Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Despre Strokeuri
Despre Strokeuri
Transactional Analysis
Capitolul 8
STROKE-URI
Mergeţi pe stradă şi observaţi un vecin care se apropie. Când vă întâlniţi spuneţi: „Ce
timp frumos”, vecinul zâmbeşte şi spune: „Da, aşa este”
Aţi schimbat stroke-uri. Un stroke este definit ca o unitate de recunoaştere1.
Cunoaştem aşa de bine acest gen de schimburi, încât nu mai reflectăm. Dar să
presupunem că scena este rejucată, cu o mică diferenţă. În momentul în care vecinul se
apropie, surâdeţi şi spuneţi: „Ce timp frumos” şi vecinul nu reacţionează, trece pe lângă
dumneavoastră ca şi când nu aţi fi. Cum v-aţi simţi?
Dacă sunteţi ca majoritatea oamenilor, aţi fi surprins de absenţa reacţiei din partea
vecinului. V-aţi întreba: „Ce s-a întâmplat?” Avem nevoie de stroke-uri şi le simţim lipsa dacă
nu le obţinem.
Foamea de stimuli
Eric Berne a descris anumite nevoi, pe care le avem toţi. Una dintre ele este nevoia
stimulărilor fizice şi mentale, pe care o numea foamea de stimuli.
El atrăgea atenţia asupra cercetărilor despre dezvoltarea umană şi animală. Într-un
studiu foarte cunoscut, Rene Spitz a observat bebeluşi crescuţi în orfelinate2. Aceştia erau
hrăniţi bine, ţinuţi curaţi şi la căldură. Şi cu toate acestea, ajungeau să aibă mai multe
probleme fizice şi afective decât copiii crescuţi de propriile lor mame sau de o altă persoană.
Spitz a tras concluzia că aceşti copii din orfelinate sufereau din lipsa stimulilor. Nu aveau prea
mult de contemplat toată ziua, în afară de pereţii albi ai camerelor lor. Dar, mai presus de
toate, aveau foarte puţine contacte fizice cu cei care se ocupau de ei. Le lipseau atingerile,
mângâierile şi recunoaşterea, aşa cum au nevoie copiii.
Berne a ales cuvântul „stroke” pentru a descrie nevoia micuţului de a fi atins. După el,
ca adulţi, avem încă nevoie teribilă de contact fizic, însă învăţăm de asemenea să substituim
atingerea fizică prin alte forme de recunoaştere. Un zâmbet, un compliment, sau chiar o
ridicare de sprâncene sau injurii, toate acestea ne arată că existenţa noastră este recunoscută.
Berne a utilizat termenul de foame de recunoaştere pentru a descrie nevoia noastră de
a fi recunoscuţi de ceilalţi.
Tipuri de stroke-uri
Un stroke este pozitiv când cel care îl primeşte se simte agreabil. Un stroke este
negativ când este trăit ca dezagreabil. În primul nostru exemplu, dumneavoastră şi vecinul
dumneavoastră aţi schimbat stroke-uri pozitive, atât verbale, cât şi nonverbale.
Dacă vecinul dumneavoastră ar fi reacţionat la salut ridicând sprâncenele în loc de a
vă surâde, v-ar fi dat un stroke negativ nonverbal. Aţi fi putut să-i daţi unul şi mai puternic,
trăgându-i un pumn în nas. Pentru a vă da un stroke negativ verbal, ar fi putut să vă răspundă
la veselul dumneavoastră „Ce timp frumos!” prin „Ei!” sau chiar „Da, până să apari tu!”
Ne-am putea imagina că oamenii caută întotdeauna stroke-uri pozitive şi le evită pe
cele negative, dar în realitate noi funcţionăm după un principiu diferit: orice stroke e mai bun
decât niciunul.
Această idee este susţinută de numeroase studii înspăimântătoare privind dezvoltarea
animalelor. Unul dintre ele descrie două grupuri de şobolani care se găsesc în vase identice,
fără semne particulare. Unui grup i se aplică şocuri electrice de mai multe ori pe zi, celuilalt nu.
Cercetătorii au fost foarte surprinşi să descopere că grupul căruia i s-au aplicat şocuri electrice
s-a dezvoltat mai bine decât celălalt, chiar dacă şocurile erau foarte dureroase3.
Noi ne asemănăm cu aceşti şobolani. Pentru a ne satisface foamea de stimuli, folosim
la fel de uşor stroke-urile negative, ca şi pe cele pozitive.
Ştim acest lucru instinctiv. Aproape toţi, când eram mici, am trăit momente când nu
obţineam stroke-urile pozitive pe care le voiam şi în acele momente ne-am imaginat mijloacele
de a obţine stroke-uri negative. Chiar dacă erau dureroase, le preferăm alternativei
înspăimântătoare de a fi lipsiţi de stroke-uri.
În viaţa adultă, ni se întâmplă să reproducem această schemă de satisfacere, când
continuăm să căutăm stroke-uri negative, ceea ce duce la comportamente care la prima
vedere par a fi autopunitive. Vom reîntâlni această noţiune când vom vorbi despre jocuri,
sentimente parazite şi script.
lDaţi cinci exemple din fiecare tip de stroke pozitiv condiţionat şi necondiţionat, negativ condiţionat şi
necondiţionat. Gândiţi-vă la exemple verbale, cât şi nonverbale, pentru fiecare dintre ele.
În grup, faceţi un tur în care fiecare persoană să dea un stroke pozitiv condiţionat persoanei din stânga
sa. Observaţi cum este dat şi cum este primit fiecare stroke. La sfârşit, spuneţi ce aţi observat, apoi faceţi turul în
sens invers. Din nou, discutaţi modul în care au fost date şi primite stroke-urile.l
A da şi a primi stroke-uri
Anumite persoane au obiceiul de a da stroke-uri care la început par a fi pozitive, dar
care sfârşesc cu o „înţepătură”.
„Ai aerul de a înţelege asta, mai mult sau mai puţin.”
„E drăguţ mantoul tău, l-ai luat de la reduceri?”
Stroke-urile de acest tip se numesc stroke-uri contrafăcute (false). Este ca şi cum ai da
cuiva ceva pozitiv şi l-ai lua imediat înapoi.
Alţii sunt foarte prolifici în a da stroke-uri pozitive, dar cărora le lipseşte sinceritatea.
Un astfel de individ te observă din cealaltă parte a încăperii, se precipită spre tine, te strânge şi
te sufocă cu zâmbetul pînă la urechi şi strigă: „Ah! Sunt emoţionat să te văd! Camera s-a
luminat de când ai sosit! Ştii, am citit articolul pe care l-ai scris şi l-am găsit atât de inspirat, atât
de perspicace…” etc.
Eric Berne numea aceasta a „dărui nalbe”. Alţi autori folosesc termenul de stroke de
plastic, pentru a descrie aceste stroke-uri pozitive, nesincere.
Alţii se situează la cealaltă extremă şi le e dificil să dea şi cel mai mic stroke pozitiv. Ei
vin de obicei din familii în care stroke-urile pozitive erau rare. Mediul cultural joacă de
asemenea un rol important. Un englez sau un nordic este fără dubiu avar de stroke-uri pozitive,
mai ales fizice. Persoanele provenind din ţări latine sau din Caraibe, mai generoase în stroke-
uri pozitive, îi resimt pe cei din nord ca reci şi rezervaţi.
Când este vorba de a primi stroke-uri, toţi avem preferinţe. Unuia poate îi place să
primească stroke-uri pentru ceea ce face, în timp ce altul poate prefera stroke-uri pentru ceea
ce este (necondiţionate). Poate că unul este gata de a accepta un număr mare de stroke-uri
negative, în timp ce altul poate fi bulversat de cel mai mic stroke negativ. Unii se pot delecta cu
stroke-uri fizice, în timp ce alţii se retrag în faţa a ceea ce depăşeşte o simplă strângere de
mână.
Cei mai mulţi dintre noi suntem obişnuiţi să primim anumite stroke-uri pe care riscăm
să le devalorizăm datorită banalităţii lor. În schimb, se întâmplă să dorim altele pe care le
obţinem rar. Poate că eu primesc deseori stroke-uri pozitive condiţionate verbale pentru
capacitatea mea de a gândi clar. Le apreciez, dar pentru mine nu reprezintă mare lucru. Ceea
ce aş vrea cu adevărat ar fi ca cineva să-mi spună „Arăţi minunat!” şi să mă strângă în braţe.
Aş putea face un pas suplimentar, refuzând să admit, chiar şi faţă de mine, că vreau
stroke-urile pe care le doresc cel mai mult.
Să presupunem că în copilărie îmi doream ca mama să mă ia în braţe, ceea ce ea
făcea foarte rar. Pentru a atenua acestă suferinţă, aş fi putut şterge dorinţa mea de a fi ţinut în
braţe. Ca adult, pot folosi acestă strategie fără a fi conştient şi să mă ţin deoparte de stroke-
urile fizice, refuzând să recunosc această nevoie nesatisfăcută.
În termeni AT, spunem că fiecare are un coeficient favorit de stroke-uri. Proverbul
„Stroke-uri diferite pentru oameni diferiţi” este un alt mod de a spune acest lucru. Vedem de ce
calitatea unui stroke nu poate fi măsurată obiectiv: ceea ce pentru unul este un stroke de bună
calitate, pentru altul poate fi de calitate proastă.
Filtrul stroke-urilor
Când cineva obţine un stroke care nu cadrează cu calitatea sa favorită este posibil să
nu ţină cont de acesta sau să îl minimalizeze. Spunem că îl desconsideră sau îl filtrează. Dacă
aţi observa acestă persoană când o face, aţi putea observa o anumită incongruitate în maniera
de a-l primi.
De exemplu, eu îţi spun sincer: „Admir claritatea gândirii cu care ai întocmit acest
raport”. Dar să presupunem că în copilărie tu ai decis „sunt frumoasă şi plină de haz, dar nu
prea înclinată să gândesc”. Stroke-ul meu nu cadrează cu calitatea ta de stroke-uri. Mi-ai
răspunde „Mulţumesc”, dar, spunând-o, strâmbi din nas şi îţi strângi buzele ca şi cum ai mânca
ceva ce nu are un gust prea bun. O altă modalitate uzuală de a desconsidera un stroke este de
a râde sau de a cotcodăci. „Mulţumesc! Ah! Ah!” Este ca şi cum am avea fiecare un filtru
pentru stroke-uri, între noi şi stroke-urile care sosesc şi pe care îl folosim într-o manieră
selectivă, lăsându-le să treacă doar pe cele care cadrează cu calitatea noastră, respingându-le
pe celelalte.
Pe de altă parte, calitatea noastră de stroke-uri tinde să menţină imaginea pe care o
avem despre noi.
În copilărie, unii dintre noi decid că stroke-urile pozitive sunt rare sau că nu te poţi
încrede în ele şi se hrănesc doar cu stroke-uri negative. Iar în viaţa de adult continuă să
respingă stroke-urile pozitive, lăsându-le să intre doar pe cele negative. Aceşti oameni preferă
băţul morcovului şi dacă li se face un compliment, îl pot respinge.
„Îmi place părul tău.”
„Hm! Trebuie să-mi amintesc să îl spăl.”
Oamenii care au avut o copilărie deosebit de dureroasă pot decide că este periculos
să lase să intre orice fel de stroke. Îşi ţin filtrul aşa de strâns, că resping aproape toate stroke-
urile care li se oferă. Îşi menţin astfel Copilul în siguranţă, dar se privează de stroke-uri pe
care ar putea să le primească, fără pericol, ca adulţi. Dacă nu găsesc mijloacele de a-şi
deschide filtrul, riscă să sfârşească izolaţi şi deprimaţi.
lÎn grup, evocaţi exerciţiile în care aţi schimbat stroke-uri. Între cele pe care le-aţi dat, care erau
directe şi care erau contrafăcute? A fost vreunul din voi linguşitor?
În timp ce aţi schimbat stroke-uri, cine le-a primit cu apreciere adevărată? Cine a desconsiderat stroke-
ul primit? Este cineva care a refuzat clar un stroke?
Acum staţi în grupuri de câte patru. Decideţi pentru următorul exerciţiu dacă veţi da doar stroke-uri
pozitive sau şi negative. Dacă unul din patru vrea doar stroke-uri pozitive, respectaţi-i dorinţa. Începeţi un tur, unul
ascultă stroke-urile verbale, condiţionate şi necondiţionate, pe care ceilalţi trei i le dau.
După trei minute, acesta îşi împărtăşeşte experienţa cu ceilalţi, în legătură cu întrebările următoare:
Ce stroke-uri am primit, pe care aşteptam să le primesc?
La ce stroke-uri nu mă aşteptam?
Ce stroke-uri nu mi-au plăcut?
Există stroke-uri pe care mi-ar fi plăcut să le primesc şi nu le-am primit?
Apoi treceţi la persoana următoare şi reîncepeţi.l
Economia stroke-urilor
Claude Steiner spunea că în copilărie toţi suntem condiţionaţi de părinţii noştri, care ne
impun cinci reguli referitoare la stroke-uri:
lÎn grup: reveniţi la exerciţiul pe care l-aţi făcut despre stroke-uri. În grupul mare sau în subgrupuri,
vorbiţi despre ce aţi simţit dând, acceptând sau refuzând stroke-uri. Când v-aţi simţit în largul vostru şi când nu?
Dacă nu v-aţi simţit bine, există o legătură cu regulile pe care le-aţi primit de la părinţi când eraţi copii? Aceste
reguli ar fi putut fi transmise mai degrabă prin exemplu, decât prin cuvinte.l
A cere stroke-uri
Există un mit despre stroke-uri pe care îl cunoaştem aproape toţi, care spune: „stroke-
urile pe care le ceri nu valorează nimic”. În realitate, stroke-urile pe care le obţineţi cerându-le
sunt la fel de valabile ca şi cele pe care le obţineţi fără să le cereţi.
Dacă vreţi o mângâiere, cereţi-o şi profitaţi de ea, este la fel de valabilă ca şi
mângâierea pe care aţi aşteptat-o şi la care aţi sperat. Veţi obiecta: „Dar dacă o cer, celălalt
mi-o poate da doar pentru a fi drăguţ.”
Dacă privim din Adult, aceasta poate fi o posibilitate. Dar stroke-ul poate fi sincer.
Există mari şanse ca celălalt să fi dorit să facă asta, dar să-şi audă Părintele zicând: „Nu da
stroke-uri.”
Aveţi posibilitatea de a verifica cu celălalt mereu dacă acest stroke a fost autentic sau
nu. Dacă nu a fost, aveţi alte opţiuni: să-l luaţi aşa, sau să refuzaţi linguşeala şi să-i cereţi
acestei persoane sau alteia un stroke care să fie autentic.
lÎntr-un grup formaţi subgrupuri de câte patru. Cele patru persoane pot fi aceleaşi din exerciţiul în care
trei au dat stroke-uri şi al patrulea a ascultat.
Acest exerciţiu va consta în a cere stroke-uri. Încă o dată, faceţi un tur, dar de această dată cereţi
stroke-uri celorlalţi trei, care vor răspunde, dacă sunt gata să le dea sincer. Dacă unul din cei patru nu vrea să o
facă sincer, să spună: „Nu sunt gata să-ţi dau un stroke deocamdată”, fără explicaţie.
Când sunteţi gata, împărtăşiţi-vă experienţa cu ceilalţi, apoi schimbaţi şi continuaţi.
Dacă sunteţi singur, notaţi-vă cel puţin cinci stroke-uri pozitive pe care le doriţi şi pe care nu le cereţi de
obicei. Pot fi verbale, nonverbale sau un amestec. În cursul săptămânii următoare, cereţi cel puţin unei persoane
să vă dea măcar unul dintre ele. Dacă obţineţi un stroke, mulţumiţi-i celui care vi l-a dat, dacă nu, este OK să
cereţi explicaţii adulte despre motivul pentru care nu a vrut să vi-l dea. Exerciţiul se termină când aţi cerut toate
stroke-urile de pe listă, chiar dacă le-aţi primit sau nu pe toate. După ce aţi cerut toate stroke-urile de pe listă, daţi-
vă vouă înşivă un stroke, pentru că aţi făcut acest exerciţiu.l
Profilul stroke-urilor
Cât de des Cât de des Cât de des cereţi Cât de des refuzaţi
daţi stroke- acceptaţi stroke- celorlalţi stroke- să daţi stroke-urile
uri pozitive uri pozitive? urile pozitive pe pozitive pe care
altora? care le vreţi? ceilalţi le aşteaptă
de la voi?
Mereu +10
+9
Foarte des +8
+7
Des +6
+5
Uneori +4
+3
Rar +2
+1
Niciodată +0
A DA A ACCEPTA A CERE A REFUZA SĂ
DAI
Niciodată -0
-1
Rar -2
-3
Uneori -4
-5
Des -6
-7
Foarte des -8
-9
Mereu -10
Cât de des Cât de des Cât de des cereţi Cât de des refuzaţi
daţi stroke- acceptaţi stroke- direct sau in- să daţi stroke-uri
uri negative uri negative? direct stroke-uri negative?
altora? negative?
lTrasaţi-vă propriul profil. Faceţi-o repede, intuitiv. În coloana „A cere stroke-uri”, în partea negativă,
luaţi în considerare dăţile când aţi făcut indirect ceva pentru a obţine atenţia oamenilor şi când acest lucru a fost
dureros şi dezagreabil.
În aceste momente aţi făcut-o dintr-o credinţă din Copil: „Orice stroke e mai bun decât nimic.” De
asemenea, când completaţi coloana negativă „A refuza să dai”, notaţi dăţile când aţi refuzat să daţi altora stroke-
urile negative pe care încercau să le obţină indirect de la voi.
Pentru Jim McKenna, părţile pozitive şi negative sunt invers proporţionale. De exemplu, dacă cineva ia
puţine stroke-uri pozitive, există şansa de a lua multe negative. Acest lucru se regăseşte şi în profilul vostru?
Căutaţi dacă în profilul vostru este ceva ce vreţi să schimbaţi. Dacă da, trebuie să ridicaţi nivelul
coloanei unde vreţi mai mult. McKenna spune că aşa sunt mai multe şanse de a reuşi, decât să scădeţi nivelul
coloanei unde credeţi că este prea mult. În Copil, riscaţi să nu abandonaţi voluntar vechile scheme de a obţine
stroke-uri, înainte de a găsi ceva mai bun pentru a le înlocui.
Dacă vreţi realmente să schimbaţi ceva în profilul vostru, notaţi cel puţin cinci comportamente care vor
servi ridicării coloanei pe care vreti să o creşteţi şi adoptaţi-le în săptămâna care vine. De exemplu, dacă decideţi
să daţi mai multe stroke-uri pozitive celorlalţi, începeţi prin a nota un compliment pe care puteţi să-l faceţi în
manieră autentică, pentru cinci dintre prietenii voştri, dar pe care nu l-aţi făcut niciodată şi faceţi-o în săptămâna
viitoare.
McKenna are dreptate să spună că atunci când creşteţi coloana pe care o doriţi mai mare, nivelul celei
pe care o doriţi mai mică scade în mod automat?l
lÎn grup, faceţi un tur în care fiecare spune ceva de bine despre sine. Dacă cineva nu vrea să o facă,
va spune pur şi simplu: „Pas”, când îi vine rîndul. Este OK să vă lăudaţi sincer şi deschis în timpul exerciţiului.
Când vă vine rândul, ceilalţi ascultă atent şi îşi arată aprecierea pentru împărtăşirea laudei.
Când sunteţi gata să spuneţi grupului ceva pozitiv despre voi, treceţi la un exerciţiu mai greu. Fiecare
membru al grupului trece pe rând în mijlocul cercului şi se laudă fără întrerupere un timp convenit; lăudărosul se
adresează diferitelor persoane din grup, cu voce tare, ca să audă toată lumea. Dacă nu aveţi multe de spus,
repetaţi. Restul grupului îl încurajează pe lăudăros prin comentarii binevoitoare, cum ar fi: „Da! Super! Încă!”
O variantă a acestui exerciţiu este „caruselul autostroke-urilor”. Grupul se împarte în două, unul în
interiorul celuilalt, oamenii stau aşezaţi, cei din cercul interior stând cu faţa la cei din cercul exterior, astfel încât
sunteţi aşezaţi faţă în faţă, perechi. Animatorul sau un voluntar gestionează timpul: trei minute pentru fiecare
pereche; cel din interior se laudă fără pauză celui din exterior, care îl ascultă şi îl apreciază. Când cel care
gestionează timpul spune: „Schimbaţi” este rândul celui din exterior să se laude, în timp ce cel din interior ascultă.
La sfârşitul celor trei minute, conducătorul de joc anunţă: „Avansaţi” şi cercul interior avansează cu un
loc către stânga, pentru a avea un nou partener şi fiecare reîncepe să se laude timp de trei minute, apoi cercul
interior avansează din nou etc.
Continuaţi până când toţi s-au lăudat, atât timp cât aveţi energie.
Dacă o faceţi singur, luaţi o foaie mare de hârtie pe care notaţi tot ce e bun la voi. Luaţi-vă tot timpul de
care aveţi nevoie pentru asta şi, dacă este posibil, agăţaţi hârtia într-un loc unde puteţi să o vedeţi deseori; dacă
nu, ţineţi-o undeva aproape şi de câte ori vă mai vine ceva în minte, adăugaţi-l pe listă.
Faceţi o listă cu cel puţin cinci modalităţi de a vă da stroke-uri pozitive. Poate să staţi într-o baie
fierbinte, ascultând muzica preferată, sau oferindu-vă o masă specială sau o călătorie undeva. Nu consideraţi
aceste stroke-uri ca „recompense” pentru ceva. Oferiţi-vi-le din plăcere. Folosiţi-vă Adultul pentru a verifica dacă
sunt realmente pozitive, dacă vi le puteţi permite, dacă sunt sănătoase şi apoi acordaţi-vi-le. l
„Banca de stroke-uri”
Chiar dacă să ne oferim stroke-uri este o sursă importantă, acestea nu vor înlocui
niciodată complet ceea ce ne dau alţii. Este ca şi cum fiecare dintre noi am avea o bancă de
stroke-uri6.
Când obţinem un stroke de la cineva, nu îl primim doar, îl şi stocăm ca amintire în
banca de stroke-uri. Mai târziu, putem reveni la bancă, scoţând stroke-ul şi folosindu-l din nou
ca un stroke pe care ni-l dăm nouă înşine. Dacă este un stroke pe care l-am apreciat în mod
deosebit, îl putem folosi de mai multe ori. Dar, până la urmă, îşi pierd eficacitatea. Avem
nevoie să ne umplem din nou banca de stroke-uri de la ceilalţi.