19 ani, 7 luni și 3 zile- mi se cere primul bilanț. De la contabilitatea mea derizorie
lipită de mine de pe băncile școlii, știam că se cere trimestrial sau anual, oricum, la o dată prestabilită ca să știi cu ce naiba îl completezi. Mie mi s-a cerut pe nepregătite. Mă gândeam la el uneori și eram sceptic cu privire la profitabilitatea pe care mi-o va arăta la finalul analizei, da’ măcar nu ai comis nicio infracțiune, îmi spun. Sărac, dar sărac curat. E vorba de bilanțul vieții, doar nu mă întorc la orele de contabilitate din liceu. Pompos, știu, dar să mi se ierte, eram un copil ce a auzit că suferă de ciroză hepatică, echivalentul la a cam doi ani de trăit. De fapt, ce înseamnă să trăiești? De la taică-miu am priceput că vinul, coniacul și mai ales berea nu trebuie să lipsească dacă vrei să trăiești cu adevărat. Nu mi-a spus, că noi nu vorbim decât dacă ne sunăm din greșală, dar când își lua licorile, uita că e un nimeni (așa își spunea adeseori) și jubila, iar asta am putut observa. Prin urmare, suferința pricinuită de viață e un non-sens al trăirii? Să-l întreb , o să-mi zâmbească rușinat și o să spună că m-au înnebunit cărțile. Da, e un lucru pe care îl ador la el,și nu sunt multe, acela că se rușinează de nimicnicia lui. De-ar ști că e la rang de zeitate pentru mine, poate ar înlocui rușinea cu compasiunea. Să ne rușinăm amândoi de nimicnicia noastră. Dar, tată, eu nu prea am băut. Dacă ar fi să adun zilele bețiilor mele, mi-ar da o lună și un pic. Din punctul de vedere al lui Ștefan Lungu, am trăit o lună și câteva zile. Maică-mea e fericită când e văzută în oglinda în care și ea se uită. Țigancă, săraca. I-a dat Dumnezeu misiune grea, dar e privită de unii așa cum dorește ea: frumoasă, politicoasă, verticală, onestă și, mai ales, mamă bună cu copii buni. Uităturile astea în oglinzi s-au perindat cam de-a lungul a câtorva ani de zile cu schimbări bruște de focalizare și perspectivă. Deci, după părerea mamei mele, am trăit 3-4 ani de zile, dar mi-au mâncat 2 ani din viață în căutarea oglinzilor potrivite. Punem la pasiv. Ar mai fi și iubirea la mama, dar la mine nu se regăsesc astfel de active încă. Nici nu știu dacă or exista. Facem un calcul rapid și rezultă un pic peste 2 ani trăiți cu adevărat dintr-un total de 19. Atât de suferindă să-mi fi fost mintea, inima? Plictiseli nu prea am avut, dar de angoase, melancolii și tristeți m-am cramponat destul. Nu are cum! Ce te-a făcut fericit în viața asta scurtă? Scrie, orice lucru mic contează acum, nu prea mai e timp să te minți. Dacă nu găsești nimic, o să ajungi la insolvență și vine executorul silit să-ți închidă societatea. Am timp 2 ani să nu intru în faliment. Conștiința va scana toate datele introduse în bilanț, așa că încearcă să dai dovadă de franchețe. Bine atunci, prezint activele așa cum le am îndosariate în minte: 1. Joacă cu pisicuțe și cățeluși- 3 zile 2. Alergatul de unul singur- 7 zile 3. Sport, în general- o lună 4. Zâmbetele oamenilor dragi ție- 2 zile 5. Privirea unor fete/femei frumoase- 4 ani (e inclusă și mama) 6. Conversații satisfăcătoare- o lună 7. Cântat și ascultat muzică- 6 luni 8. Citit și mirosit cărți- 9 luni Nu mai continui, e evident, am priceput, fericirea nu reprezintă o rețetă de carne de vită. Nu are ingredienet standard, o ordine a întrebuințării lor. Dacă am priceput eu, o pot face și autorii ai cărților de dezvoltare personala și, mai ales, cititorii acestor “căi spre fericire”. Da, pentru ei era toată treaba asta. Poate vor renunța să mai producă mizerii și vor lăsa editurile să elibereze cărți în adevăratul sens al cuvântului. Da, am avut acest bilanț în urma unei greșeli a unui spital privat. O domniță doctor mi-a citit diagnosticul unui om de 68 de ani pe nume Lupu Cătălin. Eu nu am pus întrebări, eu nu mi-a oferit răspusuri. La finalul zilei, mă sună o altă madame să mă anunțe că s-a produs o mică greșeală, eu sunt perfect sănătos, nu am de ce să-mi fac probleme. Mi s-a dus biletul spre neant, apucă-te și mai bagă active în bilanț până la următoarea îmbarcare.