Dorin Ţurcan

Elisabeth R. Zetzel

Current concepts of transference (1956)

– note de lectură –

Zetzel își începe articolul remarcând principalele evoluții convergente legate de înțelegerea
transferului după apariția teoriei structurale, ce părea să fi produs o schismă în comunitatea
psihanalitică: (1) sublinierea rolului relațiilor de obiect timpurii în dezvoltarea Eului și a
Supraeului; (2) relația analitică a început să fie văzută ca o funcție maternă (repetiție a relației
timpurii mamă-copil); (3) creșterea în importanță a analizei proceselor defensive de gestionare a
angoasei.

În continuare, autoarea își propune să analizeze modul în care teoria structurală a afectat
concepțiile privind transferul, conturând două perspective dominante în epocă: psihologia Eului
și teoria relațiilor de obiect. Redau mai jos principalele repere ale acestei analize.

Ce să se interpreteze? Psihologia Eului continua să se concentreze pe analiza apărărilor și a

trecutului în vederea ridicării refulării, în timp ce aderenții teoriei relațiilor de obiect puneau un
foarte mare accent pe analiza transferului ca relație de obiect supusă repetiției.

Când să se interpreteze? Annafreudienii continuau să considere că analiza ar trebui să avanseze

de la suprafaţă către profunzime, deoarece interpretarea profundă a transferului în fazele de
început ale analizei ar fi pentru pacient fie lipsită de înțeles, fie angoasantă. Kleinienii,
dimpotrivă, considerau că pacientul care intră în analiză este condus în permanență, de la bun
început, de fantasme inconștiente legate de analist, care derivă din surse primitive, dar sunt
totodată actuale și accesibile, iar interpretarea timpurie a acestor fantasme conduce nu la o
creștere, ci la scăderea angoasei și la o restructurare a relațiilor de obiect.

Relația dintre transferul timpuriu și nevroza de transfer. Psihologia Eului, fidelă ipotezei
clivajului funcțional, delimitează net transferul ca alianță terapeutică de nevroza de transfer ca
formațiune de compromis ce servește scopurilor rezistenței. Teoria relațiilor de obiect nu face o
diferențiere netă între alianța terapeutică, transferul timpuriu și nevroza de transfer, ceea ce se
urmărește fiind lumea obiectelor interne și acțiunea fantasmelor inconștiente în cadrul a ceea ce
este denumit generic transfer.

Care este rolul regresiei? Zetzel observă că există un acord unanim cu privire la faptul că o
analiză de succes presupune revenirea şi repetarea în situaţia analitică a frământărilor din stadiile
primitive de dezvoltare, dar felul în care este tratată regresia diferă. Annafreudienii văd regresia
ca pe o manifestare a rezistenţei, o defensă primitivă angajată de Eu în cadrul nevrozei de
transfer, care trebuie analizată pentru a menține alianța terapeutică la un nivel adult. Kleinienii
susțin că tocmai capacitatea de a regresa și revenirea experiențelor primitive în transfer arată o
încredere și o dependență de analiză, deci un indicator nu al creșterii, ci al diminuării rezistenței.

Care este scopul și ce presupune finalul analizei? Psihologia Eului accentuează importanţa
analizării şi rezolvării nevrozei de transfer, in care identificarea bazată pe alianţa terapeutică a
fost interpretată şi înţeleasă, în special în privința aspectelor de realitate ale personalităţii

1
Dorin Ţurcan

analistului. Adepții teoriei relațiilor de obiect susțin că o analiză completă vizează gestionarea
frământărilor depresive timpurii, care culminează cu introiectarea analistului ca obiect bun,
fazele finale ale analizei presupunând întotdeauna reluarea unor aspecte importante ale relaţiei
timpurii mamă-copil, precum și o repetare restructurantă a situaţiei timpurii de înţărcare.

În finalul articolului său, Elisabeth Zetzel arată că diferenţă esenţială dintre psihanaliză şi alte
metode de terapie constă din măsura în care interpretarea transferului apare sau nu ca un atribut
al tehnicii. Autoarea încheie semnalând pericolul unor contratransferuri (pe care le-aș numi
“epistemologice”) ale analiștilor față de teoria psihanalitică: Am avut, de-a lungul ultimilor zece
ani, neobişnuita ocazie de a observa îndeaproape achiziţiile impresionante făcute de analişti
aparţinând unor orientări teoretice dintre cele mai divergente. Toţi sunt într-un acord deplin cu
privire la importanţa primordială a analizei transferului. Niciunul dintre ei nu a acceptat vreo
schimbare semnificativă a tehnicii tradiţionale, nici în privinţa scurtării analizei, nici a
modificării obiectivului analitic. În fine, toţi sunt de acord cu privire la importanţa
fundamentală a înţelegerii semnificației şi a posibilelor pericole ale manifestărilor
contratransferențiale. Din păcate însă, această reacţie inconştientă, de importanţă vitală, nu se
limitează doar la situaţia analitică individuală. Ea poate apărea și în legătură cu unele teorii
ştiinţifice, atât din interiorul, cât şi din afara câmpului nostru special de cunoaştere. Aşa cum
rezolvarea situaţiei transferenţiale individuale depinde de înţelegerea de către analist a
propriului său contra-transfer, tot astfel o înţelegere şi o obiectivitate similare, la o scală mai
mare, poate determina rezolvarea problemelor prezentate de mine (Zetzel, 1954).