Universitatea „Titu Maiorescu” Curs de Psihologie Cognitivă – Note de curs

Facultatea de Psihologie Lect.univ.drd. Daniela Niţă

Introducere. Bazele psihologiei cognitive 1

Psihologia cognitivă a devenit un domeniu aplicat al psihologiei, cu puternice legături în ştiinţele

cognitive, tehnologia informaţiei, inteligenţa artificială, cibernetică, logică, teoria limbajului,
neuroştiinţe, toate aceste domenii fiind la rândul lor unele compozite şi interdisciplinare,
conectate cu alte domenii practice (inginerie, construcţie şi design).

În felul acesta, psihologia cognitivă îşi circumscrie aria cercetărilor într-un univers de discurs
foarte larg şi divers, creându-şi un limbaj propriu şi diferit de restul disciplinelor psihologice
ortodoxe. Tehnicitatea caracteristică acestui domeniu surprinde la început pe studenţii care
urmeză acest curs.

Psihologia cognitivă abordează teme despre sistemul cognitiv uman (gândirea, memoria,
percepţia, etc.) şi despre subsistemele sale. Sistemul cognitiv este văzut ca fiind un sistem de
prelucrare, de procesare a informaţiei, de transformare a input-ului senzorial în output-ul
motor sau comportamental.

Abordarea şi explicarea tuturor fenomenelor psihice din perspectiva mecanismelor

informaţionale pe care le includ şi de care depind în desfăşurarea lor este abordarea care
delimitează psihologia cognitivă de alte ramuri ale psihologiei. Avem astfel, teorii cognitive ale
emoţiilor, teorii cognitive ale motivaţiei, teorii cognitive ale stresului, etc. Psihologia cognitivă
doreşte să surprindă imaginea sistemului psihic uman ca sistem capabil de schimburi
informaţionale cu mediul înconjurător, capabil de a transforma informaţia în funcţie de
propriile regului şi de configuraţia propriilor subsiteme de procesare, capabil de autoreglare şi
control (de unde şi legătura stânsă cu cibernetica), sistem capabil de răspuns adaptat la
constrângerile mediului.

Începuturile psihologiei cognitive pot fi plasate la mijlocul secolului trecut, după cel de-al doilea
război mondial, când logica matematică, ciberetica şi teoria informaţiei au apărut în forţă în
peisajul ştiinţific internaţional. Efortul de a formaliza logica astfel încât să fie posibilă

1
Notă: Informaţiile prezentate pe durata cursului din acest semestru nu sunt producţii originale, ci preluări,
reformulări şi reflectări ale lucrării „Psihologie cognitivă”, autor M. Miclea (Polirom, Iaşi, 2003).

1
Universitatea „Titu Maiorescu” Curs de Psihologie Cognitivă – Note de curs

Facultatea de Psihologie Lect.univ.drd. Daniela Niţă

manipularea simbolurilor pe baza unor reguli sintactice generale şi recursive duce la definirea
calculabilităţii şi a computaţiei.

Curentele psihologice ale căror idei şi cercetări psihologia cognitivă le-a integrat sunt
asociaţionismul, gestaltismul, behaviorismul şi constructivismul piagetian.

Instrumentarul metodologic folosit în cercetare conţine metoda experimentului ca metodă

predilectă, la care se adaugă modelarea-formalizarea-simularea pe calculator.

Chiar dacă acest domeniu se delimitează şi se defineşte în anii ’50, mugurii teoretici ai ştiinţelor
cognitive se găsesc la Aristotel (creatorul logicii), mai apoi la Descartes prin celebrele sale
dubitaţii şi prin faptul că plaseză singura realitate certă în „cogito”, cert este că noi suntem
fiinţe cugetătoare, gândim, restul (realitatea exterioară, corpul nostru) fiind nesigur, iluzoriu,
himeric.

În 1956 se conturaseră două grupuri de cercetare a mecanismelor de procesare a informaţiilor:

unul la MIT şi celălalt la Carnegie-Mellon. În toamna aceluiaşi an, MIT organizează un
simpozion, iar în ultima zi, 12 septembrie, considerată şi ziua de naştere a ştiinţelor cognitive,
au fost prezentate trei comunicări de refrinţă: H.A. Simon şi A. Newell prezintă prima
demonstraţie pe calculator a unei teoreme logice (Logic Theory Machine), N. Chomsky prezintă
Three Models of Language, iniţiind lingvistica teoretică, G. Miller prezintă într-o formă
preliminară celebrul său studiu The Magical number seven, plus or minus two. Dar cel care va
consacra termenul de „psihologie cognitivă” este Ulric Neisser, care publică în 1967 o carte cu
acelaşi titlu.

Fundaţia Alfred P. Sloan a contribuit definitiv la avântul pe care ştiinţele cognitive l-au luat prin
acordare de granturi de cercetare în valoare de sute de milioane de dolari la mijlocul anilor ‘70.
Mulţi cercetători şi-au schimbat radical programul pentru a putea accesa aceste fonduri.

În 1978 se prezintă primul raport de cercetare către Fundaţia Sloan, care mai este cunoscut şi
sub numele de raportul SOAP (State of the Art Paper). În acest raport se spune: „existenţa
domeniului nostru de cercetare este determinată de existenţa unui obiectiv comun: descoperirea
capacităţilor computaţionale şi de reprezentare ale psihicului precum şi ale proiecţiilor lor
structurale şi funcţionale în creier.” Prin această „declaraţie de independenţă” se stipulează că
ştiinţele cognitive studiază sistemele cognitive naturale sau artificiale (iar psihologia cognitivă
studiază sistemul cognitiv uman).

Psihologia cognitivă devine parte componentă a ştiinţelor cognitive. Din această familie mai fac
parte: filosofia (epistemologia, logica filosofică, filosofia analitică), lingvistica (lingvistica

2
Universitatea „Titu Maiorescu” Curs de Psihologie Cognitivă – Note de curs

Facultatea de Psihologie Lect.univ.drd. Daniela Niţă

teoretică), neuroştiinţe (neuroştiinţa cognitivă), antropologia (antroplogia culturală). Domeniile

enunţate nu participă la ştiinţele cognitive cu toată extensiunea domeniului lor, ci doar cu
anumite ramuri şi dezvoltări interdisciplinare pe care l-am enumerat în paranteză.

Psihologia cognitivă este supusă unei duble presiuni, ceea ce îi conferă şi un caracter bicefal.
Presiunile de sus în jos , dinspre inteligenţa artificială îi cere psihologiei cognitive să ofere
modele formalizate şi implementabile pe calculator. Presiunile de jos în sus, dinspre
neuroştiinţe solicită psihologiei cognitive să construiască modele valide, relevante şi de
predictibilitate pentru comportamentul uman.

Noul domeniu are însă şi critici. Trei categorii de critici s-au conturat de-a lungul timpului:

1. Lipsa de plauzibilitate neuronală a modelelor cognitive sau lipsa de validitate ecologică.

Adică, aceşti critici consideră că este foarte dificil să găsim la nivel neuronal
corespondentul diverselor procese sau reguli de funcţionare ale sistemului cognitiv
descrise în diferite modelări teoretice sau practice cognitiviste. De exemplu, unde se
găsesc regulile de producere (sau operaţiile) de tipul „dacă....atunci”. Sistemul cognitiv
are patru nivele de analiză, nivelul semnatic, nivelul algoritmic-reprezentaţional, nivelul
implementaţional şi nivelul computaţional. Aceşti critici confundă nivelurile de analiză a
sistemului cognitiv cerând o analiză la nivel implementaţional a unei entităţi aflate la
nivelul computaţional. În plus, majoritatea modelelor cognitive iau în consideraţie
datele oferite de neuroştiinţe, mai ales dacă vorbim despre paradigma neoconexionistă.

2. Criticile din partea behavioriştilor. Este criticată metodologia folosită de cognitivişti

pentru a obţine rezultate în urma ceretărilor, mai ales modelarea şi simularea pe
calculator. De asemenea, behavioriştii pun la îndoială şi capacitatea unor factori
cognitivi de a influenţa comportamentul. Aceste critici au scăzut în ultimii ani, deoarece
multe dintre rezultatele experimentale ale behaviorismului au fost preluate de către
psihologia cognitivă, dar şi behavioriştii se regăsesc teoretic în modelările conexioniste
ale sistemului cognitiv.

3. Un alt gen de critici, dar mult mai puţin argumentate, pretind că psihologia cognitivă
este o modă, un curent care va dispărea curând. Acestor critici putem răspunde că atâta
timp cât psihicul rămâne un sistem informaţional, tot atâta timp va supravieţui şi
psihologia cognitivă. Şi psihicul va rămâne pentru o perioadă lungă aşa (!), pentru că
este un sistem care „lucreză” cu informaţia.