Partea a Il ~a: Vitalitatea solului agricol 9, Solul ca ecosistem si agricultura 9.1, Solul ca ecosistem Biosfera globului pamantesc, observata in intregul ei, ne apare ca © inlantuire de manifestari si conexiuni, care, desi ca manifestari specifice, separate, par marginite, izolate, totusi fiecare fenomen concret-observat apare integrat int-un lant continuu, Intro sfera de interrelatii si interconditionari. Cateva fenomene de acest fel au fost prezentate $i detaliate in capitolele precedente. De exemplu, circuitele biologice ale carbonului si azotului etc. si unele interrelatii plante-microfloré sau microb-microb. Papacostea (1976), facand abstractie de evolutia tn timp a intregului ecosistem terestru, luand in considerare situafia actual a biosferei, constata 3 directii de urmérire @ interrelatillor functionale in interiorul sistem 1) Sterele de influenta legate de planta vie: filosfera, rizosfera, spermosfera si endosfera. Toate aceste sfere sunt cunoscute ca nige ecologice legate de plante ca producatori de materie organica, iar microorganismele, care le populeazé, pot fi considerate, in parte, ca apartinand verigii finale a lantului trofic, acela de mineralizator. Interrelatile dintre microorganisme $i plante, in fiecare niga ecologic, sunt evidente, fiecare cu contributia sa. Planta, cu capacitatea ei de acumulare a energiel potentiale sub forma de energie chimicd, este influentatd benefic de microflora, prin aceea c& aceasta stimuleazd dezvoltarea plantei prin fixarea diazotului atmosferic, prin substanfe biologic active i prin mineralele necesare nutritiei, rezultate din activitatea mineralizatoare In cadrul circuitelor vitale din sol 2) Lantul trofic, pleacd de la planta si cuprinde consumatorii de ordinul (ietbivorele), de ordinul dot (carnivorele), putand continua pana la ordinul patru, cinci etc. Acest tant nu este legat direct de problemele biologie solului, desi interdependentele dintre viata din sol si cea supraterestra sunt atat de active, inca biosfera terestra poate fi judecata in integralitatea ei, 3} Totalitatea transformairilor, pe care le sufera substantele organice eliminate de plante prin radacini, tesuturile vegetale din si de pe sol, dejectile si tesuturile animale moarte, ingragémintele organice naturale si toate deseurile organice menajere 90Aceste materii organice suferd transforméiri repetate care conduc succesiv la descompunere, mineralizare si in timp la sinteza de biomasa, toate find opera microorganismelor din sol. Aceasta a treia directie este importanta, mai ales pentru geneza si evolutia solului, deoarece unul din rezullatele ei este sinteza substantelor humice, adevarat acumulator de energie si hrana, care a transformat roca dezintegrata, .moarta’ in sol, ca entitate vie, cu activitate complexa, strabatuta de ritmuri vitale. Solul poate fi considerat ca un sistem deschis (Papacostea, 1976), care posed’ 0 prima caracteristiod, ontogeneza, adica, are un istoric, reprezentat de fezele pe care le-a parcurs, de la stadiul de roc minerala pana la stadiul de climax, care ii mentin si determina caracteristicile, care-i definesc tipul, atata timp cat nu intervin modifica ale unuia sau altora dintre factorii pedogenetici Tipul de sol este conditionat, nu numai de conditile exterioare lui - roca, clima si vegetatia - ci si de conditile interne: micropopulatia (care metabolizeaza orice materie organica naturala incorporata solulul), precum si enzimele acumulate in sol, active in descompunerile si sintezele care fac posibilé intretinerea proceselor vitale din sol si acumularea humusului (substanta organica proprie solului), grafie céreia, solul ajunge la o activitate complexa, strabatuta de ritmuri biologice. Condifile extemne si cele interne, interacliunea dintre ele, prin care se realizeazé dinamica viet in sol, constituie, dupa Papacostea (1976), integralitatea, al doilea caracter al sistemului sol. Ca sistem deschis, solul prezinta un al treilea caracter, programul. Solul, prin manifestarile sale vitale, prezinta diferite programe de evolutie, in concordant cu conditile climatice, cu evolutia inveligului vegetal, cu muttitudinea si ierarhizarea proceselor vitale. Este limpede cA vegetatia influenteaza, in cea mai mare masur8, vitalitatea solului. Dar si vegetatia este conditionata de climai. in sol, unele vor fi procesele vitale si biochimice in primavara, altele in vara, in toamna sau in iarna. Toamna si iama vor predomina procesele de descompunere a masei enorme de resturi vegetale, cénd fauna de descompunatori va marunti si amesteca intim resturile vegetale si animale cu elementele fizice ale solului, dupa care, in simultaneitate si succesiune, microflora gi enzimele acumulate vor desavarsi mineralizarea si in acelasi timp si spatiu, vor infaptul procesul de organicizare, aulohton si inoitor din sol. Primvara si vara vor predomina programele de mineralizare partial a humusului nou format, dar si cele abiotice de policondensare si hidrofobizare, care vor asigura cimentarea noilor agregate fizice ale solului A patra caracteristica a sistemului sol este echilibrul dinamic, care confera acestuia acea relativa homeostazie (tendinta de a-si mentine 1stabilitatea proceselor vitale), prin care solul fi realizeaz’, pe perioade lungi de timp, aga numitul echilibru biologic, pe care Lam numi mai corect, echilibru din punct de vedere biologic, sau pe scurt si mai corect, echilibru biotic sau echilibru vital. Homeostazia solului este posibila datorita faptului ca la baza functionarii solului, ca sistem deschis, exista Numeroase mecanisme de autoreglare. Fenomenelor de descompunere li se opun fenomenele de sinteza, fenomenelor de mineralizare li se opun- cele de organicizare. Acestea nu se desfascara pretutindeni si anarhic, cu aceleasi viteze si aceleasi amplitudini, ci variaza conform programelor mentionate, sub comanda organizatoare a covorului vegetal, a constitutiei minerale parentale solului si a climatului In continuare, prezentam dupa Viliams (1927-1938) conceptia sa despre sol “cand spunem sol, infelegem orizontul superior, afanat, al uscatului de pe globul pamantesc, orizont capabil si produc recolte de plante. Notiunile de sol i de fertiitatea solului sunt indivizibile. Fertiltatea este Insusirea esenfialé a solului, caracterut lui calitattv, indiferent de gradul su de manifestare cantitativa. Notiunea de sol fertil este opusd notiunii de piatra sterité, sau nofiunli de roc& masiva. Cu toate ca aceste Insusiri sunt diametral opuse, nu exist nici o indoiala cé solul a provenit din roca." In istoria formar solului, primul element al evolutiei este caracterizat de relatiile cu apa. Apare intai permeabilitatea in roca, apoi Porozitatea, ca urmare a dezintegrarii rocii si tn cele din urma apare Capacitatea incipient de retinere a apei. Al doilea element al evolutici solului fertil este posibilitatea ca in materialul dezintegrat sé apara acumularea elementelor nutritive necesare formarii substantelor organice, in cantitate cat mai mare si sub forma de compusi asimilabili. Concentrarea in sol a elementelor nutritive pentru plante reprezinté o consecinté a dezvoltarii plantelor pe roca-mama a solului, dezagregata si alterata. Din examinarea proceselor de dezagregare a rocii-mame rezult& 4 acestea nu pot explica fenomenul concentrarii in sol a elementelor nutritive pentru plante. Procesul dezagregarii serveste numai ca impuls initial pentru trecerea substantelor nutritive in stare asimilabila pentru Plante, sub forma de compusi solubili in ap, sau pentru eliberarea lor din inveligul de piatra al rocilor. Adsorbtia in sol a cationilor moleculelor ionizate pastreaza capacitatea de schimb echivalent cu toti ceilalti cationi aftati in sol, in solutiile de saruri ale bazelor cu acizi tari. Bazele adsorbite constituie un complex de combinatii extrem de labil, caruia ii este straina functia de 92acumulare si concentrare. Adsorbtia este, in acelasi timp, lipsita de caracteristica de a fi selectiva depinzand numai de fortele electrostatice. Solul se deosebeste de roca dezagregata, tocmai prin capacitatea selectiva de concentrare si acumulare a elementelor de hran minerala a plantelor. Procesele vitale din sol sunt legate de concentrarea elementelor biogene. Nu se cunoaste decat o singura stare a materiei minerale in care aceasta Sa fie ferita in mod absolut de dizolvarea in apa, iar aceasta este “starea de materie organica vie’. Insusirea de absorbtie selectiva a elementelor minerale nutritive © au plantele verzi si nu solul. Masa de rédécini se micsoreaza de la suprafata solului spre adancime. Lungimea radacinilor se dezvolta insa invers. Radacina absoarbe apa numai prin perii absorbant, iar elementele minerale si compusii azotati pot patrunde in radacina numai in stare de solufie apoasa. Viafa perilor radicelari dureaza o zi, iar portiunea de pe care asestia au piert, cuticula radicelar’, se suberifica si afluxul apei in interiorul plantei, prin aceasta porfiune a radaicinii, inceteaz’. Datorita acestei dinamici de crestere gi functionare a radacinii, principala mas de elemente nutritive ajunge in radacina, pornind din orizonturile inferioare ale solului, in care lungimea radacinilor tinere este mai dezvoltata. Orizonturile adanci ale solului saracese in elemente minerale, in special azotate, mai repede decat cole superioare. Mineralele absorbite prin radacini sunt sintetizate in materia organica din intreaga planta. Radacinile si tot cea ce cade pe sol de la partea aeriana a plantelor se vor transforma si vor imbogati materia organica din orizontul superior al solului, datorita activitatii micropopulatiei solului, care la randul ei imbogaiteste acelasi orizont, cu Inc’ aproximativ 8 tone de biomasa. Astfe|, procesul biotic al cresterii si dezvoltarii inveligului vegetal al solului si al micropopulatiei sale realizeaza formarea materiel organice si a humusului, care duc la dezvottarea celui de al doilea element al fertilitati solului: concentrarea in sol a elementelor minerale, printre care si a azotului. Ambele procese (de dezagregare i de formare a solului) trebuie 88 se petreaca impreund, simultan. Acesta este al treilea element al fertilitatii solului. Gradul de dezvoltare a unuia va determina gradul de dezvoltare a celuilalt. Farad realizarea dezagregarii ar fi imposibila dezvoltarea organismelor vegetale, factorul de baza al solificarii, pentru ca nu ar avea apa necesaré acumulata. Dac nu s-ar acumula elementele minerale solubile, aceleasi organisme vegetale nu s-ar putea nutri si ar ramdne sterili roca-mama in conditile naturale de formare a solului, materia organica moarta sufera doua tipuri de procese, care pe de o parte produc mineralizarea ei, asigurand nutrifia mineral a covorului vegetal si pe de alta parte, 93transformand-o Tn substant& humicd, cu molecula cea mai complexa sintetizata in sol si care confera si amelioreaza calitatea solului de a fi fertil Procesele de transformare a materiel organice moarte, care se petrec in sol, se desfagoara fie in conditii de anaerobioza, fle In aerobioza, fie chiar intrepatrunse, in acelagi loc gi timp, dupa starea fizica a solului si posibilitatea de patrundere a oxigenului atmosferic in orizonturile solului Descompunerea anaeroba a materiei organice in conditii naturale se produce acolo unde materia organic’ se acumuleaz sub forma de masa compacta. Viliams (1947) afirma ca intr-un asemenea caz, nu are importanta daca materia organica este dispersata in masa unui corp Poros sau daca s-a concentrat ca 0 masa compacta, distinct’. Cauza fundamentalé a acestui proces este oA stratul superficial al materiei organice, intrand in contact cu aerul este in med. inevitabi supus descompunerii_aerobe. Aceasta descompunere aeroba a stratulul superficial absoarbe tot oxigenul care, prin difuzie, tinde s& patrunda in masa materici organice. Starea de umiditate a materiei organice nu joacé nici un rol in cazul acesta. Este necesar s& se asigure bacterillor anaerobe numai apa necesara viet lor. Capacitatea pentru apa este indisolubil legata si se gaseste in raport invers proportional cu viteza de migcare capilara a apel in masa corpului care posed capacitate pentru apa. Cu cat capacitatea pentru apa a corpului este mai mare, cu atat miscarea capilara a apei, in masa lui, este mai mica. Viteza de deplasare a apei capilare, in materia organica naturala, este practic egala cu zero. Prezentam, in continuare, procesul anaerob de descompunere a materiel organice si de sinteza si acumulare a acidului ulminic, asa cum la gandit si determinat Viliams, pentru ca este realist, chiar daca cercetarile Celei mai recunoscute specialiste in materia organica a solului, Kononova (1951) si toti specialistii moderni au dat alte denumin fractilor humice (acizi huminici, acizi fulvici, acizi_ himatomelanici). Viliams (1927-1938) confirmand denumirile si descrierile fractillor humice date de Berzelius (1806) si anume: acid ulminic sau acid humic brun, corespunzétor descompunerii_anaerobe; acidul huminic sau acidul humic negru, corespunzator descompunerii aerobe bacteriene si acidul crenic si apocrenic sau acidul humic incolor, corespunzéitor descompuneniifungice, a obfinut in stare cristalina toti acizii descrisi de Berzelius, completand descrierea insusirilor lor, a conditilor de producere si distrugere a lor si implicarea lor in procesele vitale din sol, in conditile evolutiei conditlor climaterice si de vegetatie, Opinia noastra este ca exist corespondente clare intre denumirile 94date fractilor humice, dar Viliams se refer la fractii pure, cu Insusiri si origine bine definite, iar ceilalli cercetatori se refera la fractille rezultate din procese cu origine complex si extractii cu solufi alcaline, cu separarea ulterioara in laborator, fara a se defini modul lor de sinteza in sol, ci mai mult complexitatea moleculei lor. Mergand pe firul descrierii ui Viliams, evident, o data ce in masa materiei organice a inceput descompunerea anaeroba, trebuie s8 inceapa i acumularea acidului ulminic (specific activitatii bacteriilor anaerobe). Acidul ulminic sintetizat, se va dispersa prin osmoza, in mod uniform, in mediul Inconjurator in sol. Pe masura ce acesta se acumuleaza, actiunea lui de franare asupra ritmului de descompunere se intensifica, iar apa stagnanta, cuprins in masa materiel organice, nu-l poate elimina prin levigare. in timpul procesului anaerob de descompunere nu se formeaza nici 0 substanta care s& neutralizeze acidul ulminic acumulat, acesta fiind toxic pentru organismele care Lau produs. In conditile desfagurarii procesului anaerob, apa care imbiba materia organic, se aflé in stare imobila si astfel, eliminarea prin spalare a acidului ulminic, in conditi naturale, se produce numai iarna, sub influenta temperaturii scazute. Din aceasta cauzd, procesul anaerob se petrece intens numai primavara, dupa gerurile din iama. Cu cat procesul decurge mai energic la inceput (daca temperatura este favorabila), cu atat mai repede trebuie s& se stinga sub actiunea acumulétii intense a acidului ulminic. Acest proces se repeta anual. Ca rezultat al acestui fenomen intermitent se contureaz insusirea esenfiala a procesului anaerob de a conserva o parte din materia organic moarta, ca efect al acidului ulminic acumulat. Cand apar conditii de aerobioza in sol, acidul ulminic este distrus de bacterille si micromicetele aerobe. Descompunerea bacteriana aeroba a materiel organice, in naturale, se realizeaza cand materia organica a plantelor ierboase se acumuleaz’ in straturi mari de sol, prin care accesul atmosferei oxigenate este nestanjenit. in procesul bacterian aerob de descompunere a acestor materiale se formeaz’ toldeauna, ca produs intermediar, amoniacul. Odata cu formarea amoniacului se produce si acid huminic, care se combin& cu amoniacul, dand humatul neutru de amoniu, care devine substrat pentru dezvoltarea altor bacterii aerobe, printre care, cele nitrificatoare sunt primele. Prin oxidarea amoniului la nitriti si apoi la nitrati, acidul huminic se elibereaza, dar prin separarea lui din sdruri neutre se formeaza humina (acid huminic denaturat), care este insolubil in apa. Sub aceasta forma devine un excelent liant pentru cimentarea agregatelor de sol si substrat nutrtiv pentru bacterile aerobe. In procesul bacterian aerob, mediul care inconjura materia organic naturala se elibereaza asifel 95automat de produsele déunatoare ale descompunerii. Totodata, in acest proces Se distrug total, atét materia organicé initial, ct si acidul huminic, prin minaralizare. 9.2. Solul agricol Ne-am referit, pané acum, la sol ca sistem vital, deschis, care evolueaza natural (fara interventii antropice) In constelatia factorilor care conditioneaza evolutia solului (clima, vegetatie, animale, macro- si micropopulatia solului), aparitia omului a reprezentat un moment cu caracteristici net deosebite, influentand, inconstient sau nu, dar de cele mai multe ori voluntarist, urmarind scopuri definite. Se pot mentiona ca influente directe, cu efecte nebanuite, defrigarile si destelenirile primelor preocupariagricole, irigarea solurilor din Mesopotamia si din India, arderea vegetatiei pentru recultivarea solului etc. In epoca moderna, in lumea civlizata, ifluenta antropica adevenit © adevarata forta modelatoare a solului. Influenta antropic’, putemic sustinuta de stiinta, s-a dovedit cand ca ametioratoare, cand ca daunatoare a fertilittisolulut Vom analiza, pe scur, influenta antropica asupra fertilitatii solulu, influenta datoraté modului cum omul face agricultura, Totalitatea lucrarilor, masurilor intreprinse de agricultor si a regulilor de aplicare, in scopul obtinerii recoltelor vegetale, constituie tehnologia agricola, care, dupa intensivitatea interventei, poate fi clasificata astfel: a) tehnologie extensiva; b) tehnologie intensiva, chimizata; ©) tehnologie intensiva, integrata. Tehnologiile extensive sunt acele modalitati de a cultiva pamantul, urmarind crearea de condifii bune de insamantare, combaterea la momentul potrivit a imburuiendirii prin prasila sau plivit, cu un sortiment de plante, o rotatie a culturilor si un asolament dictat de nevoile gospodaresti si de cerintele pietii. Printr-o astfel de agricultura se valorifica rezervele nutritive si energetice ale solului, fara preocupare pentru reinnoirea lor. in sol, se incorporeaza de obicei buruienile din culturile prasitoare precum si miristea. De regula, resturile de porumbiste sau de floarea soarelui se aduna in totalitate pentru asigurarea ine3lziri locuintet gi prepararea hranei. Marimea recoltelor si starea fitosanitara depind in totalitate de condifile climaterice anuale, de calitatea semintelor si de succesiunea culturilor. Cu o astfel de tehnologie, fertiitatea solului scade 96treptat, dup mai multi ani, pe mésura ce se mineralizeaza rezervele mai usor degradabile de humus din orizontul superficial al solului Dinamica procesului de descompunere si mineralizare a humusului este dependenta de cantitatea si calitatea resturilor vegetale (radacinile uscate gi mirigtea), care sunt foarte sarace in azot (circa 0,5 %), avand un raport C:N = 90-100. Microflora, descompunand aceste resturi vegetale, isi construieste propriul corp, folosind © parte de azot pentru 5 parfi de carbon. Pentru Fespiratie, mai are nevoie insa, de incd 20 de parti de carbon. Deci, microflora are nevoie, pentru indeplinirea tuturor functilor sale vitale, de 0 parte de azot pentru 25 de parti de carbon. Resturile vegetale uscate Ti ofera insa de 4 ori mai putin azot. In consecinta, microflora va ataca si alte substante organice, mai bogate in azot, printre care si humusul, care are un raport C:N, in medie de 10:1. In perioada cat dureaza descompunerea resturilor vegetale se va manifesta in sol o foame acuta pentru azot. Insusi procesul de descompunere a resturilor vegetale se infaptuieste cu viteza variabil’, intre altele si in stranséi legatura cu disponibilitatea surselor de azot. Introducerea in rotatie a unei culturi de lequminoase anuale, dar mai ales perene, va determina cresterea rezervei de azot din sol, prin fixare simbiotic&, ridicand in acest fel, pentru unul sau mai multi ani, nivelul proceselor vitale din sol, realizéndu-se noi cantitati de humus usor accesibil biodegradarii microbiene. in practicarea agriculturil extensive apare ca 0 necesitate sola lasata neluicrata “in pérloaga'’. Dupa recoltarea graului, se introduc animalele la pasunat pe miriste. Animalele isi las’ deje mirigte. Samulastra si buruienile, partial sunt consumate prin pAsunat, restul strivite cu copitele, uscate in perioada de secet’i, se descompun la suprafata solului, favorizand fixarea biologic’, nesimbiotic’ (libers) a diazotului atmosferic. Dupa unul sau mai multi ani de pérloaga, se considera c& “pamantul s-a odinit’, de fapt si-a refacut in parte rezervele de materie organica si poate sustine productivitatea unor noi culturi agricole. Tehnologiile intensive, chimizate. In general, astfel de tehnologii se aplica in exploatatile agricole care produc in mod dominant pentru pial’ Orice masura tehnicé sau tehnico-economicd, care se soldeazi cu producti mari, pe unitatea de suprafata si simultan, cu o reducere a heltuielilor pe unitatea de produs este promovata. Uneori, se neglijeaza chiar avantajul unui cost de productie mai sc&zut, dacd apare interesul major al unui castig suplimentar, la pial’ sau intr-o veriga a lantul economic de valorificare. Odata cu tehnicizarea agriculturii s-a trecut la valorificarea mai intens& a rezervelor solului, la stimularea proceselor biotice de mineralizare. In arsenalul acestor tehnologii intra: aratura adanca 97si foarte adanca (prin care se scot la suprafata si se mineralizeazé rapid rezervele de humus stabil), arderea miristei (pentru a elimina chettulelile de eliverare a terenului de resturile vegetale), ingragarea chimica abuziva (de fortare @ productivitatii solului si plantelor), monocultura sau rotatia scurta, de 2-3 culturi, ale caror producti sunt mai mult solicitate la piata, irigarea culturilor, oricum si in orice fel, numai pentru obfinerea de recolte maxime, folosirea erbicidelor (cu scopul evident de a elimina in totalitate lucrarile manuale si mecanice de combatere a imburuiendrii) sia substantelor insecto-fungicide gi bactericide (pentru fitoprotectia sanitard), cultivarea de soiuri si hibrizi de inalta productivitate etc. Costul scdzut al energiei si al substantelor chimice (din primele 7 decenil ale secolului XX), eficienta economica imediata si usurinta aplicarii_ mecanizate a ‘ratamentelor au facut $4 treaca pe plan secundar preocuparea pentru conservarea sau ameliorarea insusirilor care constituie fertilitatea”solului. Crearea conditilor optime de umiditate pentru plante, prin tehnologil simple si ieftine de irigare, creaza in sol, concomitent, situalii favorabile de mineralizare a materilor organice proaspete si a celei humificate din primi 20 om de la suprafata solului, dar si conditii pentru procese anaerobe, microbiene, in solul subarabil sau la fundul brazdei adanci, Prin ‘incorporarea foarte adanca a resturilor vegetale si a altor deseuri organice (folosite ca ingrasamant), in condilfi de umiditate excesiva, se produce descompunerea anaeroba a materiei organice incorporate. In astfel de conditi, iau nagtere produsi intermediari de descompunere, care nu pot atinge gradele de polimerizare ale humusului stabil, se reduce ritmul humificarii, in schimb, prin rasturnarea brazdei adanci esie intensificat la maximum ritmul mineralizarii humusului nuttitiv si al celui stabil. Azotul dat prin ingragamintele chimice, pentru hrénirea plantelor, este asimilat cu mare intensitate de catre microflora. In lipsa altor surse de carbon organic este atacat humusul, mai intai humusul nutritiv (mai ugor de mineralizat), apoi humusul stabil, mai greu biodegradabil, pentru ca prezinta o rezistenta mare la actiunea dizolvanta a apei. Lucrarile energice, pentru pregatirea patului germinativ in solurile tasate prin irigatie, slabirea legaturii de cimentare cu humus a agregatelor de sol, umiditatea permanent ridicata a solului, distrugerea materiel organice, prin arderea miristei si a resturilor vegetale, toate acestea contribuie, cu timpul, la scaderea_nivelului proceselor vitale in sol, devenind necesare cantitati sporite de ingrasaminte si diversificarea lor, pentru a menfine ridicate productille agricole. Cu tot arsenalul chimic folosit, se inmultesc specille de buruieni greu de combatut, precum si agentii daunatori si patogeni, data find specializarea acestor Populatii la culturile agricole, care se repel prea des pe avelasi loc si de multe off, din aceeasi grup de receptivitate la patogeni si daunatori. La acestea se adauga $i rolul inhibitor al unor pesticide asupra proceselor 98.celulozolitice, saracind si mai mult solul in substante energetice (cum este glucoza rezultata din descompunerea celulozei) accesibile micropopulatie! solului. Substantele pesticide actioneazé toxic si asupra faunei si microfaunei, care maruntesc resturile vegetale, reducandu-se si pe aceast cale, accesibilitatea microflorei la biodegradarea noilor cantitati de materie organic Incorporata solului prin aratura. Epoca glorioasa a agriculturii intensive, chimizate a intrat in dectin datorité scumpirii energiei fosile si a diminuarii castigului financiar. In numeroase ari cu agricultura avansaté se cauta o altemaliva, promovandu-se agricultura durabila si agricultura ecologic’ integrate. In ultimele 2 decenii ale secolului 20 se discuta mult asupra felului in care trebuie facut agricultura. Se critica agricultura chimizata, pentru efectele ei sectindare. Se critica agricultura biologica, reprosandu-i-se tn primul rand denumirea si apoi metodele, care din insuficient& cunoastere sunt apreciate ca traditionale, empirice, ineficiente sau fanteziste, mistice etc. In realitate, agricultura ecologica reuneste toate curentele stiinfifice de agricultura biologic, printre care se remarca agricultura biodinamica, ale carei principi filozofice $i tehnice au fost elaborate de Steiner (1924). Aceasta a fost promovata in numeroase tari, din Europa, Asia si Africa de Sud, de discipolul sau Pfeiffer (1937) alaturi de agricultura organica, iniliaté de Howard (1931 si 1940) si aplicata de Batfour (in Anglia) si Rodale (in SUA). Ne referim, in continuare, la agricultura biodinamicé, cea mai complex’ teorie si practic’ agricola, cu cele mai multe sanse sa devina agricultura secolului 21. Fundamental pentru agricultura biodinamica este s& se integreze ogorul cu crasterea animalelor intr-un tot armonios cu ‘mediul inconjurétor (cu p&durea, pajistile, pasunile si gradina de legume) Agricultura biodinamica se sprijina putemic pe rotatia culturilor gi asolament, pe fertilizarea organica, cu predilectie pe compostul produs pe cale aeroba, in gramada organizalé si pe activitatea nemijlocit’ a agricultorului, la timpul pottivit pentru culturile agricole, astfel incat sa le fereasca, la timp, de imbolnaviri gi invazia déunatorilor si imburuiendirii, utilizand, cand este cazul, unele substante chimice cu impact toxic redus fata de mediul ambiant. In acest fel, combaterea integrat’ a agentilor fito- gi Zoopatogeni primeste 0 baza solid si de duratd, cu cheltuieli reduse gi cu asigurarea echilibrului vital in natura Tn legatura stransa cu cele aratate, vor fi cuprinse in conceptul de “tehnologie agricola intensiva, integraté, acele tehnologii care folosind cele mai avansate cuceriri ale stiintelor biologice si tehnologiei agricole, obtin recoltele cele mai bune, cantitativ si calitativ, mentinand 99Permanent controlul asupra rezervelor si calititii humusulul din sol, si incidenta redusa, in culturi, a buruienilor, agentilor patogeni vegetali animali. in filozofia agricutturii biodinamice, invazia buruienilor, a bolilor criptogamice si daundtorilor animali in culturi_ nu reprezinté numai calamitati, ci si avertismente severe contra aplicarii unor fehnologii sau luerdri gresite, care au deteriorat echilibrul vital in culturile $i in zonele agricole si silvice din mediut inconjurator. Reluand in discutie caracteristicle solului ca sistem vital deschis: tegralitatea, programul si echilibrul vital dinamic, trebuie sa se retina 8 intreaga vials a solului este coordonata de interactiunea factorilor climatici cu factorii interni ai solului si cu inveligul vegetal. Intervent umana, prin activitatea agricol8, poate modifica gradul de destasurare a unor programe normale ale proceselor din sol, prin: afanarea superficiald a solului, ardturi la diferite adancinti, administrarea de ingragaminte minerale saulgi organice, (prin calitatea lor), irigatie, tratamente cu pesticide etc Daca interventia agricola este benefica sau nu starii de fertlitate a solului, aceasta depinde de oportunitatea gi calitatea lucrarii agricole, de gradul de integrare a fiecarei lucrari in legitatile evolutiei pedogenetice, paralel cu realizarea scopului agroproductiv. Un singur exemplu de interventie gresit a agricultorului In scopul realizari “asigurate” a recoltei maxime, agricultorul din Baragan si Dobrogea executa irigarea terenului sau, folosind sistemul de irigare prin aspersiune. Conform tuturor normelor tehnice, in vigoare, fermierul trebuie sa aplice cel putin 3-4 udari (in timpul perioadei de vegetatie), cu o norma de udare de cel putin 500 m.c/ha. Aceasta inseamna ca va aduce pe parcela sa de cultura intre 1500 si 2000 m.c. de apa, care se adauga la cea venita prin precipitatii, care in Baragan sau Dobrogea poate fi de 350 - 450 mm anual, adica inca 3500-4500 m.c. de apa la hectar. In acest fel, cemoziomul, creat in milioane de ani, cu un regim de udare, prin precipitati, de 3500-4500 m.c. de ap&, va primi un total de 5000-6500 m.c. de apa/ha. Acest volum de apa la hectar se apropie de cantitatea de apa, venita din precipitatii, caracteristica solurilor podzolice din Romania, crescénd putemic levigarea, in adancime, a elementelor nutritive solubile din stratul arabil. $i nu numai atat: humusul, de calitate deosebita (hidrofobizat in mare parte), din cemoziomuri, s-a format si s-a acumulat, prin evolutia pedogenetica, in conditii de mare favorabilitale de crestere a vegetatiel si in conditile unor pericade de seceta cumplita, care alterneaza, cu diferite frecvente si in diferite perioade, cu temperaturi active biologic. In perioadele de seceta, o parte a humusului se hidrofobizeaza, devine mai greu de mineralizat, constituind cimentul ideal pentru agregatele de sol. Prin iigarea culturilor se mentine un regim ridicat de umiditate in sol, ceea ce accelereaza mineralizarea humusului, reducandusi rezerva din sol, 100pe toata adancimea stratului humifer. O solutie, care s8 impace nevoia de recolte mari, asigurate si totodatd mentinerea fertltatii solului, sau chiar ameliorarea sa, ar putea fi irigarea prin picurare, sau irigarea cu cantitati reduse de apa si numai in perioadele cand seceta pune in pericol culturile agricole. Asigurarea solului, in mod regulat, cu compost de buna calitate, determina acumularea si retinerea mai buna a apei in stratul arabil si protecfia culturilor agricole, prin prelungirea duratei de asigurare cu apa a plantelor. Problema costurilor de productie si a investiilor pentru a se executa irigarea culturilor, in concordant cu legile naturii, este o problema pe care trebuie s8 0 rezolve specialistii in economie agrara, pentru c& in fSrile unde apa este putind si scumpa, s-au gsit solutii care mentin rentabilitatea durabila @ agricutturit 10110. Fertilitatea, insugire fundamentala a solului agricot Fertilitatea, ca notiune, in toate graiurile omenesti, desemneaza insusirea fundamentala a tuturor fintelor de a se inmulf, de a rodi, de a fi fecund, de a fi prolific, de a fi productiv. Inca de la romani, feriitas si fecunditas au fost cuvinte sinonime, care s-au transmis In toate limbile cu origine sau infiuenta latina, cu mici modific&ri de exprimare sonora sau grafic’, conform evolutiel specifice a fiecarei populati Dar in limba germana, notiunile de fertiitate gi fecunditate au corespondent in substantivul Fruchtbarkeit, iar in limba rus, plodorodio. In limba engleza, sub influenta limbit latine, se folosesc sinonimele: Fertility $i fecundity. < Omul, devenit agricultor, in reprezentarile sale a asociat ogorul su 18 notiunea de fiinta si ta recunoscut Insusirea de ferilitate sau fecunditate, ca fiind cea mai reprezentativa, Notiunea “fertilitatea solului a avut, de la inceput, caracter integrator, cuprinzand, nediferentiat, atat insusirile virtuale ale starii sale fizice cat si pe cele productive, oarecum exterioare, apartinand inveligului sau vegetal, natural sau cultivat. Si totusi, in functie de imprejurari sau de interese, agricultorii au simfit nevoia de a discerne intre conceptul intearator de fertlitate 2 solulul (ogor si recolta) si conceptul de fertilitate a solului (cu referire la insugirile sale proprii, independente de calitatea sa de furnizor de productie vegetala). En-feng Chen si colab.(1982), citand surse literare stravechi din China, Yu Kung (2200 1H.), Chow Li (1120 iH.) si Guan Sze (676 1H.) menfionau ca faranii considerau ca solul este fertil daca starea sa fizica este bund, dacd arata o rezistent& mare la factorii nefavorabili si o adaptabilitate la practicile agricole. Dicotomia notiunii fertilitatea solului (insusiri fizice, chimice, Vitale si biochimice proprii solului, pe de o parte si cele agroproductive, pe de alta parte) nu a constituit o preocupare importanta pentru agricultori, agronomi, biologi, economisti si pentru cei din invatamant si cercetarea stiintfica, pana cand stiinjele agronomice au descoperit mijioacele de Sporire a recoltelor prin interventii tehnice asupra solului gi plantelor. Literatura stiintfica a consemnat interventi, care au ameliorat simultan starea solului $i productivitatea sa, dar si cresterea produetilor vegetale pe fondul degradairii treptate a insusirilor fzice, chimice si vitale ale solului Atat succesele, cat si insuccesele observate in evolutia solului gia capacitatii sale productive au stat la originea cercetarilor si activitati agroproductive de la inceputul secolului XX. Urmarind pas cu pas evolutia notiunilfertilitatea solului, ajungem laa deosebi 3 modaltati de abordare a continutului sau semantic: 1021. Fertiilatea solului definita tn conceptie agronomicés; 2. Fertiitatea solulul definita in conceptie agrochimica si 3. Fertiitatea solului definita In conceptie biologica 10.1. Fertilitatea solului, definita in conceptie agronomica si evaluarea ei Agricultorul, ca si specialistul in agronomie au perceput calitatea ogorului, att prin insusirile sale culturale (starea fizic&: culoare, texturd - nisipoasa, argiloasa, lutoasi-, structura -prifoasd, compacté sau structurat-mazarala-, secetos sau cu tendinté de mlastinire etc.), cat si prin nivelul frecvent al recoltelor agricole adaptate zonei pedo-climatice. De aceea, definitia data de Viliams (1927, 1954): "Fertiitatea este capacitatea solului de a satisface, intr-o masuré sau alta, nevoile plantelor in factorii terestri ai vietit lor’ subliniaza cA primul element al fertilitati solului este capacitatea de acumulare a apei, in legatura cu procesele vitale aerobe ale micropopulatiei solului, iar al doilea element al fertilitatit este capacitatea concentrarii elementelor nutritive necesare pentru formarea substantei ‘organice si a compusilor in forma asimilabila. Acest mod de a defini fertilitatea solulul se gaseste si in alte formulari aparute ulterior in literatura agronomica Definitia, care mentine caracteristica obiectiva a solului si o coreleaza cu capacitatea sa de productie vegetala, a fost formulata de Ghe. lonescu-Sisesti (1947), astfel: “Fertiitatea este o sintezd de insusiri favorabile ale solului, care-si gasesc expresia in productivitatea lui durabila. Acesti factori sunt de natura geografica: latitudine, expozi natura climatic’, de natura fizic’, chimica $i biologice’. Comparativ cu definitile ulterioare, ideea c& insusirle favorabile ale solului isi gasesc expresia in productivitatea durabilé a solului, reprezinta atentionarea c& nu pot fi luate in considerare recoltele record obfinute in unii ani favorabil si cu tehnologi de fortare a productiei vegetale. In scop asemanator, pentru a sublinia legatura dintre fertilitatea solului si capacitatea sa de productie vegetala, Chirita (1955) formula astfel: .Fertiitatea - formaté in procesui milenar de solificare, prin aoumulari continue de transformari - trebuie conceputé ca o insusire specifica $i esentialé a solului, care nu poate inregistra salturi, de fa un an Ja altul, in functie de variatile factorilor climatici si nu se poate aprecia, dupa nivelul variabil al productiei obtinute, fara suficiente masuri de lupta impotriva secetei $i a altor factori déunatori’. $i mai departe, “fertilitatea 103unui sol anumit trebuie apreciaté in raport cu 0 anumita vegetafie naturala sau cultivata, care foloseste, in mod optim, tnsusirile fui in aria googratica respectiva, In mod concret, nu este deci suficient sé spunem cé un sol este fertl, ci trebuie sa precizam pentru ce planté anume manifesta o fertiltate ridicata. Astfel, vom spune: sol fertil pentru gréu, sol fertil pentru cartofi, sol fort pentru pin, sol fertl pentru brad ete.” Pochon si de Barjac (1958), 3 ani mai tarziu, discutau ‘raportul ‘microflore! solului cu fertiltatea solului', intro formulare surprinzétor de apropiaté cu cea a lui Chirita, prezentaté mal sus. Data fiind valoarea stiintiica a acestor cercetatori, vom prezenta aproape integral conceptia lor. “Problema raportului microflorei cu fertiitatea solului poate parea simpla, la 0 abordare simpla; in realitate, dacd se analizeazd mai indeaproape, se descoperd, din contra, cé este de 0 complexitate extrema 4. Mai int6i, 0 fertiitate absoluta nu poate fi masurata si nu are nici un sens: astfel, solu! arabil este fertil, adica da randanente ridicate pentru enumit tip de cultura si nu, pentru alta (sublinierea noastra), desi intervin inca alfi factori, in afara solului, indeosebi cei climatic. Totusi, aiferentele sunt relativ minime si se poate, la rigoare, s& se considers, in bloc, c& fertilitatea solunlor arabile, sub climat temperat, este pentru culturile uzvale (de tip cereale). Daca se paraseste domeniul pamadnturi arabile, de cultura mare, pentru una sau céteva culturi valabile (pamént pentru vie, pentru bananieri, pentru arahide.....), nu se mai poate defini fertiltatea decat in raport cu o cultura bine definita. Este nofiunea de “vocatie” a solurlor, unde intervin inca factori climatici si pedologici. 2/. In cele 2 cazuri precedente este vorba de fertiltate fafa de vegetatia spontana determinaté de pedologie $i climat. Fertiitatea se confundé, aici, cu aspectu! fitosociologic (deoarece este vorba adesea de asociatii vegetale). Se va putea spune atunci cé un sol este fertil pentru conifere (soluri forestiere cu Mor), pentru arbusti (Ericaceae), pentru Sfagnum si Carex (turbaril). pentru Cactaceae (sol arid desertic) ett...” (Sublinierea noastra). In mod asemanator, Frei (1965) afirma c&: *Recolta indica fertiitatea unui loc dat (afectat de factorii solului, administrare, culturé si climal), dar nu asiguré, in mod necesar, o masura a efectului proprietatilor solului asupra cresterit plantelor’. Tot aga formuleaz’ si Boguslawschi (1965): ‘Fertiitatea este productivitatea solului (marimea utila a productiei) jn asociatie cu clima locului, planta cultivala si felul cultivani”. Atanasiu (1965), trecand in revisté numeroase conceptii gi definiti despre ferilitatea si productivitatea solului, a ajuns la concluzia ca: “acestea nu reprezinta 104fumai un atribut al solutui, ci rezultatele efectului colaborénit dintre diferifi factori ca: sol, olimat, plante, finfa umand si timp. Solul insusi are insusiri biologice, fizice si chimice care ar putea fi activate, la diferite grade, prin diferitifactori, Productivitatea solului depinde de aceste grade de activare" Din concluzia lui Atanasiu rezulta ca ferllitatea solului si productivitatea sunt caracteristici potentiale ale solului gi plantelor, care pot fi activate prin factor de influenta. : Comentariile lui Linzer (1965) asupra relatiei dintre productia agricola si fertlitatea solului se axeaza pe necesitatea de standardizare a evaluaiii recoltei, tinand seama si de natura complexa a structurii recoltei Un astfel de comentariu, desi apare logic, totusi pacatuieste prin aceea ca inverseaza relatile de dependent&: nu nivelul fertlitatii solului depinde de productille agricole, ci vice-versa — —Intr-o*lucrare amplé, intitulats “Soil fertility’—Millar (1963) generalizeaza punctul de vedere a unor cercetatori, precum ca: “nu este acceptat, in general, conceptul termenului de fertiltate, aplicat solului.. ia conversafille cercetatorilor americani cu fermieri, existé tendinta si se foloseasc’, in mod sinonim, fertiitale si productivitate. (sublinierea noastra). Insistenta de a se defini fertilitatea solului prin elemente exterioare ne departeazé mult de continutul notiunii de fertilitate a solului, ca entitate distinct in natura (cu caracteristici fizice, chimice, biochimice gi vitale), acordand o important prea mare capacitatii productive - element secundar in caracterizarea fertilitatii solurilor agricole, deoarece tehnologia joaca un rol deosebit de putemic la realizarea recoltelor. Evaluarea fertilitati solului s-a facut si se face inc’, dupa nivelul general al recoltelor agricole. Acest mod de evaluare, perfectionat in timp, prin progresele stiintelor agricole si economice, ascunde in el greseli, care nu stimuleaza aplicarea masurilor ameliorative, pentru solurile slab productive si de conservare a ferilifétii celor recunoscute pentru productivitatea lor inalta, Este bine cunoscut faptul ca, indiferent de fertiitatea solului, prin agrotehnologii intensive, chimizate si irigati, productivitatea agricola creste spectaculos. Ceea ce poate diferi, este nivelul investililor tehnice, de regula, mai mare pe solurile sarace. De aici provine si greseala, inlelegandu-se ca fertlitatea solului se amelioreaz’ prin masurile care vizeaza exclusiv nutritia plantelor si cresterea productiel lor. 10510.2. Fertilitatea solului, definita in conceptie agrochimica si evaluarea ei Millar (1963), sintetizand opinia unor cercetéitori, a expus esenfa conceptiei agrochimice despre modul cum se percepe ferilltatea ca insusire de baz a solului. in aceasta conceptie se considera ca solu fertil trebuie aprovizionat, in cantitati rezonabile si intr-o balanta potrivita, cu toti nutrient pe care o planta fi ia din fractile minerale si organice ale solului si de asemenea, sa fie localizat intr-o zona climatica cu umiditate, lumina gi caldura suficiente pentru nevoile plantei considerate. De asemenea, materialele toxice s4 nu fie prezente, ca sa nu limiteze cresterea si in mod deosebit, solul sa fie structurat rezonabil. Millar comenteaza opiniile mai Sus prezentate: “Se accepta ca modelu! de sol, prezentat mai sus, sé fie si producti? $i fertl. Dar sunt toate conditlle necesare, descrise pentru un sol, ca acesia sé fie ferti?” Ca réspuns la intrebare, se comenteaza aratand cA fortiftatea se poate asigura prin suplimentare cu nutrienti gi cu apa si prin eliminarea substantelor toxice, dar nu si productivitatea, pentru cA mediul inconjurator (temperatura, luminozitatea, precipitatile si drenajul) sunt ignorate. Aici este implicata ideea de capacitate potentiala de a produce recolte. (Desigur, in conceptia lui Millar despre fertiitate - N.B.). Din modul ‘cum se descrie insusirea de “fertiitate a solulur rézbate perceptia ca fertiitatea ar avea un caracter static, cd ea nu se realizeazé ca urmare a nor procese dinamice (fizice, chimice si vitale). in aceasta conceptie se confunda solul viv cu substratul artificial dintr-un vas de vegetatie. Consecintele agrofitotehnice apar logic: solu natural poate fifertilizat cu toti nutrigntii necesari plantelor, poate fi aprovizionat cu apa, fara a se pune problema directiei In cate vor evolua procesele dinamice naturale ale solului agricol. In conceptia exprimaté de D. Davidescu si Velicica Davidescu (1969), “Fertiltalea este capacitatea solului de a pune la dispozitia plantelor verzi, in tot timpul vegetatiei, in mod permanent si simultan, substantele nutritive si apa, in cantiti{i indestulétoare fata de nevoile acestora si de @ asigura conditile fizice $i biochimice necesare cresteril si dezvoltéri plantelor, in ansamblul satisfaceril $i a celorlalfi factori de vegetati In ciuda complexitati etalate de definite, este usor de observat ca aceasta expune, de fapt, dorinta de a satisface (in mod ideal) cerintelo Plantelor. Fertiitatea solului nu poate (in natura) sa satisfac’ in optin si 106simuitan, nevoile piantelor. Fertiitatea solului este o rezultanta concreta, istorica, subordonata conditilor ecologice si se poate afla pe diferite tropte de evolutie. In mod natural, fertiitatea inalta a solului s-a realizat in condifii de seceta temporara, cum sunt cele caracteristice solurilor de stepa. Ceea ce deosebeste conceptia agrochimica a fertilitatii solului de conceptia agronomica este ca in conformitate cu specializarea, agrochimia pune la baza insusirii de fertiitate, cantitatea elementelor nutritive accesibile, din sol, raporturile dintre acestea, reactia chimica a solului si continutul de humus din sol. Marimea recoltelor agricole reprezint& variabila din corelatia cu gradul de aprovizionare a solului si raportul intre principali nutrienti. Evaluarea nivelului de fextiitate, pe baza analizei chimice a solului, a fost propusa de Nieschlag (1965), citat de Davidescu (1972), printr-un Indice de fertlitate (LF) = 33.33 Nex (Nx: Ci) x 4 x argildi % Un astfel de indice corespunde cu aprecierea aproximativa a i organice din sol, dar sufera de aceeasi eroare determinata de viziunea staticd a interpretarii rezultatelor analizei chimice a solului. Atat azotul total cat i carbonul total sunt entitati variabile in timp si sunt dependente de masurile agrofitotehnice si de momentul cand este recoltat proba de sol pentru analiza Pavlovschi si Groza (1947) sustineau ideea ca ‘Fertiitatea solului nu depinde numai de prezenta substanfelor nutritive in cantitafi echilibrate, ci este caracterizata prin alti factori, a cBror identificare este posibités numai prin aplicarea metodelor speciale, cu care putem evidenfia si urmari functiunite pe care le indeplineste solul arabil. Aceasta definitie deschide 0 noua perspectiva pe calea determinaiiinivelului de fertltate prin evaluarea, cu metode speciale, 2 insusirilor proprii solului si nu prin recoltele vegetale. 10.3. Fertilitatea solului, definita in conceptie biologica Vaillant (1901) scria: “cu cat confinutul in humus este mai mare, cu atat solu! este mai fertil $i aceasta fertilitate pare sa fie datorata, in special, unui numar mare de organisme fixatoare de diazot, care traiesc aic?. Deci, la numai cativa ani de la inaugurarea cercetarilor asupra microfiorei solului, aparuse convingerea ca fertilitatea solului se datoreaza continutului in humus si numarului de organise fixatoare de azot. Remy (1902), citat de Waksman (1932), arata c au fost facute testari de 107diferentiere a fertilitati diferitelor soluri, folosind viteza de descompunere a compusilor organici cu azot, atat in solufii cat i in sol, evidentiind astfel conceptia ca fertlitatea solului poate fi evaluat pe criterii biologice. Apoi, Winogradsky, cunoscand marimea, distributia gi activitatea microfiorei solului, a emis concluzia ca solul este un organism viu. In anii 1910 si 1915, Christensen a fost primul cercetator care a sugerat ca puterea unui sol de a descompune celuloza poate servi ca Indicator al Fertilitaii Solului. Russell (1923) afirma: .....nu este surprinzator sa constatém ca activitatea bacteriana inalté din sol este asociaté, de regula, cu fertilitatea. ‘Waksman (1932), desia descris cel mai bine intimitatea proceselor vitale si chimice ale solurilor, desi a Inchinat un capitol (Partea D pp. 543-569) a monumentale! sale opere “Princioles of Soil Microbiology’ subiectului “Procesele microbiologice ale solului si fertiitatea solului’, nu a reusit s& separe conceptul de fertilitate de cel dé productivitate. Uneori, concluziile sale, despre natura fertitatfi solului si posibilitatea de estimare a acesteia, devin foarte corecte si bine corelate cit procesele vitale ale solului, Astfl, apare formularea clara ca: “Fertiitatea sofulul si viteza oxidari s-a gasit c& sunt influentate de aceiasi factori $i la aceeasi intensitate si de aceea s-a sugerat ca ultima (oxidarea -n.n..) ar putea fi folosita ca masura a celei dintéi (a fertilitatii -n.n.). Aici, apare neindoielnic, conceptul biologic al notiunii de “fertiltate a solului”. In 1947, Pavlovschi si Groza reveneau asupra acestui subiect subliniind c&: “daca pana in prezent, nu i s-au recunoscut solului insusirle unui organism viu, nimeni nu poate tagédui c& solul arabil este un mediu biologic organizat’. O argumentatie detaliata, care sustine cele aratate pana aici, a fost prezentata, dupa Papacostea (1976), in capitolul 9 al acestei c&rfi. Desi Steiner si Pfeiffer (1924 si respectiv 1937) au elaborat concepiia si practica Agricutturii biodinamice, in Institutul Goetheanum - Dornach (Elvetia), intre anii 1911 si 1937, fundamentand conceptia ca solul se comport ca un organism viu, integrat ecologic, totusi, prima definitie a i solului (de care am luat cunostinta, a fost enuntata de fondatorul Agriculturii organice, Howard (1940), astfel: “Fertiltatea solului este conditia unui sol bogat in humus, in care procesele de crestere se desfasoaré repede si eficient, far intrerupere |......). Trebuia sd fie permanent un echilibru Intre procesele de crestere si acelea de descompunere, Cheia fertiitati: solului $i a prospentafi agriculturii este humusul’, Aceasta definitie ar fi mai coracta, daca ar fi mai obiectiva, in sensul cd starea de fertlitale nu exist numai in solul bogat in humus si in 108conditile desfasurdrii “neintrerupte” a proceselor de crestere, ci sa fle “permanent” un ‘echilibru” intre procesele de crestere si cele de descompunere. Acele elemente ale definitiei (subliniate de noi) tradeaza dorinfele agricultorului, ele nefiind o caracteristica obiectiva a fertiitatii solului. Cu scurgerea timpului, caracterul proceselor din sol, de crestere si descompunere (a humusului) nu stau sub semnul echilibrulul. Insasi activitatea agricola influenteaza puterniq acest echilibru, cu valoare deosebita in nutrtia plantelor. Subscriem la asertiunea ca humusul (intre anumite limite) este cheia fertilitafi solului si prosperittii agricultur: Kohniein (1965), discutand problema raportului dintre fertilitatea solului si productivitatea sa, reflect corect ideea ca fertilitatea solului este 0 componenta a productivitatii sale. Este bine ca acest autor nu confunda notiunile, dar.nu reuseste sa evidentieze corespunzator ca productivitatea Solului este mult mai puternic influentata (chiar pana la diSparitia influentei fertilitatil) de tehnologii gi de tipul de vegetatie (soiuri, hibrizi etc.) Klenner de Meixner si colab.(1972) subliniau dependenta ferilititit solului de menfinerea entropiei sistemului terestru, printr-un mecanism al humificarii - mineralizarii, Ei recunosteau mecanismul proceselor vitale din sol, de care depinde fertiitatea solului, dar nu au definit fertilitatea solului, Maliszewska (1968) a comparat activitatile biologice ale diferitelor soluri sia sugerat c& respiratia, activitatea proteoliticd si activitatea celulozolitica sunt cei mai potriviti parametri care coreleaz cu fertiitatea solului Kozlov (1964) sugera, pentru clarificarea proceselor intime ale solului, in primul rand, analiza pedoenzimatica pentru determinarea intensitatii proceselor biochimice, care sunt legate de descompunerea si sinteza materiei organice. Activitatea enzimaticd a solului era deja considerata ca un criteriu sau mijloc de masurare a activitati sale vitale, In integralitatea sa, ca un indicator al acesteia. Peterson (1961) considera ca microorganismele solului sunt principala sursa a enzimelor din sol. Batistic si Mayodon (1977) au intreprins cercetari privind respiratia solului si activitatea lui enzimatic sub influenta diferitelor tratamente cu ingrséminte NPK si/sau dejecti lichide de la bovine pe o pajiste si au tras, concluzia c&, cresterea marcanta a activitatii respiratorii si enzimatice a solului s-a produs numai in variantele fertiizate organic, ceea ce a reprezentat o orestere a “fertitatibiologice" a solului. Trecem peste nuanta de "pleonasm’ a formula, pentru ca infelegem intentia autorilor de a se alatura celor care inteleg fertilitatea solului ca un atribut biologic al solului si cA nu se refera la efectele asupra marimii recoltei vegetale ca un criteriu pentru estimarea fertitati solului Skujins (1978), trecand in revisté numeroase publicafii despre 109Potentialele enzimatice ale solurilor si corelarea lor cu starea de fertilitate a solurilor, 2 gésit opinii foarte diferite, Acest lucru nu trebuie sa ne surprinda, Pentru 0a este vorba de experienta a numai circa 20 de ani de cercetari de la aparitia pedoenzimologiei (Kuprevici, 1951 si Hofmann, 1951) Definitia formulati de Stefanic (1994 a si b) se apropie, cel mai mult, de caracterul fundamental biologic al fertiitatii solului: “Fertiltatea este insusirea fundamentala a solului, care rezulté din activitatea vital a ‘micropopulatiei, a radécinilor plantelor, @ enzimelor acumulate si a proceselor chimice, generatoare de biomasd, humus, saruri minerale si substante biologic active, Nivelul fertilttii depinde de nivalul potential al proceselor de bioacumulare si mineralizare, acestea depinzdnd de programul si conditile evolutie: subsistemului ecologic $i de influentele ~ antropice”.“Aceasta definitie are, pe lang caracterul de a fi biologie, gi calitalea de a fi analiticd. Intelegand detalille definitiei, devine posibila analiza probelor de sol si caracterizarea nivelului de fertilitate, prin determinarea potentialelor vitale gi biochimice, precum si nivelul si calitatea acumularilor de substante chimice ale unui sol Definitia sintetic’ a ferilitatii solului: “Fertiltatea solului este caracteristica dobandité de scoarta terestré, méruntita, de a intretine procese complexe de natura biologica, chimica si fizica acumulatoare de biomasa, humus $i saruri minerale", (Stefanic, 2006), poate fi mai usor receptata, infeleasa si valorificaté de agricultori, pentru realizarea unei agriculturi durabile, ecologice. Conform definitiei, masurile agrotehnice (aplicate solului) trebuie sa amelioreze si s mentind starea de fertiltate, iar masurile fitotehnice (aplicate culturilor) sa asigure cresterea gi dezvoltarea Plantelor, fara sa afecteze negativ vitalitatea si starea cultural a solului 10.4. Calitatea biologic a solului agricol Literatura. stiintifica si tehnic& din ultimele 5 decenii ale secolului XX a dezbatut pe larg definirea feriltatii solului ca atribut al proceselor vitale, complexe, pedo-genetice din stratul de la suprafata terei, invelisul vegetal fiind unul din factorii indispensabili de accelerare si intretinere a proceselor de solificare prin sinteze autotrofa a celei mai mari cantitati de materie organica. Viltams (1929-1947) a ilustrat magistral aparitia solului fertil, postuland ca solul se deosebeste calitativ de roca minerala, oricat de maruntita si afanata, oricat de bogata in argila si nisip si oricat de bine Imbibata cu apa ar fi aceasta. Definijia ferilitati’ solului data de Viliams (prezentata in 110subcapitolul 10.1) a cuprins in ea greseala de a integra necesitatile invelisului vegetal printre caracteristicile proprii solului. Cunostintele despre procesele pedogenetice, din primul sfert al secolului 20 $i interventille agrotehnolagice, din ce In ce mai putemice (pentru cresterea marimi recoltelor) au nuantat implicalile invelisului vegetal, in sensul de a-i conferi calitatea de indicator al fertiitatii solului, chiar daca s-a dovedit ca unele tehnologii, sporesc recoltele si consecutiv, dupa o vreme, determina deteriorarea insusirii de fertilitate a solului. Tocmai aceasta deplasare a perceperii fertilitatii solului de la procesele vitale, biochimice, chimice si fizice interne ale solului la procesele vitale ale invelisului vegetal cultivat, Ia nivelul de satisfacere a necesitatilor acestuia (care sunt exterioare solului), a generat aparitia unei noi atitudini, a unei parti din generatia actuala de cercetatori, de a evita s& evalueze fertilitatea solului Fenomenul contemporan al degradarii solurilor cultivate, tn special al celor chimizate, a pus, in fata stiintei solului si administratilor statale, sarcina ocrotirii solului impotriva degradairi lui prin agrotehnologi amelioraii starii de ferfilitate Baza stiintfica furnizata de pedobiologii secolului 20, adica, teoria biologica a fertlitatii solului si recomandarile agrotehnolagice de exceptie ale lui Steiner (1924), Pfeiffer (1937, 1938 si 1966), Howard (1941), ale scolilor de agricultura biodinamica, organica, biologica si mai modem, a scolii de agricultura ecologica sunt partial ignorate, pentru a se promova 0 noua atitudine, pseudo-stiintfica, de implicare decisiva a intereselor economice in cercetarea si tehnicile de cultivare a p&mantului Exemplificaim cele menfionate mai sus prin remarca lui Sebillotte (1989) *... ideea de fertilitate (a solului - n.n.) apartine mai mult domeniului reprezentilor sociale decét celei a conceptelor stintifice”. Aceasta afirmatie este sustinuta si de Mamy (1993), care concluzioneaza ca, “de fapi, calitatea unui sol este o nofiune subjectiva..... ea este defini in raport cu interesele oamenilor”. Gontinuand in aceeasi conceptie, Chaussod (1998) devine mai ferm, afirmand c& *notiunea de calitate biologicé a solurilor este, in mod evident, legata de notiunea mai general de calitate a solurilor, care tinde s& inlocuiasca vechea notiune de fertilitate a solurilor’ Se impune © discutie asupra conceptilor de mai sus, pentru Clarificarea modului de gandire care a condus la formukirile celor trei cercetditorifrancezi ! Acestia au inlocuit notiunea de fertilitate a solului (ca fiind veche - fara, insa, s8-1 impute vreo deficienta), cu notiunea de calitate biologicd a solului, care, afirma Chaussod, apartine notiunii mai largi de calitate a solului. De fapt, aici apare confuzia semantic’! Notiunile “fertiitate “calilale biologic a solului” nu apartin acelutasi domeniu Mm.