Portofoliu

Obiective educației plastică:

O1-Recunoașterea materialelor de lucru.
O2-Identificarea elemetelor de limbaj plastic in mediu.
O3-Utilizarea elementelor de limbaj plastic.
O4-Realizarea unor compoziții originale folosind elementele limbajului plastic.
Elaborarea obiectivelor educației plastice la nivelul
preșcolarilor, elevilor.
Reprezintă factorul oricărei acțiuni pedagogice in relația cadru didactic-elev
sau preșcolar.
Educația plastică, alături de celelalte componente ale educației estetice
contribuie la formarea personalității armonioase, creative, capabilă sa recepteze
și să comunice un mesaj despre natură, artă, viață.
Este bine cunoscut faptul că succesul unei educații depinde mai puțîn de
cantitatea informațiilor transmise catre elevi, cât mai ales de angajarea
metodologică a cadrului didactic prin metode și procedee moderne adecvate la
diferite situații de învățare. Motivația acestei angajări rezidă din acordul creat
între elevi și activitatea practică ceea ce reprezintă principiul educației artistico-
plastice.
Problema de a ști dacă este posibilă o educație a școlarilor prin artă este
problema raporturilor lor cu arta într-un anumit stadiu: biopsihosocial.
Aceste raporturi por fi urmărite în 2 sensuri:
A.În ce măsură și condiții copilul poate utiliza arta ca mijloc de a se exprima.
B.Cum acționează arta asupra afectivității sale.
Opera de artă- aceluia care a învățat să o înțeleagă, să o interpreteze și să-i
înțeleagă mesajul.
Procesul de elaborare a educației plastice în învațarea preșcolarilor se poate
rezuma la următoarele secvențe: Definirea obiectivelor;
Stabilirea modalităților de atingere a lor;
Utilizarea procedeelor adecvate învățării;
Studierea consecințelor acestei acțiuni pedagogice în vederea elaborării
altor obiective pentru alte nevoi de învățare.Elaborarea obiectivelor educției
plastice trebuie sa urmărească potențarea cu valori artistice care să le
îmbogățească viața spirituală, să le dezvolte noi priceperi și deprinderi.
Educația plastică este educarea acelor simțuri pe care se bazează imaginația,
gândirea creatoare, inteligența, sensibilitatea etc.
În fiecare etapă de dezvoltare a copilului, obiectivele educației plastice
trebuie să urmărească pașii obținuți în realizarea de performanță. În acest
sens, în practica școlară se urmărește realizarea unei învățări interdisciplinare
care vizează obiective și aspecte din spectrul cognitiv, afectiv și motric.
Obiectivele se realizează în funcție de gradul de generalitate și se clasifică
în obiectivele cadru, specifice/de referință, operaționale.
Tema operei este ideea principală generală, urmărită în operă. Poate fi:
peisaj, compozițe istorică/religioasă etc.
Tema generică este o arie largă care cuprinde o problematică plastică
generală: studiul compoziției/elementelor de limbaj plastic.
Tema lecției(subiectul) este ceea ce se tratează la lecției din punct de vedere
plastic.

Particularitățile desenului infantil

Imaginația creatoare, gândirea creatoare, sensibilitatea sunt elemente care
duc la crearea unei noi realități, cea a domeniului artistic-plastic.
Unii psihologi folosesc în cercetările lor desenele copiilor prin care
studiază gradul de dezvoltare intelectuală la un moment dat și in mod
evolutiv. Desenul copiilor ne arată ce-i impresionează, ce-i interesează, ce-i
afectează, spontaneitatea sau meticulozitatea lor, precum și alte trăsături de
temperament.
La vârsta preșcolară mică, desenul îndeplinește în viața copilului un rol
similar cu al jocului. Jocul și desenul îl ajută pe copil să-și însușească
realitatea , să se opună în concordanță cu lumea înconjurătoare în mijlocul
căreia traiește. Exprimarea plastică este condiționată de factori psihologice si
de procese psihologice caracteristice: experiența de viață și dezvoltare a
operațiilor gândirii care controlează și reglează combinațiile imaginației.
Faza realismului fortuit sau faza „mâzgalelilor” (2-3 ani)- Copilul realizează un
desen involuntar , interesul lui fiind stimulat de urma pe care instrumentul de
lucru o lasă pe o suprfață.
Faza realismului neizbutit sau faza de incapacitate sintetică(3-4 ani)- Copilul își
identifică”mâzgălelile” cu lumea reală, deși elemntele componente nu sunt
sintetizate.
Faza realismului intelectual sau faza desenului ideoplastic(4-6 ani sau chiar până
la 9 ani când reprezentările sunt bogate, spontane și interesante)- Este etapa în
care copilul are nevoie să cunoască elementele de exprimare plastică, să
înțeleagă semnificația culorilor și a puterii de expresie a formelor obținute prin
transformarea, compunerea și recompunerea lor.

Evoluția desenului inftantil a fost studiată și de P. Osterrieth, care a stabilit 4

niveluri:
Nivelul unu sau stadiul „mâzgăliturii”(2-3 ani) Desenele sunt realizate fără
inițiativa.
Nivelul doi sau stadiul schematismului(3-9 ani)Desenele sunt bazate pe
imagini mintale. La 4 ani, copilul combină elementele creând scheme complexe,
iar la 5-6 ani apar preocupările de redare a mișcării, a spațiului, insistă pe unele
detalii și uită alte detalii ale obiectelor. Spre vârsta de 8-9 ani, schemele trec spre
reprezentări mai realiste. Acum apare preocuparea pentri detalii și trepat, scade
aspectul spontan al desenelor.
Nivelul trei sau stadiul realismului convențional(9-13 ani)- Școlarul se preocupă
să redea fidel realitatea prin acordarea unei atenții crescute a formelor și
proporțiilor.
Nivelul patru se manifestă la adolescență.
Cunoașterea acestor etape în evoluția desenului infantil este
necesarădeoarece se poate dirija constructiv activitatea de formare a copilului.
Caracteristicile desenului infantil, care se reliefează în procesul de adapare a
copiilor la o realitate, sun:
„Omul celulă”-forma personajului uman apare ca un cerc, la care se adaugă
celelalte componente(mâini, picioare, urechi), fără a avea o anumită ordine.
Perspectiva afectivă-este determinată de ecoul afectiv pe care unele obiecte îl
provoacă în sfera interesului copilului. Astfel, o floare apare mai înaltă decât un
bloc etc.
 Perspectiva prin răbdare sau în oglindă-toate elementele dintr-o compoziție
sunt prezentate într-un singur plan. De exemplu: copacii așezați pe o parte și
cealaltă parte a unei străzi orizontale sunt realizați unii cu coroana în sus, ceilalți
cu coroana în jos.
Transparența obiectelor-copiii realizează și elementele care nu se vad. Când
desenează o casă, ei reprezintă și elementele care nu sunt în interior(masa, patul,
membrii famililei).
Organizarea elementelor în friză-elemnetele sunt afișate fie pe marginea de
jos a suprafeței de lucru, fie dintr-o bandă(friză), fie în mai multe benzi
orizontale, suprapuse, care nu au o legătură între ele ca tematică.

Creativitatea
Privită în ansamblu, creativitatea poate fi considerată o capacitate complexa
ce ține de personalitate, este constituită din factori ce favorizează obținerea a
„ceva nou” și este proprie tuturor indivizilor.
Creativitatea apare ca:
Potențial uman caracteristic tuturor vârstelor, începând chiar cu aceea a
preșcolarității;
Produs al dialogului valorilor, raportat la diferite vârste, dialog necesar
procesului de creativitate;
Modalitate de originalitate, relatiivă și absolută, a produsului obținut.
Inteligența și creativitatea se coreleaza semnificativ.
Factorii subiectivi se referă la însușiri și se pot grupa în:
Factori intelectuali, care au la bază inteligența, gândirea creatoare;
Factorii aptitudinali, care acționează unele activități(auz muzical, simț al
culorilor, ritm, talent literar etc);
Factorii nonintelectuali și nonaptitudinali(trăsături de caracter ,temperament).
Factorii obiectivi se referă la condițiile obiective ale vieții, cu precădere la
condițiile social-educative(familia, școala,societatea).
 Imaginația
Este un proces cognitiv-logic de obținere a unor imagini noi, proiecte noi pe
baza combinării și transformării informațiilor deținute în urma experienței
proprii, Fiind un proces intelectual ce implică analiză și sinteză, poate genera
imagini fără corespondența în realitate cum este arta abstractă.
Imaginația este în strânsă legătură cu memoria, intercondiționându-se în mod
obligatoriu. Memoria oferă reprezentări, idei, trăiri afective, necesare în procesul
combinatoriu al imaginației, are caracter reproductiv și este eficientă în măsura
în care este fidelă față de realitate. Imaginația este cu atât mai valoroasă cu cât
rezultatele sale se deosebesc de realitate și este indispensabilă creației artistice-
plastice.

Elemente de limbaj plastic

Limbajul plastic este cel care provoacă stări empatice, atitudini estetice, fiind
cel care povestește, semnifică sau redă forme, acțiuni, fenomene și trăiri. La
vârsta școlară mică și preșcolară, elementele de limbaj plastic creează repertoriul
de semne plastice care intervine în procesul de comunicare.
Principalele elemente de limbaj plastic(punctul, linia, forma, culoarea) pot
deveni semne plastice când sunt expresive și au o semnificație. În cadrul unei
compoziții plastice , între elementele de limbaj se creează relații de armonie,
formă, proporție, mișcări în spațiu, din abis etc.
Elementele pe care le utilizează pictorul sunt ca și cuvintele uitilizate de
scriitor. Exprimă liniște, putere, lumină, mister, agitație, tristețe, bucurie etc.
Familiarizarea cu principiile elementelor ale limbajului plastic cu tehnicile de
lucru specifice și cu modalitățile de organizare a suprafeței se face treptat
începând cu preșcolaritatea și continuând cu școlaritatea mică.
Capacitatea copiilor de a comunica cu ajutorul elementelor de limbaj plastic
de a da formelor însușiri expresive cu ajutorul liniilor și culorilor se dezvoltă
prin lărgirea orizontului de informații în cadrul orelor de educație plastică.
Limbajul artistic plastic, fiind un limbaj metaforic, introduce asociații,
provoacă stări afective și implicit atitudini estetice.
Punctul-Formă plană sau spațială, dimensiuni reduse în raport cu suprafața sau
spațiul aflat.
 Procedee tehnice: 1.Atingerea suprafeței cu intrumentul de lucru;
2.Stropirea;
3.Dactilo pictura;
4.Amprentare cu diferite obiecte.

Roluri: 1. Construirea formelor plastice;

2.Acoperirea suprafeței
3. Sugerare/Expresivitate
4. Mijloc de expresivitate/decorativ
5. Marimi, culoare
6. Punctele în culoare: calde(apropierea)/reci(departarea)
Deschise(ușor)/închise(greu)
7. Spațialitate(contrast cald-rece).
Linia-elementul de limbaj plastic care poate comunica, conturează suprafața
formei
-unul dintre cele mai importante elemente ale educației plastice
-creată prin deplasarea unui instrument de lucru
-în funcție de formă, aspect, poziție și scop, linia construită poate decora
unele suprafețe, exprima sentimente, mișcare.
Expresivitatea este determinată de traiectorie, culoare, ritm.
Forma-naturală
-creată de artist prin diferite tehnici de lucru
-este plană, spațială, decorativă, spontană, elaborată(obținută pe baza
sugestiilor din natură).
Culoare-PIGMENTARE
-NATURALE
-PRIMARE: roșu, galben, albastru
-BINARE: GR1oranj,verde,violet
GR2galben, oranj
 -CALDE: roșu, galben, oranj
-RECI: albastru, verde, violet
-COMPLEMENTARE: roșu, verde, galben, violet, albastru, oranj
-NONCULORI: alb, negru.
Pete-Spontane
-Cromatice
-Acromatice
Decoractive -> pată plată
->pată picturală(vibrantă)-efect de lumină/umbră, realizată
prin nuanțare, modulare, fuzionare.