Jegosi faimosi...

Franța
 În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau
animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de
intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în
voie pe trotuar. Resturile care nu puteau fi prelucrate
şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar
mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar
ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci resturile
se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi.
 La acea vreme, satele erau mult mai curate decât
oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că
ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice.
 Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe
stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon.
 În palatul francez Luvru, nu exista nici o toaletă.
Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau
pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe
de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele
palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de
la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în
timpul discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor
religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se
uşureze într-unul dintre colţurile camerei.
Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale
erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru
satisfacerea nevoilor fiziologice.Barbatii nu făceau
notă distinctă
 Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai
curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc
organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi
condus la contractarea unor boli grave şi mortale.
Băile publice se închideau, una câte una, prin decret
regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie
o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si
simplu, uitau definitiv unde se află cada.
 Toată igiena intimă în acele vremuri consta în
spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a
dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia
spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus
riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi
sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi
negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne referim la igiena
corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva
şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau
zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă
mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile foloseau
o pudră puternic aromatizată.
 Celebrele parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a
acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate
din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea,
oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des,
deoarece se credea că acestea adună toată
mizeria corporală. Preoţii catolici îi îndemnau pe
enoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe
corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau
loc în general în luna iunie, pentru că singura baie
din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii
viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul
era deja îmbibat de "miresmele" transpiraţiei şi ca să
mascheze cât de cât mirosul neplăcut,
miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde
obiceiul buchetului purtat
 de mireasă!
 Spania, Anglia
 Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în
toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi
la nunta sa.
 Maria Stuart primeşte următoarele critici de la mama
ei: "Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul
de pe cap".
 Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi.
 Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin
următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: "Fie că e
nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl! ".
 Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-
lea se îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza
căreia va şi muri.
 Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se
întind şi de-a lungul secolelor următoare.
 Henric IV
 Regele care a pus interesele regatului mai presus de
credinţa personală când a dat Parisului o liturghie, era
şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o
eleganţă deosebită - îşi schimba cămăşile în fiecare zi
- acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu
s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore
în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care,
spre a-şi masca damful de transpiraţie,  se stropea
din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă,
Gabrielle d'Estrees, i-a spus cândva că miroase ca
un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a
doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când
l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum,
pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea
nunţii.
 Ludovic XIV
 Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege
Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a
făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la
insistenţele medicilor, care le considerau un
mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se spele, să-i
fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi
să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot
ce însemna medicină - e drept că la acea vreme
chirurgia era încă la stadiul de "măcelarie" - Ludovic
a refuzat o intervenţie la un picior cangrenat,
intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.
 Frederic cel Mare
 Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna
a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic
nu iubea doar glasul tunurilor, "muzica" plăcută
urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al
artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se voia
despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la
Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe
de alta parte era extreme de deficitar la capitolul
curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului
său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare,
care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele
făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe
după ei. Spre sfârşitul vieţii,probabil având mintea
afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot
mai reclusiv. Nu-şi schimbahainele cu lunile, nu se
spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de
murdară şi de ruptă încât
 valetul a trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale,
pentru a fi îngropat.
 Charles Howard, duce de Norfolk
 Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III
şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit,
Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un
personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie,
să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de
mirare că a rămas în istorie drept "Dirty Duke". Valetul
său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea
să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în
care nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja
nu mai suportau mirosul de sudoare...
 Harald I al Norvegiei.....
 La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său
conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite.
El a făcut atunci jurământ că  nu-şi va mai tunde părul
până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul
sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani,
timp în care păduchii şi-au format adevărate
comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi
supranumele de Harald cel Păduchios. 
 Ludwig van Beethoven                                  
 Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l
regăsiţi pe lista "nespălaţilor celebri" şi pe cel mai
mare compozitor din toate timpurile. Dar acesta e
adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă
de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i
le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb.
Bolnav, ursuz, neînţeles - nu doar la figurat ci şi la
propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea
pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor
sale, Beethoven s-a retras în sine şi a devenit
un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii
prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure,
efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la
spălat.
 Karl Marx
 Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele
mai întunecate perioade din istoria omenirii nu
suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce:
gânditorul german suferea de o dermatoză extrem
de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule
dureroase. El considera că igiena personală
constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar
că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de
abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile
manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate
de propriul lui sânge, pretinzând că, prin durerile sale,
simţea pe deplin suferinţele proletariatului.
 Mao Zedong
 Programele social-politice ale lui Mao au dus la
uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la
transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat, aproape
feudal, într-una dintre cele mai mari puteri
ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe
care liderul chinez o afişa în public nu era de
complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat,
fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv
baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De
altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să
mestece frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale
îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic
a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-
a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până
atunci ca un tigru să-şi spele colţii.
 Che Guevara
 Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne,
care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere,
iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de vită, îi
plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar
ura să facă baie. În copilărie, i se spunea
"Chanco" (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi
se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o
săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai
spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi,
cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari