Particularități de caracterizare- IONA

Deși a debutat in 1964 ca poet, Marin Sorescu este cunoscut ca prozator- ,,Japita’’, ,,Trei dinti
din fata’’, dar, mai ales ca dramaturg- ,,Setea muntelui de sare’’.  ,,Iona’’ face parte alături, de
,,Matca’’ si de ,,Paraclisierul’’ din trilogia ,,Setea muntelui de sare’’, apărând intr-o perioada
cultural mai ,,relaxata’’ ideologic (1968), deși marcată de imixtiunea politicului.

Încadrată neomodernismului , ,,Iona’’ este inspirata de mitul biblic al lui Iona, iar prin
modalitățile noi de expresie reflecta trăsăturile teatrului modern, fiind o drama postbelica, iar
Iona un personaj-idee. Specie a genului dramatic, cu un conținut grav si cu un conflict puternic,
in desfășurarea căruia se conturează personalitatea personajului dramatic, tinzând sa exprime
complexitatea vieții reale, ,,Iona’’ reflecta trăsăturile teatrului modern (postbelic), caracterizate
esențial de eliberarea de formele tradiționale de expresie-încălcarea convențiilor de constituire a
genurilor/speciilor prin valorificarea miturilor (teatrului parabolic), inserțiile lirismului, crearea
categoriei ,,tragi-comicului’’ coexistența modurilor de expunere, construcția personajului
(formele de caracterizare, implica atât elementele lirice, cât si epice), apariția
,,personajului-idee’’, formula ,,antiteatrului’’, formula ,,monologului dialogat’’ (dispariția
noțiunii de conflict/intriga), formula scenic inedită (un singur personaj, doua voci, dedublare).

Principala trăsătura a protagonistului, care se dovedește, mai degrabă, stare, de fapt, este
singuratatea, personajul fiind construit parca sa reprezinte, in maniera alegorică, metafora lui
Nietzsche: ,,Solititudinea m-a inghitit ca o balena’’, De altfel, Marin Sorescu mărturisește despre
personajul sau ,,am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’, fapt
completat de notațiile autorului din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona vorbește
tare cu sine însuși, își pune întrebări si raspunde, ca si când ar fi in scena doua persoane’’.

In piesa exista multe secvențe care ilustrează singuratea absoluta a protagonistului si a ființei
umane, in general. In tabloul I, Iona își pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Eroul se
striga, își cheamă ,,dublul’’, pana ,,răgușește’’ spre a constata ca este înconjurat doar de
pustietate. Dispariția propriului ecou: ,,Gata cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a izbăvit/ S-a dus si
asta/ Semn rau’’ pare a-i anula existența. Însuși autorul remarca tragismul clipei in care Iona își
pierde ecoul.

O alta secvența este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-si o bucata de
piele din podul palmei stângi. Încearcă sa trimită scrisoarea, intr-un gest disperat, asemenea
naufragiaților, punând-o intr-o bășica de peste, dar tot el este acela care o găsește.

Tabloul IV, in întregime, este ilustrativ pentru singuratatea protagonistului Iona se afla intr-o
,,gura de grota, spărtura ultimului peste spintecat’’. In fata lui este un spațiu nedefinit
având,,ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o plaja!’’Revelația orizonturilor concentrice
care-l conțin, lumea ca imagine a unui,,șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă
altul’’ generează spaima si nefericirea. Simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absentei
semnelor divinității din lume la fel ca psalmistul arghezian, Iona așteaptă in zadar misiunea care
i-ar fi schimbat destinul: ,,Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia’’.

In cele din urma, Iona își amintește trecutul si își redescoperă identitatea: ,,cum ma numeam eu?!
Iona! Ionaaa!! Mi-am adus aminte: Iona! Eu sunt Iona/- Si acum, dacă stau sa ma gândesc, tot
eu am avut dreptate. Trebuie s-o ia in partea cealaltă/ Ionaaa! E invers.Totul e invers.Dar nu ma
las.Plec din nou. De data asta te iau cu mine. E greu sa fii singur./Gata, Iona!Razbim noi cumva
la lumina.’’

Gestul final, al spintecarii burții, poate fi interpretat atât in maniera existențialistă, sinuciderea
fiind singura modalitate de a evada din limitele existentei, cât si in maniera simbolista,
personajul găsind calea iluminării in sine. 

Un mijloc de caracterizare directa îl constituie notațiile autorului, care individualizează drama

existențiala a personajului. Mișcările sufletești sunt surprinse cu o mare finețe in indicații din
primul tablou: ,,explicativ’’, ,,intelept’’, ,,uimit’’, ,,vesel’’, ,,curios’’, nehotarat’’, ,,făcându-si
curaj’’. 

Fiecare tablou surprinde eroul in alta etapa a călătoriei sale. Precizarile de la începutul tabloului
IV cuprind portretul fizic al lui Iona. Detaliul fizic,,barba lui Iona’’ este un indice din limitele
existentei. Iona devine imaginea generica a omului modern, așa cum o dovedește multitudinea
trairilor sale notate in indicațiile scenice sau exprimate in replici. Ca personaj alegoric, Iona
întruchipează umanitatea prin tenacitatea in lupta cu un destin potrivnic, prin iluzia ca poate
alunga singurătatea, prin voința de a ieși la lumina cu orice preț si prin inocenta visului de a găsi
un punct de stabilitate in mijlocul extern al mișcătoarei mari.

Prin personajul  Iona, Marin Sorescu prezintă condiția omului modern care se descoperă singur
in Univers si aspirația acestuia spre cunoaștere si comunicare. Iona este exponentul condiției
solitare, simbol al aspirației umane spre cunoaștere si libertate, pescarul Iona întruchipează
speranța ca mod de a fi intr-o lume închisă. Iona este pescarul care trăiește viața printr-o mișcare
neîncetată din pântecele unui peste in altul, constatand ca ieșirea din limitele vechi înseamnă
intrarea in limitele noi.

Sorescu, prin piesa,,Iona’’, aduce o înnoire radicala: teatrul-parabola, in care faptele, gesturile
lui Iona, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaforic.