Plumb – XII A

SIMBOLISMUL ste un curent artistic( reflectat in literatura, muzică și pictură) care a

luat naștere la sf secolului 19-lea în Franța ca o reacție împotriva romantimului retoric și a
paranasiasismului.

George Bacovia s-a născut în 1881 și a murit in luna septembrie în anul 1957. Numele
acestia adevarat a fost Vasiliu, numele de Bacovia fiind împrumutat de la numele roman al
orașului din care acesta provine, mai exact Bacău. Bacovia este cel mai mare reprezentant al
simbolismului românesc, un poet vizionar, creând drama însingurării prin poeziile sale. Este
un poet al sensibilităţii, un spirit decadent, un poet al marilor tristeţi. Lirica lui evidenţiază
stări depresive, de adâncă tristeţe, degradarea psihicului până la distrugere sau dispariţie.

Poezia „Plumb” a apărut în fruntea volumului de debut, intitulat „Plumb” în anul

1916 şi este o poezie programatică sintetizând motive şi mijloace de expresie, stări poetice şi
viziuni caracteristice pentru creaţiile bacoviene. Poezia exprimă starea de melancolie, de
tristeţe, de izolare a poetului, care se simte însingurat în lume. Tema poeziei este moartea,
sugerată în primul rând prin cuvântul „plumb”, repetat simetric şi obsesiv de şase ori,
respectiv singurătatea, sugerată prin reluarea simetrică a sintagmei „stăm singur”.

Titlul este sugestiv, cuvântul „Plumb” devine laitmotiv pentru că se repetă de șapte
ori, de câte trei ori în fiecare strofă și o dată în titlu. Plumbul este un metal greu, de culoare
cenușie și maleabil. Metafora „Plumb” este sugestivă căci greutatea plumbului exprimă
apăsarea sufletească, culoarea cenușie provenită din amestecul de alb și negru redă o stare
de spirit neclară, iar maleabilitatea metalului exprimă labilitate psihică. Cuvântul „Plumb”
are o sonoritate sumbră căci este alcătuit din patru consoane și o vocală închisă „u”
exprimând astfel căderea și imposibilitatea evadării.

Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate ostilă, astfel el apare în
ipostaza însinguratului și trăiește sentimente de disperare. . Ideea poetică este starea de
deprimare și de disperare provocată de imposibilitatea adaptării sau de evadare dintr-o
lume care îl apasă.

Textul este structurat în două catrene care constituie imaginarul poetic, având la
bază cuvîntul „plumb”. Cele două strofe corespund celor două planuri: realitatea exterioară,
simbolizată de cavou și realitatea interioară, trăirile eului liric și pierderea sentimentului de
iubire.
 Strofa întâi surprinde elementele unui cadru spațial închis în care eul poetic se simte
claustrat (captiv): un cavou care simbolizează mediul înconjurător apăsător. Elementele
decorului funerar sunt sicriele de plumb, funerar veșmânt, flori de plumb și coroane de
plumb, acestea accentuând artificialitatea planului exterior. Frumusețea florilor este anulată
prin mineralizarea lor. Repetarea structurii „de plumb” are sugestii multiple: cromatică,
apăsare, lipsa posibilității de salvare. Lumea este marcată de împietrire, vântul fiind singurul
element care sugerează mișcarea, însă produce efectele reci ale morții: „Și scârțâiau
coroanele de plumb”.

In a doua strofa ne este dezvaluita o alta secventa lirica, in care iubirea ca mijloc de
salvarea din acest univers macabru este refuzata. Acest fapt este identificat in expresia
“dormea intors amorul meu de plumb” care propune o viziune concreta asupra iubrii, ca un
mit ce moare si isi pierde calitatea de absolut. Cuvântul „întors” constitiue misterul poeziei,
fiind primele semne ale înstrăinării. Eul liric își privește sentimentele ca un spectator, iar
încercarea eșuată de a-l salva sporește disperarea: „și-am început să-l strig”.

Verbele sunt la imperfect, timp ce exprimă acțiune durativă, sugerându-se astfel că

trecerea spre moarte este permanentă fără nici o posibilitate de scăpare. Disperarea este
redată prin imaginile auditive stridente: „scârțâiau”, „am început să strig”.

Lirismul este subiectiv, apar mărci ale eului liric, verbe și adjective pronominale la
persoana I singular: „stam singur”; „amorul meu”. Imaginarul poetic bacovian se organizează
în jurul cuvintelor „plumb”, „cavou”, „singur” acestea fiind și motive de recurență, căci apar
în ambele strofe.

În concluzie, prin folosirea simbolului ca mijloc de sugestie, cromatica monotonă

susținută de culoarea plumbului, temele și motivele specifice, poezia lui George Bacovia se
încadrează în simbolism.