2.

Sudarea componentelor
vehiculelor feroviare

2.1. Cerinţe de proiectare şi de realizare a sudurii

Pentru asamblările sudate ale materialului rulant, se definesc următoarele
cerinţe de proiectare şi de realizare practică:
- dimensionarea statică a îmbinării sudate;
- dimensionarea la oboseală a îmbinării sudate;
- nivelurile de tensiune;
- categoriile de securitate;
- clasele de performanţă ale sudurilor;
- clasele de control.
Dimensionarea statică a îmbinării sudate se bazează pe calcule locale în
care tensiunile calculate trebuie să fie mai mici sau egale cu limitele admisibile
de asamblare impuse, precizate în specificaţia tehnică a produsului.
Dimensionarea la oboseală a îmbinării sudate pleacă de la limitele
admisibile la oboseală și curba de referință aplicabilă tipului de îmbinare
(sudură cap la cap, sudură de colţ, etc.).
Nivelul de tensiuni este determinat prin coeficientul de efort, conform
tabelului 2.1. Coeficientul de efort reprezintă raportul dintre tensiunea la
oboseală calculată şi efortul la oboseală admisibil tipului de îmbinare, corectat
cu un coeficient de securitate. Efortul admisibil la oboseală poate fi determinat
pe baza încercărilor la oboseală realizate pe eşantioane de asamblări sudate
reprezentative.
Tabelul 2.1. Categorii de tensiuni.

Categoria de Coeficient de efort (S)

tensiune
Efortul la oboseală Efortul la oboseală (valori rezultate din
(valori încercări la oboseală)
standardizate) Valoare normală Valoare limită
Înaltă  0,9  0,8  0,9
Medie 0,75  S < 0,9 0,5  S < 0,8 0,75  S < 0,9

Categoria de securitate defineşte consecinţele avarierii unei singure

asamblări sudate ca efect asupra persoanelor, instalaţiilor şi mediului.
Categoriile de securitate sunt:
- securitate scăzută: defectarea ansamblului sudat nu conduce la
degradarea directă a funcţionării generale a vehiculului sau componentelor
acestuia, iar probabilitatea de a provoca vătămări corporale este foarte scăzută;
45
 - securitate medie: defectarea ansamblului sudat conduce la degradarea
directă a funcţionării generale a vehiculului sau la vătămări corporale;
- securitate ridicată: defectarea ansamblului sudat conduce la vătămări
corporale şi la întreruperea funcţionării generale a vehiculului.
Exemple: Îmbinările sudate ale grinzilor cheson din cadrul boghiului sau
din şasiul vagoanelor se încadrează în categoria îmbinărilor cu grad mediu de
securitate. În categoria îmbinări cu grad scăzut de securitate intră îmbinările
sudate de fixare a amortizoarelor sau suporturile conductelor de frână.
Clasele de performanţă ale îmbinărilor sudate se definesc în funcţie de
categoriile de securitate şi categoria de tensiuni (Tabelul 2.2.)

Tabelul 2.2. Clase de performanţă ale sudurii.

Categoria de Categoria de securitate
tensiuni Ridicată Medie Scăzută
Înaltă CP A CP B CP C2
Medie CP B CP C2 CP C3
Joasă CP C1 CP C3 CP D

CP A se aplică numai sudurilor cu pătrundere totală şi accesibilitate

totală pentru control şi întreţinere. CP B poate fi definită atât în cadrul
categoriei de securitate ridicată, cât şi în cadrul categoriei de securitate medie.
CP B pentru categoria de securitate ridicată este valabilă numai pentru sudurile
cu pătrundere totală şi accesibilitate totală pentru control şi întreţinere. Pentru
categoria de securitate medie, clasa de calitate CP B este valabilă pentru
îmbinările sudate fără posibilitate de încercare volumetrică. CP C1 este valabilă
pentru îmbinările sudate fără posibilitate de încercare volumetrică.
Îmbinările sudate cu clasă de performanţă CP A, CP B şi CP C1 pot fi
controlate în timpul fabricaţiei dar nu pot fi controlate şi reparate la întreţinere.
Aceste categorii sunt supuse controlului cu clasa de control cea mai ridicată (a
se vedea Tabelul 2.3) sau să se ia măsuri de reducere a nivelului de tensiuni.

Fig. 2.1. Tipuri de îmbinări sudate în funcţie de tensiuni şi/sau clase de control:
a îmbinare sudată dintr-o parte;b îmbinare sudată bilateral; c piesă turnată, forjată sau culee.
46
 În cazul în care nu este posibilă respectarea cerinţelor clasei de
performanţă a sudurii trebuie luate măsuri de reducere a tensiunilor sau de
modificare a proiectului. În fig. 2.1 sunt prezentate posibilităţi de diminuare a
tensiunilor prin alegerea unui anumit tip de asamblare. Săgeţile marcate pe
figură indică tipurile de asamblare susceptibile să reducă tensiunile, respectiv
clasa de performanţă şi cea de control a îmbinării sudate.
Pentru a obţine o creştere a categoriei de eforturi admisibile la oboseală a
unei asamblări sudate, o metodă o constituie preîncălzirea acesteia. În plus,
această metodă conduce la reducerea clasei de performanţă a sudurii.
În funcţie de clasa de performanţă a sudurii se defineşte clasa de control
aplicabilă fiecărei îmbinări sudate (Tabelul 2.3).

Tabelul 2.3. Clasele de control ale sudurii.

Clasa de performanţă a sudurii Clasa de control a sudurii
CP A CT 1
CP B CT 2
CP C1 CT 2
CP C2 CT 3
CP C3 CT 4
CP D CT 4
Clasele de control sunt utilizate pentru a identifica tipurile şi nivelurile
minime ale controalelor ce trebuie efectuate asupra îmbinărilor sudate.
Clasele de performanţă, precum şi clasele de control ale sudurilor, sunt
figurate pe desenele de execuţie sau în alte documente (ex. în listele de piese).

2.2. Proiectarea îmbinărilor sudate

La proiectarea îmbinărilor sudate se au în vedere o serie de criterii
generale, care în anumite situaţii pot avea şi caracter de recomandare.
Se recomandă evitarea realizării asamblărilor prin sudură a pieselor cu
muchii ascuţite sau cu variaţii bruşte ale secţiunii transversale. Dacă această
asamblare este totuşi realizabilă, se recomandă ca fibrele neutre ale pieselor de
asamblat să fie aliniate şi să se evite cordoanele de sudură în zonele cu eforturi
mari. În caz contrar, trebuie prevăzute cerinţe de control restrictive.
Trebuie respectate cerinţele şi recomandările producătorilor pentru
materialelor de bază şi a materialelor consumabile pentru sudare.
Plăcuţele suport la bază (suporturi permanente ale băii de sudură) trebuie
luate în considerare la calcul. La ansamblările în T pentru construcţia din
aluminiu şi oţel, pot fi utilizate plăcuţele suport la bază care prezintă o uşoară
teşitură, de exemplu pentru o asamblare în T, o teşitură în semi-V.
În fine, mai amintim o serie de criterii de care trebuie să se ţină seama la
realizarea îmbinărilor sudate:
- pentru a limita deformaţiile, trebuie ca îmbinările sudate să fie
poziţionate pe axa neutră a ansamblului sau simetric în raport cu acesta;
- asamblarea trebuie proiectată astfel încât să permită sudarea şi controlul
în cele mai bune condiţii din punct de vedere al accesului;
47
 - se recomandă evitarea concentrării de îmbinări sudate; în acest caz,
dacă este necesar, se pot înlocui piesele sudate cu piese forjate sau turnate;
- se recomandă să se evite asamblările mixte, care combină îmbinări
sudate şi ansamblări cu buloane sau nituri.

2.3. Realizarea îmbinărilor sudate

În cazul sudării grinzilor cheson cu
tălpi tensionate, supuse unui efort de
încovoiere, asamblările sudate ale tălpilor
inferioare realizate cu ajutorul unei suduri
de colţ pe o singură parte nu sunt admise
decât în cazul în care calculul arată că
rigiditatea inimii permite respectarea
condiţiei ca efortul la baza cordonului de Fig. 2.2. Exemplu de grindă cheson:
sudură să fie mai mic decât valoarea a. talpă tensionată; b. talpă comprimată.
specificată. În figura 2.2 se prezintă un
exemplu de grindă cheson cu un nivel înalt de eforturi în talpa tensionată.
La asamblarea prin sudură a pieselor de grosimi diferite, trecerea între
diferitele secţiuni trebuie să fie progresivă (v. fig. 2.3), cu o pantă care să nu
depăşească valorile indicate în fig. 2.4 (distanţele fiind date în mm). Panta mai
mică de 1:1 reprezintă un unghi mai mic de 45, iar panta mai mică de 1:4, un
unghi mai mic de 14. Panta 1:1 este destinată cordoanelor de sudură având
clasele de performanţă CP C3 şi CP D, iar panta 1:4 cordoanelor de sudură care
au clasele de performanţă CP A, CP B, CP C1 şi CP C2.

Fig. 2.3. Asamblare cap la cap a piselor de grosimi diferite:

t1, t2 – grosimile celor două piese.

Fig. 2.4. Valorile pantelor la sudarea cap la cap a pieselor de grosimi diferite:
a. panta 1:1 pentru CP C3 şi CP D; b. panta 1:4 pentru CP A, CP B, CP C1 şi CP C2.

48
 Dacă sudura nu este suficient îngroşată pentru a acoperi trecerea, piesa cu
sudura cea mai îngroşată trebuie teşită în mod corespunzător.
Sudurile în găuri cilindrice şi în găuri alungite nu sunt permise decât
pentru sudurile din clasele de performanţă CP C2, CP C3 sau CP D şi aceasta
doar în cazul în care nu sunt supuse la eforturi de forfecare.
Dimensiunile găurilor cilindrice sau alungite trebuie să permită accesul
electrodului sau capului de sudură la o înclinare de minim 45 (v. fig. 2.5).
Pentru table subţiri această cerinţă este respectată dacă diametrul găurii este
mai mare sau egal cu de patru ori grosimea tablei şi lungimea totală a
cordonului de sudură este mai mare sau egală cu de trei ori diametrul găurii.
În cazul sudurilor de colţ în găuri cilindrice sau alungite trebuie
îndeplinite următoarele condiţii

d  (3...4)t 2 ; c  3t 2 ,

în care d reprezintă diametrul găurii cilindrice, t2 – grosimea tablei, iar

c – lăţimea găurii alungite.

Fig. 2.5. Explicativă pentru condiţia de acces la sudarea

îmbinărilor în găuri cilindrice sau alungite.

Fig. 2.6. Dimensiuni pentru suduri în găuri cilindrice sau alungite:

a.. sudură de colţ în gaură cilindrică; b. sudură de colţ în gaură alungită.

49
 În figura 2.6 sunt exemplificate dimensiunile necesare pentru sudurile în
găuri cilindrice şi în găuri alungite. Se face precizarea că d şi c trebuie să fie de
minim 12 mm şi, totodată, să fie îndeplinite condiţiile

v  d ; L  2c ; 3d  e  4d .

În ceea ce priveşte distanţa dintre două îmbinări, se recomandă ca

sudurile să fie poziţionate la o distanţă aleasă astfel încât zonele influenţate
termic să nu se suprapună. Dacă efectele supraîncălzirii sau solidificarea sunt
luate în considerare în faza de proiectare, atunci este permisă suprapunerea
zonelor influenţate din punct de vedere termic. Pentru aceasta, în faza de
proiectare se iau în calcul, de exemplu, tensiunile reziduale, scăderea rezistenţei
mecanice şi a durităţii, etc.
Distanţa minimă între două îmbinări se determină în funcţie de grosimea
pieselor sudate şi de dispozitivul de fixare a ansamblului. Acestă condiţie are în
vedere reducerea deformaţiei unghiulare şi a suprapunerii de tensiuni. În figura
2.7 este reprezentată distanţa minimă între două îmbinări, care trebuie să fie de
cel puţin 50 mm pentru grosimi ale pieselor mai mici de 20 mm şi, în special,
pentru aluminiu şi oţeluri de înaltă rezistenţă.

Fig. 2.7. Distanţa minimă între două îmbinări.

La îmbinarea prin sudură de colţ a pieselor care intersectează o sudură

cap la cap, se recomandă să nu se lase interstiţii. De asemenea, se recomandă să
se înlăture prin polizare excesul de sudură în această zonă, pentru a permite
sudarea piesei de rigidizare printr-o sudură de colţ continuă. În fig. 2.8 este
prezentat un exemplu de rigidizare perpendiculară la o îmbinare sudată
longitudinal.

Fig. 2.8. Rigidizare perpendiculară.

Fig. 2.9. Explicativă pentru grosimea cordonului de sudură

şi distanţa faţă de marginea tablei.

50
 Alte cerinţe privind sudurile de colţ se referă la faptul că:
- în mod uzual, acestea ar trebui să fie isoscele;
- grosimea cordonului (a) a sudurii de colţ nu trebuie să fie mai mare
decât cea prescrisă prin calcul – v. fig. 2.9. Mărirea acestei dimensiuni este
permisă doar din motive tehnologice sau în scopuri tehnice;
- în corelaţie cu fig. 2.9, este de preferat să fie îndeplinită condiţia

v  1,5a  t ,

unde v reprezintă distanţa faţă de marginea tablei, iar t grosimea acesteia.

Fig. 2.10. Distanţa minimă de suprapunere pentru îmbinări cu suprapunere.

În fine, pentru grosimi ale pieselor mai mici de 20 mm, în special pentru
aluminiu şi oţeluri de înaltă rezistenţă, se recomandă menţinerea unei distanţe
minime între zonele topite de 50 mm (v. fig. 2.10). De asemenea, trebuie
respectate şi următoarele condiţii:

t 2  t1 ;

lmin  3t 2 , cu precizarea că lmin  50 mm, pentru 5 mm  t2  20 mm;

t t
amax   ,
2 10

parametrii prezentaţi fiind marcaţi pe figura 2.10.

La sudurile cap la cap din clasele de performanţă CP A şi CP B trebuie
utilizate plăcuţe tehnologice (plăcuţe suport) la începutul cordoanelor de sudură
(v. fig. 2.11).

Fig. 2.11. Plăcuţe tehnologice pentru sudura de capăt.

Plăcuţele tehnologice se realizează astfel încât să permită amorsarea şi

terminarea sudurii în afara lungimii necesare rostului de umplere. Pentru
fixarea plăcuţelor tehnologice se folosesc mijloace mecanice sau magnetice, dar
51
pot fi şi sudate. La finalizarea sudurii, plăcuţele tehnologice se îndepărtează
prin metode mecanice sau prin tăiere termică, urmând apoi o polizare
longitudinală a zonelor în care acestea au fost fixate.
Încastrarea îmbinările sudate favorizează apariţia fisurilor la rece şi la
cald ca urmare a tensiunilor reziduale mari datorate încastrării, fisuri care
constituie cauzele a numeroase defecte. Din acest motiv, se recomandă evitarea
anumitor tipuri de asamblări dacă datorită tensiunilor reziduale pot apărea
următoarele probleme:
- în cursul sudării unei bare pline sau a unor ţevi cu pereţi groşi în table
groase nu se poate realiza contracţia liberă a cordonului de sudură;
- la sudarea unor piese mici pe plăci de grosime mare, aceastea din urmă
nu îşi menţin forma;
- la sudarea unor întărituri în ţevi cu pereţi groşi, ţeava nu îşi păstrează
forma;
- când se sudează componente care se asamblează între două structuri
rigide, acestea nu îşi păstrează forma.
În cazul sudurilor de colţ, pentru a limita riscul de fisurare, cordonul de
sudură trebuie să prezinte secţiuni minime, determinate în funcţie de grosimea
tablelor de îmbinat.
În ceea ce priveşte îmbinările combinate, este de preferat ca acest tip de
îmbinare să fie evitată deoarece numai una dintre componente este solicitată.
De exemplu, asamblările sudate şi filetate (v. ca exemplu fig. 2.12) nu sunt
complementare pentru transmiterea eforturilor şi pentru reducerea tensiunilor
induse de contracţia sudurii. În acest caz este solicitată numai sudura, care
poate deveni astfel originea fisurării la oboseală a unei asamblări mixte supusă
la eforturi ciclice.

Fig. 2.12. Exemplu de asamblare mixtă.

Pentru ameliorarea comportării la oboseală a asamblărilor sudate sau

majorarea limitei la oboseală, cu efect asupra prelungirii duratei de viaţă a
acestora sau, după caz, asigurarea duratei de viaţă prestabilită, se impun
operaţii de prelucrare efectuate pe îmbinările sudate după realizarea sudurii.
Diminuarea vârfurilor de tensiune se obţine prin reducerea
concentratorilor de eforturi (efect de crestare) pentru deteriorările fireşti ale

52
cordoanelor de sudură. Un exemplu semnificativ în acest sens îl constituie cel
al racordării unui picior de cordon la o sudură de colţ.
Îmbunătăţirea formei îmbinării sudate se obţine prin operaţii de finisare
(polizare), cu observaţia că aceste prelucrări pot conduce la rândul lor la
majorarea tensiunii admisibile. O cerinţă legată de acest aspect se referă la
faptul că direcţia urmelor de polizare trebuie să fie aliniată pe direcţia efortului
principal.
Pentru diminuarea tensiunilor interne reziduale, obţinute în urma sudurii,
se aplică operaţii de finisare. Aceste operaţii de detensionare constau fie în
sablarea cu alice, fie într-un tratament termic. În cazul sablării cu alice trebuie
luate în considerare o serie de aspecte, cum ar fi faptul că alica de oţel
corespunde ca tip şi dimensiune operaţiei, precum şi aspecte legate de
cuprinderea îmbinării şi a zonei influenţate termic.
Tratamentele termice după sudare, aplicate pentru diminuarea tensiunilor
de tracţiune, tratamentele de normalizare sau tratamentele de detensionare
impun considerarea tuturor măsurilor preventive pentru diminuarea
deformaţiilor finale şi evitarea necesităţii unei îndreptări la rece.
Condiţiile specifice tratamentului termic se precizează fie în desenele de
execuţie, fie sunt menţionate în documente asociate şi se referă la: temperatura
maximă a cuptorului în momentul încărcării, viteza medie de creştere a
temperaturii. temperatura de tratament termic, durata de menţinere a piesei la
temperatura de tratament termic, viteza maximă de răcire, condiţiile de răcire.

1. Care sunt cele 6 cerințe de proiectare care trebuie îndeplinite de

asamblările sudate de la vehiculele feroviare?
2. La ce se referă dimensionarea statică a îmbinării?
3. Care sunt elementele necesare dimensionării la oboseală a
îmbinării sudate?
4. Definiți coeficientul de efort și menționați semnificația sa.
5. Ce se înțelege prin categoria de securitate a unei asamblări
sudate?
6. Definiți categoriile de securitate scăzută, medie și ridicată și
exemplificați.
7. Care sunt clasele de performanță ale îmbinărilor sudate.
8. Prezentați soluții de reducere a tensiunilor prin alegerea unui
anumit tip de asamblare sudată.
9. Care sunt clasele de control și care este rolul acestora?
10. Menționați patru recomandări privind proiectarea îmbinărilor
sudate.
11. Care sunt recomandările privind asamblarea prin sudară a unei
grinzi cheson?
12. Care sunt recomandările privind sudarea cap la cap a pieselor de
grosimi diferite?
13. Care sunt recomandările privind sudarea în găuri cilindrice sau
alungite?

53
14. Care sunt recomandările privind distanța dintre două îmbinări prin
sudură (fig. 2.7)?
15. Care sunt recomandările privind sudura de colț a pieselor (fig.
2.8-2.10)?
16. Care sunt recomandările privind îmbinările prin sudură cap la
cap?
17. Care sunt problemele care pot să apară la realizarea prin sudură a
îmbinărilor încastrate?
18. Problema asambărilor combinate.
19. Menționați operații de finisare pentru diminuarea tensiunilor
interne reziduale la asamblările reziduale.

54