Lucrare practică nr.

1
ESTIMAREA STATUTULUI NUTRIŢIONAL AL INDIVIDULUI
1.1. Statutul ponderal şi sănătatea
Sănătatea şi productivitatea unei persoane este determinată în mare măsură de statutul
nutriţional. Cunoaşterea indicilor statutului nutriţional este importantă pentru formularea
programelor de educaţie nutriţională şi de corijare a alimentaţiei populaţiei. Statutul nutriţional al
unei persoane se estimează în baza unor date colectate prin diverse metode, inclusiv: metode
antropometrice, metode alimentare (chestionare), metode clinice şi biochimice (nivelul
nutrimentelor în sînge, urină, ţesuturi) şi metode socio-economice.
Dezechilibrele alimentare fie de insuficienţă, sau de exces stau la originea bolilor
nutriţionale. Astfel, boli nutriţionale de insuficienţă sunt hipovitaminozele, anemia, deficienţele
elementelor minerale, rezistenţa redusă la infecţii. Printre bolile promovate de alimentaţia în
exces se numără bolile cardio-vasculare, care sunt prima cauză de mortalitate în majoritatea
ţărilor, diabetul, obezitatea, unele tipuri de cancer.
Actualmente peste 55 % din populaţia europeană şi peste 70 % din populaţia SUA sunt în
exces ponderal, inclusiv 10 - 30 % fiind obezi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat
obezitatea o problemă majoră a sănătăţii publice, problemă ce depăşeşte prin răspîndire bolile
infecţioase. Este îngrijorător faptul, că obezitatea afectează un număr în creștere de copii de la o
vîrstă din ce în ce mai timpurie. Obezitatea induce maladii grave: diabet, dereglări cardio-
vasculare şi digestive, depresie, devalorizarea persoanei. Deocamdată nici o ţară nu dispune de
remedii eficiente pentru tratarea obezităţii. Modul de viaţă, alimentaţia sunt factori cu implicaţii
majore în etiologia obezităţii. Modificarea bruscă, fară precedent în istoria umanităţii, a
alimentaţiei în ultimii 50 de ani, trecerea de la o alimentaţie stabilă, relativ simplă şi ordonată, la
un regim de abundenţă şi neordonat, modul de viaţă din ce în ce mai sedentar se consideră
printre factorii etiologici majori ai acestei maladii.

1.2. Determinarea Indicelui Masei Corporale (IMC)

Una dintre metode antropometrice de determinarea a statutului nutrițional este
determinarea Indicelui Masei Corporale (IMC). IMC este un indicator al masei corporale, care,
în funcţie de valoare, poate indica existenţa unei insuficienţe ponderale, normalitate ponderală,
exces de masă corporală sau obezitate. IMC este un indicator fiabil al statutului ponderal pentru
majoritatea persoanelor şi este utilizat pentru clasificarea în categorii, care ar putea indica
probleme de sănătate. IMC nu este corect în cazurile atleţilor sau a persoanelor cu musculatura
foarte dezvoltată: masa muşchilor fiind mai mare decît a grăsimii, persoana dată poate fi
clasificată după IMC într-o categorie neadecvată în condiţia prezenţei unui nivel normal de
grăsime corporală. IMC nu este corect de asemenea pentru femeile însărcinate sau care
alăptează, sau pentru persoanele uscăţive după natura lor. IMC este un indice-cheie în evaluarea
statutului nutriţional şi în evaluarea riscului maladiilor cardio-vasculare. IMC a fost propus de
Adolph Quetelet (Belgia, 1796-1874) şi exprimă raportul dintre masa corpului şi pătratul
înălţimii. IMC se calculează după formula:
M
IMC = 2 , unde
H
M – masa corpului, kg;
H – înălţimea corpului, m.
 În conformitate cu desemnările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), indicele masei
corporale este clasificat în categorii corespunzătoare diferitor statute ponderale valabile pentru
femei şi bărbaţi.
Tabelul 1.1. Indicele masei corporale şi statutul ponderal la adulţi
IMC (kg/m2) Statutul ponderal
< 18,5 Insuficienţă ponderală
18,5 ... 24.9 Normalitate
25 . . . 29,9 Exces ponderal
30 . . . 34,9 Obezitate moderată (gradul I)
35 . . . 39,9 Obezitate (gradul II)
>40 Obezitate morbidă, avansată (gradul III)

Cu toate că riscurile pentru sănătate, asociate cu obezitatea de gradul I, sau obezitatea

moderată pot fi minore, obezitatea moderată nu poate fi ignorată totalmente, deoarece aceasta
poate fi o tranziţie de la masa corporală normală la obezitate gravă.
IMC este de asemenea utilizat la copii pentru a estima evoluţia creşterii şi dezvoltării lor.
Pentru copii, adolescenţi şi tineri pînă la vîrsta de 19 de ani, clasificarea adipozităţii în funcţie de
valoarea IMC se determină cu ajutorul curbelor corpolenţei pentru băieţi şi fete de la 0 la 19 ani.
Un exemplu al unor astfel de curbe elaborate în Franţa este prezentat în fig. 1.2.
Valoarea IMC este doar unul din indicatorii sănătăţii. Circumferinţa taliei, conţinutul
grăsimii corporale, tensiunea sangvină, nivelul colesterolului, practicarea activităţii fizice,
excluderea fumatului, abuzului de alcool şi stresului psihosocial, alimentaţia echilibrată sunt de
asemenea factori deosebit de importanţi pentru sănătate.

1.3. Circumferinţa taliei

Repartizarea corporală a ţesuturilor grase este de asemenea importantă. Astfel, grăsimile
depozitate la nivelul abdominal şi visceral (obezitate androidă, sau obezitate "măr") corelează
mai frecvent cu apariția maladiilor cardio-vasculare (hipertensiune, atac de cord) şi dereglările
metabolice, astfel ca diabetul, în comparaţie cu obezitatea situată în partea inferioară a
corpului (obezitate ginoidă, sau obezitate "pară"). Prima, în mod normal este mai frecventă la
persoanele de gen masculin,dar se întâlneşte din ce în ce mai frecvent și la femei. Această
evoluţie se explică prin consumul mărit de glucide cu indice glicemic înalt, adipocitele
abdominale şi viscerale fiind mai sensibile la acţiunea insulinei. Obezitatea "măr" se defineşte
printr-un raport dintre circumferinţele taliei şi a coapselor mai mare de 1 la bărbaţi şi 0,8 la
femei. Începînd în mediu cu 88...90 cm la femei şi 102...105 cm la bărbaţi, se poate
considera că există obezitate androidă.
 Fig. 1.1. Schematizarea obezităţii genoide ("pară") şi androide ("măr")

1.4. Compoziţia corpului uman

Compoziţia corpului uman este definită după diferite criterii: biochimic, anatomic
şi fiziologic. Modelul anatomic compartimentează corpul uman în diferite ţesuturi:
a) Ţesut adipos
b) Ţesut muscular
c) Ţesut osos
d) Organe
e) Diverse.
Modelul biochimic deosebeşte componenţii organismului în funcţie de proprietăţile
lor chimice: apă, lipide, proteine, glucide, elemene minerale, etc.
Compoziţia biochimică a corpului uman se modifică cu vîrsta. Astfel, conţinutul
apei în ţesuturile persoanelor adulte este de 65-55%, cu tendinţa de scădere odată cu
înaintarea în ani. Pentru comparaţie : embrionul uman de 3 luni conţine 95% de apă, la 5
luni conţinutul apei scade la 85%, iar la nou-născut conţinutul apei constituie circa 70%.
Un adult cu masa de 65-70 kg are următoarea compoziţie corporală :
a) H20 - 40...45 kg
b) Proteine - 15... 17 kg
c) Lipide - 7... 10 kg
d) Glucide - 0,5...0,8 kg
e) Elemente minerale - 2,5 ...3 kg
Modelul fiziologic se bazează pe noţiunea de compartiment. Compartimentul regrupează
componenţii corporali legaţi între ei după compoziţie, indiferent de localizarea lor anatomică,
sau de structura lor chimică.
În modelul fiziologic al corpului uman de patru compartimente se deosebesc masa
adipoasă şi trei componente ale masei non-adipoase (masa celulară activă a diferitor organe şi
muşchi, apa extracelulară, masa minerală osoasă).
 1.5. Determinarea Indicelui Masei Grase (IMG)
Indicele masei grase caracterizează proporţia masei grase (ţesutul adipos) în raport cu
ţesuturile non-adipoase (ţesut muscular, ţesut osos). Deoarece muşchii au masa mai mare decît
grăsimea, o persoană antrenată fizic poate avea masa corpului mare fară a fi grasă. Indicele
masei grase în % se calculează după următoarea formulă:
IMG = 1,2 ⋅ IMC + 0,23 ⋅ V − 10,8 ⋅ K − 5,4 , unde
IMC – Indicelui Masei Corporale, kg/m2;
V – vârsts, ani;
K – coeficient (K = 0 - pentru femei; K = 1 - pentru bărbaţi).
Pe lângă această metodă există o varietate foarte mare a metodelor clinice de
determinarea Indicelui Masei Grase (IMG).
În cazurile unei mase corporale normale indicele masei grase are următoarele valori:
Tabelul 1.2. Valori recomandate ale Indicele Masei Grase
Vârsta Indicele Masei Grase (IMG)
la bărbați la femei
17-25 ani 12-15% 20-25%
30-50 ani 18-25% 25-35%

1.6. Metoda măsurării pliurilor cutanate

Măsurările pliurilor cutanate caracterizează distribuirea ţesutului adipos subcutanat şi poate
fi important în prezicerea riscului unor boli (bolile cardio-vasculare, diabetul şi unele tipuri de
cancer). Astfel, depozitarea preferenţială abdominală a grăsimii la femei este un factor de risc
cardio-vascular şi al cancerului. Pliurile cutanate se măsoară cu adipometrul (caliper).
Estimarea procentajului total al masei grase în baza măsurărilor pliurilor cutanate se
bazează pe cîteva postulate:
- proporţia dintre grăsimea subcutanată şi grăsimea totală este constantă;
- grosimea pielii este constantă;
- conţinutul lipidelor în ţesutul adipos este constant - circa 70%;
- distribuirea grăsimii este proporţională.
Totuşi aceşti parametri pot varia în funcţie de vârstă, gen, etnie, nivelul antrenării fizice,
starea de sănătate, ceea ce limitează exactitatea măsurărilor. Totuşi, datorită simplităţii şi erorilor
relativ rar observate, această metodă rămâne o tehnică de referinţă.
Tehnica de măsurare a pliurilor cutanate se bazează pe măsurarea a patru pliuri cutanate:
- pliul vertical la mijlocul bicepsului, mîna stîngă relaxată;
- pliul vertical la mijlocul tricepsului, mîna stîngă relaxată;
- pliul sub-scapular, sub omoplat, poziţie de repaos, pliul la 45° faţă de verticală;
- pliul vertical supra-iliac: deasupra cretei iliace, pe linia auxiliară medie.
 Fie S – suma în mm a celor patru pliuri. Densitatea corporală corespunzătoare se obţine
din ecuaţiile prezentate în tabelul 1.3., unde log S este logaritmul sumei pliurilor cutanate.
Tabelul 1.3. Ecuaţia predictivă a densităţii corporale (DC) în funcţie de vârstă şi gen la
adulţi

Vîrsta Bărbaţi Femei

16-19 ani DC = 1,1620-0,0630 log S DC = 1,1549-0,0678 log S
20-29 ani DC = 1,1631 -0,0632 log S DC = 1,1599-0,0717 log S
30-39 ani DC = 1,1422-0,0544 log S DC = 1,1423-0,0632 logS
40-49 ani DC = 1,1620-0,0700 logS DC = 1,1333-0,0612 logS
peste 50 de ani DC = 1,1715-0,0744 log S DC = 1,1339-0,0645 logS
16-72 ani DC = 1,1765-0,0744 log S DC = 1,1567-0,0717 log S
Apoi se aplică ecuaţia lui Siri (1956):
Masa grasă, % = 495/DC) – 450

De notat, că femeilor tinere este recomandabil un minimum de 17-18% de masă grasă

pentru a avea posibilitatea conceperii şi purtării sarcinii la termen.
1.7. Determinarea masei ideaie a corpului
1.7.1. Formula lui Lorentz - metodă de calcul a masei teoretice a corpului
În ultimii ani termenul masa ideală este înlocuit cu termenul masa teoretică, care se
calculează după formula lui Lorentz. Masa teoretică ideală a unei persoane calculată după
formula lui Lorenz (kg) corespunde aproximativ unui IMC egal cu 22. Formula lui Lorenz are
următoarele forme:
a) MT = 50 + 3/4 (H - 150)
b) MT = (H-100) - (H-150)/a,
unde: MT - masa teoretică a corpului, g;
H - înălţimea, cm;
a – coeficient (a = 4 pentru bărbaţi, a = 2 pentru femei).

Ţinînd cont de faptul că circa 25% din ţesutul adipos este activ din punct de vedere
metabolic, masa teoretică a coprului se corectează prin formula:

MTC = (MR - MT) x 0.25 + MT,

unde
MTC - masa teoretică corectată, kg;
MR - masa reală a corpului, kg;
MT - masa teoretică a corpului, kg;
0,25 - coeficient care reflectă cantitatea metabolic activă a ţesutului adipos.

Datele statistice arată, că nivelul de morbiditate a persoanelor de 30 - 40 ani este mai redus
în cazurile când masa corporală este cu 10 - 15% inferioară masei teoretice. Nivelul de
morbiditate creşte pornind de la 25 - 30% de exces de la masa teoretică.
Fig. 1.2. Indicele Masei Corporale la copii adolescenți și tineri