Lucrarea nr.

TRANSFORMATORUL MONOFAZAT
1. Consideraţii teoretice
Transformatorul este un aparat electromagnetic static, care modifică parametrii energiei electrice
(tensiunea şi curentul) pentru sistemele de curent alternativ, frecvenţa păstrându-se constantă. Funcţionarea
transformatorului are la bază fenomenul de inducţie electromagnetică.
Transformatorul monofazat este
alcătuit dintr-un miez feromagnetic
(confecţionat din tole) pe care sunt practicate
două înfăşurări cu numere de spire diferite
(fig.1). Alimentând înfăşurarea primară AX (cu
N1 spire) cu tensiunea alternativă sinusoidală u1
(circuitul secundar fiind deschis), aceasta va fi
parcursă de un curent i10 care determină
solenaţia N1i10. Această solenaţie creează şi
întreţine în miezul transformatorului fluxul
Fig.1 magnetic:
 (t )   m sin t . (1)
În ipoteza neglijării căderilor de tensiune pe reactanţa de dispersie (corespunzătoare fluxului de
dispersie d1) şi pe rezistenţa înfăşurării primare, t.e.m. e1 indusă de fluxul util  în înfăşurarea primară este
practic egală cu tensiunea u1 aplicată la bornele AX:
d    
e1   N 1  N 1 m sin t    E1m sin t    u1 .
dt  2  2
(2)
Analog, în înfăşurarea secundară ax (cu N2 spire) se induce o t.e.m. e2 a cărei valoare instantanee este:
d    
e2   N 2  N 2  m sin t    E 2 m sin t    u20 . (3)
dt  2  2
Valorile efective ale t.e.m. e1 şi e2 sunt:
E1  4,44 fN 1 m  U 1 ,
(4)
E 2  4,44 fN 2  m  U 20 .
(5)
T.e.m. induse de fluxul  în înfăşurarea primară şi secundară, au frecvenţa tensiunii de alimentare şi
valori (instantanee şi efective) dependente de numărul de spire ale celor două înfăşurări.
Raportul tensiunilor electromotoare induse în cele două înfăşurări se numeşte raport de transformare:
e1 N 1 E1 U 1
k    . (6)
e2 N 2 E 2 U 20
Transformatorul poate fi coborâtor sau ridicător de tensiune, după cum U20 < U1, respectiv U20 > U1.
Dacă transformatorul funcţionează în sarcină (la bornele ax se cuplează impedanţa Z), t.e.m. e2
creează în circuitul secundar curentul i2, iar la bornele receptorului Z căderea de tensiune va avea valoarea u2.
Ecuaţiile de funcţionare ale transformatorului se stabilesc aplicând teorema a II-a a lui Kirchhoff
circuitului primar şi secundar.
Ecuaţiile de tensiuni pentru cele două circuite şi ecuaţia de solenaţii, scrise în mărimi complexe, sunt:
U 1   E 1  R1 I 1  jX 1 I 1 , (7)

E 2  U 2  R2 I 2  jX 2 I 2 , (8)

N 1 I 1  N 2 I 2  N 1 I 10 , (9)
care în mărimi raportate devin:
U 1   E 1  R1 I 1  jX 1 I 1 , (10)
 E2'  U '2  R2' I '2  jX 2' I '2 ,
(11)
I 1  I '2  I 10 . (12)
În relaţiile (7)…(12) s-au notat cu R1, R2 şi X1 = Ld1, X2 = Ld2 rezistenţele, respectiv reactanţele de
dispersie (scăpări) ale celor două înfăşurări.
Prin operaţia de raportare, transformatorul real este înlocuit cu un transformator de calcul (numit
transformator raportat) la care înfăşurarea secundară se consideră că are acelaşi număr de spire ca şi cea
primară. Mărimile secundare raportate la primar se determină în funcţie de cele reale, ţinându-se cont de faptul
că N 2'  N 1 şi E 2'  E 1 :
I2
E2'  kE2 , U 2'  kU 2 , I2'  , R2'  k 2 R2 , X 2'  k 2 X 2 . (13)
k
Întrucât curentul de mers în gol I10 reprezintă (2  20)% din curentul nominal I1n, acest curent poate fi
neglijat, şi ecuaţiile de tensiuni (10) şi (11) pot fi scrise într-o singură relaţie:
U 1  U '2  ( R1  R2' ) I 1  j ( X 1  X 2' ) I 1  U '2  Z s c I 1 , (14)
în care, Z s c  R s c  jX s c reprezintă impedanţa complexă de scurtcircuit a transformatorului, cu Rsc = R1 +
'
R2' şi X s c  X 1  X 2 rezistenţa, respectiv reactanţa de scurtcircuit.

2. Randamentul transformatorului
La funcţionarea transformatorului în sarcină, înfaşurarea primară absoarbe de la reţea puterea activă
P1 = U1I1cos1, iar înfăşurarea secundară debitează receptorului Z puterea activă P2 = U2I2cos2. Diferenţa
dintre aceste două puteri, reprezintă piederile de putere în transformator care înglobează pierderile în fier (în
circuitul magnetic) pFe şi pierderile în înfăşurări (în circuitele electrice) pj.
Cu aceste precizări, bilanţul puterilor pentru transformator are expresia:
P1  P2  p Fe  p j . (15)
Pierderile de putere în fier sunt determinate de curenţii turbionari induşi în miez şi de fenomenul de
histerezis, şi depind de pătratul inducţiei magnetice (implicit de pătratul tensiunii de alimentare, deoarece U1 
E1), de frecvenţă şi de natura şi greutatea miezului feromagnetic.
Pierderile de putere în înfăşurări, apar prin efectul Joule al curenţilor care circulă prin cele două
circuite electrice ale transformatorului:
p j  R1 I 12  R2 I 22  R1 I 12  R2' ( I 2' ) 2  Rs c I 12 , (16)

în care I1 şi I2 sunt valorile efective ale curenţilor din înfăşurarea primară, respectiv secundară. Randamentul
transformatorului se defineşte prin raportul dintre puterea utilă P2 şi puterea consumată P1:
P2

P1
(17)
şi poate fi determinat printr-o metodă directă sau indirectă.
a) Metoda directă implică conectarea în secundarul transformatorului a unei impedanţe de sarcină
reglabilă, diferitele încercări efectuându-se păstrând cos2 =ct. Se alimentează transformatorul cu tensiunea U1
= U1n = ct. şi se măsoară puterea absorbită P1 şi cea furnizată P2, după care se determină randamentul cu relaţia
(17) şi se trasează caracteristica  = f(P2). Metoda directă pentru determinarea randamentului nu se recomandă
datorită dificultăţilor legate de punerea transformatorului în sarcină şi a reglării acesteia (în special la
transformatoarele de puteri mari şi tensiuni ridicate), precum şi datorită faptului că metoda nu este suficient de
precisă.
b) Metoda indirectă (a pierderilor separate) foloseşte relaţia (17) în care se introduce expresia (15):
 Fig.2
P2 P2 S n cos  2
   , (18)
P1 P2  p Fe  p j S n cos  2  p Fen   2 p jn
P2 I I
unde    2  1 reprezintă factorul de încărcare, iar Sn = U2nI2n ,VA, este puterea aparentă
P2 n I 2 n I 1n
nominală a transformatorului. Aplicarea acestei metode, implică determinarea separată a pierderilor în fier
prin încercarea de mers în gol (pFe = P10), şi a pierderilor în înfăşurări, prin încercarea de scurtcircuit a
transformatorului (pjn = P1sc). Metoda pierderilor separate este precisă, iar randamentul transformatorului se
determină cu un consum minim de energie electrică.
În figura 2 s-au reprezentat caracteristicile randamentului, pierderile în fier şi în înfăşurările
transformatorului în funcţie de curentul de sarcină (de factorul de încărcare).

3. Variaţia de tensiune a transformatorului

La funcţionarea în sarcină a transformatorului, tensiunea U2 la bornele înfăşurării secundare diferă de
tensiunea de mers în gol U20. Diferenţa dintre aceste două tensiuni reprezintă variaţia de tensiune:
U  U 20  U 2 , V  , (19)
iar raportul:
U U U2 U  U 2'
 100  20  100  %   1  100  %  ,
U 20 U 20 U1
(20)
reprezintă variaţia procentuală de tensiune a transformatorului.
Caracteristica externă U2 = f(I2) a transformatorului exprimă dependenţa dintre tensiunea la bornele
secundarului şi curentul de sarcină, pentru U1 = U1n = ct. şi cos2 = ct.
În figura 3 s-au reprezentat caracteristicile externe pentru
sarcini cu diferite valori ale factorului de putere. Pentru
receptoare cu caracter activ sau activ inductiv, tensiunea U2
la borne este mai mică decât cea de mers în gol, iar variaţia
de tensiune (segmentul ab) este cu atât mai mare cu cât
sarcina este mai inductivă şi curentul I2 mai mare. Variaţia
de tensiune U poate fi determinată printr-o metodă directă
sau una indirectă.

Fig.3
Metoda directă presupune încărcarea transformatorului până la sarcina nominală, ridicarea
caracteristicii externe şi aplicarea relaţiei (19). Metoda directă pentru determinarea variaţiei de tensiune nu se
recomandă datorită dificultăţilor legate de punerea sub sarcină în special a transformatoarelor de puteri mari şi
tensiuni ridicate.
Metoda indirectă este o metodă grafică care are la bază diagrama fazorială (fig.4) ataşată ecuaţiei
(14). Din această diagramă, rezultă că U 1  U 2' reprezintă diferenţa segmentelor OC şi OA .
Deoarece unghiul  are valori reduse, se poate considera relaţia:

Fig.4
 OC  OA  OC 1  OA  AC 1  AB 1  B1C1 . (21)
Cu aceste considerente, variaţia de tensiune are expresia:
1 1 1
U  AC1   R sc I 1 cos  2  X sc I 1 sin  2    R sc I 1n cos  2  X sc I 1n sin  2  .
k k k
(22)
Triunghiul dreptunghic ABC se numeşte triunghiul nominal de scurtcircuit (triunghiul lui Kapp) şi
poate fi determinat prin încercarea de scurtcircuit:
p jn P1sc U 1sc
R sc   , Z sc  , X sc  Z sc2  R sc2 . (23)
I 12n I 12n I 1n

Pentru determinarea grafică a variaţiei de tensiune se trasează triunghiul nominal de scurtcircuit ABC
(fig.5), a cărui ipotenuză AC se împarte uniform astfel încât să poată fi apreciată prin intermediul
diviziunilor sarcina cu care funcţionează transformatorul.
Se trasează cercuri (de rază U1 = U1n) cu centrele în A, C
şi punctele de diviziune ale segmentului AC . Pentru un
anumit defazaj 2 al receptorului se trasează dreapta OC
care face cu cateta AB unghiul 2, iar diagrama OAC
astfel obţinută, constituie diagrama fazorială a
transformatorului (fig.4) trasată pentru curentul nominal şi
factorul de putere cos2. Deoarece seg-mentul
O' C  U 1n , rezultă că segmentul O' O  U  U ' , 1n 2
iar variaţia de tensiune U  O' O / k .

Fig.5

Pentru o altă sarcină decât cea nominală, variaţia de tensiune ( U 1n  U 2' ) este reprezentată de
segmentul de pe dreapta care trece prin punctul C şi care face unghiul 2 cu cateta AB , segment cuprins
între cercul pentru I2 = 0 şi cel corespunzător curentului de sarcină considerat.

4. Procedeul experimental şi prelucrarea rezultatelor

În laborator se determină randamentul şi variaţia de tensiune pentru un transformator monofazat cu Sn
= 500 A şi k = 220/24 V, utilizând metoda indirectă, care implică realizarea încercării de mers în gol şi în
scurtcircuit a transformatorului.
a) Încercarea de mers în gol se realizează cu ajutorul montajului din figura 6.
La funcţionarea în gol a transformatorului, înfăşurarea primară este alimentată la tensiunea nominală
(U1 = U1n) şi frecvenţa nominală (fn), iar circuitul secundar este deschis, curentul de sarcină I2 fiind nul
(impedanţa de sarcină este considerată infinită).
În aceste condiţii, bilanţul puterilor are expresia:
P10  P20  p Fe 0  p j 0 . (24)
Deoarece puterea utilă P20 este nulă (I20 = 0), iar curentul de mers în gol I10 este mult mai mic decât
2
curentul nominal şi p j 0  R1 I 10  0 , indicaţia wattmetrului (fig.6) în acest regim de funcţionare, reprezintă
de fapt pierderile în fier nominale:
P10  p Fe 0  p Fen . (25)

Fig.6
 Indicaţiile aparatelor de măsură şi rezultatele calculelor se trec în tabelul 1.

Tabel 1
U10 I10  kw P10 U20 k
V A div W/div W V

b) Încercarea la scurtcircuit.Un transformator funcţionează în scurtcircuit dacă tensiunea U2 la

bornele înfăşurării secundare este nulă, iar impedanţa de sarcină se consideră zero. Se realizează montajul din
figura 7. Înfăşurarea primară se alimentează cu o tensiune redusă numită tensiune nominală de scurtcircuit
(U1sc).

Fig.7

Cele două înfăşurări sunt parcurse de curenţi de scurtcircuit egali cu curenţii nominali ai
transformatorului.
Bilanţul puterilor la încercarea de scurtcircuit are expresia:
P1s c  P2 s c  p Fes c  p js c . (26)

Deoarece puterea utilă P2sc este nulă (U2 = 0) şi pierderile în fier sunt neglijabile (U1sc  17%U1n şi
inducţia magnetică are valori mici), la încercarea de scurtcircuit puterea absorbită de transformator (măsurată
de wattmetrul W) reprezintă practic pierderile în înfăşurări:
P1s c  p js c  p jn  R1 I 12n  R2 I 22n  R1 I 12n  R2' ( I 2' ) 2  R s c I 12n . (27)

Prin încercarea de scurtcircuit se pot determina şi parametrii de scurtcircuit (Rsc, Xsc şi Zsc) ai
transformatorului.
Pentru realizarea încercării de scurtcircuit, cursorul autotransformatorului AT se fixează pe poziţia
corespunzătoare tensiunii minime, după care se alimentează montajul (se închide întrerupătorul K1) şi se creşte
tensiunea aplicată înfăşurării primare până când ampermetrul din circuitul secundar indică curentul secundar
nominal I2n = Sn/U20.
Datele obţinute se centralizează în tabelul 2.

Tabel 2
U1sc I1sc  kw P1sc I2sc Rsc Xsc Zsc
V A div W/div W A   

Cu ajutorul relaţiilor (18) şi (22) se calculează randamentul şi variaţia de tensiune pentru

transformatorul considerat şi se completează tabelul 3.

Tabel 3
 0 0,2 0,4 0,6 0,8 1 1,2
pFen = P10
pj = 2P1sc
U
cos2 = 1 U2 = U20 -
U

U
 cos2 = U2 = U20 -
0,8 U
(inductiv)
