CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA

DOCUMENTE CU CARACTER CONSTITUŢIONAL DIN SECOLUL AL XIX-

LEA
Istoricul Nicolae Iorga afirma în 1938 că adoptărea unei constituţii, ca fundament al
organizării instituţional-politice a societăţii româneşti, era cea dintâi necesitate a statelor
româneşti.
Până la adoptarea primei Constituţii a României, în anul 1866, au fost adoptate mai
multe documente cu caracter constituţional care conţineau principii de organizare şi funcţionare
a statelor româneşti.
Astfel de documente au fost Regulamentele Organice:
 adoptate în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova.
 cestea au fost primele documente cu caracter constituţional şi totodată actul de
naştere al parlamentarismului în România. Ele au fost întocmite de două comisii de boieri sub
coordonarea consulului general rus Minciaki.
 Regulamentele Organice cuprindeau noutăţi în domeniul legislativ. Prevedeau,
pentru prima dată, principiul separaţiei puterilor în stat iar domnitorul era ales pe viaţă.
 Puterea legislativă era exercitată de o Adunare obştească, formată din boieri;
 Puterea executivă era exercitată de către domn ajutat de un Sfat administrativ
extraordinar alcătuit din miniştriinumiţi şi revocaţi de domn;
 Puterea judecătorească: era exercitată de instanţe; se înfiinţau instanţele de apel;
instanţa supremă era Înaltul Divan Domnesc;
 se reînfiinţa armata naţională;
Deoarece au fost percepute ca elemente de frânare a dezvoltării statului, revoluţionarii
paşoptişti din Muntenia au cerut desfiinţarea lor în programul revoluţionar „Proclamaţia de la
Islaz”.
Convenţia de la Paris (1858):
 adoptată în 1858 hotăra unirea Moldovei şi Valahiei într-un stat cu numele de
Principatele Unite al Moldovei şi Valahiei.
 conform acestui document trebuiau aleşi doi domni, aleşi pe viaţă, câte unul
pentru fiecare principat.
 fiecare Principat avea o adunare electivă aleasă pe 7 ani şi un Consiliu de Miniştri,
care exercita puterea executivă.
 singurele instituţii comune celor două principate erau Comisia Centrală , cu
atribuţii legislative (valabile pentru ambele principate) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
ambele cu sediul la Focşani.
 Puterea legislativă aparţinea domnitorului, Adunării elective şi Comnisiei centrale
de la Focşani;
 Puterea executivă era exercitată de domnitor şi Consiliul de Miniştri;
 Puterea judecătorească se exercita în numele domnitorului;
Convenţia de la Paris a fost rezultatul acordului dintre puterea suzerană, (Imperiul
otoman) şi puterile garante. Prin acest document se instaura în Principatele Române,
pentru prima dată statul de drept.
Un alt document cu valoare constituţională a fost Statutul Dezvoltător (1864):
- adoptat de Alexandru Ioan Cuza în 1864;

1
 - prin acest act sporea autoritatea domnitorului şi se puneau bazele parlamentului
bicameral prin înfiinţarea celei de-a doaua camere a parlamentului numită Corpul Ponderator
(senatul).
- Puterile domnitorului sporeau: domnitorul era singurul care avea iniţiativă legislativă; el
exercita şi puterea legislativă alături de Adunarea electivă şi Corpul Ponderator;
- Legile erau elaborate de un Consiliu de Stat;
După abdicarea lui Al. Ioan Cuza la 11 februarie 1866 a fost adus în ţară principele
CAROL de HOHENZOLLERN SIGMARINGEN, la 10/22 mai 1866.
În mai au început discuţiile în Adunarea Constituantă referitoare la noua Constituţie. S-
au purtat discuţii controversate între grupările liberale şi cele conservatoare.
Carol a promulgat la 1/13 iulie 1866 prima Constitutţie a României care avea 8 titluri şi
133 de articole. Ea a fost inspirată după modelul Constituţiei belgiene din 1831. Constituţia nu
făcea nici o referire la puterea suzerană (Imperiul Otoman) sau la garanţia colectivă a marilor
puteri, ceea ce reprezenta un veritabil act de independenţă politică.
 În art.1 se prevedea că:”Principatele Unite Române constituie un singur stat
indivizibil sub denumirea de România;
 În art. 2 se arăta că „Teritoriul României este nealienabil”;
 În art. 3 se vorbea despre inviolabilitatea teritoriului statului. Din punct de
vedere administrativ, unităţile în care era împărţit teritoriul erau: judeţele, plăşile
şi comunele;
Noua lege fundamentală a statului avea la bază trei principii liberale:
1. Separarea puterilor în stat;
2. Guvernarea reprezentativă
3. Suveranitatea naţiunii;
Puterea legislativă era exercitată de către domnitor şi un parlament bicameral numit
Reprezentanţa Naţională, compus din Camera Deputaţilor şi Senat.
 membrii parlamentului aveau dreptul de a interpela guvernul; senatorii şi
deputaţii puteau cere efectuarea de anchete asupra activităţii miniştrilor.
 Iniţiativa legislativă aparţinea domnitorului şi parlamentului.
 Senatul avea 2 colegii, mandat mai lung şi instituţia senatorilor de drept
(moştenitorul tronului, mitropoitul şi episcopii);
 Camera Deputaţilor avea 4 colegii şi avea dreptul de a vota bugetul;
Puterea executivă era exercitată de domnitor şi guvern.
 Domnitorul îl desemna pe primul-ministru, care îşi alegea apoi miniştrii, pe care
îi supunea apoi aprobării principelui.
 Guvernul elabora proeicte de legi care erau trimise apoi parlamentului.
Puterea judecătorească era exercitată de instanţele de judecată, ierarhizate pe mai multe niveluri
de la cele ordinare până la instanţa supremă „Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie”.
 Hotărârile judecătoreşti se pronunţau în numele domnului;
 Judecătorii erau inamovibili;
 În art. 82 se stabilea succesiunea la tron: puterile constituţionale ale domnului sunt
ereditare, în linie coborâtoare directă şi legitimă a măriei sale principelui CAROL de
HOHENZOLLERN – SIGMARINGEN, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitură
(primul născut);
 În art. 93 erau prevăzute atribuţiile domnitorului. Constituţia încredinţa
domnitorului puteri extinse. Printre atribuţiile acestuia menţionăm:
 sancţiona şi promulga legile;
2
  avea drept de amnistie în materie politică;
 numea şi revoca minştrii;
 numeaşi confirma în funcţii publice;
 era „capul armatei”;
 avea dreptul dea bate monedă (un atribut al independenţei unui stat);
 avea iniţiativă legislativă; avea drept de veto (putea refuza promulgarea legilor)
dar nu absolut deoarece trebuia să ţină seama de părerea deputaţilor şi senatorilor
şi nu putea renunţa definitiv la un proiect de lege;
 putea dizolva parlamentul cu condiţia de a organiza alegeri în maxim 1 lună.
 Încheia convenţii pentru comerţ şi navigaţie;
 Domnitorul era exonerat de răspundere pentru actele semnate deaoarece actele
acestuia erau valabile numai dacă erau contrasemnate de ministrul de resort;
 Principil suveranităţii poporului era stipulat în art. 31 care afirma că: „toate
puterile statului emană de la naţiune care le exercită prin delegaţiune”, ceea
ce însemna aplicarea principiului reprezentativităţii.
☒ Constituţia oferea drept de vot numai celor care aveau un anumit venit,
instituind astfel votul cenzitar.
☒ La Camera Deputaţilor, colegiul al 4-lea aparţinea aparţinea, de fapt,
ţărănimii care, spre deosebire de primele trei colegii, îşi exprimau voturile prin
delegaţi;
☒ Existau şi categorii scutite de regula censului: ofiţerii în retragere, profesorii
şi pensionarii statului precum şi cei cu profesii liberale;
☒ Femeile erau lipsite de dreptul de vot.
Erau prevăzute principalele drepturi şi libertăţi democratice cetăţeneşti, printre care:
dreptul la libera asociere, libertatea persoanei, inviolabilitatea domiciliului, libertatea
cuvântului, libertatea presei; se prevedea dreptul la educaţie, învăţământul primar fiind
obligatoriu şi gratuit.
Drepturile publice prevăzute de Constituţia din 1866 erau cele din Declaraţia franceză
din 26 august 1789.
Constituţia din 1866 a creat un cadru instituţional întărit şi inaugura regimul politic al
monarhiei constituţionale.
Constituţia din 1866 a rămas în vigoare până în 1923. Ea a fost amendată (modificată)
de mai multe ori:

1) În 1878 când marile puteri europene au impus României modificarea articolului 7

din constituţie referitor la acordarea cetăţeniei
2) În 1884 când a fost redus numărul colegiilor electorale de la 4 la 3, iar censul a
fost micşorat, astfel că s-a extins dreptul de vot;
3) 1917 când, prin modificarea unor articole ale Constituţiei, s-au creat posibilităţile
înfăptuirii ulterioare a reformei electorale (este vorba de introducerea votului
cenzitar);

CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI ÎN SECOLUL XX

3
 1. Constituţia din 1923;
2. Constituţia din 1938;
3. Constituţia din 1948;
4. Constituţia din 1952;
5. Constituţia din 1965;
6. Constituţia din 1991;

Constituţia din 1923

A fost cel mi important act legislativ care a stat la baza edificiului politic şi instituţional
al României după Marea Unire. Adoptarea acesteia a fost o necesitate izvorâtă din unirea
Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România, problema minorităţilor naţionale şi noile
realităţi socio-economice.
Constituţia a fost promulgată de regele FERDINAND I la 28 martie 1923 şi menţinea
principiile generale ale Constituţiei din 1866, dovadă fiind şi cele 76 de articole păstrate din
vechea Constituţie.
Printre noutăţile legislative prevăzute de noua Constituţie menţionăm:
☒ În Art. 1 se vorbea despre caracterul statului român: „Regatul României este un
stat naţional, unitar şi indivizibil”;
☒ Dreptul de proprietate nu mai este un „drept absolut” ca în Constituţia din 1866,
ci, devine nuanţat prin referire la utilitatea socială: bogăţiile subsolului sunt
declarate proprietate de stat; căile de comunicaţie, apele navigabile şi flotabile şi
spaţiul atmosferic sunt incluse în domeniul public;
☒ Se impune intervenţia statului în relaţiile dintre patroni şi muncitori, prin
precizarea că toţi factorii producţiei se bucură de o egală ocrotire şi prin
prevederea asigurărilor sociale a muncitorilor în caz de accidente;
☒ Se legifera renunţarea la votul cenzitar; în 1918 se introdusese votul universal
pentru bărbaţii de peste 21 de ani, cu excepţia magistraţilor şi cadrelor militare;
☒ Se garanta respectarea drepturilor minorităţilor naţionale;
☒ Se preciza egalitatea între sexe, fără a se da drept de vot femeilor;
☒ Se garanta libertatea presei;
☒ Se preciza că Biserica Ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar se acorda un
statut special Bisericii greco-catolice, privilegiată în raport cu alte culte;
☒ Se înfiinţa un Consiliu Legislativ care trebuia să avizeze legile;
☒ Se menţinea principiul separaţiei puterilor în stat şi principiul suveranităţii
naţiunii. În acest sens, în art. 33 se arăta că: „Toate puterile statului emană de la
naţiune, care nu le poate exercita decât prin delegaţie...”;
☒ Puterea legislativă era exercitată colectiv de rege şi Reprezentanţa Naţională
compusă din Camera Deputaţilor şi Senat; iniţiativa legislativă aparţinea regelui
şi Reprezentanţei Naţionale;
☒ Puterea executivă era încredinţată regelui şi guvernului. Persoana regelui este
declarată inviolabilă, iar responsabilitatea actelor sale o au miniştrii;
☒ Puterea judecătorească era independentă iar judecătorii erau inamovibili;
☒ Se înfiinţa contenciosul administrativ, o instituţie specializată în rezolvarea
conflictelor dintre stat şi persoanele fizice;
☒ Printre prerogativele regelui menţionăm: numeşte şi revocă miniştrii,
sancţionează şi promulgă legi, dreptul de amnistie în materie politică, confirmă în

4
 funcţii publice, dreptul de a bate monedă, dreptul de a încheia convenţii cu alte
state;
☒ Se consfinţea regimul monarhiei constituţionale ereditare;
Această Constituţie a rămas în vigoare până în 1938.

Constituţia din 1938

În alegerile din 1937 nici un partid nu a reuşit să-şi asigure majoritatea în Parlament
fapt care a dus la o criză politică. În acest context, regele Carol al II-lea a reuşit să-şi instaureze
regimul de guvernare personală prin Constituţia adoptată în februarie 1938.
La 27 februarie 1938 regele CAROL AL II-LEA a promulgat o nouă Constituţie care
inaugura regimul politic al monarhiei autoritare în care regele domnea dar şi guverna.
Constituţia a fost elaborată de juristul Istrate Micescu şi a rămas în istorie sub denumirea de
„Constituţia Carlistă”.
5
 În noua constituţie era desfiinţat principiul separaţiei puterilor în stat şi se producea o
concentrare a puterilor în mâinile regelui, care devenea „capul statului” (Art. 45).
Regele avea numeroase atribuţii, printre care:
☒ Convoca adunările legiuitoare;
☒ Deschide şi pronunţă închiderea sesiunilor parlamentare
☒ Putea convoca, închide sau dizolva ambele camere;
☒ Regele putea emite decrete cu putere de lege;
☒ Regele era „capul oştirii”; conferea decoraţii şi grade militare;
☒ Avea dreptul de a declara război şi încheia pace;
☒ Exercita puterea legislativă prin Reprezentanţa Naţională;
☒ Exercita puterea executivă prin guvern;
☒ Avea iniţiativă legislativă;
Puterea legislativă: se exercita de către rege prin Reprezentanţa Naţională.
Parlamentul avea un caracter corporatist.
Puterea executivă: era încredinţată tot regelui care o exercita prin guvern.
Constituţia acorda drept de vot femeilor fără a fi însă eligibile.
Constituţia din 1938 a fost suspendată la 5 februarie 1940 în condiţiile prăbuşirii
regimului de autoritate monarhică.
După abdicarea regelui Carol al II-lea puterea a fost preluată de generalul ION
ANTONESCU care a instaurat un regim dictatorial, fascist-corporatist bazat pe
antiparlamentarism şi autoritarism. Acest regim a fost înlăturat în urma loviturii de stat din 23
august 1940.
Perioada cuprinsă între 23 august 1940 – 30 decembrie 1947 care a dus la abolirea
monarhiei se caracterizerază prin instaurarea unei noi ordini constituţionale marcate de
totalitarismul comunist.
Prin Legea electorală din 1946 a fost desfiinţat senatul şi instituit votul universal
feminin.
La 30 decembrie 1947 a fost abolită monarhia şi instaurat regimul republicii.
Denumirea statului s-a schimbat devenind REPUBLICA POPULARĂ ROMÂNĂ.
Constituţia din 1948
În martie 1948 au fost organizate alegeri parlamentare prin care a fost ales noul organ
reprezentativ numit Marea Adunare Naţională, parlament unicameral, „organul suprem al
puterii de stat”;
La 13 aprilie 1948 a fost adoptată o nouă Constituţie inspirată din Constituţia sovietică
din anul 1936.
☒ Aceasta prevedea o nouă titulatură a statului: REPUBLICA POPULARĂ
ROMÂNĂ şi preciza caracterul statului ca fiind unul: „popular, unitar,
independent şi suveran”.
☒ „Suveranitatea naţională” şi „regimul reprezentativ” au fost înlocuite cu „puterea
poporului”;
☒ Se înfiinţa un parlament unicameral numit MAREA ADUNARE
NAŢIONALĂ, care devenea organul suprem al puterii de stat. Printre
prerogativele acesteia menţionăm: forma guvernul, modifica Constituţia, vota
bugetul, fixa impozitele, acorda amnistie; primul preşedinte al MAN a fost prof.
Constantin Parhon, care devenea astfel şeful statului român;
☒ Prezidiul MAN avea şi el atribuţii extinse, printre care: emitea decrete,
interpreta legile votate de MAN, reprezenta RPR în relaţiile internaţionale,
6
 numea şi revoca miniştrii, ratifica şi denunţa tratatele internaţionale, stabilea
gradele militare, exercita dreptul de graţieredeclara starea de necesitate;
☒ Organele locale ale puterii de stat erau CONSILIILE POPULARE LOCALE;
☒ Se consfinţeau aparent principii democratice precum:
- egalitatea în faţa legii pentru toţi cetăţenii care puteau participa la vot de
la 18 ani şi puteau fi aleşi de la 23 de ani;
- Suveranitatea poporului;
- Votul universal;
- Dreptul la muncă, la odihnă, la învăţătură;
- Libertatea individului, libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă;
Toate aceste principii democratice generoase au fost însă încălcate de regimul
comunist.
☒ Femeile primeau drept de vot şi aveau drepturi egale cu bărbaţii;
☒ Puerea executivă: aparţinea CONSILIULUI DE MINIŞTRII alcătuit din unul
sau mai mulţi vicepriminiştrii şi din miniştrii;
☒ Puterea judecătorească era exercitată de instanţele judecătoreşti şi de Curtea
Supremă. Instanţele nu erau independente.
☒ Deşi se garanta proprietatea privată se preciza că „mijloacele de producţie
aparţin statului”, ceea ce deschidea cale spre naţionalizare şi colectivizare.
Deşi nu se prevedea expres în Constituţie, rolul conducător aparţinea Partidului
Muncitoresc Român.
Constituţia a rămas în vigoare până în 1952 când a fost adoptată o nouă Constituţie.

Constituţia din 1952

A fost adoptată în septembrie 1952
 Era numită şi „Constituţia construirii socialismului”;
 Se preciza că R.P.R. era un stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate;
 Se specifica: „Politica statului de democraţie populară era îndreptată spre
lichidarea exploatării omului de către om şi construirea socialismului.”
 Consacra rolul dominant al sectorului socialist în economia naţională şi
orânduirea socială şi de stat;
 Proprietatea socialistă avea fie forma proprietăţii de stat, fie forma proprietăţii
cooperatist-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a
organizaţiilor cooperatiste);
 Susţinea rolul dominant al sectorului socialist în economia naţională;
 Partidul Muncitoresc Român era prclamat „forţa politică conducătoare a
organelor şi instituţiilor de stat”;
 Baza puterii o constituia „alianţa clasei uncitoare cu ţărănimea muncitoare”;
 Regimul de stat era „regimul democraţiei populare”, conform căruia puterea
aparţinea oamenilor muncii;
 Organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române era MAREA
ADUNARE NAŢIONALĂ, unicul organ legiuitor, ales pe patru ani;
 Organul executiv era CONSILIUL DE MINIŞTRI, constituit de Marea Adunare
Naţională;
 Puterea judecătorească aparţinea TRIBUNALULUI SUPREM al Republicii
Populare Române, ales pe cinci ani de către Marea Adunare Naţională,
tribunalelor regionale şi tribunalelor populare.
7
 CONSTITUŢIA DIN 1965
Adoptarea Constituţiei din 1965 coincide cu preluarea puterii de stat de către NICOLAE
CEAUŞESCU.
A fost adoptată la 21 august 1965.
☒ Denumirea ţării se schimba în REPUBLICA SOCIALISTĂ ROMÂNIA;
☒ Se preciza că „forţa conducătoare a întregii societăţi era PARTIDUL
COMUNIST ROMÂN”;
☒ MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ reprezenta, în continuare, organul suprem
al puterii de stat, unicul organ legislativ al Republicii Socialiste România, ales pe
cinci ani şi avea printre atribuţii:
 adoptă şi modifică Constituţia RSR;
 alege şi revocă CONSILIUL DE MINIŞTRII (ceea ce însemna controlul
asupra puterii executive);
 alege şi revocă CONSILIUL DE STAT;
 alege şi revocă pe PREŞEDINTELE R.S.R.;
 alege şi revocă pe preşedintele TRIBUNALULUI SUPREM şi pe
procurorul general (ceea ce însemna controlul asupra puterii judecătoreşti);
 controlează activitatea Consiliului de Miniştri;
 controlează activitatea Procuraturii;
 controlează activitatea Preşedintelui Republicii Socialiste România;
 controlează activitatea Consiliilor populare;
 stabileşte politica externă a ţării;
 declară mobilizarea generală şi starea de război;
☒ Guvernul se numea în continuare CONSILIUL DE MINIŞTRII şi era definit ca
organ suprem al administraţiei de stat;
☒ Se consfinţea caracterul socialist şi cooperatist al proprietăţii şi economiei; statul
era proprietarul tuturor bogăţiilor ţării; se încheia procesul de colectivizare a
agriculturii şi de distrugere a proprietăţii private;
☒ CONSILIUL DE STAT (înfiinţat în 1961) era organul suprem al puterii de stat,
cu activitate permanentă, subordonat Marii Adunări Naţionale. Atribuţiile sale
vor fi preluate de preşedintele R.S.R. din 1974;
☒ În art. 73 se arăta că: „Preşedintele Republicii Socialiste România este ales de
Marea Adunare Naţională pe durata legislaturii”;
☒ Atribuţiile preşedintelui R.S.R. erau prevăzute în art. 75, printre acestea
menţionăm:
- Prezidează Consiliul de Stat;
- Numeşte şi revocă preşedintele Consiliului de Miniştrii,pe vicepreşedinţi şi
miniştrii; numeşte şi revocă membrii Tribunalului Suprem;
- Numeşte şi revocă preşedintele Tribunalului Suprem şi pe procurorul
general;
- Acordă gradele de general, amiral şi mareşal;
- Acordă graţierea;
- Acordă cetăţenia;
- Acordă azil politic;
- Încheie tratate internaţionale în numele RSR
Constituţia din 1965 a suferit unele modificări:
8
  În 1968 s-a modificat Constituţia realizându-se reorganizarea administrativă a
teritoriului ţării. Se revenea astfel la judeţe şi se introducea calitatea de municipii
pentru oraşele mari.
 În 1974, prin Legea 1 a fost înfiinţată funcţia de preşedinte. Preşedintele era ales
de Marea Adunare Naţională, prezida Consiliul de Stat, reprezenta puterea în stat în relaţiile
interne şi externe, era comandant suprem al forţelor armate, prezida şedinţele Consiliului de
Miniştri, numea şi revoca miniştrii, numea şi revoca membrii Tribunalului Suprem, încheia
tratate internaţionale, proclama starea de necesitate, emitea decrete prezidenţiale.

CONSTITUŢIA DIN 1991

În decembrie 1989 s-a prăbuşit regimul comunist iar România a revenit la tradiţiile
democratice.
Noua Constituţie a fost adoptată, prin referendum, la 8 decembrie 1991 şi a fost
modificată în 2003.
☒ În art. 1 se arăta că România este statnaţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil iar forma de guvernare este republica;
☒ În art. 3 se făcea referire la teritoiu: teritoriul României este inalienabil şi este
organizat din punct de vedere administrativ în judeţe, oraşe şi comune; unele
oraşe sunt declarate municipii;
☒ Se reinstaura statul de drept;
☒ Se revenea la regimul democratic;
☒ Se revenea la pluripartidism şi separarea puterilor în stat;
☒ Se stipula principiul suveranităţii naţionale conform căruia suveranitatea
naţională aparţine poporului care o exercită prin organele sale reprezentative şi
prin referendum;
☒ Se garantau o serie de drepturi noi, printre care amintim: libera circulaţie,
iniţiativa legislativă a electoratului, dreptul de vot pentru toţi cetăţenii cu
vârsta de peste 18 ani, pedeapsa cu moartea şi tortura erau eliminate;
☒ Au fost introduse instituţii noi precum: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ şi
AVOCATUL POPORULUI;
☒ Se preciza că Parlamentul este organ suprem reprezentativ al poporului român şi
unica autoritate legiuitoare;
☒ Preşedintele reprezenta statul român şi este ales prin vot universal, direct, egal,
secret şi liber exprimat pentru cel mult 2 mandate; el reprezintă funcţia de
mediere între puterile statului;
☒ Guvernul deţine puterea executivă; Guvernul asigură realizarea politicii interne
şi externe şi exercită conducerea generală a administraţiei publice;
☒ Puterea legislativă este exercitată de un parlament bicameral care este organul
suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării;
- minorităţile naţionale sunt reprezentate în Parlament;
- iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor şi senatorilor;
- Parlamentul adoptă legi iar preşedintele promulgă;
☒ Puterea judecătorească aparţine instanţelor judecătoreşti şi
CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE care are un statut constituţional;

9
Constituţia din 1991 a fost modificată în 2003. Principalele noutăţi introduse prin
această modificare au fost:
 Proprietatea privată este garantată şi ocrotită de lege;
 Mandatul preşedintelui este de 5 ani;
 Imunitatea parlamentară este limitată;
 Minorităţile naţionale au dreptul de a folosilimba maternă în administraţie şi
justiţie.

10