cum au fost s, tefan s, i Iacob,
au fost dat, i mort, ii.
În acest fel, poporul iudeu a sigilat — în dreptul lui — respinge-
rea milei lui Dumnezeu.
Rezultatul a fost arătat de către Domnul Hristos în parabolă, [309]
împăratul „a trimis os, tile sale, a nimicit pe ucigas, ii aceia s, i le-a ars
cetatea”. Judecata rostită a venit asupra iudeilor, prin distrugerea
Ierusalimului s, i împrăs, tierea lor printre nat, iunile lumii.
A treia chemare la ospăt, reprezintă vestirea Evangheliei la Nea-
muri. Împăratul a spus: „Nunta este gata; dar cei poftit, i n-au fost
vrednici de ea. Ducet, i-vă, dar, la răspântiile drumurilor s, i chemat, i la
nuntă pe tot, i aceia pe care-i vet, i găsi”. Matei 22, 8-9.
Slujitorii împăratului, care au mers la „răspântiile drumurilor”,
au „strâns pe tot, i pe care i-au găsit, s, i buni s, i răi”. Matei 22, 10. Cei
adunat, i erau foarte amestecat, i. Unii dintre ei nu aveau o mai mare
considerat, ie fat, ă de cel care dădea ospăt, ul, decât au avut cei care au
respins chemarea. Cei care au fost invitat, i la început nu-s, i puteau
permite, gândeau ei, să sacrifice avantajele lumes, ti numai pentru a
lua parte la ospăt, ul dat de împărat. Între cei care au primit invitat, ia,
erau s, i unii care se gândeau numai la interesul lor personal. Ei au
venit ca să se înfrupte din bunurile ospăt, ului, dar nu aveau nici o
dorint, ă de a onora pe împărat.
Când împăratul a intrat să-i vadă pe oaspet, i, atunci s-a dat pe
fat, ă adevăratul caracter al tuturor. Cu acea ocazie, s-au luat măsuri
ca fiecărui oaspete să i se dea o haină de nuntă. Această haină
era un dar din partea împăratului. Prin purtarea acesteia, oaspet, ii
arătau respectul lor fat, ă de cel ce dădea ospăt, ul. Dar un om era
îmbrăcat în hainele sale obis, nuite. El a refuzat să facă pregătirile
cerute de împărat; a refuzat să poarte haina ce i-a fost oferită s, i
care a costat foarte mult. În acest fel, el a adus o insultă Domnului
său. La întrebarea împăratului: „Cum ai intrat aici fără să ai haina
de nuntă?”, el n-a putut răspunde nimic. El s-a condamnat singur.
Atunci împăratul a zis: „Legat, i-i mâinile s, i picioarele, s, i luat, i-l s, i
aruncat, i-l în întunericul de afară”.
[310] Prin cercetarea de către împărat a oaspet, ilor venit, i la nuntă, este
înfăt, is, ată lucrarea judecăt, ii. Oaspet, ii venit, i la ospăt, ul Evangheliei
sunt aceia care mărturisesc a sluji lui Dumnezeu, aceia ale căror
nume sunt scrise în cartea viet, ii. Dar nu tot, i aceia, care mărturisesc a
fi cres, tini, sunt s, i adevărat, i ucenici. Mai înainte ca răsplătirea finală
să fie acordată, trebuie să se hotărască cine dintre aces, tia este pregătit
să ia parte la mos, tenirea celor drept, i. Această hotărâre trebuie luată
mai înainte de a doua venire a Domnului Hristos pe norii cerului;
căci atunci când El vine, răsplata Sa este cu Sine, „ca să dea fiecăruia
după fapta lui” Apocalipsa 22, 12. Deci, caracterul lucrării fiecărui
om va fi hotărât mai înainte de venirea Sa, s, i fiecăruia dintre urmas, ii
Domnului Hristos, răsplata îi va fi dată după faptele sale.
Judecata de cercetare are loc în curt, ile ceres, ti, în timp ce oamenii
locuiesc încă aici pe pământ. Viat, a tuturor acelora care mărturisesc
a fi urmas, i ai Săi trece prin fat, a lui Dumnezeu. Tot, i sunt cercetat, i
după cele ce sunt scrise în cărt, ile din ceruri s, i destinul fiecăruia este
hotărât pentru totdeauna, după faptele sale.
Prin haina de nuntă din parabolă, este reprezentat caracterul cel
curat, fără pată, pe care îl vor avea adevărat, ii urmas, i ai Domnului
Hristos. Bisericii îi este dat „să se îmbrace cu in subt, ire, strălucitor
s, i curat” fără să aibă vreo „pată, vreo zbârcitură sau altceva de felul
acesta”. Efeseni 5, 27. Sfânta Scriptură ne spune că „inul subt, ire sunt
faptele neprihănite ale sfint, ilor”. Apocalipsa 19, 8. Tuturor acelora
care, prin credint, ă, îl primesc ca Mântuitor personal, le este dată

neprihănirea Domnului Hristos, caracterul Său cel nepătat.
Haina cea albă a neprihănirii a fost purtată de primii nos, tri
părint, i, când ei au fost as, ezat, i de către Dumnezeu în Edenul cel
sfânt. Ei au trăit într-o desăvârs, ită ascultare de voint, a lui Dumnezeu,
întreaga tărie a iubirii lor era dată Tatălui lor ceresc. O lumină plăcută
s, i frumoasă, lumina lui Dumnezeu, înconjura perechea cea sfântă. [311]
Această haină de lumină, era un simbol al ves, mintelor lor spirituale
de cerească nevinovăt, ie. Dacă ei ar fi rămas credincios, i ascultării
de Dumnezeu, atunci această lumină ar fi continuat să-i cuprindă.
Dar când prin neascultare au păcătuit, ei au tăiat legătura lor cu
Dumnezeu, iar lumina care-i înconjura, s-a depărtat de la ei. Goi s, i
plini de rus, ine ei au încercat să înlocuiască hainele ceres, ti, cosind
laolaltă frunze de smochin, pentru a se acoperi cu ele.
Din zilele neascultării lui Adam s, i Eva, acest lucru îl fac tot, i
cei care calcă Legea lui Dumnezeu. Ei au cusut laolaltă frunze de
smochin pentru a acoperi goliciunea adusă de călcarea Legii lui
Dumnezeu. Ei au ajuns să poarte haine făcute după propriile lor
păreri; prin faptele lor, ei au încercat să-s, i acopere păcatele s, i să se
facă astfel primit, i înaintea lui Dumnezeu.
Dar lucrul acesta nu poate fi făcut niciodată. Omul nu poate
inventa nimic care să ia locul hainei nevinovăt, iei pe care el a pierdut-
o. Nici un acoperământ din frunze de smochin, nici o haină lumească
nu poate fi purtată de către aceia care stau cu Domnul Hristos s, i cu
îngerii la ospăt, ul nunt, ii Mielului.
Numai ves, mântul pe care Domnul Hristos ni l-a dat, numai
acela ne face în stare să putem sta în prezenta lui Dumnezeu. Acest
acoperământ, haina îndreptăt, irii Sale, Domnul Hristos îl va as, eza
asupra fiecărui suflet credincios, pocăit. „Te sfătuiesc”, spunea El,
„să cumperi de la Mine ... haine albe, ca să te îmbraci cu ele, s, i să
nu ti se vadă rus, inea goliciunii tale”. Apocalipsa 3, 18.
Această haină, t, esută în războiul cerului, nu are în ea nici chiar
un singur fir făcut după părerea omului. În natura Sa omenească,
Domnul Hristos a lucrat un caracter desăvârs, it, iar acest caracter Se
oferă să ni-l dea s, i nouă. „Toate faptele noastre bune (toată nepri-
hănirea noastră, tr. engl.) sunt ca o haină mânjită”. Isaia 64, 6. Tot
ceea ce putem face noi, este mânjit de păcat. Dar Fiul lui Dumnezeu
„S-a arătat ca să ia păcatele; s, i în El nu este păcat”. Păcatul este
[312] definit ca fiind „fărădelege,” 1 Ioan 3, 5.4. Dar Domnul Hristos a fost
ascultător de toate cerint, ele Legii. Despre Sine El spunea: „Vreau
să fac voia Ta, Dumnezeule! s, i legea Ta este în fundul inimii mele”.
Psalmii 40, 8. Pe când se afla pe pământ, El spunea ucenicilor Săi:
„Eu am păzit poruncile Tatălui Meu”. Prin ascultarea Sa desăvârs, ită,
a făcut posibil ca fiecare fiint, ă omenească să asculte de poruncile
lui Dumnezeu. Când ne supunem Domnului Hristos, atunci inima
noastră este unită cu inima Lui, voint, a noastră se cufundă în voint, a
Lui, mintea noastră devine atunci una cu mintea Lui, iar gândurile
sunt robite Lui. Atunci, noi trăim viat, a Lui. Aceasta înseamnă să fii
îmbrăcat cu haina neprihănirii Sale. Atunci, Domnul privind asupra
noastră, nu vede haina cusută din frunze de smochin, nu vede goliciu-
nea s, i diformitatea păcatului, ci vede propria Sa haină a neprihănirii,
care este ascultarea desăvârs, ită de Legea lui Dumnezeu.
Invitat, ii de la ospăt, ul nunt, ii au fost cercetat, i de către împărat.
Numai unii au fost acceptat, i s, i anume, aceia care au ascultat de
cerint, ele Lui s, i s-au îmbrăcat cu haina de nuntă. Tot la fel stau
lucrurile s, i cu oaspet, ii invitat, i la ospăt, ul Evangheliei. Tot, i trebuie
să fie cercetat, i îndeaproape de marele Împărat s, i numai aceia sunt
primit, i, care s-au îmbrăcat cu haina neprihănirii Domnului Hristos.
Neprihănire înseamnă a face ceea ce este drept, căci tot, i vor fi
judecat, i după faptele lor. Caracterele noastre se dau pe fat, ă prin ceea
ce facem. Faptele arată dacă credint, a este sau nu adevărată.
Pentru noi, nu este de ajuns să credem că Domnul Hristos nu
este un îns, elător, că religia Bibliei nu este o fabulă în mod iscusit
ticluită. Noi putem crede că numele lui Isus este unicul nume sub
soare prin care putem fi mântuit, i s, i totus, i, s-ar putea să nu facem
din El, prin credint, ă, Mântuitorul nostru personal. Nu este suficient
a crede teoria adevărului. Nu este de ajuns a ne mărturisi credint, a
în Hristos s, i a avea numele înscrise în registrele comunităt, ii. „Cine
păzes, te poruncile Lui, rămâne în El, s, i El în el. s, i cunoas, tem că El
rămâne în noi prin Duhul, pe care ni L-a dat”. „s, i
[313] prin aceasta s, tim că îl cunoas, tem, dacă păzim poruncile Lui”, 1
Ioan 3, 24; 2, 3. Aceasta este adevărata dovadă a pocăint, ei. Oricare
ar fi mărturisirea noastră de credint, ă, ea nu valorează nimic, dacă
Domnul Hristos nu este descoperit în noi prin fapte ale neprihănirii.
[314] Adevărul trebuie să fie sădit în inimă. El trebuie să aibă controlul
asupra mint, ii s, i să pună ordine în simt, ămintele noastre, întregul
caracter trebuie să fie imaginea Cuvântului divin. Fiecare iotă s, i

fiecare frântură de literă din Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie
aduse în practica viet, ii de fiecare zi.
Cel care devine părtas, al naturii divine, va fi în armonie cu marele
standard al neprihănirii lui Dumnezeu, Legea Sa cea sfântă. Aceasta
este regula prin care Dumnezeu măsoară faptele, act, iunile oamenilor.
Prin Lege va fi probat caracterul la judecată.
Sunt mult, i aceia care pretind că, prin moartea Domnului Hristos,
Legea a fost desfiint, ată; dar făcând astfel, ei contrazic chiar cuvintele
Domnului Hristos care spun: „Să nu credet, i că am venit să stric
Legea sau profet, ii ... căci ... câtă vreme nu va trece cerul s, i pământul,
nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege”. Matei 5, 17.18.
Spre a face ispăs, ire pentru călcarea de către om a Legii, Domnul
Hristos s, i-a dat viat, a Sa. Dacă Legea ar fi putut fi schimbată sau
înlăturată, atunci n-ar fi fost nevoie ca Donului Hristos să fi murit.
Prin viat, a Sa trăită aici pe pământ, El a onorat Legea lui Dumnezeu.
Prin moartea Sa, El a statornicit-o. El si-a dat viat, a ca jertfa, nu
pentru a nimici Legea lui Dumnezeu, nu pentru a realiza un standard
mai coborât al binelui, ci pentru ca dreptatea să poată fi ment, inută,
pentru a se arăta că Legea este de neschimbat s, i că ea trebuie să
rămână ves, nic.
Satana a sust, inut că este cu neputint, ă pentru om să asculte de
poruncile lui Dumnezeu; s, i este adevărat că în propriile noastre
puteri noi nu putem să ascultăm de ele. Dar Domnul Hristos a venit
în trup omenesc s, i, prin desăvârs, ita Lui ascultare, El a dovedit faptul
că natura umană, contopită în natura divină, poate să asculte de toate
preceptele Legii lui Dumnezeu.
„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele
Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Ioan 1, 12.
Puterea aceasta nu se află în fiint, a omenească, ci este puterea lui
Dumnezeu. Când cineva primes, te pe Hristos, el primes, te atunci s, i
puterea de a trăi viat, a Lui.
Dumnezeu cere de la copiii Săi desăvârs, irea. Legea Sa este [315]
o transcriere a caracterului Său s, i este norma tuturor caracterelor.
Acest standard ves, nic este prezentat tuturor, pentru ca astfel să nu
fie nici o gres, eală cu privire la felul oamenilor din care Dumnezeu
dores, te să-s, i alcătuiască împărăt, ia Sa. Viat, a Domnului Hristos aici
pe pământ a fost o expresie desăvârs, ită a Legii lui Dumnezeu s, i, când
aceia care pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu devin asemenea
Domnului Hristos în caracter, atunci ei vor fi ascultători de poruncile
lui Dumnezeu. Atunci, Domnul va avea încredere în ei spre a face
parte din numărul celor care vor forma familia cerească. Îmbrăcat, i
în ves, mântul slăvit al neprihănirii Domnului Hristos, ei au un loc
la ospăt, ul împăratului. Ei au atunci dreptul de a se alătura mult, imii
celor spălat, i în sângele Mielului.
Cel care a intrat în sala ospăt, ului fără haina de nuntă, reprezintă
starea multora din ziua de azi. Ei mărturisesc a fi cres, tini s, i pretind
ia avea dreptul la binecuvântările s, i privilegiile Evangheliei s, i totus, i,
ei nu simt nevoia unei transformări a caracterului. Ei n-au simt, it
niciodată o adevărată căint, ă de păcat. Ei nu s, i-au dat niciodată seama
de câtă nevoie au ei de Hristos s, i nici n-au exercitat credint, a în El. Ei
n-au ajuns să biruiască tendint, ele mos, tenite sau cultivate, spre rău.
s, i totus, i ei gândesc că sunt destul de buni prin ei îns, is, i s, i se încred în
propriile lor merite, în loc de a se încrede în Hristos. Ca ascultători
ai Cuvântului, ei vin la ospăt, , dar n-au îmbrăcat haina neprihănirii
Domnului Hristos.
Mult, i dintre cei ce se numesc cres, tini sunt numai oameni morali.
Ei au respins acel dar care era singurul care putea să-i facă în stare
să onoreze pe Hristos, reprezentându-L în lume. Lucrarea Duhului
Sfânt este pentru ei o lucrare străină. Ei nu sunt împlinitori ai Cu-
vântului. Principiile cerului care-i deosebesc pe aceia care sunt una
cu Hristos, de aceia care sunt una cu lumea, aproape nu se mai văd
[316] la ei. Cei care se numesc cres, tini, nu mai sunt deloc un popor separat
s, i deosebit. Linia de despărt, ire nu se mai vede. Oamenii se supun
lumii, practicilor, obiceiurilor s, i egoismului ei. Biserica a trecut de
partea lumii în călcarea Legii, când de fapt lumea ar fi trebuit să se
alăture bisericii ascultând de Lege. Biserica se întoarce zilnic spre
lume.
Tot, i aces, tia as, teaptă să fie mântuit, i prin moartea Domnului Hris-
tos, în timp ce refuză să trăiască viat, a Lui de sacrificiu de sine. Ei
proslăvesc bogăt, iile harului dăruit s, i se străduiesc că se înves, mânteze
într-o aparentă neprihănire, sperând ca în felul acesta să-s, i acopere
defectele lor de caracter; dar eforturile lor nu vor fi de nici un folos
în ziua Domnului.
Neprihănirea Domnului Hristos nu va acoperi nici un păcat
cultivat cu plăcere. Un om poate fi în inima sa un călcător al Legii;
s, i totus, i, dacă nu săvârs, es, te nici un act exterior de călcare a Legii,

el poate fi considerat de către lume ca având o mare integritate.
Dar Legea lui Dumnezeu cercetează tainele inimii. Fiecare faptă
este judecată după motivele ce o determină. Numai ceea ce este în
armonie cu principiile Legii lui Dumnezeu, numai aceea va rezista
în ziua judecăt, ii.
Dumnezeu este iubire. El a arătat că iubirea este darul Domnului
Hristos. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă
viat, a ves, nică”. Ioan 3, 16. El n-a ret, inut nimic de la cei răscumpărat, i
ai Săi. El a dat întreg cerul, pentru ca din el noi să putem lua putere s, i
destoinicie, pentru ca noi să nu fim dat, i înapoi sau biruit, i de marele
nostru vrăjmas, . Dar iubirea lui Dumnezeu nu-L face să îngăduie
păcatul. El n-a îngăduit păcatul nici în Satana; nu l-a îngăduit nici în
Adam sau Cain s, i El nu-l va îngădui în nici unul dintre fiii oamenilor.
El nu va închide ochii fat, ă de păcatele noastre s, i nici nu va trece cu
vederea defectele noastre de caracter. El as, teaptă ca, în numele Său,
noi să biruim.
Aceia care resping darul neprihănirii Domnului Hristos, resping [317]
acele însus, iri ale caracterului, care i-ar face fii s, i fiice ale lui Dum-
nezeu. Ei leapădă acel singur lucru care i-ar putea face demni de un
loc la ospăt, ul nunt, ii Mielului.
În parabolă, la întrebarea împăratului: „Cum ai intrat aici fără
să ai haina de nuntă?”, omul acela a amut, it. Tot as, a va fi s, i în ziua
cea mare a judecăt, ii. Acum, oamenii pot găsi scuze pentru defectele
lor de caracter, dar în ziua aceea, ei nu vor mai putea prezenta nici o
scuză.
Comunităt, ile care mărturisesc, în această generat, ie, a fi ale Dom-
nului Hristos, se bucură de cele mai mari privilegii. Domnul ne-a
fost descoperit într-o lumină mereu crescândă. Privilegiile noastre
sunt cu mult mai mari decât au fost privilegiile vechiului popor
al lui Dumnezeu. Noi nu avem numai lumina cea mare ce a fost
încredint, ată poporului Israel, ci noi avem dovezile mereu crescânde
ale mântuirii celei mari ce ne-a fost adusă prin Domnul Hristos.
Ceea ce pentru poporul Israel era un simbol, o umbră, pentru noi
este o realitate. Ei aveau istoria Vechiului Testament; noi avem Ve-
chiul s, i Noul Testament. Noi avem asigurarea unui Mântuitor care
are să vină, un Mântuitor care a fost crucificat, dar care a înviat
s, i care ies, ind din mormântul lui Iosif a proclamat: „Eu sunt învie-
rea s, i viat, a”. Prin cunoas, terea Domnului Hristos s, i a iubirii Sale,
Împărăt, ia lui Dumnezeu se află în mijlocul nostru. Domnul Hristos
ne este descoperit în predici s, i cântat în cântări. Ospăt, ul spiritual
este din abundent, ă as, ezat înaintea noastră. Haina de nuntă, care ne
este pusă la dispozit, ie, având un pret, nespus de mare, este oferită cu
generozitate s, i fără plată oricărui suflet. Prin solii lui Dumnezeu, ne
sunt prezentate neprihănirea Domnului Hristos, îndreptăt, irea prin
credint, ă, „făgăduint, ele nespus de mari s, i sfinte” ale Cuvântului lui
Dumnezeu, o intrare liberă la Tatăl, prin Hristos, mângâierea Duhu-
lui Sfânt s, i asigurarea bine întemeiată a viet, ii ves, nice în Împărăt, ia
lui Dumnezeu. Ce ar fi putut face Dumnezeu pentru noi s, i n-a făcut,
spre a pregăti, pentru noi, cina cea mare, ospăt, ul ceresc?
[318] În ceruri îngerii slujitori declară că: „Lucrarea ce ne-a fost dată
s-o aducem la îndeplinire, a fost săvârs, ită. Am izgonit os, tile înge-
rilor răi. Am adus strălucire s, i lumină în sufletele oamenilor s, i am
făcut să fie vie în memoria lor, iubirea lui Dumnezeu, exprimată în
Isus Hristos. Le-am îndreptat ochii spre Crucea Domnului Hristos.
Inimile lor au fost profund mis, cate de sentimentul vinovăt, iei păca-
tului lor, care a crucificat pe Fiul lui Dumnezeu. Ei au fost convins, i
de vinovăt, ia lor.
Ei au văzut pas, ii pe care trebuie să-i facă în procesul converti-
rii lor; ei au simt, it puterea Evangheliei; inimile lor s-au înduios, at
văzând dulceat, a iubirii lui Dumnezeu. Ei au văzut frumuset, ea ca-
racterului Domnului Hristos”. Dar pentru mult, i totul a fost în zadar.
Ei n-au vrut să se dezbrace de hainele pământes, ti, spre a putea fi
îmbrăcat, i cu haina cerului. Inimile lor s-au dedat la lăcomie. Ei au
iubit societatea lumii mai mult decât au iubit pe Dumnezeul lor.
Solemnă va fi ziua hotărârii finale, în viziunea profetică, aposto-
lul Ioan o descrie astfel: „Apoi am văzut un scaun de domnie mare
s, i alb, s, i pe Cel ce s, edea pe el. Pământul s, i cerul au fugit dinaintea
Lui, s, i nu s-a mai găsit loc pentru ele. S, i am văzut pe mort, i, mari s, i
mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nis, te cărt, i au
fost deschise. S, i a fost deschisă o altă carte, care este cartea Viet, ii....
Si mort, ii au fost Judecat, i după faptele lor, după cele ce erau scrise
în cărt, ile acelea”. Apocalips 20, 11-12.
Tristă va fi, în ziua aceea, revederea lucrurilor trecute, când oa-
menii vor sta fat, ă în fat, ă cu ves, nicia, întreaga viat, ă va fi prezentată
exact as, a cum a fost. Plăcerile lumii, bogăt, iile s, i onorurile, nu vor
mai părea atunci as, a de importante. Oamenii vor vedea atunci că ne-
prihănirea pe care ei au dispret, uit-o, numai ea singură are valoare. Ei
vor vedea atunci că s, i-au modelat caracterele lor sub influent, a amă-
girilor lui Satana. Hainele pe care ei s, i le-au ales sunt de fapt semnul
legământului lor fat, ă de marele apostat. Ei vor vedea atunci rezulta- [319]
tele hotărârii lor. Ei vor ajunge atunci să cunoască ce înseamnă să
calci în picioare poruncile lui Dumnezeu.
Nu va mai fi un alt timp de har în care păcătosul să se pregătească
pentru ves, nicie, în viat, a aceasta noi trebuie să ne îmbrăcăm cu haina
neprihănirii Domnului Hristos. Aceasta este singura noastră ocazie
de a ne forma caracterul pentru căminul pe care Domnul Hristos l-a
pregătit pentru aceia care ascultă de poruncile Sale.
Zilele cercării noastre se apropie repede de încheiere. Sfârs, itul
este aproape. Nouă ne este adresată avertizarea: „Luat, i seama la
voi îns, ivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de
mâncare s, i băutură, s, i cu îngrijorările viet, ii acesteia, s, i astfel ziua
aceea să vină fără veste asupra voastră”. Luca 21, 34. Luat, i seama,
ca nu cumva să fit, i nepregătit, i. Luat, i seama să nu fit, i găsit, i cumva,
la ospăt, ul împăratului, fără haina de nuntă.
„Căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândit, i”. Matei
24, 44. „Ferice de cel ce veghează s, i îs, i păzes, te hainele, ca să nu
umble gol s, i să i se vadă rus, inea”. Apocalipsa 16, 15.
[320] Capitolul 25 — Talant, ii
[321]
[322] Capitol bazat pe textele din Matei 25, 13-30.
[323]
Pe Muntele Măslinilor, Domnul Hristos a vorbit ucenicilor Săi
[324] despre a doua Sa venire aici, pe pământ. El a enumerat unele semne
[325] ce aveau să se arate în apropierea revenirii Sale s, i a cerut ucenicilor
Săi să vegheze s, i să fie gata. El a repetat iarăs, i avertizarea: „Vegheat, i,
dar, căci nu s, tit, i ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului”. Matei
25, 13. Apoi, El a arătat ce înseamnă a veghea în vederea revenirii
Sale. Timpul nu trebuie petrecut într-o as, teptare inactivă, lenes, ă, ci
lucrând cu zel, cu sârguint, ă. Aceasta este lect, ia pe care El vrea s-o
învăt, ăm din parabola cu talant, ii.
„Împărăt, ia cerurilor”, spunea El, „se va asemăna cu un om
care, când era să plece într-o altă t, ară, a chemat pe robii săi s, i le-a
încredint, at avut, ia sa. Unuia i-a dat cinci talant, i, altuia doi, s, i altuia
unul; fiecăruia după puterea lui, ... s, i a plecat”. Matei 25, 14-15.
Omul care a plecat într-o t, ară îndepărtată, reprezintă pe Domnul
[326] Hristos care, atunci când a rostit această parabolă, era aproape de
timpul să plece de pe acest pământ, la ceruri. „Slujitorii” sau robii
din parabolă reprezintă pe urmas, ii Domnului Hristos. Noi nu suntem
ai nos, tri. Noi am fost „cumpărat, i cu un pret, ” (1 Corinteni 6, 20), nu
„cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur ... ci cu sângele scump al
lui Hristos” (1 Petru 1, 18-19) ... „pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai
trăiască pentru ei îns, is, i, ci pentru Cel ce a murit s, i a înviat pentru
ei”. 2 Corinteni 5, 15.
Tot, i oamenii au fost cumpărat, i cu un pret, nespus de mare. Re-
vărsând întreaga comoară a cerului în această lume, dându-ne întreg
cerul în Hristos, Dumnezeu a cumpărat voint, a, afect, iunea, mintea,
sufletul s, i întreaga fiint, ă omenească. Fie că cineva este credincios
sau necredincios, tot, i oamenii sunt proprietatea lui Dumnezeu. Tot, i
sunt chemat, i să lucreze pentru El s, i, după felul în care ei împlinesc
această chemare, tot, i vor trebui să dea socoteală în ziua cea mare a
judecăt, ii.
224
Talant, ii 225
Dar cerint, ele lui Dumnezeu nu sunt recunoscute de către tot, i.

În parabolă, aceia care au declarat că au acceptat să lucreze pentru
Hristos sunt înfăt, is, at, i ca fiind slujitorii Săi.
Urmas, ii Domnului Hristos au fost răscumpărat, i pentru slujire.
Domnul ne învat, ă că scopul real al viet, ii este slujirea. Domnul
Hristos a fost muncitor s, i tuturor urmas, ilor Săi le-a dat legea slujirii
— slujirii lui Dumnezeu s, i a semenilor lor. Aici, Domnul Hristos a
prezentat lumii cea mai înaltă concept, ie a viet, ii ce a fost cunoscută
vreodată. Trăind pentru a sluji altora, omul este astfel adus în legătură
cu Domnul Hristos. Legea slujirii devine veriga de legătură ce ne
leagă de Dumnezeu s, i de semenii nos, tri.
Slujitorilor Săi, Domnul Hristos le încredint, ează „avut, ia Sa” —
ceva ce trebuie să fie pus la schimbător, pentru El. El dă „fiecărui
om lucrarea sa”. Fiecare are locul său în planul cel ves, nic al cerului.
Fiecare trebuie să lucreze în colaborare cu Domnul Hristos pentru
mântuirea celor păcătos, i. După cum este sigur că avem pregătit [327]
un loc în locas, urile din ceruri, tot atât de sigur este s, i faptul că,
aici pe pământ, avem hotărât un loc anumit unde să lucrăm pentru
Dumnezeu.
Darurile Duhului Sfânt

Talant, ii, pe care Domnul Hristos i-a încredint, at Bisericii Sale,
reprezintă — în mod deosebit — darurile s, i binecuvântările date
oamenilor de către Duhul Sfânt. „De pildă, unuia îi este dat, prin
Duhul, să vorbească despre înt, elepciune; altuia, să vorbească des-
pre cunos, tint, ă, datorită aceluias, i Duh; altuia, credint, a, prin acelas, i
Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelas, i Duh; altuia, puterea să
facă minuni; altuia, proorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia,
felurite limbi; s, i altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri
le face unul s, i acelas, i Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voies, te”,
1 Corinteni 12, 8-11. Nu tot, i oamenii primesc aceleas, i daruri, dar
fiecărui slujitor al lui Dumnezeu îi este făgăduit un dar al Duhului
Sfânt.
Mai înainte de a părăsi pe ucenicii Săi, Domnul Hristos „a suflat
peste ei s, i le-a zis: «Luat, i Duh Sfânt»”. Ioan 20, 22. De asemenea,
El a zis: „Iată că voi trimite peste voi făgăduint, a Tatălui Meu”. Luca
24, 49. Dar darul Duhului Sfânt n-a fost primit în plinătatea lui decât
numai după înălt, area Domnului la cer. Revărsarea Duhului Sfânt

n-a avut loc decât atunci când ucenicii, prin credint, ă s, i rugăciune,
s-au predat pe deplin lucrării Sale. Atunci, într-un mod deosebit,
bunurile cerului au fost încredint, ate urmas, ilor Domnului Hristos.
„De aceea este zis: «S-a suit sus, a luat robia roabă s, i a dat daruri
oamenilor»”. Efeseni 4, 8.7. „Dar toate aceste lucruri le face unul s, i
acelas, i Duh, care dă fiecăruia în parte, cum voies, te”, 1 Corinteni 12,
11. Darurile sunt deja ale noastre, în Hristos Isus, dar luarea lor în
stăpânire depinde de primirea — de către noi-a Duhului Sfânt.
[328] Făgăduint, a Duhului Sfânt nu este apreciată as, a cum ar trebui să
fie. Împlinirea ei nu se realizează as, a cum ar fi putut să fie. Lipsa
Duhului Sfânt este aceea care face ca lucrarea Evangheliei să fie
atât de lipsită de putere. Cineva poate să aibă învăt, ătură, talente,
elocvent, ă s, i orice alt dar natural sau dobândit; dar fără prezent, a
Duhului lui Dumnezeu, nici o inimă nu va fi atinsă, s, i nici un păcătos
nu va fi câs, tigat la Hristos. Pe de altă parte, dacă ei sunt legat, i de
Hristos s, i dacă darurile Duhului Sfânt le sunt date, atunci, cei mai
săraci s, i cei mai nes, tiutori dintre ucenicii Săi, vor avea o putere care
va câs, tiga inimile. Dumnezeu îi face canale prin care să se reverse
cele mai înalte influent, e asupra Universului.
Alt, i talant, i
Darurile speciale ale Duhului Sfânt nu sunt singurii talant, i despre
care ne vorbes, te parabola. Ea include, de asemenea, toate darurile s, i
toată destoinicia, fie înnăscută sau dobândită, naturală sau spiritu-
ală. Toate trebuie folosite în serviciul Domnului Hristos. Devenind
ucenicii Săi, noi trebuie să ne predăm Lui cu tot ceea ce suntem s, i
avem. Aceste daruri, El ni le dă înapoi curăt, ite s, i înnobilate, spre a
fi folosite spre slava Sa s, i spre binecuvântarea semenilor nos, tri.
Fiecărui om Dumnezeu i-a dat „după puterile sale”. Talentele
n-au fost împărt, ite după capricii. Cel care are capacitatea de a folosi
cinci talant, i, primes, te cinci. Cel care nu poate face să sporească
decât doi, primes, te numai doi. Cel care poate folosi cu înt, elepciune
numai unul, primes, te numai unul. Nimeni nu trebuie să se plângă
că n-a primit daruri mai multe sau mai mari; căci El le-a împărt, it
fiecăruia. Este deopotrivă onorat prin folosirea s, i sporirea fiecărui
dar, fie el mare sau mic. Cel căruia i-au fost încredint, at, i cinci talant, i,
Talant, ii 227
trebuie să lucreze pentru dezvoltarea acestor cinci talant, i; cel care
nu are decât unul, trebuie să răspundă pentru dezvoltarea unui singur
talant. Dumnezeu as, teaptă de la fiecare roade „avându-se în vedere
ce are cineva, nu ce n-are”. 2 Corinteni 8, 12.
În parabolă „cel ce primise cei cinci talant, i s-a dus, i-a pus în [329]
negot, s, i a câs, tigat cu ei alt, i cinci talant, i. Tot as, a, cel ce primise cei
doi talant, i a câs, tigat s, i el alt, i doi cu ei”.
Talant, ii, oricât de put, ini ar fi ei, trebuie să fie pus, i la schimbător.
Întrebarea, care trebuie să ne preocupe cel mai mult, nu este cât am
primit, ci ce fac eu cu ceea ce am primit? Cultivarea s, i cres, terea
tuturor puterilor este prima noastră datorie fat, ă de Dumnezeu s, i fat, ă
de semenii nos, tri. Cel care nu cres, te, nu spores, te zilnic capacitatea
s, i utilitatea sa în folosul altora, nu împlines, te scopul, rat, iunea de a
fi a viet, ii. Mărturisind a avea credint, ă în Hristos, noi, ca lucrători [330]
pentru Domnul, ne legăm a deveni în totul — în tot ceea ce este
posibil pentru noi oamenii — mai buni s, i astfel ar trebui să cultivăm
până în cel mai înalt grad al perfect, iunii orice facultate, astfel încât
să facem, în cea mai mare măsură, binele de care suntem noi în stare.
Domnul are o mare lucrare de făcut s, i El — în viat, a viitoare
— cea mai mare plată o va da acelora care în viat, a aceasta aduc la
îndeplinire cea mai credincioasă s, i cea mai voioasă slujire. Domnul
îs, i alege propriile Sale instrumente omenes, ti s, i zilnic, în diferite
împrejurări, El îi pune la probă. În cadrul planului Său de lucru, în
fiecare străduint, ă — din toată inima — de a aduce la îndeplinire
planul Său, El alege instrumentele Sale omenes, ti, nu pentru că ele
sunt desăvârs, ite, ci pentru că, printr-o vie legătură cu El, ei pot
ajunge la desăvârs, ire.
Dumnezeu nu va primi decât pe aceia care sunt hotărât, i a năzui
către o t, intă înaltă. Pe fiecare instrument omenesc El îl as, ează sub
solemna obligat, ie de a face tot ceea ce poate el mai bine. De la tot, i
se cere desăvârs, irea morală. Niciodată n-ar trebui ca noi să coborâm
standardul neprihănirii, pentru a ne acomoda tendint, elor spre rău, fie
mos, tenite, fie cultivate. Noi trebuie să înt, elegem că nedesăvârs, irea
caracterului este păcat. Toate atributele neprihănite ale caracterului
se află în Dumnezeu ca un tot desăvârs, it, armonios s, i tot, i aceia care
primesc pe Domnul Hristos ca un Mântuitor personal au privilegiul
de a avea aceste calităt, i.
Tot, i aceia care vor să fie împreună lucrători cu Dumnezeu, tre-
buie să t, intească la desăvârs, irea fiecărei părt, i a trupului s, i a oricărei
dispozit, ii a mint, ii s, i sufletului său. Adevărata educat, ie înseamnă
pregătirea puterilor fizice, intelectuale s, i morale, pentru îndeplinirea
fiecărei datorii; ea este, de fapt, instruirea corpului, mint, ii s, i sufletu-
lui pentru a sluji lui Dumnezeu. Aceasta este educat, ia care va dăinui
ves, nic.
De la fiecare cres, tin, Domnul cere cres, terea destoiniciei s, i a
rodniciei în orice direct, ie. Domnul Hristos ne-a asigurat o răsplată, a
[331] dat chiar sângele Său s, i a suferit, pentru a putea avea slujirea noastră
de bunăvoie. El a venit în lume pentru a ne da un exemplu despre
felul în care trebuie să lucrăm s, i despre spiritul pe care trebuie să-l
aducem în lucrarea noastră. El dores, te ca noi să studiem spre a vedea
cum putem contribui mai bine la înaintarea lucrării Sale, cum putem
aduce slavă numelui Său în această lume, încoronând aceasta cu
cinste, cu cea mai mare iubire s, i consacrare fat, ă de Tatăl Său care
„atât de mult a iubit ... lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca
oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viat, ă ves, nică”. Ioan 3, 16.
Domnul Hristos însă nu ne-a asigurat de faptul că atingerea
desăvârs, irii caracterului este un lucru us, or. Un caracter nobil, ci-
zelat, necolt, uros, nu se mos, tenes, te. Nici nu-l putem avea printr-o
întâmplare. Un caracter nobil se câs, tigă prin eforturi personale s, i
prin meritele harului Domnului Hristos. Dumnezeu dă talentele, pu-
terile mintale; noi ... ne formăm caracterul. El se formează printr-o
luptă necrut, ătoare s, i aspră cu eul. O luptă continuă trebuie dusă
împotriva înclinat, iilor fires, ti mos, tenite. Noi trebuie să ne cerce-
tăm îndeaproape s, i să nu îngăduim să rămână nici chiar o singură
trăsătură nesfint, ită de caracter, fără să fie îndreptată.
Nimeni să nu spună, eu nu pot să-mi corectez defectele de ca-
racter. Dacă ajungi cumva la această hotărâre, atunci, cu sigurant, ă
vei da gres, în a obt, ine viat, a ves, nică. Imposibilitatea, obstacolul, stă
în lipsa voint, ei tale. Dacă nu vrei, nu vei birui. Adevărata dificultate
stă, de fapt, în stricăciunea unei inimi nesfint, ite s, i în refuzul de a se
supune controlului lui Dumnezeu.
Mult, i dintre cei înzestrat, i de Dumnezeu să facă o lucrare minu-
nată realizează prea put, in, pentru că îndrăznesc put, in. Mii de oameni
trec prin această viat, ă ca s, i când n-ar avea o t, intă bine definită, pen-
Talant, ii 229
tru care să trăiască s, i nici un anumit standard spiritual de atins. Unii
ca aces, tia vor primi o răsplată pe măsura lucrării lor.
Să ne aducem aminte că niciodată nu vom atinge o t, intă mai
înaltă decât aceea pe care ne-am pus-o. De aceea, să ne punem t, inte
înalte s, i apoi pas cu pas, chiar cu eforturi chinuitoare, prin renunt, are
s, i sacrificiu de sine, să urcăm toate treptele acestei scări spre progres.
Nimic n-ar trebui să ne ret, ină de la aceasta. As, a zis-ul destin nu
si-a t, esut plasa în jurul nici unei fiint, e omenes, ti atât de puternic, [332]
încât aceasta să fie nevoită a rămâne fără ajutor s, i în nesigurant, ă.
Împrejurările potrivnice, din contră, ar trebui să determine o hotărâre
categorică de a le birui, înlăturarea, sfărâmarea unei bariere, va face
să se câs, tige o mai mare iscusint, ă s, i curaj, pentru a merge înainte.
Merget, i cu hotărâre în direct, ia cea bună s, i împrejurările vor ajunge
să vă fie ajutoare s, i nicidecum piedici.
Pentru slava lui Dumnezeu, fii plin de ambit, ie în cultivarea fiecă-
rei trăsături bune a caracterului. În orice fază a clădirii caracterului
trebuie să fim plăcut, i lui Dumnezeu. S, i acest lucru îl putem s, i trebuie
să-l facem; căci Enoh a fost plăcut înaintea lui Dumnezeu, des, i a trăit
într-o generat, ie decăzută. Cu sigurant, ă că sunt oameni asemenea lui
Enoh s, i în zilele noastre.
Să rămânem asemenea lui Daniel, acel credincios bărbat de stat,
un om pe care nici o ispită nu l-a putut corupe. Să nu dezamăgim
pe Acela care ne-a iubit atât de mult, încât s, i-a dat propria Sa viat, ă,
pentru a ne s, terge păcatele. El spune: „Despărt, it, i de Mine, nu putet, i
face nimic”. Ioan 15, 5. Să nu uităm acest lucru. Dacă am gres, it,
atunci cu sigurant, ă vom ajunge biruitori, dacă ne vom vedea gres, elile
s, i le vom considera ca fiind un semnal de avertizare. În acest fel vom
putea transforma înfrângerea într-o biruint, ă, dezamăgind pe vrăjmas,
în as, teptările lui s, i onorând pe Răscumpărătorul nostru.
Un caracter format după chipul s, i asemănarea caracterului divin
este singura comoară pe care o putem lua cu noi din lumea aceasta, în
cea ves, nică. Cei care se află sub îndrumarea s, i instruirea Domnului
Hristos în această lume, vor duce cu ei în locuint, ele ceres, ti, orice
calităt, i dumnezeies, ti obt, inute aici. Iar în cer, noi vom continua să
cres, tem spre perfect, iunea absolută. Cât de importantă este deci
dezvoltarea caracterului în viat, a aceasta!
Fiint, e ceres, ti vor conlucra cu instrumentele omenes, ti care, cu
o credint, ă puternică, hotărâtă, caută acea perfect, iune a caracterului
care să ducă la desăvârs, irea purtării, a faptelor. Tuturor acelora care
sunt angajat, i în această lucrare Domnul Hristos le spune: „Eu sunt
la dreapta ta, ca să te ajut”.
[333] Când voint, a omului cooperează cu voint, a lui Dumnezeu, ea
devine atunci atotputernică. Tot ceea ce — la porunca Sa — trebuie
făcut, poate fi adus la îndeplinire în s, i prin puterea Sa. Toate cerint, ele
lui Dumnezeu sunt tot atâtea împuterniciri din partea Sa.
Facultăt, ile mintale

Dumnezeu cere instruirea facultăt, ilor noastre mintale. El a plă-
nuit ca slujitorii Săi să aibă o inteligent, ă mai mare s, i un discernământ
mai clar, decât cei din lume; de aceea el este neplăcut impresionat de
către aceia care sunt prea neglijent, i, sau prea indolent, i spre a deveni
lucrători eficient, i s, i bine instruit, i. Dumnezeu ne cere să-L iubim cu
toată inima noastră, din tot sufletul nostru s, i cu toată puterea noastră,
dar s, i cu toată capacitatea noastră intelectuală. Faptul acesta as, ează
asupra noastră obligat, ia dezvoltării mintii noastre, până la deplina ei
capacitate, pentru ca să putem cunoas, te s, i iubi pe Creatorul nostru,
cu toată puterea mint, ii noastre.
Pus sub controlul Duhului Sfânt, intelectul nostru, cu cât va fi
mai temeinic cultivat, cu atât va fi mai cu succes folosit în slujba
lui Dumnezeu. Cel needucat, dar care se consacră lui Dumnezeu
s, i dores, te mult să fie de folos pentru binecuvântarea altora, poate
fi s, i este binecuvântat de Dumnezeu în slujirea Sa. Dar aceia care,
cu acelas, i spirit de consacrare, au însă s, i avantajul unei educat, ii
temeinice, aces, tia pot face o mult mai mare s, i mai întinsă lucrare
pentru Hristos. Ei stau pe un teren superior.
Dumnezeu dores, te ca noi să dobândim cea mai completă
educat, ie posibilă, cu scopul de a împărtăs, i cunos, tint, a noastră s, i
altora. Nimeni nu poate s, ti unde s, i cum vor fi chemat, i să lucreze sau
să vorbească pentru Dumnezeu. Numai Tatăl nostru ceresc s, tie ce
poate face El din oameni. Înaintea noastră se află posibilităt, i pe care
slaba noastră credint, ă nu le poate discerne. Mintea noastră ar trebui
astfel educată, încât, dacă este necesar, să putem prezenta adevărul
[334] Cuvântului Său celor mai înalte autorităt, i s, i aceasta într-o astfel
de manieră, încât să aducem slavă numelui Său. Noi n-ar trebui să
Talant, ii 231
pierdem nici o ocazie de a ne pregăti din punct de vedere intelectual,

spre a lucra pentru Dumnezeu.
Tineretul, care are nevoie de o educat, ie, să se apuce de lucru,
cu hotărârea de a o obt, ine. Nu trebuie să as, teptăm ca să ni se pre-
zinte ocazia, ci să ne creăm noi ocaziile. Să folosim cele mai mici
prilejuri care ni se oferă. Să practicăm economia. Nu trebuie să
ne cheltuim mijloacele pentru satisfacerea apetitului, sau în căuta-
rea de plăceri. Să fim hotărât, i a deveni as, a de folositori s, i as, a de
eficient, i, cum ne cheamă Dumnezeu a fi. În tot ceea ce întreprindem
să fim cons, tiincios, i. Să folosim orice avantaj ce ni se oferă pentru
dezvoltarea intelectului. Studiul cărt, ilor să fie combinat cu munca
fizică s, i, printr-o cons, tiincioasă silint, ă, prin veghere s, i rugăciune, să
obt, inem înt, elepciune de sus. Aceasta ne va da o educat, ie completă,
în acest fel vom cres, te în caracter s, i vom avea influent, ă asupra altora,
făcându-ne în stare să-i conducem pe calea neprihănirii s, i a sfint, irii.
În lucrarea educării de sine, ar trebui să se realizeze mult mai
mult, dacă am folosi toate privilegiile s, i ocaziile ce ni se oferă.
Adevărata educat, ie înseamnă nu numai aceea care se poate dobândi
prin s, coli. În timp ce studiul s, tiint, elor nu trebuie neglijat, există s, i o
educat, ie care duce la mântuire s, i care se poate obt, ine numai printr-o
vie legătură cu Dumnezeu. Fiecare cercetător al adevărului să-s, i ia
Biblia s, i să intre în comuniune cu marele Învăt, ător. S, i astfel, mintea
să fie educată s, i disciplinată spre a face fat, ă marilor probleme ce ne
confruntă în cercetarea adevărului divin.
Cei care flămânzesc după cunos, tint, e, cu care să binecuvânteze
pe semenii lor, ei îns, is, i vor fi binecuvântat, i de Dumnezeu. Prin
studierea Cuvântului Său, puterile lor mintale vor fi trezite la o mai
zeloasă activitate. Atunci, va avea loc o extindere, o dezvoltare a
facultăt, ilor mintale, iar intelectul va dobândi putere s, i eficient, ă.
Disciplinarea de sine trebuie să fie practicată de tot, i aceia care [335]
vor să fie slujitori ai lui Dumnezeu. Aceasta va face să se realizeze
mai mult decât numai elocvent, a, sau talentele cele mai strălucite. O
minte obis, nuită, dar bine disciplinată, va face o lucrare mai mare s, i
mai înaltă, decât cea mai ascut, ită minte s, i cele mai mari talente, dar
lipsite de controlul de sine.
Vorbirea
Puterea vorbirii este un talent ce ar trebui să fie cultivat cu multă
înt, elepciune. Dintre toate darurile pe care le-am primit din partea lui
Dumnezeu, nici unul nu este capabil a fi o mai mare binecuvântare ca
acesta. Cu vocea, noi convingem sau influent, ăm; cu ea, noi înălt, ăm
rugăciunile noastre s, i lăudăm pe Dumnezeu; s, i tot cu ea, noi vorbim
s, i altora despre iubirea Răscumpărătorului nostru. Cât de important
este, deci, ca ea să fie astfel educată, încât să fie cât mai folositoare
spre bine.
Cultivarea s, i buna folosire a vocii sunt neglijate foarte mult, chiar
de către persoane inteligente s, i cu o activitate cres, tină. Sunt mult, i
aceia care citesc, sau vorbesc as, a de încet, sau as, a de repede, încât nu
pot fi bine înt, eles, i. Unii se exprimă greu s, i neclar. Alt, ii vorbesc pe
un ton înalt, t, ipător, care zgârie s, i care supără pe ascultători. Textele,
cântările, rapoartele s, i alte materiale prezentate în adunările publice
sunt adesea astfel citite, încât nu sunt înt, elese, iar uneori prezentate
în as, a fel, încât puterea s, i efectul lor sunt nimicite.
Acesta este un rău ce poate s, i trebuie să fie corectat. În privint, a
aceasta Sfânta Scriptură ne dă învăt, ături precise. Despre levit, ii care
citeau Scripturile în fat, a poporului, în zilele lui Ezra, se spunea că:
„Ei citeau deslus, it în Cartea Legii lui Dumnezeu, s, i-i arătau înt, elesul,
ca să-i facă să înt, eleagă ce citiseră”. Neemia 8, 8.
Printr-un efort sârguincios, tot, i pot dobândi deprinderea de a citi
în mod inteligibil s, i a vesti cu un ton plin, clar, un sunet rotund s, i
[336] într-un mod distinct s, i impresionant. Făcând astfel, noi putem mări
foarte mult eficient, a noastră ca lucrători ai Domnului Hristos.
Fiecare cres, tin este chemat să facă cunoscut s, i altora bogăt, iile
nemărginite ale Domnului Hristos; de aceea el ar trebui să tindă
spre desăvârs, irea vorbirii sale. El ar trebui să prezinte Cuvântul
lui Dumnezeu într-un as, a mod, încât să-L recomande ascultători-
lor. Dumnezeu nu dores, te ca instrumentele Sale omenes, ti să fie
neîndemânatice. Nu este voint, a Sa ca omul să mics, oreze sau să
degradeze influent, a cerului care, prin el, se revarsă asupra lumii.
Noi trebuie să privim la Domnul Hristos, exemplul nostru
desăvârs, it; noi ar trebui să ne rugăm pentru ajutorul Duhului Sfânt s, i
în puterea Sa, ar trebui să căutăm a pregăti fiecare organ al corpului
pentru o slujire desăvârs, ită.
Talant, ii 233
Acest lucru este valabil, în mod deosebit, pentru aceia care sunt
chemat, i să depună o activitate publică. Fiecare slujitor al lui Dum-
nezeu s, i fiecare învăt, ător al adevărului ar trebui să fie cons, tient de
faptul că ei dau oamenilor o solie cuprinzătoare de interese ves, nice.
Adevărul rostit îi va judeca în ziua socotelilor finale, în cazul unor
suflete, felul în care cineva rostes, te solia, va determina primirea sau
respingerea ei. De aceea, cuvântul să fie astfel rostit încât el să se
impună înt, elegerii s, i să impresioneze inima. El ar trebui rostit rar, în
mod solemn s, i distinct s, i totus, i cu toată căldura pe care important, a
lui o cere.
Buna cultivare s, i folosire a puterii vorbirii este legată de orice
ramură a lucrării cres, tine; ea este prezentă în viat, a de familie s, i în
toate legăturile noastre, unii cu alt, ii. Noi trebuie să ne obis, nuim a
vorbi pe un ton plăcut, a folosi un limbaj curat s, i corect s, i cuvinte
pline de amabilitate s, i curtenitoare. Cuvintele dulci, amabile sunt ca
o rouă s, i ca o ploaie plăcută pentru suflet. Sfintele Scripturi ne spun
despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Sale, pentru
ca El să poată s, ti cum „să învioreze cu vorba pe cel doborât de
întristare”. Psalmii 45, 2; Isaia 50, 4. Domnul ne cere ca „vorbirea
noastră să fie totdeauna cu har” (Coloseni 4, 6), „ca să dea har celor
ce-l aud”. Efeseni 4, 29.
Atunci când căutăm să corectăm sau să îndreptăm pe alt, ii, ar [337]
trebui să fim foarte atent, i la cuvintele noastre. Ele vor fi, fie un miros
de viat, ă spre viat, ă, fie un miros de moarte spre moarte. Atunci când
mustră, sau când sfătuiesc, mult, i fac lucrul acesta folosind cuvinte
aspre, severe, cuvinte ce nu sunt în stare să vindece sufletul rănit.
Prin aceste expresii rău formulate, spiritul se irită, se mânie s, i adesea,
cei gres, it, i sunt at, ât, at, i la răzvrătire. Tot, i aceia care sust, in principiile
adevărului, au nevoie să primească untdelemnul ceresc al iubirii. În
toate împrejurările, mustrările trebuie să fie rostite în spiritul iubirii.
Atunci, cuvintele noastre vor aduce o îndreptare s, i nu disperare.
Domnul Hristos, prin Duhul Sfânt va da fort, a s, i puterea necesară.
Aceasta este lucrarea Sa.
Nici un cuvânt neînt, elept n-ar trebui să fie rostit. Nici o vorbire
de rău, nici o vorbire us, uratică, nici un cuvânt rostit cu mânie, sau
aluzie n-ar trebui să iasă de pe buzele celui care este un urmas, al
Domnului Hristos. Apostolul Pavel, scriind prin Duhul Sfânt, spune:
„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură”. Efeseni 4, 29. O
vorbire stricată, nu înseamnă numai rostirea unor cuvinte murdare.

Ea înseamnă orice expresie care este contrară principiilor sfinte s, i
curate, ale unei religii fără pată. Ea include, de asemenea, aluziile
nesfinte s, i insinuările voalate spre rău. Dacă nu se rezistă acestor
lucruri în mod categoric, ele vor duce la păcate mari.
Asupra fiecărei familii, asupra fiecărui cres, tin, în mod individual,
zace datoria de a bara calea vorbirii stricate. Când ne găsim în soci-
etatea acelora care se complac în vorbiri nebunes, ti, este de datoria
noastră să schimbăm, dacă este posibil, subiectul conversat, iei. Prin
ajutorul harului lui Dumnezeu, noi ar trebui, în mod neobservat,
linis, tit, să spunem câteva cuvinte, sau să schimbăm subiectul, pentru
ca să îndreptăm conversat, ia pe un făgas, mai folositor.
Este lucrarea părint, ilor, aceea de a educa pe copiii lor, ca aces, tia
să deprindă obiceiul unei vorbiri corecte. Cea mai bună s, coală pentru
această cultivare a vorbirii, este viat, a de cămin. Din cei mai fragezi
ani, copiii ar trebui învăt, at, i să vorbească în mod respectuos s, i cu
iubire fat, ă de părint, ii lor s, i unii fat, ă de alt, ii. Ei trebuie învăt, at, i că de
[338] pe buzele lor nu trebuie să iasă decât numai cuvinte politicoase, ade-
vărate s, i curate. Chiar părint, ii, ei îns, is, i ar trebui să învet, e în s, coala
Domnului Hristos. Apoi, prin Cuvânt s, i exemplu, ei pot ajunge să
învet, e pe copiii lor să folosească o „vorbire sănătoasă, s, i fără cusur
... ca potrivnicul să rămână de rus, ine, s, i să nu poată să spună nimic
rău de noi”. Tit 2, 8. Aceasta este una dintre cele mai mari s, i mai
pline de responsabilitate din datoriile lor.
Ca urmas, i ai Domnului Hristos, noi ar trebui să modelăm cuvin-
tele noastre în as, a fel, încât ele să fie un ajutor s, i o încurajare reci-
procă în viat, a de cres, tin. Cu mult mai mult decât facem noi, avem
nevoie să vorbim despre capitolele cele pret, ioase ale experient, ei
noastre. Noi ar trebui să vorbim despre mila s, i bunătatea plină de
iubire a lui Dumnezeu, despre profunzimile fără de egal ale iubirii
Mântuitorului. Cuvintele noastre ar trebui să fie cuvinte de laudă s, i
de mult, umire. Dacă mintea s, i inima sunt pline de iubirea lui Dum-
nezeu, lucrul acesta se va da pe fat, ă în vorbirea noastră. Nu va fi o
problemă dificilă să împărtăs, im s, i altora ceea ce a pus stăpânire pe
viat, a noastră spirituală. Gândurile înalte, aspirat, ii nobile, înt, elegerea
clară a adevărului, scopuri s, i planuri neegoiste, râvna după evlavie
s, i sfint, ire vor aduce roade care să descopere caracterul comorii ini-
Talant, ii 235
mii. Când Domnul Hristos este astfel descoperit în vorbirea noastră,

aceasta va avea puterea de a câs, tiga suflete pentru El.
Noi trebuie să vorbim despre Domnul Hristos celor ce nu-L
cunosc. Noi trebuie să facem as, a cum a făcut El. Oriunde Se afla,
în sinagogă, pe cale, în barca îndepărtată put, in de mal, la ospăt, ul
fariseilor sau la masa vames, ilor, El vorbea oamenilor despre lucrurile
privitoare la o viat, ă mai înaltă. Lucrurile din natură, evenimentele
viet, ii de fiecare zi, erau legate de El cu cuvintele adevărului. Inimile
ascultătorilor Săi erau atrase spre Sine; pentru că El le-a vindecat
rănile, a mângâiat pe cei în necaz, le-a luat copiii în brat, e s, i i-a
binecuvântat. Când îs, i deschidea gura ca să vorbească, atent, ia lor
era at, intită asupra Sa s, i fiecare cuvânt era pentru unele suflete, un
miros de viat, ă spre viat, ă.
Tot as, a ar trebui să fie s, i cu noi. Oriunde ne-am găsi, ar trebui [339]
să folosim ocaziile de a vorbi s, i altora despre Mântuitorul. Dacă
urmăm exemplul Domnului Hristos în a face binele, atunci inimile
ni se vor deschide, as, a cum s-au deschis s, i fat, ă de El. Nu brusc, ci
cu un tact ce izvorăs, te din iubirea divină, noi putem vorbi despre
El care este deosebit „de zece mii”, Unul a Cărui fiint, ă „este plină
de farmec”. Cântarea Cântărilor 5,10.16. Aceasta este lucrarea cea
mai nobilă, la care noi putem să folosim talentul vorbirii. Ea ne-a
fost dată, pentru ca să putem prezenta pe Domnul Hristos ca un
Mântuitor care iartă păcatele.
Influent, a
Viat, a Domnului Hristos era o influentă net, ărmurită, care se în-
tindea mai departe s, i tot mai departe, o influent, ă ce-L lega de Dum-
nezeu s, i de întreaga familie omenească. Prin Domnul Hristos, Dum-
nezeu a învestit pe om cu o influent, ă care face posibil ca el, omul, să
trăiască nu numai pentru sine. Noi suntem în mod individual legat, i
de semenii nos, tri, suntem o parte din marele tot al lui Dumnezeu s, i
ne aflăm sub obligat, ii mutuale. Nimeni nu poate fi independent de
semenii săi; pentru că bunul mers al unuia afectează pe ceilalt, i. Este
scopul lui Dumnezeu acela ca fiecare dintre noi să simt, im faptul
că suntem necesari pentru bunul mers al altora s, i, în consecint, ă, să
urmărim promovarea fericirii lor.
Fiecare suflet este înconjurat de o atmosferă proprie — o at-

mosferă încărcată poate, cu puterea credint, ei dătătoare de viat, ă,
de curaj, sperant, ă s, i înmiresmată cu parfumul iubirii. Sau, poate fi
o atmosferă apăsătoare, rece, datorită nemult, umirii s, i egoismului,
sau otrăvită de mânjitura aducătoare de moarte a păcatului preferat.
Cons, tient sau nu, fiecare persoană cu care venim în contact este
influent, ată de atmosfera ce o emanăm în jur.
Aceasta este o responsabilitate de care nu ne putem elibera.
Cuvintele noastre, îmbrăcămintea noastră, comportamentul nostru,
[340] chiar s, i expresia înfăt, is, ării noastre, toate au o influent, ă. De impresia
pe care astfel o facem, depind rezultatele spre bine sau spre rău, pe
care nimeni nu le poate aprecia. Fiecare impuls în acest fel este o
sământ, ă semănată, s, i care îs, i va aduce roadele ei. Ea este o verigă în
lant, ul cel lung al evenimentelor omenes, ti, fără să s, tim până unde se
va întinde. Dacă prin exemplul nostru ajutăm altora la dezvoltarea
principiilor cele bune, le dăm puterea de a face binele. La rândul
lor, ei exercită aceeas, i influentă asupra altora, iar aces, tia, la rându-
le, asupra altora, în acest fel, fără să ne dăm seama, prin influent, a
noastră mii ajung să fie binecuvântat, i.
Să aruncăm o pietricică într-un lac s, i se va forma un mic val
concentric s, i apoi altul; s, i pe măsură ce cresc, cercul se măres, te, până
când ajunge la t, ărm. Tot as, a stau lucrurile s, i cu influent, a noastră.
Dincolo de cunoas, terea sau controlul nostru, ea vorbes, te altora fiind
o binecuvântare sau un blestem.
Caracterul este putere. Mărturia tăcută a unei viet, i credincioase,
neegoiste s, i evlavioase, are în sine o influent, ă irezistibilă. Manifes-
tând în viat, a noastră caracterul Domnului Hristos, noi conlucrăm
cu El în lucrarea de salvare de suflete. Numai prin manifestarea
în viat, a noastră a caracterului Său, noi putem coopera cu El. S, i cu
cât este mai mare, mai întinsă influent, a noastră, cu atât mai mare
este binele pe care îl putem face. Când cei care mărturisesc a sluji
pe Dumnezeu, urmează exemplul Domnului Hristos, trăind în viat, a
lor zilnică principiile Legii Sale, când fiecare faptă este o mărturie
cum că ei iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice, iar pe aproapele
lor ca pe ei îns, is, i, atunci, biserica va avea putere ca să influent, eze
lumea.
Dar niciodată n-ar trebui să se uite faptul că influent, a este, de
asemenea, o putere spre rău. Pierderea unui singur suflet este un
Talant, ii 237
lucru teribil; dar a pricinui pierderea altor suflete este un lucru s, i mai
teribil. Este un gând teribil acela că influent, a noastră să fie un miros
de moarte spre moarte s, i totus, i acest lucru este posibil. Mult, i dintre
cei care mărturisesc a strânge împreună cu Hristos, împrăs, tie ceea ce
este al Său. De aceea Biserica este as, a de slabă. Mult, i se complac în
manifestarea deschisă a spiritului de critică s, i acuzare. Dând loc la [341]
bănuieli, gelozie s, i nemult, umire, ei se predau ca instrumente ale lui
Satana. S, i mai înainte ca ei să-s, i dea seama de ceea ce fac, prin ei,
vrăjmas, ul s, i-a împlinit scopul. Influent, a spre ceea ce este rău a fost
exercitată, umbra a fost aruncată, iar săget, ile lui Satana s, i-au nimerit
t, inta. Neîncrederea, necredint, a s, i infidelitatea evidentă au cuprins
pe aceia care altfel ar fi putut primi pe Domnul Isus Hristos. În acest
timp, slujitorii lui Satana privesc satisfăcut, i asupra acelora pe care
ei i-au adus la scepticism, s, i care s-au împietrit acum fat, ă de orice
mustrare s, i fat, ă de orice îndemn. Ei se laudă singuri, considerând
că în comparat, ie cu aceste suflete ei sunt virtuos, i s, i drept, i. Ei nu-s, i
dau seama că aceste epave triste de caracter sunt rezultatul vorbirii
lor neînfrânate s, i a inimilor lor răzvrătite. Influent, a lor a pricinuit
căderea acestor suflete ispitite.
Astfel, us, urătatea, îngăduint, a de sine s, i indiferent, a nepăsătoare
din partea celor ce mărturisesc a fi cres, tini, îndepărtează multe suflete
de pe calea viet, ii. Sunt mult, i aceia care se tem să întâlnească la bara
de judecată a lui Dumnezeu roadele influent, ei lor.
Numai prin harul lui Dumnezeu noi putem să folosim cum tre-
buie acest dar. Nu există nimic în noi îns, ine prin care să putem
influent, a pe alt, ii spre bine. Dacă ne dăm seama de neputint, a noastră
s, i de nevoia noastră de putere divină, atunci nu ne vom încrede în noi
îns, ine. Noi nu putem s, ti ce rezultate aduc o zi, o oră, sau o clipă s, i,
de aceea, niciodată să nu începem ziua, fără să ne încredint, ăm căile
s, i inima Tatălui nostru ceresc. Îngerii Săi sunt trimis, i să vegheze
asupra noastră s, i, dacă ne as, ezăm sub călăuzirea lor, oricând suntem
în primejdie, ei vor fi la dreapta noastră. Când fără să ne dăm seama
suntem în primejdia de a exercita o influent, ă rea, îngerii vor fi lângă
noi, inspirându-ne o cale mai bună, alegând, pentru noi, cuvintele [342]
s, i influent, ând faptele noastre. În acest fel influent, a noastră poate
fi tăcută, neobservată, însă foarte puternică în a atrage pe alt, ii la
Hristos s, i la lumea cerească.
Timpul
Timpul nostru apart, ine lui Dumnezeu. Fiecare clipă este a Sa s, i
suntem sub solemna obligat, ie de a o folosi spre slava Sa. Despre nici
un talent pe care El ni l-a dat nu ne va cere o mai strictă socoteală ca
despre timpul nostru.
Valoarea timpului este mai presus de orice evaluare. Domnul
Hristos a considerat orice moment foarte pret, ios s, i as, a ar trebui să-l
socotim s, i noi. Viat, a este prea scurtă spre a fi risipită fără rost. Nu
avem decât câteva zile de har în care să ne pregătim pentru ves, nicie.
Nu avem nici un timp pe care să-l folosim în plăceri egoiste, nici
un timp pentru a ne lăsa târât, i în păcat. Acum noi trebuie să ne
formăm caractere pentru viat, a viitoare, pentru viat, a ves, nică. Acum
noi trebuie să ne pregătim în vederea judecăt, ii de cercetare.
De abia a început să trăiască familia omenească, când ... ea
a început să moară, iar munca neîncetată a lumii se sfârs, es, te în
nefiint, ă, dacă nu se dobândes, te adevărata cunoas, tere cu privire la
viat, a ves, nică. Omul care pret, uies, te timpul ca fiind ziua sa de lucru,
se va pregăti pentru un locas, s, i pentru o viat, ă care este ves, nică.
Pentru el, este bine că s-a născut.
Suntem sfătuit, i să răscumpărăm vremea. Dar timpul, care a fost
risipit, nu mai poate fi răscumpărat niciodată. Nu putem chema
înapoi nici chiar un singur moment. Singura cale prin care putem
să răscumpărăm timpul nostru, este aceea de a folosi cât mai bine
timpul ce ne-a rămas, fiind conlucrători împreună cu Dumnezeu, în
marele Său Plan de Mântuire.
În cel care face astfel, are loc o transformare a caracterului său.
El devine un fiu al lui Dumnezeu, un membru al familiei regale, un
copil al Împăratului cerului. El este pregătit spre a fi în tovărăs, ia
îngerilor.
[343] Acum este timpul nostru de a lucra pentru salvarea semenilor
nos, tri. Sunt unii care gândesc că dacă dau bani pentru cauza Dom-
nului Hristos, aceasta este tot ceea ce se cere de la ei să facă; timpul
pret, ios în care ei ar putea face o lucrare personală pentru El, trece
nefolosit. Dar este privilegiul s, i datoria tuturor acelora, care au sănă-
tate s, i putere, de a împlini, pentru Dumnezeu, un serviciu activ. Tot, i
trebuie să lucreze pentru câs, tigarea sufletelor la Hristos. Dăruirea de
bani nu poate lua locul lucrării personale.
Talant, ii 239
Fiecare clipă este plină de consecint, e ves, nice. Noi trebuie să
stăm ca un ostas, gata la momentul potrivit pentru slujire. Ocazia pe
care o avem de a vorbi acum unor suflete în nevoie, din Cuvântul
viet, ii, poate nu ni se va mai oferi vreodată. Dumnezeu poate spune
acelui singur suflet: „Chiar în noaptea aceasta t, i se va cere înapoi
sufletul”, s, i prin neglijenta noastră, el nu va fi gata. Luca 12, 20. În
ziua cea mare a judecăt, ii, cum vom da noi socoteală lui Dumnezeu,
în acest caz?
Viat, a este prea solemnă ca să fie cu totul absorbită în lucrurile
vremelnice s, i pământes, ti, prinsă într-o moris, că de griji s, i temeri
pentru lucruri ce nu sunt decât asemenea unui atom, în comparat, ie
cu lucrurile de interes ves, nic. S, i totus, i, Dumnezeu ne-a chemat să-I
slujim, chiar s, i în problemele vremelnice ale viet, ii. Sârguint, a în
această lucrare este tot as, a de mult o parte a adevăratei religii, as, a
cum este s, i închinarea. Sfânta Scriptură nu încurajează nicidecum
lenevia, aceasta fiind cel mai mare blestem care afectează lumea
noastră. Fiecare bărbat s, i femeie care este pe deplin convertit, va fi
un lucrător sârguincios.
De folosirea dreaptă a timpului nostru, depinde succesul în do-
bândirea cunos, tint, ei s, i de cultivare a mint, ii. Cultivarea intelectului
nu trebuie să fie împiedicată de sărăcie, de originea umilă a cuiva,
sau din cauza împrejurărilor nefavorabile. Trebuie să folosim fle-
care clipă a viet, ii. Câteva clipe aici, câteva clipe acolo, care pot fi
risipite în vorbiri nefolositoare; orele de dimineat, ă pierdute adesea
prin s, ederea în pat; timpul petrecut în călătorii cu tramvaiul, sau
cu trenul, sau as, teptând în stat, ii, sau clipe de as, teptare până ni se [344]
serves, te masa, sau timpul petrecut în as, teptarea acelora care întârzie
la întâlnirile date — dacă o carte ar fi păstrată la îndemână s, i aceste
fragmente de timp ar fi folosite pentru studiu, pentru lectură sau
pentru o profundă meditat, ie, câte nu s-ar putea realiza. Un scop ho-
tărât, o silint, ă stăruitoare s, i o economisire foarte grijulie a timpului,
vor face în starea pe oameni să dobândească cunos, tint, e s, i o cultură
intelectuală, care îi va califica spre a ocupa orice pozit, ie influentă s, i
folositoare.
Este datoria fiecărui cres, tin de a se deprinde cu ordinea,
cons, tiinciozitatea s, i promptitudinea. Nu există nici o scuză pen-
tru munca înceată s, i de cârpaci a cuiva. Când cineva este totdeauna
la lucru, dar lucrarea respectivă nu este niciodată terminată, aceasta
se datorează faptului că mintea s, i inima nu sunt puse în lucrarea

aceea. Cel care este încet la lucru s, i care lucrează fără spor, ar trebui
să-s, i dea seama că acestea sunt defecte ce trebuie să fie îndreptate.
Unul ca acesta are nevoie să-s, i pună mintea la contribut, ie, plănuind
cum să folosească timpul în as, a fel, încât să poată obt, ine cele mai
bune rezultate. Cu tact s, i cu metodă, unii vor realiza tot atât de mult
în cinci ore, cât fac alt, ii în zece ore. Unii care sunt angajat, i în lucrări
gospodăres, ti, sunt totdeauna la lucru s, i nu pentru că au atât de mult
de făcut, ci pentru că ei nu fac planuri pentru ca să câs, tige foarte
mult la ceea ce ar fi trebuit să lucreze foarte put, in. Dar tot, i aceia
care vor, pot birui aceste deprinderi lipsite de simplitate s, i zădărni-
cie. În activitatea lor, unii ca aces, tia trebuie să aibă o t, intă anumită.
Să se stabilească cât timp este necesar pentru o anumită lucrare s, i
apoi, orice efort trebuie îndepărtat spre a termina lucrarea în timpul
hotărât. Exercitarea puterii voint, ei, va face ca s, i mâinile să se mis, te
mai cu îndemânare.
Prin lipsa de hotărâre de a lua în mâinile sale această problemă
s, i a se schimba, face ca oamenii să devină stereotipi în căile s, i
act, iunile lor rele sau, cultivând puterile lor, ei pot dobândi iscusint, a
de a face cele mai bune lucrări. Astfel, ei se vor găsi căutat, i, chemat, i
la lucru întotdeauna s, i pretutindeni. Ei vor fi apreciat, i după deplina
lor valoare.
[345] Mult, i tineri s, i copii pierd timpul, pe care l-ar fi putut folosi în
a purta unele din poverile căminului, dovedind în acest fel o iubire
plină de interes pentru tatăl s, i mama lor. Tinerii ar putea lua asupra
umerilor lor puternici multe din răspunderile pe care altcineva trebuie
să le poarte.
Viat, a Domnului Hristos, din cei mai fragezi ani ai Săi, a fost o
viat, ă de intensă activitate. El n-a trăit pentru a-s, i plăcea Sie însus, i.
El era Fiul Dumnezeului Celui Ves, nic s, i cu toate acestea, El a lucrat
meseria de dulgher ca tatăl Său Iosif. Ocupat, ia Sa era semnificativă.
El a venit în lume ca să formeze, să construiască caractere s, i astfel,
El a fost desăvârs, it în toată lucrarea Sa. În toată activitatea Sa aici
pe pământ, El a adus aceeas, i desăvârs, ire, ca s, i în caracterele pe care
El le transforma prin puterea Sa divină. El este exemplul nostru.
Părint, ii ar trebui să învet, e pe copii valoarea s, i buna folosire a
timpului. Să-i învăt, ăm că a face ceva care va onora pe Dumnezeu
s, i va fi o binecuvântare pentru omenire, este un lucru care merită
Talant, ii 241
să ne străduim să-l facem. Chiar din frageda lor copilărie, ei pot fi
misionari pentru Dumnezeu.
Părint, ii nu pot face un mai mare păcat decât acela de a îngădui
copiilor să nu facă nimic. În curând, copiii vor învăt, a să iubească
lenevia s, i vor cres, te astfel bărbat, i s, i femei nefolositori, lipsit, i de
vlagă. Când vor fi destul de mari ca să-s, i câs, tige existent, a, ca să-s, i
găsească o ocupat, ie, ei lucrează într-un mod lenes, , trândav s, i totus, i
as, teptând să fie plătit, i tot as, a de mult, ca s, i atunci când ar lucra cu
credincios, ie. Este o deosebire cât lumea de mare între această clasă
de muncitori s, i aceia care-s, i dau seama de faptul că ei trebuie să fie
economi, muncitori s, i credincios, i.
Indolent, a s, i neglijent, a manifestate în lucrările pământes, ti vor
fi aduse s, i în viat, a religioasă, fapt ce va face pe cineva incapabil
a lucra cu succes pentru Dumnezeu. Mult, i care printr-o muncă
sârguincioasă ar fi putut fi o binecuvântare pentru lume, au ajuns o
ruină din cauza leneviei. Lipsa de ocupat, ie s, i a unei t, inte precise,
deschid us, a la mii de ispite. Tovărăs, iile rele, obiceiurile vicioase
strică mintea s, i sufletul, iar rezultatul este ruina viet, ii acesteia s, i a
viet, ii viitoare.
În orice ramură de activitate ne-am angaja. Cuvântul lui Dumne- [346]
zeu ne învat, ă să fim „în sârguint, ă ... fără preget. Fit, i plini de râvnă;
cu duhul slujit, i Domnului”. „Tot ce găses, te mâna ta să facă, fă cu
toată puterea ta!”. „Ca unii care s, tit, i că vet, i primi de la Domnul
răsplata mos, tenirii. Voi slujit, i Domnului Hristos”. Romani 12, 11;
Eclesiastul 9, 10; Coloseni 3, 24.
Sănătatea
Sănătatea este o binecuvântare a cărei valoare o apreciază foarte
put, ini s, i totus, i, de ea depinde, în mare măsură, eficacitatea puterilor
noastre fizice s, i intelectuale. Pornirile s, i pasiunile noastre îs, i au
locul lor în corp s, i acesta trebuie păstrat în cele mai bune condit, ii
din punct de vedere fizic s, i sub cea mai spirituală influent, ă, pentru
ca talant, ii ce ne-au fost dat, i să aducă cele mai mari foloase.
Tot ceea ce slăbes, te puterea fizică face să scadă s, i capacitatea
intelectuală, făcând-o mai put, in în stare să facă deosebire între bine
s, i rău. Devenim astfel mai put, in capabili a alege ceea ce s, tim că este
bine.
Gres, ita folosire a puterilor noastre fizice scurtează perioada de

timp în care viat, a noastră poate fi folosită spre slava lui Dumnezeu.
s, i faptul acesta ne face neînstare a aduce la îndeplinire lucrarea pe
care Dumnezeu ne-a dat-o s-o facem. Fiind îngăduitori fat, ă de noi
îns, ine în a ne forma obiceiuri rele, culcându-ne târziu, satisfăcându-
ne apetitul în detrimentul sănătăt, ii, noi punem temelia slăbiciunii
noastre corporale. Neglijând exercit, iile fizice, lucrând peste măsură
cu mintea s, i corpul nostru, ajungem să zdruncinăm echilibrul sis-
temului nostru nervos. Aceia care îs, i scurtează în acest fel viat, a s, i
devin astfel incapabili pentru slujire, datorită nerespectării legilor
naturale, sunt vinovat, i înaintea lui Dumnezeu de jaf. Ei jefuiesc, de
asemenea, pe semenii lor. Ocazia de a binecuvânta pe alt, ii, lucrare
pentru care de fapt, Dumnezeu i-a trimis în lume, a fost scurtată
datorită act, iunii s, i comportamentului lor. S, i ei s-au făcut astfel neîn-
[347] stare să facă chiar ceea ce ar fi putut realiza într-o scurtă perioadă
de timp. Domnul ne consideră vinovat, i, atunci când prin obiceiurile
noastre vătămătoare, lipsim lumea de binele ce-l putem face.
Călcarea legilor fizice înseamnă s, i călcarea Legii morale, căci
Dumnezeu este, în adevăr, Autorul atât al legilor fizice, după cum El
[348] este s, i autor al legilor morale. Legea Sa este scrisă cu degetul Său
pe fiecare nerv, pe fiecare mus, chi, pe flecare capacitate dată omului.
S, i orice gres, ită sau rea întrebuint, are a oricărei părt, i a organismului
nostru este o violare a acelei legi.
Tot, i ar trebui să aibă o inteligentă cunoas, tere a corpului omenesc,
pentru ca să-s, i poată păstra trupurile într-o stare bună, necesare spre
a face lucrarea Domnului. Viat, a fizică trebuie să fie păstrată cu
multă grijă s, i cultivată, pentru ca prin om, natura divină să poată fi
descoperită în toată plinătatea ei. Legătura dintre organismul nostru
fizic s, i viat, a spirituală, este una dintre cele mai importante ramuri ale
educat, iei. Ea ar trebuii tratată cu multă atent, ie, atât în cămin, cât s, i
în s, coală. Tot, i au nevoie să cunoască structura corpului lor, precum
s, i legile care guvernează viat, a lor. Cel care rămâne de bunăvoie în
necunos, tint, ă de legile viet, ii sale fizice, ale fiint, ei sale s, i care le calcă
datorită necunoas, terii lor, păcătuies, te împotriva lui Dumnezeu. Tot, i
ar trebui să se as, eze în cea mai bună legătură posibilă fat, ă de viat, a s, i
sănătatea lor. Obiceiurile noastre ar trebui să fie aduse sub controlul
mint, ii, care la rândul ei, trebuie să fie sub conducerea lui Dumnezeu.
Talant, ii 243
„Nu s, tit, i”, spunea apostolul Pavel, „că trupul vostru este Templul
Duhului Sfânt, care locuies, te în voi, s, i pe care L-at, i primit de la
Dumnezeu? S, i că voi nu suntet, i ai vos, tri?, Căci at, i fost cumpărat, i
cu un pret, . Proslăvit, i dar pe Dumnezeu în trupul s, i în duhul vostru,
care sunt ale lui Dumnezeu”, 1 Corinteni 6, 19-20.
Puterea
Noi trebuie să iubim pe Dumnezeu, nu numai cu toată inima
noastră, cu tot cugetul nostru, cu tot sufletul, ci s, i cu toată puterea
noastră. Aceasta înseamnă folosirea completă s, i în mod inteligent a
puterilor noastre fizice.
Domnul Hristos a fost un lucrător credincios atât în lucrurile
vremelnice, cât s, i în cele spirituale s, i în tot ceea ce a făcut, El era
hotărât să facă voia Tatălui Său. Lucrurile din cer s, i de pe pământ
sunt mult mai strâns legate s, i sunt mult mai direct sub supravegherea
Domnului Hristos decât îs, i dau seama mult, i.
Domnul Hristos a fost Acela care a făcut planul pentru întocmirea [349]
primului sanctuar pământesc. El a dat fiecare poruncă cu privire la
construirea templului lui Solomon. Cel care, în timpul viet, ii Sale
pământes, ti a lucrat ca dulgher în satul Nazaret, a fost Arhitectul
ceresc care a făcut planul sfântului locas, în care avea să fie onorat
Numele Său.
Domnul Hristos a fost Acela care a înzestrat pe aceia, care lucrau
la construirea Sanctuarului, cu înt, elepciunea de a executa cele mai
iscusite s, i cele mai frumoase lucrări. El a zis: „Să s, tii că am ales pe
Bet, alael, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din semint, ia lui Iuda. L-am umplut
cu Duhul lui Dumnezeu, i-am dat un duh de înt, elepciune, pricepere
s, i s, tiint, ă pentru tot felul de lucrări.... S, i iată că i-am dat ca ajutor pe
Oholiab, fiul lui Ahisamac, de semint, ia lui Dan. Am dat pricepere în
mintea tuturor celor ce sunt iscusit, i, ca să facă tot ce t, i-am poruncit”.
Exodl 31, 2-6.
Dumnezeu dores, te ca slujitorii Săi din orice ramură a lucrării, să
privească la El ca fiind Dătătorul a tot ceea ce au ei. Toate invent, iile
bune s, i toate perfect, ionările, îs, i au izvorul în El, care este minunat în
sfat s, i excelent în executarea lucrărilor. Atingerea iscusită a mâinii
medicului, puterea sa asupra nervilor s, i mus, chilor, cunoas, terea deli-
catului organism al corpului, este înt, elepciunea puterii divine, pentru
a fi folosită spre binele celor suferinzi. Iscusint, a cu care dulgherul

foloses, te ciocanul, puterea cu care fierarul face să răsune nicovala,
vin de la Dumnezeu. El a dat oamenilor talente, s, i El as, teaptă ca ei să
privească la El pentru sfat. Orice vom face, în orice ramură a lucrării
ne vom găsi, Domnul dores, te să conducă mintea noastră, pentru
ca noi să putem aduce la îndeplinirea în mod desăvârs, it lucrarea
noastră.
Religia s, i activitatea noastră practică, nu sunt două lucruri sepa-
rate; ele sunt una. Religia Bibliei trebuie să fie întret, esută cu tot ceea
ce noi spunem s, i facem. Instrumentele omenes, ti s, i divine trebuie să
[350] fie unite laolaltă, atât în act, iunile noastre vremelnice, cât s, i în cele
spirituale. Ele trebuie să fie în ocupat, iile noastre omenes, ti, în lucră-
rile mecanice, ca s, i în cele agricole, în întreprinderile comerciale
ca s, i în cele s, tiint, ifice. Trebuie să fie o cooperare în tot ceea ce se
cuprinde în activitatea noastră cres, tină.
Dumnezeu a făcut cunoscute principiile pe baza cărora este
posibilă această conlucrare. Proslăvirea Sa trebuie să fie motivul
tuturor acelora care sunt împreună lucrători cu El. Toată lucrarea
noastră trebuie săvârs, ită în iubire fat, ă de Dumnezeu s, i în armonie
cu voint, a Sa.
Este tot atât de esent, ial să faci voia lui Dumnezeu atunci când
construies, ti o casă, ca s, i atunci când iei parte la un serviciu religios.
Iar dacă lucrătorii au adus principiile cele adevărate în formarea
propriului lor caracter, atunci, odată cu ridicarea fiecărei clădiri, ei
vor cres, te în har s, i cunos, tint, ă.
Dumnezeu însă nu va primi cele mai mari talente s, i slujirea cea
mai strălucită, dacă eul personal nu este pus pe altar, ca o jertfa vie,
ca o ardere de tot. Rădăcina trebuie să fie sfântă, altfel nici un rod
nu va fi primit de Dumnezeu.
Domnul a făcut pe Daniel s, i pe Iosif nis, te administratori foarte
iscusit, i. El a putut lucra prin ei, pentru că ei n-au trăit pentru a fi pe
placul propriilor lor porniri, ci pentru a plăcea lui Dumnezeu.
Cazul lui Daniel cuprinde s, i pentru noi o lect, ie. El descoperă
faptul că un om priceput în afaceri, nu trebuie să fie numaidecât un
om s, iret s, i viclean. El poate fi instruit de Dumnezeu la fiecare pas.
În timp ce era prim ministru al împărăt, iei Babilonului, Daniel era,
de asemenea, un profet al lui Dumnezeu, primind lumina inspirat, iei
divine. Cei lumes, ti s, i ambit, ios, i sunt înfăt, is, at, i în Cuvântul lui Dum-
Talant, ii 245
nezeu ca iarba care cres, te s, i ca floarea ierbii care se usucă repede.

Cu toate acestea, Dumnezeu dores, te să aibă bărbat, i inteligent, i în
slujba Sa, bărbat, i calificat, i pentru diferite ramuri ale lucrării Sale.
Este nevoie de oameni priceput, i în afaceri care să t, easă marile prin-
cipii ale adevărului în toate lucrările lor. Iar talentele lor ar trebui
să fie desăvârs, ite prin cel mai temeinic studiu s, i educat, ia cea mai
aleasă. Dacă sunt bărbat, i în vreo ramură de activitate mai înt, elept, i [351]
s, i mai eficient, i, atunci aces, tia sunt cei care folosesc toată puterea,
toată iscusint, a lor pentru clădirea Împărăt, iei lui Dumnezeu în lumea
noastră. Despre Daniel ni se spune că în toate act, iunile lui, atunci
când a fost supus unei cercetări amănunt, ite, nu s-a găsit la el nici
chiar o singură gres, eală. El a fost un exemplu a ceea ce trebuie să fie
orice om de afaceri. Istoria viet, ii sale ne arată ce poate fi realizat de
către cineva care-s, i consacră puterile mint, ii, ale oaselor s, i mus, chilor
săi, ale inimii s, i ale întregii lui viet, ii, în slujba lui Dumnezeu.
Banii
Dumnezeu încredint, ează — de asemenea — oamenilor s, i mij-
loace materiale. El le dă puterea de a dobândi averi. El udă pământul
cu rouă cerului s, i cu ploaia înviorătoare. El dă lumina soarelui, care
încălzes, te pământul, trezind la viat, ă lucrurile din natură, făcându-le
să înflorească s, i să aducă roade. S, i El cere să-I dăm înapoi ceea ce
este al Său.
Banii nos, tri nu ne-au fost dat, i pentru slava s, i preamărirea noastră.
Ca administratori credincios, i, noi trebuie să-i folosim pentru onoarea
s, i slava lui Dumnezeu. Unii gândesc că numai o parte din mijloacele
lor sunt ale lui Dumnezeu. Când pun de o parte o sumă de bani
pentru scopuri religioase s, i de binefacere, ei consideră restul ca fiind
al lor, spre a fi folosit, i as, a cum gândesc ei că este bine. Dar făcând
astfel, ei gres, esc. Tot ceea ce avem este al Domnului s, i noi suntem
răspunzători fat, ă de El de felul în care îi folosim. În folosirea fiecărui
bănut, , se va vedea dacă iubim mai presus de orice pe Dumnezeu, iar
pe aproapele nostru ca pe noi îns, ine.
Banii au o mare valoare pentru că, cu ei, putem să facem mult
bine. În mâinile copiilor lui Dumnezeu, ei sunt hrană pentru cei
flămânzi, apă pentru cei însetat, i s, i haine pentru cei goi. Ei sunt
un mijloc de apărare pentru cei apăsat, i s, i un ajutor pentru cei bol-
navi. Dar banii nu au o valoare mai mare decât nisipul, în afară de

faptul că sunt folosit, i pentru a procura cele necesare viet, ii, pentru
binecuvântarea altora s, i pentru înaintarea cauzei lui Hristos.
[352] Îngrămădirea de averi este nu numai nefolositoare, dar este un
blestem. În viat, a aceasta, avut, iile sunt o cursă pentru suflet, înstră-
inând simt, ămintele fat, ă de comorile ceres, ti. În marea zi a judecăt, ii
lui Dumnezeu, ele vor constitui o mărturie împotriva talant, ilor
nefolosit, i s, i a ocaziilor neglijate, s, i care vor fi o condamnare pentru
posesorul lor. Sfântă Scriptură spune: „Ascultat, i acum voi, bogat, ilor!
Plânget, i s, i tânguit, i-vă, din pricina nenorocirilor care au să vină peste
voi. Bogăt, iile voastre au putrezit s, i hainele voastre sunt roase de
molii. Aurul s, i argintul vostru au ruginit; s, i rugina lor va fi o dovadă
împotriva voastră. Ca focul are să vă mănânce carnea! V-at, i strâns
comori în zilele din urmă! Iată că plata lucrătorilor, care v-au secerat
câmpiile, s, i pe care le-at, i oprit-o prin îns, elăciune, strigă! S, i strigătele
secerătorilor au ajuns la urechile Domnului os, tirilor”. Iacov 5, 1-5.
Domnul Hristos nu aprobă nici o întrebuint, are risipitoare sau
neglijentă a mijloacelor materiale. În ceea ce prives, te economia,
lect, ia Sa pentru tot, i urmas, ii Săi este: „Strânget, i fărâmiturile care au
rămas, ca să nu se piardă nimic”. Ioan 6, 12. Cel care-s, i dă seama că
banii săi sunt un talant primit din partea lui Dumnezeu, îi va folosi
în mod cons, tiincios, economic, s, i va considera ca o datorie a sa să
facă economie, pentru a avea de unde da s, i altora.
Cu cât cheltuim mai mult, i bani pentru a face paradă, a ne făli
cu îmbrăcămintea noastră s, i pentru satisfacerea plăcerilor egoiste,
cu atât mai put, in vom avea cu ce să hrănim pe cei flămânzi s, i
să îmbrăcăm pe cei goi. Fiecare bănut, folosit în mod nenecesar,
lipses, te pe cheltuitor de ocazia pret, ioasă de a face bine. În acest fel
Dumnezeu este jefuit de onoarea s, i slava care I-ar fi fost adusă, prin
dreapta folosire a talant, ilor încredint, at, i de El, oamenilor.
Îndemnuri s, i simt, ăminte înalte

Simt, ăminte de amabilitate, de bunătate s, i blândet, e, îndemnuri
generoase s, i o înt, elegere imediată a lucrurilor spirituale, sunt talente
pret, ioase s, i as, ează pe posesorul lor sub o grea răspundere. Toate
trebuie să fie folosite în slujba lui Dumnezeu. Dar mult, i gres, esc în
aceasta. Satisfăcut, i de faptul că au asemenea calităt, i, ei neglijează
Talant, ii 247
a le pune în slujba pentru alt, ii. Ei se măgulesc cu ideea că, dacă [353]
vor avea ocazia, dacă împrejurările le vor fi favorabile, ei vor face o
lucrare mare s, i bună. Dar ei stau s, i as, teaptă ocazia. Ei dispret, uiesc
micimea de suflet a sărmanului zgârcit, care pizmuies, te chiar s, i
put, inul celui nevoias, . Ei îs, i dau seama că acesta trăies, te numai pentru
sine s, i că el este răspunzător pentru talant, ii săi folosit, i în mod gres, it.
Cu o mare mult, umire de sine, ei scot în evident, ă contrastul dintre ei
s, i astfel de oameni îngus, ti la suflet, considerând că situat, ia lor este
mult mai favorabilă decât aceea a vecinilor lor atât de mici la suflet.
Dar ei se îns, eală. Simpla pierdere a unor calităt, i nefolosite, nepuse
la schimbător, nu face decât să crească responsabilitatea acestora.
Cei care au multe s, i mari simt, ăminte, sunt sub obligat, ia, fat, ă de
Dumnezeu, de a face parte din ele, nu numai prietenilor lor, ci s, i
tuturor acelora care au nevoie de ajutorul lor. Avantajele sociale sunt
s, i ele un talant, s, i trebuie folosit pentru binele tuturor acelora care
intră în sfera influent, ei noastre. Iubirea care este binevoitoare numai
fat, ă de cât, iva, nu este iubire, ci egoism. O astfel de iubire nu va lucra
nicidecum spre binele sufletelor, s, i nici spre slava lui Dumnezeu.
Aceia care lasă astfel nefolosit, i talant, ii încredint, at, i de Domnul lor,
sunt s, i mai vinovat, i decât aceia pentru care ei au un astfel de dispret, .
Acestora li se va spune: At, i cunoscut voint, a Stăpânului, dar n-at, i
împlinit-o.
Prin folosire, talant, ii se înmult, esc

Talant, ii care sunt folosit, i, pus, i la schimbător, sunt talant, ii care
se înmult, esc. Succesul nu este rezultatul s, ansei sau al destinului, ci
el este opera lucrării provident, ei lui Dumnezeu, răsplata credint, ei s, i
a judecăt, ii mature, a virtut, ii s, i a eforturilor stăruitoare. Dumnezeu
dores, te ca noi să folosim fiecare dar pe care-l avem; s, i dacă vom
face acest lucru, atunci vom primi s, i alte daruri, mai mari, de care
să ne folosim. El nu ne dotează în mod supranatural cu calităt, ile
care ne lipsesc; dar în timp ce folosim ceea ce avem, El va lucra
cu noi în vederea cres, terii s, i întăririi facultăt, ilor noastre. Puterile [354]
noastre vor cres, te odată cu fiecare sacrificiu făcut cu toată inima s, i
cu sinceritate în slujba Domnului. Dacă ne predăm ca nis, te unelte
cu care s, i în care Duhul Sfânt să lucreze, atunci harul lui Dumnezeu
ne va da puterea ca să ne debarasăm de vechile porniri, să biruim
înclinat, iile cele puternice s, i să ne formăm obiceiuri noi. Având

plăcere s, i ascultând de îndemnurile Duhului Sfânt, inimile noastre
se deschid larg spre a primi mult s, i tot mai mult din puterea Sa s, i spre
a face o lucrare mai mare s, i mai bună. Energiile latente nefolosite se
trezesc s, i capacităt, ile paralizate până atunci, primesc o nouă viat, ă.
Lucrătorul umil, care cu supunere ascultă chemarea lui Dumne-
zeu, poate fi sigur de faptul că va primi ajutor divin. Chiar numai ac-
ceptarea unei răspunderi as, a de mare s, i sfântă, este în sine înălt, ătoare
de caracter. Ea cheamă la lucru cele mai înalte puteri intelectuale s, i
spirituale, întăres, te s, i curăt, es, te mintea s, i inima. Este minunat să vezi
cât de puternic devine cel slab prin credint, a în puterea lui Dumne-
zeu, cât de hotărâte eforturile lui s, i cât de mari s, i bogate rezultatele.
Cel care, cu umilint, ă, începe cu put, ine cunos, tint, e s, i spune s, i altora
put, inul pe care îl s, tie, în timp ce caută cu sârguint, ă să cunoască
mai mult, acela va constata că întreaga comoară a cerului îi stă la
dispozit, ie. Cu cât va căuta să împartă mai multă lumină, cu atât mai
multă lumină va primi el. Cu cât va căuta cineva cu dragoste pentru
suflete să explice Cuvântul lui Dumnezeu s, i altora, cu atât mai clar
va deveni acesta pentru el. Cu cât vom folosi mai mult cunos, tint, ele
noastre s, i vom exercita mai mult puterile noastre, cu atât vom avea
mai multă cunos, tint, ă s, i mai multă putere.
Fiecare efort făcut pentru Domnul Hristos, se va transforma în
binecuvântări pentru noi. Dacă folosim mijloacele noastre materiale
pentru slava Sa, El ne va da mai mult. Căutând să câs, tigăm pe
alt, ii pentru Hristos, prezentând în rugăciune povara pentru suflete,
propriile noastre inimi vor bate atunci sub influent, a înviorătoare a
harului lui Dumnezeu; simt, ămintele noastre vor străluci atunci de o
mai mare ardoare divină s, i întreaga noastră viat, ă cres, tină va fi atunci
mult mai reală, mai plină de zel, s, i mult mai bogată în rugăciuni.
[355] În ceruri, valoarea unui om se socotes, te după capacitatea inimii
de a cunoas, te pe Dumnezeu. Această cunos, tint, ă este izvorul oricărei
puteri. Dumnezeu a creat astfel pe om, încât fiecare talant al său să
poată fi talantul, sau darul lui Dumnezeu; s, i El caută totdeauna să
aducă spiritul omenesc în legătură cu cel divin. El ne oferă privilegiul
de a coopera cu Hristos în a face cunoscut lumii harul Său, pentru
ca să putem primi o mai bogată cunos, tint, ă a lucrurilor ceres, ti.
Privind la Isus, noi obt, inem o cunoas, tere mai strălucită s, i mai
clară a lui Dumnezeu, căci privind la El, ajungem schimbat, i. Bu-
Talant, ii 249
nătatea, iubirea pentru aproapele nostru, devin atunci caracteristici

naturale ale fiint, ei noastre. Dezvoltăm astfel un caracter, asemenea
caracterului divin. Progresând în asemănarea cu El, noi mărim ca-
pacitatea noastră de a cunoas, te pe Dumnezeu. Cu cât intrăm mai
mult s, i tot mai mult în comuniunea cu lumea cerească, noi vom
avea o capacitate mereu sporită, spre a primi bogăt, ia cunoas, terii s, i a
înt, elepciunii ves, nice.
Cel cu un talant
Cel care a primit un singur talant, „s-a dus de a făcut o groapă în
pământ s, i a ascuns acolo banii Stăpânului său”. Matei 25, 18.
Tocmai acela care a primit cel mai mic dar, a lăsat darul său nefo-
losit. Prin pilda aceasta este adresată o avertizare tuturor acelora care
au simt, ământul că întrucât ei au primit o mai mică binecuvântare,
faptul acesta este o scuză pentru ei, de a mai lucra pentru Hristos.
Dacă ei ar fi putut face lucruri mai mari, cu câtă bucurie ar fi făcut
aceasta; dar pentru că ei pot fi de folos numai în lucrurile cele mici,
ei consideră că sunt îndreptăt, it, i a nu face nimic. Ei gres, esc gândind
s, i procedând astfel, în împărt, irea darurilor Sale, Dumnezeu pune
la încercare caracterul. Omul care neglijează folosirea, punerea la
schimbător a talantului său, se dovedes, te a fi un serv necredincios.
Dacă ar fi primit cinci talant, i, el i-ar fi îngropat pe tot, i; as, a cum a
îngropat s, i acel singur talant primit. Neîntrebuint, area unicului talant
primit, arată faptul că el dispret, uies, te darurile cerului.
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios s, i [356]
în cele mari”. Luca 16, 10. Important, a lucrurilor mici este adesea ne-
socotită, pentru că ... sunt mici; dar tocmai ele formează o mare parte
din viat, a noastră. De fapt, nu există lucruri neimportante în viat, a
cres, tinului. Formarea caracterului nostru va fi plină de primejdii,
dacă nesocotim importanta lucrurilor mici.
„Cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept s, i în cele
mari”. Prin necredincios, ie în cele mai mici îndatoriri, omul jefuies, te
pe Făcătorul său de slujirea ce I se cuvine. Această necredincios, ie
se răsfrânge asupra celui în cauză. El dă gres, în primirea harului, a
puterii, a tăriei de caracter, care puteau fi primite printr-o predare fără
de rezerve lui Dumnezeu. Trăind despărt, it de Hristos, el este expus
ispitelor lui Satana, s, i face gres, eli în lucrarea sa pentru Domnul.
Pentru că nu este călăuzit de principii drepte în lucrurile cele mici,

el nu ascultă de Dumnezeu nici în lucrurile cele mari pe care le
consideră ca fiind prin excelent, ă lucrarea sa. Gres, elile săvârs, ite în
rezolvarea problemelor mici ale viet, ii, se vor manifesta s, i în lucrările
de o important, ă mai mare. El face totul după principiile cu care s-a
obis, nuit. Act, iunile astfel repetate formează obiceiuri, obiceiurile
formează caracterul s, i prin caracter se hotărăs, te destinul nostru
pentru prezent s, i ves, nicie.
Numai prin credincios, ia în lucrurile mici poate fi format sufletul
spre a act, iona cu credincios, ie când va purta responsabilităt, i mai mari.
Dumnezeu a adus pe Daniel s, i pe tovarăs, ii săi în contact cu marii
oameni ai Babilonului, pentru ca aces, ti păgâni să ajungă să cunoască
principiile adevăratei religii. În mijlocul unei nat, iuni idolatre, Daniel
trebuia să reprezinte caracterul lui Dumnezeu. Cum a ajuns el să
fie potrivit spre a ocupa o pozit, ie de o as, a mare încredere s, i cinste?
Credincios, ia sa în lucrurile cele mici, a fost ceea ce a dat perspectivă
întregii sale viet, i. El a onorat pe Dumnezeu în datoriile cele mai mici
s, i Domnul a cooperat cu el. Lui Daniel s, i tovarăs, ilor săi, Dumnezeu
[357] le-a dat „s, tiint, ă s, i pricepere pentru tot felul de scrieri s, i înt, elepciune;
mai ales însă a făcut pe Daniel priceput în toate vedeniile s, i în toate
visele”. Daniel 1, 17.
După cum Dumnezeu a chemat pe Daniel ca să dea mărturie
pentru El în Babilon, tot as, a ne cheamă El ca să fim martorii Săi
în lumea de astăzi. În problemele cele mai mici ale viet, ii ca s, i în
cele mai mari, El dores, te ca noi să înfăt, is, ăm oamenilor principiile
împărăt, iei Sale.
În viat, a Sa aici pe pământ, Domnul Hristos ne-a învăt, at lect, ia
unei atent, ii deosebite fat, ă de lucrurile cele mici. Marea lucrare de
răscumpărare apăsa mereu asupra sufletului Său. În timp ce El învăt, a
s, i vindeca, toate energiile Sale intelectuale s, i fizice au fost folosite la
maximum; s, i totus, i El a dat atent, ie chiar s, i celor mai simple lucruri
din viat, ă s, i din natură. Cele mai instructive lect, ii ale Sale, au fost
[358] acelea în care, prin lucrările cele mici din natură, El a ilustrat marile
adevăruri ale Împărăt, iei lui Dumnezeu. El n-a trecut cu vederea nici
chiar nevoile celor mai umili slujitori ai Săi. Urechea Sa a auzit
fiecare strigăt al celor în nevoie. El a fost sensibil la atingerea femeii
bolnave ce se afla în mult, ime; chiar s, i cea mai us, oară atingere a
credint, ei, a primit un răspuns din partea Domnului. Când a înviat pe
Talant, ii 251
fiica lui Iair, El le-a amintit părint, ilor că fetit, a trebuia să mănânce
ceva. Când prin puterea care se afla în El, S-a ridicat din mormânt,
El n-a considerat ca fiind nedemn pentru El să strângă s, i să as, eze cu
grijă la locul lor fâs, iile de pânză, cu care El a fost pus în mormânt.
Cres, tini fiind, lucrarea la care suntem chemat, i, este aceea de a
coopera cu Domnul Hristos la lucrarea de mântuire a sufletelor. Noi
am intrat chiar în legământ cu El pentru a face această lucrare. A
neglija această lucrare, înseamnă că dovedim necredincios, ia noastră
fat, ă de Hristos. Dar pentru a aduce la îndeplinire această lucrare, noi
trebuie să urmăm exemplul Său de credincioasă s, i cons, tiincioasă
atent, ie în lucrurile mici. Acesta este secretul succesului oricărui
efort s, i al oricărei influent, e cres, tine.
Domnul dores, te ca poporul Său să atingă treapta cea mai înaltă,
ca ei să-L preamărească posedând iscusint, a cu care El este binevoitor
să-i înzestreze. Prin harul lui Dumnezeu, s-au luat toate măsurile
pentru ca noi să putem arăta faptul că noi lucrăm după planuri mai
bune decât acelea după care lucrează lumea. Noi trebuie să dăm pe
fat, ă o superioritate în gândirea noastră, în înt, elegerea, iscusint, a s, i
cunoas, terea noastră, pentru că noi credem în Dumnezeu s, i în puterea
Sa de a lucra asupra inimii omenes, ti.
Dar aceia care nu sunt înzestrat, i cu multe s, i mari daruri, nu
trebuie să fie descurajat, i. Ei să folosească ceea ce au, observând cu
credincios, ie fiecare parte slabă a caracterului lor, căutând a o întări
prin harul lui Dumnezeu. În fiecare act al viet, ii noi trebuie să t, esem
credincios, ie s, i devotament, cultivând atributele care să ne facă în
stare să îndeplinim lucrarea noastră.
Obiceiul de a fi neglijent ar trebui în mod categoric biruit. Mult, i [359]
gândesc că lipsa de memorie este o scuză eficientă pentru gres, elile
cele mai grosolane. Dar ei nu au oare calităt, i intelectuale la fel ca s, i
ceilalt, i? În acest caz ei ar trebui să-s, i exerseze memoria pentru ca
ea să ret, ină mai mult. A uita este păcat, este păcat să fii neglijent.
Dacă ne vom face obiceiul să uităm, vom neglija poate mântuirea
noastră proprie, s, i în cele din urmă ne vom da seama că nu suntem
gata pentru Împărăt, ia lui Dumnezeu.
Adevărurile cele mari trebuie puse în practică în lucrurile cele
mici. Religia practică trebuie dovedită în cele mai mici îndatoriri ale
viet, ii de fiecare zi. Cea mai mare calitate a unui om este aceea de a
asculta de Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru că nu sunt angajat, i în mod direct într-o lucrare religioasă,

mult, i cred că viat, a lor este nefolositoare; că ei nu fac nimic pentru
înaintarea Împărăt, iei lui Dumnezeu. Dar aceasta este o gres, eală.
Dacă lucrarea lor este aceea pe care un om trebuie s-o facă, atunci
aces, tia nu trebuie să-s, i repros, eze că sunt nefolositori în marea casă
a lui Dumnezeu. Nu trebuie neglijate nici cele mai umile îndatoriri.
Orice lucrare, orice muncă cinstită este o binecuvântare s, i săvârs, irea
ei cu credincios, ie, poate dovedi destoinicie pentru datorii mai înalte.
Orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi, făcut pentru Dumnezeu
cu o totală predare de sine, este primit de El tot as, a ca s, i cel mai
mare serviciu. Nici un dar nu este mic, dacă este dat cu toată inima
s, i cu un suflet bucuros.
Oriunde ne-am găsi, Domnul Hristos ne cere să luăm asupra
noastră datoria ce ni se oferă. Dacă aceasta este în familie, atunci
lucrează plin de voie bună s, i cu râvnă pentru a face din cămin
locul cel mai plăcut. Dacă es, ti mamă, atunci creste-t, i copiii pentru
Hristos. Aceasta este o lucrare tot as, a de reală pentru Dumnezeu,
ca s, i lucrarea de la amvon a predicatorului. Dacă datoria ta este în
bucătărie, atunci caută să fii un bucătar desăvârs, it. Pregătes, te hrana
astfel, încât ea să fie sănătoasă, hrănitoare s, i gustoasă. S, i în timp
ce foloses, ti cele mai bune ingrediente în pregătirea hranei, nu uita
că trebuie să ocupi mintea cu cele mai bune gânduri. Dacă locul
tău este acela de a lucra pământul, sau es, ti angajat în oricare altă
[360] ocupat, ie, atunci fă ca datoria ta prezentă să fie un succes. Pune-t, i
sufletul în tot ceea ce faci. Reprezintă pe Hristos în toată lucrarea ta.
Fă as, a cum ar face El dacă ar fi în locul tău.
Oricât de mic ar fi talentul tău, Dumnezeu are un loc pentru
el. Acel singur talant, folosit cu înt, elepciune, va îndeplini lucrarea
pentru care a fost dat. Prin credincios, ie în îndatoririle cele mici, neîn-
semnate, noi lucrăm sporind, ca într-o operat, ie de adunare, iar Dum-
nezeu va lucra pentru noi mai mult, ca într-o operat, ie de înmult, ire.
Aceste daruri neînsemnate vor avea cea mai pret, ioasă influent, ă în
lucrarea Sa.
Facet, i ca o credint, ă vie să fie întret, esută asemenea unui fir de aur
prin îndeplinirea chiar s, i a celor mai mici îndatoriri. Atunci, întreaga
noastră activitate zilnică va promova cres, terea noastră cres, tină. Va fi
atunci o continuă privire la Hristos. Iubirea pentru El va da putere
vitală în orice am face. Astfel, printr-o dreaptă folosire a talant, ilor,
Talant, ii 253
noi ne putem lega printr-un lant, de aur de lumea de sus. Aceasta este
adevărata sfint, ire; căci sfint, irea constă în îndeplinirea cu bucurie a
tuturor îndatoririlor zilnice, într-o desăvârs, ită ascultare de voint, a lui
Dumnezeu.
Dar mult, i cres, tini as, teaptă încă să li se încredint, eze o lucrare
mare. S, i pentru că nu pot găsi un loc suficient de mare, care să
le satisfacă ambit, ia, ei nu reus, esc să fie credincios, i în îndatoririle
obis, nuite ale viet, ii. Pentru ei, acestea sunt neinteresante. Zi după
zi, ei lasă să le scape ocaziile care să demonstreze credincios, ia lor
fat, ă de Dumnezeu. În timp ce as, teaptă o lucrare mai mare, viat, a se
scurge, scopul ei rămâne neîmplinit, iar lucrarea ei, nesăvârs, ită.
Talant, ii cerut, i înapoi

„După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors s, i le-a
cerut socoteala”. Matei 25, 19. Când Domnul cere socoteala slujito-
rilor Săi, atunci va fi cercetat îndeaproape câs, tigul adus de fiecare
talant. Lucrarea săvârs, ită descoperă caracterul celui ce a făcut-o.
Cei care au primit cinci s, i doi talant, i au înapoiat Domnului
lor darurile ce le-au fost încredint, ate, împreună cu câs, tigul obt, inut.
Făcând aceasta, ei nu pretind nici un merit pentru ei îns, is, i. Talant, ii lor [361]
au fost aceia care le-au fost dat, i; cu ei, aces, tia au câs, tigat alt, i talant, i;
dar fără talant, ii primit, i, ei n-ar fi putut câs, tiga nimic. Ei recunosc că
nu s, i-au făcut decât datoria. Capitalul a fost al Domnului, iar câs, tigul
este al Lui. Dacă Mântuitorul nu s, i-ar fi revărsat iubirea s, i harului
Lui asupra lor, ei ar fi fost pentru ves, nicie falimentari, pierdut, i.
Dar atunci când Domnul s, i-a primit talant, ii, El a aprobat s, i răs-
plătit pe lucrători ca s, i atunci când toate meritele ar fi fost ale lor.
Înfăt, is, area Lui este plină de bucurie s, i satisfact, ie. El este plin de bu-
curie atunci când poate revărsa binecuvântările Sale asupra lor. Pen-
tru fiecare serviciu s, i pentru fiecare sacrificiu adus El îi răsplătes, te,
nu pentru că este dator a face aceasta, ci pentru că inima lui este
plină de iubire s, i bunătate.
„Bine, rob bun s, i credincios”, spune El, „ai fost credincios în
put, ine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stă-
pânului tău”. Matei 25, 21.
Credincios, ia s, i loialitatea fat, ă de Dumnezeu, serviciul făcut din
iubire, sunt acelea care câs, tiga favoarea divină. Orice îndemn al
Duhului Sfânt care conduce pe oameni la bunătate s, i la Dumnezeu,

este notat în cărt, ile din ceruri s, i în ziua cea mare a lui Dumnezeu,
cei prin care El a lucrat, vor fi lăudat, i.
Ei vor intra în bucuria Domnului, văzând în Împărăt, ia Sa pe
aceia care au fost răscumpărat, i prin lucrarea lor. S, i ei au privilegiul
de a lua parte, acolo, la lucrarea Sa, pentru că au devenit destoinici
pentru ea, participând aici la lucrarea Sa. Ceea ce vom fi în ceruri,
este o reflectare a ceea ce suntem acum, în ceea ce prives, te caracterul
s, i slujirea sfântă. Domnul Hristos spune despre Sine: „Pentru că nici
Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească”. Matei
20, 28. Această lucrare a Sa aici pe pământ, este s, i lucrarea Sa în
ceruri. S, i răsplata noastră, pentru faptul că am lucrat cu Hristos în
această lume, este primirea unei puteri mai mari s, i a unui privilegiu
mai deosebit de a lucra cu El în ves, nicie.
[362] Atunci, „cel ce nu primise decât un talant, a venit s, i el, s, i a zis:
«Doamne, am s, tiut că es, ti un om aspru, care seceri de unde n-ai
semănat s, i strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă, s, i m-am
dus de t, i-am ascuns talantul în pământ; iată-t, i ce este al tău»”. Matei
25, 24-25.
As, a se scuză oamenii pentru neglijent, a lor fat, ă de darurile lui
Dumnezeu. Ei socotesc pe Dumnezeu ca pe un stăpân sever s, i tiran,
ca Unul care vânează gres, elile, spre a aduce pedeapsă asupra lor.
Ei Îl învinuiesc că cerând ceea ce n-a dat niciodată, ca secerând de
unde n-a semănat.
Sunt mult, i aceia care în inima lor acuză pe Dumnezeu ca fiind un
Stăpân aspru, pentru că El cere avutul s, i slujirea lor. Noi nu putem
însă aduce lui Dumnezeu ceva ce nu I-ar apart, ine. „«Totul vine de la
Tine», spune împăratul David, «s, i din mâna Ta, primim ce-t, i adu-
cem».” 1 Cronici 29, 14. Toate lucrurile sunt ale lui Dumnezeu, nu
numai prin creat, iune, ci s, i prin răscumpărare. Toate binecuvântările
din viat, a aceasta s, i din viat, a ves, nică ne sunt date purtând pecetea
crucii de pe Golgota. De aceea, învinuirea că Dumnezeu este un
Stăpân rău secerând de unde n-a semănat, este falsă.
Stăpânul nu tăgăduies, te învinuirea adusă de slujitorul cel rău,
as, a nedreaptă cum este ea; dar întâmpinându-l pe propriul său teren,
îi arată că purtarea lui nu poate fi scuzată. Căi s, i mijloace au fost
puse la dispozit, ie, prin care talantul încredint, at să fie întrebuint, at
spre folosul Stăpânului său. „Se cădea”, a spus stăpânul, „ca să-mi
Talant, ii 255
fi dat banii la zarafi, s, i, la venirea mea, eu mi-as fi luat înapoi cu

dobândă ce este al meu”. Matei 25, 27.
Tatăl nostru ceresc nu cere nici mai mult, nici mai put, in, decât
ceea ce ne-a făcut El în stare să facem. El nu pune asupra slujitorilor
Săi, nici o povară pe care ei să n-o poată duce. „El s, tie din ce suntem
făcut, i; îs, i aduce aminte că suntem t, arină”. Psalmii 103,14. Prin harul
Său, noi putem aduce la îndeplinire tot ceea ce El cere de la noi.
„Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; s, i cui i s-a încredint, at [363]
mult, i se va cere mai mult”. Luca 12, 48. Fiecare dintre noi vom fi
personal răspunzători; chiar s, i numai pentru o iotă făcută mai put, in
decât am fi fost în stare să facem. Domnul măsoară cu exactitate
fiecare posibilitate de lucru ce ni se oferă. Talentele s, i capacităt, ile
nefolosite vor fi puse în socoteală, tot as, a ca s, i cele cu care am lucrat.
Dumnezeu ne va face răspunzători pentru ceea ce am fi putut deveni
printr-o dreaptă folosire a talant, ilor dat, i de Dumnezeu. Noi vom fi
judecat, i după ceea ce am fi putut face, dar n-am făcut, pentru că n-
am folosit energiile noastre spre slava lui Dumnezeu. Chiar dacă nu
ne pierdem mântuirea, în ves, nicie vom ajunge să ne dăm seama de
urmările nefolosirii talentelor noastre. Căci pentru toată cunos, tint, a
s, i destoinicia pe care am fi putut s-o dobândim, dar n-am dobândit-o,
va fi o pierdere ves, nică. Dar când ne predăm cu totul lui Dumnezeu
s, i când în lucrarea noastră vom urma liniile Lui directoare, El se
consideră atunci răspunzător pentru împlinirea acelei lucrări. El
nu dores, te ca noi să ne îndoim cu privire la succesul străduint, elor
noastre sincere. Niciodată n-ar trebui să ne gândim la nereus, ită. Noi
trebuie să conlucrăm cu Acela care nu cunoas, te înfrângere.
Noi n-ar trebui să vorbim de slăbiciunile s, i incapacităt, ile noastre.
Aceasta înseamnă o manifestare a neîncrederii noastre în Dumnezeu,
o negare a Cuvântului Său. Când murmurăm din cauza poverilor
noastre, sau refuzăm să purtăm răspunderile pe care El ne cheamă să
le purtăm, noi spunem atunci că, în adevăr, El este un Stăpân aspru,
că El cere de la noi să facem ceva pentru care nu ne-a dat s, i puterea
de a-l face.
Suntem adesea ispitit, i ca spiritul slujitorului lenes, să-l nu-
mim umilint, ă. Dar adevărata umilint, ă este cu totul diferită. A fi
înves, mântat, i în umilint, ă, aceasta nu înseamnă că noi trebuie să fim
nedezvoltat, i, pipernicit, i din punct de vedere intelectual, să fim defi-
citari în aspirat, iile, idealurile noastre s, i las, i în viat, a noastră, ocolind
poverile, sarcinile, de teama că nu vom putea să le facem fat, ă cu suc-
ces. Adevărata umilint, ă aduce la îndeplinire planurile lui Dumnezeu,
sprijinindu-ne s, i depinzând de puterea Sa.
Dumnezeu lucrează prin cine vrea El. Adesea, El alege cel mai
umil instrument, pentru a îndeplini cea mai mare lucrare, pentru
[364] că puterea Lui se manifestă prin slăbiciunea oamenilor. Noi avem
măsura noastră, după care ne pronunt, ăm s, i spunem că un lucru este
mare, sau altul mic; dar Dumnezeu nu pret, uies, te ceva după legile sau
măsurile noastre. Noi nu trebuie să considerăm că ceea ce este mare
pentru noi, trebuie să fie mare s, i pentru Dumnezeu, s, i ceea ce este
mic în ochii nos, tri, trebuie să fie mic s, i pentru El. Nu ne este nouă dat
să ne spunem părerea cu privire la talant, ii nos, tri, sau să ne alegem
lucrarea pe care s-o facem. Noi trebuie să privim, să luăm asupra
noastră poverile, sarcinile pe care Dumnezeu ni le dă; să le purtăm
s, i să le îndeplinim pentru că îl iubim, mergând totdeauna la El spre a
ne odihni. Oricare ar fi lucrarea pe care o avem de făcut, Dumnezeu
este onorat printr-o slujire din toată inima s, i cu bucurie. El are mare
plăcere atunci când noi aducem la îndeplinire îndatoririle noastre cu
recunos, tint, ă, bucurându-ne de faptul că suntem găsit, i vrednici a fi
conlucrători cu El.
Luarea talantului
Sentint, a rostită în dreptul slujitorului cel lenes, a fost: „Luat, i-i
dar talantul, s, i dat, i-l celui ce are zece talant, i”. Matei 25, 28. Ca s, i
în răsplătirea servului credincios, în acest text se arată faptul că aici
este prezentată nu numai răsplătirea la judecata finală, ci s, i procesul
gradat al răsplătirii în viat, a aceasta. După cum este situat, ia în lumea
naturală, tot la fel s, i în lumea spirituală; orice energie nefolosită va
slăbi s, i dispărea. Activitatea este legea viet, ii; trândăvia, însemnează
moarte. „S, i fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”, 1
Corinteni 12, 7. Folosite pentru binecuvântarea altora, darurile sale
se înmult, esc, cresc. Circumscrise la o slujire egoistă, ele descresc,
s, i în final, sunt retrase. Acela care refuză să împartă s, i altora din
darurile primite, va constata — în cele din urmă — că nu mai are
nimic de dat. El este supus unui proces care cu sigurant, ă va diminua,
va pipernici s, i în cele din urmă va nimici calităt, ile sufletului.
Talant, ii 257
Nimeni să nu gândească că va putea intra în bucuria Domnului

său trăind o viat, ă egoistă s, i servind numai intereselor sale. Astfel de
oameni nu vor putea participa la bucuria iubirii neegoiste. Aces, tia nu
sunt pregătit, i s, i potrivit, i pentru curt, ile ceres, ti. Ei n-ar putea aprecia [365]
cum se cuvine adevărata atmosferă a iubirii care cuprinde cerul
întreg. Vocea îngerilor s, i muzica harpelor acestora nu i-ar satisface.
Pentru mintea lor, s, tiint, a cerurilor ar fi ca o enigmă de nerezolvat.
În ziua cea mare a judecăt, ii, aceia care n-au lucrat pentru Hristos,
aceia care au fost luat, i de curent, care n-au purtat nici o responsabi-
litate, care s-au gândit numai la ei, căutând să placă numai lor îns, is, i,
vor fi as, ezat, i de către Judecătorul a tot pământul alături de cei care
au făcut numai rău. Ei vor primi aceeas, i condamnare.
Mult, i dintre aceia, care mărturisesc a fi cres, tini, nu t, in seama
de cerint, ele lui Dumnezeu s, i totus, i, ei consideră că nu este nici
un rău în aceasta. Ei sunt cons, tient, i de faptul că hulitorul, ucigas, ul,
desfrânatul, tot, i aces, tia merită pedeapsa; cât despre ei însă, se bucură
de participarea la serviciile religioase. Pentru că iau cu plăcere
parte la vestirea Evangheliei, ei gândesc că sunt cres, tini. Des, i s, i-
au petrecut întreaga viat, ă îngrijindu-se numai de ei îns, is, i ei vor
fi tot atât de mult surprins, i, as, a cum a fost s, i servul necredincios
din parabolă atunci când a auzit sentint, a: „Luat, i-i dar talantul”.
Asemenea Iudeilor, ei au substituit bucuria fat, ă de binecuvântările
date lor, în detrimentul folosirii pe care ar fi trebuit s-o dea acestor
daruri.
Mult, i dintre cei care se scuză atunci când trebuie făcute eforturi
cres, tine, mărturisesc în acest fel că nu sunt capabili pentru o astfel
de lucrare. Dar, i-a făcut oare Dumnezeu as, a de incapabili? Nu, nici-
odată. Această incapacitate a lor este produsă de către inactivitatea
lor s, i a fost perpetuată prin libera lor alegere. În caracterele lor, ei
culeg deja roadele acestei sentint, e: „Luat, i-i dar talantul”. Continua
folosire gres, ită a talant, ilor încredint, at, i lor, va înăbus, i, va stinge — în
cele din urmă — lucrarea Duhului Sfânt, care este unica lor lumină.
Hotărârea: „Iar pe robul acela netrebnic, aruncat, i-l în întunericul de
afară”, pune sigiliul cerului pe alegerea pe care ei îns, is, i au făcut-o
pentru ves, nicie.
[366] Capitolul 26 — Prietenii, cu ajutorul Mamonei
nedreptăt, ii
Venirea Domnului Hristos pe pământ a avut loc într-un timp de

intensă atitudine lumească. Oamenii subordonau ves, nicia lucrurilor
trecătoare s, i cerint, ele viitorului, afacerilor prezente. Ei considerau
iluziile lor ca fiind nis, te realităt, i, iar realităt, ile le-au considerat nis, te
iluzii. Ei n-au privit prin credint, ă la lumea nevăzută. Satana a pre-
zentat înaintea lor lucrurile acestei viet, i ca fiind în totul atrăgătoare
s, i absorbitoare s, i au dat ascultare ispitelor sale.
Domnul Hristos a venit ca să schimbe această ordine a lucrurilor.
El a căutat să rupă vraja prin care oamenii erau amăgit, i s, i prins, i în
cursă. În învăt, ătura Sa, El a căutat să pună de acord cerint, ele cerului
s, i ale pământului s, i să întoarcă gândurile oamenilor de la prezent, la
viitor. El i-a chemat înapoi de la urmărirea lucrurilor trecătoare la
pregătirea pentru ves, nicie.
„Un om bogat”, a spus El, „avea un ispravnic care a fost pârât la
el că-i risipes, te averea. Bogatul acesta dăduse toată averea sa în mâi-
nile slujitorului său; dar acest slujitor era necredincios, iar stăpânul
[367] era convins că el era jefuit în mod sistematic. El s-a hotărât să nu-l
mai tină în serviciu s, i l-a chemat să dea socoteală de isprăvnicia sa.
«Ce aud eu vorbindu-se despre tine?», spuse el. «Dă-t, i socoteala de
isprăvnicia ta, pentru că nu mai pot, i fi ispravnic.»”
Având înaintea sa perspectiva concedierii, ispravnicul acesta avea
de ales una din următoarele trei căi: El trebuia fie să muncească,
fie să cers, ească, sau ... să moară de foame. S, i el îs, i zise: „Ce am
să fac, dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cers, esc,
mi-e rus, ine. S, tiu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos
din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor. A chemat deci pe
fiecare dintre datornicii Stăpânului, s, i i-a zis celui dintâi; «Cât es, ti
dator Stăpânului?» «O sută de măsuri de untdelemn», a răspuns el.
S, i i-a zis: «Ia-t, i zapisul s, i s, ezi degrabă de scrie cincizeci». Apoi a
258
Prietenii, cu ajutorul Mamonei nedreptăt, ii 259
zis altuia: «Dar tu, cât es, ti dator?» «O sută de măsuri de grâu», a
răspuns el. S, i i-a zis: «Ia-t, i zapisul s, i scrie optzeci.»” Luca 16, 3-7.
Acest slujitor necredincios a făcut s, i pe alt, ii să fie părtas, i la
lucrurile sale necinstite. El a îns, elat pe stăpânul său, în favoarea lor,
s, i acceptând avantajul acesta, ei s, i-au luat singuri obligat, ia de a-l
primi în casele lor, ca pe un prieten.
„Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase
înt, elept, es, te.” Luca 16, 8. Acest om lumesc a lăudat istet, imea celui
care l-a îns, elat. Dar lauda omului bogat nu era s, i lauda lui Dumne-
zeu.
Domnul Hristos n-a lăudat pe slujitorul necredincios, dar El S-a
folosit de o întâmplare bine cunoscută, spre a ilustra lect, ia pe care
El o dorea să-i învet, e. „Facet, i-vă prieteni cu ajutorul bogăt, iilor ne-
drepte”, a spus El, „pentru că atunci când vet, i muri, să vă primească
în corturile ves, nice.” Idem, v. 9.
Mântuitorul a fost vorbit de rău de către Farisei, pentru că umbla [368]
cu vames, ii s, i păcătos, ii. Dar în ciuda acestui fapt, interesul Său pentru
ei n-a slăbit s, i nici eforturile Lui pentru ei n-au încetat. El a văzut
că ocupat, ia lor îi ducea în ispită. Ei erau înconjurat, i de ademeniri
spre rău. Primul pas gres, it era foarte us, or de făcut, iar decăderea
spre împlinirea unor fapte mai mari de necinste s, i spre înmult, irea
crimelor, era rapidă. Domnul Hristos căuta pe toate căile să-i câs, tige
pentru t, inte mai înalte s, i pentru principii mai nobile. Acest scop
l-a urmărit atunci când a rostit pilda slujitorului necinstit. Printre
vames, i se aflau exact asemenea cazuri ca cel reprezentat în parabolă
s, i, în descrierea Domnului Hristos, ei au recunoscut propriile lor
practici. Faptul acesta le-a atras atent, ia, s, i de la tabloul propriilor
lor practici necinstite, mult, i dintre ei au învăt, at lect, ia unor mari
adevăruri spirituale.
Pilda a fost totus, i rostită în mod direct ucenicilor. Lor le-a fost
împărt, it, mai întâi, aluatul adevărului, iar prin ei, acesta avea să
ajungă s, i la alt, ii.... Multe din învăt, ăturile Domnului Hristos, la înce-
put, n-au fost înt, elese de către ucenicii Săi s, i adesea părea că ele au
fost uitate de ei. Dar, mai târziu, sub influent, a Duhului Sfânt, aceste
adevăruri au fost cu claritate reamintite s, i prin ucenici ele au fost [369]
aduse în mod viu înaintea noilor convertit, i care se adăugau bisericii.
Mântuitorul vorbea, de asemenea, Fariseilor. El n-a pierdut
sperant, a că ei vor ajunge să înt, eleagă puterea cuvintelor Sale. Mult, i
au fost profund convins, i; s, i ascultând adevărul sub călăuzirea Du-

hului Sfânt, nu put, ini aveau să fie aceia care urmau să creadă în
Domnul Hristos.
Fariseii au încercat să discrediteze pe Domnul Hristos acuzându-
L că are legături, că fraternizează cu vames, ii s, i păcătos, ii. Acum, El
îs, i îndreaptă mustrarea către aces, ti acuzatori. Faptul cunoscut că a
avut loc printre vames, i, El l-a prezentat Fariseilor ca reprezentând
atât cursul viet, ii s, i faptele lor, cât s, i singura cale în care ei pot să-s, i
răscumpere gres, elile făcute.
Servului necredincios i-au fost încredint, ate bunurile Stăpânului
său, în scop de binefacere; dar el le-a folosit pentru sine. Tot as, a
au fost lucrurile s, i cu Israel. Dumnezeu a ales sământ, a lui Avraam.
Cu brat, puternic, El i-a eliberat din robia egipteană. El i-a făcut
depozitarii adevărurilor sfinte, pentru binecuvântarea lumii. El le-a
încredint, at Cuvântul cel viu, pentru ca ei să poată transmite lumina s, i
altora. Dar slujitorii Săi au folosit aceste daruri pentru a se îmbogăt, i
s, i a se înălt, a pe ei îns, is, i.
Fariseii, plini de îndreptăt, ire de sine, plini de important, a lor, au
folosit cum nu se cuvenea bunurile pe care Dumnezeu le dăduse
spre a fi folosite spre slava Sa.
Slujitorul din parabolă n-a luat nici o măsură pentru viitor. Bu-
nurile încredint, ate lui spre a fi folosite spre binele altora, le-a folosit
numai pentru sine, căci se gândea numai la prezent. Când isprăvnicia
avea să-i fie luată, nu-i rămânea nimic despre care să poată spune
că-i apart, ine, că este al său. Dar bunurile Stăpânului său se aflau
[370] încă în mâinile sale s, i el se hotărî să le folosească în as, a fel încât să
se asigure împotriva unor eventuale lipsuri în viitor. Pentru a realiza
acest lucru, el a trebuit să facă un alt plan. În loc de a strânge pentru
sine el trebuia să dea altora. Astfel putea să-s, i facă prieteni care să-l
primească la ei, atunci când avea să fie dat afară din slujbă. Tot as, a
stăteau lucrurile s, i cu Fariseii. În curând isprăvnicia lor avea să fie
luată s, i ei trebuia să se îngrijească pentru viitor. Numai căutând a
face bine altora, ar fi putut ei îns, is, i să aibă un folos. Numai dând în
această viat, ă s, i altora din darurile lui Dumnezeu, ar fi putut să se
pregătească pentru ves, nicie.
După ce a rostit parabola, Domnul Hristos a spus: „Căci fiii
veacului acestuia, fat, a de semenii lor, sunt mai înt, elept, i decât fiii
luminii.” Luca 16, 8 u.p. Aceasta vrea să spună că cei înt, elept, i în
felul lumii manifestă mai multă înt, elepciune s, i mai mult zel atunci
când se ocupă de interesele lor personale, decât fac cei ce spun că
sunt copii ai lui Dumnezeu, în slujba Domnului. As, a erau lucru-
rile s, i în timpul Domnului Hristos. S, i as, a stau lucrurile s, i astăzi.
Să privim la viat, a multora care pretind că sunt cres, tini. Dumnezeu
i-a înzestrat cu talente, putere s, i influent, ă; El le-a încredint, at bani,
pentru ca ei să poată fi conlucrători împreună cu El în marele Plan
al Mântuirii. Toate darurile Sale trebuie să fie folosite spre bine-
cuvântarea omenirii, spre a alina suferint, ele s, i a împlini lipsurile.
Noi trebuie să hrănim pe cei flămânzi, să îmbrăcăm pe cei goi, să
ne îngrijim de văduve s, i orfani s, i să slujim, să fim de folos celor
dezamăgit, i s, i apăsat, i. Dumnezeu n-a dorit niciodată ca mizeria, atât
de răspândită în lume, să existe. El niciodată n-a înt, eles ca un om
să aibă din abundent, ă toate bunurile viet, ii, în timp ce copiii altora
să plângă după pâine. Toate mijloacele ce prisosesc, care sunt peste
nevoile viet, ii zilnice, sunt încredint, ate omului pentru a face bine cu
ele s, i a fi o binecuvântare pentru omenire. Domnul spune: „Vindet, i
ce avet, i s, i dat, i milostenie.” Luca 12, 33. „Îndeamnă-i să facă bine,
să fie bogat, i în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună
cu alt, ii.” 1 Timotei 6, 18. „Ci când dai o masă, cheamă pe săraci,
pe schilozi, pe s, chiopi, pe orbi.” Luca 14, 13. „Dezleagă lant, urile
răutăt, ii”, „deznoadă legăturile robiei”, „dă drumul celor asuprit, i”, s, i [371]
„rupe orice fel de jug.” „împarte-t, i pâinea cu cel flămând”, s, i „adu
în casa ta pe nenorocit, ii fără adăpost”, „dacă vezi pe un om gol ...
acoperă-l”, „Satură sufletul lipsit.” Isaia 58, 6-7.10. „Ducet, i-vă în
toată lumea, s, i propovăduit, i Evanghelia la orice făptură.” Marcu 16,
15. Acestea sunt poruncile lui Dumnezeu. Oare, marea mult, ime a
celor ce pretind că sunt cres, tini, fac ei această lucrare?
O, cât, i nu folosesc numai pentru ei darurile lui Dumnezeu! Cât, i
nu adaugă casă lângă casă s, i pământ lângă pământ! Cât, i nu-s, i chel-
tuiesc banii pentru plăceri, pentru satisfacerea apetitului, pentru case,
mobilă s, i îmbrăcăminte extravagantă! În acelas, i timp, semenii lor
sunt lăsat, i pradă mizeriei, crimei, bolii s, i mort, ii. Mult, imi de oa-
meni pier fără a fi văzut o privire compătimitoare, fără să fi auzit un
cuvânt, sau să fi văzut o faptă de simpatie.
Oamenii se fac vinovat, i de faptul că au jefuit pe Dumnezeu.
Folosirea egoistă a mijloacelor ce le-au fost încredint, ate jefuies, te pe
Dumnezeu de mult, umirea, de slava care ar fi trebuit să-I fie adresate,
ca urmare a alinării suferint, elor omenirii s, i pentru lucrarea de mân-

[372] tuire a oamenilor. Ei s, i-au însus, it bunurile ce le-au fost încredint, ate.
Domnul declară: „Mă voi apropia de voi pentru judecată, s, i mă
voi grăbi să mărturisesc împotriva ... celor ce jură strâmb, împo-
triva celor ce opresc plata simbrias, ului, care asupresc pe văduvă s, i
pe orfan s, i nedreptăt, esc pe străin....” „Se cade să îns, ele un om pe
Dumnezeu, cum Mă îns, elat, i voi?” Dar voi întrebat, i: „Cu ce te-am
îns, elat?” „Cu zeciuielile s, i darurile de mâncare. Suntet, i blestemat, i,
câtă vreme căutat, i să Mă îns, elat, i; tot poporul în întregime”. Maleahi
3, 5.8.9. „Ascultat, i acum voi bogat, ilor ... bogăt, iile voastre au putre-
zit s, i hainele voastre sunt roase de molii. Aurul s, i argintul vostru
au ruginit; s, i rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră;.... V-at, i
strâns comori în zilele din urmă. At, i trăit pe pământ în plăceri s, i
desfătări. V-at, i săturat inimile chiar într-o zi de măcel.” „Iată că plata
lucrătorilor, care v-au secerat câmpiile, s, i pe care le-at, i oprit-o, prin
îns, elăciune, strigă! S, i strigătele secerătorilor au ajuns la urechile
Domnului os, tirilor.” Iacov 5, 1; Iacov 3, 5.4.
Fiecăruia i se va cere să dea socoteală de darurile încredint, ate
lui. În ziua judecăt, ii de pe urmă, bogăt, iile, pe care oamenii le-au
îngrămădit, nu le vor folosi la nimic. Ei nu vor avea nimic despre
care să poată spune că este al lor.
Cei care îs, i petrec viat, a adunându-s, i bunuri pământes, ti dau pe
fat, ă mai put, ină înt, elepciune, mai putină preocupare s, i grijă pentru
binele lor ves, nic, decât a avut slujitorul necinstit pentru asigurarea
existentei sale pământes, ti. Aces, ti numit, i fii ai luminii, sunt mai put, in
înt, elept, i decât fiii lumii acesteia din generat, ia lor. Aces, tia sunt aceia
despre care vorbes, te profetul în viziunea sa cu privire la ziua cea
mare a judecăt, ii: „În ziua aceea, oamenii îs, i vor arunca idolii de
argint s, i idolii de aur pe care s, i-i făcuseră ca să se închine la ei, îi
vor arunca la s, obolani s, i lilieci; s, i vor intra în găurile stâncilor, s, i
în crăpăturile pietrelor, de frica Domnului s, i de strălucirea măret, iei
Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.” Isaia 2, 20-21.
[373] „Facet, i-vă prieteni cu ajutorul bogăt, iilor nedrepte”, spunea Dom-
nul Hristos, „pentru ca atunci când vet, i muri, să vă primească în
corturile ves, nice.” Luca 16, 9. Dumnezeu, Domnul Hristos s, i îngerii,
tot, i slujesc celor în necazuri, în suferint, e s, i păcat. Consacrat, i-vă
lui Dumnezeu pentru această lucrare, folosit, i darurile Lui în scopul
acesta, s, i atunci vet, i fi împreună lucrători cu fiint, ele ceres, ti. Atunci,
inimile voastre vor bate cu simpatie s, i la unison cu ale lor. Atunci vă
vet, i asemăna în caracter cu ei. Atunci, aces, ti locuitori ai corturilor
ves, nice nu vor mai fi nis, te străini pentru noi. Când cele pământes, ti
vor pieri, păzitorii de la port, ile ceres, ti vă vor zice: „Bine at, i venit.”
Mijloacele folosite spre binecuvântarea altora vor produce do-
bândă. Bogăt, iile folosite în mod drept, vor face mult mai bine. Prin
ele, mult, i vor fi adus, i la Hristos. Cel care va urma planul Domnului
Hristos pentru viat, a aceasta, în curt, ile ceres, ti, va vedea pe aceia
pentru care el a lucrat s, i pentru care a făcut sacrificii aici pe pământ.
Cei răscumpărat, i vor fi foarte recunoscători acelora care au fost
unelte pentru mântuirea lor. Pentru aceia care au fost credincios, i în
lucrarea mântuirii oamenilor, cerul va fi foarte pret, ios.
Învăt, ătura, lect, ia din această parabolă este pentru tot, i. Fiecare
va fi răspunzător pentru harul ce i-a fost dat prin Isus Hristos. Viat, a
este prea solemnă ca să fie ocupată complet de probleme trecătoare,
pământes, ti. Domnul dores, te ca noi să facem cunoscut s, i altora ceea
ce Cel ves, nic s, i nevăzut ne-a transmis nouă.
În fiecare an, milioane s, i milioane de fiint, e omenes, ti se sting
pentru totdeauna neavertizate s, i nemântuite. În fiecare ceas, în dife-
rite împrejurări ale viet, ii ni se prezintă ocazii de a veni în contact s, i
de a conlucra la mântuirea multora. Aceste ocazii vin s, i trec într-un
proces continuu. Dumnezeu dores, te ca noi să folosim cât mai multe
dintre ele. Zile, săptămâni s, i luni, trec ... s, i astfel, noi avem cu o zi,
o săptămână s, i cu o lună mai put, in, spre a ne împlini lucrul nostru.
Cel mult cât, iva ani încă, s, i vocea la care nu putem să nu răspundem
se va auzi spunând: „Dă-t, i socoteală de isprăvnicia ta.” [374]
Domnul Hristos îndeamnă pe fiecare să se gândească la aceste lu-
cruri. Să le analizăm în mod sincer. Să punem într-o parte a balant, ei
pe Domnul Isus, ceea ce înseamnă o comoară ves, nică, viat, ă, adevăr,
cerul s, i bucuria lui Hristos în sufletele celor mântuit, i, iar în cealaltă
parte, orice atract, ie pe care o poate oferi lumea, într-o parte pierderea
propriei noastre mântuiri, cum s, i pierderea mântuirii acelora care ar
fi putut fi mântuit, i prin noi, iar în cealaltă parte pentru noi s, i pentru
tot, i ceilalt, i, o viat, ă ce se măsoară cu viat, a lui Dumnezeu. Cântărit, i
bine pentru prezent s, i pentru ves, nicie, în timp ce suntet, i angajat, i
cu acest lucru, Domnul Hristos spune: „S, i ce foloses, te unui om să
câs, tige toată lumea, dacă îs, i pierde sufletul?” Marcu 8, 36.
Dumnezeu dores, te ca noi să alegem cele ceres, ti în loc de cele

fires, ti, pământes, ti. El deschide înaintea noastră posibilitatea unei
investit, ii în ceruri. El ne încurajează să tindem spre cele mai înalte
t, inte, asigurându-ne comoara cea mai de pret, . El declară: „Voi face
pe oameni mai rari decât aurul curat, s, i mai scumpi decât aurul din
Ofir.” Isaia 13, 12. Când bogăt, iile roase de molii sau mâncate de
rugină vor pieri, urmas, ii Domnului Hristos se pot bucura de comoara
lor din ceruri, bunuri ce sunt nepieritoare.
Mai de pret, decât orice prietenie a lumii, este prietenia celor
răscumpărat, i de Hristos. Mai de pret, decât titlul de proprietate asupra
celui mai frumos palat de pe pământ este dreptul la locuint, ele pe
care Domnul Hristos S-a dus să le pregătească. S, i mai de pret, decât
toate cuvintele de laudă pământes, ti, vor fi cuvintele Mântuitorului
adresate credincios, ilor Săi slujitori: „Venit, i binecuvântat, ii Tatălui
Meu de mos, tenit, i împărăt, ia, care va fost pregătită de la întemeierea
lumii.” Matei 25, 34.
Celor care au risipit bunurile Sale, Domnul Hristos le mai dă încă
ocazia de a-s, i asigura bogăt, iile netrecătoare. El spune: „Dat, i, s, i vi
se va da.... Facet, i-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară
[375] nesecată în ceruri, unde nu se apropie hot, ul, s, i unde nu roade molia.”
Luca 6, 38; 12, 33. „Îndeamnă pe bogat, ii veacului acestuia să nu se
îngâmfe ... să facă bine, să fie bogat, i în fapte bune, să fie darnici,
gata să simtă împreună cu alt, ii, as, a ca să-s, i strângă pentru vremea
viitoare drept comoară o bună temelie pentru ca să apuce adevărata
viat, ă.” 1 Timotei 6, 17-19.
Facet, i ca bogăt, iile voastre să meargă înaintea voastră în ceruri.
Depunet, i-vă comorile lângă tronul lui Dumnezeu. Asigurat, i-vă drep-
tul asupra bogăt, iilor de nepătruns ale Domnului Hristos. „Facet, i-vă
prieteni cu ajutorul bogăt, iilor nedrepte, pentru ca atunci când vet, i
muri, să vă primească în corturile ves, nice.”
Capitolul 27 — Cine este aproapele meu? [376]
Între Iudei, întrebarea: „Cine este aproapele meu?” dădea loc la

discut, ii nesfârs, ite. Ei nu aveau nici o îndoială cu privire la păgâni s, i
la samariteni. Aces, tia erau străini s, i vrăjmas, i. Dar unde ar fi trebuit
să se tragă linia de deosebire între oamenii din propria lor nat, iune
s, i între diferitele clase sociale? Pe cine ar fi trebuit să privească
preotul, rabinul s, i bătrânul comunităt, ii, ca fiind aproapele său? Ei
s, i-au petrecut viat, a într-un s, ir nesfârs, it de ceremonii pentru a se
curăt, i. Ei învăt, au că contactul cu mult, imea nes, tiutoare s, i nepăsătoare
ar însemna pângărirea lor, fapt ce ar cere un efort istovitor pentru
înlăturarea ei. Trebuia oare să considere pe cei „necurat, i” ca fiind
aproapele lor?
La această întrebare, Domnul Hristos a răspuns prin parabola
Samariteanului milos. El a arătat că aproapele nostru nu este numai
unul din biserica din care facem noi parte, sau de credint, a pe care
noi o avem. Aceasta n-are nici o legătură cu rasa, culoarea, sau
deosebirea de clasă. Aproapele nostru este orice persoană care are
nevoie de ajutorul nostru. Aproapele nostru este fiecare suflet care
este rănit s, i zdrobit de vrăjmas, . Orice om, ca făptură a lui Dumnezeu,
este aproapele nostru.
Parabola Samariteanului milos a fostă rostită ca răspuns la o [377]
întrebare pe care un învăt, ător al Legii a pus-o Domnului Hristos. Pe
când Mântuitorul îs, i rostea învăt, ăturile Sale, „un învăt, ător al Legii
s-a sculat să ispitească pe Isus s, i I-a zis: «Învăt, ătorule, ce să fac ca
să mos, tenesc viat, a ves, nică?»” Luca 10, 25. Fariseii au fost aceia
care au sugerat întrebarea acestui învăt, ător al Legii, în sperant, a că
vor putea prinde pe Domnul Hristos în cuvintele Sale s, i de aceea
au ascultat foarte atent, i răspunsul Său. Dar Mântuitorul n-a intrat în
discut, ii contradictorii cu el. Domnul Hristos a cerut însă răspunsul
la întrebare, chiar de la cel care a pus-o: „Ce este scris în Lege?”
„Cum cites, ti în ea?”, a întrebat El. Iudeii încă mai învinuiau pe
265
Domnul Hristos că nu acordă important, a cuvenită Legii date pe

Sinai, dar el a legat problema mântuirii, tocmai de păzirea poruncilor
lui Dumnezeu.
Învăt, ătorul Legii a răspuns: „Să iubes, ti pe Domnul Dumnezeul
tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta s, i cu tot
cugetul tău; s, i pe aproapele tău ca pe tine însut, i.” „Bine ai răspuns”,
i-a zis Isus, „fă as, a s, i vei avea viat, a ves, nică.” Ver 27-28.
Învăt, ătorul Legii n-a fost mult, umit cu pozit, ia s, i cu lucrările
Fariseilor. El a studiat Scripturile cu dorint, a de a găsi adevărata lor
însemnătate. El era vital interesat în această problemă s, i de aceea
întreba cu sinceritate: „Ce să fac?”. În răspunsul său cu privire la
cerint, ele Legii, el a trecut dincolo de toate preceptele ceremoniale s, i
rituale. El n-a acordat nici o valoare acestora, ci a prezentat două mari
principii în care sunt cuprinse întreaga Lege s, i profet, ii. Aprobând
acest răspuns, Mântuitorul S-a situat pe un teren mai avantajos fat, ă
de rabini. Ei nu puteau să-L condamne pentru faptul că a aprobat
cele ce au fost spuse de un învăt, ător al Legii.
„Fă as, a, s, i vei avea viat, a ves, nică”, a spus Domnul Hristos. În
învăt, ătura Sa, El a prezentat totdeauna Legea ca fiind un tot unitar,
divin, arătând că este imposibil a păstra un precept s, i a călca un
[378] altul; că acelas, i principiu este prezent în toate. Destinul omului va fi
determinat de întreaga Lege.
Domnul Hristos s, tia că în propria lui putere nimeni nu putea
să păzească Legea. El dorea să conducă pe învăt, ătorul Legii la o
cercetare mai clară s, i mai profundă, pentru ca să poată găsi adevărul.
Numai prin acceptarea harului s, i puterii Domnului Hristos, putem
păzi Legea. Credint, a s, i ispăs, irea adusă pentru păcat face în stare
pe cei căzut, i să iubească pe Dumnezeu cu toată inima lor s, i pe
aproapele lor ca pe ei îns, is, i.
Învăt, ătorul Legii s, tia că el n-a păzit nici primele patru s, i nici
ultimele s, ase porunci. Datorită cuvintelor cercetătoare ale Domnului
Hristos, el a fost convins, dar în loc să-s, i mărturisească păcatul, el a
încercat să-l scuze, în loc de a recunoas, te adevărul, el s-a străduit,
[379] mai de grabă, să arate cât de dificilă este împlinirea poruncilor. În
acest fel, el spera să evite atât convingerea, cât s, i să se îndreptăt, ească
pe sine în ochii poporului. Cuvintele Mântuitorului au arătat că
întrebarea lui era de prisos, deoarece el era personajul în stare să
Cine este aproapele meu? 267
răspundă la ea. Cu toate acestea, el a pus o altă întrebare s, i anume:

„S, i cine este aproapele meu?”
Domnul Hristos a refuzat din nou să fie prins în discut, ii polemice.
El a răspuns la întrebarea pusă, povestind o întâmplare care era încă
proaspătă în amintirea ascultătorilor săi. „Un om se cobora din
Ierusalim la Ierihon. A căzut între nis, te tâlhari, care l-au dezbrăcat,
l-au jefuit de tot, l-au bătut zdravăn, au plecat, s, i l-au lăsat aproape
mort.” v. 30.
Mergând de la Ierusalim la Ierihon, călătorul a trebuit să treacă
printr-o parte a pustiului Iudeii. Drumul trecea printr-un defileu
sălbatic s, i stâncos, care era plin de hot, i, s, i în care aveau loc adesea
scene de violent, ă. În acest loc a fost atacat călătorul, fiind jefuit
de tot ceea ce aveau de valoare s, i lăsat aproape mort la marginea
drumului. Pe când se afla acolo, un preot a trecut prin acel loc; el a
văzut pe omul acela zăcând acolo rănit s, i zdrobit, tăvălit în propriul
său sânge; dar l-a lăsat acolo fără să-i dea vreun ajutor. El „a trecut
înainte pe alături”. Apoi a apărut un Levit. Curios să s, tie ce s-a
întâmplat, el s-a oprit s, i a privit la suferind. El era cons, tient de ceea
ce trebuia să facă, dar aceasta nu era o datorie plăcută. Ar fi dorit
mai bine să nu fi venit pe acel drum, ca să nu fi văzut pe cel rănit. A
căutat deci să se convingă pe sine că de fapt, cazul acela nu-l privea,
as, a că „a trecut înainte pe alături”.
Dar un samaritean, călătorind pe acelas, i drum, a văzut pe sufe-
rind s, i a îndeplinit lucrarea pe care ceilalt, i au refuzat s-o facă. Cu
bunăvoint, ă s, i bunătate, el s-a îngrijit de cel rănit. „Când l-a văzut, i
s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile, s, i a turnat peste
ele untdelemn s, i vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han [380]
s, i a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a
dat hangiului, s, i i-a zis: «Ai grijă de el, s, i orice vei mai cheltui, ît, i
voi da înapoi la întoarcere.»” v. 33-35. Atât preotul, cât s, i Levitul
pretindeau că sunt oameni pios, i, dar samariteanul a dovedit că era
în adevăr convertit. Pentru el nu era mai put, in plăcut să facă această
lucrare, de cum era pentru preot s, i Levit, dar în spirit s, i în fapte el
s-a dovedit a fi în armonie cu Dumnezeu.
Rostind această învăt, ătură, Domnul Hristos a prezentat princi-
piile Legii într-un mod direct, plin de putere, arătând ascultătorilor
Săi faptul că ei au neglijat a aduce la îndeplinire aceste principii.
Cuvintele Sale au fost as, a de categorice s, i potrivite, încât ascultă-
torii n-au mai putut spune nimic. În cele spuse de Domnul Hristos,
învăt, ătorul Legii n-a mai găsit nimic, ce ar fi putut fi criticat. Dar
el n-a putut birui în mod suficient antipatia sa nat, ională, pentru a
recunoas, te pe nume meritul samariteanului. Când Domnul Hristos
a întrebat: „Care dintre aces, ti trei se pare că a dat dovadă că este
aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” el a răspuns. „Cel ce s, i-a
făcut milă de el.”
„Du-te de fă s, i tu la fel” i-a zis Isus. Arată celor în nevoie aceeas, i
bunătate plină de milă. Astfel vom da dovadă că păzim întreaga Lege.
Deosebirea cea mare între Iudei s, i Samariteni era o deosebire
în ceea ce prives, te credint, a religioasă, s, i anume, o întrebare cu
privire la ceea ce constituie adevărata închinare. Fariseii nu puteau
spune nimic bun despre samariteni, dar aruncau asupra lor cele
mai amare blesteme. As, a de puternică era antipatia dintre iudei
s, i samariteni, încât femeii samaritence i s-a părut un lucru foarte
straniu atunci când Domnul Hristos i-a cerut ei apă ca să bea. „Cum
Tu, iudeu”, a spus ea, „ceri să bei de la mine, femeie samariteancă?”
„Căci”, adăugă — evanghelistul, „iudeii, în adevăr, n-au legături cu
[381] samaritenii” Ioan 4, 9. Iar atunci când Iudeii au fost atât de plini de
ură ucigas, ă împotriva Domnului Hristos, încât s-au sculat în templu
ca să-L omoare cu pietre, ei n-au putut găsi cuvinte mai potrivite
prin care să-s, i exprime ura lor, decât: „Nu zicem noi bine că es, ti
samaritean, s, i că ai drac?” Ioan 8, 48. S, i totus, i, preotul s, i Levitul
au neglijat chiar lucrarea pe care Domnul le-a dat-o s-o facă, lăsând
ca tocmai un samaritean as, a de urât s, i dispret, uit să facă un as, a bine
unuia dintre concetăt, enii lor.
Samariteanul a împlinit porunca: „Să iubes, ti pe aproapele tău ca
pe tine însut, i”, demonstrând astfel că el era cu mult mai neprihănit
decât aceia care îl condamnau. Punându-s, i în primejdie propria sa
viat, ă, el a tratat pe cel rănit ca pe propriul său frate. Acest samaritean
[382] reprezintă pe Domnul Hristos. Mântuitorul nostru a arătat pentru
noi o iubire, pe care iubirea omenească n-o poate egala vreodată. Pe
când noi eram zdrobit, i s, i pe moarte, El a avut milă de noi. El n-a
trecut pe lângă noi, pe partea cealaltă, să ne lase să pierim fără ajutor
s, i fără nădejde. El n-a rămas în căminul Său sfânt s, i fericit, unde
era iubit de toată os, tirea cerului. A văzut nevoia noastră presantă
s, i S-a ocupat de cazul nostru s, i a identificat interesele Sale cu cele
ale omenirii întregi. El a murit pentru a salva pe vrăs, mas, ii Săi; S-a
rugat pentru omorâtorii Săi. Arătând spre propriul Său exemplu, a

spus urmas, ilor Săi: „Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubit, i unii
pe alt, ii.” „Cum v-am iubit Eu, as, a să vă iubit, i s, i voi unii pe alt, ii.”
Ioan 15, 17; 13, 34.
Preotul s, i Levitul fuseseră la slujbele de la templu, ale căror
servicii au fost stabilite chiar de către Dumnezeu. A participa la
acel serviciu, era un privilegiu mare s, i înalt, iar preotul s, i Levitul
considerau că, fiind astfel onorat, i de Dumnezeu, nu se cădea să se
îngrijească de un suferind necunoscut de la marginea drumului. În
acest fel, ei au neglijat ocazia specială pe care Dumnezeu le-a oferit-
o ca să fie instrumente ale Sale pentru binecuvântarea aproapelui
lor.
S, i astăzi, mult, i fac o gres, eală asemănătoare. Ei împart îndato-
ririle lor în două categorii deosebite. O categorie este formată din
lucruri mari s, i trebuie să fie rezolvate t, inând seama de Legea lui
Dumnezeu, o altă categorie fiind formată din as, a zisele lucruri mici,
în care porunca: „Să iubes, ti pe aproapele tău ca pe tine însut, i”, este
ignorată. Această parte a lucrării este lăsată să depindă de capriciile
cuiva, supusă înclinat, iilor sau impulsurilor. În acest fel caracterul
ajunge stricat, iar religia Domnului Hristos reprezentată în mod
gres, it, fals.
Sunt unii care gândesc că este ceva înjositor pentru demnita-
tea lor să se îngrijească de omenirea suferindă. Mult, i privesc cu
indiferent, ă s, i cu dispret, la aceia care au lăsat în ruină templul sufle-
tului lor. Alt, ii, neglijează pe cei săraci din alte motive. Ei lucrează,
după credint, a lor pentru cauza lui Dumnezeu, căutând să facă unele
lucrări mari s, i de valoare. Ei cred că fac o mare lucrare, s, i de aceea [383]
nu se pot opri spre a lua în seamă nevoile celor săraci s, i necăjit, i.
Pentru promovarea presupusei lor mari lucrări, ei pot ajunge până
acolo încât să asuprească pe cei săraci. Ei îi pot as, eza pe aces, tia în
împrejurări grele, care să-i încerce greu, să-i deposedeze de dreptu-
rile lor, sau să nu t, ină seama de nevoile lor. S, i totus, i, să creadă că
toate acestea sunt justificate, pentru că, gândesc ei — le fac pentru
înaintarea cauzei lui Hristos.
Mult, i vor lăsa pe un frate sau pe un vecin de-al lor, ca în împreju-
rări potrivnice, să se lupte singur, neajutat. Pentru că ei mărturiseau
a fi cres, tini, cel în cauză îs, i putea închipui că în egoismul lor rece, ei
reprezentau pe Hristos. Pentru că as, a numit, ii slujitori ai lui Dumne-
zeu nu conlucrează cu El, iubirea lui Dumnezeu, care ar trebui să se

reverse în valuri de la ei, este în mare măsură oprită a mai ajunge la
semenii lor. S, i astfel, mult, imea laudelor s, i a mult, umirilor inimilor
omenes, ti s, i de pe buzele oamenilor, sunt împiedicate a se îndrepta
spre Dumnezeu. El este astfel jefuit de slava ce se datorează numelui
Său Cel Sfânt. El este păgubit de cei pentru care a murit Domnul
Hristos, de cei pe care dores, te atât de mult să-i ducă în împărăt, ia Sa,
spre a locui în prezent, a Sa, de-a lungul veacurilor nesfârs, ite.
Adevărul divin exercită numai o mică influent, ă asupra lumii,
în timp ce ar trebui să exercite o mare înrâurire, prin trăirea lui
în practicile viet, ii. Simpla mărturisire formală a religiei abundă,
dar aceasta are put, ină valoare. Noi putem pretinde a fi urmas, i ai
Domnului Hristos, putem sust, ine a crede tot adevărul cuprins în
Cuvântul lui Dumnezeu dar faptul acesta nu va aduce nici un bine
aproapelui nostru, dacă credint, a nu este adusă, nu este trăită în viat, a
noastră zilnică. Mărturisirea noastră poate fi tot atât de înaltă ca
s, i cerurile, dar ea nu ne va mântui nici pe noi s, i nici pe aproapele
nostru, dacă nu suntem cu adevărat cres, tini. Un exemplu bun, drept,
va face mai mult pentru binele omenirii, decât toate mărturisirile
noastre.
Cauza Domnului Hristos nu va putea fi servită prin vreo practică
[384] egoistă. Cauza Sa este cauza celor săraci s, i oprimat, i, în inimile celor
ce mărturisesc că sunt urmas, i ai Săi este nevoie de simpatia plină
de iubire a Domnului Hristos — o iubire profundă pentru aceia pe
care El i-a pret, uit as, a de mult, încât s, i-a dat propria Sa viat, ă pentru
salvarea lor. Aceste suflete sunt pret, ioase, infinit mai pret, ioase decât
orice altă jertfă pe care noi am putea s-o aducem lui Dumnezeu. A
folosi orice energie pentru înfăptuirea unei aparente mari lucrări,
în timp ce neglijăm pe cei ce sunt în nevoie, sau nu dăm străinului
dreptul ce i se cuvine, nu este o lucrare care să se bucure de aprobarea
Lui.
Sfint, irea sufletului prin lucrarea lăuntrică a Duhului Sfânt, este
implantarea naturii Domnului Hristos în fiint, a noastră. Religia Evan-
gheliei însemnează Hristos în viat, ă — un principiu viu, activ. Ea
este harul Domnului Hristos descoperit în caracter s, i manifestat prin
fapte bune. Principiile Evangheliei nu pot fi rupte de nici o parte
a viet, ii practice. Oricare ramură a lucrării s, i experient, ei cres, tine
trebuie să fie o reprezentare a viet, ii Domnului Hristos.
Iubirea este temelia evlaviei. Oricare ar fi mărturisirea credint, ei

noastre, nimeni nu are o iubire curată fat, ă de Dumnezeu, dacă nu are
o iubire neegoistă fat, ă de fratele său. Noi nu vom putea niciodată să
ajungem în posesia unui astfel de spirit, încercând numai să iubim
pe alt, ii. Ceea ce ne trebuie, este iubirea lui Hristos în inimă. Când
eul este ascuns, contopit în s, i cu Hristos, atunci iubirea va izvorî
în mod spontan. Desăvârs, irea caracterului cres, tin se obt, ine când
impulsul de a ajuta s, i a binecuvânta pe alt, ii pornes, te în mod constant
dinăuntru — atunci când lumina strălucitoare a soarelui divin umple
inima s, i se descoperă pe fet, ele noastre.
Nu este cu putint, ă ca inima în care locuies, te Hristos să fie lipsită
de iubire. Dacă iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne-a iubit mai
întâi pe noi, atunci vom iubi pe tot, i aceia pentru care a murit Hristos.
Nu putem veni în legătură cu divinitatea, fără să venim mai întâi
în legătură cu omenirea; căci în El, în Acela care stă pe tronul
Universului, divinitatea s, i omenirea, natura divină s, i natura umană
sunt unite. Fiind în legătură cu Domnul Hristos, noi suntem legat, i
de aproapele nostru prin legăturile de aur ale lant, ului iubirii. Atunci, [385]
mila s, i împreuna simt, ire a Domnului Hristos se vor da pe fat, ă s, i în
viat, a noastră. Atunci, nu vom as, tepta ca cei în nevoie s, i cei nefericit, i
să fie adus, i la noi. Nu va mai fi nevoie — atunci — să fim îndemnat, i,
rugat, i ca să simt, im cu necazurile altora. Pentru noi, va fi atunci tot
as, a de natural să slujim celor în nevoie s, i suferinzi, cum a fost pentru
Domnul Hristos să meargă din loc în loc făcând bine.
Oriunde se dă pe fat, ă iubire s, i simpatie, acolo unde inima
act, ionează spre binecuvântarea s, i ajutorarea altora, acolo se ma-
nifestă lucrarea Duhului cel Sfânt al lui Dumnezeu, în inima păgâ-
nismului, oamenii care nu au nici o cunos, tint, ă a Legii scrise a lui
Dumnezeu, care n-au auzit niciodată despre numele Domnului Hris-
tos, au fost buni cu slujitorii Săi, ocrotindu-i cu primejdia propriei
lor viet, i. Faptele lor mărturisesc despre lucrarea unei puteri divine.
Duhul Sfânt a însământ, at harul Domnului Hristos în inima acestor
sălbatici s, i a des, teptat simpatia lor, contrar naturii s, i educat, iei lor.
Lumina „care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1, 9),
străluces, te în sufletele lor; s, i această lumină, dacă este urmată, va
călăuzi picioarele lor spre Împărăt, ia lui Dumnezeu.
Slava cerului se arată în ridicarea celui căzut s, i mângâierea celui [386]
întristat. S, i oriunde locuies, te Hristos în inimile omenes, ti El va fi
descoperit în acelas, i fel. Acolo unde act, ionează religia Domnului

Hristos va fi o binecuvântare. Acolo unde lucrează ea, este strălucire.
Înaintea lui Dumnezeu nu este recunoscută nici o deosebire de
nat, ionalitate, de rasă sau de castă. El este Creatorul întregii omeniri.
Tot, i oamenii apart, in — prin creat, iune — unei singure familii, s, i
tot, i sunt una prin răscumpărare. Domnul Hristos a venit pentru
a dărâma orice zid de despărt, ire, să deschidă orice despărt, itură
a templului, pentru ca fiecare suflet să poată avea acces liber la
Dumnezeu. Iubirea Sa este as, a de mare, as, a de profundă s, i atât de
deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea scoate din puterea lui Satana
sărmanele suflete care au fost îns, elate de amăgirile lui. Ea îi aduce
în jurul tronului lui Dumnezeu, tron ce este înconjurat de curcubeul
făgăduint, ei.
În Hristos Isus nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici
slobod. Tot, i au fost apropiat, i prin sângele Său cel pret, ios (Galateni
3, 28; Efeseni 2, 13).
Oricare ar fi deosebirile în ceea ce prives, te credint, a religioasă,
chemarea omenirii suferinde trebuie să fie auzită s, i să i se răspundă.
Acolo unde există sentimente pline de amărăciune, din cauza deose-
birilor religioase, poate fi făcut mult bine, printr-o slujire personală.
Servirea plină de iubire va sfărâma barierele prejudecăt, ilor s, i va
câs, tiga sufletele pentru Dumnezeu.
Noi ar trebui să venim în întâmpinarea durerilor, necazurilor s, i
grijilor altora. Ar trebui să fim părtas, i la bucuriile s, i la necazurile
atât ale celor de sus, cât s, i ale celor de jos, atât ale săracilor, cât
s, i ale celor bogat, i, „fără plată at, i primit”, spunea Domnul Hristos,
„Fără plată să dat, i”. Matei 10, 8. De jur împrejurul nostru sunt săraci,
suflete încercate, care au nevoie să audă cuvinte de simpatie, dar s, i de
fapte de ajutoare. Sunt văduve care au nevoie să fie înt, elese s, i ajutate.
Există orfani pe care Domnul Hristos a poruncit urmas, ilor Săi să-i
primească întocmai ca pe o mos, tenire încredint, ată lor de Dumnezeu.
Prea adesea, aces, tia sunt trecut, i cu vederea s, i lăsat, i în părăsire. Ei
pot fi zdrent, ăros, i, grosolani s, i din toate punctele de vedere să fie
respingători; s, i totus, i, ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Ei au fost
[387] cumpărat, i cu un pret, s, i sunt tot as, a de pret, ios, i înaintea Sa, cum
suntem fiecare dintre noi. Ei sunt membri ai marii familii a lui
Dumnezeu, iar cres, tinii, ca slujitori ai Săi, sunt răspunzători pentru
ei. „Sufletele lor”, spune El, „le voi cere din mâna voastră”.
Dintre toate relele, păcatul este cel mai mare rău, s, i este partea
noastră aceea de a avea milă s, i a ajuta pe păcătos. Dar nu vom putea
ajunge la tot, i în acelas, i fel. Sunt foarte mult, i aceia care ascund foa-
mea sufletului lor. Aces, tia ar fi foarte mult ajutat, i, printr-un cuvânt
plin de iubire, sau printr-o faptă de bunătate care să le dovedească
atent, ia noastră. Sunt însă alt, ii care se află în cea mai mare nevoie,
fără ca ei să-s, i dea seama de aceasta. Ei nu sunt cons, tient, i de teribila
lipsă a sufletului lor. Mult, imi sunt as, a de cufundate în păcat, încât
au pierdut simt, ământul realităt, ilor ves, nice, au pierdut asemănarea
cu Dumnezeu, s, i aproape că nu mai s, tiu dacă au sau nu suflet de
mântuit. Ei n-au nici credint, ă în Dumnezeu, s, i nici încredere în
oameni. La mult, i dintre aces, tia se poate ajunge numai prin acte de
dezinteresată bunătate. Mai întâi, trebuie să îngrijim de nevoile lor
trupes, ti. Ei trebuie hrănit, i, curăt, it, i s, i îmbrăcat, i în mod cuviincios.
Văzând dovada iubirii noastre neegoiste, atunci le va fi mai us, or să
creadă în iubirea Domnului Hristos.
Sunt mult, i care gres, esc, s, i care sunt cons, tient, i, simt rus, inea s, i
nebunia lor. Ei privesc la gres, elile s, i rătăcirile lor, până când ajung
aproape la disperare. Asemenea suflete nu trebuie să le neglijăm.
Când cineva trebuie să înoate împotriva curentului, toată fort, a cu-
rentului îl trage înapoi. Atunci, o mână gata să ajute, să i se întindă,
as, a cum Fratele mai Mare a întins mâna lui Petru care se scufunda.
Vorbit, i-le atunci cuvinte încurajatoare s, i pline de sperant, ă, cuvinte
care să inspire încredere s, i care să trezească iubire.
Fratele tău, care este bolnav din punct de vedere spiritual, are
nevoie de tine, după cum s, i tu personal ai avut nevoie de iubirea unui
frate. El are nevoie de experient, a cuiva care a fost tot as, a de slab ca
s, i el, unul care să poată simpatiza cu el s, i să-l ajute. Recunoas, terea
propriei noastre slăbiciuni ne va fi de ajutor, ca să putem fi de folos
altuia în nevoile sale amare. Niciodată n-ar trebui să trecem pe lângă [388]
un suflet suferind, fără a căuta să-l mângâiem, după cum s, i noi
suntem mângâiat, i de Dumnezeu.
Părtas, ia cu Domnul Hristos, legătura personală cu viul nostru
Salvator este care face în stare ca mintea, inima, sufletul, să triumfe
asupra firii decăzute. Spunet, i drumet, ului rătăcit despre mâna Celui
Atotputernic, care îl va putea t, ine în picioare, despre nemărginita
iubire ce se află în Hristos, s, i care simte împreună cu el. Pentru el
nu este suficient să creadă în existent, a unei Legi s, i a unei puteri,
amândouă fiind lucruri ce n-au milă s, i nu răspund niciodată strigă-

tului după ajutor. El are nevoie să strângă puternic o mână caldă s, i
să se încreadă într-o inimă plină de bunătate. În mintea sa trebuie
să se întipărească bine gândul unei prezent, e divine, care se află tot-
deauna lângă el, privindu-l mereu cu o iubire plină de compătimire.
Îndemnat, i-l să cugete la inima Tatălui care este totdeauna întristată,
din cauza păcatului, la mâna Tatălui care este încă întinsă, la vocea
Tatălui care spune: „Afară numai dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor
face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine”. Isaia 27, 5.
Dacă suntem angajat, i în această lucrare, atunci vom avea tovarăs, i
nevăzut, i de ochii oamenilor. Îngerii cerului au fost alături de samari-
teanul care a avut grijă de străinul rănit, maltratat. Îngerii din curt, ile
ceres, ti stau alături de tot, i aceia care se află în slujba lui Dumnezeu,
în a sluji semenilor lor. S, i noi trebuie să conlucrăm chiar cu Domnul
Hristos. El este Vindecătorul s, i, lucrând sub conducerea Lui, vom
vedea mari rezultate.
De credincios, ia noastră în această lucrare depinde nu numai
binele altora, ci s, i destinul nostru ves, nic. Pe tot, i aceia care vor,
Domnul Hristos caută să-i înalt, e la comuniunea cu El, pentru ca
noi să putem fi una, după cum El este una cu Tatăl. El îngăduie să
venim în legătură cu suferint, e s, i nenorociri, pentru a ne scoate din
egoismul nostru; El caută să dezvolte în noi atributele caracterului
Său, împreuna simt, ire, bunătatea s, i iubirea. Prin acceptarea acestei
[389] lucrări de slujire, noi intrăm în s, coala Sa, spre a ne pregăti pentru
curt, ile lui Dumnezeu. Respingând-o însă, noi lepădăm învăt, ăturile
Sale, s, i alegem separarea ves, nică de prezent, a Sa.
„Dacă vei umbla pe căile Mele” declară Domnul Hristos, „s, i
dacă vei păzi poruncile Mele ... te voi lăsa să intri împreună cu cei
ce sunt aici” — chiar printre îngerii ce sunt în jurul tronului Său.
Zaharia 3, 7. Prin conlucrarea cu fiint, ele ceres, ti, în lucrarea lor pe
acest pământ, noi ne pregătim pentru tovărăs, ia lor în ceruri. „Nu sunt
oare tot, i duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru
cei ce vor mos, teni mântuirea” (Evrei l,14). Îngerii din ceruri vor
ura bun venit tuturor acelora care aici pe pământ au trăit nu „să li se
slujească, ci ei să slujească”. Matei 20, 28. În această binecuvântată
tovărăs, ie, noi vom învăt, a, spre bucuria noastră ves, nică, tot ceea ce
se cuprinde în întrebarea: „Cine este aproapele meu?”
Capitolul 28 — Răsplata harului [390]
Capitol bazat pe textele din Matei 19, 16-30; 20, 1-16; Marcu 10,
17-31; Luca 18, 18-30.
Iudeii aproape că pierduseră din vedere adevărul cu privire la

harul nemeritat al lui Dumnezeu. Rabinii învăt, au că harul sau favoa-
rea lui Dumnezeu trebuie să fie câs, tigată. Ei sperau ca prin propriile
lor fapte să dobândească răsplata neprihănirii. Astfel, întreaga lor
închinare era stimulată de spiritul de lăcomie al celor năimit, i. Nici
chiar ucenicii Domnului Hristos nu se eliberaseră cu totul de acest
spirit, iar Mântuitorul căuta fiecare ocazie ca să le arate gres, eala
lor. Chiar înainte de a rosti parabola lucrătorilor viei, s-a întâmplat
un lucru care I-a deschis calea pentru a prezenta principiile cele
adevărate, cele drepte.
Pe când Domnul Hristos mergea pe cale, un tânăr conducător
a venit fuga lângă El s, i, îngenunchind, L-a salutat cu respect, spu-
nându-I: „Bunule învăt, ător, ce să fac, ca să mos, tenesc viat, a ves, nică?”
Marcu 10, 17.
Acest conducător s-a adresat Domnului Hristos numai ca unui
rabin onorat, fără a vedea în El pe Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul
i-a zis: „Pentru ce Mă numes, ti bun? Nimeni nu este bun decât Unul
Singur: Dumnezeu”, v. 18. Pe ce bază Mă numes, ti bun? Dumnezeu
singur este bun! Dacă Mă recunos, ti că sunt bun, atunci trebuie să [391]
Mă primes, ti ca Fiul s, i reprezentantul Său.
„Dacă vrei să intri în viat, ă”, a adăugat El, „păzes, te poruncile”.
Caracterul lui Dumnezeu este exprimat în Legea Sa; s, i pentru ca să
fii în armonie cu Dumnezeu, atunci principiile Legii Sale trebuie să
fie izvorul tuturor act, iunilor tale.
Domnul Hristos nu mics, orează cerint, ele Legii. Într-un limbaj
ce nu putea fi înt, eles gres, it, El a prezentat ascultarea de ea, ca o
condit, ie a viet, ii ves, nice — aceeas, i condit, ie cerută lui Adam mai
înainte de căderea lui. Dumnezeu nu as, teaptă mai put, in astăzi de la
un suflet, decât a as, teptat de la Adam în Paradis s, i anume, o ascul-
275
tare desăvârs, ită s, i o neprihănire absolută. Cerint, ele sub legământul

harului sunt tot as, a de cuprinzătoare, ca s, i cele din Eden s, i anume
armonie perfectă cu Legea lui Dumnezeu, care este sfântă, dreaptă
s, i bună.
La îndemnul „păzes, te poruncile”, tânărul a întrebat: „Care?” El
credea că Domnul Hristos vorbea despre unele precepte ceremoniale,
dar El făcea referire la Legea care a fost dată pe Sinai. El a amintit o
serie de porunci de pe cea de a doua tablă a Decalogului, apoi le-a
rezumat pe toate într-un singur precept; „Să iubes, ti pe aproapele tău
ca pe tine însuti”. Matei 19, 17-19.
Tânărul a răspuns imediat, fără nici un fel de ezitare: „Toate
aceste porunci le-am păzit cu grijă din tineret, ea mea; ce-mi mai
lipses, te?” v. 20. Concept, ia sa cu privire la Lege t, inea de formele
exterioare, era superficială. Judecat din punct de vedere omenesc,
el s, i-a păstrat un caracter irepros, abil. Într-o mare măsură, viat, a sa
exterioară era fără vină; el, în adevăr, gândea că ascultarea sa a fost
fără gres, eală. S, i cu toate acestea, el avea o teamă lăuntrică s, i anume
că nu totul era bine între el s, i Dumnezeu. Acest fapt l-a făcut să
întrebe: „Ce-mi mai lipses, te?”
„Dacă vrei să fii desăvârs, it,” i-a spus Domnul Hristos, „du-te de
[392] vinde ce ai, dă la săraci, s, i vei avea o comoară în cer! Apoi, vino s, i
urmează-Mă”. „Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte
întristat; pentru că avea multe avut, ii”, v. 21-22.
Cel ce se iubes, te numai pe sine, este un călcător al Legii. Acest
lucru dorea Isus să-l lămurească tânărului; s, i de aceea El l-a pus
la probă, un test care să scoată în evident, ă egoismul inimii sale.
El i-a arătat pata, partea bolnavă a caracterului său. Tânărul n-a
mai manifestat dorint, a unei mai mari iluminări. În sufletul său, el
cultiva un idol; lumea era dumnezeul său. El mărturisea că păzes, te
poruncile, dar era lipsit de principiile ce formau chiar spiritul s, i viat, a
tuturor poruncilor. El nu avea adevărata iubire fat, ă de Dumnezeu s, i
fat, ă de om. Lipsa aceasta era lipsa a tot ceea ce l-ar fi putut califica
să intre în împărăt, ia Cerurilor. Din cauza iubirii sale egoiste s, i a
dorint, ei sale de câs, tig lumesc, el nu mai era în armonie cu principiile
cerului.
Când acest tânăr conducător a venit la Isus, sinceritatea s, i
[393] seriozitatea, zelul lui, au cucerit inima Mântuitorului. „Isus S-a ui-
tat t, intă la el”, s, i ... „l-a iubit”. Marcu 10, 21. În acest tânăr, El a
Răsplata harului 277
văzut un bărbat care ar fi putut lucra ca predicator al neprihănirii.

Mântuitorul ar fi primit pe acest tânăr talentat s, i nobil, tot as, a de
repede cum a primit s, i pe sărmanii pescari care L-au urmat. Dacă
tânărul s, i-ar fi consacrat calităt, ile, talentele sale lucrării de salvare a
sufletelor el ar fi putut deveni un lucrător harnic s, i plin de succes,
pentru Hristos.
Dar mai întâi, acesta trebuia să primească condit, iile uceniciei.
El trebuia să se consacre, să se predea fără rezervă lui Dumnezeu.
La chemarea Mântuitorului, Ioan, Petru, Matei s, i tovarăs, ii lor, s-au
sculat s, i au mers după El. Luca 5, 28. Aceeas, i consacrare s-a cerut s, i
tânărului conducător. Făcând acest lucru, Domnul Hristos n-a cerut
nici un sacrificiu mai mare decât a făcut El însus, i. „El măcar că era
bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să
vă îmbogăt, it, i”. 2 Corinteni 8, 9. Tânărul nu avea decât să apuce pe
drumul pe care Domnul Hristos mergea înaintea lui.
Domnul Hristos privea mult la acest tânăr s, i dorea mult mântui-
rea lui. El dorea să-l poată trimite ca un mesager al binecuvântării
oamenilor. În locul a ceea ce El i-a cerut să părăsească, Domnul
Hristos i-a oferit privilegiul comuniunii sale cu Sine. „Urmează-
Mă”, i-a zis El. Acest privilegiu a fost primit cu bucurie de către
Petru, Iacov s, i Ioan. Tânărul însus, i privea la Domnul Hristos cu
admirat, ie. Inima sa era atrasă spre Mântuitorul. Dar el nu era gata să
accepte principiul Mântuitorului de lepădare de sine. El a ales mai
degrabă bogăt, iile sale decât pe Hristos. El dorea viat, a ves, nică, dar
n-a vrut să primească în sufletul său acea iubire neegoistă, singura
care înseamnă viat, ă, s, i cu o inimă întristată el a plecat de la Hristos.
Pe când tânărul conducător pleca, Domnul Hristos a spus uceni-
cilor Săi: „Vă spun că greu va intra un bogat în Împărăt, ia Cerurilor”.
Matei 19, 23. Aceste cuvinte au uimit pe ucenici. Ei au fost învăt, at, i [394]
să privească pe cei bogat, i ca favorit, i ai cerului; ei îns, is, i sperau să
primească în împărăt, ia lui Mesia, putere lumească s, i bogăt, ie; dacă
bogat, ii nu aveau să intre în Împărăt, ia Cerurilor, atunci ce nădejde
mai rămânea pentru ceilalt, i oameni?
„Isus a luat din nou cuvântul, s, i le-a zis: «Fiilor, cât de anevoie
este pentru cei ce se încred în bogăt, ii, să intre în Împărăt, ia lui
Dumnezeu.» Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile unui ac,
decât să intre un om bogat în Împărăt, ia lui Dumnezeu. Ucenicii au
rămas s, i mai uimit, i”. Ei s, i-au dat acum seama că erau s, i ei cuprins, i
în solemna avertizare, în lumina cuvintelor Mântuitorului, taina lor,

dorint, a lor de putere s, i bogăt, ie a fost dată pe fat, ă. Temându-se ei
îns, is, i, au întrebat: „Cine poate atunci să fie mântuit?”
Isus S-a uitat t, intă la ei s, i le-a zis: „Lucrul acesta este cu
neputint, ă la oameni, dar nu la Dumnezeu; pentru că toate lucru-
rile sunt cu putint, ă la Dumnezeu.” Marcu 10, 24-27.
Un bogat nu poate intra în ceruri, datorită bogăt, iei sale. Bogăt, ia
sa nu-i dă nici un drept de mos, tenire împreună cu sfint, ii, în slavă.
Numai prin harul nemeritat al Domnului Hristos poate orice om să
intre în cetatea lui Dumnezeu.
Cuvintele Duhului Sfânt sunt adresate atât celor bogat, i, cât s, i
celor săraci, atunci când spune: „Voi nu suntet, i ai vos, tri, căci at, i
fost cumpărat, i cu un pret, .” 1 Corinteni 6, 19-20. Când oamenii cred
acest lucru, atunci averile lor vor fi considerate ca un bun ce le-a fost
încredint, at, ca să fie folosite, după voia Lui, pentru salvarea celor
pierdut, i, s, i pentru mângâierea celor suferinzi s, i săraci. La oameni,
lucrul acesta este imposibil, pentru că inima se agat, ă de comoara
ei pământească. Sufletul care este prins în slujirea lui Mamona,
este surd fat, ă de strigătul suferint, ei omenes, ti. Dar la Dumnezeu
toate lucrurile sunt cu putint, ă. Privind iubirea neegalată a Domnului
Hristos, inima egoistă se înmoaie s, i se supune. Bogatul va ajunge
să facă aceeas, i mărturisire ca s, i Fariseul Pavel de pe vremuri: „Dar
[395] lucrurile, care pentru mine erau câs, tiguri, le-am socotit ca o pierdere,
din pricina lui Hristos. Ba încă, s, i acum privesc toate aceste lucruri
ca o pierdere fat, ă de pret, ul nespus de mare al cunoas, terii lui Hristos,
Isus, Domnul meu”. Filipeni 3, 7-8. Atunci, ei nu vor mai socoti
nimic ca fiind proprietatea lor. Ci cu bucurie, ei se vor considera
ca administratori ai harului multiplu al lui Dumnezeu, s, i din iubire
pentru El, slujitori ai tuturor oamenilor.
Petru a fost primul dintre ucenici care s, i-a revenit din convinge-
rea lăuntrică determinată de cuvintele Mântuitorului. El se gândea
cu satisfact, ie la ceea ce el s, i frat, ii lui au lăsat pentru Hristos. „Iată”, a
zis el, „că noi am lăsat tot, s, i Te-am urmat”. Matei 19, 27. Aducându-
s, i aminte de făgăduint, a condit, ionată făcută tânărului conducător, „s, i
vei avea o comoară în cer”, întrebă atunci ce aveau să primească
drept răsplată, el, s, i tovarăs, ii lui, pentru sacrificiile făcute de ei.
Răspunsul Mântuitorului a umplut de bucurie inimile acelor
pescari Galileeni. El le-a înfăt, is, at onorurile ce aveau să constituie
înfăptuirea celor mai înalte visuri ale lor: „Adevărat vă spun că,
atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi
Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-at, i urmat, vet, i s, edea
s, i voi pe douăsprezece scaune de domnie, s, i vet, i judeca pe cele
douăsprezece semint, ii ale lui Israel”. Matei 19, 28. S, i El a adăugat:
„S, i ori s, i cine a lăsat case, sau frat, i, sau surori, sau tată sau mamă, [396]
sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi
însutit, s, i va mos, teni viat, a ves, nică.” v. 29.
Dar întrebarea lui Petru, „Ce răsplată vom avea?” a dat la iveală
un spirit care, dacă nu era îndreptat, schimbat, ar fi făcut pe ucenici
neînstare a fi urmas, i ai Domnului Hristos; căci era spiritul unui
năimit. În timp ce ei fuseseră atras, i de iubirea lui Hristos, ucenicii
nu erau cu totul eliberat, i de fariseism. Ei încă nutreau gândul că
meritau o răsplată în raport cu munca lor. Ei nutreau un spirit de
înălt, are s, i mult, umire de sine, s, i se comparau între ei. Când unul
dintre ei dădea gres, în vreo problemă, ceilalt, i nutreau gânduri de
superioritate fat, ă de el.
Pentru ca ucenicii să nu piardă din vedere principiile Evangheliei,
Domnul Hristos le-a spus o parabolă, ilustrând modul în care se
poartă Dumnezeu cu slujitorii Săi cum s, i spiritul în care Domnul
Hristos dores, te ca ei să lucreze pentru El.
„Împărăt, ia cerurilor”, a spus El, „se aseamănă cu un gospodar,
care a ies, it dis de dimineat, ă să-s, i tocmească lucrători la vie”. Matei
20, 1. Era obiceiul, ca cei care voiau să se angajeze la lucru, să as, tepte
în piat, ă s, i acolo, cei care aveau nevoie, veneau ca să tocmească
slujitori. Omul din parabolă este înfăt, is, at ca ies, ind la diferite ore din
zi ca să angajeze muncitori. Aceia care au fost angajat, i în primele
ore ale zilei, s-au înt, eles ca să lucreze pentru o anumită sumă de
bani, cei care au fost angajat, i mai târziu, au lăsat la voia Stăpânului
care i-a angajat, stabilirea plăt, ii ce li se cuvenea.
„Seara, stăpânul viei a zis ispravnicului său: «Cheamă pe lucră-
tori, s, i dă-le plata, începând de la cei de pe urmă, până la cei dintâi».
Cei din ceasul al unsprezecelea au venit, s, i au luat fiecare câte un
leu. Când au venit cei dintâi, socoteau că ei vor primi mai mult dar
au primit s, i ei tot un leu de fiecare”. Matei 20, 8-10.
Stăpânul care se ocupa de lucrătorii din via sa, reprezintă pe [397]
Dumnezeu preocupându-Se de neamul omenesc. Procedeul Lui este
contrar obiceiului ce predomină printre oameni. În afacerile lumes, ti
răsplata este dată după munca depusă. Muncitorul as, teaptă să fie
plătit după meritul său. Dar în parabolă, Domnul Hristos a ilustrat
principiul împărăt, iei Sale, o împărăt, ie care nu este din lumea aceasta.
El nu Se conduce după principii omenes, ti — Domnul spune: „Căci
gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, s, i căile voastre nu sunt
căile Mele”.... Căci ... „cât sunt de sus cerurile fat, ă de pământ, atât
sunt de sus căile Mele fat, ă de căile voastre s, i gândurile Mele fat, ă de
gândurile voastre”. Isaia 55, 8.9.
În parabolă, primii muncitori au fost de acord să lucreze pentru
o sumă asupra căreia s-au înt, eles, s, i la terminarea zilei ei au primit
suma stabilită s, i nimic mai mult. Cei care au fost angajat, i mai târziu
s-au încrezut în făgăduint, a Stăpânului că vor „primi ce va fi fost
cu dreptul”. Ei au dovedit încrederea lor în el, prin aceea că n-au
întrebat nimic cu privire la plata lor. Ei s-au încrezut în dreptatea
s, i în echitatea lui. S, i ei au fost răsplătit, i, nu după cantitatea muncii
depuse, ci după generozitatea Stăpânului viei.
Tot astfel, Dumnezeu dores, te ca noi să ne încredem în El, care
îndreptăt, es, te pe cel nelegiuit. Răsplata Sa este dată nu după meritele
noastre, ci după planurile Sale proprii „pe care le-a făcut în Hristos
Isus, Domnul nostru”. Efeseni 3, 11. „El ne-a mântuit nu pentru
faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui”. Tit 3,
5. Pentru cei care se încred în El, El va face „nespus mai mult decât
cerem s, i gândim noi”. Efeseni 3, 20.
Nu cantitatea de muncă depusă, sau rezultatele ei vizibile, ci
spiritul în care este adusă la îndeplinire lucrarea, această valorează
înaintea lui Dumnezeu. Aceia care au venit în vie la orele unsprezece,
au fost foarte mult, umitori pentru ocazia de a lucra. Inimile lor erau
pline de recunos, tint, ă fat, ă de acela care i-a primit să lucreze; s, i
când la terminarea zilei stăpânul le-a plătit, pentru o zi întreagă de
[398] lucru, ei au fost foarte surprins, i. Ei au s, tiut că nu meritau o astfel
de plată. Expresia bunătăt, ii ce se putea vedea pe fat, a celui ce i-a
angajat, i-a umplut de bucurie. Ei n-au uitat niciodată bunătatea
Stăpânului viei, sau generoasa răsplată pe care au primit-o. Tot la fel
stau lucrurile s, i cu păcătosul care, cons, tient fiind de nevrednicia sa,
a mers în ceasul al unsprezecelea în via Stăpânului. Timpul său de
lucru pare a fi as, a de scurt, încât el simte că nu merită plata primită;
dar este plin de bucurie pentru faptul că totus, i Dumnezeu l-a primit.
El lucrează cu un spirit umil s, i plin de încredere, plin de mult, umire
pentru privilegiul de a fi conlucrător împreună cu Domnul Hristos.

S, i Dumnezeu dores, te foarte mult să onoreze un astfel de spirit.
Domnul dores, te să ne încredint, ăm Lui fără a mai pune între-
bări cu privire la măsura răsplătirii noastre. Când Domnul Hristos
locuies, te în suflet, atunci nu mai primează gândul răsplătirii. Nu
acesta este motivul care să impulsioneze lucrarea noastră. Este ade-
vărat că într-o măsură oarecare noi ar trebui să privim s, i spre răsplata
făgăduită. Dumnezeu dores, te ca noi să pret, uim binecuvântările Lui
ce ne-au fost făgăduite. Dar El n-ar vrea ca zelul nostru să fie de-
terminat de răsplată s, i nici să avem simt, ământul că, pentru fiecare
datorie împlinită, trebuie să primim o plată. Noi n-ar trebui să fim
as, a de nerăbdători în a primi răsplata, cum ar trebui să fim în a face [399]
ceea ce este drept, indiferent de câs, tig. Iubirea fat, ă de Dumnezeu s, i
iubirea fat, ă de aproapele, acesta ar trebui să fie motivul nostru.
Această parabolă nu scuză pe aceia care au auzit de prima dată
chemarea la lucru, dar care au neglijat a intra în via Domnului. Când
stăpânul a mers în piat, ă la ceasul al unsprezecelea s, i a găsit oameni
care nu erau încă angajat, i la lucru, le-a zis: „De ce stat, i aici toată
ziua fără lucru?” răspunsul a fost: „Pentru că nu ne-a tocmit nimeni”.
Nici unul dintre aceia care au fost chemat, i mai târziu n-a fost acolo
la ceasurile diminet, ii. Ei n-au refuzat chemarea. Aceia care refuză
chemarea s, i mai târziu se căiesc de aceasta, fac bine că se căiesc;
dar nu este bine să tratăm cu us, urint, ă prima chemare a harului.
Când lucrătorii viei au primit „câte un leu fiecare”, cei care
au început să lucreze dis-de-dimineat, ă au fost nemult, umit, i. „N-au
lucrat ei oare douăsprezece ore?”, s, i-au zis ei, „s, i nu era deci numai
drept ca ei să primească mai mult decât aceia care au lucrat o singură
oră în partea cea răcoroasă a zilei?” „Aces, tia de pe urmă”, au zis ei,
„n-au lucrat decât un ceas, s, i la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi,
care am suferit greul s, i zăduful zilei.” Matei 20, 12.
„Prietene”, a răspuns stăpânul viei unuia dintre ei; „t, ie nu-t, i fac
nici o nedreptate; nu te-ai tocmit cu mine cu un leu? Ia-t, i ce t, i se
cuvine s, i pleacă. Eu vreau să plătesc s, i acestuia din urmă ca s, i t, ie.
Nu pot să fac ce vreau cu ce-i al meu? Ori este ochiul tău rău, fiindcă
eu sunt bun?”
„Tot as, a, cei din urmă vor fi cei dintâi, s, i cei dintâi vor fi cei din
urmă; pentru că mult, i sunt chemat, i, dar put, ini sunt ales, i”, v. 13-16.
Primii lucrători din parabolă reprezintă pe aceia care, datorită

serviciilor aduse de ei, au pretent, ia să fie preferat, i altora. Ei îs, i încep
lucrul într-un spirit de mult, umire de sine, fără să aducă cu ei un
spirit de sacrificiu s, i lepădare de sine. Unii ca aces, tia poate că au
[400] declarat că toată viat, a lor au slujit lui Dumnezeu, poate că au fost cei
dintâi în îndurarea greutăt, ilor, a lipsurilor, a încercărilor s, i de aceea
ei gândesc că sunt îndreptăt, it, i la o răsplată mai mare. Ei se gândesc
mai mult la răsplată decât la privilegiul de a fi slujitori ai Domnului
Hristos. După părerea lor, munca s, i sacrificiile făcute îi îndreptăt, esc
să primească onoruri mai mari decât ale altora s, i datorită faptului că
această pretent, ie a lor nu este recunoscută, ei se simt jignit, i. Dacă ei
ar fi adus în lucrarea lor un spirit iubitor, plin de încredere, atunci ei
ar fi fost totdeauna primii; dar caracterul lor gâlcevitor s, i cârtitor nu
este asemenea caracterului Domnului Hristos, s, i dovedes, te faptul că
nu sunt vrednici de încredere. Ei dau pe fat, ă dorint, a lor de înălt, are,
de neîncredere în Dumnezeu, dau pe fat, ă gelozia lor, cum s, i un spirit
invidios fat, ă de frat, ii lor. Bunătatea s, i generozitatea Domnului nu
sunt pentru ei decât o ocazie de murmurare. Astfel, ei arată că nu
există nici o legătură între sufletele lor s, i Dumnezeu. Ei nu cunosc
bucuria conlucrării cu Maestrul divin.
Nu există nimic mai ofensator pentru Dumnezeu decât acest
spirit mărginit, care se îngrijes, te numai de el. El nu poate lucra cu
nimeni care manifestă un asemenea spirit. Asemenea oameni sunt
insensibili fat, ă de lucrarea Duhului Sfânt.
Iudeii au fost cei chemat, i la început în via Domnului, s, i pentru
aceasta ei au ajuns mândri s, i plini de îndreptăt, ire de sine. Anii cei
lungi ai slujirii lor, ei îi privesc ca dându-le dreptul să primească o
mai mare răsplată decât ceilalt, i. Nimic nu-i irita mai mult decât să
audă că neamurile aveau să fie admise având privilegii egale cu ale
lor, în lucrările lui Dumnezeu.
Domnul Hristos a avertizat pe ucenici, primii care au fost chemat, i
să-I urmeze, ca să nu se lase stăpânit, i de un asemenea rău. El a văzut
că slăbiciunea, blestemul bisericii, va fi un spirit de îndreptăt, ire de
sine. Oamenii aveau să creadă că ei pot face ceva pentru a obt, ine un
loc în Împărăt, ia Cerului. Ei îs, i imaginează faptul că numai atunci
[401] când au făcut oarecari progrese, atunci, Domnul va veni să-i ajute. În
acest fel, avea să fie pusă o mai multă încredere în om s, i mai put, ină
în Domnul Hristos. Mult, i dintre cei ce urmau să facă un progres
oarecare aveau să se umfle de mândrie s, i să se gândească despre ei

că sunt superiori celorlalt, i. Acestora le face plăcere să fie lăudat, i s, i
devin gelos, i, dacă nu sunt considerat, i ca fiind cei mai important, i.
Împotriva acestei primejdii, Domnul Hristos a căutat să avertizeze
pe ucenicii Săi.
Orice laudă cu privire la meritele noastre, este nelalocul ei.
„Înt, eleptul să nu se laude cu înt, elepciunea lui, cel tare să nu se
laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăt, ia lui. Ci cel ce se
laudă să se laude că are pricepere s, i că Mă cunoas, te, că s, tie că Eu
sunt Domnul, care fac milă, judecată s, i dreptate pe pământ! Căci în
acesta găsesc plăcere Eu, zice Domnul”. Ieremia 9, 23-24.
Răsplata nu se dă după faptele noastre, ca nimeni să nu se în-
gâmfe; ci ea ne este dată numai prin har. „Ce vom zice dar că a
căpătat, prin puterea lui, strămos, ul nostru Avraam? Dacă Avraam
a fost socotit neprihănit prin fapte, are cu ce să se laude, dar nu
înaintea lui Dumnezeu. Căci ce zice Scriptura? «Avraam a crezut
pe Dumnezeu, s, i aceasta i s-a socotit ca neprihănire.» Însă, celui ce
lucrează, plata cuvenită lui i se socotes, te nu ca un har, ci ca ceva
datorat; pe când, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotes, te
pe păcătos neprihănit, credint, a pe care o are el îi este socotită ca
neprihănire”. Romani 4, 1-5. Nu este deci nici o ocazie pentru cineva
să se înalt, e mai presus de altul, sau să invidieze pe celălalt. Nimeni [402]
nu este privilegiat înaintea altuia s, i deci nimeni nu poate pretinde
răsplata ca fiind un drept.
S, i cei dintâi, s, i cei din urmă, trebuie să fie părtas, i la marea s, i
ves, nica răsplătire, iar cei dintâi ar trebui să întâmpine cu un bun
venit pe cei de pe urmă. Cel care invidiază răsplata celuilalt uită
faptul că s, i el este salvat numai prin har. Pilda lucrătorilor viei este
o mustrare a geloziei s, i a bănuielii. Iubirea se bucură de adevăr s, i
nu face nici o comparat, ie invidioasă. Cel care are această iubire,
face comparat, ie numai între iubirea Domnului Hristos s, i propria sa
nedesăvârs, ire de caracter.
Această parabolă este o avertizare pentru tot, i lucrătorii, indi-
ferent de durata s, i cantitatea lucrării lor, pentru că fără iubire fat, ă
de frat, ii lor, s, i fără să se umilească înaintea lui Dumnezeu, ei sunt
socotit, i fără de valoare, nimic. Nu există nici un fel de religie acolo
unde tronează eul. Acela care face din proslăvirea de sine t, inta viet, ii
sale, se va vedea lipsit de harul care-l poate face un lucrător cu suc-
ces în serviciul Domnului Hristos. Acolo unde sunt nutrite mândria

s, i mult, umirea de sine, lucrarea are de suferit.
Nu durata timpului folosit în lucrare, ci voios, ia s, i credincios, ia
cu care lucrăm, acestea fac ca lucrarea noastră să fie primită de
Dumnezeu. În tot ceea ce facem, se cere o completă supunere a
eului. Datoria cea mai neînsemnată, îndeplinită însă în sinceritate
s, i cu abnegat, ie, este mai plăcută lui Dumnezeu, decât cea mai mare
lucrare, care poartă pecetea egoismului s, i a înălt, ării de sine. El se
uită să vadă cât de mult din Spiritul lui Hristos nutrim, s, i cât de multă
asemănare cu El dăm pe fat, ă în lucrarea noastră. El pret, uies, te mai
mult iubirea s, i credincios, ia cu care lucrăm, decât cantitatea lucrului
făcut.
Numai atunci când egoismul a murit, când lupta pentru
supremat, ie a fost cu desăvârs, ire exclusă, când mult, umirea umple
inimile s, i iubirea constituie parfumul viet, ii — numai atunci Domnul
Hristos locuies, te în suflet, iar noi suntem recunoscut, i ca împreună
lucrători cu Dumnezeu.
Oricât de grea s, i obositoare ar fi munca lor, adevărat, ii lucrători
n-o socotesc ca fiind ingrată, nu se plâng. Ei sunt gata să jertfească
[403] totul, chiar s, i pe ei; cu toate acestea este o lucrare plăcută pentru ei, s, i
o fac cu inima veselă. Bucuria în Dumnezeu este exprimată prin Isus
Hristos. Bucuria lor este bucuria ce a fost pusă s, i înaintea Domnului
Hristos s, i anume: „Să fac voia Celui ce M-a trimis, s, i să îndeplinesc
lucrarea Lui”. Ioan 4, 34. Ei sunt conlucrători cu Domnul slavei.
Acest gând îndulces, te orice osteneală, întăres, te voint, a s, i dă spiritului
putere să biruie tot ceea ce ar veni. Lucrând cu o inimă neegoistă
prin părtăs, ia noastră la suferint, ele Domnului Hristos, având simpatia
Lui s, i conlucrând cu El, în lucrarea Sa, ei contribuie la cres, terea
bucuriei sale, aducând onoarea s, i lauda numelui Său înălt, at.
Acesta este spiritul oricărui adevărat serviciu făcut pentru Dum-
nezeu. Datorită lipsei acestui spirit, mult, i dintre cei care păreau a
fi cei dintâi, „vor fi cei din urmă”, pe când cei care îl posedă, des, i
socotit, i a fi cei de pe urmă, vor fi cei dintâi.
Sunt mult, i aceia care s-au consacrat Domnului Hristos, s, i totus, i,
n-au găsit o ocazie de a face o mare lucrare, sau mari sacrificii
în slujba Sa. Unii ca aces, tia se pot mângâia cu gândul că nu este
necesară supunerea, lepădarea de sine a martirului, care este cea
mai plăcută înaintea lui Dumnezeu; poate că nu misionarul care a
fost expus zilnic primejdiilor s, i mort, ii va fi cel mai bine notat, în

rapoartele cerului. Cres, tinul însă, care se dovedes, te a fi cres, tin în
viat, a lui personală în predarea zilnică a eului său, în sinceritatea
scopului s, i purităt, ii gândului, în blândet, e atunci când este provocat,
în credint, ă s, i evlavie, în credincios, ie în cele mai neînsemnate lucruri,
unul care în viat, a de cămin reprezintă caracterul Domnului Hristos
— unul ca acesta poate fi mult mai pret, ios înaintea lui Dumnezeu,
decât poate cel mai renumit misionar sau martir.
O, cât de diferite sunt criteriile după care Dumnezeu s, i oame-
nii măsoară caracterul. Dumnezeu vede multe ispite, cărora le-am
rezistat, despre care lumea s, i nici chiar prietenii cei mai apropiat, i
n-au s, tiut nimic, niciodată — ispite în cămin, ispite în inimă. El vede
umilint, a inimii din cauza propriei slăbiciuni; pocăint, a sinceră, chiar [404]
s, i pentru un singur cuget rău. El vede deplina predare a inimii în
lucrarea sa. El a luat notă de ceasurile grele de lupta cu sine, cu eul
— lupte care au adus biruint, a. Toate acestea, Dumnezeu s, i îngerii
le cunosc. O carte de aducere aminte este scrisă înaintea Sa, pentru
aceia care se tem de Domnul s, i cugetă la numele Său.
Secretul nu se găses, te în multa noastră învăt, ătură, nici în pozit, ia
noastră, nici în numărul nostru, nici în talentele ce ne-au fost date,
sau în voint, a oamenilor. Recunoscând neputint, a noastră, noi trebuie
să privim la Domnul Hristos s, i, prin El, care este puterea întregii tării
s, i cugetul întregii noastre cugetări, voint, a s, i ascultarea vor câs, tiga
biruint, ă după biruint, ă.
Oricât de scurt ar fi timpul lucrării noastre, sau cât de umilă lu-
crarea noastră, dacă în simplitatea credint, ei noi vom urma Domnului
Hristos, atunci nu vom fi dezamăgit, i în ceea ce prives, te răsplata.
Ceea ce chiar s, i cei mai mari s, i mai înt, elept, i oameni nu pot obt, ine,
poate primi cel mai slab s, i cel mai umil. Port, ile de aur ale cerului nu
se deschid pentru cei cu înălt, are de sine. Ele nu se deschid pentru
cei ce au un spirit mândru. Însă port, ile cele ves, nice se vor deschide
larg la atingerea tremurătoare a unui copilas, . Binecuvântată va fi
răsplata harului pentru aceia care în simplitatea credint, ei s, i a iubirii
au luptat pentru Dumnezeu.
[405] Capitolul 29 — În întâmpinarea Mirelui

Domnul Hristos împreună cu ucenicii Săi s, edeau pe Muntele
Măslinilor. Soarele dispăruse în spatele munt, ilor s, i umbrele serii
învăluiau cerurile. În fat, a lor se vedea o casă luminată strălucitor,
ca pentru sărbătoare. Valurile de lumină ce se revărsau ori de câte
ori se deschideau us, ile, cum s, i o mult, ime de oameni ce as, teptau în
jur, arăta că în curând avea să-s, i facă aparit, ia un alai de nuntă. În
multe părt, i ale Orientului nunt, ile au loc seara. Mirele merge să-s, i
întâlnească mireasa la casa ei, s, i s-o conducă apoi la casa lui. La
lumina tort, elor, alaiul de nuntă pleacă de la casa tatălui ei, la casa
mirelui, unde se dă un ospăt, pentru cei invitat, i. În scena la care
privea Domnul Hristos, oaspet, ii as, teptau aparit, ia alaiului miresei cu
intent, ia de a se alătura nuntas, ilor.
În as, teptare, în apropierea casei mirelui, se aflau zece fecioare
îmbrăcate în alb. Fiecare avea cu sine o lampă aprinsă s, i un mic
[406] vas cu untdelemn. Toate as, teptau cu nerăbdare venirea mirelui. Dar
el zăbovea. Oră după oră trecea, iar cei ce as, teptau au obosit s, i au
adormit. Dar la miezul nopt, ii se auzi strigarea: „Iată mirele, ies, it, i-i în
întâmpinare.” Matei 25, 6. Cei ce dormeau s-au trezit, sărind deodată
în picioare. Ei au văzut alaiul apropiindu-se, luminat fiind de lumina
făcliilor, în sunetul vesel al muzicii. Ei au auzit vocea mirelui s, i pe
aceea a miresei. Cele zece fecioare s, i-au luat lămpile s, i au început
să le pregătească în grabă, ca să meargă împreună cu ceilalt, i. Dar
cinci dintre ele au neglijat să umple vasele lor cu untdelemn. Ele
nu s-au as, teptat să întârzie as, a de mult, s, i nu s-au pregătit în caz de
nevoie. În disperarea lor, au apelat la tovarăs, ele lor care au fost mai
înt, elepte, spunând: „Dat, i-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting
lămpile. Dar cele cinci fecioare care au as, teptat s, i ele, aveau lămpile
proaspăt pregătite s, i pline, căci goliseră vasele lor cu untdelemn. Ele
nu mai aveau untdelemn de rezervă s, i au răspuns: «Nu, ca nu cumva
să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă, ci mai bine, ducet, i-vă la cei ce
vând untdelemn s, i cumpărat, i-vă.»” Matei 25, 8-9.
286
În întâmpinarea Mirelui 287
În timp ce acestea s-au dus să cumpere, alaiul de nuntă s-a pus
în mis, care s, i le-a lăsat în urmă. Cele cinci fecioare cu lămpile lor
aprinse, s-au alăturat mult, imii s, i au intrat în odaia de nuntă odată cu
alaiul mirelui, s, i us, a a fost încuiată. Când fecioarele neînt, elepte au
ajuns la locul ospăt, ului, ele s-au întâlnit cu un refuz neas, teptat. Mai
marele ospăt, ului le-a zis: „Nu vă cunosc”. Ele au fost lăsate afară,
în mijlocul străzii s, i în întunericul nopt, ii.
Pe când Domnul Hristos privea la cei care as, teptau venirea mi-
relui, El le-a spus ucenicilor lui pilda celor zece fecioare, ilustrând
prin experient, a lor, experient, a bisericii, a celor care vor trăi chiar în
timpul dinaintea celei de-a doua veniri a Sa.
Cele două clase de as, teptători, reprezintă două clase de
credincios, i care mărturisesc a as, tepta pe Domnul lor. Ei sunt
asemănat, i cu fecioarele, pentru că au o credint, ă curată. Prin lămpi,
este reprezentat Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmistul spune: „Cuvân-
tul Tău este o candelă pentru picioarele mele s, i o lumină pe cărarea
mea.” Psalmii 119, 105.
Uleiul este un simbol al Duhului Sfânt. Astfel este reprezentat [407]
Duhul Sfânt în profet, ia lui Zaharia: „Îngerul, care vorbea cu mine,
s-a întors s, i m-a trezit ca pe un om, pe care-l trezes, ti din somnul lui.
El m-a întrebat: «Ce vezi?» Eu am răspuns: «M-am uitat s, i iată că
este un sfes, nic cu totul de aur, s, i deasupra lui un vas de untdelemn s, i
pe el s, apte candele cu s, apte t, evi pentru candelele care sunt în vârful
sfes, nicului. S, i lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului s, i
altul la stânga lui.» S, i luând iarăs, i cuvântul, am zis îngerului, care
veghea cu mine: «Ce înseamnă lucrurile acestea, domnul meu?»....
Atunci el a luat din nou cuvântul s, i mi-a zis: «Acesta este cuvântul
Domnului către Zorobabel s, i sună astfel: „Lucrul acesta nu se va
face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, — zice
Domnul os, tirilor”.»... Am luat a doua oară cuvântul s, i i-am zis: «Ce
înseamnă cele două ramuri de măslin care sunt cele două t, evi de [408]
aur, prin care curge uleiul auriu din el?»... El mi-a răspuns: «Aces, tia
sunt cei doi uns, i care stau înaintea Domnului întregului pământ».”
Zaharia 4, 1-14.
Din cei doi măslini, untdelemnul auriu se scurgea prin două
t, evi de aur, în vasul sfes, nicului, iar de aici în lămpile de aur, care
luminau Sanctuarul. Tot astfel, prin cei sfint, i care stau în prezent, a
lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este împărt, it instrumentelor omenes, ti
care s-au consacrat lucrării Sale. Misiunea celor doi uns, i este aceea
de a transmite poporului lui Dumnezeu faptul că numai harul ceresc
poate face din Cuvântul Său o candelă pentru picioare s, i o lumină
pe cărare. „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice
Domnul os, tirilor”. Zaharia 4, 6.
În parabolă, toate cele zece fecioare au ies, it în întâmpinarea
mirelui. Toate aveau lămpi s, i vase pentru untdelemn. Pentru un timp
nu s-a observat nici o deosebire între ele. Tot as, a este s, i cu Biserica
ce trăies, te chiar înaintea revenirii Domnului Hristos. Tot, i cunosc
Sfintele Scripturi. Tot, i au auzit solii despre apropiata revenire a
Domnului Hristos s, i plini de încredere as, teaptă arătarea Lui. Dar
cum s-a ilustrat în parabolă, tot as, a stau lucrurile s, i acum. Intervine
un timp de as, teptare, credint, a este pusă la probă s, i atunci când se
aude strigarea: „Iată mirele, ies, it, i-i în întâmpinare”, mult, i nu sunt
gata. Ei nu au untdelemn în vasele lor s, i în lămpile lor. Ei sunt lipsit, i
de Duhul Sfânt.
Fără Duhul lui Dumnezeu, numai cunoas, terea Cuvântului Său
nu este de nici un folos. Teoria adevărului, neînsot, ită însă de Duhul
Sfânt, nu poate reînviora sufletul s, i nici sfint, i inima. Cineva poate
cunoas, te foarte bine poruncile s, i făgăduint, ele Bibliei, dar dacă Duhul
lui Dumnezeu nu întipăres, te adevărul în inima, caracterul nu va fi
transformat. Fără iluminarea Duhului Sfânt, oamenii nu vor fi în
[409] stare să distingă adevărul de rătăcire, s, i vor cădea sub ispitele iscusite
[410] ale lui Satana.
Cei reprezentat, i prin fecioarele nechibzuite, nu sunt ipocrit, i. Ei
[411]
au considerat, ie fat, ă de adevăr, l-au apărat s, i l-au sust, inut. Unii ca
aces, tia se simt atras, i către cei care cred adevărul, dar nu s-au supus
cu totul lucrării Duhului Sfânt. Ei n-au căzut pe Stânca, Isus Hristos,
s, i n-au lăsat ca firea lor cea veche să fie sfărâmată. Această clasă
de credincios, i sunt înfăt, is, at, i de asemenea prin auzitorii reprezentat, i
prin pământul stâncos. Ei primesc foarte repede Cuvântul dar dau
gres, în asimilarea principiilor lui. Influent, a Cuvântului nu este dura-
bilă Duhul lucrează asupra inimii omului, în măsura în care acesta
dores, te s, i consimte ca Duhul să sădească în el o natură nouă, dar cei
reprezentat, i prin fecioarele neînt, elepte au fost mult, umit, i cu o lucrare
superficială. Ei nu cunosc pe Dumnezeu. N-au studiat caracterul
Lui, n-au avut comuniunea cu El, deci ei nu cunosc, nu s, tiu cum
să se încreadă în El, cum să privească la El s, i să trăiască. Slujirea
lor înaintea lui Dumnezeu degenerează în formalism: „Stau înaintea

ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci
cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după poftele lor”.
Ezechiel 33, 31. Apostolul Pavel subliniază faptul că aceasta va fi
caracteristica deosebită a acelora care vor trăi chiar înaintea revenirii
Domnului Hristos. El spune că „în zilele din urmă vor veni vremuri
grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine ... iubitori mai mult de
plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie,
dar tăgăduindu-i puterea.” 2 Timotei 3, 1-5.
Aceasta este clasa de credincios, i care în timp de primejdie vor
striga: „Pace s, i sigurant, ă”. Ei îs, i leagănă inimile lor în sigurant, ă
s, i nici nu se gândesc la vreun pericol. Dar când se trezesc din
somnolent, a lor, ei încep să-s, i dea seama de sărăcia lor, s, i roagă
pe alt, ii să le dea ceea ce le lipses, te, dar în cele spirituale, nimeni
nu poate suplini scăderile altuia. Harul lui Dumnezeu a fost oferit [412]
în dar fiecărui suflet. Solia Evangheliei a fost vestită, a fost făcută
să se audă spunând: „Celui ce îi este sete, să vină, cine vrea, să ia
apa viet, ii fără plată.” Apocalipsa 22, 17. Caracterul nu este trans-
ferabil. Nimeni nu poate crede pentru altul. Nimeni nu poate primi
Duhul pentru altul, nimeni nu poate împărt, i caracterul său cu un
altul, pentru că el, caracterul, este un rod al lucrării Duhului Sfânt.
S, i dacă „ar fi în mijlocul ei Noe, Daniel s, i Iov, pe viat, a Mea — zice
Domnul, Dumnezeu — că n-ar scăpa nici fii nici fiice, ci numai ei
s, i-ar mântui sufletul prin neprihănirea lor”. Ezechiel 14, 20.
Caracterul se dă pe fat, ă în timp de criză. Când vocea plină de
seriozitate proclamă în miez de noapte: „Iată mirele, ies, it, i-i în întâm-
pinare” s, i fecioarele adormite s-au trezit din somnolent, a lor, atunci
s-a văzut cine s-a pregătit pentru acest eveniment. Ambele părt, i au
fost luate prin surprindere, numai că o parte era pregătită pentru
această împrejurare critică, iar cealaltă parte a fost surprinsă nepre-
gătită. Tot astfel s, i astăzi, o nenorocire neobis, nuită s, i neas, teptată,
care duce sufletul fat, ă în fat, ă cu moartea, va arăta dacă există o reală
credint, ă în făgăduint, ele lui Dumnezeu. Astfel, se va dovedi dacă
sufletul este sau nu sust, inut de harul lui Dumnezeu. Încercarea finală
vine la încheierea timpului de har, când va fi prea târziu ca să se mai
satisfacă nevoile sufletes, ti.
În noaptea istoriei acestui pământ, cele zece fecioare as, teaptă.
Toate mărturisesc a fi cres, tine. Toate au o chemare, un nume, o can-
delă s, i toate sust, in că sunt în slujba lui Dumnezeu. În sperant, ă toate
as, teaptă aparit, ia Domnului Hristos. Dar cinci din ele nu sunt pregă-
tite. Aceste cinci fecioare vor fi luate prin surprindere, s, i îngrozite
vor rămâne în afara sălii de ospăt, .
În ziua judecăt, ii finale, mult, i vor cere să fie primit, i în Împărăt, ia
Domnului Hristos spunând: „Noi am mâncat s, i am băut în fat, a Ta
[413] s, i în ulit, ele noastre ai învăt, at pe norod”. „Doamne, Doamne! N-am
proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău?
S, i n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Dar răspunsul va fi:
„Vă spun că nu s, tiu de unde suntet, i, depărtat, i-vă de la Mine”. Luca
13, 26-27. Matei 7, 22. În această viat, ă, ei n-au intrat în comuniune
cu Domnul Hristos, de aceea, ei nu cunosc limbajul cerului, ei sunt
străini fat, ă de bucuriile lui. „În adevăr, cine dintre oameni cunoas, te
lucrurile omului afară de duhul omului, care este în el? Tot as, a
nimeni nu cunoas, te lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui
Dumnezeu”. 1 Corinteni 2, 11.
Cele mai triste dintre toate cuvintele ce au ajuns vreodată la ure-
chea vreunui muritor vor fi acele cuvinte de osândă. „Nu vă cunosc”.
Numai comuniunea cu Duhul Sfânt, pe care at, i desconsiderat-o însă,
numai ea vă poate face să vă bucurat, i împreună cu mult, imea cea
plină de veselie, prezentă la ospăt, ul nunt, ii. Dar acum nu putet, i lua
parte la această serbare. Strălucirea ei va cădea pe ochi ce nu văd,
iar cântecele ei, pe urechi ce nu aud. Iubirea s, i bucuria ei nu va
atinge nici o coardă a bucuriei în inima lumească insensibilă. Voi
suntet, i lăsat, i în afara cerului pentru că nu v-at, i pregătit spre a trăi în
compania celor de acolo.
Noi nu putem fi gata să întâmpinăm pe Domnul, trezindu-ne
[414] atunci când se aude strigarea: „Iată Mirele”, s, i abia atunci să căutăm
s, i să strângem lămpile noastre goale, pentru a le umple. Noi nu
putem t, ine pe Domnul Hristos în afara viet, ii noastre de aici de pe
pământ s, i totus, i să fim împreună cu El în ceruri.
În parabolă, fecioarele înt, elepte aveau untdelemn s, i în vasele pe
care le aveau împreună cu lămpile lor. Lumina lor a ars cu aceeas, i
flacără în tot timpul nopt, ii de veghe. Aceasta a ajutat la mărirea
iluminat, iei în onoarea mirelui. Strălucind în întuneric, ea a fost un
ajutor în iluminarea drumului spre casa mirelui, spre ospăt, ul nunt, ii.
Tot as, a s, i urmas, ii Domnului Hristos trebuie să răspândească lu-
mină, în întunericul lumii. Prin Duhul Sfânt, Cuvântul lui Dumnezeu
este o lumină, de îndată ce devine o puterea transformatoare în viat, a

aceluia ce l-a primit. Sădind în inimile lor principiile Cuvântului
Său, Duhul Sfânt dezvoltă atunci în oameni atributele lui Dumnezeu.
Lumina slavei Sale — caracterul Său — trebuie să strălucească în
urmas, ii Săi. În acest fel ei trebuie să slăvească pe Dumnezeu, să
lumineze calea spre casa Mirelui, spre cetatea lui Dumnezeu, la
ospăt, ul nunt, ii Mielului.
Venirea mirelui a avut loc la miezul nopt, ii — ceasul cel mai în-
tunecat. Tot astfel, venirea Domnului Hristos va avea loc în perioada
cea mai întunecată a istoriei acestui pământ. Zilele lui Noe s, i Lot ne
înfăt, is, ează un tablou al condit, iilor lumii chiar înaintea venirii Fiului
omului. Arătând spre acest timp, Scripturile arată că Satana va lucra
cu toată puterea, cu „toate amăgirile nelegiuirii”. 2 Tesaloniceni 2,
9-10. Lucrarea lui este foarte deslus, it arătată de cres, terea rapidă a
întunericului, de mult, imea rătăcirilor, a ereziilor s, i a amăgirilor din
zilele din urmă. Nu numai că Satana duce în robia sa lumea, dar
amăgirile lui dospesc, sunt prezente în bisericile ce mărturisesc a fi
ale Domnului Isus Hristos. Marea apostazie se va transforma într-un
întuneric adânc, ca la miezul nopt, ii, un întuneric de nepătruns, nesi-
gur, ca un sac de păr. Pentru poporul lui Dumnezeu va fi o noapte [415]
a încercării, a plânsului, o noapte a prigonirii din cauza adevărului.
Dar în această noapte întunecoasă, va străluci lumina lui Dumnezeu.
„El a făcut ca să lumineze lumina în întuneric”. 2 Corinteni 4, 6.
Când „pământul era pustiu s, i gol s, i peste fat, a adâncului de ape era
întuneric s, i Duhul lui Dumnezeu se mis, ca deasupra apelor, Dumne-
zeu a zis: «Să fie lumină» s, i a fost lumină”. Geneza 1, 2-3. S, i astfel,
în noaptea întunericului spiritual, Cuvântul lui Dumnezeu spune:
„Să fie lumină”. Poporului Său, El îi spune: „Scoală-te, luminează-te,
căci lumina ta vine, s, i slava Domnului răsare peste tine”. Isaia 60, 1.
Căci iată, spune Sfânta Scriptură, „întunericul acoperă pământul
s, i negură mare popoarele, dar peste tine răsare Domnul s, i slava Lui
se arată peste tine.” Isaia 60, 2.
Întunericul necunoas, terii lui Dumnezeu a cuprins lumea. Oame-
nii pierd cunos, tint, a despre caracterul Său. El a fost înt, eles gres, it s, i
interpretat în mod gres, it. În acest timp trebuie vestită o solie de la
Dumnezeu, o solie iluminatoare în influent, a ei s, i mântuitoare prin
puterea ei. Caracterul Său trebuie să fie făcut cunoscut. În întuneri-
cul acestei lumi trebuie să strălucească lumina slavei Sale, lumina
bunătăt, ii, a milei s, i a adevărului Său.
Aceasta este lucrarea pe care profetul Isaia o descrie prin cuvin-
tele: „Suie-te pe un munte înalt, ca să vestes, ti Sionului vestea cea
bună, înalt, ă-t, i glasul cu putere, ca să vestes, ti Ierusalimului vestea
cea bună, înalt, ă-t, i glasul, nu te teme, s, i spune cetăt, ilor lui Iuda:
«Iată Dumnezeul vostru! Iată Domnul Dumnezeu vine cu putere s, i
porunces, te cu brat, ul Lui. Iată că plata este cu El, s, i răsplătirile vin
înaintea Lui».” Isaia 40, 9-10.
Aceia care as, teaptă venirea Mirelui trebuie să spună poporului:
„iată Dumnezeul vostru”. Ultimele raze ale luminii harului, ultima
solie de har care trebuie să fie vestită lumii, este o descoperire a
[416] caracterului iubirii Sale. Copiii lui Dumnezeu trebuie să dea pe fat, ă
slava Sa. În propria lor viat, ă s, i în propriul lor caracter, ei trebuie să
descopere ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei.
Lumina Soarelui Neprihănirii trebuie să strălucească prin fapte
bune — prin cuvinte ale adevărului s, i fapte de sfint, enie.
Domnul Hristos, strălucirea slavei Tatălui, a venit pe acest
pământ ca lumină a Lui. El a venit ca să înfăt, is, eze pe Dumnezeu îna-
[417] intea oamenilor s, i despre El este scris că a fost uns „cu Duhul Sfânt
s, i cu putere”, s, i „umbla din loc în loc s, i făcea bine”. Faptele Apos-
tolilor 10, 38. În sinagoga din Nazaret, El a zis: „Duhul Domnului
este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia,
M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc
robilor de război slobozirea, s, i orbilor căpătarea vederii, să dau dru-
mul celor apăsat, i, s, i să vestesc anul de îndurare al Domnului”. Luca
4, 18-19. Aceasta este lucrarea cu care El a însărcinat pe ucenicii
Săi să o ducă la îndeplinire. „Voi suntet, i lumina lumii”, spunea El.
„Tot as, a să lumineze s, i lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să
vadă faptele voastre bune s, i să slăvească pe Tatăl vostru care este în
ceruri.” Matei 5, 14-16.
Aceasta este lucrarea pe care profetul Isaia o descrie, atunci
când spune: „Împarte-t, i pâinea cu cel flămând, s, i adu în casa ta pe
nenorocit, ii fără adăpost, dacă vezi pe un om gol, acopere-l, s, i nu
întoarce spatele semenului tău, atunci lumina ta va răsări ca zorile s, i
vindecarea ta va încolt, i repede, neprihănirea ta ît, i va merge înainte
s, i slava Domnului te va însot, i.” Isaia 58, 7-8.
Astfel, în noaptea întunericului spiritual, slava lui Dumnezeu

trebuie să lumineze prin Biserica Sa, spre a ridica pe cei doborât, i s, i
a mângâia pe cei care plâng.
De jur împrejurul nostru se aud tânguirile unei lumi în suferint, ă.
La fiecare pas se află cei nevoias, i s, i nenorocit, i. Este de datoria
noastră să ajutăm la alinarea s, i us, urarea greutăt, ilor viet, ii.
Lucrarea de ajutorare practică va avea un efect mult mai mare,
decât numai predicarea. Noi trebuie să hrănim pe cei flămânzi, să
îmbrăcăm pe cei goi s, i să adăpostim pe cei fără cămin. Dar noi
suntem chemat, i a face mult mai mult decât numai atât. Numai
iubirea Domnului Hristos poate satisface nevoile sufletului. Dacă
Domnul Hristos locuies, te în noi, atunci inimile noastre vor fi pline
de compătimire divină. Atunci, izvoarele pecetluite ale unei iubiri
calde, asemenea celei a Domnului Hristos, vor fi desigilate.
Dumnezeu nu cere să dăm celor în nevoi numai darurile noastre [418]
ci să le arătăm o fat, ă veselă, să le adresăm cuvinte încurajatoare s, i
să le strângem mâna cu căldură. Când Domnul Hristos vindeca pe
cei bolnavi, El punea mâinile Sale asupra lor. Tot as, a s, i noi trebuie
să ne apropiem mai mult de aceia cărora dorim să le facem bine.
Sunt mult, i aceia care nu mai au nădejde. Aducet, i-le din nou
razele soarelui. Mult, i s, i-au pierdut curajul. Adresat, i-le cuvinte de
încurajare. Rugat, i-vă pentru ei. Sunt, de asemenea, aceia care au
nevoie de pâinea viet, ii. Citit, i-le din Cuvântul lui Dumnezeu. Mult, i
au sufletul bolnav, pe care nici un balsam omenesc s, i nici un medic
nu-l poate vindeca. Rugat, i-vă pentru aceste suflete s, i aducet, i-le
înapoi la Hristos. Spunet, i-le că există un balsam în Ghilead s, i un
medic care poate vindeca.
Lumina este o binecuvântare, o binecuvântare universală, care
îs, i revarsă comorile ei asupra unei lumi nerecunoscătoare, nesfint, ită
s, i demoralizată. Tot as, a este s, i cu lumina Soarelui Neprihănirii.
Întregul pământ, învăluit — as, a cum este — în întunericul păcatului,
în necazuri s, i dureri, trebuie să fie luminat de cunoas, terea iubirii lui
Dumnezeu. Lumina ce străluces, te de la tronul lui Dumnezeu din
ceruri, nu trebuie ret, inută, oprită de la nici o grupare religioasă, rang,
sau clasă socială.
Solia sperant, ei s, i a milei trebuie dusă până la marginile pămân-
tului. Oricine vrea poate să întindă mâna s, i să apuce puterea lui
Dumnezeu s, i să facă pace cu El s, i va avea pace. Păgânii nu mai tre-
buie învăluit, i în întunericul de la miezul nopt, ii. Întunecimea trebuie

să dispară înaintea razelor strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.
Puterea iadului a fost înfrântă.
Dar nimeni nu poate da altora ceea ce el personal n-a primit.
În lucrarea lui Dumnezeu, în firea omenească, omul nu poate face
nimic. Nimeni, din propriile sale eforturi nu poate deveni purtător
de lumină pentru Dumnezeu. Untdelemnul de aur, turnat de către
solii ceres, ti în t, evile de aur, pentru a curge în vasele de aur s, i apoi în
[419] lămpile de la sanctuar, era acela care producea o lumină continuă
s, i o strălucire vie. Iubirea lui Dumnezeu, transmisă fără întrerupere
omului, este ceea ce-l face să dea s, i altora lumină. În mâinile tuturor
acelora care sunt una cu Dumnezeu, prin credint, ă, untdelemnul de
aur al iubirii se revarsă liber, pentru ca să strălucească iarăs, i în fapte
bune s, i într-o slujire reală s, i pornită din inimă, pentru Dumnezeu.
În darul cel mare s, i nemăsurat al Duhului Sfânt, se cuprind
toate resursele cerului. Nu din cauza vreunei restrict, ii din partea
lui Dumnezeu, se face ca bogăt, iile harului Său nu se revarsă peste
oamenii acestui pământ. Dacă tot, i ar fi dispus, i să primească, atunci,
tot, i ar fi plini de Duhul Sfânt.
Este privilegiul oricărui suflet acela de a fi un canal viu, prin care
Dumnezeu să poată transmită lumii bogăt, iile harului Său, bogăt, iile
de nepătruns ale Domnului Hristos. Nimic nu dores, te Domnul Hris-
tos as, a de mult, decât de a avea instrumente care să reprezinte lumii
caracterul s, i spiritul Său. Nu este nimic de care lumea să aibă as, a de
mare nevoie, ca manifestarea iubirii Mântuitorului prin oameni. Ce-
rul întreg as, teaptă canale prin care untdelemnul cel sfânt să poată fi
turnat ca să fie o bucurie s, i o binecuvântare pentru inimile omenes, ti.
Domnul Hristos a luat toate măsurile pentru ca Biserica Sa să
poată fi un corp transformat, iluminat cu lumina Lui, având slava lui
Emanuel. Este scopul Său acela ca fiecare cres, tin să fie înconjurat
de o atmosferă spirituală de lumină s, i pace. El dores, te ca bucuria Sa
să se dea pe fat, ă în propria noastră viat, ă.
Locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt se va da pe fat, ă prin răspân-
direa iubirii divine în jur. Plinătatea dumnezeiască se va revărsa prin
instrumente omenes, ti consacrate, gata a fi împărtăs, ite s, i altora.
Soarele Neprihănirii are „tămăduirea sub aripile Lui”. Maleahi 4,
2. Tot astfel din fiecare adevărat ucenic al Său, trebuie să se răspân-
dească o influent, ă spre viat, ă, curaj, ajutor s, i o adevărată vindecare.
Religia Domnului Hristos însemnează mai mult decât numai

iertarea păcatelor, ea înseamnă îndepărtarea păcatelor s, i umplerea [420]
locului rămas liber cu harul Duhului Sfânt. Înseamnă iluminare spi-
rituală s, i bucurie în Dumnezeu. Ea însemnează o inimă eliberată de
eu s, i binecuvântată de prezent, a continuă a Domnului Hristos. Când
Domnul Hristos domnes, te în suflet, atunci acolo este curăt, ie s, i elibe-
rare de păcat. Slava, plinătatea s, i desăvârs, irea planului Evangheliei
sunt atunci împlinite în viat, ă. Primirea Mântuitorului aduce strălu-
cirea unei păci depline, a unei iubiri desăvârs, ite s, i a unei asigurări
perfecte. Frumuset, ea s, i parfumul caracterului Domnului Hristos,
descoperite în viat, ă, mărturisesc despre faptul că Dumnezeu a trimis
în adevăr pe Fiul Său în lume, ca să fie Mântuitorul ei.
Domnul Hristos nu porunces, te urmas, ilor Săi ca ei să se stră-
duiască să lumineze. Ci El spune: „Lăsat, i ca lumina voastră să
lumineze”. Dacă at, i primit harul lui Dumnezeu, atunci lumina este
în voi. Dat, i la o parte toate piedicile s, i slava lui Dumnezeu se va
manifesta. Atunci, lumina va străluci pentru a pătrunde întunericul
s, i a-l împrăs, tia. Noi nu putem opri lumina ca ea să nu lumineze în
cercul influent, ei noastre.
Descoperirea slavei Sale în trup omenesc, va aduce cerul as, a
de aproape de oameni, încât frumuset, ea care împodobes, te templul
lăuntric, va fi văzută în orice suflet în care locuies, te Mântuitorul.
Oamenii vor fi captivat, i de slava lui Hristos, care locuies, te în lăuntrul
nostru. S, i atunci, un cor de laude s, i mult, umiri izbucnind din sufletele
celor câs, tigat, i pentru Dumnezeu, se va îndrepta — ca un imn de
slavă — înapoi, spre Marele Dătător.
„Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine s, i slava Domnului
răsare peste tine”. Isaia 60, 1. Această solie este adresată acelora care
ies în întâmpinarea Mirelui. Domnul Hristos vine cu putere s, i slavă
mare. El vine în slava Sa s, i în strălucirea Tatălui Său. El vine însot, it
de tot, i sfint, ii Săi îngeri. În timp ce lumea întreagă este afundată în
păcat, în locuint, ele sfint, ilor va fi lumină. Primele raze de lumină ale
revenirii Sale vor străluci asupra lor. O lumină curată, nemânjită, va
străluci din măret, ia Lui s, i Hristos, Răscumpărătorul, va fi admirat [421]
de tot, i aceia care I-au slujit. În timp ce cei răi vor fugi de prezent, a
Lui, urmas, ii Domnului Hristos se vor bucura. Patriarhul Iov, privind
— prin credint, ă — de-a lungul timpului spre cea de-a doua Sa venire
spune: „Îl voi vedea s, i-mi va fi binevoitor, ochii mei îl vor vedea s, i
nu ai altuia”. Iov 19, 27. Urmas, ilor Săi credincios, i, Domnul Hristos
le-a fost un tovarăs, zilnic s, i un prieten apropiat. Ei au trăit într-o
strânsă legătură, într-o continuă comuniune cu Dumnezeu. Peste ei
a răsărit slava Domnului. În ei s-a reflectat lumina cunos, tint, ei s, i a
slavei lui Dumnezeu de pe fat, a lui Isus Hristos. Acum, ei se bucură
de razele neumbrite ale strălucirii s, i slavei Regelui măririi în toată
maiestatea Sa. Ei sunt pregătit, i pentru comuniunea cu cerul, pentru
că ei au cerul în inimile lor.
Cu capetele ridicate, cu razele strălucitoare ale Soarelui Nepri-
hănirii strălucind asupra lor, plini de bucurie că mântuirea lor se
apropie, ei merg în întâmpinarea Mirelui spunând: „Iată, acesta este
Dumnezeul nostru, în care avem încredere că ne va mântui”. Isaia
25, 9.
„S, i am auzit, un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe,
ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia Domnul Dum-
nezeul nostru Cel Atotputernic a început să împărăt, ească. Să ne
bucurăm, să ne veselim, s, i să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mire-
lui, sot, ia Lui s-a pregătit».... Apoi mi-a zis: «Scrie ... ferice de cei
chemat, i la ospăt, ul nunt, ii Mielului»”. „El este Domnul domnilor s, i
Împăratul împărat, ilor. S, i cei chemat, i, ales, i s, i credincios, i, care sunt
cu El, de asemenea îi vor birui.” Apocalipsa 19, 6-9; 17, 14.

PDH (COL)

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PDH (COL)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Parabolele Domnului

Mai multe link-uri

Sfârs, itul acordului licent, ei de utilizator

Mai multe informat, ii

Capitolul 21 — Omul bogat s, i săracul Lazăr . . . . . . . . . . . . . . 175

Prin parabolele Domnului Hristos se urmăres, te învăt, area

mai întâi Împărăt, ia lui Dumnezeu s, i neprihănirea Lui s, i toate aceste

Domnul Hristos căuta calea spre a ajunge la fiecare inimă. Folo-

minte. Convingerea aceasta nu este produsul rat, ionamentului logic,

Lângă lac se afla frumoasa câmpie a Ghenezaretului, iar mai

făgăduint, a realizată. Acela care prin credint, ă primes, te Cuvântul lui

Cuvântul lui Dumnezeu este prezentat ca fiind misterios s, i obscur,

Cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. Nu adăuga nimic la cuvintele

cerurile s, i cuprinzătoare ca Universul. Nimic nu este as, a de înălt, ător

lui, sau manierele lui poate că nu plac ascultătorilor s, i ei se ocupă

stânca de sub stratul de pământ, egoismul inimii fires, ti stă ca o piatră

pentru Hristos. Când Cuvântul lui Dumnezeu le arată unele păcate

atunci grâul va fi înăbus, it, sufocat. Spinii s, i mărăcinii vor fi atunci

Când mintea este tânără, viguroasă s, i capabilă să se dezvolte

în diferite jocuri, sau să participe la petreceri, dându-le bani pentru

s, i plină de sensibilitate pentru a putea deosebi între bine s, i rău, este

Rezultatele lui vor fi văzute într-un caracter s, i o voint, ă asemenea

este aceea de a primi Cuvântul lui Dumnezeu s, i de a-l t, ine strâns,

Capitol bazat pe textele din Marcu 4, 26-29.

Parabola semănătorului a dat loc la multe discut, ii. Unii dintre

eforturi ar face omul, mergând până la limitele puterii lui, el va tre-

Domnului Hristos, as, teptând un seceris, bogat din sământ, a pe care ei

Capitol bazat pe textele din Matei 13, 24-30, 37-43.

Domnul Hristos „le-a pus înainte o altă pildă s, i le-a zis:

lui Dumnezeu. Aducând în Biserică pe aceia care poartă numele

el a păcătuit în ceruri, nici chiar îngerii care au rămas credincios, i lui

sine. Nu tot ceea ce se seamănă pe câmp este sământ, ă bună. Faptul

În mult, imea care asculta cuvintele Domnului Hristos, se aflau

terne. Ei concepeau metode s, i planuri. Dar Domnul Hristos sădes, te

au fost întâmpinat, i cu opozit, ie s, i dispret, de către mai marii acestei

care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt” (1 Corinteni 1, 26-

Din lucrarea de semănare a semint, ei s, i a cres, terii plantei ce

„Tu cercetezi pământul s, i-i dai bels, ug,

Lumea materială se află sub controlul lui Dumnezeu. Natura

În orice lucru care serves, te la întret, inerea omului, se vede conlu-

s-o aducem la îndeplinire, iar puterea divină trebuie să se unească

Dezvoltarea treptată a plantei din sământ, ă este o ilustrare a

în fiecare stadiu de dezvoltare a viet, ii lor, ei să poată reprezenta

În legile pe care Dumnezeu le-a as, ezat în natură, efectele ur-

numai pentru sine seamănă în firea pământească s, i, de pe urma firii

În pilda semint, ei semănate, suntem învăt, at, i dărnicia atât în cele

de-a lungul apelor, înseamnă o continuă împrăs, tiere a darurilor lui

Prin aruncarea bobului de grâu în pământ, Domnul Hristos a

slujba lui Dumnezeu s, i a omului. Aceia care în lumea aceasta îs, i

Sământ, a moare, pentru a răsări într-o viat, ă nouă; aceasta ne

Dar păcătosul nu se poate transforma pe sine, prin exercitarea

Marele adevăr al convertirii inimii prin lucrarea Duhului Sfânt

racter, ca s, i când adevărul le-ar fi cu totul necunoscut. Motivul este

divină. Omul cu natura sa omenească devine atunci o parte din

Capitol bazat pe textele din Matei 13, 44.

„Împărăt, ia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsa într-

as, a, cel ce găses, te comoara cerească nu va considera nici un efort

chiar cele mai categorice dovezi pe care Dumnezeu le putea da,

dus până la pragul ves, niciei, care străluces, te de slava de nespus a

Adâncul zice: „Nu este în mine”;

Aceasta este comoara ce se găses, te în Sfânta Scriptură. Biblia

Pentru mult, i, înt, elepciunea omului este considerată a fi mai înaltă

Consecint, ele neglijării comorii