Curs 4

Antigene. Anticorpi
Antigene
Definitie. Clasificare
Cea mai simpla definitie a antigenelor coreleaza termenul de substanta patrunsa in
organism cu 2 functii potentiale :
• declanseaza reactii imune specifice;
• reactioneaza cu produsele acestor reactii.
Proprietatea de a induce formarea de anticorpi se numeste antigenitate
antigenitate, iar
proprietatea cinetica de a reactiona cu anticorpii se numeste imunogenitate .
Cu alte cuvinte, un antigen declanseaza raspunsul imun si reactioneaza
specific cu produsele rezultate in urma activarii respective :
• anticorpi – ca urmare a stimularii raspunsului imun umoral;
• limfocite LTc – ca urmare a stimularii raspunsului imun celular.
Revenind la cele doua caracteristici, antigenitate si imunogenitate, antigenele pot
fi clasificate in doua categorii :
1. Antigene complete, care poseda ambele caracteristici;
2. Antigene incomplete sau haptene care se definesc ca antigene cu greutate
moleculara mica (< 1000 Da) ce nu pot stimula aparitia raspunsului imun decat daca sunt
legate de o macromolecula purtatoare sau carrier .
Studiul haptenelor a avut ca model dinitrofenolul (haptena) cuplat cu
serumalbumina (carrier); experimentele au aratat ca injectarea dinitrofenolului (DNP)
simplu la animale de laborator nu determina aparitia de anticorpi, insa injectarea DNP
conjugat cu serumalbumina determina aparitia de anticorpi anti - DNP.
Dupa origine, antigenele se clasifica in doua categorii :
1. naturale – proteine polizaharidice, lipopolizaharidice;
2. artificiale si sintetice – obtinute din combinarea unor componente sintetice.
Conditii generale pentru definirea imunogenitatii:
� Sa fie non-self (strain);
� Sa aibe greutate moleculara mare (cel putin 40KDa);
� Compozitie chimica si structura spatiala complexa (ex. Proteinele);
� Sa aibe o anumita perioada de remanenta (persistenta) in organism;
� Cantitatea inoculata - difera de la un antigen la altul;
� Intervalul de timp intre administrari (daca este prea scurt, lipsa raspunsului prin
supresie imuna);
� Calea de patrundere a antigenului (calea intravenoasa conduce spre cel mai rapid
efect);
� Conditia fiziologica a organismului (graviditatea, terapia cortizonica-raspuns slab sau
absent).
naturalee
1. Antigene natural

A. Proteine au compozitia complexa si greutate moleculara mare,ceea ce le confera

calitatea de foarte bune antigene .
Cele mai importante particularitati de care se leaga puterea antigenica sunt:
lungimea lantului de polipeptide, numarul de aminoacizi si reziduul de aminoacizi
terminali; astfel, lanturile scurte sunt slab antigenice si neimunogene.
Varietatea aminoacizilor influenteaza proprietatile de antigen a proteinelor in
sensul ca antigenietatea si imunogenitatea cresc direct proportional cu varietatea
aminoacizilor din lantul polipeptidic.
Alaturi de structura, compozitie si lungimea lantului polipeptidic adaugam si
urmatoarele conditii ce favorizeaza antigenietatea:
• structura sterica a moleculei – ea face posibila prezentarea la suprafata a
secventelor de aminoacizi care nu se regasesc in proteinele organismului, fiind
deci ,’’non-self’’;
• izomerismul optic – a fost demonstrat faptul ca moleculele de proteine cu
reziduuri de aminoacizi levogiri (L) sunt mai usor procesate enzimatic si
descompuse avand astfel imunogenitate mai mare decat moleculele de proteine
cu reziduuri de aminoacizi dextrogiri (D);
• rigiditatea molecule este o particularitate obligatorie, intrucat rotirea in jurul
propriei axe duce la prezentarea continua a altor secvente de aminoacizi,
 depasind puterea receptorilor pentru antigen de pe suprafata limfocitelor,
pierzandu-se in final imunogenitatea .
B. Polizaharide
B.Polizaharide
Avand greutatea moleculara mare, la fel ca si proteinele sunt bune antigene; din
punct de vedere structural sunt lineare sau ramificate. Dintre aceste doua categorii,
polizaharidele cu ramificatiile laterale au potential antigenic si specificitate antigenica
mai mare decat polizaharidele lineare .
C. Lipide
C.Lipide
Lipidele sunt in general haptene cu slab potential antigenic, potentialul lor antigenic
poate sa creasca insa prin cuplare cu proteine sau glucide.
D. Acizii nucleici
D.Acizii
ADN si ARN sunt slab imunogeni, dar pot declansa sinteza de anticorpi cand se
cupleaza cu proteine sau polizaharide determinand astfel sinteza de anticorpi anti-AND
sau anti-ARN.
E. Lipopolizaharidele
E.Lipopolizaharidele
Sunt prezente in structura peretelui bacteriilor Gram negative si au in general o slaba
activitate imunogena.

2. Antigene artificiale si sintetice

Au fost obtinute cupland mici molecule imunogene (hormoni steroidieni, peptide
sintetice, nucleotide, alcool ) cu proteine carrier.
In functie de specificitatea antigenica exista urmatoarele tipuri de antigene :
• izoantigene – antigene specifice de specie (exemplu: antigene prezente pe
hematii, leucocite, imunoglobuline diferite de la o specie la alta );
• aloantigene – antigene prezente la un grup de indivizi din aceeasi specie
(exemplu: antigene prezente pe lanturile grele ale imunoglobulinelor);
• heteroantigene – antigene prezente la specii indepartate filogenetic (exemplu:
antigene Rh pozitiv prezente la tesuturile maimutei Maccacus Rhesus si la unii
indivizi din specia umana pe suprafata eritrocitelor).
Structura antigen elor
antigenelor
Epitopii sau determinantii antigenici sunt fragmente de antigene prezente la nivelul
moleculei si capabile de a asigura calitatea de antigenietate. Aceste fragmente masoara
aproximativ 7 μm² si sunt situate intotdeauna la suprafata celulei. Se apreciaza ca
greutatea unui epitop ar fi 5 kDa. Din punct de vedere structural acesti epitopi pot fi de
doua feluri :
• secventiali – formati din lanturi scurte de aminoacizi ( intre 8 -12) dispusi in
cadrul proteinelor sau unitati monozaharidice (intre 1 -7 ) in cadrul polizaharidelor;
• conformationali – este cazul antigenelor proteice in care determinantii antigenici
sau epitopii provin din regiuni diferite ale aceluiasi lant polipeptidic sau in lanturi
diferite ale moleculei de antigen. Acestia sunt tot aminoacizi sunt dispusi unii langa
altii si legati prin punti disulfidice .
Determinantii antigenici sau epitopii pot fi priviti ca fragmente mai lungi sau mai
scurte (niciodata mai scurte de 5 – 6 aminoacizi ) care difera de lanturile proteice ale
gazdei astfel incat vor stimula raspunsul imun al gazdei .
Determinantii antigenici difera ca numar de la un antigen la altul existand o relatie
de directa proportionalitate intre greutatea moleculara si de numarul de determinanti
antigenici.
Puterea imunogena a determinantilor antigenici depinde de doi factori :
• asezarea lanturilor de aminoacizi in zonele cele mai periferice ale moleculei;
• prezenta in lant a triptofanului si tirozinei in pozitiile modificate fata de secventa
primara.
Anticorpiii
Anticorpi

Anticorpii sau imunoglobulinele sunt elementele importante ce intervin in fiecare

etapa a raspunsului imun umoral. Prezente pe suprafata limfocitelor B, imunoglobulinele
au rol de receptori capabili de a detecta si de a deosebi o mare varietate de potentiale
antigene. Prin legarea de antigene pereche, imunoglobulinele de suprafata pot activa o
cascada de evenimente care culmineaza cu activitatea limfocitelor B, proliferarea clonala
si aparitia plasmocitelor generatoare de imunoglobuline.
Imunoglobulinele secretate functioneaza ca elemente care circula prin fluidele
organismului (plasma, lichide extravasculare) pentru a se lega de moleculele antigene
corespunzatoare care le-au determinat aparitia.

Structura imunoglobulinelor
Din punct de vedere chimic imunoglobulinele sunt o familie de glicoproteine (82-
96%) si carbohidrati (4-18%). Contin cei 20 aminoacizi esentiali, dar specificitatea
structurala este determinata de ordinea aminoacizilor in lantul polipeptidic primar.
Intr-o proba de ser fractionata prin electroforeza, imunoglobulinele migreaza sub
forma unei benzi largi numita fractiunea imunoglobulinelor; aceasta banda este formata
dintr-un grup de proteine diferite dar cu proprietati electroforetice foarte asemanatoare.
Imunoglobulinele sunt diferite de globulinele serice din punct de vedere functional
(prin capacitatea de a se lega de antigenele specifice ce le-a indus aparitia), sensibilitatea
la unele enzime, constanta de sedimentare, etc.
Analiza electroforetica a aratat ca exista 5 clase de imunoglobuline (Ig), dupa cum
urmeaza: IgG, IgM, IgA, IgD, IgE.
De regula, un antigen nu duce la aparitia unui singur tip de anticorp sau Ig, ci la un
amestec heterogen indreptat spre diversi epitopi ai acestuia: legatura antigen-anticorp
( Ig) ,se face prin punti H-H, legaturi van der wals, forte electrostatice.
Studierea structurii Ig a fost posibila prin descoperirea de enzime si agenti reducatori care
au permis disocierea Ig in compusi mai mici.
 Din punct de vedere chimic structura a fost descifrata de Porter si Edelman, care au
avut ca model de baza Ig G. S-a identificat faptul ca toate moleculele de Ig sunt
monomeri simetrici formati din 4 lanturi de polipeptide, respectiv :
• Doua lanturi grele notate H (heavy) cu greutate 50 Kda;
• Doua lanturi usoare notate L (light) cu greutate 25 Kda.
Aceste lanturi sunt legate intre ele prin punti disulfidice si prin forte necovalente.
Din punct de vedere structural, toate lanturile usoare si grele dintr-o molecula de
imunoglobuline sunt identice intre ele. Imunoglobulinele sunt in general rezistente la
digestia proteolitica cu unele exceptii.

Studiu enzimatic
De exemplu, papaina cliveaza molecula de imunoglobulina in trei fragmente,
aproximativ egale (au forma literei Y), dar diferite atat din punct de vedere functional cat
si structural .
Aceste fragmente sunt dupa cum urmeaza :
� Doua fragmente solubile identice notate Fab (ab antigen binding); fragment
monovalent cu capacitatea de a lega antigenul printr-un situs combinativ numit
paratop, format din portiunilor NH2 –terminala ale lanturilor H si cate un lant usor
paratop
L.
Fab are greutatea moleculara 45 Kda .
� Un fragment Fc (c=cristalizabil)
Fragmentul Fc este format din jumatatea COOH – terminala a lanturilor grele; are
capacitatea de a fixa complementul si de a se lega citofil de receptorii pentru Fc ai
diferitelor celule; fragmentul Fc este fragmentul de legatura cunoscut si sub numele de
fragment ‘’balama’’ si are greutatea moleculara de 55 KDa; se caracterizeaza prin mare
flexibilitate in vederea legarii antigenului.
O alta enzima, pepsina
pepsina, cliveaza molecula de imunoglobuline intr-un alt punct –
catre extremitatea COOH a lanturilor grele. Dupa acest tip de clivaj rezulta doua fractiuni
inegale, astfel:
� un fragment mare care contine ambele fragmente Fab, cu partea NH2 a lanturilor H
si L unite intre ele cu o mica zona Fc;
� un fragment mic format din partea COOH-terminala a lanturilor H.
Ulterior s-a stabilit ca:
� Lanturile L sunt organizate in domenii variabile si domenii constante notate VL si CL
� Lanturile H sunt organizate in domenii variabile si domenii constante notate CH1,
CH2, CH3.
Zonele variabile VL, VH sunt extrem de polimorfe pentru ca trebuie sa existe un numar
mere de structuri diferite pentru a recunoaste tot atatea antigene cu care organismul ar
veni in contact. Ele formeaza bucle de lungimi variabile, flexibile, tridimensionale, care
recunosc si cupleaza antigenele. Pe baza diferentelor minime existente intre regiunile
constante ale lanturilor grele se delimiteaza:
� 5 tipuri de lanturi H (gama, miu ,alfa, delta, epsilon), aferente celor 5 clase sau
izotipuri de imunoglobuline: IgG, IgM, IgA, IgD, IgE;
� 2 tipuri de lanturi L, notate kapa si lambda; cele 2 lanturi usoare di structura fiecarei
molecule de Ig sunt identice (fie 2 kapa, fie 2 lambda). In concluzie, pot exista cate 2
variante din fiecare tip de imunoglobulina. De exemplu:
2 variante de Ig G: 2gama-2kapa, sau 2gama- 2 lambda;
2 variante de IgM: 2miu- 2kapa, sau 2miu-2 lambda;
2 variante de IgA......etc
Fiecare domeniu variabil VL, VH se caracterizeaza prin existenta unor zone
hipervariabile, zone complementare ca structura cu epitopii antigenelor numiti paratopi.

Clasificarea imunoglobulinelor

1. Imunoglobulinele G sunt formate din doua lanturi grele si doua lanturi usoare.
Au greutatea moleculara de 150000 Da si o concentratie serica de 0-12 g/dl.
Imunoglobulinele G reprezinta 70-90% din totalul anticorpilor, cifre care situeaza
imunoglobulinele G pe locul intai in ierarhia celor cinci clase de imunoglobuline.
In functie de cele 4 izotipuri distincte de lanturile H se diferentiaza patru
subclase de imunoglobuline G care difera intre ele prin numarul de punti disulfidice
dintre lanturile H. Dintre cele 4 subclase notate IgG1; IgG2; IgG3; IgG4, prima subclasa
are ponderea cea mai mare reprezentand 66% din totalul IgG. Urmeaza apoi IgG2 cu
23%, IgG3 cu 7% si IgG4 cu 4%.
IgG1 are rol in activitatea complementului si apararea antibacteriana, fiind cei
mai eficace anticorpi; ei realizeaza aglutinarea si liza bacteriana, au rol in opsonizarea si
neutralizarea exotoxinelor bacteriene.
IgG2 are rol scazut in activarea complementului.
IgG3 este cel mai intens activator al complementului.
IgG4 este singura subclasa neimplicata in activarea complementului.
Avand greutatea moleculara mica, toate imunoglobulinele G traverseaza placenta
conferind apararea antibacteriana limitata in timp nou- nascutului .
IgG alaturi de IgA participa la asigurarea mentinerii tolerantei imunologice .

2. Imunoglobulinele M sunt formate din cinci subunitati, fiecare din ele fiind
constituit din doua lanturi grele cu greutate moleculara de 900000 Da si doua
lanturi usoare .
Legarea celor cinci subunitati se face la nivelul COOH prin patru unitati
disulfidice si un fragment de jonctiune J .
Greutatea moleculara totala va fi de 90000Da, iar concentratia serica cuprinsa
intre 0,8-1,2g/l reprezentand aproximativ 3-10% din totalul imunoglobulinelor .
Rolul IgM este de a activa complementul si de a se fixa prin fragmentul Fc pe
membrana celulara a macrofagelor, a limfocitelor si a granulocitelor.

3. Imunoglobulinele A sunt formate din doua lanturi grele si doua lanturi usoare.
Au greutatea moleculara de 165000 Da, reprezentand aproximativ 5-15% din totalul
imunoglobulinelor. Exista doua variante, respectiv IgA seric si IgA secretorii.
IgA seric exista in doua forme: polimerica(10%) formata din trei subunitati
legata printr-un fragment de jonctiune J si monomerica (90%) cu greutate moleculara
17400Da. IgA seric nu este activator al complementului pe cale directa si nu traverseaza
placenta.
IgA secretorii sunt formate din doua unitati legate printr-un fragment de legatura
J si un fragment de transfer care are dublu rol: asigura fixarea IgA secretor pe celulele
 epiteliale si confera rezistenta imunoglobulinelor fata de enzimele proteolitice prezente in
secretiile digestive. IgA secretorii sunt bine reprezentate la nivelul mucoasei bucale,
mucoasei intestinale, mucoasei bronsice, secretiei lacrimale, colostrului si laptelui matern;
au rol important in apararea antibacteriana in sediile mai sus amintite, acestea fiind
importante porti de intrare a bacteriilor in organismul uman. La nivelul mucoasei
bronsice IgA secretorii joaca rol important in protectia impotriva patrunderii alergenilor,
precum si in procesul de mentinere a fenomenului de toleranta imunologica.

4. Imunoglobulinele D sunt formate din doua lanturi grele si doua usoare, reprezentand
aproximativ1% din totalul imunoglobulinelor. Au greutatea moleculara de 160000 Da si o
concentratie serica de aroximativ 0,03g/l.
Imunoglobulinele D alaturi de imunoglobulinele M au rol de receptori de antigen pe
suprafata limfocitelor B, precum si rol in activarea limfocitelor B; sunt proteolizate usor
in sange; fara rol antiinfectios demonstrat.

5. Imunoglobulinele E sunt formate din doua lanturi grele cu greutatea moleculara de 70000
Da si lanturi usoare, reprezentand aproximativ 0.05% din totalul imunoglobulinelor. Au
greutatea moleculara de 180000Da. Ceea ce particularizeaza IgE este prezenta a patru bucle
constante CH1, CH2, CH3 SI CH4 si absenta zonei balama. Au concentratie care creste insa
in parazitoze, infectii fungice sau virale. Rolurile pe care le indeplinesc imunoglobulinele E
sunt urmatoarele: se fixeaza pe fragmentul Fc, pe receptorii specifici de pe bazofilele
circulante si mastocite fixe care elibereaza histamina si serotonina, substante cu rol important
in declansarea reactiei de hipersensibilitate de tip I. Nu traverseaza placenta si nu activeaza
complementul pe cale directa .