Regăsiți mai jos prima parte din capitolul 7- Reguli, H. Thoma și H.

Kachele, pe care îl voi prezenta joi

împreună cu Marilena și Octavian. Nu am putut pune în atașament pentru că am ceva probleme cu
wordul.

Multumesc,

Ruxandra Sersa

Seminar 5- Februarie 2021

Ruxandra Sersa

H. Thoma și H. Kachele

Reguli

Plecând de la scrierile lui Freud, și recomandările acestuia privind regulile în psihanaliză, se naște
întrebarea ..Ne putem baza pe reguli, având în vedere faptul că analiștii le-au privit ca pe reguli de joc și
nu ca pe instrumentul unei strategii de tratament favorabil’’. În orice regulă apare o semnificație ,
precum și o îndoială-este ceva fix, sau mă pot abate, are o semnificație proprie sau produce anumite
incertitudini. Oricât de laxe sau fixe ar fi regulile, acestea reprezintă o standardizare, fiind un instrument
fix prin care analistul poate surprinde reacții, iar de aici poate să tragă anumite concluzii cu privire la
pacient, diagnostic și terapie.

Regulile, în cadrul unei analize, au căpătat flexibilitatea de recomandări, fiind flexibile și variate, tocmai
pentru că fiecare întâlnire terapeutică presupune o relație în parte la care trebuie să ne adaptăm.
Westmeyer în 1978 scria ,,de aceea, regulile tehnologice nici nu sunt adevărate sau false, cum sunt
propozițiile teoriilor științifice, legile, ci sunt mai mult sau mai puțin eficiente- și anume, în măsura în
care, după realizarea măsurilor recomandate, se instalează stările urmărite, ‘’ pentru că în psihanaliză,
tehnica și regulile nu sunt o simplă aplicare a teoriei.

Regulile cadrului sunt mereu scena unei confruntări-personalitatea analistului, cea a pacientului, regulile
interne ale acestora, întâlnirea dintre cei doi, sunt condițiile propice pentru întrebări legate de condițiile
cadrului, care vor duce la explorarea inconștientului cu ajutorul transferului, contratransferului.

În recomandările privind regulile unei analize, la Freud, regăsim abstinența, neutralitatea și asocierea
liberă. Psihanaliza este o terapie bazată pe asociaţia liberă. Această regulă presupune că pacientul este
încurajat să spună orice îi vine în minte fără a-şi impune restricţii,jenă, rușine, fără să aibă secrete.
Urmând această regulă, procesele de gândire ale pacientului vor face legături, vor arăta conexiuni cu
dorinţe şi apărări inaccesibile conştientului şi vor conduce către rădăcinile inconştiente ale conflictelor
până atunci nerezolvabile care modelează forma în care apare transferul. Ascultând aceste asociaţii,
analistul se va abandona unui proces mental similar, numit atenţie liber flotantă, prin intermediul căruia
pe de o parte urmăreşte mesajele pacientului, iar pe de altă parte îşi observă propriile asociaţii pe
măsură ce ele apar în contratransfer. Integrarea acestor diverse tipuri de informaţie este în cea mai
mare parte un travaliu intern al analistului de a crea o imagine a fenomenelor transfer-contratransfer.

Contradicția dintre regulă și libertate

Îndemnul la asociere liberă duce la contradicție și crează o dilemă în mintea pacientului- gândurile și
dorințele inconștiente sunt întrerupte de cenzură- ,,am putea privi regula ca simbol al contradicției,
devenim mai liberi, dacă ne împăcăm cu gândul că suntem dependenți de corp și de nevoile sale
imperative, precum și de semenii de care are oricine nevoie.’’

Asocierea liberă, propusă pacienților, a luat diverse forme și metafore, pentru a explica cât mai exact
regula de a spune totul, fără a omite nimic. La Freud, asocierea liberă, căpăta valența unei călătorii cu
trenul, în care pacientul se uita pe geam si descria tot ceea ce-i trece prin fața ochilor. Stern propune o
călătorie cu submarinul, în care pacientul privește prin periscop și descrie tot ceea ce vede afară. Altman
se folosește de comunicarea ,,Sunteți îndreptățit să spuneți aici totul’’, iar Glover de formularea
,,Spuneți-mi ceea ce vă vine în minte.’’

Schafer spune că invitația pacientului de a spune tot ceea ce-i vine în minte, duce la regresia pacientului
și crește pasivitatea acestuia. El preferă să se folosească de enunțul- ,,Aștept să vorbiți de fiecare dată
când veniți. În timp ce vorbiți, veți observa că țineți pentru dumneavoastră anumite lucruri’’ și ,,Dacă vă
gândiți acum la acest lucru, la ce anume vă gândiți în continuare.’' El se folosește de aceste formulări
pentru a responsabiliza pacientul, scăpând astfel de enunțul clasic freudian, care era o reminiscență a
hipnozei, în care pacientul era un receptor pasiv al gândurilor sale. Modalitatea sa de a invita pacientul
la asociere liberă a avut parte de critici, prin faptul că formularea lui Schafer întărește supraeul, care
oricum este puternic.

Un supraeu rigid sau tiranic va duce la o mai puțină asociere liberă, iar de aceea, pacientul trebuie să se
familiarizeze treptat cu această libertate deplină, puțini fiind aceia care pot asocia fără dificultăți de la
începutul unei cure analitice. Thoma și Kachele recomandă formularea ,,Vă rog să încercați să
comunicați tot ceea ce gândiți și simțiți. Veți observa că nu este ușor, dar încercarea merită făcută.’’

De cele mai multe ori apare rezistența la asocierea liberă, Merloo susținând că adesea un caz este
încheiat când pacientul este cu adevărat în stare să asocieze liber. Însă, sarcina asocierii libere nu poate
fi nicicând îndeplinită în totalitate, pentru că aceasta ar echivala cu o abandonare de sine.
Loewenstein relatează despre un pacient ,,Tocmai eram pe cale de a asocia liber, dar aș prefera totuși să
vă spun ceea ce mă preocupă cu adevărat.’’

Cu cât un pacient se scufundă într-un aparent monolog, fără prea multe asocieri, cu atât mai esențial
este ca analistul să mențină relația, pentru că până și un ecou poate transmite ceva despre pacient.