Nume-Arendasiu Raluca-Cristina

Specializarea-Master Istoria romanilor si a Romaniei in context European sec. XIV-XXI

Examen la mangementul organizatiei scolare

Subiectul 1. Conceptul de management-definitie si evolutie.

Managementul reprezintă un proces conștient de conducere și coordonare al acțiunilor și

activităților individuale și de grup, precum și de mobilizare și alocare a resurselor organizației în
vederea îndeplinirii obiectivelor acesteia în concordanță cu misiunea, finalitățile și
resposabilitățile sale economice și sociale.

Managementul reprezintă utilizarea şi coordonarea funcţiilor şi persoanelor care

îndeplinesc aceste funcţii, astfel încât să se atingă un scop determinat. Cunoaşterea
instrumentelor, precum contabilitatea, tehnicile de producţie sau ştiinţele umane este utilizată de
fapt, pentru a ajunge la concluziile şi pentru a lua deciziile necesare de conducere.

Din punct de vedere istoric, managementul s-a individualizat ca o artă, dar pe măsura
acumulării experienţei şi a apariţiei unor noi concepte şi teorii, managementul a căpătat
caracteristicile unei ştiinţe.

În evoluţia sa, conceptul de management şi-a îmbogăţit conţinutul de-a lungul unui
proces de durată. Se ştie că în vocabularul englez se utiliza termenul de management în sens de
conducere, de administrare a afacerilor, deşi managementul s-a născut în Statele Unite ale
Americii către finele secolului al XIX-lea, de unde apoi s-a extins în majoritatea ţărilor
dezvoltate, îmbrăcând forme de manifestare foarte variate. Paternitatea conceptului de
management este atribuită în mod curent lui Frederick Taylor cu lucrarea „Principiile
managementului ştiinţific”. O perioadă relativ îndelungată urmaşii acestuia, prin opiniile lor au
evoluat spre îmbunătăţiri organizatorice şi tehnice. De la începutul celui de-al doilea deceniu al
secolului al IX-lea, managementul a dobândit elemente noi, specifice, în funcţie de condiţiile
sociale concrete. Se reţine contribuţia lui Henry Fayol, care, prin lucrarea sa „Administraţia
industrială şi generală”, a definit atributele conducerii, a lămurit dependenţa managementului de
interesele capitalului şi alte părţi ale conducerii.

Managementul, ca știintă, s-a cristalizat relativ recent datorită eforturilor depuse de

numeroși specialiști din întrega lume și este privit ca o activitate practică, ca un proces de
raționalizare și eficientizare a muncii. Fiind o știintă, managementul este reprezentat de un
ansamblu de concepte, metode și mijloace de soluționare a problemelor de conducere.

Ca teorie și știintă a fost conceput în secolul al XX-lea și la ora actuală conține tot ceea ce
a acumulat omenirea în teoria și practica conducerii.

Managementul educațional constă în studierea proceselor și relațiilor ce se manifesă în

cadrul instituțiilor de învățământ, în timpul desfășurării procesului educațional, în vederea
descoperirii legilor care-l generează și a elaborării unor metode și tehnici de conducere pe baza
acestora, care să asigure creșterea eficienței acestui proces. Managementul educației reprezintă
teoria și practică, știinta și arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglarii elementelor
activității educative (nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare liberă, integrală,
armonioasă, a individualității umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă și creativă a
personalității sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaționale.

Managementul educațional are caracter multiplu determinat: social, după obiectul

activității sale; educativ, având în vedere rolul predominant educațional al școlii; sistemic, în
concordanță cu sistemul general de management; economic, urmărind continuu creșterea
eficienței muncii; multidisciplinar, datorită interferenței informațiilor din domenii diferite în
timpul actului educațional.

I. Jinga considera că managementul educațional e definit ca “ştiinţa şi arta de a pregăti

resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi de
societate”.

Managementul educației/pedagogic, apare ca disciplină pedagogică interdisciplinară, care

studiază ,,evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activități pedagogice determinate și
în gestiunea programelor educative”.

S. Cristea evidențiază că managementul educațional, ca activitate psihologică, se bazează pe

trei caracteristici:

 Conducere de sistem primar (abordare globală a tuturor elementelor educației și a

aplicațiilor specifice funcției conducerii, la diverse niveluri);

 Conducere de tip pilotaj (valorificarea optimă a resurselor pedagogice ale sistemului

educației, prin funcțiile manageriale: planificare – organizare, orientare metodologică, de
reglare - autoreglare).

 Conducere strategică (evoluție inovatoare de perspectiva a sistemului la diferite niveluri

de organizare).
 Subiectul 2. Descrieti si argumentati specificul scolii ca organizatie

E. Durkheim definea şcoala ca fiind “un grup social care are o unitate şi o fizionomie
proprie”. Şcoal îndeplineşte caracteristicile specifice organizaţiilor. Acestea ar fi :
- întreţine multiple relaţii cu mediul extern.
- are două funcţii : una primară, de formare a elevilor şi integrare a lor în societate; alta
secundară, furnizând populaţiei din zonă modele comportamentale.
- poziţia indivizilor în organizaţie are două tendinţe : satisfacerea cerinţelor organizaţionale
şi satisfacerea aspiraţiilor personale.
- şcoala este un sistem formal şi un mediu de relaţii informale. Este formală pentru că
prescrie norme şi reguli, sancţionează conduitele individuale şi informală pentru că
rşspunde nevoilor reale ale indivizilor.
- inconştientul şi imaginarul pot fi catalogaţi drept mediatori între personalitatea individului
şi organizaţie. Mecanismele senzoriale şi cognitive de adaptare a individului la cerinţele
organizaţionale sunt profund influienţate de sistemul motivaţional şi de reprezentări
personale ale realităţii.
- sistemul de comunicare este foarte eficient deoarece relaţiile dintre diferitele
compartimente ale organizaţiei nu se pot desfăşura eficient fără unsistem de comunicare
bine pus la punct.
Şcoala este organizaţia care învaţă şi produce învăţare. Astfel ca organizaţie şcoala
desfaşoară două activităţi : una managerial-administrativă, alta pedagogico-educaţională.
Activitatea managerial-administrativă vizează conducerea şi administrarea şcolii, dar şi
structurile ce reglementează activitatea profesorilor, statutul şi rolul lor instituţional. În
analiza şcolii ca organizaţie conceptele centrale sunt cele de autoritate şi birocraţie.
Analiza relaţiilor şi climatelor organizaţionale specifice şcolii implică abordarea
problemelor conducerii sau stilului de conducere. Avem de-a face cu trei modele :
- nometetic, orientat spre codul organizaţiei
- ideografic, orientat spre relaţiile cu oamenii
- tranzacţional, capabil să anuleze şi medieze conflictele
Activitatea pedagogico-educaţională se structurează după logica pedagogică. Această
activitateeste reglementată de norme implicate în natura proceselor de predare-învăţare.
Grupul şcolar.
Clasa posedă toate calităţile necesare unui grup primar. Caracteristici :
- oferă posibilitatea interacţiunii faţă în faţă
- posedă structuri stabile
- tinde să atingă anumite scopuri
- elevii dintr-o clasă se percep între ei ca făcând parte din acelaşi grup
Scopurile grupului-clasă :
- procesul de realizare a sarcini, sarcina constituind ceea ce trebuie să facă grupul pentru a-
şi atinge scopul. Sarcina comună este de învăţare, dar ea devine specifică în funcţie de
diferitele segmente ale activităţii.
- procesul de comunicare, se desfăşoară în strânsă legătură cu cel de reslizare a sarcini.
 - procesele afective, este o sursă de satisfacţie personală pentru membrii grupului şi un
factor de coeziune.
- procesul de influienţă, asigură unitatea comportamentelor.
O caracteristică generală a grupului şcolar, care marchează fundamental comportamentul
elevilor, o constituie omogenitatea sa
din punct de vedere al vârstei, statutului, nevoilor, intereselor şi aspiraţiilor. Avantaje ale
omogenităţii :
- pentru profesori se înlesneşte predarea şi în general comunicarea
- pentru elevi, expunera profesorului şi discuţiile din clasa au loc la un nivel accesibil
tuturor
- în clasele eterogene elevii slabi au de suferit de pe urma comparaţiilor cu cei mai buni
Avantaje ale eterogenităţii :
- se elimină handicapul creat în selecţia conţinuturilor, elevii slabi nu vor ajunge niciodată
nu vor ajunge niciodată să discute probleme dificile cu profesorul
- interacţiunea elevilor aduce foloase nu numai celor slabi ci şi celor buni
- se reduce efectul handicapul stimei de sine
Mediul şcolar este un mediu competitiv şi este resimţit ca atare de elevi.
Profesorul.
Exercitarea profesiunii de profesor presupune însuşirea a trei competenţe specifice :
- competenţa profesională, sa coopereze cu elevii şi ceilalţi profesori
- capacitatea de a avea raporturi satisfăcătoare cu eşaloanele ierarhiei superioare
- competenţa de a avea relaţii bune cu elevii, părinţi, comunitatea
Functiile profesorului în şcoală :
- funcţia de organizator al învăţării
- funcţia de educator
- funcţia de membru al corpului profesional
Rolul de profesor presupune manifestarea într-un multiplu
păienjeniş de grupuri de referinţă care impun profesorului cerinţe diferenţiate pentru că el
reprezintă autoritatea publică, fiind în acelaşi timp transmiţător de cunoştinţe şi educator,
evaluator al elevilor, partener al părinţilor în sarcina educativă, membru al colectivului
şcolii şi coleg.
Adesea profesorul se găseşte în situaţii conflictuale :
- cu părinţii şi cu instituţia şcoală, părinţii cer o atenţie deosebită pentru copiii lor dar
profesorul trebuie să aiba conştiinţa că de atenţia lui trebuie să beneficieze toţi elevii
- cu elevii, deoarece el se ghidează după principiul “stimulare şi selecţie”
- conflictul cu transmiterea cunoştinţelor de specialitate şi calitatea de educator, unii
profesori sunt mai mult preocupaţi de transmiterea cunoştinţelor, alţi mai preocupaţi de
educarea lor.