Kt deficiențelor fizico-senzoriale și masaj Curs 2016

Antrenamentul funcțional

Orice disfuncție musculară ar trebui confirmată prin testingul muscular, înaintea

prescrierii programului. A nu identifica disfuncția musculară înseamnă a prescrie un exercițiu
care nu este necesar.
Rezultatul analizei mișcării este de a realiza un program care se axează pe antrenarea mișcării
și nu pe cea a mușchiului.

Mișcările complexe vor fi divizate în mișcări primare, care vor fi reeducate într-un
mod izolat pentru a ușura învățarea. Fiecare schemă individuală de mișcare poate apoi fi re-
antrenată progresiv cu controlul spațial și temporal adecvate, pentru a reproduce apoi schema
complexă de mișcare.

Dominanță alterată în schemele de recrutare musculară

Unul dintre cel mai cunoscute mecanisme care conduc la alterarea echilibrului muscular este
inhibiția reciprocă și fenomenul legat de acesta, dominanța sinergistică.

Inhibiția reciprocă apare atunci când un mușchi scurtat/hiperton determină scăderea

comenzii neuronale către anatgonistul funcțional. Atunci când comanda neuronală a unui
mușchi este redusă, el nu va mai produce aceeași cantitate de forță și cu sevențialitatea
(potrivirea în timp - timing) adecvată. În scopul de a menține aceeași productivitate a unei
anumite scheme de mișcare, sinergistul trebuie să preia rolul de a iniția mișcarea (primul
impuls). Sistemul nervos va răspunde prin creșterea activității neuronale a sinergistului: un
concept cunoscut sub numele de dominanța sinergistului. Dominanța sinergistă produce o
mișcare care se face cu un control neurologic și mecanic alterat. Inhibiția reciprocă și
dominanța sinergistului poate duce la o descreștere a activității primului mușchi și poate în
final să ducă la atrofie și o aparență alterată a acestuia, și în consecință durere și leziune.
Alterarea recrutării sinergistului care poate fi observată clinic, include recrutarea repetată
doar a unui mușchi, a unui cuplu de forță, sau a sinergistului care contrabalansează.
Rezultatul este o mișcare care este în direcția sinergistului dominant. Considerânt toate
acestea, orice schemă de mișcare repetată destul de frecvent are potențialul de a crea un
dezechilibru la nivelul țesuturilor care participă la acea mișcare.
Dominanța trapezului superior asupra trapezului inferior
Echilibrul dintre trapezul superior și cel inferior este fundamental pentru controlul optimal al
zonei scapulare. În timp ce trapezul inferior coboară omoplatul, porțiunea superioară îl ridică
și este cel mai adesea dominant. Această schemă frecvent observată de ridicare excesivă este
adesea rezultatul unui comportament învățat, mai degrabă, decât o problemă de forță
musculară, și, în consecință, nu este indicat să se facă doar exerciții de creștere a forței
trapezului inferior; educarea ritmului adecvat scapulohumeral este mult mai potrivit pentru a
restabili echilibrul și forța musculară.
Dominanța ischiogambierilor asupra abdominalilor
Abdominalii și ischiogambierii formează un cuplu de forțe care realizează bascularea
posterioară a bazinului, Abdominalii realizează o tragere în sens cranial al pubisului, în timp
ce IG trag în jos bazinul. Atunci când mușchii abdominali slăbesc, IG devin forța dominantă
în realizarea basculării posterioare, un patern (o schemă) care se va întări ulterior. Rezultatul
este un dezechilibru al forței musculare, abdominali slabi la testare și IG puternici.
Observarea acestui dezechilibru poate fi făcută din DD la ridicarea MI întins. Dacă
abdominalii sunt slabi, IG contralateral va stabiliza bascularea anterioară a bazinului într-o
măsură mai mare decât abdominalii. Pacientul va trebui educat să reducă gradul de extensie

1
Kt deficiențelor fizico-senzoriale și masaj Curs 2016

al coapsei prin intermediul IG, ceea ce va ajuta creșterea activității abdominalilor și va

restabili sinergia optimală între cele două grupe musculare.

Dominanța ischiogambierilor asupra fesierului mare

IG și fesierul mare formează un cuplu de forță pentru a realiza extensia coapsei pe bazin.
Atunci când fesierul mare este mușchiul dominant al extensiei coapsei, inserțiile sale distale
și proximale pe femur, prin intermediul bandei ilio-tibiale, întăresc poziția capului femural în
acetabulum în timpul extensiei femurului, asigurând stabilitate. Dezechilibrul acestei sinergii
este întâlnită adesea în posturile alunecate posterior, în care IG este dominant. Individul cu
postură alunecată posterior, la extensia coapsei din DV, recrutează adesea IG înaintea
fesierului mare; testingul muscular al fesierului mare, confirmă de obicei că acesta este un
mușchi slab. Această dominanță a IG poate predispune individul la sindromul de
suprasolicitare (”muscle strain”), frecventă la alergătorii de lungă distanță. Datorită faptului
că IG (cu excepția capului scurt) nu se inseră pe femur, ei nu oferă un control prea bun al
capului femural în timpul extensiei, de aceea activitatea dominantă a IG poate contribui la
stresul asupra articulației CF. Acest lucru poate fi ajutat de prezența unor flexori slabi ai
coapsei pe bazin.
Dominanța pectoralului mare asupra subscapularului
În timpul acțiunii de rotație medială a humerusului, pectoralul mare este adesea dominant față
de subscapular. Observarea și palparea mișcării humerale în timpul rotației interne va întări
aceste constatări. Dacă pectoralul mare este dominant, capul humeral va aluneca excesiv într-
o direcție anterioară, și nu va putea fi contrabalansat de acțiunea subscapularului (alunecarea
posterioară a capului humeral). Când subscapularul este testat în DV, testarea forței va
adeveri un mușchi slab, datorat alungirii sale.
Dominanța dreptului abdominal asupra oblicului extern
Dreptul abdominal și oblicul extern sunt sinergici în realizarea basculării posterioare a
bazinului. De obicei, dreptul abd este mușchiul dominant în această acțiune, și se observă și
vizual printr-o depresiune a pieptului. Aunci când va performa exerciții pentru tonifierea
abdominalilor inferiori, individul va avea dificultăți în recrutarea obilicilor externi, va realiza
doar recrutarea drepților abdominali. Acest lucru va fi pus în evidență prin palpare. Evaluarea
mișcării va pune în evidență flexia asociată a trunchiului și depresiunea pieptului (sternului).

Etapele sistematice și progresive ale unui program kinetic (4-6 săptămâni pentru fiecare
fază, 3x/săpt,
1 Restabilirea echilibrului muscular – calitățile motrice relevante: flexibilitatea și
forța. Tehnici: exerciții de flexibilitate și reeducare posturală - ex bazate pe paternuri
funcționale - la unii indivizi activi, forța se va îmbunătăți doar prin evitarea
supraîntinderii. Mobilitatea/flexibilitatea poate fi deasemenea crescută prin folosirea
altor tehnici și metode cum ar fi: tehnica energetic musculară (MET), stretching activ
izolat (AIS) sau tehnici de reeducare somatică cum ar fi cele din metoda Feldenkrais.
2 Restabilirea stabilității – calități motrice relevante: flexibilitatea, forța, rezistența
musculară, echilibrul. Exercițiile în această fază devin treptat tot mai complexe prin
adăugarea componentelor de rezistență musculară și echilibru, continuând totodată
dezvoltarea forței musculare. Nivelul de stabilizare cerut în activitățile vieții curente
necesită antrenarea în poziții variate care solicită lanțurile musculare atât în poziție
deschisă cât și închisă. Anduranța sau rezistența musculară este cel mai bine antrenată
prin menținerea pozițiilor (cel mult 8 secunde) sau prin mai multe repetări a mișcării.
Echilibrul poate fi îmbunătățit prin introducerea exersării pe suprafețe instabile, cum
ar fi mingea mare, sau platforma de echilibru, sau pur și simplu reducând baza de

2
Kt deficiențelor fizico-senzoriale și masaj Curs 2016

sprijin (stand pe un picior). Numărul mare de repetări în această fază ajută la creșterea
vascularizării țesuturilor pentru o vindecare mai bună, și pregătește țesuturile
conjunctive pentru cerințele crescute ale antrenamentului de forță și putere musculară
din fazele 3 și 4. Sunt alese schemele de mișcare reactive, pentru a crește solicitările
proprioceptive asupra corpului: prin performarea de exerciții pe suprafețe instabile (la
un nivel la care participantul poate controla); sistemul nervos este solicitat să se
adapteze îmbunătățindu-și mecanismele centrale de stabilizare. Această formă de
antrenament poate fi extrem de eficientă în creșterea coordonării și eficienței
neuromusculare, și este un instrument esențial pentru a pregăti creșterea forței
funcționale, specifice activităților vieții curente.
3 Restabilirea forței funcționale – flexibilitate, forță, rezistență musculară, echilibru,
coordonare.
4 Restabilirea puterii funcționale – flexibilitate, forță, rezistență musculară, echilibru,
coordonare, viteză, agilitate.

Tabel nr. 1 Dozarea în antrenamentul de creștere a rezistenței/forței/hipertrofiei/puterii

musculare
Obiectivul Nr. seturi Repetări Încărcare Tempo Pauză
Rezistența musculară 1-2-4
1-3 15-20 40-60% 0-60sec
1-8-4
Forța musculară 2-4 4-6 80-90% 2-0-2 60-90sec
Hipertrofie musculară 3-5 6-12 75-85% 1-2-3 30-60sec
Puterea musculară 1-5 85-100% Exploziv
3-5 2-4min
8-10 30-45% Exploziv