Doi, doi, doi și iarăși doi,

Adă somnul pruncului

Din cornu berbecului,
De la miei, de la ghițăi,
De la pruncuț mititei.
Liu, liu, liu, puiuț de gruă,
Eu te legăn, tu ti’abuă
Pînă mîni ce s-a fa zîuă!
Liu, liu, liu, puiu mamii,
Eu te leagăn, tu-i durmi;
Eu te legăn mititel,
Și te scoală măricel.(Cântec de leagăn)

„Totul se schimbă, afară de nevoia noastră de

copilărie”.(Mihai Ralea)
„Mărul nu cade departe de măr”.
„Copilul de mână, mama de inimă”.
„Copii mici-griji mărunte, mari-griji cât un
munte”.
„Vreți s-aveți copii recunoscători, fiți copii
recunoscători”.
„Copiii au plânsul și râsul în aceeași traistă”.
„Copiilor mai bine să le dați decât să le luați”
„Copiii mici nu te lasă să te odihnești, copiii
mari nu te lasă să trăiești”.
„După copii știm că îmbătrânim”.
„Nebunii de pe drum strică băiatul bun”.
(proverbe poloneze)
“Dorul este focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta
amintirile.” – Octavian Paler
ALEXANDRINA HALIC
"N-am mai regasit niciodata gustul si parfumul fructelor din copilarie."
- Din vremea copilăriei ce amintiri vă sunt vii în minte?
- Bocșa era o așezare înconjurată de dealuri și păduri, pe malul râului Bârzava. Până să ajungă
comuniștii la putere, unii dintre bocșeneni aveau pe dealurile din jur câte o bucată de vie. Mi-
amintesc cu mare plăcere de fiecare dată cum toamna, la vremea culesului, urcam cu copiii
proprietarilor în vii și mâncam struguri pe săturate. Nu cred că erau struguri de soi nobil, dar nouă
ni se păreau a fi cei mai buni din lume, și asta mai cu seamă că ni-i culegeam singuri. Îmi mai
amintesc că între rândurile de viță gospodarii plantaseră piersici. Au trecut de atunci atâția ani, și
vreau să-ți spun că n-am mai regăsit niciodată gustul și parfumul acelor fructe minunate.
- V-aţi născut în timpul războiului. Copil fiind, cum aţi perceput acea perioadă?
- Neliniște, nesiguranță, lipsuri de tot felul. Hrana și îmbrăcămintea se dădeau pe puncte. Dar
toate astea se aflau în grija adulților. În ceea ce mă privește, chiar după terminarea războiului nu
pricepeam cine știe ce din frământările celor mari. Mă întrebam și nu înțelegeam de ce au stricat
ceasul frumos de acasă ca să nu mai cânte „trăiască regele” și de ce toți îi așteptau pe americani.
Eu nu prea știam cine sunt aceștia… Aflasem doar că untul de arahide care, fie vorba între noi,
nu-mi prea plăcea și laptele din conservă pe care le primeam la gustarea de la grădiniță erau
„ajutoare” de la ei. Așa că în mintea noastră de copii îi așezaserăm pe americani în rândul
oamenilor de seamă.
- Ce v-a mai nedumerit în copilărie?
- Multe lucruri! De pildă, de ce a dispărut portretul Regelui de pe peretele clasei. De ce Moș
Crăciun venea numai acasă, iar la școală îl așteptam pe Moș Gerilă. De ce nu mai aveam voie să
hoinărim prin pădurea din apropiere în care ne puteam întâlni cu „partizanii”, lucru care nu era de
dorit pentru că „erau oameni răi”.
- Pare că nu aţi avut prea multe bucurii în copilărie.
- Este adevărat, era război… Apoi toate schimbările sociale și politice care au urmat au fost de
natură să schimbe mersul firesc al lucrurilor. Însă cei mari aveau grijă ca micile bucurii ale
copilăriei să nu lipsească. Ţin minte că împodobeam bradul de Crăciun cu nuci poleite și cu
merișoare, cu îngeri de carton și fulgi de vată. Sub brad găseam, împachetate frumos, jucării din
lemn și păpuși de cârpă, cu păr de lână, cu ochi și gură cusute frumos de mama. De Paști ajutam la
vopsitul ouălor, puneam din vreme la încolțit boabe de grâu pe farfurioare, iar pe tulpinițele
subțiri crescute până în Săptămâna Mare așezam ouăle frumos colorate. Mergeam la denii și
așteptam Sfânta Liturghie din ziua Învierii, nerăbdători să ne punem hăinuțele pe care le primeam
în dar. Astea au fost bucuriile copilăriei mele. Poate pentru copiii de azi astfel de lucruri nu
înseamnă cine știe ce, dar pentru mine, și sunt convinsă că pentru noi, copiii de atunci, toate
aceste lucruri și evenimente erau adevărate sărbători generatoare de bucurii și emoții unice.
Ion Moldovan - "Alexandrina Halic - actrita poveste"

6h  · 

Ziua Dorului în România

Din anul 2015, românii sărbătoresc, în fiecare an pe data de 13 mai, Ziua Dorului.
Inițiativa le-a aparținut celor din trupa Vunk, care și-au dorit să dedice această zi tuturor celor care simt dorul: dor de casă,
dor de copilărie, dor de cei dragi.
Ce este dorul
Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal, iar orice persoană care este atașată de o altă persoană,
trăiește acest sentiment.
Oamenii pot exprima mai multe tipuri de dor, printre care:
- dorul provenit din atașament;
- dorul din cauze romantice;
- dorul de țară.
Spre deosebire de alte națiuni, românii sunt singurii care pot exprima acest amalgam de emoții printr-un cuvânt.
„Mi-e dor!” e una dintre puținele expresii lingvistice care e folosită uzual și frecvent în toate părțile țării.
S-a încercat traducerea expresiei, însă cea mai apropiată sintagmă pentru a exprima sentimentul de dor este „Îmi lipsești!”.
(Alba24)
17 mai-Ziua Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti din Bucureşti. La 17 mai 2021 se
împlinesc 85 de ani de la inaugurarea pentru public a Muzeului Satului „Dimitrie Gusti”, o
adevărată comoară etnografică reprezentând autenticitatea satului românesc din secolele XVII –
XX. Aici sunt prezentate publicului locuinţe, monumente, artefacte provenind din diferite zone
ale ţării, care ilustrează modul de viaţă de zi cu zi din lumea satului românesc al acelor vremuri.A

Bijutier al cuvântului de limbă românească, Fănuș Neagu s-a născut la 5 aprilie 1932 în Grădiștea
de Sus, “sat între mărăcini cu povești de mister” , din județul Brăila.
“Formația mea a început din copilărie, cu basmele bunicilor, cu miraculoasa câmpie a
Bărăganului și a bălților Dunării. Tinerețea ca etapă eruptivă e propice mai mult poeziei, proza se
scrie când treci la maturitate. Culmea, eu am început să scriu proză bună de la tinerețe, către
poezie mi s-abate gândul spre bătrânețe. Eu scriu așa cum curge râul și așa cum se înclină sălciile
și așa cum ninge în Bărăgan. Ăsta este stilul meu.”