Sunteți pe pagina 1din 54

Cancelaria de Stat a Republicii Moldova

Desfăşurarea perioadei de probă


pentru funcţionarul public debutant
Ghid metodic

Chişinău 2012
Ghidul metodic ,,Desfăşurarea perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant” a
fost elaborat în calitate de suport informaţional şi metodologic, care prevede: modul de
organizare şi desfăşurare a perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant; exercitarea
atribuţiilor de către factorii implicaţi în procesul de organizare şi desfăşurare a perioadei de
probă; procedura de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant.
Ghidul conţine toate aspectele privind aplicarea prevederilor Regulamentului cu privire la
perioada de probă pentru funcţionarul public debutant, elaborat în conformitate cu prevederile
art.31 alin.(7) al legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public şi aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 ,,Privind
punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XXI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică
şi statutul funcţionarului public”, anexa nr.2.

Mihail Bălănuţă, consultant principal Direcţia reforma administraţiei publice centrale


Conţinut

Introducere…………………………………………………………………………
Glosar de termeni………………………………………………………………….

1. Aplicarea perioadei de probă şi durata acesteia………………………………

2. Scopul perioadei de probă ………………………………………………………

3. Factorii implicaţi şi atribuţiile acestora în organizarea şi desfăşurarea perioadei


de probă pentru funcţionarul public debutant ...............................................

3.1 Funcţionarul public debutant……………………………………………………


3.2 Mentorul …………………………………………………………………………
3.3 Conducătorul direct al funcţionarului public debutant…………………………
3.4 Subdiviziunea resurse umane……………………………………………………
3.5 Conducătorul autorităţii publice…………………………………………………

4. Organizarea şi desfăşurarea perioadei de probă


pentru funcţionarul public debutant …………………………………………

4.1 Integrarea funcţionarului public debutant în autoritatea publică ……………


4.1.1 Prezentarea funcţionarului public debutant în echipă………………….
4.1.2 Examinarea fişei postului …………………………………………………
4.1.3 Familiarizarea cu conţinutul Ghidului noului angajat……………………

4.2 Cunoaşterea specificului şi a exigenţelor administraţiei publice, formarea profesională


practică a funcţionarului public debutant…………………………………….
4.2.1 Programul de desfăşurare a perioadei de probă ……………………………
4.2.2 Stabilirea obiectivelor de dezvoltare profesională ………………………….
4.2.3 Planificarea activităţilor specifice postului pentru perioada de probă ……

4.3 Monitorizarea activităţii funcţionarului public debutant ……………………

4.4 Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant …………………………

4.4.1 Iniţierea procesului de evaluare ………………………………………………….


4.4.2 Întocmirea raportului privind activitatea realizată de funcţionarul public debutant
în perioada de probă …………………………………………………..
4.4.3 Întocmirea de către mentor a fişei de referinţă privind activitatea funcţionarului
public debutant în perioada de probă …………………………………
4.4.4 Completarea fişei de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant …….
4.4.5 Procedura de contestare a rezultatelor evaluării perioadei de probă …………

5. Luarea deciziilor în rezultatul evaluării perioadei de probă ……………………

5.1 Confirmarea în funcţie a funcţionarului public debutant, care a susţinut perioada de


probă ……………………………………………………………………
5.2 Eliberarea din funcţie a funcţionarului public debutant, care nu a susţinut perioada
de probă ………………………………………………………………………
6. Bibliografie ………………………………………………………………………
7. Anexe ……………………………………………………………………………..

Introducere

Ghidul metodic ,,Desfăşurarea perioadei de probă a funcţionarului public debutant” a fost


elaborat la solicitarea colaboratorilor subdiviziunilor resurse umane din cadrul autorităţilor
publice centrale şi locale în calitate de suport informaţional şi metodologic în realizarea
procesului de organizare şi desfăşurare a perioadei de probă aplicată funcţionarului public
debutant.
Ghidul a fost elaborat în baza Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia
publică şi statutul funcţionarului public şi Regulamentului cu privire la perioada de probă pentru
funcţionarul public debutant, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009, ,
,,Privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XXI din 4 iulie 2008 cu privire la
funcţia publică şi statutul funcţionarului public”, anexa nr.2.

Perioada de probă nu trebuie să fie o etapă de activitate monotonă a funcţionarului public


debutant pînă la emiterea actului administrativ de confirmare în funcţia publică ocupată ca
rezultat al concursului desfăşurat pentru funcţia publică vacantă. Această perioadă urmează să
fie plină de evenimente, care reflectă o activitate rodnică a funcţionarului public debutant în
scopul cunoaşterii specificului şi exigenţelor administraţiei publice, integrării acestuia în
colectivul autorităţii publice, formării deprinderilor practice în scopul exercitării cu succes a
sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu incluse în fişa postului.
În Ghidul respectiv sunt bine desfăşurate toate etapele perioadei de probă. Avînd în
vedere că, evaluarea activităţii funcţionarului public debutant urmează să fie obiectivă, sunt
oglindite aspectele ce ţin de monitorizarea activităţii funcţionarului public debutant şi de
evaluarea acestuia la justa valoare.
Factorii implicaţi găsesc răspuns nu numai la atribuţiile ce le revin în desfăşurarea
eficientă a perioadei de probă, dar se vor familiariza şi cu unele consultaţii şi îndrumări
metodologice utile în exercitarea acestora. Este propus un model al Programului de desfăşurare a
perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant, care include un plan de instruire internă
şi externă a funcţionarului public debutant pentru perioada de probă referitor la:
acumularea/actualizarea cunoştinţelor necesare pentru exercitarea sarcinilor de serviciu;
dezvoltarea abilităţilor necesare, modelarea atitudinilor/comportamentului necesar a fi manifestat
în exercitarea sarcinilor de serviciu; adaptarea şi integrarea în funcţia publică.
Se prezintă modele completate ale: raportului de activitate, fişei de referinţă şi fişei de
evaluare a activităţii funcţionarului public debutant, modele de acte administrative emise în
rezultatul evaluării. De asemenea este propus modelul contestării, după caz, a rezultatelor
evaluării.

La elaborarea acestei lucrări a fost consultată şi utilizată literatura de specialitate în


domeniul managementului resurselor umane, precum şi bunele practici în acest domeniu.
Ghidul metodic este menit să ofere suportul informaţional şi metodologic tuturor
factorilor implicaţi în desfăşurarea eficientă a perioadei de probă pentru funcţionarul public
debutant: conducătorilor autorităţilor publice, funcţionarilor publici debutanţi, mentorilor,
conducătorilor subdiviziunilor structurale din cadrul autorităţilor publice, colaboratorilor
subdiviziunilor resurse umane din cadrul autorităţilor publice.
Glosar de termeni

Funcţie publică – ansamblul atribuţiilor şi obligaţiilor stabilite în temeiul legii, în scopul


realizării prerogativelor de putere publică.

Funcţionar public debutant – persoană care exercită o funcţie publică pentru prima dată.

Fişa postului – act juridic în care se stipulează scopul general, sarcinile de bază, atribuţiile de
serviciu, împuternicirile şi responsabilităţile specifice funcţiei publice, precum şi cerinţele faţă de
titularul acestei funcţii.

Perioadă de probă – etapă a carierei funcţionarului public cuprinsă între data numirii ca
funcţionar public debutant, în urma declarării acestuia învingător al concursului de ocupare a
funcţiei publice vacante, şi data confirmării în funcţia publică.

Evaluarae a activităţii funcţionarului public debutant – proces care constă în evaluarea


nivelului de cunoaştere a specificului şi exigenţelor administraţiei publice, a cunoştinţelor
teoretice şi a experienţei practice obţinute, a comportamentului manifestat de către funcţionarul
public debutant în îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor specificate în fişa postului, proces iniţiat
cu cel puţin 18 zile lucrătoare înainte de expirarea perioadei de probă a acetuia.

Evaluator – conducătorul direct al funcţionarului public debutant, care coordonează activitatea


funcţionarului public debutant.

Criterii de evaluare – abilităţi profesionale şi comportament/atitudini necesare funcţionarului


public pentru a îndeplini în mod optim obiectivele, sarcinile de bză şi atribuţiilec de serviciu.

Calificativ de evaluare – aprecierea nivelului de evaluare a activităţii funcţionarului public


debutant pe parcursul perioadei de probă. În rezultatul evaluării, funcţionarului public debutant i
se acordă unul din următoarele calificative de evaluare: ,,nesatisfăcător “, ,,satisfăcător”, ,,bine”,
şi ,,foarte bine”. În funcţie de calificativul obţinut se face propunerea de confirmare în funcţia
publică, în cazul în care funcţionarul public debutant a obţinut, cel puţin, calificativul
,,satisfăcător”, sau de eliberare din funcţia publică, în cazul în care funcţionarul public debutant a
obţinut calificativul ,,nesatisfăcător”.

Raport privind activitatea realizată în perioada de probă – document elaborat de către


funcţionarul public debutant, care conţine autoaprecierea activităţii acestuia referitor la:
rezultatele obţinute privind perfecţionarea pregătirii teoretice şi acumulării experienţei practice
necesare; activităţile de instruire internă şi externă cu descrierea impactului acestora; dificultăţile
întîmpinate pe parcursul perioadei de probă.
Fişă de referinţă privind activitatea funcţionarului public debutant – document care conţine
aprecierea de către mentor a activităţii funcţionarului public debutant, concluziile cu privire la
desfăşurarea perioadei de probă şi recomandările respective.

Fişă de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant – document care conţine


aprecierea criteriilor de evaluare, calificativul obţinut şi propunerile respective privind activitatea
funcţionarului public debutant în timpul perioadei de probă.

Program de desfăşurare a perioadei de probă – document elaborat de conducătorul direct al


funcţionarului public debutant în comun cu subdiviziunea resurse umane, care prevede obiective
şi acţiuni concrete cu desemnarea responsabililor de executare în termene stabilite, întru
atingerea scopului perioadei de probă prevăzut de lege.

1. Aplicarea perioadei de probă şi durata acesteia

Conform prevederii pct.4 din Regulament, perioada de probă se aplică funcţionarilor publici
debutanţi - persoanelor care exercită o funcţie publică pentru prima dată, cu excepţia
persoanelor numite în funcţii publice de conducere de nivel superior.
Adică, nu se va aplica perioada de probă persoanei, declarată învingător al concursului de
ocupare a funcţiei publice vacante, care a activat careva timp în urmă într-o funcţie publică.

Exemplu: o persoană a activat într-o funcţie publică cu 10 ani în urma, după care,
următoarea perioadă a activat în sistemul privat. Fiind considerată învingător al concursului
a fost numită într-o funcţie publică. Acestei persoane nu i se va aplica perioada de probă.

Nu se aplică perioada de probă persoanelor care au activat anticipat într-o funcţie de


demnitate publică, sau într-o funcţie publică cu statut special.

De reţinut. În cazul în care persoana care a activat într-o funcţie publică, funcţie de
demnitate publică sau funcţie publică cu statut special şi nu deţine grad de calificare al
funcţionarului public, prin actul de numire în funcţie a acesteia i se va conferi gradul de
calificare ,,clasa III-a” corespunzător categoriei funcţiei.

Conform prevederii pct.5 din Regulament, perioada de probă este de 6 luni, cuprinsă între
data numirii ca funcţionar public debutant în urma declarării acestuia învingător al concursului
de ocupare a funcţiei publice vacante, şi de confirmare în funcţia publică.

 În ce cazuri se poate întrerupe perioada de probă?

Conform prevederii pct.41 din Regulament, perioada de probă se întrerupe în situaţia


suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public debutant, în condiţiile legii. Durata
suspendării raportului de serviciu nu se ia în consideraţie la calcularea perioadei de probă. După
reîncadrarea în funcţia publică exercitată anterior suspendării, funcţionarul public debutant îşi
continuă activitatea pînă la atingerea integrală a termenului de 6 luni.

Exemplu: un funcţionar public debutant în perioada de probă şi-a suspendat activitatea


pentru o perioadă de 45 de zile pe motiv de boală. Respectiv, în temeiul buletinului de boală,
perioada de probă se va prelungi cu 45 de zile, adică pînă la atingerea integrală a termenului
de 6 luni.

 Cum se va proceda în cazul cînd un funcţionar public debutant încadrat într-o funcţie
publică vacantă pe o perioadă determinată nimereşte în situaţia că titularul funcţiei
s-a reîncadrat înaintea termenului de expirare a perioadei pentru care a fost
acceptată suspendarea raportului de serviciu?

Conform prevederii pct.42 din Regulament, perioada de probă se întrerupe în cazul reîncadrării
funcţionarului public titular al funcţiei publice ocupate de funcţionarul public debutant înainte de
expirarea perioadei pentru care a fost aprobată suspendarea raportului de serviciu.

Exemplu: un funcţionar public şi-a suspendat activitatea în funcţia publică, pentru o


perioadă de 3 ani de zile pentru îngrijirea copilului, dar s-a reîncadrat în funcţia deţinută la
momentul cînd persoana încadrată în funcţia publică vacantă pentru o perioadă determinată
se afla la 4 luni de la demararea perioadei de probă.

 Care vor fi acţiunile conducătorului autorităţii publice în cazul în care perioada de


probă se întrerupe pe motivul reîncadrării titularului funcţiei publice înainte de
expirarea termenului pentru care a fost suspendată activitatea?

Conform prevederii pct.40 din Regulament, pe durata perioadei de probă, raportul de serviciu
al funcţionarului public debutant poate fi modificat doar prin transfer, efectuat în condiţiile legii.
Din aceasta reiese că acesta ar putea fi transferat în altă funcţie publică vacantă sau în cazul
lipsei acesteia va fi eliberat din funcţie. În cazul numirii într-o altă funcţie publică, perioada de
probă continuă pînă la atingerea integrală a termenului prevăzut de 6 luni.

2. Scopul perioadei de probă

Conform prevederii pct.3 din Regulament perioada de probă are drept scop integrarea
funcţionarului public debutant în autoritatea publică, formarea profesională practică, cunoaşterea
specificului şi a exigenţelor administraţiei publice, precum şi verificarea cunoştinţelor,
abilităţilor şi atitudinilor profesionale în îndeplinirea funcţiei publice.

Pentru atingerea scopului perioadei de probă prevăzut de cadrul normativ se vor aplica strategii
în corespundere cu capacităţile funcţionarului public debutant.

3. Factorii implicaţi şi atribuţiile acestora în organizarea şi desfăşurarea perioadei de


probă pentru funcţionarul public debutant

Eficacitatea perioadei de probă a funcţionarului public debutant depinde de rolul pe care îl


execută fiecare din factorii implicaţi, conform Regulamentului, în procesul de organizare şi
desfăşurare a perioadei de probă:

 funcţionarul public debutant;


 mentorul;
 conducătorul direct al funcţionarului public debutant (evaluatorul);
 subdiviziunea resurse umane;
 conducătorul autorităţii publice.
Care este rolul SRU în implicarea factorilor prevăzuţi de cadrul normativ în
desfăşurarea eficientă a perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant?

SRU va acorda suportul înformaţional şi metodologic factorilor implicaţi în desfăşurarea


perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant şi va monitoriza activitatea acestora cu
implicarea, după caz, în scopul înlăturării formalismului depistat.

3.1 Funcţionarul public debutant

Conform prevederilor pct. 35 din Regulament, funcţionarul public debutant are următoarele
atribuţii:

 realizează activităţile specifice postului deţinut;

 îşi perfecţionează pregătirea teoretică şi acumulează experienţa practică


necesară exercitării funcţiei publice;

 participă la activităţile de instruire internă şi externă organizate pentru


funcţionarii publici debutanţi;

 ţine evidenţa activităţii realizate, inclusiv a activităţii de instruire şi a impactului


acesteia;

 se consultă cu mentorul în procesul realizării dispoziţiilor conducătorului direct


şi/sau ale conducătorilor ierarhic superiori.

Este foarte important ca funcţionarul public debutant să conştientizeze locul şi rolul său în
desfăşurarea eficientă a perioadei de probă. Odată ce a fost considerat învingător al concursului
pentru funcţia publică vacantă, debutantul urmează să muncească foarte mult pentru însuşirea
specificului şi exigenţelor administraţiei publice, zi de zi să acumuleze deprinderi practice spre
dezvoltarea performanţelor profesionale. A ocupa o poziţie activă în desfăşurarea perioadei de
probă deja este o cale sigură spre succes. Numai astfel, la finalizarea perioadei de probă, acesta
va fi capabil să activeze deja individual.
Este binevenit faptul cînd funcţionarului public debutant i se pune la dispoziţie
Regulamentul cu privire la perioada de probă pentru funcţionarul public debutant.
3.2 Mentorul

Conform prevederilor pct.11 din Regulament pe parcursul perioadei de probă, activitatea


funcţionarului public se desfăşoară sub îndrumarea unui mentor. În calitate de mentor pentru
funcţionarul public debutant în funcţie de execuţie este desemnat, de regulă, un funcţionar public
din cadrul aceleiaşi subdiviziuni structurale, iar pentru funcţionarul public debutant în funcţia de
conducere – un conducător ierarhic superior. În cazul în care nu există posibilitatea de a
desemna un mentor din cadrul subdiviziunii interioare, în calitate de mentor se numeşte
conducătorul subdiviziunii.
Mentorul, conform prevederii pct.12 din Regulament, este numit prin actul administrativ al
conducătorului autorităţii publice, de regulă, în ziua numirii funcţionarului public debutant, la
propunerea conducătorului direct al acestuia, în comun cu subdiviziunea resurse umane. În
calitate de mentor poate fi numită persoana care manifestă o înaltă competenţă profesională. Nu
poate fi numită mentor persoana care are calitatea de rudă directă (părinte, frate, soră, fiu, fiică)
sau de rudă prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei).

Un model al actului administrativ de numire a funcţionarului public debutant, prin care se


desemnează şi mentorul este prezentat în anexa nr.1 la prezentul Ghid metodic.

De reţinut! Stăruiţi-vă să desemnaţi în calitate de mentor, pentru funcţionarul public


debutant în funcţie de execuţie, un funcţionar public în funcţie de execuţie din cadrul
echipei. Astfel, funcţionarul public debutant va avea oricînd acces la informaţia necesară.

Mentorului, pe parcursul perioadei de probă, conform prevederilor pct.36 din Regulament


îi revin următoarele atribuţii:

 ghidează activitatea funcţionarului public debutant pe parcursul perioadei de


probă;

 familiarizează funcţionarul public debutant cu cultura organizaţională a


autorităţii publice;

 oferă informaţiile necesare privind exercitarea funcţiei deţinute;

 acordă ajutor funcţionarului public debutant în identificarea celor mai eficiente


modalităţi de realizare a sarcinilor, precum şi de soluţionare a problemelor
apărute;

 supraveghează modul de realizare a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu de către


funcţionarul public debutant;

 identifică lacunele profesionale ale funcţionarului public debutant şi propune


conducătorului direct şi serviciului resurse umane subiectele pentru instruirea
internă şi externă a acestuia.

Mentorul se află într-o poziţie superioară faţă de funcţionarul public debutant. Activitatea de
mentor nu se referă doar la acordarea suportului consultativ în scopul dezvoltarii abilităţilor de
realizare a sarcinilor concrete, dar, mai mult, este orientată spre formarea deprinderilor practice
în activitatea debutantului, dezvoltării abilităţilor şi modelării atitudinilor şi comportamentului
acestuia. Deci, este foarte important ca rolul de mentor să îi revină unui funcţionar public din
echipă care posedă experienţă în domeniul de activitate, cunoaştere foarte bună a specificului
autorităţii publice, a culturii organizaţionale, tradiţiilor şi valorilor împărtăşite de autoritatea
publică.
Mentorul îi transmite debutantului cunoştinţele şi experienţa sa, fiindu-i prieten şi consilier
de încredere. Mentorul acodă debutantului ajutor în integrarea în autoritatea publică şi în
planificarea dezvoltării profesionale ulterioare.
Deoarece mentorul ,,intră” în situaţia debutantului, de la el se cere nu numai experienţă
dar, şi încredere, şi responsabilitate.

Unele recomandări pentru mentor:

- discuţiile pe care le purtaţi cu debutantul trebuie să se bazeze pe necesităţile


acestuia privind obiectivele pe care doreşte să le realizeze, pe problemele identificarte
atît de debutant, cît şi de mentor;

- programaţi subiectele pentru discuţii cu debutantul din timp, dar creaţi un mediu
favorabil pentru ca discuţiile să fie libere şi deschise;

- fiţi pregătiţi, discuţiile cu debutantul pot trece din domeniul tradiţional, ce ţine de
realizarea sarcinilor de serviciu, în domeniul problemelor şi întrebărilor ce ţin de
relaţii umane, sentimente, valori, etc. Nu ,,fugiţi” de probleme dificile;

- ascultaţi, ascultaţi, ascultaţi. Puneţi întrebări de clarificare;

- fiţi sincer cînd vorbiţi de propriile succese şi eşecuri. Asiguraţi confidenţialitatea


cînd vorbiţi despre succesele şi eşecurile debutantului;

- nu vă implicaţi în rezolvarea problemelor debutantului, dar susţineţi-l în scopul


dezvoltării abilităţilor de soluţionare a acestora de sinestătător;

- fiţi atenţi la aspectele personale, morale. ,,Intrînd” în situaţia debutantului, nu


uitaţi despre lucrurile utile, dar şi de cele periculoase care pot apărea în activitatea
comună din viitor;

- nu percepeţi debutantul ca pe un ulterior concurent.

 Cum se va proceda dacă mentorul desemnat de conducătorul autorităţii publice îşi


modifică, suspendă, sau îşi încetează activitatea de muncă pe parcursul perioadei
de probă a funcţionarului public debutant?

Conform pct.18 din Regulament, în cazul modificării, suspendării sau încetării raportului
de serviciu al mentorului precum şi în situaţia sancţionării disciplinare a mentorului cu una dintre
sancţiunile prevăzute în art.58 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia
publică şi statutul funcţionarului public, acesta întocmeşte fişa de referinţă pentru perioada de
probă parcursă de funcţionrul public debutant pînă în acel moment. În situaţia respectivă,
conducătorul autorităţii publice numeşte un alt funcţionar public în calitatea de mentor pentru
perioada de probă rămasă neefectuată.

3.3 Conducătorul direct al funcţionarului public debutant


Conducătorului direct al funcţionarului public debutant, conform prevederilor pct.37 din
Regulament, îi revin următoarele atribuţii:

 întocmeşte, în comun cu serviciul resurse umane, programul de desfăşurare a


perioadei de probă;

 prezintă funcţionarului public debutant locul de muncă, îl prezintă colegilor şi


mentorului;

 explică în detalii fişa postului funcţionarului public debutant, drepturile şi


obligaţiile acestuia;

 stabileşte funcţionarului public debutant obiectivele de dezvoltare a


cunoştinţelor şi abilităţilor necesare pentru realizarea atribuţiilor de funcţie;

 coordonează activitatea funcţionarului public debutant;

 acordă timp pentru instruirea funcţionarului public, pentru oferirea


informaţiilor necesare pentru realizarea sarcinilor, pentru explicarea modului
în care acestea trebuie îndeplinite;

 monitorizează şi evaluează activitatea funcţionarului public debutant, îi


recomandă modalităţi de îmbunătăţire a acesteia.

Conducătorul direct al funcţionarului public debutant urmează, pe de o parte să acţioneze


exact ca un manager, dar în acelaşi timp trebuie să se implice şi în activităţile zilnice ale
debutantului. Din acest punct de vedere managerul echipei trebuie să întrunească atît aşteptările
managerilor superiori lui dar şi ale colegilor din echipa, inclusiv şi a funcţionarului public
debutant, care aşteaptă să fie îndrumaţi, conduşi de către acesta.

 Ce aşteaptă un funcţionar public debutant de la un conducător?

- să îl respecte;
- să-i fie un real suport;
- să fie corect;
- să fie motivat;
- să îl îndrumeze şi să discute sarcinile delegate;
- să dea feedback legat de performanţele debutantului;
- să îi reprezinte interesele, chiar şi să ,,lupte” pentru el dacă este necesar;
-să îi facă training.

Conducătorul direct, în relaţiile cu funcţionarii publici debutanţi trebuie să joace multe,


multe roluri: facilitator, trainer, consultant, expert, şef, ,,ambasador” etc.
Însă dacă acesta iubeşte oamenii şi are parte de calitţăşile necesare, toate acestea vor
veni parcă de la sine!
Sînt unii manageri de echipă care consideră că debutanţii au nevoie de laude (spun doar
ceea ce este pozitiv, evitînd să menţioneze ce nu a mers bine) şi că laudele, complimentele îi
vor face să fie mi motivaţi şi să muncească mai bine; sau alţi manageri de echipă care nu fac
decît să critice (spun doar ce este negativ) tot ceea ce fac debutanţii. Însă cele două
comportamente sînt de fapt două extreme, atunci cînd doar lauzi, dezvoltarea este una
artificială, care la prima confruntare mai dură cu realitatea se va dezumfla, iar atunci cînd
doar critici are loc mai degrabă o involuţie.

De reţinut. Provocarea pentru un manager al echipei este să celebreze succesele în


comun cu debutanţii şi să confrunte debutanţii atunci cînd greşesc.

 Cum se va proceda în cazul cînd conducătorul direct îşi modifică, suspendă sau
încetează raportul de serviciu în timpul perioadei de probă a funcţionarului public
debutant?
În cazul cînd conducătorul direct îşi modifică, suspendă sau încetează raportul de serviciu, acesta
va cere de la funcţionarul public debutant să perfecteze raportul de activitate pentru perioada
respectivă, mentorul va întocmi fişa de referinţă iar conducătorul la rîndul său va efectua
evaluarea funcţionarului public debutant pentru perioada respectivă. Următoarea etapă a
perioadei de probă (pînă la atingerea integrală a termenului de 6 luni) va fi efectuată de
conducătorul nou desemnat sau de conducătorul ierarhic superior.

3.4 Subdiviziunea resurse umane

Conform prevederilor pct.36 din Regulament, SRU îi revin următoarele atribuţii:

 întocmeşte documentaţia necesară pentru a permite funcţionarului public


debutant accesul în autoritatea publică;

 întocmeşte, în comun cu conducătorul direct, programul de desfăşurare a


perioadei de probă;

 familiarizează funcţionarul public debutant cu conţinutul Ghidului noului


angajat;

 planifică, în comun cu conducătorul direct, participarea funcţionarului public


debutant la activităţile de instruire internă şi externă;

 familiarizează funcţionarul public debutant cu structura organizatorică a


autorităţii publice, locul subdiviziunii în care va activa acesta; istoricul
autorităţii publice, misiunea şi obiectivele strategice ale acesteia; sistemul de
motivare şi recompensare a personalului etc.;

 monitorizează procesul de desfăşurare a perioadei de probă.

Rolul SRU în desfăşurarea cu succes a perioadei de probă a funcţionarului public debutant


este remarcabilă.

SRU în procesul desfăşurării perioadei de probă îi revin mai multe roluri:

- de consultant prin acordarea suportului consultativ şi metodologic factorilor


implicaţi în perioada de probă pentru funcţionarul public debutant;
- de moderator în procesul de executare a atribuţiilor tuturor factorilor implicaţi în
desfăşurarea perioadei de probă prevăzuţi de cadrul normativ;
- de ,,catalizator” în cazurile în care ceva nu merge cum trebuie;
- de monitor, care va asigura monitorizarea permanentă a executării acţiunilor în
termenele stabilite de programul individual de desfăşurare a perioadei de probă;
- de evaluator a stării de lucruri pe parcursul desfăşurării perioadei de probă şi
evaluare a activităţii debutantului.

3.5 Conducătorul autorităţii publice

Conform art.12 (2) din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi
statutul funcţionarului public, administrarea funcţiei publice şi a funcţionarilor publici se
organizează şi se realizează de conducătorul autorităţii publice, prin intermediul subdiviziunii
resurse umane. Deci, conducătorul autorităţii publice are misiunea de garant a respectării
cadrului legal în procedurile de personal.
Se spune că conducătorul pentru o autoritate publică este ceea ce dirijorul este pentru
orchestră. El este cel care coordonează activitatea autorităţii publice, cel care se străduie să o
aducă la cote înalte, să o facă să funcţioneze perfect.
Este foarte important ca conducătorul autorităţii publice să găsească timp pentru o
întrevedere cu funcţionarul public debutant iniţial prezentării acestuia în echipă. Această
întrevedere se va putea reduce la un salut de bun venit în autoritatea publică şi o descriere
generală şi succintă a activităţii autorităţii publice, dar este important de a se implica la această
etapă, pentru ca funcţionarul public debutant să nu-l perceapă ca pe un personaj distanţat.

Pe parcursul perioadei de probă, conform prevederilor pct.39 din Regulament,


conducătorului autorităţii publice îi revin următoarele atribuţii:

 aprobă programul de desfăşurare a perioadei de probă elaborat de serviciul


resurse umane în comun cu conducătorul direct al funcţionarului public
debutant;

 consultă, în caz de necesitate, funcţionarul public debutant;

 analizează fişa de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant realizate


în perioada de probă şi examinează contestaţia funcţionarului public debutant,
în cazul depunerii acesteia;

 ia decizia cu privire la rezultatele perioadei de probă;

 emite actul de confirmare în sau de eliberare din funcţia publică a


funcţionarului public debutant.
 

4. Organizarea şi desfăşurarea perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant

Conform prevederii pct.6 din Regulament perioada de probă este organizată de


subdiviziunea resurse umane împreună cu conducătorul direct al funcţionarului public
debutant.
Pornind de la obiectivele prevăzute de scopul perioadei de probă pentru funcţionarul
public debutant, acestea urmează să fie atinse doar prin întreprinderea unor acţiuni bine
planificate, organizate şi desfăşurate eficient, monitorizate şi, după caz, completate pe
parcursul perioadei de probă a funcţionarului public debutant.

4.1 Integrarea funcţionarului public debutant în autoritatea publică

Perioada de probă a funcţionarului public debutant este de fapt o perioadă de integrare a


acestuia în autoritatea publică. Aceasta însă nu înseamnă că integrarea definitivă în funcţia
publică are loc întocmai în aceşti parametri de timp. Avem situaţii de la caz la caz. Unii
funcţionari publici debutanţi se consideră încadraţi eventual finalizării perioadei de probă şi pot
deja să activeze la cerinţe optime, alţii au nevoie de suport consultativ în exercitarea unor
atribuţii şi după confirmarea în funcţie. Cineva ar putea să nu ,,reziste” exigenţelor şi cerinţelor
specifice în administraţia publică şi să demisioneze pe parcursul perioadei de probă.
De fapt, durata procesului de integrare a unui funcţionar public debutant este echivalentă
cu gradul de implicare a tuturor factorilor indicaţi de cadrul normativ.

Specialiştii cu experienţă în managementul resurselor umane invocă două argumente care


demonstrează importanţa perioadei de integrare a funcţionarilor publici debutanţi:

1. Nu se poate lucra în mod eficient fără o cunoaştere profundă a autorităţii publice.


2. Complexitatea sarcinilor ce stau în faţa unui funcţionar public face imposibilă
exercitarea acestora fără o iniţiere prealabilă.

Funcţionarul public debutant este pus în situaţia să se acomodeze la stilul de muncă şi


tradiţiile ce caracterizează autoritatea publică în care îşi desfăşoară activitatea.
,,Integrarea mai este şi un proces de asimilare a unei persoane în mediul profesional, care
presupune o armonizare reciprocă între noul angajat şi grupul de muncă în care va acţiona”.¹

Perioada de probă este de fapt o perioadă de integrare socio-profesională a funcţionarului


public debutant.
Pentru integrarea rapidă şi eficace debutantul trebuie să cuprindă implicaţii de ordin
psihologic, social, organizatoric şi pedagogic. Aceasta vizează o serie de obiective dintre care cel
mai important este acordarea ajutorului funcţionarului public debutant în familiarizarea cu
condiţiile de muncă, crearea unei atmosfere de siguranţă, confidenţialitate şi de apartenenţă.

____________________________
1 M.Scholz, Managementul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti, 2000
Astfel am putea identifica următoarele forme de integrare care în complex asigură realizarea
procesului de integrare socioprofesională a funcţionarului public debutant, cum ar fi:

 Integrarea administrativă (cunoaşterea cu planul de dezvoltare instituţională a


autorităţii publice, cu organigrama acesteia pentru a fi la curent cu locul
subdiviziunii structurale în care îşi exercită activitatea şi subordonarea ierarhică a
personalului, cu orarul de muncă etc.);

 Integrarea economică (aducerea la cunoştinţă a categoriei de salarizare şi salariul


de funcţie respectiv, după caz şi sporurile la salariu, sistema de premiere, alte
recompense, etc.);

 Integrarea socială (formarea relaţiilor interpersonale în cadrul echipei,


familiarizarea cu tradiţiile autorităţii publice inclusiv ale echipei, cunoaşterea cu
cerinţele codului de conduită a funcţionarului public,etc.);

 Integrarea psihofiziologică (acomodarea la orarul de muncă şi la condiţiile de


muncă: solicitare fizică şi psihică, intensitatea muncii, confortul locului de muncă,
factorii mediului ambiant, etc.);

 Integrarea sanitaro-igienică (norme sanitare şi igienice, securitatea muncii, spaţiile


auxiliare, etc.).

Prezentarea funcţionarului public debutant în echipă

Trebuie să conştientizăm faptul că majoritatea funcţionarilor publici debutanţi în procesul


de încadrare trec prin stări de emoţie.
Cît de siguri nu ar fi la prima vedere, în sinea lor îşi pun întrebări cum ar fi:
- oare în ce echipă am nimerit?
- cum se va purta şeful cu mine?
- am să reuşesc să mă înţeleg bine cu colegii?
- am să fiu în stare să fac faţă sarcinilor?

Aceste întrebări nu au un răspuns imediat, însă în cazul în care există siguranţa că primele
contacte cu cei din autoritatea publică sunt amicale aceste temeri ar putea fi atenuate.

După numirea în funcţie a funcţionarului public debutant, conducătorul subdiviziunii


structurale va face prezentarea acestuia colegilor de echipă. Este important ca în acea zi, pentru
vremea stabilită, conducătorul respectiv să-şi rezerve timp liber, să nu fie implicat în alte
activităţi.
Locul de muncă urmează să fie pregătit din timp. Pentru ca noul membru al echipei să se
simtă confortabil, în timpul prezentării, colegii nu vor fi antrenaţi în diverse şedinţe sau
convorbiri telefonice. Astfel se va crea o atmosferă familială pentru funcţionarul public debutant,
acesta nefiind tratat ca un ,,străin”. În timpul prezentării funcţionarului public debutant,
conducătorul subdiviziunii va manifesta o atitudine prietenoasă, optimă relaxare şi este foarte
important să se abţină de la remarci defavorabile despre cineva din colegii debutantului.
Mai apoi, conducătorul direct îl va cunoaşte pe funcţionarul public debutant cu mentorul
numit prin act administrativ. În cadrul discuţiei se va pune accentul pe procedura de ghidare a
activităţii funcţionarului public debutant de către mentor.
4.1.2 Examinarea fişei postului

Conducătorul direct, după prezentarea funcţionarului public debutant în echipă, va rezerva


timp pentru o discuţie cu debutantul în scopul familiarizării acestuia cu sarcinile, atribuţiile,
responsabilităţile şi împuternicirile indicate în fişa postului. Discuţia va avea un caracter
instructiv-consultativ de iniţiere în exercitarea sarcinilor ce îi revin. Suplimentar se va oferi şi
toată informaţia suplimentară la întrebările apărute din partea funcţionarului public debutant.
Bunele practici indică că o asemenea discuţie va avea un efect pozitiv în cazul în care au fost
atinse următoarele succese:

 în timpul discuţiei a persistat o atmosferă psihologică pozitivă, care ia permis


funcţionarului public debutant să se simtă sigur în acţiunile sale;

 funcţionarul public debutant a dat dovadă de interes faţă de sarcinile, atribuţiile,


împuternicirile şi responsabilităţile indicate în fişa postului;

 a fost oferită informaţia minimă necesară despre angajamentele de muncă;

 au fost explicate şi înţelese standardele de performanţă şi comportament pe care


urmează să le îndeplinească funcţionarul public debutant;

 s-a ajuns la o înţelegere reciprocă privitor la necesităţile de dezvoltare profesională.

După ce a luat cunoştinţă cu conţinutul fişei postului, funcţionarul public debutant se


semnează pe originalul fişei postului, după care primeşte o copie a acesteia.

4.1.3 Familiarizarea cu conţinutul Ghidului noului angajat

În scopul documentării funcţionarului public debutant cu autoritatea publică în care


urmează să-şi facă activitatea, subdiviziunea resurse umane va elabora un Ghid al noului angajat.
Conform prevederilor pct.9 din Regulament Ghidul noului angajat, de regulă, conţine
următoarele informaţii:
 descrierea succintă a autorităţii publice, modul de organizare şi funcţionare a
acesteia;

 orarul de muncă, procedurile disciplinare şi de soluţionare a petiţiilor;

 facilităţile prevăzute de contractul colectiv de muncă, în cazul în care un


asemenea contract este încheiat;

 procedurile de evaluare a performanţelor, de promovare, de dezvoltare


profesională, de motivare (financiare şi nonfinanciare) etc.

După caz, ar putea fi incluse şi alte informaţii necesare în activitatea funcţionarului public
debutant. Un model al structurii unui Ghid al noului angajat în autoritatea publică este prezentat
în anexa nr.4 la prezentul Ghid metodic.

Cunoaşterea specificului şi a exigenţelor administraţiei publice, formarea profesională


practică a funcţionarului public debutant
Funcţionarul public debutant urmează să însuşească specificul şi exigenţele administraţiei
publice, care diferă totalmente de cele din sectorul privat. Este foarte important a nu admite
formalismul în derularea acestui proces, în care îşi au aportul toţi factorii implicaţi în
desfăşurarea cu succes a perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant.
Conform prevederii pct.10 din Regulament, pentru cunoaşterea specificului activităţii
autorităţii publice, funcţionarul public debutant are posibilitatea să asiste la procesul de realizare
a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici din cadrul altor subdiviziuni
structurale.
Astfel de sarcini vor fi prevăzute de conducătorul direct pe parcursul desfăşurării
perioadei de probă.
Aceste activităţi ar putea fi sub diverse forme cum ar fi:
- activitatea în cadrul unui grup de lucru pentru examinarea unei probleme şi
prezentarea soluţiilor de rigoare;
- studierea unor materiale ce reflectă activitatea unei subdiviziuni structurale, etc.

Programul de desfăşurare a perioadei de probă

Pentru atingerea obiectivelor prevăzute de scopul perioadei de probă, activitatea zilnică a


funcţionarului public debutant urmează să fie bine planificată, coordonată, dacă vreţi chiar
îndreptată spre un făgaş reuşit.
Conform prevederii pct.7 din Regulament, perioada de probă se desfăşoară în baza unui
program individual, elaborat de subdiviziunea resurse umane împreună cu conducătorul direct al
funcţionarului public debutant şi mentorul său şi aprobat de conducătorul autorităţii publice.
Programul de desfăşurare a perioadei de probă se aprobă concomitent cu actul de numire în
funcţie a funcţionarului public debutant.

 Cum trebuie să fie un program de desfăşurare a perioadei de probă?

Acesta urmează să fie bine structurat, adică să prevadă obiectivele de bază, care vor recurge din
scopul perioadei de probă, acţiuni respective pentru atingerea fiecărui obiectiv, cu indicarea
persoanelor responsabile de executarea acestora în termene bine determinate.

În pct.8 din Regulament este indicat că programul de desfăşurare a perioadei de probă a


funcţionarului public debutant prevede:

 familiarizarea cu conţinutul Ghidului noului angajat;

 examinarea fişei postului şi clarificarea tuturor aspectelor aferente acestuia;

 stabilirea obiectivelor de dezvoltare profesională, elaborarea şi realizarea unui plan de


instruire internă, inclusiv la locul de muncă, şi de instruire externă, cu durata de cel
puţin 10 zile;

 planificarea activităţilor specifice postului care urmează să fie desfăşurate pe


parcursul perioadei de probă.

Un model al unui program de desfăşurare a perioadei de probă a funcţionarului public


debutant este prezentat în anexa nr.2 la prezentul Ghid metodic.
4.2.2 Stabilirea obiectivelor de dezvoltare profesională

Pentru exercitarea întocmai a sarcinilor indicate în fişa postului funcţionarul public debutant
are nevoie de instruire permanentă, în special cei care se încadrează imediat după absolvirea
facultăţii. În funcţie de necesităţile de dezvoltare profesională ale funcţionarului public debutant,
SRU în comun cu conducătorul direct al funcţionarului public debutant stabilesc obiective
concrete ale dezvoltării profesionale, îndeplinirea cărora este asigurată prin procesele de
instruire internă care poate fi efectuată individual sau în grup şi instruire externă a funcţionarului
public debutant.

Conform pct.13(c) din Regulament, funcţionarului public debutant: i se va oferi timp necesar
instruirii, inclusiv pregătirii individuale, în scopul obţinerii cunoştinţelor teoretice şi a
experienţei practice necesare exercitării funcţiei publice, cu acordarea zilnică pînă la două ore
din durata normală a timpului de muncă; i se va asigura accesul la sursele de informare necesare;
va participa la acţiunile de instruire internă şi externă, organizate pentru funcţionarii publici
debutanţi.

Aceasta nu înseamnă că funcţionarul public debutant va putea lipsi de la locul de muncă 2 ore
din orarul de muncă pentru a se instrui. Acesta va fi un proces de autoinstruire la locul de muncă
realizat în scopul însuşirii deprinderilor necesare pentru exercitarea eficientă a sarcinilor de
serviciu sau a unor atribuţii cu un grad ridicat de complexitate şi diversitate faţă de cele
exercitate anterior, conform fişei postului. Pentru oferirea garanţiei de succes a unei astfel de
instruiri, este necesară intervenţia conducătorului direct sau mentorului în calitate de facilitator al
procesului de instruire. Acesta va avea grijă şi de monitorizarea gradului de însuşire a
cunoştinţelor referitor la subiectele planificate.

,,Planificarea dezvoltării personale urmăreşte să promoveze învăţarea şi să asigure oamenilor


dobîndirea de cunoştinţe şi aptitudini transferabile, care să le permită să avanseze în carieră. În
cadrul unui asemenea plan, se face distincţie între aspectele care ţin de învăţare şi cele care ţin
de dezvoltare.” 1

Planul de instruire a funcţionarului public debutant va include următoarele obiective de


dezvoltare profesională şi acţiunile concrete întru îndeplinirea acestora, care îi vor permite să îşi
exercite cu brio sarcinile de serviciu:
 Acumularea/actualizarea cunoştinţelor necesare: studierea actelor normative în
domeniul serviciului public; studierea actelor normative în domeniul administraţiei
publice centarle/locale; studierea actelor normative în domeniul specific funcţiei;
studierea practicii pozitive;
 Dezvoltarea abilităţilor necesare;
 Modelarea atitudinilor/comportamentului necesar a fi manifestat;
 Adaptarea şi integrarea în funcţia publică.

Planul de instruire este parte componentă a Programului de desfăşurare a perioadei de


probă. Pe parcursul perioadei de probă, în corespundere cu capacităţile de care dă dovadă
debutantul planul de instruire ar putea suferi unele modificări, care recurg din necesităţile
suplimentare de instruire.
Dezvoltarea profesională a funcţionarului public debutant se va asigura şi prin
participarea acestuia la instruirea internă a funcţionarilor publici din autoritatea publică, care
urmează să fie organizată de SRU în baza Programului de instruire internă a funcţionarilor
publici, elaborat anual şi aprobat de conducătorul autorităţii publice. În acest Program urmează
să fie incluse şi subiecte pentru funcţionarii publici debutanţi.
Concomitent se va planifica şi instruirea externă a funcţionarului public debutant. SRU
are misiunea de a asigura instruirea externă a funcţionarului public debutant, cu durata de cel
puţin 10 zile, organizate în cadrul AAP.
Un model al planului de instruire a funcţionarului public debutant este prezentat în anexa
nr.3 al prezentului Ghid metodic.

___________________________
1 Michael Armstrong, Managementul resurselor umane, Editura Codecs, Bucureşti, 2003.

4.2.3 Planificarea activităţilor specifice postului pentru perioada de probă

Conducătorul direct al funcţionarului public debutant, în baza sarcinilor şi atribuţiilor din


fişa postului, va sciţa activităţile specifice ale funcţionarului public debutant pentru perioada de
probă. Sarcinile planificate vor avea un nivel de dificultate şi complexitate care să crească
gradual cu perioada activităţii în funcţie şi experienţa acumulată. Activităţile de bază trebuie să
fie incluse în Programul de desfăşurare a perioadei de probă.

4.3 Monitorizarea activităţii funcţionarului public debutant

În cadrul autorităţii publice trebuie să fie un sistem de monitorizare a procesului de desfăşurare a


perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant. Dacă acesta nu există, e bine să fie creat,
pentru că, în funcţie de rezultatele desfăşurării perioadei de probă veţi putea decide dacă
funcţionarul public debutant a însuşit specificul şi exigenţele administraţiei publice, dacă acesta
s-a încadrat în echipă şi cel mai important este daca acesta îşi vede activitatea de durată în
serviciul public. Procesul de monitorizare a desfăşurării perioadei de probă trebuie să fie lipsit de
subiectivism.

Un sistem de monitorizare bine gîndit ne va putea ajuta:

 să fim siguri că funcţionarul public debutant, care va finaliza cu succes perioada de


probă este cel cu care veţi putea activa pentru atingerea obiectivelor autorităţii
publice.
 să aveţi date concrete despre capacităţile, abilităţile şi atitudinile funcţionarului public
debutant în baza cărora veţi efectua evaluarea activităţii acestuia în perioada de
probă şi să luaţi o decizie corectă pentru confirmarea sau eliberarea din funcţie.

Există mai multe metode de a construi un sistem de monitorizare pe care să-l folosiţi pe
parcursul perioadei de probă:
 SRU va monitoriza cum au fost îndeplinite toate activităţile de către factorii
implicaţi, în termenii stabiliţi, impactul acestor activităţi asupra funcţionarului
public debutant.

 Mentorul şi conducătorul direct vor monitoriza permanent activitatea


debutantului fiind pus accentul mai întîi de toate pe succesele obţinute apoi vor
identifica şi rezervele.
 Conducătorul direct va utiliza diverse tehnici şi instrumente de monitorizare a
activităţii funcţionarului public debutant, cum ar fi cele descrise în următoarea
tabelă.

Tehnica/instrumentul Scurtă descriere Cînd se va aplicica


de monitorizare
În cadrul şedinţei săptămînale funcţionarul public debutant
prezintă conducătorului direct: Această tehnică este nu
- ce s-a realizat; numai una de
Şedinţă săptămînală - ce urmează să se realizeze în săptămîna următoare; monitorizare dar şi de
- probleme şi soluţii. control, iar ca rezultat
Prezentarea activităţii şi a acţiunilor următoare trebuie să fie pot fi puse sarcini
raportate la acţiunile planificate în Programul individual de suplimentare
desfăşurare a perioadei de probă şi sarcinilor periodice puse
de conducătorul direct.
Raport de activitate a Raportul este completat de funcţionarul public debutant, în
funcţionarului public temeiul planului de activitate, care este elaborat lunar, în care
debutant sunt incluse obiective, acţiuni şi termene de realizare a
acestora. Conducătorul direct analizează acest raport şi Lunar
intervine după caz. Un model de raport de activitate lunară a
funcţionarului public debutant este prezentat în anexa nr.5 la
prezentul Ghid metodic.
Fişă de monitorizare Fişa de monitorizare este completată lunar de evaluator în
periodică a activităţii comun cu mentorul funcţionarului public debutant în temeiul
funcţionarului public observaţiilor silnice, rapoartelor săptămînale şi lunare ale Lunar
debutant funcţionarului public debutant.
Un model de fişă de monitorizare periodică este prezent în
anexa nr.6 la prezentul Ghid metodic.
Discuţiile individuale între conducătorul direct şi funcţionarul
public debutant sunt binevenite. Scopul discuţiilor este în
acordarea unui feedback funcţionarului public debutant cu
privire la:
- calitatea realizării sarcinilor de serviciu;
Discuţii individuale - aprecierea rezultatelor obţinute; Periodic
- discutarea cauzelor eşecurilor/nerealizărilor şi găsirea de
soluţii optime;
- dezvoltarea abilităţilor;
- modelarea atitudinilor/comportamentului.
Discuţiile vor avea un caracter amiabil.

La rîndul său, funcţionarul public debutant se va autoevalua permanent, conştientizînd


necesităţile de dezvoltare a cunoştinţelor, abilităţilor, atitudinilor.

Reţineţi! Dacă doriţi să aveţi o evaluare obiectivă a desfăşurării perioadei de probă efectuaţi
o monitorizare riguroasă.

4.4 Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant

4.4.1 Iniţierea procesului de evaluare

Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant este un proces continuu şi durează


întreaga perioadă de probă ca rezultat al monitorizării efectuate pe parcurs. Mentorul şi
conducătorul direct al funcţionarului public debutant, concomitent cu suportul consultativ
acordat acestuia, acumulează toată informaţia referitor la decurgerea procesului de integrare în
autoritatea publică, gradul de cunoaştere a specificului şi a exigenţelor administraţiei publice,
nivelul formării profesionale practice, gradul de acumulare a cunoştinţelor necesare pentru
exercitarea sarcinilor de serviciu, dezvoltare a abilităţilor, atitudinii/comportamentului
manifestat.

Modul în care se iniţiază procesul de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant în


perioada de probă este prevăzut de Regulament:

- pct. 14, cu cel puţin 18 zile lucrătoare înainte de expirarea perioadei de probă, se iniţiază
procesul de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant, care constă în evaluarea
nivelului de cunoaştere a specificului şi exigenţelor administraţiei publice, a cunoştinţelor
teoretice şi experienţei practice obţinute, a comportamentului manifestat în îndeplinirea
sarcinilor şi atribuţiilor specificate în fişa postului;

- pct.15, evaluarea activităţii se face de mentorul şi conducătorul direct al funcţionarului


public debutant;

- pct.16, în procesul de evaluare:


a) funcţionarul public debutant întocmeşte raportul privind activitatea realizată în
perioada de probă, conform anexei nr.1 la Regulament;
b) mentorul întocmeşte fişa de referinţă privind activitatea funcţionarului public
debutant, realizată în perioada de probă, conform anexei nr.2 la Regulament;
c) conducătorul direct completează fişa de evaluare a activităţii funcţionarului
public debutant, realizată în perioada de probă, conform anexei nr.3 la Regulament.

- pct17, în cazul în care conducătorul direct este şi mentor, acesta întocmeşte fişa de referinţă
şi completează fişa de evaluare.

 Care este rolul SRU în procesul de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant?

Va oferi asistenţa informaţională şi metodologică necesară pentru a asigura corectitudinea


completării Raportului de activitate a funcţionarului public debutant, a Fişei de referinţă şi a
Fişei de evaluare în conformitate cu prevederile regulamentului şi Ghidului metodic.

4.4.2 Întocmirea raportului privind activitatea realizată de funcţionarul public


debutant în perioada de probă

Funcţionarul public debutant va întocmi Raportul privind activitatea realizată în perioada de


probă conform formularului din anexa nr.2 din Regulament. Raportul urmează să conţină
descrierea desfăşurată a activităţii funcţionarului public debutant în perioada de probă şi
autoevaluarea rezultatelor obţinute. Raportul se va întocmi în baza:
 activităţilor de instruire (internă – la locul de muncă, la nivel de autoritate publică;
externă – în cadrul AAP, alte forme de instruire externă). În detalii se va desfăşura
impactul instruirilor respective indicînd în primul rînd succesele dar nu se va uita şi de
insuccese. După caz, se vor indica necesităţile de instruire în continuare.

 activităţilor desfăşurate şi rezultatelor obţinute pe parcursul perioadei de probă întru


exercitarea sarcinilor din fişa postului, sarcinilor delegate de conducătorul direct,
asistărilor la procesele de realizare a sarcinilor şi atribuţiilor de serviciu de către
funcţionarii publici din cadrul altor subdiviziuni structurale.
 dificultăţilor întîmpinate pe parcursul perioadei de probă. Se vor indica situaţiile de
criză şi modul de soluţionare a acestora. Cazurile de apel pentru ajutor şi rezultatul
obţinut.

În raport se vor oglindi mai întîi activităţile de succes apoi vor fi relatate şi punctele slabe,
după caz, în mod autocritic, Raportul de activitate semnat de funcţionarul public debutant se
transmite mentorului. Un model al raportului de activitate a funcţionarului public debutant
îndeplinit este prezentat în anexa nr. 7 la prezentul Ghid metodic.

4.4.3 Întocmirea de către mentor a fişei de referinţă privind activitatea funcţionarului


public debutant în perioada de probă

Mentorul, în temeiul Raportului de activitate primit de la funcţionarul public debutant şi


observaţiilor personale acumulate în procesul de ghidare şi monitorizare a activităţii acestuia pe
parcursul perioadei de probă, întocmeşte fişa de referinţă privind activitatea funcţionarului
public debutant realizată în perioada de probă după formularul indicat în anexa nr.2 la
Regulament.
Avînd în vedere că mentorul este persoana care deţine destulă informaţie referitor la
activitatea funcţionarului public debutant, acesta îşi va expune opinia sa privind criteriul de
evaluare a perioadei de probă.

Fişa de referinţă va cuprinde informaţia amplă referitor la:

 Impactul instruirii la care a participat funcţionarul public debutant asupra


activităţii acestuia

La baza descrierii acestui compartiment vor sta rezultatele monitorizării activităţii
debutantului întru studierea actelor normative incluse în planul de instruire a acestuia, gradul de
cunoştinţe acumulate. Temei pentru evaluarea nivelului de instruire sunt rezultatele monitorizării
periodice pe parcursul perioadei de probă privitor la studierea actelor normative, a bunelor
practici şi altor activităţi prevăzute de planul de instruire internă şi externă a funcţionarului
public debutant. Se va face o descriere a impactului pe care la avut instruirea debutantului asupra
încadrării acestuia în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

 Activitatea funcţionarului public debutant şi rezultatele obţinute

Accentul se va pune pe aprecierea nivelului de încadrare a funcţionarului public în


echipă, calitatea exercitării atribuţiilor de serviciu, a sarcinilor primite din partea conducătorului
direct, gradul de implicare în unele activităţi comune cu alţi membri ai echipei. Nu se va uita de
calitatea elaborării notelor informative, rapoartelor şi altor documente. Se vor descrie cazurile de
iniţiative de succes din partea debutantului.

 Abilităţile şi atitudinile manifestate de funcţionarul public debutant

Se vor indica unii indici referitor la dezvoltarea abilităţilor: de comunicare, deprinderea


de a lucra în echipă, gradul de formare a abilităţilor de analiză şi sinteză a informaţiei, utilizare
a tehnicii de birou, nivelul dezvoltării abilităţilor de întocmire a documentelor oficiale cum ar fi
scrisori, adresări, note, rapoarte, etc.
În fişa de referinţă îşi vor găsi loc şi aspectele ce ţin de gradul de modelare a atitudinii
referitor la manifestarea responsabilităţii faţă de exercitarea sarcinilor/atribuţiilor de serviciu,
conştientizarea şi manifestarea în activitate a respectului faţă de oameni în relaţiile cu cetăţenii,
manifestarea corectitudinii şi acurateţei în lucrul cu documentaţia, aplicarea în activitate a
aspectelor pozitive preluate din experienţa colegilor, manifestarea interesului faţă de domeniul
de activitate prin acţiuni/activităţi de instruire/informare, observare şi acumulare a practicilor
pozitive.
 Conduita funcţionarului public debutant în timpul serviciului
Acesta este un indice foarte important, care caracterizează gradul de cultură a
funcţionarului public, iată de ce se va indica în ce măsură, funcţionarul public debutant, a
respectat normele de disciplină şi de conduită în îndeplinirea atribuţiilor şi în realizarea
obiectivelor, în relaţiile cu colegii şi cu cetăţenii.
 Concluzii cu privire la perioada de probă
Ca rezultat al descrierii procesului de desfăşurare a perioadei de probă a funcţionarului
public debutant, mentorul va face concluziile respective referitor la necesitatea confirmării în
funcţie a funcţionarului public debutant sau eliberării acestuia din funcţia deţinută cu motivaţia
respectivă.

 Recomandări
Se vor indica activităţile de bază, care urmează să le efectueze funcţionarul public
debutant întru atingerea nivelului optim de dezvoltare profesională.

Conţinutul fişei de referinţă se aduce la cunoştinţă funcţionarului public debutant, contra


semnătură, în cel mult 4 zile lucrătoare de la iniţierea procedurii de evaluare.

Discuţia dintre mentor şi funcţionarul public debutant.

O discuţie sinceră a mentorului cu funcţionarul public debutant va face posibilă o


generalizare a activităţii acestuia pe parcursul perioadei de probă, fiind stabilite momentele forte
şi cele slabe. În cazul în care discuţia va fi amiabilă, rezultatul acesteia îl poate provoca pe
debutant la noi succese, şi invers, în cazul în care toate aspectele activităţii nu vor fi discutate,
funcţionarul public ar putea să înţeleagă că nu a fost apreciat obiectiv.

 Cum va proceda funcţionarul public debutant în cazul cînd nu este de acord cu


toate aprecierile de către mentor?

În cazul în care funcţionarul public nu este de acord cu aprecierea activităţii sale de către
mentor, el îşi expune în scris argumentele/faptele sale.

Un model al fişei de referinţă privind activitatea funcţionarului public debutant în


perioada de probă este prezentat în anexa nr.8 la prezentul Ghid metodic.

Raportul şi fişa de referinţă se prezintă conducătorului direct în cel mult 5 zile lucrătoare
de la iniţierea procesului de evaluare.
4.4.4 Completarea fişei de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant

Fişa de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant realizată în perioada de probă


conţine: aprecierea criteriilor de evaluare, calificativul obţinut şi propunerile respective.

 Cine completează fişa de evaluare?

Fişa de evaluare este completată de conducătorul direct al funcţionarului public debutant


care este şi evaluator.

 Cum se completează fişa de evaluare?

Fişa de evaluare este completată de conducătorul direct în mod individual. În procesul de


completare a fişei de evaluare, pot fi utilizate mai multe documente care confirmă activitatea
funcţionarului public debutant în perioada de probă:
- raportul de activitate a funcţionarului public debutant;
- fişa de referinţă privind activitatea funcţionarului public debutant;
- fişa de monitorizare, alte documente de monitorizare a activităţii funcţionarului
public debutant, utilizate pe parcursul perioadei de probă.

La început se completează datele cu privire la funcţionarul public debutant supus


evaluării: autoritatea publică, subdiviziunea, funcţia publică, numele şi prenumele
funcţionarului public debutant, perioada de probă, numele şi prenumele conducătorului, funcţia
deţinută de conducător.

Aprecierea criteriilor de evaluare

Conducătorul direct apreciază nivelul de îndeplinire a criteriilor care au fost stabilite în


planul de desfăşurare a perioadei de probă.
Fiecare criteriu de evaluare se va aprecia cu punctele, de la 1 la 10. Astfel evaluatorul va stabili
numărul de puncte pentru fiecare din criteriile stabilite:

 Capacitatea de realizare a sarcinilor de serviciu (conform fişei postului);

De exemplu:
1. Respectarea cadrului normativ cu privire la ocuparea funcţiilor publice/posturilor
vacante. Acordarea suportului consultativ şi metodologic membrilor comisiei de concurs şi
asigurarea organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea funcţiilor publice.
2. Asigurarea implementării cadrului normativ privind desfăşurarea perioadei de probă
a funcţionarilor publici debutanţi. Integrarea socioprofesională a noilor angajaţi;
3. Evidenţa datelor şi documentelor cu privire la personalul autorităţii publice.

 Cunoaşterea specificului şi exigenţelor administraţiei publice;


 Capacitatea de a depăşi obstacole sau dificultăţi în activitate;
 Capacitatea de autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei acumulate;
 Capacitatea de comunicare (verbal şi în scris);
 Capacitatea de a lucra în echipă;
 Abilităţi în utilizarea calculatorului;
 Conduita în timpul serviciului.

Este foarte important de a avea probe suficiente ca rezultat al monitorizării şi evaluării


periodice, care îl caracterizează pe funcţionarul public debutant. Aceasta ne va permite să fim
obiectivi în evaluarea capacităţilor acestuia.
Media aritmetică a punctelor acordate pentru fiecare criteriu de evaluare se consideră nota finală.

Aprecierea calificativului de evaluare

În corespundere cu nota finală obţinută se va acorda calificativul de evaluare:

,,nesatisfăcător” se va acorda în cazul, în care nota finală va fi stabilită între 1,00 şi 5,00;
,,satisfăcător” se va acorda în cazul, în care nota finală va fi stabilită între 5,01 şi 7,00;
,,bine” se va acorda în cazul în care nota finală va fi stabilită între 7,01 şi 9,00;
,,foarte bine”se va acorda în cazul în care nota finală va fi stabilită între 9,01 şi 10,00.

Propunerile conducătorului direct ca rezultat al evaluării activităţii funcţionarului public


debutant

În funcţie de calificativul obţinut, conducătorul direct, va face propunerea:

a) de confirmare în funcţia publică, în cazul în care funcţionarul public debutant a obţinut,


cel puţin, calificativul ,,satisfăcător”;
b) de eliberare din funcţia publică, în cazul în care funcţionarul public debutant a obţinut
calificativul ,,nesatisfăcător”.
Un model de completare a fişei de evaluare privind activitatea funcţionarului public debutant
este prezentat în anexa nr.9 la prezentul Ghid metodic.

 Ce urmează să facă conducătorul direct după ce a completat fişa de evaluare?

Conducătorul direct, după ce a completat fişa de evaluare privind activitatea funcţionarului


public în perioada de probă pînă la compartimentul ,,Comentariile funcţionarului public
debutant”, urmează să-l informeze pe funcţionarul public debutant despre data, ora şi locul
discuţiei despre rezultatele evaluării, precum şi să-i înmîneze/expedieze proiectul fişei de
evaluare.

 Ce trebuie să facă funcţionarul public debutant după ce a primit fişa de evaluare


completată de conducătorul direct?

După ce a primit fişa de evaluare funcţionarul public debutant urmează să se pregătească de


discuţia care urmează să aibă loc. Astfel, examinează conţinutul fişei de evaluare, face notiţe,
formulează, după caz, întrebările, comentariile sale etc.

Conform pct. 26 din Regulament, conţinutul fişei de evaluare se aduce la cunoştinţa


funcţionarului public debutant, contra semnătură, în cel mult 8 zile lucrătoare de la
iniţierea procesului de evaluare.

Desfăşurarea discuţiei între conducătorul direct şi funcţionarul public debutant.

Conducătorul va avea o discuţie cu funcţionarul public debutant, privind rezultatele evaluării


activităţii pe parcursul perioadei de probă: reuşite, nereuşite, probleme şi bariere în realizarea
sarcinilor prevăzute de fişa postului şi în procesul de studiere a actelor normative, dezvoltării
abilităţilor, modelării atitudinii/comportamentului.

 Care este scopul acestei discuţii?

Scopul discuţiei constă în discutarea constructivă, dintre conducătorul direct şi funcţionarul


public debutant, a rezultatelor evaluării şi a soluţiilor pentru îmbunătăţirea performanţei. Discuţia
vizează:
- rezultatele obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Gradul deprinderilor practice şi
posibilităţile de a activa sinestătător;
- nivelul de manifestare a criteriilor de evaluare;
- calificativul de evaluare stabilit;
- barierele care au influenţat performanţa funcţionarului public debutant;
- comentariile menţionate de evaluator în fişa de evaluare;
- momentele de bază asupra cărora urmează să se lucreze în continuare inclusiv şi necesităţile
de dezvoltare profesională.

Funcţionarul public debutant are nevoie de opinia conducătorului său privind aprecierea
activităţii şi capacităţilor sale, de aceea conducătorul trebuie să fie pregătit pentru interviu.

 Sugestii pentru conducătorul direct al funcţionarului public privind organizarea şi


derularea discuţiei.

Pentru a organiza o discuţie eficientă privind rezultatele evaluării activităţii funcţionarului


public debutant se propun următoarele sugestii:
- pregătiţi-vă de discuţie, notaţi în prealabil întrebările care vă interesează;
- asiguraţi-vă că nu veţi fi deranjat în timpul discuţiei;
- deconectaţi telefonul;
- pregătiţi spaţiul de discuţie ,,fără bariere” fizice;
- asiguraţi confidenţialitatea discuţiei.

Pentru asigurarea unei discuţii constructive şi deschisă, sugestiile sunt:

- creaţi o atmosferă plăcută şi deschisă de comunicare;


- începeţi prin evidenţierea succeselor şi aspectelor pozitive ale funcţionarului public
debutant;
- păstraţi echilibrul între aspectele forte şi slabe ale funcţionarului public debutant;
- încercaţi să lăsaţi funcţionarul public debutant să menţioneze aspectele slabe;
- solicitaţi părerea funcţionarului public debutant;
- formulaţi, în cazul în care enunţaţi un mesaj negativ/mustrare în felul următor: mesaj
pozitiv, mesaj negativ, mesaj pozitiv. Spre exemplu: apreciez activitatea dvs. în perioada
de probă privind…………………………, dar ce ţine de ……………………trebuie să mai
lucraţi, şi anume, la aspectele…………………………, sunt sigur că veţi reuşi să
îmbunătăţiţi activitatea Dvs. la acest capitol;
- ţineţi întotdeauna controlul asupra discuţiei;
- încercaţi să purtaţi o discuţie de la egal la egal;
- menţineţi aceeaşi tonalitate în discuţie;
- încercaţi să nu fie o dezbatere contradictorie şi să ajungeţi la un consens;
- utilizaţi fapte concrete şi argumente, nu faceţi atac la persoană; ,,atacaţi” comportamentul
nepotrivit dar nu persoana;
- solicitaţi de la funcţionarul public debutant soluţii proprii.
După discuţie, conducătorul direct definitivează fişa de evaluare. În cazul în care au fost aduse
argumente şi informaţii, care anterior nu erau cunoscute, conducătorul direct poate schimba
punctajele şi calificativul de evaluare. În cazul în care funcţionarul public debutant nu este de
acord cu rezultatele evaluării, este obligatoriu ca rubrică ,,Comentariile funcţionarului public
debutant”să fie completată prin oferirea de argumente şi fapte concrete.
Atît conducătorul direct, cît şi funcţionarul public debutant por să anexeze la fişa de evaluare
materiale, care confirmă cele expuse în fişa de evaluare.
După ce fişa de evaluare a fost definitivată de conducătorul direct, iar funcţionarul public
debutant şi-a expus opiniile, fişa de evaluare este semnată şi datată de către conducătorul direct
şi funcţionarul public debutant în compartimentul respectiv.

 Cum se procedează dacă funcţionarul public debutant refuză să semneze fişa de


evaluare?

Semnătura funcţionarului public debutant confirmă că a luat act de cunoştinţă cu conţinutul


fişei de evaluare şi este obligatorie în conformitate cu prevederile Regulamentului. În cazul în
care nu este de acord cu calificativul de evaluare, acesta îşi expune nemulţumirile şi argumentele
în compartimentul ,,Comentariile funcţionarului public debutant”.

Fişa de evaluare, fişa de referinţă şi raportul se prezintă conducătorului direct al


funcţionarului public debutant, iar, în lipsa acestuia-conducătorului autorităţii publice, nu
mai tîrziu de 10 zile lucrătoare pînă la finalizarea perioadei de probă.

4.4.5 Procedura de contestare a rezultatelor evaluării perioadei de probă

 Ce va întreprinde funcţionarul public debutant în cazul de dezacord cu rezultatul


evaluării?

În caz de dezacord cu conţinutul fişei de evaluare, conform prevederii pct.28 din


Regulament, funcţionarul public debutant poate adresa, în termen de o zi lucrătoare de la
semnarea fişei de evaluare, o contestaţie conducătorului autorităţii publice.

Un model de contestare privitor la rezultatele evaluării perioadei de probă este prezentat în


anexa nr.13 la prezentul Ghid metodic.

 Care vor fi acţiunile conducătorului autorităţii publice după primirea contestaţiei?

După ce a primit contestaţia, conducătorul autorităţii publice, cu implicarea SRU, analizează


fişa de evaluare, fişa de referinţă şi raportul de activitate a funcţionarului public debutant.

Fişa de evaluare poate fi modificată conform deciziei motivate a conducătorului autorităţii


publice în situaţia în care acesta constată că aprecierile consemnate nu corespund realităţii.
Fişa de evaluare modificată sau, după caz, menţinută în forma întocmită de conducătorul direct,
este adusă la cunoştinţă funcţionarului public debutant în termen de 3 zile lucrătoare de la
depunerea contestaţiei.
Un model de completare a fişei de evaluare modificată după examinarea contestaţiei este
prezentă în anexa nr.10 la prezentul Ghid metodic.

 Ce va întreprinde funcţionarul public debutant în cazul cînd nu este de acord cu


rezultatul contestaţiei?
Conform prevederii pct.32 din Regulament, funcţionarul public debutant care nu este de
acord cu rezultatul contestaţiei se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile
legii.

5. Luarea deciziilor în rezultatul evaluării perioadei de probă

5.1 Confirmarea în funcţie a funcţionarului public care a susţinut perioada de probă

Conform prevederii pct.23 a) din Regulament, ca rezultat al evaluării activităţii


funcţionarului public debutant cu calificativul, cel puţin, ,,satisfăcător, şi propunerii făcute de
conducătorul direct al funcţionarului public debutant în fişa de evaluare, persoana/organul care
are competenţa de numire în funcţia publică emite actul administrativ cu privire la confirmarea
în funcţia publică a funcţionarului public debutant.
Data confirmării în funcţie va coincide cu data finalizării perioadei de probă, daca nu au fost
cazuri de suspendare a activităţii în perioada de probă. În cazul cînd ultima zi a perioadei de
probă cade într-o zi de odihnă sau de sărbătoare naţională, data confirmării în funcţie va fi cu
următoarea zi de lucru după aceasta.
În acelaşi act administrativ se va conferi gradul de calificare de clasa a III-a
corespunzător categoriei funcţiei ocupate.
Un model al unui act administrativ de confirmare în funcţie a funcţionarului public
debutant este prezentat în anexa nr.11 la prezentul Ghid metodic.

5.2 Eliberarea din funcţie a funcţionarului public debutant care nu a susţinut perioada
de probă

Conform prevederii pct.23 b) din Regulament, în rezultatul evaluării activităţii


funcţionarului public debutant cu calificativul ,,nesatisfăcător”, persoana/organul care are
competenţa de numire în funcţia publică emite actul administrativ cu privire la eliberarea din
funcţia publică a funcţionarului public debutant.

Un model al actului administrativ de eliberare din funcţie a funcţionarului public debutant


în cazul nesusţinerii perioadei de probă este prezentat în anexa nr.12 la prezentul Ghid metodic.

În atenţia SRU! Conform prevederii art.31 (6) din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu
privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, în cazul cînd perioada de probă
este evaluată cu calificativul ,,nesatisfăcător”, perioada de probă nu se ia în consideraţie la
calcului vechimii în serviciul public.

6. Bibliografie

1. Ovidiu Nicolaescu, Managerii şi managementul resurselor umane, Editura Economică,


Bucureşti, 2004.

2. Michael Armstrong, Managementul resurselor umane, Editura Codecs, Bucureşti, 2003.


3. Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului
public (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, art.840, nr.230-232, 2008).

4. Regulamentul cu privire la perioada de probă a funcţionarului public debutant, anexa nr.2


la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 ,,Privind punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.55-56, art.249, 2009).

5. Viorel Lefter, Aurel Manolescu şi alţii, Managementul Resurselor Umane: studii de caz,
probleme, teste, Editura Economică,1999

6. Managementul şi dezvoltarea resurselor umane în administraţia publică; Ministerul


Relaţiilor Interne, Administraţiei Publice şi Descentralizării, Grecia, 1998.

7. Alic Bîrcă, Managementul resurselor umane, Editura ASEM, Chişinău, 2005.

8. Mathis Robert, Nica Panaite, Rusu Costache, Managementul Resurselor Umane, Editura
Economică, 1997

9. G. A. Cole, Managementul personalului, Editura CODEX, Bucureşti, 2000.

10. M. Moldovan-Scolz, Managementul resurselor umane, Editura Economică, Bucureşti,


2000

11. http:blog.ucmsgroup.ro/Angajare- şi- integrarea- profesională

12. http://www.grupscolartandarei.ro/monitorizare_pas.htm

13. http://www.referatele.com/referate/drept/Politica -de-personal

14. http://www.bestresource.ro/editorial/perioada-de probă -la angajare

15. http://www.preferatele.com/docs/marketing/1/angajare-şi- integrare

16. http://www.ejobs.ro/cariera/sectiune-stdent/articol-Tips Tricks/După-recrutare-,urmează


evaluarea

17. Ecaterina Doicov, Tamara Gheorghiţa, Dezvoltarea profesională a personalului din


autoritatea publică: instruirea internă. Ghid metodic, Chişinău, 2011

18. Elena Levinţa –Perciun, Tamara Gheorghiţa, Aurelia Ţepordei, Ansi Shundi Evaluarea
performanţelor profesionale ale funcţionarului public, Ghid metodic, Chişinău, 2010

7. Anexe

1. Model de act administrativ privind numirea în funcţie a funcţionarului public debutant………

2. Model de Program de desfăşurare a perioadei de probă a funcţionarului public debutant…….


3. Model de Plan de instruire a funcţionarului public debutant......................................................

4. Model al structurii Ghidului noului angajat……………………………………………………

5. Model de raport lunar de activitate a funcţionarului public debutant………………………….

6. Model de fişă de monitorizare a activităţii funcţionarului public debutant


în perioada de probă …………………………………………………………………………….

7. Model de raport completat privind activitatea realizată în perioada de probă a funcţionarului


public debutant …………………………………………………………………………

8. Model de fişă de referinţă completat privind activitatea funcţionarului


public debutant ......................................................................................................................

9. Model de fişă de evaluare completat a activităţii funcţionarului public debutant ...............

10. Model de fişă de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant modificată ca rezultat al
contestării ...............................................................................................................................

11. Model de act administrativ de confirmare în funcţie a funcţionarului public debutant, care a
susţinut perioada de probă ...................................................................................................

12. Model de act administrativ de eliberare din funcţie a funcţionarului public debutant, care nu
a susţinut perioada de probă ..................................................................................................

13. Model de contestaţie privitor la rezultatele evaluării perioadei de probă ………………

Anexe
Model de act administrativ cu privire la numirea în funcţie
a persoanei, care se încadrează prima dată în funcţie publică

Anexa nr.1

………………………………………………………………………………………
autoritatea publică organizatoare a concursului

ORDIN nr. …………


din …..… ……………….……….2009

Cu privire la numirea în funcţie


a dlui/dnei …………………………………...

În temeiul art.30 din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică
şi statutul funcţionarului public şi a procesului-verbal nr. .... din …………………. al
şedinţei Comisiei de concurs, ordon:

1. Dl/dna ……………………………………………, învingător al concursului,


se numeşte în funcţia de …………………………, în ……………………………2,
începînd cu ………….………

2. Se stabileşte pentru dl/dna …………………………………………………

2.1. Perioada de probă pînă la ………………………………………………

2.2. Salariul de funcţie în mărime de ………3 (……………………)4 lei lunar.

3. Se desemnează dl/dna ………………………………… în calitate de mentor


pentru perioada de probă a dnei/dlui …………………………………………5
Anexe:
a) Fişa postului pentru funcţia de …………………………………………………
b) Extras din procesul-verbal al şedinţei comisiei de concurs
c) Programul de desfăşurare a perioadei de probă

…………………………… …………………………. …………………………….


funcţia conducătorului autorităţii Semnătura Numele, prenumele
conducătorului autorităţii publice
publice

De prezentul ordin am luat cunoştinţă

..................................... / ................................................. / ............................................................

____________________________________________________________________

1 Decizie/Dispoziţie (în cazul stabilirii perioadei de probă).


2 Direcţia/secţia/serviciul etc.
3 Cu cifre.
4 Cu litere.
5 Mentorul poate fi desemnat şi prin alt act administrativ.
6 Poate fi anexat la actul administrativ de desemnare a mentorului.
Anexa nr.2

Model de Program de desfăşurare


a perioadei de probă a funcţionarului public debutant

Aprobat
__ __________ 2012
_____________________
(semnătura conducătorului autorităţii publice)

Program
de desfăşurare a perioadei de probă pentru funcţionarul public debutant Popescu Elena,
specialist principal Secţia resurse umane
din _______ Ministerul Economiei___________________________________
(denumirea autorităţii publice)

Obiective Activităţi principale Termene de Responsabil Notă


specifice realizare

I. Integrarea 1. Pregătirea locului de muncă a În prima zi Conducătorul


funcţionarului funcţionarului public debutant. de activitate direct
public Prezentarea debutantului colegilor de
debutant în echipă.
autoritatea
publică 2. Eliberarea permisului de acces în În prima zi Subdiviziunea
incinta autorităţii publice. de activitate resurse umane

3. Familiarizarea funcţionarului În primele Subdiviziunea


public debutant cu structura zile de resurse umane
organizatorică a autorităţii publice, activitate
locul subdiviziunii în care va activa,
istoricul autorităţii publice, misiunea
şi obiectivele strategice ale acesteia,
sistemul de motivare şi recompensare
a personalului etc.

4. Prezentarea funcţionarului public În prima zi Subdiviziunea


debutant conducătorului autorităţii de activitate resurse umane
publice. Conducătorul
direct
În prima
5. Familiarizarea cu conţinutul săptămînă Subdiviziunea
Ghidului noului angajat. de activitate resurse umane

II. Cunoaşterea 1. Examinarea şi familiarizarea În prima Conducătorul


specificului şi a detaliată cu fişa postului şi săptămînă direct
exigenţelor clarificarea tuturor aspectelor de activitate Funcţionarul
administraţiei aferente acesteia. public
publice debutant
2. Studierea prevederilor legale Pe parcurs
referitor la specificul şi exigenţele (conform Mentorul
administraţiei publice, planului de Conducătorul
instruire) direct
Subdiviziunea
resurse umane
III. Formarea 1. Delegarea însărcinărilor cu un Pe parcurs Conducătorul
profesională nivel de dificultate şi complexitate direct
practică a care să crească gradual în raport cu
funcţionarului experienţa acumulată în vederea
public realizării următoarelor sarcini de
debutant bază:
 Asigură implementarea cadrului
normativ cu privire la ocuparea
funcţiilor publice vacante.
Organizează şi desfăşoară
concursurile pentru ocuparea
funcţiilor publice vacante;
 Asigură implementarea cadrului
normativ privind desfăşurarea
perioadei de probă a
funcţionarilor publici debutanţi.
Integrarea socioprofesională a
noilor angajaţi;
 Evidenţa datelor şi documentelor
cu privire la personalul
autorităţii publice.

2. Ghidarea/asistarea debutantului în
procesul de realizare a sarcinilor şi Pe parcursul Mentorul
atribuţiilor de serviciu. perioadei Conducătorul
direct
Subdiviziunea
resurse umane

3. Stabilirea obiectivelor de Pînă la Subdiviziunea


dezvoltare profesională, elaborarea emiterea resurse umane
planului de instruire internă şi actului de Conducătorul
externă (anexă la program). numire în direct
funcţie

4. Oferirea timpului necesar Pe parcursul Conducătorul


instruirii, inclusiv pregătirii perioadei direct
individuale, cu acordarea zilnică pînă
la două ore din durata normală a
timpului de muncă.

5. Coordonarea activităţii Permanent Conducătorul


funcţionarului public debutant, direct
monitorizarea şi evaluarea periodică Mentorul
a activităţii acestuia, recomandarea Subdiviziunea
modalităţilor de îmbunătăţire a resurse umane
activităţii.

IV. Verificarea 1.Întocmirea raportului privind Cu 18 zile Funcţionarul


cunoştinţelor, activitatea realizată în perioada de pînă la public
abilităţilor şi probă. finalizarea debutant
atitudinilor perioadei de
profesionale în probă
exercitarea
funcţiei publice 2. Întocmirea fişei de referinţă a În cel mult 4 Mentorul
de către activităţii funcţionarului public zile
funcţionarul debutant şi aducerea ei la cunoştinţă lucrătoare
public debutantului. de la
debutant iniţierea
evaluării

3. Prezentarea raportului de activitate În cel mult 5 Mentorul


şi a fişei de referinţă conducătorului zile Debutantul
direct. lucrătoare
de la
iniţierea
evaluării

4. Completarea fişei de evaluare a În cel mult 8 Conducătorul


funcţionarului public debutant şi zile direct
aducerea la cunoştinţă debutantului a lucrătoare
conţinutului acesteia. de la
iniţierea
evaluării

5. Prezentarea rezultatelor evaluării Nu mai Conducătorul


activităţii debutantului tîrziu de 10 direct
conducătorului autorităţii publice cu zile
propunerea respectivă în lucrătoare
conformitate cu calificativul de pînă la
evaluare. finalizarea
perioadei de
probă

6. Emiterea actului administrativ în Pînă la Conducătorul


conformitate cu rezultatele evaluării finalizarea autorităţii
funcţionarului public debutant. perioadei de publice
probă

Conducătorul direct __________________________________________________


Mentorul___________________________________________________________
Subdiviziunea resurse umane __________________________________________
Anexa nr. 3
Model de Plan de instruire a funcţionarului public debutant

Anexă
la Programul de desfăşurare
a perioadei de probă

Planul
de instruire a funcţionarului public debutant Popescu Elena
pentru perioada de probă
In
Nr. Obiective de dezvoltare
Acţiuni planificate Ind
d/o profesională

Instruirea internă

I. Acumularea/actualiza-rea 1.Cunoaşterea legislaţiei în domeniu


cunoştinţelor necesare Acte normative în domeniul serviciului public
pentru exercitarea
 Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia
sarcinilor de serviciu
publică şi statutul funcţionarului public;
 Legea nr.155 din 21 iulie 2011 pentru aprobarea
Clasificatorului unic al funcţiilor publice;
 Legea nr. 199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul
persoanelor cu funcţii de demnitate publică;
 Legea nr.80 din 7 mai 2010 cu privire la statutul
personalului din cabinetul persoanelor cu funcţii de
demnitate publică;
 Legea nr.25-XVI din 22 februarie 2008 privind Codul de
conduită a funcţionarului public;
 Legea nr.16-XVI din 15 februarie 2008 cu privire la
conflictul de interese;
 Legea nr.1264-XV din 19 iulie 2002 privind declararea şi
controlul veniturilor şi a proprietăţii demnitarilor de stat,
judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor
persoane cu funcţie de conducere;
 Legea nr.90-XVI din 25 aprilie 2008 cu privire la
prevenirea şi combaterea corupţiei;
 Legea nr.190-XIII din 19 iulie 1994 cu privire la
petiţionare;
 Legea nr. 48 din 22 martie 2012 privind sistemul de
salarizare a funcţionarilor publici;
 Legea nr.239-XVI din 13 noiembrie 2008 privind
transparenţa în procesul decizional;
Acte normative în domeniul administraţiei publice centrale
 Legea nr.64-XII din 31 mai 1990 cu privire la Guvern;
 Legea nr.317-XV din 18 iulie 2003 privind actele
normative ale Guvernului şi alte autorităţi ale
administraţiei publice centrale şi locale;
 Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele
legislative;
Acte normative în domeniul specific funcţiei
 Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009 „Privind
punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4
iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public” (10 anexe)
 Legea nr.271-XVI din 18 decembrie 2008 privind
verificarea titularilor şi a candidaţilor la funcţii publice;

2.Studierea practicilor pozitive


 studierea experienţei de lucru referitor la implementarea
cadrului normativ în domeniul funcţiei publice şi a
funcţionarilor publici din cadrul altor autorităţii publice;
 familiarizarea cu metodologia monitorizării
implementării procedurilor de personal.
II. Dezvoltarea abilităţilor  dezvoltarea abilităţilor de comunicăre eficientă;
necesare pentru
exercitarea sarcinilor de  dezvoltarea deprinderilor de a lucra în echipă;
serviciu  formarea abilităţilor de analiză şi sinteză a informaţiei;
 dezvoltarea abilităţilor de utilizare a tehnicii de birou;
 dezvoltarea abilităţilor de întocmire a documentelor
oficiale: scrisori, note, rapoarte etc.;
 dezvoltarea abilităţilor de lucru cu personalul din
autoritatea publică;
III. Modelarea  manifestarea responsabilităţii faţă de exercitarea
atitudinilor/comporta- sarcinilor/atribuţiilor de serviciu;
mentului necesar a fi
manifestat în exercitarea  conştientizarea şi manifestarea în activitate a respectului
sarcinilor de serviciu faţă de oameni în relaţiile cu funcţionarii publici;
 manifestarea corectitudinii şi acurateţei în lucrul cu
documentaţia;
 observarea relaţiilor de colaborare din cadrul autorităţii
publice şi aplicarea în activitate a aspectelor pozitive,
preluate din experienţa colegilor;
 manifestarea interesului faţă de domeniul de activitate
prin acţiuni/activităţi de instruire/informare, observare şi
acumulare a practicilor pozitive.

Instruirea externă
IV. Adaptarea şi integrarea în Specificul activităţii în serviciul public. Organizarea şi
funcţia publică funcţionarea administraţiei publice. Reglementarea
activităţii funcţionarului public. Etica funcţionarului public.
Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public debutant.
Prestarea serviciilor publice. dezvoltarea abilităţilor de
procesare a informaţiei, petiţiilor, de elaborare a notelor
informative, rapoartelor, proiectelor de decizii, scrisorilor
etc.
Dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi prezentare; de
utilizare a tehnologiilor informaţionale: programele Word,
Excel; Internet (curs de 10 zile/80 ore).
Anexa nr.4

Model al structurii Ghidului noului angajat

Aprobat
__ __________ 2012
_____________________
(semnătura conducătorului autorităţii publice)

GHIDUL NOULUI ANGAJAT

(autoritatea publică)

SUMAR

1. Întroducere

2. Descrierea succintă a autorităţii publice

3. Modul de organizare şi funcţionare a autorităţii publice

4. Orarul de muncă

5. Facilităţile prevăzute de contractul colectiv de muncă

6. Procedurile disciplinare şi de soluţionare a petiţiilor

7. Modalităţi de încadrare în funcţiile publice vacante

8. Perioada de probă şi evaluarea activităţii funcţionarului public debutant

9. Jurămîntul funcţionarului public.

10. Principiile şi normele de conduită ale funcţionarului public.

11. Drepturile şi obligaţiile funcţionarului public.


12. Procedurile de evaluare a performanţelor profesionale ale funcţionarilor publici

13. Dezvoltarea profesională a personalului

14. Motivarea financiară şi nefinanciară

15. Asigurarea materială, medicală şi prestaţiile de asigurări sociale

16. Dispoziţii finale.

Anexa nr.5

Model de raport lunar de activitate


a funcţionarului public debutant

Funcţionarul public debutant (numele şi prenumele)_______________________________


Funcţia deţinută___________________________________________________________
Perioada raportată luna___________________ anul _______

Nr Obiective/Activităţi* Acţiuni realizate Note**


.
crt
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.
* În conformitate cu planul anual/semestrial/trimestrial/lunar de activitate a subdiviziunii

** Coloniţa se completează de către conducătorul direct

Anexa nr.6
Model de fişă de monitorizare a activităţii
funcţionarului public debutant în perioada de probă

Fişă de monitorizare
a activităţii funcţionarului public debutant în perioada de probă
( se completează de conducătorul direct în comun cu mentorul)

1. Date generale

Funcţionarul public debutant


Funcţia deţinută
Subdiviziunea
Conducătorul direct
Mentorul
Perioada de monitorizare
Data completării

2. Monitorizarea capacităţilor de realizare a sarcinilor de serviciu (conform fişei postului)

Nr.
crt Sarcini de bază din fişa postului Indicatori de performanţă Comentarii/Exemple/Dat
e
1.
2.
3.
4.
5.

3. Cunoştinţe, abilităţi, atitudini/comportament

Nr. Criteriile Indicatori de Comentarii/Exemple/Dat


crt. performanţă e
1. Cunoaşterea legislaţiei în domeniu
2. Studierea practicilor pozitive
3. Cunoaşterea specificului şi
exigenţelor administraţiei publice
4. Capacitatea de a depăşi obstacole
sau dificultăţi în activitate
5. Capacitatea de autoperfecţionare şi
de valorificare a experienţei
acumulate
6. Capacitatea de comunicare (verbal
şi în scris)
7. Capacitatea de a lucra în echipă
8. Abilităţi în utilizarea calculatorului
9. Conduita în timpul serviciului
10.
11.

4. Recomandările conducătorului direct

Anexa nr.7

Autoritatea publică Ministerul Sănătăţii


 
Subdiviziunea Secţia resurse umane
 
Funcţia publică Specialist principal
 
Numele şi prenumele funcţionarului public debutant Munteanu Ion
 
Perioada de probă: de la 12 februarie 2012 pînă la 12 august 2012
 
Numele şi prenumele conducătorului Vicol Andrei
 
Funcţia deţinută de conducător şef Secţie
 Model de raport completat privind activitatea realizată
în perioada de probă de către funcţionarul public debutant

Raport
privind activitatea realizată în perioada de probă
(se completează de funcţionarul public debutant)

 
Autoritatea publică Ministerul Economiei
 
Subdiviziunea Secţia resurse umane
 
Funcţia publică Specialist principal
 
Numele şi prenumele funcţionarului public debutant   Popescu Maria
 
Perioada de probă: de la 02 februarie 2012 pînă la 02 august 2012
 
Activităţile de instruire (internă – la locul de muncă, la nivel de autoritate publică, cursuri de
instruire externă) şi impactul acestora
 Am studiat toate actele normative incluse în Planul de instruire internă, care m-au ajutat pe parcursul
perioadei de probă să cunosc specificul şi exigenţele administraţiei publice şi să mă implic mai uşor în
realizarea sarcinilor puse în faţa mea. De asemenea, am participat activ la toate orele de instruire a
funcţionarilor publici din cadrul ministeruluit, desfăşurate conform programului de instruire a
funcţionarilor publici pentru anul 2012. În luna aprilie am participat la cursul de instruire pentru
funcţionarii publici debutanţi, organizat în cadrul AAP, de care am fost foarte mulţumită.
Activitatea de instruire a fost una de succes, ca rezultat am obţinut cunoştinţe noi, care mi-au dezvoltat
abilităţile de comunicare, de întocmire a documentelor oficiale. Consider că în perioada de probă am
progresat în ce priveşte modelarea unor atitudini personale cum ar fi: interesul faţă de ceia ce e nou,
corectitudinea şi acurateţea în lucrul cu documentaţia, respectul faţă de membrii echipei.
 
Activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute
Cunoştinţele obţinute în procesul de instruire şi suportul pe care l-am avut din partea mentorului şi a
şefului de Secţie mi-au permis să-mi dezvolt capacităţile de exercitare a atribuţiilor de serviciu care reies
din sarcinile de bază din fişa postului:
1) Asigurarea implementării cadrului normativ cu privire la ocuparea funcţiilor publice vacante.
Organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante;
2) Asigurarea implementării cadrului normativ privind desfăşurarea perioadei de probă a funcţionarilor
publici debutanţi. Integrarea socioprofesională a noilor angajaţi;
3) Evidenţa datelor şi documentelor cu privire la personalul autorităţii publice.
Am elaborat 1 act administrativ de transfer al unui funcţionar public, fiind respectate prevederile cadrului
normativ. Am acordat suportul consultativ unui conducător al subdiviziunii structurale privind procedura
de promovare într-o funcţie publică superioară celei deţinute, astfel a fost stopată intenţia acestuia de a
ieşi cu iniţiativa de ocupare a unei funcţii publice vacante de şef Serviciu, de către un funcţionar public,
care a activat numai un an de zile în funcţia de specialist şi a obţinut calificativul ,,bine” la evaluarea
performanţelor profesionale. Pe parcursul perioadei a fost organizat concursul pentru ocuparea unei
funcţii publice vacante, m-am implicat în acest proces prin acordarea suportului consultativ şi metodologic
membrilor comisiei de concurs în desfăşurarea corectă a procedurii, completării tabelelor respective -
anexe la procesele verbale ale şedinţei comisiei de concurs în corespundere cu Îndrumările metodice cu
privire la ocuparea funcţiei publice vacante prin concurs.
Am eliberat legitimaţii de serviciu pentru angajaţii din autoritatea publică.
Am participat la perfectarea Ghidului noului angajat. Am participat împreună cu şeful Secţiei la
elaborarea statului de personal al autorităţii publice pentru anul 2012. Pe parcursul perioadei mele de
probă au fost evaluaţi 2 funcţionari publici debutanţi, le-am acordat suportul consultativ în perfectarea
raportului de activitate, am perfectat actele administrative de confirmare în funcţie a acestora şi de
conferire a gradelor de calificare. M-am preocupat de perfecţionarea şi pregătirea mea profesională
încercînd să mă integrez în colectiv şi să stabilesc relaţii de bună colaborare cu colegii din autoritatea
publică. Pe parcurs am studiat experienţa colegilor din alte autorităţi publice, materialele referitor la
activităţile anterioare ale SRU privitor la ocuparea funcţiilor publice vacante în autoritatea publică.
Activităţile zilnice au fost reflectate în rapoartele săptămînale şi lunare despre activitatea mea, prezentate
şefului Secţiei.
 
Dificultăţi întîmpinate pe parcursul perioadei de probă
Pe parcursul perioadei de probă am întîmpinat unele dificultăţi referitor la punerea în practică a
prevederilor cadrului normativ referitor la sarcinile prevăzute de fişa postului, însă cu ajutorul mentorului
şi susţinerea nemijlocită a şefului Secţiei aceste dificultăţi, în aspect general, au fost depăşite. Se vede că
din lipsa deprinderilor practice mi-a fost complicat pentru început să intru în ritmul activităţilor care urma
să le exercit.
 
Data completării 17 iulie 2012
 
Semnătura Popescu Maria

Anexa nr.8

Model de fişă de referinţă completat


privind activitatea funcţionarului public debutant

Fişa de referinţă
privind activitatea funcţionarului public debutant
(se completează de mentor)

 
Autoritatea publică Ministerul Economiei
 
Subdiviziunea Secţia resurse umane
 
Funcţia publică Specialist principal
 
Numele şi prenumele funcţionarului public debutant Popescu Maria
 
Perioada de probă: de la 02 februarie 2012 pînă la 02 august 2012
 
Numele şi prenumele mentorului Graur Ion
 
Funcţia deţinută de mentor Consultant, Secţia resurse umane
 
Impactul activităţilor de instruire la care a participat funcţionarul public debutant asupra
activităţii acestuia
Pe parcursul perioadei de probă, domnişoara Popescu Maria a beneficiat de un plan de instruire care
prevedea studierea profundă a cadrului normativ din domeniul serviciului public, inclusiv din domeniul
administraţiei publice centrale, dar şi din domeniul politicilor de personal. Pe parcursul perioadei de
probă au avut loc discuţii referitor la gradul de însuşire a cadrului normativ în rezultatul cărora am
observat că d-ra Popescu Maria este foarte cointeresată de cunoaşterea cît mai profundă a cadrului
normativ, fiind conştientă de faptul că rezultatele pozitive în acest domeniu îi vor permite să însuşească mai
bine specificul activitaţii sale de mai departe. Este o persoană care se gîndeşte la viitorul său. Toate
subiectele incluse în planul de instruire au fost studiate şi însuşite cu succes. Interesul de care a dat dovadă
debutanta faţă de cunoaşterea cadrului normativ ce reglementează activitatea în serviciul public a avut un
impact pozitiv asupra dezvoltării profesionale. Aceasta ia permis să se includă mai hotărît în procesul de
exercitare a atribuţiilor de serviciu.
 
Activitatea desfăşurată de funcţionarul public debutant şi rezultatele obţinute
 Fiind considerată învingătoare a concursului, domnişoara Popescu Maria a ocupat funcţia publică
vacantă de specialist principal, Secţia resurse umane la 02 februarie anul 2012. Pe toată durata
perioadei de probă s-a implicat în organizarea şi buna funcţionare a activităţilor specifice fişei
postului, care prevăd: asigurarea implementării cadrului normativ cu privire la ocuparea funcţiilor
publice vacante. Organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor publice vacante;
asigurarea implementării cadrului normativ privind desfăşurarea perioadei de probă a funcţionarilor
publici debutanţi. Integrarea socioprofesională a noilor angajaţi; evidenţa datelor şi documentelor cu
privire la personalul autorităţii publice. De asemenea, asigura eliberarea legitimaţiilor de serviciu
pentru salariaţi din aparatul central al ministerului şi cadrele de conducere din unităţile subordonate.
Pe toată perioada cît a ocupat această funcţie publică, d-ra Popescu Maria s-a preocupat constant de
perfecţionarea şi pregătirea profesională şi consider că şi-a însuşit pe deplin deprinderile practice
necesare exercitării funcţiei publice. S-a dovedit a fi o bună colegă şi a dezvoltat relaţii de foarte bună
colaborare cu restul personalului din autoritatea publică, integrîndu-se cu uşurinţă în echipă. A
răspuns cu promptitudine atît solicitărilor superiorului ierarhic, cît şi solicitărilor funcţionarilor publici
din aparatul central al ministerului precum şi din cadrul autorităţilor publice subordonate.
 
Cunoştinţele, abilităţile şi atitudinile manifestate de funcţionarul public debutant
 În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarul public debutant a manifestat o atitudine pozitivă faţă de
implementarea politicilor de personal şi a dat dovadă de următoarele abilităţi: de comunicare eficientă;
de a lucra în echipă; de analiză şi sinteză a informaţiei; de întocmire a documentelor oficiale: scrisori,
note, rapoarte etc.;
De asemenea pe parcursul perioadei de probă s-au modelat următoarele atitudini: manifestarea
responsabilităţii faţă de exercitarea sarcinilor/atribuţiilor de serviciu; conştientizarea şi manifestarea în
activitate a respectului faţă de oameni; manifestarea corectitudinii şi acurateţei în lucrul cu documentaţia;
observarea relaţiilor de colaborare din cadrul Secţiei şi aplicarea în activitate a aspectelor pozitive,
preluate din experienţa colegilor; manifestarea interesului faţă de domeniul de activitate prin
acţiuni/activităţi de instruire/informare, observare şi acumulare a practicilor pozitive.
 
Conduita funcţionarului public debutant în timpul serviciului
Pe toată durata perioadei de probă, funcţionarul public debutant, a respectat normele de disciplină şi de
conduită în îndeplinirea atribuţiilor şi în realizarea obiectivelor, în relaţiile cu personalul.
 
Concluzii cu privire la perioada de probă
Consider că d-ra Popescu Maria ca funcţionar public debutant a susţinut cu succes perioada de probă şi că
sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a fi confirmată în funcţie, conform reglementărilor cadrului
normativ.
 
Recomandări
Consider că în urma evaluării activităţii de pînă acum, funcţionarul public debutant Popescu Maria trebuie
să-şi canalizeze eforturile în vederea dezvoltării profesionale continue şi a perfecţionării pe tot parcursul
carierei. În acelaşi timp trebuie să îşi păstreze motivaţia necesară în a aplica întocmai standardele de
profesionalism, integritate şi imparţialitate necesare în exercitarea funcţiei publice.
 
Data completării

 19 iulie 2012


 
Semnătura mentorului  Graur Ion
 
Comentariile funcţionarului public debutant
Sunt de acord cu toate cele expuse şi îmi asum responsabilitatea de a mă dezvolta în continuare din punct
de vedere profesional.
 

Data luării la cunoştinţă 19 iulie 2012


 

Semnătura funcţionarului public debutant Popescu Maria

Anexa nr.9
Model de fişă de evaluare completat
a activităţii funcţionarului public debutant

Fişa de evaluare
a activităţii funcţionarului public debutant
(se completează de conducătorul direct al funcţionarului public debutant)

 
Autoritatea publică Ministerul Economiei
 
Subdiviziunea Secţia resurse umane
 
Funcţia publică Specialist principal
 
Numele şi prenumele funcţionarului public debutant Popescu Maria
 
Perioada de probă: de la 02 februarie 2012 pînă la 02 august 2012
 
Numele şi prenumele conducătorului Roşca Andrei
 
Funcţia deţinută de conducător şef Secţie
 
Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant

 
Criteriile Not Not
a1 a2
• Capacitatea de realizare a sarcinilor de serviciu (conform fişei postului)
1. Respectarea cadrului normativ cu privire la ocuparea funcţiilor publice/posturilor vacante. 9
Acordarea suportului consultativ şi metodologic membrilor comisiei de concurs şi
asigurarea organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea funcţiilor publice.

2. Asigurarea implementării cadrului normativ privind desfăşurarea perioadei de probă a 9


funcţionarilor publici debutanţi. Integrarea socioprofesională a noilor angajaţi;

3. Evidenţa datelor şi documentelor cu privire la personalul autorităţii publice 10


4.
5.
• Cunoaşterea specificului şi exigenţelor administraţiei publice 8
• Capacitatea de a depăşi obstacole sau dificultăţi în activitate 8
• Capacitatea de autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei acumulate 7
• Capacitatea de comunicare (verbal şi în scris) 10
• Capacitatea de a lucra în echipă 9
• Abilităţi în utilizarea calculatorului 10
• Conduita în timpul serviciului 9



Media aritmetică 9,9
 
1
evaluarea conducătorului direct
2
în caz de modificare

 
Calificativul de evaluare Foarte bine
 
Propuneri Confirmarea în funcţia publică de specialist principal
 
Data completării 21 iulie 2012

 
 
Semnătura conducătorului Roşca Andrei

 
 
Comentariile funcţionarului public debutant Sunt satisfăcut de aprecierea pe care a făcut-o evaluatorul.
Conştientizez care sunt rezervele în activitatea şi voi lucra asupra înlăturării acestora mea

 
 
Data luării la cunoştinţă 22 iulie 2012

 
 
Semnătura funcţionarului public debutant Popescu Maria
 
Modificările introduse în fişa de evaluare (după clarificarea divergenţelor):

 
 
Calificativul

 
 
Propuneri

 
 
Numele, prenumele persoanei care a operat modificările

 
 
Funcţia
 
Data operării modificărilor

 
 
Semnătura

 
 
Comentariile funcţionarului public debutant

 
 
Data luării la cunoştinţă a modificărilor operate

 
 
Semnătura funcţionarului public debutant

 
Anexa nr.10

Model de fişă de evaluare a activităţii funcţionarului public


debutant modificată ca rezultat al contestării

Fişa de evaluare
a activităţii funcţionarului public debutant
(se completează de conducătorul direct al funcţionarului public debutant)

 
Evaluarea activităţii funcţionarului public debutant

 
Criteriile Not Not
a1 a2
• Capacitatea de realizare a sarcinilor de serviciu (conform fişei postului)
1. Respectarea cadrului normativ cu privire la ocuparea funcţiilor publice/posturilor vacante. 5 6
Acordarea suportului consultativ şi metodologic membrilor comisiei de concurs şi asigurarea
organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea funcţiilor publice.

2. Asigurarea implementării cadrului normativ privind desfăşurarea perioadei de probă a 4 6


funcţionarilor publici debutanţi. Integrarea socioprofesională a noilor angajaţi;

3. Evidenţa datelor şi documentelor cu privire la personalul autorităţii publice 5 6


4.
5.
• Cunoaşterea specificului şi exigenţelor administraţiei publice 4 6
• Capacitatea de a depăşi obstacole sau dificultăţi în activitate 4 6
• Capacitatea de autoperfecţionare şi de valorificare a experienţei acumulate 5 5
• Capacitatea de comunicare (verbal şi în scris) 6 8
• Capacitatea de a lucra în echipă 4 7
• Abilităţi în utilizarea calculatorului 6 8
• Conduita în timpul serviciului 3 6



Media aritmetică 4,6 5,8
 
1
evaluarea conducătorului direct
2
în caz de modificare

 
Calificativul de evaluare nesatisfăcător
 
Propuneri Eliberarea din funcţia publică
 
Data completării 2 august 2012

 
 
Semnătura conducătorului Vicol Andrei

 
 
Comentariile funcţionarului public debutant Nu sunt de acord cu aprecierea pe care a făcut-o evaluatorul.
Consider că mi-am îndeplinit conştiincios toate sarcinile puse în faţa mea. Evaluatorul a avut o atitudine
negativă faţă de mine şi consider că este o apreciere tendenţioasă.

 
 
Data luării la cunoştinţă 3 august 2012

 
 
Semnătura funcţionarului public debutant Munteanu Ion
 
Modificările introduse în fişa de evaluare (după clarificarea divergenţelor):

 
 
Calificativul Satisfăcător

 
 
Propuneri De a fi confirmat în funcţia publică de specialist principal

 
 
Numele, prenumele persoanei care a operat modificările Fruntaşu Petru

 
 
Funcţia Viceministru
 

Data operării modificărilor 7 august 2012


 
Semnătura Fruntaşu Petru

 
 
Comentariile funcţionarului public debutant

 Sunt de acord cu modificările efectuate şi îmi asum responsabilitatea că voi face faţă sarcinilor şi
atribuţiilor de serviciu.
 
Data luării la cunoştinţă a modificărilor operate

 8 august 2012
 
Semnătura funcţionarului public debutant Munteanu Ion

 
Anexa nr.11

Model de act administrativ de confirmare în funcţie


a funcţionarului public debutant, care a susţinut perioada de probă

………………………………………………………………………………………
autoritatea publică

ORDIN 1 nr. …………


din …..… ……………….……….2012

Cu privire la confirmarea în funcţie


a dlui/dnei …………………………………...

În temeiul art.31(5), a) din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică
şi statutul funcţionarului public
ordon:

1. Dl/dna, ………………………………………… se confirmă în funcţia de …………..


………………în ………………………………………… , începînd cu
……………………………….;

2. În temeiul art.33(2) dlui/dnei………………………………………………se conferă gradul de


calificare …………………………….de clasa a III-a.

Anexe:
a) Fişa de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant în perioada de probă

…………………………… …………………………. …………………………….


funcţia conducătorului autorităţii publice Semnătura Numele, prenumele
conducătorului autorităţii publice

De prezentul ordin am luat cunoştinţă

..................................... / ................................................. / ............................................................

______________________
1 Decizie/Dispoziţie
Anexa nr.12

Model de act administrativ de eliberare din funcţie


a funcţionarului public debutant, care nu a susţinut perioada de probă

………………………………………………………………………………………
autoritatea publică

ORDIN1 nr. …………


din …..… ……………….……….2012

Cu privire la eliberarea din funcţie


a dlui/dnei …………………………………...

În temeiul art.31(5),b) din Legea nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică
şi statutul funcţionarului public
ordon:

1. Dl/dna, ………………………………………… se eliberează din funcţia de …………..


………………în ………………………………………… , începînd cu
……………………………….;

Anexe:
a) Fişa de evaluare a activităţii funcţionarului public debutant în perioada de probă

…………………………… …………………………. …………………………….


funcţia conducătorului autorităţii publice Semnătura Numele, prenumele
conducătorului autorităţii publice

De prezentul ordin am luat cunoştinţă

..................................... / ................................................. / ............................................................

______________________
1 Decizie/Dispoziţie
Anexa nr.13

Model de contestaţie privitor la


rezultatele evaluării perioadei de probă

Către____________________________________
numele, prenumele, funcţia conducătorului autorităţii publice

Subsemnatul/a___________________________
numele, prenumele, funcţia

În temeiul prevederilor pct.28 al Regulamentului cu privire la perioada de probă pentru


funcţionarul public debutant (anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.201 din 11 martie 2009),
contest rezultatele evaluării mele privind activitatea în perioada de probă de la_______ pînă
la_______şi îmi exprim dezacordul meu privind calificativul de evaluare acordat de evaluator.

Motivele contestaţiei: consider că evaluatorul a apreciat incorect criteriile de activitate a


mea în perioada de probă, fapt care a fost făcut intenţionat pentru a stabili un calificativ de
evaluare nesatisfăcător. Drept argument anexez materialele care justifică realizarea la un nivel
mai înalt a criteriilor de evaluare. În cadrul interviului şi în fişa de evaluare am menţionat despre
dezacordul meu cu aprecierea evaluatorului, dar acesta nu a luat în consideraţie menţiunile mele.

Drept consecinţă, solicit examinarea desfăşurării nivelului de realizare a sarcinilor


prevăzute de fişa postului şi criteriilor de evaluare şi a calificativului de evaluare stabilit.

Data___________ Semnătura________

S-ar putea să vă placă și