Dragoș Huțuleac

AGORA VIRTUALĂ SAU FILOSOFIA

COMUNITĂȚILOR ONLINE

1
Redactor de carte: Andreea Bejinariu
Copertă: Alexandru Uță
Prepress: Editura Educația Azi

ISBN: 978-606-9712-10-8

2021 © Dragoș Huțuleac pentru prezenta ediție

Editura Educatia Azi
Site: https://edituraeducatiaazi.ro/
Suceava, str. Nicolae Iorga, nr. 14

2
 Cuprins

Introducere .......................................................................................................................... 7
1. Contextul cercetării ....................................................................................................... 8
2. Ipoteza cercetării......................................................................................................... 11
3. Metodologia cercetării ................................................................................................ 12
4. Obiectivele cercetării .................................................................................................. 13
Cap. I .................................................................................................................................. 15
Criza contemporană a filosofiei și comunicarea filosofică ............................................ 15
I.1 O primă constatare: legătura dintre criza filosofiei și criza spirituală a societății
contemporane ................................................................................................................. 15
I.2 A doua constatare: existența unei crize de management al informației specifică
societății contemporane ................................................................................................. 19
I.3 O a treia constatare: existența unei crize de management al comunicării specifică
societății contemporane ................................................................................................. 21
I.4 Transactantul și comunicarea filosofică ..................................................................... 23
I.5 Ce este comunicarea filosofică?................................................................................. 25
I.6 Mesajul filosofic între îndoială și certitudine ............................................................ 27
I.7 Întrebările filosofice ale comunicării ......................................................................... 28
I.8 Dialogul ca filosofie .................................................................................................... 29
I.9. Comunicarea ca univers sistemic .............................................................................. 31
I.10. Filosofia ca interogare esențială a comunicării....................................................... 33
I.11 Concluzii ................................................................................................................... 33
Cap. II Era comunităților online ..................................................................................... 35
II.1. Ce este o rețea socială?............................................................................................ 36
II.2. Definiții și caracteristici ale colectivităților .............................................................. 38
II.2.1 –Ce este o comunitate? ..................................................................................... 38
II.2.2 –Ce este o comunitate virtuală? Exemple de comunități virtuale..................... 41
II.2.3 Caracteristici ale comunităților virtuale ............................................................. 43
II.3 Mintea colectivă ........................................................................................................ 44

3
 II.3.1 Mintea colectivă din perspectiva sacrului.......................................................... 46
II.3.2 Noosfera și conștiința globală ............................................................................ 48
II.3.3 De la mintea colectivă la filosofia colectivă ...................................................... 49
II.4 Inteligența colectivă .................................................................................................. 50
II.4.1 Inteligența colectivă o caracteristică a lumii virtuale? ...................................... 52
II.4.2 Comunitățile online și inteligența colectivă ....................................................... 53
II.5 Ințelepciunea colectivă ............................................................................................. 54
II.6 De la Agora antichității la Agora online .................................................................... 56
II.7 Nevoia de filosofie în comunitățile umane ............................................................... 58
II.8 Concluzii .................................................................................................................... 60
Cap. III. Adaptarea filosofiei la epoca internetului ....................................................... 61
III.1 Relația dintre cunoașterea virtuală și realitate ........................................................ 62
III.2 Posibilitatea unei școli filosofice virtuale ................................................................. 63
III.3 Transformările filosofiei de-a lungul istoriei ............................................................ 65
III.4. Adaptarea filosofiei la realitățile lumii contemporane ........................................... 67
III.5 Concluzii ................................................................................................................... 69
Cap. IV. Filosofia ca formă a comunicării ..................................................................... 70
IV.1 Sensurile comunicării ............................................................................................... 70
IV.2 Comunicarea din punct de vedere aristotelic.......................................................... 72
IV. 3 De la filosofie la comunicare prin limbaj ................................................................ 73
IV.4 Opiniile lu J. G. Hamann cu privire la posibilitățile filosofice ale limbajului ............ 75
IV.5 Wilhlem von Humboldt si limbajul ca metodă de filosofare .................................. 76
IV.6 O perspectivă hermeneutică asupra comunicării ca filosofare ............................... 78
IV.7 Comunicarea ca experiență fondatoare a filosofiei contemporane ....................... 81
IV.8 Opinia lui Davidson cu privire la rolul comunicării în filosofie ................................ 83
IV.9 De la filosofia comunicării la ideia unei filosofii bazate pe comunicare .................. 84
IV.10 Revoluția virtualului și filosofia comunicării .......................................................... 87
IV.11 Concluzii ................................................................................................................. 88
Cap. V. Crowdsourcing-ul – o posibilă renaștere a filosofiei contemporane .............. 90
V.1 Premise ..................................................................................................................... 91
V.2 Definiții ale Crowdsoursing-ului................................................................................ 92
V.3 Caracteristicile Crowdsourcing-ului .......................................................................... 97
V.4 Proiecte de Crowdsourcing ....................................................................................... 99
V.5 Avantajele Crowdsourcing-ului ............................................................................... 101
V.6 Tendințe ale Crowdsourcing-ului ............................................................................ 103
V.7 Provocările etice ale crowdsourcing-ului și rețelelor de socializare ...................... 108
4
 V.8 Crowdsourcing-ul, rețelele sociale online și Filosofia ............................................ 111
V.9 Concluzii .................................................................................................................. 114
Concluzii .......................................................................................................................... 116
1.Considerații generale asupra cercetării efectuate ..................................................... 116
2. Concluziile capitolelor ............................................................................................... 118
3.Concluziile referitoare la ipoteza de cercetare .......................................................... 119
4. Contribuțiile personale asupra temei cercetate ....................................................... 123
5. Perspective de cercetare ulterioare .......................................................................... 125
Bibliografie ...................................................................................................................... 129

5
6
 Introducere
Odată cu dezvoltarea internetului, filosofia se întoarce în Agora, după ce ani la
rând a lăsat impresia că a stat captivă numai în universități sau alte instituții academice
care parcă au secătuit-o de înțelepciune, i-au îngrădit creativitatea, au limitat-o în concepte,
teorii și definiții, uitând de utilitatea ei practică și de utilitatea ei publică. Din acest punct
de vedere, o Agora Virtuală îi redă filosofiei locul meritat în societate,
„pentru că un grup numeros de oameni este mai inteligent decat o minoritate de
elită, indiferent de nivelul ei de expertiză – aceștia sunt mai abili în a rezolva
probleme, a susține inovații, a lua decizii înțelepte și chiar a prezice viitorul.”1
Dacă gândim neconvențional și trecem de zidurile academice care s-au ridicat în
jurul acestui domeniu în ultimii ani, vom descoperi o filosofie a mulțimilor cu nimic mai
prejos decât cea oficializată în literatura de specialitate, care abordează teme de reflecție
similare, uneori identice, dar care se concentrează pe natură practică a problemelor
abordate și folosește un limbaj mai puțin formal în descrierea lor. Acest aspect nu face ca
filosofia practicată de mase să fie mai puțin importantă decât cea „oficială”, iar
desconsiderarea acesteia este o greșeală în contextul în care educația formală filosofică are
tot mai puțini adepți. O dovadă în acest sens este numărul tot mai mic de studenți care trec
pragul facultăților de filosofie, precum și absorția extrem de redusă a acestora pe piața
muncii după ce își termină studiile2. Această situație a apărut datorită atitudinii greșite pe
care instituțiile de învățământ o au când analizează nevoile reale ale societății, dar mai cu
seamă din cauza politicii de implementare lipsită de orice perspectivă eficientă pe care o
poartă ministerul învățământului față de această disciplină de mai bine de 25 de ani. În
mod paradoxal, filosofia a cunoscut „o viață” mai bună în epoca comunistă datorită

„îngemănării ei cu ideologia. Filosofia era instrumentalizată în scopuri

ideologice, iar filosoful părea de nelipsit în dialogul cu celelalte discipline, în
sistemul educaţiei moral-ideologice, ca prezenţă discursivă la manifestările
publice, ca eminenţă cenuşie în spatele conducătorilor de la orice nivel de
organizare. Pe lângă această filosofie oficială, care se bucura de un prestigiu
deosebit, exista şi una marginală, tolerată cu multă bunăvoinţă de oficialii care
răspundeau de «puritatea ideologică» sau de «gîndirea adecvat orientată». Este
vorba fie de filosofia de cafenea, fie de filosofia practicată în unele şcoli de
gândire care, din perspectiva gândirii oficiale a vremurilor de atunci, păreau mai
degrabă nişte grupări esoterice decât potenţiale focare de creaţie filosofică
alternativă”3

Deși timpul a trecut, considerăm că este total greșit să credem că lumea efectiv nu
mai este interesată de filosofie, de vreme ce ce blog-urile și site-urile de profil au un trafic
foarte ridicat, iar numărul lor este în continuă creștere. Acest lucru demonstrează tocmai
contrariul: există un real interes față de acest domeniu, doar că acești consumatori de
filosofie din societatea contemporană vor un alt fel de filosofie, o alternativă posibilă doar
în mediul online, unde ei devin atât filosofi, cât și ucenici sau spectatori ai actului filosofic.

1
James Surowiecki, Înțelepciunea mulțimilor, Ed. Publică, București, 201, p. 11
2
a) Sandu Frunză, Mihaela Frunză, Claudiu Herţeliu: Filosofie, ideologie, religie. O încercare de a înţelege
ce se întîmplă cu Filosofia în sistemul de educaţie din Romania, în revista Journal for the Study of Religions
and Ideologies, anul 8, nr. 22, p. 129-149, 2009.
b) Top 10 facultăţi de evitat, dacă vrei să îţi găseşti un JOB după absolvire, articol accesat pe 1.09.2015,
disponibil pe http://www.realitatea.net/top-10-facultati-de-evitat-daca-vrei-sa-iti-gasesti-un-job-dupa-
absolvire_1474336.html#ixzz3kUsvv5lE
3
Sandu Frunză, op. cit., p. 129

7
Ei au nevoie de un spațiu unde gândirea lor nu este îngrădită de un aparat critic care, cel
mai adesea, nu are de-a face cu realitatea cotidiană, care se ocupă doar de analiza teoretică
a problemelor și ele cel mai adesea teoretice sau pur speculative. Asta nu înseamnă că
oamenii din societatea actuală nu caută sensul vieții! Și ei îl caută cu aceeași îndârjire ca
înaintașii lor, doar că în loc să meargă în biblioteci, merg pe stradă. În loc să răsfoiească
tratate, răsfoiesc prin experiența de viață a altor persoane, iar acest lucru îi apropie mai
mult de sensurile clasice al filosofiei4. De altfel, cred că auzim zilnic expresia „...prin câte
am trecut, aș putea scrie o carte”, iar dacă nu ne grăbim să analizăm superficial și ironic
această afirmație, putem găsi suficiente argumente să o considerăm adevărată. Un
argument ar fi acela potrivit căruia înțelepciunea ar fi o calitate a celor bătrâni tocmai
datorită experienței de viață obținute de-a lungul anilor - de aici și expresia „cine n-are
bătrâni, să-și cumpere” - , dar putem aduce ca argument în sprijinul afirmației noastre și
existența acreditată istoric a „sfatului bătrânilor” care avea un rol deosebit de important în
viața comunităților pentru luarea diverselor hotărâri5. Un alt argument poate fi afirmația lui
Cicero care susține că „Filosofia este meșteșugul vieții”6 și cine poate cunoaște mai bine
acest meșteșug, decât cel care îl practică trăindu-l, adică omul? Cu alte cuvinte
înţelepciunea ca experienţă de viaţă are o sferă largă de cuprindere în viaţa noastră de toate
zilele, iar dacă luăm în considerare afirmația conform căreia fiecare om poate scrie o carte
pe baza experiențelor trăite, ne dăm seama că zilnic, interacționăm cu „biblioteci” întregi
umane, asupra cărora dacă ne aplecăm cu atenție, putem extrage din paginile vieții lor
adevăruri și învățături care nu se mai cer demonstrate, pe care le putem folosi imediat
pentru a îmbunătăți societatea cu tot ceea ce implică ea ca sistem. 7 Ori marea criză a
filosofiei constă tocmai în această lipsă de utilizare imediată a învățăturilor sale, iar acest
lucru considerăm că se datorează tocmai faptului că, în loc să fie a celor mulți, ea a devenit
a celor puțini. Prin aceasta nu afirmăm că toți sunt filosofi, dar încercăm să arătăm că
frământările interioare ale acestora, fie că le considerăm spirituale sau nu, creează
premisele ideale pentru apariția unei filosofii cotidiene ce poate reprezenta o resuscitarea a
acestui domeniu, care pare de ceva ani că nu mai are viziune și că „trăiește” doar din
rezervele de „oxigen” ale unui trecut măreț.

1. Contextul cercetării

Din punctul de vedere al omului contemporan

„Criza Filosofiei contemporane este în primul rând una a legitimării. Văzut ca

un senior al spiritului a cărui rol este de a cugeta asupra celor divine şi omeneşti,
filosoful şi-a format de-a lungul istoriei o imagine de personaj neînţeles care
studiază lucruri abstracte de o profunzime greu abordabilă şi de cele mai multe
ori de maximă inutilitate imediată. Locul Filosofiei în contemporaneitate pare
condamnat la o eternă arheologie a spiritului care produce ceva nou retrăind
epigonic marile momente ale propriei sale istorii. Studiul Filosofiei este
condamnat în general la statutul de disciplină auxiliară introdusă în programele

4
David Armeanul, apud Dumitriu, A., Eseuri. Ştiinţă şi cunoaştere. Aletheia. Cartea întâlnirilor
admirabile, ed. Eminescu, Bucureşti, România, 1986, p. 360-361;
5
Mircea Daroşi, Înțelepciunea –comoara cea mai de preț a oamenilor, în revista Răsunetul, accesat online
pe 6.09.2015, disponibil pe: http://www.rasunetul.ro/intelepciunea-comoara-cea-mai-aleasa-omului
6
Cicero, De finibus, apud Vlăduțescu Gheorghe, Neconvențional despre filosofia românească, ed. Paideea,
București, 2002, p. 7
7
Основы социологии. Курс лекции. Изд-2-е. Часть 11. Отв. Ред. Эфендиев, A.Г.. М..1994, p.48

8
 şcolare şi universitare în principal pentru consolidarea culturii generale a
absolvenţilor”.8

Studiul ei a devenit, fie că vrem sau nu să acceptăm, sinonim cu pierderea de

vreme, aceasta fiind o perspectivă deloc încurajatoare pentru tânărul iubitor de
înțelepciune ce vrea să aprofundeze și să progreseze în acest domeniu. Societatea actuală
devine tot mai opacă și mai închistată cu privire la utilitatea pe care filosofia o poate aduce
vieții cotidiene. Prin urmare, majoritatea cetățenilor o privesc fie ca pe o excentritate a
celor care au prea mult timp, fie o însușire a celor puțin aleși sau săraci cu duhul. Oricum,
atunci când spui cuiva că te ocupi de filosofie, acea persoană fie te va privi cu ochii plini
de milă, fie va fi total surprinsă, ca și cum ar privi un elefant roz. Indiferent de felul
privirii, întrebarea imediată este „Și la ce te ajută asta?”. Dacă n-o spune cu voce tare,
sigur și-o spune în gând, așteptând un moment prielnic pentru a-i da curs, oferindu-ți
prilejul de a susține o pledoarie, cum altfel dacă nu, filosofică?!?
Ei bine, de răspunsul pe care îl oferim depinde schimbarea de optică asupra acestei
discipline și readucerea ei în prim-planul materiilor de studiu capabile să determine
formarea unui individ care să corespundă nevoilor avute de către societatea contemporană.
Adevărul este că, de obicei, răspundem greșit! Folosim cuvinte și expresii greu accesibile,
sintagme pline de elocință pe care, dacă le tastăm pe google, acesta nu returnează niciun
document. Or e lucru știut că oamenii nu mai folosesc dicționare! Tot google-ul ne oferă
soluția: „încercați alte cuvinte cheie” sau „încercați cuvinte cheie mai generale”. Aceste
recomandări virtuale, dacă ar fi luate în seamă atunci când încercăm să oferim un răspuns
la întrebarea de mai sus, ar face ca filosofia să capete sens în ochii acestui „homo
computerus” ce înțelege lumea doar prin interfața oferită de mediul social în care își duce
existența.9
În mod cert avem nevoie de o filosofie practică, utilizabilă în egală măsură atât de
omul simplu, cât și de cercetător.

„Asimilarea filosofiei practice cu filosofia uşoară, filosofia neproblematică, cu

filosofia de minimă rezistenţă, e o atitudine mentală care se naşte din insuficienta
capacitate de a putea explica şi aplica lucrurile complicate într-un mod suficient
de simplu pentru a fi înţelese sau cel puţin respectate de cât mai mulţi oameni.
Filosofia practică nu e altceva decât modul de a pune în legătură problemele
realităţii curente, realitatea agorei de azi, cu felul în care se pot găsi soluţii
acestor probleme. Cu cât problemele sunt mai generale, în sensul că afectează cât
mai mulţi oameni, cu atât soluţiile vor fi mai apreciate”10

Pornind de la aceste probleme generale în accepţiunea agorei, poţi ajunge în zone

foarte rarefiate ale spiritului. Nimeni nu spune că trebuie să rămâi prizonierul nivelului
minim de înţelegere, arta este să nu îi pierzi pe drum pe cei care te urmăresc. Aşa cum
şerpaşii se opresc din ascensiune pentru a da timp sufletelor lor să îi ajungă din urmă, aşa
şi filosoful trebuie să aibă grijă să nu ridice ştacheta brusc la cote irespirabile.

„Folosul acestui exerciţiu este imens. Filosoful capătă recunoaşterea şi aprecierea

muncii sale, şi de ce nu, o vizibilitate publică ce se poate transforma în confort

8
Antonio Sandu, Nevoia de educaţie filosofică în societatea contemporană, în revista Revista Românească
pentru Educație Multidimensională, nr. 1-2, accesat pe 06.09.2015, disponibil pe:
http://revistaromaneasca.ro/wp-content/uploads/2010/07/Revista-Romaneasca-pentru-Educatie-
Multidimensionala-nr.-2-1.pdf
9
Dragoș Huțuleac, Percepția filosofiei în spațiul public, în Caiete Critice, nr. 9, 2014, p. 77;
10
Gheorghe Laurențiu, Sensurile filosofiei practice, în Revista cu filosofie, nr. 1/2006, p. 11

9
 material. Opinia se vinde, de ce nu s-ar vinde şi opinia întemeiată? Agora capătă
răspunsuri mai profunde şi soluţii mai stabile la întrebările şi problemele ce o
frământă. Toate părţile câştigă. Pentru asta nu e nevoie decât de minimul efort al
filosofiei de a coborî în agora şi de a pune în practică acea înţelepciune de la care
se spune că i-ar veni numele.”11

Fie că dorim să acceptăm sau nu, apariția lui homo computerus12 „teleportează”
filosofia în mediul online. Din moment ce se consideră că trăim într-o eră a rețelelor
sociale online13 nu putem ignora posibilitățile unei spiritualități virtuale14, implicit ale unei
filosofii caracteristice mediului online15, poate chiar o filosofie a internetului. În acest
context, Filosofia se întoarce în Agora, dar este vorba despre o Agora de peste 3 miliarde
de oameni 16 , conectați tot timpul între ei cu posibilități practic infinite de exprimare,
cercetare, cunoaștere. Iar acest aspect trebuie privit ca pe o normalitate, ca pe o evoluție
firească a acestui domeniu, care,

11
Idem.
12
Staged Evolution of Hybrid AI (artificial intelligence), accesat pe 06.09.2015, disponibil pe:
http://www.mysearch.org.uk/website1/html/134.Stages.html#Homo_Computerus,
13
a) Derek Hansen, Shneiderman Ben, Smith A. Marc, Analyzing Social Media Networks with NodeXL:
Insights from a Connected World, ed. Morgan Kauffman, ed. Elsiever, 2011 p. 9;
b) Ronaldo Munck, Globalization and Social Exclusion: A Transformationalist Perspective, ed. Kumarian
press, Inc., 2005, p.10;
c) Peter Hinssen, IT in the Era of the Network, accesat pe 6.09.2015, disponibil pe:
http://rewrite.ca.com/us/articles/lead/it-in-the-era-of-the-network.html;
14
a) Heidi Campbell, Considering spiritual dimensions within computer-mediated communication studies, în
New Media & Society, February, 2011, nr. 13. pp. 58-74;
b) Kiran Lata Dangwal, Shireesh Pal Singh, Enhancing spiritualism in virtual world, în revista Turkish
Online Journal of Distance Education-TOJDE, volumul 13, nr. 2/2012, accesat pe 06.09.2015, disponibil pe
http://tojde.anadolu.edu.tr/yonetim/icerik/makaleler/754-published.pdf;
c) Douglas Kinne, Frontiers of Knowledge: Scientific and Spiritual Sources for a New Era, publiched by
Douglas Kinne, accesat pe 06.09.2015, disponibil pe: https://books.google.ro/books?id=yDa-
AwAAQBAJ&pg=PT12&lpg=PT12&dq=Virtual+Spirituality:+The+Emerging+Frontier&source=bl&ots=Q
sMBr6FxQG&sig=zXD6kuQegY4eWRXVp7tVcmreuI&hl=ro&sa=X&ved=0CEwQ6AEwBWoVChMI8Yz
Om4vlxwIVCtcaCh3p8Q5R#v=onepage&q=Virtual%20Spirituality%3A%20The%20Emerging%20Frontier
&f=false,
d) William Indick, The Digital God: How Technology Will Reshape Spirituality, accesat pe 06.09.2015,
disponibil pe:
https://books.google.ro/books?id=C0PYBgAAQBAJ&pg=PA207&lpg=PA207&dq=virtual+spirituality&sou
rce=bl&ots=MWICSU352&sig=jOGgVSOxSDDSzmdhjoFsUpTmfrU&hl=ro&sa=X&ved=0CEIQ6AEwAz
gKahUKEwiq8P39juXHAhVBtBoKHZPDDjY#v=onepage&q=virtual%20spirituality&f=false
15
a) Viorel Guliciuc, Resurse filosofice pe internet, Analele Universităţii „Ștefan cel Mare”,
Seria filosofie şi discipline socio-umane, 2001;
b) Viorel Guliciuc, Oana Lența, Is there a link between the Social Media and the ancient school of
philosophy?, Proceedings of SMART 2013. Social Media in Academia: Research and Teaching,
International Conference, Bacău, România, June 6-9, 2013 (manuscris);
c) Viorel Guliciuc, From Wisdom to Digital Wisdom as Negociated Identity, European Journal of Science
and Theology, 2013;
16
Câţi oameni folosesc internetul la nivel global , accesat pe 06.09. 2015 disponibil pe:
http://www.timpul.md/articol/studiu-cati-oameni-folosesc-internetul-la-nivel-global-30539.html

10
 „la fel cum logica ar trebui să fie pregătitã pentru orice fel de afirmații, filosofia
la nivelul său fundamental ar trebui sã fie pregătită pentru orice fel de teorie
posibilă asupra naturii ultime a realității.”17

Agora a reprezentat de la începuturi un loc public şi centrul activitǎţilor civice în

Atena anticǎ. Acesta era locul unde cetǎţenii luau deciziile, unde se ţineau discuţiile şi
unde aveau loc schimbǎrile. Agora a fost inima societǎţii ateniene, o societate bazatǎ mai
mult pe comunitate şi pe colectiv decât pe individ18. Era locul unde se dezbăteau idei, unde
filosofii (și nu doar ei) antici îți expuneau teoriile, își găseau discipolii și contribuiau la
dezvoltarea cetății. A urmat o perioadă când pulsul societății era oferit de instituțiile de
învățământ, când educația academică era percepută ca „o funcție vitală a societății,
deoarece prin aceasta societatea îşi perpetuează existenţa, transmiţând din generaţie în
generaţie tot ceea ce umanitatea a învăţat despre ea însăşi şi despre realitate”.19 La vremea
respectivă Filosofia a intrat în Agora Academică, iar în respectivul spațiu și-a găsit rostul și
menirea secole de-a rândul. Dar societateatea a evoluat! În momentul de față, inima
societății este internetul. WEB-ul este cel care pare să dirijeze mersul societății în acest
secol, iar digitalizarea a devenit a doua natură a omului contemporan.20 În acest context,
filosofiei îi este deschis drumul către Agora Online, locul unde aceasta poate cunoaște din
nou măreția trecutului sau se poate pierde cu desăvârșire, rămânând un simplu termen într-
un dicționar virtual al expresiilor pierdute.

2. Ipoteza cercetării

Având în vedere cele enunțate mai sus, ipoteza prezentei cercetări este
următoarea

Într-o societate în care mediul virtual este din ce în ce mai important, Filosofia,
ca formă a comunicării, are menirea de a recupera demnitatea cercetării în grup (în
rețea), specifică școlilor filosofice ale antichității grecești, prin și cu ajutorul
crowdsourcing-ului.

Ea are la bază următoarele 2 constatări:

1. Printre caracteristicile cele mai importante ale societății și culturii

contemporane, ca societate a cunoașterii, se numără și prezența tot mai importantă a
mediului virtual în comunicare, ca tip de activitate umană;

2. Comunitățile online au o pondere din ce în ce mai importantă în societatea

contemporană, inclusiv în cercetarea științifică;

17
Kit Fine, Logică și realitate, în Revista cu Filosofie, nr. 1/ 2006, p.8
18
Cetăţenia în Europa, T-Kit-ul despre Cetăţenia Europeană, accesat pe 06.09.2015, disponibil pe:
http://pjp-eu.coe.int/documents/1017981/1668065/Chapter1.pdf/a6794963-b7c9-479e-80ef-c60429597377
19
Zoica Nicola, Andrei Buiga, Cristian Ghena, School in Contemporary Society, în Revista de Statistică, nr.
2/2012,p.431,accesat pe 07.09.2015, disponibil pe:
http://www.revistadestatistica.ro/suplimente/2012/2/srrs2_2012a67.pdf;
20
Răzvan Popovici-Diaconu, Reţele de socializare. Impact social în spaţiul public, accesat pe 07.09.2015,
disponibil pe: http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/conferinta2013/razvan_popovici.pdf;

11
 De aceea, tema cercetării ține de specificul cercetării filosofice, în această nouă
fază a societății cunoașterii care aparține erei digitale, unde cercetarea de grup sau
crowdsorcing-ul, ca formă a unei recuperări colective a unor noi surse ale cunoașterii,
„lucrează” în numele unui demers care vizează posibilele răspunsuri cu privire la sensul
vieții în lumea de azi.

3. Metodologia cercetării

Metodologia urmată presupune focalizarea tot mai accentuată asupra specificului

filosofiei și a cercetării filosofice în era comunităților online. Este un demers euristic care
se sprijină pe întrebările ridicate de contextul actual al cercetării științifice, unde
crowdsoucing-ul sau cercetarea în rețea devine o metodă tot mai des utilizată și tot mai
acceptată de comunitatea științifică din perspectiva rezultatelor pe care le oferă. Astfel, ne
punem întrebarea dacă prin intermediul diverselor discuții filosofice de pe rețelele sociale
online nu asistăm practic la un crowdsourcing care revigorează discursul filosofic
readucând filosofia în atenția publicului, după ce ani la rând s-a constatat o scădere a
interesului pentru acest domeniu. Să fie mediul online o Agora Virtuală în care filosoful
virtual găsește un auditoriu însetat de înțelepciune? Să fie crowdsourcing-ul un punct de
plecare pentru apariția unei filosofii virtuale a mulțimilor și a indivizilor conectați între ei
prin intermediul rețelelor sociale, care să răspundă nevoilor filosofice ale societății
contemporane? Iată niște întrebări cărora am încercat să le răspundem în lucrarea de față.
Am plecat în demersul nostru de la analiza universului conceptual (și
comunicațional) al societății cunoașterii. S-a trecut la prezentarea resurselor euristice (și
comunicaționale) ale rețelelor sociale, pentru a se ajunge la reliefarea rolului cercetării
colective / de grup / în rețea și, în cele din urmă, la discutarea specificului cercetării
filosofice realizate într-o comunitate virtuală, pentru a recupera concluzii privind prezența
filosofiei în societatea contemporană și pentru viitorul ei.
Elementul de unitate este dat de specificul continuității filosofiei, ca formă a
comunicării, atât în societatea cunoașterii anterioară erei digitale, cât și în societatea
cunoașterii în era comunităților online.
Raționamentul folosit este unul deductiv. Pornind de la imaginea de ansamblu pe
care ne-o oferă literatura de specialitate, ajungem la acele puncte de vedere particulare care
susțin ipoteza acestei cercetări și-i pun în evidență elementele de noutate. O imagine
globală asupra situației actuale în care se găsește filosofia ne permite să scoatem în
evidență mult mai ușor importanța crowdsourcing-ului filosofic și al rețelelor sociale
online în procesul de „înnoire” al acestui domeniu. Pentru că, fie că vrem, sau nu să
acceptăm, viitorul filosofiei este în mediul virtual, online-ul fiind singurul mediu propice
în care acest domeniu poate evolua odată cu societatea contemporană, fiind prin aceasta în
folosul societății.
Rezultatul acestei cercetări constă în identificarea modalității prin care poate fi
recuperată în mediul online demnitatea cercetării colective / de grup / în rețea, specifică
filosofiei antice grecești, ca și garanție a continuității interesului pentru filosofie în anii ce
vin.
Scopul final al acestui demers este acela de a demonstra că există o filosofie a
comunităților online, iar crowdsourcing-ul filosofic se comportă ca o Agoră Virtuală unde
comunicarea filosofică redă filosofiei statutul meritat.

12
4. Obiectivele cercetării

Obiectivele acestei lucrări sunt tratate pe larg în fiecare capitol în parte. Prin
aceasta abordare am încercat să avem un demers științific coerent, care să ne conducă la
validarea ipotezei de cercetare, unde afirmăm că într-o societate în care mediul virtual este
din ce în ce mai important, Filosofia, ca formă a comunicării, are menirea de a recupera
demnitatea cercetării în grup (în rețea), specifică școlilor filosofice ale antichității grecești,
prin și cu ajutorul crowdsourcing-ului.
Astfel, obiectivul primului capitol constă în încercarea de a demonstra că filosofia
se află într-o criză reală, aflată în strânsă legătură cu criza spirituală a societății
contemporane, criză din care nu poate ieși decât apelând la vitalizarea discursului filosofic.
Ajungem astfel la specificul comunicării filosofice și la felul în care aceasta trebuie să se
adapteze mijloacelor de comunicare specifice acestui secol, utilizând un limbaj care să
apropie din nou lumea de mesajul filosofic. Tot în acest capitol ne-am propus să clarificăm
ce înseamnă comunicarea filosofică, ce este limbajul filosofic, mesajul filosofic și dacă
comunicarea poate fi percepută ca un univers sistemic.
Obiectivele celui de-al doilea capitol sunt următoarele:
În primul rând ne-am propus să oferim o definiție universal acceptată a rețelelor
sociale online, arătând totodată utilitatea acestora în lumea de azi.
Următorul obiectiv constă în clarificarea noțiunii de comunitate, după care
explicăm conceptul de comunitate virtuală arătând caracteristicile acesteia.
Pornind de la obiectivele de mai sus, vom încerca să demonstrăm că există o minte
colectivă, o inteligență colectivă și o înțelepciune colectivă specifice mulțimilor, care prin
utilizarea crowdsourcing-ului și a rețelelor de socializare face posibilă trecerea filosofiei
din Agora Antichității în Agora online.
Principalul obiectiv al capitolului trei constă în încercarea noastră de a demonstra
că filosofia se poate adapta epocii Internetului. În acest sens, vom face o analiză a relației
stabilite între cunoaștearea virtuală și realitate cotidiană, arătând posibilitatea apariției unei
școli filosofice virtuale. De asemenea, pentru a ne susține afirmația, vom arăta
transformările prin care a trecut filosofia de-a lungul istoriei, demonstrând că are
capacitatea de a se adapta realității lumii contemporane.
Prin seria de obiective din capitolul patru urmărim să arătăm care sunt sensurile
comunicării, pentru a demonstra că ea, comunicarea, este experiența fondatoare a filosofiei
contemporane. Odată realizat acest deziderat, vom demonstra că există o filosofie bazată
pe comunicare care se dezvoltă cu precădere în mediul virtual, în mod special datorită
fenomenului de crowdsourcing.
Obiectivele capitolului cinci sunt următoarele:
În primul rând vom căuta să definim cât mai exact noțiunea de crowdsourcing,
arătând care este originea acestui termen și ce spune despre el literatura de specialitate.
Al doilea obiectiv constă în prezentarea caracteristicilor crowdsourcing-ului pentru
a putea înțelege cât mai bine cum funcționează acesta.
Următorul obiectiv constă în prezentarea avantajelor pe care acest tip de cercetare
(crowdsourcing) le are și felul în care cercetarea în rețea influențează proiectele științifice
contemporane, insistând pe tendințele evolutive ale externalizării în masă.
Ultimul obiectiv al capitolului cinci constă în încercarea noastră de a demonstra că
printr-un crowdsoursing filosofic, putem recupera demnitatea cercetării în grup (în rețea),
specifică școlilor filosofice ale antichității grecești.

13
 Filosoful prezent în spațiul virtual21 trebuie să-și construiască discursul luând în
considerare uimitoarea lume pe care WEB-ul i-o pune la dispoziție. De la începuturile
filosofiei și până acum, niciun filosof nu a avut șansa să vorbească într-un amfiteatru atât
de mare, ca cel pus la dispoziție de mediul online. Niciunul nu a putut interacționa atât de
bine cu mulțimile, niciunul nu-și putea găsi atât de repede adepți sau contestatari, niciunul
nu-și putea măsura și valida teoriile mai repede decât gânditorii secolului nostru. Actualul
context ne oferă posibilitatea de a oferi cele mai pertinente răspunsuri întrebărilor
filosofice avute de societate. În acest context, Crowdsourcing-ul 22 filosofic poate fi
considerat cea mai bună metodă de investigare, pentru că ar reuși să prospecteze întreaga
„piață filosofică” în timp real, să analizeze, să sintetizeze și să creeze o nouă filosofie
specifică comunităților online, cu utilitate imediată în realitatea cotidiană.
Lucrarea de față îți propune, de asemenea, să demonstreze că putem identifica în
mediul virtual o filosofie a comunităților online, care oferă o perspectivă inedită asupra
problemelor complexe pe care societatea postmodernă le ridică. E vorba despre o filosofie
a celor mulți, care oferă soluții atât grupului, cât și individului ca entitate filosofică. Este o
filosofie a răspunsurilor utilizabile, o filosofie a certitudinii, pusă în slujba omului
contemporan cu scopul de a-l ajuta să evolueze din toate punctele de vedere. Aceasta
filosofie este produsul unei Agore Virtuale, care este prezentă prin rețelele sociale, site-
urile, blogurile și toate instrumentele puse la dispoziție de WEB 2.0. Crowdsourcing-ul,
datorită caracteristicilor sale, este cea mai utilă metodă de cercetare a acestei noi filosofii și
reprezintă, totodată, pilonul în jurul căruia construcția acestei filosofii devine posibilă.
Filosofia online putem considera că va fi filosofia viitorului. Particularitățile ei țin
atât de mediul online, cât și de tehnologiile emergente, dar în fond ea rămâne creată de
oameni pentru oameni. Atâta doar că existența lor se prelungește în lumea virtuală, unde
realitatea alternativă (re)modelează întreaga personalitate umană, o digitalizează și o
transformă în avatare23. Aceste noi identități cer o regândire a conceptului de OM și o
reașezare a sa în centrul preocupărilor filosofice. Dar acest lucru nu este posibil fără
adaptarea sau mai degrabă, crearea unei noi filosofii, capabile să înțeleagă Era Digitală în
toată complexitatea caracteristicilor ei.

21
Karen L. Hornsby, Maki M.Wade, The Virtual Philosopher: Designing Socratic Method Learning Objects
for Online Philosophy Courses, în MERLOT Journal of Online Learning and Teaching, Vol. 4, No. 3,
September 2008, p. 391, accesat pe 7.09.2015. disponibil pe: ://jolt.merlot.org/vol4no3/hornsby_0908.pdf;
22
D. Mazzola și A. Distefano, consideră crowdsourcing-ul „...o mobilizare intențională prin web 2.0, a
ideilor creative și inovative, pentru a rezolva o problemă, unde utilizatorii voluntari sunt implicați în procesul
de rezolvare a problemelor interne ale firmei, nu neapărat cu scopul de a crea noi produse sau a spori
profitul, dar în general cu scopul de a rezolva o problemă specifică.” (Mazzola D. and Distefano A.,
Crowdsourcing and the participacion process for problem solving: the case of BP. In: VII Conference of the
Italian Chapter of AIS. Information technoogy and Innovation trend in Organization. (Napoles, Italy, 2010),
p. 3
23
Viorel Guliciuc, From Wisdom to Digital Wisdom as Negotiated Identity, la 23rd World Congress of
Philosophy (WCP 2013) Athens, 4 – 10 August 2013, School of Philosophy, National & Kapodistrian
University of Athens, Greece (manuscris)

14
 Cap. I
Criza contemporană a filosofiei și comunicarea filosofică
Facem parte dintr-o societate în care filosofia și comunicarea filosofică sunt privite
circumspect. Deși acest tip de comunicare se face involuntar, prin temele abordate zilnic în
discuțiile curente, (toată lumea discută la un moment dat despre iubire, umanitate, adevăr,
Dumnezeu, Om etc), percepția la nivelul societății este că filosofia a dispărut din
preocupările umane cotidiene.
Din nefericire, comunicarea filosofică este văzută de mintea colectivă ca un tip de
comunicare care se face doar în instituțiile academice sau în cine știe ce alte societăți
culturale distincte.
Lumea nu conștientizează că filosofează zi de zi atunci când discută pe marginea
marilor teme de reflecție care au surescitat interes de-a lungul istoriei, indiferent de epocă,
ale căror răspunsuri au evoluat odată cu evoluția și revoluțiile umanității.
De fiecare dată când omul a crezut că este tot mai aproape de adevăr, mereu apărea
o nouă idee, în prelungirea percepțiilor filosofice de până atunci, sau care oferea o
perspectivă total diferită și un punct de vedere care permitea apariția unor noi domenii de
cercetare cu scopul de a verifica noua ipoteză lansată.
Totul e schimbare, nimic nu se pierde, iar secolul acesta pare să confirme definitiv
acest lucru.
Filosofia, implicit comunicarea filosofică, nu mai face subiectul unui rendez-vous
de salon, nu mai este refugiul unor tipi puțin înțeleși și nicidecum principalul obiect de
activitate al facultăților de profil.

Filosofia este atât de prezentă în viața cotidiană, încât am ajuns să nu mai fim
conștienți că o practicăm, că ne folosim de resorturile ei mai mult decât ne imaginăm,
încercând să găsim sensul vieții noastre de zi cu zi.
Este drept, nu folosim un limbaj academic, dar discuțiile în sine generează plus
valoare și îmbogățesc universul filosofic contemporan cu o multitudine de concepte, idei și
ipoteze de lucru care au în cele din urmă o finalitate practică, mult mai utilă decât filosofia
utilizată în mediul academic.
E vorba despre o filosofie a omului de rând, o filosofie a maselor care interpretează
critic ceea ce se întâmplă cu viața lor, apelând la experiența lor de viață.
Cel mai propice mediu de răspândire a acestui tip de filosofie este în mod evident
mediul online, unde comunitățile virtuale caută răspunsuri concrete la niște probleme la fel
de concrete, care sunt mai degrabă „fizice” decât „metafizice”, dar căutările acestor soluții
au, în sine, involuntar, tipologia unui demers filosofic.

I.1 O primă constatare: legătura dintre criza filosofiei și criza

spirituală a societății contemporane

Într-un interviu realizat de Bogdan Mihai Mandache pentru revista „Cronica”,

Emmanuel Housset atrăgea atenția asupra legăturii dintre criza spirituală a lumii
contemporane și precaritatea condiției filosofiei.

15
 „Suntem într-o epocă foarte bogata și deopotrivă foarte dificilă pentru filosofie,
ceea ce constituie un paradox. Pe de o parte, rareori reflecția filosofică va fi fost
la fel de productivă, de asemenea diversă și nu numai în Europa.”24

Într-adevăr, numărul tot mai mare de lucrări publicate și mai mult sau mai puțin
direct legate de domeniul filosofiei, nu este, cu necesitate și simptomatic, o dovadă a
îmbunătățirii statutului filosofiei în cultura contemporană, ci, poate, mai curând, o expresie
a unei disipări a reflecției filosofice în fața multitudinii de provocări cărora trebuie să le
facă față, astăzi, omul, atât la nivel individual, cât și la nivel social.

„Pe de altă parte, într-o manieră evidentă lumea se schimbă și în aceasta nouă
lume locul filosofiei va fi mult mai puțin mare. Se vede că în majoritatea
universităților din Europa numărul studenților în filosofie scade, posturile în
învățământ sunt suprimate și aceasta nu este legat simplu de criza economică sau
de criza politică.”25

Pentru economia acestei lucrări, una dintre cele mai importante schimbări este
legată de prezența tot mai importantă a tehnologiei în viața cotidiană și, în special, a
tehnologiei digitale.

Din această perspectivă,

„criza actuală este o criză foarte profundă și care pune în discuție filosofia însăși,
căci ea se manifestă printr-un abandon al reflecției teoretice, prin însuși faptul de
a nu mai înțelege sensul, interesul reflecției filosofice și aceasta chiar în mediile
cele mai cultivate.”26

Pesimismul acestui tip de abordare, pare, mai curând, un efect al presupoziției că

creșterea asimptotică a volumului informației, (inclusiv a celei filosofice) conduce,
inevitabil, la pierderea controlului specific reflecției filosofice sistematice.

În aceste condiții Emmanuel Housset, înțelege să sublinieze după cum urmează

criza filosofiei contemporane:

„că filosofia este constrânsă în mod constant să trebuiască să-și justifice dreptul
de a exista, aceasta nu este ceva nou, o știm de la moartea lui Socrate, dar de
această dată otrava este mult mai vicleană: nu este nici un refuz violent al
filosofiei, nici simpla oboseală în raport cu misiunea de a purta greutatea sensului
lumii, ci este mai mult decât o indiferență generalizată, este o maniera de aluneca
într-un nou somn dogmatic.”27

Se cuvine a fi, însă, observat faptul că oboseala în raport cu misiunea de a purta

greutatea sensului lumii este, mai curând explicabilă la intersecția dintre nevoia unui nou
tip de management al informației (cunoașterii) filosofice și nevoia clarificării tipului
specific de comunicare pe care filosofia și filosofii o pun în joc pentru a da seamă de

24
Emmanuel Housset, Filosofia este o știință care vrea sa pună întrebările ultime. Prezentare și interviu
realizate de Bogdan Mihai Mandache. Cronica. Revistă de cultură. 2009, nr. 8, p. 3.
25
Ibidem.
26
Ibidem.
27
Ibidem.

16
sensul unei lumi în care tehnologiile și mai ales tehnologiile digitale, direct legate de
comunicarea interumană în mediul virtual, sunt tot mai peste-tot-prezente.
De aceea, îndreptățirea cu care filosoful francez înțelege să își expliciteze poziția
este una doar parțială.

„Este vorba despre o criză a lumii însăși în maniera în care se poate înțelege pe
ea însăși și nu de o simplă problemă de adaptare a învățământului filosofic
universitar. Nu este o problemă de pedagogie, este remarcabil a constata că toate
tentativele de filosofie populară nu au adus nimic recunoașterii filosofiei și
dimpotrivă ele au îndepărtat filosofia. Ideea că ar fi o filosofie facilă este o iluzie,
o minciună, iar cei care dezvoltă o astfel de idee nu sunt decât falsificatori. Cel
mai adesea aceste discursuri populiste nu sunt decât propuneri ideologice care
sunt totdeauna dublul monstruos al filosofiei și a cărui valoare este invers
proporțională cu succesul lor în rândul a ceea ce numim, într-o manieră foarte
vagă marele public, adică finalmente pe lângă jurnaliști.”28

Multiplicarea, diversificarea și disiparea reflecției filosofice în mediul online are,

din perspectiva asumată aici, cu adevărat, o parte din simptomatologia filosofică la care se
raportează filosoful francez:

„Trebuie să recunoaștem că în fața pierderii studenților, filosofia universitară

însăși nu rezistă totdeauna tentației de a renunța la esența sa și de aceea vedem
cum se multiplică cursurile de etică practică, expresie care nu are nici un sens
pentru că întreaga etică este o teorie în acțiune. Astfel, se propun cursuri de etică
medicală, de etica întreprinderii, de etica sportului. În mod paradoxal niciodată
nu s-a vorbit atât despre etică și niciodată reflecția etică nu a fost mai săracă.”29

Soluția propusă este una fenomenologică:

„Aceasta nu înseamnă că visul filosofiei ca știință riguroasă s-a sfârșit, ci că

filosofia a intrat într-o epocă foarte dificilă și riscă să se piardă în două direcții
diferite dar finalmente solidare: fie un joc pur formal rezervat câtorva persoane,
fie o ideologie populistă. Singurul răspuns posibil acestei situații este de a
continua să filosofăm cu seriozitate revenind la lucrurile înseși.”30

Deși perspectiva asumată de Emmanuel Housset este, filosofic, inevitabilă, ea nu

este și suficientă, pentru o încercare de analiză a specificului filosofiei în era digitală. Asta
pentru că deplasarea accentului de la modul tradițional de a face filosofie, la acela
distribuit indivizilor, specific comunităților online, pune în joc o ultimă justificare pentru
ceea ce este filosofia astăzi: un tip de comunicare menit să răspundă nu numai provocărilor
de căutare a sensului prin trimiterea la lucrurile înseși, ci și la căutarea sensului pentru care
lucrurile înseși sunt cum sunt în lumea de azi. Adică, la căutarea sensului comunicării
specifice filosofiei și, prin aceasta, chiar, la recuperarea dimensiunii originare, a unui efort
colectiv de asumare a sensului vieții.
Că este așa, se poate vedea tocmai din deplasarea reflecției filosofice în act de la
individ către colectivitate și de la istoria filosofiei, la comunicarea filosofiei, așa după cum
pot fi „citite” următoarele observații ale filosofului francez, prezentate aici:

28
Ibidem.
29
Ibidem.
30
Ibidem.

17
 „epoca noastră, să o spunem după Jacques Derrida, este prea preocupată de o
cunoaștere istorică riguroasă și reflecția filosofică caută să evite două excese:
primul exces este cel al unui istoricism care conduce la a nu căuta o unitate în
istoria filosofiei pentru a nu vedea decât o succesiune de doctrine separate. Când
filosofia nu este decât o erudiție, atunci se pierde ea însăși, căci ea nu este
ghidată de o idee teleologică și ea pierde sensul însuși al întrebării sale (s.n.
D.H.). Un mare număr de așa-ziși filosofi nu sunt decât istorici și, dacă munca lor
este utilă, ea nu face viața însăși a filosofiei, căci ea nu participă la una și aceeași
istorie începută cu Platon. Al doilea exces este legat de amintirea idealismului
german, cel al unei lecturi teleologice, prea dură, a istoriei filosofiei și care
constă în a face dintr-o determinare filosofică de moment o normă de lectură a
trecutului. A trecut timpul când făceam din doctrina kantiană a lui apriori norma
pentru a înțelege doctrina platoniciană a reminiscenței.”31

În același timp, este adevărat că:

„nu trebuie opusă o reflecție istorică și o reflecție speculativă, căci între cele două
poate fi un cerc vicios în care una o hrănește neîncetat pe cealaltă.”32 Chiar mai
mult „este deci sigur că suntem astăzi mult mai atenți la discontinuitățile istoriei,
dar că aceasta nu suprimă căutarea continuității, ci dimpotrivă.”33

Pe de altă parte, putem subscrie la una dintre concluziile lui Emmanuel Housset
legată de legătura dintre demersul care ar trebui întreprins de filosof, în plină criză a
filosofiei, într-o lume aflată în criză:

„pornesc de la ceea ce am spus în răspunsul la a doua întrebare: da, lumea

contemporană trăiește o criză spirituală și este vorba de a răspunde acestei crize
ca filosof. Altfel spus, filosoful nu este cel care va căuta cauzele exterioare unei
crize invocând dificultățile economice, politice, sociale, ci el este cel care trebuie
să-și atribuie această criză. Filosoful este cel care spune: dacă există criză, este
pentru că noi nu am filosofat cu destulă seriozitate, este pentru că nu am fost la
înălțimea misiunii noastre și că noi trebuie să determinăm care lipsă filosofică a
condus la această criză.”34

Filosoful francez, a cărui poziție este aici utilizată ca pretext teoretic, consideră că:

„pentru a ieși din această criză spirituală, este deci necesar a invita omul să se înțeleagă
altfel încetând sa răspundă la întrebarea ce sunt eu? pentru a răspunde la întrebarea cine
sunt eu?. Această trecere de la ce la cine este cea care permite ruperea definitivă cu
înțelegerea omului ca un lucru, pentru a vedea cu adevărat în el o existență. Am vrut să arăt
că raportul omului cu omul nu este un raport de la subiect la subiect, ci întâlnirea între o
ființă suferindă sau o ființă iubită și martorul său. Concepția de martor este cea care mi se
pare că permite cu adevărat să ne luăm rămas bun de la filosofiile subiectului pentru a
gândi la un om care trăiește mai înainte de întâlnirea sa cu lumea.”35

31
Ibidem.
32
Ibidem.
33
Ibidem.
34
Ibidem.
35
Ibidem.

18
I.2 A doua constatare: existența unei crize de management al
informației specifică societății contemporane

Să observăm că toate aceste întâlniri necesare la care se referă Emmanuel Housset

nu sunt decât expresii ale nevoii de depășire a crizei managementului informației
(comunicării) într-o lume în care, atât omul ca individ, cât și omul ca societate, se
confruntă atât cu o avalanșă asimptotică de informații, cât și cu o multiplicare a situațiilor
(practicilor) comunicative, către recuperarea autenticității (a sensului) existenței umane.

Așa cum observă Edith Lazar:

„Dezvoltarea tehnologică a permis ca procesarea, stocarea şi distribuirea

informaţiei să se realizeze într-un ritm din ce in ce mai alert, dând naştere unui
adevărat sistem al reţelelor de comunicare.”36 Mai mult chiar, „în acest context,
evoluţia şi popularizarea Internetului a constituit o schimbare radicală în
infrastructura sistemului format, pentru că acesta reuşea să înglobeze utilităţile
departamentelor specializate, aşa cum sunt mass-media, televiziunea sau
telecomunicaţiile.”37

Înlocuirea sistemului clasic de management al informației (cu tot ceea ce înseamnă

el, de la colectarea și stocarea informației și până la distribuirea și utilizarea ei) a fost una
prea puțin previzibilă, din perspectivă tradițională, întrucât a adus cu sine schimbări în
avalanșă și continue în însăși structura de rezistență (pentru a utiliza o expresie dintr-un
domeniu tehnic) a arhitecturii a ceea ce se înțelegea prin sistem (informațional, în acest
caz), până la cumpăna dintre milenii – deci, într-o perioadă de optimism teoretic, a cărei
expresie a fost ideea de societate a cunoașterii.
Într-adevăr,

„fiindcă oferă un acces rapid la informaţie, Internetul rezonează cu domenii şi

discipline variate. Doar că, aflându-se într-un continuu proces de transformare
(dată fiind evoluţia tehnologică actuală), apar numeroase probleme atunci când
vine vorba de analiză şi de interpretări.”38

Încă,

„unul dintre cele mai întâlnite aspecte de care se leagă teoriile reţelelor de
comunicare vizează impactul pe care îl are Internetul asupra societăţii, caz în care
discuţiile se îndreaptă mai ales spre ceea ce înseamnă această nouă cultură – a
Internetului – spre revoluţia lumilor virtuale, spre imagine sintetizată, spre
interactivitate (participarea spectatorului) sau spre construirea unei lumi de
senzaţii sintetice.”39

Rezultatele acestor transformări „definesc ceea ce Baudrillard preconizase, un

simulacru al lumii concrete”.40

36
Edith Lazar, Cultura internetului: Digital art vs. net art, Revista Irregular F, nr. 3, vol. III./2011, p.4.
37
Ibidem.
38
Ibidem.
39
Ibidem.
40
Ibidem.

19
 În fapt, am depășit chiar și faza de simulacru, în măsura în care, lumea digitală
devine, tot mai mult, parcă, singura în care trăim/vom trăi, într-o inversare a situației
originare a ființei umane ca și subiect cunoscător, care pare să anunțe o schimbare în chiar
situația ontologică a ființării umane (dacă este să considerăm, cu atenția cuvenită, a
utopiilor tehnologice și dezvoltări noi, cum este, transhumanismul).
Acceptând o asemenea perspectivă, abordări precum aceea a lui Marcello Vitali
Rosati, sunt cât se poate de actuale.

„Lumea noastră devine tot mai digitală. Spațiul digital devine, probabil, primul și
singurul spațiu existent; în acest context s-ar putea anticipa că nici nu va mai
exista, în câteva decenii, un spațiu non digital. Și, dacă această idee e adevărată,
teoretizarea relației noastre cu tehnologia devine o problemă centrală; o filosofie
a lumii digitale va fi filosofie primă, iar specificări de tipul filosofia... (a ceva,
precum filosofia culturii, de exemplu - nota mea, D.H.) vor deveni neutilizabile.
Filosofia, singura filosofie posibilă, va fi aceea care se va ocupa de structurile
conceptuale ale culturii digitale ca și fundament al său”.41

Exagerarea cercetătorului amintit este evidentă. În același timp, însă, ea poate fi

reținută ca expresie a unei incapacități de asumare a schimbării de paradigmă din
managementul informației (cunoașterii) filosofice, prin asumarea unei perspective forțat
dualiste asupra schimbărilor aduse de revoluția tehnologică (digitală) la care participăm.

„Putem avea două puncte de vedere opuse în încercarea de a înțelege lumea în

care trăim. Această lume poate fi interpretată ca rezultat al unei schimbări
radicale, concepție care implică o ruptură între lumea pe care o știam înainte de
tehnologiile digitale și cea pe care o cunoaștem după (apariția, n.m. D.H.) lor. Ca
atare, lumea este ceva complet nou și necunoscut înainte (de apariția ei, n.m.
D.H.). Această schimbare a avut loc teoretic la sfârșitul secolului trecut și, mai
precis, în anii 90 – sau chiar 1994. Pe de altă parte, putem gândi această lume
digital ca simplă dezvoltare a unei tendințe-de-o-mie-de-ani; maniera tehnică în
care omul trebuie să locuiască lumea”.42

Trimiterea la concepția lui Pierre Lévy despre lumea virtuală este evidentă.43

În continuare, Marcello Vitali Rosati arată că

„aceste două puncte de vedere ar putea fi considerate ca fiind contradictorii, dar o

analiză mai aprofundată arată că nu este cazul (să facem astfel, n.m. D.H.): ele
sunt complementare și nu pot fi înțelese separat. Dacă vrem să înțelegem lumea
noastră și, mai ales, lumea noastră digitală trebuie să găsim echilibrul dintre
aceste două perspective. Dacă nu facem asta, o să obținem doar o caricaturizare a
teoriei culturii digitale. Astfel, în timp ce una încearcă să considere schimbările
tehnice în continuitate, cealaltă consideră tehnologia ca un aspect fundamental al
omenirii. Aceasta înseamnă că una (dintre poziții, n.m. D.H.) va trebui să accepte
că Oamenii sunt animale tehnice. Tehnologia este, în anumite aspecte, un fel de
natură umană, așa după cum cineva ar putea spune, atunci când citește mitul lui
Prometeu. Dar daca asta este adevărat, atunci va trebui să accepte și că oamenii

41
Marcello Vitali Rosati, Digital culture, philosophy and metaontology, October 24, 2012; accesat pe
23.11.2016 , disponibil pe: http://blog.sens-public.org/marcellovitalirosati/wp-
content/uploads/sites/2/2013/04/abstract_def.pdf;
42
Ibidem.
43
Pierre Lévy, Qu’est-ce que le virtuel? La Découverte/Poche, Paris, 1998.

20
 nu au propria lor natură, întrucât natura lor le este exterioară: deci, natura
oamenilor se schimbă o dată cu evoluția tehnică. Oamenii nu au o natură eternă,
care i-ar diferenția de animale. Așa că ar trebui să acceptăm că studierea acestei
continuități înseamnă acceptarea centralității schimbărilor. De aceea o teorie
filosofică despre cultura digitală devine fundamentală astăzi.”44

Această polarizare / dualizare a specificului informației în era digitală, în era

rețelelor de socializare este astăzi, depășită ca și cadru teoretic al discuției.

I.3 O a treia constatare: existența unei crize de management al

comunicării specifică societății contemporane

Din perspectiva unei ontologii a comunicării (adică a fundamentelor unei științe a

comunicării), într-o primă analiză, problema cea mai importantă este aceea a ființei
comunicante, arată Ștefan Vlăduțescu.45
Există, atât în mediul online cât și în cel cotidian, niște comunicatori filosofici care
dirijează/moderează discuțiile în așa fel încât mereu se ajunge la o soluție general
acceptată de către majoritate, care poate fi privită ca teorie filosofică la momentul apariției
ei.
Aceștia sunt elemente „tangibile, modulare, computaționale și funcționale ale
sistemului comunicațional.”
Mai mult ei reprezintă

„factorii ontologici și tehnologici ai unui sistem comunicațional. Ei generează

elemente intangibile, oferă energie elementelor non-modulare, formează și
modulează teleologic comunicarea. Ca factor primordial al comunicării,
comunicatorul reprezintă inițiatorul procesului de comunicare.”46

Acesta

„interiorizează sarcinile următoarelor funcții: (calitatea de, n.m. D.H.) element al

relației sociale; creator al unui act de comunicare și al subiectului acțiunii de
comunicare; inițiator sau doar emițător al mesajului; cel care sugerează codul
comunicării, codificarea mesajului; producător al discursului (ce exprimă
mesajul) și al modalităților acestuia; persoana I-a a enunțării; creator al instanței
discursului și cel care sugerează termenii situației comunicaționale și ai
contractului de comunicare; centrul strategic al deixis-ului; implementator al
actelor de limbaj; creator de presupoziții; obiect al operației mentale a auto-
supravegherii, mediator al feedback-ului și al feedforward-ului; performator al
auto-corecției”.47

Comunicatorul poate reprezenta

„o prezență reală (în comunicarea orală, comunicarea para-verbală și în cea non-
verbală) sau poate reprezenta o prezență virtuală (în comunicarea scrisă sau în
cea mediată de computer). Oricum, în fiecare caz, prezența sa este recognoscibilă

44
Marcello Vitali, Ibidem.
45
Ștefan Vlăduțescu, Communication Beings: Four Communication Prototypical Figures, International
Journal of Education and Research, Vol. 1 No.11, p. 1, 2013
46
Ibidem.
47
Ibidem.

21
 și pot fi discriminate atributele esențiale ca și producător al discursului (înțeles ca
și producător al limbajului, care aduce un ansamblu coeziv al semnificațiilor pe
care le numim mesaj); din punctul de vedere al presupozițiilor logice și
pragmatice pe care receptorul le face atunci când receptează elementele verbale,
care se dezvoltă singure ca subiect (sursă a) al discursului; vorbește despre
instanțierea discursului și parametri săi con- și co-textuali.”48

În același timp, acesta

„Este producătorul discursului și, de asemenea, subiect al propriei sale enunțări

(persoana I). În relație cu enunțarea, el poate fi subiect sau obiect.”49Chiar mai
mult „Comunicatorul, ca sursă a discursului, ca și producător al lui, îl
ierarhizează și îi stabilește ierarhiile; de asemenea, îl auto-definește, implicit sau
explicit, auto-comunicând, prin enunțarea propriei sale poziții de vorbitor, după
cum și definește situația de comunicare în care se află; el este plasat (ca și volum,
timp și spațiu) și de asemenea este calificat pentru rolul, statutul, timpul și spațiul
de receptor.”50

Este ca un magistru care trece de barierele fizice și întră în contact cu masa

indivizilor prin ceea ce reușește să exprime la nivel de discurs filosofic și nu numai. El
reușește astfel să se situeze ontologic la originea comunicării și a sensului atribuit
acesteia. Totodată

„trebuie să luăm în considerare și modul în care comunicatorul este legat de

propria sa opinie (teoria auto-percepției), modul în care el răspunde mesajelor
disonante (teoria disonanței cognitive) și cum este construită reprezentarea
cauzală a fiecărui eveniment ce este invocat în discursul său (teoria sarcinii). Se
mai poate adăuga (faptul) că subiectul enunțării poate fi detectat în discursul său
(modalități discursive) și în formele sale aspectuale. Semnificația actului de
comunicare poate fi realizată în mod eficient și corect doar dacă îi sunt adăugate
semnificației enunțării și semnificațiile actului de enunțare ce specifică maniera
în care trebuie să fie înțeles ceea ce s-a vorbit, intențiile vorbitorului la
producerea enunțării.”51

Adică doar interpretarea întregului context, poate oferi o imagine clară asupra
mesajului transmis. De aceea, în cazul comunicării filosofice, filosoful se află atât în
postura de regizor, cât și în cea de scenarist, actor și uneori chiar spectator. Doar așa
mesajul filosofic poate ajunge la mase în deplinătatea sensului său originar. În altă
ordine de idei

„Comunicatorul, spunem noi, este partenerul de comunicare al comunicatorului.

Pentru a ocupa cu îndreptățire o astfel de poziție, el trebuie să îndeplinească
următoarele condiții: un scop anume sau posibilitatea de a furniza un rezultat util;
un statut exprimat prin reultate concrete și susceptibile de variație mișcări, prin
modificarea condițiilor externe în care este plasat, prin care rânduiește
(sugestibil, influent) – prin posibilitatea de a reacționa la invocările externe
aplicate prin intermediul organului central de comandă (creier).”52

48
Ibidem.
49
Ibidem.
50
Ibidem.
51
Ibidem.
52
Ibidem.

22
I.4 Transactantul și comunicarea filosofică

După ce face o trecere în revistă a conceptelor ontologice diadice care dau seamă
de comunicare și comunicator, Ștefan Vlăduțescu se oprește asupra noțiunii de
„transactant.”

Gerard R. Miller și Mark Steinberg sunt primii ce au utilizat conceptul de

„transactant” cu sensul de communicator ce are un comportament „pre-programat” și
anticipativ. Apoi, W.B. Gudykunst, L. P. Stewart și S. Ting-Toomey au adăugat
conceptului semnificația de actant, ca „situație de negociere interculturală” .53

Acest concept este important din perspectiva comunicării filosofice în special datorită
digitalizării care acaparează tot mai mult domeniul filosofiei. Astfel, în cazul situațiilor de
comunicare online, unde avem o rețea de membrii care contribuie la crearea și diseminarea
mesajului filosofic, discuțiile sunt în mod evident pre-programate și anticipative, ceea ce
duce inevitabil la o situație de negociere a sensurilor pentru a obține cea mai clară ipoteză
sau teoremă de lucru.
Tot aici trebuie să definim conceptele de „transactant” și „tranzactant”.

În volumul coordonat de Charles R. Berger și de Steven H. Chafee, Herald R. Miller

a utilizat conceptele de transactant-tranzactanți în contextul folosirii de coduri:

„sisteme de coduri verbale și nonverbale utilizate de transactanți). Latura de

ființă comunicantă este consolidată, prin folosirea conceptului de
transactant.”54

Tot ei consideră că :

„Transactantul este un agent de comunicare:

(1) conștient de propriile scopuri;
(2) care comunică în conformitate cu un plan și
(3) care are un comportament negociator-strategic-proactiv, amabil și
deschis față de consensuri.”55

În acest context, Ștefan Vlăduțescu introduce deosebirea dintre „actanții” din

„procesele tranzacționale”, numiți „tranzactanți” și cei din acțiuni, care trebuie priviți ca
„trasactanți”56 și tot el ne clarifică utilitatea comunicării „raționalitatea comunicării este
reprezentată de atingerea practică a unor scopuri. Comunicarea este o activitate
teleologică. Orice ar fi formă a comunicării, tip al comunicării sau nivel al comunicării,
ideea de lansator-facilitator (releaser) teleologic rămâne aceeași: atingerea unor scopuri.

„În această privință, comunicarea este o activitate, ce se desfășoară având ca

scop atingerea unor obiective. Ca atare, ea este formată ca fiind un mijloc ce are
ca scop îndeplinirea unor obiective. Deci, este ea însăși un obiectiv

53
Ibidem.
54
Ibidem.
55
Ibidem.
56
Ibidem.

23
 epistemologic. Chiar și noi vorbim despre comunicare estetică, literară, artistică,
arhitecturală, prin imagini etc.”57

În cazul nostru, trebuie să identificăm scopul comunicării filosofice și cum se

regăsește acesta în realitățile impuse de Societatea Cunoașterii cu toate schimbările sociale
și de mentalitate pe care aceasta le-a produs. Totodată, trebuie să fim conștienți de faptul
că mediul online a produs deja o schimbare de paradigmă în domeniul comunicării. Astfel,
atunci când vorbim despre comunicarea contemporană, descoperim că prin organizarea sa
internă, comunicarea generează de una singură scopuri, care asigură un înțeles al ei.
Transactanții, interactanții, actanții, agenții teleologici sunt comunicatori. Comunicatorii
devin actanți atunci când acționează pentru îndeplinirea anumitor scopuri care nu sunt
numai ale lor în calitate de comunicatori. Comunicatorii devin actori atunci când sunt
personaje cu un rol precis de a îndeplini scopurile altuia. Comunicatorii fără scopuri în
comunicare sunt participanți. Singurii comunicatori care pot fi găsiți în comunicare ca
având propriile lor scopuri sunt agenții comunicatori. În fapt, în conformitate cu scopurile
personale, putem vorbi, în comunicare despre o taxonomie a persoanelor care apar/intervin
în procesul comunicării.
Ștefan Vladuțescu consideră că există patru figuri prototipice ale comunicării:
arhireceptorii, participanții, actorii și agenții. Acesta îi clasifică astfel:

a) Arhireceptorii sunt persoane care observă comunicarea

Arhireceptorii nu au chip și nici voce în comunicare.

Ei nu sunt implicați în comunicare, ei nu participă la comunicare, ei nu au scopuri
funcționale în desfășurarea comunicării și nu au putere de decizie în procesul de
comunicare. Arhireceptorii sunt spectatori, observatori ai comunicării: ei nu au „chip” în
comunicare, ei nu sunt parte a sistemului de comunicare. Arhireceptorii sunt interesați de
sistemul performanței comunicării

b) Participanții nu au scopuri personale, nici scopuri comunicaționale, și nici

scopuri paracomunicaționale. Ei sunt prezențe pasive în comunicare. Dacă arhireceptorii
nu există pentru comunicare, participanții există. Ei sunt parte a sistemului comunicării, ei
sunt luați în considerare. Participanții au „chip” în comunicare, dar nu au și „voce”.
În conformitate cu ceea ce a fost, este și va fi comunicarea, participanții sunt puși în
întârziere. Ei sunt deplasați prin comunicare, dar nu și în comunicarea plină de
înțelepciune. Mult mai mult, chiar, ei nu sunt părți în scenariul unui alt tip de comunicator.
Participanții sunt figuranți. Ei se plimbă.

c) Comunicatorii actori au chipuri și voci care nu sunt ale lor.

Având chipul și vocea altuia, ei nu au putere comunicațională

De aceea, în realitatea comunicării, ei, ca personaje reale, nu au chip real și voce.
Neavând nici chip personal și nici voce personală, ei nu au putere. Actorii sunt marionete
ale agenților comunicării. Răspunsurile lor și mișcările lor sunt ale altuia. Ei sunt puși în
mișcare din spatele scenei

d) Agenții comunicării urmăresc scopuri și de asemenea și jocuri. În fapt,

comunicarea are lor între agenții comunicării. Ei sunt cei care manageriază/controlează

57
Ibidem.

24
toate scopurile: scopurile personale (în care comunicarea este la mijloc), scopurile
comunicaționale (în care comunicarea este scop, ca și înțeles al atingerii scopului intern) și
scopul para-comunicațional (acela de a vedea comunicarea, ca performanță/performare, al
cărei scenariu și regie o fac ei). Singurii comunicatori care au istorie sunt agenții
comunicării. Arhireceptorii, participanții și actorii nu sunt din punct de vedere istoric ființe
comunicante. Din perspective lor, istoria are loc fără success: nici nu îi ajută și nici nu îi
afectează. Agenții comunicării sunt, de asemenea, părți ale istoriei reale și istoriei
comunicării. În istoria reală, ei fac/produc istoria comunicării. În istoria comunicării, ei
sunt și cei care, înainte de toate, fac, în primul rând, diferența ontologică primară dintre
paradigmele comunicării. Un „agent” are două tipuri de comportamente: comportament
deliberativ (de exemplu selectarea planului, descopunerea sarcinilor și alocarea sarcinilor)
și comportament reactiv (acela de a răspunde în timp util la primirea/sosirea unui nou set de
date, la schimbările datelor existente și la variațiile implicării agenților ce sunt înțeleși ca
„agenți raționali” În mod secvențial sau în mod statutoriu, agenții apar ca actanți,
interactanți sau transactanți.

Concluzia care interesează acest demers, în această fază, este următoarea:

„comunicarea tranzacțională este o comunicare între agenți. Agenții sunt

transactanți. Ca atare, comunicarea tranzacțională este comunicarea care are loc
între transactanți. Transactantul este un actant-interactant, angajat în cooperare și
colaborare vizând scopuri comune, cu un comportament anticipativ și deschis la
ideea de lecții învățate. Transactantul = actant + interactant + „angajament pentru
colaborare și cooperare” + un plan de mesaje.”58

În aceste condiții, ceea ce interesează în mod cu totul deosebit o cercetare asupra

resurselor filosofice ale comunităților online, ca sisteme comunicaționale, este răspunsul la
întrebarea: „Ce fel de comunicare este filosofia?”

I.5 Ce este comunicarea filosofică?

Ștefan Vlăduțescu propune un răspuns la această întrebare fundamentală, pentru

destinul filosofiei în era digitală, într-un articol omonim întrebării.59 În respectivul articol
acesta explică că suntem într-un proces de re-elaborare a matricii categoriale standard a
filosofiei contemporane și de remodelare a matricii standard a discursului, implicit a
comunicării. În acest articol, autorul român încearcă să arate ce anume individualizează
discursul filosofic și ce anume face dintr-un simplu text, un text filosofic. În demersul său,
acesta arată că:
a) esențial în comunicarea filosofică, precum și în orice alt tip de comunicare, nu
este producătorul comunicării, ci mesajul pe care reușește să îl transmită și să îl co-
construiască cu consumatorul;
b) caracteristica distinctivă a discursului comunicațional filosofic, a textului
filosofic ca practică de comunicare, este abordarea sistematică a filosofemelor; mesajul
„filofematic” este specific discursului filosofic;
c) mesajul filosofic este un mesaj târziu, un mesaj al unei reflecții continuate, un
mesaj de înțelepciune, fiind unul tardiv-meditativ; mesajul filosofic vine întotdeauna după.

58
Ibidem.
59
Ştefan Vlăduţescu, What Kind of Communicaion Is Philosophy?, Jokull Journal, 63(9), p. 301-318, 2013;

25
 Premisa de la care pleacă Ștefan Vlăduțescu este că atât în spațiul meditației
filosofice, una a „teoriei practice fundamentate”60 și una a aplicării comunicării practice
fundamentate, se cere o conceptualizare a mesajului și a comunicării. Nici o pregătire
specială nu este necesară unui comunicator ca să transmită un mesaj 61 Mega-conceptul
mesajului se află în conținutul ideii de om. Ceea ce noi, cu toții, recunoaștem în
comunicare, în primul rând, este un mesaj omenesc. Toți oamenii aduc cu ei acest mesaj
existențial fundamental, al apartenenței la umanitate. Acest mesaj poate fi înțeles de către
toți. Oamenii ca oameni se recunosc reciproc ca purtători ai unui impresionant mesaj de
umanitate: un mesaj de fond care ne face, ca și în comunicare, să fim și să ne recunoaștem
reciproc ca ființe ale lumii omenești62.

Pe această bază, numită mesaj al aparteneței la umanitate, sunt construite, ca și

două coloane cu arhitecturi diferite, două tipuri de mesaje: (mesaje) de zi cu zi, naturale,
inocente și mesaje specializate. Cu cât mai mult se dezvoltă competența (comunicativă) și
se extinde mesajul de (apartenență la) umanitate, cu atât mai mult devine necesară
regândirea articulațiilor mesajului. Există trei coordonate ale oricăruie mesaj: tensiune,
funcție și scop. Cu alte cuvinte, fiecare mesaj este declanșat de o tensiune, are o funcție și
vizează un scop.

Cel care a introdus conceptul de filosofemă în vocabularul filosofic este Aristotel.

În „Topici”63, Stagiritul stabilește statusul rațiunii ca fiind logos, un discurs, un gând rostit.
În acest cadru, de la anumite lucruri rezultă, în mod necesar, alte lucruri, iar aceste date
următoare se bazează în mod direct pe lucrurile date. Aristotel a realizat, totuși, și o
taxonomie a raționamentului, de asemenea – cele patru forme de raționament ca și:
„filosofemă” (raționamentul demonstrativ), „epicheremă” (raționamentul dialectic),
„sofism” (raționamentul controversat) și „aporemă” (raționamentul dialectic bazat pe
contradicție).

Al doilea mileniu s-a încheiat cu mesajul ideațional conform căruia filosofia-ca-

istorie, sau istorie a filosofiei, este scrisă ca un argument și ca explicare a
presupozițiilor/asumpțiilor. Al treilea mileniu începe cu înscrierea istoriei filosofiei ca
hermeneutică, cu ideea unei istorii conceptualizante.64

D. Worth păstrează filosofema ca și „gândire sistematică, care caută să împartă, să

unească și să sistematizeze. Ea se distinge de mythologemă, care are valabilitate universală
și nu necesită dispută”; filosofeme, arată Worth, „creează nevoia de dispută”65.

60
Robert T. Craig, Karen Tracy, Grounded Practical Theory: The Case of Intellectual Discussion.
Communication Theory, 5 (3), pp. 248-272, 1995;
61
D. Laursen, Sequential organization of text messages and mobile phone calls in interconnected
communication sequences., în Discourse & Communication, 6(1), 83-99/2013; doi:
10.1177/1750481311432517;
62
Vlăduțescu, ibidem.
63
Aristotle, Topics. Whitefish, MO: Kessinger Publishing, 2004;
64
Vlăduțescu, ibidem.
65
David Worth, Magic, Will, and Discourse: Rhetoric as Technology, în Integrative Explorations, nr. 7-8,
pp. 186-196, 2003;

26
I.6 Mesajul filosofic între îndoială și certitudine

Faptul fundamental al lumii moderne este unul nuclear al pluralității inteligibilității.

Acceptarea pluralității este indirect derivată din identitatea reflectată în diferențe.
Comunicarea este locul identității ca diferență și a diferenței ca identitate. În zona sa,
mesajul apare ca tensiune echilibrată între unicitate și pluralitate. Semnificația stocată în
mesaj și comunicare are o referință centrală și anume tensiunea dintre act și faptă: actul de
semnificare și fapta înțelegerii66. Cum ajunge ea la înțelegere este determinat de actul care
permite înțelegerea sau dă un indiciu (în legătură cu înțelegerea, n.m. D.H.). Elementele lui
„cum” sunt evenimente ale raționalității discursiv-procedurale. Pe calea lor are loc
dezvrăjirea prin limbaj a lumii în mesaj și desacralizarea lui ca și comunicare. Categoria
care se potriveste aici este sensul. Orice sens este o stea polară. El aduce împreună valori și
încredere. El dizolvă suspiciunea și dezvoltă interpretarea, ca avansare către o nouă
îndoială67.

Atâta timp cât există îndoieli legate de mesaj și de importanța mesajului filosofic,
Platon și Aristotel nu sunt menționați. Deși în fiecare moment construim mesaje care
schimbă oamenii și realitatea lor socială, rareori recunoaștem rolul mesajului. Noi
producem discursuri prin care vizăm ființa. Sunt dezvoltate inițiative de combatere a
terorismului. Președintele ONU și Papa adresează mesaje lumii cu ideea de a atrage
strategii teleologice de aplicare.
Organizațiile trimit note membrilor lor. Copiii le dau noutăți părinților lor. Mass-
media difuzează știri. Organizațiile umanitare fac apeluri. Sindicatele introduc apelurile în
circuitul comunicării (la grevă, la solidaritate, etc.). Organizațiile umanitare pregătesc
proclamații. Indivizii dau indicii. Producțiile literare și filosofice propagă sensuri. Tot ceea
ce există poartă, menține și câștigă semnificație. Toate aceste situații de întâlnire
interpersonală sunt caracterizate de adresare. Suportul intern pe care se bazează discursul-
adresare se numește mesaj. Prin urmare, trăim într-o lume a mesajelor.
Orice mesaj duce la o practică. Comunicarea este practică. Ceea ce
individualizează mesajul filosofic este faptul că acesta conduce, induce, produce și
efectuează practici spirituale. Scopul mesajului filosofic este transformarea spirituală prin
practici mentale, intelectuale, cogitative și de limbaj. Filosofia este o practica spirituală
transformativă. Mesajul filosofic constă în ideație transformativă68.

Întregul proces de comunicare este un sistem dinamic și deschis de mesaje. În

timpul fluxurilor de comunicare circulă mesaje importante. Analiza datelor de sistem poate
determina dacă aceste procese au propria lor existență și propriile lor caracteristici.
Comunicarea se manifestă în sistem atunci când comportamentul său nu poate fi explicat
prin una dintre părțile lui în mod izolat. Comunicarea implică întotdeauna o grilă de
codificare a unei forme de comunicare în altă formă de comunicare, precum transformarea
unei imagini mentale într-un mesaj verbal.
Pe de altă parte, semnificația și relația se află în centrul mesajului. Dacă nu există
relație, trebuie, pe bună dreptate, să se constate că nu există nici mesaj. Dincolo de relație,
care se vede, ceea ce semnifică nu aparține mesajului. Dacă există o relație, trebuie să
tragem concluzia că acest simplu fapt este deja semnificativ și că există un mesaj și
comunicare. Martin Buber, arată că „la început este relația”, că se poate vorbi de

66
Alina Broască, Les significations de la manipulation dans la presse actuelle,în Anadiss, 2012, pp. 14, 20.
67
Vlăduțescu, ibidem.
68
Ibidem.

27
„caracterul originar al necesității relației”, și că „relația dintre evenimente” apare între
oameni, iar omul are acces la Tu prin Eu. 69

În ceea ce privește semnificațiile ca atare, ele pot fi de două feluri: atribuite sau
găsite. Oricărei categorii i-ar aparține, ele depind întotdeauna de o persoană și o situație.
Constantin Noica arată că problema fundamentală a cunoașterii este aceea dacă
„înțelegerea înseamnă a găsi sau de a pune/a da înțelesuri”70. El a ales teza de a pune/a da
înțelesuri. Așa cum a demonstrat Martin Heidegger și Hans-Georg Gadamer, orice
înțelegere este în mod necesar precedată de o pre-înțelegere, astfel încât înainte de orice
mesaj un pre-mesaj este înregistrat, constând dintr-o uni- sau bilaterală investiție de
intenționalitate. Mai precis: nu există nici mesaj, fără nici o urmă intenție.71

I.7 Întrebările filosofice ale comunicării

Mesajul este generat de o uni- sau bilaterală intenție. El poartă înscrisă o intenție:
fie „pre”-intenționat (pentru intenționator), fie „pre”-recipient (pentru receptor), fie
bilateral. Intenția de semnificație este marca sa distinctivă, marca de individualizare. Pe de
altă parte, ca element constitutiv al unei conștiințe care trăiește doar ca o conștiință de
ceva, ca o conștiință către ceva, intenția ia, inerțial, directivitate teleologică din aceasta, ca
orientare, ca tendința spre, cu un cuvânt grecesc care impregnează „orexis”: orientare.
Intenția se dovedește a fi teleologică, ea conține un proiect de influență Coordonând aceste
idei, se poate deduce că fiecare mesaj are un caracter teleologic72.
Comunicarea este comuniune de limbă și de transfer-punere-în-comun de
semnificații, sensuri, înțelesuri, asumpții și nuanțe de sens. Esența oricărei comunicări nu
este atât de mult semnificația, cât ultima întrebare pusă. În orice afirmație/pretenție sau
mirare poate fi identificată o întrebare implicită. Pentru a înțelege un discurs
comunicațional, în primul rând, trebuie să fie înțelese întrebările care îl mobilizează și
articulează.
Există o comunicare care răspunde la întrebări precum:
a) „De ce există ceva mai degrabă decât nimic?” - întrebare a lui Martin Heidegger
primordială, originară, de maximă acoperire73 ;
b) Filosofia începe cu o întrebare: „Ce este?”74;
c) „Ce pot să știu?”, „Ce ar trebui să fac?”,„Ce sunt îndreptățit să sper?” „Ce este
omul?”75. Immanuel Kant apreciază că domeniul filosofiei este delimitat de aceste patru
întrebări filosofice. Dacă „răspunsul trebuie să provină de la aceleași surse de la care vine
și întrebarea”76 atunci natura răspunsurilor va fi una filosofică;
d) „Ce înseamnă (ea, n.m. D.H.)?”77
e) „Ce altceva este filosofia decât această mare poveste a lumii?”78

69
Martin Buber, Eu şi Tu, ed. Humanitas, București, 1992, pp. 44- 55;
70
Constantin Noica, De caelo, ed. Humanitas, București, 1993, p. 51;
71
Vlăduțescu, ibidem.
72
Ibidem.
73
Martin Heidegger, Repere pe drumul gândirii, ed. Politică, București, 1988, p. 51
74
Karl Jaspers, Texte filosofice, ed. Politică, București, 1986, p. 15
75
Immanuel Kant, Logica, ed. Ştiinţifică, București, 1970, p. 78
76
Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, ed. IRI, Bucrești, 1994, p. 409
77
Jean Paul Sartre, L’Etre et le Neant, ed. Gallimard, Paris, 1969, partea a 3-a, cap. I, paragraful 4
78
Alexandru Surdu, Comentarii la rostirea filosofică, ed. Kron-Art, Brașov, 2009, p. 85;

28
 J. P. Galay încearcă să clarifice „filosofema vicleniei rațiunii” și observă că „o
filosofemă nu este inventată pe o altă cale decât numai pe baza unei alteia”79. Filosofia
pune întrebări filosofematice. Este o școală a interogației care începe de la maieutica lui
Socrate. Să ne amintim că la Aristotel categoriile iradiază din întrebări. Întrebările sunt
„mai esențiale decât răspunsurile”, spune Karl Jaspers; filosofia este căutarea adevărului și
înseamnă „a fi pe cale de a”. Această (tip de, n.m. D.H.) comunicare este o comunicare
filosofică și are două caracteristici: să fie cunoaștere și să fie iluminare (Kant chiar a scris
un studiu „Ce este iluminarea?”)80. J.-F. Lyotard arată: „Fiecare comportament, fiecare
fenomen uman în general - arată - se confruntă cu întrebarea: Ce înseamnă (asta,
n.m.D.H.)? Ce semnificație teoretică poate fi extrasă din examinarea textelor filosofice?
Textul, discursul scris, apare ca manifestare a unui comportament care, precizează aceeași
Lyotard, în cazul în care este într-adevăr comportament, cu adevărat „produce/are sens”
iar percepția „evidentă și imediată a sensului este înțelegere.”81
Domeniul al activității de reflecție, orizont al interogației, domeniul gândirii
filosofice constituie esența lumii, sensul vieții, locul omului în comunitate, relația sa cu
ceilalți și cu universul. Cunoașterea se finalizează în iluminare.82

I.8 Dialogul ca filosofie

Calea mirării a lui Platon și calea îndoielii a lui Descartes, transformarea Ideii
Absolute a lui Hegel, trăirea de situații-limită a lui Jaspers, raportul Eu-Tu al lui Martin
Buber sau „chipul” lui Emmanuel Levinas cad, toate, pe o coordonată comunicativă, de a
avea un domeniu filosofic și o dimensiune filosofică de a fi comunicare. Mai mult decât
atât, Hugo De Vries consideră că Emmanuel Levinas „a adus în filosofemă (...) expresia
franceză „Adio”. Pentru Dominique Parodi, filosofema este „construcția unei doctrine”,
pentru A. Preston este „un punct de vedere filosofic”, iar pentru Hans Ruin, filosofema
este „o invenție lingvistică (...) care este, în cele din urmă, recunoscută ca fiind filosofie.”83

„Pe de altă parte, o direcție cu care suntem de acord este aceea a filosofemei ca
unitate de sens filozofic. John Bell arată că filosofema este ceva filosofic
semnificativ; de asemenea, Stephen Gersh vede filosofemele ca anumite unități
minimale de la care pot fi construite sisteme de filosofice. El investighează
filosofemele în scrierile lui Augustin, Macrobius și Boethius, și afirmă că există
și alți autori medievali care folosesc filosofeme, Eriugena, William de Conches,
Thierry de Chartres, Nicolaus Cusanus. Karl Jaspers a perceput acest lucru la
nivelul trend-ului și nu al legii: «orice filosofie tinde spre comunicare, căutând să
se exprime pe sine, să se facă înțeleasă; esența ei constă în comunicabilitate
Scopul filosofiei se atins numai prin comunicare, un scop care dă sens tuturor
celorlalte scopuri, percepția ființei, iluminarea prin iubire, dobândirea
serenității»“84

79
J. P. Galay, Philosophie et invention textuelle, ed. Klinksieck, Paris, 1977, pp. 7-8;
80
Vlăduțescu, ibidem.
81
Jean-Francois Lyotard, Fenomenologie, ed. Humanitas, București, 1997, p. 73
82
Vlăduțecu, ibidem.
83
Ibidem.
84
Ibidem.

29
 Filosofia este o activitate de gândire. Hegel, o vede ca unul „dintre cele mai mari
acte de gândire”85, o gândire a lumii. Este cunoaștere conceptuală,86 este știință, o știință
riguroasă.

Singurul mijloc de comunicare filosofică este codul lingvistic87. Putem spune că

filosofia este un discurs „lingvistic”, o activitate de producție verbală cu o temă filosofică
esențială, un discurs despre filosofeme. Comunicare, cunoaștere și iluminare, afirmație
filosofică, filosofia este, în mod fundamental, comunicare, ea este un „super-mesaj”88.

„În 1926, Alfred Edward Taylor analizează Două filosofeme pitagoreice. Justin
Wolfers arată că filosofema este o unitate de cunoaștere în cadrul structurii unui
sistem sau a unui corp de gândire care funcționează și își menține puterea
mistificată. În mai multe dintre lucrările sale, Jacques Derrida discută problema
filosofemelor ce marchează limitele filosofiei (Margins of Philosophy),
filosofema este o limită, sau prin intraductibilitatea ei angajează limbaj filosofic
neuniform, format din filosofemele din câteva limbi; chiar și conceptul de
metaforă, spune Derrida, este filosofemă. Din aceeași părere este și Jean-Jacques
Wunenburger care consideră că traducerile filosofemelor sunt aproape
întotdeauna violente.
Paul Ricoeur menționează logos, eidos, theoria, epokhe printre filosofeme.
Filosofeme sunt, de asemenea, Dasein - impus de Martin Heidegger , chip -
validat de către Emmanuel Levinas, sau chinezescul Dao. Obiectul activității
filosofice este format din filosofeme Marianna Papastephanou afirmă că ne
putem întâlni cu filosofeme în toate cele trei narative: artă, știință, și filosofie. În
Tractatus logico-philosophicus, Ludwig Wittgenstein afirmă: Filosofia nu este o
doctrină, ci o activitate. Scopul filosofiei este clarificarea logică a gândurilor ...
orice filosofie este o critică a limbii . Filosofia este o activitate de clarificare a
filosofemelor. Da, dar este, mai presus de toate, o activitate de comunicare. Ea
este, înainte de toate, comunicare”89.

După cum se arată Jeanine Czubaroff, noi nu trebuie să uităm fundamentala

„importanță a dialogului” 90 Pe de altă parte, profesorul Johan Siebers creează un
argument, care ajută la a aduce filosofia în lumea comunicării și comunicarea în domeniul
filosofiei. El ne susține în încercarea de a aproxima și apoi de a specifica conținutul relației
dintre ele. Din punctul său de vedere „comunicarea este în primul rând și mai ales
dialog”, iar apoi „dialogul este filosofie”91. Cele două afirmații se bazează pe copula
“este” și creează echivalențe sau identități obligatorii. Este punctul de vedere al lui Paul
Ricoeur că esența metaforei poate fi a fi sau este. Termenul Metafora vine din greaca
veche și înseamnă transformare. 92 Ricoeur afirmă că metafora ca întreg este de
transformare, iar transformare realizează obligația indusă de este, de verbul a fi. Dacă

85
Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Principiile filosofiei dreptului, ed. IRI, București, 1996, p. 20
86
Hegel Georg Wilhelm Friedrich, Prelegeri de istorie a filosofiei. Vol. 1. ed. Academiei, București, 1963, p.
23.
87
Bert Olivier, Philosophy and Communication, ed. Peter Lang, 2009 (PDF), p. 15
88
Iuri Lotman, Studii de tipologie a culturii, ed. Univers, București, 1975, p. 86
89
Vlăduțescu, ibidem.
90
Jeanine Czubaroff, Dialogue and the Prospect of Rhetoric, în Review of Communication, 12(1), 2012. p.
44.
91
Johan Siebers, Notes for a research project: communication and the phenomenological reduction (PDF)
92
Savu Totu, About „Greek Foundations of Modern Metaphysics"., în Balkan Journal of Philosophy, (1),
2011, p. 144.

30
„comunicarea este (...) în primul rând și mai ales dialog și dialogul este filosofie, urmează
ceea ce noi numim inferența lui Siebers: comunicarea este în primul rând și mai ales
filosofie.93
Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a comunicăreii este filosofie. Ce înseamnă?
Este comunicarea invadată de filosofie? Este acasă filosofia în comunicarea? Poate
comunicarea, de obicei secretă, produce filosofie? Este comunicarea o filosofie
incompletă? Este dialogul locul în care comunicarea se străduiește să devină filosofie? De
ce ar trebui să legăm atât de strâns comunicarea de filosofie? Există comunicare fără
filosofie? De ce este ideea de comunicare prezentă peste tot atunci când vorbim despre
filosofie? Noi credem că filosofia este o formă de comunicare, un discurs comunicațional.
Nu există filosofie fără comunicare. Pe de altă parte, înțelegând filosofia ca o abordare de
filosofeme, nu putem lăsa la o parte faptul că, chiar conceptul de filosofie este filosofemă.
Rezultă că orice dialog, discuție, conversație despre filosofie și alte filosofeme
impregnează un caracter filosofic și, dincolo de orice limită, este chiar de comunicare
filosofică.
A filosofa despre filosofeme înseamnă filosofie. Deoarece filosofarea în sine este
un discurs. Discursurile sunt manifestări vii ale limbii și formele vădite de comunicare.
Aceasta implică faptul că filosofarea se integrează în lumea comunicării. Filosofarea este
definită ca revenire la auto-comunicare. Filosofarea poate fi intra-personală sau inter-
personală.

I.9. Comunicarea ca univers sistemic

Noi evocăm argumentativ că, la vremea lui Descartes, așa cum spune Hegel,
„orice știință omenească a fost considerată filosofare”94. A comunica despre comunicare
este o reflecție auto-centrică având conotații filosofice95 Să ne amintim un lucru: dialoguri,
conversații, monologuri hamletiene au existat și înainte ca Pitagora să fi stabilit lexematic
filosofia. În primul rând, oamenii au comunicat și apoi au filosofat. Deci filosofia a venit
în domeniul comunicării. Filosofia a venit ca și vizitator. Pentru o lungă perioadă de timp,
dialogurile lui Platon au fost citite ca literatură. Fiind nepregătit și inocent, după 6-7 ani de
școală, am citit (majoritatea) dialogurile lui Platon ca literatură. Dacă filosofia pare a fi un
fel de literatură, nu ar trebui ne îngrijoreze: filosofia este infuzată, impregnată de și iradiată
prin literatură (cazuri, cum ar fi Albert Camus, Jean Paul Sartre, Jaques Derrida sunt
prototipice). Noi credem că filosofia și literatura se găsesc în comunicare.

Literatura este o comunicare literară, o comunicare în care limbajul este materialul

artistic. Filosofia este întoarsă spre sine, este auto-reflecție, comunică despre filosofeme,
este discurs este despre filosofeme, este un mesaj filosofematic. Din această perspectivă,
demonstrația „Literatura ca și comunicare” pare justificată96

Activitatea filosofică, care apare ca discurs, este formată din elemente filosofice,
exerciții de gândire asupra unor filosofeme: ființa, sensul vieții, coordonatele existenței
(spațiu, timp, materie), binele, frumosul, adevărul, limbajul, etc: „filosofema materiei și a

93
Vlăduțescu, ibidem.
94
Hegel, Prelegeri de istoria filosofiei. Vol. 2, p. 432
95
Antonio Sandu, Appreciative Philosophy. Toward a Constructionist Approach., in Journal for the Study of
Religions and Ideologies, 10(28), 2011,
96
Vlăduțescu, ibidem.

31
locului” 97 , „filosofema gândirii dinspre exterior” 98 . Unele filosofeme au devenit chiar
subiect al unor ramuri autonome ale filosofiei, cum ar fi: filosofia limbajului, filosofia
dreptului, filosofia logicii, și așa mai departe.

Într-o interesantă analiză a unor aspecte ale creației lui Soren Kierkegaard, Erik
Garrett notează că „Kierkegard a utilizat o metodă de comunicare indirectă”99. Dar nu
este întreaga filosofie o comunicare indirectă? Pare că da. Fiind un discurs atent despre
filosofeme, filosofia este o comunicare indirectă. Într-un alt aspect al său, ca și reflecție
profundă, calmă și solitară, filosofia se apropie de rugăciune ca și „comunicare
spirituală” 100 . Ea rămâne în mod clar și de necontestat un anumit tip de comunicare
discursivă.101

Considerăm comunicarea un univers sistemic cu 15 câmpuri încrucișate, cu diferite

consecințe și diferite niveluri de coeziune. Comunicarea este un univers neregulat și
eterogen: multi-spațiu și multi-structură. Fiecare câmp cristalizează în jurul unei axe și
arată ca un spațiu având o anumită locație sistemică, o anumită orientare și coerență
internă a structurii. Axa este situată în mijlocul domeniului. Puterea axei este puterea
domeniului. Domeniul apartine axei, nu invers. Noi credem că cele 15 componente-ramuri
ar trebui să fie considerare axe, direcții și căi teoretice constructive-cognitive-meditative,
ca și cristalizări aplicativ-practice de căi de comunicare102

Axele sunt specialitati ale disciplinei de comunicării. „Ideea noastră, declarată în

teza de doctorat Mesajul și comunicare în filosofie, este că ramurile uscate ale
filosofiei pot redeveni verzi din nou. Ramurile uscate sunt altoite, sunt
transplantate pe noul, viul, trunchi al științei. Filosofia-meditație își trăiește
destinul ca filosofie dar, în subsidiar, devine o parte internă a științei, a sistemului
cogitativ al științei sau a sistemului cogitativ teoretic Considerăm axa ca fiind o
ramură internalizată și polarizată a unei cunoașteri specifice103.

Discursul filosofic este în întregime „spus”, „vorbit”, „expresie”, deoarece este de

neimaginat să exprimi gândirea filosofică prin mimetism, gesturi, kinesis, proxemică, sau
orice alt limbaj decât limbajul. Materialul de construcție specific filosofiei este cuvântul, și
anume conceptele și categoriile care alcătuiesc meta-limbajul filosofic. În comunicarea
filosofică, limbajul verbal este folosit și este meta-lingvistic. Gândind despre gândire,
filosofia nu trebuie și nu poate avea propria sa limbă, independentă și bine definită. Ea
folosește limbaj comun, pe care îl sterilizează filosofic.

97
Robbie Duschinsky, Ideal and Usullied: Purity, Subjectivity and social power. Subjectivity, 4(2), 2011,
pp. 147-167.
98
Allen P. Miller, Ethics and Irony. SubStance, 38(3),2009, pp. 51-71.
99
Errik Garrett, The Essential Secret of Indirect Communication., în Review of Communication, 12(3),2012,
p. 331.
100
James Baesler, Prayer Research: Foundations, Review, and Agenda, în Review of Communication,
12(2), 2012, p 143.
101
Dorel Fînaru, Ars poetica eminesciană, ed. Universității Ștefan cel Mare, Suceava, 2007, p.
102
Vlăduțescu, ibidem.
103
Ibidem.

32
I.10. Filosofia ca interogare esențială a comunicării

Filosofia este o reflectare sistemică și sistematică asupra filosofemelor. Ea apare,

de asemenea, ca și cunoașterea care organizează conceptual-categorematic realitatea lumii,
dezvăluind structura abstractă a alcătuirii concrete . După cum se vede din această
definiție, filosofemele sunt nuclee de semnificație condensată în concepte filosofice și
categorii, în idei filosofice. Filosofema este impregnată cu semnificații reflexive și iradiază
meditație despre sensuri. Practic, filosofemele sunt concepte far și idei compact reflexive,
probleme sau teme majore. Din filosofie s-au desprins pe rând, diferite științe care
pretindeau atât separarea și propriile concepte, categorii, tehnicile cât și procedurile de
investigație. Prin urmare, la ora actuală, filosofia trebuie să delimiteze noul său teritoriu. În
această direcție se îndreaptă efortul nostru, care unește acum coordonatele trasate de noua
filosofie și prin aprofundarea cunoștințelor filosofiei antice 104.
Filosofia este o interogare esențială a comunicării. Filosofia este comunicare de
filosofeme, discursul comunicațional despre filosofeme și mesajul filosofematic. Filosofia
este un spațiu discursiv al filosofemelor. Comunicare filosofică este o practică dublă: este
o abordare practică și sistematică a filosofemelor, precum și o practică spirituală de zi cu zi
de viață cu auto-reflecție. Mesajul său este interogariv, categoric, filosofematic; este, de
asemenea un mesaj îndepărtat și întârziat:
a) îndepărtat: adică un mesaj în care lucrurile sunt privite de departe
b) întârziat: un mesaj înțelept, mesaj al auto-examinării, întârziat, un mesaj care
este construit după ce lucrurile s-au s-a întâmplat deja. Filosofia este o comunicare
detașată după ce dezastrul a provocat ravagii.
În această lume a schimbărilor, comunicarea filosofică merge tot mai mult către
mediul online. Rețelele sociale online sunt cele mai propice locuri pentru actanții și
transactanții actului filosofic. O filosofie a maselor pare să se ridice din rândul „userilor”,
o filosofie a omului contemporan care caută răspunsuri la întrebările vieții actuale. Ele nu
diferă de cele din antichitate, doar că au o complexitate a răspunsurilor extrem de variată.
Lumea contemporană nu mai poate fi interpretată printr-o logică liniară. Avem nevoie de o
logică a complexității care să acopere punctele de vedere tot mai vaste, în continuă
schimbare asupra vieții și a lumii. Rețelele sociale ne pot ajută în acest sens tocmai prin
complexitatea lor în privința posibilităților de comunicare. Ele trebuie privite ca un aliat în
dezvoltarea spirituală a maselor și utilizate mult mai intens în acest sens. O rețea socială
online strict filosofică, nu trebuie privită ca o utopie. E ceva foarte realizabil care poate
marca un salt înainte pentru cunoașterea filosofică, oarecum indispensabilă societății
actuale. Complexitatea timpurilor pe care le trăim, fac din filosofie cel mai propice mijloc
de educare a maselor, iar oportunitatea pusă la dispoziție de Internet, face din Rețelele
sociale cel mai vast Amfiteatru pentru magistrii acestui domeniu.

I.11 Concluzii

În acest prim capitol am arătat că există o legătură între criza filosofiei și criza
spirituală a societății contemporane. Acest lucru se datorează faptului că asistăm la o
abandonare a reflecției filosofice sistematice datorate creșterii volumului de informații din
domeniul filosofiei. Astfel se ridică următoarea întrebare: asistăm la o criză a filosofiei sau
la o criză instituțională a filosofiei? Această întrebare apare în contextul în care se constată
o „producție” în creștere de carte filosofică, publicații filosofice, articole filosofice și nu în

104
Ibidem.

33
ultimul rând a temelor filosofice discutate în mediul online, pe forumuri, pe rețelele
sociale, sau pe site-uri (din ce în ce mai multe ca număr) dedicate domeniului filosofic.
Așadar remarcăm o migrare a filosofiei dinspre mediul academic, spre cultura maselor, în
special în mediul online, unde reflecția filosofică capătă un aspect mai degrabă pragmatic
decât teoretic. În consecință, considerăm că vorbim mai degrabă despre o criză
instituțională a filosofiei, decât despre o criză a filosofiei, pentru că aceasta practic renaște
în mediul virtual unde și-a găsit o a doua casă, mai primitoare și mai potrivită dezvoltării
ei, în conformitate cu epoca digitală.
Tot în acest capitol am demonstrat că filosofarea în sine este un discurs,
discursurile fiind manifestări vii ale limbii și forme evidente de comunicare. Acest fapt
implică faptul că filosofia se integrează în lumea comunicării pentru că discursul filosofic
este în întregime „spus”, „scris” fiind de neimaginat să exprimi gândirea filosofică prin
mimetism, gesturi, etc. În comunicarea filosofică limbajul folosit este verbal și este meta-
lingvistic. Gândind despre gândire, filosofia nu poate avea propria sa limbă, independentă
și bine definită. Ea folosește un limbaj comun pe care îl „sterilizează” filosofic.
Din punctul nostru de vedere, apelând la premisele invocate anterior,
comunicarea filosofică se îndreaptă tot mai mult către mediul online. Rețelele sociale
online sunt cele mai propice locuri pentru actanții și transactanții actului filosofic. O
filosofie a maselor pare să se ridice din rândul „userilor”, o filosofie a omului contemporan
care caută răspunsuri la întrebările vieții actuale. Ele nu diferă în mod deosebit de cele din
antichitate, doar că au o complexitate a răspunsurilor extrem de variată. Lumea
contemporană nu mai poate fi interpretată printr-o logică liniară. Avem nevoie de o logică
a complexității care să acopere punctele de vedere tot mai vaste, în continuă schimbare
asupra vieții și a lumii. Rețelele sociale ne pot ajută în acest sens tocmai prin
complexitatea lor în privința posibilităților de comunicare.

34
 Cap. II Era comunităților online
Întâlnim în jurul nostru tot mai frecvent expresii ca „trăim într-o societate online”,
„suntem generația Facebook” (care a urmat generațiilor Massenger și Hi5) 105 , „este
online”, etc, ca să nu mai vorbim despre deja consacrata expresie „dacă nu ești pe net, nu
exiști!”, care în monologul unui Shakespeare virtual s-ar transforma în „A fi online sau a
nu fi online? Aceasta e întrebarea!” Trebuie să spunem de la început că această introducere
nu este una ironică, ci exemplifică o realitate de care trebuie să fim conștienți și pe care nu
o putem minimaliza dacă intenționăm să înțelegem societatea contemporană. Trecerea
făcută de la termenii de specialitate, din limbajul informaticienilor, (megabytes, Giga,
Ram, procesor, HTML, bandă de internet ș.a.m.d) către masa vocabularului, ne
demonstrează, dacă mai era nevoie, că deja trăim într-o societate informațională. Ori în
această lume, internetul nu mai poate fi considerat un moft, ci o necesitate106. Cu ajutorul
lui vom modela societatea viitorului107. Utilizarea acestuia, întocmai ca utilizarea unei noi
mașini, a unei noi unelte, presupune apariția unor noi deprinderi, a unui nou tip de gândire
cu avantajele, problemele și soluțiile aferente. Nu este benefic să ne numărăm printre cei
care consideră digitalizarea omenirii un rău necesar, ci e mai potrivit să o considerăm un
bine necesar dezvoltării societății sub toate planurile, inclusiv în ceea ce privește evoluția
sa filosofică. Atata timp cât omul este cel care operează software-ul, el devine creatorul
universului online, iar WEB-ul nu este decât o exprimare a condiției umane
postmoderne108, un fel de tablou suprarealistic care vorbește cu cel care îl admiră. În el
putem găsi toate caracteristicile societății contemporane exprimate mai mult, sau mai puțin
plastic prin paginin web, bloguri, site-uri, forumuri, rețele sociale online, biblioteci și
enciclopedii online, etc. În principiu, ceea ce cauți, aia găsești în vasta paletă de
interpretări posibile ale imaginii pe care WEB-ul ți-o pune la dispoziție și fiecare
interpretare în parte se bucură de grupul (comunitatea) ei de susținători.
Internetul ne oferă o nouă infrastructură 109 specifică globalizării 110 , deschizând
zilnic autostrăzi virtuale pentru comunicare și informații. Imaginea cea mai comună pe
care o avem în minte atunci când ne referim la mediul online, este cea a unui sat global
virtual, unde „sătenii” sunt interconectați cu ajutorul internetului, 111 unde aceștia
interacționează întocmai ca într-o comunitate clasică, doar că aceasta este una alternativă,

105
Margaret Rouse, Generation Facebook (Generation F) definition, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://searchcio.techtarget.com/definition/Generation-Facebook-Generation-F;
106
Drew Olanoff, President Obama: “The Internet Is Not A Luxury, It Is A Necessity”, accesat pe
09.09.2015, disponibil pe: http://techcrunch.com/2015/07/15/internet-for-everyone/#.wbfgud:bX2l;
107
Artur D Litlle, The future of internet - Innovation and Investment in IP Interconnection, Mai, 2014, ed.
Liberty Global, p. 5, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://www.adlittle.com/downloads/tx_adlreports/ADL_LibertyGlobal_2014_FutureOfTheInternet.pdf
108
Henk Eijkman, Dancing with Postmodernity: Web 2.0+ as a New Epistemic Learning Space, accesat pe
09.09.2015, disponibil pe:
http://www.igiglobal.com/viewtitlesample.aspx?id=45031&ptid=40272&t=dancing+with+postmodernity%3
a+web+2.0%2b+as+a+new+epistemic+learning+space;
109
Jan A.G.M. van Dijk, The Network Society. Social Aspects of New Media, ed. SAGE Publications Ltd,
2006, p. 19
110
Mariana Lupan, Globalizarea economiei, curs accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf, p. 9
111
a) Hebatallah El Gamal, Network society: A social evolution powered by youth, Global Media Journal
Arabian Edition Fall/Winter 2010 Vol. 1, No. 1, pp. 16-26
b) What is a Virtual Village, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe http://www.ucsc.cmb.ac.lk/v-village;

35
unde îți poți alege „vecinii” și unde îți poți controla mai bine activitățile în care te
implici.112 Realitatea virtuală a devenit în mod cert o alternativă pentru viața reală în ceea
ce priveste comunicarea, colaborarea și organizarea activităților economice. Există chiar
autori care consideră că lumea viitorului va fi una virtuală113 iar această afirmație o putem
considera cel puțin probabilă ținând cont că, atunci când vorbim despre societatea actuală,
o putem caracteriza ca fiind una a rețelelor (online). Societatea în rețea 114 a apărut ca
urmare a transformărilor sociale, tehnologice, economice şi culturale de la sfârşitul
secolului trecut, fiind descrisă prin acţiunea cunoaşterii asupra cunoaşterii înseşi ca sursă
principală de productivitate. 115 În acest context, rețeaua stă la baza noilor structuri
organizaţionale, prin folosirea comunicării media. Modelele de reţea sunt caracteristice
pentru sectoarele economice cele mai avansate. 116 În societatea în reţea, cele mai
importante structuri sociale sunt organizate de reţelele sociale şi mass-media. Combinarea
de reţele sociale şi media modelează modul principal de organizare şi cea mai mare parte
din structurile de la toate nivelurile: individual, organizaţional şi societal. În era
informaţiilor, societăţile se structurează în jurul opoziţiei bipolare dintre Net (Reţea) şi Self
(individualitate).117

II.1. Ce este o rețea socială?

Termenul de reţea, utilizat inițial în ştiinţa socială ca o metaforă, se referea la acele

relaţii dintre persoane sau organizaţii cu grade reduse de integrare şi persistenţă. Reţelele
sociale se deosebeau de grupurile sau comunităţile specifice societăţilor tradiţionale,
acestea caracterizându-se prin relaţii statornice şi dense în timpul şi spaţiul social. Odată
cu anii 1950, termenul de reţea este utilizat atât în ştiinţele sociale, cât şi în matematică
(teoria grafurilor) sau în ştiinţe de tipul fizicii, biologiei sau chimiei, încetând a mai fi o
simplă metaforă. După acest moment, termenul a devenit un concept în teorii ale reţelelor
care au ajuns apoi să dispună şi de tehnici specifice de analiză. O asemenea transformare,
a avut loc în același timp cu multiplicarea tehnologică a digitalizării şi automatizării,
aducând informaţia în centrul atenţiei în aproape toate sectoarele sociale.118
„Societatea reţelelor” se defineşte prin două aspecte. Primul priveşte multiplicarea
reţelelor - ale căror noduri sunt diverse entități sociale (e.g. persoane, organizaţii şi state
naţionale sau componente ale acestora). Al doilea se referă la fluxuri de informaţii, bunuri
sau servicii. Adeseori, „societatea reţelelor” este un rezultat al relaţiilor sau al conexiunilor
de schimburi de informaţii, ce apar în reţele între persoane, organizaţii sau state naţionale

112
Camelia Grădinaru, New Media în viața cotidiană, în The Scientific Annals of “Alexandru Ioan Cuza”
University of Iasi Communication sciences, nr. 1, vol 7/2014, p.31
113
Angela Adrian, Law and Order in virtual worlds:Exploring avatars, Their ownership an Rights,
ed.Information Science Rference (IGI Global), SUA, 2010, p. 6
114
Manuel Castells, The Information Age: Economy, Society and Culture Volume 1: The Rise of the Network
Society, 2nd ed. Oxford: Wiley Blackwell, 2010
115
Manuel Castells, Communication Power, Oxford/New York: Oxford Univ. Press, 2013, p. 32
116
Stalder Felix, ,,The Network Paradigm: Social Formations in the Age of Information”, The Information
Society: An International Journal, 14(4), 1998, pp. 301-308;
117
Manuel Castells, The Information Age: Economy, Society and Culture Volume 1: The Rise of the Network
Society, op.cit., p. 3;
118
Cătălin Lazăr, O metodologie de analiză a rețelelor sociale online, accesat pe 16.03.2015, disponibil pe
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2014Martie/LAZAR%20CATALIN%20LUCIAN%20-
%20O%20metodologie%20de%20analiza%20a%20retelelor%20sociale%20online/Rezumat.docx

36
în timpul social, în spaţiul geografic real sau în spaţiul virtual119. Actuala „societate a
reţelelor” este diferită, prin modul său de configurare, de societatea industrială iniţiată încă
din secolul XVII. Ajunsă la apogeu spre sfârşitul secolului trecut, aceasta din urmă era
caracterizată de structuri fixe, care predeterminau viaţa individuală şi schimburile sociale.
În societatea contemporană se conturează un alt proces social de configurare, mai exact
individualizarea, adică eliberarea persoanei individuale de constrângerile structurilor şi
categoriilor sociale şi afirmarea propriei identităţi în diverse reţele.120
Reţelele sociale virtuale Facebook, Twitter, MySpace, LinkedIn, etc. redefinesc
astăzi felul în care indivizii interacţionează, fapt care are consecinţe la nivel individual, la
nivelul comunităţilor medii şi mari. Având un caracter informal şi voluntar, rețelele de
socializare oferă utilizatorilor un control minim și încurajează formarea grupurilor bazate
pe interese, activităţi sau cauze comune. În interiorul grupului devine posibil schimbul de
informaţie, bunuri, servicii şi opinii, şi, extinzându-se, grupul se reproduce sub forma
reţelelor caracterizate printr-o dinamică accentuată care face ca analiza lor să fie dificilă,
dar nu imposibilă.121
Sub acest aspect, Internetul a devenit, pe lângă o rețea globală, o lume în sine
departe de o simplă reduplicaţie a propriului nostru univers.122 Este bine știut că

„relaţiile sociale joacă un rol extrem de important în viaţa reală şi fictivă,

imaginară a omului. Definiţi ca şi fiinţe sociale, oamenii fac parte din structuri
sociale diferite în care sunt interconectaţi într-o vastă reţea de rude şi non-rude, în
moduri foarte diferite, prin intermediul unor tipuri distincte de interdependenţe.
Prin această varietate mare de contacte sociale, oamenii dau formă vieţii lor
sociale şi îşi redefinesc în mod continuu identitǎţile şi interacţiunile”123

Dezvoltarea Internetului a determinat modificări în planul vieții sociale, ca urmare

a utilizării acestuia la scară din ce în ce mai largă, atrăgând reprezentanţi din diferite
grupuri sociale şi profesionale, fără o delimitare geografică clară, formând comunițăți . Din
această perspectivă, studierea comunităților online sub aspect filosofic este necesară pentru a
înțelege cât mai bine lumea contemporană, apreciind că filosofia

„este o manifestare specializată a spiritului uman. Este cunoaştere a temeiului

existenţelor, a realităţilor originare, necondiţionate, de ordinul esenţei, prin care
se legitimează tot ce este sau poate să fie. Este un ansamblu de enunţuri
formulate prin categorii, teze şi principii despre lume ca totalitate. Este studiul
universalului, al primelor principii care stau la baza alcătuirii lumii. Este o
reflecţie asupra experienţelor reale ale conştiinţei umane, căutare a sensului
acestor experienţe şi a unităţii spiritului uman”124.

Șansele de a demonstra că lumea virtuală reprezintă o noua Agora pentru Filosofie

sunt evidente în contextul în care comunitățile virtuale și complexitatea lor definesc o nouă

119
Castells, The Information Age: Economy, Society and Culture, ibidem.
120
Lazăr, ibidem.
121
Ibidem.
122
Cezar Manole Armeanu, Importanţa blogului ca fenomen social în contextul globalizării (teza de
doctorat) accesată pe 10.09.2015, disponibilă pe:
://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2014Decembrie/ARMEANU%20CEZAR%20MANOLE%20%20-
%20FARA%20TITLU/REZUMAT,%20TEZA%20DOCTORAT.pdf
123
Ibidem.
124
Valeriu Capcelea, Oleg Sedlețchi, Note de curs istoria filosofiei dreptului (Ciclul I), ed. Universitatea de
Studii Europene din Moldova, Chișinău, 2013, p. 3

37
eră 125 unde înțelepciunea colectivă transformă socialul cu viteza unui dublu click.
Utilizarea tehnologiilor emergente și a rețelelor sociale online cere o abordare filosofică
care să explice transformările sociale la care asistăm,126iar această cercetare va dovedi că
există o filosofie a comunităților online prin care acestea se legitimează spiritual în această
nouă eră a umanității, o filosofie care stă sub semnul comunicării127.

II.2. Definiții și caracteristici ale colectivităților

Pentru a demonstra că există o filosofie a comunităților online, consider că este

oportună o clarificare a conceptului de „comunitate”, precum și a evoluției înțelesului avut
de acest termen de-a lungul istoriei. Plecând de la sensul inițial al cuvântului (care provine
din greacă și înseamnă chemare, convocare)128 și urmărind traseul său semiotic până în
zilele noastre, vom observa că sensul acestuia nu s-a schimbat în mod dramatic și că își
păstrează în bună parte înțelesul inițial, doar că i s-au adăugat definiției inițiale unele
completări contextuale, care au apărut odată cu dezvoltarea societății. Aceste completări ne
ajută să înțelegem mai bine felul în care funcționează o comunitate. Din această
perspectivă, putem defini inclusiv ce înseamnă o comunitatea online și cum aceasta devine
în mod natural o prelungire a ceea ce însemna comunitatea în antichitate. Acest punct de
vedere ne va folosi în încercarea noastră de a arăta că trecerea de la conceptul de Agora, la
cel de Agora online nu este utopică, ci o urmare firească a evoluției sensului pe care
comunitatea îl îmbracă de-a lungul timpului.

II.2.1 Ce este o comunitate?

Termenul de comunitate nu este usor de descris129. Sunt mai multe explicații ale
acestui concept în literatura de specialitate construite în jurul ideii că o comunitate
reprezintă un grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune130.
În viziunea lui Aristotel, comunitatea este o asociere realizată cu scopul de a
realiza bine. Ea este temeiul sigur și singurul cadru posibil pentru om. Acesta consideră că
„Cetatea este împlinirea acestei comunități, ultima și forma perfectă a comunității. El

125
Viorel Guliciuc, Complexity and Social Media, in Procedia - Social and Behavioral Sciences, conferinta
Lumen 2014: ed. Elsevier Ltd., 2014, p. 371
126
Shannon Vallor, Social Networking and Ethics. In Zalta, E. N. (Ed.), The Stanford Encyclopedia of
Philosophy. Accesat pe 10.09.2015, disponibil pe: http://plato.stanford.edu/archives/win2012/entries/ethics-
social-networking/
127
Viorel Guliciuc, "Our so called “Age of Surprise” (a) is just another name for the “Era of the Emergent
Technologies”(b). During these times, the Social Media (c) became a platform around the debates on the
nature, the features, the implications and the effects of the collisions of two very dear concepts of nowadays:
“community” (d) and “complexity.” in Complexity and Social Media, in Procedia - Social and Behavioral
Sciences, conferinta Lumen 2014: , ed. Elsevier Ltd., 2014, p. 371
128
Anca Tompea, Curs / Sociologie, Stiinta Administratiei, accesat pe 10.09.2015, disponibil pe:
http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/sociologie/dezvoltarea-comunitara-stiinta-administratiei-147687.html
129
Phil Bartle, Ce este comunitatea? O perspectiva sociologica, tradus de Dan Carp, accesat pe 10.09.2015,
disponibil pe: http://cec.vcn.bc.ca/mpfc/whtcomru.htm;
130
Dicționarul Explicativ al Limbii Romane, editia din 2009, accesat pe 10.09.2015. disponibil pe:
https://dexonline.ro/definitie/comunitate;

38
consideră că sociabilitatea este înnăscută, conaturală”. Din acest motiv, în sens logic (dar
nu și în sens temporal) comunitatea o consideră anterioară individului.

„Fară să analizeze sau să explice în ce constă sociabilitatea în concret, Aristotel

lasă gândirii politice o provocare care nu este lipsită de importanță istorică, fiind
considerată una dintre cele mai mari deschideri către înțelegerea esenței umane.
După el, tendințele naturale ale omului se îndreaptă spre comunitate și Stagiritul
afirmă ca omul este un animal politic care își atinge scopurile în asociația politică
(„koinonia poltike” - o sintagma care va face carieră, pentru că modernii o vor
identifica ca punct de plecare al „societății civile”)”.131

Din punctul de vedere al filosoful grec, forma desăvârșită de comunitate este

cetatea, pentru că a atins nivelul

„autarhiei, adică poate să fie suficientă sieși. Deci mărimea optimă pentru
o cetate este cea care permite autarhia. Dincolo de ea nu există decât
grupări artificiale, fără consistență”132

Cicero identifică noțiunea de comunitatea cu cea de popor. În viziunea sa,

comunitatea

„este un grup numeros de oameni asociați unii cu alții prin aderarea lor la o aceeași lege și
printr-o anumită comunitate de interese. Cauza acestei asocieri de oameni nu este slăbiciunea lor,
teama lor față de semeni sau de animale, ci propria lor natură.”133

Pentru Sf. Augustin comunitatea se definește prin aceea că

„indivizii aparţin totdeauna unui grup – familie, cetate, regat sau imperiu. Acesta
e un fapt esenţial: raportul dintre fiecare individ şi societate este la fel de strâns
ca acela dintre o literă şi fraza din care face parte”134

Jean Jacques Russeau consideră că

„Se poate presupune că, la un moment dat, oamenii au întâmpinat o sumă de

obstacole care nu le-au mai permis să trăiască izolaţi. Familia a fost, de bună
seamă, prima uniune voluntară (contractuală) care s-a creat în scopul unei utilităţi
comune. În cadrul acesteia, specifică este legătura sentimentală dintre părinţi şi
copii. Cât priveşte, însă, comunitatea umană ce nu are la bază rudenia, este de
presupus că ea a rezultat dintr-o agregare a forţelor mai multor indivizi”135

Phil Bartle afirmă despre comunitate că

131
Aristotel, apud Alexandru Duțu, Histoire de la pensee et de mentalites politiques europeennes, ed.
Universității Bucuresti, 1997;
132
Aristotel, apud Denis Collin, Marile noțiuni filosofice. Societatea, puterea, statul, ed. Institutul
European, 1999, p. 126
133
Cicero, De la République, Garnier-Flammarion, Paris, 1965, p. 27;
134
Augustin, apud Axiomele antropologice ale filosofilor şi teologilor, accesat pe 10.09.2015, disponibil pe:
http://obbydick.tripod.com/Axiomele_antropologice.htm
135
Jean Jaques Rousseau, Du Contrat social, Gallimard, Paris, 1964, p. 174

39
 „este un set de interacțiuni, comportamente umane cu un anumit ințeles și
anumite așteptări între membri. Nu doar acțiuni, ci acțiuni bazate pe așteptări,
valori, credințe și ințelesuri comune între indivizi.136“

Ilie Bădescu în Istoria sociologiei-perioada marilor sisteme definește comunitatea

ca o
„realitate morală, delimitată empiric, având o valoare tipologică şi reprezentând
un cadru metodologic adecvat pentru studiul unor chestiuni precum: moralitate,
lege, contract, religie, spirit uman, care mijloceşte accesul nostru la
microsocietate.”137

Profesorii G. Constandache și A. Mihalache, consideră comunitatea

„un colectiv uman relativ sudat sau cel puțin întrucâtva omogenizat prin valori
comune, iar astfel apare și ca diferențiat de altele, prin comportament și produse
materiale sau culturale”138

Țăranu Andrei, spune despre același termen că este un

„ansamblu de persoane legate prin interese specifice într-un grup social,

caracterizat de o anumită structură şi cu o anumită cultură specifică, rezultate din
relaţiile şi procesele psihosociale din cadrul său”139

Dintr-un punct de vedere personal, considerăm că o comunitate clasică este o

construcție socială în care mai mulți indivizi interacționează între ei, fiind animați de
aceleași valori, țeluri și care au o viziune comună asupra lumii, încercând prin activitățile
lor să-și îmbunătățească reciproc viața. În acest sens ei crează sisteme economice, juridice,
politice, administrative și culturale care corespund nevoilor grupului, oferind totodată
membrilor săi un sentiment de siguranță. Pe aceste considerente oamenii s-au organizat în
diverse comunități de-a lungul istoriei, pornind de la familie, clan, gintă, trib, stat140 până
la comunități suprastatale, cum este cazul Uniunii Europe, pentru ca în zilele noastre să

„asistăm la o adevărată proliferare a comunităților. Comunitațile etnice își afirmă

identitatea, cele locale cunosc o dinamică accelerată de coagulare și
reconfigurare. Comunitățile naționale își redesenează granițele, cele profesionale
își reinventează domeniile. Comunitățile religioase își extind preocupările de la
cult la cultură și acțiune socială, iar comunitățile de sex și de gen își învăluie
preferințele într-o aură teoretică.”141

Indiferent de felul comunității, ea are în centrul preocupărilo sale omul, iar această
caracteristică o apropie foarte mult de filosofia clasică elină, unde accesta este „personajul

136
Phil Bartle, op. cit.
137
Ilie Bădescu, apud Anca Tompea, Curs / Sociologie, Stiinta Administratiei, accesat pe 10.09.2015,
disponibil pe: http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/sociologie/dezvoltarea-comunitara-stiinta-administratiei-
147687.html
138
G. Constandache, A. Mihalache, Com-unitate si co-munitate. Reflexii asupra comunitatilor virtuale, in
revista Informatica Economica, nr. 3 (19)/2001, p. 106
139
Andrei Țăranu, Doctrine politice moderne si contemporane, ed. Fundatiei Pro, Bucuresti, 2005, p.16
140
Bogdan Lucaciu, Felurite familii: Familie, clan, gintă, trib, revista Dilema Veche, accesată pe
10.09.2015, disponibil pe: http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/articol/familie-clan-ginta-trib
141
G. Constandache, A. Mihalache, op. cit. p. 106.

40
principal” odată cu apariția sofiștilor și a lui Socrate 142. După aceștia, nu este greșit să
afirmăm că „orice discurs filosofic vorbește, în esența sa, despre om chiar şi atunci când
acesta pare să vorbească mai curând despre natură, lucruri, univers, structură, stat. Dincolo
de sistemele filosofice care-şi propun sarcina îndrăzneaţă de a surprinde temeiurile
existenţei sau de a interpreta ordinea universală, se conturează umbra miracolul uman.”143
Societatea însăși ca și comunitate s-a întemeiat pe viziunea pe care filosofii au avut-o
asupra statului. Discutăm despre acel moment al filosofiei când aceasta era în Agora și în
slujba cetății, când filosofia era creată de spiritul comunității și pusă în cuvinte de filosofi
pentru a sluji binelui comun. Drept urmare, preocupările filosofice au făcut posibilă
apariția comunității în sensul pe care îl atribuim astăzi acestui termen, construind edificiul
acestui concept pe scheletul imaginat de înțelepciunea colectivă a celor mulți. Datorită
viziunii și capacităților lor de sinteză și organizare, filosofii au oferit suportul teoretic
necesar unei mai bune orânduiri sociale, care a ajutat omenirea să evolueze. Făcând o
paralelă, dacă astăzi evoluția societății este pusă pe seama informației și a distribuirii
acesteia cu ajutorul Internetului și a mijloacelor New Media, în trecut evoluția trebuie pusă
pe seama filosofiei (în cel mai larg sens al ei) și pe capacitatea filosofilor de a o distribui
către mase.

II.2.2 –Ce este o comunitate virtuală? Exemple de comunități virtuale

Este tot mai evident pentru toată lume că

„internetul a contribuit la o schimbare de la o societate bazată pe grupuri la una

bazată pe rețele care înseamnă decuplarea comunităților de proximitatea spațială.
Acest lucru a dus la formarea comunităților virtuale care s-au extins foarte rapid
și au devenit o parte integrată atât a comunicării interpersonale cât și a celei de
masă. Această nouă relație între spațiu și indivizi, respectiv societate, a dat
naștere unui model relativ nou de interacțiuni umane care sunt posibile doar prin
intermediul rețelelor de calculatoate. Comunitățile virtuale devin o combinație
unică între interacțiunile virtuale și fizice, imaginație socială și identitate”144

Comunităţile virtuale au devenit spaţii cotidiene ale interacţiunii între indivizi cu

conexiuni într-o varietate de reţele sociale 145 . Acestea sunt completări și prelungiri ale
conceptului clasic de comunitate, care au apărut odată cu Internetul și s-au dezvoltat odată
cu el 146 . O definiție simplă a comunității virtuale este cea oferită de Dugann H. care
consideră că aceasta

142
Dumitru Isac, Filosofia clasică elină, in An. Inst. de Ist. „G. Bariţ” din Cluj-Napoca, Series Humanistica,
tom. III, 2005, p. 367
143
Florin George Popovici, Omul – subiect al reflecţiei filosofice (introducere), accesat pe 10.09.2015,
disponibil pe: https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/26/omul-subiect-al-reflectiei-filosofice-
introducere/
144
Bianca Fizeșan, (Re)construction of identity in the virtual space of second life, in Revista de Informatică
Socială | Vol. III (13) / 2010, p. 47
145
Constantin Schifirneț, Similaritatea în comunităţile virtuale, in ziarul Adevarul, accesat pe 11.09.2015,
disponibil pe: http://adevarul.ro/cultura/carti/similaritatea-comunitatile-virtuale-
1_53b262e50d133766a809f5e6/index.html;
146
Bianca Fizeșan, idem.

41
 „este un grup de oameni plasați în locuri diferite, care discută împreună prin
Internet, în diverse forme: grupuri de mail (mailing lists), grupuri de știri
(Newsgroups), «camere» de discutii (Chat Rooms).”147

O definiție similară ne-o oferă și Maria Livia Ștefănescu în opinia căreia

„Comunităţile virtuale sunt formate din indivizi care comunică între ei cu

calculatorul”148, dar ea își completează definiția cu observația că aceste
comunități devin posibile atunci când „suficient de mulți indivizi au
numeroase discuții publice, însoțite de sentimente umane puternice,
suficiente pentru a forma o rețea de relații interpersonale”149

Profesorul Constantin Cucoș ne oferă o definiție mai complexă a acesteia. El

consideră că înțelegem prin comunitatea virtuală

„acea grupare de oameni care inter-relaţionează reciproc prin intermediul

sistemelor de informare şi comunicare, realizând schimburi simbolicvalorice, în
anumite domenii de interes, ce ele-însele construiesc şi menţin astfel de
apartenenţe. Modul de comunicare, precum şi conţinuturile adiacente coagulează,
întreţin şi dau consistenţă mediului formator astfel născut. Acest tip de
comunitate se defineşte prin cooperarea şi schimbul permanent de informaţii”150
în timp ce Howard Rheingold evidenţia că acestea sunt „agregări culturale care
sunt posibile atunci când indivizii interacţionează mai mult în spaţiul cibernetic”.
Comunitatea virtuală este un grup de persoane care se pot sau nu întâlni în viaţa
de zi cu zi şi care realizează un schimb de opinii, idei, prin intermediul reţelelor
mediate de calculator”151

Din punctul nostru de vedere, o comunitate online este formată dintr-un grup de
persoane care comunică între ele cu ajutorul instrumentelor puse la dispozitie de WEB 2.0,
a căror „discuție” servește unei cauze prestabilite, cu care aceștia se identifică mai mult sau
mai puțin. Acest grup practică o formă de solidarizare socială152 prin care încearcă să-și
acorde sprijinul reciproc în rezolvarea diversor probleme, care acoperă o arie extrem de
variată și deosebit de vastă.

147
H. Dugann, apud Constantin-Gelu Apostol, Gabriel Zamfir, Comunitatile virtuale si învatamântul la
distanta, Revista Informatica Economica, nr. 3 (19)/2001, p. 1o
148
Maria Livia Ștefănescu, Comunicarea în spaţiul virtual, (lucrare de doctorat, coord. Prof. Dr. Ioan
Drăgan) accesata pe 14.09.2015, disponibil pe:
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Ianuarie/Stefanescu%20Maria%20Livia%20-
%20Comunicarea%20in%20spatiul%20virtual/Rezumat_teza_Maria_Livia_Stefanescu.pdf;
149
Idem.
150
Constantin Cucoş, A new framework and adult learning environment - the virtual community, accesat pe
14.09.2015, disponibil pe: http://iec.psih.uaic.ro/ciea/file/2010/13%20cucos.pdf, p. 120;
151
Howard Rheingold, apud Irina Cristescu, Comunităţile online: abordări, principii, dileme, in vol.
Interacţiune Om-Calculator 2008, (editori: S. Buraga, I. Juvină), accesat pe 14.09.2015, disponibil pe:
http://rochi.utcluj.ro/rrioc/articole/RoCHI-2008/RoCHI-2008-Cristescu.pdf, p. 117
152
Claire Charbit, Valerie Fernandez, Les trajectoires d’adoption des TIC dans les systèmes productifs
localises : vers des communautés virtuelles ?, Workshop « TIC et réorganisation spatiale des activités
économiques », ENST Bretagne, BREST, 21-22 novembre 2002, accesat pe 16.09.2015, disponibil pe:
http://www1.geo.ntnu.edu.tw/~moise/Data/Books/Economical/04%20other/e41.pdf

42
II.2.3 Caracteristici ale comunităților virtuale

În opinia profesorului Constantin Cucoș,

„comunitatea virtuală de indivizi este generată şi devine dependentă de
performanţele unei reţele tehnice. Fără existenţa unei infrastructuri de acest tip nu
poate să apară sau să funcţioneze o comunitate virtuală. Gradul de virtualizare
este condiţionat de gradul de tehnicizare. Fiecare tehnică de ordin cultural
generează niveluri şi grade diferite de virtualizare a societăţilor (limba latină –
într-o vreme, tiparul – mai apoi, internetul – acum). O comunitate devine virtuală
din moment ce membrii ei utilizează reţeaua informatică pentru a stabili
interacţiuni pe linie profesională, educaţională, interes privat, hobby-uri etc.
Comunitatea ca atare este constituită din oameni foarte concreţi, identificabili
undeva în timp şi spaţiu; la rigoare, ea este reală, pentru că este formată din
indivizi; doar schimburile sunt eterate, parvin şi se întreţin din locuri distante,
întrucât valorile vor circula de la unii la alţii prin intermediul unei reţele
informatice (internet, intranet, extranet etc. Comunitatea virtuală se adaugă,
firesc, peste cea reală, relativizând-o, prelungind-o şi complicând-o. Ea nu se mai
de fineşte prin proximitate fizică. Noul spaţiu virtual recuperează câte ceva din
notele spaţiului real, dar adaugă şi ceva în plus. Posibilitatea de a aborda pe
oricine prin conectivitatea sincronă sau asincronă ascunde în ea germenii unei
solidarităţi misterioase. Când ştiu că cineva simte ca şi mine, chiar dacă nu-l am
în prejmă (mai ales atunci!), dorul comunicării se înteţeşte. Chiar dacă ea nu este
palpabilă, concretă, comunitatea nou constituită generează un gen de atracţie
deosebit de puternică între indivizi. Nevăzutul, neapropiatul aprind şi întreţin,
mai tot timpul, focul speranţei. Există anumite caracteristici ce definesc această
realitate sociologică.”153

Christophe Hebrard identifică următoarele caracteristici ale comunităţii virtuale:

„- relaţii preferenţiale care se construiesc pe aceleaşi interese simbolice (fară a depinde de
un spațiu geografic și de distanțele fizice, membrii comunității virtuale (userii) aderă
conştient şi independent la o serie de valori, în funcție orizonturile de interes şi afinităţi);
- un anumit nivel de interactivitate (datorat participării prin discuţii prin intermediul
internetului asupra unor subiecte);
- comunicare sincronică (dialogul în timp real permiţând indivizilor dezvoltarea unor
relaţii spontane, încărcate de emoţii, de naturalitate);
- diversitatea participanţilor (datorată interacțiunii unui număr suficient de persoane din
zone diferite, cu culturi şi experienţe multiple );
- un nivel minim de adeziune şi de participare (ataşament, adeziune comună, implicare
emotivă, durată a relaţiei, angajament moral şi recunoaştere reciprocă);
- gestionarea unui spaţiu comun (realizat din punct de vedere social, dar care nu are
materialitate fizică, doar virtuală).”154

„Comunitatea virtuală se organizează pe un fundament afinitar, prin animarea

aceloraşi vise, năzuinţe, valori. Ea se deteritorializează şi se rupe de rigiditatea
calendarului. Se naşte un nou spaţiu-timp, mult mai fluid şi mai mobil, în care
fiecare individ intră cu ritmul propriu în reţeaua de interconexiuni ce mereu se
reface, se recompune”155.

153
Idem, p. 122.
154
Christophe Hebrard, Le village virtuel 3D.Introduction à une ethnologie des communautés virtuelles,
accesat pe 16.09.2015, disponibil pe: http://recherche.univ-montp3.fr/cerce/r2/c.h.htm
155
Cucoș, idem, p. 122.

43
 Comunităţii virtuale i se poate ataşa şi o inteligenţă proprie, caracterizată, după
Pierre Levy prin patru dimensiuni:
- o conectivitate în constantă transformare datorită asocierilor posibile, legăturilor care se
creează și modalităților de comunicare;
- o semiotică, adică un sistem deschis de reprezentări, de imagini, de semne de toate
felurile care circulă în acest spaţiu de conexiuni;
- o axiologie sau sistem de valori care implică adaptarea internautului la calităţile afective
asociate reprezentărilor din spațiul virtual;
- o energie specifică, care are rolul de interpreta forţa afectelor generate de imaginile
corespunzătoare dimensiunii virtuale156.
Autorul canadian consideră că dezvoltarea comunicării asistate de calculator și a
rețelelor digitale globale contribuie la dezvoltarea unui proiect mai mult sau mai puțin
formulat, care duce la crearea unei forme de inteligență colectivă, mai flexibilă, mai
democratică, fondată pe respectul și reciprocitatea singularității (singularităților). În acest
sens, putem defini inteligența colectivă ca o inteligență distribuită peste tot (universală),
valorizată continuu și pusă în sinergie în timp real. Aceasta ar putea înlocui inteligența
artificială în dezvoltarea tehnologiilor digitale antrenând, prin această evoluție, o
reorientare a științelor cognitive, a filosofiei minții și a antropologiei.157
Datorită dezvoltării incredibile a rețelelor sociale online, implicit a comunităților
virtuale, devenim neuronii unui Hypercortext planetar 158 , iar interacțiunea din mediul
virtual se transformă într-o gândire colectivă care are capacitatea critică de a analiza toate
aspectele vieții în toată complexitatea lor. Apreciez că în acest context

„gândirea obişnuită se instituie în obiect de aplicaţie pentru filosofie, alături de

evenimentele şi obiceiurile vieţii zilnice, iar exersarea abilităţilor sau
aptitudinilor intelectuale şi imaginative devin instrumente predilecte ale gândirii
critice. Astfel, centrându-se pe argumentare, filosofia dobândeşte statut de
gândire critică, în vreme ce gândirea critică devine filosofie aplicată”159

II.3 Mintea colectivă

Mintea colectivă trebuie să ne-o imaginăm aidoma unei minti omenești, doar că din
perspectivă „colectivă”: neuronii sunt persoane, sinapsele sunt rețelele sociale (virtuale sau
nu), iar stimulii care nasc gândirea sunt reprezentanți de aspecte ale vieții cotidiene de care
toți ne lovim. Probabil din acest motiv, avem deseori soluții asemănătoare pentru diverse
situații de viață oarecum similare la rândul lor.
O minte colectivă are capacitatea de a identifica și rezolva problemele celor mulți
prin soluții unice, pe care toți cei din comunitate le pot folosi, ca și cum acestea ar fi
gândite de o singură persoană. Adică gândirea Agorei, a mulțimii, are aplicabilitate pentru
fiecare individ în parte, ținând cont și respectând individualitatea persoanei.
Problematizarea, soluțiile sau răspunsurile oferite de mintea colectivă sunt acceptate de
fiecare individ al societății ca și cum respectivele concepte ar fi produsul propriei gândiri.
De aceea mintea colectivă poate fi lesne confundată cu mintea personală (individuală),

156
Pierre Levy, La virtualisation de l'intelligence et la constitution du suje, accesat pe 16.09.2015 la adresa
http://hypermedia.univ-paris8.fr/pierre/virtuel/virt7.htm;
157
Ibidem.
158
Yair Neuman, Technology is becoming a Hypercortext, in revista Sign Systems Studies 41(1), 2013, p.
124.
159
Gheorghe Clitan, Gândire critică. Micromonografie, Editura Eurobit, Timişoara, 2003, pp. 88–89

44
doar că cele două sunt diferite prin faptul că una problematizează din interior, iar cealaltă
din afară, fiecare completându-se una pe alta pentru a stinge focul ce mistuie sufletul
individului. Se creează practic, un șablon de răspuns la același stimul.
Acest lucru ne dovedește că oamenii au în mare parte aceleași preocupări și că ei
interacționează unii cu alții pentru a găsi cele mai practice soluții și răspunsuri la
problemele care îi macină. Această caracteristică a făcut posibilă crearea sistemelor
politice, administrative, filosofice, economice, ș.a.m.d. Tot această caracteristică ne mai
indică faptul că o comunitate are o individualitate similară cu cea personală și că cei care
se strâng în jurul comunității o fac pe baza unor afinități comune, care îi apropie și-i
unește. În acest caz putem vorbi despre o personalizare a comunității și că fiecare
comunitate, în funcție de afinitățile ce îi unesc pe indivizii care o formează, are propria ei
personalitate. Aceasta este o posibilă explicație pentru formarea neamurilor, națiunilor,
popoarelor. Atunci când le punem în discuție, putem observa cu ochiul liber diferențele de
la popor la popor, dar dacă privim fiecare nație separat, ca o entitate, observăm, la fel de
ușor că cei care o formează au în mare parte același tip de gândire, aceleași obiceiuri și
aceleași deprinderi care pot fi puse pe seama unei Minți Colective care definește aceste
colectivități. Aceasta trasează principalele lor caracteristici și se pune în slujba lor pentru a
le crea un viitor care să corespundă nevoilor spirituale și materiale ale neamului respectiv,
adaptând zestrea genetică a acestora, realităților întâlnite în viața de zi cu zi.
Preocupările pentru o Minte Colectivă au existat din cele mai vechi timpuri şi au
jucat un rol esenţial în majoritatea curentelor esoterice şi doctrinelor spirituale care s-au
succedat de-a lungul istoriei. Deși terminologia diferă de la o școală esoterică la alta, sau
de la o doctrină la alta, ideea este mereu aceeași: există o energie subtilă, (sau vibrație),
nevăzută, care unește informațional toate ființele de pe suprafața pământului. Sub acest
aspect „oamenii şi animalele sunt neuronii unei reţele în continuă dezvoltare, părţi ale unor
sisteme de comunicare. Asta înseamnă că la nivel planetar o masă critică a unor aspecte
conştiente ale Terrei înţelege importanţa absolută a tuturor celorlalte componente ale
Pământului şi se uneşte cu ele. Este, de fapt, revelaţia că nu există altul sau alţii, ci un unic
eu foarte diversificat în interior. Acesta este un proces de proporţii epocale, care se
prelungeşte dincolo de timpul vieţii noastre şi care certifică o credinţă veche, regăsită în
multe culturi: dacă unui fir de iarbă i se petrece ceva, nici un munte de pe Pământ nu poate
rămâne indiferent.”160
Ceea ce au evidenţiat cercetările moderne este faptul că:

„La nivelul cel mai elementar, noi nu suntem reacţie chimică, ci sarcină
electrică. Fiinţele umane şi toate fiinţele vii sunt alcătuire energetică într-un câmp
de energie conectat la fiecare lucru existent în această lume. Acest câmp
pulsatoriu de energie este motorul central al fiinţei şi al conştiinţei noastre alfa şi
omega existenţei noastre”161

Această perspectivă a unității care transcede toate ființele este foarte plastic
descrisă de Fats'ang, unul dintre întemeietorii școlii chineze budiste Huayan care a vrut să-
i explice practic împărătesei Wu relația cosmică dintre Unu și Multiplu.
„Și Fats'ang a condus suita imperială într-o încăpere ai cărei pereți, tavan și pardoseală
erau cu totul aco- periți de oglinzi. El a aprins o lumânare în centrul sălii și a atârnat-o de tavan.

160
Zoltan Marosy, Oltea Mutulescu, Ştiinţa confirmă efectele benefice ale spiralei yoghine yang, in revista
Yoha esoteric, accesată pe 18.09.2015, disponibil pe:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3791
161
Lynne McTaggart, Câmpul. Căutarea forţei secrete Universului, Braşov, Editura Adevăr Divin, 2009,
p.15-16.

45
Imediat, toți cei prezenți s-au văzut înconjurați de nenumărate lumânări aprinse, de mărimi diferite,
ce păreau să se întindă la infinit. Iată, acesta este Unu în Mulți, a spus Maestrul. După aceea, el a
așezat în mijlocul încăperii un cristal cu multe fațete. Atunci, imaginile nenumărate ale lumânărilor
reflectate în oglinzi, ce se reflectau la rândul lor în alte oglinzi la nesfârșit, s-au concentrat
focalizându-se toate în interiorul cristalului ce lumina orbitor. Mulți în Unu a mai spus atunci
Maestrul chinez”162

II.3.1 Mintea colectivă din perspectiva sacrului

Michael Laitman, Fondator și Președinte al Institutului de Educare și Cercetare în

Kabbalah Bnei Baruch și profesor de Ontologie, și Gnoseologie la Moscow Institute of
Philosophy, explică conceptul de Minte Colectivă din perspectiva Kabbalei în felul
următor
„Când leii merg la vânătoare, menţin legătura permanentă între ei şi se simt
reciproc în aceeaşi mişcare comună. Ceea ce un copac din pădure simte, ceilalţi
simt și nu vorbim despre conexiunea printr-un sistem de rădăcini, ci în general,
nu de o conexiune fizică. Şi în natură o societate produce o minte specială, o
senzație specială a ordinii comune. Iar acest mecanism funcţionează la fel în
toate şi nu este limitat de distanţă, timp, sau orice altceva. Miliarde de oameni din
lume există sub influenţa acestui spirit colectiv care îi guvernează ca părţi ale
Lui. Ei nu exista pe cont propriu. Toți aceștia sunt activați de dorinţele lor, care
sunt în grija forţei superioare, a Luminii. O singură comandă este suficientă de
Sus şi toată lumea începe să se mişte. (...)Mintea colectivă există în fiecare grup:
la nivelul naturii animale, vegetative şi neînsufleţite. De asemenea, există la
nivelul vorbitor, numai că aici vrem şi trebuie să creăm această legătură, noi
inșine, mai presus de dorinţa noastră, în ciuda dorinţei noastre. Şi numai atunci
vom crea legătura cu mintea colectivă, cea superioară. (…)Astfel, mintea care
este descoperită deasupra tuturor nu este mintea noastră comună, însemnând că
toată lumea crede acelaşi lucru. Această minte ne guvernează de deasupra. Nu
este rezultată din noi. Dar noi, în legătura noastră, invităm peste noi providenţa
superioară. Iar acest lucru se întâmplă la fiecare nivel al naturii.”163

În Advaita Vedānta, lucrarea care desemnează ansamblul concepțiilor expuse în

Upanișade 164 , întâlnim termenul de Íśvara care este un concept apropiat semantic de
conceptul de „Dumnezeu” din religiile teiste. El reprezintă acea minte suverană peste
întregul Univers manifestat, este acea conştiinţă atotputernică şi atotcunoscătoare 165 . În
această accepțiune

„Voi nu sunteți acolo. Voi sunteți în mine și eu sunt în voi și locul în care voi
sunteti în mine și eu sunt în voi este același, dar de fapt, nu este un loc, deoarece
nu are o locație în spațiu-timp. Astfel, acolo unde eu vă creez pe voi, voi mă

162
Fats'ang, apud Valentin Iacob, Gândurile și emoțiile noastre pot influența realitatea fizică, pe distanțe
mari, in revista Formula As, accesata pe 18.09.2015, disponibil pe:
http://www.formulaas.ro/2013/1059/micaenciclopedieas27/gandurilesiemotiilenoastrepotinfluentarealitateafi
zicapedistantemari16149print
163
Michael Laitman, Secretul mintii colective, din partea a 4-a a Lectiei zilnice de Cabala, 06/02/12,
„Introducere la Studiul celor zece Sefirot” – accesat pe 18.09.2015, disponibil pe:
http://laitman.ro/intrebareraspuns/secretul-mintii-colective/#sthash.Abo12p6b.dpuf
164
Advaita Vedānta, Studiu asupra doctrinei, traduceredin limba sanskrită, note şi comentarii: Ovidiu
Cristian Nedu, ed. Herald, București, 2001, p.5.
165
Idem, p. 32.

46
 creați pe mine și noi toți, împreună creăm întregul Univers – acel loc este
conștiința colectivă”166

Un alt punct de plecare care ne ajută să înțelegem mai bine ce este Mintea
Colectivă, ne este oferit de un dialog, care a avut loc pe 14 iulie 1940, între Albert Eistein
și Rabindranath Tagore. În această discuție, filosoful indian arată că

„Infinitul personal al Omului înțelege Universul. Nu există nimic ce nu poate fi

subsumat personalității umane, iar aceasta arată ca Adevărul Universului este
Adevărul Uman. Am luat un fapt științific ca să explic cest lucru – Materia este
compusă din protoni și electroni, cu goluri între elemente; dar materia pare
solidă. În mod similar, umanitatea este compusă din indivizi, totuși ei sunt
interconectați la nivelul relațiilor umane, ceea ce dă unitate omenirii. Întregul
univers este în conexiune cu noi, într-o manieră similară, este un univers uman
(...) Speciile aparțin de asemenea Unității, umanității. Atunci, întreaga minte
umană realizează Adevărul; mintea Indiană sau Europeană se întâlnesc într-o
îndeplinire comună.”167

Tot despre o Minte Colectivă vorbește profesorul și doctorul Frederick Bailes,

care include în terapiile sale pe cea care are la bază forța vindecătoare a gândului.
Obținând rezultate remarcabile, el explică modul de funcționare a acestei terapii în cartea
„Mintea care poate vindeca” unde vorbește și despre Mintea Universală. El consideră că

„Secretul ştiinţei vindecării se bazează pe o înţelegere corectă a ceea ce este

gândirea, modul de acţiune şi legătură cu Mintea Universală. Inteligenţa cosmică
poate fi sesizată de aceia care gândesc mai profund. Sunt legi evidente şi de
netăgăduit ale ordinii în univers şi aceasta pentru că există o Inteligenţă
diriguitoare în spatele Universului, care este dovedită de felul în care particulele
de materie sunt atrase sau respinse unele faţă de altele. Orice din acest Univers,
până la cel mai simplu fir de iarbă, urmează un plan de dezvoltare. Poziţia şi
mişcarea aştrilor şi planetelor sunt mărturia unei Inteligenţe Creatoare şi
diriguitoare. (...)Fiind stabilit ştiinţific faptul că Inteligenţa Universală este
Unică, aşa cum şi materia este unică, iar legile universale se reduc tot la Una.
Inteligenţa folosită de om în oricare din acţiunile sale, face parte integrantă din
aceasta Inteligenţă care conduce universul; diferenţa dintre ele constă numai în
grad şi nu în esenţă. Omul poate să nu înţeleagă acest adevăr, dar este un fapt real
că, atunci când gândeşte, el gândeşte cu Unica Minte a Universului. Nu există un
astfel de lucru ca mintea mea sau mintea ta. Ceea ce numim minte individuală
este numai acea părticică din Mintea Universală, pe care cineva o foloseşte la
timpul său. Nu există un astfel de lucru ca aerul meu sau aerul tău, există numai
un singur aer, distribuit în mod egal pe întreaga planetă. Când am înţeles că
această Minte Universală umple Universul, ne-o putem reprezenta pe aceasta ca
pe un mare ocean al Minţii, ce ne înconjoară şi în care suntem cufundaţi.”168

166
Chopra Deepak, Noetica, Conferință susținută la forumul IONS (Institute of Noetic Sciences), în
traducerea lui Cristina Elena, accesat pe 21.09.2015 la adresa https://ro.scribd.com/doc/60267653/Noetica;
167
Dialogul genial dintre Einstein si Tagore: Textul pe care trebuie sa-l citesti!, publicat in ziarul online
Buna Ziua Iasi, accesat pe 21.09.2015, disponibil pe: http://www.bzi.ro/dialogul-genial-dintre-einstein-si-
tagore-textul-pe-care-trebuie-sa-l-citesti-423844;
168
Frederick Bailes, Mintea care poate vindeca, ed. Geea Life, 2005, p. 8;

47
 Exrapolând către mediul online, ne putem imagina întregii utilizatori ai
Internetului ca fiind părți ale ale unei conștiințe virtuale care chiar dacă este compusă din
indivizi diferiți, aceștia reacționează similar atunci când tratează o anumită problemă.

II.3.2 Noosfera și conștiința globală

Termenii conştiinţă globală şi conştiinţă planetară sunt amintiţi adesea în contextul

noţiunii de noosferă, noțiune introdusă de către Pierre Teillhard de Chardin, o personalitate
a secolului trecut care a fost deopotrivă, paleontolog, filosof, antropolog și preot iezuit.
Din punctul său de vedere, procesul de evoluţie al Terrei s-ar fi format treptat, distinct de
geosferă (lumea minerală) şi biosferă (lumea vie), o noosferă care umanizează Pământul.

Noosfera ar fi generată de minţile, gândurile şi de cultura umană şi ar avea un

fel de existenţă autonomă169.

Mult mai actual, Proiectul Conștiinței Globale, se vrea a fi

„primul experiment şi eveniment ştiinţific la scară mare, care demonstrează prin

mijloace riguros ştiinţifice identificabile, repetabile şi reproductibile că mintea
umană poate influenţa materia”170

Principalele obiective urmărite de Proiectul Conştiinţei Globale sunt următoarele:

„- să evidenţieze prin metode ştiinţifice o posibilă acţiune a minţii asupra materiei, adică o
acţiune nemijlocită a conştiinţei umane în realitatea fizică;
- să verifice o posibilă sincronizare a unui număr ridicat de minţi umane, care pot acţiona
coerent şi simultan asupra lumii fizice, determinînd modificări şi efecte măsurabile;
- să evalueze ipoteza existenţei unei conştiinţe de grup sau chiar a unei conştiinţe globale,
care ar reprezenta un fel de superminte planetară.
Proiectul Conştiinţei Globale a debutat în august 1998 cu două sisteme electronice la
Princeton şi s-a extins treptat în S.U.A. şi apoi în întreaga lume. În prezent, el cuprinde o reţea
formată din 55 sisteme electronice interconectate, răspândite din Alaska până în Noua Zeelandă,
dintre care unul este în Cluj-Napoca, ca urmare a participării active a Colectivului de cercetări
neconvenţionale al Institutului de cercetări experimentale interdisciplinare din cadrul Universităţii
Babeş-Bolyai la Proiectul Conştiinţei Globale.
Ipoteza de lucru a proiectului este următoarea: mintea, conştiinţa, gândul uman poate
influenţa direct evenimente, fenomene şi sisteme fizice”.171

În urma experimentului cercetătorii implicaţi în Proiectul Conştiinţei Globale au

constantat că există o reacție colectivă la anumiți stimuli, reacție care este posibilă datorită

„unui număr ridicat de minţi umane, care se interconectează şi acţionează coerent şi

sincronizat, atunci când sunt afectate de un anumit eveniment major capabil să genereze o reacţie
emoţională colectivă. Totul se petrece ca şi cum un fel de minte colectivă ar genera un câmp la

169
Pierre Teillhard de Chardin, Fenomenul Uman, ed. Aion, 2008
170
Adrian Pătruț, Proiectul Conştiinţei Globale, 2004 (materialul a fost redactat pentru media de Adrian
Pătruţ, responsabilul pentru partea română a Proiectului Conştiinţei Globale şi este reprodus cu acordul său şi
al lui Roger Nelson, directorul general al Proiectului Conştiinţei Globale)
171
Idem.

48
scară planetară, care afectează funcţionarea dispozivelor electronice din toată lumea. De aceea, se
afirmă că Proiectul Conştiinţei Globale ar efectua o ElectroGaiaGramă (EEG, de unde şi
denumirea egg pentru sistemele electronice ale reţelei), adică ar înregistra continuu o
electroencefalogramă a unei minţi colective planetare. Aceasta este şi originea denumirii
alternative a Proiectului Conştiinţei Globale, şi anume Proiectul ElectroGaiaGramă
(ElectroGaiaGram Project)”172.
Concluziile generale ale Proiectului Conştiinţei Globale sunt impresionante şi pot fi
rezumate după cum urmează:

„1. Gândurile, intenţiile, emoţiile şi traumele noastre pot influenţa instantaneu

realitatea (fizică) pe distanţe mari, independent de barierele fizice interpuse;
2. Minţile umane pot interacţiona nu doar între ele, ci şi cu legile fundamentale
ale fizicii, determinînd efecte / anomalii măsurabile;
3. Un număr ridicat de minţi umane, interconectate de producerea unui anumit
eveniment care generează o reacţie emotională colectivă, se sincronizează şi
acţionează coerent la scară planetară, independent de distanţă, determinînd
fluctuaţii dinamice în însăşi esenţa spaţiului-timp;”173

II.3.3 De la mintea colectivă la filosofia colectivă

Mintea colectivă este o realitate pe care experimentele științifice par a o confirma

tot mai des. Din acest motiv, lumea întreagă are reacții asemănătoare, sau perspective
asemănătoare asupra anumitor situații de viață. Fiecare cultură din antichitate și până în
zilele noastre, a fost preocupată să explice moartea, să explice viața, să cunoască adevărul,
să definească existența, divinitatea ș.a.m.d. Acest lucru dovedește un fel de coordonare
omniprezentă, pe care o putem explica prin existența Minții Colective. Tot ea explică și
răspunsurile la marile frământări ale spiritului omenesc, prin aceea că, deși răspunsurile
sau teoriile sunt exprimate într-un mod diferit, de la neam la neam și de la cultură la
cultură, esența învățăturilor spirituale rămâne aceeași în ciuda diferențelor culturale, a
dezvoltării sociale sau a distanțelor. Felul în care acesta este exprimată, diferă în mod
evident, dar mesajul este același chiar dacă îmbracă o altă formă. Mintea Colectivă se
oglindește prin urmare în religii, școli filosofice, curente esoterice, sisteme sociale, epoci
culturale, știință și e martora tăcută și eficace a evoluției avute de întreaga omenire de-a
lungul secolelor. Îndrăznesc să afirm că este chiar principala vinovată de transformările pe
care societatea le-a suportat, remarcând că este vorba despre o transformare și o evoluție în
mare parte sincronizată pe toate meridianele lumii.
Făcând o ușoară paralelă, ne putem imagina foarte ușor Internetul ca pe o Minte
Colectivă, unde utilizatorii reprezintă neuronii acestui Creier Global, iar mediul online ar
reprezenta Inteligența sau Gândirea Colectivă Globală. De altfel Thierry Crouzet,
imaginează un popor al conectorilor (le peuple des connecteurs) care datorită membrilor
săi
„uniţi cu alţii prin intermediul amicilor lor reali sau virtuali, formează un lanţ
întins în întreaga umanitate şi desenează o reţea socială a cărei structură evocă
neuronii din creierul nostru”174

Acceptând existența unei Minți Colective, e potrivit să credem că există și o

Inteligență Colectivă, o Înțelepciune Colectivă și, de ce nu, o Filosofie Colectivă care

172
Idem.
173
Idem.
174
Thierry Crouzet, Le peuple des connecteurs, Bourin Éditeur, Paris,2006, p 14.

49
derivă din interacțiunea acestora. Internetul reprezintă forma pe care o îmbracă în acest
secol Mintea Colectivă și oferă totodată „spațiul” necesar acesteia pentru a se manifesta.
În acestă cheie de interpretare, Facebook-ul și rețelele de socializare, devin amfiteatrul
perfect sau o agora perfectă pentru noua Filosofie pe care mediul online o creează.

II.4 Inteligența colectivă

Spuneam în subcapitolul anterior că există o Minte Colectivă care unește întreaga

omenire și se manifestă la nivel global prin reacții similare și instantanee la anumiți
stimuli 175 . Existența unei astfel de „entități”, a unui HyperCortext Planetar 176 posibil
datorită tehnologiilor emergente, presupune în mod automat și existența unei Inteligențe
Colective. Aceasta reușește să definească colectivitatea prin deciziile, sau punctele de
vedere avute în diverse situații de viață. În general, binele colectiv este cel care stă la baza
deciziilor luate cu ajutorul Inteligenței Colective, care astfel contribuie major la evoluția
pozitivă a societății. Ea ajută omul contemporan să aibă o perspectivă globală asupra
provocărilor acestor vremuri și pune la dispoziția acestuia cele mai optime soluții pentru a-
și adapta viața acestui context, având ca principală calitate girul comunității că soluția
aleasă este cea mai oportună. Acest lucru este posbil pentru că

„comunităţile umane, indiferent de formă şi context, sunt sisteme ce tind spre

armonie colectivă – altfel, nu am trăi în societăţi complexe, bazate pe reguli şi
prescripţii de comportament. Şi asta datorită faptului că societăţile nu sunt
constructe umane modulare, ce însumează aportul individual al membrilor – ele
reprezintă ceva ce este mai mult decât suma părţilor. Oamenii de ştiinţă (din
matematică, economie, biologie), gânditorii din domenii umaniste (filosofii,
sociologii, psihologii) şi scriitorii (din domeniul science fiction, cu precădere) s-
au preocupat de aspectele pozitive ale agregării sociale, inteligenţa colectivă fiind
un domeniu central de interes. Deşi pare contraintuitiv, după depăşirea unui prag
(atunci când grupul devine suficient de mare şi suficient de eterogen), mărimea
unui grup corelează pozitiv cu capacitatea conjugată a membrilor de a acţiona
inteligent şi spre binele colectiv în situaţii caracterizate de risc ridicat şi / sau
incertitudine”177
Atunci când încercăm o definiție a inteligenței, avem o multitudine de opinii. Toate
sunt corecte și oferă o perspective general acceptate de comunitatea științifică asupra
acestui concept.
„Termenul de inteligenţă provine din latinescul intelligere care înseamnă a relaţiona, a
organiza, sau de la interlegere care presupune stabilirea de relaţii între relaţii. Inteligenţa depăşeşte
gândirea, care se limitează la stabilirea relaţiilor dintre însuşirile esenţiale ale obiectivelor şi
fenomenelor şi nu a relaţiilor între relaţii. Inteligenţa este capacitatea globală de cunoaştere a lumii,
gândire raţională, capacitatea de a învinge provocările vieţi.”178

175
Adrian Pătruţ, Proiectul Conştiinţei Globale, 2004 (materialul a fost redactat pentru media de către
Adrian Pătruţ, responsabilul pentru partea română a Proiectului Conştiinţei Globale şi este reprodus cu
acordul său şi al lui Roger Nelson, directorul general al Proiectului Conştiinţei Globale)
176
Neuman Yair, Technology is becoming a Hypercortext, in revista Sign Systems Studies 41(1), 2013, p.
124
177
Tudor Raţ, Raluca Galaon, Crowdsourcing în intelligence, in Revista Română de Studii de Intelligence
nr. 6 / decembrie 2011, p. 16
178
Robert J. Sternberg, Handbook of intelligence. 2nd ed. Cambridge, U.K.: Cambridge University Press,
2000.

50
 Ceea ce ne interesează pe noi la acest subcapitol, este să înțelegem cât mai bine ce
presupune Inteligența Colectivă și felul în care aceasta contribuie la crearea unei noi
Filosofii, cu rădăcini bine înfipte în comunitățile tradiționale, dar al cărei coronament se
umple de floarea cunoașterii în primăvara online pusă la dispoziție de comunitatea virtuală.
Inteligenţa colectivă, sau cointeligenţa, este un termen propus de Wolpert şi
Tumer179pe baza conceptului de inteligenţă de grup „pentru a explica sinergia care apare în
colectivităţi, şi care explică, în bună măsură, caracterul nonsumativ, ci, mai degrabă,
integrativ al acţiunilor pe care grupul le întreprinde, şi care sunt organizate de o capacitate
supraindividuală a grupului care se aseamănă, în multe privinţe, inteligenţei umane”180. În
Cartea III, capitolul IX din Politica, Aristotel anticipează beneficiile abordării
problematicii inteligenţei şi, implicit, a eficienţei, din perspectiva colectivităţii, nu a
individului:

„când ne întâlnim, reuşim să fim mai buni, împreună, decât cei câţiva dintre noi
care sunt cu adevărat buni, dacă ne privim sub raportul colectivităţii, nu al
indivizilor, la fel cum un festin la care contribuie mai mulţi iese mai bogat decât
o cină susţinută dintr-o singură pungă. Fiindcă fiecare individ din adunare are
ceva virtute, ceva chibzuinţă. Când sunt la un loc, formează un om cu multe
mâini, multe picioare, multe simţuri. Inteligenţa lui e ansamblul inteligenţelor
lor”181

Prin urmare, putem defini inteligenţa colectivă ca fiind aptitudinea unui grup uman
care poate duce la îndeplinire o cerinţă ca şi cum grupul ar fi un organism coerent şi
inteligent.182
„La fel cum inteligenţa individuală depinde, mai mult decât de numărul de neuroni, de
numărul de conexiuni interneuronale (sinapse), inteligenţa colectivă este determinată de numărul
de relaţii viabile care se stabilesc între membrii colectivităţii. Potrivit lui Lévy inteligenţa colectivă
se compune din reflecţie colectivă şi din comunicare colectivă. Reflecţia colectivă se referă la
colaborarea intelectuală prin care se obţin noi cunoştinţe, iar comunicarea colectivă este
instrumentul prin care acestea se transferă, devenind disponibile pentru toţi membrii grupului.”183

Pentru a se forma, inteligenţa colectivă are nevoie de existenţa comunităţilor de

practică 184 . Aceste comunităţi se sprijină pe trei piloni: delimitarea unui domeniu al
cunoaşterii, constituirea unui grup de oameni interesaţi de acel domeniu şi elaborarea unui
set de practici cunoscute şi împărtăşite de toţi membrii grupului.

„Adaptând teoria clasică a lui Maslow, se poate susţine că aceste comunităţi au

la bază o ierarhie a nevoilor de cunoştinţe. Nevoile primare de cunoştinţe sunt
acelea pe care trebuie să ni le satisfacem pentru a ne putea descurca în viaţa de zi
cu zi. Se poate lesne deduce că aceste nevoi au şi o componentă aşa-zisă absolută
(baza de cunoştinţe – de exemplu, capacitatea de a număra o sumă de bani, sau

179
Daniel Wolpert, Kagan Tumer, An Introduction to Collective Intelligence, Technical Report
NASA-ARC-IC-99-63, NASA Ames Research Center, 2000;
180
ibidem
181
Aristotel, Politics, Book III, Part XI, MIT’s Internet Classics Archive, accesat pe http://classics.mit.edu;
182
Smith apud Florin Paraschiv, Psihomotricitate şi inteligenţă motrică în adolescenţă. Strategii
educaţionale de formare şi dezvoltare, (teza de doctorat, coord Prof. univ. dr. Ioan Neacşu), p. 10
183
Pierre Lévy, Cyberdemocratie, Paris: Odile Jacob, 2002;
184
Etienne Wenger, Ray McDermott, William M. Snyser, Cultivating Communities of Practice: A
Guide to Managing Knowledge, Harvard Business School Press, Boston, Massachusetts, 2002;
Williams, W. M., Sternberg, R. J. Group intelligence: Why some groups are better than others.

51
 de a organiza ce ai de făcut în următoarea oră, sau de a decide de care dintre
activităţile planificate te apuci mai întâi) şi una relaţională – avem nevoie de un
minimum de cunoştinţe pentru a putea interacţiona cu cei cu care ne întâlnim pe
parcursul unei zile. Astfel, legătura dintre genialitate şi sindromul Asperger s-ar
putea explica, dincolo de bazele medicale, şi printr-un transfer al componentei
relaţionale în contul celei absolute, până la totala estompare a celei dintâi.
Nevoile pur relaţionale, nevitale pentru supravieţuire, în primă instanţă,
constituie, deja, a doua treaptă a ierarhiei. Satisfacerea lor implică existenţa a
patru elemente: actorii schimbului, resursele schimbate, structurile schimbului şi
procesele schimbului. Primele două sunt, de obicei, date. Odată ce s-a constituit
comunitatea de practică, ea este formată din actori, şi are ca scop mai buna
gestionare colectivă a unor resurse. Celelalte două elemente sunt produsele
inteligenţei colective, care creează structuri şi procese, pe modelul asocierilor cu
care operează inteligenţa individuală, şi este întreţinută, ca fenomen, prin
intermediul funcţionalităţii acestor structuri şi procese. Când ele încetează a mai
fi funcţionale, inteligenţa colectivă îşi restrânge, până la dispariţie, efectele”185

II.4.1 Inteligența colectivă o caracteristică a lumii virtuale?

Transferul de cunoştinţe între indivizi, incluzând cele patru elemente mai sus
menţionate, respectă modelul SECI – socializare, externalizare, combinare, internalizare,
propus de Nonaka.186

„Socializarea are drept rezultat generarea de cunoştinţe empatice, răspunzând nevoilor

relaţionale. Externalizarea produce cunoştinţe conceptuale care, împreună cu cunoştinţele sistemice
rezultate din combinare, pot satisface nevoile strategice, nevoi de poziţionare în raport cu ceilalţi,
de competiţie. Internalizarea generează cunoştinţe operaţionale, necesare satisfacerii nevoilor de
bază. La vârful piramidei se plasează nevoile strategice de cunoştinţe, a căror conştientizare şi
satisfacere necesită o inteligenţă colectivă stabilizată, şi orientată pe termen lung.”187

Internetul este probabil cea mai eficace formă de externalizare cunoscută până la
ora actuală de societatea umană. Este general acceptat faptul că Internetul, World Wide
Web-ul și tehnologiile informaționale și de comunicare au fost elementele cheie care au
marcat în special ultimele două decenii ale veacului trecut, fiind la fel de importante și
pentru prezentul mileniu, care a început prin a fi influențat în mod fundamental de un
proces global de informatizare al societăţii, prin creşterea complexităţii în utilizarea
informaţiei şi dezvoltarea exponenţială a tehnologiei de profil. Fie că ne referim la
schimbările economice, sociale, culturale, educaționale sau de orice altă natură, întreaga
societate și toate țările au fost afectate de Internet și de continuul progres tehnologic
aferent.

185
Constantin Brătianu, Simona Vasilache, Procese fundamentale în dezvoltarea inteligenţei
organizaţionale, (curs), p. 9
186
Ikujiro Nonaka, R. Toyama, N. Konno, SECI, ba and leadership: A unified model of
dynamics knowledge creation, in Managing Industrial Knowledge: Creation, Transfer and
Utilization, I. Nonaka, and D. J. Teece, eds., London, Sage, p13-43.Perkins, D. N. (1993).
Person-plus: A distributed view of thinking and learning. In Salomon, G. (Ed.), Distributed
cognitions: Psychological and educational considerations, Cambridge University Press,
Cambridge
187
Constantin Brătianu, op. cit. p. 9.

52
 „Prin faptul că Internetul este global, interactiv, flexibil, bogat în resurse, dinamic, generos
informaţional, relativ ieftin în raport cu celelalte mijloace de comunicare în masă; dar și că a
deschis noi căi de comunicare, colaborare, socializare, interacțiune şi coordonare între utilizatori,
tot mai multe aplicații și servicii Internet au fost dezvoltate atât pentru a veni în sprijinul acțiunilor
și nevoilor utilizatorilor, dar și pentru a-l face accesibil unei audienţe tot mai diverse”. 188

II.4.2 Comunitățile online și inteligența colectivă

Apariția comunităților online, presupune inclusiv apariția unei Inteligențe Colective

caracteristice lumii virtuale.

„Evoluţiile de ultimă oră în ceea ce priveşte mijloacele de comunicare şi

informare (telefonia mobilă, performativitatea de a transmite o mare cantitate de
date, rafinarea instrumentală etc.) favorizează punerea şi disponibilizarea
cunoştinţelor în reţeaua virtuală. Ele nu mai sunt forme de evidenţiere a unei
performanţe individuale, ci de manifestare a unui nou topos interactiv şi
cumulativ - inteligenţa colectivă. Mediul cultural virtual se constituie ca o
realitate ce dublează sau înlocuieşte referenţialul tradiţional al actului de
formare”189 apare astfel o cultură a Internetului care „generează o structură a unei
reţele deschise, multi-dimensionale (toţi se adresează tuturor), oferind fiecăruia
posibilitatea de a se implica şi a fi actor. La nivelul internetului, subiecţii sunt în
acelaşi timp emiţători şi receptori, autonomi în ceea ce priveşte derularea
activităţilor, consumarea timpului, alegerea locurilor de accesare. Cultura
Internetului deschide calea comunităţilor virtuale, realizării unei afinităţi şi
solidarităţi autentice dintre cunoaştere şi purtătorii acesteia”190

iar produsul cultural aduce bucurie spirituală şi comuniune adâncă, multinivelară

de ordin cognitiv, volitiv, afectiv. Se dezvoltă, astfel, o cultură a reţelei, o normativitate
superioară, care motivează şi încurajează învăţarea pe mai departe.191

„Comunitatea virtuală aduce la lumină o formă a inteligenţei colective,

concretizată în producţii intelectuale, paradigme ideatice, rezonanţe interpretative
altfel plămădite decât prin formele educaţionale tradiţionale. Ea este un rezultat
al unei mutualizări a cunoaşterii generate de noile tehnologii, ce poate scoate
individul din solipsismul actului cognitiv, realizat în singurătate, în chip egoist.
Metafora savantului însingurat şi retras, bântuit de chinurile facerii, trebuie re-
evaluată sau înlocuită cu cea a savantului generos ce scrutează şi adaugă noul pe
canavaua imensă a cunoaşterii în mod colaborativ, cumulativ, rezonant cu alţii,
dar şi relativ anonim, oarecum depersonalizat, dezinteresat.”192

În ultimii ani am văzut câteva exemple foarte interesante de noi tipuri de

inteligență colectivă. Google, de exemplu, are cunoștințe colective create de milioane de

188
Laura Malița, Perspective ale sociologiei internetului. Baze teoretice si practice, (teză de doctorat,
Universitatea București), p. 2 (rezumat)
189
Constantin Cucoş, Învățarea asistată de ordinator, note de curs, p. 40.
190
Idem, p. 41.
191
Idem, p. 42.
192
Ibidem.

53
oameni care fac site-uri web pentru diverse scopuri, pe care le folosește pentru a oferi
răspunsuri uimitor de inteligente pentru întrebările pe care le tastăm.193
Wikipedia, care spre deosebire de Google folosește tehnologii mai puțin sofisticate,
dar utilează în schimb niște principii de organizare foarte inteligente și tehnici de motivare
care determină mii de oameni de pe întregul glob să participe voluntar la o uimitoare
colecție online de cunoștiințe.194
Peste ceva timp, vom auzi vorbindu-se despre Alph Bingham, CEO al unei
companii numite InnoCcentive, care permite companiilor cu probleme de cercetare dificile
să valorifice inteligența colectivă a mii de oameni de știință, într-o rețea de peste tot în
lume, gândită cu scopul de a ajuta la rezolvarea problemelor respective.195
Pornind de la informațiile prezentate până acum, este tot mai evident că Inteligența
Colectivă este tot mai prezentă în discursurile științifice care fac referire la comunitățile
online. Nu cred că este greșit să o considerăm chiar o caracteristică a virtualui, deoarece
acesta presupune o interacțiune continuă a miliarde de oameni, suma cunoștiințelor lor,
fiind capabilă să ofere răspunsuri pentru orice tip de problemă etică, științifică, religioasă,
economică, socială, spirituală ș.a.m.d. pe care o persoană o poate întâlni. Este interesant că
deși problema poate fi individuală, soluția oferită este mai tot timpul colectivă, dar ea are
aplicabilitate atât la nivel individual, cât și asupra unui grup de persoane care se confruntă
cu probleme similare, asta arătând că frământările individuale sunt în mare parte aceleași
pentru fiecare dintre noi. Prin urmare este firesc să credem că Inteligența Colectivă poate
fi pusă în slujba unei noi Filosofii care să ne ofere o imagine generală şi unitară a lumii
virtuale în totalitatea sa, respectiv a raportului omului cu lumea virtuală şi cu sine însuşi,
raport luat şi el în generalitatea maximă a lui.196
Inteligența Colectivă a însoțit tot timpul umanitatea, a făcut parte din ea și a fost în
slujba ei încă de la primul grup format din mai mult de două persoane. Ea a ajutat oamenii
să devină mai înțelepți, să înțeleagă mai ușor „sensul vieții”. Putem vorbi astfel și de o
Ințelepciune Colectivă, foarte vizibilă atunci când vorbim despre bine și morală în
societate. Îndrăznesc să afirm că ea încununează Inteligența Colectivă și o îndreaptă către
căutările spirituale, fără de care nu am fi întregi ca oameni. Dacă pentru multe persoane,
înseamnă armonia Sinelui Omenesc cu lumea încojurătoare, pentru mine înțelepciunea
înseamnă inclusiv armonia Sinelui Omenesc cu lumea virtuală.

II.5 Ințelepciunea colectivă

Conform DEX-ului din 2009, „înțelepciunea reprezintă capacitate superioară de

înțelegere și de judecare a lucrurilor care îndeamnă la cumpătare, prudență, moderație
determinată de experiență și spirit de prevedere”. Wikipedia, care în opinia lui Thomas W.
Malone e o formă de inteligență colectivă 197 , afirmă că „înțelepciunea este cunoaștere,

193
Thomas W. Malone, What is collective intelligence and what will we do about it?, Edited transcript of
remarks at the official launch of the MIT Center for Collective Intelligence, October 13, 2006;
194
Ibidem.
195
Ibidem.
196
Eugen S. Cucerzan, Filosofia ca sistem. Schiţă de sinteză, accesat pe 23.09.2015 la adresa
http://www.history-cluj.ro/SU/anuare/2003/Cucerzan.htm;
197
Thomas W. Malone, What is collective intelligence and what will we do about it?, Edited transcript of
remarks at the official launch of the MIT Center for Collective Intelligence, October 13, 2006

54
înțelegere, experiență, și înțelegere intuitivă, împreună cu capacitatea de a aplica aceste
calități în vederea găsirii de soluții pentru probleme”198.
Dacă dăm un search pe Google (altă formă de inteligență colectivă, în opinia
aceluiași autor) aflăm că „Înţelepciunea este o manifestare a vidului beatific”, spune Iov.
„Este un punct de vedere cât mai complet şi foarte profund asupra lucrurilor”, afirmă
Proust. „Înţelept este cel care se cunoaşte cu adevărat pe sine”, ne asigură Lao Tze. „Este
un înţelept cel care ştie să recunoască foarte repede înţelepciunea lui Dumnezeu, spune un
alt înţelept. Iar yoghinii spun că înţelepciunea este inteligenţă binefăcătoare, bun simţ şi
iubire pentru adevărul lui Dumnezeu.”199

Din punctul nostru de vedere, înțelepciunea reprezintă capacitatea unei persoane

sau a unei colectivități de găsi soluții pentru rezolvarea oricărui conflict (în sensul cel mai
larg pe care termenul „conflict” îl poate avea: de la conflicte religioase, la cele financiare,
de la conflicte politice, la cele familiale, etc.) într-un mod cât mai echilibrat și reciproc
avantajos pentru toți cei implicați, pe baza experienței de viată. Înțelepciunea este atât o
calitate individuală cât și a colectivității din care facem parte. Asta pentru că interacționăm
între noi, iar informațiile și experiența de viată se pot transmite de la unul la altul și permit
sintetizarea acestora sub forma unor concluzii colective, aplicabile la nivel de grup. În
opinia unora, Înțelepciunea Colectivă este vizibilă mai cu seamă în organizarea socială și
urbanistică, dar accept că ea se poate extinde în absolut toate domeniile existente.

Cea mai folosită lucrare pentru a clarifica ce presupune Înțelepciunea Colectivă

este cartea lui James Surowiecki, „Înțelepciunea mulțimilor”, despre care acesta afirmă
următoarele:

„…adevărul simplu, dar incontestabil care stă la baza acestei cărți: în condiții
optime, grupurile sunt surprinzător de inteligente și sunt adesea mai inteligente
decât cea mai inteligentă persoană din grupul lor. Grupurile nu au nevoie să fie
conduse de o minoritate de oameni excepțional de inteligenți pentru a fi
inteligente. Chiar dacă majoritatea persoanelor dintr-un grup nu sunt foarte bine
informate sau foarte raționale, împreună pot lua totuși o decizie înțeleaptă.”200 și
continuă explicația „Teza acestei cărți este că identificarea expertului este o
greșeală, chiar una destul de costisitoare. Ar trebui să nu mai căutăm, ci să
întrebăm în schimb mulțimea (care, desigur, include atât geniile, cât și pe toți
ceilalți). Și sunt sanse destul de mari să ne dea răspunsul.”201

În fapt, dincolo de teza acestei cărți stau câteva precizări foarte importante pe care
chiar autorul le face.
„Una este aceea că vorbim despre ințelepciune în condițiile în care mulțimea sau
grupul are în față niște probleme de rezolvat, clasificate ca probleme de cunoaștere
prin experiență, coordonare sau cooperare.
O altă precizare importantă este aceea că mulțimea la care ne referim este sau
trebuie să fie guvernată de niște reguli, de un mod sau chiar model de funcționare.
Un ultim aspect important e acela că trebuie menționate și trei condiții importante

198
Definitia înțelepciunii, accesat pe 23.09.2015, disponibil pe:
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8En%C8%9Belepciune
199
Gregorian Bivolaru, Menirea ultimă a omului este înţelepciunea, accesat pe 23.09.2015, disponibil pe:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7621
200
James Surowiecki, Înțelepciunea mulțimilor, ed. Publica, 2011, p. 12
201
Idem, p. 14.

55
 pentru ca acest tip de grupuri să fie funcțional și să dea în medie soluții
inteligente: diversitate, independență și o doză de descentralizare.
Aceste precizări ne spun următoarele: în primul rând, contextul trebuie să fie clar
și clasificabil pentru a putea aplica mesajul acestei cărți (acela că media mulțimii e
mai inteligentă decât oricare membru al ei); în al doilea rând, mulțimile despre
care vorbim devin grupuri, având în vedere ca există un grad avansat de
organizare. Acest lucru înseamnă că atunci când o mulțime violentă se adună și
încearcă să răstoarne un guvern ori să distrugă un oraș, nici mulțimea și nici
comportamentul său nu sunt cele la care se referă Surowiecki. Nu acestea sunt
mulțimile care în medie sunt înțelepte. Dacă aceste condiții trebuie să se confirme,
atunci colectivitățile despre care vorbim în această carte mai au nevoie și de un
timp mai mare de câteva zile în care să (co)existe și să funcționeze pentru a li se
putea aplica concluziile lui Surowiecki”.202

Înțelepciunea colectivă o întâlnim în istorie sub forma sfatului bătrânilor, a adunării

poporului, a conclav-ului, a consiliului de coroană, a adunării obștești; votul, chiar și
parlamentul ar trebui să fie o expresie a înțelepciunii colective. „Organismele” enumerate
au avut tot timpul rolul de a găsi soluții optime pentru binele celor mulți, iar cei mulți
puneau în practică soluția lor, pentru că aveau încredere în înțelepciunea deciziei luate.
Evoluția societății ne-a adus în Epoca Tehnologiilor Emergente unde rețelele sunt cele care
dictează mersul lucrurilor. Internetul a devenit o nouă Agora unde dicuțiile colective ating
o imensitate de subiecte. Condițiile puse de Surowiecki pentru existența înțelepciunii
colective sunt indepline întocmai de Crowdsourcing, care a devenit cea mai la modă
metodă de cercetare, cu aplicabilitate în orice domeniu. În aceste condiții, Agora online
este noua dimensiune a manifestării spirituale a omului contemporan. El acolo își
construiește o realitate alternativă, permisivă, dar care îi poate oferi răspunsuri la
problemele care îl macină mult mai ușor decât societatea tradițională. Internetul este un
tărâm al tuturor posibilităților, iar Agora online este acea piață publică unde părerea tuturor
este ascultată și este probabil cel mai bun loc care confirmă teoria cu privire la
înțelepciunea colectivă.

II.6 De la Agora antichității la Agora online

Lumea virtuală este o realitate indubitabilă. „Prin raportare la comunitatea

tradiţională, comunitatea virtuală se diferenţiază prin înlocuirea interacţiunilor directe cu
cele mediate de Internet, însă există şi o serie de caracteristici comune:
- acelaşi scop;
- sensul, identitatea şi apartenenţa;
- un set de reguli şi norme nescrise;
- rituri şi ritualuri, forme de exprimare specifice.”203 Luând în considerare aceste aspecte,
nu este greu să trecem bariera dintre cele două lumi și, mergând pe urma filosofiei, să
explorăm posibilitățile incredibile pe care o nouă Agora, în cazul de față virtuală, le oferă
iubitorilor de înțelepciune.
În accepțiunea tradițională, Agora înseamnă piață publică din orașele Greciei antice
unde se aflau principalele instituții și unde se țineau adunările publice în urma cărora se

202
Ilinca Sebastian, Invitație la lectura: Intelepciunea mulțimilor, accesată pe 23.09.2015, disponibil pe:
http://www.ensight.ro/ro/despre-noi/ensight-te-invita-la-lectura/intelepciunea-multimilor/
203
Ana-Maria Arişanu Lăculeanu, Comunităţile virtuale şi educaţia, in Revista Informatica Economică nr.2
(38)/2006, p. 91

56
luau cele mai importante decizii pentru Polis, unde se discuta politică, religie și filosofie.
Atunci când ne gândim la filosofii antici greci, automat ne apare în gând tabloul lui Rafael
„Școala din Atena” unde îi vedem pe Platon și Aristotel purtând o discuție pasională pe
marginea dialogulului Timaios sau poate a Eticii.204 În timp, Agora devenit în mentalul
colectiv un simbol al democrației, a multiculturalismului, al toleranței, un spațiu în care
fiecare își poate prezenta viziunea asupra vieții și credințele, un loc unde te poți adresa
mulțimilor, iar mulțimile își pot face auzită vocea.205 Era locul unde aflai știri noi, unde se
creau curente de opinie și unde interacționai foarte mult și ușor cu restul lumii. Seamănă
puțin cu ceea ce știm despre internet? Desigur!
Trecerea de la Agora tradițională la cea virtuală a fost făcută deja odată cu apariția
Internetului. El a resuscitat acest concept, l-a redefinit și l-a readus în viața oamenilor sub
forma WEB-ului 2.0. Acum Web-ul este cel care construiește cu ajutorul rețelelor de
socializare online, noul Polis Global al societății de mâine. El și-a dovedit deja eficiența
prin provocarea de revoluții (cum e cazul Primăverii Arabe), prin influențarea alegerilor
(votul acordat lui Iohanis), prin crearea curentelor de opinie (acceptarea refugiaților
sirieni) 206 . Iar acestea sunt exemple doar din sfera politicului. În educație a condus la
crearea de cursuri, seminarii și chiar școli online care facilitează practic accesul la
cunoaștere pentru toți cei care își doresc să se specializeze în orice domeniu. Comerțul, la
rândul său, a fost influențat de apariția magazinelor online, iar firmele au fost nevoite să-și
creeze pagini Web pentru a fi mai vizibile. Totul se transformă, totul se adaptează.

În articolul „The Digital Agora: The Internet as the Public Sphere” Angelo Gio
Mateo arată că Agora Virtuală este deja o realitate de care trebuie să ținem seama pentru
că, datorită caracteristicilor sale, influențează atât gândirea maselor, gândirea colectivă
precum și sinele.207 Aceasta această nouă Agoră se transformă în viziunea lui Crouzet în a
Cincea Putere208 care sesizează o nouă formă a luptei politice în societăţile democratice
dezvoltate, un nou câmp pentru propaganda politică (și nu numai), o nouă formă de
participare directă a cetăţenilor la viaţa publică. Membrii Agorei Virtuale

„s-au cristalizat ca o categorie socială aparte, rezultat al evoluţiei tehnologice a

mijloacelor de comunicare, a apariţiei şi expansiunii internetului. Membrii
acestei categorii au deja credinţe comune, modele culturale (şi nu doar în
domeniul comunicării) comune, aşteptări comune, idealuri comune. În acest
context, identitatea lor socială se defineşte şi în funcţie de apartenenţa la această
categorie. Mai mult chiar, ea marchează, într-o măsură mai mare sau mai mică,
celelalte elemente ale identităţiilor sociale (cea etnică, cea profesională, cea
culturală). Identitatea socială a intenauţilor nu este deci doar una situaţională,

204
Grigore Victor, Școala din Atena, capodopera lui Rafael: Renașterea face o plecăciune în fața antichității
grecești, accesat pe 24. 09.2015, disponibil pe: http://www.webphoto.ro/destinatii/scoala-din-atena-
capodopera-lui-rafael-renasterea-face-o-plecaciune-in-fata-antichitatii-grecesti.html;
205
Irina-Maria Jurj, Agora- între elenism şi creştinism, accesata pe 24.09.2014, disponibil
pehttp://www.filosofie.unibuc.ro/docs/eseuri/Agora-%20intre%20elenism%20si%20crestinism.pdf
206
Răzvan Orășanu, Internet, retele deschise si politica in secolul XXI, in revista Contributors, accesata pe
24.09.2015, disponibil pe: http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/internet-retele-deschise-si-politica-in-
secolul-xxi/,
207
Angelo Gio Mateo, The Digital Agora: The Internet as the Public Sphere, accesat pe 24.09.2015, dispobil
pe: http://2014.hackinghistory.ca/2014/10/06/the-digital-agora-the-internet-as-the-public-sphere/
208
Thierry Crouzet, Le cinquième pouvoir. Comment internet boulverse la politique, Bourin Éditeur, Paris,
2007

57
 manifestă în cadrul comunicării mediatice de acest tip, ci una mai profundă, care
afectează întreg sistemul sinelui”209

Pentru filosofie, Agora Virtuală înseamnă, din punctul nostru de vedere, o gură de
oxigen. În amfiteatrul online, pus la dispoziție de Internet, filosofii pot ține discursuri prin
care filosofia poate să-și dovedească din nou utilitatea publică. La origine, poate se cuvine
să amintim că filosofia era mai mult practică, era mai degrabă un mod de viaţă decît o
teorie. Socrate nu avea timp de scris, pentru că stătea toată ziua în piaţa publică, în Agora,
echivalentul forum-ului original din Roma, pentru a dezbate cu oricine probleme civice, de
importanţă publică. La fel, un înţelept ca Buddha, care nu era interesat de producerea unui
sistem filosofic care să explice totul şi cu care să încheie istoria filozofiei (nici măcar să o
înceapă), se preocupa de soarta omului, de ce anume îi produce acestuia suferinţa şi cum se
poate elibera de ea.210
WEB-ul face ca Filosofia să cunoască noi dimensiuni care corespund realității
lumii de azi și o obligă să aibe aplicabilitate imediată ca să fie validată. Filosoful virtual
iese din carapacea instituțiilor de învățământ și se pune la dispoziția maselor, care la rândul
lor pot crea filosofie. E vorba despre filosofia cotidianului, acea filosofie care lipsește din
amfiteatrele facultăților, dar e prezentă în Agora Virtuală și poate chiar o definește.

II.7 Nevoia de filosofie în comunitățile umane

Lia Pop consideră că în construcția comunităților umane, Filosofia este un

deziderat imperios necesar.211 Ea afirmă că

„Orice comunitate umană are nevoie de o filosofie sau de un tip de filosofii, are
nevoie de o filosofie tocmai pentru a se menține ca societate și pentru a nu se
destrăma în simplă mulțime. Comunitățile evoluate își conștientizează aceste
nevoi. Ele formulează cereri de filosofii și de filosofare și iși satisfac social
aceste cerințe, promovâns spiritul filosofiei – reflecția sistematică, cuprinzătoate
și permanentă (gândirea deschisă, critică în relația cu așteptarea expresiei
creatoare. Comunitățile primare o ignoră, cele primitive o conteztă. Ignoranța și
contestarea fiind markerul stării lor, iar cererea de autoritarism boala lor de sitem,
cancerul lor”212

Potrivit domniei sale, nevoia de filosofie în comunități apare ca o presiune a

realității, aceasta fiind o condiție fără de care comunitatea nu ar avea consistență, și în cele
din urmă, nu ar mai avea existență.213 Fără filosofie există mulțime, turmă, dar nicidecum
comunitate pentru că aceasta presupune o unitate care se bazează pe valori și aspirații
comune conștientizate la nivel de elite.
„Ele sunt concepute și rotunjite prin filosofare și numai prin filosofare”214
Specificul nevoii de filosofie în cadrul comunităților îi corespund două tipuri de trebuințe :

209
Dan Dascalu, Internautul” – o nouă identitate socială într-o lume globalizată, Analele Univesității Ștefan
cel mare, Seria Filosofie,2007, p. 39
210
Dorin David, Despre necesitatea predării şi studierii filozofiei în şcoli, in revista Observator cultural,
accesat pe 09.09.2015, disponibil pe: http://www.observatorcultural.ro/Despre-necesitatea-predarii-si-
studierii-filozofiei-in-scoli*articleID_23669-articles_details.html
211
Lia Pop, Comunicare nelimitată: Filosofia, editura Universității din Oradea, 2006, p. 158
212
Ibidem.
213
Ibidem.
214
Ibidem.
58
 1) nevoile de examinare critică în comunitate a activităților comunitare sau individuale
care produc efecte asupra comunității, în acord cu matricea propriilor principii „adică în analiza în
cadrele unei filosofii a realității construite și a celei de construit”215
2)necesitățile de creație a etosolui comunitar, mai precis crearea culturii care oferă
identitate comunității. „pe scurt, nevoia de filosofie există ca nevoie de o filosofie sau ca nevoie de
filosofare”216
Prin prisma acestor puncte de vedere, putem afirma că cerința comunitară de
filosofie este prezentă permanent în comunitate. Ea capătă forma unei cerințe care dă
consistență și coerență construcției simbolice care este comunitatea (fie ca vorbim despre o
comunitate fizică sau una virtuală) în ansamblul întreprinderilor și creațiilor care o
împlinesc. Analizată teoretic, ea este cerere de filosofare și cerere de filosofie.

„În societățile moderne, cererea de filosofare și de filosofii se manifestă

împreună și într-un mod sofisticat ca atmosferă. Atmosfera pro filosofie
obligă Guvernul la alocare bugetară pentru facultățile de profil ; ea oprește
Parlamentul să anuleze sau să limiteze aceste fonduri. In societățile mature,
cererea de filosofie există ca obligație a forurilor decizionale de a asigura
prezența obiectelor de studiu Filosofie, Logică, Etică, etc în standardele de
formale liceală și academică prin care se ghidează curriculele de studiu
formulate de Ministerele care se ocupă de Educația medie și Formația în
universități. Există ca obligație de a organiza facultăți de specialitate și cursuri
introductive la speecialitățile de oarecare anvergură. Există ca reverență și
interes a mediilor culturale față de cultura filosofică și față de cartea de filosofie.
Există ca auto-descriere a întreprinderilor de tip economic, politic sau social,
într-un principiu declarat: filosofia acțiunii; ca predispoziție a unor a unor
segmente culturale de efort critic față de filosofiile constituite și ca înclinație a
elitelor ca efort filosofic creator propriu-zis”217

În opinia noastră, mai există un tip de cerere filosofică manifestată de comunitățile

online. În acest mediu ea există ca apartenență a indivizilor (al user-ilor) la un grup care
funcționează pe baza acelorași principii, utilizând același set de valori și au interese
comune. Practic, prin aceasta arătăm că cerința comunitară de filosofie este satisfăcută
continuu. Lia Pop arată că :

„Orice comunitate își oferă filosofii, fie prin împrumut, fie prin moștenirea sa
culturală, fie din creația sa curentă. Eforturile pe care le-am menționat mai sus
drept expresii ale conștiinței că este nevoie de filosofii, nu sunt moduri de
satisfacere propriu-zise. Sunt însă facilități sociale, care permit unor persoane
specializate să rezolve aceste cereri. Modurile de soluționare sunt adoptări de
filosofii, adaptări sau eforturi ce vizează deschis creația filosofică.” 218

În consecință, nevoia de filosofie există ca nevoie comunitară de filosofare în orice

comunitate umană, dar și ca nevoie pentru unele persoane familiarizate cu cultura mare.
Satisfacerea acestei nevoi, garantează schimbarea mentalităților și adecvarea lor la cerințele
vremurilor.

215
Idem, p. 160.
216
Ibidem.
217
Idem, p. 166.
218
Ibidem.
59
II.8 Concluzii

O primă concluzie a acestui capitol este aceea că societatea în rețea a apărut ca

urmare a transformărilor sociale, tehnologice, economice şi culturale de la sfârşitul
secolului trecut, fiind descrisă prin acţiunea cunoaşterii asupra cunoaşterii înseşi ca sursă
principală de productivitate. În acest context, rețeaua stă la baza noilor structuri
organizaţionale, prin folosirea comunicării media. Modelele de reţea sunt caracteristice
pentru sectoarele economice cele mai avansate. În societatea în reţea, cele mai importante
structuri sociale sunt organizate de reţelele sociale şi mass-media. Combinarea de reţele
sociale şi media modelează modul principal de organizare şi cea mai mare parte din
structurile de la toate nivelurile: individual, organizaţional şi societal. În era informaţiilor,
societăţile se structurează în jurul opoziţiei bipolare dintre Net (Reţea) şi Self
(individualitate).
A doua concluzie a acestui capitol ne demonstrează că Reţelele sociale virtuale
Facebook, Twitter, MySpace, LinkedIn, etc. redefinesc astăzi felul în care indivizii
interacţionează, fapt care are consecinţe la nivel individual, la nivelul comunităţilor medii
şi mari. Având un caracter informal şi voluntar, rețelele de socializare oferă utilizatorilor
un control minim și încurajează formarea grupurilor bazate pe interese, activităţi sau cauze
comune. În interiorul grupului devine posibil schimbul de informaţie, bunuri, servicii,
opinii, şi, extinzându-se, grupul se reproduce sub forma reţelelor caracterizate printr-o
dinamică accentuată care face ca analiza lor sa fie dificilă dar nu imposibilă. Sub acest
aspect, Internetul a devenit, pe lângă o rețea globală, o lume în sine departe de o simplă
reduplicaţie a propriului nostru univers.
A treia concluzie constă în faptul că în jurul rețelelor sociale online au apărut
adevărate comunități virtuale. „Acestea sunt completări și prelungiri ale conceptului clasic
de comunitate, care au apărut odată cu Internetul și s-au dezvoltat odată cu el. Comunitatea
virtuală aduce la lumină o formă a inteligenţei colective, concretizată în producţii
intelectuale, paradigme ideatice, rezonanţe interpretative altfel plămădite decât prin
formele educaţionale tradiţionale. Ea este un rezultat al unei mutualizări a cunoaşterii
generate de noile tehnologii”.
Ultima concluzie a acestui capitol constă în faptul că odată acceptate rolul avut de
rețelele sociale în societatea contemporană, existența comunităților virtuale și a inteligenței
colective, asistăm practic la o trecere naturală a filosofiei instituționale către Agora
Virtuală, pusă la dispoziție de mediul online. Conform lui Angelo Gio, Agora Virtuală
este deja o realitate de care trebuie să ținem seama pentru că, datorită caracteristicilor sale,
influențează atât gândirea maselor, gândirea colectivă precum și sinele. Prin aceasta,
asităm la nașterea unei filosofii virtuale, aflate în continuă transformare și evoluție, o
filosofie a tuturor posibilităților care are la bază Internetul și caracteristicile acestuia.

60
 Cap. III. Adaptarea filosofiei la epoca internetului
„Astăzi nu se mai poate practica filosofia, într-un mod performant, în absenţa
Internet-ului. Acesta a devenit, în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, mijlocul
privilegiat de comunicare a rezultatelor cercetării filosofice, a bibliografiilor şi a
cărţilor de filosofie. Internet-ul a creat o comunitate globală a celor
profesionalizaţi în filosofie. Cu excepţia diferenţelor lingvistice, nu mai există
nici un fel de bariere între filosofi. Mai ales că limba engleză în domeniul
filosofiei, prin Internet, deţine poziţia pe care a avut-o limba latină în Evul
mediu. Datorită Internet-ului preocupările de filosofie s-au universalizat.
Rezultatele cercetării sunt comunicate iniţial pe Internet şi apoi sunt tipărite în
cărţi sau reviste de specialitate. Natural că baza informaţională transmisă de
Internet poate fi accesată deseori într-un mod liber, de către toţi aceia care sunt
interesaţi de ultimele noutăţi apărute în domeniile consacrate ale filosofiei.
Totodată, filosofia beneficiază de Site-uri specializate pe Internet, important de
ştiut, pentru toate domeniile gândirii consacrate prin tradiţie. Internet-ul pune la
dispoziţia celor interesaţi texte filosofice fundamentale, ce pot fi stocate, evident,
în format electronic. Dincolo de faptul că este dificil, din motive uşor de bănuit,
să citeşti o carte de sute de pagini pe monitor, avantajele prezentării electronice a
textelor filosofice sunt multiple: stocarea de texte greu de găsit pentru condiţiile
noastre culturale, în ordine publicistică, căutarea de termeni, posibilitatea analizei
textuale complexe (căutări multiple în baze de date, statistica ocurenţelor,
evidenţierea proximităţilor/referinţelor între două sau mai multe concepte,
analize semantice/sintactice, comparaţii, etc.) costul redus al suportului
informaţional, reproducerea extrem de facilă, dimensiuni reduse etc.”219

În acest context, potrivit lui Viorel Guliciuc „dacă vreun curios şi-ar propune să se
aplece asupra asemănărilor şi deosebirilor dintre cercetătorul de astăzi şi acela tipic
deceniilor (sau, mai bine, al secolelor) trecute, este evident că, foarte curând, el ar ajunge
să constate că, dincolo de pasiunea comună pentru informaţia pertinentă şi propice unor
dezvoltări ulterioare, îi desparte, cu hotărâre, nu numai posibilitatea pe care specialistul de
azi o are de a studia şi documente electronice, ci şi necesitatea absolută de a le cerceta,
(pentru a putea face faţă cu succes imperativului unei informări la zi, vizavi de domeniul
său de activitate).
Acum numai 15 ani, prezenţa bibliografiei electronice într-o lucrare cu pretenţii
ştiinţifice era nu numai o noutate, ci şi o curiozitate. Astăzi, ponderea tot mai mare a
bibliografiei electronice în lucrările de specialitate tinde să devină un loc comun, un factor
de normalitate teoretico-metodologică, dar, în acelaşi timp, ea pune o serie întreagă de
noiprobleme - de sfidări - în faţa a ceea ce Peirce numea comunitatea cercetătorilor”
filosofiei, singura instanţă universal acceptată în judecata făcută creaţiilor filosofice.”220

„Se poate, astfel, constata o tendinţă de intricare, de tot mai accentuată difuzie a
taxonomiei filosofice, în euristica şi creativitatea filosofică propriu-zisă. Dacă
este să acceptăm binecunoscuta clasificare antică a filosofiilor - sau cel puţin a
etapelor dezvoltării lor – în theoretice, epistemice şi sistematice – atunci se poate
spune că suntem martorii trecerii la etapa sistematică a filosofiei contemporane –

219
Constantin Aslam, Modele de investigaţie ontologică. O perspectivă istorică şi sistematică, (curs), ed.
Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, p. 238-239.
220
Viorel Guliciuc, Resurse filosofice pe Internet – cadrul problemei, Analele universităţii Ștefan cel
Mare,Seria filosofie şi discipline socio-umane, coord. Sorin Tudor Maxim, Ed. Universității Ștefan cel Mare,
2001, p. 96.

61
 una care, chiar dacă nu pare a excela în deschiderea unor noi orizonturi ale
reflecţiei filosofice, cu certitudine anunţă viitoarele dezvoltări ale acestei”221.

Iată de ce s-ar putea spune că, dacă filosoful secolelor trecute era un om al Cărţii
cel al zilelor noastre tinde să se transforme într-un om al Internetului.

III.1 Relația dintre cunoașterea virtuală și realitate

„Migrarea” cunoașterii către virtual, este o consecință firească a acestui secol.

Putem accepta că interacțiunea dintre realitatea fizică și cea virtuală conduce la crearea
unor noi concepte și ipoteze de lucru pentru absolut toate domeniile de cercetare, sau
putem ignora acest aspect, considerând că Internetul rămâne un simplu mijloc de
comunicare cu nimic mai special decât dialogul de cafenea. Indiferent de atitudinea
adoptată, suntem toți conștienți că „o nouă faţă a realului se impune din ce în ce mai mult
şi face concurenţă celei ştiute de noi: e vorba de una virtuală, posibilă. Lucrurile,
procesele, indivizii ca atare au atât o prezentă reală, cât şi una imaginară, ireală. Un om
este ceea ce constatăm că este, dar şi ceea ce el crede, speră, visează că ar putea fi.
Hibridarea permanentă dintre real şi virtual stă, probabil, la baza spiritului prospectiv şi
progresiv al conştiinţei umane. Fiecare obiect virtual anunţă unul real. Ca să stăpânim
realitatea, ne bazăm pe prelungirile ei virtuale. Virtualul de azi devine realul de mâine.”222

„Cuvântul virtual îşi are originea în latinescul virtus, care înseamnă putere,
forţă. În filosofia evului mediu virtualul se referea la acel ceva care exista ca
putinţă şi nu ca act. Virtualul nu se opune realului sau realizabilului, ci actualului,
prezentificării de acum. Virtualizarea, ca procesualitate, înseamnă o mişcare
inversă actualizării, de mutare a unui lucru sau activităţi în sfera posibilului, a
evoluţiilor şi capriciilor ulterioare, a indeterminării spaţiale şi temporale. Ea nu
are nimic negativ în sine, ci ţine de acea putere a omului de a se proiecta, de a
ieşi de sub constrângerile imediatului, datului, prezentului”223

Realitatea virtuală pare a fi, după unii,

„o cvasi-realitate care are aparenţa şi funcţionalitatea unei realităţi, dar care nu

este totuşi realitate. E un fel de simulacru sau succedaneu al unei realităţi. O
realitate virtuală este acea realitate care are toate condiţiile esenţiale de a deveni
(sau a fi luată drept) realitate. Este totuşi mai puţin decât realitatea ca atare.
Termenul are o semnificaţie echivocă şi paradoxală (ca şi expresii de felul mort
vivant, clar obscur, linişte elocventă. Proprietatea esenţială a lumii virtuale o
constituie, potrivit autorului de mai sus autonomia, respectiv capacitatea acestei
realităţi artificiale de a exista prin sine, fără nici o înrădăcinare concretă, dar care
se rabate asupra realităţii descoperind-o, inventând-o, realizând-o. Precum
celebra marionetă italiană, Pinocchio, care păpuşă fiind devine animată şi
independentă de creator, şi lumea virtuală se desprinde de subiectul ce a generat-
o, fiinţând de sine stătător şi influenţând realităţile la care face trimitere.” 224

221
Idem, p. 97.
222
Constantin Cucoș, Învățarea asistată de ordinator, (curs), pdf, p. 2.
223
Ibidem.
224
Risseau, op. cit. p. 14.

62
 Conform lui Roger Nifle, pot exista mai multe înțelesuri ale realității virtuale225 :

„Într-o primă accepţiune, realitatea virtuală este o simulare a lumii obţinută prin
manipularea unor modele, a unor structuri, a unor legături specifice. Cea mai
nouă unealtă de simulare pare a fi ordinatorul, el însuşi un simulacru al
funcţionalităţii şi performativităţii (cei drept, maximizate) a creierului uman.
În al doilea rând, realitatea virtuală are ca specificitate nu simpla reproducere a
unor modele reale, ci deschiderea unui evantai de potenţialităţi prin depăşirea
proprietăţilor lucrurilor reale. Într-un muzeu virtual, putem manevra altfel
tablourile, intrând în structurile lor interne, fapt de neimaginat într-un muzeu real.
Pentru alţii, realităţile virtuale constau în producerea, prin instrumente sofisticate,
a unei cvasi-realităţi, ca urmare a unei fuziuni om-maşină, prin translarea la om a
unor instrumente de re-activare sau maximizare a unor funcţiuni naturale (apelul
la ochelari, telescop, proteze, stimulatoare cardiace, de pildă), dar şi de translare
la maşini a unor proprietăţi umane (de a vorbi, de a reacţiona printr-o conduită
antropoidă).
Un alt sens este dat de calitatea acestei realităţi virtuale de a fi putătoare de
promisiuni. Realitatea virtuală este un proiect care pregăteşte apariţia unei
realizări sperate (Europa unită, Pacea mondială etc.)”226.

Evoluția tehnologiilor emergente și dezvoltarea Internetului, ne face să

„asistăm astăzi la un puseu în ceea ce priveşte virtualizarea educaţiei, la

ivirea altei feţe a acesteia. Avem de a face cu o înscriere expresă a
formării sau a unor etape ale acesteia pe un palier explicit virtual.
Înmulţirea liniilor de instruire deschisă şi la distanţă, includerea cyber-
culturii ca un nou referenţial în învăţare, atragerea internetului ca sursă şi
mijloc didactic, multiplicarea în timp real a legăturilor dintre partenerii
educaţiei mediate de calculator, raportarea la cyber-spaţiu ca mediu
privilegiat, informatizarea educaţiei în genere constituie exemple
concludente ale evoluţiei enunţate. Nu înseamnă că totul în materie de
educaţie se mută dinspre actual către virtual. Fără o necesară şi precisă
actualizare (a unor cunoştinţe, deprinderi, valori), nu poate fi vorba despre
virtualizare. Ceva nu poate să apară din nimic. Virtualul se adaugă, firesc,
la conduitele care s-au realizat prin programele educative clasice”227

III.2 Posibilitatea unei școli filosofice virtuale

Constantin Cucoș afirmă că ceea ce se schimbă fundamental în noile ipostaze ale

educaţiei este raportul faţă de cunoaştere. Aceasta nu mai este o entitate dată, definitivă,
statică, fixă, sigură, unică, ci devine o realitate permeabilă, deschisă, fugitivă, dilematică,
plurală. De aici şi schimbarea modului de percepţie şi pricepere a ei. Relaţia cu cyber-
cultura devine interactivă, sumativă, completivă. Consumatorul de informaţie devine
generator, girant şi gestionar al acesteia.

225
Roger Nifle, Sens et cohérences humaines, accesat pe 28.09.2015, disponibil pe:
http://www.coherences.com/TEXTES/DIVERS/Lecture.php?fichier=/TEXTES/DOCUMENT/Sensvirt.htm,
226
Idem.
227
Cucoș, op. cit. p. 4.

63
 „Cyber-spaţiul oferă instrumente de construcţie cooperative a unui context
comun pentru grupuri numeroase dispersate din punct de vedere geografic.
Comunicarea îşi evidenţiază întreaga dimensiune pragmatică. Nu mai este vorba
de o difuziune sau de un transport al mesajului, ci de o interacţiune în sânul unei
situaţii pe care fiecare contribuie să o modifice sau stabilizeze, al unei negocieri
asupra semnificaţiilor, al unui proces de recunoaştere mutuală a indivizilor şi
grupurilor via activitatea de comunicare”228
Astfel „Paginile Web se constituie într-o imensă reţea cu multiple bifurcaţii şi
intersecţii ce vin cu conţinuturi auto-organizatoare, auto-structurante, cu
numeroase goluri în care oricând se pot adăuga noi elemente. Fiecare entitate
derivă de undeva şi duce la ceva, este element informativ dar şi instrument de
informare, o parte a stocului, dar şi artificiu de stocaj. Pe o pagină Web totul pare
a fi pe acelaşi plan dar şi diferenţiat totodată. Nu există o ierarhie absolută, însă
fiecare site este un agent de selecţie, de fixare şi de ierarhizare parţială şi
temporară. Departe de a fi o masă amorfă, Web-ul articulează o multitudine
deschisă de puncte de vedere, această organizare putând însă satisface apetituri
dar şi intervenţii particulare, personalizate”229 După cum observă Pierre Lévy,
„cyber-cultura menţine universalitatea dizolvând totalitatea, prin construirea
unităţii bazată pe interacţiune, prin realizarea unei conectivităţi efective dintre
valorile informaţionale ce vin din direcţii diferite. Acest nou tip de „universal” nu
rezultă ca o totalizare pe linia sensului, ci a contactului, a conlucrării, a
interacţiunii generale. Interpretările rămân în continuare particulare, diferite,
disjuncte”230

Într-un asemenea context, o școală filosofică creată de mediul online nu este tocmai
o utopie. E mai degrabă o evoluție firească a acestui domeniu de cercetare care trece de la
educația formală pusă la dispoziție de către instituțiile de învățământ tradiționale, la
educația non-formală pusă la dispoziție de lumea internetului. Sub aspect virtual, școala
filosofică, ca și concept, se poate „construi” pe baza unui blog, a unui site sau chiar pe o
pagina de facebook, twiter etc. Rețeaua este cea care ființează și girează prin membrii ei
școala respectivă, datorită interesului pe care temele abordate de aceasta îl generează în
rândul utilizatorilor de internet.
De exemplu, blogurile filosofice „Nervi de sezon” (accesibil la adresa
tonysss.wordpress.com), „Filosofie pe bordură”, (accesibil la adresa
filosofiepebordura.blogspot.com), „Filosofie cu Ciocanul” (accesibil la adresa filosofie-cu-
ciocanul.blogspot.com) „Miscell@nea”(accesibil la adresa filosofiatis.blogspot.com) și
„UB-Filosofie” (accesibil la adresa blogs.ub-filosofie.ro) generează împreună un trafic de
peste 1300 de intrări zilnice231, mai mult decât „intrările” anuale la toate facultățile de
filosofie din țară.
Userii care dau clic pe adresa acestor bloguri sunt evident interesați de tematicile
care se regăsesc pe paginile respectivelor blog-uri și participă efectiv la dicuții prin
comentariile postate aducând un plus de valoare temelor inițiale. Una dintre cele mai
accesate postări de pe „Nervi de sezon este „Placerea de a-i da un cap in gura lui Platon”
(3057 de accesări)232, popularitate pe care o putem interpreta și ca „plăcerea de a da un cap

228
Pierre Levy, Qu’est-ce que le virtuel?, Ed, La Découverte, Paris, 1995, p. 111
229
Cucoș, op. cit. p. 5.
230
Pierre Levy, Cyberspace et cyberculture, accesat pe 28.09.2015, disponibil pe:
http://www.uoc.es/web/esp/articles/digitum_pierre_levy_fr.htm;
231
Conform http://www.mustat.com/, site specializat in trafic online
232
Idem.

64
în gură filosofiei” pentru că succesul avut de acest articol se explică prin atitudinea avută
de autor în fața inutilității filosofiei în cotidian.

III.3 Transformările filosofiei de-a lungul istoriei

Filosofia instituționalizată nu mai este de actualitate și nu reușește să mulțumească

societatea contemporană pentru că nu iese din tipare, nu se adaptează cu viteza specifică
acestui secol noilor realități ce ne definesc existența. Aceasta neputință a filosofiei a fost
simțită la nivel public din secolul XIX când

„au apărut semne care indicau că timpurile filosofiilor sistemice de tip clasic au
trecut; epoca nouă a necesitat şi o nouă concepţie despre lume. Pentru a înţelege
de ce filosofia secolelor XIX - XX capătă o altă configuraţie e necesar să ne
adresăm epocii.În ea, în epocă, găsim, în ultima instanţă, justificarea şi stimularea
noilor concepţii, teorii, opinii. Fără a ne adânci în epocă nu vom înţelege de ce
anume Schopenhauer, care concură fără succes cu Hegel în primele decenii ale
sec. al XIX-lea, devine mult mai popular decât Hegel la sfârşitul aceluiaşi secol,
determinând filosofia contemporană occidentală împreună cu Kierkegaard şi
A.Comte”233.

Filosofia clasică reflectă conceperea lumii de către societatea capitalismului

timpuriu şi cultura spirituală a acestei societăţi,

„care s-au constituit negând orânduirea feudală şi ideologia ei. Filosofiei clasice
îi era proprie credinţa în raţiune, care a ocupat locul credinţei medievale în
atotputernicia religiei. Filosofia clasică a exprimat principala idee a sec. XVI-
XVIII: raţiunea e capabilă să cunoască lumea, să îndrumeze acţiunile omului şi
să se întruchipeze în relaţii şi organizaţii sociale. Se înţelegecă această idee este
însoţită de optimismul social şi cognoscibil. Acest optimism nu numai că
exprima aspiraţiile oamenilor, dar şi le dirija. Filosofia clasică favoriza
convingerea că ştiinţa poate pătrunde în adâncul lumii fizice, a omului şi în
metodologia cunoaşterii. De aceea sensul măreţ al vieţii omului era activitatea lui
în aranjarea lumii. Se presupunea că omul introduce în lume scopurile sale
raţionale, dirijează relaţiile sociale, natura şi propria sa existenţă.
Un astfel de optimism era explicabil.Societatea capitalistă timpurie era o
societate progresistă în comparaţie cu etapa premergătoare. Mult mai progresiste
erau nu numai relaţiile de producţie şi sociale, dar şi investigaţiile în domeniul
naturii şi activităţii omului, în antrenarea unor teorii polare atât cu caracter
ştiinţific, cât şi religios. O asemenea viziune asupra lumii întărea convingerea în
posibilitatea raţiunii omului de a ajunge la adevăr. Această atitudine faţă de
raţiune, având rădăcini sociale în însăşi dezvoltarea capitalismului (cointeresarea
în ştiinţă şi tehnică care sporeau eficacitatea producţiei) era confirmată şi de
succesele reale ale ştiinţelor. Galilei, Descartes, Spinoza, Leibniz, Newton - de
numele lor este legat avântul ştiinţei clasice”234.

În sec. XVI- XVIII filosofia nu numai că aprecia ştiinţa la cel mai înalt grad, ea
însăşi tindea spre a fi ştiinţifică, modul de gândire concret-ştiinţific era potrivit ca model

233
Eudochia Saharneanu, Antropologia filosofică, (suport de curs), ed. Universității de stat din Moldova, p. 3
234
Idem, p. 8-9.

65
pentru gândirea filosofică (la Descartes, îndeosebi la Spinoza, stilul matematic al gândirii
determina construcţiile filosofice)235.

„După revoluţiile burgheze optimismul social într-o măsură oarecare scade şi,
începând cu sec. XX, triumful raţiunii dă naştere neliniştii. Raţionalismul şi
previziunea devin trăsăturile principale ale societăţii, limitând toate relaţiile
sociale la cele utilitare. Speranţele legate de ideea armoniei dintre interesele
societăţii şi cele individuale suferă eşec. E vorba nu numai despre faptul că
libertatea unora se transformă în nelibertatea altora (din această contradicţie se
nasc un şir de teorii, de exemplu, marxismul). Dezvoltarea societăţii scoate la
iveală tendinţa unui mecanism bine reglat: partea şi întregul, unde partea este
subordonată întregului şi există numai funcţionând în întreg şi supunându-se
legilor întregului. Un raţionalism total, care nu lasă loc pentru neraţional, intim şi
lipsit de orice sens pentru om, în afară de speranţa de a supravieţui”236.

Împărăţia raţiunii, despre care scriau filosofii raţionalişti, practic s-a transformat
„într-o raţionalizare antiumană. În acest context activitatea omului afost pusă sub semnul întrebării.
Ştiinţa, însă, ca parte componentă a existenţei sociale care deserveşte procesul de raţionalizare şi-l
supune pe om la o funcţionare impersonală, a început să fie concepută ca o schemă moartă.
Distrugerea armoniei multaşteptate şi raţionalizarea fără măsură face să apară întrebarea: dar este
posibilă libertatea şi distingerea adevărului prin raţiune? Şi numai în sfera raţiunii oare e adevărată
dimensiunea umană şi mersul istoric?
De acum, la mijlocul sec. al XIX –lea pesimismul şi nihilismul devin nişte trăsături destul
de evidente ale conştiinţei sociale europene. La nivel de conştiinţă cotidiană aceste trăsături se
reflectă în formă de atitudini şi reacţii inconştiente, ce la nivel de inteligenţă devin concepţie
despre lume şi se cristalizează într-un rând de teorii. Aceste teorii erau privite de la început ca
caraghioase (Schopenhauer, Nietzsche, Kierkegaard), iar pe măsură ce trăsăturile negative în
dezvoltarea epocii se evidenţiau din ce în ce mai mult, devin populare şi, începând cu sfârşitul sec.
al XIX -lea, determină nu numai chipul filosofiei, dar şi climatul, căutările epocii. Esenţa
reorientărilor ce au avut loc în conştiinţa socială la nivel de concepţie filosofică s-au exprimat în
două tipuri de filosofare: antiscientic (antropologic) şi scientic (pozitivist). Ambelor tipurile le este
comună, în primul rând, o platformă conceptuală, exprimată evident în filosofia antropologică, iar
în cea pozitivistă-nu.
Situaţia istorică contemporană este apreciată ca o realitate culturală deosebită, în faţa
căreia omul trebuie să se dezică de stereotipuri clasice şi să elaboreze o poziţie proprie. În acest
sens faţă de filosofia precedentă sunt înaintate unele pretenţii: ea se amestecă prea mult în alegerea
de către individ a orientărilor sale în viaţă. După părerea reprezentanţilor orientării filosofice
antropologice, alegerea scopului în viaţă este un lucru foarte intim, personal. Filosofia are sarcina
numai de a lămuri natura omului şi de a explica structura existenţei lui, pentru ca individul să nu
aleagă scopuri false. În ceea ce priveşte orientarea pozitivistă, ea încearcă să tragă hotarul între
ştiinţă şi filosofie, şi, mai întâi de toate, între ştiinţă şi ontologia de tip hegelian, mai ales că spre
sfârşitul sec. al XIX-lea această filosofie suferă un şir de eşecuri, inclusiv nereuşita de a deveni
ştiinţa ştiinţelor.
În al doilea rând, ambele orientări filosofice se dezic de ideea progresului. Astfel,
Nietzsche leagă progresul cu intensificarea măreţiei şi înlocuieşte ideea progresului cu ideea
dezvoltării ciclice. Spengler ne vorbeşte despre civilizaţii locale, care se nasc, înfloresc şi mor; iar
pozitiviştii înlocuiesc noţiunea de progres prin noţiune de evoluţie.” 237

235
Maria Bulgaru, Din Istoria gândirii filozofice, p. 282 (PDF)
236
Idem p. 283.
237
Idem p. 20.

66
III.4. Adaptarea filosofiei la realitățile lumii contemporane

În secolul nostru

„Computerizarea schimbă tradiționalele domenii de interes ale Filosofiei într-un

mod foarte profund. Prima oară, ca instrument metodologic computerul face
posibilă experimentarea filosofică, care este capabilă să ofere teste practice
pentru diferite idei filosofice. În același timp, principalul obiect de investigare a
filosofiei științei se schimbă. Pentru o perioadă de timp, știinta ideală a fost
reprezentată de fizică. Acum, focusarea s-a schimbat pe domeniile informaticii și
a științei calculatoarelor. Sunt multe motive întemeiate pentru această schimbare
de paradigmă, unul dintre ele fiind o nevoie îndelungată de a se reîntâlni știința
cu domeniile umaniste, pentru care noile discipline ale Calculatoarelor și a
Informaticii oferă nenumărate posibilități. Față de Fizică, știința calculatoarelor și
Informatica, sunt mult mai centrate pe oameni. Acest fapt, duce la o posibilă
Renaștere, unde Știința, științele umaniste, artele și ingineria pot să atingă o nouă
sinteză de care avem așa de multă nevoie în cultura contemporană”238

Așadar, era digitală poate fi considerată una în care filosofia se întoarce în

societate, în primul rând datorită procesului de computerizare, care influențează toate
domeniile și, în al doilea rând, datorită deschiderii spre societate oferite de internet. Pe de
altă parte

„Orice filosofie, mai ales cea care ia forma instituțională, trebuie să fie atentă la
problemele timpului in care ea se situează. Putem spune că secolul XX a fost
dominat de problematizări filosofice care au decurs din dezvoltarea unei alte
științe particulare, și anume fizica. Teoria relativitîții, o nouă viziune asupra
conceptelor de spațiu și timp etc. au antrenat dezbateri filosofice importante.
Avem motive întemeiate să credem ca secolul XXI va sta sub influența geneticii,
în diferitele sale forme, ca biomedicina, biotehnologia etc. Sub influența noilor
rezultate ale acestei științe particulare, filosofia va trebui să fie atentă nu doar la
problemele etice implicate, ci și la posibile revizuiri ale unor reprezentări majore
în problema cunoașterii, a valorii, a conceperii omului și a naturii etc. Dacă fizica
si astronomia au avut în secolul trecut un rol fundamental în revizuirea anumitor
reprezentări ale filosofiei, și avem aici în atenție în special epistemologia și
ontologia științei, astăzi biologia și medicina, în strânsă legatură cu noua
tehnologie informatică, par să ne oblige să rediscutam anumite capitole ale
filosofiei cu date noi extrem de interesante”239

Cert este că, până în secolul 20, Fizica era modelul științific de înțelegere a
realității, iar principalele sale întrebări erau:
- Ce este Universul (fizic)?
- Cum este construit Universul? Cum funcționează acesta?
- Ce este materia, energia, timpul și spațiul?
În paralel cu creșterea numărului de teorii fizice, s-au dezvoltat și disciplinile ce se
ocupă cu simboluri, referințe și interpretări, cum ar fi Logica, Științele Cognitive,
Psihologia, Neuroștiința, Știința Calculatoarelor. Aceste noi științe schimbă concepția

238
Gordana Dodig-Crnkovic, Shifting the Paradigm of the Philosophy of Science:
the Philosophy of Information and a New Renaissance, in Minds and Machines journal, Volume 13, Issue 4 ,
pp. 521-536.
239
Teodora Manea, Filosofia contemporana si bioetica, PDF, p. 2.

67
noastră asupra realității, precum și relația dintre Știință și realitate. Adevărul și sensul
(înțelegerea) au fost aduse cu scopul științific de a se completa reciproc într-un total alt
context. Punctele de vedere asupra realității și metafizicii sunt modificate. Oamenii de
știință au început să cerceteze norme și valori și au pus întrebări mai apropiate de domeniul
filosofiei și al religiei, ca de exemplu: ce contează în cele din urmă?
În ultimul secol, așteptările de la Știință au crescut enorm. Conștient sau nu, Știința
pare să fi intrat pe terioriul filosofiei clasice și a teologiei. Astfel, noile întrebări ce par a
preocupa lumea științifică sunt:
- Ce este viata? (cu legile, mecanismele și limitările ei)
- Ce este mintea?
- Ce este sensul?”240
Problema este că deși este tot mai evidentă această întrepătrundere, care cere o
abordare transdisciplinară, filosofia ca și obiect de studiu, sau pur și simplu ca preocupare
academică, este marginalizată într-un mod la fel de evident. Asistăm, conform lui Basarab
Nicolescu, la o nouă barbarie, una una care are drept caracteristici panterorismul (ucidere
pentru ucidere), transumanismul (combinare de implanturi electronice cu ființa biologică)
și anthropocenul (respectiv o nouă eră geologică, în care omul transformă condițiile
cosmice ale Terrei). S-a ajuns ca omul contemporan, cultura lui, să modifice natura, o nouă
meserie precum aceea a geoingineriei vizând modificarea controlată a planetei noastre
(deocamdată!), iar selecția naturală va fi înlocuită cu selecția controlată. Este nevoie atunci
de o rezistență în fața „noii barbarii”, rezistență educată de filosofie în interacțiune
transdisciplinară cu științele exacte și cu științele socio-umane.
În acest sens

„Ștefan Bratosin afirmă că asistăm la o turnantă impusă științelor umane și

sociale de către noile tehnologii digitale ale informării și comunicării, o
schimbare care nu este una superficială, dimpotrivă, e profundă, afectând
gândirea științifică, gândire pândită de pericolul de a nu mai fi in stare să distingă
între substanță și funcție. Totuși, crede Anca Vasiliu, dacă a filosofa și a gândi
sunt termeni sinonimi, sau aproape sinonimi, atunci filosofia ar trebui să fie arta
de a gândi bine, ceea ce, adăugăm noi, ar trebui să constituie o sursă de
speranță”241.

Mergând mai departe în aceeași cheie de interpretare, putem considera că filosofia

are în continuare puternice valențe formative, dar și numeroase deschideri aplicative. La
urma urmei, filosofia nu este o activitate strict speculativă, hermeneutica filosofică, de
pildă, fiind și o filosofie practică, atitudinile comprehensive oferind posibilități de
participare la producerea sensului, la colaborare cu ceilalți, la stimularea dialogului și
comunicării. Iar in varianta sa analitică, de „inginerie conceptuală”, filosofia poate oferi
proiecte ameliorative, opuse celor pur descriptive. Nu e mai puțin adevărat că filosofia,
prin potențialul său holistic și sistematic, poate contribui, alături de diferite științe (ale
naturii, ale acțiunii sau socialului) la abordarea fenomenelor deosebit de complexe dintr-o
perspectivă mult mai cuprinzătoare, mai apropiată de cerințele secolului în care trăim.
Sub acest aspect, filosofia poate constitui o punte care leagă între ele diversele
discipline exacte, având capacitatea de a sintetiza și extrage informațiile venite din
domeniile respective, reducând totul la un mesaj care poate fi exprimat pe înțelesul unui
număr cât mai mare de receptori. Astfel ajungem la comunicarea filosofică, comunicarea

240
Gordana Dodig-Crnkovic, pp. 521
241
Ioan Biriş, Filosofia astăzi:despre crize, provocări, soluții..., în revista Saeculum, nr. 1/2016, p. 9.

68
părând a fi axa în jurul căreia filosofia construiește un nou sistem pentru a cuceri lumea
contemporană.

„Filosofia este un domeniu privilegiat astăzi, având în vedere rolul pe care

comunicarea îl joacă în mai toate aspectele vieţii cotidiene.Schimbările sociale
survenite prin impactul media sunt evidente, motiv pentru care sintagma societate
comunicaţională globalizată devine tot mai des utilizată. Evoluţia acestei noi
societăţi (denumită comunicaţională, informaţională, media etc.) necesită
explorarea relaţiilor dintre teoria comunicării şi domeniile tradiţionale ale
filosofiei, cum ar fi ontologia, filosofia limbajului, epistemologia, filosofia
socială sau politică, respectiv etica. Există mulţi gânditori care au acordat o
atenţie specială domeniului emergent de filosofia comunicării, de la Empedocle
şi Aristotel, la Leibniz, Dewey, Husserl, Merleau-Ponty, Wittgenstein, Luhmann
şi Habermas, dar un discurs sistematic pe marginea acestui subiect a început să se
constituie abia în ultimii ani. Mulţi teoreticieni se referă la comunicare, în
general, dar au făcut-o într-o manieră ad hoc, subliniind aspecte specifice ale
comunicării, dar ignorând perspectiva de ansamblu. Nu doar că există o nevoie
de reflecţie filosofică asupra comunicării din perspectiva ştiinţelor comunicării,
dar există, de asemenea, o astfel de nevoie din perspectiva filosofiei ca atare,
care va beneficia de o includere a structurilor şi explicaţiilor legate de
comunicare în propriul trunchi disciplinar. Mai mult decât atât, o reflecţie
filosofică asupra comunicării poate impune noi interogări şi, mai apoi, practici
care ar putea ajuta la atenuarea mecanismelor represive (de control) astăzi,
încurajând dezbaterile deschise şi gândirea critică.”242

III.5 Concluzii

În acest al treilea capitol am statuat faptul că „astăzi nu se mai poate practica

filosofia, într-un mod performant, în absenţa Internet-ului. Acesta a devenit, în ultimul
deceniu al secolului al XX-lea, mijlocul privilegiat de comunicare a rezultatelor cercetării
filosofice, a bibliografiilor şi a cărţilor de filosofie. Internet-ul a creat o comunitate globală
a celor profesionalizaţi în filosofie. Dacă în trecut, filosoful era un om al cărții, în
societatea actuală el este un om al internetului.”
Scopul acestui capitol a fost acela de a demonstra că filosofia se adaptează în mod
constant secolului în care se află, astfel că în Era Digitală este firesc ca discursul filosofic
să îmbrățișeze tematica specifică acestei perioade de timp. Asta nu înseamnă că marile
teme filosofice dispar. Ele sunt discutate în lumina noilor descoperiri puse la dispoziție de
știință, completând vastul tezaur al cunoașterii umane prin utilizarea noilor instrumente de
cercetare și comunicare puse la dispoziție de lumea Web-ului.
Evoluţia acestei noi societăţi (denumită comunicaţională, informaţională, digitală
etc.) necesită explorarea relaţiilor dintre teoria comunicării şi domeniile tradiţionale ale
filosofiei, cum ar fi ontologia, filosofia limbajului, epistemologia, filosofia socială sau
politică, respectiv etica. Sub acest aspect, se observă nevoia de reflecție filosofică asupra
comunicării din perspectiva ştiinţelor comunicării, pentru că o asemenea perspectivă poate
impune noi interogări şi, mai apoi, practici care ar putea ajuta dezbaterile deschise şi gândirea
critică în primul rând în mediul online, răsfrângându-se ulterior în realitatea cotidiană, deschizând
prin aceasta noi orizonturi de gândire.

242
Mirela Teodorescu, Ștefan Vlăduţescu, Mesaj şi comunicare în filosofie, articol accesat pe 23.04.2016,
disponibil pe: http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-mesaj-si-comunicare-in-filozofie-recenzie-de-
mirela-teodorescu/

69
 Cap. IV. Filosofia ca formă a comunicării
Societatea contemporană se află sub paradigma verbului „a comunica”. Întreaga
activitatea umană, de la cele mai comune activități până la cele mai prestigioase, se
desfășoară în jurul acestui verb. Aproape suntem îndreptățiți să credem că nimic nu mai
există în afara comunicării. Pe la începutul istoriei filosofiei, Gorgias afirma că

„Nimic nu există, întrucât Neființa nu există prin definiție, iar Ființa, ca

substanță ascunsă prin aparențe, nu este decât un cuvânt, oricum nici una dintre
ele nu ne sunt date în experiență. Tot astfel, nu există relație între ele, căci
judecata ar deveni imposibilă. Chiar dacă ar exista, n-am putea cunoaște, căci
realitatea sensibilă nu este inteligibilă și, pe de altă parte, ceea ce este inteligibil
nu este dat prin experiență, deci nu există. Chiar dacă am cunoaște, n-am putea
comunica, întrucât limbajul este arbitrar, iar cuvintele, care au mai multe sensuri,
trădează gândirea, care este unică”243 .

Cu alte cuvinte, sofistul grec sublinia faptul că nimic nu există și dacă există ceva,
nu putem cunoaște, iar dacă putem cunoaște, nu putem comunica. Ulterior, acest punct de
vedere, este combătut de întreaga istorie a gândirii.
Astfel, o bună perioadă de timp, demersul teoretic al gândirii europene a stat sub
semnul lui „a fi”, oamenii de cultură a vremurilor respective încercând să răspundă primei
provocări lansate de Gorgias, încercând să demonstreze că mai degrabă există ceva, nu
doar neantul. Această inițiativă o putem urmări din punct de vedere al istoriei filosofiei
până în epoca modernă, când odată cu celebrul „Cuget, deci exist” reflecția filosofică se
îndreptă către a doua parte a sofismului lansat de gânditorul grec, anume spre cunoaștere,
urmărind a se demonstra că omul este capabil de cunoaștere. Această perioadă în gândirea
omenirii o putem pune sub semnul lui „a cunoaște”. Deși această perioadă este relativ
scurtă, ca număr de ani, nu este lipsită de controverse, acestea apărând din cauza încercării
de a se stabili care este temeiul cunoașterii: rațional sau empiric. Chiar dacă nu se ajunge la
un răspuns satisfăcător, apariția lui Hegel în filosofie, marchează o nouă cotitură a gândirii,
în sensul că el pune ca temei al cunoașterii subiectul. Prin aceasta, se conturează o nouă
paradigmă, cea a verbului „a comunica”. Adică subiectul creează lumea, iar în acest proces
de creație subiectul le implică și pe „a fi” și pe „a cunoaște”, doar că lumea astfel creată nu
devine reală, dacă nu este împărtășită altora. Din acest moment, „a comunica” devine noua
paradigmă care se cere interpretată și explicată.

IV.1 Sensurile comunicării

Ce este comunicarea? Aceasta întrebare a fost un prilej pentru cercetătorii din

domeniul științelor umaniste de a lansa o multitudine de definiții, fără a ajunge neapărat la
un numitor comun. În lucrarea sa „Comunicarea” Mihai Dinu ne arată că încercarea de a
include într-o singură lucrare definițiile date comunicării a fost sortită înainte de a fi
publicată eșecului din cauza criticilor specialiștilor în domeniu cu privire la criteriile de
selecție adoptate de cercetătorii americani Frank Dance și Carl Larson pentru realizarea
lucrării244. Practic situația comunicării nu este cu mult diferită de cea a filosofiei care, în
ciuda existenței sale milenare, nu a reușit în decursul timpului să ofere un răspuns
satisfăcător, universal acceptat pentru întrebarea „ce este filosofia?” Neajunsul acestor doi

243
Aurel Codoban, ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 1998, p. 167.
244
Mihai Dinu, Comunicarea – repere fundamentale, ed. Algos, București, p. 8 (PDF).

70
termeni este acela că sunt folosiți într-o multitudine de accepțiuni de la sensurile lor
particulare, la cele de specialitate, specifice unor domenii ale cunoașterii sau culturii, până
la accepțiunile generale ale căror extensii sunt mai sărace în conținut, comportând astfel o
mulțime de sensuri, fiind de altfel polisemantice.
Acum mai bine de 40 de ani în urmă, Franck Dance (1970) enumera nu mai puţin
de cinsprezece sensuri ce pot fi asociate termenului de comunicare:

„1) schimb verbal de gânduri sau idei; 2) proces prin care noi îi înţelegem pe alţii
şi, alternativ, ne strãduim sa fim înţeleşi de ei; 3) interacţiune (chiar la nivel
biologic); 4) proces care ia naştere din nevoia de a reduce incertitudinea, de a
acţiona efectiv şi de a apăra sau întări eul; 5) proces de transmitere a
informaţiilor, ideilor, emoţiilor sau priceperilor prin folosirea simbolurilor
(cuvinte, imagini, figuri, diagrame etc.); 6) transfer, schimb, transmitere sau
împărtăşire; 7) proces care uneşte părţile discontinue ale lumii vii; 8) proces care
face comun mai multora ceea ce este monopol al unuia sau al unora; 9) totalitatea
mijloacelor de transmitere a mesajelor militare, a ordinelor etc. (telefon, telegraf,
radio, curieri); 10) proces de îndreptare a atenţiei către o altă persoană în scopul
reproducerii ideilor; 11) răspuns discriminatoriu (sau constant) al unui organism
la un stimul; 12) transmitere a informaţiei (care constă din stimuli constanţi) de la
o sursă la un receptor; 13) proces prin care o sursă transmite un mesaj către un
receptor cu intenţia de a-i influenţa comportamentele ulterioare; 14. proces de
tranziţie de la o situaţie structurată în general la o altă situaţie, aflată într-o formă
perfectă; 15. mecanism prin care se exercită puterea”245

Pe lângă aceste sensuri, mulți autori s-au aplecat asupra acestui termen încercând să
ofere o definiție proprie pe care o consideră adecvată. Acest fapt a dus la formularea
diferitelor definiții ale comunicării, printre care le enumerăm pe cea a lui Carl Hovland,
Irving Janis și Harold Kelly care susțin că aceasta

„este un proces prin care un individ (comunicatorul) transmite stimuli cu scopul

de a schimba comportamentul altor indivizi (auditoriul) “246, sau cea enunțată de
Theodorson potrivit căreia „comunicarea este transmiterea informațiilor, ideilor
și atitudinilor sau emoțiilor de la o persoană la altă persoană, sau de la un grup la
altul, în mod esențial prin utilizarea simbolurilor”247, fie cea acceptată de către
Osgood, unde „comunicarea are loc ori de câte ori un sistem -sursa- influențează
alt sistem –destinatarul- prin utilizarea diversor simboluri transmise prin canalul
care leagă cele două sisteme”248.

După cum ne putem da lesne seama, în ceea ce privește definirea comunicării ne

confruntăm cu o multitudine de definiții, fiecare autor afirmând câte ceva legat de aceste
subiect, adăugând nuanțe sau semnificații pe care el le consideră specifice comunicării.
Totuși, putem include toate definițiile existente vis-à-vis de acest subiect sub cupola a
două mari școli: școala proces (care îi are ca reprezentanți pe autori ca Shannon, Weaver,
Lasswell, Gerbner) și școala semiotică (cu reprezentații săi de seamă Pierce și Sausurre).
Prima școală înțelege comunicarea ca transmitere de mesaje, în timp ce a doua școală
înțelege comunicarea ca producție și schimb de semnificații.249 Putem observa că ambele

245
Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea, Comunicarea non-verbală, gesturile și postura:
Cuvintele nu sunt de ajuns, ed. Comunicare.ro, București, 2005, p. 13-14.
246
Apud Mihai Dinu, p. 9.
247
Denis McQuail, Windahl Sven, Modele ale comunicării, ed. Comunicare.ro, București 2001, p. 11.
248
Ibidem.
249
John Fiske, Introducere în științele comunicării, ed. Polirom, Iași, 2003, p. 17.

71
școli pleacă de la premisa că actul de comunicare presupune interacțiunea prin intermediul
mesajelor. Așadar, comunicarea presupune un schimb care are loc între indivizi, doar că
fiecare școală în parte înțelege această legătură diferit. Școala proces consideră că
interacțiunea este procesul princare o persoană stabilește o legătură cu altă persoană,
afectându-i comportamentul, starea mentală și reacțiile emoționale, în timp ce școala
semiotică definește interacțiunea ca fiind ceea ce înseamnă individul ca membru al unei
societăți sau al unei culturi specifice.
Din punct de vedere etimologic, termenul „comunicare” provine din limba latină
(communicare/communis) și înseamnă „a pune de acord”, „a fi în relație”, „a fi în legătură
cu”, dar poartă cu dânsul și sensurile de „a transmite celorlalți”, „a împărtăși ceva
celorlalți”. Mergând mai departe, pe același fir etimologic, se observă că în jurul
cuvântului latin „communis” s-a creat o întreagă familie lexicală, acesta regăsindu-se în
rădăcina mai multor termeni cum ar fi „comuniune”, „comun”, „comunicare”,
„comunitate”. În toți acești termeni regăsim înțelesul de „ a fi împărtășit cu toți/de toți”
Atunci când vorbește despre sensul etimologic al comunicării, Mihai Dinu remarcă
că acesta este un neologism în limba română. El se găsește în cultura românească
tradițională sub forma ecliziastică a „cuminicării” care alături de forma laică a
neologismului „comunicare” subliniază dublul sens al procesului: comunitară și sacră.250

IV.2 Comunicarea din punct de vedere aristotelic

Comunitatea este natura omului, afirmă Aristotel încercând să diferențieze omul de

celelalte existențe. În „Politica” acesta analizează cum este posibil faptul comunității și
faptul de a fi împreună. El pornește de la ipoteza că omul este prin natura sa o ființă a
cetății, că omul este o ființă socială destinată prin natură traiului în comun, cu alte cuvinte
omul este un „zoon politikon” (animal social). „Politeea” este termenul grecesc sinonim
comunității, care înseamnă și „constituție”, „regim”, „structură” dar și „a sta cu”, „a fi pus
cu alții”, „a fi legat împreună”251
Prin comunitate, Stagiritul înțelege un întreg compus din părți, nu un amestec de
mai multe componente care ar forma o entitate nouă. Reprezintă o sinteză, o uniune de
elemente simple care coexistă în interiorul compusului. Ca întreg, comunitatea se compune
așadar din elemente care nu seamănă între ele, dintre care unele conduc, în timp ce altele
se lasă conduse, acest fapt reușind să inducă ideea de putere ce subzistă și structurează
comunitatea. Adică indivizii care alcătuiesc comunitatea sunt în raport cu ea în același
mod și relație ca și părțile oricărui întreg, cu acel întreg.252
Alt autor care se ocupă de sensurile pe care le atribuie Aristotel comunității este
Jean Aubonnet. Acesta consideră că filosoful grec investește comunitatea cu următoarele
sensuri:
- Ea trebuie să fie compusă din cel puțin două ființe umane, diferite între ele,
care nu se află în realația instrument-finalitate, excepție făcând comunitatea
dintre sclav-stăpân;
- Ființele care alcătuiesc comunitatea posedă bunuri și le pot schimba; fără
bunuri schimbate reciproc nu există comunitate;

250
Mihai Dinu, op.cit, p. 15-16.
251
Anton Dumitriu, Eseuri. Știință și comunicare. Aletheia. Cartea întâlnirilor admirabile, ed. Eminescu,
București, 1986, p. 105.
252
Ioan Leșuțan, Forme comunicaționale ale influenței sociale, articol accesat pe 9.12.2016, disponibil pe:
https://www.academia.edu/3176806/Forme_comunicationale_ale_influentei_sociale, 9.12.2016

72
 - Cele două (sau mai multe) părți se unesc în vederea unei acțiuni comune,
comunitatea implicând în mod obligatoriu un scop;253
Același Aristotel consideră că stă în natura omului să fie ființă vorbitoare,
împreună cu faptul de a fi împreună. Logos înseamnă nu numai cuvânt, ci și rațiunea, în
consecință vorbirea îl definește pe om ca ființă rațională, dar aceasta caracteristică a
omului, această esență a sa, este dependentă de ființarea sa socială. Așadar, Stagiritul,
definește omul cu ajutorul a două caracteristici care se condiționează reciproc, anume:
socializarea (faptul de a fi împreună) și vorbirea (comunicarea). Analizând sensurile
atribuite comunității și comunicării, remarcăm că procesul de comunicare presupune unele
caracteristici ce țin de comunitate, după cum și reciproca este valabilă. Aceste trăsături le
regăsim în unele definiții date de specialiști în domeniul comunicării, cum ar fi:
- Comunicarea este posibilă doar în prezența a minim două ființe, lucru valabil și
atunci când vorbim despre intracomunicare, adică comunicarea realizată de
individ la nivelul sinelui, pentru că acolo vorbesc „eu” cu „mine”254
- Comunicarea este prezentă numai atunci când există un schimb de mesaj;
atunci când schimbul nu există, nu există nici comunicarea;
- Schimbul are loc numai pentru realizarea unui scop (o schimbare mentală, a
unui comportament sau a unor emoții)
- Comunicarea se realizează într-un context, fie el psihologic, cultural, fizic,
temporal, s.a.m.d;
Prin urmare, comunicarea este un proces prin care minim două ființe fac un schimb
de mesaje în vederea atingerii unui scop, în cadrul unui context psihologic, social, cultural
sau temporal. Comunicarea vizează construirea relațiilor interumane. De aceea, ea este la
fel de prezentă atât în realitatea cotidiană cât și în cea virtuală, caracteristicile ei
fundamentale rămânând la fel, indiferent de contextul în care apare. Astfel, în zilele
noastre, comunicarea trece bariera unei realități convenționale și face pasul către
cunoașterea virtuală care poate fi împărtășită tuturor prin intermediul rețelelor sociale.
Acet lucru este un fapt care nu mai necesită demonstrație. Rămâne doar să arătăm în
paginile următoare cum se transformă filosofia în act de comunicare, sau cum devine
comunicarea un instrument al filosofiei.

IV. 3 De la filosofie la comunicare prin limbaj

Preocupările cu privire la relația care se stabilește între filosofie, comunicare și

limbaj nu sunt noi, doar că s-a insistat mai mult pe aspectele care privesc strict limbajul și
mai puțin pe analiza existenței și cunoașterii umane din perspectiva acestuia. Putem aminti
aici dialogul Cratylos al lui Platon despre nume care sunt stabilite printr-o convenție sau o
„dreaptă potrivire cu lucrurile”, ca instrument al cunoașterii și al comunicării ideilor255. În
aceeași cheie este și perspectiva asupra limbii care ne este oferită de Aristotel în „De
Interpretatione” unde limba are rolul unui mediator între doi poli ficși, mai exact între
„lucrurile afară” și afectarea sufletului. Această perspectivă pune bazele unei tradiții care

253
Aristotel, Politica, ed. Paideea, București, 2001, p. 2014.
254
Leșuțan, op cit. p. 94.
255
Platon, Cratylos, tra. in rom. de Sabina Noica, în Platon.Operere. vol III, ed. Științifică și Enciclopedică,
București 1978, p. 12 (pdf)

73
merge până la Kant care explică funcționarea limbii printr-un model centrat în desemnarea
obiectelor cu ajutorul cuvintelor.256
Primele preocupări explicite asupra tematicii limbajului ca element central în
preocupările și construcțiile filosofice țin de școala filosofică germană, mai exat prin așa
numita tradiție Hamann-Herder-Humboldt, care s-a continuat prin Wittgenstein,
Heidegger, care prin Gadamer ajunge să-și extindă influența până la autorii contemporani
ca Habermas și Apel.257
În opera lui Johann Georg Hamann se pune în discuție rolul pe care îl constituie
limbajul în relația noastră cu lumea, realizând ceea ce în istoria gândirii poartă numele de
„cotitură lingvistică”. Datorită acestei schimbări de perspectivă, întrebările de genul „cum
cunoaștem?” sau „de ce suntem?” sunt înlocuite de întrebarea „cum comunicăm?”
De exemplu Wittgestein afirmă în „Tractactus Logico-Philosophicus” că limba este
condiția a priori a cunoașterii realității, considerând că granițele limbii sunt granițele lumii.
Atfel se pune accentul pe limbaj, în mod special pe sensurile enunțurilor. Prin aceasta,

„filosofia nu mai edifică teorii ci devine o activitate de critică a limbajului.”258

Importanța limbii în cunoaștere și existență este subliniată și de Heidegger care

recunoaște că aceasta are un rol excepțional în existența umană. Limba este mediul propice
pentru construirea ființei lumii pentru om, în sensul că

„indicația cu privire la esența unui lucru ne parvine din limbă, cu condiția ca noi
să respectăm esența acesteia”259

Potrivit opiniei sale, limba este un adăpost pentru ființă sau, folosind termenii
heidereggerieni, este „casa ființei”. Ea este cea care ne face la urma urmei oameni. El
afirmă
„noi, oamenii, suntem un dialog, Ființa omului își are temeiul în limbă: dar
aceasta survine în istorie abia prin dialog”260

Se poate observa că odată cu „cotitura lingvistică” limbajul nu mai este un vehicul

pentru idei, ci el este acela care le dă formă și ființă, iar domeniul comunicării verbalizate
a este privit ca un mediu fundamental al existenței, al acțiunii și al cunoașterii.

„Mai mult, rațiunea și limbajul se identifică, identificare care merge mai departe
de referință la originea lor comună în logos-ul grecesc. Limbajul capătă chiar
prioritatea asupra gândirii în oerdinea explicației. Semnele nu mai sunt mijloace
de comunicare a gândurilor, ci ele participă nemijlocit la constituirea acestora.
Gândurile pe care oamenii le comunică între ei, nu sunt anterioare comunicării, ci
ele se nasc în/prin intermediul ei”261

256
Ioan Leșuțan, O abordare critică a comunicării, Revista Centrului de Cercetări Sociale, Științe Politice și
Administrative, nr. 1/2008, p. 135
257
Ibidem.
258
Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus, ed. Humanitas, București, 2012, p. 153 (PDF)
259
Martin Heidegger, Originea operei de artă, ed. Univers, București, 1992, p. 145
260
Ibidem, p. 197.
261
Ioan Lesuțan, Abordări filosofice ale problematicii limbajului: cotitura lingvistică, în Studii de Știință și
Cultură, anul VI, nr.2, p. 178.

74
 Odată cu cotitura lingvistică, filosofia încetează să mai însemne o construcție de
sisteme, ci își îndreaptă atenția către limbaj axându-se pe funcțiile sale semantice și
comunicative. Din acest moment,

„limbajul este privit sub aspectul său constitutiv al relației ființării umane cu
lumea, al rolului crucial pe care il are el, în acestă relație. Întreg discursul
filosofic începe astfel să graviteze în jurul discursului, fie pentru o purificare a
acestuia de rezidurile speculative și falsele probleme (în filosofia analitică), fie
către o analiză a discursului ca modalitate de atingere a înțelegerii (în filosofia
hermeneutică)262.

IV.4 Opiniile lu J. G. Hamann cu privire la posibilitățile filosofice ale

limbajului

Concepția lui J.G. Hamann cu privire la însemnătatea trecerii limbajului de la

vehicol al cunoașterii la raportul pe care acesta îl stabilește între om și contextul existenței
sale, precum și felul în care această cotitură lingvistică a marcat gândirea filosofică până în
zilele noastre, o găsim în metacritica autorului adusă criticii kantiene.
Metacritica acestuia se construiește în jurul tezei că limbajul este centrul înțelegerii
greșite a rațiunii cu ea însăși. Cu alte cuvinte, el se opune criticii lui Kant care susține că
totul trebuie supus interogării și evaluarii raționale, Hamann considerând că această opinie
omite un fapt esențial, acela că orice folosire a rațiunii depinde de limbaj.263
El își îndreaptă critica către cele 3 „purisme” ale lui Kant, care în opinia sa nu sunt
realizabile: atemporalitatea, a apriori-ul și alingualitatea rațiunii. Hamann afirmă despre
cele trei următoarele:

„Prima purificare a rațiunii constă parțial în înțelegerea greșită și parțial în

eșecul încercării de a face rațiunea independentă de orice tradiție, obicei și
credință. Cea de-a doua este chiar mai transcendentă și aduce nici mai mult, nici
mai puțin decât independența de experiență și inducția cotidiană.... A treia și cea
mai mare purificare empirică, privește limbajul, singurul prim și ultim organon și
criteriu al rațiunii, fără nicio legitimare, ci doar prin tradiție și utilizare”264

El consideră limbajul însăși salvarea demersului filosofic, datorită caracterului

hibrid al acestuia.

„Cuvitele au o capacitate estetică și logică. Ca obiecte și audibile, ele aparțin,

împreună cu elementele lor, sensibilității și intuiției. Dar în acord cu spiritul
scopului și semnificației lor, ele aparțin domeniului înțelegerii/comprehensiunii
și conceptelor. Prin urmare cuvintele sunt la fel de mult intuiții empirice pure,
după cum ele sunt concepte pure și empirice. Empirice pentru că ele provoacă
senzații vizuale și auditive; pure deoarece ca semnificație a lor, nu sunt
determinate de nimic, aparținând acestor senzații”265

262
Ibidem.
263
Cristina LaFont, The Linguistic turn in Hermeneutic Philosophy, MIT Press, 2002, p. 7;
264
Georg Johann, Hamman, Metacritique on the purism of reason, în What is Englightenment? Eighteenth-
century answers and twenty century questions, ed. James Schimtd, Berkeley an Los-Angeles, University of
California Press, 1996, p. 156.
265
Ibidem, p. 158.

75
 Tot Hamann este cel care observă că limbajul are o superioritate genealogică
asupra celor 7 funcții ale propozițiilor și inferențelor logice, pentru că întreaga noastră
capacitate de a emite judecăți este fundamentată de limbaj. Astfel, noul raport dintre limbaj
și rațiune schimbă total modul de a filosofa, filosofia urmând să devină o analiză a folosirii
limbajului.266

IV.5 Wilhlem von Humboldt si limbajul ca metodă de filosofare

Wilhlem von Humboldt preia tezele emise de Hamann și le dezvoltă într-o viziune
proprie asupra limbajului prin care reconfigurează cotitura lingvistică apărută în filosofie.
Teoria lui este compusă din 3 puncte, după cum urmează:

„În primul rând, respinge perspectiva tradiționalistă asupra limbajului ca

instrument pentru transmiterea gândurilor sau pentru desemnare obiectelor care
există independent de limbă. Critica perspectivei asupra limbajului ca instrument,
este cea care ridică limbajul de la statul lui anterior de obiect de studiu printre
altele, la rangul de element cheie în abordarea problemelor filosofice;
În al doilea rând afirmă clar legătura gândirii și limbajului: cuvintele și sintaxa
lor configurează și determină conceptele noastre. Astfel, se stabilește versiunea
filosofică de studiu al limbajului, acesta participând la formarea reprezentărilor
noastre. Prin această teză, Humboldt se situează în perspectiva deschisă de
metacritica lui Hamann a imposibilității existenței unei rațiuni pure, alinguale. La
aceeași idee de dependență a gândirii de limbaj va ajunge și Gottlob Frege,
pentru care recunoașterea elementelor sensului ca elemente constitutive ale unui
gând este dependentă de sesizarea structurii propoziției care exprimă gândul.
În al treilea rând, instituie limbajului funcția de descoperire a lumii;267

Datorită acestor 3 puncte de vedere, Humboldt realizează o schimbare de

paradigmă în filosofie și lingvistică, concepută pe două niveluri: unul congnitiv-semantic,
iar celălalt comunicativ-pragmatic, astfel că în scrierile sale descoperim de fapt două
cotituri, pe lângă cea lingvistică fiind prezentă și cea pragmatică, „cotituri” pe care autorul
nu le tratează separat, ele fiind organic legate una de alta. Amândouă au aceeași origine,
anume perspectiva critică asupra limbajului ca instrument, ca mijloc de desemnare a
obiectelor existente independent.
Humboldt sintetizează această schimbare de paradigmă prin următoarea afirmație:
„limba nu este un produs (ergon), ci o activitate (energeia)”268. Pentru dânsul limba este
ceva viu in timp ce vorbirea este ceva prin care aceasta se manifestă: „fărâmițarea în
cuvinte și reguli este doar o cârpeală lipsită de viață a analizei științifice”269 În centrul
activității limbajului se află, în opinia sa, articularea, care este esența autentică a limbii,
prin ea fiind produsă limba, respectiv gândirea. În cazul de față, articularea îndeplinește
rolul pe care îl are la Kant sinteza în cunoaștere. Doar că sinteza realizată prin articularea
lingvistică nu este originală, anistorică, ci se realizează în timpul procesului vorbirii fiind o

266
Leșuțan, op.cit. p. 179.
267
Ibidem.
268
Wilhelm von Humboldt, Despre diversitatea structurată a limbilor și influența ei asupra dezvoltării
spirituale a umanității, trad. Eugen Munteanu, ed. Humanitas, București, 2008, p. 82.
269
Ibidem, p. 83.

76
sinteză reală a limbajului. Înțelegerea sintezei ca îmbinare a simțurilor și a gândirii
produce abandonarea fundamentelor cunoașterii

„În formarea și întrebuințarea limbii pătrunde, însă în chip necesar, întreaga

modalitate de percepere subiectivă a obiectelor, izvorând din această percepere,
cuvântul este o copie nu a obiectului în sine, ci a imaginii produse de acesta în
suflet. Întrucât orice percepere obiectivă se amestecă în mod inevitabil cu
subiectivitatea, putem considera că orice individualitate umană reprezintă, chiar
și independent de limbă, o perspectivă particulară a viziunii asupra limbii”270

Acest lucru ne face să ne întrebăm cum își dobândește cuvântul semnificația. Dacă
din perspectiva tradițională asupra limbii, lumea era independentă de limbaj, cuvântul
având aceeași semnificație pentru toți, punctul de vedere oferit de către gânditorul german
nu mai permite o astfel de interpretare a semnificației. De aceea, el oferă o perspectivă
holistică asupra limbajului conform căreia, cuvântul primește semnificație în funcție de
întregul limbaj, în funcție de context. Acest fapt creează o serie de consecințe pe care
Habermas le subliniază astfel:
- În primul rând, sensul unei propoziții nu mai este dat de suma părților sale, ci
cuvintele individuale primesc sensul de la contextul propoziției, care la rândul
său își dobândește semnificația din organizarea întregului vocabular al limbii;
- În al doilea rând, limbajul nu mai este văzut ca simplu intrument de
reprezentare a obiectelor și faptelor, el transformându-se în mediu de expresie a
spiritului oamenilor;
- În al treilea rând, permite o concepție transcendentală asupra limbajului care se
opune perspectivei instrumentaliste conform căreia semnele sunt folosite pentru
etichetarea diversor obiecte, pentru a emite judecăți, concepte și idei formate
pre-lingvistic cu scopul de a facilita cunoașterea;
- În al patrulea rând, Humboldt afirmă caracaterul social al limbajului, pentru că
acesta nu este proprietatea privată a unui singur vorbitor, ci generează o rețea
de sensuri împărtășită intersubiectiv, întrupată în expresii culturale și practici
sociale;
O astfel de înțelegere a limbajului este cea care îi conferă acestuia caracterul de
dezvăluire a lumii și funcția congnitiv semantică.271 De aici își dezvoltă Humboldt ideea
că, pe de o parte, limbajul este cel care determină obiectele existente în lume și tot
limbajul, pe de altă parte, reprezintă cadrul de referință pentru individul aflat în lume,
determinând a priori orizontul întelegerii și semnificației. Așadar, limbajul poartă în dânsul
perspectiva asupra lumii, constituind, în același timp, semnificația cu ajutorul căreia putem
înțelege lumea, fiind astfel condiția tuturor experimentelor.
Această teorie îl conduce pe gânditorul german către dezvoltarea unei concepții
transcedentale asupra limbajului, acesta din urmă luând caracterul constitutiv al relației
stabilite între om și lume, devenind elementul principal care structurează această relație.
Chiar mai mult, limbajul este care dă ființă și compune gândirea. Astfel, acesta este
rădăcina comună a celor două forme de cunoaștere postulate și de Kant, sensibilul și
înțelegerea, și devine prioritar în relație cu gândirea. În consecință, este răsturnat raportul
tradițional dintre primatul gândirii asupra limbajului, acesta din urmă revendicând de la
subiect cunoașterea asupra lumii. Imediat ce acceptăm caracterul de mediatori pe care noi,
oamenii, îl avem în raportul cu lumea precum și dependența aceastei medieri de limbile
naturale, nu mai putem evita caracterul arbitrar al perspectivelor avute asupra lumii. Pentru

270
Ibidem, p. 94-95.
271
Lesuțan, op. cit. p. 181.

77
a remedia aceste fapt, Humboldt va apela la caracterul universal caracteristic limbajului. El
susține că obiectivitatea este realizabilă atunci când subiectul vede gândul în afara sa, acest
lucru fiind posibil doar prin altcineva, o ființă care are aceeași capacitate de a gândi și
reprezenta:

„Obiectivitatea sporește atunci când cuvântul plăsmuit de un subiect este rostit

din nou din gura altcuiva. Prin aceasta nu i se răpește nimic subiectivității, căci
un om se simte mereu una cu alt om; dimpotrivă, subiectivitatea este întărită, dat
fiind că, preschimbată în limbă, reprezentarea nu mai aparține exclusiv unui unic
subiect. Transferându-se în alții, subiectivitatea se unește cu ceea ce este comun
întregii specii umane și din care fiecare individ deține o specificare, care poartă
în sine aspirația de a găsi o întregire în ceilalți....Facultatea de a gândi, are nevoie
de ceva care să fie echivalent cu ea, și, touși, distinct de ea. Facultatea de a gândi
este prinsă de ce îi este asemenea, iar în ceea ce este diferit de ea își găsește o
piatră de încercare prin care măsoară esențialmente producțiile sale anterioare.
Deși criteriul de cunoaștere a adevărului, a ceea ce este în mod necondiționat
stabil, poate să rezide doar în interiorul omului, adecvarea efortului lui spiritual la
adevăr este amenințată mereu de primejdia erorii. Percepând în mod clar și
nemijlocit doar propria finitudine a schimbărilor, omul este chiar constrâns să
privească adevărul ca pe ceva ce rezidă undeva în exteriorul său; și unul dintre
mijloacele cele mai puternice de a te apropia de adevăr și pentru a măsura
distanța care îi desparte de acesta este tocmai comunicarea socială cu ceilalți.
Orice act de vorbire, începând cu cel mai simplu, presupune o raportare a fiecărui
individ la natura comună a umanității”272

Habermas observă că analiza lui Humboldt asupra limbajului se întinde pe trei

niveluri. Primul se referă la caracterul constitutiv al limbajului în relația cu lumea, al
doilea la structura pragmatică a limbajului și comunicării, iar al treilea se referă la
reprezentarea faptelor.273 Primul și al doilea nivel vor merge în direcția semanticii și se
vor regăsi ulterior în filosofia limbajului, dezvoltată ulterior în filosofia analitică, a relației
care se stabilește între propoziții și fapte, dar și spre hermeneutică (Heidegger, Gadamer)
care are în vedere articularea lumii prin limbaj. Direcția pragmatică, cea a analizei
limbajului, este omisă de cele două tradiții filosofice (analitică și hermeneutică),
considerându-se că derivă din acestea, susținând mai departe primatul semanticii asupra
pragmaticii. Oricum calea spre filosofare prin intermediul limbajului a fost deschisă, iar
Humboldt nu este singur filosof care se apleacă spre această temă de reflecție care
demonstrează că filosofarea nu este posibilă în afara interacțiunii umane, comunicarea și
limbajul fiind elementele cheie în jurul cărora gravitează gândirea umană.

IV.6 O perspectivă hermeneutică asupra comunicării ca filosofare

O perspectivă hermeneutică asupra limbajului și comunicării în filosofie o are

Heidegger care se detașează de viziunea avută de Decartes, care se continuă prin Kant și
Husserl conform căreia omul este un cunoscător detașat de lume și de activitățile practice
ale acesteia.274 El consideră că ființa umană (Dasein-ul) și lumea coincid, coincidență care

272
Humboldt, op. cit. p. 91.
273
Jurgen Habermas, Hermeneutic and Analytic Philosophy: Two Complementary Version of the Linguistic
Turn, în Truth and Justification, MIT Press, Cambridge, 2003, p. 62.
274
Lesuțan, op. cit. p. 182.

78
are loc în înțelegere. Prin această poziționare a înțelegerii ca element central al filosofiei,
el dă naștere unei „cotituri hermeneutice” filosofiei sale.
În viziunea sa, ființa umană și lumea formează un cerc, nici unul dintre cele două
concepte neputând fi înțelese în lipsa celuilalt. Din acest punct de vedere lumea nu mai
este înțeleasă ca o totalitate a existențelor, ci ca un întreg care face posibilă experiența
intramundană a raportării la ființă. Astfel, noi nu mai avem acces la existență făra a
înțelege mai întâi ființa existenței, acesta fiind și motivul pentru care ne desfășurăm
„activitățile într-o înțelegere a ființei existenței” 275 Un asemenea mod de înțelegere a
ființei este obiectivul fundamental al existenței umane, prin aceasta înțelegându-se mai
bine pe sine în această lume. Ceva mai încolo în „Ființă și timp”, Heidegger reia această
idee a înțelegerii lumii prin ființă, arătând că ea este posibilă tocmai datorită discursului:

„Existențialii fundamentali care constituie ființa-locului-de-deschidere, adică

starea de deschidere a faptului-de-a-fi-în-lume, sunt situarea afectivă și
înțelegerea. În măsura în care situarea afectivă este la fel de originară ca
înțelegerea, ea presupune un anumit grad de înțelegere.Tot astfel ei îi corespunde
un anumit grad de explicitabilitate....Faptul că limba devine, acum abia, tema
noastră vrea să arate că acest fenomen își are rădăcinile în constituirea
existențială a stării de deschidere a Dasein-ului. Fenomenul existențial-ontologic
al limbii este discursul... Discursul este, existențial vorbind, tot atât de originar ca
situarea afectivă și înțelegerea”276

Putem observa că acestă opinie are la bază, la fel ca în cazul lui Humboldt, faptul
că semnificația determină referința, adică modul în care înțelegem existența determină ce
înseamnă existența pentru noi, precum și la ce existnță putem face referire. În mod cert
mediul acestui tip de înțelegere este limba. Așadar, Heidegger ne arată că ființa apare în
lume în mod discursiv, iar limba este cea care o caracterizează. „Omul se arată ca ființare
care vorbește. Aceast lucru nu înseamnă că omului îi este proprie emisia verbală, ci că
această ființare este modul descoperirii lumii și a Dasein-ului însuși” 277 Prin urmare,
accesul omului la ființă este mijlocit de limbă care este parte constitutivă a Dasein-ului.
Chiar mai mult, filosoful german consideră și el, aidoma lui Humboldt, că
gramatica este prioritară față de logică, arătând că meditația filosofică a păstrat cu
precădere doar sensul enunț al logos-ului „deși grecii au înțeles acest fenomen mai întâi ca
discurs” 278 . În consecință, el vede în acesta posibilitatea reașezării științei limbii pe
fundamente ontologice originare

„sarcina unei eliberări a gramaticii de logică are nevoie în prealabil de o

înțelegere pozitivă a structurii apriorice fundamentale a structurii discursului în
genere ca existențial și nu poate fi realizată ulterior prin ameliorarea și
completarea a ce deja s-a transmis.”279

Cu toate acestea, Heidegger, în lucrarea sa „Ființă și timp”, consideră că noțiunea

de înțelegere este încă tributară conștiinței, unui ego care transcedental interpretează.
Ruptura totală de conștiință s-a realizat odată cu celebra sa afirmație că „limba este casa
ființei”.

275
Martin Heidegger, Ființă și timp, trad. Gabriel liiceanu, ed. Humanitas, București, 2003, p. 9
276
Ibidem, p. 219-220.
277
Ibidem, p. 226.
278
Ibidem.
279
Ibidem, p. 227.

79
 „Limba este domeniul (templum), adică locul de adăpost al ființei. Esența limbii
nu se epuizează în a semnifica; ea nici nu este ceva de ordinul semnelor sau
cifrelor. Deoarece ea este locul de adăpost al ființei, noi ajungem la ființare
străbătând mereu acest adăpost”280

Aici, filosoful Dasein-ului, reia problema limbii privite ca un ustensil intramundan

aflat la îndemână, dar nu o mai pune în legătură cu felul de a fi al ființei, făcând la rândul
său o critică la adresa limbajului privit ca instrument, optând pentru caracterul constitutiv
al acestuia utilizându-se de funcția sa de dezvăluire-a-lumii:

„Limba folosește pentru comunicare. Însă esența limbii nu se epuizează în faptul

de a fi un mijloc de comunicare. Prin această determinare nu este surprinsă esența
ei autentică, ci este invocată doar o consecință a esenței ei. Limba nu este o
simplă unealtă pe care omul o posedă pe lângă multe altele; limba este de fapt
cea care acordă posibilitatea situării în sânul deschiderii ființei. Numai acolo
unde există limbă, există lume...” 281

O altă obordare hermenutică asupra limbajului, implicit a comunicării, o are și

Wittgestein, care va cerceta gândirea și relația sa cu limbajul din perspectiva kantiană cu
privire la posibilitatea cunoașterii și condițiile acesteia, cărora le dă o turnură lingvistică.282
Astfel, el se ocupă doar de problemele semantice, după cum mărturisește în prefața de la
„Tractatus logico philosophicus”:

„Cartea urmărește să traseze gândirii o limită, sau, mai degrabă, nu gândirii cât
expresiei gândurilor: căci pentru a trasa o limită a gândirii ar trebui să gândim
ambele părți ale acestei limite (ar trebui, deci, să gândim ceea ce nu se poate
gândi). Limitele vor putea fi trasate așadar, în cadrul limbajului, iar ce se află de
cealaltă parte a limitei, va fi pur și simplu absurditate”283

Prin aceasta, critica cunoașterii se transformă și devine o critică a limbajului, ea

ocupându-se mai degrabă de sensul enunțurilor și mai puțin de problema adevărului.
Din acest moment, limbajul nu mai este considerat o manifestare secundară a
gândirii, deoarece, gândurile nu sunt procese mentale, nici entități abstracte, ci limba
reprezintă condiția a priori de cunoaștere a lumii, după cum ne arată Wittgenstein prin
afirmația sa „granițile limbii sunt granițele lumii”. Prin acesta, se înlocuiește paradigma
conștiinței cu cea a limbajului. Habermas, cu referire la acest moment al al creației lui
Wittgensten, consideră că acesta „atribuie limbajului un caracter de creator de lume”284,
limba făcând posibilă cunoașterea realității.
În consecință, amândouă tradițiile filosofice (cea analitică și cea hermeneutică)
realizează trecerea paradigmatică de la filosofia conștiinței la filosofia limbajului, în
moduri diferite, dar ambele plecând de la aceeași premisă, anume

280
Martin Heidegger, La ce bun poeții, în Originea operei de artă, trad. Thomas Kleininger și Gabriel
Liiceanu, ed. Humanitas, București, 1995, p. 291.
281
Martin Heidegger, Holderin și esența poeziei, în Originea operei de artă, trad. Thomas Kleininger și
Gabriel Liiceanu, ed. Humanitas, București, 1995, p. 226.
282
Lesuțan, op. cit., p. 185.
283
Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico-philosophicus, trd. Alexandru Surdu, ed Humanitas, București,
1991, p. 35.
284
Habermas, op. cit. p. 64.

80
 „privilegierea unui a priori al semnificației asupra reprezentării faptelor, sau
altfel spus, semnificația determină referința.”285.

Numitorul comun pe care „cotitura lingvistică” îl are atunci când vine vorba despre
această schimbare de paradigmă, este respingerea conceperii limbajului ca instrument de
transmitere a cunoștiințelor, specific filosofiei conștiinței. În același timp refuză să
înțeleagă limbajul ca model al numirii care ar desemna un obiect independent. De aceea,
cotitura lingvistică afirmă identitatea limbajului și a gândirii, plus recunoașterea
caracterului imediat al relației noastre cu lumea.

„Prin aceasta este abandonat conceptul tradițional de lume ca o totalitate a

identităților independente de limbaj, lumea apărând ca acel ceva despre care
vorbește subiectul. Pe de altă parte, limbajul nu reprezintă totalitatea ce aparține
lumii, el pierzându-și statutul empiric, concurând cu subiectul transcedental,
pentru paternizarea sintezei prin care lumea este constituită ca atare în unitatea
sa”286

IV.7 Comunicarea ca experiență fondatoare a filosofiei contemporane

Preocupat să stabilească condițiile care fac posibilă cunoașterea obiectivă, Kant a

introdus în „Critica puterii de judecată” o condiție care, în opinia lui Ilie Pârvu, a constituit
punctul de plecare ce a marcat filosofia acestui secol și care sugerează modul în care se va
transforma filosofia în căutarea universalului.287

„Cunoştinţele şi judecăţile noastre, împreună cu convingerea care le însoţeşte,

trebuie să poată fi universal comunicabile, căci altfel nu ar exista concordanţa
între ele şi obiect; ele ar fi, în totalitate, un simplu joc subiectiv al reprezentărilor,
exact aşa cum pretinde scepticismul. Dar dacă cunoştinţele trebuie să fie
comunicabile, atunci şi starea de spirit, adică acordul puterilor noastre de
cunoaştere în vederea unei cunoaşteri în genere, şi anume proporţia necesară
pentru a face dintr-o reprezentare (prin care ne este dat un obiect) o cunoştinţă
trebuie să fie universal comunicabilă. Căci fără această stare de spirit ca o
condiţie subiectivă a cunoaşterii, cunoştinţa, ca efect al ei, nu s-ar putea naşte...:
comunicabilitatea universală a cunoaşterii noastre este presupusă în cazul oricărei
logici şi al oricărui principiu de cunoaştere care nu este sceptic”288.

Prin acest fragment, Kant pretinde pentru toate judecățile și cunoștințele

comunicabilitate universală pentru a le putea atribui obiectivitate și conformitate cu
obiectul. Obiectivitatea este urmărită și în „Critica rațiunii pure” unde aceasta, ca formă de
cunoaștere, este posibilă doar în măsura în care obiectivitatea cunoștințelor ar consta în
concordanța cu obiectele. În această Critică, comunicabilitatea unei judecăți este
considerată o trăsătură exterioară a adevărului, care rezultă tocmai din obiectivitatea
judecății.

285
Lesuțan, op. cit. p. 187.
286
Ibidem.
287
Ilie Pârvu, Filosofia comunicării, ed. Şcoalii Naţionale de Studii Politice şi Administrative
Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”, București, 2000, p. 121-122.
288
Apud Ilie Pârvu, op. cit. p. 123.

81
 „Piatra de încercare cu ajutorul căreia putem distinge dacă considerarea a ceva ca
adevărat e convingere sau simplă persuasiune este, deci, privind din afară,
posibilitatea de a comunica şi de a găsi considerarea a ceva ca adevărat ca
valabilă pentru raţiunea oricărui om; deoarece atunci există cel puţin o bănuială
că principiul concordanţei tuturor judecăţilor, în ciuda diversităţii subiectelor
între ele, se va baza pe un fundament comun, anume pe obiect, cu care deci toate
vor fi de acord şi vor dovedi prin aceasta adevărul judecăţii”289

Trebuie de remarcat că această intercomunicabilitate este mai degrabă un

fundament subiectiv al judecății, care nu trebuie de confundat cu principiile obiective ale
judecății. Acestea fac trimitere la ideea de adevăr ca acord cu obiectul, pe care se bazează
și „acordul spiritelor”:

„Adevărul însă se bazează pe acordul cu obiectul, în raport cu care, prin urmare,

judecăţile oricărui intelect trebuie să fie de acord între ele (consentientia uni
tertio, consentiunt interese)”290

Mulți cercetători ai operei kantieniene admit faptul că pentru filosoful german,

comunicabilitatea universală este o condiţie necesară pentru validitatea obiectivă, deoarece
cele două sunt „concepte interdefinibile”. Kant însuşi scria în Prolegomene, paragraful 19:
că validitatea obiectivă şi universalitatea necesară (pentru oricine) sunt termeni echivalenţi
291
. Mergând mai departe pe urmele acestei judecăți, luând ca ipoteză de lucru ideea
interdefinibilității validității obiective și a comunicabilității universale, vom constanta că
ulterior, în filosofie, centrul de interes se va muta pe cel de-al doilea concept. Astfel, Ilie
Pârvu consideră că

„Această deplasare spre universalitatea comunicării este un pas important în

cercetarea filosofică, deoarece acest domeniu este mult mai accesibil cercetărilor
obiective: formele şi condiţiile comunicării au o substanţă obiectivă mai
transparentă faţă de cercetare decât condiţiile constitutive ale subiectivităţii. In
plus, aşa cum vom vedea, dacă ne vom referi la forma comunicării cea mai
importantă, limbajul verbal, aceasta, dincolo de transparenţa şi accesibilitatea faţă
de metodele cercetării obiective induce şi speranţa rezolvării tensiunii esenţiale a
filosofiei (şi a oricărei cunoaşteri), aceea dintre individual şi general. Limbajul
are, prin structura şi funcţionalitatea lui, capacitatea de a pune în relaţie cei doi
“poli”: el – ca ideolect - individualizează, distinge o persoană până la identitate;
dar, prin structurile lui de profunzime, prin <<gramatica universal>> el manifestă
o competenţă sau facultate unică a fiinţei umane sociale, competenţa lingvistică.
Studiul acestei competenţe lingvistice (capacitatea de a vorbi şi înţelege
propoziţii, de a crea o mulţime potenţial infinită de asemenea propoziţii) i-a dus
pe cercetătorii contemporani să formuleze un număr de universali lingvistici de la
care nu s-a găsit nici o excepţie în vreo limbă naturală cunoscută actualmente.
Acest succes, nu trebuie să o spunem, are o deosebită semnificaţie filosofică.
Deplasarea de la structurile subiectivităţii la structurile comunicării (lingvistice,
în primul rând) este sensul în care trebuie să înţelegem transformarea proiectului
kantian de cercetare şi justificare a sistemelor categoriale, a universalilor
cunoaşterii, existenţei şi culturii. Este tocmai sensul în care vom încerca să

289
Immanuel Kant, Critica raţiunii pure, Editura IRI, București, 1998, p. 582.
290
Ibidem.
291
Apud Ilie Pârvu, op. cit. p. 125.

82
 prezentăm modul în care cultura comunicării, devenită neîndoielnic dominantă în
lumea de azi, îşi asumă responsabilitatea filosofică”292

În lumina acestor considerente, putem conchide că, sub aspect filosofic,

comunicarea, ca experiență fondatoare a acestui domeniu, împreună cu alte surse ale
cercetării filosofice cum ar fi arta, viața, cunoașterea științifică, etc., are o poziție aparte în
sensul că le cuprinde pe toate. Dacă Immanuel Kant în prima sa Critică făcea o corelație
între experiența comunicării intersubiective și cea a a cunoașterii obiective, iar în cea de-a
treia lucrare explica posibilitatea judecăților estetice prin comunicare a unui punct de
raportare universal care să hotărască asentimentul universal, mai exact acel simț comun la
care se raportează respectivele judecăți pe baza căruia ele pot fi comunicate, în filosofia
contemporană, comunicarea, „este ridicată la nivelul de matrice a tuturor experiențelor
umane”293. Din acest punct de vedere nu putem considera ca fiind întâmplătoare așezarea
comunicării ca temă centrală a marilor direcții ale filosofiei secolului nostru. Rămâne doar
să arătăm că filosofia, ca formă a comunicării, recuperează, într-o societate în care mediul
virtual este din ce în ce mai important, demnitatea cercetării în grup (în rețea), specifică
școlilor filosofice ale antichității grecești, recreând orizontul cunoașterii umane care trece
de la cunoașterea individuală la cea colectivă via WEB 2.0.

IV.8 Opinia lui Davidson cu privire la rolul comunicării în filosofie

Acest autor pleacă de la următoarea teză:

„Comunicarea cu succes demonstrează existenţa unei concepţii despre lume

împărtăşită, în mare măsură adevărată; împărtăşirea unui limbaj, ca o condiţie
necesară a comunicării, înseamnă împărtăşirea unei imagini a
lumii care trebuie să fie, în trăsăturile ei principale, adevărată.”294

Din această afirmație rezultă faptul că trăsăturile limbajului nostru exprimă

trăsăturile fundamentale are realității. Cu alte cuvinte, în limbaj se află depozitat adevărul
care transcede realitatea. El consideră că această caracteristică este calea prin care filosofia
analitică ajunge să facă metafizică, pentru că scoate în evidență structura esențială a lumii
prin analizarea acelor trăsături care formează limbajul. Cele două filosofii ajung la un
numitor comun prin succesul comunicării umane.

„Această comunicare cere un acord al interpretărilor locutorilor relative la

aceeaşi frază. Acest acord al interpretărilor nu se poate realiza decât prin
existenţa unei anumite structuri logice a frazei, prin care aceasta, în acelaşi timp,
este corelată cu realul. Realizarea acestui acord al interpretărilor în cadrul
comunicării cu succes confirmă în acelaşi timp acordul structurii lingvistice cu
structura realităţii. În felul acesta studiul limbajului poate reprezenta o cale de
acces la structura logică a lumii.”295

292
Pârvu, op. cit., p. 126.
293
Idem, p. 127.
294
Apud G. H. Von Wright, Die analytische Philosophie. Eine historisch - kritische Betrachtung, în G.
Meggle, U. Wessels (Arsg.), Analyomen I. Perspectives in Analitical Philosophy, W. De Gruyter, Berlin,
1993, p.6
295
Pârvu, op. cit., p. 148.

83
 Datorită acestei teze susținută de Davidson, limbajul și comunicarea nu rămân
numai niște teme ale filosofiei, ci devin elemente elementare în construirea viziunii asupra
lumii. De aceea, considerăm că în Agora Virtuală a comunităților online, actul comunicării
este unul a filosofiei de moment care exprimă realitatea erei în care trăim cu adevărul care
subscrie acestei lumi. Nu putem delimita comunicarea virtuală de celelalte căi de
comunicare considerând-o un instrument al neadevărului. Profilul online a user-ului,
depășește sfera unui simplu profil care nu exprimă nimic. El este un avatar al realității
cotidiene, care transcede profilul psihic al celui care l-a creat, corespunzând adevărului său
interior care își are sursa în realitate. Temele pe care acesta se pronunță sunt cele care
interesează un anumit grup de oameni, mai mare sau mai mic, ce achiesează în general la
punctele de vedere împărtășite. Astfel între membrii acelei comunități online se formează o
relație care poate fi privită ca o școală de formare, în care unul dintre utilizatori este liderul
de opinie, în timp ce ceilalți sunt surse, sau resurse informaționale pentru construirea
demonstrației în jurul ipotezei formulate.
Având în vedere că numărul utilizatorilor comunităților online este în continuă
creștere, putem conchide că lumea virtuală are impact major asupra transformărilor
mundane. Astfel nu este deplasat să admitem că filosofia, ca știință care are în vedere
adevărul, (conform lui Aristotel) dar și ca formă de comunicare (Kant, Leibnitz, Humbold,
Davidson) s-a mutat din amfiteatru, din agoră, în acest nou spațiu, al realității virtuale,
unde este la îndemâna tuturor și influențează noua lume în ansamblu ei. Din acest punct de
vedere, filosofia, nu a murit, ci s-a adaptat noilor tendințe contemporane, în care
comunicarea este cea mai definitorie caracteristică a societății în general și a omului în
mod special.

IV.9 De la filosofia comunicării la ideia unei filosofii bazate pe

comunicare

Departe de a fi terminat discuțiile despre natura comunicării și tezele pe care

aceasta le implică, acestea din urmă ne-au pus în situația de a realiza că este necesar un
nou început în studiul filosofic al comunicării. Acest început constă în transformarea
comunicării într-un program filosofic de cercetare. Un asemena program a fost conceput
de Francis Jaques, tema pe care a cercetat-o fiind comunicabilitatea, care în opinia sa este
posibilă doar în prezența interacțiunii sau a dialogului, acesta din urmă reprezentând acea
„instanţă a discursului care realizează ansamblul de condiţii necesare a priori pentru a
constitui o semnificaţie comunicabilă.” 296 În aceste condiții, se pune întrebarea dacă
filosofia poate inova acestă situație înțelegând cum este posibilă producerea unui sens nou.
Prin aceasta, filosoful francez încearcă să sondeze „semnificaţia originară” a comunicării,
introducând realitatea relaţională a interlocuţiunii cu titlul de parametru fundamental.
La întrebarea „ce face cuvântul să «vorbească»?, acesta consideră că

„nici eul individual, nici grupurile sociale nu oferă răspunsuri adecvate şi nu

epuizează alternativele, între idolii eului şi ai forului terţul nu este exclus; el ar
putea fi structura relaţională a limbajului (contractul enunţiativ), un domeniu
propriu-zis transcendental. Numai teoretizarea acestuia va permite reluarea
demersului critic în filosofie în general, dispensându-ne de o conştiinţă
necontextualizată şi trecând la situaţia originară a comunicării ca mediu de

296
Francis Jacques, L'Espace logique de l'interlocution, P. U. F., Paris, 1985, p. 11.

84
 sondare a condiţiilor de posibilitate ale semnificaţiei, care articulează referinţa
discursului şi caracterul lui intrinsec dialogal.”297

Obiectivele sale sunt de a formula condițiile de realizare socială a comunicării și

acela de a formula a prioriul ei formal, adică determinațiile fundamentale ale competenței
comunicaționale. Pe baza studiilor sale, el construiește o teorie filosofic-critică a
comunicării, care are la bază conceptul de comunicabilitate, pentru filosofia primă care
vizează ideile de obiectivitate, obiect, subiect și identitatea personală.
O analiză a teoriei sale o face Ilie Pârvu în cartea sa Filosofia comunicării:

„Filosofia construită pe baza experienţei efective a comunicării, a unei fiinţe în

raport cu alta, raport menţinut prin comunicare, a unei situaţii originare relaţionale
originare, ca instanţă fondatoare îşi oferă o şansă nouă pentru reluarea în condiţiile
celei mai relevante experienţe contemporane a demersului critic-fondator kantian.
Nu întâmplător, Jacques îşi consideră programul său o analitică a comunicării,
având ca obiectiv principal determinarea unui a priori de ordin comunicaţional.
Temeiul şi mediul extragerii acestor scheme categoriale nu va mai fi o instanţă
subiectivă sau modul canonic al discursului (comunitatea canonică a comunicării
a lui Apel), subiectul constituant (Kant, Fichte), nici chiar acel ceva care se
constituie graţie operaţiei prin care umanitatea, ca specie naturală, accede la
cultură prin munca socială (Marx). După Jacques, acesta trebuie să fie o relaţie
constituantă prin efectele ei a priori asupra genezei sensului în general. De la
nivelul acestei teme se operează o deplasare a ansamblului conceptualităţii (şi
nostalgiei) filosofice. Dacă, prin Wittgenstein, problemele filosofice nu-şi
datorează existenţa decât necunoaşterii şi nerespectării funcţionalităţii limbajului,
Jacques ne solicită să vedem şi partea pozitivă a relaţiei limbaj- filosofie: o
cunoaştere adecvată a limbajului, adâncită până la condiţiile lui de posibilitate, va
permite o transformare substanţială a perspectivelor filosofiei. Se porneşte astfel,
pe urmele filosofiei analitice, de la limbaj, dar nu considerat în sine, ci în
capacitatea lui de a se referi la real, de la un discurs de constituţie dialogică şi
referenţială - forma canonică sau eminentă a comunicării. Acesta, la rândul lui,
trebuie interogat asupra condiţiilor de posibilitate, trecând astfel la nivelul
competenţei comunicaţionale .”298

Francis Jacques își dorește să prelungească la nivelul teoriei critice ale comunicării
proiectul kantian prin care se investighează condițiile posibilității. Pentru ca demersul său
să aibe sorți de reușită, acesta apelează la perspectiva lui Chomsky din analiza limbajului,
doar că nu se va concentra pe analiza comunicării în sensul performanțelor efective, ci
asupra competenței comunicative „competenţa ce condiţionează un discurs
comunicabil” 299 . Din punctul său de vedere, competența comunicațională poate fi
reconstruită rațional în baza a trei condiții:

I. Interlocutorii trebuie să fie apţi să-şi asigure şi să-şi păstreze identitatea

personală în toate poziţiile actului de comunicare: a lua cuvântul, a ceda, a
relua dialogul, a-şi controla forma exprimării lingvistice. (Lucrul acesta
antrenează pronumele personale)

297
Pârvu, op.cit., p. 184.
298
Idem, p. 186.
299
Idem, p. 187.
85
 II. Interlocutorii trebuie să fie capabili să emite ipoteze asupra celor pe care le
spun partenerii în context interlocutiv (utilizând expresii referenţiale:
nume proprii, descripţii definite, demonstrative).

III. Interlocutorii trebuie să fie capabili să interiorizeze un al treilea mediator,

adică să admită o lege iniţială de schimb.300

Aceste condiții constituie în viziunea lui Jacques a apriori-ul discursului în context

comunicațional. Ele corespund

„comunicabilităţii conţinutului prepoziţional, referinţei şi forţei ilocuţionare; pe

scurt, diverselor pretenţii de validitate intersubiectivă pe care le are orice act de
comunicare. Acesta intenţionează să satisfacă simultan inteligibilitatea mesajului,
adevărul lui cognitiv şi pertinenţa pragmatică, care sunt independente”301

Sub acest aspect, studiul competenței comunicaționale nu înseamnă doar o

descoperire a structurilor profunde ale comunicării și a presupozițiilor ei generale. De aceea
Fr. Jacques încearcă să pună această analiză în contextul unui program de cercetare
filosofică. A priorii comunicării vor forma nucleul teoretic al acestei cercetări care prinde
contur sub forma unei „critici ale rațiunii comunicative”. Rolul acesteia ar fi acela de de a
explica structura modului de gândire comunicaţional şi apoi să indice implicaţiile lui
filosofice.

„Prima dintre asemenea consecinţe priveşte raţionalitatea - temă dominantă a

filosofiei contemporane. Jacques propune o formă distinctă a acesteia,
raţionalitatea comunicativă (care nu se mai reduce la raţionalitatea logică –
conformitatea cu principiile logicii, şi nici la raţionalitatea normativă -
conformitatea cu anumite reguli sau maxime metodologice), o formă lărgită a
raţionalităţii, capabile să depăşească relativismele moderne. Acestea se bazau, în
genere, pe ideea incomensurabilităţii (lipsa unui limbaj comun) diferitelor teorii
generale sau paradigme. Incluzând asemenea produse ale cunoaşterii în mediul
unor discursuri comunicabile, se poate arăta comensurabilitatea discursurilor”302

A doua consecință cu privire la raționalitatea comunicativă este aceea că ea pune

bazele unei comprehensiuni intersubiective care este în mod real interactivă, ce înlocuiește
comprehesiunea naturală a autorului solitar

„într-o discuţie interactivă, un grup de oameni discută, analizează condiţiile

discursului, concepţia lor asupra experienţei, legitimitatea instrumentelor folosite,
experienţele privilegiate, modelele matematice utilizabile, strategia de ansamblu.
Acest tip de discurs, care va stabili condiţiile de posibilitate ale teoriei, deschide
calea unei figuri originale a raţionalităţii, care nu se poate naşte şi manifesta în
cadrele obişnuite ale ştiinţei. Conceptele fundamentale şi criteriile de raţionalitate
se constituie în însuşi procesul interogaţiei şi al construcţiei teoriei ca discurs
comunicabil. Actele de argumentare şi examinare critică se înfăptuiesc în situaţia
de dialog, interlocutivă, în care sunt confruntate şi justificate poziţiile.”303

300
Ibidem.
301
Jacques, op. cit. p. 373.
302
Pârvu, op. cit. p. 189.
303
Ibidem.
86
 Dacă Kant lua ca punct de reper în teoria sa asupra raționalității însăși existența
rațiunii, teoria raționalității comunicative se construiește plecând de la un alt „dat”, cel al
comunicării. Pornind de aici, conform lui Ilie Pârvu, structurile categoriale ale raţionalităţii
nu se mai deduc din analiza unui Ego constituant, ci ele sunt produse printr-o deliberare
pragmatică reglată. Aceasta este sursa procedurilor fundaţionale ale inteligibilităţii. Ele pot
fi întemeiate, la rândul lor, nu pe cadrele sociale ale cunoaşterii, ci pe un model canonic al
comunicării; acesta (obiectul unei pragmatici ca ştiinţă reflexivă, formală) şi nu structurile
sociologice asigură unitatea interpretării intersubiective a lumii.304
Unda de șoc a noilor teorii din științele comunicării, ce au integrat analizele
lingvistice și cele logice filtrate ulterior prin critica rațiunii comunicative nu poate să nu
afecteze teoria existenței, deoarece propun un concept organizațional al realității. Acest
lucru se datorează faptului că modelul interior al discursului nu conține doar condiții
formale ale comunicabilității la modul general, ci și o referință extralingvistică, chiar
ontologică.

„Această nouă ontologie va fi stilistic omogenă cu Critica raţiunii comunicative,

întrucât ambele vor căuta principii ale organizării (nu structuri categoriale fixe) ale
strategiei programelor de cercetare, respectiv, ale organizării existenţei. Prin
aceasta, nivelul cel mai înalt al reflecţiei filosofice, acela al categoriilor, îşi
modifică semnificaţia: categoriile sunt concepte foarte generale care nu trimit
direct la nici un obiect, ci care descriu organizarea altor concepte”305

Prin aceasta, experiența modernă a comunicării oferă la nivel categorial, o nouă

viziune asupra cunoașterii și existenței. Datorită acestui aspect, obține o demnitate
metafizică creatoare a unei noi paradigme a raționalității, care corespunde marilor
experiențe care au instruit spiritul la nivelul cel mai profund.

IV.10 Revoluția virtualului și filosofia comunicării

Marea problemă a acestei filosofii întemeiate pe comunicare privește generalitatea

pretențiilor ei. Practic se pune întrebarea în ce măsură aprioricul lingvistic al comunicării
este unul cu adevărat universal? Această pretenţie este provocată în ultimele decenii de
noile tehnologii care au condus la o veritabilă revoluţie a virtualului în comunicare. Paralel,
asistăm la contestarea ideii generale de cunoaştere, definită prin cunoaşterea propoziţională,
datorată dezvoltărilor recente ale ştiinţelor cogniţiei. În ambele domenii, deplasarea ce s-a
făcut de la limbaj la imagine implică o reevaluare a conceptelor de cunoaștere și
comunicare, implicit a fundamentelorc omunicării în genere.

„Se naşte astfel un nou mod de gândire, gândirea virtuală şi o ontologie asociată,
aşa-zisa metafizică a realităţii virtuale, ca urmare a ştiinţelor şi tehnologiilor
actuale ale informaţiei şi comunicării. Apariţia unor tehnici de sinteză şi de tratare
numerică a imaginilor, posibilitatea de imersiune în imagini, dezvoltarea unor
tehnici de teleprezenţă şi televirtualitate (prin combinarea imaginilor sintetice şi a
telecomunicaţiilor) creează noi moduri de comunicare şi de lucru prin
reprezentările virtuale despre noi şi despre alţii. Asistăm astfel la o revoluţie a
imaginii” în cadrul civilizaţiei noastre, care-şi cere şi ea dreptul la o proiecţie
filosofică” metafizică. Această revoluţie a modificat raporturile clasice dintre imagine şi
limbaj, imagine şi model, imagine şi spaţiu, imagine şi timp.”306

304
Idem, p. 191.
305
Jacques, op. cit., p, 473.
306
Părvu, op. cit., p. 193-194.
87
 În acest context, virtualul ne oferă o mai mare putere de a acționa asupra realului.
Astfel, el nu mai este doar o umbră a realului, ci îl potențează, devenind, uneori, o condiție
de acces la real. Creatoare de noi lumi posibile, noua tehnologie a informației face posibilă
o comunicare imediată și în jurul acestui proces apare o societatea virtuală care are
corespondențe în realitatea deja cunoscută. Deja cele două tipuri de societăți se
întrepătrund până la indentitate. În cele din urmă rămâne de văzut în ce măsură va afecta
virtualul

„imaginea noastră despre noi înşine şi relaţiile noastre cu lumea, va conduce

astfel la o nouă perspectivă metafizică. Realitatea virtuală, produs al noilor
tehnici de comunicare din lumea electronică constituie o nouă formă a
experienţei umane, a cărei închidere categorială reprezintă una dintre cele mai
fascinante provocări adresate vreodată filosofiei.”307

IV.11 Concluzii

În acest capitol am arătat că societatea contemporană se află sub paradigma

verbului „a comunica”, demonstrând că demersul teoretic al gândirii europene s-a aflat mai
întâi sub semnul verbului „a fi”, mai apoi sub puterea exercitată de „a cunoaște”, dar că
nici existența, nici cunoașterea nu înseamnă nimic dacă nu sunt comunicate, astfel
comunicarea devine noua paradigmă care se cere interpretată și explicată.
Ulterior am stabilit că actul comunicării constă în transmiterea informațiilor, ideilor și
atitudinilor sau emoțiilor de la o persoană, la altă persoană, sau de la un grup la altul, în mod
esențial prin utilizarea simbolurilor.
Ne-am concentrat apoi eforturile pentru a arăta că, odată cu cotitura linvigvistică, filosofia
încetează să mai însemne o construcție de sisteme, ci își îndreaptă atenția către limbaj
axându-se pe funcțiile sale semantice și comunicative, privindu-l sub aspectul său constitutiv
al relației ființării umane cu lumea.
Am ajuns astfel la opiniile lu J. G. Hamann cu privire la posibilitățile filosofice ale
limbajului care stipulează că limbajul are o superioritate genealogică asupra celor 7 funcții
ale propozițiilor și inferențelor logice, pentru că întreaga noastră capacitate de a emite
judecăți este fundamentată de limbaj. Astfel, noul raport dintre limbaj și rațiune schimbă
total modul de a filosofa, filosofia urmând să devină o analiză a folosirii limbajului.
Folosindu-ne de perspectiva lui Wilhlem von Humboldt, am demonstrat că limbajul
poartă în dânsul perspectiva asupra lumii, constituind, în același timp, semnificația cu
ajutorul căreia putem înțelege lumea, fiind astfel condiția tuturor experimentelor, prin
urmare poate fi acceptat ca metodă de filosofare.
Odată stabilit acest aspect, am conchis că sub aspect filosofic, comunicarea, ca
experiență fondatoare a acestui domeniu, împreună cu alte surse ale cercetării filosofice
cum ar fi arta, viața, cunoașterea științifică, etc., are o poziție aparte în sensul că le
cuprinde pe toate și nu putem considera ca fiind întâmplătoare așezarea comunicării ca
temă centrală a marilor direcții ale filosofiei secolului nostru.
Astfel, limbajul și comunicare nu rămân numai niște teme ale filosofiei, ci devin
elemente elementare în construirea viziunii asupra lumii. De aceea, considerăm că în
Agora Virtuală a comunităților online, actul comunicării este unul al filosofiei de moment
care exprimă realitatea erei în care trăim cu adevărul care se subscrie acestei lumi.

307
Idem, p. 196.
88
 De asemenea, Agora Virtuală, fiind un produs al lumii virtuale, dă naștere unui
nou mod de gândire, anume gândirea virtuală şi o ontologie asociată, aşa-zisa metafizică a realităţii
virtuale, ca urmare a ştiinţelor şi tehnologiilor actuale ale informaţiei şi comunicării. Sub acest
aspect, realitatea virtuală, produs al noilor tehnici de comunicare din lumea electronică constituie o
nouă formă a experienţei umane, a cărei interpretare reprezintă una dintre cele mai fascinante
provocări adresate vreodată filosofiei.

89
 Cap. V. Crowdsourcing-ul – o posibilă renaștere a filosofiei
contemporane

Problemele cu care se confruntă lumea de astăzi nu iși pot afla rezolvarea în afara
apelului la o nouă metodologie a cercetarii. De aceea, se amplifică și importanța acordată
eticului în toate demersurile ființei umane, în speranța dobândirii unor comportamente
morale.
Întreaga cultură a societății bazată pe cunoaștere este una a schimbării.

„Pentru a supraviețui și pentru a reuși fiecare instituție va trebui să se transforme

într-un agent al schimbării. Cel mai eficient mod de a gestiona schimbarea este să
o determini”308

Ritmurile extrem de ridicate ale schimbării, caracteristice Societății Tehnologiilor

Emergente impun asumarea unei noi paradigme: cercetarea în retea (crowd research). De
altfel „Crowdsourcing-ul este o soluție naturală la multe dintre problemele pe care le au oamenii
de știinta care se confrunta cu o mare cantitate de date” 309 , susține Jeffrey R. Young în
articolul Crowd Science Reaches New Heights.
Prin tehnică, omul transformă natura ființelor și lucrurilor creându-şi propria sa
lume umană, lumea culturii și civilizației. Din păcate, tehnologiile emergente au declanșat
fie utilizări riscante, fie efecte negative, fie aplicații precipitate, sau chiar discutabile, în
numeroase cazuri.
Ritmurile accelerate de dezvoltare a tehnologiilor emergente au născut și conștiința
„ireductibilei noutăți” ce va trebui să caracterizeze lumea de mâine. În plan social, se
identifică posibilitatea reproiectării viitorului, pornind de la înțelegerea și interpretarea
proceselor sociale noi, provocate de dezvoltarea tehnicii, procese care dau naştere unei noi
culturi: cultura schimbării, dar și unei schimbări culturale.

„Schimbarea și reorientare culturii de astăzi este aceea a punerii în comun a

informațiilor310“

Contrar așteptărilor, cercetarea în rețea poate să scrie și să implementeze proiecte

de cercetare la fel de bine ca și grupurile de reputați cercetători sau cercetătorii individuali
cei mai renumiți.

„Articolele crowd-sourced scrise pe bucățele de autori dispersați rezistă bine în

fața acelora elaborate de un singur autor”311

De exemplu, jocul EteRNA, care a fost creat de un biochimist de la Universitatea

Stanford și de un specialist în computer science de la universitatea Carnegie Mellor,

308
Peter F. Drucker, Managementul viitorului, ed. ASAB, Bucuresti, 2004, p. 75
309
Jeffrey R. Young, Crowd Science Reaches New Heights, in „The Chronicle of Higher Education”, accesat
pe 4.09.2015, disponibil pe: http://chronicle.com/article/The-Rise-of-Crowd-Science/65707/
310
Idem.
311
Rae Tushar, Carnegie Mellon Researchers Find Crowds Can Write as Well as Individuals; in „The
Chronicle of Higher Education”, accesat pe. 04.09.2015, disponibil pe:
http://chronicle.com/blogs/wiredcampus/carnegie-mellon-researchers-find-crowds-can-write-as-well-as-
individuals/29440

90
 „le permite cercetătorilor să externalizeze o parte din munca de design al ARN-
ului către 26000 de jucători, mai curând decât către cercetătorii de laborator”312.

Jucătorilor li se dă un puzzle al unui fragment de ARN, de o anumită formă, care

trebuie „umplut” cu componente – nucleotide – pentru a produce cea mai plauzibilă
soluție. Comunitatea jucătorilor votează pentru soluția despre care cred că ar avea cele mai
bune șanse în laborator. Cercetătorii selectează cele mai apreciate „schițe moleculare” și le
sintetizează, după care trimit rezultatul către rețea, pentru a obține „schițe” mai bune.
Remarcabil este faptul că rețeaua produce rezultate mai bune decât acelea produse
cu ajutorul calculatorului, pur și simplu pentru că mașina (softul), oricât de evoluată –
chiar și atunci când interacționează cu cercetătorii cei mai de top (dar în grup mic sau
individual), nu poate gândi complexitatea313.
Este tot mai evident că societatea dominată de cultura schimbării determină în mod
necesar un grad ridicat de incertitudine, complexitate și conflict. De aceea, dimensiunea
personalității tuturor celor implicati în actul schimbăarii generează un spațiu al comunicării
și înțelegerii, bazat pe valorizarea solidarității și cooperării, a promovării bunelor practici
și a interesului general în acțiunea socială comună.

V.1 Premise

Folosit pentru prima dată în 2003 de către Dale Dougherty, termenul de „Web 2.0”
a fost repetat de către colegul său, Tim O’Reilly în anul 2005314. Mai târziu, el a propus o
definiție a acestui termen, iar apoi a stabilit ceea ce el a considerat a fi principalele
caracteristici ale „Web 2.0”:
- Web-ul ca o platformă de exprimare: interactivitatea ce o oferă “Web 2.0”
permite fiecărui utilizator să-și exprime în mod liber și să decidă dacă să divulge, publice,
căuta sau schimba informații.
– Efectul de levier al inteligenței colective: pe internet, milioane de informații sunt
transmise, circulate, iar apoi conectate între ele. Această rețea continuă să se extindă prin
interacțiunea crescută dintre informațiile diferite ce le oferă. Contribuția unei multitudini
de indivizi pe o temă comună este mai bogată decât a unei singure persoane315. În cadrul
acestei perspective au fost create enciclopedii de colaborare, precum Wikipedia.
- Puterea datelor: mulțumită internetului, unele companii precum ar fi Amazon,
Facebook și Google au constituit baze de date substanțiale.
- Sfârșitul unui ciclu de eliberare: utilizatorul nu mai este un consumator pasiv
cum a fost mult timp, ci este pe deplin un participant. Este probabil ca el să devină un
adevărat (co) dezvoltator și inovator.
- Modelele ușoare de programare: trebuie luat ceea ce deja există și trebuie avută o
perspectivă inovativă asupra produsului respectiv. Este nefolositor să creezi sisteme
complicate. Trebuie să creăm un conținut ce este ușor accesibil și valabil.

312
Rachel Wiseman, The Public, Playing a Molecule-Building Game, Outperforms Scientists; in „The
Chronicle of Higher Education”, accesat pe 04.09.2015, disponibil pe:
http://chronicle.com/blogs/wiredcampus/the-public-playing-a-molecule-building-game-outperforms-
scientists/32835
313
Idem.
314
T. O'Reilly, What Is Web 2.0. Design Patterns and Business Models for the Next Generation of Software,
accesat in data de 28.08.2015 la adresa http://www.oreilly.com/pub/a/web2/archive/what-is-web-20.html
315
Idem.

91
 - Software-ul este stabilit în afara computerului: computerul nu mai este singura
metodă folosit pentru circulația informației. Dispozitive mobile, console de jocuri,
televiziunea oferă opțiuni care pot fi conectate la internet.
- Sporirea interfețelor utilizatorului: trebuie să se realizeze bogăția potențială a
interfețelor web ce devin din ce în ce mai interactive. Datorită lui Web 2.0 și celor 1.7
miliarde de utilizatori ai internetului în 2010 și celor 2.2 miliarde ce se așteaptau a fi în
2013, aceștia pot acum să comunice și să interacționeze, să ofere răspunsuri, să sugereze
idei, să sugereze anumite schimbări 316 . Această evoluție a generat un nou tip de
consumator ce nu ezită a-și folosi creativitatea pentru a oferi inovații, îmbunătățiri pentru
produse sau servicii. Pentru a trăi pasiunea creării acestora și nu numai pentru a-și satisface
un interes economic. Aceștia reprezintă o oportunitate pe care afacerile trebuie să învețe
cum să o folosească pentru a interacționa mai bine cu publicul căruia se adresează. Acest
lucru a ajutat anumite firme să-și imagineze sau să-și adapteze modelele de afaceri Web
încorporând clientul precum un actor și nu doar unul singur317. În cadrul acestui context a
apărut termenul de crowdsourcing.

Acest concept se referă la angajamentul publicului general faţă de anumite sarcini

definite într-un mod specific de către proprietarii de proiecte sau de către clienţii lor318
Probabil că singurul „produs” de valoare al Crowdsourcing-ului este informaţia generată
de către utilizator sub forme variate de conţinut digital (de exemplu, recenzii de produse,
etichetări, observaţii atente şi wikies – baze de date, de pagini de internet informaţional ce
pot fi editate în timp real), create tipic pentru un scop predefinit de către participanţii la
proiectele de Crowdsourcing319. Această nouă abordare în cercetare, susţine din ce în ce
mai mult afacerile tradiţionale, management-ul de urgenţă, sănătatea,
politica/guvernământul şi alte activităţi ale societății contemporane, 320
cunoscând o
dezvoltare fără precedent datorită dezvoltării internetului si a rețelelor sociale online.

Analiza acestui fenomen, ne va ajuta să înțelegem mai bine cum funcționează

Societatea bazată pe Cunoaștere și care tendințele acesteia de dezvoltare.

V.2 Definiții ale Crowdsoursing-ului

Crowdsourcing-ul este un concept relativ nou, apărut în 2006, care este derivat din
Communitysourcing 321 și se referă la o modalitate de cercetare, colectare și analiză a
informațiilor prin care o persoană se „conectează” la o comunitate care îi oferă suport
analitic, răspunsuri și soluții pentru problemele puse în discuție. În limba română, acest

316
Bernard Cova, Consumer Made, Quand le consommateur deviant producteur, în revista Décisions
Marketing, nr.50/2008, pp.19-27,accesata la data de 28.08.2015, disponibil pe:
http://www.jstor.org/stable/20723307?seq=1#page_scan_tab_contents;
317
Idem.
318
A. Doan, R. Ramakrishnan, A.Y. Halevy, Crowdsourcing systems on the World-Wide Web.
Communications of the ACM 54, 4, 2011, p. 86-96.
319
Howe Jeff, The Rise of Crowdsourcing, articol accesat la data de 29.08.2015, la adresa
http://archive.wired.com/wired/archive/14.06/crowds.html
320
Tarra Behrend, David Sharek, Adam Meade, Eric Wiebe, The viability of crowdsourcing for survey
research in Behavior Research Methods 43, 3/2011, pp. 800-813
321
Franco Moretti, Frank Zephyr, Crowdsourcing for Humanities Research, articol accesat la data de 29. 08.
2015, disponibil pe: https://web.stanford.edu/group/spatialhistory/cgi-bin/site/project.php?id=1081;

92
termen se traduce prin externalizarea în masă, deoarece presupune un proces care implică
externalizarea unor activități către un grup distribuit de persoane 322 . Acest proces
presupune, cu precădere, utilizarea mijloacelor electronice de comunicație și prelucrare a
informației în detrimentul modalităților de cercetare clasice323. Există diferite forme de
crowd research, dar toate pornesc de la premisa că un grup mai mare de oameni poate oferi
soluții pentru diverse provocări din aria cercetării care ar fi inaccesibile unui singur individ
sau unui grup mic de persoane. De fapt crowd research-ul se bazează pe noțiunea de
„wisdom of crowds” (înțelepciunea mulțimii) dezvoltată de James Surowiecki în cartea cu
același nume unde autorul menționat, explică viziunea sa în câteva cuvinte: „dacă două
capete sunt mai bune decât unul, o sută de capete vor obține sigur rezultate excelente”324.

Acest concept a fost creat de Jeff Howe, editor la revista Wired Magazine, în urma
unor discuții despre felul în care afacerile folosesc internetul pentru a-și externaliza munca
către persoanele din afara companiei, cu scopul de a-și îmbunătăți performanțele.325 El a
folosit termenul de „externalizare în masă” pentru a defini fenomenul de externalizare a
sarcinilor companiei folosind inteligența colectivă. Mulțimea este folosită pentru
creativitatea sa, puterea sa inovatoare și expertiza sa, în timp ce beneficiarul se bucură de
costuri reduse. Acesta afirmă că
„...definit simplu, crowdsourcing-ul, reprezintă activitatea pe care în mod curent
o companie sau o institutie o făcea doar cu ajutorul angajaților săi, dar pe care
acum o externalizează către o rețea (grup) nedefinită (și în general mare) de
persoane sub forma unui apel deschis. Premisa crucială este tocmai utilizarea
acestui apel deschis pentru a crea o rețea cât mai mare, organizată, de potențiali
lucrători”326.

În literatura de specialitatea există o multitudine de definiții ale acestui concept,

inconsecvente ca formă, dar care sunt construite în jurul înțelesului inițial oferit de
creatorul lui. Pentru a clarifica cât mai exact ce se înțelege prin crowdsourcing, voi
prezenta în cele ce urmează 22 dintre cele mai citate definiții ale acestui concept.

Autori Definiție a Crowdsourcing-ului

1. Alonso O. și Lease M.
2. Bederson B. B. și Quinn A.J
„...are rolul de externalizare a sarcinilor către un grup
mare de oameni, în loc de a atribui aceste sarcini unui
angajat sau contractant”327
“...oameni care sunt plătiți pentru realizarea unor sarcini
cu ajutorul WEB-ului de către diverse companii”328

322
Ce este crowd sourcing?, articol accesat la data de 29.08. 2015, disponibil pe: http://www.e-
birouvirtual.ro/node/4909;
323
Conform dicționarului academic online Marriam-Webster, accesat la data de 29.08. 2015, disponibil pe:
http://www.merriam-webster.com/dictionary/crowdsourcing;
324
James Surowiecki, The wisdom of crowds, ed. Random Hause, New-York, 2004, p. 11
325
Jeff Howe, The Rise of Crowdsourcing, articol accesat la data de 29.08.2015, la adresa
http://archive.wired.com/wired/archive/14.06/crowds.html
326
Idem.
327
Omar Alonso, Matthew Lease, Crowdsourcing 101: Putting the WSDM of Crowds to Work for You, in:
Proceedings of the fourth ACM international conference on Web search and data mining, WSDM New York,
2011, p. 1-2
328
Benjamin B. Bederson, Alexander J. Quinn, Web workers Unite! Addressing Challenges of Online
Laborers, in: Proceedings of the 2011 annual conference extended abstracts on Human Factors in Computing
Systems, CHI 2011, Vancouver, 2011, p. 1

93
3. Brabham D. C. „...distribuția în mediul online a unor probleme și modele
de producție deja rezolvate și aflate în utilizare de
organizatii precum Threadless, iStock”329
4. Brabham D. C. „....o modalitate strategică de a atrage o mulțime interesată
și motivată de indivizi capabili să ofere soluții de o calitate
și cantitate superioară, față de abordările tradiționale a
afacerilor”330
5. Buecheler T., Sieg J.H., Füchslin „...un caz special de inteligență colectivă.”331
R.M.și Pfeifer R.
6. Burger-Helmchen T. și Penin J „...o modalitate pentru o firmă de a accesa cunoștințe
externe”332
7. Chanal V. și Caron-Fasan M.L., „...începerea unui proces de inovare a unei firme prin
integrarea unor numeroase competențe și diseminări din
afara instituției, prin facilitățile oferite de internet. Aceste
competențe pot fi individuale (cum e cazul inginerilor,
persoanelor creative, a cercetătorilor) sau pot exista în
comunități organizate cum sunt diverse rețelele sociale
online”333
8. DiPalantino D. și Vojnovic M „...un set de metode de solicitare a soluțiilor pentru diverse
sarcini, cu ajutorul apelurilor deschise la scara largă către
comunități”334
9. Doan A., Ramakrishnan R. și „...o metodă generală de rezolvare a problemelor”335
Halevy A.Y
10. Grier D. A „...un mod de a utilia internetul pentru a angaja un număr
mare de muncitori dispersați în toată lumea (...) o industrie
care încearcă să utilizeze oamenii și mașinile în sisteme
mari de producție”336
11. Heer J., și Bostok M „...un fenomen relativ nou, în care lucrătorii web realizează

329
D. C. Brabham, Moving the crowd at iStockphoto: The composition of the crowd and motivations for
participation in a crowdsourcing application, in revista First Monday, nr. 13(6)/2008, p. 75
330
Brabham D. C., Crowdsourcing: A model for leveraging online communities, în: A. Delwiche & J.
Henderson (Eds.), The Routledge Handbook of Participatory Culture (in press), America, 2013, p. 79,
accesat la data de 28.08.2015 la adresa:
https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=l29JFCmqFikC&oi=fnd&pg=PP2&dq=The+Routledge+Hand
book+of+Participatory+Culture+(in+press),&ots=Vpci1shQQ1&sig=NYeqBsGAU6mRtngd4h_L7TCQvoY
&redir_esc=y#v=onepage&q=The%20Routledge%20Handbook%20of%20Participatory%20Culture%20(in
%20press)%2C&f=false
331
T. Buecheler, J.H. Sieg, R.M. Füchslin, R. Pfeifer, Crowdsourcing, Open Innovation and Collective
Intelligence in the Scientific Method: A Research Agenda and Operational Framework, in H. Fellerman et al
(eds), Artificial Life XII. Proceedings of the Twelfth International Conference on the Synthesis and
Simulation of Living Systems, Odense, Denmark, 19-23 August 2010, p. 1
332
T. Burger-Helmchen, J. Penin, The limits of crowdsourcing inventive activities: What do transaction cost
theory and the evolutionary theories of the firm teach us?. in Workshop on Open Source Innovation,
Strasbourg, France (2010), p. 2
333
V.Chanal, M.L. Caron-Fasan, How to invent a new business model based on crowdsourcing: The crowd
spirit case, in EURAM (Lubjana, Slovenia, 2008),p. 5, articol accesat la data de 28.08. 2015, la adresa
https://hal.archives-ouvertes.fr/halshs-00370761/document
334
D. DiPalantino, M. Vojnovic, Crowdsourcing and all-pay auctions., in: Proceedings of the 10th ACM
conference on Electronic commerce, EC ’09 (2009), p. 119
335
A. Doan, R. Ramakrishnan, A.Y. Halevy, Crowdsourcing systems on the World-Wide Web, în revista
Communications of the ACM nr. 54(4) /2011, p. 87
336
D. A. Grier, Not for All Markets. în revista Computer, nr. 44(5)/2011, p. 6

94
 una sau mai multe sarcini de dimensiuni mici, de multe ori
pentru micro=plăți cuprinse intre 0,01 și 0,10 $
/sarcină”337
12. Heymann P. Garcia-Molina H. „...folosirea unuia sau mai multor utilizatori de internet
pentru a efectua diverse munci de la distanță cu ajutorul
marketplace-ului”338
13. Howe J. „...un model de afaceri bazat pe mediul online, care face
posibilă o utilizare optimă a persoanelor care folosesc
internetul prin apel deschis și care conduce în cele din
urmă la obținerea unor soluții inovative” 339
14. Howe J. „...definit simplu, acesta reprezintă activitatea pe care în
mod curent o companie sau o institutie o făcea doar cu
ajutorul angajaților săi, dar pe care acum o externalizează
către o rețea (grup) nedefinită (și în general mare) de
persoane sub forma unui apel deschis. Premisa crucială
este tocmai utilizarea acestui apel deschis pentru a crea o
rețea cât mai mare, organizată, de potențiali lucrători” (...)
o practică de afaceri care inseamnă literal, a externaliza o
activitate către o mulțime (un grup)340
15. Howe J. „...doar o rubrică pentru o gamă largă de activități; (...)
mecanismul prin care talentul și cunoașterea se potrivesc
cu cei care au nevoie de ele”341
„...un apel deschis pentru contribuția membrilor mulțimii
pentru a rezolva probleme sau pentru a indeplini sarcini
specifice inteligenței umane, contra unei micro-plăți, a
recunoașterii sociale sau pentru divertisment”342
16. Kleeman F., Voss G.G, Rieder „...o formă de integrare a utilizatorilor sau consumatorilor
K. în procesele interne de creare de valori. Esența
crowdsourcingului (sau crowd research-ului) este
mobilizarea internațională pentru exploatarea comercială a
ideilor creative și alte forme de muncă efectuate de către
consumator; (...)...externalizarea sarcinilor către publicul
de pe internet 343

337
J. Heer, M. Bostok, Crowdsourcing graphical perception: using mechanical turk to assess visualization
design., în Proceedings of the 28th international conference on Human factors in computing systems, CHI’10
(ACM, New York, 2010), p 203
338
P. Heymann, H. Garcia-Molina, Turkalytics: analytics for human computation, în: Proceedings of the
20th international conference on World wide web, WWW ’11 (ACM, New York, 2011) p. 477
339
Howe J., Crowdsourcing: A definition. Crowdsourcing: Why the Power of the Crowd is Driving the
Future of Business., articol accesat la data de 29.08.2015 , la adresa
http://crowdsourcing.typepad.com/cs/2006/06 /crowdsourcing_a.html
340
J. Howe, The rise of crowdsourcing, în revista Wired, articol accesat la data de 29.08.2015, la adresa
http://archive.wired.com/wired/archive/14.06/crowds.html
341
J. Howe, Crowdsourcing: How the Power of the Crowd is Driving the Future of Business, ed. Business
Books, Great Britain, 2008, accesat la data de 28.08. 2015 la adresa
http://www.bizbriefings.com/Samples/IntInst%20---%20Crowdsourcing.PDF
342
G. Kazai, Search of Quality in crowdsourcing for Search Engine Evaluation, în Proceedings of the 33rd
European conference on Advances in Information retrieval (Springer-Verlag, Berlin/Heidelberg, 2011), apud
Lecture Notes în revista Computer Science, nr. 6611, p. 165
343
F. Kleeman, G.G Voss, K. Rieder, Un(der)paid Innovators: The Commercial Utilization of Consumer
Work through crowdsourcing, în revista Science, Technology and Innovation Studies 4(1)/2008, p.22.

95
17. La Vecchia G. și Cisternino A. „...Un instrument pentru abordarea problemelor în
organizaţii şi întreprinderi.”344
18. Ling P. „...un model de afacere inovativă prin internet”345
19. Liu, E. și Porter, T. „...externalizarea unei sarcini cum ar fi o nouă abordare a
ambalajului pentru a extinde durata de viață a unui produs,
către un grup mare de potențiali inovatori, care vor veni în
cele din urmă cu cea mai inovativă soluție. În esență e
vorba despre o deschidere spre ceilalți care invită la
colaborare cu o comunitate” 346
20. Mazzola D. și Distefano A. „...o mobilizare intențională prin web 2.0, a ideilor creative
și inovative, pentru a rezolva o problemă, unde utilizatorii
voluntari sunt implicați în procesul de rezolvare a
problemelor interne ale firmei, nu neapărat cu scopul de a
crea noi produse sau a spori profitul, dar în general cu
scopul de a rezolva o problemă specifică.” 347
21. Poetz M.K. și Schreier M. „...să externalizezi faza unei idei către o mare și potențial
necunoscută mulțime (populație) sub forma unui apel
deschis”348
22. Whitla P. „...procesul de externalizare a activităților unei firme către
o comunitate online sau un grup, sub forma unui apel
deschis”349
Analizând explicațiile din paginile anterioare, consider că cea mai cuprinzătoare
definiție a crowd research-ului este cea oferită de cercetătorii spanioli Enrique Estellés-
Arolas și Fernando González-Ladrón-de-Guevara, care afirmă că acesta

„este un tip de activitate participativă online în care un individ, o instituție, o

organizație non-profit, sau companie propune unui grup de persoane eterogen, de
dimensiuni diverse și având competențe diferite, prin intermediul unui apel
deschis și flexibil, angajarea voluntară în realizarea unei sarcini. Realizarea
sarcinii, de complexitate și modularitate variabilă, în care trebuie să participe și
să contribuie grupul atrage beneficii mutuale. Participantului îi este satifăcută
nevoia de bani, recunoaștere socială, respect de sine, sau dezvoltarea
competențelor individuale, în timp ce beneficiarul va obține și utiliza în avantajul
său ceea ce participanții au adus în afacere sub forme diferite în funcție de tipul
activității întreprinse”350

344
G. La Vecchia, A. Cisternino, Collaborative workforce, business process crowdsourcing as an alternative
of BPO, în: Proceedings of First Enterprise crowdsourcing Workshop in conjunction with ICWE 2010
(SpringerVerlag, Berlin/Heidelberg, 2010) p. 425
345
P. Ling, An Empirical Study of Social Capital in Participation in Online crowdsourcing, în revista
Computer, nr. 7(9)/2010, p.1
346
E. Liu, T. Porter, Culture and KM in China. în revista VINE, nr. 40(3/4)/2010, p.326, accesat la data de
29.08.2015, pe adresa http://www.emeraldinsight.com/doi/pdfplus/10.1108/03055721011071449
347
D. Mazzola, A. Distefano, Crowdsourcing and the participacion process for problem solving: the case of
BP, în: VII Conference of the Italian Chapter of AIS. Information technoogy and Innovation trend in
Organization. (Napoles, Italy, 2010), p. 3
348
M.K. Poetz, M. Schreier, The Value of crowdsourcing: Can Users Really Compete with Professionals in
Generating New Product Ideas?. în revista Journal of Product Innovation Management Forthcoming.
Accesta la data de 29.08.2015, la adresa http://ssrn.com/abstract=1566903
349
P. Whitla, Crowdsourcing and Its Application, in revista Marketing, Contemporary Management
Research, nr. 5(1)/2009, p. 15
350
E. A. Enrique, G.L.G. Fernando, Towards an integrated crowdsourcing definition, în revista Journal of
Information Science, nr.20 (10), Anglia, 2012, p. 9, accesata la data de 29.08 2015, la adresa

96
 Altfel spus crowdsourcing-ul este un model de rezolvare distribuită a problemelor,
în sensul că acestea sunt trimise către un grup de useri necunoscuți sub forma unui apel
deschis pentru soluții. Acest concept „reprezintă una dintre cele mai accesibile metode de a
crea un produs în urma utilizării sprijinului dintr-o comunitate. Practic această tehnică
pune la dispoziția unui inițiator, un întreg arsenal de resursă umană și materiale pentru a-și
duce la capăt proiectul.” 351
„În cele mai multe cazuri, comunitățile din rețelele sociale sunt deosebit
de pasionate de un brand și de produsele sale, având o dorință clară de a
deveni parte a produsului în sine și de a oferi suport și feedback valoros
pentru companii. Istoric vorbind, acest lucru nu a fost ușor de realizat prin
canalele tradiționale de marketing, dar deschiderea și flexibilitatea oferite
de rețelele sociale cum ar fi Facebook și alte medii digitale (de exemplu,
site-uri de campanie) au furnizat brandurilor o oportunitate excelentă de
interacțiune cu fanii, de care multe dintre ele au profitat la maxim.
Într-o economie globală, cu o concurență omniprezentă, companiile de
succes se mișcă rapid în piață, livrează produsele potrivite și se
concentrează pe profitabilitate. Acest echilibru între timp, piață,
satisfacerea nevoilor clienților și profitabilitate forțează companiile să
inoveze permanent. De asemenea, social media a schimbat industria de
marketing, oferind companiilor posibilitatea de a comunica direct cu
clienții și de a obține feedback imediat cu privire la produse și brand
awareness. Cu atât mai mult, în acest context, crowdsourcing-ul poate
ajuta companiile să găsească echilibrul corect. Prin crowdsourcing,
companiile solicită suport din partea comunităților într-o problemă de
design de produs, tehnică sau de orice altă natură, de cele mai multe ori
prin intermediul social media, comunitățile ofera soluții, iar companiile
premiază cele mai bune și inovative soluții oferite.
Avantajele crowdsourcing-ului sunt evidente: costul de a ajunge la public
este foarte avantajos pentru companie, barierele geografice sunt practic
inexistente, platformele oferite de social media sunt ideale pentru
implicarea comunitățiilor și interactiunea directă cu brandul, asigurând
astfel brandului vizibilitate, buzz și capital de imagine.”352

V.3 Caracteristicile Crowdsourcing-ului

Enrique E. A. și Fernando G.L.G, în studiul lor „Towards an integrated

crowdsourcing definition”, identifică 8 caracteristici ale acestui concept, extrase dupa
analiza a 32 de definiții care fac referire la termenul de crowd research. Din punctul lor de
vedere, acest concept presupune următorele caracteristici:
- existența unei mulțimi;
- existența unei sarcini de lucru;

http://www.crowdsourcing-blog.org/wp-content/uploads/2012/02/Towards-an-integrated-crowdsourcing-
definition-Estell%C3%A9s-Gonz%C3%A1lez.pdf
351
Definiție crowdsoursing accesată online pe 12.09.2015, disponibil pe:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Crowdsourcing http://trb.ro/crowdfunding-bani-pentru-afacerea-sau-proiectul-
tau/
352
Violeta Niculae, Crowdsourcing-ul -O metoda inovativa de loializare a consumatorilor, accesat pe
09.09.2015 la adresa http://www.revista-piata.ro/Crowdsourcing_ul-id9950.html

97
 - recompensa obținută;
- existența unui crowdsourcer sau inițiatorul unei activități de crowd research;
- ceea ce se obține de pe urma activității, urmând procesul de crowd research;
- tipul de proces;
- apelul deschis;
- mediul;353

În același timp, Stuart Dunn and Mark Hedges, cercetători la King’s College
London, într-un studiu care tratează utilitatea crowdsourcing-ului în domeniul știintelor
sociale, consideră mai apropiate de adevăratul sens al crowd research-ului următoarele
caracteristici: Presupune existența unei direcții clar definite sau a unei întrebări de
cercetare. Întrebarea ar putea fi pusă / proiectată de o echipa universitară, sau de către o
persoană cu cunoștințe speciale.
Se sugerează aici că această caracteristică este deosebit de importantă, deoarece
componenta academică de externalizare în masă implică o anumită formă de rigoare
profesională. Cu toate acestea, nu-și asumă faptul că sursa trebuie să provină neapărat
dintr-o instituție de învățământ superior;
- presupune ca un grup deschis de membri să transforme și să adauge valoare
materialului inițial;
- Trebuie să existe o sarcină care poate fi clar definită, sau un fel semnificativ și
replicabil de desfășurare a fluxului de lucru în în seturi de sarcini clar definibile;
- Activitatea trebuie să fie măsurabilă, atât pentru volume diferite de date și diferite
niveluri de participare.354
Din punctul de vedere al cercetătoarei Rose Holley, considerată o autoritate in
privința utilizării crowd research-ului în domeniile digitalizării si al arhivelor online, acest
concept este caracterizat folosind următoarele cuvinte „Crowdsourcing folosește tehnici de
implicare socială pentru a ajuta un grup de oameni să atingă un obiectiv comun, de obicei
foarte important, în colaborare, ca un grup”355

Alte două carateristici ne sunt oferite de către Chiara Franzonia și Henry

Sauermann, într-un articol în care se dicută despre organizarea cercetării științifice în
proiecte de colaborare care au la bază crowdsourcing-ul. Potrivit acestor autori,
caracteristicile acestui concept sunt următoarele:
- primă caracteristică importantă a crowdsourcingului, care marchează o diferență
de știință tradițională, este că participarea la proiecte este deschisă la un număr mare de
potențiali colaboratori, care sunt de obicei necunoscuți între ei, sau inițiatorilor proiectului,
la începutul acestuia;
- a doua caracteristică care tinde să fie comună crowdsourcing-ului, este faptul că
în acest tip de proiecte științifice, se dezvăluie în mod deschis o parte substanțială a

353
Enrique Estellés-Arolas , Fernando González-Ladrón-de-Guevara, Towards an integrated
crowdsourcing definition, în revista Journal of Information Science, nr.20 (10), Anglia, 2012, p. 9, accesata
la data de 29.08 2015, disponibil pe: http://www.crowdsourcing-blog.org/wp-
content/uploads/2012/02/Towards-an-integrated-crowdsourcing-definition-Estell%C3%A9s-
Gonz%C3%A1lez.pdf
354
Stuart Dunn, Mark Hedges, Engaging the Crowd with Humanities Research, ed. Centre for e-Research,
Department of Digital Humanities King’s College London, Londra, 2012, p. 6-7
355
Rose Holley, Crowdsourcing and social engagement: potential, power and freedom for libraries and
users, p.2, accesat online la data de 30.08.2015, disponibil pe: pr-rla.org/.../2009/2009_keynote_rholley.doc

98
intrărilor intermediare utilizate de în producere de cunoștințe, cum ar fi reactualizări de
date sau abordări de rezolvare a problemelor; 356

Eric Schenk și Claude Guittard, consideră că atunci când discutăm despre

utilizarea crowdsoucing -ului, acesta trebuie să întrunească următoarele condiții:
- Existența indivizilor care formează grupul de furnizori ai cercetării;
- Existența companiilor, instituțiilor sau grupului care beneficiază de cercetarea
respectivă;
- Existența unei platforme (în general online) care să construiască o legătură între
furnizori, companii si mulțime;
Ei opinează că, în general, crowdsourcing-ul face posibilă mobilizarea
compentenței și expertizei din rândul mulțimii. Competențele se referă la capacitățile unui
individ de a realiza un set de sarcini. Prin urmare, acest concept se referă mobilizarea unor
categorii sociale care au competențe într-un anumit domeniu și sunt dispuși să le pună la
dispoziția unei alte comunități357

Un alt punct de vedere îl are românca Ciochină Raluca-Silvia, care susține că

aceste concept este imposibil fără existență existența unor comunități specifice, așa
numitele comunități crowdsourcing care

„sunt organizații cu structuri plate, unde orice membru poate deveni lider, mai
mult sau mai puțin implicat, influențând alți membri în diferite măsuri. Schemele
de recompensă există fie într-o formă materializată (premii, bani etc.), dar și sub
formă simbolică, recompensele fiind intangibile (status, recunoaștere etc.). Însă,
așa cum au demonstrat mai mulți cercetători, o combinație de factori
motivaționali determină indivizii să participe și să contribuie la comunitățile
online, depinzând de beneficiile percepute ale contribuției. În plus, nivelurile
participării și ale contribuțiilor pot varia, atâta timp cât unii membri sunt mai
implicați, în timp ce alții sunt mai reținuți, cei dintâi manifestând comportamente
pro-active, și chiar motivându-i pe alții să contribuie”358

V.4 Proiecte de Crowdsourcing

Printre cele mai importante campanii de crowdsourcing este cea realizată de brand-
ul Mountain Dew, produsă în SUA și care s-a derulat pe toată perioada proiectului, de la
ideea produsului și până la producerea sa. Mountain Dew a început campania
„Dewmocracy”, în 2007, cu scopul de a realiza un produs nou Mountain Dew valorificând
inteligența colectivă a celor pasionați de brand-ul lor. Prin inițierea acestui proiect. Firma a
a cerut fanilor să aleagă numele, aroma, grafica și culoarea noului produs. La acest proiect
de crowdsourcing au participat aproximativ un million de persoane, rezultatul fiind
„Voltage”, o bautură care are la bază citricile, care a apărut pe piață în 2009. În urma
acestui succes, Mountain Dew a lansat campania „Dewmocracy 2”, după apariția

356
Chiara Franzonia, Henry Sauermann, Crowd science: The organization of scientific research in open
collaborative projects, în revista Research Policy nr. 43/2014, p. 7-8
357
Eric Schenk, Claude Guittard, Towards a characterization of crowdsourcing practices, în revista Journal
of innovation economics, nr. 1 (7)/ 2011, p.98
358
Raluca-Silvia Ciochină, Mecanisme și factori pentru activarea inteligenței colective. O
Analiză a unui model de crowdsourcing românesc, (teza de doctorat, coord: Constantin Schifirneț), accesata
pe 09.09.2015, disponibilă pe:
http://doctorat.snspa.ro/sites/default/files/doctorat/REZUMAT%20ROMANA.pdf;

99
„Voltagede acestă dată cu scopul declarat de a oferi o nouă oportunitate fanilor se a-și
exprima pasiunea pentru brand.

În acest scop
„Primele trei arome au fost alese, iar testerii au fost organizați în echipe
de produse numite Flavors Nations – câte una pentru fiecare aroma.
Fiecare echipă a fost însărcinată cu denumirea aromei, proiectarea
etichetei, selectarea unei agenții și supravegherea planului de marketing și
publicitate pentru lansarea aromei. La data de 19 aprilie 2010, cele trei noi
arome - Distorsion, Typhoon și White Out – au ajuns pe rafturile
magazinelor. În acest moment, echipele au fost însărcinate cu utilizarea
capitalului lor social pentru a solicita voturi pentru aroma lor. Cu peste
două milioane de voturi, White Out este acum o parte permanentă a liniei
de produse Mountain Dew”. 359

Un alt exemplu relevant ar fi cel al brand-ului Citroen UK care a lansat în 2012 o

campanie pe Facebook pentru realizarea design-ului Citroen C1 Connexion.
Iubitorii mărcii Citroen au fost invitați să realizeze propriul lor design personalizat,
cu ajutorul unei aplicații online ce le permitea să-și exprime preferințele pentru elementele
următoare:
• Culorile, detaliile și tabloul de bord; Numărul de uși (trei sau cinci);
• Numărul de uși (trei sau cinci);
• Alte caracteristici ale masinii (Bluetooth, Sat-Nav și jante aliaj);
Odată ce utilizatorii faceau aceste selecții, designul acestora putea fi votat iar cea
mai populară combinație urma a fi inclusă în design-ul final al C1 Connexion. De
asemenea, utilizatorii, au intrat într-o tragere la sorți în urma căreia puteau câștiga Citroen-
ul C1 personalizat.

„Această aplicație a oferit utilizatorilor posibilitatea de a avea o experiență

personalizată sau anonimă - în cazul în care utilizatorul opta pentru o
vizualizare personalizată, elemente ale prezenței sale pe Facebook (cum ar
fi imaginile de profil ale prietenilor) au fost apoi încorporate în aplicație,
devenind vizibile pe tot parcursul procesului de proiectare”360.

La final, campania respectivă s-a încheiat cu mulțumiri pentru utilizatori și cu

rugămintea de a-și distribui designul respectiv cu prietenii de pe Facebook, obținându-se
prin aceasta o vizibilitate mai mare campaniei. Putem afirma că această campanie de
crowdsourcing a fost o modalitatea foarte utilă pentru compania Citroen de a crește
implicarea și loialitatea fanilor săi, conducând totodată la rezultate de imagine remarcabile
pentru firmă, scâzând același de timp costurile de design și marketing.

359
Dttp://www.revista-piata.ro/Crowdsourcing_ul-id9950.html
360
Violeta Niculae, idem.

100
V.5 Avantajele Crowdsourcing-ului

Pisani F. împreună cu Piotet D. 361 , la rândul lor Soumaya Mejbri și Ahlem

Soualhia , care fac o sinteză a celor mai importante cercetări asupra conceptului de
362

crowd research, consideră că acesta prezintă următoarele avantaje:

Reducerea costurilor: Se încredințează sarcina oamenilor neprofesioniști, dar și
celor calificați, pe care îi plătești cu sume mici, sau chiar fără plată, reducând astfel costul
forței de muncă;
Eficacitate: Sarcinile Crowdsourcing-ului încredințate, cu ajutorul internetului,
participanților sau publicului pe o scară largă, reduce foarte mult timpul de diseminare a
problemei, iar participanții sunt utilizatori ai produselor sau serviciilor specificate în
sarcină, astfel că știu exact nevoile consumatorilor și ideile lor, obținându-se prin această
metodă produse mult mai practice și procesul de inovare devine mai simplu, iar
participarea clientului la cercetare întărește relația dintre consumatori și organizație;
Flexibilitatea și globalizarea: datorită implicării și dezvoltării internetului, la
activitatea de crowd research poate participa lumea întreagă, fără constrângeri geografice,
iar organizațiile pot folosi personal extern mult mai ușor;
Implicarea utilizatorului: aspectul major al Crowdsourcing-ului privește
implicarea, mai mult sau mai puțin directă, a consumatorului la crearea produsului. În
consecință, datorită internetului, cel care achiziționează produsul nu mai este un
consumator pasiv, ci participă la crearea, promovarea și difuzarea acestuia și, în
consecință, îndepărtează monopolul acestor acțiuni de întreprindere. În loc să primească,
pur și simplu, comunitatea produce, publică, difuzează. Comunitatea poate include
consumatori, creatori, scriitori, auditori, arhivari, spectatori, producători...etc.
Focalizarea pe „inima afacerii”: platformele sunt, în general, utilizate pentru
furnizarea de servicii considerate neesențiale, ne-strategice, sau care necesită o expertiză
particulară. Crowd research-ul permite delegarea unor sarcini, permițând astfel focalizarea
pe activitatea centrală a instituției/companiei în locul altor priorități.

Motivarea participanților: acest tip de comunitate, care se implică în crowd

research, se caracterizează prin interesul mare față de un domeniu sau produs. În general,
membrii acestui tip de comunitate nu caută să fie remunerați și motivația lor se
concentrează spre o muncă individuală voluntară de a ameliora conceptul (teoria,
produsul) care îi interesează. Deci, pentru a le capta atenția, trebuie de găsit acel concept
care poate fundamenta o comunitate în jurul său cu scopul de a-l îmbunătăți;

Calitatea serviciilor: Crowdsourcing-ul permite organizațiilor să

îmbunătățească calitatea produselor și serviciilor lor, ținând cont de opinia publică;

Crearea valorilor: dezvoltarea Crowdsourcing-ului se poate explica prin

contribuția sa la crearea de valoare în organizații. Din această optică vom vedea că firma
include mulțimea în lanțul de creare a valorii, mai cu seamăîn faza de dezvoltare a ideilor.
Luând în considerare creativitatea mulțimii, creăm deja valoare suplimentară firmei. La
urma urmei, mulțimea este ea însăși publicul, deci o idee care vine de la mulțime sau
comunitate este bine acceptată și firma/instituția răspunde mai bine nevoilor clienților.

361
Francis Pisani, Dominique Piotet, Comment le web change le monde, l’alchimie des miltitudes, ed.
Editions Pearson et l’atelier BNP Paribas, 2008, pp. 134-138.
362
Mejbri Soumaya, Soualhia Ahlem, Les facteurs déterminants du Crowdsourcing, in revista International
Journal of Innovation and Applied Studies, Vol. 7 No. 1 July 2014, pp. 198-204.

101
Putem afirma că furnizorul creează valoare utilizând compentența mulțimii, pentru a crea
produse pe care mulțimea le vrea.

O abordare intersantă ne este oferită de SRI, care a început să folosească aceast

concept ca metodă de investigare în activitatea lor curentă, considerând Crowdsourcing-ul
„o soluţie punctuală pentru depăşirea unor limite ale activităţii de intelligence.” 363 Din
punctul lor de vedere, Externalizarea în masă, ca metodă de investigare, presupune o bună
judecare a avantajelor și dezavantajelor pe care acest concept le comportă, pe care le
prezintă în imaginea de mai jos364:

363
Tudor Raț, Raluca Galaon, Crowdsourcing în intelligence, in Revista Română de Studii de Intelligence nr.
6 / decembrie 2011, p. 21.
364
Idem.

102
V.6 Tendințe ale Crowdsourcing-ului

Creatorul acestui concept, Jef Howe, consideră ca e aproape o certitudine că

Crowdsourcing-ul va schimba în mod dramatic munca și creativitatea pe viitor. Datorită
caracteristicilor sale, această modalitate de cercetare face ca resursele limitate anterior să
devină mult mai abundente, iar clienții devin dispuși să plătească sume mari ca să poată
accede la informațiile respective. Acest lucru va produce implicații pe o perioadă de timp
foarte îndepărtată. Acest mod de cercetare, exploatează, practic, puterea tehnologiilor de
comunicare specifice societății contemporane, cu scopul de a elibera potențialul care există
în bazinele mari de oameni365.

Este evident că, în timp ce deschiderea în ceea ce privește participarea la proiect și

cunoștințele intermediare obținute pot conduce la beneficii considerabile, aceleași
caracteristici creează, de asemenea, provocări semnificative. Acest lucru este posibil
pentru că știința colectivă poate să servească ca și un cadru ideal pentru a studia o gamă
variată de probleme esențiale pentru înțelegerea în masă a unor procese științifice
contemporane, precum și pentru producerea de cunoaștere în viitor. De exemplu, mărimea
echipei în știința tradițională a crescut în majoritatea domeniilor 366 crescând astfel și
provocările asociate cu diviziune eficientă a muncii și a coordonării celor care participă la
poiect. 367 În mod similar, proiectele de Cowdsourcing care pornesc în mod deschis
anumite discuții pe teme de cercetare, anumite tentative de rezolvare a unor probleme și
intermediază în același timp soluții, pot furniza perspective unice în procesul de creare a
cunoașterii. De exemplu, asemenea date detaliate ne pot permite să studiem interacțiunile
dintre indivizi și echipele științifice368, pentru a observa caracteristicile celor două tentative
de rezolvare a unor probleme, atât cele de succes, cât și cele cu un rezultat negativ și
pentru a urmări trecutul soluțiilor de succes, până la origine. Este extrem de dificil de a
obține o astfel de perspectivă în contextul științei tradiționale la un asemenea micro-nivel,
deoarece dezvăluirile sunt în mod primar limitate numai de publicarea rezultatelor de
succes a cercetărilor efectuate, iar drumul către rezultatul valid al cercetării va rămâne
ascuns de ochii publicului, acesta interacționând doar cu rezultatul cercetării fără a
participa efectiv la acesta.

Din altă perspectivă, în timp ce multe din discuțiile curente se concentrează asupra
modalității în care știința colectivă poate să formeze și să opereze proiecte de cercetare,
foarte puține lucruri se cunosc cu privire la cantitatea și calitatea randamentului cercetării
sub astfel de abordări. În mod particular, o îngrijorare proeminentă există cu privire la
faptul că aceste proiecte sunt inițiate de oameni de știință neprofesioniști, care nu respectă
metodele științifice, punând astfel calitatea și randamentul lucrării sub semnul întrebării.
Anumite proiecte științifice conduse de astfel de persoane nu folosesc design-ul
experimental tipic sau studiile tradiționale, făcând astfel foarte dificilă interpretarea

365
Jeff Howe, Why the Power of the Crowd is Driving the Future of Business, accesat la data de 31.08.2015,
disponibil pe: http://www.bizbriefings.com/Samples/IntInst%20---%20Crowdsourcing.PDF
366
Stefan Wuchty, Benjamin Jones, Brian Uzzi, The increasing dominance of teams in the production of
knowledge. Science, 316(5827)/ 2007, pp. 1036-1039.
367
Jonathon N. Cummings, Sara Kiesler, Coordination costs and project outcomes in multi-university
Collaborations, in Research Policy, 36(10)/ 2007; pp. 1620-1634.
368
Jasjit Singh, Lee Fleming, Lone inventors as sources of breakthroughs: Myth or reality?
Management Science, 56(1)/2010, pp. 41-56.

103
rezultatelor.369 Pentru a asigura faptul că știința colectivă întâlnește standardele riguroase
ale științei tradiționale, este important ca oamenii de știință profesioniști să fie implicați în
design-ul experimentului. Într-o anumită măsură, rigurozitatea și procesele științifice
standardizate mai pot fi încorporate în cadrul software-ului și a uneltelor de platformă ce
susțin proiectul de știință colectivă. Similar, poate fi posibil ca platformele de știință
colectivă să furnizeze „consultanți științifici” ce îndeamnă (sau poate certifică) proiectele
de știință ale persoanelor fără pregătire în domeniu. Într-un final, în măsura în care
rezultatele științei colective sunt publicate în jurnale tradiționale, controlul de calitate
tradițional sub forma peer reeviw-ului încă trebuie aplicat. Totuși, rezultatele sunt din ce în
ce mai dezvăluite prin intermediul unor canale netradiționale, precum bogurile sau site-
urile de proiecte. Întrebarea este dacă asemenea cercetări ar trebui sau nu verificate și
certificate, reprezentând pe zi ce trece o arie tot mai importantă pentru viitoarele cercetări
școlare ale discuțiilor publice

Un alt motiv de îngrijorare cu privire la eficiența abordării științei colective, este

cel al numărului uriaș de publicări făcute pe aceeași temă, acest aspect reprezentând o
problemă în sensul că, datorită absenței unei filtrări științifice corespunzătoare, avem mii
de teorii și posibile soluții ale aceleiași probleme, dar lipsește o soluție care să fie general
valabilă și acceptată de toată comunitatea științifică. În acest context, este impresionant
faptul că platforma Zooniverse a generat mii de de publicații, dar acest randament nu
reflectă munca unui laborator academic tipic de cercetare, ci, mai degrabă, reflectă sute de
mii de ore de muncă suplimentare a liderilor de proiecte de pe pe platfoma respectivă și a
oamenilor de știință din rândul cetățenilor. 370 Cercetarea empirică este încă necesară
pentru a măsura forța de muncă a științei colective, oferind sarcini cu nivel diferit de
complexitate în funcție de nivelul de calificare a celor prinși în proiectul de cercetare. Din
acest punct de vedere este posibil ca majoritatea proiectelor de știință colectivă să fie mai
puțin eficiente decât proiectele tradiționale, în ceea ce privește randamentul persoanelor
care se implică inițial în proiect. Totuși, aceasta problema este mai puțin importantă ținând
cont că această muncă colectivă este furnizată în mod voluntar și gratuit de către
contribuitori, care mai mult își doresc beneficii ne-pecuniare. În plus, anumite proiecte la
scară mare nu ar putea fi făcute posibile într-un laborator tradițional, iar conștientizarea
potențialelor modalități pentru a spori eficiența, va fi foarte importantă pentru succesul pe
termen lung a echipelor științifice colective. Ca și exemplu, eficiența proiectelor de
codificare a datelor distribuite precum Galaxy Zoo pot fi sporite prin urmărirea
performanței unui individ de-a lungul timpului și limitând reluarea muncii prestate de către
contribuitorii ce au dat dovadă de performanțe și încredere în trecut371
O altă observație este aceea că majoritatea proiectelor științifice colective existente,
implică o sarcină relativ ușoară, multe dintre ele implicând generarea sau codarea datelor.
Dacă asemenea proiecte au rezultat din perspectivă științifică, o întrebare cheie care se
ridică este dacă, sau cum poate fi folosită abordarea științei colective pentru proiectele care
cer contribuții diferite și mai complexe. Exemple precum Foldit 372 arată că sunt posibile
369
Marcus Amy Dockser, Citizen scientists, Wall Street Journal. 2011
370
Michaël Bikard, F. Murray, 2011. Is collaboration creative or costly? Exploring tradeoffs in the
organization of knowledge work., accesat pe 09.09.2015 disponibil pe:
http://druid8.sit.aau.dk/acc_papers/9s01uxh4n5fxmat721f24x8t8jby.pdf
371
Edwin Simpson, S. Roberts, Ioannis Psorakis, A. Smith, Dynamic Bayesian combination of multiple
imperfect classifiers, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://www.robots.ox.ac.uk/~sjrob/Pubs/galaxyZooSN_simpson_etal.pdf;
372
Foldit is an online puzzle video game about protein folding. It is part of an experimental research project
developed by the University of Washington's Center for Game Science in collaboration with the UW

104
contribuțiile complexe, cu condiția ca organizarea unui astfel de proiect să fie foarte bine
gândită. Ca atare, viitoarele cercetări asupra modului în care proiectul de știință colectivă
poate fi conceput pentru a manageria o gamă largă de sarcini și pentru a trata anumite
probleme, dificil de modularizat cu ușurință, reprezintă provocarea majoră a acestui
concept.373
În același timp, atunci când discutăm despre tendințele Crowdsourcing-ul, trebuie
să luăm în considerare și că acest concept nu reprezintă o singură strategie de rezolvare a
unei probleme științifice, ci o gamă foarte variată de abordări ale temei respective. Înainte
de a începe un proiect trebuie să conștientizăm foarte clar ce intenționăm să obținem și
care este cea mai potrivită abordare pentru a face asta. Din acest punct de vedere,
principalele 4 strategii pe care le impune Crowdsourcing-ul sunt:
a) Valorificarea inteligenței colective sau a înțelepciunii mulțimilor;
b) Folosirea mulțimii pentru a „cerne” obiectivele și votarea celor mai pertinente;
c) Folosirea mulțimii pentru ceea ce vrei să obții;
d) Folosirea resurselor finaciare ale mulțimii374

Desigur, Crowdsourcing-ul,

„nu poate fi întotdeauna aplicat pentru orice aspect de dezvoltare a unui produs,
dar, atunci când se poate, acesta s-a dovedit a fi un instrument extrem de eficient.
Fie că este administrat de un departament in-house de marketing, agenție de PR
sau agenție de social media, e întotdeauna util să ne amintim că implicarea
fanilor unui brand în procesul de creare a produselor pe care le iubesc (și cu care
au ales să se afilieze public), va avea un impact covârșitor în maximizarea
rezultatelor unei campanii.
Externalizarea în masă permite, deci, consumatorilor să se simtă implicați
personal în modelarea deciziei asupra evoluției unui brand și crește satisfacția
acestora, având ca rezultat loializarea.
Având în vedere costurile și riscul implicat cu dezvoltarea de noi produse într-un
mod tradițional, beneficiile utilizării crowd research-ului se traduc, deci, prin
sporirea angajamentului acestuia, creșterea vizibilității brandului și generarea de
idei noi, într-un mod mult mai rapid și mai eficient”375.

Colaborarea cu mulţimile oferă în mod evident avantaje atât companiilor, cât şi

celor care fac parte din mulțime. Includerea participării în sine prin intermediul
comunităţilor este premisa secolului XX şi nu reprezintă doar principala forţă de generare
a succesului lumii de azi de astăzi, dar contribuie imens şi la orientarea ştiinţei, crearea
tendinţelor culturale, informează şi formează oamenii, ajutând inclusiv la guvernare.376

Department of Biochemistry. The objective of Foldit is to fold the structures of selected proteins as well as
possible, using tools provided in the game. The highest scoring solutions are analysed by researchers, who
determine whether or not there is a native structural configuration (native state) that can be applied to
relevant proteins in the real world. Scientists can then use these solutions to target and eradicate diseases and
create biological innovations. A 2010 paper in the science journal Nature credited Foldit's 57,000 players
with providing useful results that matched or outperformed algorithmically computed solutions
373
Chiara Franzonia, Henry Sauermann , Crowd science: The organization of scientific research in open
collaborative projects, în revista Research Policy nr. 43/2014, p. 7-8
374
Jeff Howe, Why the Power of the Crowd is Driving the Future of Business, accesat la data de 31.08.2015,
la adresa http://www.bizbriefings.com/Samples/IntInst%20---%20Crowdsourcing.PDF
375
V. Niculae, op.cit.
376
Tapscott, op. cit. p. 14.

105
 Crowdsourcing-ul folosește inteligența de grup și valorifică ideile cele mai bune
apelând la focusarea, determinarea și energia publicului, ceea ce permite companiilor ca,
într-un timp scurt și cu prețuri relativ reduse, să aibă nu unul, ci mai multe răspunsuri la
problema pe care o înaintează, oferindu-le posibilitatea de a alege.
În mod clar, unele dintre reţelele sociale sunt utilizate de comunităţile diferite de
cercetători, în scopul de a extinde, îmbunătăţi şi de a gestiona capitalul lor comun de
cunoştinţe (într-un domeniu de cercetare).
Aceasta este o bună ilustrare a ceea ce a fost numit „citizen science”(știința
cetățenilor) sau „crowd science-research”(știința mulțimilor).
Într-adevăr,

„pentru a profita din plin de instrumente moderne pentru producerea de

cunoştinţe, trebuie să creăm o cultură ştiinţifică deschisă unde cât mai multe
informații posibile sunt mutate din mintea oamenilor către laboratoare și
rețele”377

Să ne punem de acord:

„noile tehnologii schimbă rapid viteza și ușurința comunicării științifice, oferind

noi oportunități pentru realizarea și partajarea cercetării prin diverse căi.
Emergența acestor tehnologii crește colaborarea și deschiderea colaborărilor
științifice”378

Într-adevăr, colaborarea mai multor cercetători pe un proiect poate îmbunătăţi rata

de colectare a datelor şi de analiză, precum și stimularea unor idei noi. În plus, deoarece
există mai mulți ochi la faţa locului, orice inexactitate sau eroare este mai ușor vizibilă, iar
rezultatele cercetării sunt de o calitate superioară. Deschiderea către rețea, făcută la timpul
potrivit în procesul de cercetare, îi antrenează și pe alții să muncească la proiectul
respectiv, obținându-se rezultate cu mai puține eforturi. Mai târziu în acest proces,
deschiderea poate amplifica vizibilitatea, impactul rezultatelor cercetării şi poate crea mai
multe oportunităţi pentru viitoarele colaborari. Creșterea atât a deschiderii către rețea, cât
şi a colaborării are potenţialul de a accelera în mod semnificativ progresele ştiinţei.379
Sub acest aspect, „Internetul face aceste tendințe posibile şi permite punerea în
discuție a domeniului și disciplinelor, cu alte cuvinte facilitează legăturile dintre oamenii
de ştiinţă şi publicul larg. Deşi „știința cetățenilor” nu este un fenomen nou, Internetul
permite tot mai multor entuziaşti ai ştiinţei să participe la un discurs care nu demult era
accesibil doar oamenilor de știință, ba mai mult, aceștia au început să recunoască
contribuţiile valoroase pe care colaborarile de acest fel pot face.380
Luând în considerare „ştiinţa deschisă”, haideţi să notăm faptul că :

„inspirându-se din software-ul surselor deschise şi din mişcările accesului

deschis, anumiţi savanţi împărtăşesc acum caietele lor de notiţe din laboratoare şi
date experimentale brute, în mod deschis online. Ştiinţa deschisă este un concept
larg ce include aceste arii strâns legate de caiete de notiţe ştiinţifice, deschise, şi a

377
Michael Nielsen, Reinventing Discovery. The New Era of Networked Science. Priceton University Press.
Priceton, 2011;
378
Dan Dawson, Science and Technology Resources on the Internet. Open Science and Crowd Science:
Selected Sites and Resources, in Issues inScience and Technology Librarianship, Spring 2012. Disponibil pe:
http://www.istl.org/12-spring/internet2.html
379
Idem.
380
Idem.

106
 datelor deschise. Susţinătorii ştiinţei deschise consideră că nu ar trebui să existe
informaţii interioare, şi că toate protocoalele şi rezultatele – chiar şi cele obţinute
în urma eşecurilor ştiinţifice – ar trebui să fie făcute vizibile şi valabile pentru a fi
refolosite, cât de curând posibil, caietele de notiţe ale laboratoarelor externalizate
şi registrele de date”381

Există multe beneficii ale ştiinţei externalizate.

„Ştiinţa efectuată în mod externalizat măreşte potenţialul pentru colaboratorii ce

pot apărea. În trecut, există posibilitatea ca cercetătorii să fi lucrat în paralel timp
de ani de zile, asupra aceleiaşi teme şi este posibil să fi descoperit numai
interesul lor comun când unul dintre ei şi-a făcut munca publică. Astăzi, dacă
aceiaşi cercetători practică ştiinţa externalizată, se pot găsi unul pe celălalt cu
uşurinţă în mediul online şi probabil vor forma un parteneriat mutual benefic.
Aceasta ar elimina duplicarea eforturilor şi grăbi semnificativ progresul cercetării
lor”382

Mai mult de atât,

„odată ce alţii din cadrul aceluiaşi domeniu sunt conştienţi de munca

externalizată a unui cercetător, ei pot urmări rezultatele produse şi pot alerta
investigatorul cu privire la orice anomalie ce ar fi putut fi omisă. Prin
protocoalele şi datele postate în mod clar şi bine în spaţiul online, cercetătorii
deschişi îi lasă de asemenea şi pe alţii să le reproducă experimentul şi să
reproducă rezultatele, astfel contribuind la soliditatea concluziilor, iar
experimentele nereuşite, publicate într-un registru deschis de laborator, pot salva
timpul altor cercetători care ar putea avea în gând efectuarea unor experimente
asemănătoare “383

Concluzia este una firească: toți acești factori pot duce la creșterea vitezei și a
calității descoperirilor științifice. De asemenea, un beneficiu suplimentar obținut prin
practicarea științei deschise, sau externalizării în masă, constă în construirea unor relații
mai bune între oamenii de știință și public384.
Cu toate acestea,

„deși comunitatea de practicanți ai ştiinţei deschise/externalizate, este în

creștere, este încă o rețea relativ mică. În timp ce tehnologiile online ce
facilitează deschiderea/externalizarea s-au dezvoltat rapid, cultura științei și a
sistemelor sale de stimulare sunt mult mai lente pentru a le prinde din urmă. Din
păcate, practicarea științei deschise/externalizate implică un angajament pe
termen lung, ce nu este recompensat în majoritatea activităților de acest gen, și
nu există în prezent nici o metodă pentru a urmări impactul practicilor de știință
deschisă/externalizată”385.

381
Idem.
382
Idem.
383
Idem.
384
Viorel Guliciuc, Philosophy in the Age of Social Networking, (manuscris)
385
Dan Dawson, Science and Technology Resources on the Internet. Open Science and Crowd Science:
Selected Sites and Resources, Issues inScience and Technology Librarianship, Spring 2012. disponibil pe:
htp://www.istl.org/12-spring/internet2.html;

107
V.7 Provocările etice ale crowdsourcing-ului și rețelelor de socializare

„Noua eră digitală este delimitată de anumite granițe, care odată depășite pot
prezenta anumite oportunități, dar și anumite riscuri. Prin intermediul tehnologiilor
digitale, grupuri mari de oameni devin participanți în cadrul unei game largi de activități
precum blogging-ul, vlogging-ul, gaming-ul, poșta electronică, transferul de fișiere,
încărcând sau descărcând de pe diferitele rețele ale internetului diverse informații,
comunicând prin intermediul rețelelor de socializare, etc.” Se realizează practic un
crowdsourcing mai mult sau mai puțin conștientizat care efectiv pune lumea în mișcare.
Evident că asemenea activități ne pot duce și pe un drum greșit, tocmai din această cauză
se impune și o investigare a aplicabilității principiilor etice în era digitală.
Ultimii ani ne arată că noua infrastructură digitală a devenit de-a dreptul
indispensabilă deoarece evoluția societății ne impune să devenim participanți digitali, cu
sau fără acordul nostru în cadrul unor sisteme digitalizate, precum cel poștal,
informațional, administrativ, etc. În acest context, internetul și rețelele de socializare au
devenit efectiv parte a realității noastre cotidiene, fapt ce implică niște asumări etice
corespunzătoare.
Aristotel, fondatorul eticii ca și disciplină academică, a argumentat că etica nu este
nimic altceva decât reflexia moralității. Rafael Capurro 386, șeful Centrului Internațional
pentru Etica Informației (ICIE), ne amintește următoarele: „Ca și proces auto-referențial,
etica reprezintă o căutare fără de sfârșit a utilizării explicite sau implicite cu privire la
codul moral, adică de respect sau lipsă de respect, în ceea ce privește comunicarea
individuală și cea socială. Cu alte cuvinte, etica respectă modalitățile în care comunicăm
între noi ca fiind persoane morale și modalitățile în care identitatea morală este percepută.
Trebuie să luăn în considerare și faptul că nu există nici un observator etic imparțial.”387

„Etica cibernetică cuprinde totalitatea unităților informaționale disponibile pe

Internet, nu numai cele din mediul academic. Trebuie să ne amintim faptul că
orice informație care este postată pe internet, chiar și în urma eliminării sale de
pe pagina WEB inițială, aceasta va rămâne mereu salvată într-un server de date și
poate fi accesată la un moment dat. Sub acest aspect, majoritatea utilizatorilor par
să uite acest lucru atunci când recurg la postarea unor comentarii sau răspunsuri
jignitoare într-un spațiu cibernetic public, lipsite complet de orice normă morală,
făcându-le astfel disponibile pentru cei ce sunt ușor influențabili (copii, vârstnici,
etc.)”388.

În ciuda faptului că orice persoană are dreptul de a se exprima liber, acest lucru nu
înseamnă că tot ceea ce gândim trebuie să fie neapărat etalat pe un site de socializare, fără
un filtru moral. Dacă facem asta, practic oricine poate avea acces la ceea ce gândim, ori
această greșeală o putem considera în sine o violare a intimității, cu voia ambelor tabere.
O posibilă etică a rețelelor de socializare necesită o atenție deosebită ca demers
filosofic. Asta pentru că vorbim de aplicabilitatea ei în două lumi diferite in esență, dar
care se interpătrund contextual, anume lumea virtuală și cea reală. Acest aspect dă naștere
unui conflict în sensul că, deși noi utilizăm atunci când comunicăm în mediul online
tehnologia specifică domeniului cibernetic, respectiv a rețelelor de socializare, ca indivizi

386
Rafael Capurro, Etica informației pentru și din Adrica , în Jurnalul Societății Americane pentru Știința și
Tehnologia Informației, 2008, pp. 5-6.
387
Ibidem, p. 21.
388
Ibidem.
108
primim toate bazele valorilor morale din partea instituțiilor școlare, familiale și spirituale,
instituții ce nu caracterizează neapărat lumea digitală.
Imprevizibilitatea asupra progresului tehnologic ne cere o analiză continuă și
meticuloasă a acțiunii omului în mediul virtual și fizic, ce conduc împreună la o polemică
anticipativă asupra directivelor pro și contra rețelelor de socializare. Dorința noastră de a
exprima cât mai mult în spațiul virtual, de a depăși frontierele, de a accede la tot ce ne
înconjoară, demonstrează dorința noastră acerbă de a cunoaște totul. Ori acest lucru îl
facem cel mai adesea comunicând, fără a ne gândi la riscurile la care ne expunem.
Rețelele de socializare reprezintă în prezent, nucleul de acțiune a mediei sociale și
au devenit în ultima perioadă cele mai frecvent accesate și utlizate sisteme online. Este
evident că acest mijloc de comunicare oferă numeroase beneficii utilizatorilor, fie prin
socializarea propriu-zisă, fie prin postarea unor informații utile și accesibile celor care
folosesc acest mediu virtual.
Rețelele de socializare reprezintă la ora actuală modalitatea cea mai facilă de
adresabilitate pentru categorii diverse de persoane și diverse grupuri de interes. Potențialul
de interacțiune socială generat de noile sisteme mass-media este un indicator al dezvoltării
sociale din lumea contemporană, dincolo de limitările sau reticiențile pe care internetul le
stârnește în unele state. Direcția de evoluție a sistemelor mediei sociale ne arată un interes
constant al audineței sociale, concretizată în receptivitatea unor categorii eterogene de
public pentru rețelele sociale, platforme online, comunități virtuale. Digitalizarea a devenit
a doua natură a omului contemporan, o condiție necesară, dar nu și suficientă a vieții
sociale.

Bill Gates spunea despre Internet că acesta devine târgul satului pentru orașul
global de mâine.

„Dacă ar fi să tratăm această idee cu seriozitate, am putea spune că,

asemeni unei comunităţi reale, fizice, şi comunitatea online trebuie să aibă
la bază legi, reguli şi valori etice, care trebuiesc respectate, pentru a evita
haosul. Însă în anii în care Internetul şi mediul online s-a dezvoltat, am
putut observa că acesta tinde să se autoguverneze, să se autocenzureze, să
înlăture elementele care îi pot face rău, fără ca să fie nevoie de intervenţia
directă a vreunei instituţii sau guvern. Cu toate acestea, navigarea în
siguranţă pe Internet şi utilizarea responsabilă a resurselor disponibile,
reprezintă un factor de interes comun, atât pentru utilizatori cât şi pentru
operatorii sau sponsorii care pun la dispoziţie aceast serviciu”389

Pe baza acestor constatări a apărut CyberEtica, care se ocupă de

„studiul filosofic al eticii în cadrul Internetului, menit să înţeleagă

comportamentul utilizatorului online precum şi felul în computerele şi
Internetul afectează individul şi societatea”

Acest domeniu își are rădăcinele în studiile lui Walter Manner, care în 1970 a
folosit pentru prima dată termenul de ,,etică de calculator - computer ethics”390, definind
domeniul ca unul care examinează ,,probleme de ordin etic agravate, transformate sau

389
Alexandru Tudor Necula, Probleme de etică în social media, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași,
2014, p. 9.
390
Terrell Bynum, Computer and Information Ethics, ,,Stanford Encyclopedia of Philosophy", august 2001,
p. 5.
109
create de noile tehnologii”391 precum şi impactul tehnologiei informaţiei asupra valorilor
umane, cum ar fi sănătatea, oportunitatea, libertatea, averea, confidențialitatea,
cunoașterea. democraţia, securitatea, auto-împlinirea ş.a.m.d.

„CyberEtica cuprinde un cod al comportamentului pe Internet, bazat pe

bunul simţ şi buna judecată şi legi aplicabile în mediul online, fiind creat
de utilizatori pentru utilizatori, fiecare folosindu-şi propriul cod etic pentru
a propune legi şi reguli care să guverneze mediul online. Deşi acest cod al
,,bunelor maniere” pe Internet este facultativ, la alegerea fiecăruia dacă
vrea să îl respecte sau nu, experienţa navigării pe Internet poate fi
îmbunătăţită atunci când se respecţă acest cod etic. Caracterul este ceea ce
faci atunci când nimeni nu se uită la tine.. Atunci când sunt conectaţi în
online, oamenii tind să creadă că sunt invulnerabili, invizibili, simţindu-se
adăpostiţi de judecata celor din jurul lor. Din acest motiv se folosesc de
mediul online pentru a da frâu liber tuturor părţilor şi aspectelor care intră
în alcătuirea persoanei lor, fie ele nocive sau nu, aspecte care în viaţa de zi
cu zi ar fi ascunse şi înăbuşite, pentru a nu risca să fie stigmatizaţi sau
izolaţi social. Nu putem afirma cu certitudine că Internetul este în mod
inerent lipsit de etică însă de foarte multe ori această portiţă de scăpare din
lumea cotidiană, pare să scoată ce e mai rău din noi cu foarte mare
uşurinţă, să răbufnim sau să interprindem acţiuni ce ni le asumăm a fi
greşite sau lipsite de etică şi pe care, de altfel, nu le-am face în viaţa
reală.”392

Pornind de la această viziune, în 1992, Institutul de Etică a Tehnologiei

Informaţiei, a publicat ,,Cele 10 porunci ale eticii I.T.”393. Prin acest demers s-a încercat
realizarea unor standarde etice pentru folosirea Internetului. Acestea sunt:
1. Nu folosi calculatorul în moduri în care ar putea aduce un prejudiciu
presoanelor;
2. Nu te folosi de tehnologie pentru a cauza interferenţe în munca altuia;
3. Nu te folosi de calculator pentru a spiona alte persoane;
4. Nu te folosi de tehnologie pentru a fura informaţii;
5. Nu te folosi de tehnologie pentru a disemina informaţii false;
6.Nu pirata;
7. Nu îţi asuma credit pentru munca altuia;
8. Nu folosi resursele calculatorului unui alt individ decât dacă acesta îşi dă
acordul;
9. Gândeşte-te ce impact social poate avea software-ul înainte de a-l crea;
10. Fii respectuos şi prietenos cu ceilalţi membri din online.

Chiar dacă aceste reguli au fost acceptate și utilizate de școlile și corporațiile din
întreaga lume în educarea utilizatorilor, unele comunităţi, atât din mediul academic cât şi
comunităţile de hackeri, nu sunt de acord cu ele considerându-le simpliste şi prea
restrictive. Din punctul nostru de vedere, putem spune că lupta pentru un Internet etic este

391
Ibidem.
392
Yair Amichai-Hamburger, The Social Net: Understanding our Online Behavior, ed. Oxford University,
2013, p. 27.
393
Ramon Barquin, In Pursuit of a Ten Commandments for Computer Ethics, articol accesat in 05.07.2017
pe http://computerethicsinstitute.org/barquinpursuit1992.html.
110
o cauză pierdută deoarece constatăm destul de ușor că busola morală a societății
contemporane nu funcționează tocmai corect.

„Mulţi par să uite că în spatele monitoarelor se află persoane reale, iar pe

măsură ce Internetul ne acaparează vieţile, devenim din ce în ce mai
dezumanizaţi de propriile noastre creaţii şi de deciziile pe care le luăm,
ceea ce face ca discuţia eticii în mediul online să pară o problemă prea
mică, având în vedere că riscăm pierderea identităţii noastre, ca
oameni.”394

V.8 Crowdsourcing-ul, rețelele sociale online și Filosofia

Omul din zilele noastre nu are nici mai multe şi nici mai puţine întrebări filosofice
despre viaţă, destin, fericire, lume, etc, decât în vremea lui Platon sau Aristotel, deoarece
acestea rămân oarecum constante de-a lungul istoriei. Acest lucru ar putea părea
paradoxal, dacă observăm cantitatea imensă de informații cu care ne confruntăm şi de care
suntem provocaţi. Cu toate acestea, utilizarea acestor informații nu este atât de diferită faţă
de cum era în antichitate.
Aceste întrebări fundamentale, filosofice, sunt răspândite și dezbătute astăzi prin
intermediul rețelelor sociale online și mass-mediei sociale (așa cum au fost discutate față
în față încă din cele mai vechi timpuri)395.
Una dintre cele mai studiate rețelele sociale din zilele noastre este Facebook,
tocmai datorită dimensiunii și complexității sale, care ne provoacă într-un mod filosofic.

„Tocmai acest aspect al Facebook-ului este atât de valoros: sensul marelui său
întreg şi a ceea ce face. Această calitate ne alocă nouă, utilizatorilor, o mulțime
de spațiu pentru a face lucrurile să însemne exact ceea ce ne dorim noi să
însemne. Dacă există vreun lucru la care să se priceapă oamenii, este acela de a
crea înţelesuri prin intermediul interacţiunilor sociale. O clipire, un tremur al
buzelor, o sprânceană ridicată: fiecare mic semn poate însemna atât de mult și
poate fi interpretat în atât de multe volume - dar numai pentru că fiecare dintre
aceste semne, pe cont propriu și în afara contextului, nu înseamnă nimic, ci sunt
doar deschideri de spații de o varietate de sensuri posibile, în funcție de context,
istorie, mediu şi stare de spirit. Facebook ne oferă aceeași interacțiune bogată,
deoarece, de asemenea, nu reuşeşte să determine înţelesul relaţiilor şi
comunicărilor noastre”396

Mai mult decât atât,

„Jean-Paul Sartre a susținut faptul că viețile noastre au fost lipsite de sens în

același mod: nu au un înţeles anume prestabilit. Noi suntem datori să dăm un
sens vieţii! Acest lucru este atât eliberator și terifiant. Cum vom decide noi ce are
valoare și sens în această lume? E greu de spus, exact, dar fiecare decizie ce o
luăm afirmă un anumit scop sau sens, o anumită valoare și așa ne construim
propriile versiuni de viaţă plină de sens, prin intermediul alegerilor pe care le

394
Alexandru Tudor, op.cit. p. 12
395
Guliciuc Viorel, Philosophy in the Age of Social Networking, (manuscris)
396
D.E. Wittkower (ed.) Facebook and Philosophy. What’s in your mind?, Open Court, Chigaco and La Salle,
IL, 2010, p. XXII

111
 facem. În acelaşi mod stau lucrurile şi cu Facebook-ul, cu excepția faptului că, pe
Facebook, prietenii noștri joacă doar un rol la fel de important ca al nostru, în
ceea ce priveşte Facebook-ul, ceea ce este şi ceea ce înseamnă acesta (dacă
înseamnă ceva).”397

Cu toate acestea,

„chiar după ce Facebook-ul a atins pragul de un sfert de milion de utilizatori,

imediat, înţelesul său, valoarea, şi efectele sale au devenit problema zilei. Și pe
bună dreptate! Orice lucru ce are o asemenea participare globală, merită să
primească atenţie serioasă. Astfel Facebook-ul a părut pentru anumiţi scriitori a fi
un înger, pe când pentru alţii, un demon; pentru unii, un sat global în curs de
dezvoltare, iar pentru alţii, o modalitate de izolare deghizată; pentru unii, o
oportunitate de a întreţine şi menţine anumite relaţii, iar pentru alţii, o modalitate
de a-şi difuza narcisismul. Ideea ce ne este transmisă de către Sartre încearcă să
ne facă să înţelegem de ce există atâtea dezacorduri în privinţa înţelesului
Facebook-ului în sine: există atât de multe neînțelegeri, nu pentru că există atât
de multe moduri de a gândi despre Facebook, ci pentru că există atât de multe
Facebook-uri diferite”398

Acesta este motivul pentru care

„aşa cum au susținut Existenţialiştii, alegerile noastre din cursul vieţii înseamnă
ceva pentru noi, tocmai pentru că noi le-am ales ca fiind ale noastre. Și tot așa,
Facebook-ul nostru înseamnă ceva pentru noi, în mare parte, pentru că am
împărtășit anumite tipuri de link-uri, am participat la anumite teste, am jucat
anumite jocuri - și pentru că prietenii noștri (pe care i-am ales) au avut la rândul
lor de ales şi de a împărtăşi ceea ce au făcut şi ceea ce au ales să facă.”399

Concluzia este că Facebook-ul este un fel de oglindă a existenței noastre sociale și

nu ne bucurăm întotdeauna de toate aspectele legate de comunitățile din care facem parte.
La rândul lor, tradiționalele, anticile rețele sociale „față în față” au fost oglinzile societății
lor, din vremea respectivă.
Analiza rețelelor sociale din perspectiva complexității, este cea mai provocatoare
abordare pentru cercetările filosofice contemporane.400
Ideea de complexitate

„este uneori înțeleasă ca și cum ar face parte dintr-un nou cadru unificator pentru
știință și o revoluție în înțelegerea noastră a diverselor comportamente care s-au
dovedit a fi dificil de prezis și de controlat până în prezent, cum ar fi cele ale
creierului uman și ale economiei mondiale. În mod evident, complexitatea este
un termen-umbrelă. Din această cauză este important să ne întrebăm dacă există
un fenomen natural unic numit complexitate, care se găseşte într-o varietate de
sisteme fizice (inclusiv în cel de viață) și care poate face obiectul unei singure

397
Idem
398
Idem
399
Idem
400
Viorel Guliciuc, Social Networking and Complexity, in: Horváth G., Bakó R.K., Biró-Kaszás E. (eds.)
Ten Years of Facebook. Proceedings of the Third International Conference on Argumentation and Rhetoric,
Partium Press & Debrecen University Press, 2014, pp. 277-286,

112
 teorii științifice, sau este vorba despre exemplele complexe ale diferitor sisteme
care, uneori, nu au nimic în comun”401

Acesta este motivul pentru care chiar şi astăzi, un „sistem complex” rămâne un
termen plin de ambiguitate, așa că nu există o definiție general acceptată a acestui termen.
În ciuda acestui fapt, descrierea sa informală este următoarea:

„un sistem complex este o rețea mare de componente relativ simple, fără centru
de control, în care comportamentul complex emergent este expus”402

Printre acestea se află: non-liniaritatea, feedback-ul, ordinea spontană, robustețea

și lipsa de control central, apariția, organizarea ierarhică, numerozitatea și non-
previzibilitatea. Neliniaritatea și non-predictibilitatea sunt deosebit de interesante pentru o
anchetă ce priveşte dobândirea de cunoștințe și consolidarea într-o rețea online.403
În filosofie,

„conceptele - fiind situate la frontierele cunoașterii umane - joacă rolul ce îl au

cei ce ne atrag în cadrul științei complexităţii. Mai mult decât atât, în esenţă, în
filozofie, este vorba despre interogarea ipotezelor, acelor axiome care formează
punctul de plecare pentru orice perspectivă matematică sau științifică. Diversele
domenii care cuprind științele de complexitate, utilizează un set de axiome care
diferă în multe privințe de cele utilizate în știința convențională.”404

Cu toate acestea,

„multe dintre ideile noastre filosofice nu sunt relatate în mod explicit în cadrul
educației noastră, dar le dezvoltăm inconștient pe măsură ce creștem și pe
măsură ce interacționăm cu mediile noastre sociale și intelectuale. Avem o
prejudecată considerabilă față de simplificare și în multe situații, vom reduce o
problemă complexă multidimensională, la o forma unidimensională, mai
favorabilă pentru a face sau a lua o decizie. Gândirea complexă pare să
recunoască acele situații unde această „problematizare” este invalidă şi caută să
furnizeze o formă alternativă de „tratament” ce poate face faţă mai bine acestor
probleme – filozofia de complexitate. Aceasta combină, în opinia noastră, trei
tipuri de gândire, sisteme de gândire (care încorporează cibernetica), care se
referă la sisteme non-specifice, gândire organică (inclusiv evoluția) privind
sistemele non-statice, și gândirea conexionistă (bazată pe atragere) referitoare la
non- reducţionism.”405

Atunci când participanţii lucrează, ca într-o rețea socială academică (sau într-o
școală greacă veche de filosofie)

„oamenii pot îmbunătăți calitatea hotărârilor lor cantitative făcând media primei
lor estimări cu cea de-a doua estimare dialectică. Fiind originare din partea
aceleiaşi persoane, o estimare dialectică are o eroare diferită faţă de prima

401
James Ladyman, Jeremy Lambert, Wiesner Karoline,What is a complex system?, in: [Preprint], PhilSci
Archive, March 8, 2012, URL: http://philsci-archive.pitt.edu/9044/4/LLWultimate.pdf, pp. 1-39
402
Melanie Mitchell, Complex systems: Network thinking. Artifficial Intellligence, volume 170, issue 18,
2006 pp. 1194–1212.
403
Guliciuc Viorel, op. cit.
404
Lucas Chris, The Philosophy of Complexity, 2014, disponibil pe:: www.calresco.org/lucas/philos.htm
405
Idem.

113
 estimare în măsura în care este bazată pe anumite cunoştiinţe şi presupuneri
diferite.”406

În cadrul dobândirii de cunoştinţe online, noi participăm şi cu partea minţii

individuale, dar şi cu partea minţii colective. Aici, colectivele, reţelele (online), acţiunile
mulţimilor precum și sistemele dinamice ce lucrează pe cont propriu asemenea unei minţi,
a unei entități ce utilizează o capacitate unică de lucru pe cont propriu, dar complexă (non-
lineară şi non-predictibilă), îmbunătățesc în același timp, atât cunoștințele individului, cât
și ale comunității407. În cele din urmă, o conexiune cu ştiinţa maselor, un Crowdsourcing
filosofic poate fi exploatat cu scopul de a obţine o nouă perspectivă asupra utilităţii
filosofiei în zilele noastre

V.9 Concluzii

În al cincilea capitol al lucrării am arătat că cercetarea în rețea sau crowdsourcing-

ul reprezintă cea mai actuală și mai utilă metodă de cercetare prin care filosofia poate
renaște, în sensul că o asemenea abordare crește atât numărul persoanelor interesate de
acest domeniu, cât și numărul celor implicați în dezbaterea filosofică, obținând prin
aceasta o creștere generală a interesului față de filosofie, precum și o multitudine de
perspective asupra temelor filosofice dezbătute.
Am stabilit că termenul crowdsourcing
„este un tip de activitate participativă online în care un individ, o instituție, o
organizație non-profit, sau companie propune unui grup de persoane eterogen, de
dimensiuni diverse și având competențe diferite, prin intermediul unui apel
deschis și flexibil, angajarea voluntară în realizarea unei sarcini. Realizarea
sarcinii, de complexitate și modularitate variabilă, în care trebuie să participe și
să contribuie grupul atrage beneficii mutuale. Participantului îi este satifăcută
nevoia de bani, recunoaștere socială, respect de sine, sau dezvoltarea
competențelor individuale, în timp ce beneficiarul va obține și utiliza în avantajul
său ceea ce participanții au adus în afacere sub forme diferite în funcție de tipul
activității întreprinse”408
Ulterior am demonstrat că
„forţa intelectuală a mulţimilor constituite virtual a permis companiilor nu doar să capteze
idei noi, ci şi să inventeze, să proiecteze şi să creeze produse şi servicii, să îmbunătăţească relaţiile
cu clienţii, să crească volumul vânzărilor, să accelereze producţia, să găsească noi surse de
finanţare sau noi angajaţi, precum şi moduri de management al resurselor proprii.”
Totodată am arătat că Internetul face aceste tendințe posibile şi permite punerea în
discuție a domeniului și disciplinelor, cu alte cuvinte facilitează legăturile dintre oamenii
de ştiinţă şi publicul larg. Cu toate că „știința cetățenilor” nu este un fenomen nou,
Internetul permite tot mai multor entuziaşti ai ştiinţei să participe la un discurs care nu
demult era accesibil doar oamenilor de știință, ba mai mult, aceștia au început să
recunoască contribuţiile valoroase pe care colaborarile de acest fel le pot face.

406
Stefan M. Herzog, and Hertwig Ralph, The Wisdom of Many in One Mind Improving Individual
Judgments With Dialectical Bootstrapping, in Psychologica Science, 2009, p. 56.
407
Viorel Guliciuc, Oana Lența, Is there a Connection Between Social Media and the Ancient Schools of
Philosophy?, SMART 2013 Social Media in Academia: Research and Teaching. Medimond, 2013, p. 187-
192.
408
E. A. Enrique, G.L.G. Fernando, Towards an integrated crowdsourcing definition, în revista Journal of
Information Science, nr.20 (10), Anglia, 2012, p. 9, accesata la data de 29.08 2015, la adresa
http://www.crowdsourcing-blog.org/wp-content/uploads/2012/02/Towards-an-integrated-crowdsourcing-
definition-Estell%C3%A9s-Gonz%C3%A1lez.pdf

114
 Tot în acest capitol am discutat despre problemele de natură etică pe care le ridică
crowdsourcing-ul și utilizarea rețelelor de socializare în cercetarea științifică, arătând că o
etică a mediului online nu este încă posibilă, în ciuda încercăriloravute comunitatea
științifică în acest sens.
La finalul capitolului am făcut legătura dintre crouwdsourcing, rețelele sociale
online și filosofie arătând cum interacțiunea dintre primele două poate influența filosofia
acestui secol. Ba mai mult, considerăm că un Crowdsourcing filosofic poate fi exploatat
cu scopul de a obţine o nouă perspectivă asupra utilităţii filosofiei în zilele noastre.

115
 Concluzii

1.Considerații generale asupra cercetării efectuate

Filosofia

„s-a născut din nevoia permanentă a omului de a ști cine este el în această
lume, care este specificul existenței sale în raport cu natura și societatea în care
trăiește, din necesitatea de a avea conștiința lucidă de sine și de tot ceea ce îl
înconjoară. Constantin Noica definea filosofia ca idee care se ridică la puterea
întregului, a lumii ca totalitate și totodată ca una din formele de întoarcere a
omului la sine, a conștiinței de sine. Atâta timp cât va exista omul pe acest
pământ el se va întoarce mereu la sine, reflectând asupra existenței sale și a
lumii. Omul este și o ființă metafizică care nu poate exista și avea deplin liniște
fără o conștiință lucidă de sine, fără o filosofie. Filosofia a fost implicată în
toate marile transformări ale societății moderne. Am putea concepe lumea
culturii și democrației antice grecești fără filosofia pe care a dezvoltat-o, fără
gândirea lui Socrate, Platon, Aristotel? Pentru a înțelege cu adevărat revoluțiile
moderne, mai ales pe cele din Anglia și Franța, care au pus bazele statului de
drept și ale democrației renăscute în țările europene, fără puternica relansare a
filosofiei gândirii teoretice în perioada premergătoare fără contribuțiile în
filosofie ale lui Bacon, Hopps, Hume, Locke în Anglia și ale lui Descartes,
Rousseau, Voltaire și apoi ale enciclopediștilor în Franța? Am putea continua cu
întrebările despre modernizarea Germaniei în secolul XIX care ar fi greu de
imaginat fără ideile filosofiei premergătoare ale unor gânditori ca Leibnitz,
Hegel; chiar și impactul pe care l-a avut gândirea lui Marx în ultima sută de ani
cu toate că socialismul a eșuat în Europa ține și el de rolul social al filosofiei
respective. Însăși cultura, ca și identitatea noastră ar fi de neconceput fără
componenta ei filosofică. Lipsită de aportul filosofilor, istoria societăților și a
lumii în ansamblul ei ar fi incomparabil mai săracă în valori spirituale și
acționale. Accelerarea ritmului schimbărilor în istorie, intensificarea
interdependențelor la nivel mondial din ultimele decenii, dezvoltarea științelor
și implicațiile lor metafizice fac și mai acută nevoia omului contemporan de
filosofie. Filosofia rămâne o aspirație umană permanentă, o apoteoză a
cunoașterii teoretice și a cunoașterii culturale.”409

Ea transcende inclusiv spațiul virtual, găsind în el un „tărâm” deosebit de propice

cunoașterii, a înțelegerii și a dezbaterii. Internetul devine un fel de școală fără ziduri, unde
fiecare se poate cunoaște pe sine și lumea din jurul său având la îndemână o multitudine de
posibilități pentru care poate opta.

„Internet-ul a schimbat și va continua să schimbe modul de organizare,

desfășurare și funcționare a vieții economice, sociale, culturale, educaționale,
politice etc. Astfel, apariția și dezvoltarea internet-ului au dus la schimbarea
lumii cu un ritm fantastic, modificând brusc viziunea asupra lumii și obligându-
ne să ne adaptăm gândirea și credințele la noile tendințe și descoperiri ale
tehnicii, tehnologiei și inovației. Internet-ul ne conectează la realitatea vieții
mondiale, informațiile circula cu o viteză fantastică, iar nivelul de comunicare

409
Daniela Vîrjan, Internetul schimbă fața lumii, în revista Economie teoretică şi aplicată, volumul XX
(2013), No. 8(585), p. 109.
116
 este ridicat. Piața online este o piața liberă, cu sute de milioane de utilizatori, deci
propice pentru dezvoltarea unei afaceri. Internet-ul este și baza comerțului
electronic, iar în România a luat un avânt extraordinar începând cu anul 2004.
Activitatea de marketing a luat un avânt extraordinar mărind viteza de promovare
și comercializare a unui produs sau brand. Internet-ul este poarta casei succesului
și pentru a reuși trebuie să găsim cheia potrivită. Internet-ul poate schimba
lumea, dar și lumea trebuie să-ți schimbe mentalitățile adânc înrădăcinate în
obiceiuri neprofitabile pentru colectivitate. Schimbarea în structurile
instituționale și de funcționare ale unei economii ar fi benefică, dar nu se dorește
pentru că lupta pentru putere este foarte crâncenă, ori schimbarea pentru unii
înseamnă pierderi. Tinerii sunt cei care pot schimba fața lumii, pot schimba
structurile instituționale prezente care nu mai corespund cu cerințele noii
societăți.”410

Afirmațiile de mai sus confirmă într-o oarecare măsură și ipoteza noastră de lucru,
aceea că există o filosofie a internetului, iar crowdsourcing-ul filosofic este o nouă agoră,
virtuală de aceasta dată, unde acest domeniu se repune în slujba societății interacționând cu
ea și nevoile sale. Vorbim aici despre o filosofie practică, care poate nu are o latură prea
metafizică, dar sigur are calități măcar „fizice” care corespund caracteristicilor cotidiene
ale societății de azi. E mai degrabă o filosofie involuntară, inconștientă, pe care mulțimea o
practică la nivel colectiv cu scopul de a-și rezolva problemele de viață, fie că acestea sunt
spirituale, materiale, sociale, politice ș.a.m.d. În acest scop, omul contemporan, apelează la
instrumentele puse la dispoziție de internet. Rețelele sociale online, forumurile, diverse
site-uri sau blog-uri, permit persoanelor care au afinități asemănătoare, ce sunt conduși în
căutările lor de aceleași scopuri, să interacționeze mult mai ușor între ei, aceștia punându-
și la dispoziția celorlalți experiența de viață sub forma unor opinii care pot conduce în cele
din urmă la o soluție inovativă și cu adevărat folositoare. Evident că procesul de „creare” a
soluției, diferă total de cel al cercetării tradiționale, dar rezultatul la care se ajunge se
dovedește a fi, de cele mai multe ori, cu adevărat util.
O societate pragmatică, nu e neapărat o societate lipsită de cultură și spiritualitate.
Nu înseamnă că nu filosofează, doar că o face la alt nivel de discurs. E vorba despre
discursul străzii, care diferă de cel academic, dar care „cercetează” prin mijloacele sale
aceleași teme. Concluziile celor două modalități de investigație (cel academic și cel al
mulțimii) ajung în cele din urmă să coincidă. Acest lucru dovedește că există o
înțelepciune comună, un singur adevăr în orice problemă, care poate fi sesizat de aproape
toata lumea și acceptat ca soluție de toată lumea. Internetul reușește să aducă în același loc,
al lumii virtuale, atât cercetătorii de carieră, specialiștii, cât și masa oamenilor, a căror
voce se poate face auzită mai lesne în acest mediu. Colaborarea dintre toți acești actanți ai
mediului online transformă societatea în mod evident.

„Vorbim tot mai mult în ultima vreme despre „cultura virtualității reale”,
respectiv despre o nouă formă de reprezentare asupra lumii ce-și are izvorul în
„societatea rețelei”, generată de utilizarea globală a internetului. Internetul, cum
subliniază o serie de cercetări recente, nu este doar un mod revoluționar de
comunicare - întrucât a interconectat în rețea toate celelalte mijloace de
comunicare în masă - ci și o formă irepresibilă de schimbare a habitatului nostru

410
Daniela Vîrjan, Internetul schimbă fața lumii, în revista Economie teoretică şi aplicată, volumul XX
(2013), No. 8(585), p. 109.

117
 mintal, adică a sistemelor de credințe și valori ce însoțesc, de la naștere și până la
moarte, orice făptură umană.”411

Începând cu ultima decadă a secolului trecut, când Internetul a început să devină tot
mai popular, el s-a transformat într-o tehnologie care să preia, transforme şi redea întreaga
cultură. Astfel, monitorul calculatorului a început să înlocuiască ecranul cinematografului
şi al televizorului, peretele galeriilor de artă, biblioteca şi cartea, manualele şcolare etc.
Întreaga cultură trecută şi prezentă a ajuns să fie “computerizată”, filtrată prin computer.
Oamenii au început să creeze artă, să se joace, să vizioneze filme, să asculte muzică, să
contabilizeze actele de firmă etc. folosindu-se tot mai mult de computer. Când Internetul
şi-a făcut intrarea în vieţile oamenilor şi computerele au fost legate între ele, activităţile s-
au extins la comunicare, comerţ electronic (e-comerce) sau jocuri în reţea. S-au format şi
noi forme culturale precum jocurile de calculato,r dar s-a impus şi o redefinire a formelor
culturale deja existente (de pildă, fotografia şi cinematograful). Internetul, mediul
viitorului, va schimba viaţa omului la toate nivelurile ei, şi, după cum spune Michael
Dertouzos,

„va schimba modul nostru de lucru şi de joacă, dar mai important, va modifica
aspecte profunde ale vieţii noastre şi ale umanităţii: cum privim îngrijirile de
sănătate, cum învaţă copiii noştri, cum rămân vârstnicii integraţi în societate, cum
îşi conduc guvernele afacerile, cum îşi păstrează grupurile etnice moştenirea, ale
cui voci se aud, chiar şi cum se formează naţiunile. Va aduce şi provocări
serioase: cei săraci s-ar putea să devină mai săraci şi mai bolnavi, infractori şi
companii de asigurări şi funcţionari ne pot invada conturile din bănci, dosarele
medicale şi corespondenţa personală.(...) Majoritatea lumii nici nu îşi dă seama
că un val uriaş se îndreaptă spre ea.”412

2. Concluziile capitolelor

Pornind de la obiectivele asumate la începutul lucrării, dezbătute pe larg în

capitolele acestei cercetări, am însumat un șir de concluzii care ne-au ajutat să avem o
imagine clară asupra ipotezei în jurul căreia ne-am construit demersul științific. În opinia
noastră, ele nu fac decât să confirme faptul că într-o societate în care mediul virtual este
din ce în ce mai important, Filosofia, ca formă a comunicării, are menirea de a recupera
demnitatea cercetării în grup (în rețea), specifică școlilor filosofice ale antichității
grecești, prin și cu ajutorul crowdsourcing-ului.
Astfel, în primul capitol am arătat că există o legătură între criza filosofiei și criza
spirituală a societății contemporane. Acest lucru se datorează faptului că asistăm la o
abandonare a reflecției filosofice sistematice datorate creșterii volumului de informații din
domeniul filosofiei. Astfel se ridică următoarea întrebare: asistăm la o criză a filosofiei sau
la o criză instituțională a filosofiei? Această întrebare apare în contextul în care se constată
o „producție” în creștere de carte filosofică, publicații filosofice, articole filosofice și nu în
ultimul rând a temelor filosofice discutate în mediul online, pe forumuri, pe rețelele
sociale, sau pe site-uri (din ce în ce mai multe ca număr) dedicate domeniului filosofic.

411
Constantin Schifirneț, interviu: Izvoare de filosofie - Societăți în rețea, accesat pe 3.12.2015, disponibil
pe: http://www.radioromaniacultural.ro/izvoare_de_filosofie_societati_in_retea-29404
412
Michael Dertouzos citat din articolul O imagine generală asupra internetului , accesat pe 4.12.2015 ,
disponibil pe: http://www.nistea.com/media/internet/pop_internet/internetul_general.htm

118
Așadar remarcăm o migrare a filosofiei dinspre mediul academic, spre cultura maselor, în
special în mediul online, unde reflecția filosofică capătă un aspect mai degrabă pragmatic
decât teoretic.
În următorul capitol al lucrării, am arătat că Agora Virtuală este deja o realitate de
care trebuie să ținem seama pentru că, datorită caracteristicilor sale, influențează atât
gândirea maselor, gândirea colectivă precum și sinele. Prin aceasta, asităm la nașterea unei
filosofii virtuale, aflate în continuă transformare și evoluție, o filosofie a tuturor
posibilităților care are la bază Internetul și caracteristicile acestuia.
În capitolul trei, capitol am statuat faptul că astăzi nu se mai poate practica
filosofia, într-un mod performant, în absenţa Internet-ului. Acesta a devenit, în ultimul
deceniu al secolului al XX-lea, mijlocul privilegiat de comunicare a rezultatelor cercetării
filosofice, a bibliografiilor şi a cărţilor de filosofie. Internet-ul a creat o comunitate globală
a celor profesionalizaţi în filosofie. Dacă în trecut, filosoful era un om al cărții, în
societatea actuală el este un om al internetului, silit să digitalizeze procesul de cunoaștere
filosofică.
În penultimul capitol al acestei lucrări, am demonstrat că limbajul și comunicare nu
rămân numai niște teme ale filosofiei ci devin elemente elementare în construirea viziunii
asupra lumii. De aceea, am considerat că că în Agora Virtuală a comunităților online, actul
comunicării, este unul a filosofiei de moment care exprimă realitatea erei în care trăim cu
adevărul care se subscrie acestei lumi.
De asemenea, Agora Virtuală, fiind un produs al lumii virtuale, dă naștere unui
nou mod de gândire, anume gândirea virtuală şi o ontologie asociată, aşa-zisa metafizică a realităţii
virtuale, ca urmare a ştiinţelor şi tehnologiilor actuale ale informaţiei şi comunicării. Sub acest
aspect, realitatea virtuală, produs al noilor tehnici de comunicare din lumea electronică constituie o
nouă formă a experienţei umane, a cărei interpretare reprezintă una dintre cele mai fascinante
provocări adresate vreodată filosofiei
În ultimul capitol am făcut legătura dintre crowdsourcing, rețelele sociale online și
filosofie arătând cum interacțiunea dintre primele două poate influența filosofia acestui
secol. Ba mai mult, am arătat că un Crowdsourcing filosofic poate fi exploatat cu scopul
de a obţine o nouă perspectivă asupra utilităţii filosofiei în zilele noastre.

3.Concluziile referitoare la ipoteza de cercetare

Referitor la lucrarea noastră, amintim că am plecat de la două constatări.

În prima constatare susțineam că printre caracteristicile cele mai importante ale
societății și culturii contemporane, ca societate a cunoașterii, se numără și prezența tot
mai importantă a mediului virtual în comunicare, ca tip de activitate umană.
În urma cercetării efectuate, considerăm că acestă primă constatare este confirmată
de realitatea lumii în care trăim. Ne putem întări afirmația pe baza opiniei lui Marcello
Vitali Rosati, care ne arată că

„Lumea noastră devine tot mai digitală. Spațiul digital devine, probabil, primul și
singurul spațiu existent; în aces context s-ar putea anticipa că nici nu va mai
exista, în câteva decenii, un spațiu non digital. Și, dacă această idee e adevărată,
teoretizarea relației noastre cu tehnologia devine o problemă centrală; o filosofie
a lumii digitale va fi filosofie primă, iar specificări de tipul filosofia... (a ceva,
precum filosofia culturii, de exemplu - nota mea, D.H.) vor deveni neutilizabile.

119
 Filosofia, singura filosofie posibilă, va fi aceea care se va ocupa de structurile
conceptuale ale culturii digitale ca și fundament al său”.413

Luând în cosiderare cele enunțate mai sus, este tot mai evident că mediul virtual
face deja parte din realitatea cotidiană, fiind, dacă nu o prelungire a acesteia, măcar o
componentă a sa care o redifinește în ansamblul său, oferindu-i noi sensuri și noi
perspective de interpretare a existenței. Trebuie să acceptăm faptul că

„Oamenii sunt animale tehnice. Tehnologia este, în anumite aspecte, un fel de

natură umană, așa după cum cineva ar putea spune, atunci când citește mitul lui
Prometeu. Dar daca asta este adevărat, atunci va trebui să accepte și că oamenii
nu au propria lor natură, întrucât natura lor le este exterioară: deci, natura
oamenilor se schimbă o dată cu evoluția tehnică. Oamenii nu au o natură eternă,
care i-ar diferenția de animale. Așa că ar trebui să acceptăm că studierea acestei
continuități înseamnă acceptarea centralității schimbărilor. De aceea o teorie
filosofică despre cultura digitală devine fundamentală astăzi.”414

Realitatea virtuală a devenit în mod cert o alternativă pentru viața reală în ceea ce
priveste comunicarea, colaborarea și organizarea activităților economice. Există chiar
autori care consideră că lumea viitorului va fi una virtuală,415 iar această afirmație o putem
considera cel puțin probabilă ținând cont că atunci când vorbim despre societatea actuală,
o putem caracteriza ca fiind una a rețelelor (online). Șansele de a demonstra că lumea
virtuală reprezintă o noua Agora pentru Filosofie sunt evidente în contextul în care
comunitățile virtuale și complexitatea lor definesc o nouă eră 416 unde înțelepciunea
colectivă transformă socialul cu viteză unui dublu click. Utilizarea tehnologiilor emergente
și a rețelelor sociale online cer o abordare filosofică care să explice transformările sociale
la care asistăm, 417 iar această cercetare dovedește că există o filosofie a comunităților
online prin care acestea se legitimează spiritual în această nouă eră a umanității, o filosofie
care stă sub semnul comunicării418.

A doua constatare pe baza căreia ne-am formulat ipoteza de lucru este următoarea:
Comunitățile online au o pondere din ce în ce mai importantă în societatea contemporană,
inclusiv în cercetarea științifică.

413
Marcello Vitali Rosati, Digital culture, philosophy and metaontology, October 24, 2012; accesat pe
23.11.2016 la http://blog.sens-public.org/marcellovitalirosati/wp-
content/uploads/sites/2/2013/04/abstract_def.pdf
414
Marcello Vitali, Ibidem.
415
Angela Adrian, Law and Order in virtual worlds:Exploring avatars, Their ownership an Rights,
ed.Information Science Rference (IGI Global), SUA, 2010, p. 6.
416
Viorel Guliciuc, Complexity and Social Media, in Procedia - Social and Behavioral Sciences, conferinta
Lumen 2014: , ed. Elsevier Ltd., 2014, p. 371.
417
Shannon Vallor (2012). Social Networking and Ethics. In Zalta, E. N. (Ed.), The Stanford Encyclopedia
of Philosophy. Accesat pe 10.09.2015, disponibil pe:
http://plato.stanford.edu/archives/win2012/entries/ethics-social-networking/
418
Viorel Guliciuc, Our so called “Age of Surprise” (a) is just another name for the “Era of the Emergent
Technologies”(b). During these times, the Social Media (c) became a platform around the debates on the
nature, the features, the implications and the effects of the collisions of two very dear concepts of nowadays:
“community” (d) and “complexity.” in Complexity and Social Media, in Procedia - Social and Behavioral
Sciences, conferinta Lumen 2014: , ed. Elsevier Ltd., 2014, p. 371.

120
 În urma studiului efectuat, putem afirma că și a doua constatare se confirmă și ne
îndreptățește să ajungem la ipoteza de lucru. Am demonstrat că

„forţa intelectuală a mulţimilor constituite virtual a permis companiilor nu doar

să capteze idei noi, ci şi să inventeze, să proiecteze şi să creeze produse şi
servicii, să îmbunătăţească relaţiile cu clienţii, să crească volumul vânzărilor, să
accelereze producţia, să găsească noi surse de finanţare sau noi angajaţi, precum
şi moduri de management al resurselor proprii.
În prezent, marile companii angrenează relaţii active şi bazate pe încredere cu
clienţii externi, stabilind ecosisteme de afaceri energice, care creează, de fapt,
mai multă valoare în ziua de azi. Primul exemplu din industriile mondene care a
căpătat transformări avantajoase prin colaborarea în masă, este media, care
întoarce economia cu susul în jos. Un alt exemplu important sunt site-urile de
angajări ce au apărut de curând şi au căpătat mare amploare. Cel mai cunoscut
este Mechanical Turk, reprezentând o piaţă a forţei de muncă virtuală în care
companiile îşi postează anunţul de angajare şi utilizatorii acceptă jobul care le
corespunde profilului. MySpace, Youtube, Linux şi Wikipedia sunt modelele
exemplare de crowdsourcing şi reprezintă doar începutul unui mare pas în istorie.
Wikipedia, o enciclopedie creată pe baza colaborării, nu se află în proprietatea
nimănui. Deţine cinci angajaţi permanenţi şi zeci de mii de colaboratori, autori
voluntari, însă capacitatea ei informativă este mult mai mare decât a
Encyclopediei Britannica, anume datorită utilizării programului Wiki, care le
permite utilizatorilor să editeze conţinutul paginilor web. Şi chiar dacă o
informaţie este eronată, foarte rapid se găsesc autori care corectează conţinutul,
numiţi moderatori. În acest mod, enciclopedia online avansează prin calitatea
sa.”419

Colaborarea cu mulţimile oferă în mod evident avantaje atât companiilor, cât şi

celor care fac parte din mulțime. Includerea participării în sine prin intermediul
comunităţilor este premisa secolului XX şi nu reprezintă doar principala forţă de generare
a succesului lumii de astăzi, dar contribuie imens şi la orientarea ştiinţei, crearea
tendinţelor culturale, informează şi formează oamenii, ajutând inclusiv la guvernare.420
Crowdsourcing-ul folosește inteligența de grup și valorifică ideile cele mai bune
apelând la focusarea, determinarea și energia publicului, ceea ce permite companiilor ca
într-un timp scurt și cu prețuri relativ reduse să aibă nu unul, ci mai multe răspunsuri la
problema pe care o înaintează, oferindu-le posibilitatea de a alege.
În mod clar, unele dintre reţelele sociale sunt utilizate de comunităţile diferite de
cercetători, în scopul de a extinde, de a îmbunătăţi şi de a gestiona capitalul lor comun de
cunoştinţe (într-un domeniu de cercetare).
Aceasta este o bună ilustrare a ceea ce a fost numit „citizen science”(știința
cetățenilor) sau „crowd science-research”(știința mulțimilor).
Într-adevăr,

„pentru a profita din plin de instrumente moderne pentru producerea de

cunoştinţe, trebuie să creăm o cultură ştiinţifică deschisă unde cât mai multe
informații posibile sunt mutate din mintea oamenilor către laboratoare și
rețele”421

419
Eugenia Cucu, Provocări ale managementului modern. Crowdsourcing, în Eecostudent - Revistă de
cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 3/2014, p. 6.
420
Dan Tapscott, op. cit., p. 14.
421
Michael Nielsen, Reinventing Discovery. The New Era of Networked Science. Priceton University Press.
Priceton, 2011.

121
 Să ne punem de acord:

„noile tehnologii schimbă rapid viteza și ușurința comunicării științifice, oferind

noi oportunități pentru realizarea și partajarea cercetării prin diverse căi.
Emergența acestor tehnologii crește colaborarea și deschiderea colaborărilor
științifice”422

Într-adevăr, colaborarea mai multor cercetători pe un proiect poate îmbunătăţi rata

de colectare a datelor şi de analiză, precum și stimularea unor idei noi. În plus, deoarece
există mai mulți ochi la faţa locului, orice inexactitate sau eroare, este mai ușor vizibilă, iar
rezultatele cercetării sunt de o calitate superioară. Deschiderea către rețea făcută la timpul
potrivit în procesul de cercetare, îi antrenează și pe alții să muncească la proiectul
respectiv, obținându-se rezultate cu mai puține eforturi. Mai târziu în acest proces,
deschiderea poate amplifica vizibilitatea, impactul rezultatelor cercetării şi poate crea mai
multe oportunităţi pentru viitoarele colaborari. Creșterea, atât a deschiderii către rețea, cât
şi a colaborării, are potenţialul de a accelera în mod semnificativ progresele ştiinţei.

Cele două constatări dezbătute mai sus, ne-au ajutat să creionăm ipoteză de lucru a
acestei lucrări, unde afirmăm că, într-o societate în care mediul virtual este din ce în ce
mai important, Filosofia, ca formă a comunicării, are menirea de a recupera demnitatea
cercetării în grup (în rețea), specifică școlilor filosofice ale antichității grecești, prin și
cu ajutorul crowdsourcing-ului.
Având în vedere premisele de la care am plecat, considerăm că ipoteza de lucru
este validă.
Afirmăm acest lucru pentru că filosofia poate constitui o punte care leagă între ele
diversele discipline exacte, având capacitatea de a sintetiza și extrage informațiile venite
din domeniile respective, reducând totul la un mesaj care poate fi exprimat pe înțelesul
unui număr cât mai mare de receptori. Astfel, ajungem la comunicarea filosofică, ori
tocmai comunicarea pare a fi axa în jurul căreia filosofia construiește un nou sistem cu
ajutorul căruia explică provocările ridicate de complexitatea lumii contemporane.

„Filosofia este un domeniu privilegiat astăzi, având în vedere rolul pe care

comunicarea îl joacă în mai toate aspectele vieţii cotidiene. Schimbările sociale
survenite prin impactul media sunt evidente, motiv pentru care sintagma societate
comunicaţională globalizată devine tot mai des utilizată. Evoluţia acestei noi
societăţi (denumită comunicaţională, informaţională, media etc.) necesită
explorarea relaţiilor dintre teoria comunicării şi domeniile tradiţionale ale
filosofiei, cum ar fi ontologia, filosofia limbajului, epistemologia, filosofia
socială sau politică, respectiv etica. Există mulţi gânditori care au acordat o
atenţie specială domeniului emergent de filosofia comunicării, de la Empedocle
şi Aristotel, la Leibniz, Dewey, Husserl, Merleau-Ponty, Wittgenstein, Luhmann
şi Habermas, dar un discurs sistematic pe marginea acestui subiect a început să se
constituie abia în ultimii ani. Mulţi teoreticieni se referă la comunicare, în
general, dar au făcut-o într-o manieră ad hoc, subliniind aspecte specifice ale
comunicării, dar ignorând perspectiva de ansamblu. Nu doar că există o nevoie
de reflecţie filosofică asupra comunicării din perspectiva ştiinţelor comunicării,
dar există, de asemenea, o astfel de nevoie din perspectiva filosofiei ca atare,

422
Diane Dawson, Science and Technology Resources on the Internet. Open Science and Crowd Science:
Selected Sites and Resources, n Issues inScience and Technology Librarianship, Spring 2012, disponibil pe:
htp://www.istl.org/12-spring/internet2.html

122
 care va beneficia de o includere a structurilor şi explicaţiilor legate de
comunicare în propriul trunchi disciplinar.Mai mult decât atât, o reflecţie
filosofică asupra comunicării poate impune noi interogări şi, mai apoi, practici
care ar putea ajuta la atenuarea mecanismelor represive (de control) astăzi,
încurajând dezbaterile deschise şi gândirea critică.”423

Practic, atunci când participanţii lucrează, ca într-o rețea socială online academică
(sau într-o școală greacă veche de filozofie)

„oamenii pot îmbunătăți calitatea hotărârilor lor cantitative făcând media primei
lor estimări cu cea de-a doua estimare dialectică. Fiind originare din partea
aceleiaşi persoane, o estimare dialectică are o eroare diferită faţă de prima
estimare în măsura în care este bazată pe anumite cunoştinţe şi presupuneri
diferite.”424

În cadrul dobândirii de cunoştinţe online, noi participăm şi cu partea minţii

individuale, dar şi cu partea minţii colective. Aici, colectivele, reţelele (online), acţiunile
mulţimilor precum și sistemele dinamice ce lucrează pe cont propriu asemenea unei minţi,
a unei entități ce utilizeată o capacitate unică de lucru pe cont propriu, dar complexă (non-
lineară şi non-predictibilă), îmbunătățesc în același timp, atât cunoștințele individului, cât
și ale comunității425. În cele din urmă, o conexiune cu ştiinţa maselor, un Crowdsourcing
filosofic poate fi exploatat cu scopul de a obţine o nouă perspectivă asupra utilităţii
filosofiei în zilele noastre. Un astfel de demers va provoca societatea să participe la un
dialog filosofic de anvergură, un dialog între membrii rețelelor de socializare care își pot
exersa, cu această ocazie, gândirea filosofică. Mediul online le permite utilizatorilor
rețelelor de socializare să participe activ și fără opreliști la dezbaterea unor probleme de
natură filosofică care macină societatea actuală, iar implicarea lor va fi pe măsură. Prin
asta, filosofia se întoarce în Agora. Evident, discutăm despre o Agora virtuală, dar la
momentul actual, acesta pare a fi cel mai propice loc unde provocările de ordin filosofic pe
care le trăim își pot găsi rezolvarea.

4. Contribuțiile personale asupra temei cercetate

În încercarea noastră de a demonstra că într-o societate în care mediul virtual este

din ce în ce mai important, Filosofia, ca formă a comunicării, are menirea de a recupera
demnitatea cercetării în grup (în rețea), specifică școlilor filosofice ale antichității
grecești, prin și cu ajutorul crowdsourcing-ului, am arătat că societatea trebuie să se
adapteze filosofiei, ci filosofia trebuie să se pună în slujba societății identificând pentru
aceasta soluții și alternative la provocările contextuale pe care contemporaneitatea le
ridică. Am susținut că, pentru a reuși acest lucru, este necesar ca limbajul filosofic să fie
unul accesibil tuturor și am arătat că acest limbaj se regăsește cu precădere pe rețelele
sociale online.

423
Mihaela Teodorescu, Ştefan Vlăduţescu, Mesaj şi comunicare în filosofie, articol accesat pe 23.04.2016,
disponibil pe: http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-mesaj-si-comunicare-in-filozofie-recenzie-de-
mirela-teodorescu/
424
Herzog și Hertwig op. cit. p. 56.
425
V. Guliciuc & O. Lenta. (2013) Is there a Connection Between Social Media and the Ancient Schools of
Philosophy? SMART 2013 Social Media in Academia: Research and Teaching. Medimond, p. 187-192.

123
 De asemenea, am susținut că simplificarea acestui limbaj nu va trimite filosofia în
obscuritate, ci din contra, o va scoate în evidență, o va promova și o va repune în drepturi.
Pentru că, în momentul de față, „tărâmul filosofiei” este, pentru majoritatea oamenilor, un
fel de țară străină și, în orice țară ai fi, până nu îi cunoști limba, nu te poți simți ca acasă.
Abia după ce îi înveți limba, te simți în largul tău și începi să te bucuri de toate
oportunitățile pe care ți le oferă. Prin urmare, o „limbă filosofică comună” ar conduce
inevitabil la transformări sociale incredibile, deoarece majoritatea oamenilor ar avea acces
la valorile intriseci ale filosofiei și, înțelegându-le, redescoperindu-le, le-ar folosi pentru a-
și crea viața în concordanță cu principiile promovate de către aceasta. Pentru că, la urma
urmei, filosofia de-a lungul timpului nu a făcut decât să răspundă mereu acelorași întrebări
existențiale, puse în contexte istorice diferite, oferind de fiecare dată răspunsuri
satisfăcătoare. Din acest motiv considerăm că ar fi greșit ca toată această zestre de
înțelepciune să nu fie folosită de omul contemporan pentru a-și simplifica viața, utilizând
răspunsurile deja oferite pentru a-și clarifica rostul în lumea actuală. Secole întregi de
filosofie sigur ne pot oferi răspunsurile potrivite la întrebările esențiale privind existența
modernă.426
Totodată am susținut, în diverse comunicări sau articole,

„că simplificarea filosofiei nu este grea, atâta timp cât înțelegem că aceasta
transformare este o necesitate. Dacă nu reușim acest lucru, filosofia nu mai are
nicio utilitate; dacă nu este înțeleasă, nu aduce niciun folos comunității...și atunci
comunitatea de ce să aibă nevoie de dânsa? Prin simplificare, nu înțelegem
prostituarea filosofiei! Nu înseamnă că punem Metafizica pe muzica lui Salam, ci
înseamnă să-l facem pe Aristotel mai cunoscut decât individul amintit. Putem
face asta dacă filosofii coboară în stradă și își adaptează discursul posibilității de
înțelegere a cartierului, a orașului, a cetății.
În momentul de față este o datorie a creatorilor de filosofie să vorbească pe
limba celor mulți, deoarece istoria ne-a dovedit de-a lungul timpului că cei mulți
contează. Ei sunt cei care construiesc societatea și ni se pare cu adevărat util să o
construiască ținând cont de valorile pe care filosofia le promovează. Dacă se va
reuși acest lucru, când vom spune că ne ocupăm de filosofie, nu vom mai vedea
milă sau surprindere în ochii celorlalți, ci admirație. Prin folosirea unui limbaj
filosofic accesibil, aducem filosofia în viața și casa oamenilor obișnuiți. Astfel,
vom demonstra că este o disciplină utilă în toate aspectele vieții. Or, în momentul
de față, cea mai la îndemână metodă de-a ajunge în casele oamenilor este
internetul, prin intermediul rețelelor sociale online.
Este evindent pentru noi că societatea contemporană trebuie să se împace cu
filosofia. Cele două nu sunt certate, doar că nu mai depind una de alta. Probabil
din acest motiv societatea se dezvoltă oarecum haotic, în timp ce filosofia bate
pasul pe loc. Ele au mers mână în mână secole de-a rândul. Abstractizarea
excesivă a celei din urmă a îndepărtat-o de rostul ei suprem, acela de a fi în
slujba umanității, oferind mereu cele mai optime explicații și alternative de
dezvoltare pentru om, implicit societate. Prin elevarea peste măsură a filosofiei,
aceasta a fost trecută din slujba cetății, pe persoană fizică. Așa că nu a mai
reprezentat interes pentru cei mulți, fiind pusă la discreția unor persoane care
poate i-au înțeles rostul, dar nu au știut cum să-i confere o utilitate publică.
Lumea sec. XXI are nevoie de filosofie pentru a se construi pe sine în
concordanță cu valorile sale interioare cele mai profunde. Altfel, viitorul ei nu va
avea o bază solidă și se poate prăbuși oricând sub greutatea celor peste 7 miliarde
de oameni, cu peste 7 miliarde de concepții. Folosindu-se de instrumentele puse

426
Dragoș Huțuleac, Percepția filosofiei în spațiul public contemporan, în revista Caiete Critice, nr. 9/ 2014,
p. 78.
124
 la dispoziție de gândirea filosofică, societatea va reuși să aibă o viziune clară și
coerentă asupra viitorului său. Asta pentru că una din calitățile cele mai mari ale
filosofiei este aceea că oferă o perspectivă globală și sistemică asupra lumii, cu
toate provocările pe care lumea le ridică sec. XXI. Din acest punct de vedere,
filosofia reprezintă o garanție a echilibrului, într-o lume a extremelor. Adică
poate trasa niște coordonate existențiale care să armonizeze diferențele de natură
conflictuală generate de religie, viziune politică, tradiții, etc. și le poate aduce la
un numitor comun făra a le afecta individualitatea.” 427

5. Perspective de cercetare ulterioare

Internetul, rețelele sociale și crowdsourcing-ul oferă practic perspective de

cercetare nelimitate în domeniul filosofiei. Mediul online este în momentul de față un
loc al tuturor posibilităților. Poți munci online, te poți distra online, te poți spovedi
online, poți să faci cumpărături, te poți promova online, ești conectat la tot ce este
actual în momentul de față. A face filosofie online nu-i o activitate care să sfideze
vreun tipar. Din contra, ar fi ceva firesc și pretabil secolului în care trăim. Orice
proiect filosofic online are șanse mai mari să fie cunoscut publicului larg, decât unul
limitat la un simplu demers instituțional. De asemenea, numărul celor implicați într-un
asemenea proiect ar fi mult mai mare, fiecare participant venind cu expertiza sa pe
tema tratată. Astfel rezultatele cercetării ar fi mult mai complexe, iar nivelul lor de
concludență mult mai ridicat. De altfel, internetul este deja plin blog-uri, site-uri,
enciclopedii și baze de date filosofice.
De exemplu, în România, un important proiect de crowdsourcind este
Enciclopedia On-line a Filozofiei Românești, accesibilă pe http://romanian-
philosophy.ro. Scopul acestui proiect este

„să prezinte publicului lista completă a autorilor români de filozofie cu operă deja
încheiată, într-o serie de articole concise privitoare la profilul lor intelectual. O altă secţiune a
acestui portal, dedicată filozofilor şi cercetătorilor contemporani, va fi dezvoltată în
continuare, constituind astfel un Who's who in the Romanian Philosophy.” Tot de site-ul lor
aflăm că „Peste 100 de cercetători din ţară şi străinătate participă la acest proiect colectiv, unii
elaborând şi verificând cele aproximativ 350 de articole incluse în această Enciclopedie, alţii
traducându-le în limba engleză şi introducând textele în modulul informatic Wikipedia.”428

Datorită numărului mare al persoanelor implicate, acest portal a devenit poate

cel mai cunosc site de profil de la noi din țară. Pe lângă cei 100 de specialiști despre
care se vorbește în pagina „Argument” trebuie să menționăm că în dezvoltarea acestui
proiect au fost atrase patru universități (Universitatea din București, Universitatea „Al.
Ioan Cuza – Iași”, Universitatea de Vest - Timișoara, Universitatea „Babeş-Bolyai”
Cluj-Napoca), trei centre de studii (Centrul de studii fenomenologice - Universitatea
din Bucureşti, Centrul „Fundamentele modernităţii europene” de la aceeași
universitate și Centrul de studii antice şi medievale al Universității „Babeş-Bolyai”
Cluj-Napoca), plus Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”
al Academiei Române.

427
Ibidem, p. 79.
428
Enciclopedia On-line a Filozofiei Românești, accesat pe 26.06.2017 pe http://romanian-
philosophy.ro/ro/index.php?title=Enciclopedia_On-line_a_Filozofiei_Rom%C3%A2ne%C8%99ti
125
 Pe această platformă apar informații și articole noi din domeniul filosofiei în
mod constant de peste 10 ani. De asemenea, la newsletter-ul acestui site sunt abonate
peste 3000 de persoane interesate de acest domeniu, numărul lor fiind în creștere de la
an la an. Acest newsletter

„este un buletin informativ editat de Societatea Română de Fenomenologie

(SRF), coordonat de Cristian Ciocan și Iulia Mîțu. Acest buletin informativ
conține anunțuri despre evenimentele recente din peisajul filozofic românesc,
din toate subdomeniile filozofiei.”429

Odată abonat la acestă sursă de informații, ești la curent cu tot ce este nou în
filosofia românească. De la publicațiile cercetătorilor sau autorilor de filosofie, până la
ultimele conferințe sau proiecte de cercetare disponibile celor interesați de acest
domeniu. Totul cu un simplu click.

Un alt proiect de crowdsourcing filosofic este „ROPHIDAS - baza de date a

filosofiei românesti pe internet”, coordonat de domnii Viorel Guliciuc de la
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
De pe pagina de prezentare a proiectului aflăm că acesta

„a pornit de la necesitatea unei selecții a informației legate de filosofia

românească, disponibile pe Internet, a unei sistematizări și ierarhizări a acesteia,
pentru a o face utilizabilă de o largă categorie de utilizatori - de la elevi și
studenți până la cercetători.
Acest portal românesc al filosofiei pe internet include variate tipuri de resurse.
Realizarea lui a cerut o perspectiv[ interdisciplinară, reunind specialiști din IT și
filosofie, români și străini.
Informațiile au fost culese folosind Copernic Agent Professional (ales din 12
soluții testate, precum Professional WebSeeker 6.0, FirstStop WebSearch 5
Business Edition, JOC Web Finder, WebFerret s.a.)
ROPHIDAS are facilități de menținere la zi a portalului, de administrare a
gestiunii conținutului s.a. Intenția este ca el să fie transformat, treptat, atât într-o
Agora a dezbaterilor din filosofia românească actuală, cât și într-un vector de
imagine pentru cercetarea filosofică românească.”430

Pe plan internațional ne rezumăm a atrage atenția numai asupra proiectului online

PhilPapers (https://philpapers.org) care este o bază de date uriașă creată de filosofi și
întreținută de către aceștia. În prezent, pe respectiva platformă sunt logați peste 200 000 de
membri interesați de domeniul filosofiei, aceștia având acces la cea mai mare arhivă tip
„open acces” care însumează peste 2 300 000 de materiale împărțite pe 5282 de categorii.
Cei care au acces la această bază de date sunt în permanent contact cu noile cercetări din
domeniul filosofiei, își pot publica materialele în diverse publicații și pot participa la
conferințe, colocvii sau discuții pe teme care surescită interes.

Rezumându-ne numai la acestea trei exemple putem considera că este evident

interesul din ce în ce mai mare al cercetătorilor din domeniul filosofiei de a utiliza
resursele și facilitățile puse la dispoziție de mediul online pentru promovarea filosofiei și a
subdomeniilor sale.

429
Ibidem.
430
ROPHIDAS - baza de date a filosofiei românesti pe internet, articol accesat in data de 26.06.2017, pe
http://www.rophidas.ro/
126
 Pentru viitor, considerăm că ar fi extrem de benefică realizarea unei rețele de
socializare adresate în mod special celor interesați de Filosofie și a modului în are filosofia
poate răspunde provocărilor societății contemporane. Acest proiect consider că ar avea
șanse uriașe să revigoreze cercetarea științifică din acest domeniu dacă la conceperea lui
lui ar fi cooptate un număr apreciabil de universități de pe cuprinsul tuturor continentelor
și dacă în realizarea lui s-ar ține cont în primul rând de funcția sa de „socializare”, interfața
sa având funcții care să încurajeze dialogul și schimbul de idei. De asemenea, ar fi deosebit
de util ca interfața acestei rețele de socializare să fie tradusă în toate limbile țărilor
implicate. În cadrul acestei rețele, abordarea temelor filosofice să fie total liberă, indiferent
de absurditatea lor, rețeaua având capacitatea, pe baza cuvintelor cheie preselectate, să
selecteze „principalele teme de discuție ale zilei/săptămânii/ale lunii” și să le promoveze
într-un loc vizibil pe pagină, încurajând interacțiunea membrilor. La finalul discuțiilor pe
tema respectivă, o aplicație internă ar trebui să selecteze cele mai votate sau apreciate
intervenții ale mebrilor și să fie incluse într-un „buletin informativ” al
zilei/săptămânii/lunei.
O altă funcție utilă ar fi una care să atragă atenția membrilor rețelei de socializare
filosofice asupra publicațiilor apărute în ziua respectivă, a proiectelor de cercetare lansate,
a conferințelor în desfășurare sau care au lansat apeluri pentru materiale, asupra
publicațiilor care cer articole pentru publicare. Toate aceste informații ar trebui să intre la
sfârșitul zilei într-o arhivă online de unde pot fi accesate oricând cu ajutorul unui buton de
căutare. Anunțurile respective ar trebui și să poată fi salvate în contul de profil al userului,
dacă îl interesează.
Interfața acestei rețele de socializare ar trebuie să includă niște platforme care să
permită desfășurarea de conferințe online, apariția unei publicații proprii incluse în baze de
date internaționale, publicarea de carte cu ISBN și distribuirea ei gratis membrilor rețelei,
dar cu banii celor din afara rețelei, precum și susținerea de cursuri online de la fiecare
universitate implicată în acest proiect.
Astfel, dăm naștere unui univers filosofic la îndemâna tuturor, un univers unde
Filosofia, ca formă a comunicării, are menirea de a recupera demnitatea cercetării în
grup (în rețea), specifică școlilor filosofice ale antichității grecești, prin și cu ajutorul
crowdsourcing-ului.

127
128
 Bibliografie

Cărți:

1. Adrian Angela, Law and Order in virtual worlds:Exploring avatars, Their

ownership an Rights, ed.Information Science Rference (IGI Global), SUA, 2010;

2. Advaita Vedānta, Studiu asupra doctrinei, traduceredin limba sanskrită, note şi

comentarii: Ovidiu Cristian Nedu, ed. Herald, București, 2001;

3. Alexandru Dutu, „Histoire de la pensee et de mentalites politiques europeennes”,

Editura Universitatii din Bucuresti, 1997;

4. Alonso Omar, Lease Matthew , Crowdsourcing 101: Putting the WSDM of Crowds
to Work for You. In: Proceedings of the fourth ACM international conference on
Web search and data mining, WSDM New York, 2011;

5. Aristotel, Politica, ed. Paideea, București, 2001;

6. Aristotle, Topics. Whitefish, MO: Kessinger Publishing, 2004;

7. Armeanul David, apud Dumitriu, A., Eseuri. Ştiinţă şi cunoaştere, Aletheia, Cartea
întâlnirilor admirabile, Editura Eminescu, Bucureşti, România, 1986;

8. Aslam Constantin, Modele de investigaţie ontologică. O perspectivă istorică şi

sistematică, (curs), ed. Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, 2005;

9. Bailes Frederick, Mintea care poate vindeca, Ed Geea Life, 2005;

10. Bederson B. Benjamin, Quinn J.Alexander, Web workers Unite! Addressing

Challenges of Online Laborers. In: Proceedings of the 2011 annual conference
extended abstracts on Human Factors in Computing Systems, CHI 2011,
Vancouver, 2011;

11. Brabham D. C., Crowdsourcing: A model for leveraging online communities. în:
A. Delwiche & J. Henderson (Eds.), The Routledge Handbook of Participatory
Culture (in press), America, 2013;

12. Buber Martin, Eu şi Tu, Ed. Humanitas, București, 1992;

13. Buecheler T., Sieg J.H., Füchslin R.M., Pfeifer R., Crowdsourcing, Open
Innovation and Collective Intelligence in the Scientific Method: A Research
Agenda and Operational Framework. In: H. Fellerman et al (eds), Artificial Life

129
 XII. Proceedings of the Twelfth International Conference on the Synthesis and
Simulation of Living Systems, Odense, Denmark, 19-23 August 2010;

14. Burger-Helmchen T. and Penin J., The limits of crowdsourcing inventive activities:
What do transaction cost theory and the evolutionary theories of the firm teach us?.
In: Workshop on Open Source Innovation, Strasbourg, France 2010;

15. Capcelea Valeriu, Sedlețchi Oleg, Note de curs istoria filosofiei dreptului (Ciclul
I), ed. Universitatea de Studii Europene din Moldova, Chișinău, 2013;

16. Castells Manuel, Communication Power, Oxford/New York: Oxford Univ. Press,
2013;

17. Castells Manuel, The Information Age: Economy, Society and Culture Volume 1:
The Rise of the Network Society, 2nd ed., Oxford: Wiley Blackwell, 2010;

18. Chelcea Septimiu, Ivan Loredana, Chelcea Adina, comunicarea non-verbală,

gesturile și postura: Cuvintele nu sunt de ajuns, ed. Comunicare.ro, București,
2005;

19. Cicero, Cicéron, De la République, ed. Garnier-Flammarion, Paris, 1965;

20. Cicero, De finibus, apud Vlăduțescu Gheorghe, Neconvențional despre filosofia

românească, ed. Paideea, București, 2002;

21. Clitan Gheorghe, Gândire critică. Micromonografie, Editura Eurobit, Timişoara,

2003;

22. Cristina LaFont, The Linguistic turn in Hermeneutic Philosophy, MIT Press, 2002;

23. Crouzet Thierry, Le cinquième pouvoir. Comment internet boulverse la politique,

Bourin Éditeur, Paris, 2007;

24. Crouzet Thierry, Le peuple des connecteurs, Bourin Éditeur, Paris,2006;

25. D.E. Wittkower (ed.) Facebook and Philosophy. What’s in your mind?, Open
Court, Chigaco and La Salle, IL, 2010;

26. Denis Collin, „Marile notiuni filosofice.2.Societatea, puterea, Statul”, Institutul

European, 1999;

27. Dinu Mihai, Comunicarea – repere fundamentale, ed. Algos, București, (PDF);

28. DiPalantino D. and Vojnovic M., Crowdsourcing and all-pay auctions. In:
Proceedings of the 10th ACM conference on Electronic commerce, EC ’09, 2009;

29. Drucker F. Peter, Managementul viitorului, Editura ASAB, Bucuresti, 2004;

130
30. Dumitriu Anton, Eseuri. Știință și comunicare. Aletheia. Cartea întâlnirilor
admirabile, ed. Eminescu, București, 1986;

31. Dunn Stuart, Hedges Mark, Engaging the Crowd with Humanities Research, ed.,
Centre for e-Research, Department of Digital Humanities King’s College London,
Londra, 2012;

32. Fînaru Dorel, Ars poetica eminesciană, Editura Universității Ștefan cel Mare,
Suceava, 2007;

33. Fiske John, Introducere în științele comunicării, ed. Polirom, Iași, 2003;

34. Galay, J. P, Philosophie et invention textuelle, Editura Klinksieck, Paris, 1977;

35. Guide to Managing Knowledge. Harvard Business School Press, Boston,

Massachusetts, 2002;

36. Guliciuc Viorel, Social Networking and Complexity, in: Horváth G., Bakó R.K.,
Biró-Kaszás E. (eds.) Ten Years of Facebook. Proceedings of the Third
International Conference on Argumentation and Rhetoric, Partium Press &
Debrecen University Press, 2014;

37. Guliciuc Viorel, Complexity and Social Media, in Procedia - Social and Behavioral
Sciences, conferinta Lumen 2014: ed. Elsevier Ltd., 2014;

38. Guliciuc Viorel, Lența Oana, Is there a link between the Social Media and the
ancient school of philosophy?, Proceedings of SMART 2013;

39. Habermas Jurgen, Hermeneutic and Analytic Philosophy: Two Complementary

Version of the Linguistic Turn, în Truth and Justification, MIT Press, Cambridge,
2003;

40. Haidegger Martin, Originea operei de artă, ed. Univers, București, 1992;

41. Hansen Derek, Shneiderman Ben, Smith A. Marc, Analyzing Social Media
Networks with NodeXL: Insights from a Connected World, ed. Morgan
Kauffman, ed. Elsiever, 2011;

42. Heer J., and Bostok M., Crowdsourcing graphical perception: using mechanical
turk to assess visualization design. In: Proceedings of the 28th international
conference on Human factors in computing systems, CHI’10 (ACM, New York,
2010);

43. Hegel Georg Wilhelm Friedrich, Prelegeri de istorie a filosofiei. Vol. 1. Editura
Academiei, București, 1963;

131
44. Hegel Georg Wilhelm Friedrich, Principiile filosofiei dreptului, Editura IRI,
București, 1996;

45. Heidegger Martin, Repere pe drumul gândirii, Editura Politică, București, 1988;

46. Heidegger Martin, La ce bun poeții, în Originea operei de artă, trad. Thomas
Kleininger și Gabriel Liiceanu, ed. Humanitas, București, 1995;

47. Heidegger Martin, Ființă și timp, trad. Gabriel liiceanu, ed. Humanitas, București,
2003;

48. Heidegger Martin, Holderin și esența poeziei, în Originea operei de artă, trad.
Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, ed. Humanitas, București, 1995;

49. Heymann P., Garcia-Molina H., Turkalytics: analytics for human computation. în:
Proceedings of the 20th international conference on World wide web, WWW ’11
(ACM, New York, 2011);

50. Jacques Francis, L'Espace logique de l'interlocution, P. U. F., Paris, 1985;

51. Jan A.G.M. van Dijk, The Network Society. Social Aspects of New Media, ed.
SAGE Publications Ltd, 2006;

52. Jaspers Karl, Texte filosofice, Editura Politică, București, 1986;

53. Jean Paul Sartre, Sartre, L’Etre et le Neant, editura Gallimard, Paris, 1969;

54. Johann Georg, Hamman, Metacritique on the purism of reason, în What is

Englightenment? Eighteenth-century answers and twenty century questions, ed.
James Schimtd, Berkeley an Los-Angeles, University of California Press, 1996;

55. Kant Immanuel , Critica raţiunii pure, Editura IRI ,București, 1998;

56. Kant Immanuel, Logica, Editura Ştiinţifică, București, 1970;

57. La Vecchia G., Cisternino A., Collaborative workforce, business process

crowdsourcing as an alternative of BPO. In: Proceedings of First Enterprise
crowdsourcing Workshop in conjunction with ICWE 2010 (SpringerVerlag,
Berlin/Heidelberg, 2010);

58. Levy Pierre ,Qu’est-ce que le virtuel?, Ed, La Découverte, Paris, 1995 ;

59. Lévy Pierre. Cyberdemocratie. Paris: Odile Jacob, 2002;

60. Lotman Iuri, Studii de tipologie a culturii, Editura Univers, București, 1975;

61. Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico-philosophicus, trd. Alexandru Surdu, ed

Humanitas, București, 1991;

132
62. Lyotard Jean-Francois, Fenomenologie, Editura Humanitas, București, 1997;

63. Mazzola D. and Distefano A., Crowdsourcing and the participacion process for
problem solving: the case of BP. In: VII Conference of the Italian Chapter of AIS.
Information technoogy and Innovation trend in Organization. ,Napoles, Italy, 2010;

64. McQuail Denis, Sven Windahl, Modele ale comunicării, ed. Comunicare.ro,
București 2001;

65. McTaggart Lynne, Câmpul. Căutarea forţei secrete Universului, Braşov, Editura
Adevăr Divin, 2009;

66. Munck Ronaldo, Globalization and Social Exclusion: A Transformationalist

Perspective, ed. Kumarian press, Inc., 2005;

67. Nielsen Michael, Reinventing Discovery. The New Era of Networked Science.
Priceton University Press. Priceton, 2011;

68. Noica Constantin, De caelo, Editura Humanitas, București, 1993;

69. Olivier Bert, Philosophy and Communication, Editura Peter Lang, 2009;

70. Pârvu Ilie, Filosofia comunicării, ed. Şcolii Naţionale de Studii Politice şi
Administrative Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy”,
București, 2000;

71. Pisani. Francis și Piotet Dominique, Comment le web change le monde, l’alchimie
des miltitudes, ed. Editions Pearson et l’atelier BNP Paribas, 2008;

72. Platon, Cratylos, tra. in rom. de Sabina Noica, în Platon.Operere. vol III, ed.
Științifică și Enciclopedică, București 1978;

73. Pop Lia, Comunicare nelimitată: Filosofia, Editura Universității din Oradea,
Oradea, 2006;

74. Rousseau Jean Jaques, Du Contrat social, Gallimard, Paris, 1964;

75. Sternberg J. Robert Handbook of intelligence. 2nd ed. Cambridge, U.K.:

Cambridge University Press, 2000;

76. Surdu Alexandru, Comentarii la rostirea filosofică, Editura Kron-Art, Brașov,

2009;

77. Surowiecki James, The wisdom of crowds, ed. Random Hause, New-York, 2004;

78. Surowiecki James, Înțelepciunea mulțimilor, ed. Publica, București, 2011;

133
79. Tapscott Dan, Anthony D. Williams, trad.: Irina Sebeşi, Wikinomics, Editura
Publica, Bucureşti, 2010;

80. Taranu Andrei, Doctrine politice moderne si contemporane, editura Fundatiei Pro,
Bucuresti, 2005;

81. Taylor, C.E., Farmer, J.D., Rasmussen, S. (eds.) Artificial Life II, Vol. X, Santa Fe
Institute Studies in the Sciences of Complexity, 1991;

82. Teillhard Pierre de Chardin, Fenomenul Uman, ed. Aion, 2008;

83. Utilization, I. Nonaka, and D. J. Teece, ed., London, Sage, Perkins, D. N. 1993;

84. Wilhelm von Humboldt, Despre diversitatea structurată a limbilor și influența ei

asupra dezvoltării spirituale a umanității, trad. Eugen Munteanu, ed. Humanitas,
București, 2008;

85. Wittgenstein Ludwig , Tractatus Logico-Philosophicus, ed. Humanitas, București,

2012;

86. Wittkower D. (ed.) Facebook and Philosophy. What’s in your mind?, Open Court,
Chigaco and La Salle, IL, 2010;

87. Wolpert Daniel, Tumer K.agan, An Introduction to Collective Intelligence.

Technical Report NASA-ARC-IC-99-63, NASA Ames Research Center, 2000;

134
Reviste, volume colective și comunicări științifice:

1. Arişanu Lăculeanu Ana-Maria, Comunităţile virtuale şi educaţia, in Revista

Informatica Economică nr.2 (38)/2006;

2. Baesler James, Prayer Research: Foundations, Review, and Agenda. Review of

Communication, 12(2), 2012;

3. Behrend Tarra., Sharek David, Meade Adam, Wiebe Eric, The viability of
crowdsourcing for survey research. Behavior Research Methods 43, 3/2011;

4. Biriş Ioan, Filosofia astăzi:despre crize, provocări, soluții..., în revista Saeculum,

nr. 1/2016;

5. Brabham D. C., Moving the crowd at iStockphoto: The composition of the crowd
and motivations for participation in a crowdsourcing application, revista First
Monday, nr. 13(6)/2008;

6. Brătianu Constantin, Vasilache Simona, Procese fundamentale în dezvoltarea

inteligenţei organizaţionale, (curs);

7. Broască Alina, Les significations de la manipulation dans la presse actuelle.

Anadiss, 2012;

8. Bulgaru Maria, Din Istoria gândirii filozofice, (PDF);

9. Campbell Heidi, Considering spiritual dimensions within computer-mediated

communication studies, în New Media & Society, February, 2011;

10. Chanal V., Caron-Fasan M.L., How to invent a new business model based on
crowdsourcing: The crowd spirit case. In: EURAM (Lubjana, Slovenia, 2008);

11. Chiara Franzonia, Henry Sauermann , Crowd science: The organization of

scientific research in open collaborative projects, în revista Research Policy nr.
43/2014;

12. Constantin-Gelu APOSTOL, Gabriel ZAMFIR, Comunitatile virtuale si

învatamântul la distanta, Revista Informatica Economica, nr. 3 (19)/2001;

13. Craig T. Robert si Tracy, Karen, Grounded Practical Theory: The Case of
Intellectual Discussion. Communication Theory, 5 (3), 1995;

14. Cucoş Constantin, Învățarea asistată de ordinator, note de curs;

15. Cucu Eugenia, Provocări ale managementului modern. Crowdsourcing, ecostudent

- Revistă de cercetare ştiinţifică a studenţilor economişti, Nr. 3/2014;

135
16. Czubaroff Jeanine, Dialogue and the Prospect of Rhetoric. Review of
Communication, 12(1), 2012;

17. Dascalu Dan, Internautul” – o nouă identitate socială într-o lume globalizată,
Analele Univesității Ștefan cel mare, Seria Filosofie,2007;

18. Dawson Dan, Science and Technology Resources on the Internet. Open Science
and Crowd Science: Selected Sites and Resources. Issues inScience and
Technology Librarianship, Spring 2012;

19. Doan A., Ramakrishnan R., Halevy A.Y., Crowdsourcing systems on the World-
Wide Web, în revista Communications of the ACM nr. 54(4) /2011;

20. Duschinsky Robbie, Ideal and Usullied: Purity, Subjectivity and social power.
Subjectivity, 4(2), 2011;

21. Enrique E. A., Fernando G.L.G., Towards an integrated crowdsourcing definition,

în revista Journal of Information Science, nr.20 (10), Anglia, 2012;

22. Fine Kit, Logică și realitate, în Revista cu Filosofie, nr. 1/ 2006;

23. Fizeșan Bianca, (Re)construction of identity in the virtual space of second life, in
Revista de Informatică Socială | Vol. III (13) / 2010;

24. Franzonia Chiara, Sauermann Henry , Crowd science: The organization of

scientific research in open collaborative projects, în revista Research Policy nr.
43/2014;

25. G. Constandache și A. Mihalache, Com-unitate si co-munitate. Reflexii asupra

comunitatilor virtual, in revista Informatica Economica, nr. 3 (19)/2001;

26. Garrett Errik, The Essential Secret of Indirect Communication. Review of

Communication, 12(3),2012;

27. Gheorghe Laurentiu, Sensurile filosofiei practice, în Revista cu filosofie, nr.

1/2006;

28. Grădinaru Camelia, New Media în viața cotidiană, în The Scientific Annals of
“Alexandru Ioan Cuza” University of Iasi Communication sciences, nr. 1, vol
7/2014;

29. Grier D. A., Not for All Markets. În revista Computer, nr. 44(5)/2011;

30. Guliciuc Viorel, From Wisdom to Digital Wisdom as Negociated Identity,

European Journal of Science and Theology, 2013;

136
31. Guliciuc Viorel, From Wisdom to Digital Wisdom as Negotiated Identity, la 23rd
World Congress of Philosophy (WCP 2013) Athens, 4 – 10 August 2013;

32. Guliciuc Viorel, Philosophy in the Age of Social Networking, (manuscris);

33. Guliciuc Viorel, Resurse filosofice pe Internet – cadrul problemei, Analele

universităţii Ștefan cel Mare,Seria filosofie şi discipline socio-umane, coord. Sorin
Tudor Maxim, Ed. Universității Ștefan cel Mare, 2001;

34. Hornsby L. Karen, Wade M. Maki, The Virtual Philosopher: Designing Socratic
Method Learning Objects for Online Philosophy Courses, în MERLOT Journal of
Online Learning and Teaching, Vol. 4, No. 3, September 2008;

35. Housset Emmanuel, Filosofia este o știință care vrea sa pună întrebările ultime.
Prezentare și interviu realizate de Bogdan Mihai Mandache. Cronica. Revistă de
cultură. 2009;

36. Huțuleac Dragoș, Percepția Filosofiei în spațiul public contemporan, în Caiete

Critice, nr. 9, din 2014;

37. Isac Dumitru, Filosofia clasică elină, in An. Inst. de Ist. „G. Bariţ” din Cluj-
Napoca, Series Humanistica, tom. III, 2005;

38. Kazai G., Search of Quality in crowdsourcing for Search Engine Evaluation. în
Proceedings of the 33rd European conference on Advances in Information retrieval
(Springer-Verlag, Berlin/Heidelberg, 2011;

39. Kiran Lata Dangwal, Shireesh Pal Singh, Enhancing spiritualism in virtual world,
în revista Turkish Online Journal of Distance Education-TOJDE, volumul 13, nr.
2/2012;

40. Kleeman F., Voss G.G and Rieder K., Un(der)paid Innovators: The Commercial
Utilization of Consumer Work through crowdsourcing, în revista Science,
Technology and Innovation Studies 4(1)/2008;

41. Laursen, D. Sequential organization of text messages and mobile phone calls in
interconnected communication sequences. Discourse & Communication, 6(1), 83-
99/2013;

42. Lazăr Edith, Cultura internetului: Digital art vs. net. art, Revista Irregular F, nr. 3,
vol. III./2011;

43. Lesuțan Ioan, Abordări filosofice ale problematicii limbajului: cotitura lingvistică,
în Studii de Știință și Cultură, anul VI, nr.2;

44. Leșuțan Ioan, O abordare critică a comunicării, Revista Centrului de Cercetări

Sociale, Științe Politice și Administrative, nr. 1/2008;

137
45. Ling P., An Empirical Study of Social Capital in Participation in Online
crowdsourcing, în revista Computer, nr. 7(9)/2010;

46. Malița Laura, Perspective ale sociologiei internetului. Baze teoretice si practice,
(teză de doctorat, Universitatea București);

47. Manea Teodora, Filosofia contemporana si bioetica, PDF;

48. Marcus Amy Dockser , Citizen scientists, Wall Street Journal. 2011;

49. Miller, P. Allen, Ethics and Irony. SubStance, 38(3),2009;

50. Mitchell Melanie, Complex systems: Network thinking. Artifficial Intellligence,

volume 170, issue 18, 2006;

51. Nicola Zoica, Buiga Andrei, Ghena Cristian, School in Contemporary Society, în
Revista de Statistică, nr. 2/2012;

52. Nonaka Ikujiro, Toyama R. and Konno, N. (2000). SECI, ba and leadership: A
unified model of innovation economics, nr. 1 (7)/ 2011;

53. Paraschiv Florin, Psihomotricitate şi inteligenţă motrică în adolescenţă. Strategii

educaţionale de formare şi dezvoltare, (teza de doctorat, coord Prof. univ. dr. Ioan
Neacşu);

54. Raţ Tudor, Galaon Raluca, Crowdsourcing în intelligence, in Revista Română de

Studii de Intelligence nr. 6 / decembrie 2011;

55. Saharneanu Eudochia, Antropologia filosofică, (suport de curs), ed. Universității de

stat din Moldova;

56. Sandu Antonio, Appreciative Philosophy. Toward a Constructionist Approach.

Journal for the Study of Religions and Ideologies, 10(28), 2011;

57. Sandu Antonio, Nevoia de educaţie filosofică în societatea contemporană, în

revista Revista Românească pentru Educație Multidimensională, nr. 1-2, 2010;

58. Sandu Frunză, Mihaela Frunză, Claudiu Herţeliu: Filosofie, ideologie, religie. O
încercare de a înţelege ce se întîmplă cu Filosofia în sistemul de educaţie din
Romania, in revista Journal for the Study of Religions and Ideologies, anul 8, 2009;

59. Schenk Eric, Guittard Claude, Towards a characterization of crowdsourcing

practices. În revista Journal……………………..

60. Siebers Johan, Notes for a research project: communication and the
phenomenological reduction (PDF);

138
61. Soumaya Mejbri și Ahlem Soualhia, Les facteurs déterminants du Crowdsourcing,
in revista International Journal of Innovation and Applied Studies, Vol. 7 No. 1
July 2014;

62. Stalder Felix, ,,The Network Paradigm: Social Formations in the Age of
Information”, The Information Society: An International Journal, 14(4), 1998;

63. Thomas W. Malone, What is collective intelligence and what will we do about it?,
Edited transcript of remarks at the official launch of the MIT Center for Collective
Intelligence, October 13, 2006;

64. Tisseau Jacques,, Réalité Virtuelle- autonomie in virtuo, Document de synthèse,

Habilitation a Diriger des Recherches, Spécialité Informatique, Université de
Rennes 1, 2000;

65. Totu Savu, About „Greek Foundations of Modern Metaphysics”. Balkan Journal
of Philosophy, (1), 2011;

66. Vitali Rosati Marcello, Digital culture, philosophy and metaontology, October 24,
2012;

67. Vlăduţescu Ştefan, What Kind of Communicaion Is Philosophy?, Jokull Journal,

63(9), 2013;

68. Vlăduțescu Ștefan, Communication Beings: Four Communication Prototypical

Figures, International Journal of Education and Research, Vol. 1 No.11, 2013;

69. Whitla P., Crowdsourcing and Its Application, in revista Marketing, Contemporary
Management Research, nr. 5(1)/2009;

70. Worth David, Magic, Will, and Discourse: Rhetoric as Technology. Integrative
Explorations, nr. 7-8, 2003;

71. Wuchty Stefan, Jones Benjamin, Uzzi Brian, The increasing dominance of teams in
the production of of knowledge. Science, 316(5827), 2007;

72. Yair Neuman, Technology is becoming a Hypercortext, in revista Sign Systems

Studies 41(1), 2013;

139
Resurse online:

1. Adrian Pătruț, Proiectul Conştiinţei Globale, 2004 (materialul a fost redactat pentru
media de către Adrian Pătruţ, responsabilul pentru partea română a Proiectului
Conştiinţei Globale şi este reprodus cu acordul său şi al lui Roger Nelson,
directorul general al Proiectului Conştiinţei Globale);

2. Analiză a unui model de crowdsourcing românesc, (teza de doctorat, coord:

Constantin Schifirneț), accesata pe 09.09.2015, disponibilă pe:
http://doctorat.snspa.ro/sites/default/files/doctorat/REZUMAT%20ROMANA.pdf;

3. Anca Tompea, Curs / Sociologie, Stiinta Administratiei, accesat pe 10.09.2015,

disponibil pe: http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/sociologie/dezvoltarea-
comunitara-stiinta-administratiei-147687.html;

4. Angelo Gio Mateo, The Digital Agora: The Internet as the Public Sphere, accesat
pe 24.09.2015, dispobil pe: http://2014.hackinghistory.ca/2014/10/06/the-digital-
agora-the-internet-as-the-public-sphere/;

5. Aristotel, Politics, Book III, Part XI, MIT’s Internet Classics Archive, accesat pe
http://classics.mit.edu;

6. Artur D Litlle, The future of internet - Innovation and Investment in IP

Interconnection, Mai, 2014, ed. Liberty Global, p. 5, accesat pe 09.09.2015,
disponibil pe:
http://www.adlittle.com/downloads/tx_adlreports/ADL_LibertyGlobal_2014_Futur
eOfTheInternet.pdf;

7. Bartle Phil, Ce este comunitatea? O perspectiva sociologica, tradus de Dan Carp,

accesat pe 10.09.2015, disponibil pe: http://cec.vcn.bc.ca/mpfc/whtcomru.htm;

8. Ce este crowd sourcing?, articol accesat la data de 29.08. 2015, disponibil pe:
http://www.e-birouvirtual.ro/node/4909;

9. Cetăţenia în Europa, T-Kit-ul despre Cetăţenia Europeană, accesat pe 06.09.2015,

disponibil pe: http://pjp-
eu.coe.int/documents/1017981/1668065/Chapter1.pdf/a6794963-b7c9-479e-80ef-
c60429597377;

10. Cezar Manole Armeanu, – Importanţa blogului ca fenomen social în contextul

globalizării (teza de doctorat) accesată pe 10.09.2015, disponibilă pe:
://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2014Decembrie/ARMEANU%20CEZAR%20
MANOLE%20%20-
%20FARA%20TITLU/REZUMAT,%20TEZA%20DOCTORAT.pdf;

140
11. Charbit Claire, Fernandez Valerie, Les trajectoires d’adoption des TIC dans les
systèmes productifs localises : vers des communautés virtuelles ?, Workshop « TIC
et réorganisation spatiale des activités économiques », ENST Bretagne, BREST,
21-22 novembre 2002, accesat pe 16.09.2015, disponibil pe:
http://www1.geo.ntnu.edu.tw/~moise/Data/Books/Economical/04%20other/e41.pdf
;

12. Cova Bernard, Consumer Made, Quand le consommateur deviant producteur, în

revista Décisions Marketing, nr.50/2008, pp.19-27,accesata la data de 28.08.2015,
disponibil pe:
http://www.jstor.org/stable/20723307?seq=1#page_scan_tab_contents;

13. Cristescu Irina, Comunităţile online: abordări, principii, dileme, in vol. Interacţiune
Om-Calculator 2008, (editori: S. Buraga, I. Juvină), accesat pe 14.09.2015,
disponibil pe: http://rochi.utcluj.ro/rrioc/articole/RoCHI-2008/RoCHI-2008-
Cristescu.pdf;

14. Cucerzan S. Eugen, Filosofia ca sistem. Schiţă de sinteză, accesat pe 23.09.2015 la

adresa http://www.history-cluj.ro/SU/anuare/2003/Cucerzan.htm;

15. Cucoş Constantin, A new framework and adult learning environment - the virtual
community, accesat pe 14.09.2015, disponibil pe:
http://iec.psih.uaic.ro/ciea/file/2010/13%20cucos.pdf;

16. Daroşi Mircea, Înțelepciunea –comoara cea mai de preț a oamenilor, în revista
Răsunetul, accesat online pe 6.09.2015, disponibil pe:
http://www.rasunetul.ro/intelepciunea-comoara-cea-mai-aleasa-omului;

17. Deepak Chopra, Noetica, Conferință susținută la forumul IONS (Institute of

Noetic Sciences), în traducerea lui Cristina Elena, accesat pe 21.09.2015 la adresa
https://ro.scribd.com/doc/60267653/Noetica;

18. Dorin David, Despre necesitatea predării şi studierii filozofiei în şcoli, in revista
Observator cultural, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://www.observatorcultural.ro/Despre-necesitatea-predarii-si-studierii-filozofiei-
in-scoli*articleID_23669-articles_details.html;

19. Eijkman Henk, Dancing with Postmodernity: Web 2.0+ as a New Epistemic
Learning Space, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://www.igiglobal.com/viewtitlesample.aspx?id=45031&ptid=40272&t=dancing
+with+postmodernity%3a+web+2.0%2b+as+a+new+epistemic+learning+space;

20. Hebatallah El Gamal, Network society: A social evolution powered by youth,

Global Media Journal

141
21. Hebrard Christophe, Le village virtuel 3D.Introduction à une ethnologie des
communautés virtuelles, accesat pe 16.09.2015, disponibil pe:
http://recherche.univ-montp3.fr/cerce/r2/c.h.htm;

22. Hinssen Peter, IT in the Era of the Network, accesat pe 6.09.2015, disponibil pe:
http://rewrite.ca.com/us/articles/lead/it-in-the-era-of-the-network.html;

23. Holley Rose, Crowdsourcing and social engagement: potential, power and freedom
for libraries and users, p.2, accesat online la data de 30.08.2015, disponibil pe: pr-
rla.org/.../2009/2009_keynote_rholley.doc;

24. Howe J., Crowdsourcing: A definition. Crowdsourcing: Why the Power of the
Crowd is Driving the Future of Business., articol accesat la data de 29.08.2015 , la
adresa http://crowdsourcing.typepad.com/cs/2006/06 /crowdsourcing_a.html;

25. Howe J., Crowdsourcing: How the Power of the Crowd is Driving the Future of
Business. Ed. Business Books, Great Britain, 2008, accesat la data de 28.08. 2015
la adresa http://www.bizbriefings.com/Samples/IntInst%20---
%20Crowdsourcing.PDF;

26. Howe J., The rise of crowdsourcing, în revista Wired, articol accesat la data de
29.08.2015, la adresa http://archive.wired.com/wired/archive/14.06/crowds.html;

27. Howe Jeff, Why the Power of the Crowd is Driving the Future of Business, accesat
la data de 31.08.2015, disponibil pe:
http://www.bizbriefings.com/Samples/IntInst%20---%20Crowdsourcing.PDF;

28. Indick William, The Digital God: How Technology Will Reshape Spirituality,
accesat pe 06.09.2015, disponibil pe:
https://books.google.ro/books?id=C0PYBgAAQBAJ&pg=PA207&lpg=PA207&dq
=virtual+spirituality&source=bl&ots=MWICSU352&sig=jOGgVSOxSDDSzmdhj
oFsUpTmfrU&hl=ro&sa=X&ved=0CEIQ6AEwAzgKahUKEwiq8P39juXHAhVBt
BoKHZPDDjY#v=onepage&q=virtual%20spirituality&f=false;

29. Jurj Irina-Maria, Agora- între elenism şi creştinism, accesata pe 24.09.2014,

disponibil pehttp://www.filosofie.unibuc.ro/docs/eseuri/Agora-
%20intre%20elenism%20si%20crestinism.pdf;

30. Kinne Douglas, Frontiers of Knowledge: Scientific and Spiritual Sources for a New
Era, publiched by Douglas Kinne, accesat pe 06.09.2015, disponibil pe:
https://books.google.ro/books?id=yDa-
AwAAQBAJ&pg=PT12&lpg=PT12&dq=Virtual+Spirituality:+The+Emerging+Fr
ontier&source=bl&ots=QsMBr6FxQG&sig=zXD6kuQegY4eWRXVp7tVcmreuI&
hl=ro&sa=X&ved=0CEwQ6AEwBWoVChMI8YzOm4vlxwIVCtcaCh3p8Q5R#v=
onepage&q=Virtual%20Spirituality%3A%20The%20Emerging%20Frontier&f=fal
se;

142
31. Ladyman James., Lambert Jeremy, Wiesner Karoline,What is a complex system?,
in: [Preprint], PhilSci Archive, March 8, 2012, URL: http://philsci-
archive.pitt.edu/9044/4/LLWultimate.pdf;

32. Laitman Michael, Secretul mintii collective, Din partea a 4-a a Lectiei zilnice de
Cabala, 06/02/12, „Introducere la Studiul celor zece Sefirot” – accesat pe
18.09.2015, disponibil pe: http://laitman.ro/intrebareraspuns/secretul-mintii-
colective/#sthash.Abo12p6b.dpuf;

33. Lazăr Cătălin, O metodologie de analiză a rețelelor sociale online, accesat pe

16.03.2015, disponibil pe
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2014Martie/LAZAR%20CATALIN%20L
UCIAN%20-
%20O%20metodologie%20de%20analiza%20a%20retelelor%20sociale%20online/
Rezumat.docx;

34. Leșuțan Ioan, Forme comunicaționale ale influenței sociale, articol accesat pe
9.12.2016, disponibil pe:
https://www.academia.edu/3176806/Forme_comunicationale_ale_influentei_social
e

35. Levy Pierre, Cyberspace et cyberculture, accesat pe 28.09.2015, disponibil pe:

http://www.uoc.es/web/esp/articles/digitum_pierre_levy_fr.htm;

36. Levy Pierre, La virtualisation de l'intelligence et la constitution du suje, accesat pe

16.09.2015 la adresa http://hypermedia.univ-paris8.fr/pierre/virtuel/virt7.htm;

37. Lucaciu Bogdan, Felurite familii: Familie, clan, gintă, trib, revista Dilema Veche,
accesată pe 10.09.2015, disponibil pe: http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-
saptamanii/articol/familie-clan-ginta-trib;

38. Lupan Mariana, Globalizarea economiei, curs accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/ECTS/ECTS_GE.pdf;

39. Marosy Zoltan ,Mutulescu Oltea, Ştiinţa confirmă efectele benefice ale spiralei
yoghine yang, in revista Yoha esoteric, accesată pe 18.09.2015, disponibil pe:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=3791;

40. Moretti Franco, Zephyr Frank, Crowdsourcing for Humanities Research, articol
accesat la data de 29. 08. 2015, disponibil pe:
https://web.stanford.edu/group/spatialhistory/cgi-bin/site/project.php?id=1081;

41. Niculae Violeta, Crowdsourcing-ul -O metoda inovativa de loializare a

consumatorilor, accesat pe 09.09.2015 la adresa http://www.revista-
piata.ro/Crowdsourcing_ul-id9950.html;

143
42. Nifle Roger, Sens et cohérences humaines, accesat pe 28.09.2015, disponibil pe:
http://www.coherences.com/TEXTES/DIVERS/Lecture.php?fichier=/TEXTES/DO
CUMENT/Sensvirt.htm;

43. Olanoff Drew, President Obama: “The Internet Is Not A Luxury, It Is A

Necessity”, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe:
http://techcrunch.com/2015/07/15/internet-for-everyone/#.wbfgud:bX2l;

44. Orasanu Răzvan, Internet, retele deschise si politica in secolul XXI, in revista
Contributors, accesata pe 24.09.2015, disponibil pe:
http://www.contributors.ro/idei-si-solutii/internet-retele-deschise-si-politica-in-
secolul-xxi/;

45. O'Reilly T., What Is Web 2.0. Design Patterns and Business Models organization
of knowledge work., accesat pe 09.09.2015 disponibil pe:
http://druid8.sit.aau.dk/acc_papers/9s01uxh4n5fxmat721f24x8t8jby.pdf;

46. Poetz M.K., Schreier M., The Value of crowdsourcing: Can Users Really Compete
with Professionals in Generating New Product Ideas?. în revista Journal of Product
Innovation Management Forthcoming. Accesta la data de 29.08.2015, la adresa
http://ssrn.com/abstract=1566903;

47. Popovici Florin George, Omul – subiect al reflecţiei filosofice (introducere),

accesat pe 10.09.2015, disponibil pe:
https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/09/26/omul-subiect-al-reflectiei-
filosofice-introducere/;

48. Popovici-Diaconu Răzvan, Reţele de socializare. Impact social în spaţiul public,

accesat pe 07.09.2015, disponibil pe:
http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/conferinta2013/razvan_popovici.p
df;

49. Rouse Margaret, Generation Facebook (Generation F) definition, accesat pe

09.09.2015, disponibil pe: http://searchcio.techtarget.com/definition/Generation-
Facebook-Generation-F;

50. Schifirneț Constantin, Similaritatea în comunităţile virtual, in ziarul Adevarul,

accesat pe 11.09.2015, disponibil pe: http://adevarul.ro/cultura/carti/similaritatea-
comunitatile-virtuale-1_53b262e50d133766a809f5e6/index.html;

51. Sebastian Ilinca, Invitație la lectura: Intelepciunea mulțimilor, accesată pe

23.09.2015, disponibil pe: http://www.ensight.ro/ro/despre-noi/ensight-te-invita-la-
lectura/intelepciunea-multimilor/;

144
52. Sf. Augustin, apud Axiomele antropologice ale filosofilor şi teologilor, accesat pe
10.09.2015, disponibil pe:
http://obbydick.tripod.com/Axiomele_antropologice.htm;

53. Staged Evolution of Hybrid AI (artificial intelligence), accesat pe 06.09.2015,

disponibil pe:
http://www.mysearch.org.uk/website1/html/134.Stages.html#Homo_Computerus;

54. Ștefănescu Maria Livia, Comunicarea în spaţiul virtual, (lucrare de doctorat,

coord. Prof. Dr. Ioan Drăgan) accesata pe 14.09.2015, disponibil pe:
http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2012Ianuarie/Stefanescu%20Maria%20Livi
a%20-
%20Comunicarea%20in%20spatiul%20virtual/Rezumat_teza_Maria_Livia_Stefan
escu.pdf;

55. Teodorescu Mirela, Vlăduţescu Ștefan : Mesaj şi comunicare în filosofie, articol

accesat pe 23.04.2016, disponibil pe: http://revistaderecenzii.ro/stefan-vladutescu-
mesaj-si-comunicare-in-filozofie-recenzie-de-mirela-teodorescu/;

56. Tushar Rae - Carnegie Mellon Researchers Find Crowds Can Write as Well as
Individuals; in „The Chronicle of Higher Education”, accesat pe. 04.09.2015,
disponibil pe: http://chronicle.com/blogs/wiredcampus/carnegie-mellon-
researchers-find-crowds-can-write-as-well-as-individuals/29440;

57. Valentin Iacob, “Gândurile și emoțiile noastre pot influența realitatea fizică, pe
distanțe mari”, in revista Formula As, accesata pe 18.09.2015, disponibil pe:
http://www.formulaas.ro/2013/1059/micaenciclopedieas27/gandurilesiemotiilenoas
trepotinfluentarealitateafizicapedistantemari16149print;

58. Vallor Shannon., Social Networking and Ethics. In Zalta, E. N. (Ed.), The Stanford
Encyclopedia of Philosophy. Accesat pe 10.09.2015, disponibil pe:
http://plato.stanford.edu/archives/win2012/entries/ethics-social-networking/;

59. Victor Grigore, Școala din Atena, capodopera lui Rafael: Renașterea face o
plecăciune în fața antichității grecești, accesat pe 24. 09.2015, disponibil pe:
http://www.webphoto.ro/destinatii/scoala-din-atena-capodopera-lui-rafael-
renasterea-face-o-plecaciune-in-fata-antichitatii-grecesti.html;

60. What is a Virtual Village, accesat pe 09.09.2015, disponibil pe

http://www.ucsc.cmb.ac.lk/v-village;

61. Wiseman Rachel, The Public, Playing a Molecule-Building Game, Outperforms

Scientists; in „The Chronicle of Higher Education”, accesat pe 04.09.2015,
disponibil pe: http://chronicle.com/blogs/wiredcampus/the-public-playing-a-
molecule-building-game-outperforms-scientists/32835;

145
62. Young R. Jeffrey - Crowd Science Reaches New Heights, in „The Chronicle of
Higher Education”, accesat pe 4.09.2015, disponibil pe:
http://chronicle.com/article/The-Rise-of-Crowd-Science/65707/;

146
„Fie că dorim să acceptăm sau nu, apariția lui homo computerus „teleportează” filosofia în
mediul online. Din moment ce se consideră că trăim într-o eră a rețelelor sociale online nu
putem ignora posibilitățile unei spiritualități virtuale , implicit ale unei filosofii caracteristice
mediului online , poate chiar o filosofie a internetului. În acest context, Filosofia se întoarce
în Agora, dar este vorba despre o Agora de peste 3 miliarde de oameni , conectați tot timpul
între ei cu posibilități practic infinite de exprimare, cercetare, cunoaștere. Iar acest aspect
trebuie privit ca pe o normalitate, ca pe o evoluție firească a acestui domeniu, care,

„la fel cum logica ar trebui să fie pregătitã pentru orice fel de afirmații, filosofia la nivelul său
fundamental ar trebui sã fie pregătită pentru orice fel de teorie posibilă asupra naturii ultime
a realității.”

Agora a reprezentat de la începuturi un loc public şi centrul activitǎţilor civice în Atena anticǎ.
Acesta era locul unde cetǎţenii luau deciziile, unde se ţineau discuţiile şi unde aveau loc
schimbǎrile. Agora a fost inima societǎţii ateniene, o societate bazatǎ mai mult pe comunitate
şi pe colectiv decât pe individ . Era locul unde se dezbăteau idei, unde filosofii (și nu doar ei)
antici îți expuneau teoriile, își găseau discipolii și contribuiau la dezvoltarea cetății. A urmat
o perioadă când pulsul societății era oferit de instituțiile de învățământ, când educația
academică era percepută ca „o funcție vitală a societății, deoarece prin aceasta societatea îşi
perpetuează existenţa, transmiţând din generaţie în generaţie tot ceea ce umanitatea a învăţat
despre ea însăşi şi despre realitate”. La vremea respectivă Filosofia a intrat în Agora
Academică, iar în respectivul spațiu și-a găsit rostul și menirea secole de-a rândul. Dar
societateatea a evoluat! În momentul de față, inima societății este internetul. WEB-ul este cel
care pare să dirijeze mersul societății în acest secol, iar digitalizarea a devenit a doua natură
a omului contemporan. În acest context, filosofiei îi este deschis drumul către Agora Virtuală,
locul unde aceasta poate cunoaște din nou măreția trecutului sau se poate pierde cu
desăvârșire, rămânând un simplu termen într-un dicționar virtual al expresiilor pierdute. ”

Autorul

ISBN: 978-606-9712-10-8