Totul a început într-o zi de toamnă tarzie când am făcut rost de numărul IPS Sale.

La început
mi-a fost rusine sa il sun si sa vorbesc cu el la telefon. Asa ca i-am dat mesaj spunandu-i ca
am nevoie de niste sfaturi. Nu mi-a răspuns imediat, dar dupa vreo 3 zile m-a sunat de două
ori si de data asta nu am avut curajul să-i răspund. Pana cand într-o zi mi-am facut curaj si l-
am sunat personal. Cand mi-a răspuns, l-am salutat respectuos: ,,Sărut mâna Înalt Preasfintite
Părinte" si mi-a spus ,,Să crești mare puisor" si m-a intrebat cum ma cheamă, câți ani am, de
unde sunt, si de unde am făcut rost de numărul IPS Sale. I-am oferit toate răspunsurile, apoi
am inceput să-i spun tot ceea ce aveam pe suflet si ma durea.
M-a ascultat, fara sa ma intrerupa, ca un adevarat tata. Apoi a început să ma întrebe ce vreau
sa fac cu viitorul meu si i-am spus că vreau sa urmez teologia. M-a felicitat si mi-a spus că
orice se va întâmpla sa nu ma abat de la drumul meu .
Așa am început să discutîm aproape zilnic. De cate ori imi simteam sufletul greu, il sunam.
Mi-a spus că va avea grija de mine ca si cum aș fi copilul lui si chiar asa s-a comportat pana
in ultima clipa: ca un adevarat Parinte!
Dar iata că pe 20 aprilie dupa ce m-am intors de la biserica, am primit un telefon de la un
preot apropiat care mi-a spus că IPS Pimen este infectat cu Covid si urmeaza sa fie transferat
în București cu un elicopter Smurd. Pur si simplu lacrimile au inceput sa curga pe obrajii mei
precum apa din streșină. Nu puteam accepta ca cel mai drag om sufletului meu se afla pe
patul de spital. A fost greu. Zilele au trecut...
În seara de marți, 19 mai, la rugăciunile mele personale de la ora 23:00 l-am pomenit la vii,
iar la rugăciunile de la 01:00 am primit un telefon:
-Alo!
- Da!
- Alexandru, a murit Înalt Preasfintitul Părinte Arhiepiscop Pimen.
Lacrimile au început să curgă siroaie peste obrazul meu. A fost un om cu adevarat deosebit.
Insa, chiar daca a trecut 6 luni de cand dumnealui nu mai este acum printre noi, nu l-am uitat..
Poate nu este langa noi fizic, dar este in sufletul nostru. Si cateodata stau si ma gandesc ca
Dumnezeu l-a luat acolo sus pentru ca era un om cu sufletul prea bun pentru lumea aceasta...”
(Scurtu