Sunteți pe pagina 1din 17

SUPORT DE CURS

DREPT PENAL PARTE SPECIALA


Semestrul II
CURSUL 7

1
TITLUL VII. INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI PUBLICE
CAP. I. INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE CĂILE FERATE

1. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă

Obiectul - juridic- relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe căile ferate, precum și
relațiile de serviciu cu privire la aceasta;
- material - alin.(1)- lipsește;
- alin.(2)- materialul rulant de cale ferată, instalațiile feroviare, mărfurile
încredințate spre transport, corpul unor persoane periclitate sau
lezate prin infracțiune;
Subiectul - activ - numai un angajat care gestionează infrastructura feroviară ori operațiunile de
transport, intervenție sau manevră, cu atribuții în domeniul siguranței
circulației pe căile ferate;
- participația penală posibilă sub toate formele;
- pasiv - administrația căilor ferate ori operatorul privat care are atribuții în domeniul
siguranței circulației pe căile ferate și al cărui angajat este făptuitorul;
Latura obiectivă -elementul material- modalități alternative:
 neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
 îndeplinirea lor defectuoasă;
- fie o acțiune, fie o omisiune;
-condiția esențială- fapta să fie de natură a pune în pericol
siguranța circulației mijloacelor de transport ale căilor
ferate, intervenție sau manevră;
- urmarea imediată -alin.(1)- o punere în pericol a siguranței mijloacelor de
transport, intervenție sau manevră, fiind o infracțiune de
pericol potențial;
-alin.(2)-accident de cale ferată, în sensul art. 333CP -
accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau
degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului

2
rulant sau instalaţiilor de cale ferată în cursul circulaţiei
sau manevrei mijloacelor de transport, manevră,
întreţinere sau intervenţie pe calea ferată.
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă, praeterintenție;
Tentativa - nu se pedepsește;
Consumarea infracțiunii - în momentul în care se pune în pericol siguranța circulației
mijloacelor de transport pe cale ferată, respectiv în momentul producerii accidentului de cale
ferată.

2. Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă din culpă

Cu privire la elementele de tipicitate ale infracțiunii, sub aspectul obiectului juridic,


obliectului material, laturii obiective și subiectului, facem trimitere la explicațiile date cu prilejul
analizării infracțiunii prevăzute de art. 329CP.
Particularități- participația penală posibilă numai sub forma participației improprii;
- latura subiectivă: culpa cu/fără prevedere.

3. Părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Obiectul - juridic- relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe căile ferate care sunt
incompatibile cu părăsirea postului sau cu exercitarea atribuțiilor de serviciu
sub influența băuturilor alcoolice sau ale altor substanțe psihoactive, de către
angajații care asigură direct siguranța circulației mijloacelor de transport,
intervenție sau manervă pe calea ferată;
- material - alin.(1) și (2)- lipsește;
- alin.(3)- mijloacele de transport pe cale ferată distruse sau degradate;
Subiectul - activ - numai un angajat cu atribuții privind siguranța circulației pe calea ferată;

3
- participația penală posibilă sub toate formele, cu excepția coautoratului în
varianta de la alin.(2);
- pasiv - administrația căilor ferate ori operatorul privat care are atribuții în domeniul
siguranței circulației pe căile ferate și al cărui angajat este făptuitorul;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-activitatea de părăsire a postului- trăsături :
 fapta de părăsire a postului să fie legată de
asigurarea directă a siguranței circulației
feroviare;
 poate fi săvârșită prin acțiune/inacțiune,
indiferent de durata și caracterul ori motivul
părăsirii postului;
 să fie de natură a pune în pericol siguranța
circulației mijloacelor de transport, intervenție
sau manervă pe cale ferată;
-alin.(2)-presupune exercitarea atribuțiilor de serviciu de
către subiectul activ, sub influența băuturilor
alcoolice ori a altor substanțe;
-îmbibația alcoolică de peste 0,80g/l prezintă prin
ea însăși un pericol pentru siguranța circulației
feroviare, spre deosebire de varianta prevăzută în
alin.(1), care constituie infracțiune numai dacă
fapta pune în pericol siguranța circulației
mijloacelor de transport ale căilor ferate;
-alin.(3)-fapta a avut ca urmare un accident de cale ferată;
- urmarea imediată - o punere în pericol a siguranței mijloacelor de transport,
intervenție sau manevră, respectiv, un accident de cale
ferată, în sensul art. 333CP - accidentul de cale ferată
constă în distrugerea sau degradarea adusă mijloacelor de
transport, materialului rulant sau instalaţiilor de cale
ferată în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de

4
transport, manevră, întreţinere sau intervenţie pe calea
ferată;
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă, praeterintenție;
Tentativa - nu se pedepsește;
Consumarea infracțiunii - în momentul producerii elementului material.

4. Distrugerea sau semnalizarea falsă

Obiectul - juridic- complex- relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe căile ferate, cât
și relațiile sociale cu caracter patrimonial (în subsidiar);
- material -linia ferată, instalațiile de cale ferată, materialul rulant, instalațiile de
comunicații feroviare, precum și orice alte bunuri sau dotări aferente
infrastructurii feroviare distruse, degradate sau aduse în stare de
neîntrebuințare;
Subiectul - activ - oirce persoană;
- participația penală posibilă sub toate formele;
- pasiv - administrația căilor ferate ori operatorul privat căruia i-au fost concesionate
căi ferate ori care are în deținere mijloace de transport pe căile ferate;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-modalități alternative:
 distrugerea
 degradarea dacă prin acesta
 aducerea în stare de neîntrebuințare se pune în
 așezarea de obstacole pe linia ferată pericol
siguranța mijloacelor de transport, manevră sau
intervenție pe cale ferată;

5
-alin.(2)-trăsături specifice:
 săvârșirea de acte de semnalizare falsă
 săvârșirea oricăror acte de natură a induce în eroare
personalul care asigură circulația mărfurilor de
transport, manevră sau intervenție pe calea ferată în
timpul executării serviciului
dacă prin aceste fapte se creează un pericol de accident pe
cale ferată;
- urmarea imediată -o stare de pericol;
-alin.(3)-accident de cale ferată, în sensul art. 333CP -
accidentul de cale ferată constă în distrugerea sau
degradarea adusă mijloacelor de transport, materialului
rulant sau instalaţiilor de cale ferată în cursul circulaţiei
sau manevrei mijloacelor de transport, manevră,
întreţinere sau intervenţie pe calea ferată.
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă, praeterintenție, culpa cu/fără prevedere;
Tentativa - se pedepsește în cazul infracțiunilor prevăzute în alin.(1) și alin.(2);
Consumarea infracțiunii - în momentul producerii elementului material.

CAP. II. INFRACȚIUNI CONTRA SIGURANȚEI CIRCULAȚIEI PE DRUMURILE


PUBLICE
1. Punerea în ciruclație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat

Obiectul - juridic- relațiile sociale care asigură evidența autovehiculelor și tramvaielor care
circulă pe drumurile publice și identificarea acestora printr-un număr de
circulație, corespunzător numărului de înmatriculare sau înregistrat atribuit;

6
- material - orice autovehicul/tramvai pentru care există obligația înmatriculării/
înregistrării și care nu a fost înmatriculat sau înregistrat înainte de a fi pus
în circulație;
Subiectul - activ - orice persoană;
- participația penală posibilă sub toate formele, coautoratul putându-se realiza
doar în modalitatea punerii în circulație a unui autovehicul;
- pasiv - autoritatea competentă care are ca atribuții principale asigurarea desfășurării
în bune condiții a circulației pe drumurile publice, ținerea evidenței, precum
și înmatricularea și înregistrarea vehiculelor;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-modalități alternative:
 punerea în circulație autovehiculului sau a
 conducerea tramvaiului;
-cerința esențială-fapta să fie săvârșită, în oricare
dintre cele 2 modalități alternative, pe un drum
public;
-alin.(2)- punerea în circulație sau conducerea pe
drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu
număr fals de înmatriculare sau înregistrare;
-alin.(3)-acțiunea de a tracta o remorcă neînmatriculată sau
neînregistrată ori cu număr fals de înamtriculare;
-alin.(4)-două modalități:
 conducerea pe drumurile publice a unui
autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei
plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de
înregistrare au fost retrase;
 conducerea unui vehicul înmatriculat în alt stat,
care nu are drept de circulație în România;
- urmarea imediată - starea de pericol ce se creează pentru siguranța circulației
pe drumurile publice și pentru identificare
autovehiculului, precum și a conducătorului acestuia în

7
cazul producerii unui accident de ciruclație (infracțiune
de pericol);
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul în care se pune în circulație (infracțiune instantanee)
sau se conduce (infracțiune continuă) pe drumurile publice un autovehicul sau un tramvai
neînmatriculat.

2. Conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Obiectul - juridic- relațiile sociale care asigură siguranța circulației pe drumurile publice;
- material - lipsește;
Subiectul - activ - alin.(1) și (3)-orice persoană;
- alin.(2)-calificat- o persoană care are permis de conducere, însă
necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul ori permisul i-a
fost retras sau anulat, căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost
suspendată sau care nu are dreptul de a a conduce autovehiculul în România;
- participația penală posibilă sub toate formele, cu excepția coautoratului în
variantele prevăzute la atlin.(1) și (2);
- pasiv - autoritatea competentă și îndreptățită potrivit legii să acorde permisul de
conducere sau să dispună retragerea sau anularea ori suspendarea dreptului
de a conduce;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-acțiunea de conducere pe drumurile publice a
unui autovehicul sau a unui tramvai de către o persoană
care nu posedă permis de conducere;
-alin.(2)-acțiunea de a conducere pe drumurile publice a
unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deţinerii permisului de conducere de către o persoană al

8
cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei
sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv
ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia
exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau
care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România;
-alin.(3)-acțiunea de încredințare a unui vehicul pentru
care există obligativitatea deținerii permisului de
conducere unei persoane care se află într-una dintre
situațiile prevăzute în alin.(1) ori alin.(2) sau se află sub
influența alcoolului ori a unei substanțe psihoactive;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației
pe drumurile publice;
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul în care o persoană conduce pe drumurile publice un
autovehicul fără a avea permis de conducere.

3. Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe

Obiectul - juridic- relațiile sociale care asigură siguranța circulației pe drumurile publice;
- material - lipsește;
Subiectul - activ - numai un conducător al unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deținerii permisului de conducere;
-alin.(3)-calitate specială-persoana care efectuează transport public de
persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul
de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere
sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea
permisului de conducere (instructor, examinator);

9
- participația penală posibilă sub forma instigării sau a complicității;
- pasiv - autoritatea competentă și îndreptățită potrivit legii să asigure siguranța
circulației pe drumurile publice;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-fapta de a conduce pe drumurile publice un
vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deținerii permisului de conducere de către o
persoană care, la momentul prelevării probelor
biologice, are o îmbibație alcoolică de peste
0,80g/l alcool pur în sânge;
-Decizia nr.3/2014 ÎCCJ- în aplicarea art.336
alin.(1) CP, în ipoteza dublei prelevări de mostre
biologice, rezultatul alcoolemiei cu relevanță
penală este cel dat de prima prelevare;
-condiții esențiale-fapta să privească conducerea
unui vehicul pentru care legea să
prevadă obligativitatea deținerii
unui permis de conducere;
-fapta să fie comisă pe un durm
public;
-alin.(2)-activitatea de conducere a vehiculului pe
drumurile publice să se facă sub influența unor substanțe
psihoactive;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației
pe drumurile publice;
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul în care făptuitorul conduce pe drumurile publice un
vehicul având la momentul prelevării mostrelor biologice, o îmbibație alcoolicăde peste 0.80g/l
alcool pur în sânge sau să fie sub inflruența unor substanțe psihoactive.

10
4. Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

Obiectul - juridic- relațiile sociale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice;


- material - lipsește;
Subiectul - activ - numai un conducător al unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea
deținerii permisului de conducere ori un instructor auto, aflat în procesul de
instruire, sau un examinator al autorității competente, aflat în exercițiul
funcțiunii;
- participația penală posibilă sub forma instigării sau a complicității;
- pasiv - autoritatea competentă și îndreptățită potrivit legii să asigure siguranța
circulației pe drumurile publice;
Latura obiectivă -elementul material-modalități alternative: refuzul sau sustragerea de la
prelevarea de mostre biologice necesare în vederea
stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe
psihoactive;
-condiții esențiale-activitatea de conducere pe drumurile
publice să privească un vehicul pentru
care legea prevede obligativitatea
deținerii unui permis de conducere;
-fapta să fie comisă pe un durm public;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile
publice;
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul în care făptuitorul refuză sau se sustrage de la
prelevarea mostrelor biologice.

11
5. Părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia

Obiectul - juridic-principal-relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, prin îngreunarea aflării


adevărului, urmare a comportamentului făptuitorului;
-secundar-relațiile sociale privitoare la siguranța circulației rutiere;
- material - alin.(1)-lipsește;
- alin.(2)-urmele accidentului care sunt modificate sau șterse;
Subiectul - activ - alin.(1)-calificat-conducătorul vehiculului, instructorul auto sau examinatorul
autorității competente implicați într-un accident de circulație;
-participația penală posibilă sub forma instigării sau a complicității;
- alin.(2)-orice persoană;
-participația penală posibilă sub toate formele;
- pasiv - statul, precum și persoana care a suferit o vătămare în urma părăsirii locului
accidentului, a modificării ori ștergerii urmelor acestuia.
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-acțiunea de părăsire a locului accidentului care
trebuie să se facă fără încuviințarea poliției sau a
procurorului care efectuează cercetarea locului
faptei;
-alin.(2)-acțiuni alternative: fie de a modifica starea
locului, fie de a șterge urmele accidentului de
circulație, evident fără încuviințarea poliției sau a
procurorului care efectuează cercetarea la locul
faptei;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile
publice;
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul părăsirii locului accidentului, a modificării sau ștergerii
urmelor accidentului de circulație, fără încuviințarea poliției sau a procurorului.

12
Cauze justificative- alin.(3)- nu constituie infracţiune părăsirea locului accident lui când:
a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
b) conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuşi persoanele
rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistenţă medicală necesară şi la
care a declarat datele personale de identitate şi numărul de înmatriculare sau înregistrare a
vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul
accidentului;
c) conducătorul autovehiculului cu regim de circulaţie prioritară anunţă de îndată poliţia, iar după
terminarea misiunii se prezintă la sediul unităţii de poliţie pe a cărei rază de competenţă s-a
produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
d) victima părăseşte locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunţă imediat evenimentul la cea
mai apropiată unitate de poliţie.

6. Împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice

Obiectul - juridic-relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice;


- material - alin.(1)-mijloacele de semnalizare rutieră (semnale luminoase, indicatoare,
marcaje) instalate sau modificate fără autorizația eliberată de autoritățile
competente;
- alin.(2)-lipsește;
-alin.(3)-obstacolele materiale care îngreunează sau împiedică circulația;
-alin.(4)-vehiculul care transportă produse sau substanțe periculoase;
Subiectul - activ - orice persoană;
- participația penală posibilă sub toate formele;
- pasiv - autoritatea care are ca atribuții asigurarea siguranței, fluenței și liberei
circulații pe drumurile publice, iar în secundar participanții la trafic;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-acțiunea alternativă- de instalare sau de
modificare a mijloacelor de semnalizare;
-condiții:-fapta să se realizeze fără autorizația
prealabilă eliberată de autoritățile

13
competente;
-să fie de natură să inducă în eroare
participanții la trafic ori să îngreuneze
circulația pe drumul public;
-alin.(2)-acțiunea de participare în calitate de conducător
de vehicul la întreceri neautorizate pe drumurile
publice;
-alin.(3)-așezarea de obstacole care îngreunează sau
împiedică circulația pe drumul public, dacă se
pune în pericol siguranța circulației ori se aduce
atingere dreptului la libera circulație a celorlalți
participanți la trafic;
-alin.(4)-fapta să conste în lăsarea fără supraveghere pe
partea carosabilă a drumului public a unui
vehicul care transportă produse sau substanțe
periculoase;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile
publice (infracțiune de pericol potențial);
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul realizării elementului material.

7. Nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori efectuarea reparațiilor

Obiectul - juridic-relațiile sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice,


respectiv cele prin care se protejează actul de înfăptuire a justiției în
domeniul infracționalității rutiere;
- material - alin.(1)-lipsește;

14
- alin.(2)-lipsește;
-alin.(3)-obstacolele materiale care îngreunează sau împiedică circulația;
-alin.(4)-vehiculele ce prezintă urme de accident și care au fost reparate;
Subiectul - activ - alin.(1)-(3)-calificat-persoanele care au ca atribuții de serviciu, verificarea
tehinică ori inspecția tehnică a autovehiculelor;
- alin.(4)- orice persoană;
- participația penală posibilă sub toate formele;
- pasiv - instituțiile cu atribuții în ceea ce privește traficul rutier, cele care veghează la
desfășurarea în bune condiții a traficului, precum și cele care cercetează și
soluționează accidentele rutiere;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-două modalități alternative:
 o acțiune de îndeplinire defectuoasă a
atribuțiilor de verificare tehnică ori inspecția
tehnică periodică a autovehiculelor, a remorcilor
sau a tramvaielor;
 o inacțiune, respectiv neîndeplinirea acestor
atribuții;
-alin.(4)-acțiunea de reparare a autovehiculelor,
remorcilor, tramvaielor sau mopedelor, având
urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile
prevăzute de lege;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației pe
drumurile publice (infracțiune de pericol concret);
- alin.(2)- teza I- urmare a faptei prevăzute în alin.
(1), s-a produs un accident de circulaţie
care a avut ca urmare vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii uneia
sau mai multor persoane (infracțiune de
rezultat);
- teza a II-a-moartea uneia sau mai multor
persoane (infracțiune de rezultat);

15
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - alin.(1)-intenție directă/indirectă; - alin.(2)-praeterintenție;
- alin.(3)-culpa cu/fără prevedere;
- alin.(4)- intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul realizării elementului material.

8. Efectuarea de lucrări neautorizate în zona drumului public

Obiectul - juridic-relațiile sociale referitoare la siguranța circulației publice;


- material - drumul public;
Subiectul - activ - alin.(1) și (2)-orice persoană;
- alin.(3) și (4)- calificat-persoana autorizată de administratorul căii ferate;
- participația penală posibilă sub toate formele;
- pasiv - statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite;
Latura obiectivă -elementul material-alin.(1)-modalități alternative- efectuarea unor lucrări de
construire, modificare, modernizare sau reabilitare
a drumului public ori de amenajare a accesului
rutier la drumul public;
-cerința esențială- aceste lucrări să fie efectuate
fără autorizație de construcție eliberată în condițiile
legii ori cu încălcarea condițiilor stabilite în
autorizație;
-alin.(2)-fapta constă în amplasarea unor construcții,
panouri sau reclame publicitare în zona drumului,
fie fără autorizație de construcție, fie cu încălcarea
condițiilor stabilite în autorizație;

16
-cerința esențială-prin săvârșirea faptei să se
creeze un pericol pentru siguranța circulației
(infracțiune de pericol concret);
-alin.(3)-fapta se realizează prin inacțiune, respectiv
subiectul activ nu ia măsurile corespunzătoare
pentru semnalizarea trecerilor la nivel de cale
ferată;
-alin.(4)-fapta se realizează prin inacțiune, respectiv
subiectul activ nu ia măsurile corespunzătoare
pentru semnalizarea obstacolelor sau lucrărilor pe
drumurile publice, dacă prin aceasta s-a produs un
accident de circulație;
- urmarea imediată - starea de pericol pentru siguranța circulației pe
drumurile publice (infracțiune de pericol concret);
-alin.(4)-producerea unui accident de circulație;
- raport de cauzalitate - trebuie să existe între acțiunea incriminată și urmarea
imediată;
Latura subiectivă - intenție directă/indirectă;
Tentativa - nu este incriminată;
Consumarea infracțiunii - în momentul realizării elementului material.

17

S-ar putea să vă placă și