EVALUAREA COMPONENTELOR

CONDIŢIEI FIZICE
după Comitetul pentru Dezvoltarea Sportului al Consiliului Europei

Evaluarea greutăţii corporale

 Componentele condiţiei fizice
1. greutatea corporală, masa corporală
raportată la înălţime, compoziţia corporală,
distribuţia ţesutului adipos subcutanat,
adipozitatea viscerală abdominală.
2. densitatea osoasă, structura şi funcţia
articulară, elasticitatea musculară.
3. forţa şi rezistenţa musculară în special a
celei abdominale şi dorsolombare.
4. funcţiile motrice: agilitate, echilibru,
coordonare, viteză de execuţie etc.
5. funcţionalitatea sistemului cardio-
respirator: tensiunea arterială, puterea şi
capacitatea aerobă maximă.
6. metabolismul glucidic şi lipoproteic
sanguin şi raportul lipide/ hidraţi de
carbon.
 Examinarea medicală trebuie să cuprindă:
 Anamneza care să cuprindă antecedentele heredo-colaterale şi obişnuinţele de viaţă
legate de sănătate: fumatul, regimul alimentar, exerciţiul fizic, etc. O atenţie specială
se va acorda oricărei probleme legate de durere în zona pectorală, aritmii cardiace,
sau afecţiuni cardiovasculare.
 Examinarea clinică care să pună accentul pe depistarea tulburărilor cardio-
pulmonare şi orice alte probleme care ar putea determina contraindicarea efortul
fizic, inclusiv o examinare articulară şi musculară.
 Electrocardiogramă (EKG).
 Determinarea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice de repaus.
 Analiza sângelui cuprinzând şi nivelul glicemiei, colesterolului şi
trigliceridelor (recomandat dar nu esenţial).
 Testarea capacităţii aerobe cu monitorizarea EKG-ului. Aceasta este
indispensabilă tuturor subiecţilor cu risc de boli cardio-vaculare, putând detecta o
leziune coronariană sau alte tulburări cardiace. La populaţia tânără şi cea în stare de
sănătate bună, proba de efort nu este obligatorie, dacă activitatea ce urmează a fi
practicată este doar de intensitate moderată (poate fi menţinută cel puţin 45 - 60 de
minute fără nici o senzaţie de discomfort).
OBIECTIVELE EVALUĂRII CONDIŢIEI
FIZICE (1)
 Să stabilească un dignostic al unor boli existente sau latente
 Să evalueze: capacitatea funcţională cardio-vasculară,
compoziţia corporală, greutatea corporală, cantitatea şi
repartiţia ţesutului adipos, elasticitatea musculară şi
funcţionalitatea articulară, forţa şi rezistenţa musculară.
 Să stabilească capacitatea funcţională metabolică în kilogram-
metru per minut (kgm/min) sau în MET.
 Să evalueze răspunsul organismului la antrenamentul de
condiţie fizică.
 Să servească drept bază pentru prescrierea programului de
antrenament al condiţiei fizice.
OBIECTIVELE EVALUĂRII CONDIŢIEI
FIZICE-2
 Să ajute la selectarea sau evaluarea celor mai indicate
metode şi mijloace ale programului de
kinetoprofilaxie/terapie.
 Să crească motivaţia individuală pentru a adera la un
program de antrenament al CF pentru sănătate.
 Clinic este utilizat să evalueze pacienţii care au, sau au avut
dureri pectorale şi să stabilească probabilitatea de a avea
afecţiuni coronariene. Poate, de asemenea, să evalueze
capacitatea funcţională a pacienţilor cu afecţiuni cronice
(ceea ce nu face obiectul acestei lucrări).
GREUTATEA CORPORALĂ, COMPOZIŢIA
CORPORALĂ, ADIPOZITATEA ŞI A
REPARTIŢIEI ACESTEIA

Definiţii, noţiuni generale, impactul asupra

sănătăţii
 Greutatea corporală
Depinde de:

 atribute individuale:
 Talia
 vârsta
 sexul
 compoziţia corporală
 factori ereditari
 de mediu
 economici
 geografici
 Greutatea ideală

 este greutatea de referinţă utilizată în diagnosticul şi

definirea obezităţii în majoritatea ţărilor.
 Calcularea greutăţii ideale
Se face prin metode statistice, rezultând o greutate
recomandabilă care concordă cu:
• cea mai mare speranţă de viaţă
• cu tipul scheletului - în funcţie de circumferinţa încheieturii
pumnului

Astfel:
• peste 20 de centimetri este considerat schelet greu
• între 16-20 de centimetri- schelet mediu
• sub 16 centimetri schelet uşor.
 Greutatea corporală recomandată

Este greutatea optimă la care o persoană:

• se simte bine
• este sănătoasă
• este satisfăcută de aspectul său fizic.
Evaluarea greutăţii corporale

• greutatea corporală
Se face • compoziţia corporală
după: • cantitatea de ŢA
• (şi mai ales) repartiţia ŢA
Compoziţia corporală
Reprezintă procentul
relativ din totalul greutăţii
corporale

de:

Masă musculară
Ţesut adipos
activă
Compoziţia corporală deficitară
Dacă % ţesut adipos > % ţesut muscular

• riscul crescut de hipertensiune arterială,

• diabet
• artroze
• pubertate întârziată la copii
Apar: •
•
atitudine corporală deficitară
rezistenţă şi capacitate de lucru scăzute
Cantitatea şi distribuţia ţesutului adipos
în organism
Grăsimea esenţială Grăsimea neesenţială
Energia înmagazinată în celulele adipoase,
Funcţii fiziologice: situate:
• protecţia organelor vitale, • subcutanat
• rezervă potenţială de energie • în zonele subseroase
• participă la procesele de creştere • mezenter
şi dezvoltare • de-a lungul fasciilor
• sursă de rezervă de vitamine • între fasciculele musculare
liposolubile (A, E, D, K), • în jurul rinichilor
• menţinerea sănătăţii pielii şi • în ficat
părului.
• cord
Reprezintă din greutatea corporală
Din greutatea corporală totală
• 2-5% ♂ 12-15% ♀
• 14–20% ♂ 16-24% ♀
Procentele de grăsime la cei ce practică
activitatea sportivă

Descrierea Femei Bărbaţi

Procentul de 16-20% 6-13%

grăsime – sportul de
performanță
Procentul de 21-24% 14-17%
grăsime – sportul
pentru sănătate
Adipozitatea este variabilă pe timpul
vieţii

∽ de aportul caloric
al dietei

Cantitatea de grăsime
este modelată:
• Genetic
• Endocrin
Evoluţia cantităţii de ţesut adipos între 7- 70 ani
în funcţie de sex
 Cantitatea de grăsime este într-un continu
echilibru dinamic al proceselor de:
liză = rupere, scindare

Lipoliză
• scăderea cantităţii
de grăsime în
celulele adipoase

Lipogeneză
• acumularea de
grăsime în celulele
adipoase
geneză = formare, fabricare
 Sporirii
cantităţii de
lipide
conţinute de
celulele
Obezitatea adipoase

este
datorată:
Creşterii
numărului
de
adipocite
 Ţesutul adipos
Perioadele în care ţesutul adipos creşte pe seama sporirii
numărului de celule adipoase sunt:
• primul an de viaţă
• debutul adolescenţei (11-15 ani)
• ultimul trimestru al sarcinii.

În rest, creşterea masei de ţesut adipos se face pe seama sporirii

volumului celulelor adipoase existente.

Numărul adipocitelor atinge valoarea adultului la:

• normoponderali la 10-11 ani

• copii obezi la 7 ani.
Aprecierea greutăţii corporale
Noua viziune în ceea
ce priveşte
aprecierea greutăţii
corporale
Cantitatea şi
Bazată pe
distribuţia
studii, ţesutului
arată că: adipos sunt
strâns legate
de
morbiditate
şi mortalitate
Cantitatea şi distribuţia ŢA

Un mod centralizat de repartizare a ŢA (trunchi, depozite intra-abdominale,

sau obezitate de tip android) are o legătură mult mai directă cu dereglările
în metabolismul hidraţiilor de carbon, a lipidelor şi, cu hipertensiunea
arterială decât un mod de repartizare general sau pe trenul inferior al ŢA
(obezitatea de tip ginoid).

Adipocitele intra-abdominale sunt semnificativ mai voluminoase decât cele

ale trenului inferior (bazin, coapse). Dat fiind că ele eliberează acizii graşi
liberi (AGL) direct în vena portă, ficatul este expus la mari concentrări de
acizi graşi liberi (hiperlipidemie), ceea ce împiedică absorbţia de insulină
ducând la hiperinsulinemie şi la intoleranţă la glucoză.
 Cantitatea şi distribuţia ŢA

 O persoană care nu este obeză, dar care are un exces de

grăsime în talie este la fel de predispusă la diabet precum
un obez.
 Ţesutul adipos din talie este un factor de risc şi pentru
demenţe de tipul Alzheimer, datorită inflamaţiei pe care
ţesutul gras din jurul organelor o generează în întreg
corpul.
 Cantitatea de grăsime intra-
abdominală
 IMC nu este suficient pentru a estima riscul de deces prematur pentru că nu ține
seama de localizarea masei grase.
 Proporţia talie-şolduri, sau circumferința taliei poate fi considerată un indice
independent la bărbaţii de vârstă medie şi la femei.
• Circumferinţa taliei este un bun predictor al riscului pentru boli cardiace,
accident vascular cerebral, hipertensiune, hiperlipidemie, şi diabet de tip 2.

Când
circumferinţa Riscul de
taliei > boală creşte
circumferinţa abrupt.
şoldurilor
Profilactic
 „Dacă măsurăm raportul talie-înălţime, putem identifica mult mai devreme
dacă o persoană are probleme şi putem acţiona pentru a remedia acest
lucru. Din ce în ce mai multe dovezi arată că raportul este util chiar şi în
cazul copiilor, deoarece atunci când cresc talia şi înălţimea se dezvoltă
concomitent” (dr. Ashwell)
 raportul talie-înălţime este un instrument mai util pentru a identifica
riscurile asupra sănătăţii într-o etapă timpurie.

Oamenii de ştiinţă recomandă folosirea acestei metode pentru a studia

copiii încă de la vârsta de 5 ani, identificându-i astfel pe aceia ce prezintă
un risc semnificativ de a suferi de obezitate şi de probleme grave de
sănătate mai târziu în viaţă.
Efectul benefic al exerciţiului fizic în
acest sens

 Bărbaţii şi femeile:
 mobilizează mai ales ţesutul adipos intra-abdominal şi mai
puţin stratul subcutanat din jurul coapselor (bărbaţii
mobilizează substratul trunchiului mai mult decât femeile)

 gradul în care exerciţiile determină mobilizarea ţesutului adipos

intra-abdominal şi al trunchiului creşte cu mărimea acestor
depozite şi cu vârsta
(Despres şi colab. 1991)
 Efectele unui program de reducere a masei
grase

 bazat numai pe practicarea regulată a execiţiului fizic:

 o uşoară creştere a masei musculare
 obţinerea unei siluete zvelte
 cu un tonus muscular mai crescut
 şi toate acestea fără o pierdere prea mare în numărul total de kilograme.

 Pierderea medie de greutate realizată prin programe de

exerciţii este de 70-90 gr/săptămână, femeile mai puţin sau
chiar deloc
Activitatea fizică singură:
are o capacitate limitată de scădere în greutate
dar are un rol important în prevenirea creşterii în
greutate.

 De aici importanţa combinării exerciţiului fizic cu o dietă

hipocalorică.
 Exerciţiul combinat cu regim alimentar determină o pierdere
ponderală considerabil mai mare decât exerciţiul singur.
Hill şi colab. 1994
 Promovarea sănătăţii pe baza
cheltuielii totale de energie

 Când nu se face controlul aportului energetic alimentar

 Antrenamentul fizic care are ca obiectiv controlul
greutăţii corporale şi reducerea masei grase, NU ESTE
STRÂNS LEGAT DE INTENSITATEA EXERCIŢIULUI
FIZIC (bicicletă ergometrică, 45 min/zi, 5 zile/săptămână, 12 săptămâni,
540 kpm/min versus 900 kpm/min), sau cu durata acestuia (jogging 1,6 km,
3,2 km sau 4,8km, 3zile/săptămână, 85% FCmax, 12 săptămâni).
Exerciţiul fizic în tratamentul obezităţii
 trebuie folosit restrictiv
 obezii prezintă:
 capacităţi funcţionale limitate
 o motivaţie slabă
 riscuri sporite în efectuarea exerciţiilor (Garrow 1992).
 Limitarea folosirii exerciţiilor în tratamentul obezităţii crește
cu gradul obezităţii şi sunt mai mari la subiecţii cu obezitate
severă (Atkinson şi Rankin 1994).
 exerciţiile fizice în apă rece la un grup de femei: 17-22º C, bicicletă
ergometrică, de 5 ori/săptămână, 30-40% din consumul maxim de oxigen, 8
săptămâni)
au fost bine tolerate dar nu au redus greutatea
corporală, masa grasă, masa slabă sau aportul caloric.
Factori psihici şi sociali
 care complică ecuaţia de intrare şi ieşire a energiei.
 De exemplu:
 un regim alimentar bogat în calorii din copilărie,
 întâlnirile sociale centrate pe mâncare
 ore de masă variate
 raiduri la frigider determinate de anxietate
 sunt factori independenţi de mecanismele fiziologice ale
foamei.
 În unele cazuri obezitatea poate fi transmisă ereditar, ceea
ce îngreuiază mult sarcina noastră, dar totuşi acest lucru
nu trebuie acceptat ca o scuză pentru a nu se încerca
nimic.
Cheltuiala energetică în timpul mersului viguros este
de 5 kcal/min (300 kcal/oră), ceea ce este
important în prevenirea şi controlarea (menţinerea
greutăţii) obezităţii şi a bolilor cronice relaţionate cu
obezitatea: boala de inimă coronariană şi diabetul
non-insulino dependent.
Atenţie!: mersul viguros duce la o cheltuială
minimă energetică, dar poate în schimb să
crească aportul energetic prin creşterea
poftei de mâncare).
Metode de apreciere a greutăţii
corporale optime
(1) Indicele de masă corporală
Metodă de apreciere a greutăţii corporale în funcţie de vârstă, sex, talie,
constituţie osoasă după formula:

G(kg )
IMC  2 2
T (m )
 (1) Riscul de îmbolnăviri raportat la
greutatea normală
Clasificarea Indicele de masă Riscul de îmbolnăviri
corporală (kg/m2)
Supbonderal ≤ 18.5
Normal 18.5 – 24.9
Supraponderal 25 – 19.9 Risc crsescut
Obezitate clasa I 30.0 – 34.9 Risc foarte crescut
(moderată)
Obezitate clasa II 35.0 – 39.9 Risc foarte, foarte crescut
(severă)
Obezitate clasa III ≥40.0 Risc extrem de crescut pentru
(foarte severă) diabet de tip 2, hipertensiune, boli
cardio-vasculare
 (1) Incidenţa categoriilor de Greutate după
clasificarea IMC-lui
Obezitate Obezitate
severă morbidă
2,2% 0,8% Subnutrit
4,9%
Obezitate
moderată
9,4%
Indicele de masă corporală
<18,5
18,5 / 24,9
Greutate
Supra normală 25 / 29,9
greutate 53,3%
29,2% 30 / 34,9
35 / 39,9

>40
 (2) Indicatori antropometrici

 Raportul circumferinţa taliei şi înălţimea

 Normal: Circumferinţa taliei < Înălţimea/2
 Circumferinţa taliei
 Normal: Bărbaţi = 94cm Femei = 80cm
 Riscuri pt sănătate când:
 Bărbaţi circumferinţă >102 cm
 Femei circumferinţa taliei > 88 cm.
 (3) FEMEI - Metodă de apreciere a ŢA prin
măsurarea perimetrului şoldurilor şi a înălţimii

Nomogramă de determinare a procentului de ŢA al femeilor, pe baza

perimetrului bazinului şi a taliei
(3) BĂRBAŢI - Metodă de apreciere a ŢA prin
măsurarea greutăţii şi a perimetrului abdominal.

Nomogramă
pentru
determinarea
procentului de ŢA
al bărbaţilor, pe
baza perimetrului
abdominal şi a
greutăţii
(4) Formule pentru calcularea compoziţiei corporale şi a
greutăţii corporale optime pe baza măsurării a cinci plici
de ţesut adipos
• biceps, subcapular, abdominal, în flanc şi coapsă exprimate în mm. În mod normal suma acestor
plici la un sportiv nu trebuie să depăşească 20 mm. Apoi, pe baza ţesutului adipos procentual,
greutăţii actuale (reale), masei slabe sau active actuale, se pot calcula ŢA optim în kg, masa activă
optimă, greutatea corporală optimă.
• Ţesut adipos % = (suma celor cinci plici (mm) x 0.15) + 5.8 + SC(m2)
• SC = suprafaţa corporală calculată cu ajutorul nomogramei Du Bois, sau cu ajutorul formulei: SC(m2) =
G(kg) 0,425 x I(m)0.725 x 71,84
• Ţesut adipos real (kg) = Greutatea corporală reală (kg) x ţesut adipos%

Sau G x ŢA procentual
100
• Masa slabă reală (kg) = Greutatea corporală reală (kg) - ŢA (kg)
Pentru adultul neantrenat între 20–35 ani se pot utiliza valorile normale (optime) procentuale ale
masei grase: femei 25% , bărbaţi 15-17%,
sau valorile din tabelul nr.4-14.
• G optimă = masa slabă x 100/ (100 – masa grasă optimă%)