UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI, FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE

ADMINISTRATIVE
MASTER: DREPT SOCIAL ROMÂN ŞI EUROPEAN

REFERAT

JURISDICȚIA RAPORTURILOR DE SERVICIU

COORDONATOR:
Prof. univ. dr. Alexandru Ţiclea

Masterand:
Cloșcă Simion Nicolae

Bucureşti
- 2017-

1
Cuprins
1. Noțiune și reglementare..........................................................................................................3
1. Noțiune...............................................................................................................................3
2. Reglementare.....................................................................................................................3
2. Tipuri de litigii.......................................................................................................................4
3. Organele competente să soluţioneze conflictele (litigiile) de muncă................................4
4. Competenţa instanţelor judecătoreşti.................................................................................4
5. Procedura prealabilă............................................................................................................6
6. Procedura de judecată..........................................................................................................6
7. Recursul.................................................................................................................................7
8. Revizuirea..............................................................................................................................8
Bibliografie selectivă:.................................................................................................................8

2
1. Noțiune și reglementare

1. Noțiune
Între cele două părți ale raportului de serviciu - funcționarul public și autoritatea sau
instituţia publică – pot apărea neînțelegeri, dispute, incidente, care nu pot fi calificate, în toate
cazurile, ca reprezentând conflict în sensul juridic al cuvântului. Conflictul apare doar atunci
când una din părți recurge la un mijloc de presiune, anunță cealaltă parte de existența acestui
conflict, sau sesizează că există pericolul declanșării lui, ori nu își îndeplinește o obligație sau
nu respectă drepturile celeilalte părți1.
Jurisdicţia raporturilor de serviciu are ca obiect activitatea de soluţionare a litigiilor de
muncă de către instanţele judecătoreşti, precum şi de alte organe legal competente, potrivit
unei anumite proceduri legale.
Cuvântul jurisdicţie provine din dreptul roman: iurisdictio; în limba latină, ius=drept, iar
dicere=a spune, a pronunţa dreptul2.

2. Reglementare
Prin lege este conferită, în mod expres, instanţelor de contencios administrativ
competența de soluționare a conflictelor (litigiilor) de muncă în cazul funcţionarilor publici.
România este o țară cu tradiție legislativă în materia contenciosului administrativ.
Legiuitorul a acordat o atenţie deosebită procedurii în materia contenciosului administrativ
prin instituirea unor reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun.
Contenciosul administrativ presupune o procedură jurisdicţională.
Procedura contenciosului administrativ cuprinde totalitatea dispozițiilor juridice ce
reglementează modalitatea în care se desfășoară judecarea cauzelor care fac obiectul litigiilor
date în competenţa organului de jurisdicție ( instanța de contencios administrativ) prin Legea
specială în materie3.

1
Alexandru Atanasiu, Luminița Dima, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura All Beck, bucurești,
2005, p. 305.
2
Ioan Leş, Tratat de drept procesual civil, volumul I, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 9.
3
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 1154 din 07 decembrie 2004) modificată ulterior.
3
 În Legea nr. 188/19994 este utilizată (art. 116) sintagma „litigii de muncă” pentru a
desemna conflictul care formează obiectul unui proces dintre funcționarii publici şi organismele
în care cei în cauză îşi efectuează activitatea 5.

2. Tipuri de litigii
Din cuprinsul prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici,
rezultă că unele dintre litigiile de muncă sunt colective, pentru că implică mai mulţi
funcţionari, o colectivitate, altele, cele mai numeroase, sunt litigii de muncă individuale.
Conflictele (litigiile) colective de muncă intervin între angajaţi şi angajatori care are ca
obiect începerea, desfăşurarea sau încheierea negocierilor privind contractele ori acordurile
colective de muncă [art.1 lit. o) din Legea nr. 62/2011].
Conflictele (litigiile) individuale implică un singur funcţionar ce revendică un drept
propriu, individual (sau promovarea unui interes) de la angajatorul său (autoritatea sau
instituţia publică) unde îşi exercită funcţia în care este încadrat (învestit)6.

3. Organele competente să soluţioneze conflictele (litigiile) de muncă

Art. 109 din lege, conferă, în mod expres, instanţelor de contencios administrativ
competența de soluționare a conflictelor (litigiilor) de muncă în cazul funcţionarilor publici.

4. Competenţa instanţelor judecătoreşti

În privința funcționarilor publici care intră sub incidența Legii nr. 188/1999, tribunalele
judecă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date prin
lege în competenţa altor instanţe. Este vorba, conform art. 109 din Legea-cadru, de cauzele
care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarilor publici 7, printre care se numără şi
contestaţiile împotriva modului de stabilire a salariilor individuale, a sporurilor, premiilor şi a
altor drepturi băneşti, alte drepturi ca urmare a desfăşurării raporturilor de serviciu, chiar dacă
ele se situează la momentul încetării acestor raporturi8.
4
Privind Statutul funcţionarilor publici (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din
29 mai 2007), modificată ulterior.
5
A se vedea şi Alexandru Ţiclea, Competenţa soluţionării litigiilor de muncă în cazul funcţionarilor publici,
în „Revista română de dreptul muncii” nr. 1/2006, p. 13-21.
6
Alexandru Țiclea (coordonator), Georgescu Laura, Cioriciu Ştefănescu Ana, Vlad Barbu, Dreptul public
al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010, p. 461.
7
S-a decis, pe bună dreptate: „calitatea reclamantului de funcţionar public (consilier juridic) care se găseşte
în raporturi de serviciu cu administraţia publică locală, atrage competenţa specială a instanţelor de contencios
administrativ în soluţionarea oricărui litigiu ce decurge din această calitate” (Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a
VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 516/R/2008).
8
Curtea de Apel Piteşti, Secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi
pentru cauze cu minori şi familie, decizia civilă nr. 1365/2011, cu notă de Andreea Tabacu, în „Revista română
de jurisprudenţă”, nr. 3/2012, p. 24.
4
 Textul art. 109 consacră o normă cu caracter general privind competenţa de soluţionare
a litigiilor care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, competență care
aparţine instanţelor de contencios administrativ, însă legiuitorul admite că pot exista situaţii în
care, prin legi speciale, să se prevadă competenţa altor instanţe9. Deşi nu se prevede în mod
expres la ce fel de legi face trimitere, vom interpreta că trebuie să fie vorba tot despre o lege
cu caracter organic. La o asemenea concluzie duce principiul simetriei juridice, care obligă ca
de la o lege organică să se poată deroga tot printr-o reglementare cu caracter organic10.
Modificarea adusă Legii nr. 188/1999 prin Legea nr. 2/2013 rezidă în faptul că s-a
stabilit o singură instanţă competentă pentru soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul
de serviciu al funcţionarului public, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a
tribunalului. Astfel se admite existenţa unor excepţii care se stabilesc prin legi speciale.
În concret, litigiile de muncă ale funcţionarilor publici se soluţionează de secţiile de
contencios administrativ ale tribunalelor, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită prin
lege competenţa altor instanţe. Aceasta deşi raportul de serviciu constituie o formă tipică a
raportului juridic de muncă11.
Așa fiind, ”orice litigiu care are ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici,
indiferent de rangul autorității de la care emană actul vătămător, putând fi vorba despre o
autoritate locală, județeană sau centrală, se soluționează în fond la tribunal, secția de
contencios administrativ și fiscal și, în recurs, la curtea de apel, secția de contencios
administrativ și fiscal”12.

5. Procedura prealabilă

Având în vedere dispozițiile art. 80 din Legea nr. 188/1999, această procedură ar fi
necesară doar în ipoteza ultimei sancțiuni disciplinare și anume destiurea din funcția publică

9
Virginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediţia a IX-a, revăzută şi actualizată, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2015, p. 294.
10
Ibidem.
11
A se vedea, în acest sens, Şerban Beligrădeanu, Ion Traian Ştefănescu, Consideratii teoretice şi practice în
legătură cu Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în Dreptul nr. 2/2000, p. 7-12; Barbu Vlad,
Cătălin Vasile, Soluţionarea contestaţiilor la deciziile de sancţionare ale funcţionarilor publici de către instantele de
judecată, în „Aspecte controversate în interpretarea şi aplicarea prevederilor Codului muncii şi ale Legii
dialogului social. In honorem prof. univ. dr. I.T. Ştefănescu”, p. 253-254.
12
Textul a fost declarat constituțional prin mai multe decizii ale Curții Constituționale [de exemplu, prin
Decizia nr. 328/2013 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013) și Decizia
nr. 377/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015)].

5
 Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios
administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un
interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice
emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la
data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce,
pentru motive temeinice, şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie. Ea se soluţionează în termen
de 30 de zile de la înregistrare.
Nerespectarea acestui termen este sancţionată prin respingerea plângerii ca tardiv
introdusă.
În ceea ce priveşte nemotivarea corespunzătoare, raportarea se face la termenul de 30 de
zile. Privind termenul de 6 luni, legiuitorul a specificat că este un termen de prescripţie, deci
el este supus suspendării şi întreruperii în condiţiile dreptului comun.

6. Procedura de judecată

Funcţionarul nemulţumit de sancționarea dispusă împotriva sa poate sesiza instanța de

contencios administrativ (tribunalul) solicitând anularea sau modificarea, după caz, a
ordinului sau dispoziției de sancționare (art. 80 din Legea nr. 188/1999). De asemenea, poate
cere și repararea pagubei cauzate, precum și, eventual, despăgubiri pentru daunele morale.
În temeiul prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 13 și ale art. 177 din
Legea nr. 188/199914, judecata se desfășoară în conformitate cu dispozițiile Codului de
procedură civilă15.
De precizat este că acțiunile și cererile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor
publici sunt scutite de taxa de timbru [art. 29 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului
nr. 80/2013, coroborat cu art. 270 din Codul muncii].

13
Art.28 alin. (1): ”Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale
Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre
autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă
parte”.
14
Art:117: ” Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu
reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin
legislaţiei specifice funcţiei publice”
15
A se vedea Mihaela Tăbârcă, Drept procesual civil, Eiția a II-a, vol. II, Editura Solomon, Bucureşti,
2017, p. 222-656.
6
 Tribunalul poate anula sau modifica ordinul ori dispoziţia de sancţionare. În subsidiar,
va putea dispune reintegrarea în funcţie, acordarea despăgubirilor, radierea sancţiunii
disciplinare etc..

7. Recursul

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ”hotărârea pronunţată în primă instanţă
poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Această normă specială a
rămas aplicabilă și după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă.
Desigur că, în temeiul art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, competența
soluționării recursului aparține curții de apel, în raza căreia se află tribunalul ce a judecat în
primă instanță.
Motivele de recurs, condițiile de exercitare a lui și procedura de judecată sunt, în
principiu, cele reglementate prin Codul de procedură civilă. O derogare de la acest regim de
drept comun constă în aceea că recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare și el se
judecă de urgență [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004]16.
În cazul admiterii recursului, sentința este casată, instanța de control judiciar rejudecă
procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță este permisă o singură
dată în cursul unui proces, în doar două cazuri, prevăzute expres de art. 20 alin. (3) din Legea
nr. 554/2004:
- când sentința a fost pronunțată fără a se judeca fondul;
- dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea
probelor, cât și la dezbaterile la fond.
Într-un litigiu este permisă doar o singură casare cu trimitere17.

8. Revizuirea

Este o cale extraordinară de atac, prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,
care se adaugă la cele enumerate de Codul de procedură civilă (în art. 509, pct. 1-11) 18. A fost
16
Prin Decizia nr. 141/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 311 din 7 mai 2015),
Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a art. 30 din Legea nr. 554/2004.
17
Gabriela Bogasiu, Legea contenciosului administrativ. Comentată şi adnotată, Ediţia a III-a, revăzută şi
adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 529.
18
Textul respectiv, abrogat prin Legea nr. 299/2011, a fost repus în vigoare prin Decizia Curții
Constituționale nr. 1039/2012, prin care a fost declarată neconstituțională legea sus-citată.
7
concepută ca un remediu intern în cazul hotărârilor definitive și irevocabile, pronunțate prin
încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat de art. 184 alin. (2)
din Constituția României.
Prin derogare de la normele Codului de procedură civilă, revizuirea întemeiată pe art. 21
alin. (2), poate fi exercitată și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.
Revizuirea poate fi exercitată, după caz, fie în termenul de drept comun de o lună, care
curge de la data când partea a luat cunoștință, pe orice cale, de hotărârea supusă căii de atac,
fie în cel de 3 luni, în ipoteza în care revizuirea este întemeiată pe o încălcare a dreptului
Uniunii Europene ce decurge dintr-o interpretare dată de Curtea de Justiție printr-o hotărâre
preliminară pronunțată ulterior hotărârii instanței naționale a cărei revizuire se solicită19.

Bibliografie selectivă:

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici;

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
Atanasiu Alexandru, Dima Luminița, Dreptul muncii. Curs universitar, Editura All
Beck, București, 2005;
Bogasiu Gabriela, Legea contenciosului administrativ. Comentată şi adnotată, Ediţia a
III-a, revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015;
Bogasiu Gabriela, Justiția actului administrativ, Editura Universul Juridic, București,
2013;
Leş Ioan, Tratat de drept procesual civil, volumul I, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2014;
Tăbârcă Mihaela, Drept procesual civil, Eiția a II-a, vol. II, Editura Solomon,
Bucureşti, 2017;
Ţiclea Alexandru, Tratat de dreptul muncii. Legislaţie. Doctrină. Jurisprudenţă, Ediţia
a X-a, actualizată, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2016;
Ţiclea Alexandru, (coordonator), Georgescu Laura, Cioriciu Ştefănescu Ana, Vlad
Barbu, Dreptul public al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucureşti, 2010;
Ţiclea Alexandru, Competenţa soluţionării litigiilor de muncă în cazul funcţionarilor
publici, în „Revista română de dreptul muncii” nr. 1/2006, p. 13-21.

19
A se vedea Gabriela Bogasiu, op. cit., p. 547-548.
8
 Vasile Cătălin, Soluţionarea contestaţiilor la deciziile de sancţionare ale funcţionarilor
publici de către instantele de judecată, în „Aspecte controversate în interpretarea şi aplicarea
prevederilor Codului muncii şi ale Legii dialogului social. In honorem prof. univ. dr. I.T.
Ştefănescu”, p. 253-254;
Virginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediţia a IX-a, revăzută şi actualizată, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2015.