Protiste

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Deși acest articol conține o listă de referințe

bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece
îi lipsesc notele de subsol.
Puteți ajuta introducând citări mai precise ale
surselor.

Protista

Clasificare științifică

Supradomeniu Biota

Supraregn Eukaryota

Regn

Protista

Haeckel, 1866

Modifică date / text 

Regnul Protista este un grup parafiletic eterogen de microorganisme eucariote cu

organizare celulară simplă. Acestea pot fi fie organisme unicelulare, fie pluricelulare; nu
 prezintă țesuturi specializate superioare. În arborele filogenetic al organismelor
eucariote, protistele au format grupuri monofiletice separate, sau au inclus membrii care
sunt strâns înrudite cu oricare din celelalte 4 regnuri de eucariote. Termenul a fost
propus de Ernst Haeckel în 1866 pentru a caracteriza toate organismele fără o structură
complexă, care nu puteau fi clasificate nici ca animale, plante sau fungi.

Cuprins

 1Caracteristici generale
 2Clasificare
o 2.1Protiste asemănătoare cu plantele
 2.1.1Euglene
 2.1.2Alge
o 2.2Protiste asemănătoare cu animalele
 2.2.1Sarcodine(Rizopode)
 2.2.2Zoomastigine(Zooflagelate)
 2.2.3Ciliofore
 2.2.4Sporozoare
o 2.3Protiste asemănătoare cu fungii
 2.3.1Oomicete
 2.3.2Mixomicete
 3Organizare
 4Reproducere
 5Clasificare
 6Importanță
 7Nutriție
 8Patologie
 9Note
 10Bibliografie
 11Vezi și
 12Legături externe

Caracteristici generale[modificare | modificare sursă]

Deși populează, în mod special, mediul acvatic, unele protiste trăiesc în mediul umed
sau în corpul plantelor și animalelor. Locomoția se realizează cu
ajutorul flagelilor, pseudopodelor sau a cililor; au
nutriție autotrofă sau heterotrofă (excepție fiind Euglena verde, care este mixotrofă).
Înmulțirea este asexuată sau sexuată.

Clasificare[modificare | modificare sursă]
Criteriul de clasificare îl constituie modul de nutriție. Astfel, sunt:
Protiste asemănătoare cu plantele[modificare | modificare sursă]
Euglene[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Euglenă și Euglena verde.
1. Nucleu 6. Rezervoar
2. Cloroplast 7. Flagel scurt
3. Vacuola 8. Senzor de
digestivă lumină
4. Vacuola 9. Stigmă
pulsatilă 10. Flagel
5. Cinetostom

Euglena este un gen comun al Protistelor flagelate, Euglénophytes sp., și sunt deseori

prezente în apa (în special apa dulce, dar sunt și câteva specii marine) bogată în
nutriente.
Lungimea celulei variază de la 20 la 300 µm și are o formă tipică cilindrică, ovală sau
fusiformă, cu un singur flagel. Cloroplastele Euglenei are un verde-deschis ramificat (în
formă de stea), deși unele specii sunt fără culoare.
Euglena se înmulțește prin diviziunea directă longitudinală a celulei. Nu există
reproducere sexuată cunoscută.
Au fost descrise peste 100 de specii de Euglenă. Marino et al. (2003) au
revizuit genul pentru a constitui un grup monofiletic.
Euglenele sunt specii mixotrofe, adică acestea se pot hrăni atât heterotrof,
prin fagocitoză, cât și autotrof, prin fotosinteză. Cloroplastele Euglenei
permit fotosinteza, conținând în cloroplaste clorofila a și b, iar când nu este prezentă
lumina, aceasta se hrănește heterotrof. Substanțele hrănitoare pătrund prin osmoză pe
toată suprafața corpului. Experimentele arată că acestea pot pierde coroplastele sub
anumite condiții; dacă se adaugă un antibiotic, precum streptomicină, în mediul de
cultură a Euglenei, diviziunea cloroplastului este inhibată, dar diviziunea celulară nu
este afectată.
Dacă în mediul acestora lipsește apa, euglena se înconjoară cu un perete celular
protector, menținându-se într-o stare hibernală până la apariția umezelii. Euglena
mereu înoată către lumină, deoarece acolo crește probabilitatea de a găsi hrană.
Această orientare este posibilă datorită stigmei, un organit celular prezent la mai multe
alge. În afara de luminozitate, euglena poate, de asemenea, percepe temperatura.
Ca structură, acestea prezintă un perete celular, protoplasmă, un singur nucleu,
flageli, pirenoid, vacuole contractile, stigmă, precum și plastide. Vacuolele controlează
nivelul de salinitate a celulei euglenei
Euglenele se pot găsi în ape sărate, dulci (cel mai des), precum și în orice mediu umed
bogat în substanțe organice.
Alge[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Algă, Algă verde, Algă roșie, Algă brună și Diatomee.

Alga verde.

Algele constituie un grup diversificat, în care intră algele propriu-zise

— verzi, roșii și brune — și algele aurii — diatomeele. (A se observa că algele albastre-
verzi nu sunt trecute în Regnul Protista deoarece sunt procariote.)
Algele verzi desemnează un grup de alge a căror pigmenți fotosintetici principali
sunt clorofila, a și b, și pigmenți xantofili și carotenici. [1] Unele alge verzi, Streptophyta,
sunt originea plantelor terestre; această ipoteză este confirmată de prezența clorofilei și
similarității a diferitelor părți ale plantei și algei, și de studiile filogenetice. [2]
Algele verzi nu formează un coerent complet, ele sunt reprezentate de diferiți taxoni ce
sunt înrudiți filogenetic. Acestea prezintă caractere generale: trăiesc în ape dulci sau
salmastre, pe soluri sau în locuri umede, au tal și se hrănesc autotrof.[3] Predomină
pigmentul verde datorită cloroplastului;[1] nutrienții sunt depozitați sub formă de amidon
în plastidă și în stromă.[3] Reproducerea este, în principal, sexuată, dar poate fi și
asexuată prin zoospori.

Alga roșie

Alga brună

Algele roșii (Rhodophyta) grupează aproximativ 6000 specii și a căror caracteristică

comună este prezența pigmentului roșu numit ficoeritrină. Marea majoritate a algelor
roșii sunt eucariote multicelulare. Își depozitează nutrienții sub formă
de amidon floridean (sub formă de vezicule în cadrul citoplasmei celulare), iar peretele
celular este alcătuit din pectină și celuloză.
Conțin ficobiliproteină: ficoeritrină, ficocianină și aloficocianină, ce se găsesc în
corpusculi, numiți ficobelizomi, iar clorofila este de tip a.[4]
Algele brune (Phaeophyceae) cuprind aproximativ 1500 specii și a căror caracteristică
majoră este prezența pigmentului fucoxantină și a clorofilei de tip a și c. Acestea au un
tal relativ mare, putând ajunge până la 60 m. Peretele celular este format din sulfați
fucani și acid alginic și nu prezintă amidon ca substanță de rezervă.
Reproducere asexuată prin spori flagelați, respectiv sexuată prin gameți masculini
flagelați.[5]

Diatomee.

Diatomeele sunt unele din cele mai comune tipuri de fitoplancton. Majoritatea sunt
unicelulare, deși pot trăi în colonii sub formă de filament sau funde. Ele
sunt producătorii lanțului trofic. O trăsătură aparte a celulei diatomeei constă în aceasta
fiind învelită într-un perete celular unic, format din dioxid de siliciu hidratat. Acesta se
compune din două părți asimetrice, cu o fisură între ele - de unde și numele algei.
Dovezile fosile sugerează că originează din timpul, sau înaintea, perioadei jurasice.
Diatomeele sunt folosite pentru monitorizarea condițiilor mediului și în studiul calității
apei.[6]
Protiste asemănătoare cu animalele[modificare | modificare sursă]
Sarcodine(Rizopode)[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Sarcodine, Amibă, Radiolar și Foraminifer.

Grupul Sarcodinelor cuprinde amibele, radiolarii și foraminiferele, care emit pseudopode

pentru deplasare și înglobarea particulelor de hrană.

Amoeba proteus.

Deja-cunoscuta specie, Amoeba proteus, se găsește printre vegetația în descompunere

de la fundul pârâurilor de apă dulce sau a iazurilor, dar există și numeroase amibe
parazite (unele parazitează omul, producând boli); Amibele sunt identificate prin
abilitatea lor de a forma extensii citoplasmatice numite pseudopode, sau „picioare
false”, cu care se mișcă. Acest tip de deplasare este considerat a fi cel mai primitiv mod
de locomoție la animale. [7] Endoplasma conține vacuole digestive, un nucleu granular și
o vacuolă pulsatilă transparentă. Amoeba nu are gură sau anus; hrana este înglobată și
materia excretată prin orice punct al suprafeței celulei, astfel hrănirea este
prin fagocitoză. Pe timpul perioadelor cu vreme nefavorabilă amiba se închistează:
devine circulară, pierde mare parte din apă și secretă o membrană închistată, care
servește drept înveliș protector. Înmulțirea este exclusiv asexuată. [7]

Radiolar.

Radiolarii se disting prin segregarea anatomiei lor delicate într-o capsulă centrală, ce
cuprinde endoplasmul, și ectoplasmul înconjurător; au schelet silicios majoritatea
speciilor. Capsula este închisă intr-o membrană și conține
nucleul, mitocondriile, aparatul Golgi, vacuolele, lipidele și rezervele de hrană.
Reproducerea, respirația și sinteza biochimică sunt îndeplinite de acea capsulă
centrală. Radiolarii fac parte din planctonul marin; nutriția lor constă într-o mare
varietate de zooplancton, dar și unele specii de fitoplancton, precum diatomeele,
cocolitoforele și dinoflagelatele. Pot consuma, de asemenea, bacterii sau grohotiș
organic. Înmulțirea lor este puțin documentată; au fost raportate fisiunea binară, fisiunea
multiplă și înmugurirea.[8]

Foraminifer.

Foraminiferele sunt sarcodine unicelulare cu cochilii. Acestea sunt divizate în cămăruțe,

care sunt adăugate treptat în timpul creșterii, iar cele mai simple forme sunt tuburi
deschise sau sfere goale. Depinzând de specie, cochilia poate fi făcută din compuși
organici, boabe de nisip și alte particule cimentate împreună ori din calcit cristalin. Un
singur individ poate măsura de la 100 μm până la 20 cm lungime și poate avea unul sau
mai mulți nuclei în celulă. Foraminiferii se mișcă, pentru a-și prinde prada, cu o rețea de
extensii subțiri a citoplasmei numite reticulopode, similare pseudopodelor amibei, dar
mult mai numeroase și mai fine.[9] Reproducerea este asexuată, prin diviziune în mai
mulți gameți.
Zoomastigine(Zooflagelate)[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Zoomastigine.

Zoomastiginele reprezintă un grup de protiste asemănătoare animalelor. Acestea sunt

flagelate. Hrănirea este exclusiv heterotrofă, trăiesc fie libere în mediul acvatic bogat în
substanțe organice, unde își dobândesc nutrienții prin difuzie, fie ca parazit în cadrul
unei gazde. Pot fi unicelulare sau pot forma colonii. Au pseudopode cu rol în deplasare
și înglobarea particulelor de hrană. Sunt printre primele eucariote care au apărut.
Reproducerea poate fi asexuată (prin fisiune binară), fie sexuată (doar unele specii). Nu
prezintă mitocondrii. Unele specii sunt parazite si periculoase, precum Trypanosoma.
Ciliofore[modificare | modificare sursă]
Filum Ciliophora: cuprinde protozoare heterotrofe care au ca organite de miscare cilii,
prezenti pe toata suprafata membranei. In cadrul acestui grup reproducerea sexuata se
realizeaza prin conjugare, proces prin care are loc un schimb de material nuclear intre
doi indivizi uniti prin intermediul unei punti citoplasmatice.
Articol principal: Ciliofore.

Cilioforele reprezintă un grup de protiste asemănătoare animalelor. Există aproximativ

8.000 specii de ciliofore. Acestea sunt caracterizate de prezența unor organite,
numite cili, care participă la locomoție si la obținerea hranei. Pot atinge dimensiuni
foarte mari comparativ cu alte protozoare: până la 2 mm. Hrănirea este exclusiv
heterotrofă, trăiesc libere în mediul acvatic (majoritatea trăiesc în ape dulci, dar pot fi
întâlnite și specii de apă sărată), precum și în soluri umede.
Acestea sunt polinuclarea: conțin un micronucleu diploid, responsabil cu reproducerea
sexuată, precum și un macronucleu poliploid, responsabil cu regularea activităților
celulare. Reproducerea poate fi asexuată (prin fisiune) sau sexuată.
Exemple de ciliofore: Didinium, Paramecium, Stentor, Suctoria, precum și Vorticella.
Sporozoare[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Sporozoare.

Sporozoarele reprezintă un grup de protiste asemănătoare animalelor, ce fac parte din

încrengătura Apicomplexa. Sunt cunoscute în jur de 25.000 specii. Acestea nu prezintă
organite de locomoție, precum cilii sau flagelii. Hrănirea este exclusiv heterotrofă. Toate
sporozoarele sunt organisme parazite, care își dobândesc nutrienții pe seama altor
organisme. Au un ciclu de viață complex, care implică mai multe gazde. Sunt
unicelulare.
Acestea posedă un apicoplast și un complex apical, care le permite să infecteze
gazdele.
Majoritatea sporozoarelor sunt haploide. Reproducerea este asexuată, prin spori, și
sexuată, prin microgameți masculini și macrogameți feminini. Aceste prezintă
gametogamie, care este urmată de producerea sporilor. În plus, la unele sporozoare
poate fi întâlnită sporogonia.
Exemplu, Plasmodium vivax, Toxoplasma gondii.
Protiste asemănătoare cu fungii[modificare | modificare sursă]
Oomicete[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Oomicete.

Oomicetele sunt un grup de protozoare unicelulare și filamentoase, asemănătoare cu

fungii, motiv pentru care au fost incluse multă vreme în regnul Fungi. Prezintă multe
caracteristici ale fungilor, precum absorția substanțelor în celule prin difuziune și
hrănirea cu materie organică aflată în descompunere. Au fost identificate până în
prezent în jur de 500 specii de oomicete. Acestea sunt răspândite în mediile acvatice
dulci, lângă materii organice aflate in descompunere, precum și în diferite organisme-
gazdă (oomicetele parazitare).
Peretele celular a celulelor nu este alcătuit din chitină, precum la fungi, ci dintr-un
amestec de compuși celulozici și din glican. Nucleii sunt diploizi.
Exemple de oomicete: Phytophthora infestans
Mixomicete[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Mixomicete.

Mixomicetele sunt un grup de protozoare unicelulare, care se reproduc prin spori,

asemănătoare cu fungi, motiv pentru care au fost incluse multă vreme în regnul Fungi.
Prezintă multe caracteristici ale fungilor, precum absorția substanțelor în celule prin
difuziune (destul de rar întâlnită) și hrănirea cu materie organică aflată în
descompunere. Este dificil de spus, dacă mixomicetele sunt organisme unicelulare sau
dacă sunt pluricelulare. Au fost identificate până în prezent în jur de 1000 specii de
mixomicete. Acestea sunt răspândite pe soluri umede și neluminate, precum și pe
resturi vegetale aflate în descompunere (ex: trunchiul unui copac). Mixomictele sunt
bacteriofage active și au un rol în menținerea echilibrului bacterian a solului.
Mixomicetele formează un plasmodiu, o substanță asemănătoare citoplasmei, cu multe
nuclee. Ciclul de viață a mixomicetelor reprezintă o alternanță a formelor unicelulare și
a fazelor pluricelulare. Mixomicetele se hrănesc în special prin fagocitoză. Au un perete
celular alcătuit din celuloză.
Se reproduc asexuat prin spori.

Organizare[modificare | modificare sursă]
Celula protozoară este alcătuită din membrană, citoplasmă și nucleu. Unele protozoare
prezintă organite de mișcare numite cili sau flageli. Altele se deplasează prin emiterea
de pseudopode (piciorușe false). În citoplasmă există următoarele organite
celulare: mitocondrii, Aparat Golgi, ribozomi, vacuole digestive, centrozomi, vacuole
contractile/pulsatile, vezicule cu substanțe de rezervț (lipide, glicogen), reticul
endoplasmatic. Nucleul poate fi unic sau multiplu. Forma chistică nu prezintă cili,
membrana este mult îngroșată, organitele se reduc, metabolismul se reduce, persistând
nucleii și o mare cantitate de substanțe de rezervă.

Reproducere[modificare | modificare sursă]
Unele protiste se reproduc sexuat, în timp ce altele se reproduc asexuat.
Unele specii, de exemplu Plasmodium falciparum, au un ciclu de viață extrem de
complex ce include mai multe forme ale organismului, unele reproducându-se sexuat,
iar altele asexuat.[10] Oricum, este neclar cât de des reproducerea sexuată provoacă
schimb de material genetic între diferitele tulpini de Plasmodium, iar majoritatea
populațiilor de protiste parazitice sunt copii identice care rar fac schimb de gene cu alți
membrii ai speciei lor.[11]
Clasificare[modificare | modificare sursă]
 Clasificare după Systema Naturae 2000
 Clasificare după Georgescu, D., 1997

Importanță[modificare | modificare sursă]
Unele protiste sunt agenți patogeni la animale sau plante. De exemplu Plasmodium
falciparum ce provoacă malaria la oameni și Phytophthora infestans ce provoacă
stricarea cartofilor. O cunoaștere în detaliu a protistelor ar putea ajuta la tratarea (mai
rapidă) a unor boli.

Nutriție[modificare | modificare sursă]
Algele sunt autotrofe, celelalte protiste sunt heterotrofe.

Patologie[modificare | modificare sursă]
Această secțiune este goală. Puteți
ajuta prin completarea ei.

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b  en  „Algae - The Chlorophyta Phylum”. about.com. Accesat în  30 mai 2009.
2. ^  en  „EST analysis of the scaly green flagellate Mesostigma viride (Streptophyta)”. National Center for
Biotechnology Information. Accesat în  30 mai 2009.
3. ^ a b  en  „Chlorophyta (green algae)”. MBARI. Accesat în 30 mai 2009.
4. ^  en  „Rhodophyta (algele roșii)”. Tree of Life web project. Accesat în  30 mai 2009.
5. ^  en  „Brown alge (algae class)”. Enciclopedia Britannica. Accesat în  30 mai 2009.
6. ^  en  „Diatoms”. UCL - London's Global University. Accesat în 30 mai 2009.
7. ^ a b  en  „Amoeba - protozoan order”. Enciclopedia Britannica. Accesat în  31 mai 2009.
8. ^  en  „What are Radiolarians?”. Stanley A. Kling și Demetrio Boltovskoy; radiolaria.org. Accesat în 31
mai 2009.
9. ^  en  „Introduction to the Foraminifera”. UCMP Berkeley. Accesat în  31 mai 2009.
10. ^ Talman AM, Domarle O, McKenzie FE, Ariey F, Robert V (2004). „Gametocytogenesis: the puberty
of Plasmodium falciparum”.  Malar. J.  3: 24. doi:10.1186/1475-2875-3-24.  PMC 497046 
. PMID 15253774.
11. ^ Tibayrenc M, Kjellberg F, Arnaud J; et al. (1991).  „Are eukaryotic microorganisms clonal or sexual?
A population genetics vantage”.  Proc. Natl. Acad. Sci. U.S.A.  88  (12): 5129–
33.  doi:10.1073/pnas.88.12.5129. PMC  51825  .  PMID  1675793.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]
 Ernst Haeckel: Das Protistenreich. Eine populäre Übersicht über das Formengebiet der
niedersten Lebewesen. Mit einem wissenschaftlichen Anhange: System der Protisten, E.
Günther, Leipzig 1878
 Rikkinen, Jouko: Leviä, sieniä ja leväsieniä. Yliopistopaino, 1999. ISBN 978-951-570-
363-7
 Marguilis, L., Corliss, J.O., Melkonian, M.,and Chapman, D.J. (Editors): Handbook of
Protoctista. Jones and Bartlett , Boston 1990. ISBN 0-86720-052-9
 Schlegel, M., Hülsmann, N. (2007). "Protists – A textbook example for a paraphyletic
taxon". Organisms Diversity & Evolution 7 (2): 166-172.
 Wilfried Westheide, Reinhard Rieger (Hrsg.): Spezielle Zoologie. Teil 1: Einzeller und
Wirbellose Tiere. 2. Auflage. Spektrum Akademischer Verlag, Heidelberg 2006, ISBN 3-
8274-1575-6.
 Robert H. Whittaker: New Concepts of Kingdoms. In: Science. Vol. 163, 1969, S. 150-
160

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Protozoologie
 Regn Animalia
 Regn Fungi
 Regn Monera
 Regn Plantae

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikispecies conține informații legate de Regn Protista

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de protista

 en Un applet java pentru explorarea noii clasificări a eucariotelor

 Microscopica lume vie a apelor (VIDEO), 9 ianuarie 2012, Descoperă
[ascunde]
 v
 d
 m
Elementele naturii

Univers Spațiu • Timp • Energie • Materie (particule • elemente chimice) • Schimbare

Științele Pământului • Istoria (geologică) • Structură • Geologie • Tectonica

Pământ
plăcilor • Ocean • Ipoteza Gaia • Viitor

Meteorologie • Atmosfera (Pământ) • Climă • Nor • Ploaie • Zăpadă • Lumină
Vreme
solară • Maree • Vânt (tornadă • ciclon tropical)
 Mediu Ecologie • Ecosistem • Câmp • Radiație • Sălbăticie • Incendiu de pădure

Origine (abiogeneză) • Istorie
evoluționară • Biosferă • Ierarhie • Biologie (astrobiologie)
Viață
Biodiversitate • Organism • Eucariote (floră (plante) • faună (animale)
• fungi • protiste) • Procariote (arhee • bacterie) • Virusuri

  Categorie
Wikidata: Q10892
 

Wikispecies: Protista
Identificatori taxonomici  

EPPO: 1PROTK
 

Fossilworks: 71298
Categorie: 

 Regnul Protista
Meniu de navigare
 Nu sunteți autentificat
 Discuții
 Contribuții
 Creare cont
 Autentificare
 Articol
 Discuție
 Lectură
 Modificare

Mai mult


Căutare
Căuta re Sa lt

 Pagina principală
 Schimbări recente
 Cafenea
 Articol aleatoriu
 Facebook
Participare
 Cum încep pe Wikipedia
 Ajutor
 Portaluri tematice
 Articole cerute
 Donații
Trusa de unelte
 Ce trimite aici
 Modificări corelate
 Trimite fișier
 Pagini speciale
 Navigare în istoric
 Informații despre pagină
 Citează acest articol
 Element Wikidata
Tipărire/exportare
 Creare carte
 Descarcă PDF
 Versiune de tipărit
În alte proiecte
 Wikimedia Commons
 Wikispecii
În alte limbi
 Български
 Deutsch
 Ελληνικά
 English
 Español
 Français
 Magyar
 Српски / srpski
 Türkçe
Încă 95
Modifică legăturile

 Ultima editare a paginii a fost efectuată la 7 iunie 2021, ora 21:43.

 Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot
exista și clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.
 Politica de confidențialitate

 Despre Wikipedia

 Termeni

 Versiune mobilă

 Dezvoltatori

 Statistici

 Declarație cookie


 

{"mode":"full","isActive":false}