VASILE CHIRA

ISTORIA FILOSOFIEI PRESOCRATICE ÎN

492 DE CAPETE
Vasile Chira: n. 7 noiembrie, 1962 Studii de teologie,
filosofie şi litere. Doctor în filosofie al Univ. ,,Babeş-
Bolyai” din Cluj-Napoca. Membru al Uniunii Scriitorilor
din România (din aprilie 2006) Lector univ. la Facultatea
de Teologie „Andrei Şaguna” Univ. „Lucian Blaga”,
Sibiu.

Scrieri: Scrisoarea unui bolnav de SIDA către Cer.

Perspective medicale şi teologice ale infecţiei
HIV/SIDA, Ed. Dacia, Cluj, 1999 ; Homo interrogans
(poeme), Ed. Dacia, 1999; Curs de limba latină pentru
studenţii facultăţilor de Teologie Vol. I, Morfologia,
Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000 ; Jocul eonilor
(poeme), Ed. Eikon, 2004 ; Requiem. Dialogul lutului
cu Fiinţa, Ed. Eikon, 2005 ; O noapte cu Dumnezeu
(poeme), Ed. Eikon, 2005 ; Dominantele gândirii
cioraniene, Ed. Univ. ,,Lucian Blaga” Sibiu, 2006; Curs
de limba greacă veche, Vol. I, Morfologia, Ed. Univ.
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2006 ; Nicanor şi Secunda
(tragedie în şapte acte) Ed. Eikon Cluj-Napoca
2007;Problema Transcendenţei la Cioran Ed. Univ.
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2007; Orologiul (roman), (în curs
de apariţie); Prelegeri de istorie a filosofiei germane-
în`pregătire.
 UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” SIBIU
FACULTATEA DE TEOLOGIE „ANDREI ŞAGUNA”

VASILE CHIRA

ISTORIA FILOSOFIEI PRESOCRATICE

ÎN 492 DE CAPETE

Editura Universităţii „Lucian Blaga”din Sibiu

2007
Referenţi ştiinţifici:
Sebastian F. Ardelean
(Universitatea de Vest, Timişoara)
Lucian Grozea
(Universitatea „Lucian Blaga” ,Sibiu)

Culegere şi tehnoredactare computerizată: Răzvan Crăciun

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CHIRA, VASILE
Istoria filosofiei presocratice in 492 de capete/ Chira Vasile. - Sibiu : Editura
Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, 2007
Bibliogr.
ISBN 978-973-739-460-6
14(38)

Tiparul executat la :
Compartimentul de Multiplicare al
Editurii Universităţii”Lucian Blaga “ din Sibiu,
B-dul Victoriei nr.10,Sibiu 550024
Tel.:0269210 122
e-mail:editura@ulbsibiu.
 CUPRINS
CUPRINS...........................................................................................................................................5

PREFAŢA...................................................................................................................... ..................10

INTRODUCERE: MIRACOLUL FILOSOFIEI

PRESOCRATICE...........................................................................................................................18

I.HILOZOISMUL IONIAN..........................................................................................................31

1.THALES DIN MILET................................................................................................................31

VIAŢA.............................................................................................................................................31

SCRIERILE.................................................................................................. ..................................32

ÎNVĂŢĂTURA................................................................................................ ...............................32

2. ANAXIMANDRU.......................................................................................................................35

VIAŢA........................................................................................................................ ......................35

ÎNVĂŢĂTURA................................................................................................................................35

3. ANAXIMENE................................................................................................................. .............40

VIAŢA ........................................................................................................................................... 40

SCRIERILE.................................................................................................................... ................40

ÎNVĂŢĂTURA................................................................................................................... ............40

II. PITAGORA DIN SAMOS............................................................................................ ..........43

VIAŢA ............................................................................................................................. ...............43

SCRIERILE.....................................................................................................................................44

ÎNVĂŢĂTURA...............................................................................................................................45

5
III. HERACLIT DIN EFES.........................................................................................................51

VIAŢA........................................................................................................................ ......................51

SCRIERILE..................................................................................................................................... 51

Învăţătura................................................................................................................... .....................52

IV. ŞCOALA ELEATĂ........................................................................................................... .....57

1. XENOFAN DIN COLOFON..................................................................................................... 57

VIAŢA........................................................................................................................ ......................57

SCRIERILE ............................................................................................. ...............................57

ÎNVĂŢĂTURA................................................................................................................... ............58

2 PARMENIDE DIN ELEEA.........................................................................................................60

VIAŢA........................................................................................................................ .......................60

SCRIERILE.....................................................................................................................................60

ÎNVĂŢĂTURA ............................................................................................................................ 61

3. ZENON........................................................................................................................................ 64

VIAŢA ............................................................................................................................. ..............64

SCRIERILE ............................................................................................................................ 64

ÎNVĂŢĂTURA ...........................................................................................................................65

4. MELISSOS DIN SAMOS........................................................................................................ ...67

VIAŢA ............................................................................................. ..............................................67

SCRIERILE ............................................................................................................................ 67

ÎNVĂŢĂTURA...............................................................................................................................67

V. NATURALISMUL IONIAN ...........................................................................................68

6
1. EMPEDOCLE DIN AGRIGENT............................................................................................68

VIAŢA ............................................................................................................................. ...........68

SCRIERILE...................................................................................................... ............................69

ÎNVĂŢĂTURĂ ......................................................................................................................... 69

2. ANAXAGORA DIN KLAZOMENAI...................................................................................74

VIAŢA ............................................................................................................................. ...........74

SCRIERILE..................................................................................................................................75

ÎNVĂŢĂTURA ........................................................................................................................ 75

VI ATOMISMUL ........................................................................................................................78

1. LEUCIPP DIN MILET ......................................................................................................... 78

VIAŢA............................................................................................................................................78

SCRIERILE.................................................................................................................... ...............79

INVĂŢĂTURA ......................................................................................................................... 79

2. DEMOCRIT DIN ABDERA................................................................................................... 83

VIAŢA ......................................................................................................................................... 83

SCRIERILE.................................................................................................................... ...............85

ÎNVĂŢĂTURA .......................................................................................................................... 90

VII SOFISTICA ......................................................................................................... ...............99

1. PROTAGORAS DIN ABDERA .........................................................................................101

VIAŢA .................................................................................................................. ......................101

SCRIERILE ........................................................................................................................ 102

ÎNVĂŢĂTURA ........................................................................................................................103

7
2. GORGIAS DIN LEONTINOI........................................................................................ ...105

VIAŢA ........................................................................................... ...........................................105

SCRIERILE.................................................................................................................... ..........106

ÎNVĂŢĂTURA .......................................................................................................................106

3. PRODICOS ........................................................................................................................ 114

VIAŢA ........................................................................................................................................114

SCRIERILE.................................................................................................................... .............114

ÎNVĂŢĂTURA ........................................................................................................................ 115

4. HIPPIAS DIN ELIS ......................................................................................................... 115

VIAŢA ....................................................................................................................................... ..115

SCRIERILE ................................................................................................................... .......116

ÎNVĂŢĂTURA ............................................................................................................................117

5. CRITIAS........................................................................................................... .........................119

VIAŢA ............................................................................................................................. ............119

SCRIERILE...................................................................................................................................120

ÎNVĂŢĂTURA ......................................................................................................................... 120

NOTE BIBLIOGRAFICE………………………………….......................................................122

BIBLIOGRAFIE……………………………………................................................................150

8
Profesoarei mele de Limbi clasice,
Dr. Elena Popescu

9
 PREFAŢA
Lucrarea de faţă ca şi cele ce-i vor urma tot sub formă de
,,capete”: Istoria filosofiei eline clasice, Istoria filosofiei medievale,
Istoria gândirii patristice, Filosofia Renaşterii ,Istoria filosofiei
moderne, Istoria filosofiei contemporane şi Istoria filosofiei
româneşti s-au născut din necesitatea de a concentra într-o formă
accesibilă studenţilor principalele momente ale istoriei spiritului, dat
fiind faptul că numărul orelor de curs afectate acestei discipline este
de cele mai multe ori limitat. O parte din aceste lucrări sunt de fapt,
variante mai elaborate ale unor cursuri de istorie a filosofiei, pe care
le-am ţinut la Facultatea de Teologie ,,Andrei Şaguna” din Sibiu
începând cu anul 2000 şi la Facultatea de Jurnalistică,
Departamentul de Filosofie, Universitatea ,,Lucian Blaga” din Sibiu
începând cu anul 2005. Pe de altă parte această manieră de expunere
laconică, sub formă de ,,capete”, practicată uneori şi de către autorii
patristici corespunde perfect nevoii omului postmodern, bombardat
zilnic cu diverse informaţii, care are nevoie de un fond de idei
minimal, un vademecum al concepţiilor filosofice, lapidar, clar,
coerent şi uşor de asimilat într-un timp limitat. Criza de timp, ritmul
trepidant la care existenţa ne obligă să luăm parte fac ca deliciul
pipăirii şi răsfoirii în tihnă a tomurilor şi a tratatelor masive, cu iz
vechi să devină pentru cei mai mulţi o amintire. În viitor informaţia
va fi cu atât mai eficient asimilată cu cât va fi mai bine esenţializată,
altminteri o paşte arhiva sau neantul.
Studiul filosofiei într-o Facultate de Teologie şi cu atât mai
puţin această istorie ,,în capete” a filosofiei presocratice nu
urmăreşte să inoculeze studentului teolog o anume doctrină
filosofică, nici să-i transforme viaţa într-un perpetuu calvar deceistic
(quidistic), ci să-i completeze cultura, să-l antreneze mental în lupta
cu conceptele, să-i dezvolte spiritul speculativ, să-i dubleze masa
neuronală cu axioni pentru a putea distinge între filosofie şi diversele
10
filosofii dar şi pentru a înţelege mai bine bazele gândirii europene
şi evident propria credinţă.
Teologia şi filosofia sânt asemeni vaselor comunicante: îşi
schimbă între ele substanţele. Ca să fie vorbitor de Dumnezeu,
teologul trebuie să fie şi iubitor de înţelepciune, iubitor de cuvânt,
iubitor de ştiinţă, de artă, de cultură în general.
Faptul că învăţământul teologic s-a redus la trei ani, obligă
studenţii teologi la o gestionare eficientă a timpului afectat propriei
instrucţii, dacă ne gândim că în evul mediu occidental, teologii
stăteau peste zece ani pe băncile Universităţii. E aproape neverosimil
ca un medic stomatolog care se ocupă de un accesoriu de os al fiinţei
să studieze şase ani, iar un teolog care se ocupă de fiinţă în întregul
ei, mai cu seamă de latura ei cea mai fragilă şi abisală să studieze
doar trei.
Credem totuşi că o facultate de teologie, fie că este ea
ortodoxă sau catolică, din al cărui plan curricular lipseşte studiul
filosofiei (Istoria filosofiei, Ontologia, Axiologia, Cosmologia,
Filosofia religiei, Epistimologia, Teorile contemporane ale fizicii şi
biologiei, Filosofia limbajului, Logica, Psihanaliza, Hermeneutica,
Semiotica, etc) riscă să devină o instituţie care furnizează societăţii
personal de cult pentru mediul rural cu o pregătire aproximativă
unilaterală, incapabil să înţeleagă marile probleme cu care se
confruntă astăzi omenirea.
Studentul teolog trebuie să se raporteze obiectiv la textele
filosofiei. Baruch Spinoza, unul dintre părinţii filosofiei moderne,
îndeamnă pe cel ce vrea să gândească, să înlăture orice idee de
,,Bonum et malum, pulchritudo et deformatione. Non ridere, non
lugere, neque detestari sed intelligere”1.
Nu trebuie să cădem în greşeala de a vedea un divorţ
ireversibil între filozofie şi teologie aşa cum îndeobşte se crede.
Adevărata filosofie nu poate face abstracţie de un principiu creator
şi proniator al lumii . Este suficient să amintim aici pe un Parmenide,
11
Platon, Aristotel, Plotin, Augustin, Descartes, Spinoza, Leibnitz sau
Hegel care în Fenomenologia Spiritului are capitole întregi despre
creştinism ca religie revelată. „Spiritul în el însuşi, Trinitatea”;
„Spiritul în exteriorizarea lui, domeniul Fiului”; „Mântuirea şi
împăcarea”etc. Fără un astfel de principiu ordonator ,filosofia
devine adulterină ontologic. Dacă teologia se raportează la lucrurile
divine ca la ceva supraraţional, metalogic, filosofia încearcă să le
decodifice raţional. Însă atât filosofia cât şi teologia au în vedere
Absolutul. Şi una şi cealaltă încearcă să cucerească Vârful
Dumnezeu, chiar dacă urcă pe versante opuse şi se folosesc de
ustensile şi metode de escaladare diferite.
Filosofia antică a jucat rolul unui pedagog care a sensibilizat
conştiinţele în vederea înţelegerii. Logosului divin. Iată de ce
Clement Alexandrinul considera filosofia grecilor un fel de
„testament”, un Vechi Testament raţional am spune noi. Acest lucru
poate fii dedus şi din faptul că acele zone ale lumii care nu au avut
filosofi au rămas mai puţin receptive la mesajul hristic.
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful2 unul dintre marii
apologeţi ai Biserici creştine din secolul al II-lea spunea despre
filosofie că „este bunul cel mai mare şi cel mai vrednic de
Dumnezeu. Ea singură poate să se înalţe până la Dumnezeu şi să ne
apropie de El; iar sfinţii, cu adevărat sunt numai aceia care-şi
deprind mintea cu filosofia”3.
Starea de filosofare este proprie fiinţei umane şi ţine, în
ultimă instanţă, de inocenţa ei. După Lucian Blaga a filosofa
înseamnă „a da răspunsuri mature la întrebări pe care şi le pun şi
copiii.” Nu poţi purta simultan stigmatele Cerului şi tarele unei
existenţe cangrenate, nu poţi fi în acelaşi timp înger şi mamifer fără
să te întrebi.
Întrebările filosofiei sunt identice cu ale teologiei: Ce este
timpul? Există un temei transcendent al acestei coerenţe cosmice şi
dacă există în ce fel există? Ce este moartea? există o continuitate
12
pos-thanatică? Ce este omul? Este universul infinit? Ce este binele?
Care este natura valorilor? Cum sunt posibile infinitul şi lumea? De
ce trebuie să suferim? Care este sursa Răului? Există un rău
metafizic? În ce măsură este omul liber? Are lumea aceasta un
început sau este eternă? Există un Dumnezeu personal? Ce este
iubirea şi fericirea? Are viaţa un sens?.
Gândirea existenţială sau cel puţin o parte a ei care respinge
de plano tezele teiste nu este altceva decât o reeditare inversată a
drumului sfinţeniei. Avem aici de-a face cu o Golgotă fără Hristos.
Discursul filosofic provocator, impertinent ontologic sileşte
teologia la noi conceptualizări şi la clarificarea propriilor poziţii, aşa
cum s-a întâmplat nu odată în istorie, dar mai ales în perioada
sinoadelor ecumenice.
În consecinţă, pentru teologie filosofia rămâne un instrument
indispensabil. În argumentările sale teoretice, în postulatele
dogmatice, teologia se foloseşte de metodologia filosofică, motiv
pentru care nu trebuie să-i minimalizeze importanţa.
Despre raportul dintre teologie şi filosofie am mai scris şi cu
alte ocazii. Ţin totuşi să fac şi aici câteva distincţii necesare.
Diferenţa dintre discursul filosofic şi cel teologic este legată de sursa
cunoaşterii. Filosofia are o atitudine problematică faţă de sursa
cunoaşterii afirmând rând pe rând prioritatea sensibilităţii
(empirismul) sau a intelectului (raţionalismul).
Indiferent că suntem empirişţi sau raţionalişţi atâta timp cât
ne aflăm într-o gnoseologie filosofică vom recunoaşte principial
existenţa unui unic caracter al surselor cunoaşterii şi anume cel
natural. Atât simţurile cât şi raţiunea, sau în limbaj kantian, atât
intuiţia cât şi intelectul, ţin de regimul natural al demersului
cognitiv. Teologia operează de la bun început o ruptură radicală:
pentru ea, sursa cunoaşterii este revelată şi în consecinţa
suprasensibilă şi supraraţională. Elementele sensibile prezente în
revelaţie nu sunt dovada unui empirism, ci a unei utilizări simbolice
13
a vizibilului care semnifică invizibilul. În cadrul teologiei
sensibilitatea şi intelectul nu sunt propriu zis surse ale cunoaşterii, ci
simple mijloace pentru a exprima sursa transcendentă a ei.
Argumentul esenţial invocat de teologie împotriva priorităţii surselor
naturale ale cunoaşterii şi a exclusivităţii lor este dat de finitudinea
atât a sensibilităţii cât şi a raţiunii. Devreme ce raţiunea şi simţurile
sânt finite ele nu ne pot furniza adevărul aşa cum este în sine, ci
doar o aparenţă a lui, un provizorat cognitiv. Revelaţia însă are, nu
numai un caracter infinit pentru că provine de la o instanţă
supranaturală, infinită, dar are şi un caracter real.
În măsura în care se poate vorbi în sens raţional de un concept
limită precum este cel al fiinţei care are toate perfecţiunile (respectiv
toate atributele afirmative), se poate vorbi de un punct de tangenţă
între filosofie şi teologie. Şi dogmatica recunoaşte împreună cu
discursul filosofic care are în vedere natura absolutului, adică
împreună cu discursul metafizic, faptul că Dumnezeu are toate
afirmaţiile , fiind plenitudine afirmativă. Tocmai această plenitudine
îi oferă caracterul infinit, necondiţionat, etern. Ceea ce spune
metafizica despre Divinitate ca despre fiinţa necesar perfectă spune
şi dogmatica atunci când vorbeşte despre Fiinţa lui Dumnezeu şi nu
despre persoanele lui. Caracterul infinit al fiinţei divine îi oferă
simultan cu determinaţiile o radicală transcendenţă faţă de tot ceea
ce este condiţionat. Transcendenţa este profund diferită de tot ceea
ce cade sub câmpul cunoaşterii noastre.
Această diferenţă face ca afirmaţia supremă să poată fi
caracterizată numai prin negaţii. Iată paradoxul înrudirii antinomice
dintre teologia catafatică şi teologia apofatică. Problema
argumentului ontologic se naşte practic pe punctul de frontieră dintre
teologie şi metafizică. Redus schematic argumentul ontologic ar
suna astfel: dacă putem obţine într-un sens necontradictoriu o fiinţă
care să aibă toate predicatele afirmative şi să nu conţină nici o lipsă,
atunci înseamnă că acea fiinţă trebuie să existe cu necesitate.
14
 Miza acestei abstracţii este legată de caracterul existenţei ca
predicat. Dacă însă existenţa este predicat ,atunci şi el trebuie să fie
conţinut în totalitatea predicatelor fiinţei perfecte. Rezultă deci că
fiinţa perfectă există prin definiţie. Dacă existenţa nu este predicat,
aşa cum crede Kant, atunci argumentul ontologic nu poate funcţiona
în această formulare deoarece existenţa nu este presupusă ca făcând
parte dintre predicatele fiinţei perfecte. Fiinţa perfectă rămâne prin
aceasta una ipotetică. Dacă argumentul ontolgic este valid ,atunci
certitudinea existenţei lui Dumnezeu este raţională, revelaţia
adăugând numai felul în care există Divinitatea ,nu şi certitudinea
existenţei ei.
Filosofia vorbeşte doar de caracterul de substanţă al
Divinităţii nu şi de cel de subiect, ori substanţa este revelată nu prin
experienţe mistice, ci prin structuri conceptuale abstracte.
Dumnezeul filosofiei este un spectru deductiv, o entitate
supracategorială pe când cel al teologiei este un Dumnezeu al
puterii, personal, hierofanic, afectiv.4
O substanţă abstractă, o cifră nu se întrupează, nu poate
pătimi, nu este afectivă. Dumnezeul creştin este viu, şi-a asumat
supliciul în istorie; din trupul lui Hristos a curs sânge pe când din
cifre nu poate curge decât cerneală.
În decursul istoriei, homo interrogans a făcut uz de toate
posibilităţile sale cognitive: mit, simţuri, raţiune, ştiinţă şi evident
credinţa care pe lângă sursele naturale finite ale celorlalte modalităţi
de cunoaştere se bazează pe evidenţa unui dat revelaţional.
Ştiinţa operează de asemenea cu instrumente transistorice
(Principiile logicii şi postulatele matematice au valoare
transcedentală) însă ignoră problema fiinţei, operând cu structura ei
şi mai puţin cu esenţa. Ştiinţa nu se ocupă cu nimicul, nu
conceptualizează neantul şi neocupându-se cu nimicul nu se poate
ocupa nici cu fiinţa căci ambele sunt nedeterminate. Omul, calul,
copacul sunt fiinţări însă fiinţa este altceva, este Estele însuşi.
15
Matematica operează cu numere, dar nu ştie ce este numărul în sine,
dacă există independent de mintea care-l gândeşte sau este un simplu
semn.
Spre deosebire de alte ştiinţe, filosofia are un caracter
totalizator, ea abordează lumea ca întreg, nu ca aşchie, aşa cum fac
ştiinţele particulare. Suntem de acord că nu mai putem reedita
performanţele renascentiste însă trebuie să găsim o aurea
mediocritas între enciclopedism şi monospecializare pentru a evita
efectul de ciob al culturii actuale. Riscăm nu numai să ne pierdem, ci
să nici nu realizăm că am avut vreodată un axis mundi. Cultura post
modernă are din abundenţă instrumentişti însă duce lipsă de dirijori.
Va veni vremea când nu va mai fi nimeni care să conducă orchestra
spiritului. Filosofia este singura ştiinţă care are vocaţia şi
posibilitatea să oblige monadele să comunice între ele.
La începutul sec. al VI-lea şi jum. sec. al V-lea î. Hr. graniţele
dintre filosofie şi alte ştiinţe nu erau bine definite, teologia,
cosmologia, astronomia, matematica, biologia sau ştiinţele naturii
intrând tot în sfera mai largă a filosofiei. Cu toate că filosofia este
mama ştiinţelor există încă destule voci care-i minimalizează
eficacitatea in contextul cultural postmodern. Indiferent de acuzele
care se aduc filosofiei, de progresul ştiinţific şi tehnic, filosofia în
calitate de regină a ştiinţelor îşi va păstra rolul de arbitru al
spiritului.
În poezia „Preot şi filosof” Eminescu surprinde plastic
hipersensibilitatea metafizică a filosofilor cât şi punctele de
intersecţie ale celor două moduri de cunoaştere: filosofic şi teologic:
„Căci n-avem sfinţii voştri/ Voi ne certaţi preoţi/ Deşi de-a voastră
tagmă sîntem şi noi cu toţi/ Şi noi simţim că sîntem copii
nimicniciei/ Nefericiri zvârlite în brazdele veciei/ Nu ne certaţi că şi
noi sîntem din cei cu auzul fin/ Ce pricepurăm şoapta glasului
divin”.

16
 Adesea religia este acuzată de ignoranţă invocându-se cazul
Bruno şi Galilei, însă şi filosofiei i se pot aduce astfel de reproşuri:
de ce a afirmat Aristotel că pământul este o sferă rotundă şi limitată?
De ce a avut de suferit omenirea din partea comunismului sau a
nazismului ştiut fiind faptul că aceste ideologii funeste au avut la
origine doctrine filosofice (Marx şi Nietzsche).
O altă acuză ce i se aduce religiei este sentimentalismul.
Trebuie însă să spunem că accentele afective, fervenţa religioasă
sunt roadele practice ale aserţiunilor sale teoretice, ale ontologiei
sale revelate. Nimeni nu-i poate împiedica pe Newton sau pe
Einstein să se bucure de importanţa şi de apodicticitatea calculului
infinitezimal sau a teoriei relativităţii.
În definitiv toate opiniile filozofice sunt complementare căci
ce este altceva istoria filosofiei decât istoria momentelor
contrapunctice ale unei singure fugi?
Dincolo de dispute însă, la nivel ultim, atât teologia cât şi
filosofia sunt pasibile de riscuri: credinţa fără contemplaţie este
credulitate, este pariu, iar filosofia, dacă nu reuşeşte să devină
mistică precum în orient poate deveni un exerciţiu ratat al spiritului.
Timpul este opac la eternitate. Filosofi ori teologi, trebuie să
ieşim din prizonieratul temporal pentru a-L vedea pe Dumnezeu. A
fi în timp înseamnă a fi in entropie. În momentele contemplative
spiritul se întoarce acasă aşa cum ne sugerează într-un sens mai
adânc Parabola Fiului risipitor. Avem aici drama Spiritului care se
întoarce la infinit la Tatăl lui. El nu rezistă în lume pentru că nu este
din lume.
Autorul

17
INTRODUCERE: MIRACOLUL FILOSOFIEI
PRESOCRATICE
Dacă ar fi să facem un portret de grup cu filosofii
presocratici, exceptându-i, desigur, pe sofişti, ne-ar surprinde
privirile lor orientate spre cer ,în opoziţie cu un Socrate, care
priveşte în jos, mai precis spre om. Cât despre Platon, el suferă de
strabism metafizic, în sensul că vede simultan ambele realităţi. Se
prea poate ca unica modalitate de a întrezări luminişurile Fiinţei să
fie privirea încrucişată.
Cu toate că înainte de cultura greacă au existat civilizaţii cu
un deosebit potenţial spiritual: egipteană, caldeiană, indiană sau
chineză, filosofia în sensul ei propriu a apărut la greci. Câţiva
oameni iubitori de înţelepciune abandonează treptat cadrul
imaginaţiei mitice, orientându-şi inteligenţa în direcţia unei
decriptări raţionale a lumii.
Termenul filosofie este format din două cuvinte greceşti
vşi v şi înseamnă „iubire de înţelepciune”. Cuvântul a fost
folosit pentru prima dată, potrivit lui Diogene Laertios, de către
Pitagora din Samos care spunea că înţelept (veste doar zeul în
timp ce omul nu poate fi decât iubitor de înţelepciune
(vÎn scris, termenul a fost atestat prima dată la Heraclit
din Efes în sintagma jhv (bărbat iubitor de
înţelepciune).
La începuturile ei filosofia, aşa cum am mai amintit,
cuprindea mai toate domeniile cunoaşterii care au devenit mai târziu
ştiinţe de sine: geometria, fizica, astronomia, biologia, meteorologia
etc. Cu alte cuvinte filosofia era o „ars vivendi” care te ajuta să
înţelegi această viaţă pentru a o putea accepta şi petrece într-un mod
cumpătat. Cunoaşterea la greci ducea la mântuire căci „omul
săvârşeşte răul din ignoranţă”, ne spune Socrate.

18
 Există o vârstă a spiritului, a cunoaşterii. Vârsta arhaică este
una a copilăriei, a inconştientului. Revelaţia a făcut appel la logica
simbolului care este logica mitului în sensul că se folosesc analogii
empirice pentru a indica lucruri neempirice, se folosesc lucruri
văzute pentru cele nevăzute.
După perioada mitică, odată cu milesienii, începe perioada
teoretică, speculativă. Vârful acestei perioade este atins de Platon.
De fapt spiritul teoretic are două planuri: spiritul speculativ (Platon)
şi spiritul ştiinţific (Euclid). Relaţia dintre cei doi este intermediată
de logica lui Aristotel.
Aceastei vârste speculative îi urmează teologia sinoadelor
ecumenice, triumful scolastic al dogmaticii. După Evul mediu, odată
cu trecerea în epoca ştiinţifică modernă, umanitatea ajunge în sfârşit
la vârsta adolescenţei.
Aventura cognitivă a grecilor porneşte din Asia Mică, mai
precis de pe coasta estică a Mării Egee, din Ionia, în secolul al VII-
lea î. Hr.
Cei trei filosofi milesieni1 Thales, Anaximandru şi
Anaximene încearcă să explice natura fizică (v) şi ordinea din
lume (v) motiv pentru care această perioadă a filosofiei eline
mai este numită şi cosmologică.
Miletul, ca „podoabă a Ioniei” cum l-a numit Herodot, a fost
până la dărâmare (494 î. Hr.) centrul uniunii ionice. După invazia
perşilor s-au dezvoltat şi alte polisuri precum Efes, Elea, Arigente,
Atena, Abdera ş.a. de unde aveau să se ridice marii filosofi
antesocratici. Locuitorii Miletului prelucrau metale preţioase,
produceau mobilă, exportau vin, ulei, covoare, peşte, grâu, sare,
animale şi sclavi. Cât priveşte prosperitatea Miletului nu putem
decât să fim de acord cu filosoful englez Hobbes care spunea:
„Tihna este sursa filosofiei, iar bunăstarea sursa păcii şi a tihnei.
Unde au apărut cetăţile mari şi prospere, acolo a început şi studiul
filosofiei”2.
19
 Istoricii filosofiei identifică şi alţi factori care au determinat
într-o măsură mai mică sau mai mare acest moment cogitabund:
- infinitul marin, fluxul şi refluxul, imaginea nemărginirii, a
plenitudinii şi a curgerii ce se perinda zilnic prin faţa ochilor
celor ce locuiau în oraşele porturi;
- dezvoltarea navigaţiei care a oferit posibilitatea observării
unor fenomene şi obiceiuri străine mitologiei homero –
hesiodice;
- amplasarea geografică favorabilă a acestor oraşe porturi3;
- concepţiile religioase ale grecilor, confruntarea dintre forţele
haosului şi ale cosmosului;
- aptitudinile native ale rasei: inteligenţa, dorul de libertate,
spiritul armonic, intuiţia, simţul esenţialului, spiritul
speculativ4;
- statutul politic mai liber din colonii faţă de cel din metropole5.
Pe lângă aceste cauze imanentiste mai mult sau mai puţin
obiective există şi altele de natură transistorică:
- actualizarea revelaţiei primordiale dispersate;
- necesitatea unei pregătiri raţionale pentru întruparea
Logosului divin.
Geniul gândirii presocratice aşa cum s-a manifestat el la un
Anaximandru, Xenofan, Heraclit, Parmenide sau Pitagora a fost cu
siguranţă pregătit de producţiile spirituale arhaice: celebrele epopei
homerice, poemele lui Hesiod, poezia orfică şi meditaţia sapienţială.
Această epocă prefilosofică a reflecţiei eline a făcut posibil acel
miracol al cugetării umane şi anume filosofia presocratică.
Condiţia grecului antic stătea sub semnul necesităţii. Zeii lor
nu aveau intenţii soteriologice ca Dumnezeul creştin, refuzau să se
reveleze oamenilor, preferând să-şi camufleze identitatea (sau lipsa
ei) în spatele unor mituri, mistere, profetese şi oniromanţi. Ori în
lipsa unui conţinut revelaţional suprem, grecilor antici nu le rămânea

20
decât cunoaşterea naturii, a omului, a naşterii şi morţii, precum şi a
relaţiei dintre Unu şi pluralitate.
Punându-şi întrebări de tipul: Ce este lumea? Din ce materie
este făcută? Ce rămâne în urma schimbării? Cei trei milesieni au
luat lucrurile pe cont propriu, refuzând să creadă că mânia lui
Poseidon dă naştere furtunilor sau că oamenii mor din cauza
săgeţilor ţintite de Apollo sau Artemis6.
Critica modernă a acestor concepţii „naive” trebuie să ţină
cont de faptul că în acea perioadă domina ideea însufleţirii tuturor
formelor fizice, graniţa dintre materie şi spirit, fiind încă destul de
confuză. De aici convingerea că principiul întemeietor al lumii, fie
că era el apă, foc, aer sau pământ, era responsabil de propriile-i
metamorfoze7. Acesta este motivul pentru care presocraticii mai
târzii, ca de pildă Empedocle şi Anaxagora, au vorbit şi de posibilele
cauze ale mişcării.
Nu este exclus ca grecii să fi preluat unele informaţii de la
babilonieni sau de la egipteni, cel puţin în domeniul matematicii, al
astronomiei, al tehnicii agrare sau al metalurgiei, însă prin structură,
aceste popoare nu erau preocupate de cunoaşterea în sine, ci de
acumularea unor cunoştiinţe care îi ajutau să-şi rezolve problemele
cotidiene. De pildă, babilonienii făceau calcule astronomice, însă
religia lor, având un caracter astral, aceste rezultate erau menite să
explice statutul divinităţilor astrale, în timp ce filosofia greacă se
posta pe poziţii agnostice faţă de zeităţile tradiţionale8.
Cu alte cuvinte atât babilonienii cât şi egiptenii foloseau
bunăoară focul sau apa însă numai grecii s-au întrebat ce natură au
aceste elemente, de ce dau naştere atâtor lucruri diferite? Punându-şi
în acest fel problema, grecii fac saltul providenţial de la particular la
generalitate9.
Nu trebuie să vedem în filosofii presocratici nişte teoreticieni,
obsedaţi de sistemicitate, ci dimpotrivă, cu excepţia lui Leucip din
Milet şi Democrit din Abdera, toţi se exprimă într-un stil poetic care
21
imită uneori tonul profeţiei. Filosofii milesieni caută prin mijloace
raţionale cauza primă a lucrurilor, fiind animaţi de o incurabilă
nostalgie după Adevărul absolut pe care illo tempore omul l-a
adulmecat faţă către faţă. Ei voiau să găsească acel principiu
(jh…initium rerumcare să explice originea a tot ceea ce există,
încercând să reducă pluralitatea realităţii fenomenale la o unitate.
Cu alte cuvinte, primii filosofi ionieni erau interesaţi de acel
ceva care rămâne egal cu el însuşi, în condiţiile în care ochii noştri
asistă zilnic la spectacolul metamorfozării realului. Această perpetuă
schimbare analizată de milesieni va genera mai târziu o tensiune
metafizică în gândirea greacă prin cele două soluţii opuse ,propuse
de Heraclit din Efes şi Parmenide din Elea.
Primul dintre cei trei milesieni, Thales(aprox. 640-558 î. Hr.)
afirmă că începutul tuturor lucrurilor este apa. Oricât ar fi de naivă
ontologic această idee, rămâne totuşi genială încercarea de
surprindere a unui principiu la care s-ar putea reduce existenţa.În
virtutea unei conştiinţe a unităţii cosmice, filosoful din Milet
investeşte un element pur fizic cu “semnificaţie metafizică”10.
Motivul care l-a determinat pe Thales din Milet să aleagă apa ca
temei ultim al lumii este incert. E posibil ca acest lucru să-i fi fost
sugerat de abisul marin pe care-l scruta zilnic, de caracterul fluid,
permeabil şi omniprezent al apei, de capacitatea de transformare dar
şi de indispensabilitatea acestui element în ecuaţia vieţii.Întrebarea
lui Thales se opreşte aici, el nu se întreabă asupra începutului acestui
pretins început pentru că-l considera etern. De aici putem deduce
faptul că pentru Thales ,apa nu avea doar un sens strict material, nu
reprezenta ceea ce reprezintă de pildă H2O pentru moderni, ci avea
un înţeles mai profund, metafizic.
Pentru vechii greci graniţa dintre material şi imaterial nu era
încă suficient de bine marcată.Înţelegem astfel de ce pentru Thales
din Milet întreaga materie era însufleţită.

22
 Elevul lui Thales, Anaximandros(618-547 î. Hr.) caută
elementul ordonator într-o zonă a nedeterminării, convins că numai
un principiu abstract, indeterminat precum apeiron-ul, are calitatea
de a da naştere unor entităţi determinate. Pentru ca procesul devenirii
să fie etern a fost nevoie de un principiu nonsenzorial şi nemărginit.
Acestei necesităţi metafizice răspundea principiul anaximandric.
Atributele apeiron-ului erau prezentate într-o manieră apofatică:
negenerat, indestructibil, neperisabil, inepuizabil, neschimbabil şi
netrecător. Ieşind, printr-un impuls intern, din omogenitatea sa
primordială, produce, prin diferenţiere contrariile: cald-rece, umed-
uscat etc. din care a luat fiinţă lumea11. Odată diferenţiat, caldul s-a
adunat în jurul recelui în formă de glob, precum coaja înconjoară
copacul. Această masă a stat la baza lumilor vizibile pe care apeiron-
ul le va înghiţi din nou în sine. Procesul se repetă la infinit. Viaţa
apare prin evaporarea elementului umed sub acţiunea soarelui.
Primele animale asemănătoare cu peştii, înfăşurate într-un fel de
carapace cu ţepi au ieşit pe uscat, pierzându-şi după o vreme acest
accesoriu natural. Omul, la rândul său s-a născut din aceste
vieţuitoare. Cel de-al treilea filosof milesian, Anaximene(582-528 î.
Hr.) va abandona abstracţiile logice ale predecesorului său, revenind
în spaţiul sensibil. Principiul lucrurilor este, după el, aerul. Precum
sufletul omenesc, care nu este altceva decât aer, coordonează trupul
tot astfel lumea este guvernată de aer. Aerul lui Anaximene nu este
neapărat aerul comun care-l respirăm, ci mai degrabă un soi de suflu
fin(pneuma). Din aer prin condensare şi rarefiere se nasc lumea şi
lucrurile din ea.
Matematician de geniu, filosof, astronom şi cugetător etico-
religios, Pitagora din Samos (aprox. 570-490 î. Hr.) pune la baza
realităţii raporturile matematice. Totul este număr. Universul
(kovsmos) este clădit pe armonie şi ordine. În jurul focului central
(scaunul lui Zeus) se învârt zece sfere care poartă zece corpuri
cereşti: Pământul, Luna, Soarele, Mercur, Venus, Marte, Jupiter,
23
Saturn, Stelele fixe şi Contrapământul (ajntivcqwn). În rotirea lor,
aceste sfere produc o muzică inaudibilă oamenilor, pentru că s-au
obişnuit cu ea încă din momentul naşterii. Sufletul este de origine
divină şi de aceea nu poate fi decât nemuritor.
Pitagoreismul n-a reprezentat doar o şcoală filosofică, ci şi un
mod de viaţă reglementat de un set de precepte religios-morale al
căror scop era virtutea, armonia raţionalului cu iraţionalul în sufletul
adeptului. Acest lucru poate fi facilitat de ascultarea muzicii, viaţă
ordonată, autocunoaştere şi contemplarea cosmosului.
Heraclit din Efes (fl. 500 î. Hr.) se opreşte asupra eternei
schimbări a lucrurilor. Totul devine. Nimic nu rămâne identic cu
sine. Lucrurile au calităţi opuse : rece-cald, umed-uscat, zi-noapte,
iarnă-vară, tinereţe-bătrâneţe, viaţă-moarte etc., realitatea, nefiind
altceva decât suma luptelor dintre contrarii (“Războiul e tatăl tuturor
lucrurilor”). O raţiune adâncă, Logos-ul are rolul de a menţine un fel
de echilibru între aceste contrarii. Heraclit alege ca principiu şi
imagine a devenirii focul. Lucrurile se nasc din foc şi se transformă
în el „aşa cum mărfurile se schimbă în aur şi aurul în mărfuri”
(fr.90). Evoluţia realităţii înscrie un proces circular, efeseanul
neadmiţând nici un început, nici un sfârşit al lumii(“tot una este
începutul şi sfărşitul unei circumferinţe” fr. 103 ). La sfârşit va fi un
incendiu universal. Astfel, multiplicitatea se va întoarce la Unul
pentru ca totul să o ia de la început.
În opoziţie cu concepţia lui Heraclit din Efes se conturează
programul eleat. Pentru reprezentanţii şcolii eleate singura realitatea
este dată de existenţa unică, necreată, imobilă, eternă şi indivizibilă.
Pe lângă cercetările sale din domeniul geografiei, geologiei,
astronomiei sau meteorologiei, pe lângă atitudinea sa critică faţă de
mitologie şi religia tradiţională, Xenofan din Colophon(aprox. 570-
480 î. Hr.) are o contribuţie majoră pe tărâmul filosofiei. Idealul
uman al acelei vremi, atletul (cultul muşchilor) este înlocuit de el cu
un ideal spiritual care pune în valoare înţelepciunea, forţa minţii
24
umane.În opoziţie diametrală cu politeismul antropomorf şi vulgar al
vremii sale, Xenofan afirmă existenţa unui zeu unic, necorporal,
nedevenit şi nemuritor (“unul este zeul între zei şi oameni mai mare,
nici la chip, nici la minte asemenea oamenilor” fr. 23). Xenofan
pune sub semnul identităţii cosmosul şi Divinitatea alunecând prin
aceasta într-o formă de panteism metafizic. Concepţia sa profundă şi
originală despre Divinatate va constitui o sursă de inspiraţie nu
numai pentru filosofii eleaţi ci chiar şi pentru unii autori patristici.
Adevăratul întemeitor al şcolii eleate, Parmenide (aprox. 510-
450 î. Hr.) operează o separare radicală a principiului de lucruri,
împingând interogaţia în direcţia analizei principiului însuşi.
Realitatea în esenţa ei ultimă nu este aşa cum ne-o prezintă datele
sensibilităţii. Devenirea este o simplă iluzie. Gândirea este identică
cu existenţa căci “ceea ce nu poate fi gândit nu există”. Existenţa nu
s-a născut nici din ceva existent, nici dintr-un neexistent. Naşterea
din ceva existent presupune o existenţă anterioară ceea ce ar însemna
un regres ad infinitum, iar naşterea din neexistent este imposibilă
devreme ce nonexistenţa nu poate fi gândită. Astfel stând lucrurile,
existenţa nu poate avea nici început nici sfârşit :ea este eternă şi
identică cu sine (fr. 8,29). Non-existenţa este asimilabilă spaţiului
gol, negat cu vehemenţă de către Parmenide. Existenţa umple totul.
Nu e posibil nici un gol, nici o fisură. Adevărul nu poate fi cunoscut
decât prin intermediul gândirii raţionale în timp ce percepţiile
senzoriale se limitează la părere.
Zenon din Eleea (490-430 î. Hr.), elevul lui Parmenide, aduce
în sprijinul concepţiei maestrului său un set de argumente de o
fascinantă perspicacitate. Metoda zenoniană constă în acceptarea
ipotetică a valabilităţii tezei adversarului, pentru a dovedi apoi,
printr-o serie de argumente, că ea conduce la grave contradicţii.
Celebrelele aporii ale lui Zenon(Argumentul existenţei spaţiului în
alt spaţiu, Argumentul dihotomiei, Argumentul săgeţii, Achile şi

25
broasca ţestoasă, Argumentul stadiului) sunt îndreptate împotriva
mişcării, a existenţei vidului şi a multiplicităţii lucrurilor.
Aristotel în Analiticile secunde, dar şi Bergson în Introducere
în metafizică vor critica argumentele zenoniene, dovedindu-le în cele
din urmă falsitatea. Cu toate că argumentele sale erau întemeiate pe
sofisme, Zenon a fost considerat încă de către Aristotel fondatorul
dialecticii, maniera lui de argumentare, contribuind în mod decisiv la
dezvoltarea gândirii logice.
Ultimul reprezentant al Şcolii eleate, Melisos din Samos(fl.
440 î. Hr.) sistematizează gândirea parmenidiană aducându-i unele
completări :Fiinţa nu este numai mărginită aşa cum credea
Parmenide, ci şi nemărginită ;mişcarea presupune vidul în care
existenţa să se poată produce, ori a a admite vidul înseamnă a
accepta existenţa non-existentului etc.
Empedocle din Agrigent(aprox. 490-435 î. Hr.) pune la baza
mişcării elementelor fundamentale(pământul, apa, focul şi aerul)
conceptele de iubire (filia) şi ura (neikos). Nu trebuie să vorbim de
naştere şi de moarte, ci de unire şi despărţire, pentru că prima uneşte,
iar a doua desparte particulele lucrurilor. Cele două forţe cosmice,
iubirea şi ura sunt într-o permanentă luptă, acest lucru, ducând la o
eternă biruinţă, dar şi la o eternă apunere.În lucrarea sa de bătrâneţe
“Purificaţii”, Empedocle este puternic influenţat de ideile orfico-
pitagoreice. Prin concepţia sa zoogonică şi respectiv antropogonică a
anticipat, în mod uimitor, teoriile darwniste.
Anaxagora din Klazomene(aprox. 500-428 î. Hr.) este primul
filosof presocratic care face diferenţa între materie şi spirit. După
acest filosof, numărul elementelor nu este reductibil la patru. Există
dimpotrivă o infinitate de elemente responsabile de diferenţele dintre
lucruri. Aceşti corpusculi materiali, diferiţi unii de alţii prin formă,
culoare şi gust, infiniţi cantitativ şi neschimbători calitativ, sunt
numiţi de Anaxagora spevrmata, adică seminţe ale lucrurilor. Orice
fărâmă de materie cuprinde părţi din întreaga materie ; “totul în
26
toate” acesta era principiul ontologiei anaxagoriene. Prin analogie cu
spiritul omului, Anaxagora ajunge la concluzia că şi cosmosul are un
astfel de spirit. Acest spirit universal (nous) este principiul
coordonator şi mişcător al lumii. Nous-ul însă este independent de
existenţa materială, el nu este făcut din homoiomeri12 ca şi restul
lucrurilor. Spiritul este simplu, infinit, independent, neschimbabil şi
neamestecat. Cu toate că uneori este tentat să acorde şi unele atribute
materiale Nous-ului (“el este cel mai pur şi mai fin dintre toate
lucrurile” fr. 6), Anaxagora a depăşit maniera de gândire
materialistă, pregătind prin aceasta calea idealismului platonician13.
Atomiştii introduc în gândirea greacă modul de explicare
mecanicist al existenţei. Astfel Leucip (sec. V î. Hr.) consideră că
întreaga realitate este constituită din unirea şi separarea unor
particule materiale, infinit de mici şi indivizibile numite atomi
(a]toma).În opoziţie cu concepţia eleată, Leucip postulează nu numai
existenţa materiei(plinului), ci şi existenţa golului. Intuiţia lui Leucip
din Milet a fost confirmată în modernitate de fizica atomică.
Democlit din Abdera (aprox. 460-360 î. Hr.) continuă ideile
maestrului său Leucip. Principiul ultim al lumii este materia. Atomii
sunt cele mai mici particule din lumea fizică. Aceştia au formă,
ordine, poziţie, mărime diferită şi sunt eterni.În căderea lor în spaţiul
infinit, atomii se ciocnesc, declanşându-se astfel o mişcare circulară
în urma căreia atomii uşori sunt aruncaţi departe, iar cei grei se
adună în centru. Primii dau naştere bolţii cereşti, iar cei din urmă
formează pământul. O astfel de mişcare circulară produce un
cosmos. Numărul lumilor este nelimitat. Alături de atomi există şi
goluri, altfel n-ar fi posibilă mişcarea. Sufletul la rândul lui este
alcătuit din atomi fini, de formă sferică, ceea ce le facilitează viteza
de mişcare. Prin inspiraţie atomii pătrund în corp. Sufletul este de
natură materială şi prin urmare dispare odată cu trupul.
În a doua jumătate a sec. V î. Hr. ia amploare fenomenul
sofistic. Sofistica apare în spaţiul cultural grec pe fondul unui
27
scepticism şi relativism indus de speculaţiile filosofice pe tema
cunoaşterii adevărului, dar şi ca urmare a nevoii tinerilor de a
deprinde arta de a vorbi în contextul dezvoltării democraţiei
ateniene. Deşi criticaţi aspru de către Platon şi Aristotel, ca profesori
de retorică, instruiţi în eristică14, sofiştii posedau cunoştinţe din toate
domeniile spiritului, contribuind prin aceasta, în mod decisiv, la
dezvoltarea culturii greceşti.
Sub influenţa lui Heraclit din Efes, Protagoras din
Abdera(aprox. 480-420 î. Hr.) ajunge la un subiectivism radical.
Existenţa lucrurilor depinde de subiectul cunoscător. Nu există
adevăr, decât judecăţi relative. Protagoras merge până acolo încât
pune la îndoială chiar şi adevărurile matematice.
Gorgias din Leontinoi (aprox. 484-377 î. Hr.) prin celebra sa
trilemă : 1) Nu există nimic ; 2). Dacă ar exista ceva, n-ar putea fi
cunoscut ; 3). Dacă ar putea fi cunoscut n-ar putea fi comunicat,
practică un nihilism radical, însă nu absolut atâta vreme cât încă mai
are certitudinea că fie şi aceste principii pot fi comunicate. Gorgias
din Leontinoi rămâne în istoria filosofiei părintele nihilismului
european, însă acest tip de nihilism este mult mai temperat decât
nihilismul oriental practicat de pildă de un Nagarjuna.
Prodicos din Keos(a doua jumătate a sec. V î. Hr.) inventează
sinonimia.În parabola Heracles la răscruce ,sofistul pledează pentru
o viaţă virtuoasă, însă nu din raţiuni metafizice, ci mânat de un soi
de utilitarism moral.
Hippias din Elis(sec. V î. Hr.) renumit prin cunoştinţele sale
enciclopedice, descoperă arta mnemotehnicii şi critică morala
tradiţională care nesocoteşte legea naturală. Legea pozitivă, nomosul
artificial diferă de la o cetate la alta, dezbinându-i prin aceasta pe
oameni care au un fond etic natural comun.
Critias (462-403 î. Hr.), vărul mamei lui Platon are o viziune
pesimistă asupra vieţii. Religia este invenţia unor oameni inteligenţi
pentru a-i speria pe criminali cu mânia zeilor atotputernici15.
28
 Platonismul survine ca o sinteză între cele două poziţii
ireconciliabile care au constituit probabil problema esenţială a
filosofiei greceşti. Deci eleatismul poate fi redus la afirmaţia că
numai fiinţa este (şi nefiinţa nu), heraclitismul poate fi concentrat în
sentinţa „nimic nu este, ci totul devine”. Dacă pentru Parmenide
imobilitatea fiinţei, caracterul ei imutabil şi etern era o evidenţă,
pentru Heraclit, devenirea primează, fiind ridicată la rang de
principiu universal. Parmenide elimină contradicţia, iar şi Heraclit o
cultivă.
Punând identitatea dintre gândire şi fiinţă, Parmenide spune
că ontologicul poate fi gândit, deci fiinţa nu este inaccescibilă
gândirii. În faţa acestor două poziţii ireconciliabile ,Platon propune o
concepţie sintetică, separând sferele de referinţă ale acestor
concepţii.
Elealismul şi heracliteismul sunt contradictorii numai dacă se
referă la acelaşi domeniu ontologic, ori Platon acceptă atât
programul eleat cât şi cel heraclitic, separând domeniile. În felul
acesta evită tensiunea dintre cele două poziţii metafizice. Cu alte
cuvinte,Λ cei doi vorbesc de lucruri diferite.
Ceea ce spunea Heraclit e valabil numai pentru simţuri,
pentru lumea devenirii, iar ceea ce spune Parmenide e valabil pentru
teritoriul esenţelor pure. Platonismul debutează astfel printr-o
separaţie între inteligibil şi sensibil. Inteligibilul este etern, nu
devine, nu are spaţiu şi timp şi nici una din calităţile sensibilului.
Inteligibilul ar fi reprezentat de paradigme, de forme, de arhetipuri
care sunt universalele din lucruri.
Indivizii participă în schimb la aceste modele care au gradul
cel mai înalt de realitate. În raport cu aceste paradigme originare ale
realului existenţele, individualele care participă la idei sunt cόpii,
simulacre ale inteligibilului.
Majoritatea filosofilor presocratici (sec. VII-V î. Hr.) erau din
afara Atenei, respectiv din Grecia Mare (Ionia, Italia de Sud sau
29
Sicilia). Lucrările lor, care în general purtau titlul convenţional
„Peri… v” (Despre natură), s-au pierdut aproape în întregime.
Concepţiile lor filosofice s-au reconstituit din anumite fragmente
citate de succesori sau din însemnările doxografice şi biografice
(Teofrast, Apolodor din Atena, Aristofan din Bizanţ, Satirus,
Diogene Laertios etc.).
Alte izvoare relevante pentru cunoaşterea filosofiei
antesocratice se referă la unii filosofi, istorici, scriitori şi Sfinţi
Părinţi ai Bisericii care au scris în perioada antică: Platon, Aristotel,
Cicero, Plutarh, Sextus Empiricus, Porfirius, Clement Alexandrinul,
Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, Origen etc.
Începând cu Platon ideile filosofilor presocratici s-au bucurat
de-a lungul timpului de un interes aparte. Nietzsche a mers până
acolo încât a afirmat că doctrinele filosofilor presocratici constituie
de fapt adevărata filosofie greacă, momentul Socrate, înregistrând,
după autorul „Naşterii filosofiei în epoca tragediei greceşti”, un
iremediabil regres. Heidegger la rândul lui a fost impresionat de
reflecţia presocraticilor asupra raportului dintre Fiinţă şi fiinţări. De
altfel întreaga filosofie occidentală s-a dezvoltat în prelungirea celor
două poziţii presocratice opuse: Heraclit şi Parmenide. Nu regăsim
staticismul parmenidian în Etica lui Spinoza sau devenirea
heraclitiană în sistemul hegelian?
Importanţa filosofilor presocratici este dată nu numai de
faptul că ei trasează liniile unui program cognitiv în spaţiul cultural
european. Ideile lor clare, necontaminate de stafilococite lingvistice,
după mai bine de două milenii şi jumătate, continuă încă să ne
fascineze şi să ne fertilizeze gândurile tocmai pentru că ţin de
rostirea originară.

30
I. HILOZOISMUL1 IONIAN

1. THALES DIN MILET

VIAŢA
Cu Thales din Milet (?640-558 î. Hr.) începe propriu-
zis filosofia europeană. Thales este astronom, geometru,
moralist, arhitect, economist şi filosof. Aparţine unei
familii ilustre. Numele tatălui era Examyas, iar al mamei
Kleobulina. Herodot afirmă originea feniciană a lui
Thales. După alte surse este milesian2.
A fost considerat unul dintre cei Şapte Înţelepţi
alături de Kleobulos, Solon, Kilon, Periandros, Pittacos şi
Bias3. Prevede o eclipsă de soare aproape totală4.
Calculează distanţa dintre corăbii pe mare. Se crede că
învăţând geometria în cursul unor călătorii în Egipt a adus
această ştiinţă în Grecia ,contribuind personal la
dezvoltarea ei. Lui Thales i se atribuie cinci teoreme:
1. Diametrul împarte cercul în două părţi egale.
2. Unghiurile de la baza unui triunghi isoscel sunt
egale.
3. Dacă două linii drepte se intersectează, unghiurile
opuse sunt congruente.
4. Unghiul înscris într-un semicerc este unghi drept.
5. Un unghi este determinat dacă sunt date o latură şi
unghiurile adiacente ei5.
Era un om retras. Unii autori pun pe seama lui Thales
o serie de fapte amuzante: „Cum oamenii îl criticau pe

31
Thales, reproşându-i sărăcia şi spunându-i că filosofia
este o îndeletnicire nefolositoare, Thales şi-a dat seama,
pe baza calculelor sale astrologice, că se va produce o
recoltă abundentă de măsline, şi chiar din timpul iernii,
dispunând de o sumă de bani a închiriat toate presele de
ulei existente atât în Milet cât şi în Chios, fără ca nimeni
să-l concureze. Când a sosit momentul recoltei şi când
toată lumea căuta de zor prese, Thales le-a reînchiriat pe
cele arvunite de el, în condiţiile în care dorea. Realizând o
sumă importantă de bani, a dovedit că pentru filosofi este
uşor să se îmbogăţească, dacă doresc acest lucru, dar că
nu acesta este ţelul urmărit de ei”6.
Se mai spune că „ieşind de acasă însoţit de o
bătrână ca să observe stelele, căzu într-o groapă şi
strigătele sale de ajutor făcură pe bătrână să-i spună:
cum vrei să ştii ce-i în cer, Thales, când nu eşti în stare să
vezi ce-i la picioarele tale?”7. Tot despre Thales se
povesteşte că fiind odată întrebat de ce nu face copii a
răspuns: „pentru că iubesc copiii”8.

SCRIERILE
- Astrologia nautică
- Despre Principii
- Despre Solstiţiu
- Despre Echinocţiu9

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început a fost apa (‟)10.
2. Apa este esenţa tuturor lucrurilor11.

32
 3. Asemenea lemnelor, frunzelor şi norilor oamenii
sunt plini de apă. Totul musteşte în Univers.
4. Apa e rece şi fierbinte, tulbure, lină şi învolburată,
moale când curge şi tare când îngheaţă.
5. Apa curge veşnic, iar acolo unde există mişcare
există viaţă.
6. Apa nu are început nici pieire12.
7. Tot ce nu are apă se usucă şi piere.
8. Pământul stă pe apă.
9.„taouvvn
‹”Jv
vvvvv
JvvJvvv
JvvJJv” ( „Cele patru mult
discutate elemente dintre care afirmăm că primul este apa
şi într-un anume fel îl considerăm element unic, se
amestecă laolaltă în vederea unirii, combinării şi
constituirii lucrurilor din cosmos cum dealtfel am spus-o
şi în prima parte”)13.
10. Toate se nasc din apă şi se întorc în apă.
11. Sufletul omului este de apă şi se află într-o
continuă mişcare.
12. Întreaga materie este însufleţită.
13. Prin umiditate care sălăşluieşte în toate, puterea
mişcării divine pătrunde întreg Universul.
14. Forţa interioară a apei o face să se preschimbe în
pământ, aer şi foc.
15. Toate lucrurile din lume sunt fenomene
trecătoare ale apei.
16. Hrana oamenilor şi a animaleleor este umedă.

33
 17. Apa nu este altceva decât principiul ascuns al
umedului.
18. Sursa căldurii este în apă. Soarele bea din apa
mării ca să poată străluci şi stelele sunt nori aprinşi.
19. Trupurile morţilor trebuie înmormântate în
pământ ca să se poată resorbi în umezeala din care au ieşit.
20. Pământul pluteşte pe apă asemenea unei bucăţi de
14
lemn .

21. Lucrul cel mai greu este a se cunoaşte pe sine15.

22. Lucrul cel mai uşor este a sfătui pe altul16.
23. Divinitatea este „ceea ce nu are nici început
nici sfârşit”17.
24. Cel mai uşor de suportat o nenorocire este
atunci când îi vedem pe duşmani mai nenorociţi decât
noi18.
25. „Dintre toate câte există, divinitatea e cea mai
străveche, căci ea este nenăscută”19.
26. „Cel mai frumos lucru este Universul căci el
este opera divinităţii”20.
27. „Cel mai mare e spaţiul căci el le cuprinde pe
21
toate” .
28. „Cel mai iute e spiritul căci el aleargă
pretutindeni”22.
29. „Cea mai tare e necesitatea căci ea domneşte
peste toate”23.
30. „Cel mai înţelept e timpul căci el descoperă
24
toate” .
31. „Lumea este însufleţită şi plină de zei”25.
32. Nici gândul nu-l putem ascunde de zei26.
33. Fericit este „acela care are trup sănătos, spirit
iscusit şi fire educată”27.
34
 34. Moartea nu este cu nimic diferită de viaţă28.
35. „Fereşte-te de bogăţia dobândită pe căi
necinstite şi caută să nu fii acuzat de necredinţă faţă de
cei care ţi-au fost camarazi credincioşi”29.
36. „Grija pe care o ai de părinţii tăi, tot aceeaşi s-
o aştepţi şi de la copiii tăi”30.
37. Apa cade din cer şi îşi face loc în pământ, ne
hrăneşte şi ne scaldă, mână corăbiile şi ascute cozile
peştilor31.
38. Apa este vie căci marea se agită de la sine.
39. Când săpăm fântâni înjunghiem pământul. Apa
este sângele lui.
40. Izvoarele şi râurile sunt lacrimile lumii.
41. Când plouă plânge Dumnezeu.
42. Apa este apă.

35
2. ANAXIMANDRU

VIAŢA
Anaximandru (610-547 î. Hr.), mai tânăr decât
Thales, este la rândul lui filosof, astronom, geometru şi
geograf. Conduce colonizarea din Milet spre Apolonia 1.
Desenează o hartă a pământului încercând să explice
modul de formare a mărilor. Salvează viaţa unui mare
număr de spartani prin faptul că prevede un cutremur şi îi
convinge să-şi părăsească cetatea2.
După tradiţie Anaximandru ar fi inventatorul
ceasornicului solar (v) şi constructorul primului
glob al cerului ()3.

SCRIERILE
Lexiconul bizantin Suidas (1000 d. Hr.) pune pe
seama lui Anaximandru patru opere:
- Despre natură
- Descrierea Pământului
- Stelele Fixe
- Sfera4

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început a fost Nemărginitul (v).
2. Natura Nemărginitului este veşnică şi „lipsită de
bătrâneţe”5.
3.„JJv“J»J
vv‹v

36
vvvv
vvvv”.
(„Începutul lucrurilor este apeiron-ul ... De acolo de unde
se produce naşterea lucrurilor, tot de acolo le vine şi
pieirea, potrivit cu necesitatea, căci ele trebuie să dea
socoteală unele altora, pentru nedreptatea făcută, potrivit
cu rânduiala timpului”)6.
4. Principiul () nu e apa, nici pământul, nici
aerul, nici focul, ci o substanţă (v) nemărginită, din
care-şi trag originea toate bolţile cereşti şi lumile din
miezul lor7.
5. Lucrurile nu se nasc din transformarea
elementului, ci din desprinderea contrariilor printr-o
eternă mişcare8.
6. Nemărginitul este invizibil şi în el sălăşluiesc
toate lucrurile.
7. Mânat de propriul impuls, Apeiron-ul iese din
sine şi prin diferenţiere produce lumea văzută.
8. Nemărginitul este cauza naşterii şi pieirii9.
9. Puterea care generează căldura şi frigul s-a
diferenţiat odată cu apariţia lumii şi a făcut să apară la
periferia ei o sferă de foc care înconjoară atmosfera din
jurul pământului precum scoarţa îmbrăţişează lemnul
copacilor10.
10. După ce sfera de foc s-a rupt în cercuri s-au
format soarele, luna şi stelele11.
11. Omul s-a născut din vieţuitoare de specie
diferită12.
12. Naşterea, fiinţarea şi moartea sunt
determinate13.

37
 13. „Forma pământului este curbată şi rotunjită,
asemenea unei coloane de piatră. Noi păşim pe una din
suprafeţele de bază, iar cealaltă se află de cealaltă
parte”14.
14. Astrele se ivesc sub forma unui inel de foc
desprins din focul cosmic şi sunt împresurate de aer. Pe
dinăuntrul cercului se află nişte deschizături, ca şi găurile
unui flaut, prin care se văd astrele15.
15. Eclipsele au loc atunci când aceste găuri se
astupă16.
16. Lună plină sau lună scăzută avem după felul
cum sunt aceste deschizături, astupate sau libere17.
17. Animalele sau născut din umezeala evaporată
de căldura soarelui18.
18. Omul, la început, era asemenea unui peşte19.
19. „Vânturile se produc din straturile de aer cele
mai uşoare ale văzduhului, ce se desprind şi intră în
mişcare atunci când se îngrămădesc laolaltă”20.
20. Ploile sunt cu putinţă din cauza exhalaţiei de
aer „ridicată de soare din pământ”21.
21. Când furia vântului despică norii au loc
fulgerele22.
22. Tunetele sunt „zgomotele pe care le face nourul
23
izbit” .
23. Dacă uneori auzim tunetul şi nu vedem fulgerul
este din cauza faptului că „suflul mai slab n-a reuşit să
producă flacăra ci numai sunetul”24.
24. „Marea este un rest al primei umidităţi, după
ce partea cea mai mare a acesteia a fost secată de foc, pe
când cea rămasă a suferit prefaceri din pricina încingerii
ei”25.

38
 25. Primele animale s-au născut în apă, fiind
îmbrăcate în carapace cu ţepi. Înaintând în vârstă au ieşit
pe uscat şi după ce acea scoarţă li s-a crăpat, şi-au
schimbat modul de viaţă26.
26. „Din apa amestecată cu pământ şi supusă
încălzirii au ieşit peşti sau animale asemănătoare cu
peştii”27.
27. În pântecele acestor animale s-au format
oamenii, foetus-ul, rămânând acolo pentru a se maturiza.
Desprinzându-se foetus-urile, din ele au ieşit bărbaţi şi
femei, capabile să se hrănească, fără nici un ajutor28.
28. Peştele este tatăl şi mama oamenilor29.
29. Pământul pluteşte ca o pasăre în văzduh.
30. Strălucirea lunii este înşelătoare, căci este
luminată de soare30.
31. Pământul este un corp rotund şi este aşezat în
mijlocul Universului31.
32. Soarele seamănă cu o roată de car şi este egal
cu pământul, dar cercul rotitor de pe care se produce
exhalaţia focului este mai mare de 27 de ori ca pământul32.
33. În soare îşi arde taina un foc desăvârşit33.
34. „Cercul lumii este de 19 ori mai mare decât
pământul”34.
35. Nemărginitul nu are o origine căci aceasta ar fi
pentru el o limită35.
36. Precum în jurul unei sfere te poţi învârti de o
infinitate de ori fără a-i da de capăt, tot astfel nici
apeironul nu are hotar.
37. Apeiron-ul este divinul36.
38. Nemărginitul () este Nemărginit.

39
3. ANAXIMENE

VIAŢA
Fiul lui Eurystratos, Anaximene (aprox. 585-525 î.
Hr.) se naşte la Milet fiind prieten şi discipol al lui
Anaximandru. După unii cercetători el este primul
gânditor care face distincţia între planete şi stele fixe.

SCRIERILE
Anaximene este autorul unei opere cu titlul obişnuit
în această perioadă, Despre natură (v)1.

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început a fost aerul ( ).
2.„‹JvJv‹
”vvv
”2.
3. „Toate iau naştere prin condensarea şi
rarefierea aerului”3.
4. „Din aer se nasc toate cele ce există, cele ce au
existat şi vor există, şi zeii şi lucrurile divine”4.
5. Aerul este nemărginit, iar cele ce se nasc din el
sunt determinate5.
6. Aerul n-a fost creat de zei, ci zeii se nasc din el6.

40
 7. Aerul este divinitatea7.
8. Aerul este sufletul lumii care pune totul în
mişcare.
9. Aerul nu este ceea ce vedem cu ochii în jurul
nostru, ci este un suflu ().
10. Prin rarefiere, din aer se naşte focul, iar prin
condensare, se nasc vântul, norii, ploaia, apa, pământul şi
pietrele.
11. Sufletul este aer şi lumea întreagă este o
suflare.
12. Pământul este plat şi este purtat de aer8.
13. Soarele, luna şi stelele îşi au începutul în
pământ9.
14. Soarele este pământ însă a devenit incandescent
din cauza mişcării rapide şi căldurii10.
15. Aerul se află într-o permanentă mişcare. Dacă
aerul nu s-ar mişca nici lucrurile nu s-ar preface11.

16. „Grindina se produce atunci când apa care

cade din nori îngheaţă”12.
17. Fulgerul are loc atunci când norii se rup din
cauza vânturilor violente13.
18. Curcubeul se naşte prin reflectare când razele
soarelui cad peste aerul strâns la un loc14.
19. „Stelele sunt fixate ca nişte cuie pe firmamentul
cristalin”15.
20. „Soarele este lat ca o petală”16.
21. „Omul este aer”17.
22. Sufletul este de natura aerului18.
23. „Acel ceva din materie care se contractă şi se
comprimă este recele, iar ceea ce se prezintă rarefiat
(v) şi destins este caldul”19.
41
 24. „Omul suflă pe gură şi cald şi rece. Suflarea se
răceşte dacă este presată şi comprimată cu buzele, iar
dacă se lasă gura liber deschisă ea exhaltă căldură
datorită răririi produse”20.
25. „Stelele se mişcă în jurul pământului nu pe sub
el”21.
26. Stelele nu dau căldură din cauza distanţei mari
la care se află22.
27.„vÓÔv
av“”vv
v„‹v
vv”23.
28. Precum peştii nu pot trăi pe uscat, astfel nici
oamenii nu pot trăi în apă căci ei sunt peşti tereştri ce
înnoată în aer.
29. Aerul (J) este aer.

42
II. PITAGORA DIN SAMOS

VIAŢA
Pitagora (Pythagoras) se naşte în anul 570 î. Hr. în
Samos, o insulă ioniană aproape de coasta Asiei Mici.
Mnesarchos, tatăl său, era şlefuitor de pietre preţioase,
meserie în care se va fi instruit şi fiul său. Face călătorii în
Egipt, Babilonia, Persia şi India. La vârsta de 40 de ani,
pentru a scăpa de tirania lui Polycrates care conducea
insula Samos, Pitagora a emigrat în colonia aheiană
Crotona din sudul Italiei unde pune bazele unei şcoli,
comunităţi (confrerii) cu caracter filosofic, religios-etic şi
politic.
Întrucât principiile pitagoreice se pliau pe doctrina
partidului aristocratic din Crotona, Pitagora şi ordinul său
religios s-au bucurat o vreme de mare respect din partea
conducătorilor acestei cetăţi. Pe la mijlocul secolului al V-
lea î. Hr., în urma victoriei democraţilor, adepţii încep să
fie persecutaţi. Un anume Kylon, bărbat cu avere şi cu
influenţă în Crotona, însă cu un caracter care lăsa de dorit,
îşi manifestă dorinţa de a intra în comunitatea pitagoreică.
Considerându-l inapt pentru această calitate, Pitagora îl
respinge fără rezerve. Acest lucru va duce la o luptă
înverşunată împotriva ordinului pitagoreic. Li se
incendiază casele în care se adunau, mulţi dintre ei fiind
ucişi. Cei care au scăpat cu viaţă s-au refugiat în Grecia
unde au făcut cunoscute ideile învăţătorului, ceea ce va
face ca în anul 100 î. Hr. să aibă loc o reînviere a doctrinei
pitagoreice. Pitagora însuşi a fugit în Metapont unde
probabil în anul 490 î. Hr., forţat să stea într-un templu, a
43
murit de foame1. După unele surse, Pytagoras ar fi fost
căsătorit cu o femeie cretană pe nume Theano care i-ar fi
dăruit un fiu, Telauges şi o fiică, Myia2.
Geniul lui Pitagora se manifestă în varii domenii:
filosofie, matematică, astronomie, acustică sau morală
care, aşa cum am mai precizat, intrau, la început, în sfera
mai largă a filosofiei. Pitagora a fost primul gânditor care
s-a numit pe sine  şi nu 3. Discipolii lui
Pitagora investeau spusele magistrului cu o autoritate
vecină cu cea a îndemnurilor revelate, folosindu-se de
formula “, „magister dixit”.
Pitagora şi pitagoricienii au o serie de contribuţii
ştiinţifice. În matematică au descoperit teorema care
poartă, dealtfel, numele filosofului: „pătratul ipotenuzei
este egal cu suma pătratelor catetelor”, aplicarea
aritmeticii la geometrie, tabla lui Pitagora, sistemul
decimal etc.
În domeniul astronomiei au descoperit dubla
mişcare a pământului, în jurul propriei axe şi în jurul
„focului central” sau a soarelui, cauza eclipsei de lună
prin interpunerea pământului etc.

SCRIERILE
Diogene Laertios în Vieţile şi doctrinele
filosofilor,4 citând la rândul lui surse la fel de nesigure,
spune că Pitagora ar fi scris trei tratate (Despre natură,
Despre educaţie, Despre politică) şi câteva poeme
(Despre univers, Poemul sacru, Despre suflet, Despre
evlavie ş.a.), însă cercetătorii moderni afirmă în
unanimitate că aceste scrieri sunt însemnări tardive ale
discipolilor puse pe seama lui Pitagora5.
44
Învăţătura
1. La început a fost numărul (Jv).
2. Toate lucrurile tind să se asemene cu Unul6.
3. Întregul Univers este număr şi armonie7.
4. Numărul cuprinde în sine adevărul.
5. Universul nu este haos, ci cosmos (ordine).
6. Precum în muzică relaţiile dintre numere produc
un acord, tot astfel opoziţiile din lume dau naştere unei
armonii ce are la bază relaţiile numerice.
7. Planetele ce se învârt în jurul Pământului mai
repede sau mai încet, produc o armonie cosmică a sferelor
pe care nu o percepem pentru că urechile noastre s-au
obişnuit cu ea încă de la naştere.
8. Numărul este şi pereche şi nepereche8.
9. Perechea este infinită, iar neperechea finită9.
10. Unitatea provine din pereche şi nepereche, iar
numărul din Unitate10.
11. Există zece principii înrudite: finitul şi infinitul,
neperechea şi perechea, unul şi pluralitatea, dreapta şi
stânga, masculin şi feminin, repaos şi mişcare, drept şi
curb, lumină şi întuneric, bun şi rău, pătrat şi figuri cu
laturi inegale11.
12. „Principiul tuturor lucrurilor este Unitatea”12.
13. „Luând naştere din această Unitate, doimea
nedefinită serveşte ca substrat material Unităţii, care este
cauza”13.
14. „Din Unitate şi din doimea nedefinită se nasc
numerele, din numere punctele, din puncte liniile, din linii
figurile plane, din figurile plane figurile solide, din

45
figurile solide corpurile sensibile ale căror elemente sunt
patru: focul, apa, pământul şi aerul”14.
15. „Aceste elemente se schimbă între ele şi se
transformă în toate lucrurile, iar din ele se naşte un
univers însufleţit, dotat cu raţiune, sferic, cuprinzând în
mijlocul lui Pământul care este tot sferic şi locuit de jur
împrejur”15.
16. „Ceea ce la noi e jos, în dreptul antipozilor e
16
sus” .
17. „Se repartizează în mod egal în Univers lumina
şi întunericul, fierbinţeala şi frigul, uscăciunea şi
umezeala”17.
18. „Dacă predomină căldura este vară, când
biruie frigul e iarnă, predominând uscăciunea e
primăvară, şi în sfârşit, biruind umezeala, e toamnă
târzie”18.
19. Aerul din jurul Pământului poate aduce
oamenilor multe boli, de aceea toate cele care stau în el
sunt muritoare19.
20. Aerul cel mai de sus care formează văzduhul e
curat şi sănătos. Toate cele care locuiesc acolo sunt fără de
moarte20.
21. „Soarele şi Luna dimpreună cu celelalte astre
sunt zei căci în ele predomină căldura, iar aceasta e
cauza vieţii”21.
22. „Luna e luminată de Soare şi omul se înrudeşte
cu zeii, întrucât are parte, ca om de căldură; de aceea zeii
priveghează pe oameni cu gândul”22.
23. Sufletul este nemuritor căci este desprins din
ceva care nu piere23.
24. Fiinţele se nasc unele din altele prin sămânţă
căci naşterea spontană din pământ nu este posibilă24.
46
 25. Sămânţa este un fel de cheag produs de creier şi
are în structura ei un suflu cald care odată intrat în uter
aduce din creier un zer, sânge şi umezeală. Toate acestea
vor contribui la formarea cărnii, nervilor, oaselor, părului
şi celorlalte părţi ale corpului25.
26. Ochii sunt „porţile Soarelui”26.
27. „Sufletul omului se împarte în trei: raţiunea,
mintea şi pasiunea”27.
28. „Raţiunea şi pasiunea o au şi celelalte animale,
dar mintea numai omul”28.
29. „Sediul sufletului se întinde de la inimă până la
creier”29.
30. „Partea care se află în inimă e pasiunea, în
timp ce părţile care sălăşluiesc în creier sunt mintea şi
raţiunea”30.
31. Aerul e plin de suflete (daimoni sau eroi) care
trimit oamenilor şi altor vieţuitoare semne de sănătate şi
boală31.
32. Cea mai frumoasă figură dintre solide este sfera,
iar dintre suprafeşe cercul32.
33. Numărul nu este separat de lucruri33.
34. „În triunghiurile dreptunghice pătratul
construit pe latura ce subîntinde unghiul drept
(hypotenusa) este egal cu pătratele construite pe laturile
care cuprind aceste unghiuri (catetele)”34.
35. Universul este Unul şi „din nemărginire sunt
aduse în cuprinsul său Timpul, Suflarea şi Vidul, care
delimitează totdeauna locurile diferitelor serii de
lucruri”35.
36. Lucrurile fiinţează prin imitarea numerelor36.
37. Muzica sferelor e atât de puternică încât nu
poate fi deosebită de tăcere.
47
 38. Sufletul este armonie.
39. Înainte de a învăţa să vorbeşti trebuie să înveţi
să taci.
40. Tăcerea e şcoala al cărei unic dascăl este Zeul.
41. Cei ce vorbesc mult nu au timp să gândească.
42. După moarte sufletele peregrinează prin
corpurile animalelor de uscat, de apă şi de aer (într-
aripate), iar după o lungă perioadă de timp se întorc în
trupul unui om care se naşte37.
43. Punctul este identic cu unu, doi cu linia dreaptă,
trei cu triunghiul, iar celelalte corpuri cu patru.
44. Toate lucrurile şi stările pot fi exprimate
numeric.
45. Focul este egal cu tetraedrul, apa cu icosaedrul,
aerul cu octaedrul, eterul cu dodecaedrul, iar pământul cu
cubul.
46. Dreptatea = 3x3 = 9.
47. Bărbatul = 2.
48. Femeia = 3.
49. Căsătoria înseamnă 5 = 2+3.
50. Armonia raţionalului cu iraţionalul naşte în
sufletul omului virtutea.
51. Muzica purifică sufletul, ţine în frâu pasiunile şi
vindecă durerile fiinţei.
52. Sufletul este păcătos din naştere căci şi-a trădat
originea divină.
53. Întoarcerea sufletului la divinitate se face prin
ascultarea muzicii, îndeletnicirea cu ştiinţa numerelor şi
contemplarea cosmosului.
54. În jurul focului central (Scaunul lui Zeus) se
învârt zece sfere care poartă zece corpuri cereşti:

48
Pământul, Luna, Soarele, Mercur, Venus, Marte, Jupiter,
Saturn, stelele fixe şi contrapământul (vw).
55. Pământul este doar o planetă între planete şi are
formă rotundă.
56. Feriţi-vă de vărsarea de sânge şi de mâncăruri
care provin din cele însufleţite38.
57. Bucătarii şi vânătorii care se îndeletnicesc cu
astfel de mârşăvii trebuie evitaţi.
58. Să nu mâncaţi bob39.
59. Aduceţi zeilor jertfe, iar atunci când vă închinaţi
să fiţi desculţi40.
60. Abateţi-vă de la drumurile mari şi urmaţi
cărările înguste41.
61. Nu purta chipul zeului încrustat pe un inel ca să
nu se pângărească42.
62. Să nu fi neîncrezător faţă de minunile zeieşti
sau faţă de hotărârile divine43.
63. Nu vă lăsaţi cuprinşi de veselii nestăpânite44.
64. Să nu dai mâna dreaptă oricui prea uşor45.
65. Să nu mănânci carnea făpturilor vii46.
66. Nu mânca inimă şi creier de animal47.
67. Să nu dai sfaturi care nu sunt spre binele celui
ce ţi le cere căci sfătuirea este sacră.
68. Trebuie să faci copii ca să laşi în locul tău alţi
slujitori ai zeului.
69. Tinerii care vor să înveţe trebuie să fie cercetaţi
după ţinuta şi înfăţişarea corpului, după expresia şi
trăsăturile feţei48.
70. Cei apţi vor fi puşi un timp la tăcere şi se vor
numi akustikoi (auditori)49.
71. După acest timp de ascultare vor putea să
vorbească, să întrebe, să scrie cele auzite şi să-şi spună
49
propriile păreri, căci au atins treapta de
/învăţaţi, iniţiaţi) . 50

72. Abia acum, înarmaţi cu cunoştinţe de

matematică şi astronomie vor putea purcede la cercetarea
cosmosului în calitate de /fizicieni)51.
73. Nu aduceţi zeilor sacrificii de animale.
74. Să nu staţi pe păr tăiat.
75. Când intri pe uşa casei întreabă-te ce greşeală ai
făcut, ce datorii ţi-au rămas neîmplinite?52
76. Schimbaţi duşmanii în prieteni53.
77. Nu vă rugaţi pentru voi înşivă pentru că nu ştiţi
singuri ce vă poate ajuta54.
78. Nu mâncaţi în exces.
79. Cinstiţi zeii, eroii şi oamenii, iar dintre oameni
mai întâi pe părinţi55.
80. Nu vătămaţi pomii roditori şi animalele care nu
vă fac rău.
81. Cu femeile împreunaţi-vă cât mai rar ca să nu
vă pierdeţi vlaga56.
82. Mâncaţi hrană nepregătită la foc, legume crude,
fructe, fagure de miere şi beţi apă curată ca să aveţi capul
sănătos şi mintea ascuţită57.
83. Unitatea este numărul numerelor.
84. Numerele sunt într-o relaţie de iubire unele cu
altele. Părţile tânjesc după Unu.
85. Numărul este număr.

50
III. HERACLIT DIN EFES

VIAŢA
Heraclit (fl. 500 î. Hr.)1 s-a născut în Efes pe
litoralul Asiei Mici, într-o familie din care s-au recrutat
mai mulţi basilei. Chiar şi filosofului îi este propusă o
demnitate sacerdotală la care renunţă în favoarea fratelui
său, preferând să-şi dedice viaţa studiului naturii. Refuză
solicitarea conlocuitorilor săi de a concepe un set de legi.
Heraclit din Efes a fost unul dintre cei mai originali
şi mai profunzi filosofi presocratici. Nu e de mirare că
tradiţia a pus pe seama lui o serie de lucruri mai mult sau
mai puţin adevărate. Se spune despre Heraclit că plângea
de prostia oamenilor, în contrast cu Democrit care în faţa
unor astfel de realităţi avea o atitudine ghelasică.
Concepţia sa politică era elitistă, antidemocratică.

SCRIERILE
Din unica sa scriere „Despre natură” (Peri;
fuvsewV) s-au păstrat în jur de 130 de fragmente sub formă
de citate a căror autenticitate a fost adesea discutată de
cercetători2. Lucrarea lui Heraclit era mai degrabă un
diarium, lucru care justifică anumite imprecizii şi
discontinuităţi. Acest jurnal, redactat într-un stil criptic,
plin de paradoxuri şi simboluri, i-a adus efeseanului
epitetul de „obscurul” (o+ skoteinovV). E posibil ca
ermetismul operei heraclitice să se datoreze unei gândiri
51
subtile, prea pretenţioasă pentru nivelul cognitiv al
contemporanilor săi3. Cert este că aceste fragmente ascund
exponente inestimabile ale cugetării umane.

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început a fost focul (tov pu:r).
2. „kovsmon tovnde, tovn aujto;n aJpavntwn, ou[te
tiV qew:n ou[te ajnqpw:pwn ejpoivhsen, ajll= h\n ajei kai;
e[stin pu:r ajeivzwon, aJptovmenon mevtra kai;
ajposbennuvmenon mevtra” („Această lume, aceeaşi pentru
toţi, n-a făcut-o nici vreunul din zei, nici vreunul din
oameni. Ea a fost întotdeauna, este şi va fi un foc veşnic
viu, care după măsură se aprinde şi după măsură se
stinge”)4
3. Unul, singurul înţelept, doreşte şi nu doreşte să
fie chemat cu numele de Zeus5.
4. „Divinitatea este zi şi noapte, iarnă – vară,
război – pace, săturare – foame (toate acestea sunt
contrarii; ea însă e spirit), dar îşi schimbă înfăţişarea
întocmai ca focul care, alimentat fiind cu mirodenii, este
numit de fiecare dată după parfumul fiecăruia”6.
5. „taujtov t= e[ni zw:n kai; teqnhko;V kai; (to;)
ejgrhgoro;V kai; kaqeu:don kai; nevon kai ghraiovn: tavde
ga;r metapesovnta ejkei:nav ejsti kajkei:na pavlin
metapesovnta tau:ta” („Ca unul şi acelaşi lucru coexistă
în noi viaţa şi moartea, veghea şi somnul, tinereţea şi
bătrâneţea; ultimile preschimbându-se, devin primele, iar
primele, la rândul lor, printr-o nouă schimbare, devin
ultimile”)7

52
 6. „purovV te ajntamoibh; ta; pavnta kai; pu:r
aJpavntwn o{kwsper crusou: crhvmata kai; crhmavtwn
crusovV” („Toate se preschimbă în egală măsură cu focul
şi focul cu toate, aşa cum mărfurile se schimbă pe aur şi
aurul pe mărfuri”)8
7. E cu neputinţă să ne scufundăm de două ori în
acelaşi râu căci între timp şi omul şi apa se schimbă9.
8. „Tot una este începutul şi sfârşitul unei
circumferinţe”10.
9. „Pentru divinitate, toate sunt frumoase, bune şi
drepte; oamenii însă consideră că unele sunt drepte, altele
nedrepte”11.
10. „Ce este rece se încălzeşte, ce este cald se
răceşte, ce este umed se usucă, ce este uscat se
umezeşte”12.
11. Toate lucrurile se nasc din foc şi în foc îşi
găsesc sfârşitul.
12. Toate sunt trecătoare, numai morţii sunt în
13
repaus .
13. „Soarele este o făclie dotată cu raţiune”14.
14. Oamenii sunt zei muritori, iar zeii sunt oameni
nemuritori15.
15. „Coborâm şi nu coborâm în aceleaşi ape
curgătoare, suntem şi nu suntem”16.
16. Din foc se naşte apa, din apă pământul. Iată
drumul în jos. Din pământ ia naştere apa şi din apă focul.
Iată drumul în sus.
17. Viaţa curge asemenea unui fluviu.
18. Ziua se scurge în noapte, tinereţea în bătrâneţe
şi viaţa în moarte.
19. Lucrurile nu sunt, ci devin.
20. Pa;nta rJei: (Totul curge)17.
53
 21. În orice lucru sălăşluieşte o afirmaţie şi o
negaţie.
22. Realitatea nu este decât lupta contrariilor: cald-
rece, umed-uscat, bine-rău, iarnă-vară, întreg-neîntreg.
23. Fără contradicţii nu este cu putinţă armonia.
24. Există o raţiune adâncă, oJ lovgoV, după care se
conduc toate.
25. A fi înţelept înseamnă a cunoaşte modul de
cârmuire şi natura logosului.
26. Logosul este Divinitatea.
27. „Toate legile omeneşti se nutresc din unica lege
divină, căci aceasta are atâta putere cât vrea să aibă,
ajunge pentru toţi, fără să se epuizeze vreodată”18.
28. „Naturii lucrurilor îi place să rămână
ascunsă”19.
29. Focul este raţiunea din om, o fărâmă din
Raţiunea Universală (lovgoV).
30. Când focul părăseşte omul, rămâne trupul
(pământul şi apa).
31. „Există o armonie a tensiunilor opuse, ca, de
pildă, la arc şi la liră”20.
32. Un copil care se joacă este timpul, mutând una
câte una pietrele de joc21.
33. „PovlemoV pavntwn me;n pathvr ejsti, pavntwn
de; basileuvV, kai; tou;V me;n qeou;V e[deixe tou;V de;
ajntrwvpouV, tou;s me;n douvlouV ejpoivhse tou;V de;
ejleuqevrouV” („Războiul este părintele tuturor, regele
tuturor; datortă lui unii apar zei, alţi oameni, pe unii îi
face sclavi pe alţii liberi”)22
34. „Stăpânul al cărui orcol se află la Delfi, nici nu
vorbeşte, nici nu tăinuieşte nimic, ci se exprimă numai
prin semne”23.
54
 35. Prin toate simţurile inspirăm Logos-ul.
36. „Sufletele sunt exhalaţii ale umezelii”24.
37. De-ar fi să străbaţi toate drumurile lumii, nu vei
găsi hotarele sufletului, căci are logos adânc.
38. „Oamenii superiori preferă un singur lucru
tuturor celorlalte: gloria veşnică faţă de cele trecătoare;
cei mulţi, însă, se mulţumesc să se ghiftuiască întocmai ca
vitele”25.
39. „Căutătorii de aur sapă mult şi găsesc puţin”26.
40. „Pe oameni îi aşteaptă după moarte lucruri la
care nu trag nădejde şi pe care nici nu şi le închipuie”27.
41. „Dacă n-ar exista soarele ar fi noapte, cu toată
existenţa celorlalţi aştri”28.
42. „Câinii latră la cei pe care nu-i cunosc”29.
43. Când omul se îmbată se clatină pe picioare şi nu
găseşte calea căci sufletul îi este umed30.
44. „Caracterul este demonul omului”31.
45. „Omul cel mai înţelept, comparat cu
divinitatea, va părea o maimuţă în privinţa înţelepciunii,
frumuseţii şi în toate celelalte”32.
46. Mulţimea cunoştinţelor nu-ţi oferă neapărat
cuminţenie33.
47. Soarele este în fiecare zi nou34.
48. „Dacă fericirea ar sta în desfătările trupului,
am spune că boii sunt fericiţi când găsesc să mănânce
măzăriche”35.
49. Pentru măgari paiele sunt mai de preţ decât
36
aurul .
50. În urma lor, oamenii lasă copii meniţi morţii37.
51. „Toate câte le vedem când suntem treji
înseamnă moarte, iar câte ni se arată în timp ce dormim,
somn”38.
55
 52. La sfârşit va fi un incendiu universal. Atunci
lumile se vor întoarce în Unu şi Totul se va relua de la
îneput.
53. Daţi ascultare, nu mie, ci Logos-ului39.
54. Focul este Logos-ul.
55. Logosul este Logos.

56
IV. ŞCOALA ELEATĂ

1. XENOFAN DIN COLOPHON

VIAŢA
Numele şcolii vine de la o colonie din sudul Italiei,
Eleea, unde Xenofan din Colofon va întemeia o şcoală
filosofică ai cărei adepţi vor susţine ideea că devenirea nu
este decât o iluzie a simţurilor. Singura realitate este
existenţa, unică, infinită.
Xenofan din Colofon s-a născut pe la 570 î. Hr. în
Colofon, o colonie ioniană din Asia Mică. Vreme de mai
mulţi ani străbate drumurile Greciei şi coloniile ei,
recitându-şi învăţăturile pe la curţi şi prin pieţe în calitate
de poet-filozof. În cele din urmă se stabileşte în Eleea.
Moare în jurul anului 480 î. Hr. Pe la vârsta de nouăzeci şi
doi de ani Xenofan din Colofon era în viaţă şi scria, aşa
cum dovedesc propriile lui versuri:
Şaizeci şi şapte de ani îs de când eu, de-a lungul, de-
a latul,
Griji având un stol, merg pe pământul grecesc.
Lângă aceştia adaug cei douăzeci şi cinci ai născării
Despre aceşti de mai ştiu adevăr a grăi1.

SCRIERILE
Xenofan din Colofan face filosofie din interiorul
poeziei. Îşi compune poemele în versuri elegiace şi iambi.

57
Poetului filosof din Colofon i se atribuie următoarele
scrieri:
- Despre natură (Peri; fuvsewV)
- SILLOI (silli)2
- Întemeierea cetăţii Colofon
- Colonizarea Eleei din Italia3

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început a fost Unul.
2. Zeul se cuvine slăvit cu cântări şi vorbe curate4.
3. „Homer şi Hesiod au pus pe seama zeilor tot ce,
între muritori, e lucru de ruşine şi de hulă: hoţii, adultere
şi înşelăciuni reciproce”5.
4. „Nu dintru început le-au zămislit zeii muritorilor
toate, ci, cu vremea, căutând, izbutesc să găsească ce-i
mai bun”6.
5. „ei|V qeovV, e[n te qeoi:si kai; ajnqpwvpoisi
mevgistoV, ou[ti devmaV qnhtoi:sin oJmoivioV oujde; novhma”
(„Unul e Zeul, între zei şi oameni cel mai mare, nici la
chip, nici la minte asemenea muritorilor”)7
6. „Pământ şi apă sunt toate câte se nasc şi cresc”8.
7. „Cu toţii ne-am născut din pământ şi apă”9.
8. „kai; to; me;n ou‹n safe;V ou[tiV ajnh;r i[den oujdev
tiV e[stai eijdw;V ajmfi; qew:n te kai; a›ssa levgw peri;
pavntwn: eij ga;r kai; ta; mavlista tuvcoi tetelesmevnon
eijpwvn, aujto;V o›mwV oujk oi‹de: dovkoV d= ejpi; pa:si
tevtuktai” („Cât priveşte adevărul, nu-i om să-l fi văzut,
nici în stare să-l ştie, fie despre zei, fie despre toate câte
sunt aci pomenite; căci şi de s-ar întâmpla cuiva – mai

58
bine decât oricui – să spună un lucru cu noimă încă, de
ştiut nu l-ar şti; căci tuturor le e dată părerea...”)10
9. Oamenii îşi închipuie că zeii se nasc, poartă
îmbrăcăminte şi au înfăţişare asmenea lor11.
10. „Etiopienii spun că zeii lor sunt cârni şi negri,
tracii că au ochi albaştri şi părul roş...”12.
11. Înţelepciunea omenească e mai presus decât forţa
cailor13.
12. Sufletul omului este ca un abur14.
13. „Natura divinităţii este sferică”15.
14. „Cu tiranii trebuie să te găseşti ori în raporturi
cât mai puţine ori cât mai bune”16.
15. „Totul e Unu”17.
16. „Dacă divinitatea există şi are o fire zeiască, zeul
trebuie să fie Unu”18.
17. Unul e nenăscut şi nu are cu cine se învecina.
18. Fiind Unu, Dumnezeu nu este nici mărginit, nici
nemărginit, căci mărginirea este cu putinţă numai între
mai multe lucruri, iar nemărginirea ne duce cu gândul la
nefiinţă.
19. ”En kai; pa:n (Unul şi totul).
20. Unul este Unul.

59
2 PARMENIDE DIN ELEEA

VIAŢA
Se naşte în Eleea, o colonie ionică din sudul Italiei
(Lucania). A fost elevul lui Xenofan din Colophon1 şi este
reprezentantul de frunte a şcolii eleate.
Data naşterii lui Parmenide poate fi determinată cu
ajutorul unei informaţii pe care ne-o oferă Platon în
dialogul său „Parmenide” atunci când descrie întâlnirea
dintre Parmenide şi Socrate: „Parmenides, destul de
bătrân şi cărunt tare, - dar distrus la înfăţişare, - cam de
vre-o 65 de ani; Zenon care atunci se apropia de
patruzeci, bine făcut şi plăcut la vedere... Socrate ar fi fost
pe vremea aceea foarte tânăr”2
De aici rezultă că era cu aproximativ patruzeci de
ani mai bătrân decât Socrate, despre care Platon n-ar fi
spus că era „foarte tânăr” dacă nu ar fi fost sub douăzeci şi
cinci de ani. Dacă adăugăm patruzeci de ani la anul
naşterii lui Socrate (470 î. Hr.) obţinem anul 510 ca an
probabil al naşterii lui Parmenide. Alte surse plasează
naşterea filosofului din Eleea în jurul anului 540 î. Hr.
Se implică în viaţa politică a oraşului Eleea.
Împreună cu elevul său Zenon călătoresc la Atena unde,
după cum ne spune Platon sunt primiţi cu mult entuziasm.3
Moare în jurul anului 450 î. Hr.

SCRIERILE
Opera lui Parmenide însumează un poem în
hexametru „Despre natură (πεξη θπvζεσο) care se împarte
în două părţi: Calea adevărului şi Calea părerii. Din
60
poemul parmenidian s-au păstrat 154 de versuri ,mai
precis nouă zecimi din prima parte şi o zecime din cea de-
a doua.

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început a fost Fiinţa
2. Lin mă purtau telegarii spre tărâmurile dorite în
suflet/ Şi mă duceau pe cărarea cea mult lăudată pe
unde/ Zânele poartă departe de lume pe omul
cuminte./ Drumul acesta l-am luat; într-acolo
răzbiră cu carul/ Fără de greş telegarii. Fecioare mi-
erau călăuze./ Strânsă-n vârtejul de roţi, de o parte
şi de alta, şi-ncinsă,/ Zvon ca de fluier dădea osia
prinsă-n buccele, de-ndată/ Ce se avântau prin
văzduh din locaşul de beznă al nopţii/ Fiicele
soarelui, harnic trudind să mă scoată-n lumină,/
Mîna uşor şi-o purtau către creştet să-şi lunece
vălul.../ Porţile care despart drumul zilei de-al
nopţii se află/ Prinse de-o parte şi de alta cu praguri
înalte de piatră./ Cât sunt de nalte, uşi mari le-
mplinesc şi le umplu cuprinsul/ Cheile-ntr-una se
schimbă... iar Dike le ţine, amara./ Blând
cumpăniră spre ea glas de rugă fecioarele sfinte/ Şi-
o hotărâră pe dată să tragă zăvoarele porţii./ Uşile
date în lături îşi cască-n tot largul un gol şi/ Fac să
se-nvârte pe rând gaura lor balamale/ Trainic
lucrate în bronz şi bătute cu nituri şi cuie/ Grabnic
prin porţile-acestea îşi prinseră zânile calea/ Caii şi
carul trăgându-i de-a dreptul pe drumul cel mare./
Blând şi cu drag m-a primit în lăcaşuri zeiţa şi
luându-mi/ Dreapta în mână-i grăi, cu dulceaţă-
61
 ndemnându-şi cuvântul:/ – Tinere, tu care vii de pe
alte tărâmuri cu caii,/ Pragul acest-atingând şi-
nsoţit de prea sfinte fecioare,/ Bun venit! Nu ceasul
rău te-a-ndemnat pe făgaşul acesta,/ (Care-i aşa
depărtat de cărările bine bătute)/ Ci Legea bună şi
Dike. Se cade acuma să afli/ Totul: şi miezul
statornic ce stă-n adevăr, cu-nchegata/ Lui
rotunjime, să-l ştii ca şi cele gândite de oameni.../
Tu n-ai să vrei să le dai crezare deplină; şi totuşi,/
Ai să le-asculţi, de-ai să vezi că prin toate străbat
întru totul4.
3. ην γαξ απην nνεηλ εζηηvλ ηε kai ei‹nai(„căci e tot
una a gândi şi a fi”)5
4. ρξε ην ιεvγεηλ ηε λνεηλ η j eν…λ ε“κκελαη: ε“ζηη γα…ξ
ε‹ηλαη, κεδε…λ δ jνπjθ ε“ζηηλ („trebuie spus şi gândit că
fiinţa este; căci a fi este posibil, dar neantul nu e
posibil”)6
5. Nefiinţa nu poate naşte decât nefiinţa.
6. Divinitatea este neclintită nenăscută, nepieritoare şi
fără capăt.
7. Fiinţa absolută nu provine dintr-o fiinţă caci înainte
de ea nu era fiinţă şi nici din nefiinţă căci aceasta
nu există.7
8. „Fiinţa se mărgineşte cu Fiinţa”
9. Fiinţei nu-i lipseşte nimic caci dacă i-ar lipsi ceva,
i-ar lipsi totul
10. Fără fiinţă nu vei găsi niciodată gândul căci nimic
n-a fost, nu este şi nu va fi, afară de fiinţă.
11. Fiinşa nu-i mai mult într-un loc şi mai puţin în
altul, ci e întreagă pretutindeni.
12. Nu te lăsa amăgit de părerile muritorilor.
13. „Înainte de toţi zeii, a dat la iveală Iubirea”8
62
14. Luna se roteşte cătând veşnic spre razele soarelui.9
15. Ceea ce gândesc oamenii e în toţi şi în fiecare
acelaşi lucru: alcătuirea organelor. Ceea ce trece
peste e gândirea însăşi.10
16. Multiplicitatea şi devenirea ţin de închipuire şi de
neant.
17. Existenţa este eternă şi veşnic identică cu sine.
18. Fiinţa este asemenea unei sfere desăvârşite ce
umple întreg spaţiul.
19. Spaţiul gol este identic cu nefiinţa.
20. Totul este plin de fiinţă astfel încât mişcarea e cu
neputinţă.
21. Gândirea raţională conduce omul spre cunoaşterea
adevărului, iar simţurile la părere.
22. Senzaţiile sunt înşelătoare.11
23. Suntem purtaţi de pornirile iraţionale ale sufletului
şi de pofte ca de nişte iepe fără astâmpăr.12
24. Fiinţa este Fiinţă.

63
3. ZENON

VIAŢA
Zenon se naşte în Eleea în anul 490 î. Hr. şi este
discipolul lu Parmenide. La vârsta de 40 de ani îl însoţeşte
pe Parmenide la Atena unde este deosebit de apreciat
pentru metoda sa originală de a argumenta. Refuză să
emigreze în Atena, preferând să rămână în oraşul său
natal.
În dialogul lui Platon Alcibiade se spune că Zenon ar
fi primit un onorar de 100 de mine de la un oarecare
Callias căruia i-a dat lecţii de filosofie, ceea ce nu era
posibil decât în Atena. Moare în anul 430 î. Hr. într-o
conjuraţie împotriva unui tiran.

SCRIERILE
Se pare că Zenon ar fi scris patru tratate în proză din
care nu s-a păstrat nimic:
- Dispute
- Împotriva filosofilor
- Despre natură
- Interpretarea lui Empedocles
Platon, în dialogul său Parmenide, citează prin
Socrate o „hypothesis” a primului „logos” din tratatul
zenonian: „Dacă fiinţele sunt mai multe, atunci aceeaşi
fiinţă trebuie să fie asemenea şi neasemenea”1.

64
ÎNVĂŢĂTURA
1. Mişcarea e o iluzie.
2. „Ceea ce se mişcă nu se mişcă nici în locul unde
e, nici în acela unde nu e”2.
3. Dacă pluralitatea e alcătuită din mai multe unităţi
înseamnă că trebuie să admitem existenţa mai multor
unităţi din care s-a ivit pluralitatea însă cum e cu neputinţă
să existe mai multe unităţi, e clar că nu este cu putinţă nici
pluralitatea. Prin urmare nu există decât unitatea3.
4. Unul e veşnic şi nemărginit4.
5. Dacă tot ceea ce există se află într-un spaţiu
înseamnă că acest spaţiu stă într-un alt spaţiu, iar acesta
din urmă într-un alt spaţiu şi aşa la infinit. Deci spaţiul nu
există5.
6. Filosofia te ajută să dispreţuieşti moartea6.
7. Dacă împărţim un segment de dreaptă în două,
apoi fiecare dintre aceste jumătăţi în două şi aşa mai
departe înseamnă că operaţia nu se va sfârşi niciodată.
8. O săgeată care zboară este în repaus fiindcă
pentru a ajunge la ţintă trebuie să treacă printr-o
multitudine de puncte, aflându-se în fiecare moment într-
un spaţiu egal cu el însuşi. Dacă săgeata ocupă în orice
moment un spaţiu înseamnă că stă, prin urmare nu există
mişcare7.
9. Achille cel iute de picior nu va putea întrece
niciodată o broască ţestoasă dacă aceasta va porni cu un
minim avans faţă de el. Achille trebuie să ajungă mai întâi
în punctul de unde broasca ţestoasă a plecat. Între timp
broasca ţestoasă va câştiga un avans. Încercând să o
ajungă, Achille va parcurge şi acea diferenţă însă broasca
ţestoasă, profitând de acest timp, va mai avansa puţin şi
aşa la infinit. El se va apropia tot timpul de ea, dar fără să
65
o ajungă vreodată, în sensul că nu vor fi niciodată
concomitent în acelaşi punct8.
10. Totul e Unu.

66
4. MELISSOS DIN SAMOS

VIAŢA
Melissos din Samos se naşte în jurul anului 480 î. Hr.
În anul 441 î. Hr. înfruntă flota ateniană în calitate de
amiral. Doxografii îl consideră discipolul lui Parmenide
însă acest lucru nu este sigur. Cert este faptul că după mai
mulţi ani de cochetărie cu gândirea ioniană a îmbrăţişat
programul filosofic al şcolii eleate, susţinând însă, în
opoziţie cu Parmenide, infinitatea spaţiului.

SCRIERILE
Scrie un tratat cu titlul: „Despre natură sau Ceea ce
este” al cărui conţinut este reprodus, în mare, de Aristotel
în tratatul „Despre Melissos, Xenofan şi Gorgias”.

ÎNVĂŢĂTURA
1. Totul e nesfârşit, neschimbat, plin, unic, şi identic
cu sine1.
2. Cunoaşterea zeilor e cu neputinţă2.
3. Fiinţa e nemărginită3.
4. Dumnezeu e Unul şi Totul4.
5. Simţurile ne oferă date mincinoase5.
6. „ajei… h|n o› ti kai… ajei… e“stai. Eij ga…r ejgevneto,
ajnagaion esti pri…n genevsqai ei‹ni mhdevn: eij toivnun
mhde…n h‹n, oujdama… a]n gevnoito oujde…n ejk mhdenovß.”
(„Veşnic era, ceea ce era şi veşnic va fi. Căci de s-ar fi
67
născut, ar trebui ca înainte de a se fi născut să nu fi fost
nimic; dacă însă n-ar fi fost nimic, în nici un chip nu s-ar
fi putut naşte ceva din nimic”)6
7. Fiinţa „cândva născută” este mărginită însă fiinţa
„veşnic existentă” este nemărginită7.
8. „Dacă Fiinţa n-ar fi una s-ar mărgini cu alta”8.
9. „Fiinţa nici nu suferă, nici nu pătimeşte”9.
10. Dacă Fiinţa ar suferi ar însemna ca nefiinţa să-şi
facă loc în fiinţă10.
11. Fiinţa nu are unde-şi face loc căci e plină11.
12. Fiinţa nu este nici deasă, nici rară12.
13. Dacă fiinţa este una, trebuie să nu aibă trup. Căci
de-ar avea grosime ar avea şi părţi şi în acest caz n-ar mai
fi una13.
14. Fiinţa n-are unde-şi face loc, de vreme ce golul
nu există, dar nici în sine nu se poate strânge14.
15. Ce e Unu şi nemărginit e nemişcat15.

68
V. NATURALISMUL IONIAN

1. EMPEDOCLE DIN AGRIGENT

VIAŢA
Se naşte în jurul anului 492 î. Hr. în oraşul Agrigent
din sudul Italiei (astăzi Girgenti), într-o familie
aistocratică. Bunicul său, vestit pentru creşterea armăsailor
de curse, era pitagoreian, iar tatăl conducea partidul
democrat. Empedocle, la rândul lui, se va angaja politic,
desfiinţând organizaţia oligarhică numită „adunarea celor
o mie”. La un moment dat lui Empedocle i se oferă
coroana regală pe care însă o refuză. Idealurile
democratice şi poate firea sa vulcanică i-au adus mulţi
duşmani.În timpul plimbărilor avea o expresie gravă; purta
o robă purpurie, încinsă cu brâu de aur, sandale de bronz
şi cunună delphică de laur.
Empedocle este poet, filosof, retor, muzicant, medic,
preot, legislator. Aduce apă curată în oraş, deturnând
cursul unor râuri, vindecă o femeie, ajută săracii, abate
vânturile care distrugeau recoltele, fapte pentru care se
bucură de o deosebită cinste din partea contemporanilor.
După ocuparea Agrigentului de către cartaginezi
Empedocle pleacă în Peloponez unde îşi va găsi sfârşitul
la vârsta de 60 de ani. În „Vieţile şi doctrinele filosofilor”,
Diogene Laertios spune despre Empedocle că s-ar fi
aruncat în craterul Etnei, pentru a crea impresia că a
dispărut în chip miraculos. Flăcările vulcanului însă l-ar fi

69
dat de gol prin faptul că au scos la suprafaţă o sandală de
bronz, aparţinând filosofului1. După moarte i se ridică
statui şi este cinstit ca un zeu.

SCRIERILE
Scrie două poeme în hexametru: Despre natură
(Peri; fuvsewV) şi Purificări (Kavqarmoi). Din primul, au
ajuns până la noi 400 de versuri, iar din al doilea 120. Pe
lângă aceste două poeme, doxografii antici pun pe seama
lui Empedocles şi alte scrieri cum ar fi poemele:
„Expediţia lui Xerxes” sau „Persika” şi „Imn către
Apollon”, dar şi câteva tragedii şi discursuri politice.

ÎNVĂŢĂTURĂ
1. Lucrurile din lume au luat fiinţă din amestecul a
patru elemente: focul, apa, aerul şi pământul. Acestea sunt
rădăcinile lucrurilor.
2. Apa, focul, aerul şi pământul stau în
lucruri asemenea cărămizilor în zid.
3. Când elementele se despart, lucrurile
dispar.
4. La început, apa, aerul, focul şi pământul erau
unite între ele formând o sferă în care domnea iubirea.
5. Ura face ca elementele să se diferenţieze şi să
cadă în multiplicitate.
6. Iubirea (Filiva) uneşte, ura (Nei:koV) dezbină.
7. Iubirea şi ura sunt veşnic în luptă. Avem o eternă
victorie şi o eternă înfrângere.
8. În spatele luptei eterne stă necesitatea (ajnavgkh).

70
 9. Nu există naştere şi moarte, ci unire şi despărţire
a elementelor.
10. Carnea îşi are originea în cele patru elemente
amestecate în părţi egale; muşchiul este din foc şi pământ,
amestecate cu o cantitate mai mare de apă, iar oasele din
două părţi de apă şi pământ, la patru de foc. Toate există
prin logos2.
11. Ceea ce intră într-un pântec fierbinte devine
mascul, iar ceea ce intră într-un pântec rece devine
femelă3.
12. „Prin pământul din noi, pământul vedem şi prin
apă/Apa, iar prin eter eterul de esenţă divină/ şi prin foc
noi focul zărim ce totul distruge,/ Prin iubire iubirea,
cearta prin cearta cea tristă”4.
13. Toate lucrurile au puterea de a gândi şi a
înţelege5.
14. Marea este transpiraţia pământului.
15. Mai întâi s-a separat aerul, al doilea focul şi apoi
pământul. Din pământul comprimat de forţa învârtirii a
izbucnit apa şi din apă s-a evaporat aerul. Cerul s-a format
din aer (aither) şi soarele din foc, iar din ce a rămas s-a
condensat pământul.
16. Soarele este o reflexie a focului ce înconjoară
pământul.
17. Pământul face noapte căci blochează lumina.
18. Luna a luat fiinţă din aer străbătut de foc care s-a
închegat ca o grindină, trăgându-şi lumina de la soare.
19. Luna nu are nici căldură, nici strălucire.
20. Dacă vom avea aici pe pământ o viaţă curată vom
fi fericiţi nu numai aici, ci mai ales după despărţirea de
viaţă când vom fi scutiţi de suferinţă şi vom deveni
nepieritori ca zeii6.
71
 21. „ouj povdeV, ouj qoa; gou:na, ouj mhvdea
lacnhventa, ajlla; frh;n iJerh; kai; ajqevsfatoV e[pleto
mou:non, frontivsi kovsmon a”panta kataivssousa
qoh:isin” („N-are picioare, nici genunchi iuţi, nici
organul ruşinii/ Acoperit de păr, ci divinitatea este/ Doar
spirit sacru şi suprauman, aşa cum se-arată,/ Cutreierând
cu gânduri iuţi întreg Universul”)7
22. Precum omul în vreme de iarnă iese afară cu o
flacără, punând scut în jurul ei o lampă care s-o apere de
suflul vântului, tot astfel în acele vremuri primul foc,
închis în membrane, a dat naştere pupilei rotunde
îmbrăcată în membrane fine ce ocrotesc ochiul8.
23. Ochiul care vede cel mai bine este acela compus
din părţi egale de apă şi foc9.
24. La începuturi forţele oarbe au creat membre
separate: ochi, capete şi braţe. Ochii priveau singuri,
căutând o frunte şi capetele căutau trupuri cu gât. Apoi
iubirea le-a unit la întâmplare. În acest fel au luat naştere
monştri cu trei capete şi zece mâini însă n-au supravieţuit
decât aceia care au reuşit să se adapteze10.
25. Inspiraţia şi expiraţia se realizează cu ajutorul
unor canale (povroi) spre aerul din afară. Ele sunt mai mici
decât particulele corpului, dar mai mari decât particulele
de aer. Când sângele coboară, aerul pătrunde cu putere
înăuntru şi are loc inspiraţia, iar când sângele urcă, aerul
iese afară şi are loc expiraţia11.
26. „Astfel toate inspiră şi expiră şi iarăşi toate/ Au
mici canale de carne, sărace în sânge, întinse/ La
suprafaţa corpului şi la vărsare deschise-s/ În tubuleţe
dese ce pielea străbat pân-afară/ La suprafaţa externă, iar
sângele-ascuns stă-năuntru,/ Dar pentru aer trecerea
liberă-i asigurată,/ Iar când sângele fin grăbeşte de-aici
72
spre străfunduri/ Aerul cu viforoasă furtună năvalnic
pătrunde/ Când, dimpotrivă, sângele saltă-napoi, iată
atuncea/ Aerul iese din nou în afară, la fel ca şi apa/ Când
se joacă o fată cu o clepsidră de aramă”12.
27. Din toate lucrurile care s-au născut există
scurgeri; nu numai din animale, ci şi din plante, pământ,
mare, pietre şi aramă există o scurgere continuă. Acest
flux nesfârşit produce distrugerea şi moartea tuturor
lucrurilor13.
28. Pentru a ajunge de la soare la pământ lumina are
nevoie de timp, căci trece prin spaţiul dintre pământ şi cer.
Această mişcare scapă oamenilor din cauza iuţelii ei14.
29. Ceea ce este înrudit cu noi ne produce plăcere, iar
lucrurile cu care nu suntem uniţi ne produc neplăcere.
30. Corpul este pământ ce înconjoară omul, căci
natura a îmbrăcat sufletul cu o învelitoare de carne.
31. Sufletul este de origine divină.
32. Înainte de a fi aruncat de către discordie pe acest
tărâm în care domnesc crima, bolile şi putreziciunea,
sufletul a fost un demon fericit alături de Zeu.
33. Pe pământ sufletul peregrinează prin corpurile
animalelor şi ale plantelor până când iubirea îl va conduce
îndărăt la divinitate.
34. Cei ce se vor desăvârşi vor deveni profeţi,
cântăreţi, medici, regi şi zei.
35. E criminal cel ce ucide animalul spre a se hrăni
cu carnea lui, căci corpurile animalelor sunt locuite de
suflete chinuite.
36. Nebunia se produce din cauza amestecului
neechilibrat al elementelor.
37. Sângele este organul gândirii15.
38. Când sângele se răceşte are loc moartea.
73
2. ANAXAGORA DIN KLAZOMENAI

VIAŢA
Anaxagora se naşte într-o familie nobilă, în jurul
anului 500 î. Hr., în Klazomenai (Asia Mică). Renunţă la
averea pe care ar fi putut-o primi de la tatăl său şi se
dedică ştiinţei şi flosofiei. În tinereţe se apropie de
doctrina şcolii ioniene, fiind influenţat de Anaximandru şi
Anaximene. În jurul anului 462 î. Hr. pleacă la Atena unde
va deveni preceptorul şi prietenul lui Pericle. Aici va fi
acuzat de către duşmanii lui Pericle de impietate faţă de
zei, fapt pentru care se va refugia în oraşul Lampsakos pe
coasta sudică a Hellespontului, unde îşi va găsi sfârşitul în
anul 428 î. Hr., în vârstă de 72 de ani.
Anaxagora era un om lipsit de spirit practic, fără
aderenţă socială însă cu un extraordinar apetit pentru
cunoaştere. Reproşându-i-se odată neimplicarea în
treburile publice şi faptul că şi-a neglijat patria,
Anaxagora a răspuns că l-a preocpat totuşi patria lui,
arătând în acel moment cu degetul spre cer.

74
SCRIERILE
Scrie o lucrare cu acelaşi titlu convenţional Peri;
fuvsewV (Despre natură) din care s-au păstrat câteva
fragmente. Unii autori pun pe seama lui Anaxagora şi alte
scrieri, mai precis o lucrare despre problema suprafeţei
cercului şi o alta pe tema decorurilor de scenă şi a
perspectivei16.

ÎNVĂŢĂTURA
1. La început seminţele lucrurilor (homoiomerii)
alcătuiau un tot nemişcat, însă Nous-ul pătrunde în haos şi
ordonează elementele într-un Kosmos.
2. Precum aurul este alcătuit din corpuri mici, tot
aşa şi universul întreg este alcătuit din particule.
3. Numărul elementelor este infinit.
4. „Toate sunt în tot”17.
5. Nimic nu se naşte din nimic.
6. În aceeaşi sămânţă există şi vene şi artere şi
unghii şi păr şi carne şi oase.
7. În alb există negrul şi în negru sălăşluieşte albul.
75
 8. Lucrurile din Univers nu sunt separate unele de
altele, nu sunt despicate cu securea, nici caldul de rece,
nici recele de cald18.
9. Pâinea pe care o mâncăm şi apa pe care o bem
cuprind în ele toate elementele corpului nostru.
10. „nou:V dev ejstin a[peiron kai; aujtokrate;V kai;
mevmeiktai oujdeni; crhvmati, ajlla; movnoV aujto;V ejp=
ejwutou: ejstin”(„Nous-ul este infinit, suveran şi nu este
amestecat cu nici un alt lucru, ci este numai el, izolat în
sine”)19
11. „Toate le-a orânduit Nous: cele ce erau să fie şi
cele ce au fost, cele ce nu există acum şi cele ce sunt acum
şi vor fi, precum şi această rotaţie cosmică, pe care o
urmează aştrii, soarele, luna, aerul şi eterul”20.
12. „Printre cele mici nu există cel mai mic, ci
totdeauna există ceva şi mai mic. Căci ceea ce există nu
poate să înceteze de a mai fi. Dar printre cele mari este
întotdeauna ceva şi mai mare. Şi acest „mai mare” este la
fel de numeros ca cel mic; fiecare e în sine şi mare şi
mic”21.

76
 13. Pământul are formă de timpan şi stă în centrul
lumii susţinut de aer.
14. Luna are munţi şi văi şi este locuită precum
pământul.
15. Plantele se bucură şi se întristează asemenea
oamenilor.
16. Cerul este plin cu pietre. Nu e de mirare că unele
cad pe pământ.
17. Omul trebuie să aleagă să se nască pentru a studia
cerurile şi întregul univers.
18. „Soarele este o masă incandescentă”22.
19. Din cauza slăbiciunii simţurilor nu putem distinge
adevărul23.
20. „Cele vizibile sunt punctul de plecare al
cunoaşterii celor invizibile”.24

77
VI ATOMISMUL

1. LEUCIPP DIN MILET

VIAŢA
Se naşte în jurul anului 475 î. Hr. În Milet. Din cauza
unor instabilităţi politice migrează în Ellea unde ascultă
prelegerile lui Zenon. Mai târziu va întemeia o şcoală
filosofică în Abdera (Tracia). Aici îl va avea ca discipol pe
Democrit. Cu toate că identitatea şi originalitatea sa erau
de necontestat, Leucip este eclipsat de popularitatea
elevului său Democrit alături de care este citat în sursele
antice. Astfel peste o suta de ani de la moartea lui, Epicur
neagă existenţa filosofului Leucippos. Această afirmaţie
va da naştere în modernitate la o controversă ce va angaja
nume mari ale istoriei filosofiei şi care se va încheia în
favoarea existenţei istorice a lui Leucip.

78
SCRIERILE
Scrierile lui Leucip au fost trecute în corpusul
atomist mai precis sub numele lui Democrit din Abdera.
Acest lucru explică de ce din scrierile lui Leucip nu a
ajuns până la noi decât o singură frază.
Literatura antică îi atribuie sigur două lucrări: Μ γαο
δη θνζκνο (Marea cosmologie) şi εξ λνπ (Despre
intelect), un tratat de psihologie.

INVĂŢĂTURA
1. Există plinul, corporalul, Fiinţa (νλ) şi spaţiul
gol, non-existenţa (κ νλ).
2. Plinul şi golul sunt temeiurile lumii.
3. Există particule materiale ultime care nu se
mai lasă împărţite (α[ηνκα).
4. Din aceste particule invizibile şi
neschimbabile este clădită lumea şi lucrurile
din ea.
5. Dacă ar fi cu putinţă să împărţim lumile la
infinit, acestea ar trebui să aibă în ele şi spaţii
goale până în infinit căci altfel nu putem
concepe împărţirea.

79
6. Atomii se mişcă în vid ciocnindu-se unii cu
alţii. Unii ricoşează, alţii se îmbină între ei
după corespondenţa configuraţiei, a mărimii, a
poziţiei şi a ordinii. În acest fel iau fiinţă
lucrurile compuse (ησλ ζηλζ ησλ) .25
7. Mişcarea este veşnică, fiindcă fără mişcare
nu este posibilă naşterea şi distrugerea.26
8. Corpusculele sunt infinite atât în număr (η
πιεζνj) cât şi în configuraţie. Astfel, lucrurile
se deosebesc între ele prin aceste configuraţii,
prin poziţia şi ordinea lor.27
9. Lumile se nasc atunci când corpusculele
pătrund în vid şi se îmbină. 28
10. Soarele se învârte în jurul lumii.29
11. Pământul înscrie în mers o rotaţie în jurul
centrului său.30
12. Universul este infinit. Din el o parte este plină
de materie (πιεξεο ) iar o parte vidă (θελόλ).31
13. Astrele iau foc din cauza mişcării cu care se
deplasează.32

80
14. Lumea are nu numai procese de naştere
(γελ ζεηο), creştere (απμ ζεηο) şi ofilire
(θζ ζεηο)), ci şi procese de distrugere
(θζνξ ο).33
15. „Existentul nu există cu nimic mai mult decât
non-existentul, după cum nici vidul nu există
cu nimic mai puţin decât corpul”34.
16. Unindu-se între ei, atomii mai mari şi mai grei
s-au lăsat la fund; alţii mai mici, rotunzi,
netezi şi alunecoşi au fost împinşi spre
periferie. Atomii fini au format bolta cerească,
iar cei grei pământul. 35
17. Sufletul este material, având în compoziţia sa
atomi sferici precum focul.
18. Sufletul este legat de respiraţie. Aerul apasă
asupra corpurilor fiinţelor vii, răpind cei mai
uşori şi mai necesari atomi. Prin respiraţie,
omul inhalează continuu atomi ai focului.
Vieţuitoarele trăiesc atâta timp cât pot face
acest lucru.36

81
19. Somnul este o stare a corpului ce are loc prin
evacuarea particulelor fine, când acestea sunt
mai numeroase decât căldura vitală, aerul
pătrunde în corp.37
20. „Universul nu este nici însufleţit nici condus
de o Providenţă (πξνλν α), ci de o natură
iraţională (θ ζεη ηηλη αιόγσ)”. 38
21. „Când focul este închis între nori foarte groşi,
o expulzare violentă a lui produce tunetul”.39
22. Mişcarea atomilor nu cunoaşte început şi
sfârşit.
23. Materia şi mişcarea aparţin una celeilalte.
24. Lucrurile degajă mici imagini (εη[δνια) care se
reflectă în ochi.
25. νπδ λ ρπεÚκα καvηελ γηvλεηαη, αjιια; παvληα εjθ
ινvγνπ ηε θαη; πÓπ j αjλαvγθεο. „Nici un lucru nu
se petrece la întâmplare, ci toate se nasc ca
efect al unei cauze raţionale şi sub imperiul
necesităţii”.40

82
2. DEMOCRIT DIN ABDERA

VIAŢA
Democrit se naşte în jurul anului 460 Î. Hr. într-o
familie bogată din Abdera, o colonie ionică din sudul
Traciei. Îşi cheltuie averea, călătorind în toată lumea
cunoscută până atunci (Egipt, Persia, Babilonia, Etiopia,
India) pentru a acumula cunoştinţe noi: „între
contemporanii mei, ne spune Democrit, eu am cutreierat
cea mai mare parte de pământ pentru a cerceta ceea ce este
mai departe şi am văzut cele mai multe ţări şi laturi ale
cerului, am ascultat cei mai mulţi filosofi, iar în
demonstraţiile şi construcţiile geometrice nu m-a întrecut
nimeni; nici chiar geometrii Egiptului, printre care eu am
peregrinat timp de cinci ani ca străin”.1 Democrit este în
mod cert discipolul lui Leucip. Unii autori antici susţin că
ar fi fost şi elevul lui Anaxagora şi al pitagoreicului
Philolaos.2
Revenind la Abdera din lungile sale călătorii,
compatrioţii lui nu-i mai recunosc cetăţenia şi deci nici
83
dreptul de înmormântare în pământul cetăţii Abdera pe
motiv că filosoful nu deţinea nici o proprietate de pământ
pe acest teritoriu. Văzându-se în această situaţie, Democrit
citeşte în public lucrarea sa „Micul diacosmos” (replică la
Marele diacosmos al lui Leucippos). Impresionaţi de
profunzimea şi calitatea intelectuală a acestei lucrări,
concetăţenii săi îi acordă o mare sumă de bani şi-i ridică
statui de bronz. Scriitorul creştin, Tertulian, scrie în
apologiile sale că „Democrit s-a orbit singur deoarece nu
putea zări femeile fără să le dorească”. Trăieşte în jur de
100 de ani, găsindu-şi sfârşitul la Abdera în jurul anului
360 î. Hr., fiind petrecut de cetăţenii abderitani cu
funeralii publice.
Democrit din Abdera este o personalitate complexă
care s-a pronunţat în toate domeniile de cercetare din
vremea sa de la cosmologie la matematică şi fizică, de la
geografie la botanică, zoologie şi medicină, de la
psihologie la agricultură şi de la gramatică la muzică şi
pictură. Extraordinara sa pasiune pentru cunoaştere reiese
şi din următoarea afirmaţie: „Prefer se descopăr o singură
explicaţie cauzală decât să ajung regele Persiei”.

84
 Există istorici ai filosofiei care cred că erudiţia
Stagiritului s-ar datora în bună măsură studiului operelor
lui Democrit din Abdera. Genialele intuiţii ale abderitului
referitoare la fizica atomilor şi la infinitatea spaţială cu
roiurile de lumi care se formează şi dispar, au ajuns să fie
dezbătute şi de către ştiinţele moderne.

SCRIERILE
În lumea antică se confundau adesea lucrările lui
Leucip ce cele ale lui Democrit. În „Despre vieţile şi
doctinile filosofilor”, Diogene Laertios reproduce un
catalog alexandrin, întocmit de un erudit pe nume
Thrasyllos ce a trăit în prima jumătate a secolului I d. Hr.,
care cuprinde peste 60 de lucrări aranjate în grupuri de
câte patru, împărţite în cinci secţiuni: etică, fizică,
matematică, muzică şi tehnică. Acestora li se alătură şi
câteva lucrări neclasificate.
Din vasta operă a lui Democrit nu s-au păstrat decât
aproximativ 300 de fragmente, fiind distruse de adversarii
săi, deopotrivă păgâni şi creştini.

85
 Redăm în continuare catalogul operelor lui Democrit
aşa cum apare el la Diogene Laertios3.
Operele de etică sunt următoarele:
I. 1. Pitagora;
2. Despre dispoziţia sufletească;
3. Despre cele ce sunt în Hades;
4. Tritogeneia
II. 1. Despre Bărbăţie, sau Despre virtute;
2. Despre cornul Amaltbeei;
3. Despre bucurie;
4. Comentarii de morală
Operele de fizică:
III. 1. Marea cosmologie(pe care şcola lui Teofrast
i-o atribiue lui Leucip);
2. Mica cosmologie;
3. Cosmografia;
4. Despre planete;
IV. 1. Despre natură, prima carte;
2. Despre natura omului(sau despre carne), a
doua carte;
3. Despre raţiune;

86
 4. Despre simţuri;
V. 1. Despre umori;
2. Despre culori;
3. Despre diferitele forme;
4. Despre schimbările formelor;
VI. 1. Confirmări (discuţii critice ale operelor
precedente)
2. Despre imagini, sau Despre providenţă;
3. Regulile privitoare la logică, Cărţile 1, 2, 3;
4. Dificultăţi;
Următoarele sânt neorânduite pe materie:
1. Cauzele fenomenelor cereşti;
2. Cauzele fenomenelor aeriene;
3. Cauzele fenomenelor de pe pământ;
4. Cauzele care primesc focul şi lucrurile care se
află în foc;
5. Cauzele sunetelor;
6. Cauzele seminţelor, plantelor şi fructelor;
7. Cauzele referitoare la animale, Cărţile 1,2,3;
8. Cauze variate;
9. Despre magnet;

87
Operele de matematică sunt următoarele:
VII. 1. Despre diferenţa dintr-un unghi sau despre
tangenta la cerc şi la sferă;
2. Despre geometrie;
3. Geometrice;
4. Numere;
VIII. 1. Despre liniile şi solidele iraţionale, Cărţile
1,2;
2. Proiecţii;
3. Anul cosmic sau Astronomia;
4. Discuşii cu timpul limitat;
IX. 1. Descrierea cercului;
2. Geografie;
3. Descrierea polului;
4. Descrierea razelor de lumină;
Operele literare şi muzicale:
X. 1. Despre ritmuri şi armonie;
2. Despre poezie;
3. Despre frumuseţea versurilor;
4. Despre eufonia şi cacofonia literelor;

88
 XI. 1. Despre Homer sau Despre proprietatea
cuvintelor şi despre cuvinte dialectale;
2. Despre cântare;
3. Despre cuvinte;
4. Vocabular;
Operele despre ştiinţele speciale sunt următoarele:
XII. 1. Prognosticul;
2. Despre dietă sau dietetică;
3. Cunoaşterea medicală;
4. Cauzele cu privire la lucrurile ne la timpul
lor şi la timpul lor;
XIII. 1. Despre agricultură sau Cu privire la
măsurătorile de pământ;
2. Despre pictură;
3. Tratat despre tactică;
4. Despre lupta în armură;
Atâta cu privire la aceste opere
Unii adaugă la listă, ca opere separate, următoarele
lucrări luate din Comentariile lui:
1. Despre scrierile sfinte din Babilon;
2. Despre cele din Meroe;

89
 3. Călătorie în jurul oceanului;
4. Despre cercetare;
5. Tratat despre Caldeea;
6. Tartat despre Frigia;
7. Despre febră şi despre cei bolnavi de tuse;
8. Cauze juridice;
9. Fabricate sau Probleme;

ÎNVĂŢĂTURA
1. „Principiile tuturor lucrurilor sunt atomii şi
vidul. Orice altceva ni se pare numai că există”4
2. „Lumile sunt infinite la număr şi se nasc şi pier”5
3. „Nimic nu se naşte din ceea ce nu este, nici nu
piere în nefiinţă”6
4. „Atomii sunt infiniţi ca mărime şi mulţime, şi sunt
purtaţi în întreg universul într-un vârtej prin care
iau naştere toate lucrurile compuse: focul, apa,
aerul şi pământul; căci chiar şi acestea sunt
conglomerări de anumiţi atomi”7

90
5. Lucrurile se nasc prin deosebirile dintre atomi.
Acestea sunt în număr de trei: configuraţia
(ζρεÚκα), poziţia (ζεvζηο) şi ordinea (ηαvμηο).8
6. Numărul figurilor atomilor este infinit. Nu există
vreun motiv ca o anumită figură să fie mai
degrabă aşa cum este faţă de oricare alta.9
7. Plinul este existentul, iar golul este non-
existentul.
8. Numărul lumilor este infinit, însă se deosebesc ca
dimensiune. Sunt lumi fără Soare şi Lună; sunt
lumi cu un Soare şi o Lună mai mari decât ale
noastre, după cum sunt lumi cu mai mulţi sori şi
mai multe luni.10
9. Există lumi fără plante, fără vietăţi şi umiditate.11
10. Existenţa se compune dintr-un număr infinit de
particule mici, indivizibile, imperceptibile cu
ochiul, impenetrabile, nenăscute, eterne.
11. Atomii sunt de aceeaşi natură, diferenţiindu-se
între ei, doar prin proprietăţi geometrice: unii sunt
rotunzi, alţii unghiulari, unii concavi, alţii netezi.

91
12. La început atomii pluteau haotic în spaţiul gol,
apoi, formând vârtejuri s-au unit, dând naştere
lumii. Agregarea şi dezagregarea atomilor are loc
în spaţiul gol căci numai aici este cu putinţă
mişcarea.
13. „Există trei criterii ale cunoaşterii: pentru
abordarea fenomenelor inaccesibile simţurilor,
perceperea; pentru cercetare, conceptele; pentru
a stabili ce trebuie acceptat şi ce nu, registrul
afectelor” (ηα; παvζε).12
14. „Există mai multe percepţii senzoriale decât
lucrurile pe care le putem percepe”.13
15. „Culorile apar în funcţie de schimbarea poziţiei
atomilor”14
16. Mişcarea scoarţei pământului se mai produce şi
de la suflul vântului care biciuieşte valurile
mării”.15
17. Sufletul (ςπρεv) şi gândirea (λνπÚο) sunt unul şi
acelaşi lucru.16

92
18. Sufletul este un suflu difuzat în corp de către
atomi. Prin respiraţie oamenii primesc şi elimină
atomi.
19. Sufletul este pieritor şi împreună cu el piere şi
corpul.17
20. Sufletul este compus din atomi fini, netezi,
rotunzi, asemănători cu atomii focului.
21. Organul auzului este un recipient, un vas al
cuvintelor de unde sunetul se scurge încet. De
aceea putem mai repede vedea decât auzi.18
22. „Sunetul vocii este corporal”.19
23. Gustul dulce este dat de atomii rotunzi şi de
mărime potrivită; atomii unghiulari provoacă
gustul sărat, gustul amar este rezultatul atomilor
rotunzi, netezi cu oblicitate uniformă.20
24. La început cerul şi pământul erau amestecate;
aerului i s-a imprimat o mişcare continuă şi partea
de foc din aer s-a adunat în zonele mai înalte ale
văzduhului datorită uşurimii ei. Partea noroioasă
şi tulbure, în amestec cu elementele umede s-a
adunat la un loc datorită greutăţii sale. Învârtindu-

93
 se fără întrerupere, din elementul lichid s-a
format marea, iar din părţile mai consistente
pământul, moale şi noroios; sub arşiţa soarelui,
pământul s-a întărit, rămânând pe alocuri
suprafeţe umede şi putrede ce au început să
fermenteze. Aceste locuri umede au generat
germenii vieţii. Vieţuitoarele care au mai multă
căldură s-au ridicat în văzduh, devenind păsări
zburătoare; cele cu o natură umedă au intrat în
mare, iar altele au rămas să se târască pe pământ
sau să se deplaseze cu ajutorul picioarelor.
Oamenii umblau goi, mâncând ierburi şi fructe.
De frica fiarelor sălbatice s-au unit în grupuri şi
au început să scoată sunete aparte pentru fiecare
obiect până au ajuns să se înţeleagă.21
25. Mierea li se parea unora dulce, altora amară însă
ea nu este nici una nici alta.22
26. „Somnul este o slăbire a suflului vital”23
27. Sămânţa bărbătească e purtătoare de suflu
(πλε:πκα).24

94
28. Şi femeia emite sămânţă; ea are trompe aşezate în
direcţie opusă faţă de canalele genitale ale
bărbatului. De aceea resimte mai acut dorinţa
împreunării.25
29. „Este mai bine pentru cei lipsiţi de înţelegere să
fie conduşi decât să conducă”.26
30. δνvμα θαη; πινÚπηνο α[λεπ μπλεvζηνο νπjθ αjζθαιεαv
θηεvκαηα (,,Renumele şi bogăţia fără putere de
judecată nu sunt avuţii sigure”)27
31. εÓλν;ο θηιηvε μπλεηνÚπ θξεvζζσλ παvλησλ (,,Prietenia
unui singur om care te înţelege este mai preţioasă
decât cea a tuturor celorlalţi care nu te
înţeleg”)28
32. Împreunarea sexuală este o scurtă epilepsie căci
în acel moment omul se smulge din om.
33. Binele nu înseamnă numai a nu greşi, ci şi a nu
voi să greşeşti.
34. Omul mare poate fi apreciat nu numai după ceea
ce făptuieşte, ci şi după ceea ce plănuieşte.29
35. Plăcerile care nu vin la vremea lor creează
neplăceri.

95
36. Cu adevărat nu putem şti nimic, căci adevărul
este în adâncuri.30
37. Femeia (γπλεv) este primitoare de sămânţă (γνλεv).
38. Dacă trupul ar da sufletul în judecată …
39. Omul este ceea ce ştim cu toţii.
40. Este mai bine să ai un duşman deştept decât un
prieten prost.
41. Fulgerul nu este altceva decât ciocnirea norilor. 31
42. „La începuturi pământul rătăcea de colo până
acolo din cauza micimii şi a lipsei lui de greutate.
Cu timpul însă a devenit mai dens şi a sporit în
greutate, rămânând astfel fixat într-un anumit
loc”. 32
43. „Când pământul, plin de apă primeşte din belşug
altă apă provenită din ploi, atunci din această
cauză se zguduie”.33
44. „Noi vedem datorită întâlnirii imaginilor,
desprinse din lucruri, cu ochii noştri”.34
45. „Cele ce s-au întâmplat, se întâmplă şi se vor mai
întâmpla”.35
46. Soarele este o piatră incandescentă.

96
47. Luna străluceşte prin reflectarea luminii solare.
48. Calea Lactee este lumina unor puzderii de stele
îndepărtate.
49. Căsătoria şi procreaţia te împiedică să săvârşeşti
lucrurile cele mai importante.36
50. A fi fericit înseamnă a cunoaşte.
51. Cunoaşterea prin intermediul simţurilor este
obscură.
52. Fluxul umoral face să răsară coarne pe creştetul
cerbului ca o coroană de ramuri; puterea hranei
ţâşneşte în sus spre cap prin vene. Coarnele se
hrănesc cu multă umiditate. Umiditatea care
ajunge afară din corp se întăreşte, aerul rece
contribuind la strângerea şi la transformarea ei
într-o materie cornoasă.37
53. Învaţă să te ruşinezi mai întâi de tine însuţi.
54. Talentul poetic înnăscut e mai de preţ decât o artă
chinuită.38
55. Nimeni nu poate fi poet fără o anumită undă de
inspiraţie asemănătoare furiei sacre.39

97
56. Zeii nu iubesc decât pe aceia care urăsc
nedreptatea.
57. Numele nu sunt date de natură ci prin convenţie.
Numele sunt opera hazardului.40
58. Cel ce fuge de moarte merge pe urmele ei.

98
VII SOFISTICA

Contradicţiile dintre sistemele filosofice naturaliste

şi triumful democraţiei au făcut să apară în sec. V î. Hr. o
mişcare spirituală numită de istoricii filosofiei ,,iluminism
grec”, mişcarea ce-şi va atinge apogeul în a doua jumătate
a menţionatului secol prin fenomenul sofistic.
Spre deosebire de filosofii precedenţi care erau
realmente interesaţi de cunoaşterea adevărului, sofiştii
urmăreau dimensiunea formală, a discursului. În condiţiile
unei politici democratice în care masele aveau un rol
esenţial, tinerii atenieni căutau să-şi însuşească arta
retoricii, tehnicile de argumentare pentru a putea convinge
cu orice preţ auditoriul de adevărul propriilor opinii. În
calitate de profesori de retorică, sofiştii (ζνθηζtα )
posedau cunoştinţe din diverse domenii cum ar fi eristica
(arta de a discuta), logica, etica, fonetica, matematica,
teoria literară, gramatica, stilistica, mitologia, muzica,
astronomia ,pe care le împărtăşeau în schimbul unor sume
de bani celor dornici să intre în viaţa publică. Prin
urmare, sofistica nu este o şcoală filosofică cu o doctrină

99
unitară, ci este mai degrabă o metodă de transmitere a
unor cunoştinţe ce urmau să fie folosite în scopuri pur
practice. Date despre viaţa, activitatea şi ideile sofiştilor
ne oferă în special Platon în dialogurile sale de tinereţe,
dar şi Aristofan, Socrate, Xenofan, Aristotel, şi Filostrat.
În literatura vremii, sofistul aste descris ca fiind un
individ care aleargă după un onorar cât mai consistent
(Platon), sau ca un negustor de înţelepciune (Xenofan).
Dincolo de reputaţia negativă pe care şi-au dobândit-o în
faţa contemporanilor, contribuţia sofiştilor la dezvoltarea
culturii greceşti este o realitate de necontestat dacă ne
gândim la logică, antropologia filosofică, proză sau dramă.
Practicând un relativism axiologic radical, refuzând
să dezvolte o teorie a cunoaşterii în sens obiectiv, sofistica
glisează într-un raţionalism critic care va duce, aşa cum se
va vedea în cele ce urmează la o atitudine sceptică, în
unele cazuri, chiar nihilistă.
Cei mai importanţi sofişti au fost: Protagoras din
Abdera, Gorgias din Leontinoi, Prodicos din Ceos,
Hippias din Elis şi Critias.

100
1. PROTAGORAS DIN ABDERA

VIAŢA
Se naşte la Abdera în jurul anului 480 î. Hr.
Tradiţia spune că Democrit, văzându-l pe Protagoras
purtând într-un mod ingenios două lemne pe umăr intră cu
el în vorbă şi impresionat de perspicacitatea lui, şi-l face
discipol. Călătoreşte prin cetăţile greceşti în calitate de
profesor ambulant, primind bani pentru lecţiile sale
publice. Vine, de asemenea, de mai multe ori la Atena
unde era deosebit de apreciat.1 Este prieten cu Pericle.
Moare într-un naufragiu la plecarea din Atena spre Sicilia
la vârsta de 70 de ani, în jurul anului 420 î. Hr. În scrierile
antice a circulat şi varianta că ar fi fost acuzat de impietate
şi expulzat din Atena din cauza operei sale ,,Despre Zei”.2
Protagoras din Abdera a fost primul sofist care a
cerut plată pentru lecţiile sale. Diogene Laertios
povesteşte că instruindu-l pe Euatylos, s-au înţeles ca
acesta să plătească onorariul sofistului după ce va câştiga
primul proces. Cum Euatylos nu avusese niciun proces,
Protagoras l-a dat în judecată spunând că Euatylos trebuie
101
să-i plătească onorariul indiferent de hotărârea
judecătorului. Dacă Euatylos va câştiga acest proces, care
este cel dintâi, trebuie să-i dea banii în virtutea înţelegerii
iniţiale, iar dacă îl pierde, şi în acest caz trebuie să-i
plătească în virtutea sentinţei judecătorului. La acestea
Euatylos a replicat: ,,Nu voi plăti, nici într-un caz, nici în
celălalt, căci dacă voi câştiga procesul nu-i voi plăti în
virtutea sentinţei, iar dacă-l voi pierde nu voi plăti în
virtutea înţelegerii”.3

SCRIERILE
Tradiţia pune pe seama lui Protagoras mai multe
titluri, însă unii critici moderni consideră ca fiind autentice
doar următoarele lucrări:
- Adevărul;
- Argumentele contrare;
- Despre Zei;
- Despre existenţă;

102
ÎNVĂŢĂTURA

1. παvληwλ ρξεκαvησλ κεvηξνλ εjζηη;λ α[λζξσπνο, ησÚλ κε;λ

ν[λησλ σÓο ε[ζηηλ, ησ:λ δε; νπjθ ν[λησλ wοÓ νπjθ ε[ζηηλ.
(,,Omul este măsura tuturor lucrurilor, a celor
care există, în ce fel există, a celor care nu există, în
ce fel nu există.”)4
2. ,,Lucrurile sunt pentru mine aşa cum îmi apar ele
mie, iar pentru tine, la rândul tău aşa cum îţi apar
ţie.”5
3. πεξη; κε;λ ζεσ:λ νπjθ ε[ρσ εjηδεvλαη, νπ[ζ jσÓο εηjζη;λ νπ[ζ jσÓο
νπjθ εηjζη;λ νπ[ζ jνÓπνη:νηv ηηλεο ηjδεvαλ: πνιια; γα;ξ ηα;
θσιπvνληα εηjδελαη ε[ η jαjδεινvηεο θαη; bracuο; βηvνο
ηνπ: αjλζξσvπνπ. (,,Despre zei nu poţi şti nici că
sunt nici că nu sunt. Căci multe mă împiedică să
ştiu: şi obscuritatea problemei şi scurtimea vieţii
omeneşti.”)6
4. ,,Cu privire la fiecare lucru există două argumente
opuse unul altuia.”7
5. Sămânţa culturii nu încolţeşte în suflet dacă nu
pătrunde la mare adâncime.8

103
6. ,,Osteneală, muncă, instruire, educaţie şi
înţelepciune sunt cununa gloriei împletite cu florile
unei vorbiri elocvente şi puse pe fruntea celor ce-o
iubesc. Grea cu adevărat este iubirea, totuşi florile
sale sunt splendide şi veşnic proaspete, iar
spectatorii şi cei ce o aclamă şi profesorii, sunt
mulţumiţi şi şcolarii fac progrese şi proştii se
enervează sau poate nu se enervează pentru că nu
au destulă perspicacitate.”9
7. Lucrurile ca şi corpul omenesc sunt într-o continuă
schimbare.
8. Vârsta şi boala schimbă senzaţiile omului despre
obiecte.
9. Niciodată nu vom şti despre un lucru cum este, ci
numai cum ne apare într-un anumit moment.
10. Adevărurile geometrice sunt îndoielnice.
11. ,,Din tinereţe trebuie să începem să învăţăm.”10
12. ,,Instruirea cere înzestrare naturală şi exerciţiu.”
13. Ce este răul, dacă celui care-l face nu i se pare că
este rău.

104
2. GORGIAS DIN LEONTINOI

VIAŢA
Gorgias se naşte în jurul anului 484 î. Hr., în
Leontinoi (Sicilia). Este retor şi profesor de elocinţă. În
427 î. Hr. devine ambasadorul cetăţii sale la Atena. Este o
vreme discipolul lui Empedocle. Prin stilul său elevat în
care meditaţia metafizică se îmbină cu paradoxul şi ironia,
Georgias cucerea publicul. În legătură cu capacitatea sa de
a improviza, Filostrat relatează următorul episod:
„Apărând el (Gorgias) la teatru în Atena, a avut curajul să
spună ,,Propuneţi!”. El a iniţiat pentru prima dată acestă
riscantă provocare şi astfel a demonstrat că ştie totul şi
poate să vorbească în mod pertinent despre orice.”1
Gorgias este primul care se foloseşte de tropi,
metafore, alegorii, omofonii, antiteze, etc. Extraordinarul
său talent oratoric şi contribuţiile sale la dezvoltarea
acestei arte i-au determinat pe contemporani să derive un
verb de la numele său în loc să spună ,,a face retorică”
spuneau „a gorgianiza” (γνξγηavδεηλ).
105
 Trăieşte 108 ani. Moare la Larissa (Thesalia) în
jurul anului 337 î. Hr.2

SCRIERILE
- Retorica;
- Elogiu Helenei;
- Apărarea lui Palamades;
- Discursul funebru;
- Discursul pythic;
- Discursul olimpic;
- Despre non-existent sau despre natură.

ÎNVĂŢĂTURA
1. Nu există nimic (νπjδε;λ ε[ζηηλ).
2. Dacă totuşi ceva există, nu poate fi cunoscut de om
(εηj θαη; ε[ζηηλ, αjθαηαvιεπηνλ αjλζπσvπση).
3. Dacă acel ceva ar fi cunoscut, n-ar putea fi
comunicat şi nici explicat altora (εηj θαη;
θαηαιεπηνvλ, αjιια; ηνηv γε αλεvμνηζηνλ θαη;
αjλεξκεvλεπηνλ ησ:η πεvιαο)

106
4. Καη; δh; ην; κε;λ κε; ν[λ νu;θ ε[ζηηλ εηj γα;ξ ην; κε; ν[λ
ε[ζηηλ , ε[ζηαη ηε α[κα θαη; νπjθ ε[ζηαη: εη| κε;λ γα;ξ νπjθ
ν[λ λνεη:ηαη, νπjθ εζηαη, ε|η δε; ε[ζηη κε; ν[λ, παvιηλ ε[ζηαη.
αληεισ:ο δε; α[ηνπνλ ην; εη«λαηv ηη α}κα θαη; κε; εη«λαη:
νπjθ α[ξα ε[ζηη ην; κε; ν[λ. θαη; α[ιισο, εjη ην; κε; ν[λ ε[ζηη,
ην; ν[λ νπjθ ε[ζηαη: εjλαληηvα γαvξ εjζηη ηα:πηα αjιιεvινηο,
kai; εηj ησ:η κε; ν[ληη ζπκβεvβεθε ην; εη«λαη, ησ:η ν[ληη
ζηκβεvζεηαη ην; κε; εηjλαη oujci; δεv γε ην; νλ νπjθ ε[ζηηλ:
ηνηvλπλ νπjδε; ην; κε; ν[λ ε[ζηαη. θαη; κελ νπjδε; ην; ν[λ
ε[ζηηλ. εηj γα;ξ ην; ν[λ ε[ζηηλ, ε[ηνη α[ηδηvνλ ε[ζηηλ ε[
γελεην;λ ε[ αηjδηνλ α}κα θαη; γελεηνvλ: νπ[ηε δε; αηjδηνvλ
εjζηηλ νπ[ηε γελεην;λ νπ[ηε ακθνvηεξα σÓο δεηvμνκελ:
νπjθ α[ξα ε[ζηη ην; ν[λ. εηj γα;ξ αηjδηνvλ εjζηη ην; ν[λ
αjξθηεvνλ γα;ξ εjληεπ:ζελ, νπjθ ε[ρεη ηηλα; αjξρεvλ.
(„Dacă este ceva, e sau fiinţă, sau nefiinţă sau
fiinţă şi nefiinţă la un loc. Dar nici fiinţă nu este, după
cum o va arăta, nici nefiinţă, aşa cum o va susţine, nici
fiinţă şi nefiinţă, precum de asemenea o va arăta;
aşadar nu este nimic. În ce priveşte nefiinţa, ea nu
este; căci dacă nefiinţa este, ea va fi, şi în acelaşi timp,
nu va fi: după cum e gândită ca nefiind, nu va fi. Dar

107
dacă este nefiinţă, va fi iarăşi. Dar e cu desăvârşire
absurd ceva să fie şi, în acelaşi timp, să nu fie; aşadar
nefiinţa nu este. Şi într-altfel: dacă nefiinţa este, fiinţa
nu va fi; căci acestea sunt opuse, şi dacă se întâmplă
ca nefiinţa să fie, fiinţei i se va întâmpla să nu fie. Iar
de vreme ce fiinţa este, nefiinţa nu va fi. Şi nici fiinţa
nu este. Căci dacă fiinţa este, e or veşnică, or născută,
fie veşnică şi în acelaşi timp născută; dar nici veşnică
nu este, nici născută, nici amândouă la un loc, astfel
cum vom dovedi; aşadar fiinţa nu este. Astfel, dacă
fiinţa e veşnică (de aici trebuie să se înceapă),
înseamnă că nu are un început”)3
5. „Căci tot născutul are un început, dar veşnicul,
statornicit ca nenăscut, nu are început. Iar neavând
început e nemărginit. Dacă însă e nemărginit, nu e
nicăieri. Căci dacă este undeva, locul care este e
altul decât el, şi astfel nu va fi nemărginită fiinţa
cuprinsă în ceva; căci cuprinzătorul e mai mare
decât cuprinsul, dar decât nemărginitul nimic nu e
mai mare, aşa încât nemărginitul nu este undeva.
Şi nici în sine nu e cuprins. Căci ar fi acelaşi lucru

108
să fie în ceva şi să fie în sine, şi fiinţa va deveni
două, loc şi corp; lucrul în care este locul, iar ceea
ce e în el, corpul. Aceasta e absurd. Aşadar nici în
sine nu este cuprinsă fiinţa. Astfel încât fiinţa e
veşnică, este nemărginită, dacă pe de altă parte e
nemărginită, nu e nicăieri, iar dacă nu e nicăieri,
nu este. Aşadar dacă fiinţa este veşnică, dintru
început ea nici nu e fiinţă. Şi fără îndoială şi nici
născută nu poate fi fiinţa. Căci dacă s-a născut, s-a
născut, fie din fiinţă, fie din nefiinţă. Dar nu din
fiinţă s-a născut; căci dacă e fiinţă, nu e născută, ci
este dintru început. Nici din nefiinţă; căci nefiinţa
nu va putea da naştere la ceva, deoarece e
neapărat nevoie ca lucrul ce dă naştere să
participe la o existenţă oarecare. Aşadar nici
născută nu e fiinţa. Potrivit cu acestea, nu e nici
amândouă laolaltă, veşnică şi în acelaşi timp
născută; căci acestea se împotrivesc între ele, iar
dacă fiinţa e veşnică, nu s-a născut, şi dacă s-a
născut nu e veşnică. Aşadar, dacă fiinţa nu e nici

109
 veşnică, nici născută, nici amândouă laolaltă, ea
nu ar putea exista”4
6. „Şi într-altfel: dacă este, e fie una, fie multiplă; dar
nu e nici una, nici multiplă, aşa cum se va arăta;
aşadar fiinţa nu există. Într-adevăr, dacă este una,
e fie cantitate, fie continuum, fie mărime, fie corp.
Ceea ce însă ar face parte din acestea, nu este unu,
ci cantitatea se va divide în părţi, iar ceea ce e
continuu se va tăia. În acelaşi fel un lucru conceput
ca mărime nu va fi indivizibil. Iar luat în chip de
corp va fi triplu; căci va avea şi lungime, şi lăţime,
şi adâncime. E absurd în realitate să spunem că
fiinţa nu e nimic din acestea; aşadar, fiinţa nu este
una. Şi nici multiplă nu este. Căci dacă nu e una,
nici multiplă nu este; într-adevăr, multiplicitatea e
sinteză a lucrurilor luate câte unul, de aceea,
înlăturând unitatea, se înlătură şi pluralitatea..
Dar din acestea e limpede că nici fiinţa nu este,
nici nefiinţa. Faptul că nu există amândouă
laolaltă, şi fiinţă şi nefiinţă, e lesne de arătat. Căci
dacă este şi fiinţă şi nefiinţă, nefiinţa va fi totuna

110
 cu fiinţa, în ce priveşte faptul de a exista; tocmai de
aceea, nu este nici una, nici alta din acestea. În
fapt suntem de acord că nefiinţa nu este; s-a arătat
însă că fiinţa e trecută în rând cu nefiinţa, nici
aceasta aşadar nu va exista. Dar, de vreme ce
fiinţa e tot una cu nefiinţa, nu se poate să fie
amândouă; căci, dacă sunt amândouă, nu sunt
acelaşi lucru, şi dacă sunt acelaşi, nu există
amândouă. De unde reiese că nu există nimic. Căci
nici fiinţa nu este, nici nefiinţa, nici amândouă
împreună, şi dacă în afară de ele nu se poate gândi
altceva, atunci nu e nimic”5
7. „Ceea ce gândim nu are existenţă ”6
8. Dacă ar exista ceea ce putem gândi ar însemna să
existe bunăoară cai cu aripi.
9. „Dacă ceea ce gândim nu are existenţă, atunci nici
ceea ce există nu poate fi gândit”7
10. Dacă ar exista ceva ar trebui ori să se nască, ori să
existe dintotdeauna însă existenţa nu s-ar putea
naşte nici din ceea ce există nici din ceea ce nu
există.

111
11. Gândirea nu este identică cu obiectul ei, prin
urmare fiinţa scapă gândirii.
12. Dacă existenţa este eternă înseamnă că nu putem
vorbi de un început, ori ceea ce nu are început este
nelimitat şi ceea ce este nelimitat nu poate fi
localizat deci, nu există.
13. Dacă ar fi născută dintr-o fiinţă, această fiinţă ar
trebui să fie cu necesitate infinită, dar ceva infinit
nu poate genera altceva în afara sa, căci dincolo de
sine nu mai încape nimic.
14. Fiinţa gândirii nu poate fiinţa.
15. Este cu neputinţă simţurilor să comunice cu
vorbirea. Oamenii văd cu ochii şi aud cu urechile,
nu pot vedea cu urechile şi auzi cu ochii.
16. Cuvintele sunt altceva decât lucrurile.
17. ,,Cel ce neglijează filosofia, limitându-se la
disciplinele speciale (τα; εjγκσvκλια μαθηvματα), se
aseamănă cu pretendenţii, care, în timp ce aspirau
la graţiile Penelopei, se mulţumeau cu cele ale
sclavelor ei”8
18. Cea mai mare putere asupra omului o are cuvântul.

112
19. „Seriozitatea adversarului trebuie nimicită prin
râs, iar râsul lui, prin seriozitate”9
20. ,,Fiinţarea (το; ει«ναι) rămâne obscură (αjυανεvς),
dacă nu întâlneşte (μη; τστοvν) aparenţa (nu intra în
acelaşi plan cu fenomenalitatea), iar aparenţa e
inconsistentă (αjσθενεvς), dacă nu întâlneşte
fiinţarea”10
21. Soarele este o masă de fier incandescent.11
22. Totul este părere şi neant.

113
3. PRODICOS

VIAŢA
Retorul Prodicos se naşte în jurul anului 465 î. Hr.
în cetatea ioniană Julis din insula Ceos. Este ambasadorul
cetăţii sale la Atena. Tradiţia spune că printre ucenicii săi
s-ar fi numărat Euripide, Tucidide şi Socrate. Este apreciat
de Socrate cu toate că uneori va fi şi ironizat de către
marele filosof. Anul morţii lui Prodicos nu se poate
calcula cu exactitate. Trebuie plasată, în orice caz, după
procesul lui Socrate care a avut loc în anul 399 î. Hr.
În scrierile sale, Prodicos explică apariţia religiei pe
baze raţionaliste, fiind de asemenea adeptul relativismului
moral şi fondatorul sinonimiei. Informaţii despre viaţa şi
ideile lui ne oferă Platon (Cratylos), Aristofan (Norii) şi
Quintilian.1

SCRIERILE
- Anotimpuri;
- Despre natură;
- Despre natura omului;

114
 - Heracles la răspântie (fabulă).

ÎNVĂŢĂTURA
1. „Cei vechi au recunoscut ca zei Soarele şi Luna şi
râurile şi izvoarele şi, în general toate cele
folositoare vieţii noastre din cauza folosului avut
de pe urma lor. Cum fac de exemplu egiptenii cu
Nilul”2
2. Ceea ce este bine pentru unul, poate fi rău pentru
altul.
3. „Dorinţa, când devine de două ori mai mare, este
iubire, iar iubirea îndoită devine nebunie”3
4. Virtutea se poate învăţa.
5. ,,Moartea nu-i priveşte nici pe cei vii nici pe cei
morţi”4

115
4. HIPPIAS DIN ELIS
VIAŢA
Se naşte în jurul anului 443 î. Hr. în Elis. Avea o
memorie ieşită din comun încât „dacă ar fi auzit 50 de
nume o singură dată le-ar fi reprodus în ordinea în care le
auzise”, ne spune Filostrat în Vitae Soph. I, 11, 1 (Fr. A 2).
Datorită talentului oratoric şi a culturii sale
enciclopedice (poseda cunoştinţe de retorică, istorie,
calcul matematic, geometrie, psihologie, etnografie, etică,
astronomie, muzică, ritmică, sculptură, estetică, etc.) este
cunoscut în toate cetăţile greceşti. Profesează ca orator şi
dascăl la Sparta şi în alte oraşe dorice. Ca istoric, Hippias
din Elis face bilanţul învingătorilor la jocurile olimpice.
Este socotit, de asemenea creatorul mnemotehnicii. În
geometrie descoperă curba geometrică Quadratrix,
importantă pentru cvadratura cercului. Moare la scurt timp
după înfrângerea democraţiei din Elis, cel mai probabil în
anul 343 î. Hr.5

116
SCRIERILE
- Τρωικοςv (Dialog troian);
- jΕθνω:ν οjνομασιvαι (Numele popoarelor);
- jΟλιμπιονιvκων αjναγραυηv (Registrul învingătorilor);
- Sσναγωγηv (Colecţie).
Pe lângă acestea a mai scris o serie de tragedii, elegii,
ditirambi şi proză.6

ÎNVĂŢĂTURA
1. Natura nu-şi schimbă niciodată legile.
2. Fiecare cetate îşi are propriile legi. În acest fel
,legea dezbină ceea ce natura a creat uniform.
3. Dacă cei ce instituie legile, adesea le reneagă şi le
schimbă, noi de ce le-am respecta?
4. Zeus e mai mare legislator decât omul.
5. ,,Există două feluri de invidie: una îndreptăţită,
când eşti invidios pe ticăloşii ţinuţi la loc de cinste,
şi una neîndreptăţită, când eşti invidios pe oamenii
cinstiţi”7

117
6. „Invidioşii suferă de două ori cât ceilalţi: nu îi
supără, ca pe ceilalţi, doar răul propriu, ci şi
binele celuilalt”8
7. „Legea este făcută spre folosul cetăţii însă atunci
când e rău alcătuită, îi pricinuieşte neajunsuri”9

118
5. CRITIAS
VIAŢA
Critias s-a născut în anul 462 î. Hr. Într-o familie
aristocratică prin care se înrudea cu Solon şi cu Platon.1 Îl
ascultă o vreme pe Socrate însă renunţă, angajându-se în
viaţa publică. În anul 451 î. Hr. este acuzat că a luat parte
la sacrilegiul Hermelor, fapt pentru care este închis.
Eliberat prin mărturia oratorului Anclokides, în anul 411,
participă împreună cu tatăl său, Callaischros la cârmuirea
oligarhică a celor „Patru Sute”. Are o atitudine
prospartană. În 407 este exilat de către democratul
Cleophon în Thessalia unde organizează o acţiune
antidemocratică. Tot aici frecventează cercul din care
făcea parte retorul Geogias. În anul 404 revine la Atena şi
preia conducerea aripii radicale, ducând în această calitate
o politică murdară, în sensul că trimite câţiva oameni la
moarte. Moare în lupta de la Munychia în anul 403 î. Hr.
În ciuda acestor extremisme şi scăderi morale era,
paradoxal, un bun orator, poet, dramaturg şi prozator.

119
Literatura antică îl prezintă ca pe un tiran ateu, erudit ,de o
inteligenţă sclipitoare.2

SCRIERILE
Scrie elegii, drame, opere retorice, filosofice şi
poetice:
- Despre natura dragostei sau despre virtuţi;
- Aforisme (în 2 cărţi);
- Conversaţii (2 cărţi);
- Exordii la discursuri politice;
- Constituţii (a atenienilor, a thessalinilor şi a
lacedemonienilor);
- Elegia către Alcibiade;
- Despre vieţile poeţilor.3

ÎNVĂŢĂTURA
1. „Legiuitorii din vechime l-au închipuit pe zeu ca pe
un soi de supraveghetor (εjπισvκοπον) al acţiunilor
omeneşti, lăudabile sau condamnabile
(κατορθωμαvτων και… αJμαρτημαvτων), pentru ca

120
 nimeni să nu jignească într-ascuns pe aproapele
său, de teama pedepsei (τιμωριvαν) din partea
zeilor”.4
2. Un om inteligent (ηηο ζνθν;ο αjλε;ξ) a născocit
pentru muritori ideea că există zei care aud, văd şi
gândesc, căci numai în acest fel puteau fi speriaţi
criminalii care omorau pe ascuns.
3. Acel om iscusit a aşezat zeul în cer tocmai în locul
de unde ştia că provin temerile muritorilor:
scăpărările fulgerelor, tunetele asurzitoare,
dogoarea soarelui, tăria înstelată şi furia ploii.5
4. „Mai mulţi oameni destoinici apar prin exerciţiu
(εjκ μελεvτηj) decât prin natură (υσvσεως)”6
5. „După umbră, cel mai iute îmbătrâneşte timpul”7
6. „Sigur nu e nimic pentru cel care s-a născut, decât
moartea, şi cât trăieşte, nu poate face un pas fără
de năpastă” 8

121
NOTE BIBLIOGRAFICE
Prefaţa
1
„Bun şi rău, frumuseţe şi urâţenie. Nu râde, nu plânge, nu detesta,
ci înţelege”(lat.)
2
Supranume dat de Tertulianus în opera „Adv. Valentinianos”, V.
3
Dialogul cu iudeul Tryfon I, 1
4
vezi Vasile Chira, „Dominantele gâdiri cioraniene”, Ed. Univ.
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2006, pp. 66-72

Introducere
1
Se mai numesc şi ionieni deoarece oraşul Milet făcea parte din
Ionia.
2
apud Gutrie, W.K.C. „O istorie a filosofiei greceşti” Vol. I, trad. de
Mihnea Moise şi Ioan Lucian Muntean, Ed. Universitas (Teora),
Bucureşti, 1999, p.44
3
În Ionia se întretăiau multe trasee maritime, ceea ce înlesnea
contactul grecilor cu cultura Vechiului Orient.
4
vezi Florian, M. „Îndrumare în Filosofie”, Ed. îngrijită, note şi
postfaţă de Nicolae Gogoneaţă şi Ioan C. Ivanciu, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1992, p.37
5
ibidem
6
vezi Guthrie, W.K.C., Vol. 1, op.cit. p.52
7
ibidem p.26
8
ibidem p. 47
9
ibidem
10
vezi G. Vlăduţescu „Contemporaneitatea filosofiei vechi”, prefaţă
la Antologia filosofică. Filosofia antică. Ediţie revăzută şi adăugită
de Octavian Nistor, Ed. Minerva, Bucureşti, 1975, p. VII
11
vezi N. Balca, „Istoria filosofiei antice”, Ed. I.B.M.B.O.R.
Bucureşti, 1982, p.22
12
acest termen este folosit de Aristotel în Metafizica I, 3,984 a 11
pentru a desemna seminţele (spevrmata) lui Anaxagora
122
13
vezi N. Balca, op.cit. p.65
14
Arta de a conversa
15
vezi Sextus Empiricus, Adv. Mathem. IX, 54

I. HILOZOISMUL IONIAN

1. Thales din Milet

1
Termenul de hilozoism este compus din cuvintele greceşti π””ιε
(materie) şi δσεv (viaţă) şi denumeşte acea concepţie filosofică după
care materia este însufleţită. Există istorici ai filosofiei care nu
agreează asocierea acestui termen cu filosofia milesienilor printre
care V. Burnet.
2
Unii istorici susţin originea cariană sau beoţiană a lui Thales (vezi
I. Banu şi A. Piatkowski, Filosofia greacă până la Platon, vol I, ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979, nota 3 p.165).
3
După cum se ştie lista cu numele celor „şapte înţelepţi” a variat în
scrierile antice. Cert este că din sec. VI î. Hr., pe parcursul întregii
antichităţi, patru dintre aceste nume s-au păstrat în toate referinţele.
Este vorba de Thales din Milet, Bias din Priene, Pittacos şi Solon.
Numele lui Thales pe lista celor Şapte Înţelepţi este menţionat printre
alţii şi de către Platon în Protagoras 343 A.
4
„...ziua a devenit dintr-o dată noapte”, spune Herodot (1, 74). Este
vorba despre eclipsa de soare ce a avut loc în data de 2 mai, 585 î.
Hr.
5
apud Guthrie, W.K.C. vol. I, op. cit. p.57.
6
Aristotel, Politica, I, 11, 1259 a6; cf. Cic. de div. I, 49, 111, trad. de
M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A. Piatkowski, op. cit. p.156.

123
7
Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, trad. de
C.I. Balmuş, studiu introductiv şi comentarii de Aram M. Frenkian,
Ed. Polirom, Iaşi, 2001, VIII, 34; cf. Platon Theait. 174 A.
8
Ibidem IV, 26
9
Autenticitatea scrierilor lui Thales este controversată. Unii spun că
n-a lăsat nimic scris, alţii că a scris doar Astronomia nautică, în
sfârşit alţii îi atribuie doar Despre Solstiţiu şi Despre Echinocţii.
Vezi în acest sens Diogene Laertios, op. cit. I, 23.
10
Biblia în Cartea Genezei face referire la abisul acvatic primordial:
„Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era asupra adâncului şi
Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” Facere 1, 2.
Relevantă însă din punct de vedere teologic este apa ca element
baptismal.
11
Thales nu se referă neapărat la apă ca lucru sensibil (H2O), ci mai
degrabă la apă ca principiu, ca fluid căruia îi este inerentă mişcarea,
ca gând care conţine totul şi în care se dizolvă toate existenţele aşa
cum va comenta mai târziu Hegel în prelegeri de istorie a filosofiei.
12
vezi Aristotel, I , 3,9836 b 6 şi urm. Trebuie să avem în vedere
faptul că Aristotel atunci când se referea la gândirea lui Thales o face
cu termeni tehnici şi distincţii conceptuale avansate, necunoscute
milesienilor. Vezi în acest sens comentariul lui Guthrie W.K.C. vol.
I, op. cit. p. 58-59.
13
Galenus, In Hippocratis de humoribus, I, 23, trad. de M.
Marinescu-Himu în I. Banu şi A. Pitkowski, vol I, partea I, op. cit. p.
163.
14
vezi Aristotel, De caelo B 13. 294 a 28.
15
Diogene Laertios op. cit. I, 36 (Autenticitatea acestui dicton este
nesigură. Acelaşi lucru este valabil şi pentru următoarele 9 capete).

124
16
Ibidem
17
Ibidem
18
Ibidem
19
Ibidem, I, 35
20
Ibidem
21
Ibidem
22
Ibidem
23
Ibidem
24
Ibidem
25
Ibidem, I, 27
26
Ibidem, I, 36 (Autenticitatea acestei afirmaţii ca şi a următoarelor
patru maxime (sentinţe) este îndoielnică).
27
Ibidem, I, 37
28
Ibidem, I, 35
29
Ibidem, I, 37
30
Ibidem
31
Ultimele şase capete sunt create de noi în spirit thalesian pentru a
face mai expresivă concepţia filosofului despre apa ca principiu al
lumii.

125
2. Anaximandru
1
Aelianus, Varia historia III 17, în Fragmentele presocraticilor, vol. I,
Traducere integrală după ediţia Diels-Kranz cu introduceri şi note de
Simina Noica şi Constantin Noica, Editura Junimea, Iaşi, 1974, p.
128
2
Cicero, De divinatione I, 50, 112
3
Diogene Laertios, II, 2
4
Gutrie opinează că aceste titluri ar reprezenta părţi ale unei singure
lucrări scrise de Anaximandru, Despre natură (πεξη; θπ;ζεwο), op. cit.
p. 69
5
Hippolytos, Refutatio omnium haeresium I 6, 1, trad. Simina Noica
şi Constantin Noica în Fragmentele presocraticilor op. cit. p. 139.
6
Simplicius, Fizica, 24, 13, trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu
şi A. Pitkowski, vol I, partea I, op. cit. p. 181
7
Simplicius Physica 24, 13, trad de Simina Noica şi Constantin
Noica în Fragmentele presocraticilor op. cit. p. 129
8
Ibidem
9
Plutarh, Stromata II (D 59; din Teofrast, trad. Simina Noica şi
Constantin Noica în Fragmentele presocraticilor op. cit. p.130).
10
Ibidem
11
Ibidem
12
Ibidem

126
13
HIppolytus, Refutatio omnium haeresium I 6, 1 trad. de M.
Marinescu-Himu în I. Banu şi A. Pitkowski, vol I, partea I, op. cit.
p.173
14
Ibidem
15
Ibidem
16
Ibidem
17
Ibidem
18
Ibidem
19
Ibidem
20
Ibidem
21
Ibidem
22
Ibidem
23
Seneca, Naturale Quaestiones II, 18, trad. de Simina Noica şi
Constantin Noica în Fragmentele presocraticilor op. cit. p.136
24
Ibidem, trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A. Pitkowski,
vol I, partea I, op. cit. p.179
25
Aetius III 16, 1, trad. Simina Noica şi Constantin Noica în
Fragmentele presocraticilor op. cit. p. 137
26
Ibidem V, 19, 4 trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A.
Pitkowski, vol I, partea I, op. cit. p. 180-181; vezi şi traducerea
Noica în Fragmentele presocraticilor, op. cit. 138
27
Ibidem

127
28
Censorinus 4,7, trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A.
Pitkowski, vol I, partea I, op. cit. p. 181
29
Plutarh, Symposion XVIII 8,4,trad. de M. Marinescu-Himu, op.cit.
p.181.
30
Diogene Laertios II, 1, op. cit. p. 169
31
Ibidem
32
Achilles, Isagoga, trad. Simina Noica şi Constantin Noica în
Fragmentele presocraticilor op. cit. p. 134
33
Diogene Laertios II, 1, op. cit. p. 169
34
Aetius II 25,1 trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A.
Pitkowski, vol I, partea I, op. cit. p. 178
35
vezi Aristotel, Phys. III, 4, 203 b 6.
36
Această identitate dintre apeiron şi divinitate este operată de
Aristotel în continuitate cu conceptul anaximandrian. Vezi Physica,
III, 4, 203 b 6.

3. Anaximene
1
Diogene Laertios spune despre Anaximene că „a scris într-un stil
simplu şi nemeşteşugit, în dialectul ionic”. Vezi Diogene Laertios, II,
3, op. cit. p. 94.
2
„Precum sufletul nostru care este aer, ne stăpâneşte pe noi, tot astfel
şi întregul Univers este cuprins de suflare şi aer”. Vezi Aetius I, 3, 4,
trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A. Pitkowski, vol I, partea
I, op. cit. p. 147

128
3
vezi Plutarh, Stromata 3 (D. 579) trad. M. Marinescu-Himu în I.
Banu şi A. Pitkowski, vol I, partea I, op. cit. p. 142
4
Hippolyius, Refutatio, I, 7, trad. M. Marinescu-Himu op. cit. p.187
5
vezi Cicero, Academica II 37, 118
6
vezi Augustin, De civitate Dei VIII ,2
7
Aetius I, 7, 13 (D. 302)
8
vezi Plutarh, Stromata 3 (D. 579) şi Hippolytus, Refutatio I, 7.
9
Ibidem
10
Ibidem
11
vezi Hippolytus, Refutatio I, 7 (D. 560)
12
Ibidem
13
Ibidem
14
Ibidem
15
Aetius II, 14, 3
16
Aetius II, 22, 1 (D. 352)
17
Galenus în Hippocratis de natura hominum XV, 25K (din Sabinos
v. Diels) trad. de M. Marinescu-Himu în I. Banu şi A. Piatkowski,
vol I, partea I, op. cit. p.191
18
vezi Philopon, De anima 9,9
19
Plutarh, De prima frigido 7, 947 F. trad. M. Marinescu-Himu în
op. cit. p. 191-192
129
20
Ibidem
21
Diogene Laertios, I, 3, op. cit. p. 94
22
vezi Hippolytus, Refutatio 1,7
23
„Aerul este aproape de incorporalitate; şi întrucât noi ne naştem
din revărsarea lui, e necesar ca el să fie nemărginit şi din belşug, spre
a nu se curma niciodată”, Olympiodoros, de arte sacre lapidis
philosophorum C 25 (Berthelot Coll. Alchym. gr. I p. 83, 7) trad.
Simina Noica şi Constantin Noica în Fragmentele presocraticilor op.
cit. p. 148

II PITAGORA DIN SAMOS

1
vezi Guthrie vol I, op. cit. p. 135.
2
vezi Porphyrios, Vita P. 4
3
Pitagora spunea că „înţelept este doar Zeul”
4
vezi Diogene Laertios, VIII, 6-8
5
vezi Mihai Nasta nota 117 de la Arithmo-magicul şi armonia în I.
Banu şi A. Piatkowski, vol. I, partea a II-a, op.cit. p.87
6
vezi Teofrast, Metaph. 33, XI a 27
7
vezi Aristotel, Metafizica, I, 5
8
Aristotel Metaph. I (A), 986 a 15, trad. de M. Nasta în I. Banu şi A.
Piatkowski, vol I, partea a II-a, op. cit. p.26
9
Ibidem

130
10
Ibidem
11
Ibidem
12
Diogene Laertios, VIII, 25, trad de C.I. Balmus, op. cit. p. 270
13
Ibidem
14
Ibidem
15
Ibidem
16
Ibidem, VIII, 26, trad. de M. Nasta în I. Banu şi A. Pitkowski, vol.
I, partea a II-a, op. cit. p. 27
17
Ibidem
18
Ibidem
19
Ibidem
20
Ibidem
21
Ibidem, VIII, 27
22
Ibidem
23
Ibidem, VIII, 28
24
Ibidem
25
Ibidem
26
Ibidem, VIII, 29
27
Ibidem, VIII, 30, trad. de C. I. Balmuş op. cit. p. 271
131
28
Ibidem
29
Ibidem
30
Ibidem
31
Ibidem, VIII, 32
32
Ibidem, VIII, 35
33
vezi Aristotel, Metafizica, XIII (M), 6, 1080 b 16
34
Proclos, Comentarii la Euclid I, 47, trad de M. Nasta în I. Banu şi
A. Pitkowski, vol I, partea a II-a, op. cit. p. 40-41 (este vorba de
celebra teoremă a lui Pythagoras).
35
STOBAIOS, Florilegiu I, 18, 1 c. trad. de M. Nasta op. cit. p. 44
36
vezi Aristotel, Metafizica I (A), 6, 987 b. Această idee a imitării
susţinută de pitagorei a oferit cu siguranţă o sugestie lui Platon când
a pus problema participării sensibilului la inteligibil.
37
vezi Herodot, Istorii II, 123 şi Diogene Laertios, VIII ,36
38
vezi Eudoxos din Cnidos, εξηvνδνο ηε:ο γε:ο apud Porphyrios,
Viaţa lui Pithagoras, 6.
39
Diogene Lartios, VIII, 34. Acestei stranii interdicţii pitagoreice i s-
au dat de-alungul timpului numeroase interpretări. Amintim aici
câteva dintre acestea:
- bobul seamănă cu porţile lui Hades;
- are forma universului (este deci însufleţit);
- bobul (vicia faba) este vătămător sănătăţii;
- boabele seamănă cu testiculele;
- vrejurile lor sunt goale pe dinăuntru;

132
 - conţin sufletele celor morţi;
- poate fi asemănat cu capul unui copil sau
cu vulva femeii;
- dacă este mestecat şi lăsat în soare are un
miros asemănător cu cel al sămânţei
bărbăteşti;
- boabele erau utilizate pentru a număra
voturile la alegeri;
- bobul are capacitatea de a balona;
- interdicţia se referă la desfrâul trupesc căci
în acest context bobul (θπακνο) semnifică
testiculele care pot determina sarcina
(θπεηλ) şi semnifică „izvorul puterii
germinative”(vezi W.K.C. Guthrie, op. cit.
vol. I, p. 138, 142)
40
vezi lista simbolurilor (regulilor) la Iamblicos, Protrepticul, 21
41
Ibidem
42
Ibidem
43
Ibidem
44
Ibidem
45
Ibidem
46
Ibidem
47
Ibidem
48
vezi Aulus Gelius, Nopţile attice I, 9, 2
49
Ibidem
50
Ibidem
133
51
Ibidem
52
vezi Diogene Laertios, VIII, 22
53
Ibidem VIII, 23
54
Ibidem VIII, 9
55
Ibidem VIII, 23
56
Ibidem VIII, 9
57
Ibidem VIII, 13. În privinţa regimului alimentar al pitagoreilor
părerile diferă. Unele surse vorbesc de o abstinenţă radicală de la
consumul de carne cu excepţia gustării necesare din cadrul ritualului
de sacrificare, în timp ce altele afirmă că Pitagora ar fi recomandat
doar abstinenţa de la anumite specii de animale. Vezi pe larg despre
această dispută la Guthrie, op. cit. vol. I, p. 141-146

III. HERACLIT DIN EFES

1
Această prescurtare (fl.) se pune în faţa anului atunci când nu se
cunoaşte cu exactitate data naşterii sau a morţii unui autor şi este o
abreviere a formei de indicativ imperfect activ (persoana a III-a sg.) a
verbului floreo, deci florebat. Asta înseamnă că el „înflorea”, era în
floarea vârstei (30 de ani) sau, după alţii, la apusul activităţii, la acel
moment de vârf care survine în viaţa unui gânditor (ajkmhv).
2
vezi Guthrie, vol. I, op. cit., p. 273-274.
3
ibidem, p. 277.
4
Clemens, Stromat. V, 105 (Fr. 30 ed. DK) trad. de A. Piatkowski şi
I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 354.

134
5
ibidem, V, 116 (II, 404, 1), fr. 32, ed. DK.
6
Hippolytos, Refutationes, IX, 10 (Fr. 67, ed. DK), trad. A
Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 359.
7
Plutarch, Consolatio ad Appollonium 10, p. 106 E (Fr. 88, ed. DK)
trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 362.
8
Plutarch, De E. apud Delphos 8, p. 388 E (Fr. 90 ed. D K), trad. A
Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 362.
9
vezi ibidem 18, p. 392 B (Fr. 91 ed. D K)
10
Porphyrios, Quaestiones Homericae, la Iliada XIV, 200 (Fr. 103
ed. D K) , trad. A Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a,
p. 363.
11
ibidem IV, 4.
12
Tzetzes, Scholia ad exeg. II, p. 126 Herm. (fr. 126 ed. D K) trad. A
Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 366.
13
vezi Platon, Cratylos 402 A.
14
Aetius, II, 20, 16 (D. 351), trad. A Piatkowski şi I. Banu, op. cit.
vol. I, partea a II-a, p. 333.
15
vezi Lucian, Vit. Auct. 14.
16
Heracleitos, Allegoriae 24 (fr. B 49a ed. D K) trad. A Piatkowski
şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 356.
17
Acest aforism nu apare în fragmentele heraclitice însă
concentrează în numai două cuvinte doctrina efeseanului despre
eterna devenire.

135
18
Stobaios, Florilegium I, 179 (fr. 114 ed. D K) trad. A. Piatkowski
şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 365.
19
Themistios, Orationes 5, 69, (fr. 123 ed. D K) trad. A. Piatkowski
şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 366.
20
Platon, Symposion 187 A, trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit.
vol. I, partea a II-a, p. 339.
21
vezi Hippolytos, Refutationes IX, 9 (fr. 52 ed. D K).

ibidem (fr. 53 ed. D K) trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I,

22

partea a II-a, p. 357.

23
Plutarch, De Pythiae oraculis 21, p. 404 D (fr. 93 ed. D K) trad. A.
Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 362.
24
Arius Didymus, apud. Eusebium, Praeparatio Evangelica XV, 20,
trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 352.
25
vezi Diogene Laertios, IX, 7.
26
Clement Alexandrinul, Stromat., V, 60 (II, 366, 11) trad. A.
Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 354.
27
ibidem, IV, 4 (II, 249, 23), trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit.
vol. I, partea a II-a, p. 353.
28
ibidem IV, 146 (II, 312, 15), trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit.
vol. I, partea a II-a, p. 354.
29
Plutarch, Aquae et ignis comparatio 7, p. 957 A (fr. 99 ed. D K)
trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 363.
30
idem, An seni respublica gerenda sit 7, p. 787 C (fr. 97 ed. D K)
trad. A. Piatkowski şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 363.

136
31
vezi Stobaios, Florilegium V, 7 (fr. 117 ed. D K).
32
ibidem, IV, 40, 23 (fr. 119 ed. D K).
33
Platon, Hippias Maior, 289 B, (fr. 83 ed. D K) trad. A. Piatkowski
şi I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 361.
34
vezi Diogene Laertios IX, 1.

Aristotel, Meteorologica I, 2, 355 a 13, trad. A. Piatkowski şi I.

35

Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 351.

36
Albertus Magnus, De vegetatione, VI, 401, trad. A. Piatkowski şi
I. Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 350.
37
vezi Aristotel, Etica Nicomahică X, 5, 1176 a7.
38
vezi Clement Alexandrinul, Stromate, III, 14 (II, 201, 23).

ibidem III, 21 (II, 205, 7), (fr. 21 ed. D K) trad. A. Piatkowski şi I.

39

Banu, op. cit. vol. I, partea a II-a, p. 353.

IV. ŞCOALA ELEATĂ

1. Xenofan din Colofon

1
Diogene Laertios, IX, 19, trad. C. I. Balmuş în op. cit. p. 290
2
Acest titlu a fost pus probabil mai târziu şi desemnează unele
poeme cu caracter parodic. Vezi W.K.C. Guthrie op. cit., vol. I, p.
251.
3
vezi Diogene Laertios IX, 20
4
vezi ATHEN., XI, 462 C.

137
5
SEXT., Adv. Math. IX, 193 (fr. 11) trad. de D.M. Pippidi în
Presocraticii. Fragmentele eleaţiolor, ed. Universitas (Teora) Buc.
1998, p. 63.
6
Stobaios, Ecl. I, 8, 2. Fluor. 29, 41 (fr. 18 ed. D K z) trad. de D.M.
Pippidi în op. cit., p. 65.
7
Clement Alexandrinul, Stromate, V, 109 (II, 399, 16 st.), (fr. 23 ed.
DK) trad. de D.M. Pippidi în op. cit., p. 67.
8
Simplicius, Phys. 186, 32 (fr. 29 ed. DK) trad. de D.M. Pippidi în
op. cit., p. 69.
9
Sext., Adv. Math. X, 314 (fr. 33 ed. DK) trad. de D.M. Pippidi în
op. cit., p. 69.
10
ibidem, VII, 49, 110 (fr. 34 ed. DK) trad. de D.M. Pippidi în op.
cit., p. 69.
11
vezi Clement Alexandrinul, Stromate, V, 109.
12
ibidem, VII, 22 (fr. 16 ed. DK) trad. de D.M. Pippidi în op. cit., p.
65.
13
vezi Athen., X, 413 F.
14
vezi Diogene Laertios IX, 19.
15
ibidem, trad. D. M. Pippidi în op. cit., p. 15.
16
ibidem.
17
Cicero, Acad. II, 118 (după Teofrast), trad. de D. M. Pippidi în op.
cit., p. 17.

138
18
Pseudo-Aristotel, De Melisso Xenofane Gorgia c. 3-4 (fr. A 28)
trad. de D. M. Pippidi în op. cit., p. 27.

2. Parmenide din Eleea

1
Unii istorici ai filosofiei neagă faptul că Parmenide ar fi fost elevul
lui Xenofon, afirmând că instrucţia lui filosofică se datorează unui
pitagorean.
2
Platon, Parmenide 127 a-c, trad. de D. M. Pippidi în op. cit., p. 83.
3
vezi Platon, Parmenide, 127 a, Sophistes, 217 c.
4
Parmenide, Despre Natură, trad. de Simina Noica în Antologie
lirică greacă, Bucureşti, Ed. Univers, 1950, p.147-148
5
Clementul Alexandrinul, Stromate, VI, 23 trad. de D.M. Pippidi în
op.cit.,p.121
6
Simplicius, Phys.117, 2 (fr.6 D K), trad. de D.M. Pippiridi în
op.cit., p. 121.
7
ibidem 78,5
8
ibidem 39,18
9
vezi Plutarch, De fac. lun. 16.6, p.929A
10
vezi Aristotel, Metaphisica 5,5,1009 b 21
11
vezi Diogene Laertios, IX, 22.
12
vezi Sext. VII,111.

3. Zenon
1
vezi Procl., In Parmen., p. 694, 23 (Comentariu la Platon, p. 127D)
2
Diogene Laertios, IX, 72, trad. de C. Balmuş, în op. cit.
3
vezi Aristotel, Metaphisica B 4, 1001, b7
4
vezi Aetius I, 7, 27 (D.303)

139
5
vezi Aristotel, Phys. D, 3, 210 b22
6
vezi Tertulian, Apologeticul, 50.
7
vezi Aristotel, Phys. Z, 9, 239 b30.
8
vezi Aristotel, Phys. Z, 9, 239 b14.

4. Melissos din Samos

1
vezi Diogene Laertios IX, 24.
2
ibidem
3
vezi Cicero, Ac. II, 37, 118.
4
vezi Aetius, I, 7, 27 (D. 303)
5
Philodem., Rhet. Fr. Incert, 3, 7 (II, 196 Sudhaus)
6
Simplicius, Phys. 162, 24 (fr. B1, ed. D K) trad. de D. M. Pippidi în
op. cit., p. 209.
7
ibidem, 109, 29.
8
ibidem, 110, 5.
9
ibidem, 111, 18.
10
ibidem
11
ibidem
12
ibidem

140
13
ibidem, 109, 34.
14
ibidem, 103, 13.
15
ibidem.

V NATURALISMUL IONIAN

1. Empedocle din Agrigent

1
vezi Diogene Laertios, VIII, 51 şi urm.
2
vezi Simpl. Phys. 300, 19
3
vezi Aristotel, De gen. anim. I, 17, 723 a 23 (fr. 65).
4
Aristotel, De anima 1, 2, 404 b 8 (fr. 109, ed. DK), trad. de Felicia
Ştef în Filosofia greacă până la Platon, op. cit. vol. I, partea a II-a,
p. 512.
5
vezi Hippolyt, Ref. VII, 29 (p. 214 W)
6
vezi Clement Alexandrinul, Stromate, V, 122 (II, 409, 8 st.).
7
Ammon, De interpr. 249, 1 (fr. 134), trad. de Felicia Ştef în op. cit.
p. 523.
8
vezi Aristotel, De sens. 2, p. 437 b23
9
ibidem
10
vezi Fragmentele: 57, 58, 60, 61.

141
11
vezi Arist, De respir. 7, p. 473 a 15.
12
ibidem
13
vezi Plutarch, Quaest. nat., 19, 916 D.
14
vezi Aristotel, De anima II, 6, 418 b20
15
vezi Porphyr., De Styge apud Stobaios, Ecl. I, 49, 53, p. 424, 14W.

2. Anaxagora din Klazomenai

1
vezi W.K.C. Guthrie, vol. II, op. cit. p. 177.
2
Simpl., Phys. 175, 11, trad. de Constantin Săndulescu în Filosofia
greacă până la Platon, op. cit. vol. I, partea a II-a, p.596.
3
ibidem
4
ibidem, 164, 24 (fr. 12 ed. D K), trad. de Constantin Săndulescu în
op. cit. p. 597.
5
ibidem p. 598
6
ibidem 164, 16 (fr. 3), trad. de Constantin Săndulescu în op. cit. p.
594.
7
Diogene Laertios II, 8, trad. de C. Balmuş în op. cit.
8
vezi Sextus Empiricus VII, 90.
9
ibidem VII, 140, trad. de Constantin Săndulescu în op. cit. p.101.

142
ATOMISMUL

1. Leucip din Milet

25
vezi Simplic., Phys., p.36, 1.
26
vezi Simplic., Phys., De caelo 2002, 16 (fr. A 21).
27
vezi Aristotel, De gen. et corr. A1, 314 a 21.
28
vezi Diogene Laertios IX, 30.
29
ibidem
30
ibidem
31
ibidem, IX, 31.
32
ibidem, IX, 33.
33
ibidem
34
Aristotel, Metaphys. A 4. 985 b 4, (fr. A 6), trad. de Constant
Georgescu în Filosofia greacă până la Platon, op. cit. vol. II, partea
I, p. 379.
35
vezi Aetius I, 4, 1, 1-4 (Dox. 289).
36
vezi Aristotel, De anima A 2. 404 a 1
37
vezi Aetius, V, 25, 3 (Dox. 437).
38
Actius, II, 2, 2 (Dox. 329), Fr. A 22, trad. de Constant Georgescu
în op. cit. p. 387.

143
39
ibidem, III, 3, 10 (Dox. 369), Fr. A 25, trad. de Constant
Georgescu în op. cit. p. 389.
40
ibidem I, 25, 4 (Dox. 321), Fr. 2, trad. de Constant Georgescu în
op. cit. p. 393.

2.Democrit din Abdera

1
Mulach, Frag. phil. greaca, Paris, 1869 p. 349 (citat din Clement)
apud. Nicolae Balca, Istoria filosofiei antice, ed. Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1982 p.72.
2
vezi W.K.C. Guthrie, vol. II, op. cit. p. 243.
3
vezi Diogene Laertios IX, 46-49. trad. de C. Balmuş, op. cit. p.296-
298.
4
ibidem, IX, 44
5
ibidem
6
ibidem
7
ibidem
8
vezi Simplic., Phys. 28, 15.
9
ibidem
10
vezi Hippolytos, Refutationes I, 13, p. 16, 24.
11
ibidem
12
Sextus VII, 140, trad. de A. Piatkowski în op. cit.

144
13
Aetius IV, 10, 5, trad. de A. Piatkowski în op. cit.
14
Aristotel, De gener. et corrup. I, 2, 316 a, trad. de A. Piatkowski în
op. cit.
15
vezi Seneca, Nat. Quaest. VI, 20
16
vezi Aristotel, De anima I, a, 404 a 27
17
vezi Aetius IV, 7, 4
18
vezi Porphyrios, In Ptolem. Harm., p. 32, 6
19
Schol. La Dionysios Thrax, p. 482, 13, trad. de A. Piatkowski în
op. cit.
20
vezi Teophr., De causa pl. VI, 1, 6
21
vezi Diodor I, 7, 1
22
vezi Sextus, Pyrr. Hyp., II, 63
23
Tertulian, De anima 43, trad. de A. Piatkowski în op. cit.
24
vezi Aetius, V, 4, 3
25
ibidem, V, 5, 1.
26
Fragmentele lui Demokrates (fr. 75), trad. de A. Piatkowski în op.
cit.
27
ibidem, fr. 77.
28
ibidem, fr. 98.
29
ibidem, fr. 68

145
30
vezi Diogene Laertios IX, 72
31
vezi Aetius III, 3, 11 (D. 369).
32
ibidem III, 13, 4 (D. 378), trad. de A. Piatkowski în op. cit. p. 448.
33
Aristotel, Meteorol. II, 7, 365 a, trad. de A. Piatkowski în op. cit.
p. 448
34
Diogene Laertios IX, 44
35
Pseudo –Plutarch, Stromateis 7 (D. 581) , trad. de A. Piatkowski
în op. cit. vol. I, partea I, p. 427.
36
vezi Clement Alexandrinul, Stromate, II, 138.
37
vezi Ael., HN XII, 18
38
vezi Cicero, De oratore II, 46, 194
39
ibidem
40
vezi Proclos, Coment. La Cratylos 16 p. 5, 25

VII SOFISTICA

1. Protagoras din Abdera

1
vezi în acest sens dialogul lui Platon „Protagoras”
2
vezi Ioana Popescu, „Nota introductivă” de la Protagoras în
Filosofia greacă până la Platon, op. cit. p. 281.

146
3
vezi Diogene Laerios, „Despre vieţile şi doctrinile filosofilor”, op.
cit. IX, 56.
4
Sextus Empiricus, Adversus mathematicos VII, 60. trad. de Ioana
Popescu în Filosofia greacă până la Platon, op. cit. vol. II, partea a II-
a, p. 299 (fr. B 1 DK).
5
Platon, Theaitetos 151 E, 152 A, trad. de Ioana Popescu în
Filosofia greacă până la Platon, op. cit. p. 299 (fr. B 1 DK)
6
Diogene Laertios, IX, 51. trad. de Ioana Popescu în Filosofia
greacă până la Platon, op. cit. p. 301.
7
Ibidem
8
vezi Pseudo – Plutarh, Despre exerciţii 178, 25
9
Graeco – Syr (Aforism tradus de Ryssel, în „Rhein. Mus.” 51,
1896, 593, n. 32), trad. de Ioana Popescu în op. cit. p. 305
10
Anecdota Graeca, Bibl. Reg. Parisiensis, ed. Cramer, I, 171, 31.
trad. de I. Popescu în op. cit. p. 300.

2. Gorgias din Leontinoi

1
Philostr., V.S. I, 1. trad. de M. Tecuşan în Filosofia greacă până la
Platon, op. cit. p. 450 (fr. A 1 a).
2
vezi I. Banu „Nota Introductivă” la Gorgias în Filosofia greacă
până la Platon, vol. II, partea a II-a, op. cit. p. 447 – 448.
3
Sextus, Adv. Math. VII, 66-68. Trad. de A. Marinescu-Strihareţ şi
Constantin Noica în „Izvoare de filosofie”, Bucureşti. 1942
4
ibidem VII, 69-72

147
5
ibidem VII, 73-76
6
ibidem VII, 77
7
ibidem VII, 78
8
Gnomol. Vatic. 743 şi 166 (Fr. B. 29) trad. de A. Piatkowski în op.
cit. vol. II, partea a 2-a, p. 492
9
Aristotel, Rhet. III, 18, 1417 b 3. Trad. de A. Piatkowski în op.cit.
vol. II, partea II, p.488 (Fr. B12)
10
Procl., În Hesiod. Opp. 83 (Fr. B 26) trad. de A. Piatkowski în op.
cit. vol. II, partea a 2-a, p. 491
11
vezi Sopat. În Hermog. Rhet. Gr. VIII, 23

3. Prodicos
1
Pentru viaţa lui Prodikos din Ceos vezi Ioana Popescu, „Nota
introductivă” la Prodikos, în filosofia greacă... op. cit. vol. II partea a
II-a p. 332
2
Sextus Empiricus, Adversus mathematicos IX, 18 (fr. B 5), trad. de
I. Popescu în op. cit. p. 345
3
Stobaios IV, 20, 65. trad. de I. Popescu în op. cit. p. 346 (fr. B 7)
4
PS. – Platon, Axiochos 366 B (Fr. B 9), trad. de I. Popescu în op.
cit. p. 349

4. Hippias din Elis

148
5
vezi I. Banu, „Notă introductivă” la Hippias din Elis în op. cit. p.
547
6
ibidem
7
Stobaios III, 38, 32 (Fr. B 16), trad. de Manuela Tecuşan în op. cit.
p. 565
8
ibidem
9
Platon, Hipp. Mai. 284(Fr. A181), trad. de Manuela Tecuşan, în
op.cit. p. 561

5. Critias
1
Critias face parte din familia Dropizilor şi este văr al mamei lui
Platon
2
vezi Constant Georgescu, „Notă introductivă” la Critias, în
Filosofia greacă … op. cit. vol. II partea a 2-a, p. 359
3
ibidem p. 360
4
Sextus Empiricus, Adv. Math., IX, 54 (fr. B 25), trad. de C.
Georgescu în op. cit. p. 377-378
5
Ibidem p.360
6
Stobaios, III, 29, 11 (fr. B 9), trad. de C Georgescu în op. cit. p. 373
7
idem, ecl. I, 8, 11
8
Pseudo-Dionys., Ars, rhet. 6, II, 277, 10 (fr. B 49), trad. de C.
Georgescu în op. cit. p. 385

149
 BIBLIOGRAFIE
1. BACCOU, R., Histoire de la science qrecque de
Thales a Socrate, Paris, 1951
2. BAILEY, C. The Greek Atomists and Epicurus, Oxford,
1928
3. BALCA, Nicolae, Istoria filosofiei antice, Ed.
I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1983
4. BANU, Ion, Heraclit din Efes, Editura Ştiinţifică, 1963
5. BANU, Ion, Platon heracliticul, Ed. Academiei, 1972
6. BANU, Ion, Filosofia greacă până la Platon, vol. I,
partea 1-2, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1979
7. BANU, Ion, A. PIATKOWSKI, Filosofia greacă până
la Platon, vol. II, partea 1-2, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti, 1983
8. BATTISTINI, Zves, Trois presocratiques, Heraclit,
Parmenide, Empedocle, NRF, Paris, Gallimard, 1968
9. BARNES, J., The Presocratic Philosopers, Routledge,
1982
10. BEAUFRET, Parmenide. Le poeme, P.U.F., 1996
11. BONNARD, Andre, Civilizaţia greacă, I-III, tr. rom.,
Editura Ştiinţifică, 1967-1969
12. BREHIER, Emile, Histoire de la philosophie, I, Paris,
Alcan, 1928
13. BREHIER, Emile, Etudes de philosophie anticue, Paris,
1995

150
14. BRAUN, Jean, Europa filosofică. 25 de secole de
gândire occidentală. Trad. din lb. Franceză de Aurelian
COJOCEA. Ed. Prandora, Târgovişte.
15. BRAUN, J., Les presocratiques, Paris, 1968
16. BURNET, J., Early Greek Philosophy, Londra, 1914
17. CASSIRER, E., Die Geschischte der Antiken
Philosophie, Berlin Verlag Ullstein, 1925
18. CHERNISS; H., Aristotle’s Cristicism of Presocratic
Philosophy, Baltimore, 1935
19. CLEMENT ALEXANDRINUL, Stromatele, Bucureşti,
1982
20. COGNIOT, Georges, Materialismul greco-roman,
Editura Politica, Bucureşti, 1965
21. COLŢESCU, Viorel, Istoria filosofiei, vol. I Filosofia
veche, medie şi modernă. Ed. Brumar, Timişoara, 2006
22. CONFORD, F.M., Platon and Parmenides, London,
1950
23. DEMOCRIT, Texte filosofice, tr. rom. de H.
MIHĂLESCU, Ed. de Stat., Bucureşti, 1950
24. DEVAMBEZ, Pierre, Enciclopedia civilizaţiei greceşti,
tr. rom. Editura Meridiane, 1970
25. DE VOGEL, C.J., Greek Philosophy: a collection of
texts with notes and explanations. 3 vol., Leiden, 1950-
1959
26. DIELS, H., fragmentele presocraticilor, trad. rom.
Simina NOICA şi Constantin NOICA, Ed. Junimea,
Iaşi, 1974
27. DIELS, Hermmann, Die Fragmente fer Vorsokratiker,
text grec şi trad. germană, vol I-III, Berlin 1903; ed. a
V-a îngrijită de W. KRANZ, Berlin, 1935-1937
28. DUMITRIU, Anton, Aletheia. Încercarea asupra ideii
de adevăr în Grecia antică, Ed. Eminescu, Bucureşti,
1984

151
29. DUMITRIU, Anton, Eseuri. Ştiinţă şi cunoaştere.
Aletheia. Cartea întâlnirilor admirabile, Ed. Eminescu,
Bucureşti, 1986
30. DUMITRIU, Anton, Istoria logicii, vol. I-III, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1993-1997
31. DUMITRIU, Anton, Philosophia mirabilis. Încercare
asupra unei dimensiuni necunoscute a filosofiei
greceşti, Ed. Enciclopedică Română, Bucureşti, 1974
32. FINLEY, M.I., Vechii greci, tr. rom. Emil
CONDURACHI, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1974
33. FLACELIERE, Robert, Viaţa de toate zilele în Grecia
secolului lui Pericle, tr. rom., Ed. Eminescu, 1976
34. FLORIAN, Mircea, Cosmologia elenă, Institulul de
Arte grafice, „Bucovina”, Bucureşti, 1929
35. FLORIAN, Mircea, Îndrumare în filosofie, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1992
36. FRENKIAN, A., Les origines de la theologie negative
de Parmenide a Plotin, în revista clasică, 1943
37. FREEMAN, K., Ancila to the Presocratic
Philosophers, Oxford (Blackwell), 1948
38. FRENKIAN, M. Aram, Etudes de philosophie
presocratique. Heraclite d’Ephese, Cernăuţi,
Imprimeria „Glasul Bucovinei”, 1933
39. GIGON, Olof, Les grands problems de la philosophie
antique, Paris, Payot, 1961
40. GOPERZ, TH., Die griechischen Denker, Leipzig,
1903-1909
41. GUTHRIE, W.K.C., O istorie a filosofiei greceşti, vol.
I, trad. de MIHNEA Moise şi Ioan Lucian MUNTEAN.
Notă introductivă de Ioan Lucian MUNTEAN, Ed.
Uneversitas (Teora), Bucureşti, 1999

152
42. GUTHRIE, W.K.C., O istorie a filosofiei greceşti, vol.
II, trad. de Diana Rosculescu, Ed Universitas (Teora),
Bucureşti, 1999
43. HARE, M.R., Precursorii lui Platon în vol. Platon,
Humanitas, Bucureşti, 1997
44. HEGEL, F.W.G., Prelegeri de istorie a filsofiei, I-II, tr.
rom. de D.D. ROŞCA, Editura Academiei, 1963-1964
45. HERSCH, Jeanne, Mirarea filosofică. Istoria filosfiei
europene. Tr. din franceză de Vasile DRĂGAN,
Humanitas, Bucureşti, 2006
46. JEAGER, Werner, A la naissance de la theologie, Essai
sur les presocratiques, tr. fr., Paris du Cerf, 1966
47. KAHN, H.C., Anaximander and hte origins of Greek
Cosmogony, New York, 1960
48. KIRK, G.S., and J. E. RAVEN, The presocratic
philosophers. A critical history with a selection of texts,
Cambridge at the University Press, 1962
49. LAERTIOS, Diogene, Despre vieţile şi doctrinile
filosfilor, tr. rom. de C.I. BALMUŞ, Ed. Academiei,
Bucureşti, 1963
50. LEE, P.D.h., Zeno of Elea, Cambridge, 1963
51. LEUCIP-DEMOCRIT, Fragmente, Bucureşti, 1950
52. LEVI, A., Storia della sofistica, Napoli, 1966
53. LLOID, R.E.G., Metode şi probleme de ştiinţa Greciei
antice, tr. rom. Ed. Tehnică, 1994
54. MIHĂESCU, H., Leucip şi Democrit, Iaşi, 1941
55. MONDOLFO, R., L’Infinito nel pensiero dei Greci,
Florenţa, 193
56. MORAR, Nicolae, Genialitate şi harismă. Filosofi
greci şi teologi creştini, Ed. Marineasa, Timişoara,
2006
57. MUSCĂ, Vasile, Introducere în Filosofie, Ed.
Argonaut, Cluj-Napoca, 1996

153
58. MUSCĂ, Vasile, Filosofia ca istoria filosofiei, Ed.
Dacia, Cluj-Napoca, 2002
59. NASTA, Mihai, Despre Pythagora şi pythagorei.
Fragmente, Paideia, 1998
60. PETERS, E., FRANCIS, Termenii filosofiei greceşti,
trad. de Dragan STOIANOVICI, Ed. a II-a revăzută,
Humanitas, Bucureşti 1997
61. PIERRE – MAXIME Schuhl, Eseu asupra formării
gândirii greceşti, trad. de Liliana ZASCHIEVICI, Ed.
Universitas (Teora), Bucureşti, 2000
62. PLATON, GORGIAS, trad. rom. Alexandru CIZEK,
Paideia, Bucureşti, 2003
63. REINHARDT, K., Parmenides und die Geschsichte der
griechischen Philosophie, Bonn, Cohen, 1916
64. RITTER, H., PRELLER, L., Historia Philosophiae
Graecae, Ed. a 9-a., Gotha, 1913
65. RIVAUD, A., Les grands courants de la pensee
antique, Paris, 1929
66. ROBIN, L., Le pensee grecque, Paris, 1923
67. ROŞCA, D.D., Prelegeri de istorie a filosofiei antice
medievale, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986
68. RUSS, Jacqueline, Panorama ideilor filosfice, Ed.
Amarcord, Timişoara, 2002
69. RUSSEL, B., History of Western Philosophy, Londra,
1968
70. SCHUHL, P.M., Essai sur la formation de la pensee
grecque, Paris, Alcan, 1934, ZASCHIEVICI,
Universitas, Bucureşti, 2000
71. STERE, E., Istoria filosofiei antice şi medievale,
Bucureşti, 1976
72. TERCHILA, N., Istoria Filosofiei, tr. rom. (ediţie
revizuită şi întregită), Sibiu, 1943

154
73. VLĂDUŢESCU, Gheorghe, Filosofia în grecia veche,
Ed. Albatros, Bucureşti, 1984
74. VLĂDUŢESCU, Gheorghe, Ontologie şi metafizică la
greci. Presocraticii, Paideia, Bucureşti, 1998
75. VLĂDUŢESCU, Gheorghe, O enciclopedie a filosofiei
greceşti, Ed. Paideia, Bucureşti, 2001
76. VOILQUIN, Jean, Les penseurs grecs avant Socrate,
Garnier-Flammarion, 1964
77. WERNER, C., La philosophie grecque, Paris, 1938
78. WINDELBAND, Wilheln, Geschischte der antiken
Philosophie, Munchen Oskar Beck, 1912
79. ZAFIROPULO, Jean, L’ecole eleate, Paris, Les belles
lettres, 1950
80. ZELLER, E., La philosophie des Grecs, Paris, 1877
81. ZELLER, E., Die Philosophie der Grechen, Ed. a 7-a,
Lepzig, 1928
82. ZELLER, E., Outlines of Greek Philosophy, trad. în lb.
Engleză. Ed. a 13-a, 1948
83. Antologie Filosofică. Filosofia antică. Ediţie revăzută şi
adăugită de Octavian NISTOR. Selecţia textelor şi
prezentări de Nicolae BAGDASAR, Virgil BOGDAN
şi Octavian NISTOR. Ed. Minerva , Bucureşti, 1975
84. Istoria filosofiei în texte alese. Ediţie alcătuită de acad.
Gheorghe VLĂDUŢESCU, Ion BĂNŞOIU şi Savu
TOTU, Ed. Paideia, Bucureşti, 2004
85. Figuri ilustre ale antichităţii, Ed. Tineretului,
Bucureşti, 1967
86. Enciclopedie de filosofie şi ştiinţe umane, tr. rom. ALL
EDUCATIONAL, Bucureşti, 2004
87. Presocraticii. Fragmentele Eleaţilor. Xenofanes,
Parmenides, Zenon, Melissos. Traducere prefaşă şi note
de D.M. PIPPIDI, Ed. Universitas (Teora), Bucureşti,
1998

155
156